Boli cu transmitere sexuala

Generalitati
S-a observat ca in trecut incidenta bolilor cu transmitere sexuala crestea considerabil in perioadele de razboi sau alte conflicte militare majore. Acest lucru a fost pus pe seama migratiei intense a populatiei in acel moment, a educatiei sexuale precare dar si interesului scazut al populatiei active sexual pentrumijloacele de protectie si contraceptie. In momentul de fata incidenta bolilor cu transmitere sexuala se mentine ridicata, in ciuda progreselor realizate de medicina moderna in diagnosticarea, tratarea si vindecare majoritatii acestor boli. Singura perioada in care s-a inregistrat o diminuare a ratei bolilor transmise sexuala (BTS) a fost intre anii 1950-1960, insa din aceasta perioada continua sa creasca, un varf considerabil fiind atins intre anii 70-80. O data cu descoperirea virusului HIV si stabilirii faptului ca acesta are transmitere sexuala, incidenta a scazut. Nu simtitor insa, iar acum procentele si statisticile se mentin ingrijoratoare. In urma cu 12 ani, expertii estimau ca peste 1 milion de persoane se infecteaza zilnic cu orice tip de BTS; dintre acestea, peste 60% erau persoane cu varsta sub 25 de ani. Pana in 1999 in lume erau inregistrate 340 de milioane de noi cazuri de sifilis, gonoree, trichomoniaza. BTS reprezinta o importanta problema de sanatate publica, atat prin repercursiunile asupra individului in sine, cat si asupra societatii si economiei. Prevenirea lor se poate realiza usor, mijloacele de protectie fiind astazi disponibile atat in magazine cat si in farmacii. Prin utilizarea lor, sexul poate redeveni sigur si acest lucru il face o experienta placuta pentru ambii parteneri. Metodele de protectie sunt eficiente in prevenirea contracararii BTS, insa singura cale 100% sigura este abstinenta. Cum o astfel de masura este dificil de urmat, specialistii au imaginat o gama larga de alte metode mult mai practice, care se bazeaza in principal pe evitarea contactului direct cu fluide sau cu zone ale corpului prin care se pot transferamicrobi sau paraziti. Bolile cu transmitere sexuala sau bolile venerice sunt infectii transmise prin contact sexual (normal, oral sau anal) dar care pot fi transmise si pe alte cai. Printre mijloacele de transmitere ale acestor boli, in afara de contactul sexual, mai putem intilni: contactul cu zona infectata, contactul cu obiecte infectate (ace, etc.) sau de la mama la fat, etc.

Aceste boli pot fi clasificate in doua mari categorii: 1. Bolile cu transmitere sexuala majore, din care fac parte: - sifilisul - gonoreea sau blenoragia - sancrul moale - granulomul inghinal - limfogranulomatoza inghinala 2. Bolile cu transmitere sexuala minore, din care fac parte: - uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din aceasta categorie sunt provocate de chlamydii, mycoplasme,candida albicans, tricomonas vaginalis) - tricomonaza urogenitala - candidozele urogenitale - herpesul genital - vegetatiile veneriene - molluscum contagiosum - scabia - pediculoza - unele forme de hepatita virala. In ultimul deceniu, infectia cu HIV, cea mai periculoasa infectie, alaturi de sifilis, a provocat epidemii fara precedent. Exprimarile clinice ale bolilor cu transmitere sexuala apar mai ales in regiunea genitala, dar pot fi evidente si in cavitatea bucala, pe tegument sau la nivelul ochilor - conjunctival. In zona genitala, simptomele se manifesta prin secretii neobisnuite, dureri in zona pelviana, arsuri, prurit, senzatie de iritatie, dureri in timpul actului sexual (dispareunie) sau la urinare (disurie). Prezenta tuturor acestor simptome nu este obligatorie - unele dintre ele disparand de la sine, desi infectia ramane in organism pana la tratare sau cronicizare. Primul pas in tratarea bolilor cu transmitere sexuala este consultul medical si diagnosticarea corecta. Nu este recomandat tratamenulul empiric sau ca urmare a consultarii altor surse de informare neoficiale de multe ori incorecte. Medicul poate fi unul de familie in prima faza ce va va trimite la un specialist in boli dermato - venerice, care va face analize si va aplica tratamentul corespunzator. Acest tratament trebuie continuat pe toata perioada recomandata, chiar daca simptomele dispar, iar actul sexual poate fi reluat dupa 3 zile de la incetarea tratamentului in conformitate cu recomandarile medicului specialist. Riscul de infectare cu aceste boli este mai mare in contactul sexual cu mai multi parteneri, atunci cand nu este folosit prezervativul ca mijloc de protectie si cind sunt utilizare droguri injectabile intravenos, cand partenerul se drogheaza sau are la randul lui mai multi parteneri sexuali.

Sifilisul - lues
Generalitati
Sifilisul este o boala/infectie cu transmitere sexuala, care netratata poate produce complicatii majore. Infectia are perioade alternative de activitate si inactivitate (perioade de latenta). Simptomele apar in timpul perioadelor de activitate; in perioadele de latenta nu exista nici un simptom, dar pacientul este infectat in continuare. Oricine vine in contact cu o persoana infectata cu sifilis se poate imbolnavi.Nu este necesar contactul sexual pentru a fi transmisa infectia, aceasta se poate realiza si prin simplul contact cu gura, rectul sau organele genitale ale unei persoane infectate. Sifilisul apare in urma infectiei cu Treponema Pallidum. El poate fi primar, secundar, tertiar, poate avea forme congenitale (sifilisul congenital - in care copilul este infectat la nastere de catre mama bolnava) si alte forme nu foarte bine delimitate: - latent - fara simptome dar cu rezultatele testelor pozitive - forme de trecere intre secundar si tertiar, etc. Primul simptom in cazul sifilisului primar este aparitia unei pete rosii (macula eritematoasa), care devine o eroziune, adancindu-se, si apoi o ulceratie care doare doar in cazul traumatizarii sau al suprainfectarii. La femei pot fi afectate labia, vaginul, uretra si perineul. La ambele sexe mai pot fi afectate regiunea anorectala, mamelonara, buzele, limba, amigdalele, etc. Complicatiile care pot aparea sunt fimoza, parafimoza, suprainfectari ale leziunii, blocajul cailor limfatice (limfedem) cu edemul penisului si a scrotului sau a labiilor. Sifilisul secundar este considerat o stare septica cu Treponema - simptomele pot aparea in 3 - 6 saptamani, determinand aparitia silifidelor. Acestea sunt pete mici, roz - pal, care nu ies in relief si determina rozeola silifica sau care ies putin in relief pe piele (papule). Pot aparea stari asemanatoare gripei (lipsa poftei de mancare, dureri de cap(cefaleea) si musculare, articulatii ce dor, rinoree, etc). Se poate instala sifilisul latent sau cel tertiar, dar in ultima perioada acestea apar tot mai rar datorita tratarii la timp si a mijloacelor de informare in masa.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Mod de transmitere

4. Simptome 5. Sifilisul congenital 6. Mecanism fiziopatogenetic 7. Factori de risc 8. Consultul de specialitate 9. Expectativa vigilenta 10. Medici specialisti recomandati 11. Investigatii 12. Diagnostic precoce 13. Tratament - Generalitati 14. Profilaxie 15. Tratament ambulatoriu 16. Tratament medicamentos 17. Efecte adverse 18. Tratament chirurgical 19. Alte tratamente

Cauze
Sifilisul este o infectie produsa de bacteria numita Treponema pallidum.

Mod de transmitere
Transmiterea bacteriei se realizeaza de obicei in timpul contactului sexual vaginal, anal sau oral. Bacteria care determina sifilisul este transmisa de la o persoana la alta prin contactul direct cu: - leziunea deschisa (sancru) care apare in timpul stadiului primar - membrane mucoase sau alte tipuri de leziuni, care apar in timpul stadiului secundar si uneori in cadrul sifilisului latent.

Leziunile apar de obicei la nivelul organelor genitale externe, vaginului, anusului sau rectului. Leziunile pot uneori apare pe buze sau in jurul buzelor. Bacteria patrunde in organism, de obicei prin membranele mucoase, cel mai frecvent prin cele din jurul organelor genitale si cailor urinare. Rareori bacteria patrunde in organism prin solutii de continuitate ale tegumentelor, cum sunt de exemplu taieturile, sau prin sarut, daca persoana infectata are o leziune la nivelul gurii sau buzelor. Sifilisul se mai poate transmite si prin folosirea unui ac anterior folosit pentru/de o persoana infectata. O alta cale de transmitere este prin transfuziile de sange, dar aceasta cale este foarte rar intalnita, deoarece sangele recoltat pentru transfuzii este testat pentru bolile cu transmitere sexuala si bacteria care produce sifilisul nu rezista mai mult de 24-48 de ore in conditiile in care este stocat sangele pentru transfuzii. In cazul femeilor gravide si infectate cu sifilis, bacteria poate traversa placenta si infecta fatul in orice moment al sarcinii sau al nasterii (sifilis congenital). Sifilisul nu se transmite prin contactul intamplator cu scaunele de toaleta, clantele usilor, prin apa din piscine, cazi de baie, prin haine sau prin vesela. O infectie cu Treponema pallidum in trecut, nu ofera protectie individului pentru o noua infectie, desi, in rare cazuri, poate apare o rezistenta fata de boala care protejeaza individul fata de o noua infectie.

Perioada de incubatie
Perioada de incubatie este perioada dintre expunerea la infectie si momentul in care apar simptomele. O leziune a pielii numita sancru, este primul simptom al sifilisului cu transmitere sexuala. Sancrul apare intr-un interval de 10-90 de zile de la momentul infectiei, de obicei intervalul este de 21 de zile.

Perioada de contagiozitate
O persoana cu sifilis poate transmite boala (este contagios) partenerilor, atunci cand sunt prezente leziunile primare sau secundare. Persoana infectata poate sa fie contagioasa intermitent ani de zile si este intotdeauna contagioasa cand sunt prezente leziuni deschise sau eruptii cauzate de sifilis.

Simptome
Sifilisul are o evolutie in patru stadii, fiecare stadiu avand simptome aparte.

- Sifilisul primar

In cadrul stadiului primar un sancru, de obicei nedureros, apare la locul de patrundere al bacteriei in corp. Acesta apare de obicei in 3 saptamani de la expunere (limitele intervalului sunt de 10-90 zile). Persoana infectata este foarte contagioasa in timpul stadiului primar. La barbati sancrul apare frecvent in regiunea genitala, de obicei dar nu intotdeauna, pe penis. Aceste leziuni sunt de obicei nedureroase. La femei sancrul poate apare la nivelul organelor genitale externe sau interne. Sancrul poate trece neobservat atunci cand apare la nivelul vaginului sau a partii inferioare a uterului (cervix) deoarece sunt nedureroase si greu de vizualizat. Cresterea in volum a limfo-ganglionilor (adenopatia) apare de obicei in apropierea zonei unde se gaseste sancrul. Sancrul poate apare si alte parti ale corpului. Cand se intampla acest lucru, sancrul este de obicei inflamat si produce puroi. Sancrul dureaza 28-42 de zile, dupa care se vindeca fara tratament, lasand o cicatrice subtire. Vindecarea sancrului nu inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau ca nu mai este contagioasa.

- Sifilisul secundar
Sifilisul secundar este caracterizat de o eruptie, care apare la 4-10 saptamani dupa aparitia sancrului, uneori inainte ca acesta sa se fi vindecat. Pot apare si alte simptome care arata ca infectia s-a raspandit in organism. Persoana respectiva este foarte contagioasa in stadiul al doilea al sifilisului. Eruptia apare pe intreg corpul si include palmele si plantele. Leziunile au o culoare rosu-maroniu, sunt mici, elevate sau nu, si au mai putin de 2 cm. Acestea pot fi confundate cu alte leziuni tegumentare. Leziuni deschise, mici, pot fi prezente la nivelul mucoaselor. Aceste leziuni pot contine puroi. Leziunile umede au un aspect aparte, fiind numite "condiloma lata". La persoanele cu pielea inchisa la culoare, leziunile pot avea o culoare mai deschisa decat pielea din jur. Eruptia se videca fara tratament si fara a lasa cicatrici in 2 pana la 12 saptamani. Dupa vindecare pielea poate ramane usor decolorata. Vindecarea eruptiei nu inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau ca nu mai este contagioasa.

- Sifilisul latent (ascuns)

In lipsa tratamentului, o persoana infectata cu sifilis va ajunge in stadiul latent (ascuns) al bolii. Stadiul latent apare la un an dupa debutul infectiei. Dupa ce eruptia din stadiul doi dispare, persoana infectata va fi asimptomatica pentru un timp (perioada latenta). Perioada latenta poate fi de un an, dar se poate intinde intre 5 si 40 de ani. De obicei, in acest stadiu, un diagnostic corect poate fi pus numai pe baza analizelor de sange, istoricului bolii sau nasterii unui copil cusifilis congenital. O persoana este contagioasa in prima parte a stadiului latent si poate fi contagioasa in a doua parte a acestui interval.

Recaderile. Aproximativ 20-30% din cei infectati cu sifilis prezinta recaderi ale bolii in stadiul latent. Recaderea inseamna ca o persoana care era asimptomatica, incepe sa prezinte din nou simptome. Recaderile pot apare de mai multe ori. Cand recaderile nu mai apar, bolnavul nu mai transmite boala prin contact. O femeie insarcinata care se gaseste in stadiul latent, poate transmite boala fatului (sifilis congenital), poate avea un avort sau poate naste un copil mort.

- Sifilisul tertiar (stadiul tarziu)

Acesta este cel mai distructiv stadiu al bolii. El poate debuta la un an dupa infectie sau in orice moment al vietii unei persoane infectate cu sifilis si care nu este tratata. O persoana infectata cu sifilis, poate sa nu ajunga niciodata in stadiul tertiar. In cadrul acestui stadiu, boala poate produce afectiuni grave ale vaselor de sange si inimii, tulburarimentale, orbire, afectiuni ale sistemului nervos si chiar moartea. Simptomele sifilisului tertiar depind de complicatiile care apar. Complicatiile din acest stadiu includ: - gomele sifilitice, care sunt leziuni mari, situate pe piele sau in interiorul corpului - sifilisul cardio-vascular, care afecteaza inima si vasele de sange - neuro-sifilisul, care afecteaza creierul si meningele.

Sifilisul congenital
Sifilisul congenital se refera la boala transmisa de catre mama copilului, in timpul sarcinii sau nasterii. Se recomanda ca fiecare femeie insarcinata sa fie testata pentru sifilis, din cauza consecintelor severe ale bolii asupra fatului. Testarea se va realiza: - la prima vizita prenatala a femeii insarcinate - la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc crescut de a fi infectate. Sifilisul congenital creste riscul mortii fetale si al complicatiilor aparute la nou-nascut. Bacteria patrunde in sistemul sanguin al fatului prin intermediul placentei, determinand infectia nou-nascutului sau moartea fatului.

Simptomele sifilisului congenital includ:

- rinoree (scurgeri de secretii din cavitatea nazala) apoasa, inalt contagioasa - inflamatie dureroasa a periostului (stratul extern al osului) - eruptie contagioasa, ce apare frecvent la nivelul plantelor si palmelor - anemie (scaderea numarului de hematii)

- cresterea in volum a ficatului si splinei (hepato-splenomegalie) - cresterea in volum a ganglionilor limfatici (adenopatii) - retard in crestere si dezvoltare. Pentru ca exista si alte boli cu simptome asemanatoare, diagnosticul corect este important in tratament.

Mecanism fiziopatogenetic
La circa trei saptamani (desi intervalul se intinde intre 10 si 90 de zile) dupa infectie, apare o leziune (sancru) care este de obicei nedureroasa, la nivelul organelor genitale. De obicei, sancrul se vindeca fara tratament in 28-42 de zile. Acest stadiu poarta denumirea de sifilis primar. Daca nu este tratat se ajunge la stadiul al doilea (sifilis secundar). In acest stadiu apare o eruptie la aproximativ 2 luni dupa aparitia sancrului, care dispare fara tratament in 1-2 saptamani. Dupa disparitia eruptiei, persoana infectata poate avea o perioada asimptomatica. Aceasta poarta denumirea de sifilis latent. Desi simptomele dispar, bacteria ce produce sifilisul ramane in organism si ataca organele interne. Perioada latenta poate fi de un an, intervalul mediu fiind de 5 pana la 20 de ani. Persoana infectata este contagioasa in timpul sifilisului primar, secundar si a primei parti a stadiului latent. In acest timp, simptomele caracteristice sifilisului secundar pot reapare de mai multe ori (recaderi). Daca nu este diagnosticat si tratat, se poate ajunge in stadiu de sifilis tertiar, care este cel mai distructiv stadiu al bolii. In cadrul acestui stadiu, boala poate produce afectiuni ale vaselor de sange si inimii, boli mentale (inclusiv dementa), orbire, afectiuni ale sistemului nervos si chiar moartea. Sifilisul tertiar poate debuta la un an dupa infectie sau in orice moment al vietii unei persoane infectate cu sifilis si care nu este tratata. Aproximativ o treime din persoanele infectate dezvolta complicatiile sifilisului tertiar.

Factori de risc
Factorii de risc pentru infectia cu treponema pallidum sunt: - contact sexual neprotejat (sexul fara prezervativ sau folosirea incorecta a prezervativului), mai ales in randul homosexualilor - parteneri sexuali multipli, mai ales in zonele in care boala este foarte raspandita - contact sexual cu o persoana infectata - contactul sexual cu o persoana care are parteneri sexuali multipli - prostitutia - infectia cu virusul HIV. O persoana este contagioasa daca are leziuni deschise sau eruptii in cazul bolii. Riscul de a fi

infectat cu sifilis in urma unui singur contact sexual, cu un partener infectat, este de aproximativ 3-10%. Infectia cu sifilis creste riscul unei persoane de a fi infectata cu HIV. Sifilisul produce leziuni deschise pe organele genitale, care permit virusului HIV sa intre in organism. Sifilisul este mai frecvent printre persoanele care sunt infectate cu HIV.

Consultul de specialitate
Un consult de specialitate este necesar atunci cand: - apar leziuni, eruptii, vezicule sau umflaturi in jurul organelor genitale, in zona anala sau in orice parte a corpului, daca exista suspiciunea de boala cu transmitere sexuala - exista posibilitatea ca persoana sa fie expusa unei boli cu transmitere sexuala.

Expectativa vigilenta
Perioada de expectativa vigilenta, care reprezinta o atitudine de urmarire, nu este recomandata in cazul expunerii la bacteria care provoaca sifilisul sau in cadrul altor boli cu transmitere sexuala. Orice simptom sau modificare care sugereaza sifilisul sau alta boala cu transmitere sexuala, trebuie evaluata de un medic specialist. Tratamentul precoce reduce complicatiile bolii si previne infectarea altor persoane. Daca exista suspiciunea unei boli cu transmitere sexuala, trebuie evitat contactul sexual pana la consultul medicului specialist. Daca o persoana este diagnosticata cu sifilis, va trebui tratat si partenerul sau.

Medici specialisti recomandati

De obicei, medicul de familie poate diagnostica si trata sifilisul. Alti medici care pot face acest lucru sunt: -medicul internist -medicul ginecolog-obstetrician -medicul dermatolog.

Investigatii
Primul pas in diagnosticul sifilisului este un istoric amanuntit al simptomelor si al activitatii sexuale si examenul obiectiv. Diagnosticul de sifilis este confirmat prin teste de sange. Acestea sunt necesare mai ales daca nu sunt prezente leziunile caracteristice. Daca leziunile sunt prezente, lichidul din una din ele este examinat la microscop, pentru a evidentia bacteriile care produc boala (examinare pe camp intunecat). O examinare atenta a pielii si cavitatii bucale, este realizata pentru a cauta existenta unei eruptii sau a altor modificari. In cazul femeilor, este necesar un examen ginecologic pentru a cauta semne de sifilis. Sunt cautate leziuni anormale

ale vaginului, vulvei, labiilor, ariei genitale. Aceste leziuni apar in cadrul sifilisului primar. Pentru femeile insarcinate sunt recomandate investigatii de screening pentru sifilis, datorita riscului infectiei fatului.

Screening-ul se realizeaza:
- la prima vizita prenatala a femeii insarcinate - la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc crescut de a fi infectate. Un examen genital se realizeaza si la barbati, cu scopul de a decela semne ale sifilisului. In cazul nou-nascutilor, evaluarea initiala pentru sifilis congenital incepe cu o evaluare a starii de sanatate a mamei si testarea acesteia pentru sifilis. Medicul specialist va examina atat mama cat si nou-nascutul. In diagnosticul sifilisului primar si secundar este uneori necesara o punctie lombara. Aceasta este necesara la adulti atunci cand: - exista semne ale sifilisului tertiar (anevrismul (dilatarea) de aorta, gomele, irita (inflamatie a structurii anatomice oculare denumita iris) sau neuro-sifilis - penicilina sau alte antibiotice recomandate nu pot fi folosite in tratamentul sifilisului latent; in aceasta situatie este necesar sa se determine daca lichidul din coloana vertebrala si creier (lichidul cefalorahidian - LCR) este infectat, deoarece sunt necesare metode specifice de tratament ale infectiei LCR - persoana este infectata cu HIV - este necesara verificarea vindecarii neuro-sifilisului. La nou-nascut si copil, punctia lombara se efectueaza atunci cand: - exista semne de sifilis congenital - mama copilului a avut sifilis si nu a fost tratata sau a fost tratata dupa saptamana 20 de sarcina - mama copilului a fost tratata cu un alt antibiotic decat penicilina. Trebuie efectuate alte teste pentru a determina daca sunt prezente si alte boli cu transmitere sexuala, in special infectie cu chlamydia, gonoree sau infectie HIV; persoanele infectate cu sifilis au risc mai mare dobandi infectia cu virusul HIV. Diagnosticul sifilisului poate fi intarziat sau complicat, pentru ca simptomele sale sunt asemanatoare cu a multor altor boli. Sifilisul este cunoscut si sub denumirea de marele imitator.

Diagnostic precoce

10

Sceening-ul sifilisului este recomandat pentru femeile gravide si pentru persoanele cu risc crescut de infectie. Persoanele cu risc mare de a fi infectate sunt cele care: - au contacte sexuale neprotejate (sexul fara prezervativ sau folosirea incorecta a prezervativului), mai ales in randul homosexualilor - au parteneri sexuali multipli, mai ales in zonele in care boala este foarte raspandita - au contact sexual cu o persoana infectata - au contactul sexual cu o persoana care are parteneri sexuali multipli - practica prostitutia - care au infectie cu virusul HIV. Pentru femeile insarcinate sunt recomandate investigatii de screening pentru sifilis, datorita riscului infectiei fatului. Screening-ul se realizeaza: - la prima vizita prenatala a femeii insarcinate - la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc crescut de a fi infectate.

De retinut!
Diagnosticul sifilisului poate fi intarziat sau complicat, pentru ca simptomele sale sunt asemanatoare cu a multor altor boli. Sifilisul este cunoscut si sub denumirea de marele imitator.

Tratament - Generalitati
Tratamentul prompt al sifilisului este necesar pentru a vindeca infectia, a preveni complicatiile si transmiterea la alte persoane. Antibioticele sunt tratamentul eficient in orice stadiu. Tratamentul antibiotic nu poate vindeca complicatiile deja aparute, insa poate preveni instalarea unor noi complicatii. Dupa tratament sunt necesare teste in dinamica, pentru a fi sigur ca tratamentul a avut succes. Partenerii de viata expusi, trebuie sa fie examinati, testati si tratati. Penicilina este antibioticul preferat pentru tratamentul sifilisului. Desi penicilina este tratamentul standard pentru neuro-sifilis, sifilis congenital sau pentru sifilisul dobandit sau detectat in timpul sarcinii, alte antibiotice cum ar ficeftriaxona, pot fi luate in considerare. Daca pacientul este alergic la penicilina, tratamentul este posibil, dar medicul specialist trebuie sa aleaga cea mai buna optiune de tratament.

De retinut!

11

Antibioticele pot vindeca sifilisul si preveni complicatiile. Complicatiile aparute in sifilisul tertiar si in cel congenital pot fi ireversibile, dar poate fi oprita evolutia bolii. Penicilina este antibioticul preferat in tratamentul sifilisului. Desi penicilina reprezinta tratamentul standard in neuro-sifilis, sifilis congenital si sifilisul femei gravide, alte antibiotice (de exemplu ceftriaxona) pot fi luate in considerare. Penicilina este singurul antibiotic cu efect sigur in tratamentul neurosifilisului, sifilisului congenital si sifilisul femeii gravide. Cand sunt folosite alte antibiotice, este necesara o urmarire foarte atenta dupa tratament. Penicilina administrata mamei ajunge in cantitati mici si in lapte. Dar aceste cantitati nu sunt nocive pentru copilul alaptat. In schimb doxicilina si tetraciclina, care de asemenea trec in laptele matern, pot afecta dezvoltarea dintilor si oaselor copilului. In timpul alaptarii este interzisa automedicatia de orice fel. Pentru oricare medicament trebuie ceruta parerea unui medic specialist. Dupa tratament, examinari si teste sanguine se vor efectua la 6 si 12 luni, si la 24 de luni in cazul sifilisului latent pentru a confirma vindecarea. Daca este prezenta o infectie concomitenta cu virusul HIV, examinarile si testele ulterioare vor fi efectuate la 3, 6, 9, 12 si 24 de luni. Aceste teste sunt necesare pentru ca uneori primul tratament nu vindeca boala si sunt necesare doze suplimentare.

Profilaxie
Evitarea expunerii la factori de risc previne eficient infectia sau reinfectia cu bacteria care produce sifilis. Profilaxia cuprinde: - contacte sexuale protejate: este recomandat ca numarul de parteneri sexuali sa nu fie mare si atunci cand partenerul este implicat in comportamente sexuale cu risc, sa se foloseasca prezervativul - folosirea corecta a prezervativului: trebuie verificata data expirarii prezervativului inaintea folosirii; prezervativul se aplica pe penisul in erectie inainte de inceperea contactului sexual si se indeparteaza apasand la baza prezervativului (langa linia de insertie a parului pubian); prezervativul trebuie indepartat la sfarsitul contactului sexual, cand penisul se afla inca in erectie - cumpararea de prezervative care intrunesc standardele de siguranta: acestea trebuie pastrate in ambalaj pana in momentul folosirii - folosirea diafragmei (prezervativul pentru femei): aceasta este un tub de plastic, moale, inchis la un capat, care poate fi inserat in vagin cu maxim 8 ore inainte de contactul sexual; nu se foloseste simultan cu prezervativul obisnuit.

Tratament ambulatoriu

12

Este important ca persoanele bolnave de sifilis sa beneficieze de tratament de specialitate. Nu este recomandat tratamentul empiric. Sifilisul trebuie diagnosticat cu exactitate si tratat medicamentos, cu antibiotice prescrise de medicul specialist. Odata pus diagnosticul si prescris tratamentul, profilaxia poate preveni reinfectia sau dobandirea unei alte boli cu transmitere sexuala.

Tratament medicamentos
Tratamentul sifilisului si al altor boli cu transmitere sexuala este complex. Tratamentul cu penicilina, vindeca sifilisul in cele mai multe cazuri daca este efectuat conform indicatiilor medicului specialist. Daca boala a ajuns in stadiul de sifilis secundar, tratamentul antibiotic va preveni complicatiile ulterioare, insa nu va vindeca leziunile care au aparut deja. Tratamentul antibiotic prompt, scade rata aparitiei complicatiilor si previne raspandirea infectiei. Partenerii sexuali expusi infectiei trebuie tratati. Pentru ca sancrul sifilitic poate facilita infectia cu virusul HIV, se recomanda testarea simultana pentru sifilis si pentru HIV.

Optiuni de medicamente
Antibioticele sunt folosite intotdeauna in tratamentul sifilisului. Penicilina este antibioticul cel mai frecvent folosit in tratamentul sifilisului. De obicei se administreaza injectabil. Daca pacientul este alergic la penicilina, medicul poate prescrie alt antibiotic, cum este doxiciclina, tetraciclina, ceftriaxona sau azitromicina. Aceste antibiotice sunt prescrise mai ales in stadiile precoce ale bolii. In stadiile mai avansate ale bolii, este necesar tratamentul cu penicilina.Penicilina este unicul antibiotic folosit in timpul sarcinii. Femeile insarcinate alergice la penicilina au nevoie de un consult medical de specialitate. Antibioticele distrug bacteria care produce sifilisul. Antibioticele sunt indicate atunci cand sifilisul este decelat prin analize de rutina sau cand apar simptome sugestive pentru sifilis. Partenerii sexuali ai unei persoane infectate si nou-nascutii din mame infectate, necesita de asemenea tratament. Cantitatea de antibiotic folosita si intervalul de administrare sunt determinate de stadiul bolii. De exemplu daca este prezent neuro-sifilisul se recomanda administrarea de antibiotice 10-14 zile. Tratamentul cu penicilina vindeca sifilisul in cele mai multe cazuri, daca este efectuat conform indicatiilor medicului specialist. Daca boala a ajuns in stadiul de sifilis secundar, tratamentul antibiotic va preveni complicatiile ulterioare insa nu va vindeca leziunile care au aparut deja. Dupa tratament, examinari si teste sanguine se vor efectua la 6 luni si la 12 luni, iar in cazul sifilisului latent si la 24 de luni, pentru a confirma vindecarea. Daca este prezenta o infectie concomitenta cu virusul HIV, examinarile si testele ulterioare vor fi efectuate la 3, 6, 9, 12 si 24 de luni. Sifilisul congenital poate fi prevenit daca gravidele infectate

13

sunt tratate inainte de saptamanile 16-18 de sarcina. Dupa aceasta perioada, tratamentul va vindeca infectia si opri evolutia leziunilor, dar leziunile deja aparute nu vor involua.

Efecte adverse
Reactia JarischHerxheimer apare in urma tratamentul antibiotic al sifilisului si include febra si cefalee (durere de cap). Poate apare intr-un interval de pana la 8 ore dupa initierea tratamentului stadiilor initiale ale sifilisului. Pentru a preveni aceasta reactie, inainte de tratamentul antibiotic se administreaza corticosteroizi orali, cum este prednisonul, sau antiinflamatoare nonsteroidiene. Multi specialisti nu recomanda aceasta metoda, deoarece reactia JarischHerxheimer este de durata mica sau usoara. Reactia JarischHerxheimer apare la aproximativ 50-75 % din pacientii cu sifilis primar tratati cu antibiotice. Cauza aparitiei acestei reactii nu este cunoscuta, dar se presupune ca este produsa de toxinele eliberate din bacteriile distruse in cursul tratamentului cu antibiotice. Reactia JarischHerxheimer nu este o reactie alergica la penicilina. Femeile insarcinate in trimestrul al doilea, care prezinta reactia Jarisch Herxheimer au un risc crescut pentru nasterea prematura si stres fetal. In ciuda acestui fapt ele trebuie tratate, pentru ca sifilisul congenital se asociaza mai frecvent cu moartea fatului.

Tratament chirurgical
Nu exista un tratament chirurgical pentru sifilis.

Alte tratamente
Nu exista alte forme de tratament pentru sifilis.

14

Sifilisul (luesul) congenital

Generalitati
Sifilisul (luesul) congenital reprezinta infectia nou-nascutului, transmisa in timpul vietii intrauterine, pe cale transplacentara, de la gravida infectata cu sifilis la fat. Treponema pallidum agentul etiologic al sifilisului traverseaza placenta incepand din luna a V-a de sarcina. Intensitatea si vechimea infectiei luetice materne influenteaza gravitatea manifestarilor fetale, riscul transmiterii fiind mai mare in primul an de la contactarea infectiei sifilitice. Nou-nascutul unei mame sifilitice poate prezenta afectari grave, evidente la nastere, in unele cazuri chiar incompatibile cu viata sau copilul poate fi aparent sanatos la nastere, semnele infectiei manifestandu-se mai tarziu in primul an de viata sau la varsta de 9-12 ani; pe de alta parte fatul poate mosteni anticorpi de la mama, cere-i permit sa reziste infectiei treponemice. Datorita introducerii testelor de screening pentru sifilis la toate gravidele in primul trimestru desarcina, in prezent sifilisul congenital este rar.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Epidemiologie 3. Semne clinice 4. Sifilisul congenital precoce 5. Sifilisul congenital tardiv 6. Diagnostic 7. Tratament 8. Antibioterapia

15

Epidemiologie
Agentul etiologic al sifilisului este Treponema pallidum o bacterie spiralata (spirocheta), putin rezistenta in mediul exterior: nu rezista la caldura si uscaciune, fiind distrusa la 42 grade C, rezista foarte bine la frig (60 - 70 grade C), la expunerea la UV isi pierde virulenta; este distrusa de sapun, alcool, penicilina; rezista pe cani si alte obiecte cam 4-5 minute. Transmiterea interumana se face prin contact sexual, cu exceptia sifilisului congenital care se transmite vertical, transplacentar de la mama la fat. Treponema pallidum traverseaza placenta si infecteaza fatul, incepand cu luna a V-a de sarcina. Perioada cea mai periculoasa pentru transmiterea unei infectii luetice pe cale transplacentara, o reprezinta sifilisul recent, virulent al mamei, riscul fiind maxim in primul an al infectiei sifilitice. Daca mama se infecteaza in ultimele 2 luni de sarcina, deci inainte de producerea unei bacteriemii masive cu spirochete, este posibila transmiterea unei infectii mai atenuate fatului, care se poate naste in aparenta sanatos, dar poate face sifilis congenital tardiv. Cand infectia luetica a mamei este in latenta tardiva, mai atenuata, sarcina se poate termina intr-un mod care poate varia de la un sifilis congenital tardiv, aparut in a doua copilarie sau adolescenta, pana la un copil neinfectat.

Semne clinice
Transmiterea transplacentara a infectiei sifilitice de la mama la fat, poate produce: - avort in trimestrul II de sarcina - moartea fatului in uter - nastere prematura - nou-nascut cu sifilis precoce - nou-nascut fara semne clinice dar care va dezvolta sifilis tardiv. Sifilisul congenital este o boala multisistemica, cu variatii in privinta severitatii si formelor de prezentare, semnele de boala la copilul viu neaparand deseori mai devreme de 10-14 zile de la nastere. Prezenta de bule hemoragice si leziuni muco-cutanate la nastere sunt semne de infectie severa.

Sifilisul congenital precoce

Sifilisul congenital precoce, este manifestarea clinica a infectiei in primul an de viata. Manifestarile se aseamana cu cele din sifilisul secundar, fapt care este explicabil: in sifilisul

16

congenital treponemele au acces direct la sangele fetal. Spre deosebire de sifilisul secundar insa, in sifilisul congenital precoce datorita infectiei masive cu treponeme, severitatea si prognosticul sunt severe: este afectat frecvent scheletul, aparand fenomene de osteomielita,osteocondrita si periostite, fracturile pe os patologic fiind manifestari precoce ale sifilisului. Modificarile clinice pot fi multiple si variate: - nou-nascutul are de obicei o greutate mica la nastere, poate prezenta anorexie, varsaturi, hidrocefalie, infectii intercurente - pot fi prezente modificari ale formei craniului si variate malformatii : buza iepure, frunte olimpiana - coriza sifilitica (rinita unilaterala persistenta): secretie nazala seroasa presarata cu striuri sanguinolente, de obicei unilaterala - sifilide peribucale: fisuri radiare adanci, acoperite cu cruste ce se vindeca cu cicatrici ce persista toata viata - sifilide lenticulare: papule rotunde, lucioase, convexe, diseminate pe trunchi, de culoare rosu inchis, de aproximativ 1-1,5 cm - pemfigusul sifilitic: bule cu continut sanguinolent localizate de obicei strict palmo-plantar - leziuni osoase: osteocondrita sifilitica, pseudoparalizia lui Parott, in care membrele superioare si inferioare atarna flasc, craniotabes, osteoperiostita sifilitica, osteita si osteomielita sifilitica - hepato-splenomegalie (ficat si splina marite), ascita - limfadenopatie - anemie, icter, afectare a SNC, hematologica, cardiaca etc.

Sifilisul congenital tardiv

Sifilisul congenital tardiv reprezinta aparitia manifestarilor tardiv, in jurul varstei de 9-12 ani cel mai frecvent, la un copil nascut dintr-o mama infectata cu sifilis. La nastere copilul poate fi aparent sanatos, putand eventual atrage atentia o placenta mare, cu zone de necroza. Manifestarile clinice sunt similare sifilisului tertiar al adultului, predominand tuberculii si gomele. Acestea se pot localiza oriunde in organism, la diverse nivele, cele mai caracteristice localizari fiind: - gome osoase, periostale: care la nivelul tibiei, determina aparitia tibiei in iatagan, la nivelul oaselor nasului prin distructii profunde determina deformarea nasului: nas in sa sau in cioc de papagal; gome la nivelul planseului nazal duc la tulburari de deglutitie, fonatie - afectarea oculara (keratita) cu surditate (neurolabirintita) si vicii de implantare si forma a dintilor, formeaza triada clinica Hutchinson - la nivelul tegumentelor si mucoaselor: sifilide, gome.

17

Diagnostic
Sifilisul congenital va fi suspectat la toti nou-nascutii simptomatici sau nu, nascuti din mame seropozitive, insa diagnosticul de sifilis congenital necesita evidentierea treponemelor in secretii sau tesuturi. Toate gravidele vor fi testate serologic pentru sifilis in primele luni de sarcina, testul repetandu-se dupa 28 de saptamani de gestatie. In absenta testarii pe parcursul sarcinii testarea pentru sifilis se va face obligatoriu inainte de nastere. Cele mai utilizate teste pentru diagnostic sunt testele serologice sau netreponemice cum este testarea VDRL: care determina anticorpii impotriva antigenului treponemei pallidum; titrul acestor anticorpi creste dupa infectie si scade sub actiunea tratamentului; perioada de negativare a acestui test este de 1 an pentru sifilisul primar si 2 ani pentru cel secundar. Testarea VDRL poate da rezultate fals pozitive in: hepatita, mononucleoza, endocardita, boli autoimune sau ale tesutului conjunctiv, sarcina, malarie, scarlatina, varicela, leptospiroza, LES, transfuzii etc. Testele netreponemice pozitive trebuie confirmate prin teste treponemice: - testul de absorbtie a anticorpilor treponemici - FTA-ABS (fluorescent treponemal antibody absorbtion test) - testul de hemaglutinare a Treponemei pallidum - MHA-TP (microhemaglutination assay for antibody to T. pallidum) Acestea raman pozitive toata viata si din acest motiv nu pot fi utilizate pentru monitorizarea evolutiei bolii. Testul FTA-ABS a fost introdus pentru diagnosticul sifilisului congenital. Aceste test se bazeaza pe principiul ca, IgM nu traverseaza placenta si, in consecinta prezenta lor in sangele sugarului este un raspuns la o infectie sifilitica activa si nu un transfer pozitiv ca in cazul IgG care traverseaza placenta. Nou-nascutii din mame seropozitive, netratate sau tratate doar in ultimele luni de sarcina, vor trebui sa fie testati pentru sifilis, recoltandu-se probe de sange si LCR. Deoarece anticorpii IgG de origine materna traverseaza placenta de la mama la fat, testele pot fi pozitive in primele 2-4 luni chiar si in absenta infectiei, insa urmarindu-se evolutia lunara a titrului de anticorpi, persistenta si cresterea titrului de anticorpi dupa acest interval de timp este semn de infectie. Un argument pentru sifilisul congenital este detectarea IgM specifici la nou-nascuti, deoarece acest tip de imunoglobulinenu pot traversa placenta. Alte investigatii necesare sunt: radiografiile osoase care pot evidentia osteocondrita si periostita luetica, examenul oftalmologic si examenul LCR (unde se poate evidentia proteinorahia si cresterea numarului de mononucleare).

18

Tratament
Tratamentul sifilisului consta in antibioterapie, de preferat injectabil, indiferent de forma clinica a bolii, atat la gravide cat si la nou-nascut. Tratamentul cat mai precoce al gravidelor infectate cu sifilis poate preveni sifilisul congenital. De asemenea si nou-nascutii cu sifilis congenital beneficiaza de antibioterapie, care nu poate corecta malformatiile si modificarile constituite dar poate limita evolutia si aparitia altor modificari. Toti nou-nascutii din mame seropozitive vor fi testati imediat dupa nastere. Deoarece testele serologice pot fi pozitive chiar si in absenta infectiei congenitale, datorita transferului de anticorpi de la mama, decizia de a trata un nou-nascut seropozitiv pentru sifilis poate fi dificila. Exista recomandarea de a trata toti nou-nascutii seropozitivi care au mame seropozitive, netratate sau tratate incomplet sau tardiv in sarcina, chiar in absenta unor manifestari clinice la nastere. Nou-nascutii seronegativi si fara modificari clinice si radiologice nu necesita tratament; in schimb cei seropozitivi dar fara semne clinice sau radiologice de sifilis congenital vor fi urmariti periodic prin teste serologice. Eficienta tratamentului va fi de asemenea verificata prin teste serologice repetate (VDRL); sub tratament titrul anticorpilor trebuie sa scada. Nou-nascutul va fi considerat neinfectat daca mama a fost tratata corect si complet in primele luni de sarcina, daca nou-nascutul nu prezinta semne clinice si radiologice de sifilis congenital sau daca testele serologice repetate pana la un an sunt negative.

Antibioterapia
Penicilina ramane antibioticul de electie pentru tratamentul tuturor formelor de sifilis. Se administreaza intramuscular in dozele, durata si frecventa stabilite de catre medic. In cazul alergiei la penicilina, se poate administra alt antibiotic, de obicei eritromicina. Deoarece la initierea tratamentului cu penicilina, prin distrugerea unui mare numar de treponeme, se elibereaza cantitati crescute de toxine, poate apare un soc endotoxic numit reactia Herxheimer, manifestata prin: stare generala alterata, transpiratii recifebra, accentuarea eruptiei, hipotensiune arteriala, tahicardie, tahipnee. De aceea tratamentul se initiaza cu doze mai mici, crescandu-se progresiv doza pana la doza optima; de asemenea se poate asocia cortizontot pentru prevenirea reactiei Herxheimer.

19

BTS-gonoreea
Generalitati
Gonoreea este o boala cu transmitere sexuala. Este o infectie bacteriana a uretrei masculine si a uretrei feminine, colului uterin sau ambelor la femeie. Gonoreea poate afecta rectul, anusul, gatul sau organele pelvine si rar conjunctiva (membrana ce captuseste pleoapa si suprafata ochiului). Multi oameni numesc gonoreea si blenoragie (sau sculament). Riscul de a face boala este mai mare la femei decat la barbati. In cazul acestei infectii, primele simptome apar la 2 - 3 zile de la contactul sexual: secretii abundente galben - verzui, senzatii de usturime si arsuri, mucoasa congestionata, rosie, umflarea uretrei, etc. Aceste simptome pot disparea dupa 8 saptamani - dar disparitia nu marcheaza sfarsitul bolii, ci cronicizarea ei. Complicatiile ce apar sunt fimozele,prostatite, stricturi uretrale, etc.Gonoreea se transmite prin contactul direct cu mucoasele sau lichidele infectate si foarte rar prin folosirea in comun a obiectelor sanitare, prosoape, bureti, etc. Ea se poate trata cu antibioticerecomandate de medic si in cazul unei diagnosticari precoce, situatie in care si boala este necomplicata, tratamentul este de scurta durata. Gonoreea are o frecventa mai mare in tarile in curs de dezvoltare, prezentand un risc mare de contaminare.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Factori de risc 4. Simptome 5. Consult de specialitate 6. Expectativa vigilenta 7. Medici specialisti recomandati

20

8. Investigatii 9. Diagnostic 10. Tratament 11. Complicatii 12. Profilaxie

Cauze
Gonoreea este cauzata de bacteria Neisseria gonoree. Gonoreea se ia in timpul unui act sexual (vaginal, anal, oral) cu un partener infectat. O femeie insarcinata poate transmite boala la copil in timpul nasterii. Gonoreea poate fi transmisa in orice moment de catre o persoana infectata cu Neisseria gonoree, indiferent daca acea persoana are sau nu simptome. O persoana bolnava este contagioasa pana la efecturea tratamentului. Daca o persoana a avut gonoree nu este protejata impotriva unei viitoare infectii. O expunere noua la gonoree duce la reinfectare chiar daca inainte s-a urmat tratament si boala a fost vindecata.

Factori de risc
- parteneri multipli (sex cu mai mult de un partener in anul trecut)

- un partener cu risc (partener care a avut relatii sexuale cu altii sau cu parteneri infectati) - contact sexual neprotejat - un barbat care are contact sexual neprotejat cu alt barbat - inceperea vietii sexuale mai devreme de 18 ani - orice copil cu gonoree trebuie consultat de medic pentru a determina cauza infectarii si pentru a descoperi un eventual abuz.

Simptome

21

Aproape jumatate din oamenii bolnavi nu au simptome. Perioada de incubatie (timpul scurs de la infectare pana la aparitia simptomelor) este de 2 pana la 5 zile, dar exista situatii cand simptomele nu apar nici dupa 30 zile. Gonoreea poate sa dea simptome doar atunci cand s-a extins in alte regiuni ale corpului.

Simptome la femei
La femei simptomele initiale sunt usoare si pot fi confundate cu o infectie a vezicii urinare sau a vaginului. Simptomele pot include: - urinari frecvente si dureroase - prurit (mancarime) anal, dureri, sangerari, incontinenta - scurgeri vaginale anormale - sangerari vaginale anormale, in timpul sau dupa contact sexual si intre menstruatii - prurit genital - ciclu menstrual neregulat - dureri pelvine - febra si astenie (stare generala de oboseala) - glandele Bartholin inflamate si dureroase (glande situate la intrarea in vagin) - act sexual dureros (dispareunie) - dureri de gat (rar) - conjunctivita (ochii rosii), rar.

Simptome la barbati
La barbati, simptomele sunt mai serioase, acestia mergand la medic pentru tratament inainte sa apara complicatii. Exista barbati care nu au sau au simptome usoare, acestia transmitand boala involuntar. Simptomele pot include: - secretii peniene (clare sau cu aspect de lapte la inceput, apoi devin galbene, cremoase si excesive, cateodata cu sange) - prurit (mancarime) anal, dureri, sangerari, incontinenta urinara - dureri de gat (rar) - conjunctivita (ochii rosii), rar. Simptomele gonoreei care s-a raspandit in alte parti decat organele genitale (infectie gonococica diseminata) includ: - eruptii - dureri articulare (artrita) - tendoane inflamate.

22

Consult de specialitate
Gonoreea nu cauzeaza probleme pe termen lung daca este tratata la timp, inainte sa apara complicatiile. Consultul de specialitate trebuie sa se faca imediat, daca sunt prezente simptome de tipul: La femei: - durere severa, brusca in regiunea pelvina - durere pelvina asociata cu sangerari vaginale sau secretii si febra (38 grade sau mai mare) - urinari dureroase, frecvente sau imposibilitatea urinarii si febra (38 grade sau mai mare). La barbati: - secretii peniene si febra (38 grade sau mai mare) - urinari dureroase(disurie), frecvente sau imposibilitatea urinarii si febra (38 grade sau mai mare) - durere, inflamare, sensibilitate a scrotului si febra (38 grade sau mai mare). Medicul trebuie intrebat daca este nevoie de o evaluare in urmatoarele situatii: La femei: - secretii vaginale galbui, dense sau urat mirositoare - sangerari intre menstruatii care apar de mai multe ori , ciclurile menstruale fiind neregulate - contact sexual dureros - sangerari dupa un contact sexual - eruptii, basici, umflaturi dureri in sau in jurul ariei genitale sau anale - arsuri, dureri, prurit la urinare sau urinari frecvente care dureaza mai mult de 24 ore - dureri pelvine sau abdominale care nu au o cauza aparenta precum diaree sau crampe menstruale - conjunctivita. La barbati: - eruptii, basici, umflaturi dureri in sau in jurul ariei genitale sau anale - arsuri, dureri, prurit la urinare sau urinari frecvente care dureaza mai mult de 24 ore - expunere la o boala cu transmitere sexuala - secretii peniene anormale - conjunctivita. Consultul trebuie facut atunci cand o persoana are contact sexual neprotejat cu cineva care are sau este suspecta de a avea o boala cu transmitere sexuala.

Expectativa vigilenta
Este perioada de timp in care pacientul si medicul monitorizeaza simptomele fara tratament. Expectativa nu este recomandata in cazul gonoreei. Tratata la timp nu produce probleme pe

23

termen lung dar, netratata, duce la complicatii. Evitarea contactului sexual pana la examinarea de catre medic este obigatorie pentru a nu se infecta si alte persoane. Daca o persoana a fost expusa, acea persoana impreuna cu partenerul trebuie sa urmeze tratament chiar daca nu au simptome. Partenerii cu care s-au intretinut relatii sexuale in ultimele 60 zile de cand au aparut simptomele sau s-a confirmat diagnosticul trebuie anuntati. Daca acest lucru nu poate fi facut de catre persoana in cauza se poate apela la departamente specializate din cadrul spitalelor acestea ocupandu-se de acest proces.

Medici specialisti recomandati

- medic de familie - internist - ginecolog. Diagnosticul si tratamentul la un pret mic se poate face la spitalele locale, la centrele de planificare familiala. Daca fostii parteneri nu pot fi anuntati de catre persoana in cauza se poate apela la departamente specializate din cadrul spitalelor acestea ocupandu-se de acest proces. Majoritatea oamenilor nu se simt confortabil sa mearga la medicul lor curant pentru o boala cu transmitere sexuala. Exista clinici unde diagnosticul si tratamentul bolilor cu transmitere sexuala este strict confidential.

Investigatii
Punerea diagnosticului implica cunoasterea antecedentelor si o examinare a pacientului. Intrebarile ce pot fi puse de catre medic se refera la boala cu transmitere sexuala la care pacientul s-a expus, la partener, la simptome (descrierea eventualelor secretii, dureri genitale sau in alta regiune, simptome urinare, dureri abdominale sau pelvine), la metode de contraceptie. De asemenea doctorul trebuie sa stie de existenta unui partener cu risc mare de boli cu transmitere sexuala, de antecedentele patologice. Dupa aceste informatii se trece la examinarea pacientului: - femeile sunt supuse la examen ginecologic - barbatii sunt examinati genital pentru semne de uretrita sau epididimita. Testele specifice pentru gonoree se fac pentru detectarea sau confirmarea gonoreei. Medicul

24

ia o proba de secretie sau urina si o testeaza pentru Neisseria gonoree. Rezultatele testelor sunt gata in cateva zile. Alte boli cu transmitere sexuala pot fi prezente alaturi de gonoree. Medicul recomanda teste pentru: - Chlamydia, o infectie bacteriana a uretrei masculine si a uretrei, colului uterin sau organelor reproducatoare feminine. Aproximativ 40% din persoanele care au gonoree au si clamidya - sifilis, infectie bacteriana al carui simptom este sancrul (cordon nedureros) la nivelul organelor genitale - hepatita B. Aceasta provoaca inflamatie la nivelul ficatului. - virusul imunodeficientei umane (HIV) este un virus care ataca sistemul imun, determinand scaderea capacitatii organismului de a lupta contra unor infectii sau boli.

Diagnostic
In cazul practicarii relatiilor sexuale neprotejate, este nevoie de efectuarea unor analize, chiar daca nu sunt simptome. Analizele vor face posibila detectarea timpurie a gonoreei si tratamentul precoce al acesteia. Astfel va scadea riscul transmiterii gonoreei si a aparitiei complicatiilor. De asemenea este nevoie de realizarea unui screening la femeile insarcinate care au risc crescut de a face gonoreea si de a o transmite mai departe fatului. Toate femeile insarcinate ar trebui supuse screeningului dupa prima vizita prenatala. Daca riscul de aparitie a gonoreei este crescut, femeile insarcinate vor fi testate si in cel de-al treilea semestru de sarcina.

Tratament
Tratament - generalitati

Daca se aplica tratamentul in faza initiala a bolii, inainte de aparitia complicatiilor, gonoreea nu cauzeaza probleme de durata. Netratata, insa, gonoreea poate duce la aparitia multor complicatii.

25

Tratament initial

Se realizeaza cu antibiotice. Acest tratament este recomandat in urmatoarele cazuri: - oameni cu teste pozitive pentru gonoree - parteneri sexuali in ultimele 60 de zile ai unor bolnavi de gonoree, chiar daca nu exista simptome sau s-a folosit sau nu prezervativ - nou-nascuti ai femeilor bolnave de gonoree Daca unul din partenerii unui cuplu infectat de gonoree se trateaza iar celalalt nu, exista posibilitatea de reaparitie a bolii in acel cuplu. Pentru a se preveni reaparitia bolii, trebuie folosit prezervativul si tratat si partenerul. Tratament in cazul agravarii bolii

Unele tulpini de gonoree au devenit rezistente la actiunea antibioticelor, printre acestea aflandu-se penicilina, tetraciclina si sulfamidele. Cand bacteria devine rezistenta, antibioticele nu mai pot omora acea bacterie. In unele tari, multe tulpini de gonoree au devenit rezistente si la quinolone. Pentru cei infectati cu gonoree in aceste zone s-au dezvoltat noi scheme de tratament. Astfel este recomandata folosirea de ceftriaxona si spectinomicina in defavoarea quinolonelor de genul ciprofloxacinei, levofloxacinei sau ofloxacinei. Daca apare rezistenta la un tip de antibiotic se va incerca folosirea altui antibiotic pentru tratamentul infectiei. Daca dupa terminarea unui tratament, inca persista simptomele, este nevoie de retestarea prin cultura a gonoreei, pentru a se determina daca e vorba de rezistenta la antibioticul folosit.

De retinut!
Unii oameni care prezinta infectie cu gonoree, au de asemenea si infectie cu chlamidya. De aceea in tratament trebuie introduse antibiotice care au si actiune pe chlamidya. Reinfectia poate sa apara. Simptomele care nu se remit dupa tratament pot fi cauzate de o reinfectie cu gonoree sau de tratament ineficient, in special daca s-a realizat un contact sexual cu o persoana dintr-o zona de risc crescut de rezistenta la antibiotice. Pentru a se preveni reinfectia e nevoie de evaluarea si tratarea concomitenta a partenerului. Pentru tratamentul reinfectiei se vor folosi antibiotice.

Boala inflamatorie pelvina (BIP), este o complicatie serioasa a gonoreei putand duce la infertilitate si in cazuri mai rare la moarte. Pentru prevenire BIP e nevoie de tratamentul imediat al gonoreei. Tratamentul infectiei gonococice diseminate (IGD) necesita de obicei spitalizare si tratament

26

antibiotic administratintravenos (i.v.) sau intramuscular (i.m.). Tratament ambulator (la domiciliu) Se realizeaza cu antibiotice, care in mod normal duc la tratarea totala a infectiei. Daca s-a stabilit diagnosticul de gonoree trebuie: - sa se administreze pe intreaga perioada prescrisa de medic. Daca se sare peste administrarea unor doze sau nu se realizeaza tratamentul pe intreaga perioada, s-ar putea ca boala sa nu remita. - evitarea contactului sexual pe perioada tratamentului. Daca tratamentul consta intr-o sindura doza medicamentoasa, se asteapta timp de 7 zile dupa administrarea dozei inainte de inceperea relatiilor sexuale - partenerul trebuie sa cunoasca faptul ca trebuie sa urmeze tratament chiar si in lipsa aparitiei simptomelor. Infectia se poate raspandi si daca nu sunt prezente simptomele - trebuie consultat medicul daca simptomele reapar dupa incetarea tratamentului sau daca apar simptome noi. Se poate sa fie nevoie de schimbarea antibioticului sau de reevaluare. Odata ce a aflat ca are gonoree, un om poate simti repulsie pentru propria persoana sau fata de actul sexual. Discutia cu un psiholog sau alaturarea unui grup de discutii format din oameni cu BTS, poate fi de ajutor.

Optiuni de medicamente
Daca se urmeaza tratamentul antibiotic indicat, gonoreea este curabila. Daca tratamentul antibiotic nu se administreaza corect, atunci infectia nu se va remite. Tratamentul precoce, de asemenea, previne diseminarea infectiei sau a complicatiilor de genul bolii inflamatorii pelvine (BIP). Evitarea contactului sexual pe perioada tratamentului. Daca tratamentul consta intr-o sindura doza medicamentoasa, se asteapta timp de 7 zile dupa administrarea dozei inainte de inceperea relatiilor sexuale. Exemple de antibiotice - ceftriaxona (Ceftriaxon) - ciprofloxacina (Ciprinol) - ofloxacina (Zanocin) - spectinomicina (Kirin). Toate aceste medicamente sunt indicate femeilor care nu sunt insarcinate si barbatilor. Femeilor insarcinate le sunt indicate ceftriaxona si posibil spectinomicina. Ceftriaxona se recomanda sugarilor. Toate antibioticele au ca efect uciderea gonococilor.

27

Indicatii - oamenilor cu teste pozitive la gonoree - partenerilor sexuali in ultimele 60 de zile ai unor bolnavi de gonoree, chiar daca nu exista simptome - nou-nascutilor ai femeilor cu gonoree in momentul delivrentei - tratamentul infectiei gonococice diseminate (IGD) necesita de obicei spitalizare si tratament antibiotic administrat intravenos (i.v.) sau intramuscular (i.m.) Evaluarea tratamentului Daca se urmeaza tratamentul antibiotic indicat, gonoreea este curabila. Daca tratamentul antibiotic nu se administreaza corect, atunci infectia nu se va remite. Antibioticele recomandate pentru tratamentul infectiei cervicale, uretrale sau rectale. Urmatoarele medicamente sunt recomandate in cazul adultilor sau copiilor cu greutate mai mare de 45 kg: -Doza Durata tratamentului -Ceftriaxona 125 mg IM Doza unica -Ciprofloxacin 500 mg oral Doza unica -Ofloxacina 400 mg oral Doza unica Unii pacienti pot avea concomitent cu gonoreea si infectie cu Chlamydia. Medicamentele aditionate in caz de infectie concomitenta cu Chlamydia: -Doxycycline 100 mg oral de doua ori pe zi 7 zile -Spectinomicina 2 g, in doza unica IM, este o alternativa pentru persoanele care sunt alergice la celalosporine si quinolone. Spectinomicina nu este recomandata la infectia gonococica a gatului. Antibiotice recomandate in cazul intretinerii relatiilor homosexuale La aceste persoane s-a observat in ultima vreme aparitia rezistentei la quinolone. Pentru acestia sunt recomandate ceftriaxona 125 mg IM sau spectinomicina 2g IM ca si alternativa. Antibioticele recomandate in cazul infectiei gatului: Doza Durata tratamentului -Ceftriaxona 125 mg IM Doza unica -Ciprofloxacin 500 mg oral Doza unica Medicamentele aditionate in cazul coinfectiei cu chlamidya Durata tratamentului

28

-Azithromycin 1 g oral Doza unica -Doxycyclina 100 mg oral de 2 ori pe zi 7 zile Antibiotice recomandate in cazul infectiei conjunctivei -Ceftriaxona 1g IM in doza unica.

Efecte secundare
Cele mai comune efecte adverse sunt greturile si varsaturile. Femeile insarcinate, copiii si sugarii nu pot fi tratati cu ofloxacina si alte medicamente de tipul "-floxacin". De retinut! Unele tulpini de gonococ nu pot fi ucise de cateva tipuri de antibiotice. Daca exista aceasta rezistenta, medicul va prescrie alt medicament pentru tratamentul infectiei. Daca dupa terminarea tratamentului simptomele nu au remis, e nevoie de retestare si de confirmarea rezistentei la antibiotice. Medicul trebuie consultat daca simptomele continua sa persiste dupa 3-4 saptamani de tratament. Ar putea fi nevoie de internare in spital si administrare de medicamente intravenoasa in cazul femeilor cu boala inflamatorie pelvina si barbati cu epididimita. Tratamentul chirurgical Se poate folosi daca apar complicatii ale infectiei gonococice, ca si abcesul. In acest caz va fi nevoie de drenarea si excizia chirurgicala a abcesului. In acest moment nu se cunosc tratamente alternative pentru gonoree.

Complicatii
Tratata timpuriu gonoreea nu cauzeaza probleme pe termen lung. Lasata netratata, gonoreea duce la complicatii serioase.
Complicatii la femei

Femeile bolnave pot dezvolta complicatii ale sistemului reproducator in lipsa tratamentului: - boala inflamatorie pelvina. Riscul de infertilitate creste la fiecare episod al bolii - abces ovarian sau tubo-ovarian - inflamatii ale glandelor Bartholin - sarcina ectopica - durere cronica pelvina

29

- infertilitate - sindrom Fitz-Hugh-Curtis (rar).

Complicatii la femei gravide

Probleme legate de gonoreea netratata la femei gravide includ: - posibilitatea pierderii sarcinii - nastere prematura. Femeile pot lua medicamente pentru prevenirea nasterii premature dar trebuie spitalizate, un copil prematur este cu risc pentru probleme de sanatate - ruptura prematura de membrane, apare inaintea inceperii contractiilor travaliului. Sacul amniotic se rupe si lichidul amniotic tasneste sau mai putin comun, se scurge lent - infectii ale endometrului (endometrita)(stratul ce captuseste uterul) O femeie cu gonoree poate infecta copilul in timpul nasterii. Femeile cu gonoree netratata si copil infectat la nastere mai mult ca sigur dezvota complicatii pe termen lung.
Complicatii la nou-nascuti

- conjunctivita. Majoritatea nou-nascutilor cu gonoree au conjunctivita - infectie diseminata prin sange (sepsis) - inflamatii ale articulatiilor (artrita) - infectii ale scalpului pe locul dispozitivului de monitorizare fetala - infectiile lichidului si tesuturilor din jurul creierului si maduvei spinarii (meningita).
Complicatii la barbati

Barbatii cu gonoree netratata pot dezvolta: - infectii ale uretrei (uretrita) - epididimita, o inflamatie si infectie a epididimului (un tub lung, infasurat strans care se gaseste inspatele fiecarui testicul si care colecteaza sperma) - inflamatia prostatei - infertilitate.
Complicatii ale gonoreei netratate in alte parti ale organismului

Complicatiile infectiei gonococice diseminate includ: - febra - infectii diseminate prin sange (sepsis) - inflamatia articulatiilor (artrita). Frecvent afecteaza genunchii si mainile - infectia si inflamarea valvelor si camerelor inimii (endocardita) - infectiile lichidului si tesuturilor din jurul creierului si maduvei spinarii (meningita).

30

Deoarece femeile nu au simptome timpurii ele nu cauta tratament si astfel creste riscul complicatiilor, gonoreea aparand in diferite parti ale organismului. Daca o persoana a avut gonoree nu este protejata impotriva unei viitoare infectii. O expunere noua la gonoree duce la reinfectare chiar daca inainte s-a urmat tratament si boala a fost vindecata.

Profilaxie
Se pot lua masuri de reducere a riscului de infectie gonococica sau a altor boli cu transmitere sexuala (BTS). De asemenea se poate reduce riscul transmiterii gonoreei la partenerul sexual. - practicarea sexului protejat. Prevenirea aparitiei unei BTS este mai facila decat tratarea ei odata aparuta. Trebuie discutat cu partenerul despre BTS inaintea inceperii unei relatii sexuale. Trebuie aflat daca el sau ea are un risc crescut de BTS. A nu se uita faptul ca boala poate exista si daca nu exista simptome. Unele dintre BTS, ca si SIDA, pot evolua in decurs de 6 luni pana sa apara semne de infectie in sange. Intretinerea unui act sexual este un act de responsabilitate. De aceea se evita relatiile sexuale in cazul unei BTS sau in timpul tratamentului pentru o BTS. Se evita relatiile sexuale cu cineva care este suferind de o BTS sau ar putea sa fi fost expus la o BTS. Nu este indicata intretinerea de relatii sexuale cu mai multi parteneri in acelasi moment, deoarece creste riscul aparitiei BTS. Daca s-a practicat sex in grup in ultimii ani sau relatii de gen homosexual, trebuie realizat screeningul pentru gonoree sau alta BTS, chiar daca nu exista simptome - folosirea prezervativului. Acesta reduce riscul de aparitie a unei BTS in special a gonoreei, infectiei cu clamidya si HIV. Prezervativele trebuie puse inainte de inceperea contactului sexual. In cazul schimbarii partenerului trebuie folosit prezervativul la fiecare contact sexual, pana cand se stie cu certitudine ca noul partener nu are BTS. Se pot folosi atat prezervative pentru femei cat si pentru barbati. Chiar daca femeile folosesc si alte metode de contraceptie, se poate folosi prezervativul pentru prevenirea aparitiei unei BTS. Prezervativele feminine se folosesc atunci cand partenerul nu foloseste prezervativ.

31

Sancrul moale (sancroidul)

Generalitati
Sancrul moale este o boala cu transmitere sexuala, mai frecvent diagnosticata la barbati, caracterizata prin aparitia unei papule rosii cu o baza eritematoasa, care progreseaza spre o ulceratie dureroasa, situata la nivelul zonei genitale sau perianale si insotita de adenopatie inghinala dureroasa. Sancrul moale sau sancroidul este cea mai raspandita dintre ulceratiile genitale in Asia de Sud-Est si Africa, dar se intalneste si in Europa si America de Nord. Agentul etiologic este Haemophilus ducrey, un cocobacil gram negativ, parazit obligatoriu, prezent pe mucoasele omului si ale unor specii de animale.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Semne si simptome 3. Diagnostic 4. Tratament

Semne si simptome
Haemophilus ducrey se transmite de la o persoana bolnava in timpul contactului sexual, prin intermediul unei leziuni epiteliale minime. Dupa o perioada de incubatie de 4-7 zile, apare initial o papula inconjurata de edem, care in 2-3 zile se transforma in pustula. Aceasta se rupe spontan rezultand o ulceratie, cu margini nete si fund neregulat acoperit de puroi, foarte dureroasa, care sangereaza cu usurinta. Pielea din jur poate fi indemna sau poate prezenta o inflamatie redusa. La jumatate dintre pacienti ulceratia este insotita de inflamarea dureroasa a ganglionilor inghinali, de obicei unilaterala (de o singura parte, in dreapta sau stanga), adenopatie care poate deveni fluctuenta si sa supureze spontan (abces ganglionar). Poate apare oriunde la nivelul organelor genitale externe, atat la barbati cat si la femei.

32

Uneori leziunile pot evolua atipic: mai multe ulceratii pot conflua formand ulcere gigante sau adenopatia inghinala poate aparea dupa disparitia ulceratiilor. Simptomatologia subiectiva consta in durere intensa la nivelul leziunii, dispareunie si leucoree abundenta, urat mirositoare; adenopatia inghinala este de asemenea dureroasa.

Diagnostic
Diagnosticul numai pe baza semnelor clinice este dificil, necesitand efectuarea diagnosticului diferential cu alte ulceratii genitale: - herpesul genital: ulcere multiple, dureroase, superficiale care dispar in 2-4 saptamani - sifilisul (sancrul dur): ulcer nedureros si ganglioni limfatici mariti - limfogranulomatoza veneriana: papule mici, nedureroase de obicei pe penis sau vulva, urmate de abcese ganglionare inghinale care ulterior se sparg formand multe fistule (orificii prin care se scurge puroiul) - donovanoza (granulomul inghinal): noduli subcutanati, care se sparg pentru a forma ulcere rosii, carnoase, nedureroase. Examinarea la microscop a unei probe patologice colorate Gram poate evidentia prezenta cocobacililor gram-negativi caracteristici, dar un diagnostic precis de sancru moale se pune pe cultivarea produsului patologic recoltat din leziune; cultivarea necesita medii speciale pentru Haemophilus ducrey. Uneori poate fi necesara si biopsia. Deoarece sancrul moale insoteste frecvent ale boli venerice, ca sifilisul sau herpesul genital, depistarea sancroidului impune si investigarea altor boli cu transmitere sexuala. De asemenea, sancrul moale este asociat si cu infectia HIV.

Tratament
Tratamentul ulceratiilor genitale poate fi indicat de catre medicul ginecolog sau de catre medicul dermato-venerolog. Cu toate ca este natural sensibil la ampicilina si cloramfenicol, cel mai adesea sunt izolate tulpini rezistente la ampicilina, cloramfenicol, tetracicline si sulfonamide. Cu toate acestea se poate incerca tratamentul cu unul din urmatoarele regimuri terapeutice: - ceftriaxona, 250mg injectie intramusculara, in doza unica - eritromicina, 500mg oral, de 3 ori/zi, timp de 7 zile - trimetoprim/sulfametoxazol, 2 tablete de/zi, timp de 7 zile - ciprofloxacina, 500 mg oral, de 2 ori/zi, timp de 3 zile.

33

Daca infectia nu raspunde prompt la tratament se recomanda efectuarea antibiogramei pentru determinarea sensibilitatii la antibiotice. In lipsa tratamentului sancrul moale se vindeca in cateva saptamani cu formarea unor cicatrici adanci, dar exista si riscul suprainfectarii cu alte bacteriii rezultand o inflamatie extensiva. Profilaxia impotriva infectiei cu Haemophilus ducrey consta in utilizarea mijloacelor contraceptive de bariera care protejeaza si impotriva bolilor cu transmitere sexuala..

34

Candida
Generalitati
Candidoza la nivelul zonei vaginale este primul lucru la care se gandesc femeile atunci cand aud de termenul "vaginita". Candidoza este produsa de o specie de ciuperci numita Candida. Candida populeaza in mod normal vaginul dar si cavitatea bucala si tractul digestiv atat la femei cat si la barbati. In cazul unui organism sanatos, microorganismele cu rol de protectie existente in flora vaginala mentin un ph acid care stopeaza dezvoltarea bacteriilor patogene. In mod normal, candida exista pe tegumentele si mucoasele organismului. Candidoza apare atunci cand imunitatea organismului este dezechilibrata (diminuata). Flora saprofita de candida (care se gaseste in mod nomal in organism) se transforma intr-o flora patogena.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Simptome 3. Factori de risc 4. Tratament 5. Profilaxie

Simptome
La femei, infectia cu candida se manifesta prin: - prurit accentuat - usturimi in timpul urinarii - dureri in timpul contactului sexual - scurgeri branzoase-albicioase - inrosirea si inflamarea labiilor mici. Aceste simptome se intensifica inaintea menstruatiei.

35

La barbati, infectia micotica cu candida se manifesta prin: - prurit accentuat - inrosirea si inflamare - depuneri albicioasa si branzoase pe gland - mici bubite rosii pe gland (iritatii). Secretia albicioasa se poate extinde la perineu, la plicile inghinale, interfesier unde tegumentul se poate inflama. Deseori candidoza provoaca cistite, pielite, uretrite. Candida se poate transmite in timpul actului sexual. Chiar daca partenerul nu prezinta manifestari, tratamentul trebuie urmat intrucat exista riscul reinfectarii. Pe durata tratamentului trebuie evitate contactele sexuale (chiar si celeprotejate).

Factori de risc
Factorii de risc pot fi: - un tratament recent cu antibiotice. De exemplu, in cursul unui tratament cu antibiotice pentru o infectie, este distrusa flora saprofita ce mentine un echilibru al candidei in organism. Astfel, aceasta se dezvolta prea mult si determina aparitia unei infectii. - diabetul zaharat necontrolat datorita persistentei nivelului crescut al glucozei in sange si in urina este favorizata aparitia acestei afectiuni. - sarcina cu modificarea nivelurilor hormonale. Alti factori implicati: - contraceptivele orale - tulburari ale sistemului imun - tulburari endocrine sau tiroidiene - terapia costicosteroida.

Tratament
Candidoza se trateaza de obicei prin administrarea pe cale intravaginala a medicamentului. Acesta se poate prezenta sub forma unei creme sau a unor ovule. In multe dintre cazuri este necesara si administrarea orala de medicamente antimicotice. Preparatele medicamentoase se vor folosi in aplicatii locale. Urmatoarele medicamente sunt eficiente in tratamentul vulvovaginitei candidozice: - clotrimazol, care se poate administra sub forma de crema (o aplicatie pe zi timp de 7 zile,

36

putandu-se prelungi pana la 14 zile in cazurile refractare la tratament) sau ovule vaginale (un ovul pe zi timp de 7 zile sau 2 ovule pe zi timp de 3 zile) - miconazol, ce se poate administra sub forma de crema (o aplicatie pe zi intravaginal, timp de 7 zile) sau ovule (1 ovul pe zi timp de 5-7 zile) - ketoconazol, ce se administreaza fie oral (1 capsula pe zi timp de 5 zile - avantajul tratamentului oral este acela de eradicare a rezervorului de candida din tractul gastrointestinal) fie sub forma de ovule (un ovul pe zi intravaginal timp de 5 zile) - nistatin, ce poate fi administrat sub forma de ovule (un ovul pe zi timp de 7-14 zile) sau oral. In general, vulvita candidozica raspunde la administrarea de creme, in timp ce pentru vaginita candidozica este preferabila administrarea de ovul intravaginal. Bolnavele cu vulvovaginite recurente sunt greu de tratat. Infectiile recurente sunt rezultatul: - scaderii imunitatii - reinfectiei. Nu exista o schema terapeutica fixa pentru infectiile recurente. Unele studii au sugerat necesitatea tratamentului oral pentru a distruge candida de la nivelul tractului digestiv, scazand astfel incidenta recurentelor. In principiu, in cazul vulvovaginitelor candidozice recurente se recomanda: - terapie locala imediat inainte de menstruatie, doua cicluri succesive - nistatin oral sau ketoconazol oral - terapie locala cu unul dintre preparatele respective timp de 7-14 zile - acidifierea vaginului - tratamentul partenerului cu aplicatii locale de creme de 1-2 ori pe zi. Tratamentul se efectueaza concomitent la ambii parteneri sexuali. Tratamentul cu antimicotice trebuie sustinut si de o foarte buna igiena locala prin spalaturi zilnice (chiar de mai multe ori pe zi) cu sapunuri care sunt neutre sau bazice, spalaturi in care s-a dizolvat bicarbonat de sodiu (chiar din cel alimentar - 2 - 3 linguri dizolvate in apa), solutii antiseptice pentru spalaturi vaginale din comert.

Profilaxie
Recomandari: - poarta haine lejere facute din materiale naturale (bumbac, lana, matase) si evita umiditatea in zona genitala - evita purtarea pantalonilor prea stransi - nu utiliza irigatorul vaginal (acesta distruge flora bacteriana saprofita) - limiteaza utilizarea deodorantelor feminine - limiteaza utilizarea tampoanelor la perioadele cand acestea sunt strict necesare

37

- schimba-ti hainele umede (in special costumul de baie), cat de des posibil - evita baile cu apa fierbinte - spala lenjeria in apa fierbinte - urmeaza o dieta bine echilibrata - consuma iaurt si evita painea si produsele de panificatie - daca suferi de diabet zaharat, mentine-ti glicemia cat mai aproape de valoarea normala. Daca remarci aparitia unor infectii cu candida repetate, consulta-ti medicul. Este necesara efectuarea unor teste pentru a fi excluse anumite afectiuni.

38

Infectia cu tricomonas (tricomonaza)

Generalitati
Tricomonaza este o boala cu transmitere sexuala. Ea necesita tratament pentru a se preveni transmiterea la alti parteneri si pentru a preveni complicatiile care pot apare la femeile insarcinate. Atat barbatii cat si femeile pot face boala, insa ea este mai frecventa la femei.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Simptome 4. Mecanism fiziopatogenetic 5. Factori de risc 6. Consultul de specialitate 7. Expectativa vigilenta 8. Medici specialisti recomandati 9. Investigatii 10. Tratament - Generalitati 11. Tratamentul gravidelor cu tricomonaza 12. Tratament de intretinere si in caz de recidiva 13. Profilaxie 14. Tratament ambulatoriu 15. Optiuni de medicamente

39

16. Tratament chirurgical 17. Alte tratamente

Cauze
Boala este data de un parazit mic (Trichomonas vaginalis protozoar unicelular) care se transmite pe cale sexuala de la un partener infectat. La femei, parazitul infecteaza de obicei vaginul, uretra, cervixul uterin, vezica urinara precum si glandele din zona genitala cum ar fi glandele lui Bartholin sau glandele lui Skene. La barbati infectia se dezvolta la nivelul uretrei sau la nivelul preputului la barbatii necircumcisi.

Simptome
Aproximativ 50% din femeile infectate si aproximativ 90% din barbatii infectati nu prezinta simptome. Daca acestea apar, aceasta se intampla de regula in prima saptamana de la infectie. Cu toate acestea, simptomatologia poate apare oricand intre luna 1 si 6 de la infectie.

La femei
Simptomatologia poate fi mai severa in timpul sarcinii sau inainte de ciclul menstrual si poate include: -secretii abundente galbui sau gri-verzui, uneori cu aspect de spuma la nivel vaginal -prurit vaginal sau iritatie la acest nivel -miros urat, anormal -dureri la contactul sexual (dispareunie) -zone de culoare mai rosie la nivelul organelor genitale externe sau al cervixului -durere la mictiune (disurie) sau mictiuni frecvente -disconfort in etajul abdominal inferior; acesta nu este un simptom comun al bolii si poate pune problema unei alte afectiuni concomitente.

La barbati
Acestia prezinta rareori simptomatologie, dar cu toate acestea tratamentul este necesar. Simptomele pot fi: -secretii anormale la nivelul penisului -senzatia de arsura dupa mictiune -iritatie si roseata la varful penisului. Simptomele din tricomonaza sunt similare cu cele ale altor boli cu transmitere sexuala cum sunt gonoreea sau infectia cu chlamydia.

40

Mecanism fiziopatogenetic
Infectia cu tricomonas se produce prin contacte sexuale neprotejate cu un partener sexual infectat. Multe femei si majoritatea barbatilor, nu prezinta simptome dupa infectie. Daca simptomatologia apare, aceasta se intampla de regula, in prima saptamana de la infectie. Cu toate acestea, simptomatologia poate apare oricand intre luna 1 si 6 de la infectie. Boala necesita tratament pentru a se preveni transmiterea la alti parteneri si pentru a preveni complicatiile care pot apare la femeile insarcinate. Atat persoana infectata cat si partenerul/partenera acesteia, trebuie tratate simultan pentru a evita reinfectarea reciproca. Uneori infectia se transmite prin contactul cu un obiect (de exemplu prosop ud) pe care o persoana infectata tocmai l-a folosit. Deoarece parazitul nu poate supravietui timp indelungat pe obiecte, aceasta forma de infectie este rara. La fel de rara este si transmiterea de la mama la fat in timpul unei nasteri pe cale vaginala.

Factori de risc
Femeile active sexual, cu varsta cuprinsa intre 16 si 35 de ani, sunt cele mai expuse riscului de infectie cu tricomonas. Se presupune ca una din 5 femei din aceasta categorie, va fi infectata la un moment dat. Riscul de infectie creste daca: - nu se foloseste prezervativul la contacte sexuale cu un partener nou sau cu un partener care se presupune ca a fost expus unei boli cu transmitere sexuala; parazitul se poate transmite chiar daca persoana infectata nu prezinta simptome - exista parteneri sexuali multipli, care cresc riscul expunerii la boli cu transmitere sexuala; adolescentii si adultii tineri au risc mai mare de infectie cu tricomonas precum si pentru alte boli cu transmitere sexuala, deoarece partenerii lor sexuali, adesea, au avut alti parteneri inainte, care puteau fi infectati. Odata cu infectia cu tricomonas se pot lua si alte boli cu transmitere sexuala, cum sunt gonoreea, infectia cu chlamidia, HIV sau sifilis. Daca se diagnosticheaza una din aceste boli, se recomanda teste suplimentare si pentru celelalte boli cu transmitere sexuala, pentru a se trata toate in acelasi timp. Unele din aceste boli care se transmit in urma contactelor sexuale, asa cum este infectia HIV, sunt amenintatoare de viata.

41

Exista studii care au aratat ca infectia cu tricomonas creste riscul infectiei cu HIV. Femeile care sunt infectate cu tricomonas au risc crescut de a face alte infectii vaginale. Aproximativ 20% din aceste femei au concomitent si alta infectie vaginala.

Consultul de specialitate
Consultul medical de urgenta este recomandat daca: -apar dureri in etajul abdominal inferior si febra peste 38.3 grade C, impreuna cu secretii vaginale anormale -simptomatologie caracteristica unei infectii vaginale sau de tract urinar inferior la o femeie insarcinata. Consultul medical se recomanda daca: -apare o secretie vaginala anormala -apare prurit vaginal neobisnuit -partenerul sexual a fost diagnosticat sau tratat recent pentru tricomonaza

Expectativa vigilenta
Nu se recomanda perioada de expectativa vigilenta in cazul infectiei cu tricomonas. Boala necesita tratament pentru a se preveni transmiterea la alti parteneri si pentru a preveni complicatiile care pot apare la femeile insarcinate.

Medici specialisti recomandati

Medicii specialisti care pot diagnostica si trata boala sunt: -medicul de familie -medicul internist -medicul ginecolog -medicul urolog (in cazul barbatilor)

Investigatii

42

Infectia cu tricomonas se diagnosticheaza pe baza unei anamneze, care va include si intrebari despre viata sexuala si obiceiurile sexuale si a unui examen obiectiv. La femei, examenul obiectiv include examinarea vizuala a organelor genitale externe, a vaginului si cervixului, pentru e detecta eventualele pete mai rosii cauzate de parazit. Orice secretie vaginala va fi evaluata pe baza culorii, mirosului si consistentei si se va examina o proba din aceasta secretie. La barbati, examenul obiectiv include examinarea penisului si prelevarea unei probe de secretie uretrala. Testele care se efectueaza pentru identificarea parazitului sunt: -cea mai comuna in cazul femeilor, este examinarea microscopica a secretiei vaginale; procedura identifica parazitul in 60-70% din cazuri -alte teste disponibile, dar mai putin utilizate, sunt cultura parazitului, cu o rata de identificare de 95% dar putin utilizata, deoarece examenul fizic si examinarea la microscop corect facute pun diagnosticul; procedura se foloseste totusi, mai ales in cazul barbatilor infectati -prelevarea de probe ADN, care detecteaza materialul genetic al parazitului este o alta examinare, insa se face foarte rar si de obicei in cadrul unor studii de cercetare. Odata cu infectia cu tricomonas se poate lua si alta boala cu transmitere sexuala, cum ar fi gonoreea, infectia cu chlamidia, HIV sau sifilis. Daca se diagnosticheaza una din aceste boli, se recomanda teste suplimentare si pentru celelalte boli cu transmitere sexuala, pentru a se trata toate in acelasi timp. La femei, parazitul poate fi identificat si in urma testului Papanicolau, care se face de rutina, ca metoda de screening a cancerului de col uterin la consultul ginecologic periodic. Acuratetea acestui test in identificarea parazitului variaza in opinia specialistilor. Cu toate acestea, daca se identifica tricomonas in urma acestui test, se va incepe tratamentul.

Tratament - Generalitati
Tricomonaza se trateaza cu medicamente antiprotozoare, pe cale orala, asa cum ar fi metronidazolul sau tinidazolul. Medicamentele se iau fie in doza unica de 2 g, fie in doze multiple (de la 250 la 500 de mg) care sa totalizeze cumulate 7 g. Rata de vindecare a bolii prin tratamentul cu metronidazol este de 90-95%. Deoarece tratamentul cu tinidazol a fost recent aprobat de catre organizatiile internationale, s-au facut putine studii care sa evalueze eficacitatea sa, insa se presupune a fi apropiata de cea a metronidazolului. Ambii parteneri sexuali trebuie tratati simultan, pentru a creste rata de vindecare si pentru a preveni posibilitatea reinfectiei si a transmiterii la alte persoane. Pe timpul tratamentului se recomanda evitarea contactelor sexuale atat timp cat este prezenta simptomatologia. In mod ideal, se recomanda evitarea contactelor sexuale pe timpul tratamentului si inca o saptamana

43

dupa aceea, in cazul tratamentului cu doza unica de metronidazol. Pacientii care sunt infectati si cu HIV au acelasi tratament ca si cei HIV negativi.

Tratamentul gravidelor cu tricomonaza

Infectia cu tricomonas in timpul sarcinii creste riscul rupturii premature a membranelor si a nasterii premature. Riscul nu pare sa scada nici daca boala este tratata. Organizatiile internationale recomanda ca femeile insarcinate si infectate cu tricomonas si care prezinta simptomatologie oricand in timpul sarcinii, sa ia o singura doza de 2 g de metronidazol pe cale orala. Supozitoarele vaginale (ovule) sau cremele cu metronidazol, nu sunt eficace in tratamentul bolii dar pot reduce disconfortul si inflamatia din zona genitala.

Tratament de intretinere si in caz de recidiva

Daca simptomatologia dispare nu este nevoie de nici un tratament de intretinere. Reinfectia cu tricomonas este posibila si de aceea este important sa se ia masuri de a reduce riscul de expunere la boli cu transmitere sexuala. Daca simptomatologia persista, se recomanda tratament cu metronidazol in doza de 500 mg, de doua ori pe zi pentru inca 7 zile. Daca nici acest tratament nu este eficace se recomanda tot metronidazol, in doza de 2 g, o data pe zi, timp de 3-5 zile. Daca si acest tratament esueaza si este exclusa reinfectia, atunci se impun teste suplimentare pentru a determina cauza simptomatologiei. Este posibil ca infectia sa fie data de o tulpina de tricomonas care sa fie rezistenta la medicatia antiprotozoare. In acest caz se recomanda tratament cu doze crescute de tinidazol, care este la fel de eficient ca si metronidazolul in vindecarea tricomonazei. Daca boala nu este tratata corespunzator sau nu este tratata deloc, pot apare complicatii, cum sunt boala inflamatorie pelvina la femei sau afectiuni ce pot duce la
sterilitate la barbati.

De retinut!
Supozitoarele vaginale (ovule) si cremele cu metronidazol nu sunt recomandate, deoarece calea de administrare orala este mult mai eficace. Aceste produse sunt si mai ineficiente daca

44

sunt aplicate in alte zone decat zona vaginala si a cervixului. Ele au o rata de vindecare a bolii de aproximativ 50%. Gelul vaginal cu metronidazol, folosit pentru tratamentul vaginitelor bacteriene, nu este recomandat in tratamentul tricomonazei. Daca boala nu este tratata corespunzator sau nu este tratata deloc, pot apare complicatii cum sunt boala inflamatorie pelvina la femei sau afectiuni ce pot duce la sterilitate la barbati.

Profilaxie
Folosirea prezervativului

Sexul protejat (folosirea prezervativului) scade riscul contactarii unei boli cu transmitere sexuala. Acesta trebuie pus inainte de inceperea oricarui contact sexual. Se recomanda folosirea prezervativului cu un partener nou, pana cand este sigur ca acesta nu are nici o boala cu transmitere sexuala. Pentru a preveni infectia cu tricomonas este importanta folosirea corecta a prezervativului.

Folosirea diafragmei

Se recomanda folosirea diafragmei chiar daca femeia ia medicamente anticonceptionale, pentru a reduce riscul de aparitie al unei boli cu transmitere sexuala. Diafragma se poate folosi de catre femeile al caror partener nu are sau refuza sa foloseasca un prezervativ.

Tratament ambulatoriu
Nu exista tratament ambulatoriu pentru tricomonaza, dar se pot reduce factorii de risc. De obicei boala nu se transmite prin contactul cu obiecte, insa se recomanda evitarea folosirii obiectelor ca prosoapele ude, care au fost folosite de persoane potential infectate cu tricomonas. Desi poate fi inconfortabil, folosirea tampoanelor de catre o femeie infectata cu tricomonas este sigura. Dusurile nu sunt recomandate deoarece nu ajuta la diminuarea simptomatologiei.

45

Optiuni de medicamente
Medicamentele antiprotozoare, cum sunt metronidazolul sau tinidazolul, sunt substante care omoara parazitul care provoaca boala.

De retinut!
Supozitoarele vaginale (ovule) si cremele cu metronidazol nu sunt recomandate, deoarece calea de administrare orala este mult mai eficace. Aceste produse sunt si mai ineficiente daca sunt aplicate in alte zone decat zona vaginala si a cervixului. Ele au o rata de vindecare a bolii de aproximativ 50%. Gelul vaginal cu metronidazol, folosit pentru tratamentul vaginitelor bacteriene, nu este recomandat in tratamentul tricomonazei.

Tratament chirurgical
Nu exista nici un tratament chirurgical care sa vindece infectia cu tricomonas.

46

Herpesul genital
Generalitati
Herpesul genital este o infectie inalt contagioasa transmisa, de obicei, prin contact sexual cu o persoana infectata care are leziuni ulcerative, dar poate fi transmisa si prin contactul sexual oral sau anal. Poate fi transmisa si in cazul in care leziunile nu sunt vizibile. Herpesul genital poate fi transmis nou nascutului la nastere, la trecerea prin canalul pelvian, de la mama care are infectie activa.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Incidenta 4. Simptome 5. Frecventa episoadelor de activare a virusului herpetic 6. Diagnostic 7. Tratament 8. Herpesul genital la gravide si copii 9. Profilaxie

Cauze

47

De obicei, aceasta infectie este determinata de virusul Herpes Simplex tipul 2, desi virusul Herpes Simplex tipul 1, responsabil de leziunile din jurul cavitatii bucale in timpul racelilor, poate fi responsabil ocazional de aceasta boala.

Incidenta
Herpesul genital este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala. In ultimul timp, incidenta a crescut cu aproximativ 30% fata de anii 1970, afectand in special adolescentii. Herpesul genital apare mai frecvent la femei, decat la barbati.

Simptome
Cele mai multe persoane cu herpesuri genitale sunt asimptomatice sau au simptome si semne minore. Aparitia leziunilor herpetice are urmatoarea succesiune: - pielea din jurul sau de pe organul genital se inflameaza - pielea poate fi calda, dureroasa sau poate fi pruriginoasa (mancarimi) - apar vezicule in jurul sau pe organele genitale - veziculele se sparg, fac crusta dupa care se vindeca Simptomele si semnele care pot aparea la prima infectie sunt: - ganglioni mariti de volum - febra - cefalee (dureri de cap) - disurie (usturimi la urinat) - dureri musculare Prima aparitie a herpesului se poate intinde pe o perioada de mai multe saptamani. Dupa aceasta, virusul se refugiaza in sistemul nervos, unde ramane inactiv, pana cand, apar anumiti factori declansatori care il reactiveaza. Tipic, aparitiile ulterioare ale leziunilor sunt la saptamani sau luni dupa primul episod. In majoritatea cazurilor, acestea sunt mai putin severe si mai scurte fata de primul episod. Desi virusul ramane cantonat in organismul uman pe o perioada nedefinita, numarul episoadelor active are tendinta sa scada dupa un numar de ani.

48

Frecventa episoadelor de activare a virusului herpetic

Perioada de succesiune a leziunii herpetice variaza de la o persoana la alta. In medie, persoanele infectate au aproximativ 4 episoade pe an. Primul episod este, de obicei, cel mai dureros si necesita cea mai mare perioada de timp pentru vindecare. Durerea si timpul de vindecare scad de la un episod la altul. Factorii declansatori ai reactivarii virusului Factorii declansatori variaza de la o persoana la alta. Cei mai frecventi factori declansatori includ: - Stresul; - Bolile; - Interventiile chirurgicale; - Contactul sexual energic; - Dieta; - Menstruatia.

Diagnostic
Medicul specialist stabileste diagnosticul de herpes genital prin inspectia vizuala a zonei genitale in cazul in care leziunea este tipica sau prin prelevarea unei probe din leziune, in cazul in care este atipica. Infectia cu virusul Herpes Simplex este dificil de diagnosticat intre episoadele de reactivare, cand nu exista nici un fel de leziune. Medicul specialist va examina cervixul la femei si uretra la barbati pentru descoperirea unor eventuale leziuni interne. Analizele sangvine pentru depistarea virusurilor Herpex Simplex 1 si 2 pot fi de ajutor, cu toate ca rezultatele nu sunt intotdeauna precise.

49

Tratament
Nu exista nici tratament care sa elimine infectia cu virusul Herpes Simplex 2, dar medicii pot recomanda medicamente antivirale, cu administrare orala sau unguente, care pot grabi vindecarea leziunilor. Medicamentele antialgice (impotriva durerilor) procurate fara prescriptie medicala pot fi eficiente in ceea ce priveste disconfortul produs de leziuni. In cazul in care reactivarile sunt frecvente, medicul va recomanda medicamente antivirale (ca de exemplu aciclovir, famciclovir, valaciclovir) administrate pe perioade lungi de timp pentru a incerca reprimarea reactivarilor. Nici un tratament nu poate vindeca infectia cu HSV 2. Virusul ramane cantonat in organismul uman definiv, odata ce persoana este infectata. Virusul este cantonat inactiv la nivelul celulelor nervoase pana cand apar factorii declansatori, care il reactiveaza. Episoadele simptomatice, care includ veziculele dureroase, pot fi controlate medicamentos.

Herpesul genital la gravide si copii

Episoadele de reactivare a herpesurilor genitale in timpul sarcinii sunt asociate cu avorturi spontane, feti nascuti morti,prematuritate. Infectia herpetica la nou nascut determina afectare cerebrala severa si orbire. Cu toate acestea, femeile cu herpes genital pot da nastere unor copii sanatosi. Toate aceste probleme trebuiesc discutate cu medicul specialist.

Profilaxie
Cateva din metodele de prevenire a infectiei cu HSV 2 includ: - evitarea contactului sexual cu o persoana cu herpes genital; - folosirea prezervativelor in timpul contactului sexual (sexul protejat); - folosirea prezervativelor trebuie facuta impreuna cu un spermicid care contine nonoxinol-9; - limitarea numarului de parteneri sexuali; - urmarea unui tratament cu medicamente antivirale (ca de exemplu aciclovir) de catre persoana cu herpes genital poate reduce riscul de transmitere a infectiei, dar nu il elimina complet; - prin folosirea concomitenta a medicamentelor antivirale si a masurilor enumerate mai sus, riscul de transmitere este de asemenea scazut.

50

Ce este de facut in episoadele herpetice?

Multe persoane se deprima atunci cand sunt diagnosticati cu infectie herpetica, stiind ca sunt definiv infectati si ca pot transmite infectia altor persoane. Deprimarea nu este o solutie de a rezolva problema. Cea mai buna solutie, este de a afla cat mai mult despre aceasta infectie, ceea ce ajuta la controlarea bolii si la recapatarea increderii in sine. De asemenea, sunt de ajutor discutiile despre aceasta suferinta cu un prieten apropiat. Persoanele care au infectie cu HSV 2 pot avea de asemenea o viata sexuala regulata, dar folosind prezervativul (barbatul infectat sau partenerul femeii infectate) si avertizand partenerul sexual despre aceasta suferinta. De asemenea, femeile infectate pot avea copii, prin supravegherea atenta a sarcinii de catre un medic specialist.

51

Infectia cutanata cu Molluscum Contagiosum

Tratament
La persoanele sanatoase, instituirea tratamentului nu este neaparat necesara, deoarece proeminentele individuale dispar de obicei spontan in 2 pana la 4 luni, desi poate dura chiar mai mult. Unele persoane aleg sa-si indeparteze proeminentele, deoarece acestea le jeneaza sau cu scopul de a impiedica raspandirea lor la alte persoane. Medicii recomanda de obicei tratamentul proeminentelor localizate in zona genitala pentru a preveni raspandirea lor. Proeminentele vor disparea spontan in cateva saptamani. Cu toate acestea, ele sunt adesea tratate pentru a impiedica raspandirea virusului si infectarea altor persoane. Un alt motiv pentru care acestea sunt tratate este pentru a impiedica raspandirea lor in alte zone ale corpului. Proeminentele pot fi indepartate cu ajutorul laserului, prin inghetare sau prin razuire. Uneori aceste tratamente lasacicatrici. Unguente speciale ce contin medicamente pot, de asemenea, contribui la disparitia proeminentelor. In cazul in care proeminentele reapar, poate fi necesara repetarea tratamentului. Daca proeminentele se agraveaza trebuie consultat medicul. Daca este nevoie, se mai pot incerca si urmatoarele modalitati de tratament: -indepartarea materialului viral din centru, prin razuirea rapida a centrului proeminentei cu ajutorul unei chiurete -terapia prin inghetare (crioterapie) -aplicarea de medicamente pe piele (medicatie topica) -utilizarea de medicamente pe cale orala (medicatie orala).

52

Pana la disparitia proeminentelor nu se recomanda:

- folosirea in comun a prosoapelor cu alte persoane - efectuarea de activitati ce presupun contactul apropiat cu alte persoane - practicarea sporturilor ce presupun contactul dintre jucatori - scarpinarea pielii - frecventarea piscinelor publice, saunelor si dusurilor publice - utilizarea unguentelor cutanate pe baza de corticosteroizi. Molluscum contagiosum se diagnosticheaza de obicei in timpul examenului fizic. Daca diagnosticul este neclar si sunt suspectate si alte afectiuni, medicul poate preleva o mostra de la nivelul unei proeminente pentru a o examina (biopsie). Daca un adult prezinta proeminente la nivelul zonei sale genitale, medicul poate face investigatii, pentru a detecta eventuala existenta a bolilor cu transmitere sexuala, cum ar fi herpesul genital. Virusul se raspandeste de obicei prin contact direct piele la piele. Prin aceasta se intelege contactul sexual sau atingerea si zgarierea proeminentelor si apoi atingerea pielii. Manevrarea obiectelor infestate cu virusul, ca de exemplu un prosop, poate duce de asemenea la aparitia infectiei. Virusul se poate raspandi dintr-o parte in alta a corpului sau la alte persoane. Molluscum contagiosum este contagios pana ce proeminentele dispar - perioada care, in cazul in care boala nu este tratata, poate dura pana la 6 luni sau chiar mai mult. Molluscum contagiosum se intalneste frecvent in zona genitala la copii, in special datorita faptului ca acestia se infecteaza prin scarpinare. Totusi, daca si alti factori sunt prezenti, poate fi luat in considerare si abuzul sexual. Aceste mici proeminente rotunde, indentate, au de obicei dimensiuni intre 3 mm si 5 mm (adica putin mai mici decat o guma de creion). Ele pot fi unice sau grupate. Ele apar de obicei pe trunchi, fata, pleoape sau zona genitala. La copii, proeminentele apar de obicei la nivelul trunchiului, fetei si bratelor. La adolescentii activi sexual si la adultii tineri, proeminentele sunt localizate de obicei in zona genitala. Proeminentele se pot inflama si se inrosesc ca raspuns natural al sistemului imun al organismului impotriva virusului. In jurul proeminentelor se dezvolta de obicei eczeme.

53

Perioada de incubatie - timpul de la momentul expunerii pana la aparitia proeminentelor este de obicei de 2 pana la 7 saptamani dar poate dura si 6 luni. La persoanele imunodeprimate, cum ar fi cei infectati cu virusul HIV, simptomele bolii molluscum contagiosum sunt mult mai severe. Molluscum contagiosum este o infectie de natura virala a pielii, care este caracterizata prin aparitia pe piele a unor proeminente perlate de culoare caramizie. Proeminentele pot fi clare si centrul lor este adesea (ombilicat). Virusul se raspandeste usor (este contagios) dar nu este daunator. Cu toate acestea, la imunodeprimati, cum ar fi cei infectati cuvirusul HIV, proeminentele pot fi extinse si desfigurante si pot fi considerate ca fiind semne ale stadiului terminal al bolii.

54

Scabia - Raia
Generalitati
Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau sari, ei miscanduse foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal. Aparitia scabiei presupune prezenta unui parazit femela care sapa un canal in piele in care depune 2 - 3 oua pe zi timp de o luna, ceea ce determina prurit tegumentar si iritarea pielii leziuni de grataj. Transmiterea acestui parazit se face atat pe cale sexuala, cat si prin contacte curente - gen folosirea in comun de lenjerie si haine. Simptomele sunt reprezentate de mancarimi (prurit localizat) pe fata interioara a mainilor, intre degete, in regiunea sanilor si a organelor genitale. In privinta tratamentului, acesta se aplica atat partenerilor sexuali, cat si persoanelor care coabiteaza cu cei infectati cu scabia. Lenjeriile si obiectele personale folosite de persoanele infectate necesita dezinfectarea.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Mod de transmitere 4. Simptome 5. Mecanism fiziopatogenetic 6. Complicatii 7. Consultul de specialitate

55

8. Expectativa vigilenta 9. Medici specialisti recomandati 10. Investigatii 11. Tratament - Generalitati 12. Profilaxie 13. Tratament ambulatoriu 14. Tratament medicamentos 15. Esecul tratamentului 16. Tratament chirurgical 17. Alte tratamente

Cauze
Scabia este cauzata de acarianul Sarcoptul scabiei. Acarienii ce produc scabia sunt atrasi de caldura si mirosul corpului uman. Femelele de acarieni patrund in piele, sapand mici tunele ca niste firicele, care uneori sunt vizibile. Parazitii depun ouale in aceste tuneluri.

Mod de transmitere
Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau sari, ei miscanduse foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal. Sarcoptul scabiei patrunde foarte repede pe sub piele, in special in zonele aspre sau cu pliuri cutanate (incretite), ca de exemplu la nivelul coatelor, articulatiilor metacarpiene (incheieturilor degetelor) si genunchilor. Atingerea si gratajul (scarpinatul) zonei infestate cu scabie, poate raspandi boala si in alte parti ale corpului. Dupa patrunderea sub piele, o femela de acarian depune intre 10-25 de oua inainte sa moara. Ouale se transforma in larve 3 zile mai tarziu. Aceste larve se deplaseaza pe suprafata pielii si devin adulti in 14-17 zile. Acest ciclu continua pana acarienii sunt distrusi. Sarcoptii scabiei care infesteaza omul nu infesteaza cainii sau alte animale. Similar, acarienii scabiei transmisi de la animale nu supravietuiesc si nu se reproduc la oameni. Totusi, ei pot trai

56

suficient la oameni, ca sa cauzeze urticarii pruriginoase (alergii care produc mancarimi) sau produc papule in cateva zile.

Perioada de incubatie si de contagiozitate

Scabia este contagioasa. Persoanele cu scabie pot transmite parazitii altor persoane, inainte si dupa aparitia simptomelor, atata timp cat raman infestate si netratate. Dupa prima infestare, trebuie sa treaca cateva saptamani, inainte de prezentarea primelor simptome. Pacientul este contagios in aceasta perioada care este cunoscuta ca si perioada de incubatie.La o noua infestare cu sarcoptul scabiei, vor trece cel mai probabil 2 sau 3 zile pana la dezvoltarea simptomelor.

Simptome
In cazul scabiei bolnavul prezinta o piele pruriginoasa si iritata, simptomele intensificanduse pana ce parazitii sunt omorati.Mancarimea (pruritul) - de obicei debuteaza prima. Deseori devine mai pronuntata noaptea sau dupa baie si cateodata este confundata cu pielea uscata. Mancarimea este cauzata de catre reactia alergica fata de acarianul scabiei. Uneori mancarimea este foarte intensa, mai ales la copii si la varstnici. Pielea iritata are aspectul unei eruptii cutanate (rash), iar la nivelul zonei de piele sensibila,se observa niste urme mici curbe. Aceste simptome apar ca urmare a saparii de catre acarieni de tuneluri, pe sub straturile superioare ale pielii. Uneori se poate observa o mica flictena (basica) sau chiar parazitul insusi, care arata ca si un punct mic negru, la capatul leziunii. Aceste urme pot fi dificil de vazut dupa ce zona a fost gratata (scarpinata). Sugarii pot sa prezinte numai piele rosie si inflamata, uneori cu mici flictene dureroase. Simptomele se dezvolta cel mai probabil: -intre degete si fata palmara a incheieturii mainii -pe partea exterioara a cotului si in plica cotului -in jurul taliei si ombilicului -pe fese -in jurul sfarcurilor, liniei sutienului, pe partile laterale a sanilor -pe organele genitale (la barbati). La sugari si copiii mici, pielea pruriginoasa si iritata poate aparea, de asemenea: -in jurul scalpului sau pe scalp, pe gat si fata

57

-pe palme, talpi. Adesea primul simptom observat la sugari, este reprezentat de cateva vezicule mici la nivelul acestor zone. Portiunile de piele sensibila, denumite leziuni secundare, se dezvolta mai tarziu in evolutia bolii. Aceste leziuni includ: -leziuni de grataj, cateodata acoperite de catre o crusta; gratajul leziunii poate irita si ulcera pielea -zone de piele rosie, uscata , solzoasa, iritata -scabia nodulara: aceste leziuni sunt reprezentate de mici zone elevate, rosiatice maronii (noduli); nodulii se pot dezvolta in zonele acoperite ca si plica cotului, intre fese, pe scrot si penis; nodulii sunt pruriginosi si pot persista saptamani sau luni dupa debutul scabiei. Sugarii si varstnicii prezinta in mod special, risc crescut pentru a dezvolta aceste leziuni, deoarece nu pot fi tratati imediat. Simptomele aparute precoce la sugari si la varstnici sunt trecute neobservate sau sunt confundate cu alte afectiuni.

Mecanism fiziopatogenetic
Prima infestare

In cazul primei infestari cu scabie, mancarimea poate sa lipseasca cateva saptamani. In acest timp, persoana este contagioasa, dar nu stie ca este purtator de acarieni ai scabiei. In primele saptamani ale infestarii cu scabie, organismul dezvolta sensibilitate fata de acarieni, de ouale lor si fata de materiile fecale. O data ce organismul a fost sensibilizat, o reactie alergica este declansata, cauzand mancarimi. Cu tratament, acarienii scabiei sunt distrusi si mancarimea dispare treptat, in decurs de cateva zile sau saptamani. In mod obisnuit medicul va decide, daca este sigur pentru copil sa se intoarca la scoala, dupa ce tratamentul s-a efectuat complet si medicamentul a fost spalat de pe piele. Tratamentul dureaza intre 1-3 zile in functie de medicamentul utilizat. Daca nu sunt omorate toate ouale acarienilor la primul tratament, acestea se pot transforma in larve si cauzeaza noi simptome. Fara tratament, parazitii se inmultesc si produc mai multa sensibilitate si mancarime. Scabia nu se vindeca de una singura. Numai formele de scabie transmise de la animale dispar fara tratament. Repetarea infestarii

58

La persoanele care au mai avut scabie si care sunt la o noua infestare cu sarcoptul scabiei, mancarimea va apare instantaneu. Sensibilitatea alergica dezvoltata la expunerea anterioara declanseaza o reactie de hipersensibilitate imediata fata de parazit. Tratamentul este de obicei necesar, pentru distrugerea acarienilor scabiei si a oualor; rareori o reactie alergica va omori acarienii scabiei.

Complicatii
Cea mai frecventa complicatie a scabiei este reprezentata de infectia bacteriana a pielii numita impetigo. Aceasta apare mai des in cazul gratarii intense a pielii. Foliculii pilosi se pot de asemenea infecta (foliculita). Antibioticele pot fi necesare pentru a trata infectia bacteriana cutanata. Pielea poate deveni ingrosata, rosie si scuamoasa sau lucioasa, datorita gratarii persistente. Rar, scabia incrustata (norvegiana), o forma grava de scabie, se poate dezvolta. De obicei, aceasta forma de scabie este mai frecventa la persoanele cu sistem imun deficitar. De exemplu, cateva persoane infectate cu HIV au dezvoltat o infestatie extrema cu zeci de mii de acarieni; pe de alta parte in randul oamenilor sanatosi infestatia se limiteaza de obicei la 1015 acarieni.

Consultul de specialitate
Se consulta medicul daca: -membrii familiei dezvolta brusc mancarimi predominant nocturne, care nu dispar in 3-4 zile -apar efecte adverse severe dupa folosirea oricarui produs in tratamentul scabiei -mancarimi care dureaza mai mult de 4 saptamani dupa terminarea tratamentului; dupa un tratament de succes, mancarimea persista 2-4 saptamani ca rezultat al unei reactii alergice la acarienii scabiei contactati anterior -apar semnele unei infectii ale pielii. Acestea cuprind: -intensificarea durerii, turgescenta, caldura, roseata -sensibilitate cutanata -fasii rosii care se extind departe de zona afectata

59

-eliminarea continua de puroi -febra de 37,8C sau mai mare fara nici o cauza.

Expectativa vigilenta
Sa nu se astepte mai mult de 3 sau 4 zile pentru a se adresa medicului, daca se suspecteaza scabia. Infestarea si simptomele nu dispar fara tratament. Cu cat se asteapta mai mult pana ce se apeleaza la consultul medical de specialitate, cu atat mai mult se transmit acarienii altor persoane. Daca se considera ca un caz de scabie este corelat cu o afectiune similara, raspandita de animale (sarcoptul ieslii) este recomandat sa se astepte mai mult de o saptamana. Acarienii care produc aceasta forma de scabie nu pot supravietui pe pielea omului mai mult de cateva zile, astfel incat infestatia umana ar trebui sa dispara de una singura fara tratament. Totusi, animalul trebuie tratat de catre veterinar.

Medici specialisti recomandati

Urmatoarele categorii de cadre medicale pot diagnostica si trata scabia: -personalul departamentului de sanatate publica local -medicul de familie sau medicul de medicina interna -medicul pediatru -medicul dermatolog.

Investigatii
In mod obisnuit medicul poate diagnostica scabia daca pacientul prezinta: -mancarimi intense, predominant nocturne (cu exacerbare noaptea) -rash cutanat, cateodata insotit de sensibilitatea pielii; acesta poate avea aspectul unor urme curbe micute; cateodata se pot observa mici vezicule sau un punct negru la unul din capetele leziunii; la sugari, leziunile arata in general ca o piele rosie si iritata, uneori cu mici flictene dureroase; medicul va examina pielea pacientului pentru a evidentia sensibilitatea, leziunile de grataj, zonele ulcerate, crustele si pielea rosiatica care este tipica infestatiei cu acarienii scabiei -alti membrii ai familiei sau contactii prezinta, de asemenea, mancarimi sau au fost recent diagnosticati cu scabie.

60

Cateodata este necesar unul din urmatoarele teste pentru confirmarea diagnosticului: -razuirea pielii: medicul va recolta material din zona pruriginoasa prin aplicarea unei picaturi de ulei mineral sau alt lichid pe piele, urmat de raclarea zonei cu un bisturiu; se examineaza apoi proba recoltata sub microscop, pentru a evidentia sarcoptul scabiei, ouale, caseta oului si fecalele parazitului; acesta este cel mai utilizat test pentru diagnosticarea scabiei -testul cu cerneala: medicul va picura un lichid lavabil, cu varful penitei peste zona lezata; suprafata cu cerneala este stearsa cu un tampon imbibat cu apa sau alcool; orice leziune prezenta va absoarbe cerneala si va fi vazuta ca o linie inchisa la culoare -biopsia pielii/punctia biopsie: o proba de piele (punctia biopsie sau biopsia razuita) poate fi folositoare in diagnosticul afectiunilor care pun probleme de diagnostic; biopsia pielii este rareori folosita -extractia acarianului cu ajutorul acului: rareori, un ac este folosit pentru a extrage acarianul din sant (adapost); ccarianul este asezat pe o lama si examinat la microscop.

Tratament - Generalitati
In cazul suspectarii scabiei, se adreseaza medicului cat mai curand posibil, pentru instituirea tratamentului. Intarzierea tratamentului mareste riscul ca scabia sa se transmita si la alte persoane. Scabia nu dispare de una singura. Scabia poate fi vindecata doar prin utilizarea cremelor si lotiunilor prescrise de medic. Medicamentele neprescrise nu sunt suficient de tari pentru a ucide acarienii. Majoritatea cremelor si lotiunilor sunt aplicate pe intreg corpul de la gat in jos. La copiii mici, medicamentele se aplica si pe scalp, fata si gat, avand grija sa se evite zona din jurul gurii si ochilor. Medicatia este lasata sa actioneze 8-14 ore si apoi este spalata. Copiii se pot intoarce la gradinita sau la scoala, dupa ce tratamentul s-a efectuat complet si cremele au fost spalate. Tratamentul dureaza 1-3 zile in functie de medicatia utilizata. Medicul de familie poate indica examinari la 2 si 4 saptamani dupa completarea tratamentului, pentru a se asigura ca scabia s-a vindecat.Scabia nodulara persistenta, poate fi tratata prin injectarea de steroizi in noduli. In putine cazuri, produsele pe baza de gudron sunt aplicate pe noduli.Mancarimea va persista zile sau saptamani dupa ce acarienii au fost distrusi cu succes. Aceasta mancarime este cauzata de o reactie alergica continua, fata de muscaturile acarienilor. Medicul poate recomanda antihistaminice (ca si Benadryl), creme pe baza de corticosteroizi si in cazuri grave, tablete pe baza de corticosteroizi, pentru a combate mancarimea. Reactia alergica va disparea treptat.

De retinut!

61

Oricine a avut un contact fizic apropiat cu o persoana infestata cu scabie, ar trebui tratata. Acestia cuprind persoanele care coabiteaza in aceiasi casa, incluzand pe cei care au avut un contact interuman direct intim, prelungit (dormit, imbaiere sau imbratisari) cu persoanele infectate.

Profilaxie
Sa se evite contactul direct intim (piele-piele) cu cineva care are scabie, la fel si cu obiectele de uz personal ale individului infectat; aceasta va ajuta la prevenirea receptivitatii scabiei. Persoanele infectate cu scabie sunt incurajate sa fie precaute, evitand transmiterea acarienilor scabiei altor persoane. Toate persoanele din casa, care au avut contact direct cu persoane infectate cu scabie in ultimele luni ar trebui tratate. Acestia cuprind in mod obisnuit toti locatarii imobilului, chiar daca ei nu prezinta simptome (poate dura 4-6 saptamani dupa ce o persoana este infestata pentru a dezvolta simptomele).Este importanta dezinfectia lenjeriei de pat si a hainelor persoanei infectate, pentru a distruge orice acarian viu, imediat ce tratamentul prescris este inceput.

Medicamentele eliberate fara reteta pentru scabie

Nu exista nici un medicament neprescris, care sa vindece infestatia cu scabie. Medicamentele eliberate fara reteta nu sunt suficient de puternice sa distruga parazitii. Daca este suspectata scabia, sa nu se foloseasca medicamente neprescrise inainte de a apela la consultul medicului, deoarece s-ar putea ingreuna diagnosticul bolii.

Medicamente eliberate fara reteta pentru mancarimi

Se poate folosi unul din urmatoarele medicamente eliberate fara reteta (neprescrise) pentru a combate mancarimile produse de scabie: -cremele pe baza de corticosteroizi (ca si crema cu hidrocortizon); acest tip de medicatie poate determina ca leziunile scabiei sa arate diferit si astfel diagnosticul sa fie dificil pentru medic. Se recomanda sa se foloseasca medicatia numai dupa ce medicul a examinat pacientul si a diagnosticat boala. -antihistaminicele orale (ca de exemplu Benadryl); aceste medicamente nu vor interfera cu diagnosticul sau tratamentul scabiei.

62

Tratament medicamentos
Prescrierea de permetrin (Elimite) crema sau lotiune, este cea mai frecventa medicatie folosita pentru tratarea scabiei. Spre deosebire de cel mai toxic produs numit lindan, permetrinul este considerat sigur pentru copiii mai mici de doua luni. Numai permetrinul, crotamitonul si alifia pe baza de sulf, sunt considerate sigure pentru tratamentul copiilor mai mici de doi ani. Lindanul este uneori folosit ca si optiune secundara de tratament, pentru grupuri de persoane bine precizate. Trebuie folosit numai intr-o singura aplicare, exact cum este indicat. Lindanul nu este recomandat sugarilor, varstnicilor si persoanelor cu greutate mai mica de 49,9 kg sau indivizilor cu sistem imun deficitar. Samponul Lindan si lotiunea, nu sunt disponibile in toate tarile, pentru tratamentul paduchilor si scabiei.Scabia incrustata (norvegiana) o forma rara, deseori necesita tratamente multiple, cateodata mai mult de un tratament. Cremele pe baza de corticosteroizi, antihistaminicele (ca si Benadryl) si in cazuri grave, tabletele de corticosteroizi, pot fi folosite pentru combaterea mancarimilor, dar acestea nu distrug sarcoptii scabiei. Scabia nodulara persistenta, poate fi tratata cu injectari de corticosteroizi in noduli sau rareori cu produse pe baza de gudron aplicate pe piele Majoritatea cremelor sau lotiunilor se aplica pe intregul corp de la gat in jos. La copiii mici, medicatia este aplicata si pe scalp, fata, gat, avand grija sa se evite zonele din jurul gurii sau ochilor. Medicamentele in mod obisnuit sunt lasate sa actioneze 8-14 ore si apoi sunt spalate. Medicamentele eliberate fara reteta nu sunt suficient de puternice pentru a distruge sarcoptii scabiei.

Optiuni de medicamente
Medicamentele recomandate, folosite pentru tratarea scabiei includ: -permetrin crema 5% (Elimite) - tratament de prima intentie pentru scabie; vindeca in mod obisnuit infestatia cu scabie dupa prima aplicare -lindan 1% (Kwell) trebuie folosit exact cum este indicat pentru a evita efectele adverse grave; lindanul este folosit doar in cazul persistentei scabiei, dupa incercarea altor optiuni de medicamente sau daca pacientul nu este capabil sa foloseasca alte tipuri de tratament -alifia pe baza de sulf 5% -10% (precipitat de sulf) - o usoara si mai putin eficienta medicatie decat permetrinul sau lindanul, este folosit uneori pentru tratamentul copiilor mici si a femeilor insarcinate si a celor care alapteaza -crotamiton 10% (Eurax) - nu este folosit frecvent in tratamentul scabiei, deoarece nu distruge intotdeauna toti acarienii si ouale lor -ivermectin oral - actual in SUA, tratarea scabiei folosind ivermectin, este considerata scoasa

63

din uz; mai multe cercetari sunt necesare pentru a confirma eficacitatea tratamentului si pentru a determina care persoane ar beneficia cel mai mult de pe urma acestui medicament; totusi, medicul il poate prescrie in anumite situatii, ca de exemplu in combinatie cu alte medicamente, pentru a trata persoanele cu forme grave de scabie. Este necesara folosirea antibioticelor in tratamentul infectiei cutanate secundare.

De retinut!
Cand este folosit corect, lindanul este considerat un tratament sigur si eficient pentru scabie. Prin folosirea incorecta sau excesiva, lindanul poate fi periculos si poate determina afectari permanente ale sistemului nervos central. Daca medicul recomanda lindan pentru tratarea scabiei, pacientii sa se asigure ca primesc, inteleg si urmeaza in detaliu instructiunile pentru o folosire corecta.

Esecul tratamentului
Tratamentul scabiei poate esua daca: -medicatia nu este aplicata corect: trebuie sa se urmeze cu precizie instructiunile utilizarii medicatiei pentru scabie -daca medicatia nu a distrus ouale de acarieni: cand acestea se transforma in larve, o noua infestatie incepe -cand contactii persoanei infectate nu sunt tratati.

Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical nu este indicat pentru scabie.

Alte tratamente
Nu exista alte forme de tratament la ora actuala.

64

Pediculoza - infestatia cu paduchi

Generalitati
Pediculoza este data de insecte mici (paduchi popular) care traiesc la nivelulpielii si se hranesc cu sange. Infestarea este definita ca reproducerea in numar mare a acestor insecte. Exista diferite tipuri de pediculoza: - pediculoza capului insectele sunt de obicei in pielea paroasa a capului, mai frecvent la ceafa sau dupa urechi; pediculoza capului este mai frecventa la copiii prescolari si la cei din scoala elementara; adultii pot fi afectati de asemenea, in special daca locuiesc cu in aceeasi casa cu copii afectati; - pediculoza pubiana paduchii se gasesc de obicei in zona pubiana, dar pot afecta parul facial, genele, sprancenele, parul de pe piept si mai rar pe scalp; - pediculoza corpului paduchii traiesc si depun oua pe haine, ei fiind prezenti la nivelul pielii numai cand se hranesc. In anumite conditii, cum ar fi in timpul dezastrelor naturale sau al razboaielor, pediculoza corpului poate sa transmita boli amenintatoare de viata, de exemplu tifos, febra recurenta.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Cauze 3. Simptome 4. Mecanism fiziopatogenetic 5. Complicatii 6. Consultul de specialitate 7. Expectativa vigilenta 8. Medici specialisti recomandati 9. Investigatii 10. Tratament - Generalitati

65

11. Profilaxie 12. Tratament ambulatoriu 13. Tratament medicamentos 14. Tratament chirurgical 15. Alte tratamente

Cauze
Paduchii sunt foarte usor raspanditi, de obicei prin contact personal. Infestatia poate fi determinata de trei tipuri de insecte: 1. Pediculus capitis Determina pediculoza capului: poate fi raspandita prin contact personal, folosirea produselor personale (pieptene, perii, palarii, sepci, haine) sau a lenjeriei de pat cu persoanele infestate. 2. Phtirius pubis Determina pediculoza pubiana. Se raspandeste prin contact sexual si este foarte contagioasa; majoritatea persoanelor se infesteaza dupa un singur contact cu persoana infestata; totusi, insectele si ouale lor pot supravietui pe obiectele de lenjerie sau prosoape suficient de mult incat sa poate fi raspandite la alte persoane; un copil diagnosticat cu pediculoza pubiana poate fi victima unui abuz sexual. 3. Pediculus corporis Determina pediculoza corpului: este raspandita in special prin folosirea obiectelor persoanelor infestate, mai ales a hainelor si palariilor; ocazional poate fi raspandita prin contact personal.

Simptome
Pruritul este cel mai frecvent simptom al pediculozei si este cauzat de o reactie alergica. Insectele musca pielea pentru a se hrani, saliva acestora putand determina reactii alergice si in final pruritul. Pruritul poate sa nu apara imediat, in functie de sensibilitatea persoanei si de istoricul infestatiei. La prima infestatie a pacientului, pot sa treaca saptamani sau chiar luni pana apare pruritul. In cazul in care pediculoza se repeta, pruritul poate sa apara la doua zile de la infestare pentru ca sistemul imun reactioneaza mai repede cand expunerea a fost facuta anterior. In unele cazuri, pacientii pot deveni hipersensibili la muscatura insectelor si pot avea prurit

66

insuportabil. In alte cazuri, poate sa apara toleranta la muscatura si pruritul sa nu existe sau sa fie minim, chiar in cazul infestarii repetate. Pe langa prurit, simptomatologia variaza in functie de tipul de infestatie prezenta. Pediculoza capului poate fi vazuta pe firele de par, la ceafa sau dupa urechi. Ouale sunt albe, rotunde sau ovalare si sunt atasate de firul de par aproape de radacina si nu aluneca singure de-a lungul firului de1 par. Oualele sunt maronii inainte de a iesi insecta si sunt albe pana la maro deschis dupa iesirea acesteia. Gratajul frecvent poate determina aparitia unor leziuni pe scalp, care se pot infecta. Ca raspuns la infectie, nodulii limfatici din spatele urechilor se pot tumefia. Pediculoza pubiana poate determina prurit in jurul zonei genitale, dar si in jurul anusului, axilar, palpebral si in alte zone ale corpului acoperite de par. Muscaturile paduchilor pubieni determina aparitia unor leziuni mici, plate, gri-albastre, asemanatoare echimozelor, aflate la nivelul trunchiului, coapselor si bratelor. Semnele pot sa dureze cateva luni, chiar dupa ce infestatia a fost eradicata. Ouale pot fi vazute la baza firelor de par. Pana la o treime din cei cu pediculoza pubiana prezinta si o alta boala cu transmitere sexuala. Insectele pubiene care infesteaza genele pot determina aparitia unei iritatii, iar oualele pot fi vazute la baza genelor. Pediculoza corpului determina aparitia unor leziuni pruriginoase la nivelul bratelor, in jurul taliei si pe trunchi in locurile in care hainele preseaza pielea. Insectele si ouale lor nu se vad de obicei pe piele, ci sunt gasiti in haine. Alte afectiuni, cum ar fi matreata sau scabia, pot determina simptome similare pediculozei.

Mecanism fiziopatogenetic
Pediculoza nu se vindeca fara tratament. Daca tratamentul initial nu omoara ouale, va fi necesar un tratament de 7 10 zile pentru a ucide noile insecte. Pruritul poate persista inca 7 10 zile dupa reusita tratamentului. Dupa tratament ouale moarte raman pe firele de par pana cand sunt indepartate. In unele scoli nu se permite copiilor sa revina pana cand ouale moarte nu sunt indepartate. Parintii copilului infestat vor anunta personalul scolii sau al gradinitei pe care o frecventeaza copilul. Ceilalti copii vor fi examinati pentru a putea fi tratati in cazul infestarilor noi sau recurente.

Complicatii

67

Gratajul frecvent poate determina aparitia unor infectii la nivelul pielii. In cazurile severe, poate sa apara caderea parului. La unii pacienti pielea din zonele afectate se ingroasa si se inchide la culoare pentru perioade lungi de timp.

Consultul de specialitate
In cazul suspiciunii de pediculoza, se poate incerca initial un produs fara prescriptia medicului sau se poate vizita medicul pentru a confirma diagnosticul. Medicul va fi informat daca: - exista insecte sau oua vii dupa tratament; - apar efecte secundare dupa tratament; - semne de infectie a pielii, cum ar fi durerea, tumefierea, caldura si inrosirea zonei respective, prezenta puroiului la nivelul leziunii, febra mai mare de 37,8C fara o cauza anume. Exista multe produse pentru tratamentul pediculozei, inclusiv cele disponibile fara prescriptie medicala, acestea fiind periculoase in cazul utilizarii necorespunzatoare. Instructiunile de folosire vor fi urmate intocmai. Nu se va folosi un produs mai mult de doua ori (cu 7 zile intre cele doua utilizari) fara a consulta medicul.

Expectativa vigilenta
Pediculoza nu se va vindeca fara tratament corespunzator. In acest timp, pediculoza poate fi raspandita la ceilalti locatari ai casei, partenerilor sexuali sau indivizilor cu care pacientul are contact apropiat. Daca exista suspiciunea prezentei pediculozei, se va incerca un tratament fara prescriptie sau va fi consultat un medic.

Medici specialisti recomandati

Pentru tratamentul pediculozei pot fi contactati urmatorii: - asistent medical - medic internist - pediatru - medic de familie - ginecolog (pentru pediculoza pubiana) - dermatolog.

68

Investigatii
Pentru diagnosticul pediculozei este necesara examinarea atenta pentru insecte sau oua vii. Totusi, medicul poate sa examineze insectele sau ouale la microscop pentru confirmarea diagnosticului.

Tratament - Generalitati
Pediculoza nu este eliminata fara tratament, fiind necesara initierea acestuia imediat ce sunt observate insecte sau oua vii pe firele de par sau pe haine (in cazul pediculozei corpului). Tratamentul difera in functie de tipul pediculozei. Pediculoza capului si cea pubiana este eliminata cu aplicatii locale si uneori cu medicamente administrate oral. Cele mai obisnuite tratamente sunt cremele, lotiunile sau sampoanele care contin substante nocive pentru paduchi. Se cerceteaza eficienta unui tip de masca de par care omoara paduchii prin sufocare. Pediculoza corpului, care se dezvolta si depune oua pe haine, este distrusa prin spalarea hainelor in apa calda (mai mult de 54C). Insectele adulte sunt omorate si se previne depunerea oualelor prin mentinerea hainelor in apa calda mai mult de 5 minute. Insectele pot fi gasite pe piele numai atunci cand se hranesc si pot fi indepartate prin spalare si prin schimbarea hainelor. De obicei tratamentul medicamentos pentru pediculoza corpului nu este necesar. Copiii infestati se vor intoarce la scoala sau gradinita dupa tratament. Totusi, in unele scoli copiii se vor intoarce numai dupa ce vor fi eliminate si ouale. Majoritatea organizatiilor de sanatate accepta intoarcerea copilului la scoala dupa tratamentul corespunzator, cu mentiunea de a se evita contactul apropiat cu ceilalti copii. Trebuie mentinuta confidentialitatea pentru a evita stanjenirea copilului infestat. Pruritul se poate mentine chiar dupa eliminarea pediculozei datorita unei reactii alergice lente la intepaturile insectelor. Pot fi de folos cremele cu corticosteroizi sau lotiunea cu calamina; in cazul unui prurit sever se pot administraantihistaminice orale sau creme cu continut mare de corticoizi.

De retinut!

69

Tratamentul este indicat in urmatoarele cazuri: 1. Cei care locuiesc impreuna sau au contact apropiat cu persoana infestata trebuie examinati initial; tratamentul este recomandat daca au prurit si leziuni la nivelul pielii asemanatoare celor prezente in cazul infestarii sau daca sunt gasite insecte sau oua. 2. La cei care dorm in acelasi pat cu o persoana infestata. 3. Daca pediculoza reapare dupa tratament, toate persoanele din casa trebuie tratate. 4. Partenerii sexuali ai pacientilor cu pediculoza pubiana trebuie tratati. De asemenea, este recomandata testarea si pentru alte boli cu transmitere sexuala, pana la o treime din cei infestati cu pediculoza pubiana avand si alte asemenea boli.

Profilaxie
Pediculoza capului poate afecta persoanele de orice nivel social. Este foarte dificila preventia raspandirii pediculozei intre copii deoarece ei impart foarte frecvent aceleasi caciuli, sepci, pieptene si alte obiecte. Examinarea frecventa a scalpului scolarilor poate sa deceleze prezenta pediculozei iar tratamentul precoce impiedica raspandirea pediculozei la ceilalti membri ai familiei. Riscul este redus prin evitarea contactului prelungit cu persoanele infestate. Pediculoza pubiana se raspandeste de obicei la cei care au parteneri sexuali multipli. Reducerea numarului de parteneri sexuali poate sa scada riscul de infestare. Pediculoza corpului poate fi prevenita prin igiena corporala riguroasa si schimbarea zilnica a hainelor. Insectele se gasesc pe haine si nu la nivelul corpului. Spalarea hainelor in apa fierbinte (mai mult de 54C) de obicei omoara insectele adulte si ouale. Insectele gasite pe piele pot fi indepartate prin spalare si prin schimbarea hainelor. De obicei tratamentul medicamentos pentru pediculoza corpului nu este necesar.

Tratament ambulatoriu
Tratamentul ambulatoriu cu produse fara prescriptie medicala de obicei elimina pediculoza. Se cerceteaza eficienta unui tip de masca de par care sa omoare insectele de la nivelul

70

capului prin sufocare. Daca aceste metode nu sunt eficiente, este necesar un tratament putenic. Medicul poate prescrie o solutie mai concentrata de permetrin, malation sau sampoane cu piretrin sau piperonil butilat. Medicii din Statele Unite recomanda folosirea unei lotiuni sau a unui sampon pentru uciderea insectelor si a oualelor acestora. In Anglia, in cazurile in care insectele au devenit rezistente la tratament, folosirea unui pieptene cu dinti foarte desi impreuna cu un sampon s-a dovedit a avea eficienta moderata in cazul pediculozei capului. Curatarea pieptenelui, periei, hainelor si a altor obiecte poate preveni raspandirea pediculozei la ceilalti membri ai familiei.

Tratament medicamentos
Exista medicamente si produse fara prescriptie medicala pentru tratamentul pediculozei capului si pubiene. Sampoanele, cremele sau lotiunile se vor aplica pe zonele afectate, se lasa o perioada de timp si apoi vor fi indepartate. Cand doua sau mai multe lotiuni topice sunt ineficiente va fi folosit tratamentul medicamentos cu ivermectin. Crema cu permetrin 1% reprezinta o prima alegere in tratamentul pediculozei datorita faptului ca este sigura si eficacitatea acesteia continua, omorand insectele si ouale lor si dupa ce crema a fost indepartata. Acest produs este disponibil fara prescriptie medicala.

In cazul unui tratament medicamentos al pediculozei, vor fi retinute urmatoarele: - un al doilea tratament la 7 10 zile dupa primul tratament este recomandat pentru a elimina eventualele insecte ramase; doua tratamente consecutive sunt recomandate in cazul pediculozei pubiene; - pruritul poate persista si dupa un tratament reusit; - nu se refolosesc produsele decat la indicatia medicului; folosirea in exces a acestora creste riscul efectelor secundare cum ar fi greata, cefaleea sau efecte secundare grave. In cazul infestarii genelor, se poate aplica o lotiune cu extract de petrol de cateva ori pe zi timp de o saptamana pentru a omora insectele. De obicei, nu este necesar tratament medicamentos pentru pediculoza corpului pentru ca se gasesc pe haine si nu la nivelul corpului cu exceptia cazului in care persoana este infestata sever. Pediculoza corpului este eliminata prin spalarea hainelor si a lenjeriei in apa fierbinte intr-o masina de spalat automata.

Optiuni de medicamente
Produsele fara prescriptie medicala pentru pediculoza capului si cea pubiana includ: - crema cu permetrin este o prima optiune de tratament obisnuita pentru pediculoza

71

capului; actioneaza mai mult de doua saptamani de la aplicare, distrugand insectele si ouale acestora; - sampoane cu piretrin si piperonil butirat: sunt lasate sa actioneze pe par timp de 10 minute si apoi indepartate; un al doilea tratament este necesar dupa o saptamana pentru a omora noile insecte iesite din oua. Produsele medicamentoase folosite pentru tratamentul pediculozei capului si pubiana includ: - crema cu permetrin se aplica pe piele sau pe scalp si este lasata sa actioneze timp de 8 pana la 14 ore; - lotiunea cu malation este aplicata pe par si lasata timp de 8 12 ore: tratamentul va fi repetat dupa 7 9 zile daca mai sunt prezente insecte; - lindanul este folosit ca lotiune sau ca sampon: se va utiliza numai in cazul in care alte produse nu pot fi folosite sau au fost ineficiente; samponul se foloseste pentru tratamentul pediculozei capului, iar lotiunea pentru pediculoza pubiana; - carbaryl, sub forma de lotiune sau sampon, este folosit numai in Europa; - tratamentul medicamentos oral cu ivermectin poate fi folosit numai cand doua sau mai multe tratamente topice au esuat; - antihistaminicele, care ajuta la controlul simptomelor determinate de alergii, pot fi administrate in cazul pruritului aparut din cauza pediculozei. Reactia secundara a acestor medicamente este somnolenta. In cazul unei infectii grave a pielii poate fi necesar un tratament antibiotic.

Alte produse folosite mai rar pentru tratamentul pediculozei includ: - benzoatul de benzil - tiabendazol - crotamiton - trimetroprim sulfometoxazolul este un antibiotic administrat oral care poate fi folosit in tratamentul cazurilor severe de pediculoza a capului - sulful nu este la fel de eficient ca permetrinul sau lindanul, dar unii medici indica acest produs la copiii mici, femeileinsarcinate si la cele care alapteaza din cauza sigurantei acestuia.

De retinut!

72

Indepartarea oualelor dupa tratament poate sa nu fie necesara, desi unii pacienti vor dori acest lucru din considerente cosmetice. Multe produse folosite pentru tratamentul pediculozei pot determina efecte secundare daca nu sunt folosite corespunzator. Nu se va folosi un produs mai mult de doua ori (cu mai putin de 7 zile intre utilizari) fara a consulta medicul. Exista posibilitatea ca insectele sa devina rezistente la permetrin si la alte produse folosite in tratamentul pediculozei. Este de asemenea posibil ca insectele sa persiste dupa tratament, deoarece acesta nu a fost administrat corespunzator sau persoana a fost reinfestata de la o alta persoana care nu a fost tratata. In cazul in care tratamente multiple au esuat in eliminarea pediculozei sau este suspectata rezistenta la tratament, unii medici prescriu tratamente combinate cum ar fi crema cu permetrin si tratament antibiotic cu trimetroprim sulfometoxazol.

Tratament chirurgical
Nu exista tratament chirurgical pentru pediculoza in prezent.

Alte tratament
Raderea parului ajuta la eliminarea pediculozei capului. Acest lucru poate fi acceptabil pentru baieti, dar poate cauza dificultati sociale pentru fete.

73

Uretritele
Generalitati
Uretrita reprezinta o infectie a uretrei, canalul care face legatura intre vezica urinara si exterior si foloseste la eliminarea urinii. Cel mai frecvent, infectia este cauzata de bacterii, contactate, de obicei, prin boli cu transmitere sexuala. Sunt de asemenea frecvente infectiile determinate de virusuri. Flora microbiana a uretrei normale Uretra normala contine in secretiile sale fiziologice o flora microbiana proprie, care nu produce nici o tulburare persoanei respective si a carei prezenta nu se manifesta clinic. Aceasta flora constituie ceea ce se numeste eubacteria uretrala. Alti autori considera uretra ca fiind sterila in totalitate sau partial. Cercetarile clinice si experimentale au aratat ca uretra contine microbi. Din cercetarile mai vechi in domeniu reiese ca uretra normala contine multiple specii de germeni (peste 20 de specii) dintre care stafilococi, streptococi, colibacili, piocianic, enterococi, sarcine, tetrageni, levuri etc. Cercetari mai recente au aratat ca frecventa cea mai mare in cadrul eubacteriei uretrale pare sa o ocupe stafilococul alb (pana la 80% dupa unii autori), urmat de difteroizi si apoi de ceilalti germeni mentionati mai sus. Toti acesti germeni, din flora bacteriana normala a uretrei, nu au capacitati patogene decat in conditii deosebite. Fosa naviculara reprezinta locul cu cea mai mare frecventa si varietate de germeni. Aceasta se datoreaza comunicarii sale cu exteriorul prin meatul uretral (orificiul uretrei), vecinatatii cu santul balanopreputial si invelisul sau epitelial care nu-i confera nici o protectie antimicrobiana. Microbii fosei naviculare se cantoneaza in aceasta regiune si nu patrund inmucoasa cilindrica a uretrei. Pe masura ce ne departam de fosa naviculara si ne apropiem de bulb, flora microbiana devine mai rara. Explicatia s-ar datora faptului ca mucoasa uretrei, atunci cand nu prezinta leziuni traumatice, poate distruge sau inactiva, prin secretiile sale, o serie de germeni care ar contamina-o. Rolul fiziologic al florei eubacteriene uretrale incepe sa fie din ce in ce mai lamurit. Astfel, prezenta Stafilococului alb in secretia uretrala ar avea o actiune inhibitorie neta asupra Stafilococului piogen, a Enterococului si a altor germeni contribuind astfel la mentinerea echilibrului biologic normal. De asemenea, cercetari

74

recente au demonstrat ca o functie deosebita a florei normale a uretrei consta in producerea unor substante antibiotice cu actiune antagonista asupra unui spectru larg de germenisaprofiti si patogeni ca Stafilococul auriu, bacilul Friendlander, piocianic, tetrageni, etc. Aceasta actiune a fost prezenta in 92% din cazurile cercetate. In concluzie, eubacteria uretrala are anumite calitati biologice si se gaseste intr-un echilibru labil, atat in ceea ce priveste convietuirea diverselor specii microbiene, cat si raportul lor cantitativ. Labilitatea acestui echilibru este data de faptul ca, sub influenta anumitor cauze (infectii cutanate, infectii urinare, traumatisme ale mucoasei uretrale, etc), unele specii pot fi inlocuite cu altele, asa dupa cum poate fi modificata si corelatia lor calitativa si cantitativa, ceea ce produce starea de disbacterie uretrala, fara a produce insa uretrita. Pentru aparitia uretritei sunt necesare o serie de cauze determinante si altele favorizante.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Clasificare 3. Mod de transmitere 4. Cauze 5. Factori de risc 6. Mecanism fiziopatologic 7. Simptome

Clasificare
In decursul timpurilor, uretritele au fost clasificate de diversi autori dupa criterii diferite. Pe masura dezvoltarii cercetarilor bacteriologice, epidemiologice si clinice, a fost posibila clasificarea uretritelor dupa alte criterii, ceea ce a permis o mai buna studiere a lor si posibilitatea unui tratament adecvat. Datorita particularitatilor pe care le au uretritele la cele doua sexe, unii autori le-au impartit in uretrite ale barbatului si uretrite ale femeii. In cadrul femeii, ca o forma particulara a femeii varstnice, s-a descris uretrita senila, produsa de insuficienta ovariana. Tot ca o forma specifica varstei, de data aceasta a barbatului tanar, autori mai vechi au descris sindromul cunoscut astazi sub denumirea de sindrom uretro-

75

conjuctivo-sinovial, intalnit mai ales in perioada 25-40 de ani. Intrucat gonococul a fost si ramane cauza multor uretrite si pentru faptul ca uretritele gonococice prezinta anumite caractere epidemiologice si clinice, majoritatea autorilor au clasificat uretritele in gonococice si negonococice. In cadrul uretritelor negonococice au fost facute multiple clasificari in raport cugermenii descoperiti la examenele bacteriologice. S-a stabilit ca toate uretritele care nu sunt provocate de gonococ sa fie denumite uretrite negonococice si toate celelalte denumiri, ca uretrite banale, uretrite nespecifice, etc sa fie abandonate. De asemenea, s-a stabilit ca sindromul Fiessinger-Leroy-Reiter sa fie denumit sindrom uretro-conjuctivo-sinovial si sa fie cuprins in cadrul uretritelor negonococice. Astfel, uretritele se pot clasifica in doua mari categorii: - uretrite gonococice, cauzate de prezenta gonococului in uretra, - uretrite negonococice, cauzate de diferiti factori microbieni sau nemicrobieni. In cazul uretritelor negonococice, in raport cu cauzele care le produc, se pot descrie urmatoarele grupe de uretrite: - uretrite microbiene: in marea lor majoritate sunt produse de o flora foarte variata, considerata banala (adica obisnuita), dar cu unele diferente calitative, privind diverse specii microbiene (stafilococ, streptococ, enterococ, etc.) sau prezenta unor microbi specifici (bacilul Koch) - uretritele inframicrobiene includ toate uretritele la care nu se poate evidentia o cauza microbiana dar care din punct de vedere morfologic se caracterizeaza, uneori, prin prezenta de incluzii in celulele epiteliale uretrale sau chiar prin izolarea unor anumiti germeni prin culturi pe medii speciale si care face parte din categoria inframicrobilor. De retinut ca nu orice uretrita face parte din grupa uretritelor inframicrobiene - uretritele micotice formeaza o grupa separata, datorita caracterelor clinice si epidemiologice pe care le au. Sunt mult mai frecvente la femei si pot aparea si in alt mod decat pe cale veneriana (de obicei, in urma tratamentului intens cu antibiotice). Identificarea lor presupune culturi pe medii speciale, precum si manevre deosebite speciale, precum si manevre deosebite de recoltare a secretiilor: - uretritele parazitare au ridicat probleme datorita faptului ca unii autori nu le-au acceptat in totalitatea lor. Parazitii incriminati sunt multiplii si au origini diferite, dar frecventa cea mai mare o are tricomonaza. - uretritele traumatice constituie o categorie aparte si foarte variata, prin cauzele diverse care le produc. In raport cu agentii cauzali, se impart, la randul lor in: mecanice, chimice si termice. De remarcat faptul ca, foarte frecvent, uretritele traumatice se pot infecta si pot deveni uretrite microbiene, avand deci acelasi cadru nosologic. - uretritele alergice formeaza o categorie care incepe sa fie conturata din ce in ce mai bine. Ele

76

se incadreaza in marea grupa a alergiei si, de obicei, apar ca o reactie alergica la nivelul mai multor segmente ale aparatului urogenital (vezica, ureter, uretra); localizarea uretrala este dintre cele mai rare. Cuprinderea lor intr-o categorie aparte a incitat multiple discutii, datorita faptului ca nu erau acceptate doar ca o manifestare locala a bolii alergice. - uretritele de insotire: este vorba de uretrite insotind unele boli generale (tuberculoza, varicela, febra tifoida, parotidita epidemica), metabolice (guta, diabetul, microlitiazele) sau ca urmare a actiunii unor alimente (condimente, alcool), agenti farmacologici (urotropina) care se vindeca odata cu tratamentul bolii de baza sau dupa suprimarea alimentului sau medicamentului iritant. Sunt foarte rare si de multe ori trec chiar nerecunoscute de medic. In afara acestor grupe de uretrite negonococice, unii autori au mai descris inca o grupa si anume, uretritele de etiologie necunoscuta - in care intra toate uretritele, la care nu s-a putut evidentia o cauza. Probabil ca acestea sa faca parte din grupa celor inframicrobiene sau alergice, dar mijloacele si metodele paraclinice actuale de investigatie nu au descoperit cauza lor. Este necesara precizarea ca in raport cu patogenia lor, uretritele negonococice se mai pot clasifica, din punct de vedere epidemiologic in: - veneriene, care apar in urma unui raport sexual si sunt provocate de o flora microbiana foarte variata - neveneriene, intalnite frecvent la bolnavi cu infectii urinare cronice, in urma exploatarilor uretrale facute in conditii septice la pacientii cu stricturi pe uretra, la purtatorii de sonde uretrale sau la persoane care au facut tratament indelungat cu antibiotice.

Din punct de vedere clinic - evolutiv, uretritele se impart in acute si cronice. Caracterele lor si toata simptomatologia vor fi descrise in cadrul manifestarilor clinice. Retinem doar faptul ca, cronicizarea poate surveni atat dupa gonoreeaincorect tratata sau complicata cat si dupa orice alta uretrita negonococica.

Mod de transmitere
In afara cazurilor de transmitere descendenta prin urina infectata ce vine din caile urinare superioare, modul de transmitere a uretritelor, in marea majoritate a cazurilor, ramane raportul sexual (calea veneriana). La femeie, aceasta cale este considerata ca fiind cea mai frecventa, iar la barbat este considerata obligatorie. Pentru acest motiv, examinarea si tratamentul se vor face la ambii parteneri. Daca tratamentul se face succesiv nu va da rezultate. Trasmiterea extravaginala este posibila in cazul unor perversiuni sexuale, numai daca germenul

77

poate supravietui intr-un astfel de mediu. Contaminari extrasexuale sunt posibile, mai ales in cauzele parazitilor si in special pentrutricomonaza. Explicatia consta in faptul ca parazitul poate exista, dupa unii autori, sub forma de pseudochisturi, care pot ajunge in caile genitale ale femeii prin obiecte de toaleta, lenjerie, apa, etc. In concluzie, calea veneriana ramane modul cel mai constant de contaminare pentru toate uretritele atat la barbat cat si la femeie, calea extragenitala fiind o exceptie. Rezervorul de infectie pentru majoritatea uretritelor il constituie femeia contaminata. In majoritata cazurilor ea nu prezinta fenomene evidente de infectie devenind astfel un purtator aparent sanatos al agentului sau agentilor infectiosi corespunzatori. Doar in gonoreea cronica si in infectia cu Trichomonas Vaginalis, partenerele au o vaginita sau o uretrita cu acesti germeni. Si barbatul poate fi rezervorul unor germeni etiologici ai uretritei. Prin cantonarea acestora la nivelul acinilor prostatei sau chiar la nivelul epididimului, barbatul poate transmite boala partenerelor, fara a prezenta semne evidente de uretrita. De aceea, in toate acuzele urinare sau perineale ale barbatului se va avea in vedere si posibilitatea existentei unor rezervoare de germeni. In anumite zone ale globului, uretritele apar sub forma endemica datorita promiscuitatii populatiei, conditiilor precare de viata si lipsei oricarei educatii sanitare.

Cauze
Etiologia uretritelor cunoaste cauze foarte diverse. Multitudinea si diversitatea factorilor cauzali a facut sa se adminta ca uretritele in general, alcatuiesc un sindrom cu aspecte etiologice si manifestari foarte variate. Primele date aparute in literatura asupra unor factori etiologici in uretrite apartin lui A. Donne care in 1836 a descris prezenta parazitului Trichomonas vaginalis in secretia uretrala. Odata cu perfectionarea tehnicilor de laborator se imbunatatesc si metodele de cercetare a agentilor cauzali ai uretritelor, iar numarul lor creste treptat. Acest fapt determina organizarea

78

unei serii de consfatuiri, simpozioane si congrese pentru sistematizarea si tratamentul uretritelor. Dintre cauzele care pot produce uretrite se citeaza: microbi, inframicrobi, ciuperci, paraziti, traumatisme si alergeni. Microbii ca factori cauzali ai uretritelor sunt foarte diversi. Pe primul plan prin frecventa, contagiozitatea si complicatiile pe care le poate produce se situeaza gonococul. Pentru acest motiv uretrita gonococica s-a clasificat separat de restul uretritelor microbiene. Gonococul este un coc reniform, asezat in diplo, opus prin fetele sale concave si care masoara intre 0.6-1 microni. Se dispune in grupe, se impregneaza usor cu albastru de metilen si este gram negativ. Acest ultim caracter il diferentiaza de pseudogonococi. In structura lui antigenica s-a descris un antigen somatic comun si un antigen de suprafata piliar care este specific si labil. Prezenta antigenului piliar specific permite efectuarea unor reactii serologice specifice pentru identificarea lui, dar acestea sunt valabile numai pentru culturile recente (14-72 ore). Odata cu disparitia antigenului capsular, reactiile serologice devin nespecifice, fiind produse numai de antigenul somatic, comun. Frecventa crescuta a gonoreei, ca si aspectul sau clinic ce prezinta unele modificari, au fost puse pe seama modificarilor de sensibilitate sau chiar a unor structuri antigenice. In cazul uretritelor negonococice, etilogia microbiana este foarte variata. In marea majoritate a cazurilor, flora izolata din secretia uretrala este mult asemanatoare cu cea normala a uretrei, dar cu unele diferente calitative. In cazul florei normale, microorganismele sunt in cantitate mai mica, cresterea germenilor pe mediile de cultura se face mai dificil, iar calitatile antigenice sunt mai putin nete. Cel mai frecvent, in secretiile uretrale ale uretritelor negonococice s-au identificat Stafilococul alb nepatogen, bacilul Coli, Enterococul, Stafilococul piogen, precum si combinatii intre diferiti microbi. Aceasta etiologie variata o intalnim mai ales in cadrul uretritelor rebele la tratament, cu evolutie indelungata si cu recidive frecvente. De multe ori insa, cu toate investigatiile paraclinice efectuate, nu se poate descoperi nici un agent cauzal al uretritei (uretrite traumatice, alergice). In alte cazuri, in secretia uretrala se pot intalni germeni care nu fac parte, in mod constant, din tabloul florei uretrale normale. Un numar foarte mic de uretrite recunosc drept cauza microbiana bacilul Koch. Ele coexista sau urmeaza unei infectii tuberculoase uro-genitale. In cazul uretritelor negonococice, uretritele produse de microbi reprezinta un procent cuprins intre 20-40% dupa diverse statistici.

Inframicrobii au fost incriminati ca agenti etiologici ai uretritelor dupa descoperirea incluziilor citoplasmatice la bolnavi cu secretii uretrale, la care nu s-a izolat nici o flora

79

microbiana. Cu alte cuvinte, uretritele caracterizate prin lipsa florei microbiene in secretie, prin prezenta incluziilor citoplasmatice si prin transmiterea lor pe cale veneriana ar fi produse de inframicrobi. Pana in prezent, exista inca discutii asupra rolului pe care il joaca inframicrobii in producerea uretritelor, precum si asupra terminologiei care trebuie adoptata (uretrite amicrobiene, virale, cu incluzii), dar prezenta leziunilor colpitice la femeie, precum si a incluziunilor citoplasmatice la barbatii contacti, a intarit si mai mult ideea participarii inframicrobilor in producerea uretritelor. Virusurile ca agenti etiologici ai uretritelor se intalnesc foarte rar. Dovada participarii lor o constituie prezenta incluziilor citoplasmtice. O serie de cercetari clinice si experimentale facute pentru dovedirea virusurilor in producerea uretritelor, atat prin culturi de tesuturi, prin reactii serologic (fixarea complementului, testul Coombs), cat si prin teste cutanate, nu au dat rezultatele scontate. Unii cercetatori au aratat coexistenta herpesului genital cu uretrita nemicrobiana. Plecand de la aceasta constatare, s-a cautat prezenta virusului herpetic in secretiile uretrale amicrobiene, prin tamponarea mucoasei uretrale si insamantarea produselor pe culturi de tesuturi la bolnavi care nu aveau nici un semn de infectie herpetica in afara scurgerii uretrale. In acest fel, la 5 din 29 de bolnavi, virutul herpetic a fost singurul germen izolat care producea secretia uretrala. Un alt virus care s-a izolat din secretiile uretrale, fara a putea reproduce insa boala la animal, a fostvirusul poliomielitic de tip I. Cu toate acestea, nu exista inca dovezi suficiente pentru a demonstra existenta unui virus adevarat ca factor determinant al uretritei amicrobiene. Este posibil ca, in urma inflamatiei, modificarile produse in epiteliul uretral sa reprezinte un factor favorizant pentru localizarea unui virus care se gaseste cantonat la nivelul colului uterin. Chlamidozoarele (Chlamydiile) sunt microorganisme care fac trecerea intre ricketsii si virusuri. Ele fac parte din clasa Myagawanella si dupa afinitatea lor tisulara se impart in 3 varietati: - cu predominanta limfoganglionara (produc limfogranulomatoza benigna si limforeticuloza benigna) - cu localizare pulmonara (agentii ornitozei, psittacozei si ai unor pneumonii atipice) - cu predominanta uretrogenitala si conjuctivala. Din aceasta ultima varietate s-a descris ca tip "Chlamidozoon oculo-genitale" ( considerata ca unul din agentii cauzali ai uretritelor, cervicitelor si conjuctivitelor cu incluzii. Din punct de vedere morfologic, se prezinta sub forma de corpusculi intracelulari, de dimensiuni cuprinse intre 150-300 microni, asezati in colonii juxtanucleare, care se coloreaza in albastru dupa metoda Giemsa. PPLO (pleuro-pneumonia-like-organisms) si formele L sunt considerate azi ca fiind cauze determinante ale unor uretrite. Datorita asemanarii biologice intre PPLO si formele L ale bacteriilor, este greu de diferentiat daca este vorba de doua microorganisme diferite sau de

80

doua forme ale aceluiasi microorganism. Faptul ca din produsul de grataj uretral s-au izolat microcolonii de germeni care nu se transforma in forme L si ca morfologia si structura biochimica a PPLO sunt totusi diferite de a formelor L, le grupeaza in doua categorii distincte. Totusi, prin ciclul lor de evolutie, prin asemanarea macroscopica a coloniilor si prin comportarea fata de antibiotice, aceste doua forme se aseamana. Cu toate cercetarile efectuate, nu totdeauna s-au putut evidentia in incluziile uretrale, germeni din grupa inframicrobilor. Practic, trebuie avut in vedere ca in cazul uretritelor nemicrobiene, trebuie sa ne gandim si la posibilitatea etiologiei cu virusuri, chlamidozoon PPLO sau forme L.

Dupa diverse statistici, uretritele nemicrobiene reprezinta intre 40-60% din totalul uretritelor, desi prezenta incluziilor nu a putut fi evidentiata totdeauna. Se pare totusi ca inframicrobii incep sa fie din ce in ce mai mult incriminati ca agenti etiologici ai uretritelor. Ciupercile si ciupercile levuriforme constituie o alta categorie de germeni care pot produce uretrite. Din 1928, Castellani descrie uretrita cu Candida albicans (micoza). De atunci, cercetari amanuntite ale secretiei uretrale si culturi pe medii speciale au demonstrat prezenta a multiple filamente in puroiul uretral. Dintre ciuperci si pseudociuperci, s-au descris ca agenti ai uretritelor Actinomices, Aspergillum, Blastomyces dermatitis(blastomicoza), Histoplasma capsulatum (histoplasmoza), Monilia (candida) albicans, etc. Acestea se gasesc in proportie de 5-6% la barbat si 12% la femeie. Parazitii formeaza o alta categorie de factori etiologici ai uretritelor. In 1836 Donne a descoperit prezenta parazitului Trichomonas vaginalis in secretia uretrala, iar in 1948 Couts gaseste in puroiul uretral, amibe (amibiaza) si spirili. Dintre parazitii care au fost incriminati in producerea uretritelor, cea mai mare frecventa o are Trichomonas vaginalis. Au mai fost gasiti si paraziti din ordinul Entamoeba, Leishmania (leishmanioza), Lamblia, Schisostoma, etc. dar in procent foarte mic, cu exceptia ultimului parazit care produce biharzioza si care, in unele regiuni geografice este mai frecvent intalnit, boala fiind endemica. Frecventa infestarii cu Trichomonas vaginalis, la femeie reprezinta in jur de 45-55% la cele care prezinta manifestari clinice si de 10-15% la femei aparent sanatoase. La barbat, depistarea se face cu greutate datorita faptului ca parazitul este bine tolerat, mai ales in veziculele seminale fara a produce semne clinice uretrale, datorita irigarii continue a uretrei prin jetul mictional. Pentru aceasta procentele de infestare a barbatului variaza intre 5-40%. Traumatisme multiple pot fi agenti etiologici ai uretritelor: mecanice, chimice, termice. Desi diferite ca natura, modul lor de actiune este identic si consta in lezarea mucoasei, aparitia starii

81

de disbacterie a uretrei si favorizarea inocularii germenilor la nivelul leziunii. Traumatismele mecanice pot interveni din interior sau exterior. Traumatismele externecare determina uretrite actioneaza in mod continuu si cu intensitate mica. Uneori, au caracter profesional deoarece le intalnim mai ales la calareti, ciclisti si soferi si constau in comprimarea permanenta a perineului si respectiv a uretrei membranoase. Tot in aceasta categorie se incadreaza si uretrita intretinuta de excesele sexuale sau de exprimarea frecventa a uretrei peniene, la bolnavii care au avut uretrita in trecutul apropiat si care controleaza inainte de fiecare mictiune existenta scurgerii uretrale. Aceasta manevra intretine starea de inflamatie a mucoasei uretrale si eventualele solutii de continuitate existente. Traumatismele interne recunosc cauze diferite. Cel mai frecvent ele sunt prezentate de manevrele instrumentale facute pe uretra, in scop diagnostic sau terapeutic ca: explorari ale calibrului uretrei, uretroscopii, cistoscopii,ureteropielografii, dilatatii uretrale, electrorezectii endoscopice, sonde uretrale dupa operatii pe vezica, etc. Practicate in conditii septice si brutale, aceste manevre produc leziuni ale mucoasei, cu posibilitatea insamantarii diversilor germeni si transformarea lor in adevarate uretrite microbiene. Tot din interior, actioneaza asupra mucoasei diversi calculi urinari migrati din caile superioare sau corpi straini introdusi in uretra in scopuri diferite: masturbare, automutilare etc. Traumatismele chimice se datoresc introducerii de substante chimice in uretra, in scop profilactic, terapeutic sau deautomutilare. In scop profilactic si terapeutic se folosesc permanganatul de potasiu, protargolul, nitratul de argint, solutii antibiotice, creioane cu diverse antibiotice sau chimioterapice, etc. Utilizarea lor in concentratii mari o perioada indelungata de timp sau fara indicatie medicala produc leziuni ale mucoasei uretrale care, cu timpul se cronicizeaza. Traumatismele termice sunt foarte rar intalnite si sunt reprezentate de cauterizari uretrale endoscopice, de irigatii uretrovezicale sau de alte aplicatii prea calde. Datorita contactului permanent cu urina care poate fi infectata precum si datorita trecerii florei eubacteriene a uretrei in stare de disbacterie, aceste uretrite se infecteaza aproape intotdeauna, fapt care schimba simptomatologia, evolutia si prognosticul bolii. Alergenii diversi pot produce manifestari la nivelul cailor urogenitale, dar mult mai rar numai la nivelul uretrei. Acest lucru este explicabil prin faptul ca una dintre caile de eliminare a alergenilor este cea urinara. Alergenii care pot produce uretrite sunt diferiti si sunt reprezentati de alimente, produsi de metabolism, microbi, substante chimice, medicamente, seruri, vaccinuri etc. O alta categorie de alergeni este reprezentata de anticonceptionalele introduse invagin la femei (anticonceptionale locale). Actiunea alergenilor este favorizata de inflamatii anterioare repetate ale uretrei, de microtraumatisme repetate (erectii, congestii, efort sexual) si de contactul direct al alergenului cu mucoasa uretrala in timpul mictiunii. Experimental, s-a dovedit ca in raport cu concentratia antigenului, de timpul cat sta in contact cu mucoasa uretrala si de gradul de

82

inflamatie sau de lezare a acesteia, apar si manifestarile clinice mai mult sau mai putin accentuate. Uretrita alergica ramane insa ca o entitate nosologica recunoscuta de majoritatea autorilor fiind considerata ca o manifestare locala a bolii alergice cu diferite manifestari din partea organismului. Ca frecventa, ea reprezinta intre 5-12% din totalul uretritelor negonococice. Unele afectiuni generale ca tuberculoza, febra tifoida, parotidita epidemica, varicela, septicemiile, diabetul, microlitiazele pot determina uretrite. In special, mentionam uretrita care apare in cadrul tuberculozei urogenitale, cauzate de leziunile bacilare de la nivelul mucoasei uretrale.

Factori de risc
Aparitia, intretinerea si recidiva uretritelor sunt favorizate de o serie de factori generali sau locali. Prin conditiile pe care le creeaza la nivelul mucoasei uretrale, acesti factori pot favoriza, fie grefarea de germeni straini, altii decat cei care se intalnesc normal in uretra, fie exacerbarea virulentei germenilor care se gasesc in stare de disbacterie, permitand astfel trecerea lor in stare patogena. Deci starea de disbacterie nu implica existenta unei flore patogene. Aceasta poate aparea numai datorita interventiei factorilor generali sau locali care favorizeaza instalarea uretritei. Factorii generali tin de terenul personal, diverse abuzuri, tratamente incorecte, carente educatie etc.

Astfel: - terenul personal (diabetic, endocrin sau gravidic) favorizeaza frecvent aparitia uretritei datorita slabei reactivitati fata de actiunea germenilor sau a unor conditii locale pe care le creeaza - abuzul de alcool, prin congestia pe care o produce la nivelul cailor urogenitale, ca si prin rezistenta scazuta a organismului pe care o genereaza poate declansa reaparitia unei uretrite. Pentru recoltarea de secretii uretrale in care se urmareste identificarea germenilor cauzali, in cazul uretritelor cu secretii putin abundente, se recomanda ingestia de alcool slab (bere) in seara dinaintea recoltarii, in scopul reactivarii procesului inflamator si cresterii cantitative a secretiei - antibioterapia facuta in doze mari si timp indelungat interzice dezvoltarea florei saprofite (eubacteriene) a uretrei, suprimand influenta inhibitorie pe care aceasta o are asupra altor germeni si permitand dezvoltarea celor rezistenti la actiunea antibioticului, precum si a micozelor . - subnutritia, intoxicatiile cronice, hipovitaminoza A si B, corticoterapia etc. sunt factori care

83

favorizeaza cresterea patogenitatii germenilor si aparitia uretritelor - lipsa educatiei sexuale, vagabondajul, existenta bordelurilor, o slaba actiune de control antivenerian a colectivitatilor si a populatiei precum si o legislatie antiveneriana necorespunzatoare sunt factori care joaca un rol important in aparitia, extinderea si intretinerea uretritelor. Factorii locali sunt foarte variati si sunt reprezentati de: - malformatii diverse, ca fimoza si preputul lung, care intretin balanite si usureaza contactarea unei uretrite. De asemenea, hipospadiasul favorizeaza patrunderea cu usurinta a germenilor in uretra fara ca acestia sa mai treaca prin filtrul fosei naviculare, iar stricturile congenitale sau valvele congenitale ale uretrei pot intretine mult timp o uretrita. - excesele sexuale, prin congestia locala, determina reactivarea infectiilor latente cantonate in organele profunde (prostata, veziculele seminale) precum si reabsorbtia alergenilor endogeni si exogeni - microtraumatismele repetate, care se exercita asupra mucoasei uretrale (excese sexuale), produc scaderea rezistentei tisulare locale si usureaza grefarea infectiei, favorizand fixarea unor germeni banali (virusuri, trichomonas, candidoze, piogeni din urina celor cu infectii urinare cronice, etc) - sinergia cu alte bacterii reprezinta un factor favorizant pentru unele uretrite de cauza virala sau microbiana. Astfel, unii autori au obtinut o mai mare dezvoltare a coloniilor PPLO in culturi mixte cu colonii bacteriene sau in asociere cu Echovirusul. De asemenea, difteroizii asociati cu stafilococul capata proprietati patogene. - inflamatiile repetate ale mucoasei uretrale favorizeaza mult mai usor recidiva unei uretrite la actiunea unor cauze minore (microtraumatisme, congestii, etc.).

Mecanism fiziopatologic
In raport cu caile prin care germenii ajung la nivelul uretrei, s-au descris doua mecanisme de producere a uretritelor : - calea veneriana - calea neveneriana.

84

Uretritele veneriene apar in urma unui raport sexual si se caracterizeaza, de obicei, printr-o flora microbiana care nu face parte, in mod constant, din flora uretrala saprofita. In alte situatii, germenii identificati sunt asemanatori cu cei din flora eubacteriana a uretrei. Mecanismul prin care germenii ajung in uretra este reprezentat de aspiratia creata de vidul postejaculator. In cazul uretrelor traumatizate, grefarea germenilor se face foarte usor datorita solutiilor de continuitate de la nivelul mucoasei. De asemenea, hiperemia mucoasei uretrale, ca si congestiile uretroprostatice repetate favorizeaza aparitia uretritelor cu germeni patogeni cantonati in aceste locuri (gonococi, stafilococi, streptococi, trichomonas etc.). Uretritele neveneriene pot sa survina in afara oricarui raport sexual. Le intalnim mai frecvent dupa traumatisme ale uretrei, dupa explorari uretrale facute cu brutalitate, pe uretre infectate si in conditii septice la purtatorii de sonde uretrale sau la bolnavii cu infectii urinare cronice cu germeni piogeni, atunci cand se realizeaza conditii favorabile pentru grefarea acestora pe mucoasa uretrala. Tot in cadrul acestei categorii se cuprind si uretritele micotice aparute in urma tratamentului incorect cu antibiotice, precum si uretritele alergice cu exceptia celor produse prin substante anticonceptionale. Tot in cadrul uretritelor neveneriene trebuie incadrate si unele uretrite parazitare (in special cea produsa de Schisostoma haematobium, care produce bilharzioza) in care parazitul patrunde prin piele sau mucoase precum conjunctivala, faringiana sau respiratorie si se localizeaza ulterior la nivelul vezicii si uretrei. In alte situatii exista germeni care pot ramane in uretra masculina, in stare latenta, fara a produce manifestari clinice. Asa este cazul unor microbi patogeni ce vin din caile urinare, precum si a parazitului Trichomonas vaginalis, care in uretra masculina se gaseste temporar datorita conditiilor precare pe care le intalneste (ph alcalin = 7.6 - 8.8, spalare permanenta a uretrei de catre jetul urinar). In asemenea situatii barbatul devine un purtator temporar dar, in acelasi timp, el poate transmite boala la femeie. Trecerea germenilor in stare de patogenitate se produce in urma actiunii unor factori favorizanti generali sau locali, asa cum au fost descrisi mai sus, care permit aparitia manifestarilor clinice de uretrita.

85

Simptome
Incubatia Incubatia uretritelor este diferita, in raport cu cauza care le produce cu calea prin care germenii ajung in uretra si cu factorii locali favorizanti. Mai scurta in cazul uretritelor gonococice, cand se situeaza intre 2-5 zile, ea are o durata foarte variabila la uretritele negonococice, intinzandu-se pe o perioada de 2-30 zile si chiar mai mult. Cel mai rapid, simptomele apar dupa explorarile septice ale uretrei (1-3 zile) ca si la purtatorii de sonde uretrale (cateter urinar). Datorita incubatiei creste usor in cazul uretritelor microbiene pe cale veneriana (in medie 5-10 zile) ajungand intre 7-21 de zile (media 9-12 zile) la uretritele inframicrobiene. In cazul germenilor foarte virulenti si in raport cu factorii locali care pot favoriza instalarea si aparitia uretritei, ca si in formele acute si subacute, incubatia este mult mai scurta. Perioada de incubatie poate creste cu 6-9 zile in cazul infectiilor mixte cu gonococ si trichomonas sau in cazul cand infectarea s-a facut in perioada cand bolnavul urmeaza un tratament cu antibiotice. Fixarea duratei de incubatie este cu atat mai greu de precizat cu cat debutul uretritei se face cu o simptomatologie mai stearsa si progresiva. In anamneza nu trebuie insistat obligatoriu asupra ultimului raport sexual deoarece nu intotdeauna acesta este cel infectant in cazul uretritelor negonococice. Din punct de vedere clinic, aceasta perioada ramane silentioasa. Uneori bolnavii pot prezenta o usoara jena postmictionala pentru perioade foarte scurte de timp fara alte semne in plus. Din cele mai sus mentionate, reiese ca in privinta incubatiei, nu se pot fixa limite precise, datorita factorilor multipli care intervin. Se apreciaza totusi ca media este cuprinsa intre 7-14 zile, cu unele modificari caracteristice date de anumite forme clinice evolutive sau etiologice. Debutul Debutul bolii este de obicei progresiv in cateva zile si are anumite caracteristice imprimate de agentul etiologic. Bolnavul prezinta un usor prurit uretral (mancarimi) si la nivelul fosei naviculare, senzatia de intepatura si uneori senzatie de arsura. In cazul uretritelor gonococice sau cu trichomonas, pruritul se insoteste de cele mai multe ori de erectii care pot deveni dureroase si apare secretia uretrala. Uretrita gonococica produce in plus roseata si edemul meatului uretral (umflarea), iar secretia devine rapid purulenta.

86

Perioada de stare In perioada de stare, apare tot cortegiul de simptome subiective si obiective ale bolii. Pentru evidentierea lor este necesara o anamneza minutioasa si examenul obiectiv complet facut bolnavului si partenerei. Probele de laborator vor preciza germenul, patogenitatea lui si sensibilitatea la antibiotice, iar examenele urologice vor evidentia intinderea leziunilor si existenta complicatiilor sau a unor factori care intretin uretrita. Anamneza trebuie facuta cu atentie si va urmari precizarea urmatoarelor elemente necesare diagnosticului: - data ultimului raport sexual si relatii despre partenera - antecedentele veneriene (daca a avut sau nu gonoree, in ce perioada, tratamentul urmat, rezultatele dupa tratament si eventualele recidive) - antecedentele patologice: existenta infectiilor cutanate articulare, conjuctivale sau urinare, a manifestarilor alergice, precum si tratamentul acestora - explorarile urologice recente (citoscopii, uretropielografii, uretroscopii, dilatatii uretrale, etc) - existenta tulburarilor urinare si genitale, polachiurie, disurie, hematurie, lipsa erectiei, ejaculare dureroasa,hemospermie, etc. Data ultimului raport sexual, precum si situatia partenerei au o importanta deosebita in aprecierea perioadei de incubatie si presupunerea germenului cauzal.

87

Chlamydia trachomatis - Boala cu transmitere sexuala

Generalitati
Chlamydia este o bacterie cu transmitere sexuala ce infecteaza barbatii, femeile si copii. Aproximativ 4 milioane de americani se infecteaza anual, facand din aceasta boala una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala (BTS) in Statele Unite. Chlamydia reprezinta infectia cu bacteria Chlamydia Trachomatis si este cea mai frecventa boala cu transmitere sexuala in tarile dezvoltate. Aceasta bacterie traieste doar in interiorul celulelor si este greu de depistat deoarece adesea decurge fara simptome (dureri la contactul sexual, scurgeri vaginale nu foarte abundente, senzatie de intepaturi, menstruatie neregulata, arsuri in timpul urinarii, etc). Ca si gonoreea, chlamydia se transmite prin contactul direct cu mucoasele sau lichidele infectioase. In ceea ce priveste tratamentul, acesta trebuie urmat de catre ambii parteneri (indiferent de absenta sau prezenta simptomelor) si dureaza intre 14 - 21 de zile, constand in antibioterapie tintita.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Simptome 3. Mod de transmitere 4. Diagnostic 5. Tratament

88

6. Complicatii 7. Profilaxie Simptome Simptomele pot fi minime sau severe si de obicei se instaleaza dupa o perioada cuprinsa intre o saptamana si o luna de la contactul cu o persoana bolnava. Netratata, chlamydia poate popula tractul genital pe o perioada foarte lunga: luni sau ani, fiind asimptomatica. Putem incadra simptomele astfel: Barbati Femei

Senzatie de arsura la urinare

Secretii vaginale

Secretie albicoasa sau galbuie de la nivelul penisului Senzatie de arsura la urinare Sangerari intre perioadele menstruale

Inrosire si edematiere in jurulorificiului uretral

Durere si inflamarea testiculelor

Durere in etajul abdominal inferior si febra

Mod de transmitere
Infectia se transmite de cele mai mult ori in timpul contactului vaginal sau anal. In plus, femeile insarcinate infectate pot transmite boala copilului in timpul nasterii.

Diagnostic
Diagnosticul se pune pe materialul de cultura prelevat de la nivelul cervixului la femei si penisului la barbati. Pentru aceasta este folosit un betisor cu vata, care este ulterior trimis la laborator pentru analize. Rezultatul este obtinut in aproximativ o saptamana. Acest test nu este dureros si poate fi facut si in absenta simptomelor.

Tratament

89

Infectia cu chlamydia este o boala curabila daca se intervine prompt si rapid. Medicamentele antibiotice (tetraciclina,doxiciclina sau eritromicina) sunt utilizate in acest caz. Pentru a se asigura succesul terapiei, tratamentul trebuie urmat intocmai, conform indicatiilor medicale. Din nefericire, tratamentul antibiotic nu va putea inversa complicatiile deja instituite.

Complicatii
Chiar daca simptomatologia nu este prezenta, infectiile cu chlamydia pot genera probleme grave de sanatate. Daca nu este tratata, infectia cu chlamydia pote determina: Adulti Copii

Leziuni permanente la nivelul organelor reproductive, generind durere cronica si infertilitate Infectii la nivelul ochiului, urechii si plamanului

Sterilitate (imposibilitatea de a avea copii)

Sarcini ectopice sau tubare - o complicatie severa ce

90

se poate solda cu decesul mamei

Sarcina prematura sau travaliu prematur

Artrita - inflamatie dureroasa la nivelul articulatiei

Profilaxie
Liniile ce trebuiesc urmate sunt aceleasi pentru toate BTS-urile: Cea mai buna metoda de aparare este abstinenta sau contactul sexual cu un partener unic neinfectat si care nu are contacte sexuale decat cu tine. Protejarea in timpul actului sexual. Prezervativele sunt cea mai buna cale de protectie daca sunt folosite in mod corect de la inceput pana la sfarsit. Sprayurile si gelurile spermicide precum si diafragmele sunt mai putin eficiente decat prezervativele si ar trebui folosite impreuna cu acestea si nu in locul lor.

Daca presupui ca ai fost expus la o infectie cu chlamydia, prezinta-te imediat la doctor. Asigura-te ca se trateaza si partenerul tau. Se recomanda evitarea contactului sexual pana la vindecarea infectiei. Altfel, pot aparea reinfectii. De asemenea, toti partenerii celor infectati cu chlamydia ar trebui sa se trateze. Pentru a se verifica eficacitatea tratamentului, o noua cultura va fi efectuata dupa 3-6 saptamani de la terminarea lui. Acest lucru este foarte important pentru a fi sigur(a) de vindecarea infectiei.

91

Boala Nicolas Favre sau Limfogranulomatoza inghinala

Generalitati
Boala Nicolas-Favre este o boala cu transmitere sexuala, determinata de anumite serotipuri (L1, L2, L3) ale microrganismului numit Chlamydia trachomatis, fiind caracteristica zonelor tropicale si subtropicale (Asia, Africa) si rar intalnita in tarile europene. Este cunoscuta si sub denumirile de Limfogranulomatoza inghinala, Limfogranulomatoza benigna sau Limfogranulomatoza veneriana. Este mai frecventa la barbati decat la femei, raportul fiind de 6/1, iar grupa de varsta mai frecvent afectata este 23-30 ani. Perioada de incubatie variaza intre 6-21 zile, dupa care apare una sau mai multe papule mici nedureroase, care ulterior se ulcereaza si se vindeca uneori repede, dar sunt urmate de afectarea cailor limfatice si a ganglionilor inghinali, cu formarea unor abcese ganglionare care ulterior se sparg formand mai multe fistule (orificii de drenare). De cele mai multe ori adenopatia inghinala este primul simptom sesizat de catre bolnav.

Cuprins articol
1. Generalitati 2. Semne si simptome 3. Evolutii si complicatii 4. Diagnostic 5. Tratament

Semne si simptome

92

Semnele si simptomele pentru care bolnavul se adreseaza medicului sunt: - scurgeri, secretii anormale in zona organelor genitale; - papule, vezicule sau ulceratii nedureroase, situate cel mai frecvent la nivelul vulvei si vaginului la femei, la nivelul penisului la barbati, dar si in zona inghinala sau perianal; - adenopatie inghinala dureroasa: inflamatie dureroasa a plicii inghinale, uneori tegumentele fiind de culoare rosie-violacee; - abcese inghinale dureroase; - edem vulvar important, dur, la palpare tesuturile avand consistenta ca de cauciuc; - alte simptome ca: dureri anale la defecatie, mers sau sezut, dispareunie, febra.

Deoarece ulceratia initiala este nedureroasa si se remite rapid, de cele mai multe ori ea trece neobservata, bolnavul adresandu-se la medic de obicei cand apare adenopatia inghinala.

Evolutii si complicatii
Dupa o perioada de incubatie de la 6 la 21 zile se dezvolta pe mucoasa genitala una sau mai multe papule sau vezicule, care ulcereaza rapid formand sancrul limfogranulomatos, nedureros, care se vindeca rapid trecand neobservat de multe ori. Ulceratia se poate localiza la nivelul vulvei, vaginului, penisului frecvent al nivelul santului balano-preputial, dar si in zona perianala. Dupa 1-3 saptamani, apare adenopatia inghinala caracteristica, care in 2/3 din cazuri este unilaterala, dureroasa, tegumentele de deasupra devin violacee; se formeaza abcese ganglionare inghinale care ulterior fistulizeaza (se sparg) caracteristic in stropitoare (cu mai multe orificii de drenare a puroiului). Netratata, supuratia se remite spontan in 2-3 luni, insa vindecarea poate fi insotita de o reactie de fibroza importanta. In unele cazuri pot apare manifestari generale, fiind afectate si alte organe: meningoencefalita, hepatomegalie, etc. Complicatiile imediate sunt reprezentate de: - elefantiazisul vulvar: obstructia cailor limfatice determina aparitia unui edem limfatic vulvar, masiv, dur - rectita acuta: dureri la defecatie si scaune cu striuri sangvinolente. Complicatiile tardive sunt azi exceptionale, constand in: - strictura rectala care poate apare ca urmare a reactiei de fibroza ce urmeaza vindecarii supuratiilor; defecatia devine dureroasa, uneori imposibila - dispareunie ca urmare a formarii unei stricturi vaginale.

93

Diagnostic
Diagnosticul poate fi suspicionat pe baza semnelor clinice, se impune diferentierea de alte ulceratii genitale: - sifilisul: sancru (ulceratie) dur, nedureros, ganglioni limfatici mariti, indurati, iar mai tarziu apare eruptie cutanata nepruriginoasa pe corp - granulom inghinal (donovanoza): noduli subcutanati care se sparg formand ulcere rosii, carnoase, nedureroase - tuberculoza: nodul rosu, inflamator, care se ramoleste si se ulcereaza; ulceratia este neregulata, acoperita cu material necrotic, insotita inconstant de adenopatie inghinala - sancru moale (sancroid): ulcere dureroase, insotite de abces ganglionar inghinal, unilateral.

Cand evolueaza cu manifestari sistemice, trebuie excluse: meningita, artrita, pleurezia, peritonita etc. Localizarile si complicatiile rectale impun uneori efectuarea biopsiei, pentru excluderea unui neoplasm ano-rectal Dar un diagnostic de certitudine necesita izolarea in culturi a Chlamydiei trachomatis si indentificarea serotipurilor prin teste serologice (L1, L2 sau L3 prin reactia de fixare a complementului)

Tratament
Tratamentul consta in antibioterapie cu Sulfamide, Tetracicline, Eritromicina sau Vibramicina, pe o perioada de 14-21 zile. Fiind o boala cu transmitere sexuala se impune si tratamentul partenerului sexual. De asemenea, in functie de evolutie si de complicatiile aparute, poate fi necesar tratamentul chirurgical local: punctia abcesului ganglionar cu aplicarea de antiseptice, dilatatii anale, colostomie temporara, rar vulvectomie. Deoarece ca orice ulceratie genitala, si limfogranulomatoza veneriana constituie un risc pentru transmiterea HIV, se recomanda prevenirea si tratarea cat mai precoce a tuturor ulceratiilor genitale.

94

95