Cine a castigat, de fapt, Razboiul Rece?

Atunci cand elefantii se lupta, iarba este cea calcata in picioare, spune un intelept proverb al poporului african Swahili. Timp de mai bine de 45 de ani, superputerile lumii, fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) si Statele Unite ale Americii (SUA) s-au luptat surd in arena de proportii mondiale a Razboiului Rece. Astazi, unii istorici si analisti politici sunt de parere ca iarba turtita de acesti colosi a fost reprezentata chiar de restul popoarelor lumii. Desi Razboiul Rece a insemnat, in principiu, o lupta ideologica, a tratatelor, el a nascut totusi multa violenta. Agresiunea dintre SUA si URSS s-a consumat in regiuni precum Angola si Nicaragua, cele doua natiuni angajandu-se in razboaie delegate, sustinute militar si financiar de fortele americane si sovietice. Teritoriul Europei a servit drept spatiu de stocare a rachetelor nucleare pentru ambele parti, in timp ce popoarele satelit ale URSS erau reprimate si subjugate si exploatate de odioase regimuri comuniste. Dictatorul chilian Augusto Pinochet (1915-2006)a comandat rapirea si uciderea populatiei de stanga din tara sa, sub un regim de tip american, iar opinia publica globala a fost contaminata de teama unui posibil razboi nuclear.

Cursa nucleara costa!

Tensiunea constanta care a caracterizat Razboiul Rece s-a finalizat odata cu destramarea din 1991 a Uniunii Sovietice, care s-a transformat si reformat, devenind Federatia Rusa. Acest colaps a fost precedat de revolutii in Polonia, Cehoslovacia si Romania, de caderea Zidului Berlinului, precum si de dizolvarea statelor sovietice. Sfarsitul Razboiului Rece s-a ivit insa atat de abrupt, incat chiar zece ani mai tarziu, neincrederea capitularii inca obseda Vestul. Paradoxal, aceasta situatie a fost foarte bine ilustrata de un episod din 1998 al serialului american de televiziune The Simpsons. Acesta prezinta un delegat rus la ONU referindu-se la tara sa drept Uniunea Sovietica. Uniunea Sovietica?!, intreaba mirat delegatul american. Credeam ca v-ati destramat. Niet! Asta am vrut noi sa credeti!, i-a replicat delegatul rus, razand amenintator. Aceasta scena satirica denota o concluzie clara a Razboiului Rece: nesiguranta. Ce anume a condus la caderea Uniunii Sovietice? Era colapsul URSS inevitabil, sau America i-a stimulat dezintegrarea? Sau, cum o spunea fostul director al CIA si expert in spatiul sovietice, Robert Gates, Am castigat noi, sau doar au pierdut sovieticii? Istoricii care cred ca Statele Unite au castigat Razboiul Rece sunt in numar mare de acord ca victoria americana a fost garantata in special de resursele financiare ale Unchiului Sam. SUA au dinamitat resorturile monetare ale Sovietelor prin razboaiele delegate si prin cursa inarmarii nucleare. Ca rezultat al acestei frenezii a dominatiei asupra celuilalt, competitia dintre Est si Vest a dus lumea mai aproape ca niciodata de un razboi nuclear la sfarsitul anului 1962, in episodul denumit de istorici Criza rachtelor cubaneze. Fortele americane au demascat prezenta unor rachete nucleare sovietice in Cuba, la numai 150 kilometrei de Statele Unite, ocazie de care, presedintele din acel moment al SUA, John F. Kenedy, a profitat din plin pentru a acuza URSS de intentii ostile si a demoniza si umili colosul sovietic in fata intregii lumi. Momentul a venit ca o puternica lovitura in mandria nationala a URSS, care a fost nevoita sa se retraga tacut si sa-si accepte, cu oarecare indaratnicie, supliciul. Ca raspuns la aceasta intamplare, Uniunea Sovietica si-a

canalizat toate resursele pentru a sta in fruntea SUA in privinta capabilitatii nucleare, insa cercetarile si progresele nu au fost deloc ieftine, mai ales cand Statele Unite se tineau foarte aproape de cuceririle tehnologice rusesti. In 1963, America a cheltuit 9% din produsul intern brut pe aparare, adica aproximativ 53 miliarde de dolari, echivalentul a 362 miliarde de dolari de astazi. 1967. Piata Rosie. URSS isi etaleaza orgolios rachetele nucleare in cadrul unei ample parade militare

Star Wars: Initiativa de Aparare Strategica

Desi de-a lungul anilor 60, SUA au continuat sa-si consolideze arsenalul nuclear, in perioada anilor 70, administratiile Ford si Carter au condus o politica destul de critica atat la adresa strategiilor sovietice de creare a unui stoc de armament atomic cat si la adresa aceleiasi tendinte a SUA. Cand presedintele Ronald Reagan a venit insa la guvernare, in 1981, a reluat in forta proiectele din anii 60, concentrand mari sume de bani in strategiile de aparare. Multi istorici il acrediteaza pe Reagan cu meritul administrarii loviturilor letale care au doborat intr-un final Uniunea Sovietica; poate cea care a marcat finalul URSS fiind Initiativa de Aparare Strategica a lui Regan (SDI). Acest proiect incomplet, denumit popular Razboiul Stelelor, ar fi costat sute de miliarde de dolari, iar planul viza inarmarea spatiului cosmic cu un scut alcatuit dintr-o retea de rachete nucleare si lasere amplasate pe orbita terestra, care ar fi interceptat si anihilat orice atac al Republicilor Sovietice si ar fi reactionat devastator in cel mai scut timp. Aceasta initiativa ar fi fost punctul culminant atat al cursei spatiale cat si al cursei inarmarii dintre SUA si URSS. Desi Star Wars a fost criticat si catalogat drept o fantezie de catre reprezentanti ai ambelor parti ale Cortinei de Fier, Reagan era loial proiectului, iar economia vlaguita a Sovietului pur si simplu nu a mai putut tine piept escaladarii cheltuielilor de aparare. Parte din colapsul monetar al URSS a venit insa si din varsarea uriasa de fonduri intr-un sac fara fund: Afghanistan. In 1979, sovieticii au invadat si au ocupat aceasta tara, astfel incat SUA au raspuns prin sustinerea si antrenarea in secret a mujahedinilor, rebeli insurgenti care s-au mobilizat impotriva sovieticilor in Afghanistan. SUA i-au sustinut masiv pe mujahedini, iar invazia rusilor sa prelungit si a devenit tot mai costisitoare. In cele din urma, afganii au infrant URSS, iar sovieticii s-au retras in 1989. 1982. Intr-o memorabila conferinta de presa, presedintele de atunci al SUA, Ronald Reagan lanseaza "Razboiul Stelelor"

Lovitura fatala, amanata cu un deceniu

Dar nu toata lumea este de acord ca sfarsitul comunismului a fost rezultatul buzunarelor adanci ale Statelor Unite. Unii istorici cred ca URSS si-a incheiat natural ciclul de viata si ca SUA a fost numai un martor al mortii sale. Exista teorii care sustin ca regimul comunist este pur si simplu insuportabil pe termen lung, la o scara larga o constructie artificiala si imposibila care l-a un momentdat se prabuseste. Ca atare, declinul URSS era inevitabil. Deci, poate fi cineva declarat invingator intr-un razbboi in care unul dintre oponenti se sinucide? Depinde din ce unghi privim problema. Teoretic, SUA au fost cele care au ramas in picioare in urma bataliei, iar acest lucru le-ar declara castigatoare, insa nu toata lumea impartaseste acest punct de vedere. Unii istorici sunt de parere ca SUA a prelungit Razboiul Rece cu cel putin un deceniu, preferand o retorica agresiva impotriva URSS, in locul actiunilor concrete. Iar administratia lui George Bush (senior) aduce unele dovezi in sustinerea acestei teorii. Pe masura ce URSS parea sa se destrame, toata lumea se astepta ca Washington-ul sa-i acorde lovitura de gratie. Dar Bush a fost rezervat. In timp ce unii critici se intreaba de ce acesta nu a profitat de ocazie pentru a lovi fatal URSS, altii ii acrediteaza rezerva, spunand ca presedintele american a adoptat o strategie foarte inteleapta si i-a permis Uniunii Sovietice sa moara natural. Fara alte interventii ale Statelor, Bush a evitat sa impinga URSS la acte disperate si astfel, sub administratia lui, Uniunea Sovietica s-a dezintegrat fara a fi necesara o lupta nucleara devastatoare inaintea capitularii. Chiar si cei care sunt de parere ca SUA au adus moartea URSS (si ca Reagan a fost in mare parte responsabil de aceasta performanta), trebuie sa accepte ideea ca in lipsa lui Mihail Gorbaciov si a politicii sale reformiste, perestroika, disolutia Uniunii Sovietice ar fi putut dura mult mai mult. Gorbaciov, care a fost oponentul lui Reagan in Razboiul Rece, a introdus reforme navalnice care au alternat in mod fundamental fabrica sociala, politica si economica a URSS. Celebra perestroika (restructurare) a lui Gorbaciov a deschis economia detinuta de stat unor patroni privati, ghidand tranzitia catre o economie de piata mai libera. Dar economia rezultata in urma acestei tranzitii radicale si rapide nu a fost capabila sa sustina URSS. Probleme cu larga raspandire, precum saracia si lipsa de hrana, au imbolnavit tara. George H.W. Bush, presedinte al SUA intre 19891993, un lider incomparabil mai abil si inteligent decat fiul sau

Cine a impartit hainele mortului?

Aceste probleme se poate sa fi avut un efect mai redus asupra dezintegrarii URSS, daca nu ar fi fost reforma majora a lui Gorbaciov. Glasnost (libertate) a inversat initial politicile URSS de totalitarism brutal, suprimare a criticii la adresa guvernului si a libertatii de expresie. Sub glasnost, muncitorii puteau sa faca greva, jurnalistii isi puteau publica editorialele de opozitie la adresa Kremlinului, iar protestatarii se puteau manifesta liber. Combinatia dintre reforma politico-economica adusa de perestroika si libertatea sociala data de glasnost si-au adus contributia la revolutia din mediul rural al URSS, ce a condus la inlocuirea unui sistem comunist totalitarist cu unul democratic pluralist. Cel putin in teorie. Mihail Gorbaciov despre perestroika si glasnost Deci daca URSS a murit din cauze naturale sau s-a sinucis, cine merita titlul de victorios al Razboiului Rece? Au existat de fapt mai multi castigatori. In mod cert, democratia a castigat pe masura ce a inlocuit sistemul comunist nu doar in URSS, dar si in satelitii sovietici. Libertatea pietii a avut de castigat, de asemenea, asa cum si corporatiile transnationale au castigat milioane de clienti in plus dupa caderea Uniunii Sovietice. Si in cele din urma, toata lumea a castigat, pentru ca a iesit din Razboiul Rece fara a suferi anihilarea nucleara.

Criza fierbinte a Razboiului Rece

Energicul reprezentant al S.U.A. la Natiunile Unite, Adlai Stevenson, se intoarse spre Zorin, ambasadorul U.R.S.S. si il intreba pe un ton ridicat, dar ferm: Negati ca Uniunea Sovietica instaleaza rachete strategice in Cuba? Raspundeti prin da sau nu. Nu asteptati traducerea. Rusul evident incurcat, rase nervos, incercand sa para calm si dispretuitor: Nu ma aflu aici in fata unui tribunal american. Nu sunt obligat sa raspund la intrebarile dumneavoastra. Voi raspunde la momentul oportun. O sa asteptam acest raspuns pana la calendele grecesti, urla Stevenson, cerand sa fie aduse fotografiile marite luate de catre avioanele de spionaj U2, care demonstrau fara nici o putinta de tagada adevarul spuselor sale. Acest dialog, din sedinta Consiliului de Securitate, desfasurat in ziua de 25 octombrie a anului 1962, cuprinde in sine tot dramatismul unei situatii care a amenintat singura data in mod real sa arunce omenirea in apocalipsa unui conflict nuclear. Inca din luna mai, Hrusciov se hotarase sa joace cea mai riscanta partida de poker politico-militar din timpul razboiului rece: instalarea rachetelor strategice in Cuba. Avantajul astfel dobandit ar fi fost imens: orice oras important de pe coasta de est a S.U.A., inclusiv Washington-ul sau New York-ul, ar fi putut deveni in cateva

minute tinta unei lovituri nucleare sovietice. In plus, Cuba lui Castro ar fi fost la adapost de orice tentativa de interventie americana. Evident, costurile de imagine pentru tanarul presedinte al S.U.A., J.F. Kennedy, si pentru politica americana in raport cu aliatii sai ar fi fost extrem de ridicate, decredibilizand puternic capacitatea Washington-ului de a face fata amenintarii sovietice. Datorita avioanelor U2 americanii monitorizau in permanenta teritoriul cubanez fiind la curent cu instalarea rachetelor sovietice SS-4 si SS-5cu o raza de actiune de 2.160 de km si o putere a munitiei nucleare variind de la 25 de kilotone la 2 megatone. Washington-ul era informat de asemenea asupra situatiei reale a capacitatilor nucleare sovietice gratie celui mai bun agent pe care l-au avut Marea Britanie si Statele Unite in Uniunea Sovietica, colonelul GRU Oleg Penkovski. Disproportia in favoarea S.U.A. era covarsitoare, americanii avand de aproape noua ori mai multe capete nucleare decat sovieticii, respectiv 27.297 fata de 3.332. Totodata, informatiile furnizate de Penkovski, arestat de altfel cu 4 zile inainte de declansarea crizei, au permis analistilor americani sa identifice rapid si corect in fotografiile aeriene prezenta si amplasamentul rachetelor rusesti din Cuba. Marti, 16 octombrie, presedintele Kennedy este informat asupra situatiei. Pastrandu-si sangele rece in pofida gravei crize care se profila, acesta convoaca imediat un organism ad-hoc botezat EXCOM (Comitetul Executiv al Consiliului Securitatii Nationale) care se va reuni in secret de doua-trei ori pe zi pana la rezolvarea problemei. Din EXCOM faceau parte printre altii Robert Kennedy, ministrul justitiei si fratele presedintelui, Dean Rusk, secretarul de stat, Robert McNamara, ministrul apararii, dar si experimentatii Douglas Dillon, ministrul de finante, Charles Bohlen, fost ambasador la Moscova si Adlai Stevenson, ambasadorul S.U.A. la O.N.U..Discutiile in acest comitet vor fi extrem de deschise, gravitatea situatiei si tensiunea existenta inlaturand barierele de varsta, experienta sau functie. Kennedy insusi va incuraja cele mai nonconformiste opinii pentru a le analiza si a lua apoi decizia corecta. Dupa ce presedintele s-a convins o data in plus ca sovieticii instalasera intr-adevar rachete strategice in Cuba, fapt care constituia o provocare inimaginabila, a cerut EXCOM-ului sa-i prezinte diferite variante de riposta. In final s-au desprins trei optiuni: blocada Cubei, bombardarea instalatiilor de rachete sau o debarcare surpriza. A prevalat solutia blocadei care prezenta dublul avantaj de a permite sovieticilor sa-si retraga rachetele din Cuba interzicandu-le in acelasi timp sa aduca altele. In 22 octombrie Kennedy anunta lumii intregi prezenta rachetelor rusesti inCuba si instituirea carantinei, termen ce a fost ales intentionat deocarece parea mai putin provocator decat cel de blocada. In seara aceleasi zile, intr-un discurs televizat, Kennedy avertiza natiunea americana ca nu vom risca prematur si fara nevoie costul unui razboi nuclear mondial, dar incheia el, pretul libertatii este totdeauna ridicat, insa americanii l-au platit intotdeauna. Asigurandu-se de sprijinul neconditionat al Angliei, Frantei si Canadei, dar si de cel al statelor latinoamericane, Kennedy da ordin Flotei a II-a sa realizeze un lung arc de cerc cu o raza de 800 de km in jurul extremitatii rasaritene a Cubei si sa controleze orice nava care ar fi incercat sa depaseasca aceasta limita. In acel moment 26 de vase sovietice se indreptau spre insula si era de urmarit ce reactie vor avea la contactul cu blocada americana. In dupa amiaza zilei de 24 octombrie, 12 dintre vasele rusesti si-au schimbat brusc directia. Rusii si noi ne privim ochi in ochi si am impresia ca tocmai au clipit va spune Dean Rusk despre acest moment. Pentru a-i forta si mai mult mana lui Hrusciov, Kennedy ordona bombardierelor strategice sa decoleze cu incarcaturi nucleare la bord, echipajele lor schimband mesaje apocaliptice. Prins la mijloc intre fermitatea neprevazuta de el a tanarului presedinte american si intransigenta durilor din propriul sau Birou Politic, Hrusciov ii scrie pe 26 octombrie o scrisoare confidentiala lui Kennedy. Tonul misivei, incoerent si dezlanat, era expresia unui suflet chinuit de cosmarul nuclear, un strigat de groaza plin de divagatii, dar care, pentru prima data, continea samanta unei solutii rezonabile. In esenta, Hrusciov propunea retragerea rachetelor in schimbul promisiunii Washington-ului de a nu invada Cuba. Kennedy se pregatea sa accepte aceasta oferta, numai ca in 24 de ore Hrusciov si-a schimbat din nou planul. Ajungand la concluzia ca o invazie a Cubei nu era iminenta, el redacteaza o a doua scrisoare in care ii propune lui Kennedy retragerea rachetelor in schimbul desfiintarii instalatiilor similare ale S.U.A. din Turcia.

Intr-una din sedintele EXCOM-ului Robert Kennedy lanseaza ideea ce se va dovedi salutara de a-i raspunde lui Hrusciov la prima scrisoare, facand abstractie de cea ulterioara. Americanii acceptau sa promita ca nu vor invada Cuba in schimbul retragerii rachetelor. Raspunsul lui Hrusciov s-a lasat asteptat mult timp, dar chemarea sub arme a zeci de mii de rezervisti americani, ca si anuntul ca Kennedy va vorbi in dupa amiaza zilei de 28 octombrie la televiziunea nationala, l-au convins pe liderul de la Kremlin ca o invazie a Cubei este iminenta. In consecinta Hrusciov cedeaza si accepta conditiile presedintelui: o retragere unilaterala a tuturor armelor ofensive sovietice din Cuba. Pentru a fi sigur ca mesajul sau va ajunge la timp, Hrusciov ordona ca raspunsul sovietic sa fie trasmis de catre Radio Moscova. Pana la sfarsitul lunii noiembrie, instalatiile sovietice vor fi demontate si retrase din insula. Statele Unite isi umilisera adversarul, dar Kennedy insusi a adoptat o pozitie lipsita de aroganta si infatuare, incercand sa nu-l puna pe Hrusciov intr-o situatie mai dificila decat cea in care se afla, confruntat cu reactia dura a conservatorilor din partid si cu asprele critici ale liderului chinez Mao Ze Dong, care ii reprosa cedarea in fata tigrului de hartie, imperialismul american. Kennedy va fi asasinat un an mai tarziu in imprejurari neelucidate inca complet, iar Hrusciov va fi inlaturat din functiile sale pe 14 octombrie 1964, principalul argument al adversarilor sai fiind tocmai acela al slabiciunii dovedite in timpul crizei cubaneze. Cele 12 zile de tensiune din octombrie 1962 au ramas insa pentru posteritate avertismentul cel mai clar in privinta iresponsabilitatii politicienilor in a provoca un conflict, dar si a raspunderii si capacitatii lor de a-l rezolva. Istoria unei luni 312 In ajunul bataliei de la Pons Milvius, din 28 octombrie, hotaratoare pentru destinul Imperiului Roman, Constantin cel Mare zareste pe cer o cruce luminoasa si inscriptia "In hoc signo vinces" (Prin acest semn vei invinge). Dusmanul lui Constantin, Maxentiu, este infrant, iar ulterior imparatul imbratiseaza religia crestina. 1534 Motivat de refuzul Papei de a-l divorta de prima sa sotie, Ecaterina de Aragon, insa, de fapt, dornic de a pune mana pe imensele proprietati ale Bisericii Catolice din Anglia, Henric al VIII-lea (1509-1546) rupe relatiile cu Vaticanul si, la 14 octombrie, se proclama sef al Bisericii Anglicane. 1787 In 29 octombrie, la Teatrul National din Praga, are loc premiera operei Don Giovanni de W.A. Mozart, sub conducerea compozitorului. Relevant pentru geniul lui Mozart este faptul ca uvertura operei ce descrie viata aventurierului spaniol Don Juan Tenorio a fost scrisa chiar in zorii zilei de 29 octombrie. 1838 La 14 octombrie are loc inaugurarea Spitalului Brancovenesc, construit din initiativa Saftei Brancoveanu, dupa planurile arhitectului Josef Hartl. O noua aripa a edificiului este ridicata dupa 1842. Spitalul va fi daramat in 1985, din ordinul lui Nicolae Ceausescu, in vederea realizarii Bulevardului Victoria Socialismului. 1857 La 10 octombrie, se pune piatra de temelie a viitoarei cladiri a Universitatii din Bucuresti. Ridicat pe o parte a gradinii Academiei, dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu, edificiul este inaugurat in 1864. Primul rector al Universitatii este ales juristul Gheorghe Costa-Foru. 1882 Este inaugurata, la 1 octombrie, prima fabrica de curenti electrici din Bucuresti, situata pe locul unde se afla in prezent Biblioteca Centrala Universitara. Primii beneficiari ai lampilor electrice sunt gradina Palatului Regal, Cismigiul si Palatul Cotroceni.

1883 Pe 4 octombrie, pleaca in prima sa cursa trenul Orient Express, devenit legendar de-a lungul timpului. Personaj de literatura, mai cu seama datorita romanului Crima din Orient Express de Agatha Christie, luxosul tren facea legatura intre Paris si Istanbul, trecand prin Mnchen, Viena, Budapesta, Bucuresti si Sofia. 1883 Pe un teren cumparat la Sinaia in 1872, principele Carol I incepe constructia castelului Peles, capodopera a stilului neorenascentist german cu influente rococo si hispano-maure. Edificiul, ridicat de catre arhitectii Johann Schultz si Karel Liman, va fi inaugurat la 7 octombrie 1883. 1967 Simbol al unei generatii, revolutionarul de origine argentiniana Ernesto Che Guevara (1928-1967) este capturat si executat la 9 octombrie, de catre armata boliviana. Tovaras de arme al lui Fidel Castro, Che renuntase la toate functiile sale oficiale de la Havana si plecase in Bolivia, pentru a crea "un nou Vietnam". 1978 La 16 octombrie, este ales al 264-lea pontif al Romei, in persoana cardinalului polonez Karol Wojtyla (19202005), primul papa neitalian din ultimii 456 de ani. Personalitate covarsitoare a veacului XX, Ioan Paul al IIlea a jucat un rol esential in destructurarea sistemului comunist.

Razboi fara pace

Am hotarat sa ma intorc in lume.Cand am ajuns pe aeroport, ma asteptau tot soiul de lichele care au inceput sa ma acuze. Ei n-au fost acolo. Nu stiu ce s-a-ntamplat. Asa se justifica patetic-nervos supereroul John Rambo, zguduit de plans, cand vede ca, dupa ce a revenit de pe front, nici macar ai lui, americanii, nu-l inteleg. Razboiul din Vietnam, pomenit de Rambo, chiar daca a fost, probabil, cel mai controversat conflict armat din a doua jumatate a secolului XX, a izbutit sa devina si primul razboi televizat din istorie. Evolutia tehnologiilor media le-a ingaduit spectatorilor de pe intreaga planeta sa priveasca, in tihna fotoliilor din sufragerie, lupta cumplita, de uzura, dintre trupele americane si gherilele nord-vietnameze, cele doua tabere implicate in cel de-al doilea Razboi din Indochina. Bombe, ambuscade, rafale de mitraliera, trupuri sfartecate prin orezarii, copii orfani rataciti printre liane, noi si noi fronturi de lupta, ajutoare parasutate din avioane, avioane azvarlind napalm.

Cine ataca pe cine si, mai ales, cine avea dreptate? Un raspuns transant este, pana si astazi, la aproape 50 de ani de la declansarea ostilitatilor, riscant. Se cuvine sa cautam nuantele, mai mult decat tonurile ferme si consensul. Sa eliberam informatiile atat de efectele amneziei selective si ale deculpabilizarii cu orice pret, cat si de riscul de a privi anapoi doar cu manie (conform, bunaoara, muscaturii de gecko a lui Noam Chomsky: Cred ca, din punct de vedere juridic, exista motive serioase pentru inculparea fiecarui presedinte al Statelor Unite, de la cel de-al doilea Razboi Mondial incoace. Toti au fost fie niste adevarati criminali de razboi, fie implicati in grave crime de razboi.)Sa nu uitam ca, in epoca, odata cu mijloacele tehnice de televizare, evoluasera, la inalte cote de perfectiune, si uneltele propagandei. Ne aflam in plin Razboi Rece, iar lumea privea, scindata maniheist, conflictul din Vietnam, inlocuind victimele cu agresorii, prin rocade mecanice, in functie de unghiul de vedere pe care il ofereau mijloacele de comunicare. Alegerea taberei era, intotdeauna, o chestiune de optiune politica, chiar daca mortii erau aceiasi.

Un index: istoria de pamant

Fara sa stim exact ce s-a intamplat (din punctul acesta de vedere, Rambo avea perfecta dreptate), sa incercam macar sa facem cunostinta cu cateva marturii ale locurilor si ale oamenilor, iar apoi sa socotim ce pret uman au avut de platit cei doi poli implicati in conflict. Liza Nguyen, fotograf de origine vietnameza, autoare a unui tulburator album de fotografii privitoare la ranile, inca necicatrizate, ale razboiului, se antreba, in 2005, la 30 de ani de la incheierea ostilitatilor: Cum sa marcam doliul unei istorii si al unei tari pe care nu am cunoscut-o? Cum putem oare comemora o istorie care este inca prezenta? Drept raspuns, imaginile realizate de ea propuneau o cartografie a memoriei care o reproducea pe cea a razboiului: Hanoi, Haiphong, Dien Bien Phu, Da Nang, Hue, Saigon... Din toate aceste locuri, fotografiile reproduse in albumul Surface (Suprafata) n-au retinut decat tarana. Tot atatea imagini ale absentei. In Vietnam, oamenii si pamantul lor au fost asasinati. A murit insa de tot pamantul Vietnamului? A ramas in el, ne spune Liza Nguyen, doar atata viata cat sa poata marturisi.

Si totusi: istoria de pe hartie

Pe scurt, povestea consemnata in documentele istorice este urmatoarea: Sursa andepartata a razboiului a fost conflictul care a opus Franta si Vietminh-ul (Liga pentru Independenta a Vietnamului), intemeiata si condusa de liderul revolutionar Ho Si Min (Ho Chi Minh). Vietnamul fusese ocupat de catre trupele japoneze la sfarsitul celei de-a doua Conflagratii Mondiale, in august 1945. Pofitand de vidul de putere creat prin capitularea japonezilor, razboinicii Vietminh au pus mana pe capitala Hanoi si l-au obligat pe imparatul Bao Dai sa abdice. Recucerirea de catre Franta a vechii sale colonii, antre 1945 si 1946, iar apoi imposibilitatea Vietminh-ului si a guvernului francez de a se pune de acord cu privire la independenta Vietnamului au condus, in decembrie 1946, la cel dintai conflict in zona, cunoscut sub numele de Razboiul din Indochina. Batalia decisiva a avut loc in preajma taberei franceze de la Dien Bien Phu, in nordul Vietnamului. La 8 mai 1954, dupa un asediu de 55 de zile, francezii au capitulat. Acordurile de la Geneva au divizat tara in doua entitati, printr-o fasie demilitarizata, la nivelul Paralelei 17: in nord, Republica Democratica Vietnam (RDVN), condusa de regimul comunist al lui Ho Si Min, iar in sud Republica Vietnam, dominata de regimul nationalist al lui Ngo Dinh Diem, sustinut de americani. Razboiul civil a inceput la instigarea partizanilor RDVN, care doreau reunificarea tarii sub monopolul nordului. Luptele au inceput in 1957 si au cunoscut interventii logistice sino-sovietice si americane, ale caror proportii nu sunt cunoscute cu exactitate nici azi. Statele Unite, aliate ale Sudului (RVN), au inscris conflictul in contextul general al Razboiului Rece, conferindu-i o imagine intemeiata pe niste principii si pe o strategie anticomuniste: expansiunea comunismului trebuia oprita conform doctrinei americane a indiguirii, astfel incat sa poata fi stopat efectul de domino in Asia Orientala. Republica Democrata Vietnam, reprezentata de Frontul National de Eliberare (supranumit si Vietcong abreviere de la comunistii vietnamezi) s-a straduit, in schimb, sa reunifice tara si sa lupte impotriva agresiunii imperialiste straine, asimilandu-si demersul unei continuari a primului Razboi din Indochina. Dupa 15 ani de lupte, cu un tragic bilant in materie de vieti omenesti pierdute, razboiul a luat sfarsit in 1973, prin semnarea acordurilor de pace de la Paris. Luptele intre fortele vietnameze s-au ancheiat insa abia in 1975, prin caderea Saigonului. Vienamul de Nord si cel de Sud s-au unificat, formand Republica Socialista Vietnam.

Aceasta era condusa de un guvern cu sediul la Hanoi, compus, in principal, din membri ai partidului comunist. Cei 8 ani de razboi in care America a fost direct implicata au cauzat moartea a mai mult de 2 milioane de vietnamezi si ranirea a circa 3 milioane. Se estimeaza ca numarul refugiatilor a ajuns la cifra de 12 milioane. Intre aprilie 1975 si iulie 1982, au parasit tara 1.218.000 de persoane. Pierderile americane insumeaza 57.000 de mii de morti si 153.300 de raniti. La data incetarii focului, 587 de militari si civili americani erau prizonieri de razboi.

Istoria de celuloid: dramele de constiinta

Georges Clemenceau spunea ca razboiul este un lucru prea grav ca sa fie lasat pe mana militarilor. Parafrazandu-l, putem spune ca istoria este, tot asa, un lucru prea grav ca sa fie lasat pe mana istoricilor. In privinta Razboiului din Vietnam, cineasti precum Francis Ford Coppola, Oliver Stone, Michael Cimino, John Irvin sau Milos Forman au scris o istorie paralela cu cea oficiala, construindu-si mesajul fie pe scheletul remuscarii, fie pe al omagiului adus luptatorilor (si, simultan, pe condamnarea luptei) si contribuind la consolidarea imaginii unei Americi degradate, care suferea cea dintai infrangere din triumfala sa istorie. Este adevarat ca guvernele sunt cele care detin puterea, monopolizeaza bogatiile si controleaza informatiile, spunea celebrul istoric american Howard Zinn. Dar aceasta putere, chiar daca pare zdrobitoare, este in acelasi timp fragila. Depinde de acceptarea si de supunerea popoarelor. Cel mai puternic guvern de pe Pamant, guvernul Statelor Unite, a trebuit sa se retraga din Vietnam atunci cand nu a mai putut conta pe loialitatea militarilor sai si pe sustinerea cetatenilor. Exista o putere mai mare decat cea a armelor si a bogatiei. Fotografiile si filmele care dezvaluiau masacrele au creat un adevarat traumatism in randul populatiei americane, care, multa vreme, fusese convinsa de justetea politicii guvernamentale. O intreaga generatie de americani a ajuns pe culmile disperarii si a invatat lectia vehementei in materie de proteste, dupa ce a produs o cumplita hemoragie de victime de razboi care, atunci cand nu s-au intors pe scut, au intrat direct in spitalele pentru invalizi sau in clinicile psihiatrice (cel mai bun exemplu an acest sens este filmul Deer Hunter, al lui Michael Cimino, care infatiseaza un grup de veterani de razboi complet mortificati dupa lasarea la vatra, debilizati mintal si crucificati sufleteste, pentru care viata a ramas doar o simpla miza pentru ruleta ruseasca). In acelasi spirit, trilogia lui Oliver Stone (Platoon, Born on the 4th of July si Heaven & Earth) ne sfredeleste constiintele, deruland imaginile ororii si amintindu-ne, pe urmele lui Chateaubriand, ca, omorandu-i pe altii, nici macar nu inveti sa mori, necum sa traiesti. Good Morning Vietnam, filmul din 1988 al lui Barry Levinson, este oarecum singular in peisaj. Ne aflam la Saigon, an 1965, cand Cronauer (interpretat de Robin Williams) incearca sa scoata din rutina emisiunile postului de radio al fortelor americane. Intre el si o dragalasa indigena se infiripa o idila, dupa care barbatul pleaca in primele randuri ale frontului. Din fericire pentru el, fratele ibovnicei sale il salveaza de furia ucigasa a Vietcong-ului. Pe acest fond, Levinson denunta cu furie drapata in ironie culisele politicii americane, gratie umorului devastator al unui DJ care nu se teme de represalii. La urma, dar nu in ultimul rand, capodopera lui F.F. Coppola, Apocalypse Now. Actiunea filmului este plasata an 1969, dupa ofensiva de la Tet. Este momentul in care SUA nu mai sunt sigure ca vor putea castiga militar acest razboi, momentul in care America incepe sa se indoiasca de ea insasi, iar armata sa este cangrenata de droguri si de tot soiul de tipuri de trafic (motociclete, tigari, alcool). Apocalypse Now devine, la momentul aparitiei sale (1979), cel mai critic film realizat pana atunci la adresa Razboiului din Vietnam, cu atat mai dur cu cat prezinta faptele din perspectiva americana. Calatoria capitanului Willard pe un fluviu ostil seamana cu un voiaj interior, cu o introspectie, dar este, in acelasi timp, si un drum la capatul ororii si al nebuniei razboiului, trasaturi pe care pare sa le intrupeze colonelul Kurtz (Marlon Brando). Inainte de a ajunge in jungla in care Kurtz devenise un zeu pe Pamant, Willard nimereste pe o fantomatica plantatie intretinuta de niste fosti colonisti francezi. Unul dintre acestia, Hubert Desmarais, ii spune frontal capitanului: Voi, americanii, va luptati pentru nimic! Este exact ceea ce gandea Coppola in momentul in care turna scena si asa gandeau o sumedenie de americani despre razboiul acela. Fapt care rimeaza perfect cu atitudinea majoritatii soldatilor din filmele despre Vietnam (The Green Berets, Full Metal Jacket,

Hamburger Hill, Casualties of War, We Were Soldiers), care nu-si inteleg nici o clipa rostul si vestesc absurdul acestui razboi in ochii si urechile intregii planete.

Vasili Arhipov, omul care a salvat omenirea de la un rzboi nuclear

Criza rachetelor cubaneze a marcat un moment decisiv al secolului al XX-lea, acela n care Rzboiul Rece dintre SUA i URSS a fost foarte aproape de a se transforma ntr-o conflagraie nuclear cu consecine devastatoare asupra ntregii planete. Puini tiu, ns, ct de aproape s-a aflat omenirea de acest punct critic, conflagraia nuclear fiind evitat ca urmare a eforturilor depuse de un singur om: Vasili Arhipov. Rolul jucat de acest ofier naval sovietic n timpul crizei rachetelor cubaneze a ieit la iveal abia la 40 de ani dup eveniment, n 2002, n cadrul unei conferine a National Security Archive (Departamentul Arhivelor privind Securitatea Naional din cadrul Universitii George Washington) dedicate acestui eveniment. Dup ce povestea incredibil a lui Arhipov a fost dezvluit, Thomas Blanton, eful National Security Archive a declarat c "Arhipov a salvat lumea".

Un scurt istoric al crizei rachetelor cubaneze

n luna octombrie a anului 1962, un avion de spionaj american a descoperit c URSS asambla n Cuba rachete ce ar fi putut lovi orice ora american.

Pe 22 octombrie, preedintele John F. Kennedy a fcut public descoperirea ntr-un discurs televizat i a cerut sovieticilor s-i retrag armele, sugernd c era gata s declaneze un rzboi nuclear n cazul unui refuz. Navele SUA au instituit o blocad n jurul Cubei, iar bombardierele americane B-52 dotate cu arme nucleare zburau n apropiere de spaiul aerian sovietic, gata de atac n orice moment. Criza s-a stins atunci cnd Hruciov, liderul URSS, a acceptat s-i retrag rachetele, iar Kennedy a promis c nu va invada Cuba. Dup ce vasele sovietice au pornit napoi spre URSS ncrcate cu armele care ameninau SUA, americanii i-au retras la rndul lor rachetele cu raz medie de aciune din Turcia.

Cele dou superputeri au fost la un pas de a declana un rzboi nuclear. Nici Kennedy, nici Hruciov nu au tiut la acea vreme ct de aproape au fost de o astfel de conflagraie, omenirea urmnd s afle mult mai trziu de incidentele de pe B-59, submersibilul sovietic ce putea aduce apocalipsa nuclear.

Submarinul sovietic B-59 - cu el putea ncepe rzboiul nuclear

Incidentul a avut loc la scurt timp dup ce preedintele american John F. Kennedy instituise o blocad n jurul Cubei. n cadrul efortului de a menine aceast "carantin", forele navale ale SUA cutau sistematic

submarinele sovietice din jurul insulei. Dei le considerau un pericol la adresa blocadei navale, la acea vreme ofierii navali ai SUA nu tiau c submarinele sovietice Foxtrot erau dotate cu arme nucleare. Procedura standard de aciune stabilit de Secretarul Aprrii Robert McNamara era urmtoarea: dup ce submarinele sovietice erau identificate, trebuiau s fie forate s ias la suprafa i s se identifice. Deoarece nu tiau dac sistemul de comunicare subacvatic era compatibil cu cel sovietic, americanii au decis s foloseasc grenade antisubmarine de antrenament - aa-numitele practice depth charges (PDC) - care ar fi trebuit detonate n apropierea submarinelor pentru a le semnaliza s se ridice la suprafa.

Pe 23 octombrie, SUA au fcut public aceast procedur, comunicnd-o Moscovei i celorlalte guverne implicate. Ziua urmtoare, preedintele Kennedy a adus n discuie n cadrul edinei ExCom (Comitetul Executiv dedicat crizei) ameninarea reprezentat de submarinele sovietice, expunnd riscul unui incident n timpul interaciunilor cu acestea. Conform relatrilor ulterioare, atunci cnd Secretarul Aprrii, Robert McNamara, a explicat cum urmau s fie folosite grenadele antisubmarine pentru comunicarea cu submersibilele sovietice, Kennedy s-a artat foarte ngrijorat. Pe 27 octombrie 1962, criza rachetelor cubaneze atinsese un punct critic: un avion de spionaj U-2 al armatei americane fusese dobort deasupra Cubei, iar preedintele Kennedy amenina tot mai des cu invadarea Cubei, sub presiunea consilierilor militari. La cteva ore dup doborrea avionului american, navele marinei americane au identificat submarine sovietice apropiindu-se de Cuba i au folosit aparatura din dotare pentru a le urmri micrile. Cnd au considerat c submersibilele sovietice risc s ncalce blocada, navele americane au nceput s lanseze grenade antisubmarine pentru a le obliga s ias la suprafa. Americanii presupuneau c toi comandanii submarinelor sovietice fuseser informai despre metoda neconvenional prin care li se cerea s ias la suprafa. Presupunerea era greit. Guvernul sovietic nu a recunoscut niciodat c a recepionat mesajul americanilor, iar cei 4 comandani ai submarinelor sovietice nu fuseser informai. Situaia la bordul submarinului B-59, unul dintre submersibilele sovietice urmrite de americani, era critic. Sistemul de ventilaie se stricase, instalaiile de rcire erau blocate de sare, mai multe compresoare electrice se defectaser, iar bateriile erau aproape goale. Temperatura la bord varia ntre 45 i 50 de grade Celsius, atingnd chiar 60 de grade n camera motoarelor. Cldura infernal, alturi de nivelul ridicat de dioxid de carbon din aer, a fcut ca numeroi membri ai echipajului s leine. Comandantul Valentin Savitsky nu reuise s comunice cu Moscova de mai bine de 24 de ore. La ora stabilit pentru comunicarea radio, Savitsky fusese nevoit s scufunde vasul n regim de urgen dup apariia ctorva avioane americane. Conform regulilor stabilite de Moscova, torpilele nucleare cu care erau dotate submarinele sovietice nu puteau fi lansate dect n urma unui ordin codificat de la Kremlin. n cazul torpilelor convenionale, ordinul

de lansare putea fi dat chiar de comandatul flotilei. Cu toate acestea, torpilele nucleare nu erau dotate cu niciun fel de ncuietoare special care s previn utilizarea neautorizat - dac ofierul nsrcinat cu controlul focosului nuclear i cpitanul submarinului ar fi decis lansarea armei nucleare, acest lucru ar fi fost posibil. Pe lng echipaj, ce numra 78 de persoane, submarinul lui Savitsky gzduia n acea dup-amiaz civa pasageri: o echip de experi ce avea rolul de a intercepta i analiza mesajele navale americane i adjunctul comandantului flotilei de submarine, comandantul Vasili Arhipov (foto). Dei Arhipov i Savitsky erau egali n grad, cel de-al doilea era responsabil de soarta submarinului, fiind cpitanul su.

n acea dup-amiaz, la bordul submarinului vizibilitatea era minim. Comandantul decisese ca doar luminile de avarie s fie aprinse, pentru a conserva bateria. Din senin, n jurul vasului au nceput s se aud explozii puternice i din ce n ce mai aproape. Ulterior, membrii echipajului au relatat c se simeau "ca ntr-un butoi de metal lovit cu barosul". Comandantul vasului, Valentin Savitsky, se gsea n camera de control a submarinului, alturi de Arhipov i de eful echipei de informaii, Vadim Orlov. Ceea ce s-a ntmplat mai trziu a ieit la iveal abia n 2002, n urma dezvluirilor fcute de Orlov.

La un pas de catastrofa nuclear

Epuizai, cu tot mai puin oxigen, fr posibilitatea de a comunica cu celelalte submarine sau cu Moscova i netiind de ce erau atacai de americani, membrii echipajului de pe B-59 aveau nervii ntini la maxim. Vadim Orlov a relatat n 2002 cum au decurs clipele acelea: Americanii ne-au atacat cu ceva mai puternic dect o grenad. Ne gndeam doar c ne gsiserm sfritul. Dup atacul americanilor, comandatul Savitsky, complet epuizat dup dou zile petrecute pe oceane, era furios. Savitsky l-a chemat pe ofierul responsabil de torpila nuclear i i-a cerut s o pregteasc pentru lansare. Poate c rzboiul deja a nceput la suprafa, n timp ce noi pierdem timpul aici, jos, a ipat comandantul. i vom ataca! Vom pieri, dar i vom distruge! Nu vom face de rs marina URSS!, i-a justificat Savitsky ordinul. Vasili Arhipov a intervenit n situaia tensionat, opunndu-se vehement acestei decizii. n cele din urm, Arhipov a reuit s-l conving pe Savitsky s nu ia o decizie pripit, ntr-un moment de tensiune i oboseal. Cpitanul a fost convins de argumentele lui Arhipov i acceptat sugestia acestuia, ridicnd submarinul la suprafa.

Ofierii sovietici au descoperit c nava era nconjurat de nu mai puin de patru distrugtoare americane, iar cerul era survolat de numeroase elicoptere ce luminau submersibilul sovietic cu reflectoare. Epuizai, murdari i cu spiritul la pmnt, marinarii sovietici savurau aerul proaspt i rcoros precum nite oameni salvai de la nec.

Conform datelor marinei SUA, submarinul sovietic a ieit la suprafa la ora 21:52. Savitsky a cerut marinarilor s arboreze steagul rou al URSS (dei n mod normal ar fi fost arborat drapelul militar folosit de marin), pentru a sugera americanilor c submarinul su este protejat de o superputere.

La o or dup ce submarinul B-59 a ieit la suprafa, Savitsky a primit un mesaj de la Moscova n care i se cerea s scape de urmritori i s se retrag ntr-o poziie de rezerv, n apropiere de Insulele Bermuda. n dimineaa celei de-a doua zi, dup ce bateriile submarinului s-au ncrcat, Savitsky s-a scufundat la 150 de metri adncime i a plecat din punctul ce ar fi putut deveni locul n care a nceput cel de-al treilea rzboi mondial. La conferina n care Orlov a dezvluit detaliile incredibile de la bordul B-59 a fost prezent i Robert McNamara, Secretarul Aprrii n timpul crizei rachetelor. Acesta a afirmat c un atac nuclear asupra unui vas american s-ar fi putut transforma cu uurin ntr-un rzboi nuclear pe scar larg. Un alt participant la conferin, Dino Brugioni, unul din analitii CIA ce au interpretat primele imagini surprinse de avioanele-spion U-2, ce demonstrau prezena rachetelor sovietice n Cuba, a afirmat c "27 octombrie 1962 este o zi pe care nu o voi uita niciodat. Planeta ar fi putut fi distrus". Criza rachetelor cubaneze avea s se ncheie pe 20 noiembrie 1962, dup ce Hruciov a decis demontarea armelor sovietice ofensive din Cuba. Americanii au ridicat blocada naval, iar la sfritul anului au retras la rndul lor rachetele amplasate n Turcia. n urma acestei crize ce putea avea un final nefericit pentru ntreaga planet, cei doi lideri au agreat instalarea unei linii directe de comunicare ntre Casa Alb i Kremlin, aa-numitul "telefon rou". Vasili Arhipov nu a fost singurul erou sovietic care a mpiedicat declanarea unui rzboi total ntre SUA i URSS. n 1983, un alt incident a fost aproape de a provoca un holocaust nuclear.

Ar mai fi astzi posibil un rzboi nuclear?

Conform estimrilor fcute de oamenii de tiin ce editeaz jurnalul Bulletin of the Atomic Scientists i care au nfiinat Ceasul Apocalipsei pentru a atrage atenia asupra pericolului rzboiului nuclear, pe Terra exist n acest moment aproximativ 19.500 de arme nucleare, arhisuficiente pentru a ucide toi locuitorii de pe planet. Cercettorii spun c exist un risc alarmant ca armele nucleare s fie folosite n conflictele regionale din Orientul Mijlociu, Asia de nord-est i n Asia de sud. Exist i semne pozitive: spre exemplu, n 2004, India i Pakistan au stabilit, sub ndrumarea SUA, o linie roie care s serveasc la facilitarea dialogului i la prevenirea unei astfel de conflagraii. Chiar i aa, un rzboi nuclear ar putea izbucni n regiune: specialitii se tem de posibilitatea ca armele nucleare pakistaneze s ajung sub controlul unor grupri teroriste islamiste. O alt ar ce ar putea sta la originea unui rzboi nuclear este Coreea de Nord, unde Kim Jong-un a ajuns recent la putere dup moartea tatlui su, Kim Jong-Il. n vrst de 28 de ani, Kim Jong-un este cel mai tnr lider al unui stat i totodat cel mai tnr conductor ce dispune de arme nucleare. Nu n ultimul rnd, Iranul este acuzat de statele occidentale c programul su nuclear nu are n totalitate scopuri civile, precum generarea de energie electric, statul islamic fiind acuzat c intenioneaz s construiasc o arm nuclear ce ar destabiliza Orientul Mijlociu. Mai muli oameni de tiin iranieni ce activau n domeniul nuclear au fost asasinai, iar centrele nucleare au suferit atacuri cibernetice. n decembrie 2011, fostul ef al serviciului de informaii al Arabiei Saudite, prinul Turki al-Faisal, a declarat c ara sa va dori la rndul su s produc arme nucleare n cazul n care Iranul va intra, dup Israel, n clubul select al rilor care dispun de un arsenal atomic. Nuclear Threat Initiative, o organizaie non-guvernamental care pledeaz mpotriva proliferrii armelor nucleare, a dat publicitii un clasament n care cele 32 de state care dein cel puin un kilogram de plutoniu sau de uraniu mbogit sunt clasate n funcie de condiiile de siguran n care sunt stocate materialele nucleare. Conform rezultatelor, rile care las cel mai mult de dorit n ceea ce privete securitatea nuclear sunt Coreea de Nord, Pakistan, Iran, Vietnam, India i China. Aadar, chiar dac Rzboiul Rece s-a ncheiat, omenirea este expus i n secolul al XXI-lea riscului unei deflagraii nucleare. Principalul arhitect al politicilor americane n timpul Rzboiului Rece i totodat unul dintre cei mai apreciai diplomai din istoria SUA, George F. Kennan, pleda n anii '80 pentru renunarea la armele nucleare, transmind un mesaj liderilor rilor cu arsenal atomic: "Pentru numele lui Dumnezeu, pentru dragostea pe care o purtai copiilor votri i civilizaiei de care aparinei, ncetai aceast nebunie! Suntei muritori. Suntei supui greelilor. Nu avei niciun drept s inei n minile voastre - nu este nimeni suficient de nelept i de puternic s fac asta - o putere att de distructiv nct s pun punct vieii civilizate pe o mare poriune din aceast planet". La momentul n care Kennan a scris aceste cuvinte, pledoaria sa a fost ignorat. Rmne de vzut dac avertismentul lui va fi luat n serios, totui, mcar pe ultima sut de metri.

Iarna nucleara. Un exercitiu (inca) de imaginatie

Numerosi ganditori si analisti au luat in calcul posibilitatea ca sfarsitul lumii sa nu imbrace forma unor calamitati naturale, declansate de vointa pacificatoare a Zeilor sau de alinierea astrelor, cat sa fie mai ales rezultatul malefic al tendintei umane de autodistrugere. Candva ratacitori prin salbaticia primordiala, am escaladat in timp scara progresului tehnologic, am preluat haturile civilizatiei si ne-am autoproclamat Stapani ai planetei. Dar cata vreme vom fi in stare sa conducem lumea fara sa ne autodistrugem? Este binecunoscut faptul ca atunci cand ii pui unei maimute un bat in mana, inevitabil aceasta il va folosi, in cele din urma, ca pe o arma impotriva altei maimute. Am reusit oare sa devenim ceva mai mult decat niste simple primate si sa folosim batul in beneficiul comun, ca pe o unealta? Sau ne dam singuri cu el in crestetul capului?

De la bomba atomica la iarna nucleara

Subordonati genetic, chiar si astazi, trecutului nostru salbatic, am lasat in urma sinuosului traseu prin istorie o bine impregnata dara de sange. Am distrus civilizatii, am semanat razboiul in cele mai pasnice tinuturi si am mutilat fata psi ecosistemul planetei noastre, pe masura ce puterea de distrugere a armelor noastre a devenit tot mai mare. In data de 16 iulie 1945, sub "bagheta" directorului Proiectului Manhattan, J. Robert Oppenheimer, a fost realizata prima testare incununata de succes a celei mai distrugatoare arme de pana atunci, bomba atomica. Principiile de constructie si capacitatea de distrugere a bombelor nucleare sunt neschimbate de 50 de ani. In conditiile in care incheierea Razboiului Rece, din perspectiva real politica, nu a insemnat decat transformarea sistemului mondial de securitate dintr-unul bipolar, relativ stabil si bine conturat, in unul multipolar, haotic si imprevizibil, ne putem intreba daca nu cumva suntem predestinati unui final pe care deja ni l-am scris. Focoasa nucleara moderna

Pe 6 august 1945, in primul oras-tinta ales de americani, Hiroshima, vremea era foarte frumoasa. La ora locala 8.15 a.m., din bombardierul Enola Gay s-a lansat Little Boy. Bomba a explodat la 580 de metri deasupra orasului. Sergentul George Caron, cel care a declansat mecanismul de lansare, declara: "Ciuperca norului mi-a oferit o priveliste spectaculoasa: o masa de bule gri-purpurii, in miezul careia totul ardea." Doua treimi din oras au fost distruse. Pe o raza de 10 kilometri, aproximativ 90.000 de cladiri au colapsat instantaneu. Scopul atacului asupra Hiroshimei a fost nu distrugerea vreunei baze militare, ci a intregului oras. Tintele nu erau militari, ci civili. Comitetul care a stabilit tintele a hotarat in cunostinta de cauza ca bomba sa fie detonata asupra Hiroshimei, un oras neimplicat in razboi. Conform declaratiilor oficialilor americani, efectul bombei trebuia sa fie "spectaculos", sa devina subiectul de prima pagina a presei internationale. Inaintea atacului, Hiroshima avea o populatie de 350.000 de locuitori. Circa 70.000 au murit in primele cinci minute dupa explozie. Alti 170.000 si-au pierdut viata in urmatorii cinci ani. In mod normal, dupa primul atac, Statele Unite ar fi trebuit sa acorde Japoniei un ragaz pentru a capitula. Totusi, americanii nu au luat in calcul aceasta solutie. Ei au asteptat doar sa se produca suficient plutoniu-239 pentru a lansa al doilea atac. Acesta a avut loc pe 9 august 1945, cand, la ora 11.02 a.m., Fat Man a fost detonat la 500 de metri deasupra orasului Nagasaki. Fat Man fusese destinat localitatii Koruka, insa aceasta a fost crutata datorita cetii dese ce se lasase in dimineata atacului. Aproximativ 40% din Nagasaki a fost distrus. Desi Fat Man era o bomba mult mai puternica decat Little Boy, terenul accidentat pe care era amplasat orasul a facut ca, din cei 270.000 de locuitori, "numai" 25.000 sa moara in ziua exploziei. Din cauza radiatiilor insa, pana la sfarsitul anului, au mai murit 50.000 de persoane. Fotografie de arhiva, realizata la cateva secunde dupa explozia nucleara de la Hiroshima

La 63 de ani distanta de aceste orori, umanitatea tremura inca de teama, gandindu-se la efectele devastatoare ale armamentului atomic. Pe masura ce arsenalul nuclear global si-a marit proportiile, la fel s-a intamplat si cu spaima oamenilor care se gandesc la magnitudinea unui posibil razboi purtat cu astfel de resorturi. Cum oamenii de stiinta au inceput sa reflecteze la posibilele ramificatii ale unui asemenea conflict, un nou termen a intrat in cultura populara: "iarna nucleara".

Rezultatul final este intunericul

Cand tinta asupra careia e detonata o bomba nucleara este o zona populata, deflagratia produce pagube devastatoare. Gradul distrugerilor variaza in functie de distanta dintre sol si centrul exploziei, denumit hipocentru sau punct zero. Cu cat distanta e mai mica, cu atat efectul este mai mare. Distrugerile si victimele sunt provocate de patru factori:

valul intens de caldura care se naste datorita exploziei; presiunea cauzata de undele de soc produse de suflul exploziei; radiatiile emise de bomba; efectul de fallout: norii radioactivi care raman in urma exploziei, formati din particule radioactive si din ramasitele bombei, care, in cele din urma, cad pe sol. In punctul zero, totul se evaporeaza instantaneu, din cauza temperaturilor extrem de ridicate (peste 300 de milioane de grade Celsius). Pe o raza de 10-15 kilometri, caldura emanata de explozie provoaca combustii instantanee sau arsuri mortale, iar presiunea deflagratiei spulbera toate cladirile. In imediata vecinatate a suflului, victimele mor din cauza caldurii, a expunerii acute la radiatii inalte si a incendiilor devastatoare.

Pe termen lung, efectul de fallout face ca dezastrul sa se raspandeasca intr-un spatiu vast: particulele radioactive sunt purtate de vant si/sau penetreaza resursele de apa. Oameni aflati la mii de kilometri de explozie sunt astfel expusi radiatiilor ucigase. In anii '80, mai multi fizicieni lansau ipoteza ca datorita Razboiului Rece, adica datorita inarmarii globale in lipsa unui protocol care sa controleze proliferarea armelor nucleare, exista, teoretic, posibilitatea ca mai multe asemenea bombe sa explodeze in acelasi timp, in diferite parti ale lumii. Acest dezastru ar provoca Iarna Nucleara. Visul lui Sarah Conner din filmul-cult al lui James Cameron, Terminator 2 (1991) - deflagratia care produce Iarna Nucleara Dintr-o data, cerul este luminat cu stralucirea a 1.000 de sori. Milioane de vieti se mistuie subit si se transforma in cenusa. Intr-un final, pe masura ce furtunile nucleare incandescente inabusa orase si paduri, torentele de fum se ridica in atmosfera pentru a incapsula planeta in nori negri si grosi de cenusa si radiatii. Scenariul care sta la baza acestei ipoteze este ca explozia concomitenta a 500 de bombe nucleare precum cele de la Hiroshima si Nagasaki ar duce la anihilarea procesul de fotosinteza, astfel incat ultimele consecinte ale Iernii Nucleare ar fi disparitia tuturor surselor de hrana, a intregii vegetatii si a tuturor animalelor de pe Pamant, ceea ce ar duce, implicit, la disparitia rasei umane. Rezultatul final este un intuneric general, temperaturi glaciale si, posibil, extinctia intregii vieti de pe Pamant. Acesta este, in termeni mari, tabloul care infatiseaza rezultatul final al unui razboi atomic de proportii.

Iarna nucleara reprezinta un dezastru colateral abatut asupra mediului. Daca un atac nuclear ar putea viza infrastructura militara a unei natiuni sau centrele de control ale acesteia, repercusiunile asaltului ar fi de necontrolat si s-ar abate fara discernamant asupra intregii atmosfere si suflari planetare. Despre atmosfera, oamenii de stiinta cred ca a evoluat la starea in care se gaseste astazi odata cu organismele unicelulare, permitand in acelasi timp soarelui sa ne incalzeasca planeta. Radiatia solara trece prin atmosfera si incalzeste suprafata Pamantului, care emite apoi radiatie terestra, ce incalzeste aerul. Daca o cantitate suficient de mare de cenusa provenita de la orase, paduri si campii incendiate se ridica in cer, aceasta poate actiona precum o umbrela, ridicand un scut al mortii intre Soare si Pamant. Or, daca radiatia solara care ajunge pe solul Terrei isi pierde din concentratie, atunci la fel se intampla si cu cea emisa dinspre Pamant in spatiu si astfel, temperatura atmosferei scade, provocand eco-dezastre si calamitati globale.

S-a intamplat chiar in istoria recenta

Exemple ale unui astfel de scenariu, la scara redusa, s-au intamplat chiar in istoria recenta. De exemplu, eruptia din 1883 a vulcanului indonezian Krakatoa a proiectat suficienta cenusa vulcanica in atmosfera incat sa scada temperatura globala cu 1,2 grade Celsius, timp de un an. Cateva zeci de ani mai devreme, in 1815, eruptia unui alt vulcan indonezian, Muntele Tambora, a impiedicat intr-atat patrunderea luminii solare in jurul globului, incat a cauzat ceea ce a ajuns sa fie numit "anul fara vara". Scenariul Iernii Nucleare a capatat valentele unei terifiante frici colective in momentul eruptiei vulcanilor Sfanta Elena, din SUA, si Pinatubo, din Filipine. Cele doua cataclisme au demonstrat - prin uriasii nori si praful care au traversat sute de mii de kilometri, intunecand cerul si distrugand flora si fauna de pe suprafete intregi - ca, in cazul unui razboi atomic, scenariul Iernii Nucleare are toate sansele sa devina realitate. In

1816, locuitorii SUA au experimentat in timpul verii zapezi si temperaturi cu 3 pana la 6 grade sub media normala. Aceasta scadere a temperaturilor a devastat culturile agricole si a cauzat sute de mii de decese. Unii arheologi teoretizeaza ca un si mai mare cataclism a avut loc in urma cu 65 milioane de ani, atunci cand un asteroid a intrat in coliziune cu Terra. Denumit evenimentul de extinctie K-T, unii experti considera ca aceasta coliziune s-ar putea sa fi generat atata cenusa si resturi in atmosfera incat sa provoace o iarna teribila, asa cum ar fi una nucleara, doar ca printr-o metoda diferita de generare a impuritatilor atmosferice. Unii palenontologi suspecteaza ca tocmai o astfel de iarna a condus la disparitia dinozaurilor. Eruptia din 1999 a vulcanului Krakatoa (813 m) - eruptiile vulcanice reprezinta un "mic" experiment natural in creuzet care ne da o idee asupra impactului devastator pe care l-ar putea avea Iarna Nucleara

Dezastrele naturale nu reprezinta insa singurul factor care influenteaza schimbarile de temperatura. In timpul razboiului declansat in 1991 in Golful Persic, 736 de rezervoare de petrol au fost incendiate in ciocnirile dintre armata SUA si irakieni. Focurile au ars timp de noua luni, perioada in care temperaturile medii locale au scazut cu 10,2 grade Celsius. Oricat de dramatice ar parea aceste exemple, teoriile referitoare la iarna nucleara cladeau in anii '80 imagini mult mai sumbre in cazul izbucnirii unui razboi nuclear intre superputerile militare ale SUA si URSS-ului de atunci. Teoreticienii preziceau in acea vreme scaderi ale temperaturilor cu pana la 40 grade Celsius. O astfel de iarna ar fi completat distrugerea provocata de razboiul atomic, trimitand supravietuitorii spre o lume de cosmar, a inghetului si a foametei. Imagini de cosmar - in urma retragerii trupelor irakiene, 6 milioane de barile de petrol au ars zilnic, vreme de 9 luni, in Kuwait, in 1991 - intunecand cerul

Diversitate nucleara
In cartea "Un destin pe care nimeni nu l-ar fi banuit", publicata in 1990 de Carl Sagan si Richard Turco, cei doi teoreticieni ai iernii nucleare propun sase tipuri ale unei astfel de manifestari apocaliptice, menite sa stimuleze intelegerea posibilelor consecinte atmosferice ale razboaielor moderne.

1. Iarna nucleara minima: in timpul unui razboi nuclear, in cazul cel mai fericit, un atac de mici
proportii ar provoca un strat minim de nori de cenusa deasupra Pamantului si, implicit, un impact redus sau poate chiar inexistent asupra mediului global. Chiar daca daunele asupra zonelor vizate s-ar dovedi destul de substantiale, restul omenirii nu ar suferi totusi consecinte atmosferice apocaliptice.

2. Iarna nucleara marginala: Segan si Turco prezic un scenariu sumbru chiar si pentru un astfel de
efect al razboiului nuclear. Ei calculeaza ca numai cateva detonari nucleare asupra centrelor urbane in timpul unui razboi atomic ar putea diminua cu cel putin cateva grade temperaturile din emisfera nordica. Productia

agricola ar avea de suferit, degenerand in foamete, in special daca evenimentul va fi acompaniat de seceta. In tinp ce o mare cantitate de cenusa s-ar intoarce pe Pamant in ploi innegrite, o considerabila parte din resturi ar ramane in atmosfera superioara. Cei doi autori ai cartii sunt de parere ca pierderile umane rezultate in urma unei astfel de ierni nucleare le-ar egala pe cele din timpul razboiului nuclear. Totul sub ecuator ar ramane in mare parte neafectat, data fiind separarea emisferica a curentilor de aer si faptul ca cele mai multe tinte nucleare se afla in emisfera nordica.

3. Iarna nucleara nominala: Sagan si Turco catalogheaza aceasta clasa de iarna drept rezultat final al
unui razboi nuclear soldat cu detonarea a 6.000 pana la 12.000 de focoase nucleare. Supravietuitorii ar avea de infruntat ceruri intunecate, seceta larg raspandita, radioactivitate si scaderi ale temperaturii globale de pana la zece grade Celsius. Lumina soarelui din amiaza ar fi doar la o treime din ceea ce era inainte de razboi. In cateva luni de zile, norii s-ar disipa, iar soarele ar parea ca arde mai puternic decat oricand. Deoarce exploziile nucleare ar distruge o mare parte din stratul de ozon, mari cantitati de radiatie solara ar ajunge pe suprafata Pamantului. Emisfera sudica n-ar suferi nici in aceasta situatie schimbari climatice majore.

4. Iarna nucleara substantiala: Acest scenariu, precedat de un razboi nuclear la scara mare, implica
urmari catastrofale pentru emisfera nordica: temperaturi glaciale, radioactivitate generala, poluare, distrugerea stratului de ozon si precipitatii permanente. Toate acestea timp de mai multi ani. Plantele verzi abia daca ar primi suficiente raze de soare pentru fotosinteza. Culturile agricole s-ar compromite, miliarde de oameni ar muri, specii intregi ar disparea pentru totdeauna si, desi umanitatea probabil ar supravietui, civilizatia, asa cum o stim, s-ar putea sa nu aiba sanse de refacere. Daunele provocate in emisfera sudica ar depinde de numarul de detonari de sub ecuator.

5.Iarna nucleara severa: In aceasta versiune, mai putin de 1% din lumina soarelui ar mai atinge
suprafata Pamantului timp de mai multe luni de zile, provocand o scadere drastica a temperaturilor globale si incapacitatea plantelor de a mai realiza fotosinteza. Impreuna cu foametea si poluarea generalizate, autorii

prezic o scadere agricola comparabila cu cea din Epocile Intunecate o mortalitate severa.

6. Iarna nucleara extrema: Este vorba despre cel mai nefast caz posibil, bazat pe temerile din timpul
Razboiului Rece, atunci cand omenirea se astepta la declansarea unui razboi nuclear devastator. In aceasta situatie, aproape toate armele nucleare din intreaga lume ar fi consumate. Rezultatul ar fi intunericul complet si sucombarea majoritatii formelor de viata terestra sub presiunea rece si neagra a mormantului atmosferic astfel creat.

Sceptici vs alarmisti
In ciuda scenariilor prezentate, iarna nucleara este, mai degraba, doar o teorie foarte controversata. In multe sensuri, dezbaterea fenomenului este asemanatoare cu discutarea incalzirii globale. In ambele cazuri, este usor de clasificat una dintre parti ca alarmista, iar cealalta ca superficiala. Este, de asemenea, usor sa atribui motive politice fiecarei tabere. Atmosfera este un sistem extrem de complicat. Atunci cand ai un complex de 5.5 milioane de miliarde de tone de gaze si nenumarate elemente locale, globale, terestre si extraterestre care il pun in miscare, este greu sa intelegi principiul de functionare al intregului angrenaj. Chiar si supercomputerele avansate isi pierd din eficienta atunci cand incearca sa faca prognoze meteorologice pentru mai multe zile. Utilizarea acestor modele a dat nastere notiunilor de "teorie a haosului" si "efect al fluturelui". Cea mai mica schimbare poate avea consecinte enorme conform acestor principii si exista un pic de neprevazut in absolut orice. In perioada anilor '70, Academia Nationala de Stiinte din SUA si Biroul American de Valorificare Tehnologica au stabilit posibilele efecte ecologice ale razboiului nuclear, iar in 1982, Academia Suedeza de Stiinte a publicat "Atmosfera de dupa un Razboi Nuclear: Apusul de la pranz". Acest raport prevedea ca fumul eliberat de orasele si padurile incendiate ar putea diminua lumina soarelui, cu urmari periculoase. Se considera ca acest raport, impreuna cu publicatia din 1983 a lui Richard Turco si Carl Sagan, ar fi jucat un rol destul de important in calmarea conflictului dintre SUA si URSS din timpul Razboiului Rece.

In timp ce majoritatea oamenilor de stiinta cad de acord asupra faptului ca iarna nucleara ar avea unele efecte asupra atomosferei, nu toata lumea marseaza pe premiza severitatii. Aceste oscilatii si contre in opinii au dat nastere unui set de curiozitati, cum ar fi: 1. Cat material ar fi de fapt ars in urma unui schimb de bombe nucleare? 2. Cat din resturile rezultate ar ramane in atmosfera si cat ar cadea la loc pe suprafata Pamantului?

3. Cata lumina solara ar impiedica acesti nori sa patrunda in atmosfera? 4. In timpul carui sezon atacul ar avea cea mai mare eficienta? Daca s-ar petrece iarna, ar putea fi rezultatele mult mai putin severe? Pe masura ce intelegerea atmosferei se imbunatateste in randul specialistilor, cercetatorii continua sa aplice datele obtinute pentru a prospecta manifestarea iernii atomice. Conform modelelor climatice moderne, cercetatorii teoretizeaza ca pana si un razboi nuclear regional ar duce la o iarna atomica de tip marginal pentru toata lumea. Potrivit studiilor facute in 2007, daca India si Pakistan ar lansa 50 de rachete nucleare una spre cealalta, intreaga planeta ar putea fi supusa la zece ani de nori de fum si la o scadere pe trei ani a temperaturii cu aproximativ 1.25 grade Celsius. Nu avem inca un secol intreg de cand am inventat armamentul nuclear, iar pana acum am reusit sa evitam un conflict nuclear regional de aceasta natura. Ne vom putea oare mentine aceasta tendinta? Sau oamenii nu vor pretui pacea pana nu vor testa pe viu aplicarea practica a unei ierni nucleare? Pe termen lung, armele nucleare au o capacitate de distrugere incredibil de mare. Din aceasta cauza, dupa incheierea Razboiului Rece, majoritatea guvernelor lumii au incercat si incearca sa limiteze pe cat posibil raspandirea tehnologiei de fabricare a bombelor nucleare, a materialelor radioactive si a arsenalului nuclear. Insa, in ciuda eforturilor diplomatice, slabiciunea din ce in ce mai acuta a ONU si lipsa din sistemul mondial a unui alt actor potent care sa garanteze stabilitatea internationala (in conditiile in care SUA actioneaza, totusi, conjunctural, in functie de propriile interese) fac ca amenintarea nucleara sa ramana o grava problema de securitate a secolului XXI. SPUNE-TI PAREREA! Crezi ca iarna nucleara reprezinta o posibilitate sau o fictiune? Sunt indreptatite diverse natiuni sa experimenteze cu focoase nucleare? Ar avea nevoie omenirea de un acord global de distrugere a focoaselor nucleare? Este legitim ca unele natiuni sa aiba arsenal atomic, in vreme ce altora le este interzis acest privilegiu strategic? Ce parere ai despre acest articol?

Ea este Penetratoarea! Cea mai mare bomba nonatomica

Pentagonul intentioneaza sa urgenteze cercetarile in scopul construirii inainte de termenul de 20 iulie 2010, a celei mai puternice bombe non-atomice din intreaga lume, declara reprezentantii Air Force, care nu exclud folosirea noii arme in viitoarele conflicte din Orientul Mijlociu si Coreea de Nord.

Noua unealta a mortii, poarta numele inspirat de: Massive Ordonance Penetrator (MOP) si este aflata inca sub testari. MOP are o greutate socanta de 13 tone si 607 kilograme, fiind cea mai mare bomba conventionala construita pana in prezent. MOP a fost conceputa pentru a distruge buncarele aflate la mare adancime, pe care celealate bombe sau rachete nu le pot atinge. Daca Congresul American decide sa aloce suficente fonduri programului nostru, avionul modificat Northrop Grumann Corps radar evading B2 bomber, va fi capabil sa poarte mega-bomba in iulie 2010, declara Andy Bourlan, purtatorul de cuvant al Air Force. Bomba va avea un progam de ghidare cu precizie produs de Boeing Co, introdus in premiera in interiorul celei mai mari bombe conventionale din dotarea fortelor armate americane. Compania Boeing din Chicago a declarat ca Pentagonul a facut comanda pentru un numar de 72 de asemenea bombe. MOP va avea o lungime de 6 metri, si va putea fi lansata de la bordul aeronavelor militare din genul B52 sau B2. Bomba va putea distruge buncare aflate la adancimea record de peste 60 de metri, inainte de a exploda in interiorul solului, conform datelor date publicitatii de Pentagon.

O noua arma inteligenta va fi testata in Afganistan

O racheta de ultima generatie capabila sa stea in aer si sa atace la momentul potrivit va fi testata curand impotriva gruparilor talibane din Afganistan, a anuntat Ministerul Apararii din Marea Britanie. Asa numita Lurcher Bombe va oferi o acoperire de10 ore pe o distanta de 160 km. pentru trupele britanice care activeaza in Afganistan, fiind gata in orice moment sa loveasca inamicul cu precizie chirurgicala. Denumita oficial Fire Shadow, racheta este de conceptie si productie exclusiv britanica si va face parte din arsenalul de razboi al Royal Artillery. Primele teste au fost facute la inceputul acestui an in poligoanele din Tara Galilor, urmand ca in decursul anului 2010 aceasta arma inteligentasa fie pusa in functiune in Afganistan. Fire Shadow are capacitatea de a stationa in aer deasupra zonei de conflict de unde poate fi ghidata spre tinta aleasa in decurs de doar cateva secunde. Armata britanica doreste sa opereze unele modificari la acest tip de racheta, intentionand sa monteze mai nulte focoase, pentru ca astfel echipata, noua racheta sa fie capabila sa loveasca mai multe tinte la alegerea si in intervalul de timp dorit de britanici. Fire Shadow va putea fi actionata de trupele terestre, de catre operatorii din avioane si elicoptere sau din Watchkeeper Surveliance,

noul tip de drona al Royal Army prin intermediul laserului. Odata lansata, Fire Shadow nu mai poate fi intoarsa la baza. Cu toate acestea, daca nu este folosita, ea poate fi distrusa controlat inca de cand se afla in zbor. Sursa : Daily Mail