Refracţia oculară

Sef de luc Dr Roiu George

Studiul luminii

• Optica fizică (natura luminii) studiază:

• optica cuantică luând în considerare aspectul corpuscular al luminii;
• optica ondulatorie luând în considerare aspectul ondulator al luminii.
• Optică geometrică:
• operează cu raze de lumină;
• studiază mersul razelor şi construcţiile geometrice ce dau poziţia
imaginilor în instrumentele optice.
• Optica fiziologică studiază ochiul ca aparat optic.
OPTICA GEOMETRICĂ

• Lumina vizibilă - corespunde benzii cuprinse aproximativ între

400-760 nanometrii.
• Principii convenţionale ale opticii geometrice:
-direcţia de propagare a fascicolului de lumină se consideră
întotdeauna de la stânga la dreapta;
-razele luminoase de la sursa punctiformă reală sunt întotdeauna
divergente;
-toate razele divergente se consideră negative;
• razele pot deveni convergente numai traversând un sistem optic
care le schimbă vergenţa, ele fiind considerate pozitive.

• Lumina se propagă cu viteza maximă în vid (300. 000 km/s) .

• La trecerea printr-un corp transparent, viteza suferă o încetinire

care depinde de natura corpului – densitatea sa (exemplu apă,
sticlă) .
Refracţia

=schimbarea bruscă a direcţiei razei luminoase după

traversarea suprafeţei de separaţie a doua medii
transparente cu indice de refracţie diferit.
• Refracţia are loc după următoarele legi:
-deviaţia razei refractate depinde de unghiul de
incidenţă şi densitatea mediilor;
-raza perpendiculară pe planul refractant nu este
deviată.

• Indicele de refracţie reprezintă raportul dintre viteza

luminii în vid / viteza luminii în mediul considerat.
• Se calculează în raport cu aerul al cărui indice este luat
ca unitate.
Reflexia

• este fenomenul prin care razele luminoase îşi schimbă brusc direcţia
de propagare, atunci când întâlnesc anumite corpuri cu suprafaţa
lucioasă, care nu lasă se pătrundă lumina şi se reîntorc din mediul din
care provin.
Prisma

• este un mediu transparent limitat de două feţe plane neparalele:

dioptrii plani, intersecţia lor constituind vârful prismei;
• este delimitată de o bază care nu are rol optic;
• dacă un fascicol de raze luminoase incolore străbate o prisma au
loc următoarele fenomene:
• fascicolul este descompus în culorile componente spectrale =
fenomenul de dispersie;
• fascicolul este deviat către baza prismei, această deviaţie este
funcţie de:
• unghiul de incidenţă al razei luminoase;
• indicele de refracţie;
• unghiul prismei.
• Deviaţia produsă se exprimă în dioptrii prismatice. O prismă de o
dioptrie determină o deplasare a imaginii cu 1 cm pentru un
obiect situat la distanţa de 1 m.
 Dioptru

• suprafaţa de separaţie a doua medii transparente diferite,

cu indice diferit de refracţie;

Suprafaţa de separaţie poate fi:

• plană = dioptru plan;
• sferică = dioptru sferic;
• cilindrică = dioptru cilindric.
LENTILELE
Lentilele sunt medii transparente mărginite de 2 dioptrii, din care cel puţin unul
este curb.
LENTILELE SFERICE
Lentilele convexe, convergente:
• sunt segmente dintr-o sferă;
• pot fi asimilate unei combinaţii de două prisme unite prin baza lor;
• se notează cu semnul (+);
• razele, fiind deviate către baza prismelor, un fascicol de raze paralele trecând
prin lentilă este reunit, converge într-un punct denumit focarul lentilei;
• imaginea unui punct obţinută cu ajutorul unui sistem optic convergent se
numeşte reală;
• imaginea dată de lentilele convergente va fi cu atât mai mică cu cât obiectul este
mai departe de lentilă; ea este egală cu obiectul dacă aceasta se găseşte la
dublul distanţei focale.
• Un fascicol de raze ce vin paralele de la infinit, după traversarea unui dioptru
sferic convex vor fi strânse într-un punct care se numeşte focar principal „F” iar
distanţa de la centrul lentilei la focar se numeşte distanţă focală.
• Lentile concave sau divergente:
• sunt segmente din mulajul unei sfere;
• pot fi asimilate unei combinaţii de două prisme unite prin vârful lor;
• notate cu semnul ( -);
• razele sunt îndepărtate de axul optic, diverg;

• focarul unei astfel de lentile este virtual, obţinut prin prelungirea îndărăt
a razelor divergente şi este situat în faţa lentilei;
• imaginea lentilelor divergente este virtuală, dreaptă şi mai mică decât
obiectul.
• Porţiunea axială a lentilei sferice poate fi considerată ca o lamă cu feţe
paralele şi razele care o străbat nu sunt deviate – este axul principal al
lentilei.
Puterea refringentă a lentilelor sferice este egală în toate axele.
Tipuri de lentile

lentile cu doua suprafete curbe:

• biconvexe;
• biconcave.
lentilecu o suprafata curba si o suprafata plana:
• plan convexe;
• plan concave.
lentile menisc cu o suprafata convexa si o suprafata
concava:
• fie convex cand valoarea dioptrica este mai mare pe
suprafata convexa ;
• fie concav. cand valoarea dioptrica este mai mare pe
suprafata concava
Dioptrii cilindrici:

• Lentile cilindrice convexe sunt secţiuni dintr-un cilindru;

• Lentilele cilindrice concave sunt secţiuni prin mulajul unui cilindru.
• Lentilele cilindrice au 2 planuri de simetrie sau planuri de secţiune
principale:
• axul geometric al cilindrului;
• contraaxul sau direcţia perpendiculară pe axul cilindrului.
• Puterea de convergenţă sau de divergenţă a unei lentile plan cilindrice
este nulă în axul său şi maximă pe perpendiculară, pe contraax.
• Fascicolul emergent, converge când trece printr-o lentilă plan convexă,
într-un focar linear F’, F’’ care este paralel cu axul lentilei.
• Dacă lentila este plan concavă, formarea imaginii este identică dar
focarul linear este virtual, situat de aceeaşi parte cu fascicolul incident.
• Focarul imaginii unui dioptru cilindric este deci de formă lineară şi este
orientat paralel cu axul cilindrului din care a fost realizat dioptrul.
Refractia printr-un dioptru cilindric

• În fiecare meridian principal, un fascicol incident cu raze paralele,

totul decurge ca într-un dioptru sferic şi razele conţinute în
planurile orizontale converg spre un focar linear vertical,
determinat de planul de secţiune orizontal în timp ce razele
conţinute în planurile verticale tind să conveargă într-un focar
linear orizontal determinat de planul de secţiune vertical.
• Forma fascicolului incident are secţiune circulară.
• Fascicolul refractat are o formă particulară, cu secţiune eliptică
pentru. că razele au tendinţa de a converge în acelaşi timp şi
succesiv spre cele 2 focare lineare determinate de cele 2
meridiane principale, perpendiculare între ele.
• Acest fascicol refractat se numeşte conoidul lui Sturm.
Dioptria

• este unitatea de măsură ce corespunde puterii de convergenţă sau divergenţa a

unui dioptru, cu distanţă focală de 1 m.
• Între puterea de convergenţă şi distanţă focală a unei lentile este un raport de
inversă proporţionalitate:
• C=1/f.
• c = puterea de convergenţă;
• f = distanţa focală;
• d = dioptria;
• m = metru.
• Defectele lentilelor se numesc aberaţii şi pot fi
• aberaţia de sfericitate – imaginea unui punct este un disc;
• aberaţia cromatică – în jurul imaginilor se observă halouri colorate;
• defect de curbură – imaginea unei suprafeţe plane apare curbă
OCHIUL CA SISTEM OPTIC

• Ochiul este un sistem (optic) dioptric convergent alcătuit din 4

suprafeţe dioptrice principale cu indice de refracţie diferit:
• faţa anterioară a corneei, care separă aerul de parenchimul
cornean (două medii transparente cu indice de refracţie diferit)
• faţa posterioară a corneei, separând parenchimul cornean de
umoarea groasă;
• faţa anterioară a cristalinului care separă umoarea apoasă. de
substanţa cristalină;
• faţa posterioară a cristalinului care separă fibrele cristaliniene de
vitros.
• Valoare totală dioptrică a corneei = 40 D.
• Valoare totală dioptrică a cristalinului = 20 D.
• Rezultă că valoare dioptrică totală a sistemului dioptric ocular este
de 60 D.
• Ochiul este un sistem dioptric convergent centrat, al cărui ax şi
putere de refracţie au un astfel de raport încât focarul imagine se
găseşte pe retină.
REFRACŢIA OCULARĂ ÎN REPAUS ACOMODATIV =
REFRACŢIA STATICĂ.

Pentru a se realiza echilibrul între: valoarea

dioptrică si poziţia retinei se impune armonizarea a
3 categorii ale mărimi:
• raza de curbura a corneei şi cristalinului;
• indicele de refracţie al parenchimului cornean şi
cristalinian;
• lungimea axului antero-posterior al globului.
• Rezultă ca razele luminoase paralele venite de la
infinit, practic de la 5 m, după ce sunt refractate de
dioptrul ocular se întâlnesc într-un focar situat pe
retină;acest fenomen are loc în ochiul normal din
punct de vedere al refracţiei numit ochi emetrop.
Ametropiile

• Atunci când razele venite de la infinit nu se întâlnesc pe

retină, ci înaintea sau în spatele retinei, ochiul se numeşte
ochi ametrop.
• Ametropiile pot fi:
-sferice (stigmice);
-asferice (astigmice) .
În ametropiile sferice, razele luminoase străbat mediile
oculare sub forma unui con situat cu vârful fie înaintea
retinei =(M) = miopie, fie înapoia retinei = (H) =
hipermetropie .
• În ametropiile asferice (astigmice) razele luminoase care
străbat mediile oculare nu se unesc într-un focar stigmic ci în
linii focale deoarece refracţia dioptrului ocular nu este
aceeaşi în toate meridianele.
Ametropiile

• Ametropii de ax = aparatul refringent este normal dar axul antero-

posterior este mai lung (în miopie) sau mai scurt (în hipermetropie).
• Ametropiile de indice sunt ametropiile în care indicele de refracţie al
mediilor oculare este
• mai mare (în miopie);
• mai mic (în hipermetropie) .
• Ametropiile de curbură sunt ametropiile în care axul antero-posterior
este normal dar razele de curbură sunt modificate: raza de curburǎ mai
mare în hipermetropie, raza de curburǎ mai scurta în miopie..
REFRACŢIA DINAMICĂ
(ACOMODAŢIA).
• Proprietatea ochiului de a vedea clar la orice distanţa, datorită
posibilităţii cristalinului de modificare a refracţiei, atunci când
obiectul se deplasează între punctul remotum (limita distală a
vederii) şi punctul proxim (limita proximală) se numeşte acomodaţie.
Acomodaţia
• punctul remotum este cel mai îndepărtat punct, văzut clar de ochi fara
acomodatie şi este situat la infinit pentru ochiul emetrop (practic infinitul
oftalmologic este la 5 m);
• punctul proxim este cel mai apropriat punct văzut clar de ochi în situaţia utilizării
capacităţii maxime de acomodaţie;
• parcursul acomodaţiei reprezintă distanţa între punctul proxim şi punctul
remotum;
• amplitudinea acomodaţiei reprezintă diferenţa între: refracţia ochiului în repaus,
atunci când priveşte la infinit şi refracţia aceluiaşi ochi atunci când face maximum
de acomodaţie.
• Conform curbei lui Donders, amplitudinea acomodativă este la:
• 10 ani 14 D;
• 20 ani 10 D;
• 30 ani 7 D;
• 40 ani 4, 5 D;
• 45 ani 3, 5 D;
• 50 ani 2, 5 D;
• 60 ani 1 D;
• 70 ani 0 D.
Mecanismul acomodaţiei

• Contractia muschiului ciliar

• modificarea razei de curbură a cristalinului (raza feţei anterioare
se scurteazǎ cu 4 mm şi cea posterioară cu 0, 5 mm);
• modificarea indicelui de refracţie a cristalinului (pentru că se
modifică raporturile între lamele intracristaliniene);
• cristaloida se relaxează şi devine ondulată la vederea de aproape.
În timpul acomodaţiei zonula lui Zinn se relaxează.
Pentru ca vederea de aproape să fie clară, mai intervin şi fenomene
asociate - reflexele sincinetice:
• Reflexul de convergenţă care face posibilă fuziunea imaginilor
retiniene;
• Mioza contribuie la claritatea imaginii prin reducerea
fenomenelor de aberaţie de sfericitate şi cromatism a dioptrului
ocular.
TULBURĂRILE FIZIOLOGICE ALE
ACOMODAŢIEI
• PRESBIOPIA
• tulburare a vederii de aproape care apare după 40 de ani, datorită
reducerii fiziologice a amplitudinii acomodaţiei;
• pentru vederea de aproape, la distanţa de 25 cm, un ochi emetrop
utilizează 4 D de acomodaţie. În jurul vârstei de 45 de ani ochiul
are o putere acomodativă numai de 3, 5 D, deci nu va mai vedea
clar la 25 cm.
• Presbiopia se corectează cu lentile convexe cu valoare dioptrică
care creşte progresiv cu înaintarea în vârstă. De regulă se începe
cu +0,50D (dioptrii) în jurul vârstei de 45 de ani, pentru ca la 70 de
ani să fie necesare +4 dioptrii pentru ochelarii de aproape.
• Necorectată, presbiopia se manifestă prin oboseală la lectură,
îndepărtarea textului pentru a citi mai uşor.
TULBURĂRI PATOLOGICE
ALE ACOMODAŢIEI
• ASTENOPIA ACOMODATIVĂ
• PARALIZIA ACOMODATIVĂ
• SPASMUL ACOMODAŢIEI
ASTENOPIA ACOMODATIVĂ
• prin oboseală oculară, persoana începe lectura fără dificultate dar efortul nu poate fi
susţinut.
• Simptome:
• înceţoşarea pasageră a vederii după un anumit timp de lectură;
• dificultăţi în a se concentra asupra lecturi;
• somnolenţă;
• cefalee.
• Obiectiv - discretă congestie conjunctivală.
• Cauze:
• tulburări ale echilibrului muscular, în special insuficienţă de convergenţă;
• mic viciu de refracţie necorectat;
• tulburări ale echilibrului neuro- vegetativ;
• stări de convalescenţă.
• Tratament:
• corectarea tulburării de refracţie;
• reducerea amplitudinii acomodative cu lentile convexe, pozitive.
PARALIZIA ACOMODATIVĂ

• se manifestă prin pierderea puterii acomodative prin paralizia

nervului ciliar la care se pot adăuga alte manifestări de ale perechii a
3-a de nervi cranieni.
 Simptome in paralizia acomdaţiei:

• tulburarea vederii de aproape cu păstrarea normală a vederii la

distanţă;
• (±) micropsie;
• în cazul paraliziei acomodaţiei, punctul proxim devine egal cu
punctul remotum.
• Obiectiv
• midriază – oftalmoplegie internă;
• paralizia perechii III. de nervi cranieni;
• diverse semne neurologice.
Etiologia paraliziei acomodative

• congenitalǎ - asociate uneori cu aniridia

• traumaticǎ - concomitent cu midriaza paralitică
• medicamentoase
• după instilaţii de:
• atropină;
• tropicamidă.
• antiparkinsoniene;
• unele neuroleptice;
• toxico infecţioase de origine:
• difterică;
• botulinică;
• forme cefalice ale tetanosului;
• encefalită epidemică;
• encefalită din febre eruptive;
• sifilisul congenital.
Tratamentul paraliziei acomodative

• etiologic;
• paliativ – pilocorpină 1-2%;
• vitamine grup B;
• ochelari cu lentile convergente (+4 D) .
SPASMUL ACOMODAŢIEI

• muşchiului ciliar, prin fenomene iritative ale parasimpaticulului,

antrenând o creştere a puterii de refracţie.
• Subiectiv:
• tulburarea vederii la distanţă şi păstrarea ei normală la aproape;
• Obiectiv:
• cefalee frontală, mioză;
• creştere a puterii de refracţie (falsă miopie); de aceea măsurarea
refracţiei la copii şi la persoane tinere se face după cicloplegie
Etiologie:

• tulburări de refracţie necorectate sau inadecvat corectate;

• tulburări ale vederii binoculare;
• heteroforii;
• insuficienţă de convergenţă.
• condiţii de igienă sau mintale neadecvate;
• administrare locală de miotice (pilocarpină);
• intoxicaţii medicamentoase (morfină, digitală);
• afecţiuni inflamatorii ale sistemului nervos;
• este frecvent la copii, tineri care lucrează mult in fata ecranului sau
lucruri fine, la microscop.
 Tratamentul spasmului acomdaţiei

• corectarea viciilor de refracţie;

• respectarea condiţiilor de igienă, pentru vederea de
aproape.
• Etiologic - vizează spasmul acomodaţiei.
• Paleativ:
• instilare de atropină 1% în sacul conjunctival;
• +/-prescrierea ochelarilor sferici divergenti pt
ameliorarea vederii la distanta-discutabil!
AMETROPIILE SFERICE
HIPERMETROPIA
• tulburare de refracţie caracterizată printr-un deficit de convergenţă;
• focarul razelor venite de la infinit se formează în condiţii de repaus
acomodativ în spatele retinei;
• se notează cu semnul +;
• în condiţii de repaus acomodativ, vederea este diminuată la distanţa şi
aproape;
• ochiul hipermetrop acomodează permanent în raport cu ochiul
emetrop, de aceea muşchiul ciliar este hipertrofiat, şi este într-un
permanent tonus care maschează o parte din întreagă valoare a
hipermetropiei
Gradele hipermetropiei

• mică până la 3 dioptrii este forma cea mai frecventă;

• mijlocie între 4-6 dioptrii;
• mare peste 6 dioptrii.
Etiologia:

• Hipermetropia axială:
• axul antero-posterior este prea scurt în raport cu puterea sa de
refracţie; o scurtare a axului antero-posterior 1 mm determină o
hipermetropie de 3 D;
• este constituţională, se transmite dominant.
• Hipermetropie de curbură - o creştere a razei de curbură a corneei cu 1
mm conduce la o hipermetropie de 6 dioptrii;
• Hipermetropie de indice:
• produsă de scăderea indicelui de refracţie a cristalinului;
• apare rar în diabet, în scleroza cristalianiană.
Simptome:

• atâta timp cât amplitudinea acomodativă depăşeşte valoarea

hipermetropiei totale, plus necesarul acomodativ pentru. vederea de
aproape, hipermetropia nu se manifestă;
• datorită efortului acomodativ permanent poate prezenta:
• dureri de cap;
• senzaţie de discomfort;
• tulburări pasagere de vedere;
• oboseală oculară.
• Hipermetropie mai mare de 6 D – scăderea importantă a vederii (±)
amblioptii severe;
• Hipermetropie - unilaterală se asociază frecvent cu amblioptia.
Obiectiv:

• măsurarea obiectivă a refracţiei oculare, după prealabila

paralizie a acomodaţiei, pune în evidenţă valoarea de
hipermetropia totală;
• examenul polului anterior:
• dimensiuni mai reduse a profunzimii CA (camerei anterioare);
• unghi camerular mai redus;
• examenul oftalmoscopic al fundului de ochi, evidenţiază o
papilă cu aspect de fals edem; se numeşte pseudonevrită
hipermetropică; papila are aspect congestiv, cu contur şters.
Complicaţiile hipermetropiei

• în perioada copilăriei (1, 5-4, 5 ani) - strabismul

convergent, concomitent, acomodativ care se
corectează în cele mai multe cazuri cu ochelari;
• adulţi tineri: astenopie acomodativă, spasmul
acomodaţiei;
• după 35-40 ani – glaucom cu unghi închis prin blocaj
pupilar relativ.
Tratament:

• se prescriu lentile convergente care vor aduce focarul din

spatele retinei, pe retină;

• la copii fără tulburări ale vederii binoculare, se prescriu

ochelari numai dacă hipermetropia depăşeşte 3 D şi se
recomandă lentilă cu valoare dioptrică cu o dioptrie sub
valoare hipermetropiei; la copiii cu tulburări ale vederii
binoculare se face corecţia totalǎ a hipermetropiei.

• la adulţi se recomandă cea mai mare putere dioptrică care

oferă vedere bună la distanţă; iniţial se recomandă purtarea
ochelarilor numai pentru aproape, ulterior, cu înaintarea în
vârstă şi pentru distanţă.
MIOPIA

• dezechilibru între puterea sistemului dioptric şi

lungimea axului antero-posterior, manifestat printr-
un exces de convergenţă.
• Focarul principal se formează înaintea retinei, iar pe
retină imaginea unui punct este sub forma unui cerc
de difuziune,
• Se notează cu semnul (-) .
Clasificare

• în funcţie de valoare dioptrică:

• Miopie mică până la 3 D;
• Miopie medie 4-6 D;
• Miopie mare peste 6 D.
• în funcţie de etiopatogenie:
• Miopie axială;
• Miopie de curbură;
• Miopie de indice;
• în funcţie de gradul de alterare a structurilor globului ocular:
• Miopie simplă;
• Miopie patologică, degenerativă, miopia boala malignă.
Miopia simplă

• apare în jurul vârstei de 8-10 ani: (miopia şcolarului)(12) şi

se caracterizează prin:
• punctul remotum este între infinit şi ochi;
• punctul proxim este mult mai aproape de ochi;
• vederea nu este clară dincolo de punctul remotum (deci la
distanţă);
• la vederea de aproape, efortul acomodativ este mult mai
mic de unde şi abilitatea ochilor miopi pentru meserii ce
necesită diferenţierea detaliilor fine (ceasornicar, bijutier) .
Simptomatologia:

• neclaritatea vederii la distanţă;

• eventual, (±) astenopia musculară = oboseala
muşchilor convergenţi pentru că miopul este obligat
tot timpul să conveargă şi convergenţa nu este
susţinută de acomodaţie;
• atitudine particulară - pacienţii strâng pleoapele
pentru a vedea clar la distanţă.
Obiectiv:

• măsurarea obiectivă a refracţiei dă valoarea miopiei;

• în afara tulburărilor de refracţie, globul ocular este normal !!!

•Tratament:
• corecţia optică cu lentile divergente;lentilele pot fi aeriene
sau lentile de contact;
• se prescrie cea mai slabă lentilă divergentă care asigură
maximum de acuitate vizuală;
• corectarea viciului de refracţie prin tehnici ale chirurgiei
refractive(30).
Miopia boală, miopia degenerativă, miopia
malignă
• anomalia congenitală,
• adesea transmisă genetic, dominant;
• tulburarea de refracţie este prezentă de la naştere cu
valori > -10 D.
Simptome:

• A. V. scăzută chiar şi cu lentile corectoare;

• simţul luminos este sub normal, se manifestă prin
hemeralopie;
• examenul simţului cromatic evidenţiază deficienţe
pentru percepţia culorii albastru;
• ERG, EOG – sunt subnormale.
 Obiectiv:
• distensia sclerală ce interesează polul posterior este neuniformă;
• conusul miopic: iniţial se dezvoltă temporal ca o semilună alb-gălbuie la marginea
papilei, dar progresează prin retracţia coroidei şi conusul devine circular,
realizând aspectul oftalmoscopic de stafilom papilar posterior;
• leziuni coroidiene sub forma de placarde albe, diseminate, sunt datorate atrofiilor
coroidiene cu punct de plecare coriocapilar;
• modificări vitreene care se manifestă prin hialoză miopigenă;
• flocoane în vitros;
• dezlipire posterioară de vitros.
• la periferia corioretinei apar zone de atrofie care duc la
• degenerescenţă cistoidă;
• degenerescenţă în palisadă.
• Acestea favorizează rupturile retiniene.
• leziunile de coroidoză miopică maculară, repetate, conduc la migrări pigmentare
cu formarea unui placard pigmentar macular numită pata . Fuchs
Complicaţii:

• Cataracta complicată:
• subcapsulară;
• nucleară.
• Luxaţia cristalinului:
• spontană;
• post traumatică.
• (datorită fragilităţii zonulei lui Zinn).
• Dezlipirea de retină = consecinţă a leziunilor degenerative
corioretiniene periferice
• Glaucom primar cu unghi deschis
Tratamentul

• Tratamentul optic:
• corecţie sub totală (corecţia totală reduce mărimea imaginii retinei şi
produce disconfort pacientului);
• LC. (lentile de contact) .
• Tratament: medicamentos: vitamine grup: A, B, C, E.
• Igiena activităţii de aproape-se evitǎ suprasolicitarea vederii
de aproape;
• Vasodilatatoare în injecţii retrobulbare;
• Stimulatoare ale pigmenţilor retinieni (vitamina A) .
AMETROPIILE ASFERICE
(ASTIGMICE) - ASTIGMATISMELE
• Astigmatismele sunt tulburări de refracţie în care razele venite
paralel de la infinit, după traversarea dioptrului ocular, nu se
unesc într-un punct, deci focarul nu este punctiform ci este format
dintr-o mulţime de puncte care formează:

• fie focare lineare;

• fie focare neregulate.

Din acest punct de vedere astigmatismele se clasifică în:

• regulate;
• neregulate
Astigmatismele neregulate se manifestă printr-
o abatere neordonată geometric de la forma lor
sferică, normală a suprafeţelor dioptrice oculare.

Cauze:
• cea mai frecventă cauză este legată de faţa anterioară a
corneei:
• cicatrici post inflamatorii sau post traumatice;
• cheratocon.
• foarte rar astigmatismul este datorat cristalinului - lenticon
posterior sau anterior.
• Neregularităţile suprafeţei dioptrice imprimă fascicolului
refractat o formă neregulată pe care optica geometrică nu o
poate trata regulat.
• Subiectiv, tulburarea de vedere este gravă.

• Obiectiv - neregularităţi ale suprafeţei corneene:

• discul lui Placido – imagine cu linii concentrice ondulate;
• astigmometria – nivele sunt deformate;
• skiascopia – unda este turnantă;
• biomicroscopia

• Tratament:

• lentile de contact dure;

• chirurgical prin keratoplastii lamelare sau perforante.
Astigmatismele regulate

• Corneea nu este o calotă sferică ci una torică.

• La marea majoritate a indivizilor, corneea nu este perfect sferică
având raza de curbură:
• verticală - 7, 7mm;
• orizontală - 7, 8m
Conoidul Sturm
Etiologie:

• anomalii de curbură corneene:

• primitive (heredo-familial cu transmitere recesivă);
• secundare (chalazion) tumori palpebrale.
• anomalii extracorneene (cristalinian) :
• fiziologic, astigmatism cristalinian în sens invers celui
cornean;
• major în deformări cristaliniene, sau subluxaţii;
• de origine retiniană - în miopiile forte, polul posterior în loc
să fie în plan frontal este plasat oblic din cauza stafiloamelor
posterioare.
Clasificare
în raport cu corneea:
• Astigmatism direct conform regulei (accentuează astigmatismul
fiziologic; cu meridianul vertical mai refringent);
• Astigmatism invers contrar regulei (meridianul orizontal este mai
refringent) .
Clasificarea astigmatismelor în funcţie de poziţia
focarelor în raport cu retina:
• Astigmatisme simple:
• Când un focar este pe retină, alt focar este situat înaintea retinei este
astigmatism simplu miopic;
• Când un focar este situat pe retina alt focar situat în spatele retinei
rezultă un astigmatism simplu hipermetropic.
• Astigmatisme compuse:
• Miopic (ambele focare sunt situate în fata retinei);
• Hipermetropic (ambele focare sunt situate în spatele retinei) .
• Astigmatisme mixte:
• Un focar este situat înainte retinei; un focar este situat în spatele retinei.
• În funcţie de înclinarea axelor: astigmatismele sunt în general cu axe
la: 0°, şi 90°;

• Axele înclinate apar în astigmatisme cu meridiane oblice

•
Simptomatologia:
• astigmatul nu vede bine nici la distanţa, nici aproape;
• strânge pleoapele pentru că vrea să privească prin meridianul
mai clar;
Obiectiv:
• acuitatea vizuala este scăzută;
• la optotip confundă E cu F şi R cu B.

• Tratamentul
• uprimarea diferenţei de refracţie între cele 2 meridiane pentru
a face ochiul emetrop.
În astigmatismele simple – se prescrie lentilă cilindrică +
sau – cu axul perpendicular pe axul ametrop.
• În astigmatismele compuse:
• este nevoie de o corecţie dublă;
• cu cilindrii încrucişaţi;
• sau cu lentilă cilindrică, pentru a transforma defectul astigmic
într-unul stigmic, apoi se adaugă lentila sferică
corespunzătoare.
• În astigmatismele mixte:
• cilindrii încrucişaţi;
• lentile sferice pozitive cu cyl. negativ;
• lentile sferice negative cu cyl pozitiv;