CURS DE FORMARE

PROFESIONALĂ A
ADULȚILOR
„BIBLIOTECAR
Studii superioare”
SC School Consulting

"Nu există dubiu că funcţia

managementului informaţiei va fi
într-o creştere permanentă în
organizaţiile de toate tipurile, iar
problemele esenţiale în
implementarea noilor sisteme
vor continua să fie
managementul, organizarea şi
oamenii, mai mult decât
tehnologia”.
DUMITRU CAMELIA T.D. Wilson, specialist englez în
2023 managementul informaţiei.
 Formator: Camelia Dumitru

⚫ Vă mulţumesc pentru interes!

⚫ Vă urez mult spor, împliniri personale și satisfacții
profesionale!
⚫ SUCCES!
Camelia Dumitru
e Echipa de succes

a
Ascultare
activă Respect

Recunoaşterea
calităţilor Lidership
fiecărui
membru

Camelia
Dumitru
 MODUL I
CONTEXTUL SOCIAL ȘI CADRUL
NORMATIV AL EXERCITĂRII
PROFESIEI
TEORIE/ PRELEGERE
 Camelia Dumitru

BIBLIOTECARUL
🞇 este specialistul responsabil cu administrarea (organizarea n.n.)
unei biblioteci (DEX, 2012, p. 102)şi a conţinutului info-
documentar al acesteia, precum şi cu asigurarea accesului la
informaţii şi documente pentru toate categoriile de beneficiari/
utilizatori/ cititori.
🞇 selectează în vederea achiziţionării documente purtătoare de
informaţii, le prelucrează în scopul creşterii valorii pentru care sunt
utilizate, le administrează, făcându-le accesibile utilizatorilor
persoane fizice sau unor instituţii, organizaţii, companii beneficiare.
🞇 Ocupaţia se află într-o continuă schimbare şi reconfigurare, ca
urmare a evoluţiei şi răspândirii noilor tehnologii de informare şi
comunicare şi a instrumentelor puse la dispoziţie de către acestea.
De asemenea, acumularea cunoştinţelor umane în toate domeniile şi
diversificarea mijloacelor de producere/ obţinere a informaţiilor au
amplificat, dezvoltat şi înnoit conţinutul ocupaţiei/ profesiei.
 Camelia Dumitru

BIBLIOTECARUL
🞇 Este angajat al unei biblioteci (naţională, judeţeană, orăşenească, specializată,
universitară, şcolară etc. - în funcție de rețea), precum şi în diferite instituţii
prestatoare de servicii de informare, pe postul de bibliotecar.
🞇 Principalele sale responsabilităţi: identificarea, crearea, prelucrarea,
organizarea, selectarea, analizarea, sintetizarea, difuzarea şi conservarea
informaţiei pe orice suport; animația culturală.
🞇 Bibliotecarii cu studii superioare dovedesc cunoştinţe, deprinderi practice şi
aptitudini specifice, necesare pentru: gestionarea documentelor din biblioteci,
dezvoltarea colecţiilor de documente, evidenţa documentelor periodice şi
neperiodice, prelucrarea colecţiilor pentru descrierea riguroasă şi corectă a
elementelor definitorii ale fiecărui document în parte, conservarea preventivă
a colecţiilor, facilitarea accesului la documente pentru beneficiarii interesaţi,
regăsirea informaţiilor, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu beneficiarii/
comunitatea. În funcţie de necesităţi şi de situaţiile concrete de lucru,
bibliotecarii cu studii superioare, în corelaţie cu tipul bibliotecii în care
lucrează, desfăşoară activităţi de îndrumare metodologică a personalului din
structurile teritoriale subordonate sau aflate pe acelaşi nivel funcţional.
 Camelia Dumitru

BIBLIOTECARUL CU STUDII SUPERIOARE

🞇 Specialiştii bibliotecari cu studii superioare demonstrează foarte
bune capacităţi de: relaţionare cu diverse categorii de persoane, de
comunicare eficace, de cercetare, de analiză şi sinteză, de
asimilare a unui volum important de informaţii, de administrare a
resurselor şi colecţiilor de documente, de organizare, de gestionare
a unor situaţii profesionale diverse, flexibilitate, deschidere spre
nou, rezistenţă la efort intelectual susţinut, rezistență fizică,
aptitudini de comunicare, spirit de observație, deschidere spre
inovație, competențe sociale.
🞇 Atitudinile principale necesare sunt: preocuparea pentru
dezvoltarea profesională continuă, receptivitatea, atenţia, răbdarea
şi responsabilitatea.
🞇 Condiţiile de acces în ocupaţie – studii superioare cu diplomă de
licență. De asemenea, conform legislaţiei sunt necesare studii de
specialitate (vezi legislație specifică).
● Bibliotecar poate fi persoana care este conştientă că
în societatea actuală va avea roluri noi: de formator
pentru învățarea pe tot parcursul vieții, de manager de
proiect, de animator cultural (spirit inovator, receptiv
la implementarea schimbării, atenție, capacitate de
sinteză, competențe tehnice etc.).
● Este profesionistul capabil să dobândească noi
competenţe privind: atitudinea faţă de valorile
patrimoniale; utilizarea noilor tehnologii; legislaţia
domeniului şi aplicarea prevederilor legale; realizarea
indicatorilor de performanţă a activității; întocmirea
statisticilor şi rapoartelor; formarea beneficiarilor;
identificarea și implementarea de servicii noi;
organizarea evenimentelor culturale.
Camelia
Dumitru

I.1 ROLUL ȘI
FUNCȚIILE
BIBLIOTECILOR

I.1.1 REPERE
ISTORICE ÎN
DEZVOLTAREA
BIBLIOTECILOR
TEORIE/
PRELEGERE
 Camelia Dumitru

🞇 Istoria scrisului şi a tiparului sunt circumscrise istoriei culturii, dar în aceeași măsură
cele două mari fenomene care au dus la apariția cărții sunt circumscrise
bibliologiei, adică ştiinţei despre carte. Trecerea de la comunicarea orală la
comunicarea scrisă, respectiv apariţia scrierii a fost un pas important pentru
civilizaţia umană. Prin comunicarea scrisă se stabileşte legătura între generaţii,
experienţele acumulate de înaintaşi şi de contemporani ajung să formeze o avuție
comună şi perenă – patrimoniul cultural al omenirii.
🞇 Omul este azi o fiinţă comunicaţională sau informaţională. Informaţia este liantul între spirit
şi materie.
🞇 Dicționarul explicativ al limbii române definește „biblioteca” (lat. bibliotheca) în diferite
moduri, de la dulap pentru păstrarea cărților, până la înțelesul pe care noi bibliotecarii îl
atribuim termenului: „instituție… care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în
mod organizat la dispoziția cititorilor” (DEX, 2012, p. 102), iar enciclopedia virtuală Encarta
definește biblioteca drept „colecţia de cărţi şi de alte materiale informaţionale puse la
dispoziţia oamenilor pentru citit, studiu sau ca material de referinţă”. Bibliotecile
contemporane păstrează colecţii care includ nu numai materiale tipărite, ci şi materiale
audio-video, baze de date şi alte mijloace de informare multimedia/ pe diferite suporturi, pe
care bibliotecarul le organizează/ prelucrează cu scopul de a facilita accesul utilizatorilor la
informație/ studiu/ cercetare.
 Camelia Dumitru

🞇 Biblioteca s-a născut odată cu apariția scrisului/ cărții. Istoria bibliotecilor este dependentă de istoria
şi evoluţia scrisului, a tiparului şi de apariția cărţii, prin carte înţelegând toate fazele pe care le-a
străbătut aceasta în timp, de la tăbliţele de lut, sulurile de papirus, textele scrise pe pergament, până la
cartea tipărită, respectiv e-book-ul - cartea electronică de azi.
🞇 Primele biblioteci s-au constituit din Antichitate în Egipt, în Mesopotamia, în cetăţile Assur, Nippur,
Uruk şi Ninive. În preajma erei creştine s-a înfiinţat la Roma prima bibliotecă publică. Ulterior
cuceririi Greciei de către romani, în Italia s-au adus foarte multe cărţi din Grecia şi au început să
apară şi în peninsula italică librari şi editori, dând naştere unei vieţi a cărţii. Răspândirea hârtiei în
Europa a dat şi ea o viaţă nouă cărţii. Tiparul, opera lui Gutenberg, aduce un avânt nemaiîntâlnit în
istoria cărţii, această tehnică constituind un auxiliar al culturii, contribuind la răspândirea cărţii.
Renaşterea a constituit pentru biblioteci o revigorare, atunci consolidându-se cele mai multe colecţii
de biblioteci care s-au și păstrat. Astăzi cartea are forme foarte diverse, iar purtătorii de informații
sunt și mai diverși (tipologia documentelor din biblioteci), implicit și tipologia bibliotecilor.
🞇 Administrarea sub semnul calităţii a unei biblioteci, ca de altfel a oricărei organizaţii, solicită ca
sarcinile bibliotecii să fie bine definite, adaptabile și adaptate evoluției și modificărilor de formă pe
care cartea le-a suferit, în timp.
 Camelia Dumitru

🞇 Atunci când intri într-o mare bibliotecă simţi cum cărţile, prin ele
însele, alcătuiesc o lume fascinantă în stare să asigure noi
dimensiuni vieţii oamenilor. În acest templu al cărţii care este
biblioteca, cea mai veche instituţie socio-culturală realizată de
oameni, stă tezaurizată mare parte din înţelepciunea lumii.

🞇 Se poate spune că bibliotecile au apărut odată cu tăbliţele de lut,

având în vedere faptul că civilizaţiile timpurii nu făceau diferenţa
între o arhivă şi o bibliotecă. Şi, întrucât primele texte scrise aveau
în principal un conţinut religios, nu este surprinzător faptul că
aceste biblioteci erau adăpostite în temple şi biserici, la fel ca
școlile.
 Camelia Dumitru

🞇 Apariția bibliotecilor publice (destinate accesului public, pentru a fi

consultate, cercetate), care să adăpostească lucrări ce acoperă toate
domeniile cunoașterii umane (posesoare a unor fonduri/ colecții cu
caracter enciclopedic), a fost posibilă abia după ce s-au realizat alte două
fenomene majore în evoluția societății umane: scrierea unor texte erudite
de istorie/ de ştiinţă/ de filozofie şi folosirea cărţilor ca mijloc de
transmitere a cunoştinţelor de la o generaţie la alta.
🞇 De-a lungul timpului bibliotecile s-au schimbat, au evoluat în funcție de
progresul societății și de producția de infomații, nevoia pentru cunoaștere
fiind una constantă/ perenă.
🞇 Pentru activităţile speciale de colectare, prelucrare, înmagazinare, regăsire
şi difuzare a documentelor - activităţi specifice de biblioteconomie şi de
bibliologie - s-a utilizat iniţial termenul documentare. Acest termen i se
atribuie belgianului Paul Otlet, care în 1895 l-a utilizat la prima conferinţă
internaţională a specialiştilor în domeniul cărţii.
 Camelia Dumitru

Bibliologia (gr. biblion = carte, logos = vorbire), cu subdiviziunile ei: istoria cărţilor şi a
bibliotecilor, bibliografia, biblioteconomia, bibliotecografia - este ştiinţa auxiliară care se
ocupă de carte şi de munca în bibliotecă. Obiectul acestei ştiinţe include: istoricul scrisului,
folosit în codice, în cărţi manuscrise, suportul său, instrumentele de scris, tehnica tiparului,
fabricarea, legatul şi ilustrarea cărţii, punerea ei în circulaţie, publicaţiile bibliografice,
organizarea bibliotecilor, alcătuirea cataloagelor.
Deţinătoare ale tezaurului de cunoştinţe şi centre de difuzare ale acestora, bibliotecile sunt
verigi ale culturii în orice timp şi societate, continuând să fie şi în epoca contemporană
izvoare de cultură. Este cunoscut faptul că de la apariţia televiziunii şi a calculatoarelor,
numărul cărţilor în lume nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut de aproape patru ori. Aşadar,
în viitor cartea va fi în continuare principalul mijloc de învăţare, de educaţie, de creaţie şi de
cercetare (Nicolae Edroiu, Introducere în Ştiinţele auxiliare ale Istoriei. Cluj-Napoca : Presa
Universitară Clujeană, 1999, p. 51).
Istoria cărţii şi a bibliotecilor. Această parte componentă a bibliologiei, începe cu istoria
scrisului. Scrierea, una din marile invenţii ale omenirii, constă din reprezentarea prin semne
convenţionale a gândirii umane. Scrisul a apărut treptat, în mai multe focare de civilizaţie,
sub forme variate în timp şi în spaţiu, ca urmare a necesităţii de comunicare între grupurile
umane.
Biblioteconomia, în sensul larg al cuvântului, reprezintă ştiinţa bibliotecii. Ea înglobează
totalitatea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice necesare organizării bibliotecii, a clasificării
cărţilor şi a conducerii ei.
Biblioteconomia include în preocupările ei tot ceea ce priveşte evoluţia istorică a bibliotecilor,
alcătuirea fişelor, întocmirea diferitelor cataloage, alegerea, achiziţionarea şi păstrarea
cărţilor, contactul cu publicul în sala de lectură, diferitele probleme de ordin administrativ,
precum şi construcţia şi amenajarea clădirii destinate unei biblioteci.
 Camelia Dumitru

🞇 Biblioteca, din cele mai vechi timpuri, a fost deţinătoare de fonduri documentare şi a
simţit nevoia de organizare a acestor fonduri, precum şi de a construi instrumente de
clasare a acestora, în scopul evidenţei şi a regăsirii lor cât mai eficiente.
🞇 Evoluţia tehnică, dezvoltarea aparaturii şi echipamentelor informatice, precum şi a
comunicaţiilor au influenţat activitatea de documentare şi informare din biblioteci, care
beneficiază de instrumente noi şi performante de stocare şi diseminare a informaţiei.
Astfel, s-a ajuns de la biblioteconomie la documentare şi apoi la ştiinţa informării.
🞇 Acesta este si motivul principal pentru care este necesară gestionarea informaţiilor, în
scopul dezvoltării personale, care să treacă în revistă metodele tradiţionale de informare
în biblioteci şi să aducă în atenţie, precum şi să formeze competenţe în utilizarea noilor
metode.
🞇 Dezvoltarea reţelelor de comunicaţie online a permis utilizatorilor bibliotecilor să caute în
baze de date conectate electronic, din întreaga lume.
 Camelia Dumitru

🞇 Biblioteca, mai mult decât oricare altă instituţie a unei societăţi, traversează
timpurile. ,,Biblioteca, această cetate a ideii, mereu prădată şi niciodată cucerită,
este în spatele piramidelor şi al Coloseum-ului, sub cercurile lui Arhimede, dincolo
de revoluţia lui Copernic şi în simplitatea formulelor lui Newton, în semnalele
primului satelit şi în mândria şi frica primilor paşi pe lună, rezultat şi măsură. Nu o
bibliotecă anume, ci toate la un loc, pentru că ele reprezintă împreună omenirea
gândului înfrigurat şi scormonitor, fiind totodată oglinzile unei lumi aşezată deplin
în liniştea comunităţii şi a duratei. Bibliotecile au făcut sensibilă în societate legea
fundamentală a conservării materiei. Odată cu ele nimic nu se poate pierde, lumea
adună şi cerne mereu, construindu-și destinul…” (Ion Stoica, Biblioteca şi
societatea, în ,,Biblioteca, nr.1, 1987, p. 2)
🞇 Dezvoltarea reţelelor de comunicaţie online a permis utilizatorilor bibliotecilor să
caute în baze de date conectate electronic, din întreaga lume.
 Camelia Dumitru

🞇 Biblioteca actuală oferă atât servicii fizice, cât și servicii virtuale.

🞇 Biblioteca de drept public este caracterizată prin colecții enciclopedice și
categorii foarte diverse de utilizatori (cititori)/ beneficiari, iar scopurile și
obiectivele sale sunt:
− să pună la dispoziția cititorilor documente culturale și de informare actualizate,
pe diferite suporturi/ formate, astfel organizate încât accesul la ele să fie foarte
facil/ rapid;
– să dispună de personal specializat;
să dispună de softuri de informatizare care să corespundă normelor internaționale;
– să fie dotată cu aparatură și echipamente performante;
– să fie finanțată corespunzător;
– să răspundă nevoilor comunității pe care o deservește;
– să fie conectată la rețele naționale/ internaționale de informare.
 Camelia Dumitru

🞇 Misiunea unei biblioteci se definește ca o descriere a liniei de

activitate în cadrul căreia biblioteca va acţiona. Declararea misiunii
este în strânsă concordanță cu publicul țintă, de aceea este necesar
să precizeze grupurile de utilizatori şi ce servicii le oferă acestora.
🞇 Pe scurt, misiunea bibliotecii este cea de a colecţiona, de a păstra şi
de a oferi acces la cunoştinţe şi informaţii.
🞇 Pe larg, în general misiunea unei biblioteci este de a colecţiona, de
a păstra şi de a oferi acces la cunoştinţe şi informaţii diferitelor
categorii de beneficiari/ potențiali beneficiari (ținând cont de
specificul comunității, căci biblioteca are în vedere nu numai
utilizatorii activi, ci și potențialii utilizatori = membrii comunității).
 Camelia Dumitru

🞇 După definirea misiunii bibliotecii (organizației/ instituției/ compartimentului

etc.,) se trasează scopurile - realiste, corelate cu rezultatele așteptate. Este necesar
ca rezultatele să fie măsurabile, să poată fi comparate în timp. Dacă scopul
general este, de exemplu, de a informa utilizatorii prin cataloage în format
electronic complete, obiectivele pe termen scurt ar trebui să fie eliminarea celor
vechi, în format tradiţional, stabilind termene intermediare și cantitatea/ volumul
înregistrărilor.
🞇 La anumite intervale de timp este necesar să se verifice dacă scopurile şi calitatea
dorită au fost atinse. Aceasta probabil va duce la o replanificare şi o redefinire a
scopurilor pentru următoarea perioadă.
🞇 Bazându-ne pe misiune, pe scopurile trasate pe termen lung şi pe termen mediu
sau scurt, pe obiectivele generale, putem fixa şi resursele (fonduri, spaţiu, timp al
personalului) ce pot fi alocate pentru activităţile care sunt necesare atingerii
scopurilor trasate.
 Camelia Dumitru

🞇 Bibliotecile şi-au diversificat colecţiile, având la ora actuală, alături de

fondurile de carte şi periodice, o serie de alţi purtători de informaţii de
natură audio-vizuală și multimedia. Mai mult chiar, bibliotecile au
început să introducă în fondurile lor şi baze de date cuprinzând
informaţii în format electronic.

🞇 Rolul tradiţional ca instituție de cultură și de educație al bibliotecilor s-

a extins prin servicii moderne de informare şi de consiliere oferite
comunității.
 Camelia Dumitru

SISTEMUL NAŢIONAL DE INFORMARE

🞇A fost definit cu decenii în urmă în cadrul UNESCO
astfel:
🞇 „Întreaga structură cuprinzând toate serviciile
implicate în asigurarea informării în toate
sectoarele comunităţii şi pentru toate categoriile
de utilizatori.
🞇 [Acest sistem (n.n)]„ ... trebuie să aibă ca suport
o infrastructură naţională [ale cărei componente
n.n] esenţiale sunt sistemul naţional al
bibliotecilor, sistemul naţional al arhivelor, [al
muzeelor n.n.] şi sistemul serviciilor de
documentare generale şi/sau specializate.” (Apud. Doina
Banciu, 1997, p. 32 )
 Camelia Dumitru

🞇ARE ÎN VEDERE:
🞇ansamblul unităţilor de informare (biblioteci, arhive, servicii
de documentare, centre de informare, muzee, mediul online,
industria informaţiilor etc.),
🞇independente
🞇sau legate în reţele specializate, ceea ce presupune un grad
adecvat de automatizare a funcţiilor lor infodocumentare
sisteme de telecomunicaţii; produse de informare; personal
specializat (cooperare între informaticieni, profesioniştii
informării şi documentării); resurse financiare; organisme
de coordonare/ îndrumare a întregului proces.
 Camelia Dumitru

ROL
🞇BIBLIOTECILE, ARHIVELE ŞI MUZEELE = factori de
educaţie şi surse de cunoştinţe şi informaţii
🞇Cunosc o puternică evoluţie, de la spaţii dedicate doar
tezaurizării și prezentării de cunoştinţe şi informaţii, la spaţii
în care se distribuie cunoştinţe, fiind profund implicate în
viaţa comunităţii şi participând la crearea de conţinut.
 Camelia Dumitru

SISTEMUL NAŢIONAL DE BIBLIOTECI

🞇 Conform Legii bibliotecilor, în România „sistemul naţional de

biblioteci este parte integrantă a sistemului informaţional naţional şi
se constituie din totalitatea bibliotecilor de drept public şi din
bibliotecile de drept privat, care au activităţi specifice celor de drept
public, având ca scop realizarea coordonată a împrumutului
bibliotecar naţional şi internaţional, gestionarea sistemică a
informaţiei, realizarea Catalogului naţional partajat şi a Bibliotecii
naţionale virtuale.” (art. 9 din Legea bibliotecilor nr. 33 din 2002.
În: „Monitorul Oficial”, nr. 422, 18 iunie 2002 - cu modificări și
completări ulterioare;
I.1.2 FUNCȚIILE
ȘI TIPOLOGIA
BIBLIOTECILOR
DIN ROMÂNIA
TEORIE/ PRELEGERE
 Camelia Dumitru

BIBLIOTECI - EVOLUŢIE
🞇 Biblioteca tradiţonală 👉 Biblioteca hibridă 👉 Biblioteca electronică 👉
Biblioteca digitală 👉 Biblioteca virtuală.
🞇 Se întrepătrund şi se condiţionează reciproc.
🞇 Biblioteca tradiţională - accent pe forma tiparită a documentelor (peste
85%).
🞇 Biblioteca hibridă – calculatoarele îşi fac simţită prezenţa, coexistă
documentele tradiţionale tipărite, documente audio-video, documente
multimedia precum şi posibilitatea de accesare a resurselor informaţionale
prin reţele dedicate sau prin Internet, iar instrumentele de regăsire a
resurselor documentare sunt în format electronic.
🞇 Biblioteca electronică/ virtuală – deţine documente text, audio-video,
multimedia, transferate pe suport electronic, organizate în colecţii şi
impunând condiţii specifice de consultare; asigură utilizatorilor accesul on-
line la catalogul informatizat precum şi la alte documente secundare de
informare (ex: bibliografii, incluzând sau nu rezumate, referate) şi poate oferi
resurse informaţionale electronice. Mai multe biblioteci electronice legate
într-o rețea îşi pot partaja resursele informaţionale. Accesul nu este
condiționat de aria geografică (spațial), pot fi accesate de acasă, pe baza
unui abonament.
 Camelia Dumitru

CARTEA DIGITALĂ vs.

DIGITIZATĂ
🞇 Una dintre cele mai recente invenţii în mate­rie de suporturi
documentare este cartea digitală, prezentată pentru prima
dată în martie 1999, în Spania. Oferă toate avan­tajele unei
cărţi tipărite, la care se adaugă faptul că poate fi obţinută
prin intermediul unor reţele, fie gratuit (licențe libere), fie la
un preţ de 4-8 ori mai mic decât al celor tipărite.
🞇 Cărțile digitale (e-cărți =„e-books”,cărți electronice) sunt
cărți care pot fi citite numai cu ajutorul diferitelor aparate/
echipamente dedicate, cum ar fi: PDA-uri, cititoare
electronice, iPad, tablete, e-Book Reader Kindle, PRS-500
etc.
🞇 Cartea digitizată este rezultatul unui sistem complet de
scanare = digitizare şi arhivare a cărţilor şi a altor
documente legate/ papetare.
 BIBLIOTECA
Conform Legii bibliotecilor nr. 334/ 2002,
❏ BIBLIOTECA este „instituţia, compartimentul sau structura specializată al
cărei scop principal este de a constitui, a organiza, a prelucra, a dezvolta şi a
conserva colecţii de cărţi, publicaţii, alte documente specifice şi baze de date
pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau
recreere; în cadrul societăţii informaționale biblioteca are rol de importanță
strategică” (art. 1, alin a);
❏ După forma de constituire şi de administrare a patrimoniului bibliotecile se
încadrează în două categorii:
❏ biblioteci de drept public
❏ biblioteci de drept privat.
❏ „Bibliotecile de drept public se înfiinţează şi se organizează în subordinea
autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, a altor autorităţi publice ori
instituţii şi funcţionează potrivit regulamentelor proprii aprobate de autorităţile sau
instituţiile tutelare.” (Legea bibliotecilor, nr. 334/ 2002, art. 2, alin. 2)
❏ „Bibliotecile de drept privat se înfiinţează, se organizează şi funcţionează în
subordinea persoanelor juridice private sau a persoanelor fizice.” (Legea
bibliotecilor, nr. 334/ 2002, art. 2, alin. 3)
❏ După forma de organizare bibliotecile pot fi (Legea
bibliotecilor nr. 334/ 2002, art. 3):
❏ cu personalitate juridică
❏ fără personalitate juridică.
❏ După gradul de acces la colecţii şi servicii bibliotecile pot
fi (Legea bibliotecilor nr. 334/ 2002, art. 4):
❏ cu acces nelimitat
❏ cu acces limitat.
❏ „După structura colectiilor bibliotecile pot fi
enciclopedice sau specializate” (Legea bibliotecilor nr.
334/ 2002, art. 5).
„Articolul 6
(1) În bibliotecile de drept public accesul la colecțiile şi bazele de date proprii
este gratuit.
(2) Bibliotecile de drept public pot oferi unele servicii, stabilite prin
regulamente proprii de organizare şi funcţionare, în condiţiile legii, pe bază
de tarife, cu avizul autorităţii tutelare.
…….
Articolul 8
(1) Bibliotecile de drept public sunt finanţate de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale, iar fondurile de finanţare se nominalizează distinct în
bugetele proprii sau ale instituţiilor tutelare.
(2) Bibliotecile pot fi finanţate şi de alte persoane juridice de drept public sau
privat, precum şi de persoane fizice, prin donaţii, sponsorizări sau alte surse
legale de venituri.
(3) Bibliotecile de drept privat pot fi susţinute financiar, pe bază de programe
sau proiecte, şi de la bugetul de stat sau de la bugetele autorităţilor locale,
dacă se angajează să aibă o activitate specifică bibliotecilor de drept public.”
(Legea bibliotecilor, nr. 334/ 2002)
 Camelia Dumitru

🞇Sistemul naţional de biblioteci (în raport cu funcţiile şi atribuţiile

acestora) este constituit, conform Legii bibliotecilor 334/ 2002 din:
o Biblioteca Naţională a României: „biblioteca investită cu
achiziţionarea şi conservarea unui număr de exemplare din
toate documentele importante editate în ţară, care
funcţionează ca depozit legal” (art. 1, alin. b); elaborează
Bibliografia Naţională a României pentru toate tipurile de documente
(curentă); coordonează Catalogul colectiv naţional al publicaţiilor româneşti
şi străine);
o Biblioteca Academiei Române: este tot o bibliotecă națională „investită
cu achiziţionarea şi conservarea unui număr de exemplare
din toate documentele importante editate în ţară, care
funcţionează ca depozit legal” (art. 1, alin. c); colecţionează,
organizează şi pune în valoare colecţii naţionale specifice; realizează
Bibliografia Naţională retrospectivă pentru toate categoriile de documente;
o Biblioteci universitare: „blioteci aflate prioritar în serviciul
studenţilor, al cadrelor didactice şi al cercetătorilor din
universităţi şi alte instituţii de învăţământ superior şi de
cercetare care, în limitele prevăzute de regulamentul de
organizare, poate funcţiona şi ca biblioteca publică” (art. 1, alin.
d); asigură suportul infodocumentar al tuturor disciplinelor predate în
universitatea pe care o deservesc şi al domeniilor de cercetare ştiinţifică
specifice);
o Biblioteci specializate: „destinate în principal unei categorii de
beneficiari sau colecționării, cu prioritate, a unor tipuri de
documente ori pentru a răspunde necesităţilor specifice
organismului tutelar” (art. 1, alin. e); fond infodocumentar specializat,
specific domeniului de activitate al autorităţii care le tutelează; (ex. bibliotecile
facultăților tehnice, de medicină, biblioteci ale academiilor/ facultăților de artă/
muzică, sport etc.
o Biblioteci publice: biblioteca de tip enciclopedic pusă în slujba unei
comunităţi locale sau judeţene; Biblioteca Metropolitană Bucureşti;
bibliotecile judeţene; bibliotecile municipale şi orăşeneşti; bibliotecile comunale;
o Biblioteci şcolare „organizate în cadrul unei instituţii de
învăţământ preuniversitar, care se află cu precădere în
serviciul elevilor şi al cadrelor didactice din instituţia
respectivă şi care, în limitele prevăzute de lege şi de
regulamentul de organizare, poate funcţiona şi ca bibliotecă
publică” (art. 1, alin. f); biblioteci care funcționează în unităţile de
învăţământ preuniversitar;
🞇 bibliotecile caselor corpului didactic: biblioteci de drept public,
organizate în cadrul casei corpului didactic din fiecare județ,
destinate personalul didactic din învăţământul preuniversitar, inițiază
şi valorifică proiecte ştiințifice, culturale şi educative şi desfăşoară
activități de formare și care, în limitele prevăzute de regulamentul de
organizare, poate funcționa și ca bibliotecă publică.
🞇 alte structuri infodocumentare specifice unităților de învățământ
centrele de documentare şi informare: centre de resurse
pluridisciplinare care pun la dispoziția elevilor, personalului din
învățământ şi comunității locale informații pe suporturi diverse.

o Noi structuri: biblioteci virtuale/ biblioteci digitizate/ electronice.

 Camelia Dumitru

BIBLIOTECA ŞCOLARĂ
🞇 Oferă resurse pedagogice informaţionale, cu caracter
enciclopedic (din toate domeniile cunoaşterii), multisuport
(cărţi, periodice, discuri, casete audio, videocasete, CD-ROM,
DVD-ROM, e-books), softuri educaţionale/ didactice necesare
elevilor şi personalului didactic, în funcţie de programele şcolare
şi de instruire/ perfecţionare metodică, de nivelul de studiu și
specificul unității de învățământ preuniversitar.
🞇 Participă la realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ, a
obiectivelor educaţionale, pe niveluri de studii şi profiluri.
🞇 MISIUNE - asigură elevilor şi personalului didactic accesul la
informaţie şi documentare, susţine procesul instructiv-educativ,
participă la dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor, la
formarea şi dezvoltarea culturii informaţionale la elevi,
favorizează accesul la informaţie al beneficiarilor.
(OMECTS 5556/ 2011 privind ROF biblioteci şcolare şi CDI)
 Camelia Dumitru

CENTRUL DE DOCUMENTARE
ŞI INFORMARE - CDI

Sursa foto: https://atlaurian.wordpress.com/2010/03/01/cdi-centrul-de-documentare-

%C8%99i-informare-c-n-%E2%80%9Da-t-laurian%E2%80%9D-boto%C8%99ani /
 Camelia Dumitru

Pentru a-şi îndeplini misiunea, biblioteca publică trebuie să răspundă

cerințelor populației deservite la nivel local, dar și cerințelor regionale,
naționale și internaționale. Fiecare nivel trebuie să preia și să dezvolte acele
activități care sunt solicitate de utilizatori.
La nivel local, într-o comună, o zonă rezidenţială sau un oraş, biblioteca publică are
următoarele atribuţii:
− să ofere documente pentru întreaga populaţie;
− să fie un nucleu cultural pentru colectivitate;
− să ofere acces la cultură şi la universul informaţional;
− să ofere informaţii privitoare la colecţii;
− să deţină un serviciu de informare şi de acces la informaţii;
− să îndrume utilizatorii în căutarea documentară independentă;
− să prelucreze informaţiile locale;
− să difuzeze cunoştinţele de bază privitoare la drepturile cetăţeanului;
− să intre în legătură directă cu serviciile publice și private locale;
− să fie un forum de dezbatere pentru activităţile civice;
− să organizeze evenimente şi servicii culturale.
 Camelia Dumitru

La nivel regional:
− să prelucreze şi să gestioneze informaţii regionale cu parteneri regionali
(de exemplu, producând în comun cu muzee şi arhive metadate referitoare la
cultura regională);
− să ofere servicii interbibliotecare eficiente;
− să fie în reţea cu serviciile culturale regionale.
La nivel naţional:
− să ofere servicii de informare cetăţenilor de pe tot cuprinsul ţării;
− să se constituie într-o bibliotecă electronică;
− să contribuie la actualizarea băncilor de date naţionale;
− să producă metadate sau cataloage colective;
− să ofere servicii interbibliotecare eficiente;
− să producă licenţe naţionale;
− să ofere servicii de logistică.
 Camelia Dumitru
La nivel internaţional:
− să ofere resurse şi procese de cunoaştere globală, precum şi acces la metadatele
produse global;
− să gestioneze informaţia proprie şi să o pună la dispoziţia oricărui stat din lume;
− să ofere acces virtual pentru cetățenii din străinătate originari din ţara respectivă
care efectuează cercetări genealogice.
La nivelul Uniunii Europene, biblioteca are următoarele caracteristici:
− este accesibilă tuturor, reprezentând un element al democrației;
− valorifică patrimoniul cultural şi sprijină interculturalitatea;
− formează şi întreţine spiritul comunitar;
− adaugă valoare documentelor selecționând şi organizând și oferind acces la diferite
colecţii de documente;
− constituie un mediu de învăţare pentru toți cei care doresc să înveţe;
− constituie un mediu de lucru eficient al profesioniştilor competenţi;
− formează o reţea cu partenerii din mai multe state, făcând colecţiile şi serviciile
disponibile fără bariere spațiale (colecţiile şi serviciile sunt accesibile prin reţele/
biblioteci digitale);
− reprezintă un partener eficient și activ.
 Camelia Dumitru

BIBLIOTECILE
🞇Beneficiază de instrumente noi şi performante de stocare şi
diseminare a informaţiei impuse de evoluţia tehnică,
dezvoltarea aparaturii şi echipamentelor informatice, precum
şi a comunicaţiilor, care au influenţat activitatea de
documentare şi informare din biblioteci.
🞇Bibliotecile şi-au diversificat colecţiile, având la ora actuală,
alături de colecţiile de carte şi periodice, o serie de alte
documente - baze de date cuprinzând informaţii în format
electronic, documente digitale și digitizate, documente audio-
video/ multimedia și multisuport.
 Camelia Dumitru

BIBLIOTECA VIRTUALĂ
🞇este un concept organizaţional care integrează o
colecţie de resurse electronice, accesate printr-o
interfaţă unică şi cu ajutorul tehnologiei, fără o
delimitare precisă spaţio-temporală.
🞇Utilizatorul poate accesa aceste resurse prin
intermediul reţelei de calculatoare.
 BIBLIOGRAFIE
1. ANTONESCU, Simona. Introducere în ştiinţa informării: Partea I. Bucureşti: Ars Docendi, 2007,
224 p.
2. ARGATU, Daniela. Ghidul bibliotecarului școlar. Eurocompetențe profesionale. Iași: Ștef, 2014.
3. ASOCIAŢIA BIBLIOTECARILOR DIN ROMÂNIA. Tratat de biblioteconomie. Coord. Mircea
Regneală. Ed. a 2-a, 5 volume, 2923 p.
4. BERCIU-DRĂGHICESCU Adina, Arhivistica şi documentaristica. Disponibil online:
http://ebooks.unibuc.ro/istorie/arhivistica/2noteintrod.htm.
5. BULUŢĂ, Gh. Civilizaţia bibliotecilor. Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1998.
6. CIORCAN, Marcel. Organizarea colecţiilor de bibliotecă: Bazele biblioteconomiei. Cluj-Napoca:
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001.
7. DEDIU, Liviu Iulian. Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane.
București: ANBPR, 2012.
8. EDROIU, Nicolae. Introducere în Ştiinţele auxiliare ale Istoriei. Cluj-Napoca: Presa Universitară
Clujeană, 1999.
9. Informaţia şi utilizatorii ei. Coord. Octavia-Luciana Porumbeanu, Rodica Mandreal. Referenţi
ştiinţifici prof. dr. Ion Stoica, conf. Dr. Ionel Enache. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti,
2007, 220 p.;
10. LE COADIC, Yves-F. Ştiinţa informării. Bucureşti: Sigma, 2004;
11. REGNEALĂ, Mircea. Dicţionar explicativ de biblioteconomie şi ştiinţa informării. Ediţia a 2-a
revăzută şi adăugită. Bucureşti: FABR, 2001-2002, 2 vol.
12. REGNEALĂ, Mircea. Studii de biblioteconomie. Constanța: Ex Ponto, 2001.
13. REGNEALĂ, Mircea. Noi studii de biblioteconomie. București: ABR, 2009. 632 p.
14. TOFFLER, Alvin. Consumatorii de cultură, trad. de Mihnea Columbeanu. Bucureşti: Antet,
1997.
I.2 LEGISLAȚIE
ROMÂNEASCĂ
APLICABILĂ
BIBLIOTECILOR
T1. ACTE NORMATIVE
SPECIFICE ȘI CONEXE

TEORIE/ PRELEGERE/ STUDIU DE

CAZ
I.2.1 ACTE NORMATIVE SPECIFICE ȘI
CONEXE

1. LEGISLAȚIE SPECIFICĂ SISTEMULUI DE BIBLIOTECI

PUBLICE
https://cnb.org.ro/legislatie-utila-sistemului-de-biblioteci-publice/

2. LEGISLAȚIE ȘI STANDARDE DE BIBLIOTECĂ PENTRU

BIBLIOTECILE DIN SISTEMUL EDUCAȚIEI
https://cnb.org.ro/legtslatie-si-standarde-de-biblioteca-entru-bibliotecile-din-sistemul-educatiei/
 ACTE NORMATIVE SPECIFICE
1. Legea bibliotecilor Nr. 334 din 31/05/2002, republicată și actualizată cu modificările
și completările ulterioare;
2. Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
3. Ordinul Nr. 2069 din 01.10.1998 privind Regulamentul de organizare și
funcționare a bibliotecilor publice. În: „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 431, 13
noiembrie 1998;
4.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de do
cumentare şi informare
, anexa la OMECTS Nr. 5556. din 7.10.2011. În: „Monitorul Oficial nr. 757, Partea I,
27 octombrie 2011;
5. Ordinul Ministrului Culturii Nr. 2062/ 2000 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind evidența, gestionarea și inventarierea documentelor
specifice bibliotecilor publice. În: „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 387, 18 august
2000;
5. Legea Nr. 111 din 21 noiembrie 1995 privind constituirea, organizarea şi
funcţionarea Depozitului legal de tipărituri şi alte documente grafice şi audiovizuale.
În: „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 280, 30 noiembrie 1995, republicată;
6. LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil. În: „Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 530, 27 octombrie 2000;
7. Legea Nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor,
constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor
agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice. În: „Monitorul Oficial”,
nr. 132, 18 noiembrie 1969;
10. Legea Nr. 54 din 8 iulie 1994 pentru modificarea unor prevederi din Legea nr.
22/1969 privind angajarea gestionarilor… În: „Monitorul Oficial”, nr. 181, 15 iulie
1994;
11. Ordin Nr. 2338/5286 din 26 iulie 2004 privind aprobarea Regulamentului
pentru împrumutul interbibliotecar. În: „Monitorul Oficial”, nr. 35, 11 ianuarie
2005;
12. Ordinul nr. 4775/2009 pentru aprobarea formularelor tipizate generale de
bibliotecă. În: „Monitorul Oficial”, nr. 653, 02 octombrie 2009;
13. Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor și drepturile
conexe, republicată;
14. Metodologia de evaluare anuală a activității personalului didactic și
didactic auxiliar, aprobată prin OMECTS nr. 6.143/2011, cu modificările și
completările ulterioare;
15. HG nr. 286 din 23 martie 2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru
privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau
temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de
promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
ACTE NORMATIVE CONEXE
Legea contabilităţii nr. 82/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal), cu modificările şi completările ulterioare, Titlul IV - impozitul pe venit, Titlul V -
contribuţii sociale obligatorii
Ordinul 2021/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii
instituţiilor publice. Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi
completările ulterioare
Ordinul nr. 2861/2009 al Ministerului Finanţelor pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii
elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărârea nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării
sau detaşării în altă localitate, precum precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu
modificările şi completările ulterioare
Hotărârea nr. 518 din 1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea
unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 500/2002 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice.
Ordinul nr. 2634/2015 din 5 noiembrie 2015, privind documentele financiar-contabile.
Ordin nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de
natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare
Hotărârea nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la
atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice
Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 , privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare
Ordinul nr. 600/2018 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice
Legea nr. 50/1991 din 29 iulie 1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.103/28.01.2019 privind regimul manualelor școlare în învățământul preuniversitar
ORDIN Nr. 5554 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a casei corpului didactic
 I.3
DEONTOLOGIE
PROFESIONALĂ
I.3.1 APLICAȚII ALE ETICII
INFORMAȚIEI ÎN ACTIVITĂȚILE DE
BIBLIOTECĂ

TEORIE/ PROBLEMATIZARE
PROPRIETATEA
INTELECTUALĂ

Dumitru Camelia
❑ PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
❑ DREPTUL DE AUTOR/ COPYRIGHT
❑ PLAGIATUL

Dumitru Camelia
PROPRIETATEA
INTELECTUALĂ
◻ DOMENII:
◻ Drepturile de autor - operele literare şi artistice;
◻ Drepturile conexe dreptului de autor: interpretările sau
execuțiile artiştilor interpreţi sau executanți, înregistrările
audiovizuale sau videogramele, emisiunile şi serviciile de
programe ale organismelor de radiodifuziune şi televiziune,
bazele de date, culegerile de opere sau de alte elemente
independente, dispuse într-o modalitate sistematică ori
metodică şi în mod individual, accesibile prin mijloace
electronice sau printr-o altă modalitate.
◻ Dreptul de proprietate industrială;
◻ Alte drepturi de proprietate intelectuală neincluse în primele
categorii.
Dumitru Camelia
 FORME DE PROPRIETATE
INTELECTUALĂ şi PROTECŢIA
LOR
Depinde de tipul de proprietate intelectuală:
◻ Brevetul - protejează invenții;
◻ Mărcile înregistrate - protejează numele produsului;
◻ Drepturile de autor - controlează producţia, distribuţia, difuzarea sau
reprezentarea publică a operei unui autor. Se acordă automat, fără să
fie necesară înregistrarea oficială. Simbolul drepturilor de autor este ©
(copyright)
◻ Secretul industrial/ de serviciu: sunt informaţii, date, documente de
interes protejate prin: reguli de evidență, întocmire, păstrare,
procesare, multiplicare, manipulare, transport, transmitere şi
distrugere; modalitatea de acces la informaţii clasificate şi în locurile în
care se desfăşoară activităţi, se expun obiecte sau se execută lucrări
din această categorie; exercitarea controlului asupra măsurilor de
protecţie.
 CE ESTE DREPTUL DE
AUTOR?
❑ Autorul: persoana/ persoanele fizice care au creat opera/ sub numele cărora opera a fost
adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică.
❑ Dreptul de autor: ansamblul de drepturi recunoscute autorului unei opere originale de
creaţie intelectuală, care se naşte din momentul creării ei, oricare ar fi modul sau forma
concretă de exprimare.
❑ Sunt drepturi patrimoniale privind reproducerea, distribuirea, închirierea, importul,
împrumutul, comunicarea publică, radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu a operei sale,
precum şi realizarea de opere derivate.
❑ Se aplică la mai multe categorii de creaţii: cărți, materiale video, opere științifice,
opere artistice (ilustrații, desene, imagini, picturi, opere dramatice, compoziții muzicale cu
sau fără text) modele industriale, programe/ softuri informatice etc., indiferent de valoarea
lor (cu excepţia plagiatelor – cele lipsite de originalitate), indiferent dacă sunt terminate sau
nu, indiferent de suportul pe care au fost publicate.
◻ Sunt exceptate: ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele
de funcționare sau conceptele matematice; textele oficiale de natură politică, legislativă,
administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora; simbolurile oficiale; mijloacele de
plată (ex: bancnote) - sunt protejate prin alte legi impotriva reproduceriii; ştirile și
comunicatele de presă, dar cele transmise în mod creativ (ex: reportaje) sunt protejate de
legea drepturilor de autor, dacă sunt originale
 DREPTUL DE AUTOR I
◻ Drepturile de autor protejează expresia ideii, nu și ideea în sine. O idee
exprimată într-un anumit mod, poate fi exprimată de altcineva într-un alt mod.
Fiecare are modalități distincte de a exprima o anumită idee, iar fiecare dintre
aceste expresii (descrierea unui eveniment sau a unui peisaj) este protejată de
dreptul de autor.
◻ Dreptul de autor asupra unei creaţii este deţinut de creator dacă:
◻ Creaţia este originală (de exemplu, în cazul unui text, acesta este exprimat
original şi nu a fost copiat din altă parte);
◻ Are o formă concretă de exprimare.
◻ Pentru a obține dreptul de autor, nu e nevoie de nicio acțiune. Opera este
protejată automat, prin simplul efect al legii, fără să fie nevoie de nicio
înregistrare la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sau altă acțiune.
Legea dreptului de autor, adică legea 8/1996 cu modificări și completări,
stipulează că, din momentul în care a început partea creativă (fără să fie
nevoie ca opera să fie terminată), se aplică și protecția prin drept de autor.
◻ În ceea ce privește durata protecției unei opere prin drepturi de autor asupra,
legea spune, ca principiu, că protecția durează pe tot parcursul vieții
autorului, plus 70 de ani după moartea sa.
 DREPTUL DE AUTOR II
◻ Include drepturile patrimoniale, care se referă la dreptul exclusiv de
exploatare, anume de: reproducere, copiere, vânzare, închiriere, comunicare
publică etc.
◻ Şi drepturile morale (nepatrimoniale), care se referă la menționarea autorului
operei respective. Menționarea autorului trebuie făcută indiferent dacă perioada
de protecție încă este valabilă sau s-a terminat.
◻ Drepturile patrimoniale pot fi transmise. Conform legii autorul poate să-și
transfere drepturile printr-un contract într-o formă scrisă, fără nicio limită, care
menționeze modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii,
remunerația titularului dreptului de autor. Fără aceste menţiuni, oricare dintre
părți poate cere anularea contractului respectiv.
◻ Cesiunea drepturilor de autor patrimoniale privind totalitatea operelor
viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate este interzisă. Pentru
a deţine drepturi de autor şi a le putea cesiona, operele trebuie să fie mai întâi
create.
Dreptul de autor în mediul online I

◻ Copyright: în lumea digitală se aplică aceleași legi ale dreptului de

autor.
◻ Orice conținut online (care este caracterizat de originalitate) este
protejat de drepturile de autor şi NU este permis să se
reutilizeze (în principiu), nici măcar în scop necomercial și
nici măcar de către un ONG.
◻ Excepții în care conținutul poate fi reutilizat liber
◻ Cu acordul autorului conținutului;
◻ Este reutilizat în limite legale: este citat cu ghilimele și se
menționează autorul, este folosit în scop educativ sau de informare,
este reprodus strict pentru uzul personal, este transformat pentru
utilizare privată sau parodie;
◻ Când perioada de protecție legală a expirat, iar opera devine de
domeniu public;
◻ Dacă opera nu poate fi protejată de drepturi de autor.
 Dreptul de autor în mediul online II

◻ Descărcarea unei opere protejate prin dreptul de autor de pe Internet,

indiferent de tehnologia folosită, încalcă, de cele mai multe ori drepturile de autor
asupra operei respective. Concluzia este aceeași și dacă doar părți ale operei ar fi
descărcate (mai puțin în cazul în care părțile descărcate nu ar reprezenta ceva protejat
prin dreptul de autor).
◻ Pentru a nu încălca drepturile de autor ar trebui ori să ai autorizarea titularului de
drepturi pentru a face descărcarea, ori să fie aplicabilă una dintre limitările dreptului
de autor (de exemplu în situația în care descărcarea ar putea fi calificată drept copie
privată). Această situație ar fi aplicabilă atunci când deții o copie autorizată a unei
opere (dar nu a unui program pentru calculator) și faci o nouă copie a operei pentru
uz personal sau al „cercului familiei”, chiar dacă acea copie este realizată prin
descărcarea ei de pe Internet. Pentru a nu încălca drepturile de autor trebuie însă să
te asiguri că atunci când descarci nu permiți, în același timp, și încărcarea operei de
către alții.
 Dreptul de autor în mediul online III

◻ În cazul în care opere protejate prin drepturi de autor sunt incluse în

postările personale pe platformele de socializare, este o încălcare a
drepturilor de autor și poţi fi tras la răspundere pentru aceasta.
◻ Dacă incluzi o legătură (link) către acestea poate să nu constituie o
încălcare a dreptului de autor în anumite situații: de exemplu când titularul
pusese deja opera la dispoziția publicului online, dar poate fi considerată
drept încălcare a dreptului de autor atunci când conținutul la care se face
legătura sau care este încorporat ar fi neautorizat.
PROTECŢIA DREPTULUI DE
AUTOR
◻ Drepturile patrimoniale şi morale dăinuie pe durata întregii vieţi a
autorului.
◻ După moartea sa, se transmit prin moştenire pe o perioadă de 70 de ani,
oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod
legal.
◻ Când nu există moştenitori, exercițiul acestor drepturi revine
organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către
autor.
◻ Persoana care aduce la cunoştinţa publică, în mod legal, pentru prima
oară o operă nepublicată înainte de moartea autorului, beneficiază de
protecţia echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului
pentru 25 de ani, începând cu momentul în care opera a fost adusă pentru
prima oară la cunoştinţa publică în mod legal.
◻ Operele aduse la cunoştinţa publică, în mod legal, sub pseudonim sau fără
indicarea autorului, beneficiază de protecţia drepturilor patrimoniale
pentru 70 de ani.
LIMITELE EXERCITĂRII
DREPTULUI DE AUTOR
◻ Reproducerea unei opere, cu excepţia partiturilor muzicale, fără
consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al
unei familii, NU CONSTITUIE O ÎNCĂLCARE A DREPTULUI DE
AUTOR, cu condiţia ca opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţa publică,
iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei, să nu îl
prejudicieze pe autor ori pe titularul drepturilor de utilizare.
◻ Este permisă transformarea unei opere, fără consimţământul autorului şi fără
plata unei remuneraţii când:
- este o transformare privată, care nu este destinată şi nu este pusă la
dispoziţia publicului;
- dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca
rezultatul să nu creeze confuzie în ceea ce priveşte opera originală şi
autorul acesteia;
- dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor.
 REGIMUL JURIDIC AL DREPTURILOR DE AUTOR
ASUPRA OPERELOR CREATE ÎN CADRUL
ATRIBUŢIILOR DE MUNCĂ
◻ În lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile
patrimoniale aparţin autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza
utilizarea operei de către terţi, numai cu consimţământul angajatorului şi cu
recompensarea acestuia pentru contribuţia la costurile creaţiei. Utilizarea operei
de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu necesită autorizarea
angajatului autor.
◻ În cazul în care clauza prevăzută la alin. precedent există, aceasta urmează să
cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de
autor. În absenţa precizării termenului, acesta este de trei ani de la data
predării operei.
◻ După expirarea termenelor prevăzute la alin. precedent, în lipsa unei clauze
contrare, angajatorul este îndreptăţit să îi pretindă autorului plata unei cote
rezonabile din veniturile obţinute din utilizarea operei sale, pentru a compensa
costurile suportate de angajator pentru crearea operei de către angajat, în
cadrul atribuţiilor de serviciu.
◻ La expirarea termenului menţionat drepturile patrimoniale revin autorului.
◻ Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă îşi
păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creaţiei
sale.
 CONSECINȚELE LEGALE ALE ÎNCĂLCĂRII
DREPTURILOR DE AUTOR ŞI DREPTURILOR CONEXE

◻ Nerespectarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe atrage răspunderea civilă,

administrativă sau penală după caz, conform Legii 8/ 1996 cu modificările şi completările
ulterioare.
◻ Prin acţiune civilă titularii drepturilor de autor sau conexe încălcate îşi pot recupera
prejudiciile suferite.
◻ Legiuitorul a prevăzut măsuri speciale în favoarea titularilor de drepturi prin care aceştia
pot lua măsuri pentru asigurarea probelor şi pentru recuperarea prejudiciilor.
◻ Încălcarea drepturilor de autor poate atrage cea mai gravă formă a răspunderii juridice,
respectiv răspunderea penală.
◻ Având în vedere consecinţele deosebit de grave pe care pirateria le produce, legiuitorul
român a incriminat ca infracţiuni faptele de piraterie şi a prevăzut sancţiuni severe.
◻ În momentul în care se încalcă dreptul de autor, autorul sau titularul dreptului de autor
(adică cine are dreptul asupra unei opere) poate iniţia acţiuni ca: darea în judecată,
inițierea unei plângeri penale (în cazuri foarte grave). Se mai practică sesizarea autorului
încălcării pentru a I se cere soluţionarea problemei (dacă nu se aduc prejudicii majore
autorului). În cazul încălcării majore a dreptului de autor, acesta poate cere despăgubiri
în instanţă.
 MODIFICĂRI ALE LEGII NR. 8/ 1996 (REPUBLICATĂ)

Dragomir, Ciprian. Modificări și completări privind dreptul

de autor şi drepturile conexe. Disponibil online:
https://www.juridice.ro/780249/modificari-si-completari-privind-dreptul-de-autor-si-drept
urile-conexe.html
(accesat în 01.02.2023, ora 18:39)
 PLAGIATUL
• Conform Dicţionarului de neologisme, A PLAGIA înseamnă „a lua, a fura
ideile, expresiile, invențiile cuiva și a le prezenta drept creații proprii;
a publica pe numele său fragmente din lucrarea altuia; a comite un
furt literar”. Cuvântul a pătruns în limba română prin intermediul
franţuzescului plagier.
• Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare defineşte plagiatul drept „expunerea într-
o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a
unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate
ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face
trimitere la sursele originale”.
• Originea termenului se regăseşte în latinescul plagium, care în dreptul roman
desemna răpirea unui sclav sau a unui copil.
• Toate definiţiile recente ale culturii informației fac referire la problematica
utilizării informaţiilor în mod etic și/sau legal.
CITAREA
Deși orice opera poate fi citată, există o serie de condiții care
trebuie îndeplinite pentru ca citarea să fie legală:
- opera trebuie să fi fost făcută publică,
- utilizarea citatului trebuie să fie conformă cu bunele uzanțe,
să nu prejudicieze nejustificat pe titular, să nu afecteze
utilizarea normală a operei,
- lungimea citatului trebuie să fie justificată de scopul urmărit,
scopul trebuie să fie unul dintre cele prevăzute de lege,
- și, cel mai important, autorul și sursa trebuie indicate în
toate cazurile, mai puțin dacă o atare indicare este
imposibilă.
 TIPURI DE PLAGIAT
• Plagiatul calificat (cvasitotal). Autorul prezintă o lucrare elaborată de altcineva drept propria lui lucrare.
• Plagiatul comis prin falsa parafrazare. Autorul modifică unele cuvinte dintr-o frază, dar în rest o
copiază integral, fără a menţiona sursa din care a preluat-o.
• Plagiatul comis prin nerespectarea obligaţiei de a cita. Autorul foloseşte ideile sau formulările
altcuiva, fără a preciza sursa (sunt exceptate cunoştinţele comune, de cultură generală).
• Plagiatul comis prin respectarea parţială a obligaţiei de a cita. Autorul citează în mod adecvat
sursele, dar nu pentru toate ideile şi argumentele, pe unele doar le parafrazează, fără a le cita, şi în acest
fel le prezintă drept rezultatul propriei sale analize.
• Plagiatul comis prin citarea inexactă. Autorul furnizează informaţii incorecte/ incomplete cu privire la
sursă, ce nu permit localizarea precisă, făcând dificilă/ imposibilă identificarea ei.
• Plagiatul comis prin neutilizarea ghilimelelor. Autorul citează corect o sursă, dar nu pune între
ghilimele textul.
• Plagiatul comis prin neîndeplinirea condiţiei de originalitate. Autorul copiază numeroase paragrafe/
idei din sursele consultate, astfel încât ele alcătuiesc majoritatea lucrării redactate. Poate fi greu de
descoperit - se prezintă sub forma unei lucrări bine documentate.
• Autoplagiatul. Legea nr. 206/2004 defineşte autoplagiatul drept „expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise ale aceluiaşi autor, fără a menţiona acest lucru şi fără
a face trimitere la sursele originale”. Un autor se face vinovat de autoplagiat atunci când publică din nou,
sub alt titlu sau într-un alt context, un text sau fragmente dintr-un text care a văzut deja lumina tiparului,
prezentându-le drept creaţii inedite. Scopul acestui procedeu este de a obţine, fără un efort suplimentar, o
creştere a prestigiului ştiinţific.
 BIBLIOGRAFIE
◻ CORAVU, Robert. Ce este plagiatul şi cum poate fi prevenit (dacă se doreşte) : [online]. Disponibil la:
http://www.academia.edu/2700465/Ce_este_plagiatul_%C5%9Fi_cum_poate_fi_prevenit_dac%C4%83_se_dore%C5%9
Fte_
(accesat în 12.01.2015);
◻ Lege nr. 8 din 14 martie 1996, republicată, privind drepturile de autor şi drepturile conexe: [online]. Disponibilă la:
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/7816 (accesat: 16.08.2020);
◻ Legea nr. 205/2000 pentru ratificarea Tratatului O.M.P.I. privind dreptul de autor, adoptat la Geneva la 20 decembrie
1996: [online]. Disponibilă la:
https://lege5.ro/Gratuit/gi3dknzz/legea-nr-205-2000-pentru-ratificarea-tratatului-ompi-privind-dreptul-de-autor-adoptat-la-geneva-la-2
0-decembrie-1996
(accesat: 16.08.2020) - vezi şi Legea 206/ 2000;
◻ Lege nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare : [online].
Disponibilă la: http://www.ancs.ro/uploads/legislatie/legislatie-aferenta-ancs-mects/lg-206.doc (accesat: 14.08.2012);
◻ MARCU, Florin; MANECA, Constant. Dicţionar de neologisme. București: Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1986.
◻ REPANOVICI, Angela. Ghid de cultura informaţiei. Bucureti: Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2012.
◻ SHAFIR, Michael. Reguli antiplagiat Harvard : [online]. 20.06.2012. Disponibil la:
http://www.romaniacurata.ro/reguli-antiplagiatharvard-2942.htm (accesat: 17.07.2012).
◻ UNGUREANU, Ovidiu; MUNTEANU, Cornelia. Dreptul la proprie imagine în noul cod civil: [online]. Disponibil la:
http://legeaz.net/noutati-legislative/dreptul-la-proprie-imagine-in-noul-cod-civil (accesat: 02.02.2015).
◻ UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA. COMISIA PENTRU PROBLEME JURIDICE,
ETICE ȘI DISCIPLINĂ UNIVERSITARĂ. Plagiatul și dreptul de autor : [online]. Disponibil la:
http://www.umfcv.ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf (accesat: 15.08.2012).
◻ ZAFIU, Rodica. Stilistica plagiatului. În: Dilema veche : [online], 9 iulie 2012. Disponibil la:
Resurse online utilizate:
◻ https://www.ongonline.ro/course/drepturi-de-autor-si-licente-libere-promovarea-
continutului-deschis/
◻ http://www.apador.org/access/ghid.htm
◻ http://www.cicnet.ro/content/informatiile-exceptate-la-liberul-acces
◻ http://europa.eu/youreurope/business/start-grow/intellectual-property-rights/
index_ro.htm
◻ http://forumworks.ccir.ro/Bun_Frumos/Laurentiu_OPREA/prezentare.ppt
◻ http://www.orda.ro/default.aspx?pagina=124
◻ http://www.politiaromana.ro/ro/legislatie/protectia-datelor-cu-caracter-personal
◻ http://ppi.ulbsibiu.ro/ro/proprietate/
◻ http://ppi.ulbsibiu.ro/ro/proprietate/dreptul-de-autor-si-drepturile-conexe.php
◻ http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/avocatul-poporului-dreptul-copilului-la-protejarea-
imaginii-sale-publice--44699.html
LICENŢE LIBERE

CREATIVE COMMONS
 CE SUNT LICENŢELE LIBERE - CC

LICENŢA este un document care specifică ce ţi se permite şi ce nu ţi

se permite să faci cu o creație originală: text, imagine, muzică,
multimedia (articol, carte, fotografie, melodie). Atunci când le
publici, acestea sunt protejate implicit, prin lege, de drepturile de
autor, conform legislației în vigoare (Toate Drepturile Rezervate/
Copyright). Prin urmare nu pot fi reutilizate de alţii, fără să solicite
acordul autorului. Licența îți arată condițiile de utilizare și care sunt
restricțiile.

În exprimarea generală, licențele libere sunt cele care oferă accesul

la opera respectivă, posibilitatea de a o refolosi și redistribui fără
restricții sau cu restricţii reduse.
 LICENŢE DESCHISE - OPEN SOURCE

Dacă eşti autorul unei opere/ creator al unui produs intelectual, poţi decide
cum pui la dispoziţia publicului creaţiile tale.

Licenţa liberă este un contract de cesiune neexclusivă a drepturilor de

autor, chiar mai liberă decât legea. Atribuirea (dreptul de a da credit
autorului, recunoaştere) se păstrează la toate tipurile de licenţă CC şi
presupune, în unele cazuri, în funcţie de opţiunea autorului, a două
restricţii: permite utilizarea doar în scop necomercial, dreptul de nu
permite altei persoane care o utilizează să facă modificări.

Toate licențele Creative Commons au caracteristici comune importante: ajută

autorii să-și păstreze drepturile de autor în timp ce permit altor persoane să
copieze, să distribuie și să utilizeze opera lor — cel puțin necomercial.
Funcționează peste tot în lume și se menţine atât timp cât drepturile de autor se
mențin (deoarece ele au fost construite pe baza drepturilor de autor).
 LICENŢE DESCHISE - OPEN SOURCE

Principiile open source:

● schimb liber: comunicarea este transparentă;
● participarea: când suntem deschişi şi liberi să
colaborăm, vom realiza şi ceva creativ;
● prototipuri rapide: pot duce la eşecuri la fel de
rapide, dar în final se ajunge la soluţii mai bune;
● meritocraţie: cele mai bune idei câştigă;
● comunitate: împreună se va realiza mai mult.
 DE CE CC? UNDE?

- pentru educaţie, informare şi formare

- promovare, publicitate
- ajungi la cât mai mulţi utilizatori

UNDE GĂSESC CONŢINUT LICENŢIAT CC?

- META-MOTOR DE CĂUTARE https://search.creativecommons.org/

- Pornind de la http://wiki. creativecommons.org/Content_ Directories

vei putea găsi link-uri către cărți, filme, fotografii și chiar studii de caz, modele de
business sau alte tipuri de conținut sub licență liberă. Mai mult, sunt muzee (cum
ar fi cel din Amsterdam sau Isabella Stewart Gardner Museum - vezi
http://creativecommons. org/culture) care folosesc licențe Creative Commons,
plus o mulțime de alte resurse internaționale și naționale cu conținut din domenii
diferite.
 EXEMPLU
Un text pe o pagină web aflat sub licenţă liberă poate fi:

- printat sau distribuit

- preluat pe un alt website sau inclus într-o publicaţie

- modificat sau completat

- inclus parţial sau în totalitate într-o altă operă scrisă

- folosit într-o altă operă aflată pe un alt suport (de exemplu audio sau
video) ş.a.
Scopul licenţelor Creative Commons este acela de a crea şi extinde „bunul
comun”.

Acesta este „commons”, conceptul care defineşte suita. Se poate afirma corect faptul
că un creator este, de fapt, o persoană care acordă licenţe. O licenţă Creative
Commons permite să se stabilească drepturile pe care autorul doreşte să le păstreze,
prezentându-le foarte clar, de la început, celor care doresc să folosească opera, modul
în care este permisă reutilizarea, fără să mai fie nevoie a cere permisiunea în avans.

Aceste licenţe reprezintă o modalitate liberă, simplă şi standardizată de a oferi celor

din jur permisiunea de a distribui (partaja) şi utiliza creaţiile altora, în felul în care
autorul operei alege de la început. Nu sunt o alternativă la drepturile de autor.
Drepturile de autor permit în mod implicit reutilizări limitate fără acordul autorului.
Licenţele CC dau posibilitatea acordării permisiunii suplimentare celorlalţi, făcând
posibilă reutilizarea în condiţiile care se potrivesc cel mai bine utilizatorului, păstrând,
în acelaşi timp unele drepturi pentru autor.

Creative Commons a colaborat cu experţi în legislaţia drepturilor de autor din întreaga

lume pentru a se asigura că licenţele funcţionează la nivel mondial. Creative
Commons este o asociaţie non-guvernamentală globală dedicată susţinerii unui
Internet liber şi accesibil, îmbogăţit prin cunoaştere liberă şi resurse creative pentru ca
oameni de peste tot din lume să le poată folosi, distribui şi dezvolta.
 RESURSE EDUCAŢIONALE DESCHISE -
OER

Sunt materiale pentru învățare, cercetare sau alte scopuri pe

care le poți folosi, adapta și redistribui liber, fără constrângeri
legate de licență. Materialele pot fi cursuri, planuri de lecții,
prezentări, cărți, manuale care sunt puse la dispoziție în format
digital sau pe un suport fizic și la care ai acces liber. Astfel,
resursele educaționale vor putea fi distribuite la nivel global și
oricine se va putea bucura de ele, fie că le va utiliza ca atare,
re-mixa sau re-adapta.
 UNDE GĂSEŞTI OER
● Site-ul Creative Commons: unde există o rubrică numai cu resurse științifice, de
exemplu: http://creativecommons.org/science;
● Open Professionals Education Network: http://open4us.org/find-oer/
● OER Commons: http:// www.oercommons.org/
● Site-uri online care funcționează ca niște arhive de resurse educaționale deschise;
o listă cu astfel de site-uri găsești aici: http://
wiki.creativecommons.org/Finding_OER
● La nivel european proiectul Educație deschisă Europa: http://www.
openeducationeuropa.eu/ înglobează atât informații și cursuri despre OER, dar și
exemple de bună practică cum ar fi proiectul Norwegian National Digital Learning
Arena (NDLA) sau instituții care joacă un rol activ în OER, de pildă UNESCO.
● La nivel global http://wiki.creativecommons.org/OER_Case_ Studies
● Un alt punct de informare foarte important este UNESCO
http://www.unesco.org/new/en/communication-and-information/access-to-
knowledge/ open-educational-resources/
Exerciţii

https://www.google.ro/search?q=carte&tbm=isch&hl=ro&chips=q:carte,online_chips:unei+c%C4%83r%C8%9Bi:Jo6F5
cph_Ac%3D&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwiBk7jNoqPrAhULkaQKHXw5BQYQ4lYoBnoECAEQHw&biw=1349&bih=657
BIBLIOGRAFIE

https://www.apti.ro/sites/default/files/brosuraCC0v72CuBleeduri.pdf (accesat
în 16.08.2020)

https://www.ongonline.ro/course/drepturi-de-autor-si-licente-libere-promovar
ea-continutului-deschis/?gclid=EAIaIQobChMIuLH1hpig6wIVEBd7Ch3XGw
srEAAYASAAEgIvgfD_BwE
(accesat în 16.08.2020)
https://www.slideshare.net/TechSoupRo/drepturi-de-autor-i-licene-libere-pro
movarea-coninutului-deschis
(accesat în 16.08.2020)
 Securitatea online.
Folosirea tehnologiei în siguranţă:
norme de conduită şi de protecție a minorilor

● Studiile naționale și cele internaționale referitoare la protecția în mediul

on-line a copiilor relevă faptul că mulți dintre aceștia nu știu să
interacționeze în mod util, creativ și sigur cu mediul online.
● Utilizarea dispozitivelor mobile, a rețelelor sociale, a unor aplicații
virtuale pot aduce provocări permanente atât copiilor cât și părinților
acestora.
● De cele mai multe ori copiii (minorii) sunt expuși mai multor pericole, ca
de exemplu: hărțuirea în mediul on-line, furtul de date personale și a
imaginii, ademenirea, criminalitatea informatică ori dependența de
internet.
● Bibliotecarul/ profesorul documentarist, alături de cadrele didactice pot
îndruma elevii, astfel încât aceștia să știe cum își protejează datele cu
caracter personal/ drepturile de autor și cum le protejează pe cele ale
celorlalți, atunci când desfășoară activități în mediul online, atât pentru
satisfacerea nevoilor de studiu, de lectură, de socializare, cât și pentru
informare/ documentare și crearea de noi conținuturi online.
● Copiii, dar și adulții sunt îndrumați pentru a identifica știrile false,
informațiile nereale: verificarea emitentului (autoritate în domeniu,
prezintă veridicitate, documentare și verificare în mai multe surse);
comunicarea şi colaborarea cu grupurile ţintă prin intermediul noilor
tehnologii; evitarea cyberbullying-ului (hărțuirea cibernetică);
relaţionare/socializare online.
STUDIU DE CAZ - studiu individual/
dezbatere
1. Identificați și interpretați o situație problematică
din punct de vedere etic, în relație cu
accesarea, utilizarea și comunicarea
informațiilor în și prin intermediul bibliotecilor.
Exemplu: Desfășurarea învățământului în format
online (pandemia Covid19).
(Practică)
 I.3.2 CODURI
DEONTOLOGICE
ALE PROFESIEI
TEORIE/ EXEMPLIFICARE
STUDIU DE CAZ
STUDIU DE CAZ
🞇 „Codului deontologic al bibliotecarului din România” -
Asociația Bibliotecarilor din România (
https://abr.org.ro/cod-deontologic/)
🞇 „Codul etic al bibliotecarului” - Asociația Națională a
Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (
https://anbpr.org.ro/wp-content/uploads/2017/12/Codul-
etic-al-bibliotecarului.pdf
)
STUDIU DE CAZ - studiu individual/
dezbatere

2. Identificați și exemplificați o
situație de încălcare a deontologiei
profesionale.
(Practică)
 Studiu individual

3. Realizați un eseu de maximum 400 de

cuvinte, în care să argumentați alegerea
profesiei de bibliotecar.
PRACTICĂ
4. În Legea bibliotecilor Nr. 334 din 31 mai 2002 ***
Republicată sunt descrise bibliotecile care constituie
Sistemul național de biblioteci.
Ce tipuri de biblioteci regăsiți în localitatea
dumneavoastră? Precizați principalele caracteristici
ale uneia dintre ele (rol, funcții, dacă au personalitate
juridică, public-țintă, servicii, modalități de promovare
a serviciilor, acces la colecții etc.).