EMBRIOGENEZA,

DEZVOLTAREA FETALĂ
PLACENTAŢIE

Dr. Tîrnovanu Mihaela Camelia

Perioada prenatală cuprinde:
- perioada preembrionară - corespunde primelor 3 săptămâni de viaţă
după concepţie (până la formarea blastocistului trilaminar)
- perioada embrionară – corespunde săptămânilor 3-8 până la
formarea feţei şi mugurilor membrelor
• histodiferenţierea
• modelarea formei exterioare a corpului uman
• dezvoltarea placentei
- perioada fetală între săptămânile 9 şi termen
Histogeneza
Embriogeneza
 Embriogeneza este perioada dezvoltării intrauterine,
care începe cu formarea zigotului şi se întinde până la sfârşitul
săptămânii a 8-a, când embrionul ia înfăţişare tipic umană în
miniatură.
 În timpul perioadei embrionice cele mai multe organe şi sisteme
sunt formate şi aceasta cu o enormă rapiditate. Diviziunea celulară,
mişcarea şi diferenţierea sunt procese de bază ce au loc în timpul acestei
perioade. De aceea nu este surprinzător că această perioadă este foarte
vulnerabilă şi că pot apărea malformaţii. Tipul de malformaţii depinde
de stadiul dezvoltării embrionare.

În primele 8 săpt
incidenţa malformaţiilor,
(care pot duce la avort),
peste 10% scade la 1%
în perioada fetală.
Frecvenţa defectelor de
tub neural scade de la
2,5% la 0,1% la sfârşitul
perioadei embrionare.
 În cadrul embriogenezei se parcurg etapele complexe ale
dezvoltării, diferenţierii şi organizării celulare.

- zilele 22-23 – corp curbat, tub neural cu cei 2 neuropori, 4-12 somite,
primele 2 arcuri faringiene, lungime 2-3,5mm
- zilele 24-25 – corp embrionar închis, capul şi coada evidente, 13-20
somite, lungime 2,5-4,5mm
- zilele 26-27 – apar mugurii membrelor superioare, proeminenţa cardiacă,
arcul 3 faringian, 21-29 somite, lungime 3-5mm
- zilele 28-30 – apar mugurii membrelor inferioare, 4 perechi de arcuri
faringiene, 30-35 somite, lungime 4-6mm
- zilele 31-32 – paleta mâinii, vezicule optice invaginate, lungime 5-7mm
- zilele 33-36 – paleta piciorului, mugurii nazali laterali şi mediali, sinusul
cervical, lungime 7-9mm
- zilele 37-40 – apar tuberculii auriculari, lungime 8-11mm
- zilele 41-45 – raze digitale, vezicule
cerebrale proeminente, se reduce curbura
trunchiului, lungime 11-14mm

- zilele 44-46 – degete conjugate, apar pleoapele şi creasta mamară,

lungime 13-17mm
- zilele 47-48 – membre extinse ventral, hernia ombilicală fiziologică,
necroza zonei interdigitale, diferenţiere musculatură cardiacă, începe
hematopoeza în ficat, începe osificarea extremităţii superioare capul
1. Proeminenţa cardiacă 1. Proeminenţa ficatului
2. Şanţ nasolacrimal 2. Pleoapa primordială
3. Meatul extern acustic 3. Ochi
4. farfuria palmară cu degete 4. Meat acustuc extern
vizibile 5. Umăr
5. Farfuria plantară cu degete 6.Deget
primordiale 7.Degetepicior
6. Pleoapa primordială 8.Îndreptarea trunchiului
Ziua 44 Ziua 46

© Professor Kohei Shiota, Kyoto University

În săpt a 7-a capul copilului pare a fi mult mai mare faţă de restul corpului, lucru
care se datorează creşterii accelerate a creierului. Undele cerebrale pot fi deja
măsurate.
-zilele 49-51 – cotul flectat, lungime 18-22mm
-zilele 52-53 – degetele individualizate la mână şi picior,lungime 22-24mm
-zilele 54-55 – policele şi halucele libere şi mai lungi, lungime 23-28mm
-zilele 56-57 – organele genitale ext individualizate, hernia ombilicală
proeminentă în baza cordonului ombilical, coada a dispărut, lungime
27-31mm
1.Cordon ombilical cu hernie fiziologică
2. Nas
3. Vase subcutanate
4. ureche
5. Cot
6.Pronaţia mâinii (săgeata roz)
7. Genunchi
8. Supinaţe picior (săgeata albastră)
9. Degete picioare
Ziua 51
© Professor Kohei Shiota, Kyoto University
1. Cordon ombilical cu hernie fiziologică
2. Nas Telencephalon
3. Vase subcutanate cap
4. Ureche Diencephalon
5. Cot Mesencephalon
6. Pronaţie mâini
7. genunchi Metencephalon
8. Supinaţie picioare Myelencephalon
9. degete picioare bine dezvoltate
10. Rudiment coada Spinal cord
Ziua53 Ziua 56 © Professor Kohei Shiota, Kyoto University
Embrion 3mm la 5 săptămâni

Cap şi gât 32 zile

Perioada embrionară se subîmparte în:
- perioada tubului neural
- perioadele faringiene iniţială şi ultimă
- perioadele iniţială şi târzie a mugurilor membrelor
- perioada buzei segmentate
Neurulaţia
I arc faringian Al II-lea arc faringian începe să crească
al II-lea arc faringian
peste al III-lea şi al IV-lea şi formează o
al III-lea arc faringian
al IV-lea arc faringian gropă ectodermală laterală: the sinus
Sinus cervicalis cervicalis
nervi cranieni şi vase Ziua 29-33

© Professor Kohei Shiota, Kyoto University

 Închidere sinus cervical
Ziua 36-41

© Professor Kohei Shiota, Kyoto University

La 8 săpt muşchii corpului sunt aproape complet dezvoltaţi şi încep
primele mişcări. Urechile şi nasul pot fi identificate cu uşurinţă, iar
amprentele încep să se formeze la nivelul pielii.

Tot în această săptămână embrionul începe să înghită lichid amniotic, iar

organele sale vitale (inima, creierul, ficatul, rinichii, intestinele) încep să
funcţioneze (inima are deja formate cele 4 camere, stomacul produce
sucuri digestive, rinichii produc urina).

Dinţii de lapte încep să se formeze sub gingii (ei nu vor apare totuşi până
la aproximativ 6 luni de la naştere).
Dezvoltarea fetală
 Peste 90% din 4500 de structuri ale corpului adult sunt deja
formate şi pot fi distinse în timpul perioadei embrionice. În timpul
perioadei fetale organele formate în timpul perioadei embrionare
cresc şi se diferenţiază (organogeneza).
În perioada fetală nu mai au loc modificări de formă. Este o
perioadă de creştere. Fătul creşte în dimensiuni, mai ales pe seama
organelor interne, dar are loc şi o creştere totală.
Următorii hormoni sunt responsabili de creşterea intrauterină a fătului:

Hormonul de creştere (somatropina), produs de adenohipofiză şi ILF

(insulin-like factors) din ficat stimulează creşterea şi metabolismul
cartilagiilor, oaselor şi muşchilor.
Glucocorticoizii ( ACTH) produs de cortexul suprarenalei accelerează
maturaţia fetală.
Hormonii tiroidieni (T3 şi T4) eliberaţi de glanda tiroidă influenţează
creşterea fetală
Insulina este un reglator al creşterii prenatale
Factori locali de creştere influenţează creşterea şi dezvoltarea
Hormoni placentari au o mare influenţă asupra creşterii fătului.
Placenta produce factori care parţial protejează şi parţial stimulează.
În primele luni ale perioadei fetale, fătul creşte mai ales în lungime,iar în
ultimele mai ales în greutate. La termen fătul are o lungime de 50-55cm şi
o greutate medie de 3500gr.
 În a 9-a săpt după concepere, capul reprezintă jumătate din
toată lungimea. Cu toate acestea, corpul se va dezvolta, şi el, foarte
rapid. Creierul se dezvolta repede şi produce într-un minut mai mult
de 250000 de celule nervoase. Ochii vor fi larg separaţi, pleoapele
fuzionate (nu se vor deschide până aproximativ în săptămâna 27).
Hematiile încep să se formeze. La sfârşitul acestei săptămâni, încep să se
dezvolte organele genitale externe.
Hernierea fiziologică a anselor intestinale
dispare după 10 săptămâni. Pancreasul începe să
funcţioneze şi să producă insulina. Rinichii încep şi
ei să producă urina. Apar unghiile. Corzile vocale
sunt complet dezvoltate, iar copilul poate chiar să
plângă (deoarece creierul este complet dezvoltat,
copilul poate simţi durere).
La14 săpt fătul este acum în stare să
perceapă stimuli precum zgomotul sau
15 săpt
lumina. Are dezvoltate glandele sudoripare,
La 16 săpt meconiu apare în tractul intestinel
cu primele mişcări peristaltice tract digestiv.
Apare reflexul de supt.
Luna a 5-a - se simt primele mişcări fetale.
Începe să crească părul pe cap. Umerii,
spatele, tâmplele sunt acoperite de păr fin
numit lanugo, acesta protejează copilul şi
20 săpt
cade de obicei în prima săpt de viaţă. Pielea
fătului este acoperită de o substanţă
grăsoasă albă – vernix caseosa, ce
protejează pielea de expunerea prelungită la
LA (lichid
amniotic). Dispare chiar înainte de
naştere (la termen).
Luna a 6-a – pielea este roşietică, prin
transparenţă se văd vasele. Amprentele
digitale sunt vizibile. Pleoapele încep să
se deschidă. Fătul răspunde la sunete
prin mişcări sau creştere puls. Pot fi simţite
mişcări când sughite.

La 24 săptămâni
Măduva începe hematopoeza.
Papilele gustative apar pe limbă.
Începe să crească părul.
Pulmonii sunt formaţi dar nu funcţionează.
Fătul doarme şi se trezeşte regulat.
La feţi de sex masculin testiculele încep să
migreze din abdomen spre scrot.
Luna a 7-a – continuă dezvoltarea şi maturarea. Auzul este dezvoltat
complet. Fătul îşi schimbă poziţia frecvent şi răspunde la stimuli (sunet,
durere, lumină). LA începe să scadă.
Luna a 8-a – continuă maturarea cu dezvoltarea de rezerve adipoase.
Loveşte mai mult. Cele mai multe sisteme sunt deja dezvoltate, dar
plămânii sunt încă imaturi.
Luna a 9-a - Plămânii sunt aproape complet dezvoltaţi. Reflexele sunt
coordonate (poate clipi, închide ochii, întoarce capul, apucă ferm. Fătul
mişcă mai puţin pentru că spaţiul este mai restrâns.
Placentaţia
Produsul de concepţie stabileşte legături vasculare cu
mama prin formarea placentei
Placenta
- este un derivat trofoblastic care se diferenţiază
precoce în cursul embriogenezei şi asigură schimbul
materno-fetal
- este constituită din elemente de origine ovulară şi
maternă
Elementele
• ovulare → prin evoluţie formează vilozităţile coriale
• materne → provin din transformarea endometrului
Placentaţia = dezvoltarea şi organizarea trofoblastului primar şi începe cu
penetraţia blastocistului în endometrul transformat decidualiform. Are loc
în primele 12 săptămâni de sarcină.
Wilkin descrie 2 perioade in formarea placentei
a. perioada previloasă zile 6-13
b. perioada viloasă ziua 13 până la terminarea sarcinii
Perioada previloasă
- faza prelacunară până în ziua 9-a
– se delimitează zona de “confort
imunologic” – situsul nidaţional
- faza lacunară din ziua 10-13
sinciţiotrofoblastul invadează
structurile deciduei bazale materne
Perioada viloasă
- faza de elaborare a placentei – ziua 13 – 20 săpt.
- apar vilozităţile primare prin proliferarea digitaliformă a trofoblastului
(până în ziua 18-a)
- apar vilozităţile secundare prin apariţia axei mezoblastice până în
ziua 21
- vilozităţile terţiare se caracterizează prin apariţia vaselor, care se
unesc cu cele formate în mezodermul embrionar. Aceste vase devin
funcţionale în a 17 a zi, iar în a 22 a zi de la fecundaţie cordul fetal începe
să pompeze sânge şi circulaţia feto-placentară este stabilită.
- faza placentei definitiv constituite 20 săpt.-40 săpt
Ansamblul vilozităţilor dispuse în jurul unui ax median formează “sistemul
tambur Wilkin”
După Wilkin, cele mai importante transformări în definitivarea placentei
sunt:
1 – evoluţia caducei şi corionului
2 – dezvoltarea vilozităţilor coriale
3 – remanierea citotrofoblastului
Este constituită dintr-o
zona maternă (placa sau
decidua bazală) şi o zona
fetală (placa corială).
Placa bazală are trei
straturi:
-bazal unicelular (celulele
din care se va regenera
endometrul după naştere),
-spongios (format din
glande sinuoase)
-compact, din care
pornesc septuri piramidale
între vilozitati.
Placa corială este formată din vilozităţile coriale, care sunt unitatea de
bază a placentei. Peretele capilarelor, venulelor şi apoi al arteriolelor
spiralate uterine este erodat de enzimele proteolitice produse de trofoblast.
Se formează astfel lacuri sangvine prin unirea cărora apare în a 14 - 15 a
zi spaţiul intervilozitar primitiv.
Ansamblul vilozităţilor libere şi crampon derivate dintr-un trunchi vilozitar
de prim ordin formează un COTILEDON
- Cotiledoanele mici sunt formate dintr-un singur SISTEM TAMBUR
- Cotiledoanele mari sunt formate din 3-5 sisteme tambur
Ansamblul mai multor cotiledoane formeaza un LOB PLACENTAR

STRUCTURA VILOZITĂŢII CORIALE (la 8 săpt, Ø unei vilozităţi este

200 μm). Vilozitatea corială este unitatea morfofuncţională a placentei:
1 – sinciţiotrofoblast
2 – stratul celular Langhans (citotrofoblast)
3 – ax conjunctivo-vascular
4 – vena vilozitară
5 – artera vilozitară
Proliferarea trofoblastului la vârful vilozităţilor formează coloane
citotrofoblastice care se extind progresiv prin sinciţiul periferic.
Extinderile citotrofoblastice din coloanele vilozităţilor adiacente se unesc
pentru a forma un strat citotrofoblastic, care ataşează vilozităţile la
deciduă.
În concluzie, trofoblastul se diferenţiază în trei categorii:
• sinciţiotrofoblastul vilozitar secretor de hormoni,
• citotrofoblastul “de ancorare” extravilozitar
• trofoblastul intermediar invaziv.
Primul are rolul de a secreta HCG, progesteron, estrogeni, lactogen
placentar, etc.
Al doilea necesită interacţiunea cu substanţa intercelulară, realizată prin
secreţia “lipiciului” trofoblastic - o substanţă numită fibronectina-
trofouteronectina.
Trofoblastul intermediar invaziv este răspunzător de invazia arteriolelor
spiralate materne şi de distrugerea tunicii medii musculare a acestora,
cu transformarea lor intr-un sistem vascular de capacitate mare şi
presiune mică.
Numărul de vilozităţi - stem, ale
căror ramificaţii formează
cotiledoanele placentare, este
definitiv la 12 săptămâni.
Placenta va creşte ulterior prin
proliferarea vilozităţilor periferice.
Pe măsură ce sarcina înaintează,
schimburile materno - fetale sunt
facilitate de subţierea interfeţei
materno - fetale, în special prin
dispariţia treptată a stratului
citotrofoblastic Langhans,
subţierea sinciţiotrofoblastului şi
rarefierea stromei.
PLACENTA LA TERMEN

- organ cărnos, Ø 18-23 cm, grosimea 3cm în centru şi 1cm la

periferie;
- forma ovoidală
- greutate 1/6 din greutatea fătului
Faţa maternă – constituită din caduca bazală
- brăzdată de şanţuri (bazele septurilor placentare
incomplete) care delimiteaza 16-20 de
lobi placentari
Faţa fetală - netedă
- lucioasă
- acoperită de amnios
- se vizualizează desenul vascular
- inserţia cordonului
FUNCŢIILE PLACENTEI

1. Funcţie respiratorie – asigurarea schimbului de oxigen şi CO2

2. Funcţia de transfer – se referă la pasajul transplacentar al apei, electroliţilor,
fierului, substanţelor nutritive, hormonilor, medicamentelor
3. Functia enzimatică – constă în sintetizarea ocitocinazei care inhibă efectul
ocitocinei
4. Funcţie de apărare prin sintetizarea unor enzime care participă la distrugerea şi
metabolizarea unor factori nocivi fătului (germeni) şi prin
traversarea anticorpilor materni la făt.
5. Funcţie metabolică – sintetizează o serie de produse şi substanţe energetice
necesare dezvoltării produsului de concepţie.
6. Funcţie endocrină – secreţia de hormoni placentari proteici şi steroizi secretaţi de
sincitiotrofoblast:
- gonadotrofina corionică (HCG)
- somatotrofina corionică
- hormonul lactogen placentar
- hormoni peptidici hipotalamici si hipofizari
- progesteronul
- estrogeni – necesari dezvoltării uterului şi evoluţiei sarcinii
MECANISMUL DE SCHIMB PLACENTAR
1 Difuziune simplă - ce depinde de încărcarea electrică moleculară
şi de gradientul chimic (O2, CO2, ioni monovalenţi,
corpi cetonici, uree); PO2 spaţiu intervilos
30-35mmHg - PO2 venule 30mmHg, PCO2 spaţiu
intervilos 45mmHg – PCO2 artere ombilicale 50mmHg
2 Difuziune facilitată → influenţată de structura şi caracteristicile
moleculei - glucoza, ionii bivalenţi (calciu, fier, zinc
magneziu, fosfor), hormoni steroizi în ambele sensuri
3 Transport enzimatic activ - implică transportul prin membranele
placentare prin combinaţii temporare
enzimatic - aminoacizi şi vitamine
4 Procese speciale de transport

- pinocitoza – proces de înglobare a macromoleculelor prin

invaginaţii ale vilozităţilor coriale – Ig, virusuri, LDL
- transportul prin pasaj direct – pori, spaţiile membranei placentare –
eritrocite fetale în circulaţia maternă =izoimunizare
Nu traversează placenta – fosfolipide, colesterol, trigliceride, hormoni
pelipeptidici, vitamine liposolubile (transfer dificil), Ig A, Ig M
Factori favorizanţi absorbţie O2
Hemoglobina fetală – curba de disociere este deplasată la stânga faţă de
cea a Hb materne – la presiune joasă Hb fetală
transportă cu până la 50% mai mult O2 decât cea maternă
Poliglobulia fetală, conc Hb crescută – concentraţia cu 50% mai mare a Hb
fetale decât cea maternă
Dublu efect matern Bohr (ionii de H scad afinitatea Hb pt O2) – CO2 din
sângele fetal difuzează către sangele matern sângele, fetal mai alcalin
(CO2 scăzut det concentraţie H scăzută), sângele matern mai acid (CO2
crescut det concentraţie H crescută); de partea fetală se deplasează
curba de disociere a Hb la stânga = creşte afinitatea Hb pt O2) captează
O2 mai uşor; de partea maternă se deplasează curba de disociere a Hb la
dreapta) scade afinitatea Hb pt O2)cedează O2 mai uşor
Dublu efect Haldane (scădere O2 creşte capacitatea de a capta CO2) – la
nivel matern – pe măsura cedării O2 către făt creşte capacitatea de legare
a CO2, la nivel fetal – pe măsură captării O2 mai mult CO2 este disociat
Caracteristicile fizico-chimice care măresc semnificativ transferul unei
substanţe chimice printr-o membrană biologică sunt:
- gradientul de concentraţie (de la unul mare la unul mic);
- masa moleculară a substanţei (mai mică de 700 daltoni);
- sarcina electrică (moleculele neutre);
- legarea de proteine (molecule libere);
- liposolubilitatea crescută.
Creşterea volumului plasmatic şi scăderea albuminei plasmatice
în timpul sarcinii afectează transferul placentar. Când substanţele sunt
legate de proteine sau în concentraţii reduse în plasma maternă, transferul
lor la făt va fi redus.
Mărimea fluxului sangvin uterin şi a suprafeţei de schimb
(membrana vilozitară) sunt factori importanţi în transferul transplacentar.
Mai mult, proprietăţile fizice şi chimice ale celor trei ţesuturi - barieră pot
modifica mecanismul de difuziune, sau, ca în cazul transportului activ, pot
limita cantitatea de energie disponibilă pentru transport.
La nivel placentar există 2 sisteme circulatorii unite printr-o unitate
morfofuncţională comună – spaţiul intervilos. La acest nivel se
realizează un schimb bidirecţional şi anume: sângele matern asigură
fătului oxigen şi substanţe nutritive; sângele fetal predă circulaţiei
maternu CO2 şi cataboliţi fetali.
1. Sistem circulator fetal – închis – corioembrionar/intravilozitar
2. Sistemul circulator matern – deschis – uteroplacentar/intervilozitar
3. Spaţiul intervilos
Sistemul circulator fetal
-cu o componentă arterială şi una venoasă (flux sanguin 60-200ml/min
Componenta arterială – 2 artere ombilicale ce colectează sângele venos
(bogat în CO2 şi cataboliţi fetali) din iliacele interne fetale; până a ajunge la
nivelul plăcii coriale cele 2 artere se anastomozează între ele (anastomoza
Hyrtl pentru egalizarea presiunii între cele 2 artere) şi se ramifică
asemănător pentru a distribui sângele în cele 2 jumătăţi ale teritoriului
placentar.
La nivelul plăcii coriale se desprind ramuri perpendiculare/perforante din
care iau progresiv naştere vase sincrone diviziunilor vilozitare (artere
cotiledonare artere vilozitare intermediare primare, secundare etc
artere vilozitare terminale reţea capilară sinusoidă); această ramificare
se produce până la nivelul vilozităţilor libere terminale – loc de realizare al
schimburilor gazos - unde arteriolele se divid într-o reţea capilară sinusoidă
anastomozată cu reţeaua vasculară venoasă formând sistemul vascular
tambur
Reţelele capilare (lungime totală la termen 50km) realizează astfel
creşterea ariei de schimb vascular: După naştere areterele ombilicale se
obliterează formând ligamentele ombilicale mediale, iar partea lor
proximală, care rămâne permeabilă, dă naştere arterelor vezicale
superioare.
Componenta venoasă – 1 venă ombilicală cu rol de a asigura O2 şi
substanţe nutritive preluate din circulaţia maternă. Reţeaua capilară
arterială drenează în venule şi vene omologe reţelei arteriale şi care în final
se varsă în vene ombilicală ce se dechide în sinusul cardiac. După naştere
vena ombilicală se obliterează şi formează ligamentul rotund al ficatului.
Sistemul circulator matern
-flux sanguin placentar 400-500ml/min
Componenta arterială – circulaţia sângelui matern în spaţiile interviloase
este asigurată de artrele uterine spiralate (ramuri din arterele arcuate
miometriale) care aduc sânge bogat în O2 şi nutrienţi. Pe măsura
străbaterii plăcii coriale spre spaţiul intervilos la nivelul peretelui arterelor
spiralate apar următoarele modificări prin invazia celulelor trofoblastice:
-îşi modifică structura şi se subţiază (tunica musculară dispare şi endoteliul
degenertează, peretele fiind astfel format dintr-un strat de material
fibrinoid)
- traiectul final este invadat de celule trofoblastice.
La acest nivel se formează astfel un dispozitiv de reglare al fluxului
sangvin – con arterial de proiecţie - aceste vase de rezistenţă mică putând
acomoda debitul crescut al sarcinii.
Componenta venoasă – venele materne colectează sângele bogat în CO2
şi cataboliţi de la nivelul spaţiului intervilos confluând în venele
endometriale şi ulterior vena uterină. Venele se deschid la nivelul septurilor
intercotiledonare, sunt largi, turtite, de formă conică şi calibru mare cu
traiect paralel cu peretele uterin (arterele prezintă un traiect perpendicular);
astfel în timpul contracţiei uterine venele spre deosebire de artere sunt
obstruate cu impiedicarea refluxului sangvin şi golirea capilarelor
interviloase; influxul arterial nu este complet împiedicat astfel în timpul
contracţiei mai mult sânge este valabil pentru schimburi deşi rata de
schimb este scăzută.
Spaţiul intervilos
Camera interviloasă alcătuieşte un spaţui continuu fiind incomplet separat
doar la nivelul septurilor intercotiledonare. Acesta are la origine lacunele
din sinciţiotrofoblast care s-au mărit şi au fuzionat: pe măsura evoluţiei
sarcinii pereţii acestuia sunt acoperiţi de un strat de fibrinoid (Langhans la
nivelul plăcii coriale şi Rohr la nivelul plăcii bazale). Este mărginit de placa
corială, sistem vilozitar şi placa bazală, la nivelul său deschizându-se
vasele materne. Pe măsura înaintării în sarcină, spaţiul intervilos îşi
măreşte volumul prin îndepărtarea treptată a plăcii coriale de placa bazală,
de la un debit pe minut de 50ml în săpt a 10-a la 600 ml la termen.
Membrana vilozitară – realizează contactul propriu-zis între cele 2 circulaţii
(clasic şi impropriu denumită bariera placentară). Conform dezvoltării
vilozitare iniţial este alcătuită din 4 starturi:
1.Endoteliul vascular fetal (celule endoteliale şi membrana/lamina bazală
periendotelială)
2.Ţesutul conjunctiv al axului vilozitar – mezoderm
3.Citotrofoblast (celule cu membrana/lamina bazală ce separă trofoblastul
de ţesutul conjunctiv)
4.Sinciţiotrofoblast
Începând cu luna a IV-a, pentru a facilita schimbul de substanţe
membrana vilozitară se subţiază prin dispariţia citotrofoblastului (se
transformă treptat în sinciţiotrofoblast care se alungeşte şi subţiază); în
anumite cazuri ţesutul conjunctiv se subţiază şi peretele capilar intră în
contact direct cu sinciţiul, cele 2 membrane fuzionează în una singură şi
creşte astfel rata de schimb gazos.
Aşadar de la grosimea membranei de schimb la începutul sarcinii de
0,025mm se ajunge la termen la 0,002mm cu o suprafaţă funcţională
placentară apropiată de cea a intestinului subţire la adult – 14m².
În mare se poate rezuma că membrana vilozitară este alcătuită din
epiteliu vilozitar, stroma vilozitară şi endoteliu şi capilare vilozitare.
Mecanism circulaţie sangvină
Conul arterial de proiecţie se deschide la nivelul plăcii bazale în spaţiul
intervilos (între cotiledoane, într-o zonă fără vilozotăţi) dirijând sangele
matern de presiune ridicată (70-80mmHg) sub formă de jet în “rotocoale de
fum de ţigară” înspre placa corială (spaţiul intervilos cu presiune inferioară
– 10mmHg în repaus, 30-60mmHg în timpul contracţiei uterine).
De la nivelul plăcii coriale, jetul dispersează lateral şi se reîntoarce în mare
parte înspre venele plăcii bazale, pe la rădăcina septurilor interviloase. Pe
parcursul acestui traiect sângele vilozitar scaldă sistemul capilar realizând
schimburile prin membrana vilozitară. D.p.d.v. hemodinamic, circulaţia în
spaţiul intervilos este rezultatul scăderii progresive a gradientului de
presiune.
Factori care influenţează schimbul materno-fetal
Factori fetali-placentari
Cord fetal – pulsaţii cordon ombilical+pulsaţii vilozităţi – vasele vilozitare se
dilată sau contractă în funcţie de sistola sau diastola fetală; tahicardia
generată de mişcările fetale creşte aria vilozitară
Musculatura netedă a vilozităţii primare
Modificarea difuziunii prin membrana vilozitară – scădere număr de straturi
Maturitatea placentară – curba evoluţiei în raport cu vârsta sarcinii – în
perioada de tinereţe şi maturitate apare creşterea suprafeţei vilozitare şi
subţierea membranei vilozitare pe măsură dezvoltării placentare; în
perioada de senescenţă apare scăderea numărului arterelor utero-
placentare prin tromboză
Factori materni
Volemie maternă, presiune arterială maternă, presiune sangvină artera
utero-placentară – efortul fizic iniţial creşte volemia; prin hipotensiune
arterială scade presiunea în vasele uterine
Modificări tonus uterin:
- contracţii uterine – contracţii Braxton Hicks umplere placentară prin
obstrucţie vene şi păstrare permeabilitate artere;
- contracţii uterine ritmice spaţiul intervilos deşi are flux încetinit se
umple mai mult compensator prin arterele neobstruate, în puseu fluxul se
poate opri pe durată de până la 1 min cu reluare în afara contracţiei
- tetanie oprire completă flux hipoxie fetală
Modificări posturale – presiune spaţiu intervilozitar
– în decubit lateral=10mmHg
-în ortostatism >30mmHg
- în decubit dorsal ± sdr de cavă cu scădere flux sangvin în vasele uterine
Factori exogeni
Medicaţia(inervaţie vilozitară) –betamimetice conduc la relaxare, ocitocice
la vasoconstricţie arteriole uterine
Funcţia endocrină
HCG este prezentă în serul matern în a noua zi după fecundaţie.
 Atinge concentraţia maximă între zilele 60-80 ale sarcinii, apoi
scade până în ziua a 120-a.
 Este un hormon glicoproteic cu masa moleculară de 38000 şi
conţinut glucidic 30%.
 Conţine două subunităţi: alfa - comună hormonilor glicoproteici
umani şi beta care îi este specifică, folosită pentru dozarea
hormonului. HCG este produsă cu precădere de sinciţiotrofoblast.
 Funcţia sa principală este de a menţine secreţia de progesteron
la nivelul corpului gestativ în primele 40 zile de sarcină, până când
placenta devine capabilă să îndeplinească acest rol.
 S-a sugerat că HCG ar stimula producerea de testosteron în
testiculele fetale, esenţială pentru diferenţierea sexuală masculină,
substituind LH-ul fetal până când hipofiza fetală este suficient
dezvoltată.
Hormonul lactogen placentar este un hormon polipeptidic cu efecte
lactogene şi stimulante ale creşterii. Este d.p.d.v biochimic asemănător cu
PRL şi cu hormonul de creştere, având evoluţie ontogenetică probabil
comună.Rata sa de producţie şi concentraţiile plasmatice materne sunt
proporţionale cu masa placentară.
Poate fi detectat la 6 săpt după fertilizare, apoi titrul lui creşte până la 34-
36 săpt, meţinut în platou până la naştere (1g/zi) şi dispare complet din
plasma maternă după delivrarea placentei.
Mobilizează grăsimile de depozit – lipoliză maternă cu creşterea acizilor
graşi liberi ca sursă de energie pentru metabolismul matern şi nutriţia
fetală. Este responsabil de efectele diabetogene şi creşterea sintezei de
proteine în timpul sarcinii. Aportul crescut de aminoacizi are un efect
benefic pentru făt, dar HPL nu este esenţial pentru menţinerea sarcinii. Are
acţiune mamogenică ducând la creşterea şi dezvoltarea glandei mamare;
rol angiogenic posibil pe vascularizaţia fetală.
Dozat în plasmă este un marker al funcţiei placentere.
 Estrogenii sunt sintetizaţi în placentă prin conversia
dehidroizoandrosteronului sulfat în estronă şi estradiol-17b. În a 7-a săpt,
peste 50% din estrogenii serici materni derivă din placentă. În al treilea
trimestru, dehidroizoandrosteronul sulfat provenit din suprarenala fetală şi
cea maternă, este convertit de ficatul matern în 16a dehidroizoandrosteron
sulfat. Acesta este transferat în placentă, unde sulfataza placentară
clivează sulfatul din moleculă. Are loc apoi aromatizarea şi conversia în
estriol, după care este transferat în sângele matern pentru excreţie. 90%
din estriolul produs în timpul sarcinii derivă din precursori fetali.
Condiţiile care duc la scăderea nivelelor totale de estrogeni: moarte fetală,
anancefalia, deficit feto-placentar de sulfatază, hipoplazie adrenală fetală,
deficit de aromatază feto-placentară, sdr Down (formare scăzută de
C19steroizi în suprarenale fetale), disfuncţie suprarenală maternă, terapia
cronică cu glucocorticoizi. Eritroblatoza fetală poate produce creşterea
anormală a estrogenilor.
Roluri estrogeni:
- dezvoltare glandă mamară
- creşterea factorilor de coagulare
- creşterea proteinelor de transport pentru hormonii tiroidieni, pentru
cortizol – transcortina. În acest fel concentraţia totală a diferiţilor hormoni
determinată în plasmă, care măsoară hormonii legaţi de proteine şi cei
liberi este mult mai mare decât la femeia din afara sarcinii, însă hormonii
liberi direct accesibili ţesuturilor sunt normali. Detectarea şi monitorizarea
bolilor endocrine în cursul sarcinii este mai dificilă decât în afara sarcinii şi
trebuie să se bazeze numai pe determinarea hormonilor liberi.
- mecanism de travaliu - stimulează sinteza de PG,
- modulează răspunsul cervical prin receptori E
- creşte permeabilitatea şi excitabilitatea membr.
- creşte sinteză proteine contractile miometriale
- induce formarea de receptori de oxitocină şi alfa adrenergici
Progesteronul este sintetizat în placentă din colesterol începând din
săptămânile 6-7 şi creşte până la 250 mg /zi la termen. La începutul
sarcinii el provine din secreţia corpului gestativ, iar după 8 săpt placenta
preia funcţia, dar o cantitate mică încă e produsă de ovar.

Metabolitul final în organismul matern la nivel urinar este pregnandiolul.

Progesteronul induce relaxarea uterului, inhibă sinteza de PG, stabilizează

membrana lizozomală fiind esenţial pentru menţinerea sarcinii. Determină
formarea dopului gelatinos cervica. Se pare că este implicat şi în toleranţa
imună a produsului de concepţie, are efect antiinflamator. Este substrat
pentru sinteza mineralo şi glucocorticoizi fetali.
Dintre metaboliţii progesteronului 2 sunt mai importanţi:
 5 α pregnan 3,5 pregnandiona care creşte de 10 ori în cursul
sarcinii şi asigură protecţia în timpul sarcinii faţă de agenţii
hipertensivi, în special faţă de efectele presoare ale angiotensinei 2
 Progesteronul este convertit la nivelul rinichiului prin hidroxilare în
deoxi corticosterone un mineralocorticoid slab cu efecte presoare
la femeie în afara sarcinii, dar a cărui rol în sarcina nu este
cunoscut
Alţi hormoni
Alpha feto proteina este produsă de ficatul fetal şi de alantoidă şi atinge
maximum la sfârşitul primului trimestru de sarcină după care scade (cu 590
amino acizi).
Poate servi drept indicator pentru anumite anomalii fetale:
- Defecte ale tubului neural (85% din cazuri valoare crescută)
- Sdr Down (80% din cazuri valoare scăzută)
- Obstrucţii intestinale
- Omfalocel
- Nefroză congenitală,
- Sarcini multiple
- Mers inadecvat al sarcinii
- Risc de avort
- Moarte intrauterină
- Hipertensiune indusă de sarcină
- Naştere prematură
Relaxina este hormon polipeptidic produs de către corpul galben de
sarcină ulteror deciduă şi placentă şi ar avea rolul de a relaxa structurile
ligamentare de la nivelul bazinului pentru facilitarea naşterii; faptul că
apare la începutul sarcinii şi nu către terminarea acesteia face ca la
femeie, rolul de relaxare cunoscut la animale să nu fie plauzibil
Prolactina este limitată ca secreţie la nivelul hipofizei fetale pe de o parte
şi aceasta nu trece la mama datorită barierei placentare Prolactina
maternă provine din secreţia hipofizară a mamei şi creşte progresiv în
cursul sarcinii pregătind glanda mamară pentru lactaţie, alături de
estrogeni, progesteron, insulină şi IGF-1. Estrogenii placentari la
concentraţii mari prepară glanda mamară, dar nu permit declanşarea
secreţiei lactate decât după ce scad prin eliminarea placentei.
PTH-rP –placentar parathyroid hormone related protein – rol în osificare şi
creştere osoasă fetală (mediază transportul de Ca)
hGH-V –growth hormone variant (diferit de cel hipofizar)/hormonul de
creştere placentar – rol în creşterea fetală (gluconeogeneză+lipoliză
maternă, cantităţi crescute determină rezistenţa la insulină), corelaţie cu
nivelele IGF
Hormoni peptidici
Leptina – creştere şi dezvoltare (corelare cu G fetală, induce proliferare
trofoblast, inhibă apoptoza)
Neuropeptidul Y – sintetizat în citotrofoblast, rol în eliberare CRH
(corticotropin releasing hormon)
Inhibina, Activina – sinteza în celulele granuloase şi placentă

Alte polipeptide
 Citokinele sunt importante pentru supravieţuirea fetală, pentru creşterea
normală a embrionului şi limitarea reacţiei imune materne faţă de acesta
 IGF-1 si IGF-2 sunt importante pentru creşterea fetală; aceste peptide
sunt secretate de către mamă şi nu trec bariera placentară, dar
influenţează indirect creşterea fetală prin stimularea creşterii placentei
Reacţii imune – neutralitate imunologică
Placenta prezintă toleranţă imună (inertă d.p.d.v imunologic) – permine
supravieţuirea şi dezvoltarea fetală (făt semialogrefă). Aceste elemente
sunt mediate la interfaţa deciduă-trofoblast fiind reglate prin intermediul
celulelor uterine NK şi a antigenelor MHC/HLA.
Placenta nu realizează o barieră totală între circulaţia maternă şi fetală,
prin micile şunturi realizându-se transfer bidirecţional. Astfel embolii
sinciţiali prin detaşare înmuguriri de pe suprafaţa vilozitară explică o serie
de patologii asociate: izoimunizarea, identificarea de celule fetale la nivel
matern (microchimerism – regenerare maternă pe baza celulelor stem
fetale).
Funcţia placentei de protecţie împotriva agresiunilor
Protecţie împotriva majorităţii factorilor exogeni agresivi, traversarea
placentară realitându-se în funcţie de dimensiune moleculară, gradient de
concentraţie, caracter lipofil/hidrofil.
Agenţi patogeni
bacterii – sifilis, listerioza, difterie
virusuri – rubeola, HIV
anticorpi – doar IgG
Substanţe toxice – alcool, Pb, Hg, cocaină, heroină
Placenta praevia – inserţia placentei pe segment
Placenta accreta –aderenţă anormală placentară
Placenta fenestrată – o atrofie a zonei centrale placentare unde rămân
numai membranele fătului
Placenta bilobata – 2-8% din femei - unirea printr-o membrană a 2 lobi de
dimensiuni aproximativ egale, dar întotdeauna prin segmentul membranos
trec vase de legătură; când există zone de uter slab perfuzat; implantarea pe
leiomiom, pe zone operate anterior sau pe orificiul intern al colului; după
implantare lobul mai bine perfuzat va creşte în timp ce lobul slab perfuzat se
atrofiază
Placenta succenturiata – există nu 2 lobi ci mai mulţi cu inseţie cordon în
lobul cel mai bine reprezentat; 5-6%, iar aproape jumătate din aceste cazuri
se asociază cu infarcte şi atrofii ale lobilor suplimentari
Placenta circumvalatta – implantare excesivă placentară cu o arie de
acoperire a sacului amniotic > ½ cu formarea unui inel gros de membrane ce
circumscrie placenta
Placenta membranacea – persisteţa vilozităţi coriale pe toată circumferinţa
corionică