ERGONOMIA MUNCII

1. OBIECTUL ERGONOMIEI

In cadrul managementului resurselor umane, organizarea si amenajarea locului de

munca, limitele capacitatii omului sint puse in corelatie cu munca de catre erggonomie.
Ca urmare a revolutiei tehnico-stiintifice, o data cu sporirea considerabila a complexitatii
muncii, dar si a cerintelor umane, umanizarea muncii, perfectionarea si fundamentarea
organizarii si conducerii productiei si a muncii pe baze rationale au devenit esentiale.

Amenajarea locului de munca presupune o cooperare multidisciplinara, care are

ca scop adaptarea reciproca a omului si muncii. Termenul de ergonomie provine din
limba greaca unde eron=munca si nomos=lege, fiind adoptat la Oxford in anul 1949.

DEFINITIE: Ergonomia reprezinta ansamblul integrat de stiinte susceptibile sa

furnizeze cunostintele asupra muncii umane, necesare adaptarii rationale a omului in
munca si a muncii la om.

Ergonomia mai este denumita ca fiind „munca in raport cu toate aspectele

umane”, „omul in ambianta in care munceste”, „tehnologia de comunicatie in sistemele
om-masini”. Aceasta este considerata ca o tehnologie, deci mai putin decit o stiinta dar,
mai mult decit o tehnica, dar foloseste un ansamblu de stiinte cum sint fiziologia muncii,
psihologia muncii, patologia muncii, matematica si de un sistem de tehnici de analiza a
muncii.

Alti autori considera ca „ergonomia reprezinta aplicarea stiintelor biologice din

domeniul anatomiei, fiziologiei, psihologiei experimentale si a medicinei profesionale, cu
scopul de a realiza un sistem om-masina deci un raport corespunzator intre solicitari si
capacitatea de munca, in interesul muncitorilor si al productivitatii muncii.

Aceste definitii pun in evidenta doua idei principale:

-caracterul multidisciplinar al ergonomiei,

-necesitatea studiului sistemului om-masina.

In ultimele decenii obiectul ergonomiei s-a deplasat de la accentul pe studiul

miscarilor in munca, spre studiul mai complex al sistemului om-masina. Astfel se
manifesta tendinta pentru munca de percepere, supraveghere si control, concomitent cu
scaderea efortului muscular, a muncii fizice, manipulative.

In prezent in cadrul ergonomiei se desfasoara urmatoarele activitati:

-Studiul muncii sub aspect fiziologic, antropologic si igenic.

 -Antropometria (topoergonomia) orientata spre dimensionarea optima a masinilor,
organelor de comanda, locurilor de munca, mobilierului, factorilor de ambianta fizica.

-Ergonomia informationala orientata in special spre psihologia centrata pe

cognivitate, perceperea si procesele intelectuale (mentale) de gindire si decizie legate de
productie.

-Ergonomia biologica (bioergonomia) unde accentul se pune pe fenomenul de

oboseala in relatie cu durata muncii, a repausului, munca in schimburi, de noapte, in ture.

-Ergonomia euristica, centrata pe cooperarea operator-calculator.

-Ecoergonomia care desi nu este folosita ca denumire in lucrarile actuale, este

extrem de importanta, se centreaza pe relatia mediu general (ecosistem) si mediul muncii
(ergosistem), acesta din urma fiind integrat ecosistemelor.

2. ERGONOMIA DE CORECTIE SI ERGONOMIA DE CONCEPTIE

In functie de faza sau etapa in care se gaseste sistemul om-masina, proiectare sau
productie, se pot deosebi doua ramuri fundamentale ale ergonomiei:

-ergonomia proiectionala (de conceptie),

-ergonomia de corectie.

a).Ergonomia de conceptie are in vedere proiectarea optima a sistemului om-

masina tinind seama de o suma de criterii ergonomice.

b).Ergonomia de corectie (ergoterapia) se refera la interventia intr-un sistem om-

masina deja functional. Prin echipe polispecializate, ergonomia de corectie studiaza toate
elementele instalatiei, mobilierului, mediului de munca, organizarea muncii spre a depista
aspectele non-ergonomice.

De asemenea analizeaza aprofundat cauzele care au contribuit la deteriorarea,

uneori catastrofica, a sistemului om-masina sau om-loc de munca (accidentele), a bolilor
profesionale. In ultima vreme ergonomia de corectie si-a integrat si alte domenii, care
apartin unor stiinte specifice, absenteism, fluctuatie, procesul muncii sub aspectul
timpilor si miscarilor, intocmeste monografii profesionale (ergotopomonografii), analiza
functiilor si a locurilor de munca si executa examenul caracterologic al salariatilor.

DEFINITIE: Ergonomia este ansamblul integrat al stiintelor care permit obtinerea

cunostintelor privitoare la munca umana, necesare pentru fundamentarea rationala si
optima a adaptarii muncii la om si a omului la meseria sa, in scopul cresterii continue a
productivitatii muncii sociale, in conditiile economisirii efortului uman.
 Ergonomia de conceptie si de corectie are un caracter complex si dificil al acestor
obiective (proiectare si corectie). In general de ergonomia de conceptie se preocupa
institutele de cercetare-dezvoltare-inovare sau cele de proiectare, deci cei care concep si
proiecteaza mijloace de munca si obiecte ale muncii, tinind seama de diviziunea si
specializarea muncii. Aceasta are o valoare anticipativa si inovatoare in proiectarea
sistemului „om-masina-tehnic-productiv”.

3. PRINCIPIILE ERGONOMICE REFERITOARE LA ECONOMIA DE MISCARI

Experienta si preocuparea specialistilor pentru studierea metodelor de munca au

permis definirea unor principii de baza pentru economia de miscari.

Aceste principii ergonomice ale economiei de miscari sint urmatoarele:

-Simetricitatea miscarilor miinilor si bratelor, simultaneitatea si continuitatea

miscarilor.

-Miscarile sa fie cit mai usoare, mai scurte si mai rare.

-Miscarile sa aiba o succesiune logica.

-Locul stabil al uneltelor si materialelor, adica sa fie fix si bine precizat.

-Utilizarea gravitatiei, ca sursa de energie care nu costa nimic.

-Securitatea muncii, prin simplificarea acesteia.

Pe linga aceste principii ergonomice s-au mai enuntat si urmatoarele considerente

privind ergonomia de miscari astfel:

-Operatorul uman trebuie sa poata lucra asezat sau in picioare dupa bunul sau
plac.

-Levierele, volanele, manivelele, contactele, robinetii trebuie sa fie usor de minuit,

usor accesibili.

-Trebuie eliminata necesitatea de a controla muscular si mintal miscarile, in acest

scop folosindu-se rigle, opritoare, indreptare, ghidaje, etc.

-Combinarea mai multor unelte.

-Conditiile de munca favorabile elimina risipa de energie prin ameliorarea

factorilor de ambianta.
De aici au rezultat o serie de principii practice ale economiei de miscari:

a).Economia de miscari in folosul corpului:

-Miscarea simultana a miinilor si bratelor:

-inceperea si terminarea simultana a miscarilor pentru ambele miini,

-miinile sa nu ramina inactive, in acelasi timp,

-miscarile bratelor sa fie simetrice sau simultane.

-Cheltuieli minime de energie:

-sa se mobilizeze cele mai mici mase musculare,

-miscarile continue sint preferate celor in zig-zag, intrerupte sau cu unghi

ascutit.

-Utilizarea fortei vii:

-forta vie sa fie folosita pentru a ajuta miscarile executantului,

-miscarea este concentrata,

-solicitarea este minima.

-Ritmul:

-miscarile balistice sint mai rapide,

-miscarile balistice sint mai usoare si precise, decit cele supuse,

-executarea usoara si automata a muncii necesita dobindirea unui ritm.

b).Amenajarea locului de munca:

-Ordinea in zona de lucru:

-loc fix pentru mijloace de munca,

-materialele, sculele, verificatoarele sa fie cit mai aproape si in fata

executantului,
 -sa fie dispuse astfel incit sa permita cea mai buna succesiune a miscarilor.

-Folosirea gravitatiei:

-cutiile si recipientele de alimentare prin gravitatie sa aprovizioneze

executantul foarte aproape de locul de munca,

-folosirea gravitatiei pentru evacuare, utilizind transportoarele cu rale,

topoganuri, planuri inclinate.

-Iluminarea suprafetelor de lucru si locul de lucru:

-conditii de lumina bune,

-scaunul si suprafata de lucru sa permita lucrul in picioare sau asezat,

-modelul de scaun sa permita o pozitie buna.

c).Conceptia sculelor, aparatelor si a utilajelor:

-Libertatea miinilor:

-degrevarea miinilor prin autodispozitive,

-degrevarea miinilor prin actionarea de picior.

-Combinare, prepozitionare:

-combinarea sculelor,

-prepozitionarea in ordinea folosirii.

-Sarcina degetelor:

-sarcina degetelor in functie de proprietatile mobile ale acestora, cind

fiecare deget indeplineste o miscare separata.

-Dimensiunea organelor de comanda:

-miinile sa aiba asigurata o suprafata de contact cit mai mare,

-pirghiile, manivelele, valantele, robinetii sa permita manevrarea fara o

schimbare importanta a pozitiei executantului si un randament mecanic

 maxim.

Prin studiul miscarilor se poate obtine o crestere a productivitatii muncii cu cca.

75 % pentru activitatile manuale, cu investitii minime.

ELEMENTE DE ERGONOMIE

INTRODURE IN DOMENIUL ERGONOMIEI

Mai putin decat o stiinta, dar mai mult decat o tehnica, ergonomia este
considerata o “tehnologie a comunicarilor in sistemele oameni-masini“.

Ea provoaca si structureaza colaborarea unui ansamblu de stiinte si tehnici

(psihologie, sociologie, fiziologie, medicina muncii, stiintele economice, stiintele tehnice,
matematica, analiza muncii), avand deci, un caracter interdisciplinar.

Miscarea mai veche, de “ergologie“, urmarea doar studiul formulei om-masina, pe

cand ergonomia, cu o orientare mult mai larg aplicativa, are in vedere perfectionarea
sistemelor oameni-masini, mai precis ameliorarea muncii propriu-zise, avandu-se in
vedere uneltele, masinile, atelierele, salile de control, etc.

Prin sisteme, intelegem configuratii de variabile si interactiuni, tinzand catre un

anumit scop. Dactilografa, cu manuscrisul si masina ei de scris, pilotul cu avionul sau,
dentistul cu scaunul sau, etc., reprezinta un sistem simplificat, de tipul om-masina, adica
un post de munca unde intervine amplu formula simpla S-O-R (stimul-organism-
raspuns). Dar transportul calatorilor de la Timisoara la Bucuresti, de pilda, implica mai
multe masini, avioane, mai multe echipaje, aeroporturi, turnuri de control, echipamente
complicate, radar, meteorologi, instalatii diverse, ceea ce pune in evidenta un sistem mult
mai complex, de tipul oameni-masini, in care modelele de analiza sunt de genul S-R
(stimul - raspuns).

In ceea ce priveste comunicarea, ea are aici un sens larg, vizand relatiile intre om
si masini, masini-unelte, aparate, ordine, instructiuni, precum si intre oamenii insisi, la
baza fiind semnalele (“intrarea“) si raspunsurile la aceste semnale (“iesirea”), totul
constituind acel proces denumit, in general, munca.

De aceea ergonomia este definita, in ultima analiza, ca o disciplina care studiaza

munca in vederea ameliorarii ei, staruind asupra tuturor coordonatelor: omul (sau
oamenii), masina (sau masinile), mediul in care se lucreaza, scopul comun urmarit,
reteaua de comunicatii intre elemente.

In aceasta conceptie, ergonomia nu se ocupa de omul izolat, asa cum procedeaza

antropologia sau psihologia si nici de masina izolata, ca preocupare a inginerului. In
sistemul oameni-masini, accentul cade pe interactiunea oamenilor si masinilor si
tocmai aceasta confera ergonomiei originalitate si eficacitate.

Ergonomia depaseste faza studiului muncii din perspectiva masinii (perioada care
a durat pana aproape de secolul al XX-lea), o depaseste si pe cea centrata asupra omului
(perioada “human engineering“ - adaptarea masinii la om) si evolueaza, concentrandu-si
atentia asupra sistemului, tinand seama de caracteristicile ambilor factori de baza (om-
masina) si urmarindu-se adaptarea unuia la celalalt, in vederea obtineri unei performante
globale maxime. Asadar, nici antropomorfism, nici mecanicism, ci intelegerea
desavarsita atat a omului, cat si a masinii, pentru o interactiune stiintifica si eficienta,
pentru realizarea unui tot functional, prin descoperirea celor mai bune “aranjamente“ ale
diverselor elemente, unele fata de celelalte.

Evolutia acestor straduinte nu este inca terminata si asa se explica absenta unei
denumiri universal acceptate: tarile europene (inclusiv Marea Britanie) si Estul vorbesc
de “ergonomie“, pe cand in SUA, circula expresiile “factori umani“, “ingineria factorilor
umani“, “psihologie inginereasca“, “ingineria om-masina“.

Pentru intelegerea mai justa a tematicii ergonomiei, Montmollin procedeaza la o

serie de distinctii:

 ergonomie preventiva, in care sistemul se afla doar in stare de proiect,

practicata indeosebi in sectoarele militare si spatiale;

 ergonomie corectiva, care studiaza sisteme deja realizate, avand largi

aplicatii in industrie;

 ergonomia productiei, in care se inglobeaza si transporturile si operatiunile

militare;

 ergonomia produsului sau a postului de munca, care studiaza uneltele,

automobilele, etc.;

 ergonomia de laborator (ergonomul cercetator), cu fazele ei de

experimentare si cu procedee de stimulare;

 ergonomia de teren (ergonomul practician), urmarind ameliorari imediate si

validari ale concluziilor de laborator.

Cu toate discutiile, frontierele ergonomiei nu sunt suficient precizate, dat fiind

caracterul ei interdisciplinar. Se poarta insa discutii cu privire la relatia ergonomie -
fiziologia muncii, dar raspunsurile corporale ale operatorului uman nu reprezinta decat
un aspect minor. In munca moderna, fundamentala in comunicarea dintre om si masini,
este informatia simbolica. A studia mecanismele musculare nu inseamna numaidecat a
studia munca.
 Tot astfel, medicina muncii nu poate fi denumita ergonomie atata vreme cat se
rezuma la examinarea periodica a sanatatii muncitorului, la masuri de prevedere a
accidentelor sau la impiedicarea aparitiei oboselii. Medicina muncii se integreaza in
ergonomie abia in momentul in care studiaza realmente sistemele oameni-masini, in
scopul adaptarii omului la munca sa si pentru imbunatatirea performantelor sistemelor.

Aceleasi informatii sunt valabile si pentru specialistii utilizati in birourile de

metode, unde se studiaza doar timpul si miscarile, timpul standard rezultat din
cronometraje, etc. In acest sens, este de dorit ca inginerii de metode sa fie ergonomisti,
pentru ca numai asa se va putea sesiza ansamblul caracteristicilor muncii umane de
astazi.

Mai departe, ergonomia are ambitia de a organiza ea insasi, sisteme (acea

inginerie de sisteme a anglo-saxonilor) in care sa se discute la nivel de uzina,
intreprindere, grup social - aici intervenind nu numai anumite tehnologii, ci si psihologia
sociala, sociologia, economia, politica, structurile (industriale), organizarea raportului de
forte.

Pentru delimitarea frontierelor se mai adauga ca, desi ergonomia se sprijina larg
pe psihologie, indeosebi pe cea experimentala, de unde isi ia metode si date, si pe cea
sociala (explorarea relatiei oameni-oameni), totusi nu poate fi vorba de o identificare:
psihologia este o stiinta, ergonomia este o tehnica, iar ergonomului ii sunt necesare
cunostinte serioase de teorie a comunicarilor, decizie, ecologie, psihologie sociala,
programare de limbaje de ordin superior, cercetare operationala, psihologie
experimentala si joc operational.

Principial, fazele fundamentale ale studiului ergonomic al unui post de munca

sunt:

 analiza muncii - definirea variabilelor si reliefarea celor mai de seama;

 experimentarea, care masoara interactiunile variabilelor identificate prin

analiza si permite aplicarea de masuri practice.

In ambele faze, ergonomistul utilizeaza modelul: “un ansamblu de elemente care

reproduc partial un alt ansamblu de elemente, mai bogat, acesta din urma fiind considerat
ca o norma cu care se compara modelul, norma care se numeste realitate“.

Pentru aceeasi realitate sunt posibile mai multe modele diferite, in functie de
elementele selectionate, dupa utilitatea diferita (la un pod: macheta de lemn, planurile
inginerului, formulele matematice, etc.) iar eficienta modelului este asigurata de
comoditatea cu care se poate lucra asupra lui.

Fata de teorie, modelul are teluri mai modeste; in structura interna a teoriei sunt si
proprietati euristice, pe cand modelul are un scop pur utilitar si in acest sens, ergonomia
nu elaboreaza teorii, ci apeleaza frecvent la modele, pe care le schimba mereu, pentru
a intelege mai bine sistemele sau situatiile complexe.

In analiza muncii, cel mai simplu model al unui post de munca (industrial,
administrativ, militar, etc.) este cel prezentat in figura 8.1., care arata forma de
comunicare intre om si masina: masina emite informatie pentru om (semnale: presiunea
unei conducte de gaz, codificata pe manometru, etc.), iar omul emite informatii pentru
masina (raspuns: inchiderea unei conducte de gaz, etc.).

Figura 8.1.
Modelul
ergonomic al
unui post de
munca

Elementele si dialogul se studiaza asadar, impreuna, plecandu-se atat de la om, cat

si de la masina, intrucat numai in felul acesta se poate vorbi de adaptare, in functie de
informatiile pe care le primeste fiecare dintre factorii principali ai sistemului.

In practica, modelele pot fi mai complicate, intervenind notiuni si situatii variate

(canal, codaj, decodaj, raspuns codificat, etc.) care, in principiu, se sprijina pe o aceeasi
teorie a informatiei, fundamentata pe masurarea cantitatii de informatie omisa sau
primita, operatorul uman fiind considerat si el drept un canal de transmitere a
informatiei, canal cu linie unica si cu insusiri limitate, ceea ce explica erorile si
omisiunile.

Modelele prilejuiesc ergonomului elaborarea tehnicii de analiza a muncii, de

identificare si cuantificare a variabilelor caracteristice acelor munci. In mod frecvent,
aceasta tehnica ergonomica este altceva decat cronometrajul, observatiile instantanee,
invatarea personala, observarea muncitorului in timpul muncii si interogarea muncitorului
- procedee care au nevoie de reale imbunatatiri.

In schimb, analiza erorilor umane la o munca data este esentiala ergonomiei,

intrucat procura informatii referitoare la comportamentul operatorului: semnale
nepercepute, decizii premature, raspunsuri neadecvate, etc.

Pentru usurarea analizei s-au stabilit liste cu principalele erori savarsite de om si

cu cauzele lor (Kidd), precum si taxonomii sistemice ale erorilor in sistemele om-masina
(Meister si Rabideau). Fitts si Jones (1947) au stabilit un numar de 460 de erori de pilotaj
(manopera inadecvata si gresita lectura a instrumentelor de masurare), cercetare
confirmata in 1963 de sovieticii Ponomarenko si Siskov, mentionandu-se sase categorii
de erori: de substitutie, de ajustare, datorita uitarii, de inversiune, datorita unei actiuni
neintentionate sau incapacitatii de a sesiza sau de a ajunge la o comanda. Sunt amintite:
analiza legaturilor, in cazul unui pupitru sau al unui tablou de bord, cu semnale si
comenzi (rezultatele pot duce la modificarea dispozitiei materiale a postului de munca ) si
acele check-lists ergonomice, liste de intrebari la care analistul trebuie sa raspunda
sistematic (inaintea zborului, echipajul verifica totul pana la o anumita “lista“).
Montmollin nu este un partizan al acestor liste stabilite a priori, intrucat o decizie nu
poate fi luata cu anticipatie si nici categoria de analiza nu poate fi predeterminata.

Un rol semnificativ in analiza ergonomica a muncii, a postului de munca si a

sistemelor oameni-masini, il are intinderea si volumul sarcinii de lucru, care se traduce
in sarcina perceptiva sau mintala. Masurarea acestei sarcini, tema actuala a ergonomiei,
se face prin:

 calcularea cantitatii de informatie (semnale) emisa de masina;

 prin studiul greselilor (erori si omisiuni);

 prin utilizarea tehnicii “sarcinii adaugate“ (paralel cu sarcina principala,

subiectul mai executa una, foarte simpla, de obicei automatizata, fara a dauna
temei de baza iar sarcina principala este masurata prin degradarile
performantelor celei de-a doua teme, secundare).

In efortul de ameliorare a munci umane, tema majora la care mediteaza fara ragaz
ergonomul, un ajutor pretios il da experimentarea, faza manipularii variabilelor care
constituie postul de munca, faza modificarii configuratiei variabilelor independente.

Progresul tehnic nu se poate realiza numai prin previziunile bunului simt, ci

si prin experimentare, in laborator si pe teren. Experimentul ergonomic de laborator
nu difera esential de cel organizat de psihologia experimentala. In laborator se pot repeta
experientele, se controleaza mai eficient variabilele, se pot mentine constante si li se pot
masura precis interactiunile, totul dupa un plan experimental, riguros pus la punct. In
schimb, terenul este mai realist si este indicat ca rezultatele de laborator sa fie utilizate
cu multa prudenta in atelier, cu atat mai mult cu cat observatiile experimentale pot fi
executate si pe teren, simularea fiind o metoda frecventa in cercetarile spatiale, in aviatie
si in industria de automobile; se creeaza apoi situatii experimentale de teren pentru
depistarea corelatiilor dintre variabile. Actul final al experimentarii ergonomice il
constituie validarea, care verifica daca la postul de munca, transformat sau creat, se pot
obtine performantele prevazute.

Discutarea conceptelor si cercetarilor prezentate anterior este motivata de

progresul industriei moderne si al automatizarii, in care omul, din muncitor manual, se
poate transforma treptat in muncitor intelectual, perceptia predominand asupra actiunii,
asupra energiei musculare.

Ergonomia perceptiei semnalului este mult mai larg studiata decat ergonomia
raspunsului (dar fara sa avem solutii satisfacatoare in ceea ce priveste semnificatia
semnalului).
 In modelul elaborat de Robert M. Gagné pentru analiza muncii, sunt precizate,
pentru operatorul uman, trei functii:

 simpla detectare a semnalului (proces senzorial);

 identificarea lui (mecanism la un nivel mai complex in care, datorita

memoriei si invatarii, intervine clasarea si triajul );

 interpretarea (functia cea mai complexa, care permite precizarea

semnificatiei semnalului: o pata pe ecranul radar nu ramane, pentru operator,
o simpla pata, ci ea este interpretata conform instructiunilor, ca avion amic
sau inamic).

Pentru teoria informatiei, discriminarea intre mai multe semnale prezentate

simultan reprezinta un aspect central, intrucat se poate calcula cantitatea de informatie
emisa de aceste semnale, corelata cu puterea de discriminare a operatorului uman.
Cercetarile lui Miller arata ca, pentru aproape toate domeniile senzoriale, canalul uman se
satureaza in jurul a trei biti (unitate care exprima cantitatea de informatie) si ca acest
canal uman nu suporta un flux mai mare de informatie. Iar pentru un post de munca este
util sa se studieze entropia maximala pentru a realiza un acord cu capacitatea de canal a
operatorului.

Interpretarea semnalului reprezinta un vast sector din care ergonomia nu a

cercetat decat o foarte mica parte. Psihologii secondati de lingvisti, abia incep sa fie
preocupati de codaj si semnificatie, desi aici este vorba de capitolul esential al sarcinilor
intelectuale. In comparatie cu discriminarea, la interpretare se au in vedere

 tablourile de control, tablourile unice de semnalizare, pe care sunt grupate

toate instrumentele de masura;

 modurile de aranjare a acestora care faciliteaza perceptia si intelegerea

fiecaruia dintre ele de catre operator: tablourile de bord la submarine, la
centralele electrice, etc.

Asadar, structura unui pupitru de comanda nu este conceputa la intamplare.

Ergonomia enunta cinci principii, dintre care unele privesc discriminarea semnalului, iar
altele interpretarea lui:

 importanta (rol primordial: dispozitiv de alarma de pilda);

 localizarea optimala, in vederea rapiditatii raspunsului (manete la indemana);

 frecventa de utilizare a unor instrumente;

 functionalitatea (grupare rationala dupa functie in procesul general, pompe si

vane de o parte, cuptoare si rampe de alta);
  secventa de utilizare (grupare dupa frecventa de utilizare a doua instrumente
unul dupa altul).

Tabloul de semnalizare este intuit, in ceea ce priveste semnificatia lui, prin

instructiunile care se dau operatorului, acesta structurandu-si un comportament adaptat,
raspunzand intr-un anumit fel la fiecare semnal.

Semnificatia acestuia este, deci, conturata de catre instructiuni, de catre consemn,

la un semnal anume, fiind o dependenta cronologica si logica intre semnale si raspunsuri.
Eficienta instructiunilor este aplicata si asigurata prin modelul conceput, care a constituit
planul de plecare in structura si redactarea lor, in asa fel incat subiectul sa le asimileze cu
usurinta si sa-si formeze o reprezentare mintala clara despre ceea ce are de facut.

In perceperea semnalelor de munca, limbajul joaca un anumit rol, intrucat cu

ajutorul lui se face un pas inainte in interpretarea mesajului. In ergonomie,
psiholingvistica prinde teren si se urmareste alcatuirea unei semiologii a semnalelor -
stiinta vietii semnelor de viata sociala - extinzandu-se vocabularul obisnuit la semnale
care nu sunt numai simple cuvinte. Alaturi de lingvist si psiholog, ergonomul opereaza cu
notiuni ca semn, semnificatie, cod, simbol, paradigma, sintagma, etc.

De fapt, comunicarea in sistemul oameni-masini are loc nu numai prin cuvinte,

ci si prin semne care nu au echivalent in limbaj, dar care au semnificatia unei propozitii
(semnal rutier, stationarea oprita; un bec care se aprinde este un ordin, micsoreaza debitul
de gaz, etc.).

Pentru operator, semnalele de munca reprezinta un adevarat limbaj, cu legatura

intre ele, specialistii intrebandu-se daca nu este cazul sa se reliefeze chiar o retorica
ergonomica prin analize semiologice si lingvistice si prin adancirea studiului limbajului
dintre om si calculatoarele electronice.

Codajul face parte din semiologia amintita, iar codurile industriale, repertoarele,
etc., sunt construite din semne care traduc cuvinte si fraze, iar codificarea se realizeaza
prin respectarea unor variate norme psihologice, fiziologice, sociale, adoptandu-se semne
abstracte, simbolice, cu motivatie speciala (un chibrit aprins semnalizeaza pericol de
incendiu, etc.). Relatia dintre limbaj/cuvinte si unelte, masini, sisteme si operatii are o
covarsitoare insemnatate in cercetarile ergonomice, intrucat cuvintele fac astazi parte
integranta din sistemele oameni-masini, urmarindu-se descifrarea sensului continut in
cuvinte, sens care indica operatorului o anumita activitate: identificare, numaratoare,
localizare, comparare, verificare, etc.

Pentru fiecare dintre aceste activitati, ergonomia cauta cele mai bune elemente
(semnale) de codificare (cifre, litere, cuvinte, forme, culori, grafisme, configuratii,
simboluri) in functie de caracteristicile psihofiziologice ale diversilor operatori care vor
avea de citit, de numit si interpretat informatia-semnal.
 In acest sens, la alcatuirea tipurilor de cod (cod-culori, cod numeric, cod
ideografic, cod abstract, etc.) se tine seama de calitatea informatiei, de factorii
perturbatori (stress psihologic: descarcarea unui condensator, de pilda) si de variabilele
dependente (durata invatarii, erori, timp de reactie, nivel cultural).

Consideratiile de pana aici s-au referit la semnal si la organizarea lui rationala.

Ergonomia arata, insa, un egal interes si celui de-al doilea factor fundamental:
raspunsul.

Acesta nu poate fi disociat de semnal, munca fiind o succesiune de semnale si

raspunsuri. Nu se poate vorbi, deci, de raspuns “pur“, detasat de semnalul sau. Prin
semnal, masina pune o intrebare, iar comportamentul raspuns este reactia la intrebarea
pusa. De aceea, studiul raspunsului este subordonat studiului semnalului. Din aceasta
pozitie, ergonomia cauta sa aduca precizari referitoare la instrumentele de raspuns:

 comenzi cu efect discontinuu: butoane, pedale, intrerupatori, comutatori

rotativi, leviere;

 comenzi cu efect continuu: manivele, volane, butoane, turnante, tinandu-se

seama de forma lor, de dimensiuni, frictiune statica, frictiunea Coulomb,
inertia.

Timpii de reactie se inglobeaza in adaptarea raspunsului la semnalele discontinue,

ca si problema codajului semnal-raspuns, urmarindu-se ca fiecare comanda sa fie plasata
imediat dedesubtul semnalului caruia ii este asociata.

In ceea ce priveste raspunsul la semnalele continue, se releva ca in acest proces,

sistemul om-masina urmareste un obiectiv, conform unei finalitati anumite, executand
sarcini de urmarire (conducerea unui automobil, prin intermediul volanului). Structurarea
comportamentului raspuns (adaptarea) este conditionata si de factorii de mediu. Acestia
influenteaza totodata si perceperea semnalului si procesul de munca, in general. Este
vorba despre iluminat, temperatura, umiditate si zgomot industrial.

Principiile de rationalizare a postului de munca sunt extinse asupra sistemului

oameni-masini (S.O.M.), privit ca un ansamblu de posturi de munca, articulate intre ele.

Intre post si sistem nu este decat o diferenta de nivel, cu deosebirea ca in sistem

are loc o transformare a informatiei, cu trecerea acesteia prin diferitele posturi juxtapuse,
de la “intrare“ pana la “iesire“ (informatia -semnal; informatia-raspuns). In linii mari,
analiza S.O.M. incepe prin constituirea unui model cu care se trece la simulare si se
termina cu validarea, tinandu-se seama de importanta S.O.M. si de scopurile urmarite
prin analiza.
 Modelele pot pune in valoare legaturile dintre oameni si masini si oameni-masini:
modelele de organizare spatiala, de organizare secventiala a informatiilor (metoda Kurke;
metoda organigramelor, cu ajutorul careia se programeaza functionarea S.O.M; metoda
lui Birmingham si Taylor) si de organizare a interactiunilor (model necesar la repartizarea
functiilor intre om si masini). Sunt apoi cunoscute, modelele de tipul catalogului de
functii (enumerarea lor), care utilizeaza numai o dimensiune si care pot depista si
reproduce o structura si nu ajuta la intelegerea functionarii; exceptie face catalogul
intocmit de Reed si colab. (1963), pentru sistemele de vehicule spatiale cu om la bord.

In analiza posturilor de munca, accidentele de munca - socotite de Faverge ca

disfunctii ale sistemului - nu sunt neglijate de ergonom, intrucat ele reprezinta un mesaj
bogat in informatii utile cu referire la structura si functionarea unui S.O.M. iar pentru
ameliorarea ansamblului de sistem este necesara crearea unui model al functionarii unor
celule/unitati ale sistemului (disfunctie).

In conceptia lui Faverge, accidentele au loc adesea la frontiera sistemelor (celula)

iar studiul accidentului inseamna si precizarea acestei frontiere. Geneza disfunctiei este
comportamentul primejdios, cand celula nu da raspunsul adecvat din cauza unei
comunicari inexacte sau rau intelese de catre receptor.

Un adjuvant pretios in activitatea de descifrare a unui S.O.M. este simularea

(model care a suferit anumite modificari) prin care se cerceteaza functionarea unui
S.O.M. in stadiul proiectiei sau cand cercetarea reala este prea costisitoare (cazul
zborurilor spatiale) ori modelul care trebuie experimentat este prea complicat. Simularea
opereaza deci, la nivel de cercetare, la nivelul studiului preliminar al unui sistem (testare
realista), la nivel de verificare a functionarii si la nivel de formare a operatorilor umani.
Ea se aplica unui model fizic (macheta), logic sau matematic complet (sistemul intreg)
sau partial (uneori fara om). Se simuleaza numai intrarile si iesirile, sau numai intrarile, si
situatiile critice pentru antrenarea personalului si pilotilor in domeniul aeronautic, naval
si spatial, apelandu-se la calculatoarele numerice, etc.

Actiunea finala a analizei S.O.M este validarea, adica realizarea sigurantei ca

sistemul functioneaza realmente sau ca a fost realmente imbunatatit prin interventia
ergonomica. La validare, se procedeaza la o alegere/definire a criteriilor, care pot fi de
ordin economic (costul de fabricatie si cel de functionare al S.O.M) sau referitoare la
timpul utilizat in anumite faze cruciale sau la dereglari (mecanice sau umane), la
circulatia informatiilor, rapiditatea si usurinta de formare a oamenilor, performante (care
trebuiesc cautate pentru fiecare caz). Consecutiv alegerii, se trece la masurarea
criteriilor.

Obiectivul de seama al ergonomiei ramane perfectionarea sistemelor oameni-

masini. In acest sens, actiunile ergonomului sunt indreptate spre repartitia functiilor intre
om si masina. In istoria muncii, omul a trecut pe seama masinii, succesiv, functiile de
agent motor, de transmitere a informatiilor iar mai recent, unele functii de receptie si de
transformare a informatiei, incercand sa se debaraseze si de cele de decizie.
 Problema impartirii atributiilor (om, masina) se pune chiar in faza de conceptie
a sistemului, ca un principiu al ergonomiei preventive. Repartitia se efectueaza pe baza
cataloagelor de functii (metoda criticata de Montmillin), dar mai ales plecand de la o
analiza detaliata a functiilor si de la valori sociale, economice si politice. De fapt,
sarcinile care revin masinii privesc calculatorul electronic, asa ca se poate vorbi de o
distribuire a functiilor intre om si calculator, acesta din urma depasind pe om in viteza si
precizie, explorand “orbeste“ toate solutiile posibile, conform unei anumite programari,
intrecand fiinta umana si in ceea ce priveste memorarea de lunga durata. Omul depaseste
insa calculatorul, prin rapiditatea acceptabilitatii memoriei, prin posibilitatile de
recunoastere si stabilire rapida a claselor de echivalente, prin gandirea probabilistica si
prin aptitudinea de a se corija.

Problema inteligentei artificiale ramane o preocupare de viitor. In tematica

perfectionarii S.O.M. este discutata si echilibrarea posturilor de supraveghere - indeosebi
in industriile puternic automatizate - in sensul stabilirii sistematice a numarului de
operatori pentru pupitrele de semnalizare si de comanda, in functie de ansamblul de
sarcini pe care le poate efectua operatorul. Intrucat semnalele sunt aleatorii, este necesara
si cunoasterea prealabila a comportamentului operatorului in situatiile de supraveghere,
apelandu-se la modelele teoretice si simulare prin calculator (metoda Sigel si Wolf). In
continuare, ergonomul calculeaza si coeficientul de “slabiciune“ (parti albe) ale S.O.M.,
precizand siguranta, atat pentru masina, cat si pentru om. Referitor la operatorul uman,
studiile arata ca el poate fi facut raspunzator in proportie de 25-40%. Eroarea umana
(deviere de sistem) joaca un rol deosebit in S.O.M si de fiecare data este indicat sa i se
calculeze intinderea, in contextul ei particular, in vederea unei predictii satisfacatoare.

In ultima vreme, in urma impulsului dat de Faverge, ergonomia inclina sa

considere S.O.M. ca un organism, ca un sistem deschis, atribuindu-se aspecte dinamice:
activitate, adaptare, homeostazie, autoorganizare, reglare, etc. Acestui ultim concept,
(activitatile de reglare in S.O.M), i se acorda mai multa atentie. Prin reglare se intelege
introducerea unei anumite ordini intre activitatile/fazele sistemului (de pilda, activitatile
de productie si cele de prevenire intr-un complex industrial), ceea ce permite comparatii
intre componentele echipelor din diverse santiere si luarea de masuri adecvate (cresterea
productiei, etc.).

Interventia ergonomica urmareste imbunatatirea performantelor sistemelor

oameni-masini, eficienta fiind exprimata de raportul dintre volumul ameliorarii si costul
ei. In principiu, domeniile de seama ale activitatii ergonomice sunt adaptarea masinii la
om (“human engineering“) si adaptarea omului la masina (selectie si formare).

Aplicatii largi ale ergonomiei se intalnesc frecvent in aviatie, domeniul spatial,

siderurgie, laminoare, precum si in industriile automatizate - ele fiind precedate de o
analiza preliminara a muncii, analiza care difera dupa cum se intentioneaza sa se
actioneze asupra omului sau asupra masinii. Principiile ergonomice pot fi utile si in
problemele de transfer ale invatarii si in invatamantul programat (un bun program de
formare pretinde o analiza a muncii).
 In ultima analiza, practica ergonomica are drept scop major eficienta.
“Ergonomia nu este destinata ergonomilor, ci acelora care utilizeaza sistemele oameni-
masini: industriasi, administratori, sindicalisti, militari“. Ergonomul nu ofera tehnici, ci
solutii. Ca si inginerul, el realizeaza, dar fara sa se transforme in simplu reductor al trudei
muncitorului (oboseala, accidente). Prin activitatea sa, ergonomul se situeaza la nivelul
intreprinderii, cautand realizarea unui compromis intre scopul final economic si
constrangerile imperative, traduse tot in termeni economici.

Sistemul oameni-masini, in mersul sau evolutiv, paralel cu cresterea importantei

muncii intelectuale, deschide inca un vast camp de cercetari, cu mai multa eficacitate,
ergonomia urmand sa apeleze mai insistent la psihologia sociala si la sociologie.

Ergonomia si-a ocupat incet locul adecvat in industrie si apoi in crearea

produselor de consum. In ziua de azi, ergonomia joaca un rol din ce in ce mai mare in
planificarea si crearea produselor de consum si a sistemelor industriale.

Cauzele, care au condus la raspandirea in cerc larg a ergonomiei, sunt

urmatoarele:

 In lupta pentru concurenta, care se intensifica, producatorii trebuie sa fie

atenti la calitatea produselor create si a sistemelor. Producerea si utilizarea
eficienta a produselor devine prima sarcina pretutindeni.

 Accentul pus pe siguranta, asigurarea de catre stat a protectiei in caz de

accidente, duce la o perfectionare a masinilor, produselor, sistemelor de
productie. Un punct de vedere important devine excluderea efortului fizic si
mental intensiv (de exemplu, oboseala, monotonie, stres).

 Drept rezultat al progresului tehnic si social, oamenii au din ce in ce mai mult

posibilitatea lucrarii umanizate (alegere libera si afirmare de sine, o
posibilitate care presupune progres) la locul de munca si in activitatile din
timpul liber.

Ergonomia, care potriveste munca si omul, este de mult timp, mai mult decat o
moda trecatoare. Astazi, producatorii nu ²trec² pe langa ergonomie. Cine vrea sa se
impuna pe piata, trebuie sa confirme ca ia in considerare cunostintele ergonomice actuale
in crearea produselor. Producatorii nu se folosesc de ergonomie doar in cadrul reclamelor,
ci si in cazul crearii produselor.

Cu toate ca oamenii stiu si sunt capabili sa se adapteze la instrumente, aparate,

sistemele cele mai contradictorii, din ce in ce mai multi devin constienti de faptul ca
adaptarea costa bani. De exemplu, adaptarea la o interfata fizica prost creata a unui
calculator, poate cauza dureri de cap, de spate, oboseala ochilor. Dupa acestea, duce la
scaderea eficientei lucrului, la oboseala rapida, la timp de invatare prelungit, greseli mai
grave, multe absente, nefolosirea suficienta a instrumentului de lucru si chiar parasirea
locului de munca.
 Pe langa acestea, in urma relatiei om-masina prost create, continutul muncii poate
fi deopotriva plictisitor si frustrant, ceea ce determina pentru utilizator, o mai mare
incarcare fata de cat ar trebui (Pearce, 1983).
TEORII DE UTILIZARE A
ERGONOMIEI
Din punct de vedere al utilizarii practice, putem deosebii doua sectoare:
1. Ergonomia sistemului de ocupatie (ergonomia productiei, ergonomia
operativa) al carei obiect este dezvoltarea unei unitati de productie (om-
masina-mediu), optimizarea sistemului la nivele de dezvoltare din ce in ce mai
inalte;

2. Ergonomia consumatorului (ergonomia produsului, obiectului) care se

ocupa cu realizarea exigentelor ergonomice ale produselor care sunt sau pot fi
dorite.

In tabelul 8.1. sunt vizibile acele diferente care fac oportuna alegerea intre aceste
doua accente de viziune. Desigur, exista produse la care aceasta separare, putin artificiala,
nu este categorica, dar indiferent de aceasta, este indicata luarea in considerare a celor
spuse mai sus in timpul planificarii si pentru determinarea cunostintelor de calificare
pentru produsele create.

O astfel de despartire a ergonomiei este indicata din motive metodologice,

deoarece cele doua teritorii necesita abordari diferite.
Tabel 8.1. Diferente intre planificarile de sisteme orientate pe consumator si orientate spre
ocupatie (tehnologie si productia), a modurilor de abordare ale acestora.
SISTEM ORIENTAT CATRE CONSUMATOR SISTEM ORIENTAT CATRE OCUPATIE
(PRODUCTIE)
(PRODUS)
 Sarcina este dinamica  Sarcina este statica
 Sarcina are limite flexibile  Sarcina are limite fixe
 Solutionarea problemei este posibila si in  Solutionarea problemei este posibila doar
ordine diferita intr-o ordine determinata
 Punctul initial si final al problemei se pot
 Problema are punctul initial si final
gasi oriunde pe o posibila dimensiune
determinat
larga
 Dorintele si necesitatile consumatorilor
 Dorintele utilizatorilor sunt stereotipe
sunt unice

Ergonomia ocupatiei

In acest caz, obiectul analizei este atat relatia om-masina sau om-ambianta,
interpretata intotdeauna in ambianta obiectuala si personala determinata, cat si
imbunatatirea eficientei activitatii de munca realizata in anturajul om-masina, atat din
punctul de vedere al randamentului sistemului, cat si al efortului muncitorului. Asa este,
de exemplu, conducerea unui autobuz, in care conducatorul este cel mai important
component al sistemului om-masina-mediu, fata de ale carui aptitudini (pregatire si
deprinderi) si motivatie, se stabilesc cerinte relativ determinate.

Figura 8.2. Graficul schematic al sistemului om-masina - nivelul I (Frieling-Sonntag, 1987)

Putem infatisa un sistem om-masina in cea mai simpla forma asa cum se poate
observa in figura 8.2. Numim cele mai simple masini, acele instrumente care
functioneaza pe baza principiilor mecanice (parghie, scripete, povarnis) (Bubb, 1981).

Cu ajutorul instrumentelor simple, prin implicari manuale, omul controleaza

direct procesul muncii. Cu cat formatul instrumentului este mai confortabil, cu atat este
mai usoara executarea procesului muncii. ²Punctul de atingere² este acea arie de
prindere, unde este tinut si controlat instrumentul. In cazul instrumentelor simple, prin
formarea modului de prindere, este in mare masura influentabila masura sarcinii de
munca a omului.

In urmatorul nivel de dezvoltare, procesul de lucru este realizat de masini.

Sarcina omului este sa porneasca diferitele functii de munca cu ajutorul organelor de
manuire (brate, manivele, roti de mana, clape, intrerupatoare). Procesul de lucru,
modificarea prizei de lucru cu ajutorul instrumentelor, poate fi supravegheat direct (fig.
8.3.).
 Forta de munca umana se revarsa asupra instrumentelor de manuire si nu direct
asupra piesei de lucru. Munca omului, in primul rand, se poate usura prin formarea
optima a posibilitatilor de receptare a informatiilor si a organelor de manuire.

Figura 8.3. Graficul schematic al sistemului om-masina - nivelul II (Frieling-Sonntag, 1987)

In al treilea nivel de dezvoltare, masina este controlata de unul sau mai multe
calculatoare, deci ²punctul de atingere² nu este masina de lucru (de prelucrare), ci
calculatorul care controleaza functiile masinii (fig. 8.4.).

Calculatorul inregistreaza si prelucreaza informatiile care provin din procesul de

munca si cu ajutorul programului instalat, controleaza functiile necesare ale masinii.
Omul pune in functiune calculatorul si controleaza actiunile prin tastatura, cu mouse-ul
sau direct prin monitor. Muncitorul este informat despre modificarile piesei de lucru si
despre procesele realizate in momentele actuale in forma codificata, exclusiv prin
semnalari (de exemplu, pe monitor).

Figura 8.4. Graficul schematic la sistemului om-masina - nivelul III (Frieling-Sonntag,

1987)
 Sistemele om-masina de acest tip sunt folosite atat la controlare de procese, cat si
in prelucrarea de metal, la aparatele tehnice cu grad inalt de automatizare. Despartirea
spatiala a omului si a procesului de lucru poate fi foarte mare intr-un astfel de control al
sistemului. Ca sa fie posibila conducerea si controlul relativ optim, sunt necesare
semnalari adecvate, care pot informa cuprinzator utilizatorul despre starile de functionare
si fac posibila reactia rapida in situatii de exceptie (erori, deranjamente).

Desigur, in practica, tranzitia intre gradele de dezvoltare prezentate se face

continuu si aceasta ofera posibilitati pentru alte diferentieri.

Ergonomia consumatorului

Abordarea ergonomica a consumatorului cuprinde un teritoriu esential mai mare,

in relatie cu cel precedent. Aici, in mod similar analizei de valoare, trebuie cercetat daca
produsele create pentru consumul uman (utilizarea umana) au acele caracteristici care pot
fi stabilite ca cerinte ergonomice. Ramanand la exemplul anterior, astfel sunt pasagerii in
autobuz, care sunt ²obiectele² functionarii sistemului si de aceea, fata de ei abia se pot
stabili cerinte serioase, deoarece scopul este acela ca toti: copil, om in varsta, slab, scund,
inalt, etc., sa ajunga la destinatia propusa, in siguranta, placut, confortabil.

Ergonomia consumatorului se ocupa cu cercetarea si aplicarea cunostintelor care

se refera la cat sunt de sigure, adecvate, eficiente, confortabile, satisfacatoare din punct
de vedere estetic, produsele folosite de consumatori si serviciile la care au acces.
Cunostintele se refera la utilizarea normala si utilizarea previzibila, dar nu dupa
destinatie, cu luarea in considerare a conditiilor economice, tehnice si legale. Cercul
consumatorilor nu este omogen (ceea ce se poate afirma, intr-o anumita masura, despre
subiectele de cercetare ale ergonomiei de ocupatie). Acestuia poate sa apartina orice
persoana, cu orice varsta, sex, nivel de pregatire, sanatos sau cu capacitate de munca
redusa.

Produsele pot fi de mai multe feluri (Meyer, 1979):

 Produse care satisfac dorinte si necesitati umane - nu sunt folosite in

continuare pentru munca productiva (mobila, unelte casnice);

 Produse care pot fi numite specializate (jocuri, mijloace de invatare) si care

sunt folosite de un strat mai restrans de oameni, cu interese, cunostinte
speciale;

 Produse cu rol dublu: pot participa la productie sau la activitatea

consumatorilor (mijloace de transport, unelte de mana).

Importanta ergonomiei consumatorului creste, deoarece:

 Creste numarul produselor, care devin tot mai complexe.

Nu se modifica doar modul producere, dar se nasc si noi idei, se pot impune noi
necesitati.

 Se schimba mediul social, creste pregatirea, nivelul de cunoastere, nivelul de

trai al populatiei si ca urmare, oamenii devin mai exigenti fata de produse.

 Reglementarea legala se intensifica.

Pentru umanizarea lucrarii si protectia interesului consumatorului se redacteaza

regulamente de stat, directive tehnice, recomandari.
Produsele comunica!

Produsele de consum se pot reda intr-un sistem de coordonate cu doua dimensiuni

(y = comunicare, x = functie). Pe aceasta baza, in raport cu obiectul designului,
dimensiunile pot fi exprimate mai categoric, de exemplu, in cazul unei pagini de ziar:
frumusete, citet.

Comunicarea este si ea o functie a produsului, avand o atat de mare importanta

in crearea produselor moderne, incat este indicata separarea aceste functii de celelalte si
tratarea ei ca o entitate speciala.
 Sarcina comunicativa a obiectelor este explicarea lor insisi. Si cele mai sincere
obiecte, care se limiteaza la functii, comunica. Pentru a se putea utiliza bine, trebuie sa-si
faca inteleasa functia pe care o au. Creatiile de arta au o functie unica - comunicarea. Cu
cat ne apropiem mai mult dinspre arta spre practica, devin mai importante alte functii, in
dauna comunicarii. Teoretic, exista obiecte, care se pot utiliza exclusiv functional, care nu
au continut comunicativ intentional (de exemplu, o creanga, o piatra). Insa obiectele
create de om, poarta continut comunicativ, proprietatea cunoasterii umane fiind acea ca
atribuie semnificatie obiectelor care initial nu au semnificatie, adica intr-un nor, de
exemplu, vede o fata, o piatra are simbolistica, etc.

Consideram ca in sistemul de coordonate, intentia comunicativa a creatorului

este cea care trebuie luata in considerare. Cand un obiect comunica in dauna functiei (nu-
si poate indeplini corect functia, deoarece continutul comunicativ il opreste - de exemplu,
un deschizator de sticle in forma de sirena sau functia schimba total comunicarea - de
exemplu, o scrumiera, care are pe fund o pictura), atunci minte (kitch) sau este un obiect
de decor.

In fiecare obiect, tinand cont de teritoriul de utilizare, de exigentele

consumatorilor, de piata, se pot realiza functiile si se formeaza proportia corecta a
comunicarii si a functiei. Pare evident cat este de important pentru designeri insusirea
deprinderilor necesare pentru recunoasterea constienta si formarea proportiilor. Un
tirbuson, intrucat este instrumentul de lucru al chelnerului, contine putine elemente de
comunicare, referitoare exclusiv la functie. Un alt tirbuson, care este un dar, doreste, in
primul rand sa comunice prestigiu, bunastare, tehnica.

Dimensiunea comunicarii duce de la extrema comunicare despre sine (obiect), la

extrema comunicare despre utilizator.

Cele mai multe obiecte create pentru consumatori, nu fac doar ceva pentru
posesor (de exemplu, transporta din punctul A in punctul B), dar exprima si conceptia
posesorului in legatura cu valorile de inalt grad (de exemplu, pun in vedere prestigiul,
randamentul sau aventura, etc.) – vorbesc despre sensul vietii (Peter, Olson, 1984).

Cu cat functia este mai complicata, cu atat este mai inalt continutul comunicativ
minim, care insoteste produsul. Continutul comunicativ al obiectelor care folosesc la
indeplinirea sarcinilor foarte simple si unice este minim (de exemplu, creion, cheie,
deschizator de conserve). Tot acestor obiecte, li se pot atribui, pe langa pastrarea functiei
initiale, sarcini comunicative (exemplul tipic este cadoul de reclama ieftin).

Este caracteristic ca un obiect creat exclusiv din motive functionale, sa inceapa

brusc sa comunice – de exemplu, lucrul realizat printr-un obiect, dintr-o cauza oarecare,
ajunge “la moda” - si elementul functional, despartindu-se de functia initiala, incepe viata
pur comunicativa (de exemplu, military style).

Pentru designeri, sarcinile variaza in cele patru campuri create de aceste

dimensiuni:
 1. FUNCTIE MINIMA, COMUNICARE MINIMA – sarcina este executarea functiei
si obiectul sa arate functia (de exemplu: ciocan, deschizator de conserve,
scobitoare, breloc, set tacamuri);

2. FUNCTIE MAXIMA, COMUNICARE MINIMA – sarcina este executarea usoara,

rapida, eficienta (profesionala) a functiei si obiectul sa prezinte functia (de
exemplu: bisturiu oftalmologic, unelte pentru profesionisti, elemente ascunse
de structura, in navigarea cosmica, in armata, in inginerie, medicina, folosite
si de cei cu capacitate redusa de lucru, cu aceste obiecte speciale putandu-se
atinge randament maxim);

3. FUNCTIE MINIMA, COMUNICARE MAXIMA – sarcina este realizarea functiei,

obiectul sa prezinte utilizatorul (de exemplu: cutit de supravietuire ²Rambo²,
ceas Swatch, cadouri, obiecte de prestigiu, obiecte de reclama si obiecte care
aplica functia initiala intr-un alt context: coif de scafandru sau casca de miner,
ca obiect de decor). Practic, majoritatea kitschurilor sunt obiecte de acest fel.

4. FUNCTIE MAXIMA, COMUNICARE MAXIMA – sarcina este realizarea usoara,

eficienta (profesionala) a functiei si prezentarea utilizatorului (de exemplu:
foarfeca Fislars, telecomanda de televizor, clanta, tabloul de bord al masinii,
in general toate produsele cu valoare rezistenta in timp, care dezvolta gusturi
comune (ecologic, reciclabil), care imbunatatesc calitatea vietii, presupun o
utilizare minima de materiale, minime pierderi, sunt economice, intensifica
caracterul imperativ, ascund un lucru delicat - de exemplu, injectarea
insulinei, care corespund exigentelor grupului, care caracterizeaza
consumatorul sau exigentele total individuale, formate in procesul de
socializare - stil de viata).

Desigur, valabilitatea exemplelor se poate modifica odata cu schimbarea, mai ales

a continutului comunicativ, dar si functional, a relatiilor dintre conditiile tehnologice,
tehnice si societate.

NOTIUNI CHEIE ALE ERGONOMIEI: INCARCARE SI

SOLICITARE

Intre om si ambianta exista o relatie permanenta, necesara. Efectul acesteia consta in

schimbari atat in ambianta, cat si in organismul uman. Schimbarile din organismul
uman fac necesara functionarea continua a proceselor de adaptare. Cauza formarii lor
poate fi atat efectul mediului asupra organismului, cat si al organismului asupra
mediului. Ambele inseamna incarcare pentru organism. Daca acest efect - schimbarea
organica pentru om - este daunator, indiferent sau util, se poate constata mai mult sau
mai putin exact, pe baza judecatilor subiective si pe baza schimbarilor
psihofiziologice care pot fi masurate obiectiv. Omul nu simte incarcarea, ci
schimbarea de functie, provocata in organism de aceasta sau suma schimbarilor.
 Numim solicitare, modificarile de functii psihofiziologice cu masura, caracter,
orientare, diferind de la individ la individ si de la caz la caz, care sunt efectul incarcarilor
(Erdilyi-Mitsdnyi, 1979).

Solicitarea poate fi definita si ca stare fiziologica, psihologica pozitiva si negativa,

care depinde de masura si de timpul de actionare al factorilor incarcatori care actioneaza
asupra omului care lucreaza, stare care este in influenta reciproca cu aptitudinile si
motivatiile individului.

Solicitarea este considerata, in general, ca efect incarcator cu consecinte

negative, cu toate ca fiecare activitate are elemente schimbatoare care dezvolta
personalitatea, ofera placere, adica sunt progresive.

Ca sa intelegem mai clar si categoric aceste notiuni importante, cu mare

semnificatie practica din punct de vedere al utilizarii ergonomiei, trebuie sa diferentiem
cele trei componente ale relatiei incarcare-solicitare: incarcare, solicitare, consecinta.

Cateva parti componente, caracteristice ale acestora, sunt prezentate in

continuare.
Incarcari

1. Incarcari cauzate de factori generali (in afara locului de munca):

 situatia familiala, varsta;

 situatia financiara;

 situatii traumatice ( traume fizice, psihice);

 expectante in cadrul grupului de referinta.

2. Incarcari cauzate de continutul muncii:

 incarcari cauzate de organizarea muncii:

 conflict de rol;

 conflict de cooperare (in cadrul grupului, intre grupe, intre sef si

angajati);

 asumarea responsabilitati (pentru material, pentru om);

 impartirea muncii;

 stimulare;
  politica de firma si conducere (scopuri de productie);

 nesiguranta locului ocupat in organizatie.

 incarcari care provin din proprietatile sarcinii de lucru:

 impartirea functiilor;

 formarea locului de munca;

 mediul fizic de lucru;

 ritmul muncii;

 metoda de lucru;

 constructia timpului de lucru;

 posibilitatea contactului social;

 normele cantitative si calitative;

 variatia, bogatia muncii.

Schimbarea

1. Efecte fiziologice:

 schimbari biochimice;

 modificari de circulatie si respiratie;

 modificari ale sistemului digestiv;

 modificari ale activitatii nervoase.

2. Efecte psihice:

 modificari ale functiilor psihice (senzatie, perceptie, atentie, memorie,

gandire, afecte).
Consecinte

1. Consecinte negative (care cauzeaza capacitate de lucru redusa):

 oboseala, monotonie, stres, saturare;

  daune organice (de exemplu, ulcer stomacal);

 daune ale personalitatii (de exemplu, nevroza);

 repercusiuni comportamentale;

 accident;

 abstinenta, schimbarea locului de munca;

 consumul exagerat al medicamentelor;

 scaderea randamentului;

 conflicte interpersonale;

 nemultumire.

2. Consecinte pozitive:

 adaptare, antrenare;

 experimentare;

 multumire;

 dezvoltarea personalitatii (aptitudini si motivatie).

In concluzie, orice activitate a consumatorului, utilizatorului oricarui produs, pe

langa atingerea randamentului dorit, duce la solicitare.

In functie de modul, gradul, masura solicitarii si de conditiile individuale de

randament, consecintele in esenta lor pot fi deopotriva dezavantajoase si progresive.

In caz de solicitare, consecintele se leaga procesele de invatare mai mult sau mai
putin constiente. Acest efect de invatare poate obtine scaderea solicitarii si intensificarea
eficienta si permanenta a randamentului, prin imbunatatirea reglarii actiunii cognitive si
prin reglementarea mai buna a efortului psihofiziologic. Din punct de vedere al
dezvoltarii ergonomice de produs, are semnificatie speciala solicitarea psihica, ale carei
consecinte caracteristice sunt oboseala, monotonia, saturatia psihica, starilor de stres. In
esenta, acestea sunt diferite stari de lipsa, caracterizate de scaderi reversibile ale
randamentului individual (aptitudini, deprinderi de realizare) si care conduc la tulburari
ale reglementarii proceselor psihofiziologice. Insa, daca nu ne stau la dispozitie
posibilitati de compensare psihofiziologice, realizarea activitatii devine labila si va avea
loc o scadere cantitativa sau calitativa in rezultatul activitatii.

Aceste schimbari se insotesc pe de o parte, de neechilibrarea proceselor de

reglare fiziologice si motivationale (Rahmert si Luczar, 1973). Pe de alta parte, provoaca
modificari de stare generala, care sunt traite direct sau indirect in moduri diferite.

Pierderea stabilitatii reglementarii activitatii se poate explica pe de o parte,

prin tulburari de reglare stimulativa (lipsa de motivatie, labilitate afectiva), pe de alta
parte, prin labilitatea reglementarii de executare (structura cognitiva si senzorio-motrica
a actiunii) (Mitsch, 1972).

Diferite forme ale consecintelor solicitarii psihice sunt prezentate in tabelul 8.2.
Diferentierea diagnostica a acestor consecinte este foarte importanta, deoarece
prevenirea, scaderea efectelor sale, lupta impotriva lor, necesita chibzuinte pe parcursul
planificarii oricarei activitati (lucru, joc, sport) si la alegerea, instruirea, pregatirea,
omului potrivit.

Pentru a prezenta relatia dintre randament, solicitare, activitate, aducem ca

exemplu activitatea de lucru. Cei mai importanti factori ai continutului muncii sunt
urmatorii:

 produsul si tehnologia de productie legata de el;

 impartirea de munca organizationala si cooperarea;

 dezvoltarea tehnica, automatizarea instrumentului de lucru (impartirea

functiilor intre om-instrument de lucru);

 factori ai mediului social;

 factori ai mediului fizic;

 conditii de materie, energie, asigurare de informatii.

Gandindu-ne in schema cauzala, continutul de munca, in sens psihologic, este o

variabila cu caracter de stimul. Astfel actioneaza asupra omului, care pe baza
aptitudinilor sale si pe baza motivatiei, are doua reactii, una externa, care este
randamentul de lucru si una interna, care este solicitarea.

Pentru definirea starii de solicitare, trebuie analizate conditiile de adecvare

individuala, posibilitatile subiective, aptitudinile subiective si exigentele fata de
continutul muncii.

Tabel 8.2. Forme ale consecintelor solicitarii psihice

 SATURATIE
CRITERIU OBOSEALA MONOTONIE
PSIHICA
STRES

Incarcare
Efecte durabile obiectiva,
incarcatoare, inevitabila si /
Insuficienta In timpul
care provin din sau trairea
sarcina de executarii,
Cauzele sarcina de efectelor
declansatoare lucru, volumul sarcina nu este
lucru sau negative
atentiei este considerata ca
surmenaj provocate de
limitat fiind rationala
cauzat de aceasta,
incarcare scopuri
nerealizabile
Dispozitie rea
Nervozitate
(cu incarcare
Scaderea mare, agitatie,
Surmenaj, afectiva
Simptome interesului, ingrijorare
principale oboseala (fara intensa),
oboseala (cu pentru
plictiseala) antipatie,
plictiseala) realizabilitatea
oboseala (cu
sarcinii
plictiseala)
Apare dupa
Apare dupa un
desfasurarea
timp Poate aparea Poate aparea
activitatii un
Efectul indelungat de inaintea si in inaintea si in
activitatii timp
activitate, are timpul timpul
indelungat, are
demers activitatii activitatii
demers
periodic
continuu
Este probabila
Efectele Imbunatatire o scadere
schimbarii de Putine -
activitate de randament durabila de
randament
Depinde de
judecata Mica Mica Inalta Inalta
proprie
La inceput
creste cu
Nivel de
activare caracter Scade Creste Creste
compensatoriu,
apoi scade
Tendinta Absenta Absenta Nu este Insotindu-se cu
individuala
(dispozitie) aptitudinilor, conditiilor labilitate
deprinderilor randamentului afectiva, creste
intensifica (de exemplu, dispozitia la
obosirea motivatie) si imbolnavire
sarcinile
monotone duc
la un nivel de
 activitate
scazuta
Continuu, Poate inceta si Nu decurge
Incetarea -
necesita timp brusc fara tulburari
Scaderea
incarcarii
Imbogatirea Atribuirea de
Impartirea de emotionale
muncii, sens individual
functii, prin largirea
scaderea si stabilirea de
Prevenirea exersare, gradului de
legaturilor scopuri,
pauze de libertate al
durabile ale schimbarea
odihna actiunii si prin
atentiei activitatii
terapie pentru
labilitate

Aptitudinile si motivatiile sunt asa numitii factori de solicitare, care in unele

cazuri determina in ce masura factorii incarcatori duc la solicitarea actuala.

Solicitarea ca variabila externa, poate actiona asupra aptitudinilor si motivatiei.

Cu aceasta logica se pot analiza probleme ca:

 efectul factorului incarcator asupra muncitorului este nociv sau are

consecinte progresive, adica il ajuta in activarea aptitudinilor potentiale;

 care sunt motivatiile in legatura cu munca eficienta, care dau rezultate in

cazul diferitelor stari de solicitare;

 in ce masura influenteaza aptitudinile personale si facultatile locului de

munca, trairea subiectiva a solicitarii.

Pe baza interdependentelor, problema se poate ivi din necoordonarea a cel putin

doua blocuri din cele patru. Se intampla des ca pe parcursul planificarii, organizatorii sa
fie atenti doar la un grup de factori. Astfel se nasc solutii unilaterale, nesatisfacatoare,
ineficiente. Pentru evitarea acestora, pentru descoperirea relatiilor intre efectele
incarcatoare, starile de solicitare si consecintele acestora, trebuiesc analizate si
evaluate urmatoarele:

 sarcina;

 conditiile de executare;

 cerintele activitatii;

 procesul executarii activitatii;

 rezultatele activitatii;
 parametrii psihofiziologici, date despre starea generala.