Ergonomia

ERGONOMIA ÎN STRUCTURILE
INFODOCUMENTARE
Referenţiştiinţifici:Prof. univ. dr. Ion STOICA
'letţccccue —
Prof. univ. dr. Mircea REGNEALĂ
© Editura Universităţii din Bucureşti Şos. Panduri, 90-92, Bucureşti-
IONEL ENACHE
050663; Telefon/Fax: 410.23.84 E-mail: editura@unibuc.ro Internet:
www.editura.unibuc.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ENACHE, IONEL
Ergonomia în structurile infodocumentare / Ionel Enache. -
Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2005 Bibliografie ISBN
973-737-008-2
331.101.1:02+002.6
Tehnoredactare computerizată: Constanţa Titu
CUPRINS
\
INTRODUCERE 5
1. ERGONOMIA COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI
RESURSELOR UMANE 9
2
1.1. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară 9
1.2. Obiectul de studiu al ergonomiei 12
1.3. Principii ale organizării ergonomice a muncii 14
2. BIBLIOTECONOMIA ÎN ROMÂNIA - CARACTERIZARE
GENERALĂ 19
2.1. Probleme actuale ale biblioteconomiei româneşti 19
2.2. Necesitatea organizării ergonomice a muncii în bibliotecă 25
3. PROCESUL DE MUNCĂ ÎN BIBLIOTECĂ 29
3.1. Particularităţile procesului de muncă în bibliotecă 29
3.2. Rolul culturii organizaţionale asupra procesului de muncă în bibliotecă
35
4. REGIMUL DE MUNCĂ ŞI DE ODIHNĂ ÎN BIBLIOTECĂ
4.1. Normarea muncii în bibliotecă 47
4.2. Stresul şi oboseala profesională 51
5. ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ ÎN BIBLIOTECĂ 59
5.1. Analiza ergonomică a locului de muncă 59
5.2. Analiza ergonomică a locului de muncă în bibliotecă 65
5.3. Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă 71
5.3.1. Proiectarea ergonomică a mobilierului de bibliotecă
şi de birou 76
5.3.2. Proiectarea şi îmbunătăţirea factorilor de ambianţă fizică 92
6. ORGANIZAREA ERGONOMICĂ A SERVICIILOR PUBLICE ÎN
BIBLIOTECĂ 99
6.1. Analiza relaţiilor bibliotecă - utilizator 99
6.2. Proiectarea ergonomică a serviciilor publice în bibliotecă. 109
7. ERGONOMIA ÎN RELAŢIE CU NOILE TEHNOLOGII
INFORMAŢIONALE 119
7.1. Stresul vizual indus de utilizarea monitoarelor 119
7.1.1. Preocupări privind efectele monitoarelor asupra sănătăţii 120
7.1.2. Simptomele stresului vizual 121
7.1.3. Factori care influenţeză stresul vizual 127
7.1.4. Măsuri pentru prevenirea stresului vizual 134
7.2. Stresul indus de utilizarea Intemetului 144
8. PROTECŢIA MUNCII ÎN BIBLIOTECĂ 151
8.1. Conţinutul protecţiei muncii 151
8.2. Accidentele de muncă 153
8.3. Bolile profesionale 155
8.4. Măsuri de protecţie a muncii 157
9. EVALUAREA MUNCII ÎN BIBLIOTECĂ 161
9.1. Indicatori de performanţă pentru biblioteci 161
9.2. Metode de apreciere a muncii 173
CONCLUZII 181
BIBLIOGRAFIE 185
191
ANEXE
INTRODUCERE
Originea bibliotecii, la fel ca şi originea cititului şi a scrisului, este
necunoscută.
Dacă istoria poate fi definită ca acea perioadă a existenţei omului de
când el a început să scrie şi să păstreze documentele, atunci bibliotecile
sunt aproape la fel de vechi ca şi istoria. Dacă întreaga cunoaştere umană se
bazează în totalitate pe documentele care s-au păstrat până la noi, cele mai
multe în biblioteci, atunci se poate afirma cu certitudine că biblioteca este
la fel de veche ca şi istoria.
Se ştie că imediat după ce omul a învăţat să scrie, să noteze în diverse
forme grafice concluziile observaţiilor şi ale experienţelor sale, el a început
să salveze aceste înregistrări din diverse motive: religioase, juridice,
economice sau, pur şi simplu, sentimentale. Oricare ar fi motivele, aceste
colecţii au format arhive şi biblioteci, unele având o vechime de
aproximativ 5000 de ani. Indiferent de suportul informaţional: tăbliţe de lut,
rulouri de papirusuri, pergament, hârtie, până la discuri digitale interactive,
înregistrări video şi CD-ROM (Compact Disc-Read Only Memory*), omul
a căutat diverse mijloace de aşezare şi de conservare care să permită
accesul rapid la informaţii. Dar asigurarea accesului la informaţie
presupune o anumită capacitate de organizare a celor aflaţi la conducere;
chiar şi în antichitate se poate vorbi de o formă de management al
bibliotecilor.
Ne aflăm la începutul mileniul trei şi totul se desfăşoară sub semnul
ştiinţei şi al informaţiei. Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii a avut un puternic
impact asupra omenirii, ducând-o spre progres. Au apărut şi s-au dezvoltat
ştiinţe pe cât de necunoscute şi de nebănuite, la început, pe atât de aplicate
şi de uzitate astăzi precum managementul, marketingul sau ergonomia,
ştiinţă interdisciplinară născută din unirea psihologiei, sociologiei,
fiziologiei, antropologiei, ştiinţelor economice şi tehnice şi a altor ştiinţe,
care are ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul
posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizării raţionale a
acestor posibilităţi
Disc compact pentru stocarea datelor care poate fi numai citit
4
în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi
asigurate de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de
la o zi la alta1.
Fără îndoială, în drumul spre un nou mileniu, biblioteca vajuca un rol
deosebit în viaţa oricărei societăţi, prin intermediul ştiinţei ea va deschide
noi orizonturi civilizaţiei şi culturii, omenirii în general.
Introducere 5 Biblioteca, acest
centru de informare, cercetare, documentare, important focar de cultură, va
pune la dispoziţia utilizatorilor săi (fară diferenţiere de vârstă, rasă, sex,
religie, naţionalitate, limbă sau statut social) cunoştinţe şi informaţii din
toate domeniile. Ea va oferi clienţilor săi colecţiile de documente de care
dispune, colecţii care vor trebui să reflecte tendinţele contemporane şi
evoluţia societăţii precum şi memoria omenirii şi produsele imaginaţiei
acesteia.
în prezent, bibliotecile (nu numai cele româneşti) traversează un proces
de reformă ce implică regândirea propriilor servicii în raport cu această
lume în schimbare, printr-o cunoaştere profesională a unor domenii
indispensabile activităţii din bibliotecă precum managementul, marketingul,
ştiiinţa informării sau psihologia lecturii. De altfel, întreaga societate
românească trece printr-o etapă de profunde transformări, numită de
oamenii politici perioadă de tranziţie. Aceasta cuprinde nu numai o reformă
de ordin economic, cu tot ce implică trecerea la economia de piaţă,
reaşezarea structurilor de producţie şi de schimb, ci şi o reformă socială, un
proces de regrupare a categoriilor sociale care duce în mod inevitabil la
reapariţia fostelor clase sociale. Este necesară în acest context o schimbare
a mentalităţilor şi a comportamentelor politice, economice, culturale şi
informaţionale, o reaşezare a raporturilor dintre oameni şi societate şi a
fiecărui individ în parte.
Deşi există o mare deosebire între structurile economice şi biblioteci
motivaţia de profit - acestea au devenit în prezent întreprinderi culturale
care trebuie să funcţioneze eficient. Totuşi, indiferent de natura
întreprinderii, este necesară satisfacerea clienţilor prin servicii eficiente şi
de calitate. De asemenea va trebui să li se creeze angajaţilor sentimentul de
mulţumire şi de împlinire în privinţa locului de muncă şi să li se asigure un
mediu de lucru plăcut, lipsit de pericole.
Tocmai acum, la început de mileniu, mişcarea biblioteconomică (şi în
special cea românească) traversează o etapă dificilă, majoritatea instituţiilor
bibliotecare trecând printr-o profundă criză structurală şi procesuală. în
1
BURLOIU, Petre. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 1998, p. 642.
afara problemelor inerente unei perioade de tranziţie spre un nou tip de
economie care influenţează direct sau indirect activitatea bibliotecilor,
acestea se confruntă în prezent cu o multitudine de alte greutăţi cum ar fi:
lipsa documentelor, a resurselor financiare în scădere îngrijorătoare a
personalului calificat,
6 a echipamentelor - în -special
Ionel Enache a structurile
Ergonomia în celor informatice
infodocumentare - la
care se adaugă lipsa de concepţie, acţiunile confuze, izolarea instituţională

şi multe altele. Cele mai multe greutăţi decurg, în concepţia noastră, din
lipsa managerilor de profesie, din necunoaşterea metodelor şi tehnicilor
managementului ştiinţific, din nerespectarea principiilor organizării
ergonomice a muncii. Aşa cum arăta profesorul Ion Stoica, managementul
bibliotecilor este vinovat de incapacitatea de a stabili scopuri şi obiective
clare, de a analiza relaţii şi costuri, de a corobora inteligent
interdisciplinarităţile constitutive ale câmpului biblioteconomie2.
în structurile culturale dar şi în multe din cele economice se poate vorbi
numai de un management empiric. Noi nu am avut un management al
structurilor documentare ci doar, uneori, manageri cu anumite performanţe.
Absenţa studiilor de specialitate, lipsa unor criterii de valoare în
selecţionarea managerilor, rigiditatea unui cadru general centralist au redus
managementul bibliotecilor la nivelul unei administraţii mărunte şi
neperformante.
Organizarea ergonomică a muncii se constituie într-o modalitate
importantă de sporire a eficacităţii, dar această problemă a fost puţin
abordată în ştiinţele economice, neglijată în practică şi inexistentă în
practica biblioteconomică.
Pornind de la această idee, am încercat să aflăm problemele cu care se
confruntă bibliotecarii la locurile lor de muncă şi să oferim unele soluţii
care să ducă la creşterea eficienţei muncii în biblioteci, la micşorarea
posibilităţilor de eroare - în condiţiile reducerii solicitărilor - concomitent
cu creşterea satisfacţiei în muncă.
în concepţia noastră problema organizării ergonomice a muncii în
bibliotecă trebuie tratată pe două direcţii:
1. Biblioteca - instituţie economică, cu funcţie de conservare, prelucrare şi
diseminare a informaţiei în care sistemul “om- solicitări” poate fi
exprimat sub forma bibliotecar - solicitări.
2. Biblioteca - instituţie culturală cu funcţie de informare şi educare în
care sistemul “om-solicitări” are forma client* - solicitări.
Urmărind cele două direcţii, lucrarea va aborda probleme ale
’ Termenul de client (customer) este tot mai folosit în literatura anglo-saxonă de specialitate înlocuind pe cel de cititor sau de
utilizator.
managementului resurselor umane în biblioteci (norme de execuţie a
activităţilor specifice de biblioteconomie şi de informare documentară,
evaluarea muncii), cu accent pe analiza şi pe proiectarea ergonomică a
locului de muncă şi pe organizarea ergonomică a serviciilor publice. Avem
convingerea că această analiză vine în sprijinul tuturor persoanelor din
bibliotecă ale căror îndatoriri de serviciu presupun interacţiunea
Introducere 7 cu alte
persoane în vederea realizării obiectivelor structurii în cadrul căreia
lucrează; în acelaşi timp lucrarea cuprinde informaţii utile care pot
determina creşterea performanţelor, a confortului şi satisfacţiei în muncă
atât pentru bibliotecari cât şi pentru clienţii acestora - cititorii.
ERGONOMIA COMPONENTĂ A MANA GEMEN
1.
TUL UI RES URS EL OR UMANE
1.1. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară
Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii,
cu grupul uman şi cu fiecare individ.
Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei biblioteci. O
bibliotecă poate avea o excelentă colecţie de cărţi şi o clădire minunată, dar
dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clienţii (concept ce
sugerează plata serviciilor şi calitatea ridicată a acestora) vor fi nemulţumiţi
de serviciile oferite.
Una dintre cele mai importante funcţii ale unui manager este să asigure
şi să coordoneze resursele umane ale organizaţiei. Dintre toate sarcinile ce
revin unui conducător, aceea de a dirija latura umană este definitorie,
deoarece totul depinde de cât de bine este asigurat acest aspect.
Conducerea resurselor umane este deosebit de importantă în biblioteci,
deoarece acestea sunt organizaţii de tip sistem deschis, orientate către
salariaţi. A conduce personalul unei biblioteci este şi foarte greu, deoarece
acesta este eterogen ca pregătire, ca sarcini de lucru, ca nivel ştiinţific şi
cultural. Majoritatea directorilor de biblioteci cu îndelungată experienţă
afirmă că cele mai multe probleme de conducere cu care se confruntă sunt
în mare măsură legate de personal.
în majoritatea lucrărilor apărute în străinătate şi în ţară care abordează
managementul resurselor umane accentul se pune pe recrutarea, pe
selectarea, pe pregătirea, pe evaluarea, pe remunerarea şi perfecţionarea
salariaţilor, ignorându-se relaţia dintre oameni şi dintre munca lor.
Profesorul Petre Burloiu consideră că ergonomia este o parte componentă a
managementului resurselor umane. Prin această completare managementul
resurselor umane ar putea fi definit astfel: “Managementul resurselor
umane reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu
privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin
organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală, până în
momentul încetării contractului de muncă3.
Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos = muncă şi nomos
= lege, normă). Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de
biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele
ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul comun de specialitate va fi
lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H. Murrell.
3
BURLOIU, Petre. Op. cit., p. 41.
Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia
muncii, chiar şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este
acceptată de majoritatea specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg,
el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai
lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor. în acest sens
Maurice de Montmollin defineşte ergonomia ca fiind : “tehnologia
comunicaţiilor în sistemele om-maşină”. Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi
ţelurile şi prin materia cu care lucrează, un orizont foarte larg şi deschis,
interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om şi dintre
maşină ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. în acest din urmă înţeles,
ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest
drum de adaptare reciprocă a omului şi a tehnicii merge în special
ergonomia anglo-americană, în timp ce şcoala franco-belgiană pune accent
pe fiziologie şi pe psihotehnică.
Ideea interdisciplinarităţii apare în majoritatea definiţiilor date
ergonomiei. Astfel, profesorul francez Bemard Metz defineşte ergonomia
ca “un ansamblu integrat de ştiinţe susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe
asupra muncii umane, necesare adaptării raţionale a omului la maşină şi a
muncii la om”. Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o
“disciplină care a luat naştere din ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice
şi igienă. Ea cercetează posibilităţile omului în procesele de muncă,
urmărind să creeze condiţii optime de muncă”.
Instituţiile specializate, prin definiţiile pe care le dau ergonomiei, scot în
evidenţă caracterul interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele
Organizaţiei Internaţionale a Muncii se arată: “Ergonomia este aplicarea
ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge
la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind
măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.
în timp, conceptul “om-maşină” s-a dovedit a fi incomplet, deoarece nu
ţine seama de ceilalţi factori care solicită organismul uman cum ar fi:
mediul de muncă, condiţiile tehnice ale muncii, motivaţia pentru muncă,
relaţiile din colectivul de muncă, preocupările personale. Astfel, a apărut
conceptul “om-solicitări” (conceptul a fost introdus de profesorul Petre
Burloiu la simpozionul din aprilie 1974 ţinut la ASE), care exprimă ideea
echilibrului balanţei energetice a organismului uman. Ca urmare, o definiţie
completă a ergonomiei considerăm că este cea formulată de profesorul
Petre Burloiu în lucrarea sa Managementul resurselor umane: “Ergonomia
este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii -
care este legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei,
psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect
orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităţilor
psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor
posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile
care pot fi asigurate de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de
muncă de la o zi la alta”4.
Aşa cum rezultă din această definiţie, interdisciplinaritatea este o
condiţie a existenţei ergonomiei, este legea ei fundamentală.
în concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează
anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice,
tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii, în scopul
aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului
şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de
muncă, precum şi la formarea executanţilor (fig. 1). Cu toate acestea,
ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun.
Nici una nu poate revendica ergonomia ca “apendice al său”, după cum
arăta M. de Montmollin.
Fig. 1. Ştiinţe participante la constituirea ergonomiei

1.2. Obiectul de studiu al ergonomiei
Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi
de tehnici de cercetare proprii.
Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie “organizarea activităţii
umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-
mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice,
optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii,
concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării
personalităţii”5.
Insă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină- mediu,
necesită îndeplinirea următoarelor condiţii:
orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman; reorientarea profesională;
proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane; crearea
4
BURLOIU, Petre, lbid, p. 642.
5
MOLDOVAN, Maria. Ergonomie. Bucureşti: EDP, 1993, p. 14.
unei ambianţe care să asigure securitate şi confort; repartizarea raţională a
sarcinilor; economia energetică a organismului uman.
In opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor
privitoare la muncă, necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării
muncii la om şi a omului la muncă, în scopul creşterii productivităţii, cu
alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi indicarea modului în
care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în vedere realizarea
unei economii cât mai importante de energie umană.
în bibliotecă ergonomia urmăreşte studierea elementelor umane şi
materiale ale procesului de muncă în complexitatea şi în interdependenţa
lor; capacităţile umane şi modul cum acestea pot fi utilizate în mod optim,
pe întregul fond de timp de muncă; gradul de complexitate al
echipamentului şi mobilierului, precum şi modalităţile tehnice de lărgire a
ariei de activitate a bibliotecarilor, în condiţiile diminuării stresului şi a
oboselii; condiţiile de mediu şi mijloacele de reducere a influenţei lor
negative.
Direcţiile de organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii din
biblioteci ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:
1. Recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea personalului după
aptitudini, pregătire şi performanţe;
2. Stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;
3. Stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă şi aplicarea
acestora;
4. Diminuarea efortului fizic şi intelectual prin achiziţionarea unor
echipamente informatice modeme;
5. Dotarea birourilor şi a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor
antropometrice ale lucrătorilor, poziţiei acestora în timpul muncii,
sarcinilor de îndeplinit şi locului zonei de muncă;
6. Studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între
om şi mediul său de lucru, reducerii efortului senzorial şi creşterii
posibilităţilor de concentrare în executarea sarcinilor. Elementele de
microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie adaptate la
specificul activităţii din fiecare serviciu de bibliotecă;
7. Organizarea ergonomică a sălilor de lectură (dimensionarea, mobilierul,
microclimatul, zgomotul, cromatica).
Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă în bibliotecă
(catalogator, clasificator, indexator) presupune parcurgerea câtorva etape:
1. Documentarea în vederea proiectării noilor locuri de muncă;
2. Efectuarea unor studii de fezabilitate în scopul reorganizării locurilor de
muncă existente;
3. Examinarea statistică a situaţiei existente pe baza informaţiilor culese la
locul de muncă supus reproiectării;
4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul
eficienţei şi alegerea variantei optime.
în concluzie se poate spune că ergonomia studiază relaţia dintre om şi
munca sa astfel încât să determine creşterea productivităţii muncii fie prin
organizarea ergonomică a locurilor de muncă existente, fie prin proiectarea
ergonomică a unor noi locuri de muncă.
Lucrarea de faţă îşi propune o detaliere a direcţiilor de organizare
ergonomică a muncii în bibliotecă, precum şi proiectarea ergonomică a
locurilor de muncă urmărind etapele prezentate.
1.3. Principii ale organizării ergonomice a muncii
Părintele managementului ştiinţific este considerat Frederick Winslow
Taylor. Şcoala managementului ştiinţific pune accentul pe productivitate
maximă cu efort minim, eliminându-se pierderile/rebuturile şi inefîcienţa.
în principala sa lucrare Principiile managementului ştiinţific, Taylor arată
că “pentru a realiza un management ştiinţific este nevoie să fie stabilite o
serie de reguli, legi şi formule care să înlocuiască judecata fiecărui individ
în parte, dar care pot fi folosite efectiv numai după ce au fost consemnate
oficial”6. în lucrarea menţionată, Taylor expune o seamă de principii ale
organizării ştiinţifice a muncii ce prevedeau:
1. Să se concentreze la un loc toată experienţa tradiţională, care să fie
clasificată, structurată pe categorii şi transpusă în reguli, în legi şi în
formule pentru a-i ajuta pe lucrători în activitatea lor zilnică.
2. Să se formuleze metode ştiinţifice pentru fiecare element din activitatea
unui om care să le înlocuiască pe cele empirice.
3. Lucrătorul să fie selectat, instruit şi promovat pe baze ştiinţifice.
4. Să se colaboreze cu lucrătorii pentru a garanta faptul că munca este
făcută conform principiilor ştiinţifice formulate.
5. Să se realizeze o diviziune a muncii şi a responsabilităţilor egală între
lucrători şi între manageri, astfel încât aceştia să efectueze activităţile
pentru care sunt cel mai bine pregătiţi.
Taylor a pus în practică şi o mulţime de experimente care au demonstrat
creşterea eficienţei prin organizarea ştiinţifică a muncii:
1. Studiul muncii. într-un experiment a trecut la descompunerea
proceselor de muncă în mişcări elementare şi la eliminarea tuturor
gesturilor inutile. In trei ani productivitatea atelierului testat s-a dublat.
6
TAYLOR, F.W. Principles of Scientific Management. New York: Harper @ Row, 1941, p. 41.
2. Unelte standardizate. In altă zonă a descoperit că lopeţile folosite pentru
încărcarea cărbunelui cântăreau 6-14 kg. După experimentări s-a
constatat că greutatea adecvată este de 7-8 kg. Din nou după trei ani,
140 de oameni faceau munca pentru care înainte fusese nevoie de 400-
600 de oameni.
3. Selectarea şi instruirea lucrătorilor. Intr-un alt atelier Taylor a insistat ca
fiecărui muncitor să i se dea munca pentru care este cel mai potrivit, iar
celor care depăşeau volumul de muncă prevăzut să li se acorde
prime/indemnizaţii. Aşa cum era de aşteptat, productivitatea a crescut şi
s-a menţinut la un nivel ridicat.
Cu toate aceste succese, întotdeauna managementului ştiinţific i s- a
reproşat faptul că pune prea mare accent pe productivitate, subestimând
natura umană.
Studiile lui Taylor au fost completate de soţii Gilbreth, Frank şi Lilian.
Cei doi s-au ocupat de aspectele umane ale fenomenului de organizare,
contribuind la aprofundarea şi la lărgirea conceptelor privind studiul
mişcărilor şi starea de oboseală. Sistemele lor de evaluare au devenit mai
târziu metode de analiză şi de apreciere a activităţii/execuţiei. Cercetările
lor au urmărit descoperirea celor mai bune modalităţi de a efectua o
activitate în cel mai uşor mod posibil. în mişcările executate de lucrători la
locul de muncă au reuşit să identifice 18 micromişcări elementare (a apuca,
a ţine, a poziţiona, a căuta), pe care le-au denumit therbligs, adică anagrama
numelui lor, Gilbreth. Aceste micromişcări au stat la baza elaborării
normativelor de muncă pe timpi predeterminaţi care apoi au permis
fundamentarea ştiinţifică a normelor de muncă şi economisirea timpului de
normare. O contribuţie valoroasă a celor doi în dezvoltarea cercetărilor
privind munca a constituit-o şi enunţarea unui număr de şapte principii ale
economiei energetice a mişcării. Studiile lui Taylor şi cele ale soţilor
Gilbreth s-au completat reciproc, Taylor punând accentul pe creşterea
vitezei de producţie, iar cei doi au urmărit să cruţe muncitorul de oboseală
inutilă.
Ralph M. Bames stabileşte în lucrarea sa Motion and Time Study,
apărută în anul 1940, un număr de 22 de principii ale economiei mişcării, în
scopul raţionalizării operaţiilor efectuate în timpul muncii. Aşa cum se ştie,
scopul principal al economiei mişcării este productivitate maximă cu efort
minim.
In continuare vom prezenta principiile lui Bames (numai pe cele care îşi
găsesc aplicabilitate în organizarea ergonomică a muncii în bibliotecă)
încadrate pe trei grupe:
1. Principii ale economiei mişcării corpului omenesc
a) Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.
b) Mâinile să nu rămână inactive în acelaşi timp, cu excepţia perioadelor
de odihnă.
c) Mişcările braţelor să fie efectuate simultan, în sens opus şi simetric.
d) Mişcările curbe, continui şi line ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor
rectilinii.
e) Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şi
natural, oriunde este posibil.
f) Fixările ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puţine şi de durate cât mai
scurte.
2. Principii ale economiei mişcării aplicabile în organizarea
locului de muncă
a) Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele care se utilizează
în ziua respectivă (principiu adăugat în lista lui Bames de către
profesorul Burloiu în anul 1975, după o cercetare efectuată cu o echipă
de studenţi la fabrica Electromagnetica din Bucureşti).
b) Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele.
c) Materialele să fie plasate aproape de punctul de utilizare.
d) Să se asigure condiţii corespunzătoare de vedere. Iluminatul bun
constituie prima cerinţă pentru o percepere vizuală satisfăcătoare.
e) Să se asigure fiecărui lucrător un scaun de un tip şi cu o înălţime care
să-i permită o poziţie corectă în muncă.
3. Principii ale economiei mişcării aplicabile în proiectarea
echipamentelor
a) Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai
avantajos de un instrument, de un echipament.
b) Obiectele de lucru şi materialele să fie prepoziţionate, ori de câte ori
este posibil.
c) în cazurile în care fiecare deget execută o mişcare specială
(dactilografie, operare pe calculator), sarcina să fie repartizată potrivit
capacităţilor specifice ale degetelor.
Economia mişcării prin aplicarea acestor principii înseamnă, în esenţă,
economia de energie a organismului uman. Denumirea lor completă ar fi
Principii ale economiei energetice a organismului uman.
Toate aceste principii stau la baza organizării ergonomice a muncii şi
servesc la elaborarea măsurilor pentru realizarea practică a acesteia.
2. BIBLIOTECONOMIA ÎN ROMÂNIA -
CARACTERIZARE GENERALĂ
2.1. Probleme actuale ale biblioteconomiei româneşti
Perioada de după decembrie 1989 se defineşte cu sintagma
perioada de tranziţie. Despre momentul încheierii acesteia nimeni nu
poate oferi o dată certă, ci numai unele pronosticuri optimiste.
Deşi în această perioadă biblioteca a depăşit limitele ideologice
ale vechiului regim şi a obţinut o reală autonomie în demersul său
cultural- informaţional, ea a fost afectată în toate laturile activităţii
sale, dintre care menţionăm în primul rând dezvoltarea colecţiilor.
Dezvoltarea colecţiilor este un proces ce implică o mulţime de
factori atât din interiorul cât şi din afara bibliotecilor (endogeni şi
exogeni). Cei mai importanţi dintre aceştia sunt: organizarea
structurală şi procesuală a bibliotecii, producătorii şi distribuitorii de
materiale precum şi celelalte biblioteci concurente ale comunităţii.
La baza procesului se află câteva principii călăuzitoare pentru toţi
factorii antrenaţi. Dintre aceştia amintim: selecţia cu mare exigenţă a
documentelor în paralel cu eliminarea subproducţiilor editoriale;
corelarea titlurilor cu structura, cu evoluţia şi cu profilul colecţiilor
fiecărei biblioteci; corelarea numărului de exemplare cu valoarea de
conţinut a lucrării şi cu numărul beneficiarilor; urmărirea sistematică
a cheltuirii fondurilor pe tipuri de documente.
Din păcate bibliotecilor româneşti le este din ce în ce mai greu să
respecte aceste principii din cel puţin două motive fundamentale:
creşterea producţiei editoriale şi criza financiară tot mai acută. La
acestea se adaugă: lipsa planurilor editoriale la numeroase şi la
importante edituri româneşti, de stat şi particulare; necunoaşterea în
timp util a unor producţii editoriale din ţară; inconstanţa preţurilor
documentelor; obligaţia de a decide, adesea fară timpul necesar de
gândire şi de cercetare, asupra unor titluri, ceea ce a dus uneori la
luarea unor decizii greşite; preţurile mari, uneori cu mult peste
posibilităţile bibliotecii, practicate de furnizorii de carte străină.
Posibilităţile financiare extrem de reduse pentru cumpărarea de
publicaţii din străinătate impun revizuirea integrală a politicii de
achiziţii prin intermediul schimbului internaţional de publicaţii.
In privinţa achiziţiei de publicaţii seriale străine sumele valutare s-
au dovedit insuficiente în cele mai multe biblioteci.
Completarea curentă cu publicaţii seriale a înregistrat în ultimii
ani o creştere calitativă şi cantitativă, deşi numărul mare de furnizori
a creat unele probleme de urmărire a primirii publicaţiilor. Totuşi,
lipsa fondurilor bugetare a lăsat domenii întregi fără reviste
reprezentative, pentru unele importante s-au putut face abonamente
numai pe câţiva ani, dar pentru perioade mai lungi colecţiile sunt
incomplete. 20 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
Cu toate acestea, în ultimii ani s-au înregistrat unele succese în

activitatea de dezvoltare a colecţiilor la nivelul tuturor unităţilor, cu
deosebire din punct de vedere al conţinutului documentelor şi
adecvării la profilul fiecărei biblioteci, ceea ce a permis onorarea
celor mai multe dintre cererile utilizatorilor.
Considerăm că în viitor unităţile şi serviciile trebuie să acorde mai
multă atenţie posibilităţilor oferite de schimbul de publicaţii, de
donaţii şi de transferuri, totodată să se preocupe de identificarea şi de
atragerea spre bibliotecă a noi resurse de finanţare.
In afara problemelor şi mutaţiilor apărute în procesul de
dezvoltare a colecţiilor după 1989, biblioteconomia românească se
confruntă cu o mulţime de alte greutăţi pe care le voi expune sintetic
în continuare.
Procesul de evidenţă a publicaţiilor suferă datorită absenţei unor
norme juridice care să permită realizarea evidenţelor numai în forma
automatizată. In lipsa acestora procesul de evidenţă, în special în
marile biblioteci, se desfăşoară în paralel (clasic şi automat), ceea ce
duce evident la dublarea efortului în muncă.
Şi în ceea ce priveşte eliminarea documentelor bibliotecilor, încă
nu sunt legiferate criteriile de eliminare a materialelor depăşite, ceea
ce permite acumularea multora din ele în mod inutil şi costisitor.
Aceasta este o situaţie deosebit de periculoasă. Bibliotecarii se află în
situaţia de a stabili ei înşişi criteriile de selecţie a documentelor care
trebuie eliminate, şi o fac în cele mai multe cazuri în funcţie de
experienţă şi de cunoştinţe care pot fi limitate. în acest mod există
riscul retragerii din circuitele comunicării a unor lucrări utile încă sau
care ar putea cunoaşte ulterior cote crescute de actualitate şi de
interes.
Indisciplina multor cititori este un fenomen care creează
bibliotecarilor multe probleme. Intensificarea colaborării cu
instituţiile de învăţământ nu numai pe linia dezvoltării colecţiilor, ci
şi pe aceea a formării şi a educării utilizatorilor ar contribui la
diminuarea acestor neajunsuri.
Numărul mare de noi discipline, restricţiile bugetare care nu mai
permit achiziţionarea unui număr mare de exemplare, numărul mereu
în creştere al beneficiarilor, spaţiul de lectură şi de conservare
insuficient sunt principalii factori care creează probleme atât
bibliotecarilor cât şi cititorilor. în aceste condiţii, degradarea
publicaţiilor rămâne o problemă gravă pentru toate bibliotecile.
Biblioteconomia românească - caracterizare generală 21
De
aceea se impune necesitatea efectuării de copii pentru protejarea
documentelor, achiziţionarea altor purtători de informaţie mai
rezistenţi în timp, un control mai atent atât al cititorului cât şi al
publicaţiei restituite, şi, de asemenea, continuarea unei “politici de
educare a utilizatorilor”.
O soluţie pentru unele dintre problemele menţionate, tot mai
discutată în literatura actuală de specialitate, ar putea fi plata
serviciilor oferite de bibliotecă, altfel spus plata informaţiei. Evident
că astfel de servicii “contra cost” pot dezumaniza funcţiile bibliotecii,
facând-o să-şi piardă din atractivitate şi din credibilitate şi în acelaşi
timp să aducă o atingere gravă funcţiei fundamentale a instituţiei
cărţii şi a dreptului omului la informare gratuită şi la cultură, dar
pentru a supravieţui, bibliotecile trebuie să facă şi compromisuri, în
condiţiile în care economia de piaţă are legile ei dure.
Legislaţia de bibliotecă este învechită, neunitară şi insuficient de
cuprinzătoare pentru condiţia, pentru obligaţiile şi pentru aspiraţiile
bibliotecarilor în lumea contemporană. Trebuie, totuşi, să
recunoaştem că în ultimul timp au apărut câteva legi care interesează
bibliotecile, cum ar fi: Legea depozitului legal, Legea dreptului de
autor sau Legea arhivelor. După numeroase eforturi a apărut cea mai
necesară şi mai aşteptată lege - cea a bibliotecilor. Fără o astfel de
lege, bibliotecarii români aveau un acut sentiment de insecuritate
profesională.
Resursele materiale sunt sub limita decenţei. Multe bilbioteci sunt
adăpostite în localuri improprii, depăşite de cerinţele cititorului
contemporan. Colecţiile de documente din ultimii 50 de ani apărute în
afara graniţelor ţării sunt nesemnificative, nu permit o corectă
informare a specialiştilor români. Absenţa fondurilor bugetare a lăsat
domenii întregi fară cărţi şi reviste reprezentative. Aceeaşi ignorare
financiară a bibliotecilor are consecinţe negative şi asupra activităţii
de informatizare, astfel că în prezent numai câteva biblioteci din ţară
sunt automatizate. Ca urmare, nu există reţele, nu există conexiuni
interne, iar cele internaţionale sunt minime (doar câteva puncte de
acces în Internet). Intr-o lume în care transferul de informaţii a
devenit o condiţie a progresului, această lipsă de mijloace obligă
bibliotecile româneşti la un prelungit anacronism şi la autoexcludere
din viaţa culturală şi ştiinţifică.
Statutul bibliotecarului în general este încă necorespunzător pe
toate dimensiunile
22 de manifestare aleIonel
acestei categorii
Enache - Ergonomia profesionale.
în structurile infodocumentare
Totuşi, există proiecte de statut care urmează să fie adoptate, în care

bibliotecarii din bibliotecile publice, din cele şcolare şi universitare
îşi vor regăsi poziţia pe care o merită în societate.
Din cauza salariilor mici ale bibliotecarilor - probabil categoria
cea mai defavorizată din zona culturală - în biblioteci se manifestă o
fluctuaţie permanentă de personal, cu specializări diverse, care găsesc
în aceste instituţii un loc de muncă temporar până la obţinerea unuia
definitiv şi bine remunerat.
Situaţia prezentă se datorează în mare parte faptului că una dintre
cele mai importante funcţii ale managerului, planificarea, este
neglijată, determinând o anumită lipsă de perspectivă şi haotizare a
activităţii bibliotecilor. “Cine nu vede înainte nu mai cuprinde şi nu
mai înţelege nici dimensiunile prezentului”, arăta profesorul Ion
Stoica.
Planificarea trebuie să fie nucleul întregii activităţi manageriale,
deoarece este implicată în toate segmentele acestui proces de
dezvoltare. Planificarea este un proces analitic ce implică evaluarea
viitorului, stabilirea unei misiuni, formularea unor obiective în
contextul acelui viitor, imaginarea căilor de acţiune pentru atingerea
acelor obiective, toate înscrise într-un program de acţiune adecvat.
Condiţiile în continuă schimbare ale lumii contemporane,
creşterea enormă a volumului şi a varietăţii materialelor documentare,
creşterea vertiginoasă a preţurilor publicaţiilor, introducerea noilor
tehnologii, modificarea structurilor de organizare a cercetării şi a
celor instituţionale, precum şi resursele financiare limitate fac din
planificare o cerinţă vitală şi de mare actualitate.
Cu toate acestea procesul de planificare continuă să fie neglijat în
biblioteci ca şi în multe alte organizaţii. Motivele sunt multiple. S-a
format ideea greşită că planificarea ar fi un proces necesar numai în
structurile economice, nu şi în cele culturale. Cei mai mulţi dintre
managerii bibliotecilor evită să facă o planificare adecvată, motivând
că este un proces prea dificil, care necesită mult timp. Alţii pur şi
simplu nu ştiu să o facă.
Afirmaţii de genul “în această perioadă de permanente
transformări, planificarea este o acţiune hazardată” sau “nu avem
timp pentru planificare deoarece suntem prea ocupaţi cu treburile
curente” sunt des întâlnite în lumea managerilor de biblioteci.
în cele mai multe cazuri managerii bibliotecilor actuale, mizând pe
unele succese din trecut şi pe o anumită experienţă, se bazează
pe
intuiţie în luarea deciziilor. Din păcate experienţa, intuiţia, prezenţa
de spirit, calităţile intelectuale nu mai sunt suficiente, mediul ambiant
decizional actual este prea complex, rezultatele sunt influenţate acum
de prea multe variabile.
Remarcăm, de asemenea, şi o creştere a numărului cititorilor, dar
mai ales a frecvenţei zilnice, datorate preţului ridicat al documentelor
în raport cu posibilităţile de cumpărare ale populaţiei.
O altă caracteristică a perioadei de după 1989 este apariţia
universităţilor particulare. Una din condiţiile existenţei şi funcţionării
lor a fost şi înfiinţarea în cadrul acestor instituţii a unor biblioteci de
profil, care să răspundă necesităţilor de lectură ale studenţilor. Acest
lucru este stipulat chiar în legea învăţământului, unde se meţionează
ca o condiţie a obţinerii autorizaţiei de funcţionare, existenţa unei
biblioteci dotată cu sală de lectură şi cu fond de carte propriu
corespunzător disciplinelor predate şi nivelului acestora.
în majoritatea cazurilor, fondurile de achiziţie nu constituie o
problemă, mai ales că bibliotecile la care ne referim conţin colecţii
specializate, în funcţie de disciplinele predate. O măsură care se
impune în aceste biblioteci este stabilirea bugetului la începutul
anului, pentru a evita posibile intervenţii viitoare ale conducătorilor
universităţilor.
Dezvoltarea colecţiilor în bibliotecile particulare se realizează prin
aceleaşi căi ca la cele de stat, adică prin abonamente, prin cumpărare,
prin donaţii. Selecţia publicaţiilor ce urmează să intre în fondurile
bibliotecilor este realizată în conformitate cu bibliografia stabilită de
profesori. Din păcate, nu toate bibliotecile dispun de personal
specializat, iar această operaţie, una dintre cele mai dificile în
procesul de achiziţie, creează numeroase probleme. Spre deosebire de
cele de stat, bibliotecile particulare dispun de fonduri importante
pentru achiziţie, dar şi de donaţii provenite de la instituţii naţionale şi
internaţionale. Spre exemplu, Universitatea Român o-Americană
colaborează cu Fundaţia Internaţională de Management.
O altă trăsătură a bibliotecilor universităţilor particulare este
punerea în vânzare a cursurilor elaborate de profesori. Ca efect al
existenţei acestor cursuri vandabile s-a semnalat diminuarea
frecvenţei în sălile de lectură şi a împrumutului, studenţii preferând să
se raporteze strict la informaţia cuprinsă în sintezele profesorilor.
O problemă comună tuturor bibliotecilor este lipsa de spaţiu,
problemă care24se acutizează şi care rareori
Ionel Enacheîşi găseşte
- Ergonomia rezolvare.
Soluţia ar putea fi eliminarea fondului necirculant sau informatizarea

bibliotecii, dar lipsa banilor face aproape imposibil acest din urmă
deziderat.
Acestea sunt numai câteva din greutăţile cu care se confruntă
bibliotecarii. Multe dintre ele sunt comune, de altfel, şi ţărilor
dezvoltate, cu tradiţie în domeniu. Există totuşi probleme mult mai
grave în biblioteconomia românească actuală de a căror soluţionare
depinde ieşirea din criză. Ne referim la lipsa managerilor de profesie,
la necunoaşterea şi în consecinţă la neutilizarea metodelor şi a
tehnicilor managementului, marketingului, la nerespectarea
principiilor organizării ergonomice a muncii, la necunoaşterea
problemelor bibliotecarilor, chiar de către manager, la lipsa
normativelor de muncă la nivel naţional şi chiar la nivelul instituţiei,
la absenţa unor metodologii pentru recrutarea, selecţia, încadrarea,
promovarea şi evaluarea performanţelor personalului.
Acestea sunt problemele pe care le vom aborda în capitolele
următoare, încercând să oferim unele soluţii pentru eficientizarea
activităţii instituţiilor infodocumentare.
2.2. Necesitatea organizării ergonomice a muncii
în bibliotecă
Multiplele probleme menţionate impun şi în bibliotecă trecerea la
o calitate superioară a organizării muncii care, în contextul unei cereri
informaţionale sporite şi al exigenţelor tot mai ridicate ale cititorilor
trebuie să permită: selecţionarea şi dimensionarea ştiinţifică a
colectivelor de muncă; utilizarea integrală şi eficientă a timpului de
lucru; creşterea randamentului în muncă; creşterea posibilităţilor de
concentrare, de percepţie vizuală şi de diminuare pe această bază a
efortului uman; flexibilitate organizatorică adecvată condiţiilor
concrete ale fiecărui loc de muncă.
în aceste condiţii apar cerinţe noi faţă de componentele procesului
de muncă, faţă de om, faţă de mijloacele de muncă şi faţă de întregul
sistem om-solicitări. Aceste aspecte ale organizării ştiinţifice a
muncii îşi găsesc rezolvare prin aplicarea şi în structurile de
informare şi de documentare a cercetărilor de ergonomie care să
asigure adaptarea muncii la om, creşterea productivităţii şi scăderea
solicitărilor de efort în muncă.
Introducerea cercetărilor de ergonomie în bibliotecă poate fi
susţinută prin prisma unor caracteristici proprii activităţii bibliotecare
cum ar fi:
• caracterul muncii, gradul scăzut de dotare tehnică şi existenţa
unor multiple solicitări de efort fizic şi psihic în muncă;
• varietatea şi complexitatea operaţiilor (în special de ordin
intelectual) pe care trebuie să le execute bibliotecarii, relaţiile cu
publicul, răspunderea materială şi morală;
• folosirea, uneori neraţională, a potenţialului uman, calitatea şi
structura acestuia.
Munca în bibliotecă se prezintă în general ca o muncă psihică ce
solicită din partea personalului un efort intelectual deosebit, însă
există numeroase activităţi care necesită un efort fizic, în special
ortostatic, intens.
Din punct de vedere fizic se poate considera că munca de primire,
de aşezare sau de aducere a documentelor din depozite este grea,
solicitând intr-un grad ridicat posibilităţile fiziologice ale
personalului, în special cele ale custozilor.
Urmărind aceste activităţi, solicitarea fizică este cauzată de
ducerea sau de aducerea repetată a documentelor din depozite, de
ridicarea manuală a unor greutăţi (pachete de cărţi), de încărcarea şi
descărcarea unor cărucioare speciale pentru documente, atunci când
numărul acestora este foarte mare. La creşterea efortului fizic
contribuie şi distanţa la care sunt transportate documentele şi
înălţimea la care sunt ridicate pentru păstrare. Distanţa poate să
ajungă în medie la 50 de metri şi chiar mai mult, iar înălţimea la care
sunt ridicate poate să depăşescă 2 metri.
Forma construcţiei şi aşezarea depozitelor în raport cu locul de
primire a documentelor şi cu sălile de lectură sunt elemente care pot
contribui la creşterea solicitării fizice a personalului. Astfel,
deplasarea la ! acelaşi nivel implică un efort fizic mai mic faţă de
cazul când deplasarea se face la niveluri diferite, chiar dacă există un
lift care poate uşura munca (intervine operaţia de încărcare-
descărcare).
Pentru personalul implicat în serviciile cu publicul apar alte cauze
care pot determina creşterea efortului fizic şi anume: fluxul cititorilor,
gradul de aglomeraţie, cantitatea şi varietatea serviciilor solicitate.
în bibliotecile mici, cu personal redus, efortul fizic este amplificat
de necesitatea efectuării integrale a proceselor operative.
Având în vedere toate aceste solicitări, necesitatea studiilor
ergonomice este evidentă, deoarece numai prin intermediul acestora
se poate realiza
26 adaptarea muncii la posibilităţile umane
Ionel Enache - Ergonomia fireşti,
în structurile fară
infodocumentare
ameninţarea sănătăţii lucrătorilor. Printr-o organizare

corespunzătoare a muncii pa baza principiilor ergonomice, prin
mecanizarea şi prin informatizarea unor activităţi şi prin stabilirea
corectă a numărului şi a structurii personalului se poate acţiona
eficient pentru reducerea efortului fizic.
O altă caracteristică a activităţii desfăşurate în biblioteci şi, în
acelaşi timp, un factor de influenţă a efortului este poziţia de lucru.
Aceasta este poziţia şezând, care uneori nu se modifică nici în timpul
pauzelor, datorită condiţiilor de amenajare a locurilor de muncă.
Această caracteristică se întâlneşte la toate categoriile de personal cu
o pondere mai mică sau mai mare, dar cu deosebire la cei implicaţi în
procesul de prelucrare a documentelor (catalogatori, clasificatori,
indexatori, operatori pe calculator). în acest caz studiile de ergonomie
trebuie îndreptate spre
organizarea raţională a timpului de lucru şi spre crearea condiţiilor de
schimbare a poziţiei corpului.
Solicitarea neuropsihică în bibliotecă este predominantă faţă de
solicitările de altă natură la principalele categorii de personal.
Aceasta apare în special la bibliotecarii implicaţi în procesul de
prelucrare a documentelor şi la cei din serviciile de referinţe.
în cadrul serviciilor de referinţe există elemente care au o
contribuţie însemnată la creşterea efortului psihic. în acest sens se
remarcă îndeosebi dialogul ce trebuie menţinut cu fiecare cititor
pentru stabilirea documentelor sau a informaţiilor dorite. Ponderea
dialogului cu cititorii de la primirea cererii până la transmiterea
informaţiilor reprezintă uneori 5 0% din timpul de lucru. Pentru a se
putea face faţă acestor solicitări, studiile de ergonomie indică o serie
de calităţi pe care trebuie să le aibă bibliotecarul dintr-un astfel de
serviciu şi anume: cunoştinţe temeinice în domeniul solicitat, arta de
a vorbi cu cititorul, dinamism, atenţie distributivă, spirit de
observaţie, capacitate de decizie şi iniţiativă.
Practica a demonstrat că în serviciile de relaţii cu publicul există o
serie de cauze care conduc de regulă la suprasolicitare. Acestea sunt
diverse şi pot fi provocate fie de bibliotecari, fie de cititori.
Din prima categorie face parte gradul de oboseală al
bibliotecarilor (zilnică plus cea acumulată) cu implicaţii asupra
modului de comportare faţă de cititor, manifestat prin lipsă de
amabilitate şi prin nervozitate. în multe cazuri efortul bibliotecarilor
deBiblioteconomia
a avea unromânească
comportament civilizat poate duce la suprasolicitare.
- caracterizare generală 27
Dificultăţi pot crea şi cititorii prin modul de comportare faţă de
bibliotecar, care nu văd în acesta un partener egal care contribuie prin
munca sa la satisfacerea cererilor lor, ci o persoană care trebuie în
orice condiţii să-i servească cu promptitudine şi cu amabilitate.
Solicitarea neuropsihică a bibliotecarilor din serviciile de referinţe
sau a celor din serviciile de împrumut mai este influenţată şi de
neritmicitatea fluxului cititorilor, de neadaptarea orarelor de
funcţionare şi de existenţa unor lipsuri în organizarea muncii. în
legătură cu acest aspect trebuie menţionat că organizarea ergonomică
a muncii trebuie să asigure concordanţa dintre numărul bibliotecarilor
existenţi şi afluenţa cititorilor. Având în vedere că fluxul cititorilor
este în general aleator, biblioteca poate acţiona printr-o mai mare
flexibilitate în stabilirea programelor de lucru şi prin dimensionarea
optimă a formaţiilor de lucrători, prin folosirea unor grafice de
muncă. Aceste măsuri determină servirea civilizată a cititorilor şi
creşterea randamentului în muncă în condiţii de solicitare normală a
lucrătorilor.
Alţi factori care influenţează substanţial solicitarea psihică sunt
factorii de mediu (zgomotul, temperatura, umiditatea şi lumina),
precum şi relaţiile dintre membrii colectivelor de muncă.
3. PROCESUL DE MUNCĂ ÎN BIBLIOTECĂ
3.1. Particularităţileprocesului de muncă în bibliotecă
Procesul de muncă este acea latură a procesului de producţie care
reprezintă activitatea executantului în sfera producţiei materiale sau
îndeplinirea unei funcţii, în sfera neproductivă7. Procesul de producţie se
compune din diferite operaţii care pot fi grupate în: operaţii tehnologice,
operaţii de control şi operaţii de transport. Operaţia de muncă este acea
parte a procesului de muncă de a cărui efectuare răspunde un executant, pe
un anumit loc de muncă, prevăzut cu anumite utilaje şi unelte de muncă,
acţionând asupra unor anumite obiecte sau grupe de obiecte ale muncii, în
cadrul aceleiaşi tehnologii8. Definiţia este valabilă şi pentru operaţia de
muncă din bibliotecă, considerând mijloacele de muncă echipamentele de
7
Standardul de stat. Organizarea şi normarea muncii, nr. 6909-75.
8
calcul iar obiectul muncii documentul sau informaţia (poate “materia
primă” cea mai importantă în prezent).
Elementele principale ale procesului de muncă sunt: subiectul (omul),
mijloacele de muncă, obiectele muncii şi scopul. In cazul unei biblioteci
procesul de muncă cuprinde următoarele elemente:
• bibliotecarul, redactorul, celelalte specializări specifice;
28 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
• documentele, informaţia;
• echipamente de calcul (calculatoare), mobilier de bibliotecă;
• mediul (ambianţa fizică şi socială în care se desfăşoară activitatea);
• relaţia bibliotecar - cititor;
• scopul procesului de muncă (satisfacerea cerinţelor informaţionale ale
utilizatorilor).
Aceste elemente precum şi relaţiile dintre ele sunt reprezentate în figura
2.
Fig. 2. Relaţiile dintre elementele procesului de muncă

Principalele procese de muncă din bibliotecă, urmărind fluxul de
prelucrare a documentului de la intrarea în bibliotecă până ajunge în
mâinile cititorului sunt: dezvoltarea colecţiilor, evidenţa, prelucrarea
(catalogare, clasificare, indexare), organizarea colecţiilor şi comunicarea
documentelor.
Relaţiile dintre ele sunt prezentate în figura 3.
Fig. 3. Principalele procese de muncă din bibliotecă

Dezvoltarea colecţiilor
Dezvoltarea colecţiilor reprezintă prima etapă a circuitului pe care un
document îl parcurge într-o bibliotecă. într-o definiţie foarte scurtă
dezvoltarea colecţiilor este un proces de creştere a colecţiilor prin
cumpărare, donaţie sau schimb9. Această activitate are la bază câteva
9
REGNEALĂ, M. Vocabular de biblioteconomie şi ştiinţa informării. Voi. 1. Bucureşti: BCU, 1995, p. 91.
principii formulate, în urmă cu 20 de ani, de bibliologul român Comeliu
Dima-Drăgan în această formă:
1. Completarea colecţiilor (sintagmă înlocuită în prezent cu dezvoltarea
colecţiilor) este determinată de profilul bibliotecii şi de sarcinile
acesteia în anumite condiţii istorice.
2. Completarea este un proces de creştere şi de actualizare a fondurilor.
Procesul de muncă în bibliotecă 29
3. Completarea este o activitate permanentă şi coordonată raportată la:
fondul existent, dinamica producţiei editoriale, infrastructura
bibliologică, cerinţele cititorilor, alocaţiile bugetare.
4. în acţiunea de completare a colecţiilor, relaţia între exhaustivitate şi
selectivitate este determinată de obligaţia oricărei biblioteci de a
satisface, în mod corespunzător, cerinţele tuturor categoriilor de cititori.
5. Volumul şi rata completării trebuie coroborate în permanenţă şi în
perspectivă cu posibilităţile de stocare, de prelucrare şi de valorificare a
documentelor10.
Având la bază principiile enumerate, procesul de dezvoltare se
realizează pe mai multe căi (modalităţi): cumpărare (achiziţie), donaţie,
transfer, schimb interbibliotecar, efectul legii depozitului legal.
Metodologia dezvoltării colecţiilor cuprinde mai multe etape. Etapa
preliminară este reprezentată de informarea bibliografică asupra
producţiei editoriale. Această informare poate fi: prospectivă, curentă şi
retrospectivă. Ea se bazează în general pe consultarea unor documente
elaborate de furnizori sau de structuri specializate: planuri sau prospecte
editoriale, cataloage editoriale, bibliografii.
A doua etapă a procesului de dezvoltare a colecţiilor o reprezintă
selecţia, activitate complexă ce cuprinde alegerea, în urma unei informări
bibliografice complete, a documentelor care se pretează cel mai bine
profilului bibliotecii şi cerinţelor utilizatorilor. Deşi procesul are la bază
mai multe criterii de selecţie (tematica lucrării, nivelul, colecţia, editura,
autorul, prezentarea grafică, preţul), există un mare grad de subiectivism
pentru că de cele mai multe ori determinante sunt experienţa şi cunoştinţele
celor implicaţi în acest proces.
Urmează comanda documentelor prin transmiterea fişelor de
comandă furnizorilor (edituri, tipografii, structuri specializate).
Procesul se încheie cu primirea documentelor.
Evident că această activitate este mult mai complexă, dar spaţiul nu ne
permite detalierea.
Strategia dezvoltării colecţiilor şi în special cea a achiziţiei cunoaşte în
10
DIMA-DRĂGAN, C. Bibliologie generală. Fas. 1. Bucureşti: Tipografia Universităţii, 1976, p. 31.
prezent mutaţii relevante în cel puţin două segmente: sursele şi modalităţile
de achiziţie şi structurarea colecţiilor.
Referitor la prima problemă, în faţa bibliotecarului se pun noi exigenţe
cum ar fi: cunoştinţe economice şi financiare, cunoaşterea pieţei de carte
(marketingul de bibliotecă), abilitate, tact, corectitudine în stabilirea
relaţiilor cu partenerii de afaceri, cu furnizorii de documente. Trebuie
remarcată, de asemenea, lipsa surselor de informare asupra producţiei
editoriale româneşti. Aceasta ar trebui compensată prin participări la
târguri de carte şi expoziţii, lansări de carte.
In ceea ce priveşte cea de-a doua problemă - structurarea colecţiilor -
apar mutaţii importante din cel puţin două motive: apariţia unor noi
domenii în ştiinţă şi cultură (management, marketing, parapsihologie,
inginerie economică, bioinginerie, literatura informatică) şi apariţia
purtătorilor de informaţii netradiţionali (memoriile calculatoarelor,
dischetele, CD-ROM- uri) care vor forma biblioteca viitorului, adică o
mare bază de date în care informaţia va fi accesibilă oricărei persoane
conectate la o reţea, din orice colţ al lumii.
Cea mai gravă problemă cu care se confruntă biblioteconomia
românească rămâne lipsa banilor, o problemă generală de altfel. Din păcate
alocaţiile bugetare au scăzut permanent după 1990, ele nemaifiind în
concordanţă cu explozia informaţională. Din această cauză se impune
căutarea unor surse complementare cum ar fi: plata informaţiei (taxe),
servicii pentru utilizatori, realizarea de publicaţii proprii. Alte soluţii ar mai
putea fi: reducerea cheltuielilor, procesul de selecţie să opereze cu mai
multă exigenţă, utilizarea altor căi de achiziţie (schimbul interbibliotecar,
donaţia), sponsorizări, obţinerea de rabaturi pentru documente din partea
producătorilor, acestea putând ajunge până la 50%.
Evidenţa publicaţiilor
Cea de-a doua etapă a circuitului cărţii în bibliotecă o reprezintă
evidenţa publicaţiilor, proces ce desemnează totalitatea operaţiilor de
consemnare a datelor cantitative şi valorice, globale şi individuale,
referitoare la mărimea, componenţa şi dinamica colecţiilor de documente.
Evidenţa publicaţiilor urmăreşte identificarea şi gestionarea corectă a
documentelor. Acest proces se impune a fi realizat în conformitate cu
reglementările pe plan naţional şi trebuie să răspundă la cel puţin două
cerinţe: claritate şi exactitate.
Sistemul unic de evidenţă, introdus în bibliotecile din ţara noastră prin
HCM nr. 1542/1951 şi aplicat pe baza unor “Instrucţiuni pentru păstrarea,
securitatea şi igiena fondurilor bibliotecii” din 1955, a înfăptuit o corelare
biblioteconomică a evidenţei individuale, reprezentată în mod tradiţional de
registrul inventar, cu o nouă formulă de evidenţă primară şi globală,
consemnată în registrul de mişcare a fondurilor (RMF). O dată cu
automatizarea bibliotecilor tendinţa este de a elimina aceste documente de
evidenţă şi de a înregistra publicaţiile în memoriile calculatoarelor.
Datorită naturii speciale a publicaţiilor seriale, acestea necesită pe lângă
evidenţa individuală şi globală aplicată tuturor categoriilor de documente,
şi două forme specifice de evidenţă: evidenţa preliminară şi evidenţa
anuală.
Prelucrarea documentelor
Prelucrarea cuprinde ansamblul operaţiilor materiale şi intelectuale care
sunt efectuate din momentul intrării documentului în bibliotecă până la
punerea acestuia la dispoziţia cititorului. Cele mai importante operaţii sunt
catalogarea, clasificarea şi indexarea, dar procesul este mult mai complex,
acesta poate să cuprindă operaţii precum: ştampilarea, echiparea, legarea.
Operaţiile cuprinse în circuitul documentelor sunt realizate de categorii
diferite de personal, în săli diferite, în funcţie de caracterul muncii: fizică
sau intelectuală.
Reflectarea colecţiilor cuprinde de fapt procesul de catalogare.
Catalogul, indiferent de forma de redactare, reprezintă principala
modalitate de reflectare a colecţiilor constituite, păstrate, dezvoltate şi
organizate în biblioteci. “Fără catalog, biblioteca pare un castel fară
ferestre, o carte fară cuprins” spune bibliologul român Corneliu Dima -
Drăgan.
Organizarea colecţiilor
După evidenţă urmează organizarea colecţiilor, proces ce implică două
activităţi: cotarea publicaţiilor şi aşezarea la raft. Operaţia de cotare se
realizează cu scopul de a stabili pentru fiecare document locul pe care
acesta urmează să-l ocupe în depozit sau în rafturile cu acces direct.
Fixarea locului documentului într-o colecţie se realizează prin cota
topografică - acea formulă unică şi nerepetabilă prin care se indică locul
unde va fi aşezat documentul în vederea conservării, regăsirii şi circulaţiei.
Atribuirea cotei şi forma de prezentare sunt condiţionate de sistemul de
aşezare adoptat de bibliotecă. Sistemele de aşezare se împart în două
categorii: sisteme formale şi sisteme logice. Din prima categorie fac parte:
aşezarea fixă (după numărul de inventar, alfabetică, cronologică, după
locul de apariţie, după limbă) şi aşezarea pe formate (sistemul cel mai
utilizat astăzi la noi în ţară pentru aşezarea în depozit). Cea de-a doua
categorie cuprinde: aşezarea sistematico-cronologică şi aşezarea
sistematico-alfabetică (sistemul cel mai folosit în condiţiile accesului direct
la documente).
Comunicarea documentelor
Comunicarea documentelor sau circulaţia acestora reprezintă scopul
final al oricărei biblioteci. Acesta este un proces de punere a unui
document la dispoziţia utilizatorului în acces direct sau indirect, pentru
lectură în sală sau pentru împrumut. Procesul de comunicare a
documentelor pune în relaţie directă bibliotecarul şi cititorul.
In activitatea oricărei biblioteci punctul iniţial şi final este cititorul. Se
porneşte de la cititor, de la interesele şi de la necesităţile lui de lectură
pentru a ajunge din nou la el acelaşi şi totuşi altul, cu un orizont mai bogat
de cunoaştere, cu un anumit nivel de cultură, cu un gust format pentru o
lectură de valoare.
Este firesc, deci, ca bibliotecarul, în mod sistematic, să îşi propună să
“descopere” cititorul şi să cunoască cerinţele de carte ale acestuia.
Prin studierea procesului de muncă se pot descoperi căi de creştere a
productivităţii muncii, se pot reduce eforturile fizice şi intelectuale şi se
elimină sau se diminuează suprasolicitarea.
3.2. Rolul culturii organizaţionale asupra procesului
de muncă în bibliotecă
Instituţiile educaţionale au un important impact asupra valorilor şi
normelor umane. Şcolile de toate nivelurile, bibliotecile şi biserica
reprezintă principalele instrumente instituţionale într-o societate pentru
crearea şi pentru transmiterea ideologiilor şi valorilor. Ele reprezintă cele
mai importante organizaţii culturale. La rândul lor, toate aceste structuri
operează, acţionează sub impactul anumitor valori, altfel spus fiecare dintre
ele posedă o anumită cultură organizaţională. Bibliotecile se găsesc într-o
astfel de situaţie, ele sunt organizaţii specializate în păstrarea şi în
comunicarea unor valori, dar în acelaşi timp sunt caracterizate de o cultură
specifică.
Cunoaşterea culturii unei organizaţii este determinantă pentru
funcţionarea acesteia, factorul cultural are un impact puternic asupra
funcţiilor managementului şi asupra acţiunilor managerului. Cu cât o
cultură este mai puternică, cu atât angajaţii acceptă mai uşor valorile
organizaţiei şi au încredere în aceste valori.
Identificarea şi evaluarea culturii organizaţionale a unei biblioteci este
esenţială pentru ridicarea calităţii serviciilor oferite, mai ales în prezent,
când aceste structuri traversează o profundă criză, datorată în special lipsei
resurselor financiare şi a managerilor de profesie.
Deşi majoritatea cercetărilor s-au concentrat asupra organizaţiilor de
business, aspectele şi concluziile referitoare la cultura organizaţională pe
care le vom prezenta în continuare sunt valabile pentru toate structurile
culturale şi, deci, şi pentru biblioteci, mai ales că tendinţa actuală este de a
organiza şi activitatea acestora pe principii de rentabilitate şi de profit".
Astăzi, când informaţia a devenit marfa, şi încă una destul de scumpă,
când cititorii au devenit clienţi, deosebirile dintre structurile de
documentare şi de informare şi cele economice încep să dispară. De altfel,
şi acestea din urmă trec printr-o profundă schimbare, mai ales în ceea ce
priveşte sistemul de valori. în prezent există tendinţa de transformare a
organizaţiilor economice caracterizate prin eficacitate, prin eficienţă, prin
performanţă şi prin profit în structuri socio-economice în care prioritară
devine satisfacţia angajaţilor şi calitatea vieţii. De asemenea, se poate
observa trecerea de la organizaţia de tip sistem închis la cea de tip sistem
deschis ce interacţionează cu mediul, tendinţă vizibilă şi în bibliotecă.
Problema influenţei culturii asupra organizării şi conducerii, asupra
managementului în general trebuie analizată din două puncte de vedere: cel
al culturii naţionale şi cel al culturii organizaţionale.
Deşi între cele două tipuri de culturi există o relaţie directă, deşi ele se
influenţează reciproc, nu sunt fenomene identice, ele sunt de natură
diferită.
Din studiile realizate de Geert Hofstede prin intermediul angajaţilor de
la IBM s-au observat diferenţe în practici şi în valori11. Astfel, la nivel
naţional, diferenţele culturale constau mai mult în valori şi mai puţin în
practici. La nivel de organizaţie, diferenţele culturale constau mai mult în
practici şi mai puţin în valori. S-a observat şi un nivel de cultură
ocupaţională aflată undeva la jumătatea distanţei dintre naţiune şi
organizaţie. Acelaşi specialist a descoperit că o cultură naţională determină
diferenţe în valori şi în atitudini faţă de muncă mai mari decât poziţia din
organizaţie, profesia, vârsta sau sexul. Hofstede a găsit că aceste diferenţe
privind atât managerii cât şi salariaţii pot fi evidenţiate cu ajutorul a patru
dimensiuni:
1. individualism/colectivism;
2. distanţa faţă de putere (intensitatea puterii);
3. evitarea incertitudinii (gradul în care oamenii se simt ameninţaţi în
situaţii noi);
4. masculinitate/feminitate.
Iată pe scurt principalele caracteristici ale acestor tipuri de naţiuni
11
HOFSTEDE, Geert. Managementul structurilor multiculturale. Bucureşti: Ed. Economică, 1996, p. 17.
însoţite de câteva exemple.
In societăţile caracterizate prin individualism precum SUA, Australia
sau Marea Britanie, oamenii se definesc ca indivizi, aici libertatea se
împleteşte cu dimensiunile mediului social; managementul este autocrat.
Cele colectiviste precum Panama, Ecuador sau Guatemala reprezintă
sisteme sociale fixe, rigide, în care oamenii aparţin unor grupuri sau clanuri
care le oferă grijă şi protecţie, iar managementul este participativ.
în ţările caracterizate prin distanţă mare faţă de putere (Filipine,
Venezuela, India) ocolirea nivelurilor superioare reprezintă un act de
insubordonare, şeful este un autocrat, iar subordonaţii aşteaptă ordine. în
cealaltă categorie, distanţa mică faţă de putere (Israel, Danemarca),
subordonaţii ocolesc şeful pentru a-şi putea îndeplini munca, şeful este un
democrat iar subordonaţii aşteaptă să fie consultaţi.
Pentru oamenii din ţările cu un grad înalt de evitare a incertitudinii “ce
este diferit este periculos”, aici angajarea se face pe viaţă (Japonia,
Portugalia, Grecia). Pentru ceilalţi “ce este diferit este curios” iar
mobilitatea locului de muncă este foarte mare (Singapore, Danemarca,
SUA).
Naţiunile de tip masculin precum Japonia sau Anglia pun accentul pe
dobândirea banilor şi bunurilor materiale, managerii iau decizii şi sunt
autoritari. Cele de tip feminin (Norvegia, Suedia) pun accentul pe relaţiile
dintre oameni, pe grija pentru aceştia şi pe calitatea vieţii; managerii sunt
intuitivi şi caută consensul.
Pentru stabilirea acestor caracteristici, în scopul comparării culturilor
naţionale, specialiştii au imaginat diverse instrumente bazate pe
principalele variabile culturale: valorile. Astfel, Allport a realizat un sistem
de valori ce cuprinde: omul teoretic, omul economic, omul estetic, omul
social, omul politic şi omul religios. Moris a încercat măsurarea valorilor
prin folosirea unor scări de evaluare pe care le-a numit moduri de viaţă,
Samoff a împărţit valorile în valori de realizare şi de mărire, iar Rokeach în
terminale şi în instrumentale.
S-a încercat şi o abordare sistemică a culturii. Pentru a analiza
diferenţele şi asemănările culturale, această abordare se concentrează
asupra a opt sisteme care alcătuiesc o cultură: înrudirea, educaţia,
economia, politica, religia, asociaţiile, sănătatea şi recreerea. Alţii au căutat
diverse metode pentru evaluarea culturii, proces deosebit de complex,
având în vedere diversitatea culturilor şi existenţa în cadrul acestora a unor
subculturi. Farmer şi Richman arată că societăţile şi organizaţiile
multiculturale sunt afectate de două tipuri de variabile:
1. Variabile educaţional-culturale: nivelul de cultură generală,
educaţia, programele de dezvoltare, atitudinea faţă de educaţie.
2. Variabile socio-culturale: atitudinea faţă de management,
cooperarea, atitudinea faţă de muncă, atitudinea faţă de bogăţie
şi faţă de câştigul material, atitudinea faţă de risc şi faţă de schimbare.
Pentru evaluarea culturală, Sitaram şi Cogdell au realizat un sistem de
clasificare a valorilor, în funcţie de nivelul de importanţă în diferite grupuri
culturale, ce cuprinde: valori primare, secundare, terţiare şi neglijabile.
Deşi cu ajutorul acestor metode şi instrumente nu există certitudinea că
se pot realiza evaluări culturale perfecte, ele pot fi deosebit de utile în
diverse faze ale conducerii, în special pentru fundamentarea unor strategii
importante.
Specialişti precum Hofstede sau Laurent au demonstrat influenţa
culturii naţionale şi organizaţionale asupra comportamentului managerului,
asupra stilului acestuia şi asupra comportamentului în muncă. Tot ei au
ajuns la concluzia că o cultură organizaţională nu şterge şi nu diminuează
cultura naţională, uneori ea chiar menţine şi sporeşte diferenţele naţionale.
Cultura organizaţională a devenit un termen de actualitate. El a apărut
mai întâi în literatura de limbă engleză în anii 60 şi a intrat în limbajul
comun prin cartea lui Peters şi Waterman în căutarea excelenţei.
Deşi nu există o definiţie standard a conceptului, majoritatea
specialiştilor arată că o cultură organizaţională are următoarele
caracteristici:
• holistica un tot este mai mult decât suma părţilor componente;
• determinată istoric reflectă evoluţia organizaţiei;
• fundamentată din punct de vedere social este creată şi păstrată de un
grup de oameni;
• greu de modificat.
Acelaşi Hofstede defineşte cultura organizaţională ca “programare
mentală colectivă care deosebeşte membrii unei organizaţii de membrii
altei organizaţii”.
Problema culturii organizaţionale este abordată şi în literatura
românească, în special de profesorul Gh. Gh. Ionescu, care o defineşte ca
pe un “sistem de valori, de prezumţii, de credinţe şi de norme împărtăşite
de membrii unei organizaţii”12.
Phyllis G. Holland, deşi o numeşte cultura corporaţiilor, arată că o
cultură organizaţională reprezintă “un set unic de caracteristici care
diferenţiază o organizaţie de alta”. Şi în concepţia lui, cultura unei
12
IONESCU, Gh. Gh. Dimensiunile culturale ale managementului. Bucureşti: Ed. Economică, 1996, p. 26.
corporaţii stabileşte un sistem de valori ce cuprinde ritualuri, mituri,
legende şi acţiuni13.
în opinia noastră, cultura organizaţională reprezintă armonizarea
valorilor individuale în vederea orientării lor convergente spre realizarea
obiectivelor fundamentale ale organizaţiei
Organizaţiile îşi dezvoltă culturi proprii care se potrivesc cel mai bine
mediului lor dar, în acelaşi timp, o cultură poate fi responsabilă de
schimbările mediului. De aceea, este foarte important ca o cultură să fie
explicit considerată într-o evaluare internă a organizaţiei.
într-o organizaţie, cultura este similară personalităţii unui individ. Ea se
transmite pe diverse căi, cum ar fi: reguli nescrise, limbaje speciale care
facilitează comunicarea între membrii organizaţiei, standarde de etică
socială şi de comportare.
Cercetările asupra culturii corporaţiilor indică faptul că indivizii o
percep ca având caracteristici unice, care sunt relativ stabile în timp. Deşi
percepţiile individuale asupra fenomenelor din lumea obiectivă pot varia
foarte mult, percepţiile asupra culturii organizaţiei converg. Adică, indivizii
cu nivel de cultură diferit sau de pe diferite niveluri ierarhice ale
organizaţiei tind să fie de acord cu aspectele importante ale culturii.
Pentru descrierea unei culturi organizaţionale, Holland stabileşte şapte
caracteristici:
1. Autonomia individuală. Gradul de responsabilitate, de independenţă şi
facilităţile oferite pentru exercitarea iniţiativelor pe care le au indivizii
într-o organizaţie.
2. Structura. Numărul de reguli şi de norme folosite pentru controlul şi
pentru evaluarea angajaţilor.
3. Suport. Gradul se asistenţă şi facilităţile oferite de manageri
subordonaţilor.
4. Identificare. Gradul în care angajaţii se identifică cu organizaţia sau cu
domeniul lor profesional.
5. Recompensarea performanţelor. Modul în care se acordă recompensele.
6. Toleranţa conflictelor. Gradul în care sunt tolerate conflictele în
relaţiile dintre persoane şi dintre grupuri de lucru precum şi capacitatea
de a fi oneşti şi deschişi faţă de neînţelegerile apărute.
7. Toleranţa riscului. Gradul în care angajaţii sunt încurajaţi să fie agresivi
în sensul bun al cuvântului, inventivi şi caută riscul.
Toate acestea determină o apreciere globală asupra unei culturi
13
HOLLAND, Ph. Strategic management. New York: McGraw-Hill Company, 1986, p. 79.
13
KENNEDY, A. A. Corporate Cultures. Reading: Addison-Wesley, 1982, p. 147.
organizaţionale.
în multe organizaţii, culturile se identifică cu cele ale unor persoane
care reprezintă adevărate exemple de viaţă şi care influenţează valorile
majore ale organizaţiei. în mari companii precum Procter&Gamble, Walt
Disney sau IBM cultura managerilor sau cea a fondatorilor şi-a pus
amprenta asupra organizaţiilor pe care le conduc. Cercetările asupra
valorilor noilor companii indică faptul că în aproape jumătate dintre ele
valorile companiei reflectă valorile managerului. în celelalte, valorile se
dezvoltă în funcţie de mediul în care operează organizaţia şi în funcţie de
motivaţia angajaţilor. în general pot fi identificate patru elemente care
influenţează o cultură organizaţională: istoria, mediul, personalul şi
socializarea.
Istoria. Trecutul organizaţiei influenţează hotărâtor cultura acesteia.
Valorile create şi transmise în timp de lideri puternici se întăresc prin
acumularea de experienţă şi rezistă la schimbare. Managerii de la Walt
Disney acordă şi astăzi o atenţie deosebită ordinii şi curăţeniei datorită
viziunii lui Disney asupra acestui aspect. La fel, regulile impuse de Thomas
Watson asupra ţinutei angajaţilor sunt încă de actualitate la IBM, după 30
de ani de la moartea fondatorului. Un alt exemplu îl reprezintă
Universitatea Virginia unde multe norme au fost impuse de fondatorul
acesteia, Thomas Jefferson, cu peste 200 de ani în urmă.
De asemenea, trecutul a influenţat semnificativ cultura organizaţională a
Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti. Personalităţi cunoscute ca
Gh. Dem. Teodorescu, C. Rădulescu-Motru, Mircea Florian, Al. Tzigara-
Samurcaş, Mircea Tomescu au marcat existenţa bibliotecii contribuind la
formarea unei culturi organizaţionale puternice. Acest lucru a făcut ca
Biblioteca Centrală Universitară să devină o institutie de prim rang în
cultura românească, o structură care s-a bucurat întotdeauna de încrederea
şi de aprecierea utilizatorilor săi. Opiniile lui Nicolae Iorga sau Emil
Cioran sunt edificatoare în acest sens: “La Fundaţie am petrecut lungi ore
de lucru plăcut... se lucrează cu plăcere în aceste săli largi, bine aerisite, în
linişte adâncă şi solemnă/.../. Este una din puţinele instituţii în care se vede
rezultatul binefăcător al unei supravegheri continue şi serioase” arăta
marele savant iar Cioran spune: “sunt creaţia Bibliotecii Fundaţiei Carol”.
Mediul. Deoarece toate organizaţiile depind de mediu, acesta are un rol
important în formarea culturii. în cazul AT&T, formalizarea ridicată şi
aversiunea faţă de risc a fost în mare parte rezultatul păstrării pentru o
lungă perioadă de timp a mediului în care compania şi-a desfăşurat
activitatea. Astăzi compania nu se mai poate adăposti sub puterea
monopolului şi cultura ei trebuie schimbată. Problema este dacă această
schimbare poate fi făcută destul de repede pentru a asigura supravieţuirea
companiei.
Personalul. Organizaţiile tind să angajeze indivizi care posedă valori
asemănătoare culturii lor. Compatibilitatea poate fi un criteriu important în
procesul de selecţie. De exemplu, un studiu al Comisiei Federale de
Comerţ a US releva faptul că în deciziile de selecţie au cântărit mai mult
normele şi valorile regionale, asociaţiile şcolare, legăturile politice decât
absolvirea unei şcoli superioare. în alte organizaţii deciziile de angajare sau
de promovare depind mai mult de felul în care oamenii se potrivesc
normelor organizaţionale şi mai puţin de obiectivele acesteia.
Socializarea. Companiile cu o cultură puternică acordă o mare
importanţă procesului de iniţiere şi de îndoctrinare a noilor angajaţi. Se
poate întâmpla ca noii angajaţi să nu fie compatibili cu valorile
organizaţiei, de aceea este important ca aceştia să fie ajutaţi să se adapteze
şi să adopte cultura organizaţională. Acesta este procesul de socializare.
Socializarea poate fi realizată într-o abordare informală, individuală sau
formală. Probabil că dorinţa de învăţare este mai mare în abordările de tip
formal unde accentul se pune pe creativitatea individuală, dar şi grupurile
informale pot avea o influenţă hotărâtoare asupra noilor angajaţi.
Culturile organizaţionale pot fi grupate în funcţie de anumite
caracteristici. Autorii lucrării Corporate Cultures au identificat patru tipuri
de culturi rezultate din compararea organizaţiilor după următoarele două
dimensiuni15:
1. Gradul de risc în activitatea companiei.
2. Viteza cu care companiile şi angajaţii lor primesc feedback-ul deciziilor
şi strategiilor.
Cele patru culturi şi caracteristicile lor sunt:
1. Cultura Macho. In această cultură concurenţa este ridicată, feedback-ul
este ridicat, lucrul în echipă nu este ridicat, angajaţii sunt rivali.
Valoarea cooperării este ignorată, nu există posibilitatea de a învăţa din
greşeli. Există tendinţa de a recompensa indivizii temperamentali şi
inflexibili. Un astfel de tip de cultură au marile companii publicitare,
marile canale de TV, proiectele scumpe în construcţii, filmele cu bugete
foarte mari.
2. Cultura Work - Hard - Play - Hard. Aici riscul este scăzut, feedback-ul
este rapid, munca reprezintă cheia succesului. Recompensele reprezintă
mijloace motivaţionale importante. Deoarece există un volum mare de
muncă se lucrează în echipă iar angajaţii sunt prieteni. Acest tip este
caracteristic organizaţiilor comerciale.
3. Bet your company (de tip pariu). în această situaţia companiile fac
investiţii mari pe termen lung. Aici este important ca deciziile să fie
foarte corecte, activitatea se desfăşoară lent şi cu multă prudenţă. Astfel
de cultură ar trebui să aibă companiile petroliere, băncile de investiţii,
firmele de proiectare.
4. Cultura de tip proces. într-o astfel de cultură riscul este scăzut,
feedback-ul este lent, angajaţii se concentrează mai mult asupra muncii
şi mai puţin asupra rezultatelor, ei sunt prudenţi, punctuali, orientaţi
spre detaliu. Băncile, societăţile de asigurări, agenţiile guvernamentale
posedă o astfel de cultură.
în cercetările sale la nivel de organizaţie, Hofstede a observat şase
dimensiuni ale culturilor organizaţionale16:
Orientare spre proces/rezultate
în primele oamenii evită riscurile şi fac eforturi limitate în muncă
deoarece fiecare zi seamănă cu cealaltă. în culturile orientate spre rezultate
angajaţii se simt bine în situaţii noi iar efortul lor este maxim deoarece
fiecare zi este altfel.
Orientate spre salariaţi/muncă
în culturile orientate spre salariaţi, problemele personale ale acestora
sunt luate în considerare de către organizaţie, deciziile importante tind să
fie luate de grupuri şi de comitete (management participativ). în cea de-a
doua categorie, salariaţii simt o puternică presiune pentru a-şi perfecţiona
munca, ei percep organizaţia ca interesată doar de locul de muncă, nu şi de
bunăstarea lor şi a familiei lor, deciziile importante sunt luate de indivizi
(management autocrat).
Culturi de tip limitat/profesional
Angajaţii culturilor de tip limitat simt că normele organizaţiei cuprind
comportarea lor atât acasă cât şi la serviciu, compania ia în considerare
aspectele sociale tot atât de mult ca şi competenţa profesională, planificarea
nu reprezintă o funcţie importantă. Membrii culturilor de tip profesional
consideră că viaţa lor particulară nu are legătură cu organizaţia, iar aceasta
angajează oameni numai pe baza competenţei, ei gândesc în perspectivă.
Sisteme deschise/închise
în sistemele deschise atât organizaţia cât şi angajaţii sunt deschişi faţă
de noii veniţi şi faţă de străini, oricine trebuie să-şi găsească un loc în
organizaţie, noii salariaţi au nevoie de câteva zile pentru a se integra. In
sistemele închise oamenii sunt prudenţi, necomunicativi, numai unii se
adaptează culturii respective, iar noii angajaţi au nevoie de cel puţin un an
pentru a se integra.
Culturi de tip control slab/control intens
Aici oamenii nu se gândesc la costuri, programul şedinţelor nu este
respectat, glumele despre companie şi despre muncă sunt frecvente. în cele
de tip control intens activitatea este orientată spre costuri, programarea
şedinţelor este respectată cu stricteţe iar glumele sunt rare.
Culturi programatice/normative
Culturile programatice sunt orientate spre piaţă, se pune accentul pe
satisfacerea cererilor clienţilor, rezultatele sunt mai importante decât
procedurile, în materie de etică a afacerilor predomină o atitudine
pragmatică, nu una dogmatică. în culturile normative accentul se pune pe
urmărirea corectă a procedurilor, care sunt mai importante decât
rezultatele; în ceea ce priveşte etica afacerilor, standardele sunt ridicate.
în cercetările sale, Hofstede a observat anumite corelaţii între
dimensiunile culturii naţionale şi cele ale culturii organizaţionale. Astfel, în
societăţile cu un indice redus de evitare a incertitudinii, organizaţiile sunt
sisteme deschise şi invers. S-a mai observat că distanţa mare faţă de putere
este asociată cu orientarea către proces, iar distanţa mică cu orientarea către
rezultate. Nu s-au găsit relaţii între dimensiunile culturii organizaţionale şi
dimensiunile individualism/colectivism şi masculinitate/ feminitate.
Evident că aceste concluzii nu pot fi generalizate, mai ales că într- o
organizaţie pot exista mai multe tipuri de culturi, la fel cum se întâmplă şi
la nivel naţional, totuşi aceste caracteristici ajută managerii în identificarea
subculturilor în cadrul organizaţiei, în identificarea conflictului cultural
dintre parteneri şi în evaluarea culturii în propria organizaţie.
In concepţia noastră, cultura organizaţională care se potriveşte cel mai
bine momentului într-o bibliotecă ar putea fi una de tip sistem deschis,
orientată către salariaţi, adică accentul să se pună pe aspectele sociale, pe
calitatea vieţii, iar managementul să fie unul de tip participativ.
Evaluarea sau diagnosticarea culturii organizaţionale reprezintă o altă
problemă la fel de complexă ca şi cea la nivel naţional. O astfel de analiză
se poate realiza fie din interiorul organizaţiei, fie din afară. O examinare a
culturii din afară poate fi superficială, dar utilă. Se pot obţine informaţii
despre localizare, mediu, modul în care angajaţii îşi petrec timpul liber,
impresia lor despre companie. Avantajul major al diagnosticării din afară
este obiectivitatea.
O evaluare din interior poate realiza un studiu detaliat asupra culturii,
dar acesta poate fi subiectiv. Evaluatorii ar trebui să fie într-o astfel de
situaţie observatori, nu judecători. Acest tip de analiză poate surprinde
aspecte legate de cariera angajaţilor, de timpul de lucru, de glume şi de
povestiri din interiorul organizaţiei.
Eficientă ar fi o combinaţie între cele două metode.
Rolul evaluării este acela de a surprinde slăbiciunile unei culturi care, în
cele mai multe organizaţii, pot fi:
1. Izolarea organizaţiei.
2. Interesele de afaceri pe termen lung sunt sacrificate pentru obţinerea
unor rezultate imediate.
3. Probleme de morală. Felul în care organizaţia tratează oamenii.
4. Existenţa mai multor subculturi în cadrul organizaţiei, ceea ce
determină greutăţi în obţinerea consensului.
5. Izbucniri emoţionale. Apar în culturile slabe datorită problemelor de la
locul de muncă sau datorită problemelor personale.
Cunoaşterea acestor aspecte este deosebit de importantă pentru
manageri, deoarece cultura, aşa cum arătam, influenţează fundamental
acţiunile viitoare ale organizaţiei.
Uneori redresarea unei organizaţii nu este posibilă decât prin
schimbarea culturii, operaţie extrem de costisitoare şi de riscantă.
Centrul de Analiză a Managementului (CAM), un grup specializat în
cultura corporaţiilor din SUA, a realizat o matrice pentru evaluarea riscului
pe care îl implică înlocuirea culturii organizaţionale. Această matrice arată
gradul de compatibilitate dintre cultura existentă şi strategia adoptată
pentru înlocuirea ei. Riscurile pot fi scăzute dacă o strategie importantă
este compatibilă cu o cultură. Astfel, CAM recomandă pentru diminuarea
riscului fie reevaluarea strategiei, fie schimbarea culturii.
Specialiştii au ajuns la concluzia că o schimbare cu succes a unei culturi
organizaţionale necesită cel puţin 15 ani, de aceea argumentele trebuie să
fie foarte serioase. Allan Kennedy, un specialist american în domeniu,
reţine cinci motive care pot justifica schimbarea de cultură într- 0
organizaţie:14
1 • Valori puternice dar care nu se potrivesc mediului.
2. Compania nu poate face faţă concurenţei.
3. Activitatea este nerentabilă.
4. Compania urmează să fuzioneze cu alte companii foarte mari.
5. Compania este mică dar se dezvoltă rapid.
CAM a dezvoltat şi folosit cu succes următorul proces în şase etape
pentru schimbarea culturii unei organizaţii:
1. Analiza istoriei, culturii şi caracteristicilor afacerilor organizaţiei.
14
kennedy, Op. cit., p. 70.
2. Stabilirea noii strategii şi a noilor valori care vor fi implementate.
3. Confruntarea dintre valorile actuale şi cele cerute de strategia viitoare.
4. Promovarea noilor valori.
5. Alegerea oamenilor care să se ocupe de implementarea noilor valori.
6. Utilizarea acelor pârghii financiare şi relaţii interne care să determine
angajaţii să adopte valorile noii culturi.
Din cauza costului, timpului, dificultăţilor pe care le implică schimbarea
culturii, foarte mulţi cred că este mai uşoară înlocuirea angajaţilor cu alţii.
Acest punct de vedere se bazează pe ideea că cele mai multe organizaţii
angajează oameni care se potrivesc normelor lor iar valorile organizaţiei
pot fi mai uşor “implantate” acestora.
Aşa cum rezultă din această analiză, sarcina bibliotecii va fi nu numai
de a crea şi transmite valori, norme, reguli şi cunoştinţe clienţilor ci şi de a-
şi forma o cultură organizaţională proprie puternică ce va duce la creşterea
performanţelor. Viitorul ei depinde de modul în care va şti să folosească
realizările informaticii şi de tipul culturii organizaţionale pe care îl va
adopta sau crea.
Din păcate, astăzi, la noi cultura se găseşte la periferia preocupărilor.
Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze pe fiecare dintre noi, pentru că aşa
cum arăta un renumit scriitor român contemporan, “fără cultură istoria unui
popor nu mai e decât un şir de întâmplări”.
4. REGIMUL DE MUNCĂ ŞI DE ODIHNĂ ÎN
BIBLIOTECĂ
Păstrarea capacităţii de muncă pe toată durata programului de muncă
implică studierea solicitărilor şi stabilirea unui regim raţional de muncă şi
de odihnă.
Un regim raţional de muncă şi de odihnă presupune pe de o parte
găsirea unei proporţii optime între componentele timpului de muncă
(durata perioadelor de muncă, durata pauzelor pentru odihnă, numărul şi
repartizarea acestor pauze în cadrul duratei totale a timpului de muncă), pe
de altă parte fundamentarea ştiinţifică a normelor de muncă.
4.1. Normarea muncii în bibliotecă
îmbunătăţirea continuă a normelor şi normativelor de muncă în pas cu
promovarea progresului tehnic şi a metodelor avansate de organizare
ştiinţifică a producţiei şi a muncii constituie o cerinţă esenţială a utilizării
eficiente a resurselor umane şi o cale importantă de reducere a consumului
de muncă pe unitatea de produs (deci de creştere a productivităţii muncii),
o creştere a producţiei şi a eficienţei economice. Totodată, perfecţionarea
normelor şi normativelor de muncă, corespunzător nivelului de înzestrare
tehnică şi tehnologiilor aplicate, în condiţiile unei organizări superioare a
producţiei şi a muncii, reprezintă o cerinţă importantă a corelării creşterii
salariilor cu creşterea productivităţii muncii pe măsura posibilităţilor fizice
şi intelectuale ale omului. Măsurile de perfecţionare a sistemului de
salarizare impun îmbunătăţirea continuă a normelor şi normativelor de
muncă, fundamentarea acestora pe baze ştiinţifice.
Deşi în majoritatea cursurilor şi manualelor se arată că normarea luncii
presupune determinarea timpului de muncă pe operaţii, pe mişcări sau pe
atribuţii, trebuie precizat că nu acesta este obiectul normării muncii
(aceasta este problema organizării ergonomice a muncii) ci investirea cu
putere de aplicare a unor durate de timp sau a unor cantităţi de produse
c
arora li s-a dat denumirea de norme de muncă în cele două forme de
ex
primare: normă de timp şi normă de producţie.
Norma de muncă reprezintă cantitatea de muncă ce se stabileşte unui
executant (individual sau colectiv), care are calificarea corespunzătoare,
lucrează în ritm normal, cu intensitate normală pentru efectuarea unor
operaţii, lucrări sau servicii, în anumite condiţii tehnico-organizatorice
precizate15. Deşi această noţiune este frecvent asociată cu normativele de
muncă, ele au roluri diferite. Normativele de muncăjoacăun rol
15
metodologic de unificare a unor durate de timp pentru operaţii sau mişcări
cu caracter repetitiv16.
In etapa actuală norma de muncă reprezintă un factor de organizare a
producţiei şi a muncii, un instrument de planificare şi un element esenţial
pentru realizarea unui sistem cât mai just de salarizare. Din această cauză a
apărut necesitatea introducerii lor şi în activitatea structurilor culturale.
44 Ionel Enache Ergonomia în structurile infodocumentare
Pentru a corespunde din punct de vedere calitativ, norma de muncă
-
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să respecte cerinţele organizării ergonomice a muncii;
• să reflecte progresul tehnic;
• să fie progresivă şi accesibilă;
• să aibă un grad de încordare care să permită îndeplinirea ei la
nivelul proiectat;
• să asigure menţinerea condiţiilor generale ale producţiei care au fost
luate în considerare la elaborarea duratelor de timp adoptate ca norme;
• să se ţină seama la alegerea metodelor de fundamentare a duratelor de
timp, ca norme, de caracterul muncii (manual, mecanic sau
automatizat);
• să se tipizeze, pe cât posibil, procesele de producţie, elaborându-se
pentru acestea durate de timp grupate sau unificate care să fie aprobate
ca norme;
• să se ia măsuri ca în colectivul care fundamentează duratele de timp
adoptate ca norme să lucreze cadre temeinic pregătite din punct de
vedere tehnic şi economic17.
Aşa cum arătam în primul capitol, motivul principal al eficienţei scăzute
a muncii în bibliotecă îl reprezintă neglijarea problemelor ergonomice, iar
dintre acestea absenţa normelor şi normativelor de muncă, unitare la nivel
naţional - în concepţia noastră - este determinantă.
Deşi la nivelul întregului sistem biblioteconomie românesc lacunele
sunt importante şi păgubitoare, unele biblioteci de învăţământ sau
biblioteci publice dispun de statuări şi de norme care au permis o dinamică
pozitivă. Chiar dacă unele elemente de normare cum ar fi 1 bibliotecar cu
normă întreagă într-o şcoală cu peste 900 de elevi şi cu peste 10 000 de
volume sunt departe de standardele din ţările dezvoltate, ele exprimă o
voinţă de dezvoltare ordonată. Totuşi abordarea naţională este unica şansă
a rezolvării acestei probleme. Numai la acest nivel pot fi puse în operă
capacităţile specialiştilor, pe baza unor priorităţi sau a unor programe
16
Ibid., p. 821.
17
Ibid., p. 868.
coerente.
Normele cu caracter general, ca cele propuse de Asociaţia
Bibliotecarilor Americani, sunt importante ca jaloane de orientare, dar nu
pot asigura - din mai multe motive - posibilitatea unei aprecieri exacte a
activităţii unei biblioteci.
Morris Hamburg, un specialist englez în planificarea serviciilor de
bibliotecă, evidenţiază respectivele neajunsuri:
Regimul de muncă şi de odihnă în bibliotecă 45
1. Maj oritatea normelor sunt descriptive.

2. Cele mai multe norme care prevăd obiective cantitative sunt formulate
arbitrar.
3. Accentul principal se pune pe evaluarea resurselor de producţie ale
bibliotecilor.
4. Normele exclud posibilitatea experimentării cu diferite programe şi
alternative de asigurare a resurselor de producţie2'.
Există norme vagi şi aproape imposibil de comensurat ca, de exemplu,
loialitatea unui angajat faţă de obiectivele bibliotecii. Unele sunt simple
îndrumări de procedură, pe când altele combină evaluarea calitativă cu
formele de evaluare cantitativă18. Ori, dacă este să fie folosită ca o metodă
ştiinţifică de control, atunci norma trebuie să fie, pe cât posibil, exprimată
în unităţi de măsură şi să fie acceptabilă pentru cei a căror activitate o
reglementează.
Utilizarea normelor de activitate trebuie să fie explicată oamenilor şi
acceptată de către ei şi nicidecum impusă, deoarece este în spiritul naturii
umane ca, atunci când ceva se impune forţat, să se opună rezistenţă.
Pornind de la aceste considerente un colectiv de la Biblioteca Centrală
Universitară din Bucureşti a propus, încă din 1992 (din păcate neutilizat în
prezent) un normativ de timp de muncă pentru activităţile specifice de
biblioteconomie şi de ştiinţa informării. Anexa 1 cuprinde normele de timp
pentru câteva activităţi din cele aproximativ 300 pe care le conţine
normativul. De fapt normativul reprezintă o actualizare a unei liste de
norme specifice activităţilor din biblioteci elaborată şi pusă în practică Ia
BCU în anul 1985.
în urma acestei acţiuni au rezultat următoarele:
• confirmarea unor norme de execuţie din vechea listă;
• infirmarea unor norme de execuţie considerate fie prea mari (cazurile
cele mai frecvente), fie prea mici;
• semnalarea unor activităţi/operaţii de bibliotecă nenormate în anul
HAMBURG, Morris. Library Planning and Decision-Making System. Cambridge: MIT Press, 1974, p. 38-39.
Standard for College Libraries, 1985. In: College & Research Libraries News 46>nr. 8,1985, p. 241-252.
1985, dar care trebuie să se supună regimului de normare a activităţilor
de bibliotecă în prezent.
Fără să intrăm în detalierea metodelor folosite pentru determinarea
timpului de muncă pe operaţii sau pe atribuţii, precizăm că metoda de bază
a fost cronometrarea în cele trei forme ale sale: continuă, repetată şi
selectivă, în funcţie de specificul operaţiei măsurate. Metoda a cuprins
următoarele etape: pregătirea cronometrării, efectuarea observărilor şi
-
prelucrarea datelor. Pentru culegerea datelor s-a folosit o foaie de

cronometrare (anexa 2).
Din păcate normativul cuprinde timpul de observaţie (de execuţie), nu
timpul normal (corectat).
Timpul normal (corectat), corespunzător ritmului normal poate fi
calculat după formula:
Tn = (Ro x To)/Rn
unde: . Tn = timp normal (corectat)
To = timp de observaţie (de execuţie)
Rn = ritm de referinţă (normal)
Ro = ritm de muncă observat (media)
Această formulă se foloseşte pentru prelucrarea datelor cronometrării
timpului de lucru cu ritm corectat. Pentru evaluarea ritmului de muncă se
pot folosi metode precum: metoda evaluării directe, metoda evaluării
ritmului de muncă pe factorii săi sau metoda evaluării ritmului de muncă
prin compararea timpului de execuţie cu normativele de timp pe mişcări
M.T.M. Ritmul de muncă normal este un ritm de referinţă ales în mod
convenţional,
[legiinul deînexemplu
de muncă şi de odihnă bibliotecă 100, faţă de care poate fi 47
stabilit ritmul
subiectului observat.
De pildă, dacă durata operaţiei de redactare a fişei destinată furnizorului
de publicaţii este de 600 s, iar ritmul de muncă al executantului este 90,
timpul corespunzător ritmului normal va fi:
Tn = (600 x 90)/l 00 = 540 s
în concluzie, se impune definitivarea normativului prin calcularea
timpului normal (corectat) pe baza timpului observat (de execuţie) şi a
ritmului de muncă observat.
4.2. Stresul şi oboseala profesională
Nerespectarea condiţiilor de calitate a normelor de muncă sau
nefundamentarea pe baze ştiinţifice a acestora duce la apariţia
disfuncţionalităţilor sistemului om-solicitări. Dintre fenomenele cu caracter
disfuncţional care apar în procesul de muncă, amintim: stresul, oboseala,
incidentele şi accidentele.
Stresul reprezintă o dimensiune constantă a vieţii noastre cotidiene.
Dacă până în 1989 factorii stresanţi ţineau mai mult de sistemul politic, de
aspectele negative ale dictaturii comuniste, în prezent societatea de
tranziţie aduce pe scena vieţii noi tipuri de situaţii stresante cum ar fi:
incertitudinea, schimbările rapide şi adesea imprevizibile, concurenţa,
şomajul, necesitatea reorientării şi recalilificării rapide şi, nu în ultimul
rând, scăderea nivelului de trai.
Oamenii, ca indivizi izolaţi, au rareori posibilitatea de a influenţa
e
yenimentele stresante externe. Tot ce pot face este să-şi însuşească niŞte
strategii adaptative care să-i facă mai rezistenţi la agresiunile, psihice Ş*
mai eficienţi în activitatea profesională.
Dacă stresul este prea mare fiecare dintre noi poate ceda psihic; chiar
dacă persoana respectivă este una extrem de echilibrată pot apărea tulburări
psihologice temporare. Individul poate trăi o stare de disfuncţionalitate sau
chiar o cădere psihică bruscă în urma unei psihotraume severe (accident,
incendiu, decesul unui membru apropiat din familie).
Reacţia la stres se instalează treptat atunci când individul este supus un
timp îndelungat unor condiţii de tensiune psihică, mai ales atunci când este
atinsă imaginea sa, situaţia maritală, profesională sau materială. De obicei
individul îşi revine când situaţia stresantă a fost înlăturată, deşi uneori pot
rămâne unele sechele sau o vulnerabilitate crescută faţă de anumiţi factori
de stres.
Conceptul de stres apare pentru prima dată în cercetările de fiziologie
întreprinse pe animale de către Hans Selye în 1950, care descrie aşa-
numitul “sindrom general de adaptare” ce caracterizează reacţia
-
organismelor biologice la stres.

După Selye sindromul general de adaptare cuprinde trei faze:
1. Faza de alarmă, definită printr-o mobilizare generală a organismului
pentru a face faţă agresiunii.
2. Faza de rezistenţă, care cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice
provocate de o acţiune prelungită la stimuli nocivi faţă de care
organismul a elaborat mijloace de adaptare.
3. Faza de epuizare, în care adaptarea nu mai poate fi menţinută, reapar
din nou semnele reacţiei de alarmă, semne care acum sunt ireversibile.
Această fază se încheie de regulă cu moartea organismului.
Acelaşi cercetător a constatat în urma experienţelor sale pe animale că
organismul intră în alertă atunci când stresul este provocat atât prin
acţiunea unor stimuli fizici, dar şi sub influenţa unor emoţii puternice. în
această situaţie organismul încearcă să facă faţă stresului printr-o
mobilizare generală a sistemului neuroendocrin, mobilizare caracterizată
mai ales prin secreţie de adrenalină şi de steroizi. După o anumită perioadă
de acţiune a stresului, animalul se adaptează şi începe să se comporte
normal. Dacă însă stresul continuă, se produc din nou ample modificări
hormonale şi în cele din urmă animalul moare epuizat.
McGrath consideră că stresul apare ori de câte ori are loc un
dezechilibru marcant între solicitări şi între posibilităţile de răspuns ale
organismului.
Vasile Pavelcu descrie fazele stresului psihic după modelul stresului
fiziologic descris de Selye. In opinia autorului, fazei de alarmă îi
corespunde o etapă de investigare caracterizată printr-un conflict între
subiect şi între ambianţă, fazei de rezistenţă îi corespunde pe plan psihic o
trăire intensă a frustraţiei şi ameninţării, iar fazei de epuizare îi corespunde
instalarea tuturor consecinţelor negative pe plan psihologic ale stresului:
agresivitate, anxietate, depresie, panică, în general un comportament
nevrotic.
Irina Holdevici arată că în literatura de specialitate conceptul de stres
are în general două accepţiuni:
1. Situaţia stresantă care se referă la un stimul fizic nociv sau la un
eveniment cu semnificaţie puternic emoţională.
2. Starea organismului, caracterizată printr-o tensiune acută, printr- o
supraîncordare ce impune mobilizarea tuturor resurselor fizice şi psihice
ale organismului pentru a face faţă ameninţării.
Lazarus arată că stresul, în sensul cel mai larg, se manifestă atunci când
solicitările la care este supus un individ depăşesc resursele
Regimul de muncă şi de odihnă în bibliotecă 49 sale adaptative.
Factorii de mediu reprezintă, de asemenea, factori de stres pentru
organismul uman şi animal, producând perturbări la nivelul diferitelor
sisteme fiziologice. Aceşti factori dintre care amintim: temperatura (prea
ridicată sau prea scăzută), umiditatea, zgomotul, agenţii poluanţi pot
produce traume fizice dar şi psihice.
Există şi stresori de natură psihosocială cum ar fi: situaţiile conflictuale,
presiunea socială prea mare, factori care pun în pericol situaţia materială
sau statutul social al individului, care sunt percepuţi ca o ameninţare pentru
individ. Stresul nu este influenţat numai de situaţiile externe ci şi de
vulnerabilitatea, de toleranţa la stres a individului sau de unele trăsături ale
personalităţii acestuia.
Există, de asemenea, situaţii de viaţă care sunt considerate stresori
universali, ca de exemplu: războiul, detenţia, calamităţile naturale,
accidentele care produc invaliditate sau bolile incurabile, pierderea unor
persoane apropiate. Unele situaţii de viaţă nu sunt la fel de stresante
pentru toată lumea. De pildă, pierderea unui examen, dezaprobarea sau
critica şefului, determină reacţii diferite de la un individ la altul. Chiar şi în
cazul unor dezastre sau calamităţi naturale există persoane care îşi
păstrează calmul şi acţionează oportun şi eficient, în timp ce alţii intră în
panică sau manifestă un comportament bizar.
Lazarus arată că cercetările asupra unor combatanţi din războiul din
Vietnam sau din războiul arabo-israelian din 1973 au demonstrat că doar la
un anumit procent dintre aceştia au apărut simptome emoţionale grave,
temporare sau permanente, care i-au făcut inapţi pentru luptă, ceilalţi
nedezvoltând ceea ce specialiştii numesc “nevroza de război”.
In timpul perioadelor de pregătire militară există situaţii în care
simptomele stresului apar la unii indivizi înainte ca aceştia să se confrunte
cu lupta directă, datorită anticipării unor posibile evenimente.
Janis a demonstrat că indivizii reacţionează diferit la situaţii în care şi-ar
fi putut pierde viaţa. Astfel, în timp ce la unele persoane care au scăpat
nevătămate dintr-un accident rutier apare ulterior teama de a circula cu
maşina, altele nu prezintă astfel de simptome.
Studiile psihologice au pus în evidenţă faptul că subiecţii care au
prezentat simptome datorate stresului au interpretat pericolul prin care au
trecut ca fiind o dovadă a vulnerabilităţii lor (ar fi putut muri), în timp ce
alţii au interpretat situaţia invers, ca pe o dovadă a invulnerabilităţii lor, iar
o a treia categorie au considerat faptul că au scăpat cu viaţă ca pe un
fenomen miraculos.
Având în vedere toate acestea, Irina Holdevici arată că în evaluarea unei
situaţii ca fiind stresante trebuie să se aibă în vedere atât elementele
realităţii externe, cât şi particularităţile psihologice ale individului supus
respectivei situaţii.
Aceeaşi autoare consideră că cele mai importante categorii de stresori
de natură psihosocială sunt: frustrările, ameninţările şi conflictele, iar
factorii care influenţează reacţia individului la stres sunt condiţiile externe
şi factorii de personalitate.
Marea majoritate a indivizilor, atunci când apar situaţii stresante,
întreprind unele acţiuni pentru a face faţă stresului; aceste acţiuni poartă
numele de strategii de adaptare. Doar atunci când posibilităţile subiectului
sunt depăşite de solicitări şi acesta nu mai găseşte mijloace adecvate de a-şi
rezolva problemele apar aşa-numitele reacţii dezadaptative la stres.
Lazarus distinge două categorii de strategii adaptative:
a) acţiunile directe care se referă la eforturile individului de a se opune
stimulului stresant prin modificarea relaţiilor sale cu mediul
înconjurător (pregătirea pentru a preîntâmpina acţiunea situaţiilor
stresante şi acţiunile agresive);
b) acţiunile indirecte, îndreptate în direcţia autoapărării eului
(identificarea, deplasarea, reprimarea, negarea, proiecţia,
intelectualizarea).
Specialiştii arată că pentru a preveni şi combate efectele negative ale
stresului cele mai simple şi mai accesibile strategii de luptă sunt: metodele
de reglare şi de autoreglare a stărilor psihice şi relaxarea
Regimul de muncă şi de odihnă în bibliotecă 51
şi tehnicile
derivate ale acesteia.
Un fenomen cu un caracter disfuncţional determinat de stres este
oboseala. Aceasta apare în urma solicitărilor organismului în activitatea
umană şi este determinată de consumul de energie în timpul acestei
activităţi.
Oboseala reprezintă o reacţie a organismului de readaptare, de refacere
a funcţiilor sale. Ea reprezintă un fenomen fiziologic normal care apare în
urma solicitărilor prezente în activitatea umană.
în general oboseala este un fenomen reversibil, deoarece dacă este
urmată de o perioadă de odihnă sau de somn, organismul îşi reface
plenitudinea funcţiilor sale. Ea nu este o boală, dar poate avea consecinţe
temporare asupra organismului precum slăbirea atenţiei faţă de munca
îndeplinită şi faţă de mediu.
Specialiştii clasifică oboseala în următoarele grupe:
• Oboseala musculară (dinamică şi statică) - determinată de efortul
muscular şi de contractarea musculară fixă.
• Oboseala neurosenzorială - cauzată de tensiunea nervoasă a simţurilor
(ochi, urechi).
• Oboseala psihică — determinată de factori de natură psihică.
Oboseala poate fi provocată de o mulţime de cauze, dintre care cele mai
des întâlnite sunt:
o intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale; o factorii de mediu
(temperatura, lumina, zgomotul); o factorii de natură psihică
(responsabilităţi, grij i, conflicte); o monotonia sau rutina muncii;
o boli şi dureri.
Formele de manifestare a oboselii la om sunt multiple: o scăderea atenţiei;
o încetinirea şi inhibarea percepţiei; o inhibarea capacităţii de gândire; o
scăderea randamentului activităţii fizice şi intelectuale, în biblioteci
oboseala profesională este o stare produsă de stres şi afectează mai ales
persoanele care lucrează cu publicul. Cei mai mulţi cred că munca în
bibliotecă este lipsită de stres sau cu stres redus, însă lucrurile nu stau deloc
aşa. Tensiunile psihice şi stresul contactelor inter- umane determină
oboseală sau chiar epuizare. într-un studiu apărut în 1990 în SUA se arată
că 50% din personalul serviciilor de referinţe se consideră afectat de un
sindrom de epuizare emoţională. Cauzele ar consta în lipsa de spaţiu şi de
intimitate a locului de muncă, precum şi în dificultatea sarcinilor de
serviciu.
în general, persoanele care manifestă simptome de oboseală fizică şi
psihică au o atitudine
52
negativistă în relaţiile cu ceilalţi şi resimt o
Ionel Enache Ergonomia în structurile infodocumentare
—
diminuare a respectului de sine. Tina Roose susţine această idee, arătând

că: “mulţi specialişti în informare, proaspeţi absolvenţi ai facultăţilor de
profil, vin la primul lor loc de muncă plini de entuziasm, nerăbdători să se
remarce şi să-i ajute pe oameni în satisfacerea cerinţelor de informare. Nu
mult timp după angajare însă, noii bibliotecari realizează că nevoile şi că
speranţele lor personale nu corespund întotdeauna cu cele ale instituţiei sau
ale utilizatorilor. Volumul de muncă este deseori prea mare pentru timpul
alocat; membrii personalului sunt obligaţi să îndeplinească simultan mai
multe sarcini; activitatea depusă este rareori apreciată atât de beneficiari cât
şi de către instituţie. Multe organizaţii nu oferă personalului nici o
posibilitate de a-şi aduce contribuţia la structurarea propriului destin.
Acestea sunt câteva dintre motivele permanente de stres care pot
transforma entuziasmul în inerţie, în frustrare şi, mai târziu, în apatie”.
In afara programului normal de lucru, remedierea şi prevenirea oboselii
se poate realiza prin reglementarea duratei zilei de lucru, a duratei
săptămânii de lucru şi a concediilor de odihnă.
In bibliotecă remediile pentru epuizarea şi pentru oboseala profesională
se pot asigura la două niveluri. La nivelul vieţii personale bibliotecarii
trebuie să-şi structureze activităţile astfel încât acestea să le dea un
sentiment de confort şi de siguranţă. Salariaţii trebuie să aibă o viaţă activă
în afara serviciului şi mediului acestuia.
Al doilea nivel se referă la responsabilităţile manageriale care trebuie să
vizeze ajutorarea salariaţilor afectaţi de oboseală profesională prin
recunoaşterea simptomelor acestui fenomen şi prin instruirea personalului
în vederea depistării lor, prin organizarea de întruniri ce pot fi folosite
pentru întrajutorarea membrilor personalului şi prin promovarea spiritului
de echipă. în situaţia în care schema de personal permite, managerii pot să
restructureze anumite posturi sau să refacă programul de lucru astfel încât
contactul dintre bibliotecar şi utilizatori să nu fie prea mare. De asemenea,
poate fi utilă şi organizarea de seminarii privind managementul stresului
sau timpului19.
Este foarte important să se prevină starea de oboseală profesională
pentru că aceasta nu afectează un singur membru al personalului ci este
transmisă şi celorlalţi. în acest sens Beth Belevins arăta: “Când un angajat
se plânge de condiţiile de lucru şi/sau se îndoieşte de utilitatea, de rostul
sau de satisfacţia muncii sale, această atitudine va avea cu siguranţă
influenţă şi asupra colegilor săi”.
Pentru a nu permite răspândirea acestor simptome,53managerii trebuie să
Regimul de muncă şi de odihnă în bibliotecă
le recunoască şi să le prevină ori de câte ori este posibil. De asemenea,

managerul are un rol esenţial în găsirea unor corelaţii şi alternative optime
între durata perioadelor de muncă, durata pauzelor pentru odihnă, numărul,
conţinutul şi momentul introducerii acestor pauze, astfel încât să se asigure
o eficienţă sporită, un nivel optim al capacităţii de muncă şi o bună stare a
sănătăţii.
Cercetările noastre în biblioteci relevă faptul că un procent îngrijorător
(91%) dintre cei chestionaţi consideră munca în bibliotecă stresantă şi
obositoare, dar în acelaşi timp recunosc faptul că mulţi factori stresanţi au
cauze externe locului de muncă precum: incertitudinea, schimbările rapide
şi adesea imprevizibile, scăderea nivelului de trai, presiunea socială prea
mare. Totuşi în bibliotecă există o mulţime de cauze care determină stresul
şi oboseala:
• responsabilităţi numeroase;
• solicitare mare a atenţiei, perspicacităţii;
• transportul unor cantităţi mari de documente;
• verificări şi controale prea dese;
• salariile scăzute;
• lipsa de prestigiu social a profesiei;
• realizarea unor activităţi inferioare nivelului de pregătire.
In vederea prevenirii stresului şi atenuării oboselii se impune:
• optimizarea sistemului om-solicitări;
• reorganizarea locurilor de muncă;
• studierea şi perfecţionarea metodelor de lucru;
• reducerea timpului de muncă prin eliminarea mişcărilor inutile şi prin
utilizarea celor mai simple şi mai uşoare mişcări;
• stabilirea unei structuri raţionale a timpului de lucru, respectiv în
stabilirea unei durate şi frecvenţe optime a timpului de odihnă şi pentru
necesităţi fiziologice în timpul total de muncă;
19
BLEVINS, Beth. Bumout in Special Library. In: Library Management Quarterly, nr. 11, 1988, p. 20.
• introducerea unui sistem eficient şi obiectiv de recompensări.
L
5. ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ ÎN BIBLIOTECĂ
5.1. Analiza
ergonomică a locului de muncă
Pentru a asigura eficienţa sistemului om-mijloace de muncă-mediu şi a micşora
posibilităţile de eroare, în condiţiile reducerii solicitărilor, concomitent cu creşterea
satisfacţiei în muncă, este necesar, atât pentru proiectant cât şi pentru organizatorii
—
şi pentru conducătorii proceselor de muncă, să se folosească metode adecvate, care

să se bazeze pe cunoaşterea posibilităţilor şi a cerinţelor omului în procesul muncii.
In aceste condiţii analiza, proiectarea şi reproiectarea ergonomică a locului de
muncă este de mare utilitate.
Procedeul are ca punct de plecare analiza condiţiilor de muncă existente sau
proiectate pentru a se realiza în diferite variante şi pentru fiecare loc de muncă, în
funcţie de factorii de evaluare şi de criteriile de influenţă20.
Vom prezenta în continuare, ca exemplu, un procedeu de analiză în care sunt
consideraţi 8 factori de evaluare (A-H) şi 27 de criterii de influenţă. Fiecare criteriu
este evaluat după o scară având 5 niveluri ergonomice de apreciere, în care nivelul
1 este cel mai favorabil, iar nivelul 5 cel mai defavorabil (tabelul 1).
Tabelul 1
Factori şi criterii de evaluare ergonomică a locului de muncă (după Mathis, Nica şi Rusu, 1997)
Factori Criterii
Denumire Nr Denumire Nr.
Concepţia locului de muncă Inălţime-Distanţă 1
Alimentare-Evacuare 2
Aglomerare-Accesibilitate 3
Comenzi-Semnale
4
Factorul de securitate A Securitatea muncii 5
Factori Ambianta fizică B Ambiantă termică 6
ergonomici Ambiantă sonoră 7
Iluminat artificial 8
Vibraţii 9
Igiena atmosferică 10
Aspectul postului 11
Sarcină fizică C Poziţia principală 12
Poziţia defavorabilă 13
Efort de muncă 14
Poziţie de muncă 15
Efort de manipulare 16
Poziţie în timpul 17
manipulării
20
Les profils de postes. Paris: Ed. Masson, 1976, p. 20-40.
Sarcină D Operaţiuni mentale 18
nervoasă Nivel de educaţie 19
Factori Autonomie E Individual 20
psihologici De grup 21
Şi Relaţii de F Independente de muncă 22
sociologici muncă Dependente de muncă 23
Repetitivitate G De ciclu 24
Continutul H Potential 25
muncii Responsabilitate 26
Interes fată de muncă 27
-2 -
Analiza ergonomică a locului de muncă are ca obiective optimizarea proiectării
constructive a locurilor de muncă prin îmbunătăţirea securităţii muncii şi prin
ameliorarea factorilor de ambianţă fizică, reducerea efectelor negative datorate
monotoniei muncii şi diminuarea solicitărilor fizice şi nervoase.
Acest procedeu presupune parcurgerea următoarelor etape de lucru: culegerea
datelor, analiza critică a datelor, trasarea şi interpretarea profilului locului de
muncă, propuneri.
Culegerea datelor are în vedere caracteristicile tehnice ale locului de muncă
supus analizei, condiţiile organizatorice existente, condiţiile de mediu în care se
desfăşoară munca. In acest scop se poate folosi următorul chestionar, care poate fi
completat sau redus în funcţie de obiectivele urmărite (formularul 1).
Formular 1
CHESTIONAR DE ANALIZĂ A POSTULUI
Organizaţia Data / 719
Denumirea postului
Analizat de Informaţii obţinute de la
I. EDUCAŢIE
Calificări şi îndemânări
Ce fel de calificări şi de îndemânări se cer pentru îndeplinirea îndatoririlor şi
responsabilităţilor postului?
Instrucţiuni şi interpretări
Ce fel de instrucţiuni pot fi urmărite şi interpretate pentru îndeplinirea
îndatoririlor şi responsabilităţilor postului?
Matematică
Dacă sunt cerute calcule matematice care este natura şi extinderea acestei
cerinţe?
Cunoştinţe despre echipamente
Este necesar a se opera ori instala echipamente electrice? Ce cunoştinţe despre
complexitatea acestui echipament sunt necesare în executarea lucrului?
Dexterităţi
Munca cere o mişcare rapidă a degetelor, braţelor ori a altor părţi ale corpului, ca o
cerinţă fundamentală a postului? Dacă da, care este
natura dexterităţilor cerute, condiţiile în care sunt executate mişcările şi cât de uşor
sunt atinse asemenea îndemânări?
II. RESPONSABILITĂŢI
a) Materiale (hârtie, consumabile)
Ce materiale sunt folosite în timpul lucrului şi în ce cantitate?
Depunând o atenţie moderată, care este posibilitatea pierderilor/ pagubelor
rezultate din greşelile făcute de operatori?
Care ar putea fi valoarea acestor pierderi?
Ce pagube s-au produs la locul de muncă în timpul lunii precedente?
Dacă nu a survenit nici o pagubă în luna precedentă, stabiliţi când s-a produs
ultima pagubă cunoscută de acel tip şi care este valoarea ei?
Dacă nu s-a produs nici o pagubă, explicaţi cum a fost posibil acest
lucru.
b) Echipamente
Ce echipament este folosit în executarea lucrului?
Lucrând normal, ce pagubă poate rezulta din greşeala sau din erorile
operatorului?
Care va fi costul înlocuirii sau reparaţiei, în acest caz?
Câte cazuri de pagube de echipament au fost produse din vina operatorului, în
anul trecut?
Dacă nu au fost cazuri, explicaţi în ce condiţii este posibilă apariţia acestor
pagube?
c) Influenţa asupra altor operaţii
Ce influenţă poate avea lipsa unei atenţii normale în realizarea sarcinilor sale
asupra altor operaţii?
d) Responsabilităţi asupra altor operaţii
Cât de mare poate fi greşeala operatorului, astfel încât aceasta să determine o
reclamaţie (nemulţumire) din partea clientului?
Ce tip de greşeală a operatorului poate sta la baza unei reclamaţii şi care va fi
condiţia acestei greşeli?
Câte cazuri de nemulţumiri ale clienţilor au fost în ultimul an?
Dacă nu a fost nici un caz, explicaţi de ce este posibilă apariţia
unor reclamaţii?
Coordonare
e)
îndatoririle postului cer bibliotecarului să muncească: independent, ca parte
componentă a unui grup sau echipe, să asiste pe alţii?
Dacă bibliotecarul dirijează munca altora, câţi sunt îndrumaţi şi ce procent din
timpul normal este necesar pentru îndrumare şi pentru repartizarea lucrului altor
persoane?
f) Decizii
Care este natura muncii, gradul de repetabilitate, rutina şi diversificarea
lucrărilor?
Prin ce se caracterizează judecăţile şi deciziile proprii, în cursul acţiunii sau
îndeplinirii îndatoririlor şi responsabilităţilor postului?
III. CERINŢE FIZICE
a) Monotonia
Care din următoarele condiţii ale postului sunt cele mai adecvate?
Operaţii repetabile cu câteva ocazii de a conversa, evitându-se astfel monotonia.
Ciclul de repetare este scurt, monotonia combătându-se prin diversificarea
activităţilor fizice şi intelectuale.
Ciclul de repetare este lung, necesitând o atenţie vizuală mărită şi activităţi
fizice reduse.
Activitate de supraveghere, cu un efort fizic limitat.
b) Poziţia de lucru
Descrieţi poziţia de lucru şi, în cazul în care este anormală, precizaţi timpul
lucrat în această poziţie.
c) Puterea
Este necesară manipularea materialelor/obiectelor a căror greutate este de peste
20 kg. Dacă da, care este greutatea maximă şi cum sunt Manipulate obiectele?
d) Efortul
Dacă materialele ori obiectele sunt ridicate/cărate/împinse/trase, care este
greutatea acestora, cât timp sunt ele manipulate într-un schimb de 8 ore şi pe ce
distanţă?
IV. CONDIŢII DE LUCRU
a) Condiţii deosebite de lucru
Care este
58 natura condiţiilor deosebite
Ionel Enache - (temperatură, umiditate,
Ergonomia în structurile viteza aerului,
infodocumentare
zgomot, vibraţii, trepidaţii) şi ponderea în totalul timpului de lucru?

b) Riscuri
Care sunt riscurile de accidente şi ce controale ori garanţii sunt prevăzute?
Care sunt posibilităţile de accidentare în timpul lucrului?
Ce boli profesionale pot apărea?
Analiza critică a datelor se realizează în funcţie de fiecare criteriu, prin
aplicarea metodei interogative, folosindu-se o serie de întrebări principale cum ar fi
Ce?, Cine?, Unde?, Când?, Cum?, precum şi a unor întrebări derivate De ce?, De
ce acolo?, Se poate de altă persoană?
Trasarea şi interpretarea profilului locului de muncă. Profilul global al
locului de muncă se realizează prin reprezentarea punctajului mediu obţinut pentru
fiecare dintre cei opt factori, obţinându-se o imagine de ansamblu asupra nivelului
de organizare. Acest profil evidenţiază ponderea grupei de factori în cadrul
organizării şi gradul de dificultate al acesteia.
Profilul analitic al locului de muncă se realizează prin luarea în considerare a
punctajului înregistrat pentru toate criteriile, având posibilitatea detalierii influenţei
grupelor de factori şi a evidenţierii cauzelor care duc la apariţia
disfuncţionalităţilor.
Propuneri. Pe baza informaţiilor obţinute anterior, în această ultimă etapă se
evidenţiază:
• elementele specifice locului de muncă analizat şi ponderea acestora în
condiţiile organizării existente;
• factorii şi criteriile apreciate ca fiind necorespunzătoare în organizarea
existentă;
• condiţiile optime de organizare, în funcţie de cerinţele ergonomice şi de
aprecierea stadiului actual de asigurare a condiţiilor, în raport cu cerinţele;
• modalităţile de acţiune în vederea reproiectării ergonomice a locurilor de
muncă;
• proiectarea ergonomică a unor locuri de muncă similare.
Metoda prezentată, iniţial proiectată pentru a fi folosită în analiza
ergonomică a locurilor de muncă din structurile economice şi în special în
sectoarele productive, a fost adaptată, prin modificarea întrebărilor cuprinse în
formularul 1, pentru a fi utilizată în analiza locurilor de muncă din biblioteci.
Totuşi, în analiza noastră am folosit o metodă mai simplă care permite calcularea
rapidă a unui indicator ergonomie.
5.2. Analiza ergonomică a locului de muncă în bibliotecă
Pentru analiza posturilor în bibliotecă am folosit în etapa de culegere a datelor
un alt chestionar (formularul 2) care permite în acelaşi timp şi calcularea unui
indicator ergonomie
Ergonomia locului(Ie) ce înreflectă
de muncă bibliotecă aspectele organizării ergonomice
59 pentru fiecare
post în parte şi pentru întreaga instituţie. Dezavantajul major al acestei metode îl
reprezintă o anumită uniformizare a factorilor ergonomici, deoarece nu se ia în
calcul faptul că importanţa acestora diferă de la un loc de muncă la altul. Dar nici
un studiu până acum nu a realizat un clasament, din care să rezulte că un factor este
mai important decât altul. Cu toate acestea rezultatele sunt destul de apropiate de
realitate.
+
Ie = (XP XN)/Ni
P = răspunsuri favorabile (pozitive) - notate cu 1 N = răspunsuri defavorabile (negative) - notate cu 1 Nî =
numărul de întrebări Răspunsurile Nu ştiu au fost notate cu 0
Indicele ergonomie poate lua valori cuprinse între 1 şi 1 rezultând: 1 respectarea principiilor şi cerinţelor
ergonomice, satisfacţie maximă în muncă şi, deci, activitate eficientă;
O nerespectarea în totalitate a cerinţelor ergonomice, activitatea se desfăşoară în
condiţii satisfăcătoare;
-1 nerespectarea cerinţelor ergonomice, satisfacţie minimă, activitate ineficientă.
Formular 2
CHESTIONARDEANALIZĂERGONOMICĂALOCURILORDE MUNCĂ
Nr. ÎNTREBARE DA NU NU
crt. ŞTIU
A. întrebări referitoare la specificul
1 activităţii
Ştiţi care este funcţia principală în cadrul
1.
locului de muncă?
2. Dar funcţia secundară?
3. Ştiţi care sunt cerinţele de bază ale locului de
muncă?
4. Cunoaşteţi elementele de risc în munca dv.?
5. Munca îndeplinită este grea din punct de
vedere fizic?
6. Dar psihic?
7. La repartizarea pe funcţii s-a ţinut seama de
aptitudinile personale?
Condiţiile existente permit exercitarea
8.
atribuţiilor în mod corespunzător?
9. Există elemente care deranjează desfăşurarea
activităţii (lipsa de spaţiu, iluminatul,
zgomotul, temperatura, riscul)?
10. Există o legătură funcţională între angajaţi?
11. Legăturile sunt corespunzătoare?
12. Responsabilitatea este mare?
13. S-a ţinut seama la repartiţia funcţiilor de
pregătirea şi de specializarea anterioară?
B. întrebări referitoare la solicitările fizice şi
la poziţia corpului în timpul activităţii
14. Atribuţiile funcţionale ce revin locului de
muncă pot fi executate independent?
15. Eforturile fizice pot fi suportate fără pericolul
suprasolicitării sau al afectării capacităţii de
muncă?
Există o poziţia preponderentă impusă de locul
16.
de muncă (ortostatică, înclinată, şezând)?
17. Spaţiul de lucru este suficient?
18. Dar spaţiul liber?
19. Poziţia de lucru cere un efort static important?
20. In situaţia în care se solicită o poziţie
ortostatică s-au luat măsurile necesare pentru
sprijin şi pentru echilibru?
Scaunul este corespunzător (înălţime, suprafaţă
21.
de şezut, spătar)?
Spaţiul de degajare rezervat genunchilor şi
22.
picioarelor este satisfăcător?
23. Trebuie transportate sau ridicate greutăţi?
24. Se folosesc mijloace de transport?
25. Se pot lua măsuri suplimentare pentru uşurarea
eforturilor fizice la manevrarea diverselor
materiale?
26. Ritmul activităţii este corespunzător?
C. întrebări referitoare la solicitările
percepţiei, atentiei, la abilităti
27. Percepţia vizuală este mult solicitată?
Este tulburată atenţia prin zgomot sau prin alţi
28.
stimuli acustici?
29. Activităţile de rutină şi de îndemânare se
execută sub control vizual?
30. Atribuţiile funcţiei sunt greu de învăţat?
31. Instruirea şi antrenamentul sunt dinamice şi
atrăgătoare?
D. întrebări privind adaptarea la condiţiile
mediului ambiant, la lumină, culori,
zgomote
32. Este suficientă iluminarea pentru a putea fi
îndeplinite atributiile funcţiei?
33. Sursele luminoase sunt corect amplasate?
34. Iluminarea fiecărui compartiment este
corespunzătoare?
35. Există contraste de lumină în direcţiile de
privire cele mai frecvente?
36. Este suficientă iluminarea naturală pe timpul
zilei?
37. Intensitatea iluminării artificiale este suficientă
şi constantă?
38. Cromatica interioară contribuie la
îmbunătăţirea iluminării?
Ergonomia locului de muncă în bibliotecă 61
39. Culoarea pereţilor este plăcută şi liniştitoare?
40. Temperatura la care se lucrează este optimă?
41. S-au luat măsuri pentru limitarea efectului
radiaţiei termice?
încălzirea pe timpul iernii este
42. corespunzătoare?
Este necesar un sistem de condiţionare a
43. aerului?
44. Temperatura suprafeţelor înconjurătoare este
aceeaşi cu cea a aerului?
45. Lucrul la temperaturi ridicate pe timpul verii
este însoţit de măsuri pentru prevenirea şocului
caloric?
Schimbul de aer cu exteriorul este
46. corespunzător?
47. Radiatoarele şi ventilatoarele sunt aşezate
corespunzător?
48. Umiditatea relativă a aerului corespunde
cerinţelor fiziologice?
49. Intensitatea zgomotului în diverse
compartimente depăşeşte limita de
suportabilitate?
50. Atenţia personalului este deranjată de zgomot?
51. Activitatea intelectuală, capacitatea de
percepţie şi de decizie sunt influenţate negativ
de zgomot?
52. S-au luat măsurile necesare pentru izolarea
surselor producătoare de zgomot?
53. S-au luat măsuri de insonorizare a spaţiilor de
lucru, a sălilor de lectură?
E. întrebări referitoare la vestimentaţie şi la
echipament de protecţie
54. Microclimatul impune măsuri de protecţie
vestimentară?
Echipamentul folosit creează dificultăţi în
55.
mişcările executanţilor?
56. Există echipament de protecţie împotriva
microorganismelor şi a prafului?
57. Echipamentul de protecţie deranjează
îndeplinirea activităţilor?
58. La procurarea sau la confecţionarea
vestimentaţiei şi a echipamentelor de protecţie
s-a ţinut seama de propunerile angajaţilor?
F. întrebări referitoare la programul de
lucru şi la ambianţa psihologică
59. Percepţia, atenţia
62 şi dexteritatea sunt solicitate
Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
în limite normale?
Durata programului de lucru este
60.
corespunzătoare?
61. Motivaţia funcţiei este suficientă pentru
desfăşurarea activităţii cu randament şi cu bună
dispoziţie?
Membrii serviciilor au reuşit să formeze
62.
colective cu “spirit de echipă”?
63. La alcătuirea colectivelor se ţine cont de
opţiunile şi de afinităţile membrilor
componenţi?
64. Există o atmosferă de colaborare, de consultare
şi de participare la executarea activităţilor?
65. Şeful obişnuieşte să discute apropiat cu fiecare
subaltern?
66. Sistemul de recompense este stimulator?
67. Se cunosc sau se încearcă cunoaşterea
frământărilor particulare ale personalului?
Anexa 3 conţine un exemplu de aplicare a chestionarului şi de calculare a
indicelui ergonomie
Deşi elementele de risc sunt minime (munca depusă este din punct de vedere
fizic, cu câteva excepţii, uşoară), majoritatea persoanelor chestionate consideră
munca în bibliotecă stresantă, lipsită de satisfacţii, din mai multe cauze:
• responsabilităţi numeroase;
• olicitare mare a atenţiei, perspicacităţii, îndemânărilor specifice profesiei;
• zgomot şi lipsă de spaţiu;
• oboseală, suprasolicitare;
• poziţia necorespunzătoare la locul de muncă;
• transportul unor cantităţi mari de documente ;
• perioade mari de monotonie şi de rutină;
• temperaturi prea mari vara şi prea mici iama;
• absenţa echipamentelor de protecţie, mai ales în depozite, ceea ce determină
apariţia bolilor profesionale;
• absenţa unui sistem de recompensări;
• insuficienta colaborare cu superiorii;
• verificări şi controale prea dese;
• conflicte inerente în cadrul colectivităţii.
De altfel, multe din problemele menţionate se întâlnesc şi în bibliotecile ţărilor
dezvoltate, cu tradiţie în domeniu. Se vorbeşte tot mai des în literatura de
specialitate despre un sindrom de epuizare emoţională şi chiar de cinism, în special
la bibliotecarii care lucrează cu publicul. Această boală profesională se manifestă
prin epuizare nervoasă, prin depersonalizare, prin mod negativ de percepere a
împlinirii profesionale.
Un studiu apărut în Statele Unite dezvăluie că 50% din personalul bibliotecilor
se consideră afectat
Ergonomia dede muncă
locului acestînsindrom,
bibliotecă iar un alt studiu întreprins 63
în 1995 în 11
biblioteci universitare relevă lipsa de entuziasm a personalului faţă de măsurarea
performanţelor serviciului. Această apatie este pusă pe seama salariilor scăzute şi a
lipsei de prestigiu social a profesiei.
Având în vedere aspectele negative semnalate, propunem reproiectarea
posturilor în condiţiile respectării principiilor şi cerinţelor ergonomice ale muncii.
Principalele cerinţe la care trebuie să răspundă un asemenea loc de muncă se
referă la:
• comoditate;
• confort;
• amplasarea şi combinarea adecvată a mobilierului din punct de vedere
funcţional şi estetic;
• mobilierul să fie simplu, să asigure o poziţie corectă a părţilor corpului în
timpul lucrului, să corespundă cerinţelor estetice;
• condiţii normale din punct de vedere al mediului ambiant;
• dotare tehnică adecvată.
O importanţă deosebită va trebui acordată factorilor de solicitare fizică şi
nervoasă, care au un impact direct asupra calităţii şi productivităţii muncii.
între factorii de solicitare fizică amintim: factorii de microclimat (temperatura,
umiditatea, circulaţia aerului, radiaţiile), iluminatul şi zgomotul. Crearea unei
ambianţe de lucru cât mai propice necesită o armonizare a acestor factori, mai ales
între culoare şi lumină, în sensul utilizării unor combinaţii care, dincolo de gust,
trebuie să satisfacă şi alte cerinţe, să se coreleze cu gradul de iluminare a încăperii.
Factorii de solicitare nervoasă (psihică) se referă în principal la crearea unui
climat general favorabil în care se desfăşoară munca, la relaţiile dintre conducător
şi colaboratori sau la cele dintre angajaţi.
5.3. Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă
Astăzi, în proiectarea bibliotecilor se încearcă o schimbare profundă a imaginii.
De-a lungul anilor arhitectura, design-ul, mobilierul bibliotecilor au cunoscut
numeroase schimbări, la fel ca şi serviciile oferite sau spaţiile de primirea a
utilizatorilor. Dacă în trecut clădirea bibliotecii dorea să demonstreze o anumită
concepţie elitistă a lecturii publice, astăzi rolul bibliotecii este de a demonstra că
nu mai este numai o construcţie care adăposteşte cărţi, ci un punct de reper în
comunitatea respectivă.
în proiectarea locurilor de muncă în bibliotecă trebuie să se ţină seama de
respectarea principiilor de organizare ergonomică a muncii, principii care se
subordonează scopului fundamental, respectiv satisfacerea cerinţelor
informaţionale64ale cititorilor (în condiţiile creşterii
Ionel Enache - Ergonomiaproductivităţii), fară să se
neglijeze factorul uman (uşurarea efectuării operaţiilor, păstrarea unei bune stări
fiziologice, satisfacţie în muncă, confort şi siguranţă).
Proiectarea ergonomică a locului de muncă se consideră raţională atunci când se
asigură, pentru executanţi, condiţiile necesare pentru o muncă de înaltă
productivitate cu cele mai reduse consumuri de muncă şi de efort, fară mişcări
inutile sau incomode.
Astăzi este tot mai mult susţinut conceptul de organizare ergonomică a muncii
pe fiecare loc de muncă, organizare ce asigură o muncă continuă şi cu înaltă
productivitate, uşurând în acelaşi timp eforturile fizice şi psihice.
în al doilea rând, este necesară asigurarea unor condiţii de muncă ergonomice în
care munca să se desfăşoare cu un consum de energie cât mai mic şi fară pericol de
îmbolnăvire sau de accidente.
Folosirea simultană şi permanentă a acestor două căi este o condiţie esenţială a
organizării ergonomice a locului de muncă.
De asemenea, există şi regulile care se referă la amenajarea locului de muncă. în
acest sens, principiul asigurării unui loc stabil pentru materiale şi pentru obiectele
muncii impune respectarea următoarelor reguli:
• totalitatea obiectelor muncii şi materialele utilizate de executant, precum şi
produsele finite (documente prelucrate în cazul bibliotecilor), trebuie să aibă un
loc bine definit şi stabil;
• obiectele muncii şi materialele trebuie aşezate cât mai aproape de executant;
• aşezarea materialelor în ordinea utilizării lor în timpul lucrului şi în funcţie de
frecvenţa utilizării lor.
Respectarea acestor reguli practice se impune datorită faptului că orice
activitate de căutare a unui obiect solicită un consum mare de energie nervoasă şi o
mare risipă de timp21.
Majoritatea activităţilor din bibliotecă se desfăşoară în birouri, de aceea analiza
noastră se va concentra asupra organizării ergonomice a locurilor de muncă din
aceste subdiviziuni organizatorice.
Ergonomia a căpătat un important rol în amenajarea birourilor. Bazându-se pe
concepte de ultimă oră, design-ul birourilor, corectat din punct de vedere
ergonomie, integrează mediul, sarcinile, echipamentele şi lucrătorul într-o manieră
care protejează sănătatea, creşte confortul şi productivitatea, iar ambianţa devine
21
PURDEA, D. Economia şi organizarea ergonomică a muncii. Cluj: Facultatea de Ştiinţe Economice, 1998, p. 163.
mai plăcută. Ergonomia rezolvă o mulţime de probleme posibile, oferă confort
personalului şi adaugă vitalitate şi libertate de mişcare. Prin încorporarea efectivă a
ergonomiei în designul birourilor, structurile economice sau culturale îşi pot
satisface nevoile proprii cât şi pe cele ale angajaţilor prevenind factorii de risc,
rezolvând unele probleme sociale, dând posibilitatea indivizilor să-şi maximizeze
potenţialul. Din păcate multe dintre aceste structuri încă nu ştiu cum să integreze
ergonomiaErgonomia
în cadrul
loculuibirourilor lor.
de muncă în bibliotecă 65
în bibliotecă birourile pot fi individuale, plasate într-o zonă de linişte, propice
muncii intelectuale care să permită întreruperea şi reluarea lucrului, un cadru
favorabil pentru relaţiile exterioare, vizite şi conversaţii; birouri colective care să
cuprindă 6-7 persoane, grupate pe diverse operaţii ale circuitului cărţii astfel încât
acest circuit să fie cât mai scurt şi să evite transportul documentelor; birouri
generale pentru 2-3 persoane care colaborează la aceeaşi muncă, spre exemplu
catalogatorii.
Una din principalele probleme ale organizării ergonomice a muncii, cu influenţă
puternică asupra capacităţii de muncă şi implicit asupra eficienţei activităţii
desfăşurate în birou o constituie poziţia corectă a corpului în timpul lucrului.
Stabilirea unei poziţii corecte de muncă înseamnă pentru personalul din birourile
bibliotecii adoptarea unei poziţii cât mai aproape de poziţia naturală a corpului în
poziţia şezând. Această poziţie se caracterizează prin menţinerea echilibrului
natural sau relativ al corpului, rezultat din antagonismul mai multor forţe externe şi
interne care acţionează asupra sa22.
Poziţia şezând este mai puţin obositoare decât cea ortostatică din mai multe
motive: suprafaţa de sprijin este mai mare fiind reprezentată de feţele posterioare
ale coapselor şi de feţele plantare ale membrelor inferioare în cazul în care sunt
sprijinite de sol; centrul de greutate al corpului este mai aproape de suprafaţa de
sprijin sau de baza de susţinere şi este proiectat către limita posterioară a acestuia;
solicitarea energetică este mai redusă; activitatea aparatului cardiovascular este mai
uşoară; efortul muscular pentru menţinerea stabilităţii corpului sau echilibrului este
mai mic.
Cu toate acestea, munca de durată efectuată în poziţia aşezat (specifică biroului)
are şi unele inconveniente, cum ar fi:
• slăbirea tonusului muscular, reacţie reflexă de contracţie uşoară şi continuă, în
special a muşchilor abdomenului;
• unele implicaţii asupra aparatului locomotor, deoarece coloana vertebrală are
tendinţă spre poziţii curbe înclinate, torsionate, care aduc modificarea staticii
organismului;
• o presiune mare asupra unor organe interne (aparatul digestiv şi respirator) dată
22
LEFTER, V. Managementul resurselor umane. Bucureşti: EDP, 1995, p. 199.
de aplecarea în faţă a trunchiului;
• dureri în ceafa şi în umeri, dureri de spate, dureri în braţe, în încheieturi şi în
umeri.
Folosirea corectă a scaunelor ergonomice poate duce la eliminarea unor
dificultăţi din 66
cele menţionate. Alegerea scaunelor
Ionel Enache - Ergonomiade lucru va
în structurile fi tratată pe larg în
infodocumentare
capitolul următor. Totuşi în afara utilizării unor scaune ergonomice este necesar să
se ţină seama şi de o serie de indicaţii generale, cum ar fi:
• evitarea poziţiilor nenaturale ale corpului, încordate sau prea înclinate; poziţia
uşor înclinată frontal solicită cel mai mic efort de susţinere şi este cea mai
comodă;
• evitarea înclinaţiilor laterale ale trunchiului şi ale capului;
• evitarea menţinerii braţului în poziţia întinsă, suspendat frontal sau lateral,
deoarece aceste poziţii obosesc, reduc precizia şi dexteritatea braţelor şi a
mâinilor;
• poziţia corpului la masa de lucru sau la calculator trebuie să fie: spatele drept,
capul ridicat, umerii relaxaţi şi uşor coborâţi.
Chiar dacă poziţia corpului în timpul lucrului este corectă, menţinută
un timp îndelungat, ea produce în mod inevitabil o senzaţie de oboseală. De aceea
se recomandă:
• întreruperea periodică a lucrului prin pauze care impun mişcări mai active;
• executarea unor exerciţii de gimnastică corectivă (cel puţin 10 minute);
• mişcări de relaxare a degetelor şi încheieturilor (în special cei care lucrează la
calculator).
Aşa cum arătam, în munca de bibliotecă cele mai multe solicitări sunt de natură
psihică. Solicitările intelectuale sau nervoase sunt determinate de o mulţime de
elemente cum ar fi: specificul muncii de bibliotecă, atenţie concentrată şi
distributivă permanentă, capacitate de memorare, răspundere gestionară pentru
patrimoniul încredinţat. Există de asemenea numeroase cauze care contribuie la
suprasolicitarea nervoasă determinate chiar de munca în birou: efectul sonor al
unui număr mare de persoane, sunetul telefonului, conversaţiile din camera de
lucru, zgomotul produs de unele echipamente (maşini de scris, imprimante).
Pentru bibliotecarii implicaţi în serviciile de referinţe apar alţi factori de stres
precum: dialogul cu cititorii, comportamentul uneori necivilizat al
acestora sau afluenţa cititorilor în anumite perioade ale anului (perioadele de
sesiune pentru bibliotecile universitare).
Alţi factori de solicitare psihică se referă la: imaginea nu tocmai bună a
bibliotecii şi a bibliotecarului în societatea actuală, neîmplinirea profesională,
salariile scăzute, absenţa legislaţiei specifice, care creează un acut sentiment de
insecuritate profesională.
Pentru evaluarea intensităţii oboselii de natură psihică, ergonomia recomandă
folosirea testelor psihologice (psihotestelor). Aceste teste trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
• validitate (să măsoare exact ceea ce îşi propune);
• fidelitate (să permită obţinerea unor performanţe relativ asemănătoare la o nouă
aplicare);
• standardizare (să creeze
Ergonomia locului de muncă înaceleaşi
bibliotecă condiţii pentru toţi subiecţii67
supuşi testării,
fără a-i favoriza pe unii şi defavoriza pe alţii);
• etalonare (stabilirea unui etalon, a unei unităţi de măsură a rezultatelor obţinute
pentru a se cunoaşte valoarea lor).
Cele mai folosite teste în analiza psihologică a muncii sunt testele de tip creion-
hârtie (subiectul răspunde în scris la întrebări), care cuprind: testul de inteligenţă,
testul de memorie, testul de atenţie (concentrată şi distributivă). Cercetarea
psihologică poate fi completată prin folosirea unor metode standard precum:
chestionare, tehnici proiective şi teste situaţionale.
Din analiza datelor obţinute prin testarea subiecţilor s-a desprins concluzia că
între vârstă, vechimea în muncă, coeficientul de exactitate, viteză şi ponderea
omisiunilor există o relaţie directă.
Din cercetările noastre în bibliotecă am observat că solicitările neuropsihice au
dus la apariţia unor boli tipice precum nevrozele sau bolile cardiovasculare.
Organizarea ergonomică a locurilor de muncă din bibliotecă reprezintă
răspunsul la numeroasele probleme de natură psihică apărute. Respectarea
principiilor şi regulilor ergonomice, crearea unei ambianţe plăcute, alegerea
mobilierului adecvat, adoptarea unor măsuri eficiente de securitate, de motivare
materială şi morală sunt câteva căi de eliminare a stresului şi oboselii profesionale.
5.3.1. Proiectarea ergonomică a mobilierului de
bibliotecă şi de birou
Câteva din cerinţele la care trebuie să răspundă un loc de muncă organizat pe
baza principiilor ergonomice care au ca obiectiv optimizarea relaţiei om-solicitări
se referă la mobilier:
• amplasarea şi combinarea adecvată a mobilierului, din punct de vedere
funcţional şi estetic;
• mobilierul să fie simplu, să asigure poziţia corectă a părţilor corpului în timpul
executării operaţiilor şi să corespundă cerinţelor ergonomice şi estetice.
Mobilierul de bibliotecă şi de birou au făcut obiectul unor norme şi recomandări
precise care le stabilesc dimensiunile, capacitatea de stocare, spaţiul necesar pentru
utilizare; acestui mobilier i se asociază echipamentele şi materialele utilizate în
mod curent sau cu intermitenţe în serviciile şi în posturile de lucru.
Alegerea mobilierului va fi relativ uşoară dacă beneficiarul se adresează unor
producători specializaţi. Cea mai mare parte dintre aceştia au experienţă şi dispun
de echipe care se pot deplasa şi pot propune proiecte de implantare care să
corespundă cât mai exact posibil nevoilor bibliotecii, posibilităţilor financiare şi
planurilor arhitectului. încercând să obţină cel mai bun preţ, beneficiarul poate
apela la mai mulţi
68 furnizori, reţinând Ionel
peEnache
cei -care oferă
Ergonomia livrarea
în structurile şi montarea pe loc
infodocumentare
în termene rezonabile.
Bibliotecarul poate avea în faţă două situaţii speciale. Primul este cazul în care
doreşte un mobilier în parte sau în totalitate original şi încredinţează această creaţie
unor ateliere specializate. Al doilea caz este acela în care biblioteca poate să
folosească propriile ateliere sau firme specializate din localitatea respectivă, soluţie
poate mai economică decât aceea de a comanda unui fabricant specializat. în
ambele cazuri bibliotecarul va trebui să fie foarte prevăzător pentru ca mobilierul
astfel creat să nu- şi piardă calităţile funcţionale în favoarea esteticii sau a unui preţ
mai mic.
Nu trebuie pierdut din vedere şi faptul că implementarea mobilierului nu este
niciodată definitivă şi după un timp pot fi necesare unele modificări; de aceea este
preferabil mobilierul format din module mici, demontabile, uşor de deplasat şi de
aşezat (rafturi independente cu faţă dublă, scaune ergonomice sau pliante, fotolii
dispuse individual sau în banchete, mese de lucru ce pot lua diferite forme). Multe
probleme datorate unei previziuni deficitare la nivelul stabilirii planurilor se pot
rezolva sau ameliora prin dispunerea variabilă a mobilierului.
Mobilierul destinat serviciilor interne va fi în parte mobilier de bibliotecă
(rafturi, fişiere) şi în parte mobilier de birou pentru care se găsesc modele în
cataloagele fabricanţilor şi în cele comerciale.
Alegerea cu grijă a mobilierului de birou poate avea o contribuţie importantă
asupra moralului personalului şi de asemenea poate fi o cale de creştere a eficienţei
în muncă. Mobilierul nepotrivit poate avea serioase repercusiuni asupra sănătăţii şi
stării fizice a personalului, care în final se poate transpune într-un nivel ridicat de
absenteism şi într-un randament redus.
Mobilierul unui birou modern dotat cu aparatură electronică (computere,
terminale, imprimante, echipamente pentru microfilme) trebuie să fie proiectat
astfel încât să satisfacă toate necesităţile personalului care lucrează cu aceste
echipamente. De asemenea, este necesar să existe cabluri suficient de lungi care să
fie aşezate astfel încât să fie cât mai puţin vizibile. Cablurile pot fi încorporate în
birouri astfel încât computerele, telefoanele sau sursele de lumină să poată fi
poziţionate în locuri corespunzătoare, în felul acesta securitatea în lucru creşte şi se
creează economii importante de cablu.
Numeroase firme oferă astăzi mobilier modem pentru personalul care lucrează
în grup cu echipamente legate la reţea. Aceste staţii de lucru facilitează colaborarea
iar mobilierul se adaptează uşor la necesităţile echipamentelor. Pupitrele pentru
terminale pot avea extensii de tastatură pentru operare confortabilă, iar mesele
pentru imprimante pot avea un sertar dedesubt în care este păstrată hârtia.
Pentru mobilierul de birou se pot folosi mai multe materiale, dar uzuale sunt:
lemnul, plasticul şi metalul.
în opinia multor specialişti, cea mai importantă piesă de mobilier în birouri este
scaunul, de aceealocului
Ergonomia alegerea
de muncăscaunului
în bibliotecă perfect va fi tratată pe larg în
69 acest capitol.
Deşi pentru mulţi poate să pară o problemă lipsită de importanţă, chiar hilară,
alegerea scaunului pentru locul de muncă a devenit în ultimul timp un subiect mult
discutat şi studiat de specialiştii în ergonomie.
Pentru cei mai mulţi oameni cel mai important echipament de birou este
calculatorul. Intr-adevăr, atât calculatorul cât şi proiectarea întregii staţii de lucru
este astăzi importantă, dar să nu uităm că fară un scaun confortabil, munca
lucrătorilor nu poate fi eficientă.
Majoritatea lucrătorilor din birou stau în medie opt ore pe zi pe scaun la masa
de lucru, de aceea nu este deloc uimitor că scaunul a devenit astăzi cea mai
importantă piesă de mobilier în birouri. Statul pe scaun o perioadă mare de timp
poate provoca diverse probleme cum ar fi: dureri ale picioarelor, datorită
marginilor platformei; dureri de spate, cauzate de poziţia încordată a coloanei şi a
muşchilor dorsali, poziţie care provoacă vasoconstricţii ce încetinesc circulaţia
sângelui, deci şi oxigenarea.
Peste 31 de milioane de americani suferă în prezent de dureri de spate. Dar
aceste dureri reprezintă numai una din problemele de sănătate pe care lucrătorii din
birouri din Statele Unite le au la locurile lor de muncă. Centrul Naţional pentru
Statistica Sănătăţii arată că aproximativ 20% din durerile de spate sunt cauzate de
poziţia la locul de muncă, determinând o scădere a productivităţii cu 25%. Acelaşi
centru menţionează că durerile de spate reprezintă aproximativ 40% din totalul
durerilor musculare apărute la locurile de muncă. Aetna Life and Casualty
estimează că durerile repetitive, inclusiv cele de spate, determină în Statele Unite
pierderi de 20 de miliarde de dolari pe an cuprinse în costuri medicale şi în
reduceri de salariu.
Geoff Wright, un specialist canadian în ergonomie arată că: “Astăzi majoritatea
specialiştilor recunosc că staţia de lucru şi scaunul trebuie proiectate astfel încât să
se adapteze diferenţelor fizice dintre lucrători. Dacă acest lucru nu este făcut,
angajaţii nu vor putea lucra la întreaga lor capacitate, iar riscul durerilor de gât, de
umeri, de spate, de braţe sau de încheieturi este deosebit de mare.”
Un scaun ergonomie trebuie să ofere spatelui, în special zonei lombare, un
suport. Dr. Wright spune că acest suport trebuie să fie ajustabil şi să permită şi o
deplasare pe verticală pentru a se adapta lungimii spatelui lucrătorilor, deşi această
soluţie, arată profesorul Burloiu, nu rezolvă problema durerilor de spate. Durerea
este provocată de înclinarea în faţă a corpului, însoţită de încordarea coloanei şi a
muşchilor dorsali, de aceea este necesară o înclinare a planului de lucru spre
operator (ca un pupitru) astfel încât corpul să nu se mai încline în faţă, să stea drept
sau chiar puţin70înclinat pe spate. DeşiIonel
mulţi
Enache -specialişti spun infodocumentare
Ergonomia în structurile că este necesară o
ajustare înainte a spătarului pentru a reduce durerile de spate, proiectarea, în
ultimul timp, a unor tastaturi pentru calculatoare cu un sistem care permite
schimbarea unghiului de lucru, întăreşte ideea profesorului Burloiu.
Scaunul trebuie, de asemenea, să ofere, în special pentru oamenii mai scunzi,
posibilitatea de sprijin a picioarelor pe podea sau pe un suport (condiţie obligatorie
pentru cei care lucrează în poziţia şezând). Acest suport, însă, trebuie să permită
extensia picioarelor şi păstrarea poziţiei verticale a corpului sau puţin aplecat pe
spate.
Un spătar amplu este important pentru muşchii mari ai spatelui care trebuie să
echilibreze întreaga greutate a corpului pe zona pelviană. Fără un astfel de suport
muşchii fac un efort continuu pentru menţinerea stabilităţii, de aceea pot apărea
dureri ale muşchilor spatelui, explică dr. Wright.
Este important, de asemenea, ca şi înălţimea platformei scaunului să fie
reglabilă. Cele mai multe scaune ergonomice au intervalul de ajustabilitate de
aproximativ 5 inci (12,7 cm), care ar trebui să fie suficient, înălţimea platformei
trebuie astfel stabilită încât, şezând, lucrătorii să poată sta confortabil cu picioarele
pe podea sau pe un suport. în felul acesta se reduce presiunea pe coapse,
favorizând circulaţia sângelui. Acest lucru îmbunătăţeşte confortul, în special
pentru cei scunzi care lucrează la mese fixe (nereglabile).
Un bun scaun ergonomie ar trebui să permită ajustarea atât în privinţa înclinării
pe spate cât şi adâncimea platformei. De asemenea, la fel de important este ca
platforma să aibă marginile rotunde pentru a nu exista puncte de presiune
dureroase.
Deşi este important ca spatele să fie drept în timpul lucrului, la fel de important
este ca scaunul să permită o înclinare pe spate care să dea posibilitate utilizatorilor,
periodic, să se relaxeze. în acest sens, dr. Wright arată: “Nu toate sarcinile necesită
poziţia dreaptă a spatelui, de aceea este bine ca scaunul să permită ajustări care se
potrivesc şi altor poziţii de lucru.”
Ajustabilitatea este cea mai importantă trăsătură de calitate a scaunelor de
birou. Pentru alegerea scaunului perfect este necesară consultarea unor standarde
realizate de firme specializate. De exemplu, în Statele Unite, American Naţional
Standards Institute-Human Factors and Ergonomics Society (ANSI-HFES), un
grup independent, analizează şi produce astfel de standarde. Această instituţie
recomandă pentru scaunele de birou următoarele caracteristici:
• să permită lucrătorilor să stea cu braţele drepte de la umăr şi cu coatele îndoite;
• să permită lucrătorilor să stea pe scaun cu genunchii îndoiţi şi cu picioarele
sprijinite pe podea sau pe un suport;
• să dispună de un spătar care să păstreze poziţia dreaptă a spatelui.
Standardele ergonomice sunt îmbunătăţite periodic iar standardele
ANSI-HFES sunt în mod curent revizuite. Administraţia Clinton s-a ocupat în mod
deosebit de această
Ergonomia problemă,
locului cerând Occupational Safety and Health
de muncă în bibliotecă 71
Administration (OSHA) să facă noi propuneri în acest sens.
în acelaşi timp, un mare număr de state din America au propus propriile
standarde ergonomice. Semnificativă este propunerea California Occupational
Safety and Health Administration (CALOSHA). Conform acestor standarde
platforma scaunelor trebuie să fie ajustabilă atât în înălţime cât şi în adâncime,
spătarul trebuie să fie ajustabil, în special pentru zona lombară, şi de asemenea
suportul pentru braţe.
Propunerile OSHA şi revizuirea standardelor staţiilor de lucru de către ANSI-
HFES au ca obiectiv creşterea productivităţii şi reducerea riscurilor de apariţie a
unor dureri determinate de echipamentele şi de mobilierul de birou. în acelaşi timp
specialiştii în ergonomie sprijină activităţile de realizare a unor noi produse care să
asigure siguranţă şi sănătate la locurile de muncă.
Şi în Marea Britanie există o mare preocupare pentru realizarea unor astfel de
standarde ergonomice. în acest sens, British Standard oferă următoarele dimensiuni
pentru scaunele ajustabile ale dactilografelor şi operatorilor pe calculator:
• înălţimea scaunului de la pământ 393,7-495,3 mm
• Lăţimea scaunului să nu fie mai mică de 330,2 mm
• Lărgimea scaunului 406,1 şi 431,8 mm
• înălţimea spătarului de la nivelul platformei între 203,2 mm şi 301,8 mm
• Adâncimea spătarului între 127mm şi 152,4 mm
• Lărgimea spătarului nu mai mare de 304,8 mm
Aceste dimensiuni sunt proiectate să asigure poziţia confortabilă pe scaun cu
spatele rezemat de spătar şi cu picioarele sprijinite pe podea. Totuşi ele nu trebuie
considerate ca etalon deoarece sunt valabile numai în condiţiile antropometrice
specifice ţării respective.
Unii specialişti, mai în glumă mai în serios, spun că scaunul ar trebui să poarte
etichete cu avertismente (în limba chineză cuvântul scaun înseamnă pat barbar).
Poziţia şezând, spre deosebire de cea ortostatică, determină o puternică presiune,
uneori periculoasă, asupra coloanei vertebrale. De fapt, ponderea celor cu
probleme de spate este mai mare în rândul lucrătorilor din birouri în comparaţie cu
personalul din sectorul de producţie. Poate aceasta explică şi faptul că majoritatea
croitorilor sunt scunzi, îndesaţi, chiar cocoşaţi.
Persoanele care stau toată ziua pe scaun fără să facă unele exerciţii fizice au în
cele mai multe cazuri dureri ale muşchilor spatelui, mai ales când munca lor
impune atenţie şi încordare; se vorbeşte deja de un “sindrom al luptătorului de
weekend”. Munca sedentară poate uneori epuiza bărbaţii sau femeile mai mult
decât cea în mişcare.
72 Un personaj al lui Jack- Ergonomia
Ionel Enache London, scriindinfodocumentare
în structurile o scrisoare la maşina
de scris, afirma că această activitate este mult mai obositoare decât tot ce făcuse în
întreaga sa viaţă, iar cariera sa cuprindea numai activităţi fizice grele. Să nu uităm
că şi scriitorul însuşi fusese marinar, chiar muncitor la căile ferate, probabil de
aceea nu a fost foarte impresionat când un tânăr avocat i-a spus că noile tehnologii
precum maşina de scris (un echipament nou în acea vreme) vor “muta durerile în
mâini”.
Scaunele de tip “executiv” (pentru cadrele de conducere) cu spătarul înalt, cu
tapiserie impunătoare, cu cadru solid, trec încă în unele cercuri ca un semn al
puterii, deşi unii designer-i spun că se confundă ierarhia cu funcţionalitatea.
Designer-ii acestor modele afirmă că s-au inspirat din arta religioasă medievală.
Totuşi pentru că ele nu permit nici un fel de ajustare, unii utilizatori le găsesc
neconfortabile.
în extrema cealaltă se află scaunele de tip “task” pentru secretariate care nu
oferă decât o mică platformă şi un spătar rigid.
Până în anii 80 specialiştii considerau scaunul ideal ca un bloc rectangular
format din mai multe cuburi, cu suprafeţe paralele sau perpendiculare pe podea sau
pe suprafaţa de lucru. Mulţi manageri îşi amintesc astăzi de această modă
“cubistă”, cu scaune rigide în unghi drept.
O serie de studii independente ale lui Grandjean sau Mandal au dat scaunelor de
birou un nou design şi noi dimensiuni. înclinarea spre spate cu 15 grade
(Grandjean) sau înclinarea platformei şi spătarului uşor înainte precum poziţia
călăreţului (Mandal) sunt căi de reducere a presiunii asupra discurilor spinale şi
asupra muşchilor.
Ergonomistul Marvin J. Dainoff şi colaboratorii săi argumentează că alegerea
poziţiei pe scaun depinde de modul în care se folosesc mâinile, înclinarea pe spate
este indicată pentru citirea textelor de pe terminale în timp ce pentru scrierea de la
tastatură sau pentru activităţi care implică detalii fine se recomandă aplecarea
înainte.
Cercetările lui Grandjean şi Mandal au influenţat proiectarea şi fabricarea
mobilierului de birou imprimându-i un stil nou. Acesta începe să răspundă mai
bine mişcărilor şi poziţiilor utilizatorilor. Nu există nici un dubiu că, sub influenţa
celor doi, proiectarea scaunului, în special a suportului zonei lombare, a suferit
schimbări radicale, unii vorbesc chiar de o filosofie a ajustabilităţii (poate puţin
cam exagerat).
Dacă la început au existat voci care găseau inutile studiile referitoare la scaun,
mai târziu încep să apară modele celebre, criticate sau apreciate. Modelul Wassily
(cu cadru tubular metalic) creat de Marcel Breuer era mai plăcut privitului,
spuneau unii, decât folosirii. Unii designer-i moderni, în special cei din nordul
Europei care aparţin şcolii de modă veche, acordă o mai mare atenţie spatelui
omului. Alţii, precum arhitectul Emilio Ambasz, creatorul modelului Vertebra în
1987, au renunţat la ideea
Ergonomia locului corectării
de muncă în bibliotecă unei singure poziţii în favoarea
73 libertăţii
maxime a schimbării poziţiei, care implică înclinare înainte, înapoi, ajustarea
spătarului sau rotire. Cel mai discutat model Aeron, creat la mijlocul anilor 90 de
Bill Stumpf, se spune că imita mişcările naturale ale corpului; el era unul din
puţinele scaune proiectat să se adapteze dimensiunilor corpului, dar din păcate era
destul de scump.
Astăzi accentul se pune pe ajustabilitate, pe mobilitate şi pe confort. Deşi există
divergenţe în privinţa proiectării scaunului, designer-ii sunt unanimi în aprecierea
că aceasta este foarte dificilă. Ludwig Mies van der Rohe le spunea studenţilor săi că este
mai greu astăzi să proiectezi un scaun decât un zgârie-nori.
în deceniul 8 mişcarea pentru securitatea şi pentru protecţia lucrătorilor din
birouri s-a confruntat cu o criză de proporţii care a determinat reduceri de personal
şi economii financiare. Din această cauză se impunea reducerea costurilor pentru
scaunele ergonomice ale căror preţuri de 500$, 600$ sau 1000$ sau chiar mai mult
depăşesc cu mult preţurile scaunelor obişnuite care sunt înjur de 150$-250$. Preţul
a fost numai începutul.
O altă problemă care a apărut în utilizarea scaunelor ergonomice a fost
învăţarea folosirii acestora. Cei mai mulţi lucrători nu învaţă niciodată să facă
ajustările necesare, să beneficieze de facilităţile acestora şi în ultimă instanţă să
amortizeze preţul lor destul de ridicat. Deşi învăţarea necesită puţin timp şi un efort
minim, utilizatorii nu acordă o atenţie prea mare acestei instruiri. De aceea, uneori,
chiar la utilizatorii unor astfel de scaune au apărut probleme în special de
circulaţie. Confortul aparent cere studiu şi atenţie.
Cu toate că birourile dispun de scaune ergonomice perfecte, noua tehnologie a
adus o altă problemă: majoritatea activităţilor de birou se desfăşoară fără să fie
necesară părăsirea acestuia. Reţelele de calculatoare apărute în anii 90 au redus
nevoia de deplasare dintr-un birou în altul. Chiar procesarea de texte a eliminat
obişnuitele pauze ale dactilografelor, comunicarea prin reţele permiţând astăzi
dialogul la distanţă. Toate acestea au determinat creşterea productivităţii
activităţilor de birou, promovând în acelaşi timp şi o semi-imobilitate uneori
periculoasă. Astfel că, în timp ce specialiştii în comunicare studiază căile de
reducere a dialogului “faţă în faţă”, ergonomiştii încearcă rezolvarea problemelor
de sănătate determinate de reducerea mişcării.
în alegerea scaunului perfect ne întrebăm cum ar trebui să arate acesta.
Numeroase informaţii de la prieteni, de la producători sau chiar din unele articole
publicate creează confuzie.
Cei mai mulţi specialişti sunt de acord că un scaun perfect trebuie să
îndeplinească 74următoarele cerinţe: Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
• să permită utilizatorilor să se odihnească confortabil cu picioarele sprijinite de
podea; cu coapsele complet aşezate pe platformă, care trebuie să fie
aproximativ paralelă cu podeaua;
• spatele trebuie să fie sprijinit de un spătar confortabil iar unghiul format de
coapse şi de spate să fie între 90 de grade şi 105 grade;
• să permită o uşoară înclinare în spate, dar nu prea uşoară;
• să permită schimbări frecvente ale poziţiei.
Toate acestea pot fi sintetizate în trei standarde structurale:
1. Un scaun trebuie să permită mişcările naturale ale corpului.
Scaunele ergonomice trebuie să permită corpului mişcări libere, spontane,
constrânse numai de gravitaţie. Scaunul ar trebui să ofere utilizatorului un suport
optim chiar dacă acesta este în mişcare sau se odihneşte, deşi foarte puţin timp
oamenii se odihnesc la locurile lor de muncă. De exemplu, studiindu-se mişcările
operatorilor pe calculator s- au observat o mulţime de poziţii, chiar atunci când
aceştia execută o singură sarcină. De altfel, cercetătorii au identificat în munca de
birou trei poziţii distincte:
• înainte - pentru activităţi care necesită atenţie, concentrare (introducerea
textelor de la tastatură). Oamenii mai scunzi (dacă nu dispun de mobilier
ajustabil) sunt de cele mai multe ori obligaţi să lucreze în această poziţie;
• rezemare uşoară - pentru conversaţie, telefoane, lucrul cu tastatura sau mouse-
ul. Cercetătorii spun că aceasta este poziţia preferată de majoritatea lucrătorilor
în birou;
• rezemare adâncă - pentru lectură, pentru odihnă şi uneori în folosirea tastaturii
(căutarea unor informaţii).
Experţii sunt de acord că schimbările frecvente ale poziţiei în timpul lucrului
este benefică pentru lucrători. Mişcarea musculaturii acţionează ca o pompă
îmbunătăţind circulaţia sângelui, mişcarea coloanei este benefică pentru discurile
intervertebrale iar mişcarea continuă a articulaţiilor este indicată pentru încheieturi
şi pentru ligamente.
Dar uneori unele poziţii necesită ajustarea scaunului. Studiile arată că
utilizatorii nu folosesc facilităţile de ajustare ale scaunului ergonomie. Astfel,
Herman Miller, studiind 417 lucrători în birouri care dispuneau de scaune
ergonomice, a observat că în timp ce 69% foloseau manevrele de ridicare sau de
coborâre a platformei, numai 1/3 foloseau ajustarea pe verticală a spătarului şi
numai 27% foloseau facilităţile de ajustare a braţelor de sprijin. Mai mult de
jumătate erau complet nefamiliarizaţi cu stabilirea tensiunii de înclinare. Un bun
scaun trebuie să permită unei persoane să stea confortabil în oricare dintre cele trei
poziţii de bază şi de asemenea să permită mişcări spontane. Un scaun perfect
trebuie să se adapteze tuturor formelor şi dimensiunilor corpului fară să împiedice
circulaţia sângelui.
2. UnErgonomia
scaun locului
trebuie săînfie
de muncă neutru din punct de vedere topografic.
bibliotecă 75
Presiunea unor suprafeţe poate determina disconfortul în timpul şederii.
O bună distribuţie a presiunii într-un scaun micşorează presiunea asupra oaselor
implicate în şedere şi asupra zonei lombare.
Distribuţia corectă a presiunii este crucială pentru confortul şederii pe scaun.
Suprafeţele rigide acţionează asupra vaselor de sânge încetinind circulaţia, ceea ce
determină disconfortul. Din cauza diferitelor puncte de presiune determinate de
forme şi de dimensiuni diferite ale corpului uman este dificil de prescris conturul
ideal al spătarului sau nivelul de rigiditate al pernei scaunului astfel încât punctele
de presiune să minimizeze disconfortul. Mai mult, scaunele al căror spătar exercită
puncte de presiune în zona lombară sunt considerate mai confortabile decât
scaunele a căror suprafaţă principală de sprijin se află în partea de jos a spatelui,
deşi presiunea de la un suport rigid pentru zona lombară provoacă disconfort.
Cercetătorii au descoperit o puternică corelaţie între confortul global al scaunului şi
modul în care utilizatorul percepe gradul de confort asupra spatelui. Ideal ar fi ca
forma corpului să determine aria punctelor de presiune, nu forma platformei sau a
spătarului, altfel spus scaunul să se “adapteze” corpului şi nu invers.
3. Un scaun ar trebui să se potrivească utilizatorului “ca o mănuşă”.
Angajaţii ar trebui să ceară să “poarte” scaunele care li se potrivesc cel mai
bine, deci care să nu fie nici prea mici nici prea mari. Se ştie că oamenii diferă
foarte mult în privinţa dimensiunilor. Scaunele care nu se potrivesc utilizatorilor
pot crea disconfort sau chiar probleme de sănătate. Oamenii sunt diferiţi nu numai
în privinţa dimensiunilor ci şi în privinţa formelor. în afara celor aproximativ 10-12
cm la înălţime şi 10-12 kg la greutate care separă femeile de bărbaţi, există
diferenţe determinate de structura sistemului osos şi de distribuire a greutăţii şi
infinite diferenţe în lungimea braţelor şi în conturul corpului. Chiar în grupuri de
oameni de acelaşi sex, vârstă sau statură există o mulţime de diferenţe în
proporţionarea corpului.
îmbunătăţirea corespondenţei dintre dimensiunile corpului şi dimensiunile
scaunului este crucială pentru confort şi pentru sănătate. Ajustarea greşită pe
înălţime poate cauza o presiune inconfortabilă asupra coapselor. O platformă prea
largă sau prea adâncă înlătură avantajul sprijinirii braţelor sau spatelui care l-ar
ajuta pe utilizator la transferul greutăţii de pe coloană. Unele companii au rezolvat
problema diferenţelor de dimensiuni ale lucrătorilor din birouri comandând
producătorilor de mobilier scaune ergonomice care au o scară de ajustabilitate mai
mică sau mai mare. Un scaun cu o scală de ajustabilitate mai apropiată de
dimensiunile utilizatorului înseamnă erori mai mici în ajustabilitate deoarece
această nevoie76este relativ mai mică. Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
Mai buna potrivire dintre scaunele de birou şi dimensiunile utilizatorilor a
căpătat o importanţă deosebită în ultimii ani datorită schimbărilor intervenite pe
piaţa forţei de muncă în economia lumii. Creşterea numărului lucrătorilor din Asia
care în general au o statură mai mică, internaţionalizarea muncii, comerţul liber,
tendinţa de creştere în înălţime a lucrătorilor din Europa şi din America de Nord,
proporţia din ce în ce mai mare a femeilor care lucrează determină producătorii să
dezvolte noi soluţii inovative în fabricarea scaunelor în această lume marcată de o
creştere a diversităţii populaţiilor de lucrători.
Este destul de greu de crezut că un scaun poate cauza sau preveni durerile, în
special pe cele de spate. Există motive să credem că alte cauze, precum frustrările
pot determina mai multe dureri decât efectele mecanice ale lucrului în poziţia
şezând. Chiar dacă cercetările arată o scădere a ratei durerilor de spate în
companiile care dispun de programe ergonomice, este încă destul de dificil de spus
dacă banii ar trebui direcţionaţi pentru cumpărarea scaunelor ergonomice sau
pentru schimbarea stilului managerial. Cei mai mulţi manageri afirmă că într-
adevăr scaunul ergonomie este necesar, totuşi cel mai important este omul, care nu
trebuie se simtă niciodată frustrat, lipsit de ajutor sau rănit în orgoliul său.
Majoritatea managerilor acceptă ideea că scaunul ergonomie este într-adevăr
important pentru creşterea confortului lucrătorilor, pentru eliminarea problemelor
de sănătate care în final pot duce la creşterea productivităţii, numai că acest scaun
şi în general mobilierul ergonomie este încă prea scump (cel puţin pentru firmele
româneşti). Totuşi trebuie să ne gândim la faptul că pierderile determinate de
nefolosirea lor sau necunoaşterea utilizării lor (20 de miliarde de dolari pe an în
SUA) depăşesc cu mult aceste costuri. Să reflectăm asupra vorbei englezului: Sunt
prea sărac pentru a cumpăra lucruri ieftine.
La fel de importantă în munca de birou este ajustarea meselor de lucru.
înălţimea planului de lucru trebuie dimensionată în funcţie de distanţa optimă de
vedere pentru menţinerea corpului în poziţie naturală, precum şi în funcţie de
mărimea efortului braţelor.
în tabelul următor prezentăm înălţimea minimă şi maximă a suprafeţei de lucru,
în poziţia şezând, pentru diferite activităţi.
Tabelul 2
înălţimea suprafeţei de lucru, în poziţia şezând, pentru diferite activităţi
:
Tipul de activitate ' --
înălţimea (mm)
minim maxim
1. Lucrări cu solicitare deosebită a vederii 980 1020
2. Lucrări de precizie 880 920
3. Lucrări de birou, de scris şi de citit 700 780
4. Lucrări manuale obişnuite 670 700
5. Lucrări de dactilografiere sau de operare pe 650
680
calculator
Ergonomia locului de muncă în bibliotecă 77
Pentru a putea respecta aceste dimensiuni, mesele de lucru trebuie să dispună de
un mecanism care permite ajustarea înălţimii până la nivelul corespunzător.
în prezent firmele specializate în producerea mobilierului de birou pun tot mai
mult accent pe aspectul ergonomie al produselor lor.
Unul dintre cei mai importanţi producători şi furnizori de mobilier de bibliotecă
şi de birou ale cărui produse au intrat şi pe piaţa românească este concernul
multinaţional EFG (European Furniture Group). Grupul format din 5 firme din
Suedia, Norvegia şi Germania cuprinde magazine, spaţii de expunere şi agenţii în
toată Europa.
Cea mai mare firmă a grupului este NKR din Suedia. Aceasta oferă o gamă
largă de piese de mobilier pentru birou, caracterizată prin funcţionalitate, prin
adaptabilitate şi prin calitate ridicată. Grupul mai cuprinde alte două firme suedeze
JOC şi SWEDES, aceasta din urmă fiind specializată în crearea de mobilier din
lemn laminat.
3K, o altă firmă a grupului, este una dintre cele mai cunoscute companii din
Germania în domeniul producerii şi comercializării mobilierului de birou. Firma
realizează rafturi multifuncţionale, sisteme flexibile şi sisteme cu prindere pe zid.
Cea de-a cincea este o companie norvegiană, NOBO. Activitatea ei se
concentrează asupra mobilierului modular şi asupra sistemelor flexibile
independente de zid.
Cele mai căutate şi apreciate produse ale Grupului, pe piaţa germană, sunt cele
din gama TeamPro.
Caracteristica esenţială a produselor din această gamă este soliditatea. Birourile
Team Pro într-o mare varietate (celulare, combinate, uniforme sau flexibile),
apărute încă din anii 70 au căpătat în timp noi funcţii, noi forme şi un nou design.
S-a urmărit în special adaptarea la noile cerinţe ergonomice, dar şi aspectul estetic
şi durabilitatea.
Alte caracteristici ale produselor din această gamă, dacă ar fi să ne referim
numai la mese, sunt:
Mesele Team Pro au la bază un design unic şi anume faţa mesei şi picioarele
formează un singur corp. Acest lucru determină eliminarea şuruburilor şi a altor
sisteme de prindere, ceea ce le conferă o mare soliditate.
Reţelele de cablu ale echipamentelor se adaptează uşor diferitelor forme ale
meselor. Accesul acestora este facilitat prin zone mascate ale mesei sau prin orificii
poziţionate opţional în orice loc de pe masă.. Aceste elemente permit o
“ascundere” perfectă a cablurilor.
Mesele Team78 Pro permit o adaptare Ionel perfectă la dimensiunile
Enache - Ergonomia antropometrice ale
angajaţilor. Spre exemplu, înălţimea poate fi ajustată de la 67 la 82 cm. Mai mult,

tipul Team ProErgo dispune de un interval de ajustare cuprins între 66 şi 120 cm.
Flexibilitatea este o altă caracteristică a meselor din această gamă. Mutările şi
combinările sertarelor sunt foarte uşor de realizat, determinând noi funcţii, noi
forme.
Calitatea deosebită nu este dată numai de detalii precum marginea de 6 mm ce
înconjoară faţa mesei, ci şi de furnirul selectat cu grijă, care determină un finisaj
deosebit, un aspect plăcut şi o mare rezistenţă.
Iată câteva tipuri de birouri şi de piese de mobilier realizate de
EFG:
1. TRIANGEL (anexa 4). Cuprinde: staţie de lucru TeamPro, rafturi TriAngle,
scaun de birou Quintus.
2. TEAM PRO (anexa 5). Cuprinde: staţie de lucru Team Pro, sistem de prindere
pe zid Team EuroPro, scaun de birou Quintus.
3. TEAM PRO ERGO (anexa 6). Reprezintă o combinaţie care oferă posibilitatea
lucrului în poziţie ortostatică şi şezând. Mesele dispun de un mecanism care
permite ajustarea înălţimii de la 66 cm la 120 cm, indiferent de greutate.
Cuprinde: masă Team ProErgo, sistem de prindere pe zid Team Pro Wall, scaun
de birou Quintus.
4. Rafturi, dulapuri şi fişiere (anexele 7 şi 8).
5. Scaune de birou ergonomice Quintus (anexa 9).
în România, liderul în materie de mobilier de birou este Mobexpert Group.
Prima firmă purtând numele “Mobexpert” a fost înfiinţată în anul 1993 şi în urma
unei testări atente a cererii specifice pe piaţa internă a reuşit să se impună pe piaţa
mobilierului de birou, a canapelelor şi fotoliilor din piele şi a produselor
complementare, accesorii de mobilier.
Demarată iniţial cu activităţi de import şi de comerţ, paleta acţiunilor s-a extins
rapid, “Mobexpert” ajungând astăzi să proiecteze şi să producă 60% din articolele
pe care le comercializează. Astfel, în ceea ce priveşte mobilierul de birou pentru
spaţiile destinate personalului de conducere, “Mobexpert” s-a orientat către
furnizori străini de mobilier. Produsele comercializate au reuşit să cucerească un
segment important al cumpărătorilor, acordându-le acestora posibilitatea alegerii
între mai multe game de mobilier directorial cu diverse funcţionalităţi, cu design şi
cu variante coloristice dintre cele mai diverse.
în privinţa mobilierului de birou operaţional, “Mobexpert” a pus la punct un
sistem propriu, coerent, care începe prin activităţi productive în fabricile din
Bucureşti şi din Tg. Mureş (mobilierul este fabricat integral în ţară). Totodată,
“Mobexpert” a creat şi dispune în prezent de una dintre cele mai complexe reţele
de distribuţie.
Mobilierul conceput să corespundă standardelor europene şi româneşti în
vigoare este confecţionat
Ergonomia dinîn bibliotecă
locului de muncă panouri aglomerate din lemn (PAL)79placate cu
melamină decorativă, imitaţie de lemn (arţar, cireş, nuc, păr, alun, fag), în diverse
game coloristice.
Câteva tipuri de birouri şi de piese de mobilier realizate de “Mobexpert” ar fi:
1. Ansamblu birou “Challenge”, alcătuit din: birou (L 120, H 75, P 80 cm);
comodă rotile cu 2 sertare şi servantă pe rotile cu 2 sertare. Finisaj fag
natur/negru.
2. Ansamblu birou “Manager”, alcătuit din: birou (L 190, H 75, P 91 cm); 2
comode pe rotile cu 3, respectiv cu 2 sertare.
3. Ansamblu birou “President”, alcătuit din: birou (L 240, H 75, P 110 cm);
planul de lucru (240x110 cm), sertar încorporat cu broască cu cheie; servantă
“President” pe rotile echipată cu 3 sertare şi cu 2 uşi sau 2 comode pe rotile cu 3
şi cu 2 sertare.
4. Comodă calculator. Dimensiuni: L 65, H 85, P 48 cm. Mobilier realizat din
panouri de PAL de grosime 16 mm. Blat prevăzut cu baghetă decorativă;
cuprinde 2 poliţe culisante; sprijinit pe 4 rotile pivotante; finisaj negru.
5. Birou microinformatică. Dimensiuni: L 100, H 75, P 48 cm. Mobilier prevăzut
cu baghetă decorativă; cuprinde o poliţă fixă, 2 poliţe culisante şi 2 poliţe
variabile pe înălţime; finisaj negru
6. Corp microinformatică. Dimensiuni L 107, H 128, P 65 cm. Mobilier realizat
din panouri de PAL cu acoperire celulozică, imitaţie de lemn de alun.
7. Scaune de birou ergonomice cu mecanism cu şurub, cu mecanism pneumatic
sau cu mecanism sincro, acoperite cu stofă sau cu piele Liss Madras.
8. Scaune de birou ergonomice “Vizitator”, “Director”, “President”, acoperite cu
piele Country sau Liss Country, Liss Madras.
De asemenea, “Mobexpert” are şi un model propriu de secretariat ce ar putea
conţine:
1. Dulap mic (Cod 412; L 80, H 75, P 42 cm) realizat din panouri de
grosime 16 mm şi blat de 22 mm. Cuprinde: uşă dreapta cu broască, uşă stânga cu
zăvor, o poliţă variabilă pe înălţime.
2. Comodă (joasă) cu 3 sertare (Cod 407; L 43, H 56, P 45 cm). Mobilier realizat
din panouri de grosime 16 mm; prevăzut cu 3 sertare simple, dintre care unul cu
broască, sprijinit pe 4 rotile pi votante.
3. Opţiune microinformatică poliţă culisantă (Cod 521 ;L 58, H 15, P 38 cm).
Mobilier realizat din panouri de grosime 16 mm; se montează opţional de birou.
4. Birou 120x80 cm (Cod 403; L 120, H 75, P 80 cm). Mobilier realizat din
panouri de grosime 22 cm; prevăzut cu 4 elemente de aşezare, reglabile pe
înălţime; posibilitate
80 de aranjare cu
Ionel“Retur înalt”însau
Enache - Ergonomia cu “Retur
structurile jos”.
infodocumentare
5. Retur înalt/retur jos (L 170/100, H 75/65, P 45/42 cm). Mobilier realizat din
panouri de grosime 22 cm; posibilitate de poziţionare stânga sau dreapta,
funcţie de ansamblu.
6. Cuier (Cod C24).
7. Scaune de birou ergonomice (Cod 234; Cod 560).
Deşi această prezentare pare mai mult o reclamă comercială, ea demonstrează
oferta mare de mobilier de birou sau de bibliotecă pe piaţa românească, prezentată
atât de firme străine cât şi de cele autohtone. Din păcate, preţurile acestor produse
sunt destul de ridicate pentru posibilităţile financiare ale celor mai multe biblioteci
din ţară.
Cercetarea noastră în unele biblioteci având ca obiect mobilierul a scos în
evidenţă următoarele neajunsuri:
• absenţa în majoritatea locurilor de muncă a mobilierului modem, ergonomie;
• existenţa în foarte puţine locuri de muncă a scaunelor ergonomice, iar acolo
unde există nu se cunosc procedurile de ajustabilitate;
• inexistenţa mobilierului reglabil pentru adaptarea acestuia la dimensiunile
antropometice ale utilizatorilor.
Toate acestea implică achiziţionarea în mai multe etape (datorită lipsei
resurselor financiare) a unui mobilier modern care să permită creşterea eficienţei,
satisfacţiei şi confortului în muncă.
5.3.2. Proiectarea şi îmbunătăţirea factorilor de ambianţă fizică
Ambianţa fizică reprezintă o componentă importantă a procesului de proiectare
ergonomică a locului de muncă. Etimologic noţiunea de ambianţă se referă la
mediul material şi social în care o persoană sau o colectivitate îşi desfăşoară
activitatea.
In bibliotecă proiectarea factorilor de ambianţă trebuie să aibă în vedere:
caracteristicile generale ale muncii, conţinutul specific al muncii, solicitările
impuse în procesul muncii, factorii psiho-sociali. De asemenea, importante sunt şi
posibilităţile materiale, tehnico-economice ale acestor structuri.
Principalii factori de ambianţă fizică sunt: iluminatul, microclimatul
(temperatura, umiditatea, viteza aerului, puritatea aerului), coloritul şi zgomotul.
Iluminatul este unul dintre factorii care exercită o influenţă importantă asupra
productivităţii angajaţilor şi asupra gradului lor de oboseală. O iluminare
defectuoasă poate cauza disconfort vizual şi o poziţie nenaturală a corpului, fiind
deci o piedică în calea performanţei.
Cercetările arată că 80% până la 85% din cantitatea de informaţie pe care o
asimilăm parvine pe cale vizuală, de aceea confortul vizual este esenţial. Dar
modul de iluminare nu afectează numai confortul vizual ci şi pe cel fizic.
Iluminatul la locul de muncă poate fi împărţit în 4 categorii:
1. Iluminarea ambientală - este dată de obicei de o sursă de lumină montată în
tavan (tub fluorescent).
Ergonomia locului de muncăUneori
în bibliotecăeste singura sursă de lumină la
81locul de muncă.
2. Iluminarea cu ajutorul lămpilor de birou. Deşi oferă confortul individual, acest
tip de iluminare este absent în cele mai multe locuri de muncă.
3. Iluminarea direcţionată este de obicei asigurată de surse de lumină orientate în
jos, sau de lumini “de urmărire”. Este folosită pentru iluminatul anumitor
obiecte sau pentru creşterea nivelului de intensitate.
4. Iluminarea naturală are un efect pozitiv asupra omului, dar nu este disponibilă
permanent.
Avantajele iluminatului natural (difuzare mare a luminii, economic, igienic, nu
oboseşte ochii) sunt tot mai utilizate în proiectarea noilor biblioteci. Acestea sunt
construcţii cu numeroase ferestre, de mari dimensiuni, cu acoperişuri transparente,
care diferă mult de bibliotecile clasice, reci şi întunecoase (vezi anexa 10).
Valorile minime ale nivelurilor de iluminare în cazul iluminatului artificial şi
natural în funcţie de gradul de precizie al lucrării se prezintă după cum urmează:
Gradul de precizie Iluminatul artificial Iluminatul natural
(Ix) (Ix)
Lucrări de mare precizie 700-1 000 280
Lucrări de precizie
medie 300 120
Lucrări de precizie mică 30-70 80
Cheia unei bune iluminări este echilibrul. Astfel, se poate spune că o iluminare
este eficientă atunci când lucrătorul beneficiază de un confort vizual şi de
vizibilitate într-o cameră echilibrată din punct de vedere al luminozităţii.
Să începem cu masa de lucru. Contrastele între iluminatul locului de muncă şi
imediata apropiere a acestuia trebuie să fie suficient de mari astfel încât să-i
permită lucrătorului să vadă biroul foarte clar. O regulă generală este aceea că
biroul trebuie să fie luminat de 3 ori mai puternic decât imediata apropiere, de 5 ori
mai puternic decât spaţiul general de lucru şi de 10 ori mai puternic decât
vecinătatea cea mai îndepărtată.
Probleme intervin când ochii lucrătorului sunt forţaţi să se adapteze unor
contraste puternice sau unor schimbări repetate ale intensităţii. Dacă lucrătorul este
nevoit să perceapă un contrast prea mare ori de câte ori îşi ridică ochii de la birou,
atunci ochii obosesc. Un exemplu de acest fel este amplasarea calculatorului în faţa
ferestrei pentru a vedea priveliştea de afară. Lumina de afară, mai puternică de
obicei decât cea din birou, determină dificultăţi în vizualizarea caracterelor pe
ecran, iar ochii vor fi nevoiţi să se concentreze ori de câte ori lucrătorul îi ridică de
la calculator şi priveşte afară.
Cele mai multe locuri de muncă sunt fie slab, fie excesiv luminate, ceea ce
afectează productivitatea
82 lucrătorului.IonelAdesea, uneleîn birouri
Enache - Ergonomia au un singur tub
structurile infodocumentare
fluorescent ca unică sursă de lumină, rezultând astfel o lumină necontrolată.

Câteva soluţii pentru a obţine un echilibru al iluminării pot fi:
• evitarea concentraţiilor mari de lumină şi a umbrelor;
• păstrarea nivelurilor de iluminare ambientală scăzută şi echilibrată
la acelaşi nivel. Standardele de iluminare pentru birou sunt de 800-1000 lucşi, iar
în birourile în care se lucrează pe calculator, nivelul de iluminare nu trebuie să
depăşească 400-500 lucşi;
• asigurarea fiecărui birou cu câte o lampă care să aibă un scut direcţional de
lumină, cu braţ flexibil, posibilitate de înălţare şi de reglare a intensităţii;
• o distribuţie simetrică sau asimetrică a luminii. Munca de proiectare necesită o
iluminare simetrică, pentru lucrul pe calculator este necesară o lumină
asimetrică.
Mulţi factori de iluminare care contribuie la un mai bun confort şi la o mai bună
productivitate tind să fie individualizaţi, spre exemplu în funcţie de vârstă. Studiile
arată că un lucrător de 50 de ani are nevoie de o lumină de 10 ori mai puternică
decât unul de 20 de ani pentru a avea confort şi o bună vizibilitate.
Controlul luminii este un factor important în iluminarea modernă a locului de
muncă. Metodele de control includ:
Poziţionarea. Locul de muncă trebuie astfel poziţionat încât linia vizuală să fie
paralelă cu lumina şi cu ferestrele. Lumina care cade într- un unghi corespunzător
pe suprafaţa de lucru previne reflecţia care poate întuneca imaginea sau poate crea
contraste de fundal.
Comutatorul. Diferitele tipuri de comutatoare oferă lucrătorilor posibilitatea de
a aprinde pe rând câte o serie de lumini, ceea ce permite reglarea nivelurilor de
lumină ambientală.
Jaluzelele. Permit controlul luminii naturale pe parcursul întregii zile.
O altă problemă a iluminatului o reprezintă întreţinerea. O bună întreţinere a
elementelor componente ale lămpilor include o schimbare regulată la 2/3 din viaţă
a acestora, controale atunci când încep să dea mai puţină lumină şi curăţirea
regulată. O nouă generaţie de startere electro-magnetice şi de tuburi fluorescente
cu eficienţă şi cu viaţă mărite sunt din ce în ce mai folosite, reducând foarte mult
aceste probleme de întreţinere.
Iluminarea eficientă determină şi scăderea costurilor. Studiile arată că 85 de
cenţi dintr-un dolar cheltuit pe un sistem de iluminat deja existent se duc la costul
de electricitate. Investiţiile în sisteme eficiente de iluminare duc la reducerea
acestor costuri, vor reduce munca de întreţinere şi vor îmbunătăţi calitatea luminii.
Opţiunile de convertire a sistemelor deja existente în unele eficiente
includ:
• schimbarea tuburilor fluorescente actuale cu unele economice;
• achiziţionarea unor tuburi fluorescente cu startere electromagnetice, care pot
reduce consumul de muncă încu
de energie
Ergonomia locului până
bibliotecă 83
la 40%;
• instalarea unor foiţe de aluminiu reflectorizante în interiorul lămpilor pentru a
îmbunătăţi nivelul de lumină.
La nivelul biroului, în cele mai multe cazuri iluminarea are un caracter
personal, de aceea este important ca lucrătorul să îşi asume responsabilitatea pentru
propriul confort vizual.
Cromatica (coloritul) constituie un alt factor de ambianţă fizică ce influenţează
productivitatea muncii şi care are un rol important asupra capacităţii vizuale, în
asigurarea unui iluminat eficient şi a unui confort sporit. Folosirea culorilor în
munca de birou se bazează pe efectele fiziologice şi psihologice ale culorilor
asupra omului (tabelul 3).
Astfel:
Roşul are efecte benefice asupra sistemului nervos, stimulează circulaţia
sângelui şi pofta de mâncare, vasele limfatice şi metabolismul. Roşul accelerează
ritmul cardiac şi respiraţia, combate frigul, dă impresia de mărire a spaţiului, dă
rezistenţă la efort psihic şi fizic, creează o ambianţă veselă şi optimistă. Dar,
privitul intens şi timp îndelungat a acestei culori determină oboseala care se va
resimţi la nivelul întregului organism. Roşul ajută în următoarele afecţiuni: răceli,
stări subfebrile, dureri reumatice provocate de frig şi de oboseală, eczeme, TBC,
depresie nervoasă, paralizie, astenie fizică.
Verdele este calmant şi dă senzaţia de odihnă. Este culoarea naturii şi a speranţei,
dilată vasele de capacitate mică, scade tensiunea arterială,
echilibrează. Lumina verde favorizează sugestia şi autosugestia, dar oboseşte dacă
nuanţele sunt prea întunecate.
Oranjul tonifică aparatul respirator, combate stările de anxietate, stimulează
atenţia, fixează calciul în oase, este afrodiziac. De asemenea, este tonifiant pentru
ficat şi pentru funcţiile de nutriţie. Oranjul este indicat în bronşite cronice,
sclerodermii, enfizem pulmonar, astm bronşic, rinite cronice, litiază biliară, boli de
rinichi. Oranjul nu are contraindicaţii.
Albastrul are ca efect scăderea presiunii sanguine, a tonusului muscular,
calmează respiraţia şi reduce frecvenţa pulsului. Ca efecte psihologice, este o
culoare foarte rece, odihnitoare şi liniştitoare care îndeamnă la calm şi la reverie, la
predispoziţie spre concentrare şi spre linişte interioară. în exces, albastrul poate
duce la depresie. Albastrul conferă seriozitate, tendinţa spre evocare, spaţialitate,
îngăduinţă, pace interioară, nostalgie.
Violetul este culoarea regală prin excelenţă. Recunoscută ca sedativ, violetul
stimulează producerea
84 globulelor albe,
Ionelcreşte tensiunea
Enache - Ergonomia arterială
în structurile şi frecvenţa
infodocumentare
ritmului cardiac.
Tabelul 3
Principalele efecte ale culorilor
1. roşu culoare caldă are efect dinamic
2. verde culoare caldă are efect hipnotic
3. galben culoare caldă are efect benefic
4. albastru culoare rece are efect calmant
5. violet culoare rece are efect sedativ
Culorile birourilor ergonomice se aleg şi în funcţie de coeficientul de reflexie.
Astfel se recomandă vopsirea plafoanelor în culori cu coeficient de reflexie ridicat,
însă mat, pentru a împiedica strălucirea. Pardoseala să aibă un coeficient de
reflexie de 15-30%. Pentru mobilier se recomandă culori deschise, având un
coeficient de reflexie de 30% până la 50%. Pentru maşini de scris sau pentru
calculatoare sunt indicate culori neutre (gri, bej).
Din păcate coloritul şi efectele fiziologice sau psihice ale acestuia asupra
omului nu constituie o preocupare pentru majoritatea managerilor de bibliotecă.
Funcţia culorii în realizarea senzaţiei de confort, în neutralizarea senzaţiilor
neplăcute prin efecte psihice şi fizice contrarii pe care le au anumite culori asupra
omului, este necunoscută. Prin zugrăvitul pereţilor, în cele mai multe biblioteci nu
se are în vedere decât aspectul igienic şi uneori estetic, iar în alegerea culorii
mobilierului nu se urmăreşte decât aspectul estetic, neglijându-se de cele mai multe
ori coeficientul de reflexie.
Zgomotul. Nivelul general al zgomotului trebuie să se înscrie în limite
corespunzătoare specificului muncii de birou, al cărei conţinut implică un anumit
grad de solicitare psihică şi nervoasă (tabelul 4).
Tabelul 4
Zgomotele în birouri (după E. Grandjean)
Nr. crt. Birouri Nivel acustic (db)
1. Birouri situate pe străzi secundare 45-65
2. Birouri situate pe străzi principale 60-80
3. Birouri de 3 persoane 55
4. Birouri de 10 persoane 60
5. Soneria unui telefon la 2 m distanţă 75
6. Maşina de scris manuală la 2 m distanţă 70
7. Maşina de scris silenţioasă la 2 m distanţă 60
Limitele maxime admisibile pentru zgomot sunt:
70 db în secretariate şi în centre de calcul ;
50-60 db în servicii financiar-contabile şi în celelalte birouri cu lucrări repetitive
care necesită o anumită concentrare.
Intensităţi mai mari de 110 db situează zgomotele dincolo de limitele
suportabile23.
Pentru evitarea efectelor determinate de intensităţile mari ale zgomotului, în
special cele neuro-psihice (tulburări de atenţie, sustragere, încordare, oboseală)
sunt necesare măsuri
Ergonomia locului de prevenire
de muncă în bibliotecăprecum: 85
• acte normative de limitare a zgomotelor;
• soluţii silenţioase pentru tehnologia de birou;
• dimensionarea corespunzătoare a încăperilor;
• dispersarea şi dispunerea raţională a echipamentelor;
• pereţi, plafoane şi planşee din materiale fonoabsorbante;
• săli pentru recreere în timpul pauzelor;
• control ORL periodic.
Microclimatul. Acesta se referă la starea fizică a aerului la locul de muncă, ce
se caracterizează prin temperatură, umiditate, curenţi de aer şi radiaţiile termice ale
corpurilor încălzite24.
Un microclimat necorespunzător poate reduce capacitatea de muncă a
executantului, poate spori riscul de îmbolnăviri şi implicit reduce productivitatea
muncii. Temperatura optimă în încăperile birourilor stimulează lucrul, creşte
eficienţa.
Senzaţia de bună stare fiziologică apare atunci când diferenţa dintre temperatura
aerului şi cea a suprafeţei încăperii nu depăşeşte 2-3°C.
Temperatura aerului recomandată pentru munca intelectuală în poziţia şezând
este de 21 -23°C, iar pentru munca uşoară în poziţia şezând este de 19°C. De
asemenea, specialiştii cer, în general, ca diferenţa între temperatura exterioară şi
cea interioară în timpul sezonului cald să nu depăşească 4°C.
In stabilirea temperaturii optime trebuie să se ia în calcul şi mişcarea şi
umiditatea aerului. Mişcarea aerului trebuie să fie mai mică de 0,2 m/s; în cazul
lucrărilor deosebit de delicate care cer o imobilitate prelungită a corpului, nu
trebuie să depăşească 0,1 m/s.
Igiena modernă recomandă ca în încăperile încălzite umiditatea relativă a
aerului să fie cuprinsă între 50 şi 70%. De asemenea, cercetările efectuate
demonstrează că pentru o relaţie optimă între umiditatea relativă şi temperatura
aerului, aceşti indicatori trebuie să aibă următoarele perechi de valori:
Umiditate relativă (%) Temperatura aerului (°C)
70
50
23
TOMESCU, F: Ergonomia în comerţ. Bucureşti: ASE, 1998, p. 132.
24
BURLOIU, P: Op. cit., p. 986.
30
21,3
22,5
23,9
Dacă aceste proporţii nu se păstrează apar efecte negative asupra aparatului
respirator. 86
Acestea ar fi posibilităţile pe care le are la dispoziţie specialistul în ergonomie
pentru a conferi locului de muncă mai multă personalitate, confort şi
funcţionalitate.
ORGANIZAREA ERGONOMICĂ A SERVICIILOR
6.
PUBLICE ÎN BIBLIOTECĂ
6.1. Analiza relaţiilor bibliotecă — utilizator
Scopul fundamental al oricărei biblioteci este satisfacerea cerinţelor
informaţionale şi de documentare ale utilizatorilor. Pentru realizarea acestui
obiectiv bibliotecarul are datoria de a identifica cererile într-un timp cât mai scurt,
de a face ca serviciile să fie disponibile într-un loc potrivit, într- un mediu adecvat
care să-l încurajeze pe utilizator să apeleze la bibliotecă.
Pentru a “descoperi cititorul” şi pentru a-i cunoaşte cerinţele de lectură este
necesară o analiză a comunităţii.
Analiza comunităţii cuprinde examinarea utilizatorilor prin intermediul unor
anchete, sondaje, interviuri în scopul determinării cererilor acestora. Comunitatea
se referă la grupul de persoane pe care o bibliotecă a fost proiectată să le servească.
Ea nu se referă doar la utilizatorii activi, ci la orice membru al comunităţii. Astfel,
o comunitate poate fi o unitate teritorială (naţiune, regiune, provincie, oraş), o
grupare sau o asociaţie specializată (universitate, colegiu, şcoală, agenţie
guvernamentală sau organizaţie particulară).
Bibliologul american Edward Evans arată că există trei “legi” care stau la baza
unui astfel de proces:
1. Cu cât dimensiunea comunităţii de utilizatori creşte, gradul de divergenţă în
cererile sau nevoile utilizatorilor creşte.
2. Cu cât gradul divergenţei în nevoile utilizatorilor creşte, nevoia de
cooperare între aceştia şi bibliotecă creşte.
3. O bibliotecă nu va fi niciodată capabilă să satisfacă în totalitate cererile
utilizatorilor, nici chiar ale unei singure clase de utilizatori din comunitatea sa.
Datele colectate cu ocazia anchetei asupra comunităţii sunt utilizate în
planificarea strategică a serviciilor de bibliotecă, în stabilirea politicii de dezvoltare
a colecţiilor sau în proiectarea ergonomică a serviciilor publice din bibliotecă
(acesta din urmă fiind, de altfel, scopul analizei noastre).
Astfel de sondaje au fost realizate şi publicate în ultimii ani în revista Biblioteca
de către Maria Moldoveanu, o autoritate în materie la noi în ţară. De asemenea,
studenţii Secţiei de Bibliologie şi Ştiinţa Informării a Facultăţii de Litere din
Bucureşti au realizat astfel de anchete în special în comunitatea universitară.
Prezentăm în continuare câteva concluzii desprinse din aceste analize, care ne
vor permite să aducem propuneri de organizare ergonomică a serviciilor publice
din biblioteci (săli de lectură, centre de împrumut, locuri de primire a cititorilor).
Procentele au fost calculate pe baza datelor din revista Biblioteca, a anchetelor
studenţilor şi prin cercetări proprii.
O primă concluzie destul de tristă rezultată dintr-un astfel de sondaj a fost că,
din subiecţii intervievaţi, numai aproximativ 20% frecventează biblioteca. Deşi
unii sunt cumpărători de carte, au biblioteci personale, pentru anumite informaţii
apelează la serviciile bibliotecii. în acest sens, nu există diferenţe semnificative în
privinţa atitudinii faţă de bibliotecă în raport cu vârsta cititorilor. Bibliotecile
universitare şi88cele şcolare sunt frecventate
Ionel Enache mai alesînde
- Ergonomia subiecţii
structurile aparţinând grupei
infodocumentare
de vârstă între 18 şi 24 de ani. Ceilalţi frecventează biblioteca publică sau alte

tipuri de biblioteci.
Bibliotecile atrag cititorii nu numai prin bogăţia şi prin varietatea publicaţiilor
pe care le deţin, ci şi prin alte aspecte pozitive pe care subiecţii sunt în măsură să le
menţioneze: dimensiunea şi varietatea fondului de publicaţii, atmosfera elevată din
bibliotecă, acţiunile culturale organizate în spaţiul bibliotecilor, comportamentul
bibliotecarilor, organizarea colecţiilor sau alte aspecte: funcţionalitatea instituţiei,
amplasarea ei, programul de funcţionare, posibilitatea de a cunoaşte oameni
deosebiţi etc.
Organizarea colecţiile, sistemul de catalogare şi mai ales asistenţa
bibliotecarilor îi ajută pe cititori să se informeze asupra fondului de carte existent
sau asupra noutăţilor editoriale apărute.
Prima condiţie a profesionalismului şi probabil însuşirea cea mai importantă a
profesiei de bibliotecar este propria informare. Numai un bibliotecar bine informat
va putea răspunde cerinţelor informaţionale, tot mai complexe, ale cititorilor.
Vezi Revista Biblioteca
în urma sondajului în rândul beneficiarilor pentru a afla care sunt calităţile
dorite de aceştia la bibliotecari a rezultat: să fie bine informat, să aibă experienţă
culturală semnificativă, să manifeste solicitudine faţă de cititori, să citească, să fie
erudit, să aibă studii corespunzătoare responsabilităţii asumate, să aibă iniţiativă,
spirit creativ şi discernământ, să fie un bun psiholog, alte calităţi (inteligenţă,
onestitate, comunicabilitate etc.).
în privinţa regăsirii informaţiei practica demonstrează că majoritatea cititorilor
nu reuşesc să înţeleagă funcţionalitatea cataloagelor, ei preferând asistenţa directă
din partea bibliotecarilor pentru a identifica un titlu sau un autor, pentru informaţii
bibliografice complete.
Cataloagele de bibliotecă sunt utilizate mai ales de cititorii cu studii liceale sau
universitare, în timp ce, sub acest nivel de pregătire, se preferă consultarea directă
a bibliotecarilor sau a unor cititori familiarizaţi cu utilizarea lor.
în această perioadă de profunde schimbări în domeniul economic sau spiritual,
subiecţii care frecventează bibliotecile recunosc utilitatea serviciilor oferite. Astfel,
bibliotecile pot realiza pentru beneficiarii lor servicii preponderent culturale cum
sunt: sprijinirea procesului de perfecţionare profesională; informaţii bibliografice,
documentaţii pe diferite teme; facilitarea dialogului cultural, a confruntării de
opinii; traducerile, reproducerile de texte; împrumutul interbibliotecar; marcarea
evenimentelor istorice şi a celor culturale prin acţiuni de ţinută.
Absenţa bibliotecii din viaţa colectivităţi, ca şi funcţionarea ei defectuoasă, au
efecte negative considerabile în planul vieţii economice şi a celei spirituale,
îndeosebi asupra formării individului. Cu toate acestea, numai 20% dintre subiecţi
frecventează bibliotecile şi numai 11,3% pe cele publice. în general, este vizibilă o
scădere aOrganizarea
interesului pentru
ergonomică biblioteca
a serviciilor publică, ca rezultat al declinului
publice în bibliotecă 89 pe care îl
înregistrează această instituţiei în contextul schimbărilor determinate de procesul
tranziţiei.
După opinia subiecţilor, cei care ar trebui să se implice în viaţa instituţiilor
bibliotecare sunt: administraţia locală, tinerii, intelectuali din zonă, forţele politice,
unele organizaţii apolitice, alţi factori: Ministerul Culturii, biserica, oamenii de
afaceri ş.a.
Unii subiecţi (13,7%) au recunoscut faptul că “nu ştiu” de unde ar putea primi
bibliotecile un sprijin real pentru a depăşi criza actuală, alţii (48%) nu au fost în
măsură să formuleze nici o opinie. Lipsa opiniilor demonstrează slaba percepţie a
rolului bibliotecii în realizarea reformei şi în formarea individului.
Dacă bibliotecile ar fi mai ofensive în a-şi demonstra importanţa şi
funcţionalitatea în viaţa unei comunităţi, dacă cititorii ar acorda acestor instituţii
culturale încrederea pe care o merită, situaţia s-ar putea schimba.
Tot din aceste cercetări reiese că biblioteca reprezintă sursa cea mai importantă
pentru procurarea documentelor, în special a cărţilor.
Cercetările efectuate au pus în evidenţă următoarea ordine a surselor folosite de
subiecţi pentru obţinerea informaţiilor: librărie; standuri improvizate; colegi de
şcoală sau de serviciu; prieteni, cunoştinţe, alte persoane; biblioteca publică; alte
biblioteci; alte surse.
în ceea ce priveşte nivelul de satisfacţie a subiecţilor, acesta diferă în funcţie de
mai mulţi factori: tipul de carte solicitată, facilitatea accesului, costul obţinerii
publicaţiei etc. Numai 30,5% dintre cei investigaţi sunt satisfăcuţi de sursele de
care dispun, 25,8% sunt satisfăcuţi parţial, 31,1% nesatisfacuţi şi 12,6% dintre
subiecţi nu-şi pot preciza sentimentele.
Nivelul de pregătire a persoanelor investigate influenţează preocuparea de a
avea bibliotecă proprie, dar şi practica de a utiliza serviciile de bibliotecă atunci
când interesele de lectură depăşesc propriile posibilităţi. Dacă subiecţii cu studii
gimnaziale şi cu şcoală profesională nu citesc sau citesc mai puţin şi nu sunt destul
de preocupaţi să aibă biblioteci personale, cei cu studii universitare manifestă o
mai mare dorinţă atât pentru frecventarea bibliotecilor, cât şi pentru alcătuirea
bibliotecilor proprii.
In general, domeniile publicaţiilor existente în bibliotecile personale ilustrează
interesele de lectură ale subiecţilor investigaţi. în acest sens, predomină
beletristica, alături de care se află lucrări de istorie, de ştiinţă, de tehnică şi, mai
ales, diverse tipuri de dicţionare.
Un segment important al clienţilor bibliotecilor universitare şi publice îl
constituie studenţii.
90 Deşi în învăţământul şi- Ergonomia
Ionel Enache în cercetarea românească
în structurile infodocumentare au existat
numeroase modele de tehnică intelectuală, preocupările pentru instruirea

sistematică a studenţilor în vederea utilizării optime a informaţiei în procesul de
cercetare şi de creaţie au fost sporadice şi nesemnificative. Structurile de informare
documentară n-au fost nici competente nici abilitate pentru a face o educaţie reală a
utilizatorilor de informaţii şi de documente, iar instituţiile de învăţământ şi de
cercetare au refuzat să înţeleagă că dominarea fluxurilor de informaţii şi
organizarea informării reprezintă o problemă majoră a întregului spectru
intelectual. Consecinţele au fost păgubitoare. Generaţii întregi de studenţi au ieşit
de pe băncile facultăţii fară deprinderea de a-şi descoperi informaţiile utile cu
ajutorul instrumentarului existent, mulţi specialişti din învăţământ şi din cercetare
nu au nici reprezentările, nici tehnicile necesare pentru a folosi plenar resursele de
informaţii şi de documente.
Utilizarea sistemelor modeme de informare necesită adevărate strategii de
abordare, bazate pe cunoaşterea spectrului informaţional şi a tehnologiilor, pe mai
buna definire a poziţiei specifice a utilizatorilor, pe înţelegerea procesului de
informare ca proces sistemic. Din acest punct de vedere învăţământul şi cercetarea
din România n-au trecut de faza declarativă.
Revista Biblioteca a realizat, de asemenea, un sondaj printre studenţi cu
întrebări de interes specific, grupate pe câteva elemente definitorii pentru raportul
cititori-studenţi-bibliotecă: domenii ale cunoaşterii de care sunt interesaţi; modelul
formativ personal şi realitatea programei universitare de studiu: specializare,
pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate, cultură generală; motivarea învăţării;
locul lecturii în preocupările formative; canale de informare utilizate; capacitatea
bibliotecilor frecventate de a le satisface nevoile de studiu şi de informare;
concepţia cu privire la locul şi la rolul bibliotecii în societate; cum este privită
cartea, informaţia scrisă în general, în contextul reformei.
In privinţa domeniile care îi preocupă, majoritatea subiecţilor (78%) au
formulat mai multe opţiuni: de la domenii generale largi (ştiinţă, tehnică, literatură,
artă, cunoaştere umană etc.) Ia domenii specializate, precum “analiză numerică”,
floricultură, hermeneutică, management. De reţinut şi frecventarea (chiar dacă
sporadic) a unor discipline mai noi şi mai rar abordate până acum: psiholingvistică,
antropologie culturală, antropogeneză ş.a. Poate fi detectată aici lucru confirmat şi
prin răspunsurile la alte întrebări existenţa unei categorii de tineri care se feresc de
specializarea strictă, cu convingerea că o cultură generală armonioasă o potenţează
pe cea profesională de specialitate, mai vechea disjuncţie “realişti”/”umanişti”
nemaifuncţionând, cel puţin pe acest segment al tineretului investigat.
Relevantă este de altfel şi ponderea ocupată de anumite domenii în ansamblul
opţiunilor formulate: ştiinţă în general şi diferite ştiinţe (14,6%); tehnică teoretică
şi aplicată (13,7%); psihologie, sociologie, ştiinţe socio- umane în general şi
diferite (11,7%); filozofie (10,4%); istorie (10,4%); literatură (8,8%); informatică
(6,9%); artă (5,7%);
Organizarea religie,
ergonomică ştiinţe
a serviciilor oculte
publice (4,1%>); lingvistică, limbi
în bibliotecă 91 străine
(3,7%); astronomie (2,2%); economie, ştiinţe economice (2%), celelalte domenii
deţinând ponderi nereprezentative.
Surprinde, între altele, interesul minor faţă de politică (1,5%) în ansamblul
domeniilor frecventate de studenţi, ceea ce probează dominanta formativ-
profesională a preocupărilor tineretului universitar.
întrebările privind motivaţia acestei lecturi dezvăluie o viziune modernă şi
complexă, matură şi responsabilă faţă de propriul destin, faţă de împlinirea lor ca
personalităţi. Iată cum se ierarhizează variantele de răspuns formulate în
chestionar: extinderea orizontului cultural (21%), promovarea examenelor (21%),
însuşirea unei profesii (19%), practicarea în viitor a profesiei (16%), formarea
spiritului ştiinţific (14%).
Alte scopuri au fost: “desluşirea sensurilor adevărate ale realităţii”,
“cunoaşterea a tot ce înseamnă economic”, “creaţia”, formarea spiritului,
“informare” şi “interesul pentru nou”, dar şi hobby, deconectare etc. Din analiza
răspunsurilor se desprinde, ca o tendinţă pozitivă, subordonarea lecturilor mai ales
unor scopuri de perspectivă (70%) faţă de cele care au în vedere scopul imediat.
Atunci când s-a încercat descoperirea atitudinii studenţilor faţă de anumite
discipline s-a conturat concepţia lor privind formarea profesională. Punctele asupra
cărora se concentrează aceste mentalităţi sunt: stricta specializare sau formarea
multilaterală; pregătirea profesională în sine sau formarea în context socio-
economic; formarea pentru timpul imediat sau în proiecţia viitorului.
Disciplinele menţionate se grupează în jurul a trei categorii de profil: discipline
de specialitate (22%), discipline socio-umane (11%) şi discipline de cultură
generală (5%).
A apărut, de asemenea, un număr de non-răspunsuri care, în acest caz, au o
valoare semnificativă, demonstrând inexistenţa în programă a unor discipline care
ar putea contribui la formarea profesională.
întrebaţi de ce cred că este necesară includerea în programă a disciplinelor
respective, studenţii au emis atât aprecieri pozitive cât şi negative: lărgirea
orizontului cultural (31 %), o altă viziune asupra profesiilor (13%), formarea
complexă pentru profesie şi nu numai, pregătirea multilaterală (11 %), formarea
personalităţii (10%), interdisciplinaritatea şi dobândirea unei flexibilităţi în
procesul productiv (9%), integrarea socio- profesională (6%), adaptarea la cerinţele
economiei de piaţă (5%), formarea unei viziuni largi asupra lumii în general (4%),
invitarea la deschidere şi nu o cantonare de specialitate (2%), alte raţiuni, precum:
formarea unei gândiri logice, înţelegerea fenomenului socio-politic, cunoaşterea
izvoarelor scrise,
92 cu acces direct în alte limbi,
Ionel Enache informarea,
- Ergonomia creşterea
în structurile interesului
infodocumentare
pentru aprovizionarea bibliotecilor cu documentaţie de actualitate.

Toate acestea demonstrează o înţelegere complexă şi nuanţată a programei de
studiu ca strategie formativă, adecvată la cerinţele societăţii actuale, o societate
deschisă, guvernată de legile economiei de piaţă. De altfel, cele mai interesante
răspunsuri au fost cele care au apreciat raţiunea includerii în programa analitică a
unor domenii ce nu ţin direct de profesiunea aleasă, ci de o nouă viziune asupra
profesiilor.
Aprecierile negative au semnalat o anumită politizare a unor domenii, totuşi în
cele mai multe cazuri nu disciplinele în sine au fost criticate, ci calitatea
transmiterii lor.
Limbile străine au declanşat numeroase comentarii, în vreme ce unii le
consideră absolut necesare pentru a putea accede la informaţia de specialitate din
publicaţiile apărute în alte ţări, alţii le apreciază drept elemente de cultură generală.
Trăsătura fundamentală a învăţământului modern o reprezintă
interdisciplinaritatea. Doar 11,5% dintre studenţi au apreciat că aceasta este
promovată în mare măsură şi 36% în măsură potrivită, 40% sunt de părere că este
prezentă în mică măsură, iar 10% consideră că nu e practicată. 14% au conştiinţa
faptului că programa de învăţământ trebuie privită în desfăşurarea ei, dar nu dispun
de informaţia necesară pentru a cunoaşte ce se preconizează pentru anii următori.
Răspunsurile la această întrebare au fost însoţite de comentarii care
demonstrează concepţii bine conturate asupra procesului instructiv- formativ.
Astfel, unii subiecţi apreciază că mai întâi ar trebui realizată o specializare mai
rapidă şi mai profundă şi abia apoi să se procedeze la predarea în viziune
interdisciplinară. Pentru alţii, dimpotrivă, “conexiunile de acest gen iluminează
efectiv înţelegerea unor aspecte ale realităţii”, “interdisciplinaritatea permite
înţelegerea complexităţii cunoştinţelor”.
Principalele surse de procurare a lucrărilor necesare studiului sunt: biblioteca
facultăţii (30%), librării (20,8%), biblioteca publică (16,4%), colegi (12,8%),
profesori (7,3%), biblioteci specializate (7,2%), alte persoane (3,5%), alte surse
(2%).
Faţă de biblioteca facultăţii studenţii au semnalat o mulţime de neajunsuri:
bibliotecile sunt slab dotate, fondurile nu sunt aduse la zi, există puţine exemplare
per titlu, colecţiile sunt unilateral profdate, bibliografia recomandată nu se
regăseşte totdeauna în colecţii, literatura de specialitate în limba română este, în
general, slab reprezentată, lucrările sunt vechi, nu există reeditări, traducerile sunt
puţine, calitatea informaţiei originale este deficitară, fiind vorba mai mult de
compilaţii; lipsesc lucrări de sinteză şi cu caracter interdisciplinar; nivelul de
abordare din multe lucrări depăşeşte nivelul de înţelegere a studenţilor. Există
puţine lucrări şi reviste străine şi cele existente sunt exceptate de la împrumut,
lipsesc instrumentele de informare rapidă şi avizată. Cu toate acestea biblioteca
este apreciată deergonomică
Organizarea studenţia serviciilor
ca o alternativă “în condiţiile în care cartea
publice în bibliotecă 93 costă cât
costă”.
Numărul mic al studenţilor ce frecventează bibliotecile specializate se explică
prin necunoaşterea acestui tip de biblioteci, a profilul colecţiilor lor şi condiţiile de
acces, simţindu-se nevoia unei mai bune publicităţi.
In opinia lor, biblioteca publică, prin fondul ei enciclopedic, satisface
următoarele nevoi: extinderea orizontului cultural, pregătirea în domeniul
profesiei, cunoaşterea domeniilor înrudite, dobândirea unei culturi ştiinţifice,
informarea în domeniul politicii, documentarea în alte domenii umaniste, citirea
presei, consultarea fondului de referinţă, alte nevoi.
Biblioteca publică este percepută mai ales ca o sursă de “extindere a orizontului
cultural”, înrudită fiind şi preocuparea pentru “formarea unei culturi ştiinţifice”,
ceea ce situează publicul tânăr într-un raport de durată cu această instituţie,
motivaţia menţinându-se şi după terminarea studiilor.
Corelarea acestui element cu răspunsurile la alte întrebări din chestionar
permite crearea unei imagine despre configuraţia profilului intelectual al tineretului
universitar. Astfel, la întrebarea referitoare la modul de utilizare prioritară a unei
sume limitate de bani de care ar dispune la un moment dat subiecţii respectivi, s-a
înregistrat ca primă opţiune procurarea unei cărţi (44,5%).
în opinia studenţilor cele mai multe librării deţin literatură de slabă calitate, de
consum, dar există şi librării de elită, “care ţin pasul cu cerinţele cititorilor”. Pentru
unele librării, subiecţii au sesizat inadecvarea spaţiilor în care funcţionează şi
puţinele investiţii destinate modernizării acestui sector comercial. în ceea ce
priveşte dotarea librăriilor, acestea sunt dependente de activitatea editurilor, care
este încă haotică.
Bibliotecile personale ale studenţilor sunt alcătuite din: cărţi de specialitate
(26%), beletristică (20%), dicţionare (15%), lucrări din domeniul ştiinţelor sociale
(12%), literatură SF (9%), reviste de specialitate (5%), alte domenii (3%).
în opinia subiecţilor, serviciile pe care le-ar putea presta biblioteca la cererea
cititorilor ei sunt: informatizarea serviciilor, terminale pentru cititori (81%),
informare la zi asupra colecţiilor (72%), conectarea la reţelele informatice
naţionale şi internaţionale şi extinderea serviciilor de împrumut interbibliotecar
(74%), mijloacele tehnice de copiere, de multiplicare în beneficiul cititorilor
(69%), evoluţia multimedia a colecţiilor, aparatura audiovizuală putând contribui la
o mai bună învăţare prin accesibilizarea altor tipuri de purtători de informaţii
(12%), animaţia culturală, activităţi culturale şi artistice (8%), cursuri de limbi
străine, linguafoane şi servicii de traducere (6%), mai multe periodice curente de
specialitate din
94 import (4%). Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
Peste 80% au declarat că vor continua să frecventeze una sau mai multe
biblioteci şi după integrarea în muncă. O parte dintre studenţi (68%) consideră că
pot şi trebuie să se implice în buna desfăşurare a activităţii bibliotecilor
universitare, dar iniţiativa trebuie să îi aparţină acesteia. Pentru unii, contribuţia
poate fi indirectă, prin respectarea regulamentului de funcţionare, prin grijă faţă de
documente. Pentru alţii, biblioteca poate fi sprijinită şi în mod direct prin:
semnalarea unor apariţii editoriale, interesând procesul didactic şi sesizarea
bibliotecarului cu privire la lucrările depăşite din colecţii; semnalarea unor goluri
din colecţii pentru a fi urmărită procurarea acestora prin anticariat sau prin schimb;
donaţii de cărţi şi de reviste străine în profilul bibliotecii şi sugestii privind
procurarea unor lucrări apărute peste hotare; elaborarea de recenzii; sprijin la
organizarea colecţiilor, în ordonarea şi în redactarea fişelor, în gestionarea pe
calculator a activităţii şi în organizarea de expoziţii de carte; îndrumarea
studenţilor din anii mai mici în consultarea colecţiilor şi a cataloagelor, în
alcătuirea bibliografiilor; participarea la activităţi de popularizare.
In ceea ce priveşte rolul bibliotecii, cărţii, informaţiei scrise în general, în
realizarea reformei economico-socială în România, s-a observat o anume
bipolarizare a răspunsurilor. La polul negativ, deşi există o concentrare de opinii
foarte anemică, se află cei care consideră că biblioteca şi cartea au un rol secundar
în realizarea reformei, rolul cel mai important revenind informaţiei audio-vizuale.
Polul pozitiv concentrează 80% din aprecierile exprimate, care variază de la
important şi foarte important la esenţial şi fundamental.
Rolul cărţii, a informaţiei scrise în general în împlinirea reformei este perceput
pe următoarele planuri: slujeşte cunoaşterii realităţii socio- economice; facilitează
înţelegerea mecanismelor economico-sociale şi a rolului pe care ar trebui să îl aibă
cetăţenii; permite cunoaşterea experienţelor reuşite în alte ţări; dezvoltă puterea de
gândire; asigură progresul spiritual; ajută tinerii în curs de formare să fie pregătiţi
pentru competiţie; slujeşte principiile democratice ale egalităţii de şanse; îi
conştientizează pe cei implicaţi în reformă; reprezintă un fundament al schimbării
mentalităţilor - una din condiţiile reformei; se confundă cu însuşi rolul culturii.
Contribuţia bibliotecii la funcţionarea şi la desăvârşirea reformei este percepută
pe următoarele direcţii: instrucţie şi educaţie, pregătire profesională, policalificare,
recalificare, înţelegerea reformei şi a mersului ei, cunoaşterea cadrului legislativ al
reformei, informare şi documentare pe componentele reformei, păstrarea şi
promovarea tradiţiilor, cunoaşterea a ceea ce se petrece în lume, modele, ferirea de
erori; integrarea europeană; protecţia socială; stimularea creativităţii;
perfecţionarea morală; stimularea mentalităţii; instrument al democraţiei,
favorizarea competiţiei pe baza egalităţii de şanse; ferirea individului de alienare.
Din toate acestea rezultă rolul pe care biblioteca ar putea să-l aibă în realizarea
reformei.
Organizarea ergonomică a serviciilor publice în bibliotecă 95
Din anchetele efectuate de studenţii Secţiei de Bibliologie şi Ştiinţa Informării
în diverse biblioteci s-au desprins următoarele concluzii:
• utilizatorii nu au o imagine corectă despre bibliotecar şi despre atribuţiile
acestuia;
• utilizatorii apelează destul de rar la serviciile bibliotecarului atunci când au
nevoie de orientare; unul dintre factorii care determină această
disfuncţionalitate
96 este atitudinea
Ionel nepoliticoasă a unorinfodocumentare
Enache - Ergonomia în structurile bibliotecari;
• o mare parte dintre utilizatori nu au încredere în serviciile de referinţe, deşi le
consideră necesare;
• foarte puţini utilizatori apelează la serviciile bibliotecii pentru recreere.
6.2. Proiectarea ergonomică a serviciilor publice în bibliotecă
Profilul serviciilor publice trebuie bine proiectat astfel încât: să deservească
utilizatorii, să dispună de o încăpere adecvată de primire şi de orientare, de un
birou de înregistrare şi de restituire a documentelor, de un birou de informaţii, de
spaţiu pentru expoziţii, de săli de lectură cu acces direct sau indirect, de instalaţii
sanitare.
Dimensionarea optimă a spaţiilor publice
Dimensionarea optimă a spaţiului reprezintă un factor esenţial în organizarea
ergonomică a serviciilor publice.
Deşi este destul de dificil de stabilit dimensiunile optime ale acestor spaţii
pentru că fiecare bibliotecă reprezintă un caz particular, specialiştii recomandă
unele valori cu caracter orientativ:
• Secţia de împrumut pentru adulţi-adolescenţi: 1,25 m /l 00 voi.
2
• Sala de lectură pentru adulţi-adolescenţi: 0,95 m /100 voi.

2
• Secţia de împrumut pentru copii: 1,45 m2/100 voi.

• Sala de lectură pentru copii: 0,90 m2/100 voi.
Discoteca:
2
• pentru discuri: 0,70 m /100 discuri
2
• pentru casete: 1,25 m /100 casete
Numărul de locuri în sălile de lectură sau de audiţie se stabileşte în funcţie de
numărul de documente astfel:
• 1 loc/l40 de voi.
• 1 loc/10 periodice
• 1 loc/1200 de discuri
Pentru depozite sunt recomandate următoarele valori:
• 100 m /20000-25000 de voi.; culoare de 0,7-0,9 m (să faciliteze trecerea
2
cărucioarelor); alei de circulaţie de 1,25 m.

Utilizarea rafturilor mobile, compacte, permite creşterea capacităţii. Culisarea
laterală determină creşterea spaţiului de depozitare cu aproximativ 40%.
Cromatica
Zugrăvirea bibliotecii intră în atribuţiile unui specialist un artist care trebuie să
îmbine culoarea astfel încât să creeze o ambianţă funcţională şi estetică. Roşul şi
albastrul se folosesc întotdeauna cu multă circumspecţie şi numai în cadrul
faţadelor. Dacă faţada şi intrarea au menirea de a sublinia prin concepţia
arhitecturală caracterul public şi deschis al instituţiei, organizarea spaţiilor
interioareOrganizarea
asigurăergonomică
confortul individual
a serviciilor şi intimitate.
publice în bibliotecă 97
Cele mai recomandate culori pentru interior rămân portocaliul, verdele pal,
galbenul şi rozul, culori care au însuşiri energizante şi tonice.
Culorile au importanţa lor şi în orientarea spaţială a cititorilor. De aceea trebuie
realizat un sistem de corespondenţă între ideograme (indicatoare, simboluri),
culoarea mobilierului, a perdelelor şi a pereţilor şi etichetarea colecţiilor.
Interiorul bibliotecii tinde să devină un ansamblu compoziţional unitar şi
armonios în care soluţiile arhitectonico-decorative ale finisajului să fie criterii de
funcţionalitate multiplă ale instituţiei.
Iluminatul
In privinţa iluminatului apare problema îmbinării iluminatului natural cu cel
artificial, mai ales în sălile de lectură cu dimensiuni mari. Unii specialişti susţin
iluminatul general din plafon dacă înălţimea este redusă (ex. Biblioteca de Stat din
Karlsruhe), alţii soluţia plafoanelor intermediare suspendate (Biblioteca Muzeului
Naţional German), iar o a treia grupă iluminatul local prin lămpi de masă
(Biblioteca de Stat din Stuttgart).
Există biblioteci în care iluminatul artificial este reglat automat, asigurându-se
un număr constant de lucşi în sălile de lectură. Se recomandă folosirea luminii
fluorescente care este şi estetică dar este mai costisitoare.
Clădirile moderne utilizează multă sticlă, care într-adevăr amplifică lumina
naturală, dar în acelaşi timp creează unele probleme cum ar fi: reţinerea căldurii;
razele solare puternice sunt dăunătoare cărţilor şi cititorilor din cauza intensităţii
luminoase şi a căldurii.
Zgomotul
Zgomotul poate proveni fie din exterior (trafic, zone de lucru), fie din interior
(mişcarea şi conversaţia cititorilor, aparate instalate în clădire: aer condiţionat,
maşini de scris, imprimante, telefoane). Cu toate acestea nivelul de zgomot nu
trebuie să depăşească 35-40 db. Pentru asigurarea liniştii în sălile de lectură este
necesară acoperirea cu mochetă, cu covoare din material plastic, iar plafoanele cu
plăci fonoabsorbante.
Microclimatul
Păstrarea condiţiilor de temperatură şi de umiditate constantă în biblioteci şi
mai ales în depozitele cu cărţi rare, cu stampe şi în alte încăperi cu destinaţie
specială impune existenţa instalaţiilor de încălzire centrală, de ventilaţie şi de aer
condiţionat.
Cu toate că valoarea unei instalaţii de aer condiţionat poate ajunge uneori până
la 50% din costul clădirii, trebuie asigurată şi posibilitatea ventilaţiei naturale pe
care să se poată conta în cazuri extreme (ex. Biblioteca Regională de Stat din
Stuttgart, unde ulterior au fost introduse tuburi de ventilaţie naturală în sala
principală98de lectură). Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
Intr-o bibliotecă se recomandă ca umiditatea să fie de aproximativ 55%, iar

temperatura în sălile de lectură 21-23°C.
Aşa cum arătam în capitolul precedent, între temperatură şi umiditate există o
relaţie directă şi am menţionat acolo perechile de valori optime.
Dacă în bibliotecă nu sunt respectate aceste valori, mai ales umiditatea ridicată
favorizează apariţia mucegaiului (duşmanul principal al cărţilor) şi are efecte
negative asupra aparatului respirator.
Mobilierul
In sălile de lectură trebuie să se acorde o atenţie deosebită mobilierului modern,
bine finisat şi cu virtuţi ergonomice (rafturi, vitrine sau panouri de expoziţie, mese
pentru sălile de lectură, birouri, scaune). Mobilierul trebuie proiectat într-o deplină
armonie cu clădirea. El trebuie să fie cât mai solid şi mai comod (copiii preferă
scaunele joase, persoanele în vârstă preferă fotoliile înalte), astfel încât să
amintească de atmosfera de acasă.
Canapelele, fotoliile, mesele vor avea forme şi culori atrăgătoare (negru-brun,
roşu închis) pentru a crea impresia de intimitate. Rafturile care dezvăluie bogăţia şi
diversitatea fondurilor, mesele de studiu şi spaţiul de lectură trebuie să fie scăldate
de lumină naturală. Lumina ingenios dirijată, precum şi culorile inteligent
combinate creează o atmosferă reconfortantă, accentuând caracterul intim al
acestui spaţiu.
Mobilierul va fi apreciat de cititori atâta timp cât va fi în bună stare. Calitatea
mobilierului se apreciază după fiabilitate. Un examen critic al mobilierului trebuie
să aibă în vedere: materialele folosite, asamblarea, stabilitatea, siguranţa, uşurinţa
întreţinerii, posibilitatea de a fi reparat sau de a înlocui uşor elementele stricate sau
sparte.
Prezentăm în continuare principalele caracteristici ale mobilierului specializat,
din care vom alege ca exemple câteva modele25.
Bancuri de împrumut al documentelor (anexa 11)
Acest mobilier de tip-birou se găseşte în punctele de trecere ale clădirilor
(intrările şi ieşirile bibliotecilor sau sălilor de lectură, în holuri). De regulă va avea
o înălţime de 0,75-0,80 m, care să permită personalului să lucreze şezând, iar
25
RICHTER, Brigitte. Ghid de biblioteconomie. Bucureşti: Editura Grafoart, 1995, p. 175-178.
cititorilor să poată dialoga cu acest personal. El serveşte ca suport pentru
documentele şi pentru echipamentele folosite în cazul împrumutului, de aceea
trebuie prevăzute prize pentru terminalele calculatoarelor.
Bancurile de împrumut sau de consultare a fonogramelor şi videogramelor vor
fi dotate cu echipamentele necesare “citirii” acestor tipuri de documente: pick-up-
uri, magnetofoane şi magnetoscoape care vor fi legate de sălile publice la căşti sau
la cabine Organizarea
de ascultare oria serviciilor
ergonomică la monitoarele TV. în spatele acestor bancuri
publice în bibliotecă 99 trebuie
rezervat şi un spaţiu destul de mare care să permită trecerea cărucioarelor cu
documentele restituite.
Rafturile din sălile publice (anexa 12)
Rafturile pentru cărţi sunt elemente esenţiale intr-o bibliotecă. Acestea ocupă
cel mai mult spaţiu. Modelele alese trebuie să permită modificări pe măsură ce
colecţiile se diversifică şi se măresc, să fie stabile şi solide, să se compună din
elemente modulare ce pot fi schimbate, care să asigure flexibilitatea prezentării
colecţiilor, să se adapteze la diverse formate, să asigure o bună întreţinere a
cărţilor, să uşureze accesul la documente.
Deşi, în mod tradiţional sunt proiectate pentru aşezarea cărţilor, în ultimii ani
ele au fost totuşi adaptate de producători pentru prezentarea periodicelor, a
discurilor şi a principalelor documente audio-vizuale.
Rafturile au fost adaptate la dimensiunile antropometice ale cititorilor: poliţele
aşezate la o înălţime de 1,60 m reprezintă un maxim pentru tineri şi pentru copii,
iar cele pentru adulţi nu trebuie să depăşească 1,80-2,00 m. Adâncimea rafturilor
trebuie adaptată la dimensiunile documentelor, aceasta fiind în general cuprinsă
între 0,20-0,35 m..
Prezentarea periodicelor (anexa 13)
Revistele sunt prezentate în general pe etajere oblice (aproximativ 60°), în
spatele cărora se află un spaţiu ce conţine numerele anului în curs. Pentru ca
titlurile să fie uşor vizibile nu se pun mai mult de 3-4 suporturi înclinate. Ziarele şi
mai ales cotidianele pot fi expuse pe acelaşi tip de mobilier, dar este preferabil să
fie puse în rasteluri sau pe baghete mobile de lemn. Această modalitate are
avantajul de a păstra mai bine documentul, dar nu este tocmai estetic.
Casete pentru albume (anexele 13, 14)
în afara casetelor pentru periodice, biblioteca poate fi echipată cu un alt tip de
casete cu picioare, destinate mai ales copiilor. Aceste casete plasate la o înălţimea
de 0,85 m pot servi la prezentarea albumelor de benzi desenate pentru copii, iar
uneori pot înlocui scaunele sau mesele.
Mobilier pentru documentele audio-vizuale (anexa 15)
Proiectate iniţial pentru discuri obişnuite, casetele pot fi folosite şi pentru
diapozitive şi pentru casete audio-video. O altă soluţie pentru păstrarea şi pentru
expunerea documentelor audio-vizuale poate fi utilizarea unor mobile închise
prevăzute cu sertare a căror compartimentare interioară este variabilă putându-se
adapta pentru fiecare tip de document. Totuşi acest tip de mobilier îngreunează
accesul direct la documente.
Unele biblioteci achiziţionează rafturi speciale pentru prezentarea casetelor
audio, fie aşezate pe panouri înclinate spre înainte, fie puse pe cant pe panouri de
8-10 cm adâncime,
100 înclinate spre Ionel
înapoi. Alegerea
Enache - Ergonomia mobilierului
în structurile pentru astfel de
infodocumentare
documente este determinat de felul accesului: direct, semi-direct, indirect.

Discurile sunt aşezate pe bacuri cu 2-3 compartimente, tapiţate cu mochetă sau
pe fond de cauciuc sau pot fi suspendate în buzunare de plastic.
Diapozitivele sunt grupate în general pe serii din acelaşi subiect. Pentru
păstrarea lor există mai multe soluţii: fie se pun în coşuri de tip carusel, fie pe
bancuri cu mai multe compartimente prevăzute cu buzunăraşe, unul dintre
compartimente dispunând de un ecran luminos pentru lecturarea diapozitivelor, fie
aşezate în folie transparentă montată pe o baghetă orizontală.
Mobilier pentru atlase (anexa 11)
Destinat conservării şi consultării, acest mobilier are o adâncime de 0,70 m şi
cuprinde 7-8 panouri ce pot conţine unul sau mai multe documente aşezate
orizontal. Panoul superior poate fi înclinat şi folosit ca un pupitru pentru lectură.
Mobilier pentru hărţi, pentru planuri şi pentru stampe
Având în vedere caracteristicile acestor documente, ele vor fi aşezate în mobile
cu sertare orizontale de circa 1 m2 care să conţină principalele formate. Pentru
formatele mari, mai ales pentru planuri şi pentru hărţi grele, există mobilier cu
aranjare verticală, care permite susţinerea documentelor pe o bandă specială.
Hărţile pot fi păstrate rulate în poziţie verticală, dar pentru aceasta este necesară
montarea unor baghete de lemn.
Mesele-pupitru (anexele 11, 14)
Acest tip de mese este utilizat pentru lectura documentelor de format mare
(albume, periodice), grele (atlase, dicţionare) sau preţioase (manuscrise, cărţi din
fonduri speciale).
Uneori sunt înzestrate cu spaţii parţial închise şi izolate care permit o bună
păstrare a documentelor.
De asemenea se folosesc în sălile de lectură pentru consultarea documentelor
audio-vizuale (diapozitive sau casete).
Fişiere
Clasicele fişiere sunt necesare chiar şi atunci când biblioteca dispune de un
catalog informatizat. Fişierele sunt mobile extensibile şi modulare care permit
clasarea fişelor de catalog ale cărţilor (125x75 mm), a fişelor fonogramelor
(150x100 mm) şi a fişelor de împrumut cu dimensiuni variabile. Acest mobilier
poate fi adaptat la înălţimea cititorilor astfel încât sertarele să nu fie plasate sub
înălţimea de 0,65 m şi peste 1,50 m. Sertarele sunt mobile şi conţin o vergea fixă
pentru susţinerea fişelor şi pentru a împiedica sustragerea acestora.
La fiecare două rânduri de sertare există mici panouri care se pot trage, pentru a
se putea face însemnări. In bibliotecile informatizate cataloagele fondurilor pot fi
consultate pe terminale, dar şi acestea necesită un mobilier special.
Mobilier de expoziţie
Organizarea (anexa
ergonomică a serviciilor 12)în bibliotecă
publice 101
Din această categorie fac parte vitrinele şi panourile de expunere. Vitrinele
orizontale sau înclinate permit prezentarea cărţilor deschise sau nu, a stampelor şi
fotografiilor sau a unor obiecte mici. Vitrinele verticale sau dulapurile-vitrină au o
capacitate mai mare şi panouri reglabile. De obicei vitrinele sunt prevăzute cu
sisteme de securitate.
Pentru prezentarea cărţilor, revistelor şi obiectelor există o mare varietate de
panouri de expoziţie, cu sisteme de agăţare diferite: piuneze, benzi adezive pe
suport de lemn, textil, metalic sau magneţi. Panourile se fixează unul de altul în
dispunere liniară, în cruce, în pătrat sau în triunghi.
Artotecile necesită echipamente specifice. Mobilierul este constituit din vergele
verticale cu agăţători mobile, pe care se aplică stampele.
Rafturi de depozit (anexa 13)
în alegerea mobilierului pentru depozit trebuie să se ţină seama de înălţimea
rafturilor, de unghiul de confort vizual, de dimensiunea, de adâncime, de unghiul şi
de înălţimea poliţelor, de distanţa dintre rafturi.
Pentru depozite, în cazul în care acestea sunt echipate cu rafturi metalice cu o
înălţime maximă de 2,20 m, sunt posibile trei tipuri de instalare, în primul caz
rafturile sunt
102 fixe, despărţite prin culoare de circulaţie
Ionel Enache - Ergonomia deinfodocumentare
în structurile 1,10 m şi au o lungime de
cel mult 6-7 m. Ele vor fi aşezate perpendicular pe direcţia ferestrelor.
Dispunerea în rânduri mobile poate mări capacitatea depozitului de aproape 2
ori. în acest caz rafturile sunt montate pe şine şi alunecă lateral datorită unui volan
sau unei comenzi electronice. La fiecare 7 sau 10 rânduri, unul este fix şi serveşte
ca sprijin. Este suficient să se amenajeze un singur culoar de circulaţie de 1 m
pentru fiecare rând fix. O astfel de aşezare trebuie prevăzută în planul construcţiei
deoarece impune o rezistenţă a planşeului între 1000 şi 1500 kg/m2 şi uneori şinele
se fixează în planşeu încă de la turnarea betonului.
O ultimă aşezare se realizează prin folosirea rafturile auto-portante. In acest caz
rafturile se sprijină de o osatură metalică la fel ca şi planşeele pe mai multe etaje.
Scaunele
Problema alegerii scaunelor a fost pe larg tratată în capitolul precedent. în sălile
de lectură acestea trebuie să fie solide şi comode. Modelele şi dimensiunile variază
foarte mult. Există scaune joase pentru copii, banchete cu 2-3 locuri care oferă un
confort ridicat, fotolii înalte, căutate în general de cititorii mai în vârstă.
Sisteme de supraveghere
In afara asigurării confortului utilizatorilor, organizarea ergonomică a
serviciilor publice cuprinde şi proiectarea unor sisteme de supraveghere şi de
protecţie împotriva sustragerii documentelor şi distrugerii echipamentelor sau
mobilierului.
în acest sens este necesară amenajarea unui punct de control dotat cu aparate de
luat vederi dacă accesul este liber la raft supravegherea utilizatorilor de către
personal, amenajarea unei garderobe pentru haine şi pentru genţi.
Aceste zone trebuie să fie controlate electronic. Toaletele trebuie să fie plasate
la intrarea în bibliotecă pentru a evita furtul sau decuparea documentelor.
Aparatele de supraveghere pot fi foarte diferite: sisteme de detectare a furtului
prin supravegherea la ieşire de către personalul avizat al bibliotecii sau control
sonor declanşarea unui sistem de alarmă. Dacă biblioteca dispune de intrări
separate (una pentru personal, alta pentru utilizator), deschiderea uşii se face cu
tastarea unui cod care poate fi modificat când este necesar.
Sălile pot fi mai uşor supravegheate dacă sunt dotate cu oglinzi şi cu camere de
supraveghere. Camerele video sunt foarte eficiente dar şi foarte costisitoare.
Detectarea electronică a furtului poate fi magnetică sau prin unde radio. In
prima situaţie cărţile şi broşurile sunt dotate cu o bandă metalică fină ascunsă în
legătura cărţii (cotor) sau între două pagini. Pentru discuri şi pentru casete există
etichete speciale. La părăsirea bibliotecii utilizatorii sunt obligaţi să traverseze un
pasaj strâmt dotat cu un câmp magnetic de detectare.
Detectarea prin unde radio presupune ca fiecare document să fie echipat cu o
etichetă autocolantă conţinând
Organizarea ergonomică a serviciilorun circuit
publice electronic. Ieşind din 103
în bibliotecă bibliotecă, cititorul
trece printre două antene de detectare care conţin un emiţător şi un detector de
unde radio.
împrejurimile bibliotecii, la fel ca în antichitate, capătă o tot mai mare
importanţă, ele având dublu rol, unul estetic prin cadrul natural care se creează şi
unul funcţional. Multe biblioteci dau posibilitatea lecturării în aer liber, prin
crearea unor spaţii exterioare deosebite (spaţii verzi, fântâni arteziene, bazine
ornamentale), însă soarele, ploaia impun măsuri preventive: spaţii acoperite,
mobilier rezistent, umbrele etc.
Bibliotecile au apărut ca un reflex al preocupărilor intelectuale având ca
principală funcţie păstrarea şi conservarea documentelor. Astăzi accentul se pune
pe transmiterea informaţiilor, pe construcţia în sine, pe design, pe utilitate, pe
satisfacţia cititorului. Organizarea ergonomică a serviciilor publice în bibliotecă
poate fi soluţia realizării acestor obiective.
7. ERGONOMIA ÎN RELAŢIE CU NOILE TEHNOLOGII
INFORMAŢIONALE
7.1. Stresul
vizual indus de utilizarea monitoarelor
Una dintre cele mai importante direcţii ale progresului şi înnoirii în societatea
noastră o constituie pătrunderea calculatorului în cele mai variate domenii ale vieţii
economice şi sociale, culturale şi manageriale. Prin apariţia şi prin răspândirea
sistemelor multimedia (care îmbină telecomunicaţiile, tehnica electronică de calcul
şi audiovizualul), prelucrarea automată a informaţiei capătă noi dimensiuni. Prin
intermediul sistemelor modeme de telecomunicaţii, informaţia digitală a pătruns în
activitatea profesională a foarte multor utilizatori de tehnică de calcul, de la unităţi
de informatică organizate la nivel de instituţie, de întreprinderi sau de judeţe către
publicul larg, de la specialiştii în informatică spre utilizatorii de informatică.
Deşi computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, acest avantaj nu ne scuteşte de anumite
riscuri privind sănătatea. Studiile făcute au arătat că tipul muncii şi numărul de ore
pe zi de utilizare a terminalului video sunt factori importanţi în determinarea
nivelului problemelor cauzate de această activitate. Problemele ochilor sunt cele
mai obişnuite pentru utilizatorii calculatoarelor. Din nefericire nu există prea multe
informaţii legate de computer şi de stresul vizual. Lipsesc, de asemenea, sursele de
informaţii pentru publicul larg în legătură cu această problemă.
în acest capitol ne propunem în primul rând să analizăm riscurile asupra
sănătăţii omului pe care le implică folosirea necorespunzătoare a calculatorului şi
în al doilea rând dorim să oferim câteva sfaturi utile utilizatorilor pentru a putea
lucra cu computerul beneficiind de un confort sporit26.
în prezent numai în SUA peste 100 de milioane de oameni folosesc
videoterminale
104 (VDT), iar numărul Ionellor
Enacheeste permanentă
într-oîn structurile
- Ergonomia creştere. Peste 50%
infodocumentare
dintre aceştia prezintă dificultăţi cu focalizarea privirii asupra obiectelor mai

îndepărtate şi tulburări ale imaginii dincolo de planul apropiat după folosirea
îndelungată a displayului.
în afara acestor simptome directe apar unele indirecte cum ar fi: încordare şi
durere în ceafa şi în umeri; dureri de spate; oboseală excesivă; iritabilitate
excesivă; dureri în braţe, în încheieturi şi în umeri; nervozitate crescută; eficienţă
vizuală scăzută şi erori mai frecvente. în special operatorii dau dovadă de o scădere
generală a productivităţii, inclusiv erori frecvente şi viteză redusă în timpul
desfăşurării activităţii.
7.1.1. Preocupări privind efectele monitoarelor asupra
sănătăţii
în SUA s-a trecut de la societatea industrială la cea informaţională în numai
douăzeci de ani, în timp ce trecerea de la societatea agrară la cea industrială a durat
mai mult de 200 de ani. Odată cu acest fenomen a devenit necesară folosirea
ochilor în activităţi de precizie. Ochii oamenilor sunt adaptaţi totuşi pentru vederea
la distanţă. Câmpul nostru vizual nu poate să facă trecerea de la planul îndepărtat la
cel apropiat în mod natural. Adaptarea trebuie să fie activă, prin modificarea
mediului nostru de lucru şi a comportamentului specific activităţii depuse.
Tabelul 5 prezintă modul în care au evoluat distanţele de lucru preferenţiale pe
măsura transformării condiţiilor economice.
Tabelul 5
Evoluţia distanţei de vedere pentru diferite tipuri de activităţi
Perioada Evoluţia economică Distanta de vedere
înainte de 1600 vânător la distantă
1600-1800 agricultor la distantă
anii 1900 muncitor variabil
anii 1960 funcţionar aproape
1980-1990 informatician aproape
Stresul vizual reprezintă o problemă îngrijorătoare, totuşi studiile existente în
acest domeniu nu sunt bazate pe o cercetare aprofundată, multe din simptomele de
disconfort al ochiului fiind similare cu ale celor care lucrează în alte domenii ce
26 Acest capitol a fost întocmit pe baza datelor din lucrarea : “Computerul şi stresul “, autori Edward C. Godnig şi John S. Hacunda,
Bucureşti: Antet, 1995 şi cercetărilor autorului.
necesită vederea de aproape. Ambiguitatea cunoştinţelor a dus la consensul că nu
există factori de pericol în utilizarea displayului.
Cercetătorul canadian Bob Dematteo a studiat în cartea sa Terminal Shock
tratamentul consecinţelor utilizării terminalelor. El a observat că, din păcate,
dovezile asupra nocivităţii locului de muncă au fost furnizate de utilizatori, nu de
cei care trebuie să reglementeze activităţile respective.
In privinţa terminalelor
Ergonomia video
în relaţie cu noile tehnologii s-au efectuat studii mai riguroase
informaţionale 105 referitoare la
efectul acestora asupra operatorilor. Rezultatele obţinute sunt folosite pentru
dezvoltarea politicii legislative de muncă. în multe state din SUA există o legislaţie
pentru protecţia utilizatorilor de videoterminale. Ba chiar au fost emise
reglementări cu privire la designul locurilor de muncă, la pregătirea personalului şi
la asistenţa medicală a angajaţilor. Costurile suplimentare datorate aplicării acestor
legi sunt mult mai mici decât daunele provocate de accidentele din birouri, care au
crescut spectaculos. Din 1992 statele din Uniunea Europeană au promulgat legi
naţionale referitoare la designul punctelor de lucru, la activităţile curente şi la
sănătatea şi la protecţia lucrătorului, cu prevederi pentru protejarea vederii.
Pentru sporirea confortului utilizatorilor de unităţi video, în prezent se face apel
la ergonomie şi la optometrie. Ergonomia, aşa cum arătam, studiază impactul
mediului unde se desfăşoară activitatea asupra muncii depuse de om. Scopul ei este
creşterea confortului, a siguranţei şi productivităţii lucrătorului. Optometria se
concentrează asupra îmbunătăţirii capacităţii vizuale. în optometria
comportamentală vederea este privită ca un proces complex ce include învăţarea şi
poate fi modificat şi îmbunătăţit corespunzător prin: proceduri de antrenare a
vederii, dietă, organizarea muncii şi educaţie.
7.1.2. Simptomele stresului vizual
Importanţa computerelor în societatea modernă este de necontestat. De aceea
este necesar să se găsească modalităţile prin care să se facă faţă efectelor pe care le
are folosirea lor îndelungată asupra sănătăţii operatorilor.
Problema cea mai frecventă o constituie disconfortul vizual. Acesta poate duce
la scăderea productivităţii muncii, poate afecta concentrarea şi capacitatea de a
înţelege ceea ce trebuie învăţat.
Organismul uman are tendinţa de a se adapta la stres, de multe ori fund nişte
adaptări defectuoase (fig. 2).
Hotărâre
Renunţare
Disconfort fizic / Durere
- dureri de cap
- tensiune la nivelul ochilor
- satisfactie scăzută
Adaptare
- miopie
- suprimare
- probleme de coordonare
- nerealizare
- opţiuni/promovare în carieră limitate
Fig. 2. Moduri de adaptare la stres
Simptomele directe ale stresului vizual sunt:
o tensiune la nivelul ochilor;
o dureri de cap;
o dificultăţi de focalizare;
o miopie;
o dublarea imaginii;
o modificări în percepţia culorilor.
Simptomele indirecte pot include:
dureri la nivelul muşchilor şi oaselor (gât,
o umeri, spate,
încheietura mâinii);
o oboseală fizică excesivă;
eficienţă vizuală scăzută în desfăşurarea
o activităţii.
în continuare vom analiza câteva dintre aceste manifestări ale stresului vizual.
Tensiunea (încordarea la nivelul ochilor) şi probleme de vedere înrudite
Mulţi dintre cei ce folosesc timp îndelungat computerul (mai mult de 2 ore pe
zi) se plâng de probleme cu vederea.
Iată ce rezultate s-au obţinut comparând problemele de vedere ale utilizatorilor
şi non-utilizatorilor de terminale video (tabelul 6).
Tabelul 6
Comparaţie între utilizatorii şi non-utilizatorii terminalelor video din punct de vedere al
problemelor de vedere
(după Smith 1981)
Problema apărută Procentajul Procentajul non-
utilizatorilor % utilizatorilor %
Modificări în perceperea 40 9
culorilor
Ochi iritaţi 74 47
Senzaţie de arsură la 44
80
nivelul ochilor
Vedere înceţoşată 71 35
Tensiune 91 60
Un studiu efectuat asupra funcţionarilor (tabelul 7) a demonstrat o corelaţie
clară între numărul orelor petrecute în faţa calculatorului şi numărul simptomelor
de stres apărute.
Tabelul 7
Corelaţia dintre numărul de ore de utilizare a terminalului video pe săptămână şi problemele de
sănătate apărute
(după Resko & Mansfield 1987)
Simptome <15 h 15-30 h >30 h
Tensiune ochi 33% 37% 63%
Dureri de cap 20% 27% 47%
Ergonomia în relaţie cu noile tehnologii informaţionale 107
Ameţeli 4% 6% 5%
Tulburări de somn 13% 11% 11%
Dureri de spate 23% 26% 40%
Probleme de focalizare
Cercetările asupra capacităţii de focalizare a ochilor au dus la descoperirea
fenomenului numit LAG (rămânere în urmă). Iată o definiţie simplistă a acestui
termen: LAG reprezintă “diferenţa între distanţa la care se află obiectul privit şi
distanţa normală, naturală de focalizare a Privitorului”.
Un alt concept, înrudit cu acesta, este RPA (punctul de relaxare şi de
acomodare), reprezentând “punctul în care îşi focalizează privirea o persoană
atunci când priveşte într-un câmp vizual gol, lipsit de elemente care să concentreze
atenţia”. Acest punct de relaxare variază de la un individ la altul. RPA reprezintă
un indice al oboselii vederii.
Gerald Murch este cercetător în domeniul ergonomiei. El a măsurat distanţa
focală a ochilor ce urmăresc ecranul displayului cu ajutorul laserului. Astfel, a
descoperit că ochiul nu se poate focaliza asupra informaţiilor de pe ecranul
displayului cu aceeaşi precizie cu care se focalizează asupra unei pagini tipărite.
Dacă terminalul video este folosit mai mult timp, punctul de focalizare al ochiului
trece dincolo de ecran şi se apropie de punctul de relaxare, ceea ce în timp duce la
degradarea imaginii percepute pe ecran. De aceea sunt necesare măsuri corective
(ochelari speciali prescrişi pentru terminalul video şi/sau formarea, antrenarea
vizuală).
Datorită schimbării focalizării între ecran, materialele cu care se lucrează şi
mediul înconjurător se produce adaptarea incorectă a văzului cu consecinţe asupra
vitezei şi a capacităţii de înţelegere în timpul lucrului cu terminalul video.
Miopia
Miopia ar putea fi cauzată de condiţii improprii de desfăşurare a activităţii
(lumină insuficientă, poziţie incorectă, cititul la distanţe prea mici ce determină
apariţia stresului) sau este o moştenire genetică. Aceste două variante sunt acum în
discuţia specialiştilor. In era computerelor miopia ar putea constitui o formă de
adaptare a sistemului vizual la vederea de aproape. S-au făcut studii asupra
studenţilor, care au demonstrat că miopia lor a crescut pe parcursul anului şcolar şi
a scăzut pe perioada verii.
Miopia poate fî evitată printr-o igienă corespunzătoare a vederii.
Schimbări în percepţia culorilor
Acestea sunt determinate de urmărirea ecranului în mod constant pentru
perioade lungi de timp, alternând cu mutarea privirii asupra fundalului. Privitorul
poate percepe culori opuse sau complementare celor care alcătuiesc fondul
imaginilor de pe ecran (urmărirea constantă a unui ecran verde conduce la
perceperea108 culorii roz la schimbarea focalizării
Ionel Enache - Ergonomiaprivirii). Acest fenomen poate fi
alarmant dar nu este periculos şi dispare după puţin timp.

Dublarea imaginii
Displopia (vederea dublă) se datorează unei scăderi a capacităţii de coordonare
a ochilor. Este o afecţiune temporară, totuşi trebuie consultat un medic oftalmolog
spre a îndepărta posibilitatea existenţei unei disfuncţionalităţi neurologice serioase.
Sindromul “ochilor uscaţi”
Apare la purtătorii lentilelor de contact. Optometriştii sugerează umezirea
frecventă a ochilor.
Vederea şi poziţia de lucru
De foarte multe ori stresul vizual este legat de problemele de poziţie: dureri de
cap, de umeri, dureri ale încheieturilor mâinii sau ale spatelui.
Designul computerului nu ne permite să vedem în acelaşi timp tastatura şi
imaginea pe ecran. Datorită proastei legături dintre activităţile vizuale şi cele
motorii, ochii sunt supuşi stresului.
Medicul optometrist Allan Grant propune denumirea de Homo quintadus pentru
descrierea speciei ce s-a dezvoltat din Homo sapiens şi care deţine o vedere perfect
adaptată activităţilor desfăşurate la distanţe mici. El consideră că cea mai eficientă
modalitate de obţinere a confortului la utilizarea calculatorului o constituie
schimbarea designului acestuia, nu adaptarea sistemului vizual al individului.
Terminalul video-display şi stresul
Stresul resimţit la locul de muncă depinde de tipul activităţii şi de natura
individului. Unele activităţi sunt mai stresante decât altele. Diferă însă reacţia
fiecărui individ la acesta.
Stresul vizual duce la modificări ale ritmului cardiac, ale respiraţiei Şi la alte
simptome de stres. Expunerea excesivă la factori de stres poate avea ca rezultat
apariţia unor probleme mentale sau sociale grave (anxietate, deprimare, oboseală,
iritabilitate, productivitate scăzută şi creşterea absenteismului).
Unele activităţi repetitive, izolate social conduc la un nivel ridicat al stresului
(controlorii de trafic aerian sau operatorii de introducerea datelor). Mult mai uşoare
din punct de vedere al stresului sunt activităţile la care desfăşurarea programului şi
stabilirea termenelor rămân la aprecierea individului. In consecinţă, munca
specialiştilor şi a celor din posturi de conducere au cel mai mic nivel de stres legat
de utilizarea terminalului video.
Dr. J.R. Pierce de la Universitatea din Alabama a studiat dovezile fiziologice
ale stresului vizual. în urma studiului a rezultat o legătură între tipul activităţii şi
nivelul de stres. Deseori caracteristicile activităţii şi nu individul constituie cauza
stresului (fig. 5).
Stres vizual Activitate
Maxim Ergonomia
Controlor trafic
în relaţie cu noile tehnologii aerian
informaţionale 109
Introducerea datelor Contabilitate Procesare de text Mediu Secretară
Editor
Autor
Minim Posturi de conducere
Fig. 5. Nivelul stresului vizual pentru diferite tipuri de activităţi
Pe lângă organizarea activităţii sunt şi condiţii fizice sau de mediu specifice
fiecărui loc de muncă ce pot influenţa nivelul de stres: iluminare insuficientă,
zgomote peste nivelul admis, calitatea necorespunzătoare a aerului, spaţiul
inadecvat de desfăşurare a activităţii şi designul incorect al mobilierului şi staţiilor
de lucru.
Pot să apară reacţii adverse la stresul determinat de folosirea computerului:
evitarea activităţilor specifice, disconfort sau adaptări greşite ale vederii.
Tabelul 8 prezintă informaţii privind legătura dintre sarcinile de serviciu pentru
folosirea terminalelor video şi diverşi factori ce pot cauza stresul. Datele cuprinse
în tabel arată că activităţile diferă foarte mult din punct de vedere al interacţiunii
om-computer.
Tabelul 8
Categorii de sarcini specifice folosirii terminalelor video
Sarcini de Viteza de Cerinţe întrerupe Controlul Decizii de
lucru introducere vizuale ri vitezei de luat
a datelor lucru
Introducere Mare Document Foarte Redus Puţine
date sursă puţine
Extragere de Medie Numai Câteva Variază Câteva
date ecran
Comunicare Medie/ Numai Pauze Variază Câteva
interactivă intermitentă ecran
Procesare Medie/ Ecran/doc. Puţine Câteodată Variază
text intermitentă
Programare Mică/ Doc./ecran Frecvent Mare Numeroase
intermitentă e
7.1.3.Factori care influenţează stresul vizual
Raportul Academiei Naţionale de Ştiinţe a Statelor Unite sugerează că
problemele de vedere datorate lucrului cu computerul pot fi reduse cu 39% prin
îmbunătăţirea condiţiilor ergonomice.
Mediul de lucru cu computerul este determinat de o serie de factori fizici, cum
ar fi:
• iluminatul;
• poziţia utilizatorului;
• amplasarea computerului;
• zgomotul;
• calitatea
110 aerului. Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
Pe lângă aceştia există şi aspecte adiacente ale activităţii care pot contribui la
stresul vizual:
• specificul muncii desfăşurate;
• planificarea şi organizarea acesteia;
• profilul fiziologic şi psihologic al utilizatorului;
• eficienţa vizuală a operatorului;
• caracteristicile staţiei de lucru.
Doctorii James Sheedy şi Steven Parsons, optometrişti la Colegiul de
Optometrie al Universităţii Berkley, California, au publicat un raport intitulat
Aspecte clinice ale ochiului în cazul utilizării terminalului video-display.
Antecedente în cuprinsul căruia se arată că “sarcinile caracteristice utilizării
terminalului video solicită ochiul mult mai mult şi pot cauza un stres mult mai
puternic decât activităţile mai puţin solicitante vizual. Este clar că un procent mare
de utilizatori prezintă simptome specifice. îmbunătăţirea displayurilor video, a
mediului de lucru al staţiilor precum şi a proiectării activităţii pot reduce cerinţele
vizuale ale acesteia”.
Afecţiunile vizuale ale lucrătorilor pot fi depistate şi tratate în urma examenelor
oftalmologice. Pe lângă grija pentru întreţinerea ochiului, de mare importanţă în
asigurarea condiţiilor optime de lucru ale operatorilor este îmbunătăţirea aspectului
ergonomie.
Studiile au estimat că numai 5-10% din toţi utilizatorii de terminale video
lucrează în condiţii perfect corespunzătoare din punct de vedere ergonomie.
Factorii general întâlniţi în mediul de utilizare a monitorului şi care pot avea
efect negativ asupra utilizatorului vor fi analizaţi în continuare.
Displayuri plate bidimensionale
în activitatea de procesare de text pagina tipărită este înlocuită cu caracterele
luminoase de pe ecran. Pentru a citi pagina tipărită sau pentru a tasta, linia privirii
coboară cu 20-40 de grade. Pentru a urmări apoi ecranul privirea trebuie deplasată
în plan orizontal. Această linie orizontală îl face pe privitor susceptibil de
numeroase interferenţe vizuale: strălucire supărătoare, fundal ce distrage atenţia,
variaţii ale intensităţii luminii în cameră. Ecranul poate să se comporte ca o oglindă
reflectând obiectele apropiate.
Mişcarea pe orizontală pentru a vedea ecranul forţează tonusul muşchilor din
jurul ochilor, iar urmărirea displayului timp îndelungat nu permite relaxarea privirii
şi o stimulare suficientă a ochiului pentru a menţine o focalizare corespunzătoare.
Limitele contrastului
Pentru a mări confortul vizual este de preferat o cameră mai slab luminată
atunci când privim ecranul computerului. O lampă de birou corect amplasată va
permite citirea
Ergonomiasimultană a documentelor
în relaţie cu noile tehnologii informaţionale cu care se lucrează. 111
Culorile
Caracterele care apar pe ecran pot avea efect hotărâtor asupra confortului
vizual. Caracterele negre pe fundal alb asigură confortul vizual maxim. Alte culori
preferate pentru caractere sunt: verde, galben şi portocaliu. Este bine să fie evitate
cele scrise cu roşu sau cu albastru.
Display-urile color sunt mult mai obositoare pentru sistemul vizual decât cele
monocrome.
Fundalul ecranului are efect asupra sistemului vizual. Un ecran alb asigură o
focalizare foarte bună.
Polaritatea
Cercetările nu sunt concludente în a alege genul de polaritate preferat. Pe
parcursul zilei poate fi alternată polaritatea spre a asigura o variaţie a stimulilor
pentru ochi.
Luminozitatea
Operatorul trebuie să regleze luminozitatea ecranului şi contrastul pentru a
obţine confortul vizual maxim. Unii utilizatori au declarat că luminozitatea
variabilă a ecranului pe parcursul zilei de lucru asigură relaxarea ochilor obosiţi.
Tipul şi dimensiunea caracterelor
înălţimea recomandată pentru caractere este între 2,5 mm şi 3,00 mm, fiecare
dintre ele trebuind să fie foarte clar definită pe ecran. Standardele internaţionale
stabilesc 80 de caractere pe linie şi 25 de linii pentru un ecran.
Rezoluţia caracterelor de pe ecran depinde de dimensiunile matricei. Cele mai
comune dimensiuni ale matricei sunt de 5x7, 7x9 sau 9x11. Cu cât matricea este
mai mare cu atât calitatea caracterelor este mai bună. Cele mai bune sunt
caracterele constituite dintr-o matrice de cel puţin 7x9.
Pentru lizibilitatea textului de pe ecran este important şi fontul caracterului
(formatul acestuia).
Terminalul video trebuie verificat la fiecare şase luni pentru a ne asigura că
funcţionează conform prescripţiilor. Verificarea periodică se va desfăşură conform
prescripţiilor producătorului. Ea va asigura şi o calitate corespunzătoare a
caracterelor.
Scrolling (Defilarea textului)
Operatorul trebuie să cunoască modul în care apare informaţia pe ecran şi să
regleze capacităţile vizuale de urmărire şi de scanare în aşa fel încât informaţia să
fie prezentată în ritmul înţelegerii. Fiecare operator o poate face în mod specific.
“Pâlpâirea” şi “vălurirea” ecranului
La computerele fabricate începând cu 1989 aceste probleme au fost eliminate.
Aparatele de birou cu câmpurile magnetice de joasă frecvenţă (imprimante laser,
copiatoare,112fax-uri) pot degrada imaginea de pe ecran.
Tastatura
în conceperea tastaturii trebuie să se ţină seama de anumiţi factori:
• dispunerea tastelor;
• dimensiunea acestora;
• unghiul şi înălţimea tastaturii;
• rezistenţa la apăsare;
• culorile folosite pentru diferite funcţii ale tastelor.
Tastaturile proiectate neergonomic pot determina dureri ale încheieturilor
mâinii ce se pot transforma în incapacităţi permanente de mişcare. Sunt de preferat
tastaturile mobile şi folosirea unui wrist pad (suport pentru încheieturi).
Staţiile de lucru integrate unde ecranul, tastatura şi zona de amplasare a
documentelor cu care se lucrează sunt în acelaşi plan asigură o utilizare mai
confortabilă a calculatorului.
Distanţa de lucru (fig.6)
Fig. 6. Distanţa şi poziţia recomandate pentru lucrul pe calculator

Distanţa de la care se priveşte ecranul monitorului (47-70 cm) este mai mare
decât distanţa normală pentru citit (30-40 cm), ceea ce duce la creşterea distanţei
normale de focalizare.
Preocupările recente legate de riscurile radiaţiilor cu frecvenţă scăzută au
stabilit că distanţa optimă până la ecran este de 70 cm. Ea poate fi obţinută prin
mărirea caracterelor pe ecran.
Ochelarii speciali pentru computer (lentilele lor echilibrează sistemul vizual,
reducând stresul) pot deveni un accesoriu obişnuit al utilizatorului de computere.
Mobilierul şi designul locului de muncă
Tipul şi designul mobilierului poate influenţa confortul vizual şi general al
utilizatorului.
Scaunele folosite în lucrul cu echipamentele de calcul trebuie să fie reglabile.
Sunt excelente scaunele ergonomice, cu spătar reglabil care poate fi ajustat pentru
a sprijini zona
Ergonomialombară.
în relaţie cu noile tehnologii informaţionale 113
Computerul trebuie să fie aşezat pe un suport mobil care să permită reglarea
poziţiei pentru eliminarea strălucirii sau reflexiei.
Un mediu de lucru optim de desfăşurare a activităţii depinde de cum sunt integrate
intimitatea, confortul şi funcţionalitatea.
Strălucirea supărătoare
Se poate diminua prin iluminarea adecvată a spaţiului de lucru, prin
îndepărtarea computerului de sursa de lumină sau prin instalarea de paravane.
Filtrele anti-strălucire sau acoperirile anti-reflexie pe lentilele ochelarilor pot fi
utile.
Temperatura camerei
Temperaturile extreme pot acţiona ca factori indirecţi de stres ce afectează
concentrarea şi performanţele vizuale ale utilizatorului terminalului video.
Calitatea aerului
Computerele trebuie plasate în locuri cu umiditate scăzută.
Este salutară tendinţa de a se interzice fumatul la locul de muncă.
Aerul închis poate afecta şi el capacitatea de desfăşurare a activităţii pentru
perioade lungi.
Iluminarea încăperii
Iluminarea în încăpere trebuie să fie de 3 ori mai puternică decât fundalul
ecranului. Este de preferat să se folosească lămpi de birou în locul iluminării din
plafon.
Pentru citirea cărţilor se recomandă 100-200 Candeli. Conform Institutului
Naţional de Standardizare American (ANSI) pentru staţiile de lucru cu computerul
se recomandă 18-46 Candeli.
Cu cât este mai mic contrastul între ecran şi mediul înconjurător, cu atât este
mai bine. Astfel se reduce oboseala ochiului care nu mai trebuie să facă eforturi de
adaptare de la o luminozitate la alta.
Suprafaţa pereţilor şi culoarea lor
Pereţii trebuie să fie maţi şi într-o culoare pastel.
Zona de relaxare a privirii
Operatorii trebuie să aibă în faţă un spaţiu deschis. Acesta creează posibilitatea
odihnirii ochilor prin fixarea unor obiecte îndepărtate.
Zgomotul
Odată cu trecerea de la maşina de scris la utilizarea computerului, nivelul
zgomotului a fost redus simţitor. Surse cauzatoare de zgomot şi de distragere a
atenţiei pot fi imprimantele zgomotoase sau celelalte persoane din încăpere.
Imagini reflectate
Această problemă poate fi eliminată prin mutarea monitorului sau prin aplicarea
unui filtru.114 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
Tipul de activitate
Un alt factor important de influenţare a stresului vizual îl reprezintă structura,
cerinţele şi ritmul activităţii.
Muncile complexe de natură psihică sunt în general grele şi obositoare mai ales
pentru ochi. Activităţile relativ simple din birou precum cele de secretariat sau de
introducere a datelor sunt stresante din cauza structurii şi ritmului. Fiind repetitive
şi monotone ele sunt obositoare şi lipsite de satisfacţie.
Studiile arată că lucrătorii care au un control scăzut asupra conţinutului şi
vitezei muncii lor sunt cei mai vulnerabili la stres.
Durata activităţii, a pauzelor, diversitatea sarcinilor şi rotaţia activităţilor
influenţează, de asemenea, nivelul stresului.
Perceperea activităţii
Profdul psihologic al lucrătorului poate influenţa stresul indus de activitate.
Felul în care acesta percepe activitatea pe care o depune este un factor determinant
în stabilirea nivelelor de stres. Dacă mediul de desfăşurare a activităţii corespunde
nevoilor şi capacităţilor persoanei, atunci plângerile referitoare la problemele de
sănătate vor fi minime.
Dacă individul şi munca sa nu sunt compatibili, atunci stresul ce rezultă inerent
va fi amplificat de utilizarea computerului.
Alţi factori care influenţează nivelul stresului includ: ameninţarea pierderii
locului de muncă, evenimentele neprevăzute (căderea sistemului, întârzieri) şi
izolarea socială (fig. 7).
Tastatura Distanţa de lucru Mobilier şi proiectarea echipamentului
OPERATO
COMPUTE COMPUTE
RUL
R R
UMAN
Temperatura camerei Variaţia sarcinilor de lucru Calitatea aerului Perioade de odihnă Iluminarea camerei
Suprafaţa şi culoarea pereţilor
Strălucire supărătoare Zgomot
Imagini reflectate
Perceperea activităţii Sănătatea vederii Lentile de contact Ochelari pentru computer
Variaţia sarcinilor de lucru
Perioade de odihnă
COMPUTER
Caracteristicile ecranului Contrast Culoare Polaritate Luminozitate “Pâlpâire” şi “vălurire”
Fig. 7. Factorii din mediul de lucru cu computerul care influenţează stresul
vizual
7.1.4. Măsuri pentru prevenirea stresului vizual
1. Videoterminalul şi poziţia nenaturală a ochilor
Utilizarea unui calculator nu se aseamănă deloc cu actul tradiţional al cititului.
Există o mare diferenţă între a privi o foaie albă de hârtie acoperită cu litere
negre, careErgonomia
reflectă lumina, şi a privi un ecran (de obicei negru),115
în relaţie cu noile tehnologii informaţionale
care este
autoiluminat şi care este acoperit cu numeroase caractere colorate.
Lumina suplimentară care provine de la un ecran de calculator este suficient de
puternică şi necesită o utilizare minimă a celei naturale sau a celei artificiale.
Lumina emanată din ecranul calculatorului trece printr-un proces de
reîmprospătare continuă a unui înveliş de fosfor, aşa încât imaginea să nu pălească.
Această “reîmprospătare” trebuie realizată cu o viteză de aproape 60 de ori pe
secundă, în caz contrar utilizatorii vor sesiza o uşoară licărire, asemănătoare celei
produse de vechile tuburi fluorescente de iluminat.
Marea diversitate a tipurilor de monitoare generează diverse rate de licărire.
Pentru utilizatori, acest lucru poate fi deosebit de stresant.
Ca o soluţie împotriva acestui fenomen se poate diminua capacitatea de
strălucire a ecranului, dar şi acest lucru poate conduce la apariţia altor probleme.
Există o mare diferenţă între poziţia naturală a ochilor atunci când citim şi
poziţia nefirească a ochilor atunci când privim ecranul unui calculator. Poziţia
drept-înainte a operatorilor pe calculator este nenaturală şi diferă mult de poziţia
convenţională, adoptată în timpul cititului. Muşchii globului ocular “se luptă”
pentru a realiza acel echilibru necesar pentru a fixa şi a reţine imaginea.
Această stare de permanentă încordare conduce la apariţia unor simptome
neplăcute, precum oboseala şi durerile de cap.
în mod ideal, ecranul unui calculator ar trebui poziţionat la circa 10 inch (25,4
cm) sub linia orizontală a privirii (vezi SR EN29241-2: 1994. Prescripţii
ergonomice pentru activitatea de birou desfăşurată prin intermediul
videoterminalelor).
2. Strălucirea emanată de ecranul calculatorului
Termenul de strălucire desemnează orice împrăştiere exterioară a razelor
luminoase.
într-un birou există numeroase surse care produc strălucire: lămpi impropriu
poziţionate, tuburi fluorescente, lumina exterioară (lumina zilei), suprafeţele cu un
grad mare de reflexie şi orice obiect iluminat (pe care cade lumina).
Suprafaţa din sticlă a unui ecran de calculator poate avea un grad mare de
reflexie.
In timp ce ochii operatorului pe calculator se află poziţionaţi drept- mainte, ei
sunt influenţaţi de sursele externe de iluminare şi, în special, de lumina provenind
din plafon.
Există numeroase modalităţi pentru a reduce strălucirea:
Ataşarea la monitorul calculatorului a unor filtre anti-strălucire. Filtrele
obişnuite sunt realizate din sticlă sau din fibre de plastic. Fiecare tip de filtru are
avantajele sale.
Ecranele
116din sticlă sunt în general mai- Ergonomia
Ionel Enache bune. în ciuda infodocumentare
în structurile faptului că sunt
costisitoare şi necesită o curăţire frecventă, sunt excelente în reducerea strălucirii.
O a doua modalitate vizează poziţionarea corectă a ecranului calculatorului. în
timpul în care nu utilizăm calculatorul putem poziţiona ecranul acestuia în aşa fel
încât să nu reflecte în nici un fel lumina.
Iluminarea birourilor. Cercetătorii au remarcat că numeroase birouri sunt
improprii pentru utilizarea calculatoarelor din punct de vedere al strălucirii.
Iluminarea birourilor în care se utilizează calculatoarele ar trebui să fie de trei
ori mai puternică decât lumina produsă de ecranul pe care îl folosim în mod
obişnuit.
Tradiţionalele filtre de lumină plasate pe plafoane şi care utilizează tuburile
fluorescente sunt adesea o sursă considerabilă de strălucire. Aceste dispozitive pot
fi adaptate în aşa fel încât să direcţioneze lumina în jos, în unghi drept, în loc să o
împrăştie în toate direcţiile.
Această metodă contribuie la crearea unei ambianţe plăcute şi liniştitoare pentru
ochi.
Utilizarea unor ochelari speciali pentru lucrul pe calculator.
S-a demonstrat că folosirea acestor ochelari duce la creşterea confortului vizual.
Se pare că vor deveni accesorii pentru utilizatori.
Lentilele ochelarilor obişnuiţi nu pot asigura flexibilitatea necesară lucrului cu
computerul. Lentilele speciale bifocale pentru computer au porţiunea de sus
proiectată pentru urmărirea ecranului, în timp ce partea de jos este realizată pentru
a urmări textul scris. Lentilele trifocale sunt şi mai specializate, asigurând zone
pentru computer, pentru text şi pentru privirea la distanţă. Există şi lentile noi, cu
design modem, care permit modificări gradate ale puterii lentilelor în funcţie de
variaţia distanţei. Lentilele colorate acoperite cu straturi anti-reflexie sunt
câteodată utile ca elemente adiţionale pentru creşterea confortului la urmărirea
ecranului computerului.
Persoanele trecute de 40 de ani suferă deja din cauza dificultăţilor de
concentrare asupra obiectelor aflate la mici distanţe. Acest lucru este un rezultat al
modificărilor ce survin în structura aparatului vizual, din cauza înaintării în vârstă.
în această situaţie se recomandă utilizarea ochelarilor obişnuiţi pentru citit şi a
ochelarilor speciali pentru lucrul cu calculatorul, care echilibrează această
disfuncţie naturală.
în lucrul cu calculatorul nu se recomandă folosirea lentilelor de contact, acestea
produc senzaţii de disconfort după un număr de ore petrecute în faţa monitorului.
Munca pe calculator necesită îngrijiri speciale ale vederii. Dintre acestea
menţionăm necesitatea unui examen periodic al vederii.
Operatorii pe computer trebuie să facă un control al vederii şi al stării de
sănătate a Ergonomia
ochilor încufiecare
în relaţie an.
noile tehnologii Controlul ochilor trebuie făcut de
informaţionale 117un optometrist
sau de un oftalmolog familiarizat cu cerinţele vizuale ale utilizării computerului.
Iată ce aspecte trebuie să cuprindă un astfel de examen:
• sănătatea ochiului;
• acuitatea vederii la distanţă;
• acuitatea vederii de aproape;
• cât de bine lucrează ochii împreună (bi-ocularitatea);
• capacitatea de lucru la distanţe mici;
• evaluarea capacităţilor de focalizare;
• semne sau simptome precoce de stres vizual.
Este necesar să-i furnizăm medicului oftalmolog cât mai multe informaţii
despre condiţiile de lucru şi de iluminare ale locului de muncă, informaţii despre
timpul pe care îl petrecem în faţa calculatorului şi despre eventualele simptome pe
care le resimţim.
în birourile în care există aparatură hardware, există filtre de aer pentru a capta
eventuala umezeală care ar putea afecta această aparatură şi pentru a îmbunătăţi
condiţiile de siguranţă a calculatoarelor.
Folosirea acestor filtre generează însă apariţia prafului, care la rândul său
conduce la apariţia altor probleme de ordin tehnic.
Operatorii pe calculator au tendinţa de a clipi mai rar, din cauza lucrului la
distanţe mici, şi de aceea suferă de senzaţia extrem de neplăcută a “prăfuirii”
globilor oculari. în această situaţie se recomandă folosirea unor picături speciale
recomandate de către medicul oftalmolog.
3. Terapia vizuală
Este vorba despre un program special prin care operatorii pe calculator sunt
învăţaţi cum să-şi folosească ochii într-un mod cât mai corect şi cu minimum de
efort.
Acest lucru presupune urmarea unui program special ce cuprinde tehnici şi
proceduri care ajută indivizii să-şi îmbunătăţească toate aspectele ce ţin de
sănătatea analizatorului vizual, incluzând coordonarea generală a ochilor,
coordonarea mână-ochi, mişcările ochilor şi elemente legate de focalizare.
4. Testarea vizuală
Un program recent, care şi-a dovedit din plin eficienţa în realizarea de teste
privind monitorizarea simptomelor stresului vizual, este programul Eye-CEE (The
Eye - Computer Ergonomie Evaluation System for UVD users) şi constă în
completarea unui chestionar on-line şi în urmarea unor teste de vedere. Programul
îşi propune să constate dacă simptomele pe care le acuză operatorii pe calculator
sunt generate sau nu de condiţiile de mediu.
Rezultatele acestor teste pot fi consultate de către medicul oftalmolog, cel mai
în măsură 118
să recomande un tratament recuperator
Ionel Enache adecvat.
- Ergonomia în structurile infodocumentare
5. Tehnica celor “3 B”
Există numeroase metode pe care le putem urma singuri pentru a reduce stresul
vizual. Aceste metode sunt cunoscute sub numele universal de Tehnica celor 3 B
(Blink, Breathe, Break). o Blink (clipirea)
Clipitul reprezintă o funcţie automată a aparatului vizual. Este cel mai rapid act
reflex din organismul uman. în mod normal, un om clipeşte de circa 15 ori pe
minut. Cel mai adesea clipim atunci când suntem neliniştiţi, supăraţi, nervoşi,
atunci când vorbim sau când ne concentrăm asupra unui anumit lucru.
Clipitul permite ochilor să se odihnească timp de câteva secunde şi contribuie la
curăţirea şi la umezirea suprafeţei globilor oculari; prin urmare, la menţinerea unei
vederi clare.
Fiindcă clipitul este un act reflex trebuie ca iniţial să ne concentrăm atenţia
asupra menţinerii unei rate normale a clipitului în timp ce lucrăm în faţa unui
calculator; după aceea, vom putea clipi într-un mod cât mai natural.
o Breathe (respiratul)
Organismul uman este un adevărat sistem, specializat în realizarea schimbului
de oxigen şi de dioxid de carbon care este emanat în urma actului respiraţiei.
Atunci când suntem puşi în faţa unei situaţii limită avem tendinţa de a ne reţine
respiraţia, pentru că ritmul acesteia controlează activitatea musculară.
Atunci când ne reţinem respiraţia, nici măcar nu băgăm de seamă faptul că
anumiţi muşchi din corpul nostru se contractă.
Un ritm normal al respiraţiei ne relaxează muşchii, chiar şi pe aceia ai
aparatului vizual.
o Break (pauza)
Din cauza intensei concentrări de care dau dovadă operatorii pe calculator, nu
este de mirare că organismul uman are nevoie de pauze de relaxare.
Ochii noştri nu au fost construiţi pentru a lucra prea multă vreme la distanţă
mică. Cercetătorul american Anshel Jeffrey a elaborat un program ergonomie
pentru relaxarea aparatului vizual, program ce se bazează pe luarea unor pauze.
Aceste pauze au fost reunite sub denumirea de Micro, mini and maxi Breaks.
Pauzele “Micro” durează circa 10 secunde şi ar trebui luate din 10 în 10
minute. Terapia constă în concentrarea privirii asupra unui punct situat la
aproximativ 10 paşi distanţă. Subiectul trebuie să respire şi să privească clipind rar.
In tot acest răstimp subiectul trebuie să continue să- şi rotească globii oculari şi să-
şi fixeze privirea asupra unui obiect îndepărtat.
Pauzele “Mini” trebuie luate din oră în oră şi trebuie menţinute circa 5 minute.
în timpul acestei terapii subiectul trebuie să stea în picioare şi să-şi întindă muşchii
şi membrele. în tot acest răstimp ochii subiectului trebuie să continue să se rotească
relaxa.
pentru a-i Ergonomia Aceste
în relaţie exerciţii
cu noile tehnologii vizuale sunt recomandate de medicul
informaţionale 119 oftalmolog.
Pauzele “Maxi” pot fi luate în timp ce servim o gustare sau o cafea. Această
terapie presupune ridicarea subiectului de la masa de lucru şi punerea în mişcare a
sângelui prin intermediul mersului.
Această terapie trebuie repetată o dată la câteva ore.
6. Poziţia la locul de muncă (fig. 8)
Situaţia ideală a lucrului pe calculator ar fi cea în care toate condiţiile de mai jos
sunt satisfăcute simultan:
1. Ecranul, documentul şi consola se află toate la aceeaşi distanţă de ochii
utilizatorului. Suporturile documentelor au posibilitatea să poziţioneze
documentul la aceeaşi distanţă cu ecranul computerului.
1 înălţime reglabilă a scaunului.
kl
Suport pentru picioare. —
— (5T
Tastatură mobilă pe suprafaţă cu fnălţime reglabilă. **
Braţe aproximativ
paralele cu solul. *■" ^-7 3, _
Coapse aproximativ/ paralele cu solul. / / f
Lumină reglabilă directă

_ Mijlocul ecranului puţin sub nivelul ochiului.
Nu există strălucire supărătoare sau reflexie.
..Ochelari speciali pentru computer dacă e necesar

Spătar reglabil.
Iluminarea indirectă a camerei
luminozitate moderată
(se poate stinge dacă e nevoie'
Suport pentru documente aproximativ la acelaşi unghi cu ecranul.

’j* Scaun mobil cu bază stabilă.
Fig. 8. O staţie
120
de lucru corect proiectată Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
2. Ţineţi picioarele bine aşezate pe pământ atunci când sunteţi aşezat. Utilizatorii
scunzi pot folosi un suport pentru picioare.
3. Trunchiul stă drept dar înclinat cu aproape 20 de grade din şolduri.
4. Nu îndoiţi mâna din încheietură atunci când tastaţi. îndoirea încheieturii poate
duce la afecţiuni date de încordare repetată. Asiguraţi-vă că încheieturile nu se
sprijină pe o margine ascuţită atunci când tastaţi.
5. Menţineţi coapsele în poziţie orizontală cu picioarele aşezate cu toată talpa pe
sol sau pe un suport dacă este nevoie.
6. Partea de sus a braţului va fi în poziţie verticală atunci când folosim terminalul
video.
7. Antebraţul va fi în poziţie orizontală sau uşor coborât.
8. Suprafeţele terminalului şi/sau ale documentului vor fi la o înălţime astfel încât
picioarele să nu atingă partea de dedesubt a mesei.
Un test simplu pentru verificarea respectării normelor ergonomice în lucrul cu
noile echipamente de calcul poate fi următorul:
1. Dacă la următoarele întrebări răspunsul este DA, trebuie să consulţi un
optometrist
• Apar dureri de cap după aproximativ 23-30 de minute de lucru pe calculator?
• Apare senzaţia de oboseală a ochilor însoţită de dureri în jurul acestora după
aproximativ 20-30 de minute?
• Vederea este uneori neclară după folosirea calculatorului?
• Literele, numerele, simbolurile apar neclar pe ecran şi nu pot fi distinse, chiar
după ce monitorul a fost reglat?
• Pierzi frecvent rândul documentului după care se face copierea, după ce
priveşti ecranul?
• Apare uneori imaginea dublă?
• Apare senzaţia de ochi uscaţi sau iritaţi după 20-3 0 de minute de folosire a
calculatorului?
• Apare fenomenul de înroşire a ochilor după 20-30 de minute?
2. Dacă răspunsul este NU la următoarele întrebări, staţia de lucru nu este
corect concepută din punct de vedere ergonomie.
• Monitorul şi tastatura sunt detaşabile?
• Centrul ecranului se găseşte mai jos cu 4-5 inch de nivelul ochilor?
• Ecranul pivotează dintr-o parte în alta?
• înălţimea ecranului este ajustabilă?
• Caracterele de pe ecran pot fi uşor citite de la o distanţă de 27-29 inch?
• Este nivelul iluminatului din cameră confortabil, iar sursele de lumină sunt
corect poziţionate?
• Există un filtru de
Ionel reducere a strălucirii
Enache Ergonomia
- ecranului?
• Este tastatura destul de grea pentru a sta fixă în timpul lucrului?

• Are tastatura 1 inch ori mai puţin în grosime?
• Există feedback adecvat la apăsarea unor taste (ex. sunete)?
• Tastatura are dimensiunile şi tastele standard? Există taste numerice separate?
• Există spaţiu adecvat pentru întreg echipamentul?
• Suprafaţa mesei permite poziţionarea monitorului şi tastaturii la distanţele
dorite?
• Există un suport vertical pentru documentele după care se face copierea?
• Există spaţiu pentru sprijinirea încheieturilor în timpul folosirii tastaturii?
• Suprafaţa de lucru (mesele) au marginile rotunjite?
• Suprafaţa de lucru permite folosirea confortabilă a ambelor mâini?
• Sunt toate materialele necesare lucrului (manuale, cărţi de referinţe, dischete)
uşor de găsit?
• Scaunul permite un suport confortabil pentru spate?
• Scaunul permite înclinarea spătarului independent de platformă?
• Poziţia şi unghiul spătarului pot fi ajustate?
• Platforma are marginile rotunjite?
• Platforma permite ajustări?
• Suprafaţa de sprijin este sigură (ex. picioare cu 5 role)?
• Scaunul are braţe. Pot fi poziţionate astfel încât să nu interfereze cu mutarea
scaunului şi cu poziţia corectă?
• Ai o poziţie relaxată în faţa calculatorului?
• în poziţia normală de lucru capul este aplecat în faţă nu mai mult de 20°?
• Umerii sunt relaxaţi?
• Poziţia încheieturilor mâinilor este “neutră”?
• Cotul permite flexarea la 90-100°?
• Poziţia şezând nu necesită răsucirea coloanei?
• Poţi lucra confortabil fară schimbări frecvente ale poziţiei?
• Temperatura camerei este în jur de 20-22° C?
• Camera are o bună ventilaţie, fără curenţi puternici?
• După fiecare oră de lucru iei o pauză de 10-15 minute?
• Calculatorul se află într-o zonă în care fumatul este interzis?
3. Dacă răspunsul este DA la următoarele întrebări, trebuie să consulţi un
medic.
• Apar dureri în degete, în mâini, în încheieturi sau în antebraţe în timpul
lucrului pe calculator?
• Durerile în degete, în mâini, în încheieturi sau în antebraţe apar după mai multe
ore de la încetarea lucrului?
• Ai pierdut
122 mobilitatea unor părţi ale -mâinilor
Ionel Enache Ergonomia în sau mobilitatea
structurile a devenit mai
infodocumentare
limitată de când ai început să lucrezi la calculator?

• Muşchii gâtului, umerilor sau spatelui au devenit mai rigizi sau încep să doară
după lucrul pe calculator?
Computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, dar nu ne fereşte de anumite riscuri privind
sănătatea. Aici am analizat numai influenţa asupra vederii. In plus, pe lângă ochi,
problemele care mai pot apărea sunt:
1. probleme musculare şi ale scheletului;
2. stresul;
3. efectele datorate radiaţiilor.
Pentru evitarea riscurilor asociate cu utilizarea computerului trebuie întreprinse
acţiuni în mai multe direcţii: cercetare, educaţie şi legislaţie.
Multe din studiile existente nu au condus la rezultate concludente. Educaţia
publicului, în special a utilizatorilor de computere, poate juca un rol cheie în
controlul riscurilor. Un public bine informat poate hotărî asupra unor standarde de
fabricaţie şi a unei legislaţii pentru protecţia utilizatorului de terminal video.
Reglementările legale pentru utilizarea computerelor trebuie formulate pe baza
descoperirilor ştiinţifice şi a cerinţelor unui public informat.
Consiliul pentru Probleme Ştiinţifice al Asociaţiei Medicale Americane a
publicat încă din anul 1987 câteva recomandări cu privire la efectele ecranelor
calculatoarelor asupra sănătăţii omului:
1. Institutul Naţional pentru Protecţia Muncii şi Sănătate şi alte grupuri vor
continua investigaţiile privind plângerile operatorilor pe terminale video,
acordând o atenţie deosebită ergonomiei şi măsurilor de reducere a stresului,
pentru micşorarea disconfortului lucrătorilor şi pentru îmbunătăţirea mediului
de desfăşurare a activităţii.
2. Asociaţia Medicală Americană (AMA) va încuraja conducerea instituţiilor să
trateze cu interes importanţa interfeţei om-maşină, să asigure un mediu de lucru
corespunzător şi să încurajeze comunicarea efectivă între proiectanţii sistemului
şi utilizatori.
3. AMA va continua să urmărească acest domeniu şi să alerteze medicii şi alte
părţi implicate dacă sunt sugerate şi alte aspecte negative. Deşi problema
utilizării calculatoarelor în condiţii ergonomice este
neclară şi în ţările dezvoltate, elaborarea unei legislaţii specifice care să cuprindă
reglementări clare pentru utilizatorii computerelor, noi norme de securitate şi unele
facilităţi salariale sau legate de timpul de lucru, este necesară la noi în ţară.
Normele specifice de securitate a muncii pentru prelucrarea automată a datelor
cuprinse în Ordinul Nr. 31/07.08.1996 al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale
sunt insuficiente, neactualizate şi puţin cunoscute de către utilizatori.
7.2. Stresul indus
Ergonomia în relaţie cude utilizarea
noile tehnologii Internetului
informaţionale 123
Intemetul nu este o reţea de calculatoare cum de multe ori se spune greşit, ci
este o reţea de reţele. Este o colecţie mondială de tot felul de calculatoare şi de
reţele de calculatoare legate între ele.
In anii 60, Intemetul a fost iniţial un experiment al Departamentului Apărării al
Statelor Unite, care urmărea să-i ajute pe oamenii de ştiinţă şi pe cercetătorii
răspândiţi pe suprafeţe mari să lucreze împreună, folosindu- se cu toţii de puţinele
şi de costisitoarele calculatoare şi de fişierele acestora.
Acest obiectiv a necesitat crearea unui grup de reţele interconectate care să
funcţioneze ca o unitate coordonată.
Războiul rece a stârnit interesul pentru o reţea care să reziste unui atac aerian.
Dacă o parte a reţelei ar fi fost distrusă, datele şi informaţiile ar fi continuat să
circule spre destinaţie cu ajutorul părţilor componente care au supravieţuit. Astfel,
în Internet responsabilitatea dirijării mesajelor a fost distribuită în toată reţeaua,
nefiind centralizată într-un singur loc.
Impactul Intemetului asupra vieţii noastre este mai mare decât influenţa pe care
a avut-o Revoluţia industrială în schimbarea societăţii secolului XVIII. Aceasta
este concluzia la care a ajuns un studiu efectuat de prestigiosul Centru de Cercetări
Henley din Marea Britanie, studiu finanţat de corporaţia americană CISCO
SYSTEM, liderul mondial în construcţia reţelelor pentru Internet. Raportu/
Impactul Intemetului în Europa relevă schimbările radicale produse în modul
nostru de a trăi, de a munci, de a învăţa şi de a ne petrece timpul liber. Spre
exemplu, cumpărăturile în cyberspaţiu reprezintă un paradis pentru 13% din
numărul bărbaţilor care utilizează Intemetul, datorită faptului că se fac mult mai
rapid. Acest motiv convinge, din păcate, numai 2% din femei să cumpere on-line.
Insă, din totalul utilizatorilor, doar 19% privesc Intemetul ca pe un mijloc de a
cumpăra diverse lucruri, pentru că 46% îl descriu ca pe o sursă de informaţii, 24%
ca pe un mijloc de a fi în contact cu ceilalţi oameni şi 10% ca pe o sursă de
distracţie.
De la inventarea sa în 1980, numărul reţelelor a crescut (după unele estimări în
prezent sunt peste 30000), numărul utilizatorilor a crescut spectaculos an de an,
astfel că în prezent acesta este de aprox. 500 de milioane. Este dificil de făcut o
prognoză, dar se pare că, în 10 ani, numărul utilizatorilor se va dubla. Cert este un
singur lucru: firmele de echipamente pentru Internet vând astăzi mai multe
consumabile decât cele de echipament pentru IT (tehnologia informaţiei). Mai mult
decât atât, raportul Centrului de Cercetări Henley a analizat şi implicaţiile sociale.
Concluzia: cei care au acces la Internet la locul de muncă sunt mult mai bine
informaţi, mai productivi, însă din cauza abundenţei de date de procesat, numărul
orelor de lucru este în creştere, proporţional cu acumularea oboselii şi stresului.
Ce fel de
124 informaţii putem localiza pe- Ergonomia
Ionel Enache Internet? El oferă
în structurile o colecţie de date care
infodocumentare
se îmbogăţeşte într-un ritm rapid, colecţie ce cuprinde subiecte de la medicină la

ştiinţă şi tehnologie. El prezintă un material complet din domeniul artelor, precum
şi materiale de cercetare pentru studenţi şi materiale referitoare larecreere, la
divertisment, la sport şi chiar posibilităţi de găsire a unui loc de muncă. Prin
Internet putem avea acces la almanahuri, la dicţionare, la enciclopedii şi la hărţi.
Cu toate acestea, există unele aspecte neliniştitoare care trebuie analizate. Poate
fi considerat sănătos tot ceea ce se găseşte pe Internet, mai ales pentru tineri şi
pentru copii? Ce măsuri de siguranţă ar trebui luate? întrebări pe care ar trebui să
şi le pună şi bibliotecarii, acum când bibliotecile au devenit puncte de acces
(gratuit) în Internet.
înainte de a analiza aceste probleme vom prezenta pe scurt serviciile şi resursele
pe care le oferă Intemetul.
Poşta electronică
O resursă obişnuită oferită de Internet este un sistem internaţional prin care se
poate trimite şi primi poşta electronică, cunoscută sub numele de e-mail. De fapt,
poşta electronică reprezintă o mare parte a traficului de pe Internet şi pentru mulţi
este singura resursă pe care o utilizează.
Grupurile de discuţii
Un alt serviciu bine cunoscut poartă numele de UseNet. Acesta oferă accesul la
newsgroup pentru discuţii în grup axate pe un anumit subiect.
O variantă a acestui serviciu este sistemul de avizier electronic (BBS).
Sistemele BBS sunt asemănătoare UseNet-ului, cu excepţia faptului că toate
fişierele sunt localizate pe un singur calculator care de obicei este întreţinut de o
persoană sau de un grup.
Partajarea fişierelor (transferul de fişiere)
Acest serviciu permite transfeml fişierelor de date de la un calculator la altul. In
felul acesta se pot prelua de pe diferite calculatoare programe şi orice tip de
document electronic.
Pentru a utiliza acest serviciu este necesar un program FTP (File Transfer
Protocol) cu ajutorul căruia utilizatorul se poate conecta la un server FTP aflat la
distanţă. Serverul este identificat printr-o adresă Internet. Accesul la un astfel de
server este permis, de regulă, utilizatorilor înregistraţi care au drept de acces.
World Wide Web (vvvvvv)
Această componentă a Intemetului numită mai simplu Web permite
utilizatorilor să folosească o idee demodată cea a notelor de subsol într-un mod cu
totul nou. Când un autor al unui articol de revistă sau al unei cărţi introduce o notă
de subsol, cititorul examinează subsolul paginii şi probabil este îndrumat spre o
altă pagină sau spre altă carte. Web-ul poate face în esenţă acelaşi lucru, folosind o
tehnică ceErgonomia
va sublinia sau
în relaţie cu noile evidenţia
tehnologii informaţionale un cuvânt, o expresie sau o imagine
125 din
document. Cuvântul sau expresia evidenţiată arată utilizatorului că există un alt
document asociat primului. Acest document poate fi accesat şi afişat imediat pe
ecran. Documentul de acest tip poartă numele de hypertext.
De asemenea Web-ul face posibilă şi stocarea şi regăsirea sau redarea
fotografiilor, a imaginilor fixe şi a celor animate şi a secvenţelor video şi audio.
Utilizând un astfel de instrument clienţii pot să vadă rapid şi uşor informaţiile şi
imaginile grafice stocate, probabil, pe calculatoare aflate la mii de km distanţă.
Utilizarea unui browser Web seamănă foarte mult cu o călătorie adevărată,
numai că aceasta se face mult mai uşor. Acest tip de călătorie poartă numele de
navigare sau surfing pe Internet.
Societăţile comerciale şi alte organizaţii au început să folosească Web-ul ca
mijloc de publicitate pentru produsele sau pentru serviciile lor. Ei creează o pagină
Web, un fel de vitrină electronică. Odată ce adresa paginii Web este cunoscută,
posibilii clienţi pot afla informaţii despre firma respectivă.
Chat-ul (discuţii prin Internet)
Acest serviciu permite unui grup de persoane să-şi transmită mesaje într-un
timp foarte scurt. Deşi este utilizat de diferite categorii de vârstă, el este foarte
popular în rândul tinerilor. Odată conectat, utilizatorul este pus în legătură cu o
mulţime de alţi utilizatori din toată lumea.
Aşa-numitele spaţii de discuţii permit gruparea acestora pe anumite teme cum
ar fi sciece-fiction, film sau sport. Toate mesajele tastate într- un astfel de spaţiu
apar aproape simultan pe ecranele calculatoarelor tuturor participanţilor la discuţii.
Aceste spaţii sunt active în general 24 de
ore pe zi.
Intemetul dispune, cu siguranţă, de un mare potenţial pentru utilizări educative
şi pentru comunicaţii
126 zilnice. Totuşi, dacă
Ionel Enache i se iaînpoleiala
- Ergonomia tehnologiei de vârf, iese
structurile infodocumentare
la iveală faptul că Intemetul este asaltat de unele dintre aceleaşi probleme care au
afectat timp îndelungat televiziunea, telefonul, ziarele şi bibliotecile. Prin urmare,
ne putem întreba pe bună dreptate: Este întregul conţinut informaţional al
Intemetului “sănătos ”?
în numeroase rapoarte s-a arătat că pe Internet există material informaţional
nepotrivit în special pentru tineri şi pentru copii. Unii susţin că aceasta este absolut
o exagerare, mai ales că descoperirea unor astfel de materiale cere eforturi mari,
conştiente şi deliberate. Din păcate, astfel de materiale există şi ele pot fi cu multă
uşurinţă localizate, de aceea ar fi înţelept ca cei care au acces sau oferă acces la
Internet să fie prudenţi, în cazul bibliotecilor este necesară o supraveghere mai
atentă a utilizatorilor de Internet (în special a tinerilor şi copiilor), este necesară
condiţionarea tipului de informaţie la care aceştia au acces.
O altă problemă o reprezintă timpul pe care utilizatorii îl petrec în faţa
calculatoarelor navigând pe Internet. Statisticile arată că acesta este cam de 6 ore
pe săptămână, dar timpul de acces la Internet în rândul tinerilor este cu mult mai
mare. Specialiştii arată că navigarea pe Internet a devenit una dintre activităţile
care creează cea mai mare dependenţă.
Pe Internet există o mulţime de subiecte interesante şi nenumărate lucruri noi de
descoperit. De fapt, Intemetul este o imensă colecţie de biblioteci care te îmbie
vizual. Ca să vizitezi doar o mică porţiune din această bibliotecă de biblioteci sunt
necesare zile şi nopţi. Aşa cum arătam în acest capitol rămânerea mult timp în faţa
calculatorului determină stresul vitual şi efectele sale indirecte. De aceea, este
necesar ca bibliotecile să impună limite în ce priveşte timpul şi conţinutul surfing-
ului prin Web, la fel cum procedează părinţii cu televizorul.
Securitatea informaţiilor şi confidenţialitatea mesajelor reprezintă o altă
problemă a Intemetului. De exemplu, un mesaj e-mail trimis trebuie văzut numai
de către destinatar. Insă, în timp ce “scrisoarea“ se află pe drum o persoană isteaţă
şi probabil lipsită de scrupule sau un grup de persoane s-ar putea să intercepteze
corespondenţa. Pentru a-şi proteja mesajele, unii folosesc produsele soft e-mail ca
să-şi codifice conţinutul scrisorii înainte de a o expedia. Destinatarul are şi el
nevoie de un soft asemănător pentru a decodifica textul.
Recent s-au purtat multe discuţii pe tema schimbului pe Internet de cărţi de
credit şi de alte informaţii secrete în scop comercial. Deşi se aşteaptă să se
realizeze inovaţii importante pentru întărirea securităţii, Dorothy Denning, analistă
în securitatea calculatoarelor declara: “Este imposibil să se realizeze sisteme care
să asigure o securitate absolută, însă riscul poate fi redus considerabil, probabil la
un nivel proporţional cu valoarea informaţiei stocate pe sisteme şi cu ameninţarea
ce vine din partea spărgătorilor de reţea (hackers), cât şi a celor care au acces la
informaţiile confidenţiale”.
Ergonomia Din
în relaţie cu noile tehnologii păcate nu se poate realiza o securitate
informaţionale 127 absolută în
nici un sistem de calculatoare, indiferent că este sau nu conectat la Internet.
Cea mai mare parte din materiale şi multe dintre serviciile disponibile pe
Internet au, indiscutabil, valoare educativă şi pot servi unui scop util. Un număr tot
mai mare de firme stochează documentaţia internă pe reţelele lor private, adică pe
Intraneturi. Apariţia conferinţelor video şi audio face posibilă schimbarea în
permanenţă a programului călătoriilor şi al întâlnirilor de afaceri. Companiile
producătoare de soft utilizează Intemetul pentru distribuirea produselor, ceea ce
reduce substanţial costurile. Multe servicii care în prezent folosesc angajaţi pentru
încheierea tranzacţiilor, cum ar fi companiile de turism, vor fi obligate să
concedieze oamenii pentru că acum contractele se pot încheia prin intermediul
Intemetului.
Intr-adevăr, Intemetul a avut urmări profunde şi va continua probabil să aibă
asupra vieţii noastre, fiind un important mijloc de răspândire a informaţiilor, de
conducere a afacerilor şi de comunicare.
Asemenea celor mai multe mijloace informaţionale, Intemetul are utilizări
multiple. Insă, aşa cum arătam, poate fi folosit şi într-un mod greşit. Unii pot alege
explorarea laturilor pozitive ale Intemetului, în timp ce alţii pot alege segmentele
negative. în această privinţă bibliotecile pot influenţa decizia.
8. PROTECŢIA MUNCII ÎN BIBLIOTECĂ
8.1. Conţinutulprotecţiei muncii
Dezvoltarea şi modernizarea societăţii, evoluţia omului au dus la apariţia unor
noi domenii de muncă, la dezvoltarea şi la perfecţionarea proceselor de producţie.
Totodată a crescut volumul şi complexitatea mijloacelor de muncă şi a
tehnologiilor de fabricaţie care evoluează şi se modernizează în fiecare zi.
Odată cu acestea a crescut numărul solicitărilor şi factorii de risc, au crescut
riscurile de producere a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Astfel,
prevenirea acestor accidente şi boli a început să devină o preocupare importantă a
omului.
In acest sens, au apărut noi concepte de protecţie şi de securitate a muncii care
se referă la asigurarea stării generale de sănătate şi a integrităţii fizice şi psihice a
întregului personal.
Totalitatea măsurilor tehnice, sanitare, juridice şi organizatorice, având drept
128 Protecţia muncii în bibliotecă
scop asigurarea celor ImaiE bune condiţii de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor
ONEL NACHE
profesionale şi a accidentelor de muncă, reprezintă domeniul protecţiei muncii.

De asemenea, protecţia muncii are în vedere asigurarea unor condiţii de muncă
speciale pentru cei care efectuează munci grele şi vătămătoare, pentru munca
femeilor şi a tinerilor.
Scopul principal al programelor şi al reglementărilor legale privind protecţia şi
securitatea muncii este de a preveni leziunile şi accidentele de muncă.
In statele dezvoltate există pachete de legi care protejează salariatul. De
exemplu, în Marea Britanie sănătatea şi securitatea angajaţilor care lucrează în
birouri este protejată prin Legea privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă
din 1974. Deşi acest act este redactat numai în termeni generali, Ministerul Muncii
are putere de a redacta regulamente specifice pentru diferite locuri de muncă, după
consultarea Comisiei pentru Sănătate şi Securitate.
Acte legislative anterioare, cum ar fi Legea din 1961 privind fabricile şi
birourile, cel din 1963 privind magazinele şi căile ferate au rămas în vigoare
pentru a furniza regulile generale.
în reglementările actuale cu privire la munca de birou, de exemplu, gravidelor
le este interzis lucrul la videoterminale sau nivelul radiaţiilor X răspândite de
monitoare trebuie să se încadreze în anumite limite precizate
de standarde internaţionale.
La noi în tară protecţia muncii este reglementată în Constituţia României ca o
importantă problemă de stat care antrenează preocupări şi răspunderi multilaterale
şi la toate nivelurile din partea celor care organizează şi conduc activitatea
productivă.27
Codul muncii (Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972) conţine prevederi potrivit
cărora “protecţia muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor şi
de realizare a investiţiilor..., precum şi introducerea de noi procese tehnologice,
corespunzător nivelului ştiinţei şi
tehnicii moderne”.
Noile reglementări legale cu privire la protecţia muncii, respectiv Legea nr.
90/1996 (Legea protecţiei muncii) şi normele metodologice de aplicare a acesteia,
au îmbogăţit aceste prevederi.
De asemenea, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreună cu Ministerul
Sănătăţii elaborează norme privind protecţia şi securitatea muncii, obligatorii pe
întreaga economie, iar ministerele şi departamentele pe ramuri de activitate au
obligaţia de a elabora norme specifice de protecţie şi de securitate pentru fiecare
loc de muncă.
Din păcate, lipsesc normele de protecţie a muncii în birouri şi în special cele
27
BURLOIU, P. Op. cit., p. 1024.
129
privitoare la lucrul cuI noile
E
echipamente de calcul, activităţi care în ţărileProtecţia muncii în bibliotecă
ONEL NACHE
dezvoltate sunt reglementate prin legi.

Un rol important în asigurarea protecţiei muncii revine şi contractului colectiv
de muncă, ce se încheie între unitate şi între angajaţi, şi care constituie
instrumentul juridic al cărui scop constă în organizarea superioară a muncii şi în
găsirea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi
de viaţă în unitate.
Modul în care se amplasează şi se construiesc clădirile unde urmează să se
desfăşoare activităţi productive, proiectarea şi instalarea utilajelor şi
echipamentelor şi dotarea lor cu dispozitive de protecţie a muncii, precum şi
instruirea tuturor angajaţilor constituie măsuri tehnico-organizatorice cuprinse în
conceptul de protecţie. Aceste norme tehnice reglementează nu numai conduita
oamenilor şi condiţiile pentru obţinerea unui cât mai mare randament cu minim de
efort şi cheltuieli, ci şi asigurarea ocrotirii sănătăţii şi integrităţii corporale.
Noţiunea de protecţie a muncii are, deci, un conţinut complex care, privit din
punct de vedere tehnic, cuprinde măsurile tehnico-ştiinţifice luate pentru
înlăturarea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, iar din punct de
vedere juridic, cuprinde totalitatea normelor de drept referitoare la obligaţiile
conducerii unităţilor de a asigura personalului condiţii bune pentru desfăşurarea
muncii.
Dezvoltarea forţelor de producţie şi introducerea progresului tehnic a impus
necesitatea efectuării de studii şi de cercetări referitoare la muncă, cu scopul de a
menţine la un nivel cât mai înalt starea fizică şi psihică a omului. Angajatul,
indiferent că lucrează în birou sau în sectorul productiv, trebuie să poată răspunde
în mod corespunzător cerinţelor impuse de introducerea progresului tehnic, fără ca
acesta să-i afecteze sănătatea sau rezistenţa.
Alături de progresul tehnic, care a determinat schimbări fundamentale în
muncă, un rol deosebit în dezvoltarea studiilor şi cercetărilor în domeniul protecţiei
muncii l-a avut concepţia omului despre muncă şi în general evoluţia ştiinţelor care
au ca obiect munca, în special ergonomia.
8.2. Accidentele de muncă
Deşi, din punct de vedere fizic, munca în bibliotecă - cu câteva excepţii - este
uşoară, iar elementele de risc sunt minime, nu este exclusă apariţia accidentelor şi a
bolilor profesionale.
Accidentele de muncă pot fi definite ca fiind: “vătămări corporale ale
organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care se produc în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă
incapacitate temporară de muncă de cel puţin o zi, invaliditate sau deces”.31
31
Ibid, p. 1029.
Accidentele de muncă pot fi clasificate după următoarele criterii:
a. după numărul persoanelor afectate: accident individual şi colectiv;
b. după urmările asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporară de
muncă (max. 30 de zile), accidente care produc invaliditate şi accidente
mortale;
c. după natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice,
prin iradiere
154 sau combinate; Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
d. după natura leziunilor: contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, striviri, arsuri,
entorse, fracturi, amputări, intoxicaţii, electrocutări, insolaţii, leziuni multiple;
e. după locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu
localizări multiple;
f. după momentul în care se resimt efectele: cu efect imediat sau cu efect ulterior.
Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi de natură tehnică sau
organizatorică, ele pot proveni fie din condiţiile de muncă, fie datorate angajatului.
Pentru eliminarea accidentelor de muncă, mai exact a cauzelor care le-au
generat, se folosesc câteva metode.
a. Metoda statistică. Această metodă are la bază calculul a trei indicatori:
coeficientul de frecvenţă, coeficientul de gravitate, coeficientul de incapacitate
temporară de muncă. Cu ajutorul lor se determină numărul accidentelor de muncă
într-o anumită perioadă sau numărul mediu al zilelor de incapacitate de muncă
dintr-o anumită perioadă.
b. Metoda topografică constă în reprezentarea pe planul unei structuri (uzină,
atelier), prin semne convenţionale, a locurilor unde s-au produs accidente într-o
anumită perioadă de timp în scopul determinării cauzelor care le-au generat.
c. Metoda monografică constă în studierea tehnologiilor, a echipamentelor şi
mobilierului, a condiţiilor de mediu, în scopul stabilirii locurilor de muncă
periculoase şi a cauzelor care le-au provocat, în vederea elaborării măsurilor
necesare. Este considerată metoda cea mai eficientă.
In bibliotecă, odată cu creşterea numărului echipamentelor modeme
(calculatoare, maşini electrice de scris, copiatoare), cel mai mare pericol de
vătămare corporală îl reprezintă electrocutarea. De aceea, alegerea locului pentru
instalarea echipamentelor precum şi realizarea unor instalaţii electrice
corespunzătoare sunt esenţiale. Chiar înainte de instalarea unor astfel de
echipamente (unele calculatoare au nevoie de prize trifazice, 380 V), trebuie
efectuate lucrări corespunzătoare la instalaţiile electrice cu electricieni autorizaţi
(vezi Norme specifice de securitate a muncii pentru utilizarea energiei electrice).
De asemenea, trebuie rezolvată problema instalaţiei de împământare. Aceasta se
va efectua de către tehnicienii care vor instala noile echipamente în strânsă
cooperare cu electricienii autorizaţi ai bibliotecii (vezi STAS 12604-87. Protecţia
împotriva electrocutării).
Pentru prevenirea accidentelor în birouri este necesar un mobilier adecvat care
să permită încorporarea cablurilor astfel încât să fie împiedicată agăţarea sau
smulgerea acestora.
Atenţie sporită din partea angajaţilor necesită şi utilizarea unor echipamente
precum maşina de tăiat hârtie sau copiatorul (raza laser poate provoca orbirea iar
unele componente
Protecţia muncii însunt
bibliotecăfierbinţi). 155
8.3. Bolile profesionale
In afara accidentelor de muncă, bolile profesionale constituie alte
disfuncţionalităţi ale sistemului om-solicitări. Acestea constau în lezarea
componentei biologice a factorului uman.
Boala profesională este definită ca: “afecţiunea care se produce ca urmare a
exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau
biologici, caracteristicile locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
organe sau sisteme ale organismului în procesul muncii”28.
In munca de bibliotecă, cele mai frecvente boli profesionale fac parte din grupa
alergiilor şi bolilor prin suprasolicitare.
Unul dintre cei mai importanţi şi temuţi duşmani din bibliotecă, atât pentru
documente cât şi pentru om, este praful. El produce alergii persoanelor care
lucrează cu cartea, fapt care poate duce în unele cazuri până la necesitatea
schimbării locului de muncă, deoarece simpla mânuire a unei cărţi prăfuite poate
declanşa reacţia alergică unei persoane sensibilizate.
Combaterea depunerii prafului poate fi efectuată prin diverse metode:
1. Reducerea surselor de praf prin diverse măsuri:
• utilizarea instalaţiilor de aer condiţionat;
• împiedicarea pătrunderii prafului prin ferestre, printr-o mai bună etanşare a
acestora sau prin montarea unor plase care asigură o diminuare a cantităţii de
praf care pătrunde în interior;
• plasarea în faţa intrărilor a unor ştergătoare pentru picioare confecţionate din
materiale absorbante, de preferinţă umezite cu o soluţie dezinfectantă de
fenosept în concentraţie 20% sau dezinfectant cationic;
• interzicerea utilizării de mochete, de covoare şi de traverse în depozitele
bibliotecii (acestea acumulează mari cantităţi de praf);
• acoperirea pardoselilor cu materiale neporoase, uşor de întreţinut (linoleum).
3. Efectuarea curăţeniei periodice a spaţiilor de depozitare şi a celor publice:
• înlăturarea prafului de pe pereţi, de pe pardoseli şi de pe mobilier cu aspiratorul
(este interzisă utilizarea măturilor sau periilor);
• ştergerea ferestrelor, ramelor, uşilor şi a mobilierului cu ajutorul unor cârpe
28
Ibid, p. 1032.
moi umezite cu o soluţie dezinfectantă.
contaminate: alergii, infecţii la nivel cutanat, pulmonar, aloti6 u‘ sau ficatului, de
aceea se impun măsuri preventive şi curativeprum protecţie a muncii cum ar fi:
• menţinerea principalilor factori de microclimatiar^ recomandate de normele de
conservare (temperatul200C şi umiditatea între 50-65%);
• păstrarea curăţeniei în spaţiile de depozitare;
• controale 156 periodice în scopul depistării documenteta ^’n punct de vedere
iacate
biologic.
Solicitarea neuropsihică reprezintă un alt factori Pentru o serie de boli tipice,
precum: psihozele, nevrozele, bolile car(iio'ascu*are'
8.4. Măsuri de protecţie a muncii
Menţinerea unor condiţii sănătoase şi sigure de muncii11 ^*rour’ impune
angajaţilor respectarea următoarelor cerinţe:
• să păstreze ordinea în aria de lucru;
• să recunoască şi să anunţe orice potenţial pericol;
• să raporteze şi să înregistreze accidentele corect, coel^ ' în concordanţă cu
c ar
procedurile stabilite (anexa 16);

• să urmeze instrucţiunile de folosire pentru echipament? P
1 entru
accesoriile din
birou;
• să folosească metode aprobate şi sigure pentru ridicam? P
1 entru
manevrarea
obiectelor grele şi voluminoase;
• să studieze regulamentele şi regulile directoare pentttf° * ce implică
sturi e
expunerea la un monitor al calculatorului.

• Având în vederea absenţa legislaţiei privitoare la protetîî
muncn
în birou la noi în
ţară, prezentăm în continuare câtevu<irme securitatea muncii cuprinse în
legislaţia britanică.
în Legea din 1974 privind sănătatea şi securitdaJf ^ocu^ de muncă se arată că
angajaţilor trebuie să li se ofere:
• un loc sigur în care să îşi desfăşoare activitatea cuac^ ieşire sigure;
s cu
• echipamente de siguranţă (cu întreţinere eficientă);

• sisteme de lucru stabile;
• un mediu de lucru sigur;
• metode sigure pentru manevrarea, pentru depozitarea şi pentru transportul
bunurilor;
• facilităţi de prim ajutor conform normelor Ministerului Sănătăţii;
• instruire şi supervizare a practicilor pentru asigurarea sănătăţii;
• consultaţii cu privire la punerea la punct şi la menţinerea unor măsuri eficiente
de păstrare a sănătăţii şi securităţii;
• declaraţii scrise în legătură cu sănătate şi cu securitatea la locul de muncă şi
motivele pentru care este adoptată acea politică. Acelaşi act conţine şi datoriile
angajaţilor:
• să aibă grijă de propria lor sănătate şi de sănătatea celorlalţi care poate fi
afectată de acţiunile sau de omisiunile lor;
• să respecte măsurile de securitate;
• să coopereze pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă;
• să nu modifice
Protecţia muncii însau să nu folosească în mod greşit instrumentele
bibliotecă 157 necesare
asigurării securităţii locului de muncă.
Măsurile de securitate se extind şi dincolo de birou, deoarece uneori cei care
lucrează în birouri trebuie să se deplaseze în alte locuri cum ar fi depozite sau secţii
de lucru. Faptul că personalul de birou nu vizitează frecvent aceste spaţii de lucru
măreşte riscul producerii accidentelor, dacă aceştia nu sunt atenţi şi conştienţi de
eventualele pericole.
Legea din 1963 privind securitatea birourilor, magazinelor şi căilor ferate
prevede ca angajaţilor să li se ofere:
• un spaţiu de lucru de minim 3,715 m2 pentru fiecare persoană;
• curăţenie cel puţin o dată pe săptămână;
• temperatura la începutul zilei de lucru, cel puţin 16°C;
• lumină potrivită şi suficientă;
• ventilaţie adecvată;
• toalete adecvate, apă potabilă şi facilităţi pentru spălare şi pentru
uscare;
• scaune solide şi comode;
• echipamente de protecţie în apropierea maşinilor periculoase;
• echipamente de transport şi de ridicare.
Legea din 1971 privind prevenirea incendiilor cuprinde următoarele norme de
securitatea muncii:
1. Echipamente:
• Citiţi şi înţelegeţi instrucţiunile de folosire;
• închideţi butonul de pornire şi debranşaţi de la curent echipamentele nefolosite;
• învăţaţi cum se întrerupe curentul electric în caz de urgenţă;
• Evitaţi îndoirea cablurilor de alimentare ale maşinilor;
• Stabiliţi şedinţe regulate de verificare şi de întreţinere pentru echipamente;
• Anunţaţi fară întârziere defectele apărute la echipamente;
• Verificaţi dacă părţile periculoase ale maşinilor sunt prevăzute cu dispozitive
de protecţie, în special maşinile de tăiat hârtie;
• Aşezaţi echipamentele în locuri sigure, pe birouri sau pe mese;
• Poziţionarea şi aşezarea echipamentelor să se facă astfel încât să se prevină
blocarea căilor de acces.
2. Clădirea şi împrejurimile:
• Afişaţi un plan general al biroului şi al clădirii;
• Aranjaţi mobilierul şi echipamentele în locuri sigure;
• Asiguraţi-vă că toate coridoarele, scările sunt sigure şi că nu au depozitate
materiale inflamabile;
• Rezervaţi un loc pentru prepararea băuturilor calde departe de punctul de lucru.
3. Măsuri
158 de prevenire a incendiilor:
• Păstraţi căile de evacuare libere, pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă;

• Asiguraţi-vă că ştiţi ce trebuie făcut în caz de incendiu:
o cum se declanşează alarma de incendiu; o cum se foloseşte echipamentul de
stingere a incendiilor; o care este cea mai scurtă cale de evacuare şi ce alte căi pot
fi folosite dacă aceasta este blocată.
• Nu este permis fumatul în locuri din clădire unde există riscul incendiilor;
• Asiguraţi-vă că materialele inflamabile sunt depozitate în magazii ventilate sau
în dulapuri metalice;
• Verificaţi periodic dispozitivele de alarmă şi extinctoarele;
• Organizaţi periodic antrenamente pentru evacuare în caz de incendiu.
Anexa 17 conţine o notă de instrucţiuni pentru proceduri de evacuare în caz de
incendiu.
Asemenea norme sunt extrem de importante pentru o bibliotecă, mai ales că
aceasta deţine materiale care se aprind şi ard foarte uşor, de aceea considerăm că o
lege a bibliotecilor (din păcate nu există o această lege) ar trebui să cuprindă şi
astfel de reguli.
Utilizarea normelor de protecţie a muncii în bibliotecă are rolul de a contribui la
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, la înlăturarea cauzelor care pot provoca
accidente şi îmbolnăviri profesionale, prin aplicarea unor procedee modeme de
securitate, prin folosirea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi prin organizarea
corespunzătoare a muncii.
9. EVALUAREA MUNCII ÎN BIBLIOTECĂ
9.1. Indicatoride performanţă pentru biblioteci
Evaluarea performanţelor reprezintă una din funcţiile principale ale procesului
managerial. Pentru biblioteci acest lucru înseamnă analiza intrărilor şi ieşirilor
legate de asigurarea serviciului de informare. Performanţa este în general
considerată ca fiind realizarea unui anume lucru. In cazul bibliotecilor performanţa
este relaţia dintre resursele care intră în bibliotecă (input-urile) şi ceea ce biblioteca
realizează folosind aceste resurse (output-urile).
Managerii de biblioteci au adoptat cu întârziere instrumentele şi tehnicile
manageriale (în special instrumentarul de evaluare) utilizate pe scară mare în alte
profesii. Această stare a fost generată de câteva motive, cum arfi:
• deficienţe educaţionale. Se referă la faptul că majoritatea bibliotecarilor nu au o
pregătire în domeniul economiei sau al calculatoarelor;
• deficienţe decizionale şi senzoriale legate de cantitatea exagerată de informaţii
a sistemelor automatizate de conducere;
• deficienţe culturale. Se referă la tendinţa de a nu avea încredere în maşini şi în
datele generate de computere;
• clericizarea automatizării.
Evaluarea muncii în bibliotecă Se referă la specialiştii care doresc
159 să- şi păstreze
supremaţia în domeniu prin menţinerea în întuneric a aparatului managerial29.
începând cu anii 80, când situaţia economică a impus un control mai riguros al
resurselor şi justificarea serviciilor, au apărut mai multe manuale care ofereau linii
directoare practice legate de evaluarea serviciilor de bibliotecă. în acel moment
atenţia a fost îndreptată mai ales asupra măsurătorilor şi indicatorilor ce privesc
aceste servicii, deoarece evaluarea costurilor şi proceselor interne era dificilă
pentru biblioteci, din motivele menţionate la care se adaugă absenţa autonomiei
financiare.
Astăzi au apărut studii precum cel efectuat ca parte a Planului European pentru
Biblioteci în cadrul celui de-al 3-lea Program Cadru al DG-XEn din Comisia
Comunităţii Europene sau manualul despre indicatorii şi măsurătorile de
performanţă alcătuit de King Research Ltd. care oferă un instrumentar de evaluare
ce atinge toate laturile activităţii de bibliotecă.
Necesitatea evaluării performanţei este impusă în prezent mai ales de ritmul
rapid al schimbărilor care implică numeroase dificultăţi, precum:
• volumul tot mai mare de noi publicaţii (bibliotecile oferă utilizatorului acces la
o literatură de aproximativ două ori mai mare decât cea din anii 70, ceea ce
înseamnă că informaţia publicată se dublează la fiecare 15-20 de ani);
• bibliotecile stochează din ce în ce mai multă informaţie netipărită: audio,
video, multimedia; în acelaşi timp trebuie să asigure şi echipamentele necesare
accesării unor astfel de informaţii;
• utilizatorii au devenit tot mai pretenţioşi în raporturile cu biblioteca, cer mai
mult de la serviciile de informare.
Evaluarea performanţei ajută managerii bibliotecilor în planificare şi în
comunicare, în rezolvarea problemelor înainte de apariţia lor, în luarea deciziilor,
în monitorizarea progresului şi în justificarea alocării resurselor. Printr-o evaluare
sistematică a performanţei comunitatea poate fi mai bine servită, obţinându-se
satisfacţii şi de o parte şi de alta.
în continuare vom prezenta un instrumentar de măsurare a performanţei şi
indicatori (cu exemple), propus de King Research Ltd. care să ajute managerii de
29
O L S G A A R D , J . N . C h a r a c t e r i s t i c s o f m a n a g e r i a l r e s i s t e n c e t o l i b r a r y m a n a g e m e n t i n f o r m a t i o n s y s t e m . In :
Library automation as a source of Management information. U r b a n a - C h a m p a i g n , U n i v e r s i t y o f Il l i n o i s , 1 9 8 3 , p 9 5 .
bibliotecă la evaluarea performanţei.
Manualul descrie 21 de măsurători şi 16 indicatori împărţiţi pe câte 4 clase
fiecare. Instrumentarul conţine şi câţiva indicatori de măsurare a eficienţei
organizării ergonomice a muncii cum ar fi satisfacţia utilizatorilor sau eficienţa
utilizării timpului de muncă.
înainte de prezentarea măsurătorilor şi indicatorilor sunt necesare câteva
precizări. 160 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
Deoarece termenii de măsurătoare şi de indicator apar frecvent, este necesară o

distincţie utilă. Măsurătoarea este o indicaţie cantitativă, nu una despre
performanţă, ceva măsurat direct. Indicatorul rezultă din combinarea a două
măsurători şi arată un nivel al performanţei. Măsurătorile vor fi numai enumerate.
Indicatorii vor fi descrişi şi însoţiţi de exemple. Descrierile fiecărui indicator
includ următoarele elemente :
• măsurătorile folosite pentru a calcula indicatorii;
• metode de măsurare utilizate;
• indicatori înrudiţi şi exemple specifice;
• corelaţia cu performanţa (pozitivă sau negativă).
Măsurători:
I. Măsurători ale costului intrărilor (input)
• Cantitatea de resurse alocate serviciilor
• Cantitatea de bani/fonduri alocate serviciilor
• Atribute relevante ale resurselor alocate serviciilor
II. Măsurători ale ieşirilor (output)
• Total ieşiri
• Calitatea ieşirilor
• Promptitudinea ieşirilor
• Disponibilităţile serviciilor
• Accesibilitatea serviciilor
III. Măsurători ale eficienţei serviciilor
• Total utilizări
• Modul în care utilizatorul percepe atributele
• Satisfacţia exprimată de utilizatori
• Importanţa indicată de utilizatori
• Scopul utilizării
• Consecinţele utilizării
IV. Măsurătorile domeniilor vizate de servicii
• Total mărime populaţie
• Total atribute ale populaţiei
• Mărimea populaţiei de utilizatori
• Atributele populaţiei de utilizatori
• Dimensiunile zonei geografice
• Atributele zonei geografice
• Necesităţi de informare
Indicatori:
I. Indicatori de performanţă operaţionali
• Productivitate
Evaluarea muncii în bibliotecă 161
• Cost per ieşiri
• Cost în raport cu nivelele de atribute
• Productivitate în raport cu nivelele de atribute
II. Indicatori de eficacitate
• Rata de circulaţie
• Gradul de utilizare în raport cu nivelele de atribute
• Satisfacţia utilizatorului
• Satisfacţia utilizatorului în raport cu nivelele de atribute
• Gradul de utilizare în raport cu nivelele de atribute
III. Indicatori de cost-eficacitate
• Cost per utilizare
• Cost per utilizator
• Cost per capita (populaţia ţintă)
• Cost în raport cu nivelele de satisfacţie
IV. Indicatori de impact
• Utilizatorii ca proporţie a populaţiei
• Utilizare per capita
• Rata de satisfacţie a necesităţilor
Vom prezenta în continuare câteva exemple în care apar indicatorii din prima
grupă calculaţi pe baza datelor culese din mai multe biblioteci.
1.1. Productivitate
Măsurători Cantităţi ieşiri/costuri intrări
Metode Alocare de resurse, registre de personal, registre de
bibliotecă, sondaje interne
Corelaţia cu Pozitivă (performanţa creşte odată cu
performanţa productivitatea)
Indicatori înrudiţi Cost/ieşiri
Exemple Numărul de materiale catalogate/oră Numărul de
cereri de referinţe satisfăcute/u.v.
Exemplu
Prezentarea ierarhizată a productivităţii angajaţilor de la un serviciu de
referinţe. Productivitatea se referă la numărul de cereri de referinţe/ oră şi are
următoarele valori:
Angajaţi A B C D E F G H I J
Productivitate 17 15 12 10 9 7 5 3 2 1
Fig. 9. Productivitatea angajaţilor din serviciul de referinţe

Din această prezentare (fig. 9) managerul va încerca să afle de ce unii
bibliotecari au un randament atât de scăzut sau cauzele care au determinat diferenţe
în productivitate atât de mari. Acestea ar putea fi: experienţa, nivelul de pregătire,
dificultatea cererilor adresate.
Măsuri:
• organizarea serviciului pe două niveluri:
o Bibliotecarii cu experienţă şi cu pregătire superioară să se ocupe de cererile cu un grad mai ridicat de
dificultate, o Bibliotecarii începători să rezolve cererile simple
• realocarea resurselor;
• obţinerea de noi resurse
1.2. Cost/ieşiri
Măsurători Costuri intrări/cantităţi ieşiri
Metode Alocare de resurse, registre de
personal, registre de bibliotecă,
sondaje interne
Corelaţia cu Negativă (cu cât indicatorul este
performanţa mai mic cu atât performanţa este
mai bună)
Productivitate, satisfacţia
Indicatori înrudiţi utilizatorului
Exemple Cost/material catalogat
Cost/cerere de referinţe
satisfăcută.
Exemplu
Costul pe cerere în raport cu timpul este prezentat în tabelul
următor:
1199 1199 1199 1199 1199 1199 1199 1199 1199 1199
Anii 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Cost 114 330 445 665 995 1130
110 110 112 220
u.v./cerere
Fig. 10. Costul/cerere de referinţe satisfăcută pentru perioada 1990-1999

Se poate observa o creştere a costului/cerere în timp, determinată în primul rând de creşterea inflaţiei
(fig. 10).
Măsuri de reducere a costului/ieşire:
• înlocuirea sau perfecţionarea resurselor;
• schimbarea politicilor;
• schimbarea procedurilor.
1.3. Cost raportat la nivelurile de atribute (timp, calitate)
Costuri medii intrări/atribute ieşiri
Măsurători (timp, calitate)
Metode Alocare de resurse, registre de personal,
registre de bibliotecă, sondaje interne,
observarea, fişe de personal, sondaje ale
vizitatorilor, sondaje ale utilizatorilor,
sondaje ale populaţiei
Corelaţia cu Negativă
performanţa
Indicatori
înrudiţi Cost/ieşire, satisfacţia utilizatorului
Exemple Cost/tipul de realizare a unei catalogări.
Cost/calitatea răspunsurilor la cererile
de referinţe.
Exemplu
Tabelul următor cuprinde costurile medii/cererile de referinţe şi nivelurile de calitate aferente ale
răspunsurilor pe o scară de la 1 la 5 (1 - minim; 5- maxim).
Niveluri de calitate 1 2 3 4 5
Costuri medii
(u.v.)/cereri 130 136 140 145 155
Fig. 11. Relaţia
164 dintre costul mediu/cerere
Ionel şi nivelul
Enache de calitate
în fig. 11 se poate observa imediat că nivelul de calitate al răspunsurilor creşte

odată cu costul. O astfel de relaţie poate fi utilizată pentru a compara metode
alternative de a furniza servicii sau pentru a compara calitatea serviciilor din
biblioteci diferite.
Metode de îmbunătăţire a acestui indicator:
• schimbarea politicilor;
• schimbarea procedurilor.
1.4. Productivitatea raportată la nivelurile de atribute
Măsurători Cantităţi de ieşiri, costuri ieşiri, nivelurile
atributelor (calitate)
Metode Alocare de resurse, registre de personal, registre de
bibliotecă, sondaje interne, observare, fişe de
personal, sondaje ale vizitatorilor, sondaje ale
utilizatorilor, sondaje ale populaţiei
Corelaţia cu Pozitivă
performanţa
Indicatori înrudiţi Productivitate
Exemple Numărul de exemplare catalogate/oră raportat la
nivelul calităţii procesului de catalogare Nr. de
împrumuturi interbibliotecare/unitatea de cost
raportat la nivelul de promptitudine
Exemplu
Comparăm productivitatea (nr. de căutări de referinţe/oră) a 4 bibliotecari dintr-
un serviciu de referinţe, presupunând două niveluri de calitate (peste standard şi
sub standard).
a. peste standard
Angajaţi A B C D
Productivitate 17 14 9 7
b. sub standard
Angajaţi A B C D
Productivitate 18 16 15 9
A B C D A B C D
Angajaţi Evaluarea muncii în bibliotecă 165
Angajaţi
Fig. 12. Productivitatea angajaţilor în relaţie cu nivelul de calitate
Se poate observa (fig. 12) că productivitatea creşte atunci când nivelul de
calitate scade. Totuşi, unii bibliotecari au o productivitate ridicată atât peste, cât şi
sub standardul de calitate (A, B). Alţii au o productivitate ridicată numai când
produc sub standard (C), iar bibliotecarul D are o productivitate scăzută indiferent
de nivelul de calitate.
Acest indicator poate fi utilizat în compararea bibliotecarilor care se ocupă de
acelaşi tip de activităţi şi permite identificarea celor care au un randament bun sau
mai puţin bun.
Măsuri de îmbunătăţire a indicatorului:
• schimbarea politicilor.
Prezentăm în continuare un exemplu complex care demonstrează faptul că un
număr redus de măsurători (2 în cazul de faţă) permite calcularea unui număr mare
de indicatori utili procesului managerial.
Presupunem că personalul unei biblioteci este observat timp de 2 săptămâni şi
că 20 de bibliotecari consumă între 1-50 de ore pentru a furniza un serviciu
(exemplu împrumutul interbibliotecar).
Rezultatele ipotetice ale observării sunt prezentate în tabelul următor:
Ore lucrate (x) Unităţi produse (y)
18 102
19 116
48 345
8 28
25 140
29 166 182 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
4 12
46 281
37 285
12 46
16 68
34 210
36 230
7 21
44 270
27 138
6 16
31 121
10 25
43 231
Total 500 Total 2867
Cele două totaluri ale măsurătorilor permit calcularea numărului mediu de
unităţi produse pe oră (5,73), care are o semnificaţie utilă.
Dacă numărul de unităţi produse de bibliotecă creşte în fiecare an, de exemplu,
de la 170000 unităţi în 1998 la 220000 în 1999, biblioteca trebuie să aloce un buget
suplimentar pentru aprox. 8726 de ore de muncă, adică 50000 de unităţi
suplimentare împărţit la 5,73. Dacă salariul mediu pe oră este de 5000 de lei,
bugetul va creşte cu aprox. 43630000 de lei.
Folosind regresia liniară, relaţia furnizează unele informaţii cantitative prin
următoarea ecuaţie: y = - 31,6 + 7x . Această ecuaţie este reprezentată în fig. 13.
Folosind ecuaţia putem estima numărul de unităţi realizabile de un bibliotecar
care lucrează între 1-50 de ore pe parcursul a 2 săptămâni. De exemplu dacă un
bibliotecar lucrează 60 de ore ar trebui să producă 388 unităţi. Mai mult, putem
evalua activitatea individuală prin intermediul productivităţii (productivitate bună
deasupra liniei şi productivitate scăzută sub linie).
400
04 1 1 1 1 1
10 20 30 40 50
Nr. de ore
Fig. 13. Relaţia dintre numărul de ore lucrate şi numărul de unităţi produse
O altă relaţie se poate stabili între unităţi medii/oră şi numărul de ore lucrate.
Număr de ore 21-30 31-40 41-50
0-10 11-12
lucrate
Unităţi medii/oră 2,73 4,66 5,25 5,73 5,81
8
_ .
0 şi 10 11 şi 20 21 şi 30 31 şi 40 41 şi 50
Număr de ore lucrate
Fig. 14. Relaţia dintre numărul de ore lucrate şi unităţi medii/oră
Se poate observa că un personal cu o activitate de maxim 10 ore pe parcursul a
2 săptămâni produce în medie numai 2,73 unităţi/oră. Dacă numărul de ore creşte
productivitatea poate să ajungă până la 5,81 unităţi/ oră.
Dacă se calculează productivitatea după nivelul de experienţă, aşa cum rezultă din
tabelul următor, personalul experimentat are o medie de 6,02 unităţi/oră, iar cel
fără experienţă una de 4,76 unităţi/oră.
Tabelul 9
Productivitatea medie a personalului experimentat şi neexperimentat
Număr de ore Personal Personal Productivitatea
experimentat neexperimentat medie
0-10 3,04 2,33 2,73
11-20 5,48 3,71 4,66
21-30 5,95 4,48 5,25
31-40 6,41 4,99 5,73
41-50 6,29 5,30 5,81
Media 6,02 4,76 5,41
Se poate observa că personalul experimentat este mai productiv, dar costă mai
mult pentru că este mai bine plătit.
De exemplu, dacă personalul experimentat este plătit cu 5000 de lei pe oră iar
cel fară experienţă cu 3000 de lei pe oră, costul/unitate pentru personalul
experimentat este de 831 de lei iar pentru cel fară experienţă este de 630 de lei. în
consecinţă, costul este mai mic dacă folosim personal neexperimentat.
De exemplu, costul total pentru producerea a 170000 de unităţi bazat pe
nivelurile calculate ale productivităţii raportate la nivelurile de experienţă şi la
numărul de ore lucrate este prezentat în tabelul următor:
Personal Personal Productivitatea
Număr de ore
experimentat neexperimentat medie
0-10 279605000 218884000 249084000
11-20 155109000 137466000 145922000
21-30 142857000 113839000 129523000
Evaluarea muncii în bibliotecă
168 IONEL ENACHE - Ergonomia în structurile infodocumentare
31-40 132605000 102204000 118673000
41-50 135135000 96226000 117039000
Media 141196000 107142000 125693000
în concluzie, dacă atributele de calitate şi de promptitudine pentru cele două
niveluri de personal sunt egale, strategia managerială optimă recomandă ca munca
să fie lotizată şi efectuată de personal cu mai puţină experienţă, la salariul de 3000
de lei /oră.
Instrumentarul prezentat poate fi deosebit de util pentru managerii de bibliotecă
români, numai că el este costisitor şi greu de aplicat mai ales datorită lipsei
specialiştilor în acest domeniu (economişti, matematicieni). Introducerea
Sistemelor Informatice Manageriale (SIM) ar putea mult uşura utilizarea unui
astfel de instrumentar şi ar permite chiar şi nespecialiştilor să-l folosească.
Din păcate bibliotecile din ţara noastră folosesc în activitatea lor un număr
redus de indicatori iar aceştia au mai mult un rol statistic decât unul de evaluare a
proceselor de muncă:
Indici de dinamică (cititori şi fondul de documente)
Indicele de frecvenţă = cititori frecvenţă/ total cititori Indicele de dotare (Id) = total
documente/total cititori Indicele de lectură (II) = volume consultate/total cititori
Indicele de circulaţie (Ic) = volume consultate/total publicaţii
9.2. Metode de apreciere a muncii
Aprecierea muncii angajaţilor este necesară în orice tip de organizaţie. Ea
reprezintă evaluarea sistematică a realizărilor şi a neajunsurilor în muncă ale
fiecărui angajat30.
Obiectivul principal al aprecierii muncii este de a stabili cât de bine îşi
îndeplineşte un angajat sarcinile ce-i revin şi de a-1 ajuta să afle cât de bine
munceşte, astfel încât - dacă este nevoie - să-şi îmbunătăţească stilul de muncă.
De asemenea, aprecierea performanţei este un instrument util de stimulare a
dezvoltării angajatului: îi întăreşte încrederea în forţele proprii, amplifică
motivarea prin majorări de salarii şi prin premii, deschide perspective de
promovare, îi sporeşte ambiţia de ridicare a nivelului de pregătire.
Pentru evaluarea muncii din bibliotecă nu există proceduri standard, pentru
aceasta se folosesc o varietate de metode. în general instituţiile nu trebuie să opteze
pentru o singură metodă, ci pentru combinaţii de metode.
Cele mai utilizate metode de apreciere a muncii în bibliotecă sunt: metoda
eseului (aprecierea descriptivă), metode comparative (ierarhizarea, compararea
perechilor şi distribuţia forţată), metoda grafică de apreciere şi schemele de
apreciere bazate pe determinări comportamentale. Alte metode mai rar folosite în
bibliotecă sunt: autoevaluarea, evaluarea de către cei egali, evaluarea făcută de
30
STUEART, R.; MORAN, B. Managementul pentru biblioteci şi centre de informare. Bucureşti: ABBPR, 1998, p. 120.
subordonaţi. De asemenea, managementul prin obiective este un mijloc de
apreciere.
1. Metoda eseului presupune descrierea (în scris) activităţii lucrătorilor de
către manager sau de o altă persoană care face aprecierea. Deşi textul este liber, cel
care face aprecierea trebuie să se refere mai ales la probleme privind cunoaşterea
de către angajat a sarcinilor postului, la calităţile şi la defectele acestuia, precum şi
la potenţialul săuînde
Evaluarea muncii promovare.
bibliotecă 175
Deşi metoda este simplă şi uşor de aplicat, are câteva dezavantaje:
• lungimea şi conţinutul textului variază de la un evaluator la altul;
• pe baza textului este greu să se obţină o unitate în evaluare, întrucât unii
autori evidenţiază unele aspecte, iar alţii altele;
• stilul autorului poate afecta aprecierea;
• persoana care realizează aprecierea nu are talent la scris, ceea ce poate afecta
obiectivitatea aprecierii.
Pentru a fi eficientă, specialiştii recomandă ca această metodă să fie folosită în
combinaţie cu altele.
2. Metodele comparative de evaluare fac parte din categoria metodelor
subiective şi cuprind: ierarhizarea, compararea perechilor şi distribuţia forţată.
a. Ierarhizarea constă în aşezarea angajaţilor pe categorii, de la cea mai înaltă
la cea mai joasă, de la cel mai bun lucrător la cel mai slab. O variantă a acestei
metode este ierarhizarea alternativă. Aceasta presupune alegerea celui mai bun şi a
celui mai slab lucrător. Apoi se alege cel de pe locul doi ca performanţă şi cel
dinaintea celui slab, stabilind astfel alternativ locurile de sus şi de jos până sunt
clasaţi toţi angajaţii.
b. Compararea perechilor. Metoda constă în compararea fiecărui angajat cu
toţi ceilalţi pe rând, luaţi unul câte unul. Numărul posibil de perechi de angajaţi se
stabileşte după formula:
P = n (n-l)/2 unde :
P numărul posibil de perechi n numărul de angajaţi Evaluarea se realizează pe
baza unui tabel în care se înscriu toate perechile posibile. Evaluatorul stabileşte
care angajat este mai bun în fiecare pereche, marcând performanţa superioară prin
caractere aldine.
c. Distribuţia forţată. Metoda presupune că nivelul de performanţă dintr-un
grup de angajaţi se distribuie conform curbei lui Gauss. Dezavantajul major al
ierarhizării este acela că mulţi angajaţi sunt clasaţi la nivelul superior al grilei.
Distribuţia forţată este concepută tocmai pentru a preveni această situaţie.
Evaluatorul, folosind această metodă, distribuie angajaţii după un anumit indice
procentual în grupe aşezate la diferite niveluri ale performanţei (tabelul 10).
Tabelul 10
Aprecierea performanţei prin distribuire forţată
Nivelul Categorii de performanţă Ponderea fiecărui nivel în
totalul angajaţilor
1 Categoria cea mai joasă 10%
2 Sub nivelul mediu 20%
3 Categoria
176de nivel mediu 40% Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
4 Peste nivelul mediu 20%
5 Cei mai buni 10%
Avantajul metodelor comparative este simplitatea, ele sunt uşor de explicat şi de
folosit. Cu toate acestea au şi unele dezavantaje, cum ar fi:
• nu relevă gradul de diferenţiere dintre persoanele aflate pe categorii alăturate;
• persoanele cu rezultate similare sunt plasate în categorii diferite;
• nu permit o comparaţie între diferite grupuri de angajaţi aflate în servicii
diferite;
• distribuţia forţată este greu de utilizat în cazul evaluării grupurilor mici.
3. Metoda grafică (scalele de evaluare în formă grafică) este cea mai
folosită metodă de apreciere a muncii în bibliotecă. Aprecierea angajaţilor se face
în funcţie de factori precum: calitatea muncii, volumul de muncă, încrederea în
persoana respectivă, spiritul de iniţiativă, competenţa, scrupulozitatea. Unele
biblioteci folosesc în evaluare formulare simple cuprinzând factorii menţionaţi
(uneori explicităţi), urmaţi de o scală de evaluare în formă grafică. Acestea conţin
puncte care exprimă repartizarea scorurilor (de la 5 pentru foarte bun, la 1 pentru
slab sau pentru nesatisfăcător). Scorul total pentru fiecare angajat se calculează
prin însumarea punctelor acordate (fig. 15).
1 2 3 4 5
Scrupolozitate
Slab Suficient Mediu Bine Excelent
Fig. 15. Scală de evaluare privind scrupulozitatea
In ultimul timp unele biblioteci şi-au îmbunătăţit scalele grafice de evaluare,
eliminând calificativele cu scurte aprecieri ale diferitelor niveluri de performanţă
(fig. 16).
Scrupulozitatea înseamnă rigurozitate în munca depusă.
Face greşeli Neatent, face Corect de Nu are nevoie de Lucrează cu repetate deseori greşeli obicei. Nivel
prea multă acurateţe şi este
mediu al supervizare riguros în cea
numărului de mai mare parte a
_ greşeli comise timpului
Fig. 16. Scală de evaluare privind scrupulozitatea (fără calificative)
Metoda grafică de apreciere are numeroase avantaje:
• este relativ uşor de elaborat şi de folosit;
• poate include evaluarea mai multor caracteristici;
• scorurile angajaţilor pot fi comparate;
• este o metodă acceptată de evaluatori;
• dacă este corect elaborată poate fi la fel de eficientă ca metodele complexe.
Totuşi metoda are şi dezavantaje, fiind de multe ori criticată:
• nu previne comiterea erorilor de evaluare;
• nu sunt suficient de precis definite gradele de performanţă ale fiecărei
caracteristici;
• efectul de halo (tendinţa de a acorda unei persoane calificative
mari sau mici la
toţi factorii pe baza unei păreri generale despre persoana evaluată).
Anexa 18 ilustrează un formular de apreciere a muncii pe baza metodei grafice,
folosit de Biblioteca Publică din Dallas.
4. Schemele de apreciere bazate pe determinări comportamentale (BARS)
sau scale de observare a comportamentului au
fost create pentru a corecta deficienţele metodei grafice. Ele au apărut recent şi
încă nu sunt utilizate în prea multe biblioteci.
Determinările sunt descrieri specifice ale comportamentelor de muncă, cotate ca
reprezentând niveluri specifice ale performanţei35. Pentru a realiza o apreciere pe
baza acestei metode, evaluatorul parcurge o listă de câteva determinări din fiecare
scală de evaluare, până când identifică determinantul corespunzător
comportamentului angajatului şi marchează valoarea respectivă. Evaluarea se
obţine prin însumarea valorilor alese pentru fiecare nivel. Figura 17 prezintă o
schemă BARS creată pentru evaluarea parametrilor de planificare a derulării
proiectelor, care este o atribuţie proprie multor posturi manageriale.
Valori Determinări
7 Excelent Formulează un plan amănunţit al desfăşurării
proiectului, cu documentaţia adecvată, obţine
aprobările necesare şi trimite planul tuturor celor
implicaţi
6 Foarte bine Planifică, comunică şi urmăreşte termenele şi
obiectivele; stabileşte săptămână de săptămână modul
de desfăşurare al proiectului faţă de planificare.
Menţine la zi grafice ale realizărilor şi rămânerilor în
urmă şi se foloseşte de acestea pentru optimizarea
modificărilor de termene necesare. Are uneori
probleme operaţionale minore, dar comunică în mod
eficient.
35
Ibid., p. 130.
5 Bine Defalcă şi schiţează toate părţile componente ale
proiectului, programând realizarea fiecăreia; se
străduieşte să devanseze programarea şi are prevederea
de a lăsa o margine pentru perioade de slăbire a
ritmului. Rezolvă problemele clienţilor legate de
limitele
178 de timp; rareori are probleme
Ionel Enachede depăşireînastructurile infodocumentare
- Ergonomia
termenelor sau a costurilor.
4 Nivel mediu Face o listă de termene şi o revede pe măsură ce
proiectul avansează, incluzând de obicei evenimentele
neprevăzute; provoacă frecvente reclamaţii din partea
clienţilor.
Poate avea un plan temeinic, dar nu ţine evidenţa
obiectivelor şi termenelor; nu comunică nerespectările
de programare sau alte probleme imediat ce acestea se
petrec.
3 Nivel sub- Planurile nu sunt bine definite; termenele stabilite sunt
mediu de obicei nerealiste. Nu poate planifica acţiuni pe mai
mult de două-trei zile înainte, neavând noţiunea de
termen realist de realizare a unui proiect.
2 Foarte slab Nu are un plan sau programare a segmentelor de
activitate ce trebuie realizate. Nu planifică deloc sau
planifică insuficient proiectele ce i se atribuie.
1 Inacceptabil Nu finalizează aproape niciodată un proiect din cauza
lipsei oricărei planificări şi dă impresia că problema îi
este indiferentă.
Repurtează mereu eşecuri datorită lipsei de planificare
a acţiunilor, dar nu se interesează de modul în care şi-
ar putea îmbunătăţi munca.
Fig. 17. Schemă de apreciere bazată pe determinări comportamentale
(BARS)
Schemele au numeroase avantaje:
• au la bază o analiză atentă a postului;
• validitatea conţinutului determinărilor este direct evaluată;
• sunt utile în asigurarea recompensării angajaţilor, deoarece folosesc scale de
frecvenţă;
• oferă o mai mare profunzime a informaţiei de performanţă decât alte metode;
• metoda este acceptată atât de manageri cât şi de subalterni deoarece schemele
sunt create împreună.
Cu toate acestea, cercetările nu au demonstrat superioritatea acestei metode.
In Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti evaluarea se face pe baza unei
metode din categoria celor grafice în care punctajul total se calculează pe baza
unor calificative de la 1 la 5 date de mai mulţi evaluatori şi de angajat
(autoevaluare) şi a unor criterii de evaluare cu o anumită pondere.
Punctajul total (Pt) se calculează după următoarea formulă:
Pt = (pl x CI) + (p2 x C2) + (p3 x C3) + (p4 x C4)
în care:
pl.. ..p4 = punctajul acordat fiecărui calificativ, notat de la 1 la 5
C1....C4 = ponderea stabilită pentru fiecare criteriu de evaluare
Criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale sunt: gradul de
îndeplinire a standardelor de performanţă (pondere 50%), asumarea
responsabilităţii (pondere 25%), adecvarea la complexitatea muncii (pondere
15%), iniţiativa
Evaluarea munciişi creativitatea (pondere 10%). Anexa 19 conţine
în bibliotecă 179 fişa de evaluare.
Metoda are avantajul simplităţii dar are în acelaşi timp dezavantajele specifice
metodelor grafice: subiectivism mai ales în cazul autoevaluării, efectul de halo. De
aceea recomandăm utilizarea unor metode combinate.
Aprecierea muncii constituie de cele mai multe ori o condiţie obligatorie pentru
luarea unor decizii privind cunoaşterea calităţii personalului, necesităţile de
pregătire ale acestuia, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare, meritele pentru
recompense, precum şi decizii privind eliberarea postului31. Metodele prezentate,
în condiţiile în care sunt respectate criteriile pentru un bun sistem de evaluare a
performanţei şi sunt corect elaborate şi aplicate, permit luarea celor mai bune
decizii.
CONCL UZII
în această lume a informaţiei, rolul bibliotecilor şi al bibliotecarilor capătă o
nouă dimensiune. Fără biblioteci, arăta profesorul Ion Stoica, “este ameninţată nu
doar zestrea de gând a omenirii, ci chiar echilibrul, forţa şi viitorul ei”.
Astăzi toate structurile legate de fixarea, de diseminarea şi de organizarea
cunoaşterii, toate formele de pe traseele comunicării - între care bibliotecile ocupă
primul loc - se află în slujba societăţii informaţiei.
Considerată resursă fundamentală a epocii contemporane, precum piatra,
bronzul sau fierul altădată, informaţia capătă o filozofie proprie şi o relaţie nouă cu
mişcarea ideilor, ea pătrunde în realitatea producţiei de bunuri, dar şi în strategiile
şi în programele structurilor culturale.
Cea mai dificilă problemă pentru reuşita unei organizaţii în etapa actuală este
propria ei schimbare. Politica de schimbare este un proces complex de ajustare
structurală ţinând seama de mediul socio-economic, cultural, politic, educativ,
legislativ, tradiţional în continuă modificare. Schimbarea structurii organizaţiilor,
indiferent că ele sunt economice sau culturale, trebuie să aibă în vedere, în primul
rând, schimbarea metodelor şi procedurilor manageriale şi apoi a mijloacelor
tehnice şi tehnologice. Aceste schimbări pot fi asigurate numai de un management
performant al resurselor umane şi de o organizare ştiinţifică a muncii32.
în domeniul biblioteconomie schimbarea implică o redefinire a obiectivelor în
31
BURLOIU, P. Op. cit., p. 594.
32
MATHIS, R.; NICA, R; RUSU, C. Managementul resurselor umane. Ed. Economică, 1997, p. 2.
următoarele direcţii33:
1. Trecerea de la orientarea spre fondul documentar la orientarea spre
înregistrări. în evaluarea bibliotecilor primează încă măsurători clasice cum ar fi
volumul fondului documentar convenţional, numărul împrumuturilor, cifre anuale
ale achiziţiei. 180
Acestea însă nu reflectăIonelîndeajuns adevărata
Enache - Ergonomia putere
în structurile a unei instituţii
infodocumentare
modeme de informare. Pe lângă tradiţionala ofertă de literatură în bibliotecă, ce va

fi şi pe viitor importantă, informaţia din afara bibliotecii (fondurile altor biblioteci,
baze de date pe Internet) câştigă în importanţă. Instituţia de informare caracterizată
de sintagma orientare spre înregistrări este dependentă de colaborarea strânsă cu
alte biblioteci şi instituţii. Pe lângă înregistrarea şi schimbul reciproc de informaţii
apare folosirea în comun a informaţiei preponderent digitale, aşa numitul
Resource-Sharing. Folosirea în comun a produselor comerciale informaţionale va
trebui aşadar să devină un obiectiv al managerilor bibliotecilor.
2. Managementul informaţiei în resursele interne. Pentru îmbunătăţirea
comunicării şi cooperării interne, în cadrul organizaţiilor dar şi între organizaţii
trebuie să se promoveze cunoaşterea rezultatelor şi activităţilor interne. Instituţiile
de informare au subestimat prea mult timp calitatea şi importanţa economică a
rezultatelor cercetării prezentate in house şi nu le-au acordat atenţie. Aceste
instituţii, în interesul cercetătorilor dar şi al cititorilor, trebuie să depună eforturi
active de răspândire şi de valorificare economică a rezultatelor propriilor cercetări
(lucrări de doctorat, rapoarte). Ele vor trebui să folosească pe lângă căile
tradiţionale ale răspândirii cunoştinţelor şi comercializarea rezultatelor cu ajutorul
tehnologiei informatice modeme. Instituirea unui server pentru preprint- uri
electronice ar fi o măsură eficientă.
3. Managementul informaţiei în resurse externe. începând cu jumătatea anilor
80 noile forme de stocare masivă în baze de date şi pe CD-ROM au modernizat
oferta de informaţie şi au uşurat accesul fiecăruia la aceasta. Bibliotecile şi
instituţiile de informare au întreprins în acest context o mulţime de acţiuni pentru a
le integra în oferta existentă de informaţie (ce are preponderent forma tipărită). Cu
toate acestea punerea la dispoziţie a unei informaţii în timp util este o problemă
nerezolvată, împrumutul interbibliotecar tradiţional bazat pe reciprocitate nu mai
poate asigura cererile clienţilor, dacă ne gândim la cantitatea mare de informaţie şi
la bugetele de achiziţie în scădere. De aceea tot mai mulţi ofertanţi comerciali
experimentează în prezent noi forme de asigurare a informaţiei. Aceştia ar putea
deveni în curând concurenţi serioşi ai bibliotecilor.
4. Managementul costurilor. Managementul modem al informaţiei, adică
administrarea şi folosirea eficientă a informaţiei, se poate realiza numai pe baza
33
Managementul în biblioteci. Bucureşti: Kriterion, 1998, p. 173-176.
unui management modem al costurilor. Aceasta înseamnă utilizarea tuturor
metodelor economice care se aplică deja în structurile productive dar şi în unele
centre de informare private. Metode ca observarea şi analiza pieţei, evaluarea
ofertanţilor şi ofertelor, tehnicile marketing-ului şi controlling-ului vor trebui să fie
instmmente la îndemâna oricărei instituţii de informare care se vrea cu adevărat
profesionistă. Pe lângă aplicarea acestor metode noi va trebui să imprimăm
clienţilor oConcluzii
mai mare conştientizare a costurilor. Dacă până acum serviciile şi
181
produsele oferite de biblioteci erau în mare parte gratuite, va trebui ca pe viitor să
convingem clientul asupra preluării unei părţi din cheltuielile bibliotecii prin plata
unor servicii. Desigur va fi necesară implementarea unui sistem de subvenţionare
pentru anumite categorii de beneficiari (de exemplu studenţii).
Având în vedere toate acestea se impune:
• întocmirea unui instrumentar statistic pentru toate procesele interne din
bibliotecă;
• alcătuirea de statistici cuprinzătoare cu privire la tendinţele relevante pentru
biblioteci (producţia de reviste şi de cărţi, indici de preţuri, date economice ale
altor instituţii);
• întocmirea propunerilor pentru calculul costului;
• consultanţă acordată clienţilor în vederea unor strategii de procurare a
informaţiilor care să menajeze resursele.
5. Managementul de personal. Pe lângă personalul clasic al unei biblioteci ca:
bibliotecari, redactori şi documentarişti, apar noi grupuri de meserii. De la
introducerea informaticii în biblioteci la începutul anilor 70 programatorii,
operatorii şi matematicienii fac parte din personalul de bază. Pe viitor, personalul
de conducere va fi completat de specialişti în marketing, în planificare, în
ergonomie şi de informaticieni. Odată cu creşterea gradului de eterogenitate a
personalului va creşte fireşte şi nevoia de comunicare şi de coordonare internă.
Aceasta duce desigur la creşterea volumului de muncă la nivelul managementului.
Câteva aspecte esenţiale vor trebui să fie în atenţia managerului:
• aspectul comunicării va căpăta o importanţă aparte;
• munca în echipă;
• eforturile serviciilor de personal, mai ales în privinţa recrutării şi selecţiei,
cresc în continuare;
• eforturile de pregătire a personalului inclusiv cele financiare - cresc drastic;
• folosirea mai pregnantă a grupurilor de lucru pe teme specifice în locul
structurilor clasice bibliotecare;
• organizarea ergonomică a muncii.
Schimbările arătate şi consecinţele lor necesită în mod clar o schimbare sau o
reaşezare a muncii în bibliotecă, un proces de amploare, care să cuprindă în primul
rând aspectele manageriale, implicit pe cele ergonomice. în viitor biblioteca
modernă (biblioteca electronică) va cuprinde:
• catalog on-line folosit în regim comercial;
• reţea de CD-ROM cu acces la o multitudine de baze de date şi cu acces de lucru
din orice loc
182al bibliotecii; Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
• acces la toate bazele de date on-line relevante;

• sistem electronic de informare asupra propriei palete de servicii;
• acces la servicii Internet prin OPAC;
• comunicarea electronică instituţie-client;
• comunicarea electronică instituţie-fumizor;
• document-delivery în regim de rutină.
Odată cu acestea vor apărea alte sarcini şi servicii precum:
• server pentru oferirea şi pentru distribuirea de preprint-uri electronice;
• bază de date a publicaţiilor cuprinzând propriile cercetări;
• înregistrarea completă a activităţilor de cercetare din instituţie. Toate acestea
vor aduce şi noi probleme manageriale greu de
prevăzut, care le creează multora dintre noi un sentiment de nelinişte, fiind urmăriţi
de ideea că “schimbarea a scăpat de sub control”, după cum arăta Toffler în celebra
sa carte Şocul viitorului.
Misiunea mangerilor va fi aceea de a controla schimbarea.
BIBLIOGRAFIE
Advances in library administration and organization. Eds. Gerard B. McCabe and Bemard Kreissman
London: Joi Press, 1994.
ARMSTRON, Michael. A Handbook of management techniques. London: Kogan Page, 1993.617p.
BĂLEANU, C. Managementul îmbunătăţirii continue. Bucureşti: FIMAN, 1996.
BELKER, LorenB. The First-time manager. Boston: AMACOM, 1993. 196p.
BERNARD, Ryan. The Corporate Intranet: create and manage an internai Web foryour organization.
New York: John Wiley & Sons, 1996. 395 p.
BOLDEA, Maria. Model informatic pentru prelucrarea integrată şi valorificarea optimă a datelor în
procesul conducerii unităţilor economice. Bucureşti: ASE, 1995.264 p. Teză de doctorat.
BOURGUIGNON, Annick. Le modelejaponais de gestion. Paris: La Decouverte, 1993.128p.
BURLOIU, P. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Lumina Lex, 1997. 1272 p.
BURLOIU, Petre. Economia muncii: probleme actuale. Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 1993.
BUZĂRNESCU, Ştefan. Introducere în sociologia organizaţională şi a conducerii. Bucureşti: EDP,
1995. 248 p.
CALENGE, Bertrand. Diriger une bibliotheque d’enseiguement superieur. Quebec, 1995.455 p.
CĂNDEA, Rodica; CÂNDEA, Dan. Comunicarea managerială: concepte, deprinderi strategie.
Bucureşti: Expert, 1996. 364p.
Cheile succesului: Indicatori de performanţă pentru bibliotecile publice. Bucureşti: ABBPR, 1998.
CLAYTON, Marlene; BATT, Chris. Managing library automation. Brookfield: Ashgate, 1992.218 p.
COATES, Charles. Managerul total. Bucureşti: Teora, 1997. 264 p. Trad. din limba engleză.
COHEN, Lou. Quality function development: how make QFD work_/br_yo«.New York: Addison-
Wesley, 1995.348p
COLE, G. Management: theory and practice. London: DPPubl., 1993. 463p.
Collection management in academic libraries Ed. Clare Jenkins and Mary Morley. Hampshire: Gower,
1991.289 p.
COLLUM, J.K.Mc. Idei americane pentru managerii români. Bucureşti: Lecca- Brâncuşi, 1995.170p.
Dicţionar de afaceri englez-romăn. Bucureşti: Secretariatul pentru Mahamudra, 1995.
DIJMĂRESCU, Ion. Bazele managementului. Bucureşti: EDP, 1997. 519 p. DIJMĂRESCU, Ion.
186 Bucureşti: România Liberă,
Management evolutiv. 1997.396 P-
DIJMĂRESCU, Ion. Managementul schimbării către INTERNET. Bucureşti: România Liberă, 1997.176
p.
DIMA, I. C. Sisteme expert în management. Craiova: Scrisul Românesc, 1995.
216 p.
DONNELLY, Jones H; GIBSON, James L; IVANCEVICH, John M. Fundamentals of management.
Chicago: Irwin, 1995. 719 p.
DUMOULIN, Jean-Louis. Clients satisfaits, entreprise gagnante. Paris: Les Editions d’Organisation,
1994.200p.
DUNLOP, John. Industrial relations systems. Boston: Harvard Business School Press, 1993.33 lp.
ENACHE, Ionel. Organizarea ergonomică a muncii în birou. Bucureşti: Editura Universităţii, 1999.
ENNALS, Richard. Executive guide to preventing information technology disaster. Berlin: Springer,
1995. 187 p.
FEIER, Vasile - Virgil. Creativitate şi creativitate managerială. Bucureşti: Expert, 1995.256 p.
GEORGESCU-TISTU, N. Cartea şi bibliotecile. Bucureşti:Ed. Ştiinţifică, 1972.
GLOUCHEVICH, Philip. Juggernant: cheile succesului german în afaceri. Timişoara: Sedona, 1996.180
p.
GODNIQ Edward C.; HACUNDA John S. Computerul şi stresul. Bucureşti: Antet, 1995.120p.
GOIAN, Maria. Introducere în management. Timişoara: Sedona, 1995. 228 p
GORG, Bemhard. Viitorul managerilor. Managerii viitorului. Iaşi: Institutul European, 1997.148 p.
HERSEY, Paul; BLANCHARJD, Kenneth H. Management of organizational behaviour: utilizing human
resources. Englewood Cliffs:Prentice Hali, 1993.536p.
HEYL, Jeff E; BUSHNELL, Jon L; STONE Linda A. Cases in operation management. New York:
Addison-Wesley, 1994.207p
HOFSTEDE, Geert. Managementul structurilor multiculturale. Bucureşti: Editura Economică, 1996.304
p.
HOLDEVICI, Irina. Autosugestie şi relaxare. Bucureşti: Ceres, 1995. 168p.
HONTRUŞ, Dumitru. Economie politică şi management. Bucureşti: Univ. “Spiru Haret”, 1996.255p.
IONESCU, Gh. Gh. Dimensiunile culturale ale managementului. Bucureşti. Editura Economică,
1996.272 p.
IVANCEVICH, John. Management: quality and competitiveness\ adnotated instructor ’s edition. Boston:
Irwin, 1994. 660p.
JACQUESSON, Alain. L’informatisation des bibliotheques. Paris: Editions du Cercle de la Librairie,
1992.284 p.
JENNINGS, A.; SENTER, H. Managing finance and information. Oxford: Blackwell Business, 1995.470
p.
JORDAN, Peter; NORAGH, Jones. Staff management in library and information work. Brookfield:
Gower, 1995.
KELEMEN, Mihaela-Ligia. Fundamentarea economică privind înlocuirea echipamentelor în funcţie de
fiabilitatea acestora. Bucureşti: ASE, 1996.
137 f. Teză de doctorat.
KENNEDY, Carol. Toutes Ies theories du management: Ies idees essentielles des auteurs Ies plus
souvent cites. Paris: Maxima, 1993. 25 8p.
KOTLER, Philip. Managementul marketingului. Bucureşti: Teora. 1040 p.
L ATZKO , William I; SAUNDERS, David M. Four days with dr . Deming.a strategy for modern
methods of management. Reading; New York: Addison-Wesley, 1995.228p.
LEFTER, V. ; MANOLESCU, A. Managementul resurselor umane. Bucureşti: EDP, 1995.296 p.
Les profils depostes. Paris :Ed. Masson, 1976.
LITKE, Hans-Dieter. Projektmanagement: Methoden, Techniken, Verhaltensweisen. Wien: Hanser,
1993.303p.
Management erfolgreicher Produkte/ ed. Little Arthur D. Wiesbaden: Gabler, 1994.182p.
Management skillsfor the information manager Brookfield: Ashgate, 1993.228 p.
Managementul de bibliotecă. Editat de Ulrich Ribbert. Bucureşti: Ed. Kriterion, 1998,268 p.
MANOLESCU, Gh. Managementul financiar. Bucureşti: Editura Economică, 1995. 413 p.
Bibliografie 187
MATHIS, R. ; NICA, P. ; RUSU, C. Managementul resurselor umane. Ed. Economică, 1997.. 450 p.
McINERNEY, Francis; WHITE,Sean. BeatingJapan: how hundreds of American companies are beating
Japan and what your company can learn from them. New York: Truman Talley Books, 1993. 314p.
McKEOWN, Patrick G.; LEITCH, Robert A. Management information systems: managing with
computers. San Diego: The Dryden Press, 1993.61 lp.
MEHRER, Helmut. Menschen, Markte, Management: Wirtschaft in einer lernenden Gesellschaft.
Frankfurt an Main: Moritz Diesterweg, 1993.299p.
MIGANI, Philippe. Les systemes des management: en 22 ftches de synthese et 25 QCMd’auto-controle.
Paris: Les Editions d’Organisation, 1993. 159p.
MIHULEAC, Emil. Ştiinţa managementului. Bucureşti: Fundaţia “România de Mâine”, 1995. 129 p.
MILEA, C-tin. Commercial, financial and management English. Bucureşti: AII, 1997.
MILLS, Daniel Quinn. Labor-management relations. New York: McGraw-Hill, 1994.690p.
MITCFlELL,Garry. The Trainer ’s handbook:the AMA guide to effective training. Boston: AMACOM,
1993. 423p.
MOISE, Z. Marketing prin intermediul târgurilor şi expoziţiilor. Bucureşti: AII, 1997.426 p.
MOLDO VAN, Maria. Ergonomie. Bucureşti: EDP, 1993.
MOLDOVEANU, Maria; DOBRESCU, Emilian. Ştiinţa afacerilor. Bucureşti: Expert, 1995.200 p.
MORARU, Ion. Introducere în psihologia managerială. Bucureşti: EDP, 1995. 159 p.
MORSE, Stephen. Management skills in marketing. Oxford: Management Books 2000,1993.212p.
NEAGU, Comeliu. Modele de programare şi conducere a proceselor economice. Bucureşti: EDP, 1995.
NICOLESCU, O.; VERBONCU, I. Management. Bucureşti: Editura Economică, 1997.408 p.
Non-standard collection management. Ed. Michael Pearce. Brookfield: Asgate, 1992.236 p.
NOORDERHAVEN, Niels G. Srategic decision making. Menlo Park: Addison- Wesley, 1995.246p.
OLARU, Maria .Managementul calităţii. Bucureşti: Editura Economică, 1995. 352 P-
OWENS, Ian; WILSON, Tom. Information and Business P erformance: a study of information system
andservices in high perfoming companies. London: Bowker-Saur, 1996.206 p.
PETERS, Thomas J. Thriving on chaos: a passion for excellence. New York: Wing Books, 1995.1036p.
Bibliografie 188
POLL, Roswitha; BOEKHORST, Peter. Measuring quality: internaţional guidelines for performance
measurement in Academic Libraries. Munchen: K. G. Saur, 1996.171 p.
PURCĂREA. A. ; NICULESCU,C.;CONSTANTINESCU, D. Management: elemente fundamentale.
Bucureşti: Ed. Niculescu, 1998, 288 p.
RADU, Ioan. Informatica managerială. Bucureşti. Editura Economică, 1996.254 p.
REES, David W. Arta managementului. Bucureşti: Editura Tehnică, 1996.260 p. Trad. din limba engleză.
RICHTER, Brigitte. Ghid de biblioteconomie.Bucureşti: Grafoart, 1995.
RITCHIE, Bob; MARSHALL, David. Business risk management. London: Chapman & Hali, 1993.365p.
RUSSU, C. Management. Bucureşti: Ed. Expert, 1993.
SCHROEDER, Roger G. Operations management: decision making in the operationsfunction.New York:
McGrawHill, 1993. 848p.
SHELDON, Brooke E. Cadre de conducere în biblioteci: strategiile succesului. Bucureşti: ABBPR,
1996. 104 p. Trad.
Staff management in library and information work. Ed. Peter Jordan. Alderhot: Gower, 1996.
STEIMANN, Horst; SCHREYOGG, Georg. Management: Grundlagen der Unternehmensfuhrung.
Wiesbaden: Gabler, 1993. 73 Op.
STOICA, Ion. Din nou despre management. în: Biblioteca, nr. 1,1997, p. 2.
STOICA, Ion. Informaţie şi cultură. Bucureşti: Ed. Tehnică, 1997.
STOICA, Ion. Interferenţe biblioteconomice. Constanţa: Ex Ponto, 1997
STOICA, Ion. Unele probleme ale planificării serviciilor de bibliotecă în România contemporană. în:
Biblioteca, nr. 8-9-10,1994, p. 21.
STOICA, Ion. Structuri şi relaţii informaţionale în dezvoltarea învăţământului şi a cercetării româneşti.
Bucureşti: Alternative, 1997. 144p.
STUEART, R. ; MORAN, B. Management: pentru biblioteci şi centre de informare. Bucureşti: ABBPR,
1998.
SUTTER, Eric. Services d’information et qualite: comment satisfaire les utilisaters. Paris: ADBS, 1992.
155 p.
TABACHIU, A. ; MORARU, I. Tratat de psihologie managerială. Bucureşti: EDP, 1997.383 p.
TARCA, Naiana. Rolul informaticii în perfecţionarea deciziilor în industrie. Oradea: Univ. Oradea,
1996.225 p. Teză de doctorat.
TOFFLER, Alvin. Corporaţia adaptabilă. Bucureşti: Antet, 1996. 216 p.
TOMESCU, F. Ergonomia în comerţ. Bucureşti: ASE, 1998
ŢĂRAN, N. Managementul inovaţiei. Timişoara: Amarcord, 1995. 104 p.
WARD, Suzzane; FUEGI, David. Indicatori de performanţe şi instrumente manageriale pentru biblioteci.
Bucureşti: ABBPR, 1995. 218 p.
ZORLENŢAN, T. ; BURDUŞ, E. ; CĂPRĂRESCU, Gh. Managementul organizaţiei. Bucureşti: Holding
Reporter, 1996.2 voi. (401 p., 415 p.)
ANEXE
NORME DE EXECUŢIE A ACTIVITĂŢILOR DE BIBLIOTECONOMIE ŞI DE INFORMARE
DOCUMENTARĂ
z
<
<
w
X
titlu 90 s 180 s Nr. Denumirea activităţii Unitatea de Timp Timp Obs.
titlu 120 s 300 s crt. măsură 1985 1992
I. ACTIVITATEA DE DEZVOLTARE ŞI DE
EVIDENŢĂ A COLECŢIILOR
titlu 120 s A. Dezvoltarea colecţiilor
titlu 120 s Redactarea fişei de furnizor de publicaţii 600 s
> IE
(N
Organizarea catalogului de furnizori (alfabetic, geografic 150 s
c/ c/>
cd >cd
titlu 120 s
etc.)
rn
Consemnarea pe fişa de furnizor a cataloagelor de editură exemplar 60 s
Organizarea
primite bibliotecii cu publicaţii de referinţe pentru exemplar 90 s 120 s
activitatea de dezvoltare a colecţiilor (planuri editoriale,
titlu 60 s
cataloage de editură, pliante, prospecte de editură etc. pe
titlu 90 s
ţări, pe edituri)
Trierea planurilor, cataloagelor şi repartizarea lor pe exemplar 120 s 300 s
wS
domenii ale cunoaşterii (pentru transmiterea către unităţile
din complex şi
Repartizarea pedin reţea)
unităţi filiale şi pe furnizori a bugetului anual 36400 nenorma
MD
pentru achiziţia de publicaţii (cărţi şi seriale) s t
Selectarea publicaţiilor din planuri editoriale, cataloage de titlu 60 s 180 s
editură, bibliografii naţionale, anchete, liste de oferte etc.
limba română fără adnotare |cu adnotare
din biblioteci şi a altor instrumente secundare de informare, în
Stabilirea numărului necesar de exemplare cărţi - în limba

Cercetarea instrumentelor de reflectare şi de regăsire a
limbi străine fară adnotare cu adnotare
română seriale - în limba română

depistării lacunelor din colecţii
alte documente
documentelor
vederea
seriale
cărţi
0O ON
ANEXA 2
Instituţia
Serviciul/biroul
Operaţia
FOAIE DE CRONOMETRARE Nr...
Scopul observării
Numele salariatului
Specializarea
Funcţia
Vârsta
Vechimea în specialitate
începutul Sfârşitul Durata obs. Semnătura
obs. (ora) obs. (ora) (sec) observatorului
Cronometrarea I
Cronometrarea II
Cronometrarea III
Cronometrarea IV
ANEXA 3
CHESTIONAR DE ANALIZĂ ERGONOMICĂ
Nr. INTRBARE DA NU NU
crt. ŞTIU
A. întrebări referitoare la specificul
activitătii
Ştiţi care este funcţia principală în
1. 1
cadrul locului de muncă?
2. Dar funcţia secundară? 1
3. Ştiţi care sunt cerinţele de bază ale
1
locului de muncă?
4. Cunoaşteţi elementele de risc în munca
1
dv.?
5. La repartizarea pe funcţii s-a ţinut -1
seama de aptitudinile personale?
Condiţiile existente permit exercitarea
6. Anexe -1 191
atribuţiilor în mod corespunzător?
7. Există elemente care deranjează -1
desfăşurarea activităţii (lipsa de spaţiu,
iluminatul, zgomotul, temperatura,
riscul)?
Există o legătură funcţională între
8. 1
angajaţi?
9. Legăturile sunt corespunzătoare? -1
S-a ţinut seama la repartiţia funcţiilor
10. de pregătirea şi de specializarea 0
anterioară?
A
B. întrebări referitoare la solicitările
fizice şi poziţia corpului în timpul
activitătii
11. Eforturile fizice pot fi suportate fară -1
pericolul suprasolicitării sau al afectării
capacităţii de muncă?
12. Spaţiul de lucru este suficient? -1
13. Dar spaţiul liber? -1
14. In situaţia în care se solicită o poziţie -1
ortostatică s-au luat măsurile necesare
pentru sprijin şi pentru echilibru?
15. Scaunul este corespunzător (înălţimea, -1
suprafaţa de şezut, spătarul)?
16. Spaţiul de degajare rezervat -1
genunchilor şi picioarelor este
satisfăcător?
17. Se folosesc mijloace de transport? -1
18. Se pot lua măsuri suplimentare pentru -1
uşurarea eforturilor fizice la
manevrarea diverselor materiale?
19. Ritmul activităţii este corespunzător? 0
C. întrebări referitoare la
solicitările percepţiei, atenţiei,
abilităţi
20. Este tulburată atenţia prin zgomot sau -1
alti stimuli acustici?
21. Activităţile de rutină şi de îndemânare -1
se execută sub control vizual?
22. Instruirea şi antrenamentul sunt -1
dinamice şi atrăgătoare?
D. întrebări privind adaptarea la
condiţiile mediului ambiant, la
lumină, la culori, la zgomote
23. Este suficientă
192 iluminarea pentru a Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
1
putea fi îndeplinite atribuţiile funcţiei?
24. Sursele luminoase sunt corect
amplasate? -1
25. Iluminarea fiecărui compartiment este -1
corespunzătoare?
Există contraste de lumină în direcţiile
26. -1
de privire cele mai frecvente?
27. Este suficientă iluminarea naturală pe
1
timpul zilei?
Intensitatea iluminării artificiale este
28. -1
suficientă şi constantă?
29. Cromatica interioară contribuie la
-1
îmbunătăţirea iluminării?
30. Culoarea pereţilor este plăcută şi -1
liniştitoare?
31. Temperatura la care se lucrează este
-1 .
optimă?
32. S-au luat măsuri pentru limitarea -1
efectului radiaţiei termice?
33. încălzirea pe timpul iernii este -1
corespunzătoare?
34. Temperatura suprafeţelor
înconjurătoare este aceeaşi cu cea a 0
aerului?
35. Lucrul la temperaturi ridicate pe timpul -1
verii este însoţit de măsuri pentru
prevenirea şocului caloric?
36. Schimbul de aer cu exteriorul este
0
corespunzător?
37. Radiatoarele şi ventilatoarele sunt -1
aşezate corespunzător?
38. Umiditatea relativă a aerului -1
corespunde cerinţelor fiziologice?
39. Atenţia personalului este deranjată de -1
zgomot?
40. Activitatea intelectuală, capacitatea de -1
percepţie şi decizie sunt influenţate
negativ de zgomot?
41. S-au luat măsurile necesare pentru -1
izolarea surselor producătoare de
zgomot?
42. S-au luat măsuri de insonorizare a -1
spaţiilor de lucru, a sălilor de lectură?
E. întrebări referitoare la
vestimentaţie şi la echipament de
protecţie
43. Echipamentul folosit creează dificultăţi
1
în mişcările executanţilor?
44. Există echipament de protecţie -1
împotriva microorganismelor şi a
prafului?
45. Anexe
Echipamentul de protecţie deranjează 193
1
îndeplinirea activităţilor?
46. La procurarea sau la confecţionarea -1
vestimentaţiei şi a echipamentelor de
protecţie s-a ţinut seama de propunerile
angajaţilor?
F. întrebări referitoare la programul
de lucru şi la ambianţa psihologică
47. Percepţia, atenţia şi dexteritatea sunt -1
solicitate în limite normale?
48. Durata programului de lucru este
1
corespunzătoare?
49. Motivaţia funcţiei este suficientă pentru -1
desfăşurarea activităţii cu randament şi
cu bună dispoziţie?
50. Membrii serviciilor au reuşit să -1
formeze colective cu “spirit de echipă”?
51. La alcătuirea colectivelor se ţine cont -1
de opţiunile şi de afinităţile membrilor
componenţi?
52. Există o atmosferă de colaborare, de -1
consultare şi de participare la
executarea activitătilor?
53. Şeful obişnuieşte să discute apropiat cu
1
fiecare subaltern?
54. Sistemul de recompense este
-1
stimulator?
55. Se cunosc sau se încearcă cunoaşterea 1
frământărilor particulare ale
personalului?
TOTAL 12 0 -39
Ie=(12-39)/55 Ie= -0,49
ANEXA 4
Anexe 194
ANEXA 5
QUNTUSS OUWTUSS
OUMTUS M OUWÎUS M OUNTUS*
£ l "■ţ"1 j
OUMTUS i OUKIUS L CUNTUS l
CUNTU3 5a OOITUS Xî. OUMTt® XL
it 200 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare
rT.
ANEXA 10
BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII DIN AALBORG - DANEMARCA
ANEXA 11
Anexe 201
Mobilier de consultare
Carele juxtapuse (1,20 x 0,38 / 0,52 x 0,75 / 1,10 m)
Masă înclinabilă (1,20 x 6 m) pentru consultarea documentelor de mari dimensiuni:

înclinarea realabă
ANEXA 12
Cărucioare pentru cărţi
Cărucior de iernn (0,90 x 0,75 x 0,40 m) cu trei poliţe

Cărucior de metal (0,90 x 0,61 x 0,41 m) cu şase poliţe mobile
Mobilier de expoziţie
(0,90 x 1,20 x 0,60 m) cu panouri laterale de susţinere reglabile; suprafaţă vitrală încadrată în profil
metalic; încuietoare de siguranţă; înălţime interioară: 0,13 m
Vitrină - dom
(1,10 x 1,20m) plexiglas pe planşă de lemn la 0,75m de sol; picior metalic; înăltăme interioară: 0,36m
ANEXA 13
Faţă dublă: structură metalică cu poliţe; 1,5; 1,75 şi 2 m; adâncime: 20 cm

Anexe 203
ANEXA 14
Elemente adaptabile la structuri metalice: simple şi cu faţă dublă pentru prezentarea periodicelor,
albumelor şi discurilor; casetă pentru fascicule; casetă pentru albume
Masă pupitru Casetă pentru albume
Mobilier de prezentare pentru copii
a Scaun, casetă şi masă (40x40x40 cm) modul cu triplă întrebuinţare

(70x70cm) - faţă dublă, cu posibilitatea (70x70cm) - cu patru despărţituri pe
transformării în masă simplă fond de cauciuc antiderapant
Mobilier de păstrare a discurilor (1,14 x 85 x 62) - faţă vitrată, trei compartimente pe fond
de cauciuc antiderapant, trei intercalări pivotante din plexiglas; capacitate: 250 discuri

Mobilier de păstrare a diapozitivelor, casetelor şi microfilmelor
ANEXA 15
ANEXA 16
FORMULAR PENTRU RAPORTAREA ACCIDENTELOR
Raportarea accidentării sau rănirii unei persoane la locul de muncă sau
aflată într-o misiune periculoasă.
Acest formular va fi completat în cazuri de accidente şi trimis ofiţerului de
securitate
Prenume: Data naşterii
Persoana accidentată:
Nume:
Stare civilă: Căsătorit/Necăsătorit
Adresa:
Funcţia:
Angaj at/ Student/V izitator
Data şi ora accidentului:
Tipul leziunii:
Activitatea desfăşurată în timpul accidentului
Locul accidentului:
Daţi amănunte complete despre accident şi despre leziunile suferite, şi explicaţi
cum s-a întâmplat.
Cum a fost acordat primul ajutor?
Persoana accidentată a fost dusă la spital? Dacă da, unde?
Scrieţi numele şi funcţia celorlalte persoane care au fost prezente când s- a
produs accidentul:
Semnătura persoanei care întocmeşte raportul:
Data raportului:
ANEXA 17
PROCEDURI DE EVACUARE ÎN CAZ DE INCENDIU Instrucţiuni pentru personal
Acţiuni ce trebuie întreprinse în caz de incendiu sau alte urgenţe
Locul de adunare:
Dacă descoperiţi un foc:
1. Imediat operaţi cel mai apropiat dispozitiv de alarmă pentru incendiu.
2. încercaţi să stingeţi focul, însă fără a vă asuma riscuri personale,
asigurându-vă că aveţi o cale de scăpare liberă.
Dacă auziţi alarma de incendiu:
3. Recepţionerul de serviciu va chema pompierii imediat.
4. Părăsiţi clădirea şi anunţaţi persoanelor de serviciu locul de adunare de mai
sus, unde se
206va face apelul pentru a vedea
Ionel cine a înrămas
Enache - Ergonomia îninfodocumentare
structurile clădire.
5. Persoanele cu funcţie înaltă sau deputaţii autorizaţi de la etajele afectate vor
avea grijă de desfăşurarea evacuării şi se vor asigura că nimeni nu a mai
rămas în acea zonă.
• FOLOSIŢI CEA MAI APROPIATĂ IEŞIRE
• NU FOLOSIŢI LIFTUL (cu excepţia celor speciale indicate ca mijloc de
evacuare pentru persoanele rănite)
• NU VĂ OPRIŢI PENTRU A VĂ STRÂNGE LUCRURILE PERSONALE
• NU ALERGAŢI ŞI NU INTRAŢI ÎN PANICĂ
• DACĂ AVEŢI MUSAFIRI, CONDUCEŢI-I PÂNĂ LA LOCUL DE
ADUNARE
• NU INTRAŢI ÎNAPOI ÎN CLĂDIRE PENTRU NICI UN MOTIV
DECÂT DACĂ OFIŢERUL DE SECURITATE VĂ DĂ PERMISIUNEA
(Această notiţă va fi afişată în încăperile care au sistem de alarmă şi pe toate
panourile cu anunţuri)
ANEXA 18 Formular de apreciere a muncii al Departamentului
Bibliotecii Municipale Dallas
Se înaintează până la data
Se înaintează la Serviciul Personal până la data
Secţia
Perioada evaluată
NUMELE
Anexe 207
ÎNCADRAREA ACTUALĂ
FUNCŢIA
Instrucţiuni:
Mai jos sunt enumerate o serie de aptitudini, de competenţe şi de însuşiri
importante pentru reuşita în muncă. Marcaţi cu un “X” în dreptul calificativului
celui mai corespunzător pentru persoana în cauză. Evaluarea trebuie să ia în
considerare realizările în muncă ale acesteia şi contribuţia sa în relaţie cu
cerinţele postului. Se ţine seama numai de factorii care au directă legătură cu
desfăşurarea efectivă a muncii. Trăsăturile personale ale celui evaluat pot fi
luate în considerare numai în măsura în care au influenţat munca ori au fost
demonstrate în activitatea efectivă.
Evaluaţi cu atenţie fiecare calitate în parte. O eroare de evaluare foarte
răspândită este “efectul de halo”.
Utilizarea prezentului formular se face conform următoarei proceduri:
1. Atât şeful de secţie cât şi angajatul vor primi câte un exemplar al
formularului pe care îl vor completa fiecare separat, angajatul evaluându-şi
personal munca.
2. Ambele formulare completate vor fi trimise şefului ierarhic direct al secţiei
până la data menţionată în colţul de sus stânga al documentului.
3. Superiorul va contrasemna formularul completat de şeful secţiei, după ce
acesta a fost aprobat, şi ambele formulare se vor reîntoarce la şeful de secţie.
.
Şeful şi subordonatul în cauză se vor întâlni pentru a discuta calificativele şi
pentru a încerca să ajungă la o înţelegere în ceea ce priveşte eventualele
discrepanţe dintre punctele lor de 1.
vedere. Angajatului i se oferă astfel posibilitatea de a face observaţii pe
marginea notărilor din formularul completat de şef, cerându-i-se să semneze
formularul pentru a indica faptul că a avut posibilitatea să-l vadă şi să-şi
exprime punctul de vedere.
2. Cele două formulare vor fi capsate împreună şi vor fi trimise la Serviciul
Personal pentru a fi clasate în dosarul angajatului.
3. Dacă însă a fost făcut un semn în căsuţa de la finalul formularului,
. ambele exemplare se retumează managerului indicat acolo, după încheierea
consultării de evaluare dintre angajat şi şeful său. Managerul va trimite apoi
cele două formulare la Personal sau le va retuma şefului de secţie pentru încă o
consultare cu angajatul.
SCRUPULOZITATE 208 înseamnă îndeplinirea cu- acurateţe
Ionel Enache şi cu rigurozitate
Ergonomia în structurile infodocumentare a
sarcinilor de serviciu Face greşeli repetate

Face mai multe greşeli decât nivelul mediu De obicei lucrează corect Lucrează
îngrijit; aproape întotdeauna corect Observaţii:
CAPACITATE DE A ÎNVĂŢA este aptitudinea de a-şi însuşi îndrumările, de a
înţelege menirea şi implicaţiile directivelor, de a face faţă schimbării şi de a
rezolva problemele în situaţii nou-ivite.
Limitată
Necesită îndrumări repetate Nivel mediu de însuşire a îndrumărilor Rapid în a
înţelege şi în a învăţa Excepţional de alert şi de dornic de a învăţa Observaţii:
INIŢIATIVA este dorinţa de a depune eforturi fară a fi solicitat în vederea
acceptării de răspunderi personale pentru realizarea completă a sarcinilor de
serviciu şi pentru atingerea obiectivelor serviciului.
Nu are
Demonstrează un nivel mediu de iniţiativă Multă iniţiativă
Observaţii:
COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ ÎN FUNCŢIE înseamnă a avea
cunoştinţele şi înţelegerea necesare îndeplinirii funcţiei.
Limitată
Posedă un minim de cunoştinţe necesare Cunoscător al tuturor fazelor muncii
Observaţii:
VOLUM DE MUNCĂ este cantitatea de muncă pe care o realizează o
persoană.
Nu îndeplineşte cerinţele minime Productivitate scăzută Satisfăcător
Productivitate peste nivelul mediu Rapid şi sârguincios; productivitate
superioară Observaţii:
AMABILITATEA desemnează calitatea relaţiilor personale cu ceilalţi membri
ai personalului şi cu publicul.
Deseori tăios; nepoliticos; ostil Uneori lipsit de tact sau irascibil Plăcut şi
agreabil în majoritatea situaţiilor Politicos şi amabil în a menţine o atmosferă
destinsă Observaţii:
ATITUDINEA este probată de spiritul de cooperare şi de angajare faţă de
scopurile organizaţiei Atitudine negativă şi necooperantă Are reţineri în a
colabora De obicei cooperant Atitudine pozitivă şi constructivă Observaţii:
ÎNFĂŢIŞARE (MOD DE A SE PREZENTA). Se apreciază stilul curat şi
îngrijit de a se îmbrăca, vestimentaţia adecvată serviciului.
Inadecvat
Adecvat
Observaţii:
PREZENŢA LA SERVICIU priveşte loialitatea manifestată prin venirea
zilnică la serviciu şi prin respectarea orelor de program.
Inacceptabilă
Anexe 209
Slabă
De obicei prezent la serviciu şi punctual Punctual; a absentat foarte puţin
Observaţii:
ACTIVITATEA DE CONDUCĂTOR DE COLECTIV (acolo unde este
cazul)
Activitatea de îndrumare şi de supervizare nu satisface nici cerinţele minime;
este indicată schimbarea într-o muncă ce nu implică supervizarea altora
Metodele de îndrumare şi de supervizare se cer a fi îmbunătăţite, îndeplineşte
sarcinile de îndrumare şi de control de rutină în mod adecvat Se poate avea
încredere că va îndeplini activităţile zilnice de îndrumare şi de control în mod
corespunzător
Un îndrumător eficient şi riguros, precum şi un şef desăvârşit Observaţii:
CALIFICAREA MODULUI DE REALIZARE A OBIECTIVELOR FIXATE
ÎN APRECIEREA PRECEDENTĂ ŞI/SAU EXPLICAŢII SUPLIMENTARE
PRIVIND PROBLEMELE AVUTE ÎN ÎNDEPLINIREA SARCINILOR DE
MUNCĂ OBIECTIVE PENTRU URMĂTOAREA PERIOADĂ DE
EVALUARE (SOLUŢII PRIVIND CORECTAREA
NEAJUNSURILOR SAU FOLOSIREA PLENARĂ A
CALITĂŢILOR):
OBSERVAŢII ALE ANGAJATULUI REFERITOR LA EVALUAREA
ŞEFULUI SAU ALE ŞEFULUI REFERITOR LA EVALUAREA
ANGAJATULUI ÎNTOCMITĂ DE EL ÎNSUŞI:
întocmit de
(Dacă nu este folosit de angajat pentru propria sa evaluare, acest formular
trebuie contrasemnat de acesta după consultarea cu şeful).
Am primit un exemplar din prezentul raport care a fost discutat cu mine.
Semnătura angajatului data
Semnătura managerului data
Semnătura managerului de la nivelul imediat următor data
Dacă formularul este marcat aici, vă rugăm să retumaţi ambele exemplare la
după finalizarea consultării de evaluare.
- folie transparentă montată pe o baghetă orizontală; capacitate: 20 diapozitive (5 x5 cm)
Banc echipat pentru diapozitive
(1,14 x 85 x 62) - două compartimente cu buzunăraşe pentru diapozitive; un: compartiment cu ecran
luminos pentru lectura dispozitivelor
Casete
56 sau 68 bucăţi pe sertar
Microfilme în benzi de şase vederi

Microfilme în bobine sau cutii
Diapozitive
144 bucăţi pe sertar
w
o\
<
X
w
z
<
PS
P
£
w
w
a
<
c/>
u,
3
V*i
■ JH j D
:5£
• <D cd
;
£ — u; 3 ţ? cc . _ (D (D
6
u
C
•_•
Criteriile de evaluare Autoevaluar Evaluarea Evaluarea Evaluarea Punctajul criteriului
tn ^
• — si
C
(J- Z OH
ea şefului de compartimentulu şefului ierarhic (punctajul de evaluare
.22" 3 fe
compartimen i de gestiune a conducătorului înmulţit cu ponderea n3 E •-
Î3 cx cd îzr
Gradul de îndeplinire a t resurselor umane de criteriului)
O - ”S a » S
2. a.® 3 ■- "O
standardelor de performanţă compartiment
■gol ^ C °
Pondere
Asumarea50%
responsabilităţii
Pondere 25%
Adecvarea la complexitatea
muncii
Pondere
Iniţiativă15%
şi creativitate
Pondere 10%
2 o 's - o a>
5
cd .2^
o cd
C M
3 5
Cu <
212
Tiparul s-a executat sub cda 1679 continuare tiraj la Tipografia Editurii
Universităţii din Bucureşti
2
STOICA, Ion. Unele probleme ale planificării serviciilor de bibliotecă în România contemporană. în:
Biblioteca, nr. 8-9-10, 1994, p. 21.
11
McKEE, Bob. Planing library service. London: Clive Bingley, 1989, p. 7.
3. Efectuarea desprăfuirii publicaţiilor.
In timpul efectuării operaţiunilor de desprăfuire, chiar dacă se lucrează în aer
liber, trebuie să se acorde mare atenţie măsurilor de protecţie a muncii.
Personalul implicat în această activitate trebuie să poarte halat închis la gât şi la
manşete, mănuşi (de preferinţă chirurgicale), mască de tifon care să acopere nasul
şi gura, iar părul să fie acoperit.
Curăţenia în depozite trebuie să fie efectuată de personalul de întreţinere sub
atenta îndrumare şi supraveghere a conservatorilor din bibliotecă, în sarcina cărora
intră instruirea periodică a acestuia precum şi prepararea soluţiei dezinfectante.
In afara prafului, microorganismele (bacterii, ciuperci, mucegai) reprezintă un
alt factor de vătămare corporală pentru lucrătorii din biblioteci. Ele pot produce
asupra persoanelor care vin în contact cu cărţile

Ergonomia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ergonomia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ERGONOMIA ÎN STRUCTURILE

care se adaugă lipsa de concepţie, acţiunile confuze, izolarea instituţională

Fig. 1. Ştiinţe participante la constituirea ergonomiei

Cu toate acestea, în ultimii ani s-au înregistrat unele succese în

Totuşi, există proiecte de statut care urmează să fie adoptate, în care

Soluţia ar putea fi eliminarea fondului necirculant sau informatizarea

ameninţarea sănătăţii lucrătorilor. Printr-o organizare

Fig. 2. Relaţiile dintre elementele procesului de muncă

Fig. 3. Principalele procese de muncă din bibliotecă

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Maj oritatea normelor sunt descriptive.

prelucrarea datelor. Pentru culegerea datelor s-a folosit o foaie de

organismelor biologice la stres.

diminuare a respectului de sine. Tina Roose susţine această idee, arătând

le recunoască şi să le prevină ori de câte ori este posibil. De asemenea,

şi pentru conducătorii proceselor de muncă, să se folosească metode adecvate, care

zgomot, vibraţii, trepidaţii) şi ponderea în totalul timpului de lucru?

angajaţilor. Spre exemplu, înălţimea poate fi ajustată de la 67 la 82 cm. Mai mult,

fluorescent ca unică sursă de lumină, rezultând astfel o lumină necontrolată.

de vârstă între 18 şi 24 de ani. Ceilalţi frecventează biblioteca publică sau alte

numeroase modele de tehnică intelectuală, preocupările pentru instruirea

pentru aprovizionarea bibliotecilor cu documentaţie de actualitate.

• Sala de lectură pentru adulţi-adolescenţi: 0,95 m /100 voi.

• Secţia de împrumut pentru copii: 1,45 m2/100 voi.

cărucioarelor); alei de circulaţie de 1,25 m.

Intr-o bibliotecă se recomandă ca umiditatea să fie de aproximativ 55%, iar

documente este determinat de felul accesului: direct, semi-direct, indirect.

dintre aceştia prezintă dificultăţi cu focalizarea privirii asupra obiectelor mai

alarmant dar nu este periculos şi dispare după puţin timp.

Fig. 6. Distanţa şi poziţia recomandate pentru lucrul pe calculator

Lumină reglabilă directă

..Ochelari speciali pentru computer dacă e necesar

Suport pentru documente aproximativ la acelaşi unghi cu ecranul.

• Este tastatura destul de grea pentru a sta fixă în timpul lucrului?

limitată de când ai început să lucrezi la calculator?

se îmbogăţeşte într-un ritm rapid, colecţie ce cuprinde subiecte de la medicină la

profesionale şi a accidentelor de muncă, reprezintă domeniul protecţiei muncii.

dezvoltate sunt reglementate prin legi.

procedurile stabilite (anexa 16);

expunerea la un monitor al calculatorului.

• echipamente de siguranţă (cu întreţinere eficientă);

• Păstraţi căile de evacuare libere, pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă;

Deoarece termenii de măsurătoare şi de indicator apar frecvent, este necesară o

162 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare

Fig. 9. Productivitatea angajaţilor din serviciul de referinţe

Fig. 10. Costul/cerere de referinţe satisfăcută pentru perioada 1990-1999

în fig. 11 se poate observa imediat că nivelul de calitate al răspunsurilor creşte

Evaluarea muncii în bibliotecă 167

modeme de informare. Pe lângă tradiţionala ofertă de literatură în bibliotecă, ce va

• acces la toate bazele de date on-line relevante;

Stabilirea numărului necesar de exemplare cărţi - în limba

română seriale - în limba română

OUMTUS M OUWÎUS M OUNTUS*

CUNTU3 5a OOITUS Xî. OUMTt® XL

it 200 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare

Carele juxtapuse (1,20 x 0,38 / 0,52 x 0,75 / 1,10 m)

Masă înclinabilă (1,20 x 6 m) pentru consultarea documentelor de mari dimensiuni:

Cărucior de iernn (0,90 x 0,75 x 0,40 m) cu trei poliţe

Faţă dublă: structură metalică cu poliţe; 1,5; 1,75 şi 2 m; adâncime: 20 cm

Masă pupitru Casetă pentru albume

Mobilier de prezentare pentru copii

a Scaun, casetă şi masă (40x40x40 cm) modul cu triplă întrebuinţare

204 Ionel Enache - Ergonomia în structurile infodocumentare