Cursul 1 Filosofii presocratici

Care eveniment constituie geneza filosofiei grecești? El s-a produs atunci

când în gândirea umană a început să se formeze convingerea că haosul
aparent al evenimentelor trebuie să ascundă o ordine fundamentală, ordine
realizată de forțe impersonale. Conștiința umană prefilosofică explica fără
dificultate natura aparent întâmplătoare a majorității lucrurilor care se
petrec în lume. Omul știa că el însuși este o creatură a impulsurilor și a
emoțiilor, acționând nu numai pe baza rațiunii, ci și a dorințelor, iubirii, urii,
entuziasmului, geloziei sau a setei de răzbunare. Ce era mai firesc decât să
presupună că lumea înconjurătoare se explică în chip asemănător?

W. K. Guthrie, O istorie a filosofiei grecești, vol. 1, Teora, București, 1999, p. 41.

<...> nașterea filosofiei europene constă în abandonarea, la nivelul gândirii
conștiente, a soluțiilor mitologice la problemele originii și naturii universului
precum și ale proceselor care se desfășoară în lume. Astfel, credința
religioasă a fost înlocuită cu o convingere care a fost și a rămas baza gândirii
științifice, cu toate succesele și neajunsurile ei: credința că lumea
perceptibilă ascunde o ordine rațională și inteligibilă, că trebuie să căutăm
cauzele lumii naturale în interiorul ei, că rațiunea umană autonomă este
singurul nostru instrument suficient pentru această căutare.

W. K. Guthrie, O istorie a filosofiei grecești, vol. 1, Teora, București, 1999, p. 43.

Aceasta este deosebirea fundamentală dintre ei [babilonieni și egipteni] și greci. Grecii
s-au întrebat „De ce?”, și acest interes pentru cauză determină apariția unei noi
cerințe, cea a generalizării. Egipteanul știe că focul este un instrument folositor. Îl
poate ajuta să fabrice cărămizi solide și rezistente, să-și încălzească locuința, să
transforme nisipul în sticlă, să forjeze fierul și să extragă metalele din minereuri. El se
mulțumește să facă aceste lucruri și să se bucure de ele. Dar dacă începi să te întrebi,
asemeni grecilor, de ce unul și același lucru, focul, face atâtea lucruri diferite, atunci nu
mai percepi diferit focul aflat în cuptorul de cărămizi, în vatră sau în atelierul fierarului.
Începi să te întrebi care e natura focului în genere: care sunt proprietățile lui ca foc?
Trecerea la un nivel superior de generalitate constituie esența saltului făcut de greci.

W. K. Guthrie, O istorie a filosofiei grecești, vol. 1, Teora, București, 1999, p. 47.

Milesienii și principiul prim (ἀρχή)

Tales Anaximandru Anaximene

apa nedefinitul aerul
ὑγρόν ἄπειρον ἀήρ
Milet, Anatolia
• Where it all began…
 SOCRATE: Dar printre cei de acum ca și printre cei
de demult unii au înțeles acest lucru și anume că
Platon, a fi lacedemonian înseamnă a te ocupa mult mai
mult de știință decât de gimnastică, dându-și
Protagoras, seama că a fi în stare să rostești asemenea
cuvinte este la îndemână doar unui om cu
342e-343b pregătire desăvârșită. Dintre aceștia făceau parte
(trad. Șerban și Thales din Milet și Pittacos din Mytilene și
Solon, concetățeanul nostru, și Bias din Priene și
Mironescu) Cleobus din Lindos și Myson din Chenea și se zice
că al șaptelea între ei era Chilon
Lacedemonianul.
Thales

- Sec. VI î. Hr.
- Numărat printre cei 7 înțelepți
- Dictonul: „Cunoaște-te pe tine însuți”
- Primul principiu: apa
 Mărturii despre Thales

Herodot, Duris și Democrit sunt de acord că Thales era fiul lui Examyes și al
Cleobulinei, că aparținea familiei Thelizilor, fenicieni dintre cei mai nobili urmași ai lui
Agenor și Cadmos. <El era unul dintre cei șapte înțelepți>, după cum ne informează
Platon. A fost primul bărbat căruia i s-a dat numele de înțelept, pe vremea când la
Atena era arhonte Damasias și când s-a dat denumirea tuturor „celor șapte
înțelepți”, așa cum spune Demetrios din Phaleron în Lista arhonților. I s-a dat
cetățenia la Milet, când a venit acolo împreună cu Neileos, care fusese exilat din
Fenicia. Cei mai mulți scriitori spun că era de fel din Milet și dintr-o familie ilustră.
Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, I, 22, Polirom, Iași, 1997, p.
69.
Aristotel și Hippias afirmă că Thales atribuia un suflet și lucrurilor
neînsuflețite, dovedind acest lucru prin piatra magnetică și chihlimbar.
Pamphile spune că Thales a învățat geometria de la egipteni și că el a
înscris pentru prima dată un triunghi dreptunghic într-un cerc, prilej cu
care a jertfit un bou. Alții însă, printre care și aritmeticianul
Apollodoros, pun această descoperire pe seama lui Pitagora.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, I, 24, Polirom,

Iași, 1997, p. 69.
Doctrina lui era că apa este la începutul tuturor lucrurilor și că
lumea este însuflețită și plină de zei. [...] N-a avut niciun
profesor; s-a dus doar în Egipt și a stat câtva timp în
apropierea preoților de acolo.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, I, 27, Polirom, Iași, 1997, p. 70.
Aristotel, Metafizica, A, 983b
Asupra numărului și felului acestor principii, ei nu sunt toți de acord,
căci Thales, primul reprezentant al unei astfel de filosofii, afirmă că
acest principiu este Apa. El a arătat că și pământul stă pe apă. Această
afirmație i-a fost, de bună seamă, prilejuită de observația că hrana
tuturor viețuitoarelor este umedă și că chiar căldura ia naștere și
trăiește din această umezeală, ajungând la concluzia că acel lucru din
care iau naștere toate este totodată principiul tuturor lucrurilor. Dacă
aceasta a fost pricina părerii sale, la adoptarea ei l-a determinat și
observația că semințele tuturor lucrurilor sunt umede prin firea lor,
fapt din care a tras încheierea că Apa constituie pentru lucrurile umede
principiul naturii lor.
Fie că ei foloseau arche în acest fel sau nu, termenul intrase în vorbirea curentă a vremii
respective având pentru ei sensurile de (a) punct de pornire sau început și (b) cauză
generatoare. Astfel folosit, arche apare adesea la Homer iar traducerea sa în fragmentele
aristotelice ca „principiu (primordial)” nu e departe de semnificația sa. Este foarte
probabil (deși chestiunea a fost contestată) să fi fost folosit, pentru a desemna substanța
primordială, de contemporanul lui Thales, mai tânărul Anaximandru, și în plus este un
termen convenabil. Putem considera că el are o dublă semnificație în gândirea milesiană.
În primul rând, el desemnează starea inițială din care s-a dezvoltat lumea în diversitatea
ei și, în al doilea rând, temeiul permanent al existenței lumii, sau substratul, după cum l-
ar numi Aristotel. Toate lucrurile au fost cândva apă (dacă ea este arche) și pentru filosof
toate lucrurile sunt încă apă deoarece, în ciuda transformărilor pe care le-a suferit, ea
rămâne aceeași substanță în toate lucrurile (arche sau physis, principiul sau structura
permanentă) căci, de fapt, nici nu există o alta. (W. K. C Guthrie, O istorie a filosofiei
grecești, vol, 1, Teora, 1999, p. 60).
 Concluzie
Thales nu s-a impus atenției noastre pentru că ar fi ales apa ca arche.
După cum spunea atât de pitoresc un istoric al științei, „chiar dacă ar fi
susținut ideea că melasa este unicul element, tot ar fi fost cinstit pe
drept cuvânt drept părinte al științei speculative” (W. K. C Guthrie, O
istorie a filosofiei grecești, vol, 1, Teora, 1999, p. 66).
Anaximandru
 Anaximandru
• Sec. VI, Milet
• Contemporan mai tânăr al lui Thales
• Posibil să fi fost chiar discipol al acestuia
• Arche-ul este apeiron-ul (nedefinitul)
DK, A9
Anaximandru a numit ca arche și element al lucrurilor existente
„nelimitatul”, fiind primul care a introdus acest nume pentru arche. El
spune că acesta nu este nici apa, nici vreunul din așa-numitele
elemente, ci o substanță diferită care este nelimitată, din care-și trag
obârșia toate cerurile și lumile cuprinse în ele. Lucrurile pier în acele
lucruri din care își iau ființa, așa cum se cuvine; pentru că ele trebuie să
dea socoteală unele altora, pentru nedreptatea făcută potrivit cu
rânduiala timpului – exprimându-se astfel în termeni poetici.
Anaximandru a observat că există tendința naturală a fiecărui element să-și
asimileze contrariul. Focul și apa trebuie în mod inevitabil să fie în conflict.
Când se întâlnesc, se luptă până ce unul sau celălalt triumfă, și fie focul este
stins și un rămâne nimic altceva decât apa, fie altminteri apa este uscată și
focul rămâne în unica stăpânire a teritoriului. [...] În lumea privită ca un întreg,
victoria completă și finală nu este niciodată acordată uneia sau alteia dintre
forțele opuse [...]: echilibrul dintre ele este întotdeauna refăcut și menținut.
Dacă una câștigă un avantaj local, cealaltă năvălește în altă parte (Guthrie, O
istorie a filosofiei grecești, vol. 1, Teora, București, 1999, p. 74).
Anaximandru...
- Nedefinit (apeiron) = fără hotare ( a + peras ), dar aceste hotare sunt
interne, în sensul în care nedefinitul se prezintă ca o masă în care
contrariile nu sunt definite
- Acest arche (i.e. nedefinitul) are un statut divin: dă viață și o
guvernează
- Toate iau naștere prin desprindere din această stare inițială
Anaximene
Anaximene
• Sec. VI, Milet
• Contemporan al lui Anaximandru
• Arche: aerul
Joacă același rol ca apeiron-ul, adică toate lucrurile se
nasc din el și se întorc la el, dar spre deosebire de
situația apeiron-ului, în cazul căruia procesul de
desprindere nu poate fi observat în natură, în cazul
aerului situația este diferită: condensarea și rărirea lui,
precum și încălzirea și răcirea pot fi observate, chiar și
fără instrumente specializate.
Prin urmare, motivul rațional care l-a condus pe Anaximene să aleagă
aerul ca arche constă în dorința de a găsi o explicație naturală a
varietății multiple a fenomenelor fizice în conformitate cu
perspectiva monistă asupra realității, explicație pe care a crezut că o
descoperă în procesul de condensare și rarefiere (W. K. C Guthrie, O
istorie a filosofiei grecești, vol, 1, Teora, 1999, p. 102)
AËT. I, 3, 4 (D. 278 ) [Ion Banu, Filosofia greacă până la Platon, vol.
1, partea 1, p. 192]: Anaximenes din Milet, fiul lui Eurystratos, a
arătat că aerul este originea tuturor lucrurilor; căci din el se
produc toate și din nou în el se absorb. Precum sufletul nostru, zice
el, care este aer , ne stăpânește pe noi, tot astfel și întregul Univers
este cuprins de suflare și aer (aer și suflare sunt întrebuințate ca
sinonime).
Concluzie milesieni
Perspectiva lor asupra naturii a fost rațională ,
evoluționară și hilozoistă (W. K. C Guthrie, O istorie a
filosofiei grecești, vol, 1, Teora, 1999, p. 110).
Rațională
• nu mitică, încearcă să raționalizeze lumea
• presupune o ordine în spatele haosului aparent
• presupune că lumea este guvernată de forțe impersonale
Evoluționară
• = cosmogonie evoluționară, nu creatoare
• lumea nu a fost fost creată, ci a evoluat dintr-un principiu
prim, etern (arche)
Hilozoistă
• Materia este însuflețită!
• Sufletul este înțeles ca un principiu al mișcării, iar materia își conține
în sine principiul mișcării...