Metoda BOBATH

în recuperarea pacienţilor post

AVC
 Introducere
Acest concept a fost dezvoltat pentru prima dată în anii
1950 de către Berta şi Karel Bobath.

Conceptul Bobath este definit în prezent ca o abordare

de rezolvare a problemelor în evaluarea şi tratamentul
persoanelor cu tulburări funcționale, de mișcare și de
control postural, cauzate de o leziune a sistemului nervos
central.[1]
 Actualitate
Accidentul vascular cerebral reprezintă dezvoltarea rapidă
de semne clinice locale sau globale de disfuncţie cerebrală
cu simptome ce depăşesc 24 de ore, putând conduce la deces,
fără altă cauză aparentă, cu excepţia originii vasculare.
În anul 2011 în RM au fost înregistrate 12 043 cazuri noi de
AVC. În structura mortalităţii în RM bolile cerebro-vasculare
ocupă locul II cu 168.2 cazuri la 100 000 populaţie.
Terapia recuperatorie este necesară în etapele iniţiale pentru
70-80% dintre supravieţuitori, iar pe termen lung aproximativ
50% menţin necesitatea întreţinerii sau îmbunătăţirii
abilităţilor şi posibilităţilor lor.
 Conceptul Bobath pune un accent deosebit pe două
aspecte interdependente:

integrarea controlului postural și îndeplinirea unei sarcinii

controlul mișcării selective pentru producerea de secvențe
coordonate de mişcare.

Aceşti factori sunt consideraţi primordiali pentru

optimizarea recuperării motorii şi a funcţiei după AVC.
 Ipoteza lucrării:
Se presupune ca Metoda Bobath are o acţiune semnificativă în tratamentul şi
recuperarea pacienţilor post AVC prin mecanismul unic de reeducare
posturală, dezvoltarea capacităţii de mişcare selectivă, capacităţii de a produce
coordonat secvenţe de mişcare şi utilizare a variatelor modele de locomoţie.

Scopul:
Definirea conceptului Bobath în tratamentul bolnavilor cu AVC.

Obiective:
 Studierea literaturii de specialitate
 Selectarea datelor în vederea elaborării unui text coerent
 Argumentarea conceptului Bobath în cadrul AVC
 Identificarea metodelor de evaluare conform principiilor Bobath aplicate în
testarea pacienţilor post-AVC
 Elaborarea unui program de exerciţii specifice metodei Bobath în cadrul unei
şedinţe de kinetoterapie
Etiologie, aspecte clinice AVC
Din punct de vedere clinic accidentele vasculare cerebrale
determinǎ tulburǎri masive ale circulaţiei într-un teritoriu
arterial important cu:
aspect ischemic (complet, progresiv, regresiv si
tranzitoriu);
hemoragii ;
edemul cerebral hipertensiv (encefalopatia hipertensivǎ).

Clinic sunt posibile o varietate de deficite: motor, senzitiv

şi de limbaj.
 Evoluţie AVC
 Accidentul vascular cerebral ischemic complet determinǎ moartea în
primele 4 sǎptǎmâni. Formele mai uşoare pot avea o evoluţie favorabilǎ
cu recuperare în cateva luni.

 Atacul ischemic tranzitoriu A.I.T. – are o duratǎ de la 15- 20 minute, la

câteva ore, dupǎ care bolnavul îşi revine total.

 Hemoragiile cerebrale- aproximativ 70-80% din cazuri au sfârşit letal.

În hemoragiile mai limitate prognosticul este mai puţin sever, 2-3 zile
bolnavul îşi revine din comǎ şi rǎmâne cu o hemiplegie flascǎ de partea
opusǎ, care dupǎ 3-8 sǎptǎmâni se transformǎ în hemiplegie flasco-
spasmodica cu reflexe osteotendinoase exagerate şi hipotonie
muscularǎ, apoi urmeazǎ stadiul spastic de hipertonie.
 Hemiplegia
Deficitul motor rezultat dupǎ accident vascular cerebral
este caracterizat de paralizie (hemiplegie) sau scǎderea
parţialǎ de forţǎ (hemipareza) şi este situat pe partea
corpului opusǎ sediului leziunii cerebrale.

Odată hemiplegia instalata, pacientul va intra în sfera de

activitate a echipei de recuperare, care este formată din
medici de diverse specialităţi: kinetoterapeuţi,
ergoterapeuţi, logopezi, asistente medicale şi infirmiere.
Evaluarea kinetică în AVC conform
principiilor Bobath
Mişcarea activă
Tonusul muscular
Reflexele
Tulburările coordonării
Evaluarea echilibrului
Evaluarea posturii şi aliniamentului corpului
Sensibilitatea
 Tratament recuperator
Deşi hemiplegia pare să contureze un tablou clinic cu deficite similar la
majoritatea bolnavilor, programele kinetice ce-i sînt destinate nu pot fi
şablonate, datorită marii variabilităţi a stadiului lezional,etiologiei lezionale,
stării medicale generale, vîrstei, condiţiilor familiale şi, bineînţeles, modului
de asociere a factorilor care determină sau influenţează pierderea controlului
motor.

După B.Bobath, aceşti factori sînt în număr de patru:

 Tulburările sensitive (superficial şi profunde);
 Spasticitatea;
 Tulburările mecanismelor reflexe posturale;
 Pierderea schemelor mişcărilor reflexe.

Pe baza evaluării funcţionale, se apreciază că aceşti pacienţi pot fi încadraţi în

trei stadii: iniţial, mediu (de spasticitate) şi avansat (de refacere).
Stadiul mediu (de spasticitate)
Este stadiul în care, de multe ori, se opreşte procesul de redresare spontană şi
pacienţii vin spre serviciile de recuperare. Caracteristicile sînt:

 Tonusul muscular este crescut- s-a instalat hipertonia.

 Reflexele tonice spinale sînt în curs de normalizare, iar cele central-crescute.
 Mişcarea sinergistică este completă şi încep să fie pezente scheme de
mişcare şi în afara sinergismelor.
 Iniţierea mişcărilor este ameliorată, putîndu-se sta şi executa mişcări în
posturi mai dificile, dar controlul mişcării este încă insuficient din cauza
spasticităţii.
 De obicei tonusul flexorilor la membrul superior şi cel al extensorilor la
membrul inferior este mult crescut.
 Rezistenţa spastică face ca mişcarea fiecărei articulaţii să fie dificilă, aproape
imposibilă- de exemplu, extensia cotului este aproape imposibilă cînd braţul
este pe lîngă corp, dar devine posibilă daca braţul este flectat spre orizontală.
 Program kinetic în stadiul mediu
Scopul programului: combaterea spasticităţii

Obiective:
Promovarea activităţii antagoniştilor prin inhibarea
musculaturii spastice (agoniştilor) şi facilitarea mişcărilor
antagoniştilor.
Promovarea unor scheme complexe de mişcare.
Promovarea controlului musculaturii proximale în timpul unor
activităţi de performanţă crescută.
Promovarea începutului controlului motor al articulaţiilor
intermediare (cot, genunchi).
 Tehnici adiţionale folosite
 Posturări: din decubit lateral și dorsal; se adaugă, pentru a le conferi complexitate,
poziția de decubit cu genunchii flectați, de la care se face trecerea spre poziția
“pod”. Pentru antrenarea membrului superior se utilizează poziția ”în șezînd”, ca
și cea “stînd” în picioare cu sprijin pe mîini. În sfîrșit, mai tîrziu, se poate folosi
poziția ortostatică.
 Tehnicile utilizate, în combinaţie cu exerciţiile după metoda Bobath, sunt calculate
după obiective. Astfel, promovarea mobilităţii utilizează “iniţierea ritmică”, dar
mişcarea rapidă trebuie evitată (creşte spasticitatea). Tehnica “mişcării active cu
relaxare-opunere” (“MARO”), modificată prin mobilizările lente, urmăreşte
contracţia izometrică a antagoniştilor în zona scurtată, apoi izotonică de la zona de
maximă lungime spre cea scurtată. Tot pentru mobilitate se poate utiliza şi tehnica
“inversării lente cu opunere” (“ILO”), executată pe toată amplitudinea mişcării.
 Pentru creşterea stabilităţii, tehnicile cele mai utilizate sunt “izometria alternantă”
şi “stabilizarea ritmică”.
 Elementele de facilitare se aleg cu grijă, pentru a nu mări spasticitatea, cea mai
utilizată fiind căldura.
Pentru stadiul dorsal,
Din decubit al doilea(mediu) defrunte:
cu mina pe spasticitate,
de aiciB.Bobath
se executărecomandă
extensii deuncot
setşideseexerciţii care pleacă
revine (flexie)- de la poziţii
de remarcat că
facilitatorii:
braţul rămîne tot timpul ridicat.
 Variantă: cu braţul ridicat la diverse niveluri se fac extensii-flexii de cot, mîna cu degetele desfăcute se duce spre
umărul opus, toracele opus, spre urechea opusă etc., realizînd mişcări ale antebraţului deasupra sau dedesuptul
orizontalei; asistentul poate opune rezistenţă pe umăr atît faţă de mişcarea înainte, cît şi spre spate; poziţia
cotului, mai ridicată sau mai coborîtă, antrenează mobilitatea scapulei.
 Din decubit lateral, antrenarea membrului inferior pentru mers în vederea mobilizării independente a
articulaţiilor: se menţine şoldul flectat şi se extinde-flectează G; concomitant, independent de mişcarea în
articulaţiile CF şi G, se execută flexii- extensii ale piciorului- de obicei, flexia este aproape imposibilă
concomitant cu membrul inferior în extensie la hemiplegici, după cum extensia piciorului nu se poate realiza cu
membrul inferior în flexie.
 Aceste mişcări se antrenează (sînt facilitate) în decubit dorsal, apoi în laterocubit.
 Din decubit ventral, cu sprijin pe antebraţe, se flectează gamba, care se menţine în diverse unghiuri.
 Rularea din decubit dorsal spre laterocubit şi decubit ventral este foarte importantă pentru a obişnui pacientul să
stea pe partea sănătoasă , tendinţa lui fiind inversă, pentru a-şi putea utiliza membrul superior sănătos: se începe
cu pelvisul şi şoldul, continuîndu-se apoi cu trunchiul şi umărul- astfel se ajunge în decubit lateral; de aici se
trece în decubit ventral cu sprijin pe antebraţe; pe partea afectată – mîna să privească înainte, palma în sprijin pe
pat, degetele desfăcute, policele abdus; greutatea corpului trebuie să fie egal distribuită pe cele două antebraţe,
apoi treptat se translează spre partea paralizată; dacă umărul are tendinţa să cadă, asistentul îl va menţine ridicat;
din această poziţie (decubit ventral), gamba se flectează şi se menţine aşa, pentru a contracara spasticitatea
extensorilor.
 Din “patrupedie”, se transferă alternativ greutatea corpului pe membrele paralizate: se fac balansări înainte-
înapoi, dreapta- stînga; treptat, se ajunge să se ridice cîte un membru sănătos, apoi ambele.
 Din poziţia “în genunchi”, asistentul balansează corpul într-o parte şi într-alta, mai
ales pe partea afectată.
 Din “şezînd” pe un taburet, cu şoldul şi genunchiul flectate la 90 de grade, cu
piciorul flectat, talonul în sprijin pe podea (atenţie ca MI afectat să nu fie mai abdus
decît cel sănatos); se măreşte încărcarea pe partea afectată: asistentul excită cu vîrful
unghiilor talpa şi degetele, ca să declanşeze dorsiflexia; pentru contracararea
spasticităţii flexorilor MS, se extind braţele în rotaţie externă, mîinile sprijinindu-se
pe scaun îndărătul corpului- această poziţie asigură menţinerea umerilor ridicaţi; din
această poziţie se transferă greutatea corpului spre partea afectată; de asemenea, se
basculează înainte capul, mîinile luînd sprijin mai lîngă corp.
 Din poziţia sus-menţionată, avînd sprijin pe mîna paretică, cealaltă mînă este
ridicată pentru a o utiliza (încheierea nasturilor, încălţarea unui pantof, etc.).
 Tot din şezînd, MS este ridicat cu cotul întins, cu mîna în supinaţie, şi menţinut la
orizontală.

Ridicarea din şezînd în ortostatism reprezintă o problemă, căci hemiplegicul îşi

susţine greutatea pe membrul afectat, dar numai cînd acesta este extins. Deci,
pacientul va învăţa să-şi suporte greutatea corpului la diverse grade de flexie a MI,
evitînd preluarea întregii greutăţi de MI sănătos, aceasta îl va ajuta la mers pentru
sprijinul unipodal. Se vor face diferite exerciţii.
 Concluzie
În baza literaturii de specialitate putem concluziona că
Metoda Bobath este eficientă în recuperarea şi bolnavilor
post AVC prin intermediul principiilor care le
promovează: reeducarea controlului postural, reeducarea
echilibrului, a mişcărilor reflexe şi formarea unor scheme
de mişcare normale.