Tema.

ERGONOMIA – COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI

RESURSELOR UMANE
1. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară
Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul uman şi
cu fiecare individ.
Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau culturale.
O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu dispune de
personal bine pregătit, competent, clienţii vor fi nemulţumiţi de produsele sau de serviciile
oferite.
În majoritatea lucrărilor apărute în străinătate şi în ţară care abordează managementul
resurselor umane accentul se pune pe recrutarea, pe selectarea, pe pregătirea, pe evaluarea, pe
remunerarea şi perfecţionarea salariaţilor, ignorându-se relaţia dintre oameni şi munca lor.
Profesorul Petre Burloiu consideră că ergonomia este o parte componentă a managementului
resurselor umane.
Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă).
Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech
Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul
comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H.
Murrell. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar
şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea
specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o
sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor. În acest sens
Maurice de Montmollin defineşte ergonomia ca fiind: “tehnologia comunicaţiilor în sistemele
om-maşină”. Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi ţelurile şi materia cu care lucrează, un orizont
foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om şi maşină
ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă studiul
muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului şi a tehnicii
merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce şcoala franco-belgiană pune accent pe
fiziologie şi pe psihotehnică.
Instituţiile specializate, prin definiţiile pe care le dau ergonomiei, scot în evidenţă caracterul
interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii se arată:
“Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a
ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de
eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.
O definiţie completă a ergonomiei considerăm că este cea formulată de profesorul Petre
Burloiu în lucrarea sa Managementul resurselor umane: “Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter
federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care este legea sa fundamentală - integrează aportul
tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect
orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităților psihofiziologice normale ale
omului şi utilizarea rațională a acestor posibilități în condițiile de mediu, sociale şi culturale cele
mai favorabile care pot fi asigurate de societate, în vederea realizării reproducției forței de muncă
de la o zi la alta” [2] .
Aşa cum rezultă din această definiţie, interdisciplinaritatea este o condiție a existenței
ergonomiei, este legea ei fundamentală.
 În concluzie, ergonomia este o știință complexă care sintetizează anumite principii ale unor
științe precum: științele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii,
sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a
mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de muncă,
precum şi la formarea executanților (fig. 1). Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie
confundată cu nici una dintre științele care o compun.

Psihologia muncii Alte științe

Fig. 1. Științe participante la constituirea ergonomiei

2. Obiectul de studiu al ergonomiei

Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de
cercetare proprii.
Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie “organizarea activităţii umane în procesul
muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea
eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii,
concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii” [3]
Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea
următoarelor condiţii:
- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;
- reorientarea profesională;
- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;
- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;
- repartizarea raţională a sarcinilor;
- economia energetică a organismului uman.
În opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor privitoare la muncă
necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării muncii la om şi a omului la muncă în
scopul creşterii productivităţii, cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi indicarea
modului în care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în vedere realizarea unei
economii cât mai importante de energie umană.
În birou ergonomia urmăreşte studierea elementelor umane şi materiale ale procesului de
muncă în complexitatea şi în interdependenţa lor; capacităţile umane şi modul cum acestea pot fi
utilizate în mod optim, pe întregul fond de timp de muncă; gradul de complexitate al
echipamentului şi mobilierului, precum şi modalităţile tehnice de lărgire a ariei de activitate a
lucrătorilor, în condiţiile diminuării stresului şi a oboselii; condiţiile de mediu şi mijloacele de
reducere a influenţei lor negative.
Direcţiile de organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii din birou ar trebui să
aibă în vedere următoarele aspecte:
 - recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea perso-nalului după aptitudini, pregătire şi
performanţe;
- stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;
- stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă şi aplicarea acestora;
- diminuarea efortului fizic şi intelectual prin achiziţionarea unor echipamente informatice
moderne;
- dotarea birourilor şi a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor antropometrice ale
lucrătorilor, poziţiei acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit şi locului zonei de muncă;
- studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om şi mediul său de
lucru, reducerii efortului senzorial şi creşterii posibilităţilor de concentrare în executarea
sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie adaptate
la specificul activităţii din fiecare birou.
Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă în birou presupune parcurgerea câtorva etape:
1. Documentarea în vederea proiectării noilor locuri de muncă;
2. Efectuarea unor studii de fezabilitate în scopul reorganizării locurilor de muncă
existente;
3. Examinarea statistică a situaţiei existente pe baza informaţiilor culese la locul de muncă
supus reproiectării;
4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul eficienţei şi alegerea
variantei optime.
În concluzie se poate spune că ergonomia studiază relaţia dintre om şi munca sa astfel încât
să determine creşterea productivităţii muncii fie prin organizarea ergonomică a locurilor de
muncă existente, fie prin proiectarea ergonomică a unor noi locuri de muncă.

3. Principii de organizare ergonomică a muncii

Părintele managementului ştiinţific este considerat Frederick Winslow Taylor. Şcoala
managementului ştiinţific pune accentul pe productivitate maximă cu efort minim, eliminându-se
pierderile/rebuturile şi ineficienţa. În principala sa lucrare Principiile managementului ştiinţific,
Taylor arată că “pentru a realiza un management ştiinţific este nevoie să fie stabilite o serie de
reguli, legi şi formule care să înlocuiască judecata fiecărui individ în parte, dar care pot fi
folosite efectiv numai după ce au fost consemnate oficial” [4] . În lucrarea menţionată, Taylor
expune o seamă de principii ale organizării ştiinţifice a muncii ce prevedeau:
1. Să se concentreze la un loc toată experienţa tradiţională, care să fie clasificată,
structurată pe categorii şi transpusă în reguli, în legi şi în formule pentru a-i ajuta pe lucrători în
activitatea lor zilnică.
2. Să se formuleze metode ştiinţifice pentru fiecare element din activitatea unui om care să
le înlocuiască pe cele empirice.
3. Lucrătorul să fie selectat, instruit şi promovat pe baze ştiinţifice.
4. Să se colaboreze cu lucrătorii pentru a garanta faptul că munca este făcută conform
principiilor ştiinţifice formulate.
5. Să se realizeze o diviziune a muncii şi a responsabilităţilor egală între lucrători şi între
manageri, astfel încât aceştia să efectueze activităţile pentru care sunt cel mai bine pregătiţi.
Taylor a pus în practică şi o mulţime de experimente care au demonstrat creşterea
eficienţei prin organizarea ştiinţifică a muncii:
 1. Studiul muncii. Într-un experiment a trecut la descompunerea proceselor de muncă în
mişcări elementare şi eliminarea tuturor gesturilor inutile. În trei ani productivitatea atelierului
testat s-a dublat.
2. Unelte standardizate. În altă zonă a descoperit că lopeţile folosite pentru încărcarea
cărbunelui cântăreau 6-14 kg. După experimentări s-a constatat că greutatea adecvată este de 7-8
kg. Din nou după trei ani, 140 de oameni făceau munca pentru care înainte fusese nevoie de 400-
600 de oameni.
3. Selectarea şi instruirea lucrătorilor. Într-un alt atelier Taylor a insistat ca fiecărui
muncitor să i se dea munca pentru care este cel mai potrivit, iar celor care depăşeau volumul de
muncă prevăzut să li se acorde prime/indemnizaţii. Aşa cum era de aşteptat, productivitatea a
crescut şi s-a menţinut la un nivel ridicat.
În continuare vom prezenta principiile lui Barnes (numai pe cele care îşi găsesc
aplicabilitate în organizarea ergonomică a muncii în birou) încadrate pe trei grupe:
1. Principii ale economiei mişcării corpului omenesc.
- Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp.
- Mâinile să nu rămână inactive în acelaşi timp, cu excepţia perioadelor de odihnă.
- Mişcările braţelor să fie efectuate simultan, în sens opus şi simetric.
- Mişcările curbe, continui şi line ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor rectilinii.
- Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şi natural, oriunde este
posibil.
- Fixările ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puţine şi de durate cât mai scurte.
2. Principii ale economiei mişcării aplicabile în organizarea locului de muncă.
- Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele care se utilizează în ziua respectivă
(principiu adăugat în lista lui Barnes de către profesorul Burloiu, în anul 1975, după o cercetare
efectuată cu o echipă de studenţi la fabrica Electromagnetica din Bucureşti).
- Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele.
- Materialele să fie plasate aproape de punctul de utilizare.
- Să se asigure condiţii corespunzătoare de vedere. Iluminatul bun constituie prima cerinţă
pentru o percepere vizuală satisfăcătoare.
- Să se asigure fiecărui lucrător un scaun de un tip şi cu o înălţime care să-i permită o
poziţie corectă în muncă.
3. Principii ale economiei mişcării aplicabile în proiectarea echipamentelor.
- Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos de un
instrument, de un echipament.
- Obiectele de lucru şi materialele să fie prepoziţionate, ori de câte ori este posibil.
- În cazurile în care fiecare deget execută o mişcare specială (dactilografie, operare pe
calculator), sarcina să fie repartizată potrivit capacităţilor specifice ale degetelor.
Economia mişcării prin aplicarea acestor principii înseamnă, în esenţă, economia de
energie a organismului uman.

4. ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ ÎN BIROU

Introducerea cercetărilor de ergonomie în birouri poate fi susţinută prin prisma unor
caracteristici proprii muncii din aceste structuri, cum ar fi:
- caracterul muncii, gradul scăzut de dotare tehnică şi existenţa unor multiple solicitări de
efort fizic şi psihic în muncă;
- amplificarea factorilor de stres şi de oboseală;
 - varietatea şi complexitatea operaţiilor (în special de ordin intelectual) pe care trebuie să le
execute lucrătorii, relaţiile cu clienţii, răspunderea materială şi morală;
- folosirea, uneori neraţională, a potenţialului uman, calitatea şi structura acestuia.
Munca în birou se prezintă în general ca o muncă psihică ce solicită din partea personalului un
efort intelectual deosebit, însă există numeroase activităţi care necesită un efort fizic intens.
Din punct de vedere fizic se poate considera că activităţi precum cele de procesare a
corespondenţei, introducere a datelor, căutarea şi regăsirea informaţiilor sunt grele, solicitând
într-un grad ridicat posibilităţile fiziologice ale personalului, în special cele ale secretarelor.
Pentru personalul secretariatelor apar alte cauze care pot determina creşterea efortului fizic
şi anume: fluxul clienţilor, gradul de aglomeraţie, cantitatea şi varietatea informaţiilor solicitate.
Având în vedere toate aceste solicitări, necesitatea studiilor ergonomice este evidentă,
deoarece numai prin intermediul acestora se poate realiza adaptarea muncii la posibilităţile
umane fireşti, fără ameninţarea sănătăţii lucrătorilor. Printr-o organizare corespunzătoare a
muncii pe baza principiilor ergonomice, prin mecanizarea şi prin informatizarea unor activităţi şi
prin stabilirea corectă a numărului şi a structurii personalului se poate acţiona eficient pentru
reducerea efortului fizic și evitarea stresului.
Un fenomen cu un caracter disfuncţional determinat de stres este oboseala. Aceasta apare
în urma solicitărilor organismului în activitatea umană şi este determinată de consumul de
energie în timpul acestei activităţi.
În general oboseala este un fenomen reversibil, deoarece dacă este urmată de o perioadă de
odihnă sau de somn, organismul îşi reface plenitudinea funcţiilor sale. Ea nu este o boală, dar
poate avea consecinţe temporare asupra organismului precum slăbirea atenţiei faţă de munca
îndeplinită şi faţă de mediu.
Specialiştii clasifică oboseala în următoarele grupe:
 Oboseala musculară (dinamică şi statică) - determinată de efortul muscular şi de contractarea
musculară fixă.
 Oboseala neurosenzorială - cauzată de tensiunea nervoasă a simţurilor (ochi, urechi).
 Oboseala psihică - determinată de factori de natură psihică.
 Oboseala poate fi provocată de o mulţime de cauze, dintre care cele mai des întâlnite sunt:
- intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale;
- factorii de mediu (temperatura, lumina, zgomotul);
- factorii de natură psihică (responsabilităţi, griji, conflicte);
- monotonia sau rutina muncii;
- boli şi dureri.
În birouri oboseala profesională este o stare produsă de stres şi afectează mai ales
persoanele care lucrează cu publicul. Cei mai mulţi cred că munca în birouri şi secretariate este
lipsită de stres sau cu stres redus, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Tensiunile psihice şi stresul
contactelor inter-umane determină oboseală sau chiar epuizare.

5. Analiza ergonomică a locului de muncă

Pentru a asigura eficienţa sistemului “om-mijloace de muncă-mediu” şi a micşora
posibilităţile de eroare, în condiţiile reducerii solicitărilor, concomitent cu creşterea satisfacţiei în
muncă, este necesar, atât pentru proiectant cât şi pentru organizatorii şi pentru conducătorii
proceselor de muncă, să se folosească metode adecvate, care să se bazeze pe cunoaşterea
posibilităţilor şi a cerinţelor omului în procesul muncii. În aceste condiţii analiza, proiectarea şi
reproiectarea ergonomică a locului de muncă este de mare utilitate.
Analiza ergonomică a locului de muncă are ca obiective optimizarea proiectării
constructive a locurilor de muncă prin îmbunătăţirea securităţii muncii şi prin ameliorarea
factorilor de ambianţă fizică, prin reducerea efectelor negative datorate monotoniei muncii şi
prin diminuarea solicitărilor fizice şi nervoase.
Acest procedeu presupune parcurgerea următoarelor etape de lucru: culegerea datelor,
analiza critică a datelor, trasarea şi interpretarea profilului locului de muncă, propuneri.
Culegerea datelor are în vedere caracteristicile tehnice ale locului de muncă supus
analizei, condiţiile organizatorice existente, condiţiile de mediu în care se desfăşoară munca. În
acest scop se poate folosi următorul chestionar, care poate fi completat sau redus în funcţie de
obiectivele urmărite.
Analiza critică a datelor se realizează în funcţie de fiecare criteriu, prin aplicarea
metodei interogative, folosindu-se o serie de întrebări principale cum ar fi Ce?, Cine?, Unde?,
Când?, Cum?, precum şi a unor întrebări derivate De ce?, De ce acolo?, Se poate de altă
persoană?
Trasarea şi interpretarea profilului locului de muncă. Profilul global al locului de muncă se
realizează prin reprezentarea punctajului mediu obţinut pentru fiecare dintre cei opt factori, obţinându-
se o imagine de ansamblu asupra nivelului de organizare. Acest profil evidenţiază ponderea grupei de
factori în cadrul organizării şi gradul de dificultate al acesteia.
Profilul analitic al locului de muncă se realizează prin luarea în considerare a punctajului
înregistrat pentru toate criteriile, având posibilitatea detalierii influenţei grupelor de factori şi a
evidenţierii cauzelor care duc la apariţia disfuncţionalităţilor.
Propuneri. Pe baza informaţiilor obţinute anterior, în această ultimă etapă se evidenţiază:
- elementele specifice locului de muncă analizat şi ponderea acestora în condiţiile
organizării existente;
- factorii şi criteriile apreciate ca fiind necorespunzătoare în organizarea existentă;
- condiţiile optime de organizare, în funcţie de cerinţele ergonomice şi de aprecierea
stadiului actual de asigurare a condiţiilor, în raport cu cerinţele;
- modalităţile de acţiune în vederea reproiectării ergonomice a locurilor de muncă;
proiectarea ergonomică a unor locuri de muncă similare.

6. Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă

Proiectarea ergonomică a locului de muncă se consideră raţională atunci când se asigură, pentru
executanţi, condiţiile necesare pentru o muncă de înaltă productivitate cu cele mai reduse consumuri de
muncă şi de efort, fără mişcări inutile sau incomode.
Există şi regulile care se referă la amenajarea locului de muncă. În acest sens, principiul
asigurării unui loc stabil pentru materiale şi pentru obiectele muncii impune respectarea
următoarelor reguli:
- totalitatea obiectelor muncii şi materialele utilizate de executat, precum şi produsele finite
(documente prelucrate în cazul birourilor), trebuie să aibă un loc bine definit şi stabil;
- obiectele muncii şi materialele trebuie aşezate cât mai aproape de executant;
- aşezarea materialelor în ordinea utilizării lor în timpul lucrului şi în funcţie de frecvenţa
utilizării lor.
 Respectarea acestor reguli practice se impune datorită faptului că orice activitate de căutare
a unui obiect solicită un consum mare de energie nervoasă şi o mare risipă de timp [3] .
Ergonomia a căpătat un important rol în amenajarea birourilor. Bazându-se pe concepte de
ultimă oră, design-ul birourilor, corectat din punct de vedere ergonomic, integrează mediul, sarcinile,
echipamentele şi lucrătorul într-o manieră care protejează sănătatea, creşte confortul şi
productivitatea, iar ambianţa devine mai plăcută.
Birourile pot fi individuale, plasate într-o zonă de linişte, propice muncii intelectuale care
să permită întreruperea şi reluarea lucrului, un cadru favorabil pentru relaţiile exterioare, vizite şi
conversaţii; birouri colective care să cuprindă 6-7 persoane, grupate pe diverse activităţi precum
cele financiare, contabile, de personal; birouri generale pentru 2-3 persoane care colaborează la
aceeaşi muncă, spre exemplu secretariatele.
Una din principalele probleme ale organizării ergo-nomice a muncii, cu influenţă puternică
asupra capacităţii de muncă şi implicit asupra eficienţei activităţii desfăşurate în birou o
constituie poziţia corectă a corpului în timpul lucrului. Stabilirea unei poziţii corecte de muncă
înseamnă pentru personalul din birouri adoptarea unei poziţii cât mai aproape de poziţia naturală
a corpului în poziţia şezând.
Poziţia şezând este mai puţin obositoare decât cea ortostatică din mai multe motive:
suprafaţa de sprijin este mai mare fiind reprezentată de feţele posterioare ale coapselor şi de
feţele plantare ale membrelor inferioare în cazul în care sunt sprijinite de sol; centrul de greutate
al corpului este mai aproape de suprafaţa de sprijin sau de baza de susţinere şi este proiectat către
limita posterioară a acestuia; solicitarea energetică este mai redusă; activitatea aparatului
cardiovascular este mai uşoară; efortul muscular pentru menţinerea stabilităţii corpului sau
echilibrului este mai mic.
Folosirea corectă a scaunelor ergonomice poate duce la eliminarea unor dificultăţi
din cele menţionate.
Majoritatea lucrătorilor din birou stau în medie opt ore pe zi pe scaun la masa de lucru, de
aceea nu este deloc uimitor că scaunul a devenit astăzi cea mai importantă piesă de mobilier în
birouri. Statul pe scaun o perioadă mare de timp poate provoca diverse probleme cum ar fi:
dureri ale picioarelor, datorită marginilor platformei; dureri de spate, cauzate de poziţia încordată
a coloanei şi a muşchilor dorsali, poziţie care provoacă vasoconstricţii ce încetinesc circulaţia
sângelui, deci şi oxigenarea.
Un scaun ergonomic ar trebui să ofere spatelui, în special zonei lombare, un suport. Un spătar
amplu este important pentru muşchii mari ai spatelui care trebuie să echilibreze întreaga greutate
a corpului pe zona pelviană. Este important, de asemenea, ca şi înălţimea platformei scaunului să
fie reglabilă. Cele mai multe scaune ergonomice au intervalul de ajustabilitate de aproximativ 5
inch (12,7 cm), care ar trebui să fie suficient. Înălţimea platformei trebuie astfel stabilită încât,
şezând, lucrătorii să poată sta confortabil cu picioarele pe podea sau pe un suport. În felul acesta
se reduce presiunea pe coapse, favorizând circulaţia sângelui.
Un bun scaun ergonomic ar trebui să permită ajustarea atât în privinţa înclinării pe spate cât şi
adâncimea platformei. De asemenea, la fel de important este ca platforma să aibă marginile rotunde
pentru a nu exista puncte de presiune dureroase.
Ambianţa fizică reprezintă o componentă importantă a procesului de proiectare ergonomică a
locului de muncă. Etimologic noţiunea de ambianţă se referă la mediul material şi social în care o
persoană sau o colectivitate îşi desfăşoară activitatea.
Principalii factori de ambianţă fizică sunt: iluminatul, microclimatul (temperatura,
umiditatea, viteza aerului, puritatea aerului), coloritul şi zgomotul.
 Iluminatul este unul dintre factorii care exercită o influenţă importantă asupra
productivităţii angajaţilor şi asupra gradului lor de oboseală. O iluminare defectuoasă poate
cauza disconfort vizual şi o poziţie nenaturală a corpului, fiind deci o piedică în calea
performanţei.
Iluminatul la locul de muncă poate fi împărţit în 4 categorii:
- Iluminarea ambientală este dată de obicei de o sursă de lumină montată în tavan (tub
fluorescent). Uneori este singura sursă de lumină la locul de muncă.
- Iluminarea cu ajutorul lămpilor de birou. Deşi oferă confortul individual, acest tip de
iluminare este absent în cele mai multe locuri de muncă.
- Iluminarea direcţionată este de obicei asigurată de surse de lumină orientate în jos, sau de
lumini “de urmărire”. Este folosită pentru iluminatul anumitor obiecte sau pentru creşterea
nivelului de intensitate.
- Iluminarea naturală provine prin geamuri, uşi sau pereţi de sticlă. Are un efect pozitiv asupra
omului, dar nu este disponibilă permanent.
Cheia unei bune iluminări este echilibrul. Astfel, se poate spune că o iluminare este
eficientă atunci când lucrătorul beneficiază de un confort vizual şi de vizibilitate într-o cameră
echilibrată din punct de vedere al luminozităţii.
Cromatica (coloritul) constituie un alt factor de ambianţă fizică ce influenţează
productivitatea muncii şi care are un rol important asupra capacităţii vizuale, în asigurarea unui
iluminat eficient şi a unui confort sporit. Folosirea culorilor în munca de birou se bazează pe
efectele fiziologice şi psihologice ale culorilor asupra omului (tabelul 3).
Astfel:
Roşul are efecte benefice asupra sistemului nervos, stimulează circulaţia sângelui şi pofta
de mâncare, vasele limfatice şi metabolismul. Roşul accelerează ritmul cardiac şi respiraţia,
combate frigul, dă impresia de mărire a spaţiului, dă rezistenţă la efort psihic şi fizic, creează o
ambianţă veselă şi optimistă. Dar privitul intens şi timp îndelungat a acestei culori determină
oboseala care se va resimţi la nivelul întregului organism.
Verdele este calmant şi dă senzaţia de odihnă. Este culoarea naturii şi a speranţei, dilată
vasele de capacitate mică, scade tensiunea arterială, echilibrează. Lumina verde favori-zează
sugestia şi autosugestia, dar oboseşte dacă nuanţele sunt prea întunecate.
Oranjul tonifică aparatul respirator, combate stările de anxietate, stimulează atenţia,
fixează calciul în oase, este afrodiziac. De asemenea, este tonifiant pentru ficat şi pentru funcţiile
de nutriţie. Oranjul nu are contraindicaţii.
Albastrul are ca efect scăderea presiunii sanguine, a tonusului muscular, calmează
respiraţia şi reduce frecvenţa pulsului. Ca efecte psihologice, este o culoare foarte rece,
odihnitoare şi liniştitoare care îndeamnă la calm şi la reverie, la predispoziţie spre concentrare şi
spre linişte interioară. În exces, albastrul poate duce la depresie. Albastrul conferă seriozitate,
tendinţa spre evocare, spaţialitate, îngăduinţă, pace interioară, nostalgie.
Violetul este culoarea regală prin excelenţă. Recunoscută ca sedativ, violetul stimulează
producerea globulelor albe, creşte tensiunea arterială şi frecvenţa ritmului cardiac.
Zgomotul. Nivelul general al zgomotelor trebuie să se înscrie în limite corespunzătoare
specificului muncii de birou, al cărui conţinut implică un anumit grad de solicitare psihică şi
nervoasă (tabelul 4).
Zgomotele în birouri (după E. Grandjean)
Nr. crt. Birouri Nivel acustic
 (db)
1. Birouri situate pe străzi secundare 45-65
2. Birouri situate pe străzi principale 60-80
3. Birouri de 3 persoane 55
4. Birouri de 10 persoane 60
5. Soneria unui telefon la 2 m distanţă 75
6. Maşina de scris manuală la 2 m distanţă 70
7. Maşina de scris silenţioasă la 2 m distanţă 60
Pentru evitarea efectelor determinate de intensităţile mari ale zgomotului, în special cele
neuro-psihice (tulburări de atenţie, sustragere, încordare, oboseală) sunt necesare măsuri de
prevenire precum:
- acte normative de limitare a zgomotelor;
- soluţii silenţioase pentru tehnologia de birou;
- dimensionarea corespunzătoare a încăperilor;
- dispersarea şi dispunerea raţională a echipamentelor;
- pereţi, plafoane şi planşee din materiale fonoabsorbante;
- săli pentru recreere în timpul pauzelor;
- control ORL periodic.
Microclimatul. Acesta se referă la starea fizică a aerului la locul de muncă, ce se
caracterizează prin temperatură, umiditate, curenţi de aer şi radiaţiile termice ale corpurilor
încălzite [6] .
Un microclimat necorespunzător poate reduce capacitatea de muncă a executantului, poate
spori riscul de îmbolnăviri şi implicit reduce productivitatea muncii. Temperatura optimă în
încăperile birourilor stimulează lucrul, creşte eficienţa.
Senzaţia de bună stare fiziologică apare atunci cînd diferenţa dintre temperatura aerului şi
cea a suprafeţei încăperii nu depăşeşte 2-30C.
Temperatura aerului recomandată pentru munca intelectuală în poziţia şezând este de 21-
23 C, iar pentru munca uşoară în poziţia şezând este de 190C. De asemenea, specialiştii cer, în
0

general, ca diferenţa între temperatura exterioară şi cea interioară în timpul sezonului cald să nu
depăşească 40C.
De asemenea, cercetările efectuate demonstrează că pentru o relaţie optimă între umiditatea
relativă şi temperatura aerului, aceşti indicatori trebuie să aibă următoarele perechi de valori:
Umiditate relativă (%) Temperatura aerului (0C)
70 21,3
50 22,5
30 23,9
Dacă aceste proporţii nu se păstrează apar efecte negative asupra aparatului respirator.
Acestea ar fi posibilităţile pe care le are la dispoziţie specialistul în ergonomie pentru a
conferi locului de muncă mai multă personalitate, confort şi funcţionalitate.
La fel de importantă în munca de birou este ajustarea meselor de lucru. Înălţimea
planului de lucru trebuie dimensionată în funcţie de distanţa optimă de vedere pentru menţinerea
corpului în poziţie naturală, precum şi în funcţie de mărimea efortului solicitat de braţe.