Prima pagina

Boli cu transmitere sexuala

Boli cu transmitere sexuala

Generalitati
Sus
Vezi galerie foto
S-a observat ca in trecut incidenta bolilor cu transmitere sexuala crestea considerabil in
perioadele de razboi sau alte conflicte militare majore. Acest lucru a fost pus pe seama
migratiei intense a populatiei in acel moment, a educatiei sexuale precare dar si
interesului scazut al populatiei active sexual pentru mijloacele de protectie si
contraceptie.
In momentul de fata incidenta bolilor cu transmitere sexuala se mentine ridicata, in ciuda
progreselor realizate de medicina moderna in diagnosticarea, tratarea si vindecare
majoritatii acestor boli. Singura perioada in care s-a inregistrat o diminuare a ratei bolilor
transmise sexuala (BTS) a fost intre anii 1950-1960, insa din aceasta perioada continua sa
creasca, un varf considerabil fiind atins intre anii 70-80.
O data cu descoperirea virusului HIV si stabilirii faptului ca acesta are transmitere
sexuala, incidenta a scazut. Nu simtitor insa, iar acum procentele si statisticile se mentin
ingrijoratoare. In urma cu 12 ani, expertii estimau ca peste 1 milion de persoane se
infecteaza zilnic cu orice tip de BTS; dintre acestea, peste 60% erau persoane cu varsta
sub 25 de ani. Pana in 1999 in lume erau inregistrate 340 de milioane de noi cazuri de
sifilis, gonoree, trichomoniaza.
BTS reprezinta o importanta problema de sanatate publica, atat prin repercursiunile
asupra individului in sine, cat si asupra societatii si economiei. Prevenirea lor se poate
realiza usor, mijloacele de protectie fiind astazi disponibile atat in magazine cat si in
farmacii. Prin utilizarea lor, sexul poate redeveni sigur si acest lucru il face o experienta
placuta pentru ambii parteneri. Metodele de protectie sunt eficiente in prevenirea
contracararii BTS, insa singura cale 100% sigura este abstinenta.
Cum o astfel de masura este dificil de urmat, specialistii au imaginat o gama larga de alte
metode mult mai practice, care se bazeaza in principal pe evitarea contactului direct cu
fluide sau cu zone ale corpului prin care se pot transfera microbi sau paraziti.
In continuare sunt prezentate o serie de BTS care afecteaza in principal femeile sau
barbatii si boli care afecteaza ambele sexe in mod egal.

Cuprins articol

1.
2.
3.
4.

Generalitati
Cele mai frecvente BTS la femei
Cele mai frecvente BTS ale barbatilor
BTS care afecteaza femeile si barbatii in egala masura

Cele mai frecvente BTS la femei

Sus
Datorita particularitatilor anatomice, atat infectiile genitale cat si cele urinare sunt mai
frecvente in cazul femeilor. In mod normal, pH-ul acid al vaginului impiedica proliferarea
bacteriilor si actioneaza ca o importanta bariera in calea raspandirii infectiilor. Exista insa
posibilitatea ca aceasta bariera sa fie depasita in momentul in care apar diverse modificari
ale comportamentului individual si ale mediului extern. In astfel de conditii vaginul poate
fi colonizat cu bacterii de pe tegumentele vecine, avand provenienta enterica sau cu
germeni care deja populau regiunea, dar nu aveau conditii prielnice pentru dezvoltare,
inmultire si infectare. Cel mai frecvent aceste modificari apar in perioadele de stres
marcat, de raceli, gripe, cand organismul este imunodeprimat sau incearca sa faca fata
altor infectii, dupa administrarea prelungita de antibiotice cu spectru larg sau in timpul
sarcinii. De cele mai multe ori BTS se transmit prin mici leziuni ale mucoasei sau prin
diverse fluide patologice de provenienta vaginala.
De retinut!
Specialistii recomanda tuturor femeilor care observa scurgeri neobisnuite ca aspect,
culoare sau miros, orice fel de durere cu localizare in zona genitala, sa se prezinte cat mai
repede la medic. Infectiile genitale pot fi initial localizate la acest nivel, insa se pot
extinde foarte rapid in restul cavitatii pelvine, determinand aparitia unor probleme grave
de sanatate, ce pot avea repercusiuni pe termen lung, cum ar fi dispareunia sau chiar
infertilitatea. Daca pacienta este insarcinata, o BTS poate avea consecinte dramatice
asupra dezvoltarii fatului (exista cazuri de pierderea a sarcinii ca urmare a unei infectii
ignorate si netratate).
Cistite si uretrite recurente
Uretritele reprezinta infectii, de obicei bacteriene, ale uretrei. Uretra este segmentul
anatomic prin care urina este eliminata din vezica urinara in exterior, fiind portiunea
terminala a aparatului urinar. Datorita pozitiei sale, proximitatii fata de vagin si anus si
lungimii foarte scurte (aproximativ 4 cm), uretrita este o patologie frecvent intalnita la
femei. In general, cauzele sunt clasificate ca fiind gonococice si non-gonococice (sau
uretrite nespecifice). Aceasta clasificare subliniaza prevalenta foarte mare a infectiilor de
cauza gonococica. Cistita este termenul care descrie inflamatia vezicii urinare. Ea poate
sa apara in continuarea uretritei, prin ascensiunea germenilor si popularea vezicii urinare,
sau se poate datora unor cauze neinfectioase (traumatisme, litiaze renale).
Simptomatologia uretritei si cistitei este adesea comuna si consta in mictiuni frecvente,
adesea dureroase sau insotite de usturimi (polakidisurie). Cantitatea de urina eliminata
variaza foarte mult, in unele cazuri fiind foarte redusa. De asemenea, pacientele pot
observa o scurgere vaginala albicioasa sau galbuie. Aceasta este insa inconstanta. De

aceea se considera ca disuria ramane principala acuza a pacientelor cu astfel de

inflamatii.
Uretrita gonococica este cauzata, asa cum ii sugereaza si numele, de Neisseria
Gonorrhoeae. Bacteria determina infectia uretrei si una din cele mai frecvente BTS.
Pacientele pot fi asimptomatice (uneori chiar si o viata intreaga) insa majoritatea dezvolta
semne si simptome sugestive la 10-20 de zile post contaminare. Acestea includ disurie,
scurgeri vaginale, sangerari in afara perioadelor menstruale (metroragie) sau dupa actul
sexual. Aceasta infectie se transmite prin sex vaginal, oral sau anal neprotejat. Femeile au
50% sanse de a se infecta de la un barbat purtator, in timp ce doar 20% din barbati
dezvolta infectia dupa sex cu o femeie cu uretrita gonococica.
Uretrita nongonococica poate recunoaste ca agent etiologic diverse microorganisme,
printre care:
- Escherichia coli: infectia cu E. coli poate sa apara la femei in special dupa primul act
sexual (motiv pentru care a fost numita si cistita lunii de miere). Se datoreaza
vehicularii bacteriilor din regiunea perineala spre cea genitala si ca urmare a acestei
deplasari pot sa apara si infectii uretrale. Germenele are fimbrii si pili cu care se poate
atasa de epiteliul uretrei si cu care poate ascensiona, ajungand astfel in vezica urinara si
chiar mai sus. O alta categorie de femei predispuse acestei etiologii este reprezentata de
femeile la menopauza.
- Chlamydia trachomatis - reprezinta cea mai frecventa cauza pentru aparitia uretritei
nongonococice. Infectia cu Chlamydia este periculoasa atat prin prisma simptomatologiei
imediate, dar si a complicatiilor care pot sa apara daca este lasata netratata. Cele mai
frecvente complicatii sunt inflamatiile regiunii pelvine, ale cervixului (cervicita) si chiar
sterilitatea. Daca infectia apare la femeile insarcinate, copilul se va naste cu grave
probleme oftalmologice si cu infectii pulmonare.
- Mycoplasma homini si genitalium, Ureaplasma urealyticum, Herpes simplex sunt
doar cativa din germenii care pot fi de asemenea incriminati in aparitia uretritelor
nongonococice.
Tratamentul acestor boli este adesea simplu, urmand o schema de antibioticoterapie pe
baza de tetraciclina sau alte medicamente, in functie de sensibilitatea germenului
implicat, astfel: clotrimazol sau metronidazol pentru Trichomonas, doxiciclina pentru
Chlamydia, nitrofurantoin si cotrimoxazol pentru infectiile pluribacteriene. Tratamentul
se aplica ambilor parteneri, indiferent daca manifesta sau nu simptome specifice infectiei
si este sustinut prin masuri corecte de igiena intima si a regiunii perineale. Orice
activitate sexuala ar trebui sistata pana la remiterea semnelor si simptomelor.
Vulvo-vaginite si trichomoniazele
Trichomoniaza reprezinta o BTS ce apare mai frecvent la femei, acestea putandu-se
infecta in special in momentul in care se modifica pH-ul vaginal (cand din acid devine
bazic), favorizand astfel dezvoltarea acestui parazit. Boala se manifesta in principal prin
prurit genital, senzatie permanenta de usturime, acompaniata de o scurgere avand caracter
semivascos, culoare galben-verzuie si miros urat. In cazul in care femeia este insarcinata
in momentul infectarii, exista riscul de nastere prematura, iar copilul poate fi subponderal
si va asocia un risc de mortalitate si morbiditate semnificativ mai mare (in special infectii

cu virusul HIV). S-a observat ca femeile cu astfel de infectii netratate au un risc crescut
de a dezvolta cancer cervical. In cazul barbatilor, infectia poate trece asimptomatica sau
poate determina doar aparitia unei scurgeri uretrale usoare. Astfel, barbatii sunt
considerati in general purtatorii infectiei si cei care transmit mai departe protozoarul.
Utilizarea prezervativului protejeaza insa transmiterea acestei boli.
Tratamentul recomandat se adreseaza ambilor sau tuturor partenerilor si se bazeaza pe
antibiotice precum metronidazol si tinidazol.
Candidoza
Candida este un fung (o ciuperca) prezenta in mod normal in flora vaginala, aflata in
echilibru cu mediul local si care in conditii obisnuite nu determina aparitia unei patologii
anume. In cazul in care flora vaginala se modifica (de exemplu prin utilizarea irationala a
antibioticelor cu spectru larg), acest microorganism poate deveni patogen. Exista femei
care prezinta o predispozitie la aparitia candidozei - mai ales cele obeze, suferinde de
diabet sau cele insarcinate.
Simptomatologia candidozei, departe de a fi specifica acestei BTS, include: prurit intens,
dureri si arsuri, iritatii ale vulvei, vaginului si o scurgere albicioasa. Barbatii cu candidoza
sunt doar foarte rar simptomatici. In general cei afectati acuza prurit si usturime la urinat,
capul penisului prezentand la inspectie numeroase zone eritematoase (rosiatice). Desi
destul de rar, barbatii pot remarca o scurgere albicioasa exprimata prin uretra. Exista
riscul ca daca este lasata netratata, candidoza sa apara mai tarziu intr-o forma mult mai
grava si mai greu de tratat.
Se pare ca 10% din totalitatea candidozelor au transmitere sexuala, de aceea tratamentul
trebuie adresat ambilor parteneri. Cel mai frecvent tratamentul se face cu antimicotice cu
efect local: clotrimazol, nistatina, fluconazol sau ketoconazol, iar rezultatele pot fi foarte
spectaculoase. De exemplu, o doza de fluconazol este eficienta in tratament in peste 90%
din cazuri. Nistatinul poate fi administrat oral sau sub forma supozitoarelor vaginale. Alte
recomandari menite sa grabeasca vindecarea sunt: reducerea consumului de zahar si
carbohidrati in general, pentru a favoriza refacerea florei vaginale normale, precum si
mentinerea unei igiene corespunzatoare a zonei interesate (spalarea de minim 2 ori pe zi a
zonei vulvo-vaginale, in principal cu apa, dar fara sapun, deoarece acesta afecteaza pH-ul
natural al regiunii).

Cele mai frecvente BTS ale barbatilor

Sus
Uretrite nespecifice
Uretritele nongonococice afecteaza si femeile si barbatii in egala masura.
Microorganismele cel mai frecvent implicate la barbati sunt Chlamydia trachomatis si
Ureaplasma urealyticum. Simptomatologia este dominata de disurie (mictiuni dureroase)
si de scurgeri uretrale, insa pot fi prezente ca facand parte din tabloul clinic si: hematurie,
urina tulbure, febra si stare generala alterata (ca semne generale ale infectiei). Recurenta
semnelor si simptomelor este frecventa dupa actul sexual. Uretrita nongonococica este un
tip de infectie mult mai greu de tratat, insa exista posibilitatea ca aceasta sa raspunda

favorabil la modificarea stilului de viata. Dificultatea in tratarea ei rezida in etiologia

multibacteriana pentru care, cel putin in stadiile initiale ale terapiei, trebuie instituita
antibioticoterapia cu spectru larg. In ciuda faptului ca 9 din 10 barbati infectati cu
Chlamydia prezinta unul sau mai multe simptome ale infectiei, majoritatea aleg sa le
treaca cu vederea. Netratata, uretrita poate evolua, determinand aparitia unor complicatii
precum epididimita sau chiar infertilitatea. Daca ramane netratata, infectia va fi transmisa
mai departe partenerelor sexuale ale barbatului respectiv, in cazul sexului neprotejat.
Clasificata ca fiind o boala cu transmitere sexuala, uretrita nongonococica necesita
tratamentul tuturor partenerilor sexuali pentru a fi vindecata.
Gonoreea
Infectia cu Neisseria gonorrhoeae se manifesta la barbati prin dureri la mictiune si prin
aparitia unei scurgeri vascoase, abundente, exprimate uretral. La examinarea penisului se
constata o inrosire difuza a meatului urinar extern. Gonoreea poate sa evolueze si sa
determine in continuarea procesului patogen inflamatia vezicii urinare si a prostatei, dar
si a epididimului sau testiculelor (clinic se manifesta prin dureri si tumefactie localizate la
nivelul scrotului). Exista posibilitatea aparitie unor complicatii oftalmologice in cazul in
care infectia nu este tratata. Complicatiile pe termen lung includ aparitia stricturilor
uretrale, a artritei septice (cu localizare in special la nivelul articulatiei degetelor,
radiocubitocarpiene, gleznei). In cazul sexului anal neprotejat, infectia se poate localiza
ano-rectal, iar in aceste situatii simptomele apar mult mai rapid, inca din stadiile initiale
ale procesului patogen, iar tratamentul va fi instituit imediat.
Trichomoniaza si candidoza
Candida albicans si Trichomonas vaginalis determina foarte rar infectii simptomatice la
barbati. Doar ocazional Trichomonas este raspunzatoare de aparitia unei uretrite usoare,
iar Candida de prurit si durere peniana. Totusi, chiar si in absenta simptomatologiei, in
cazul in care infectia este prezenta (acest lucru fiind demonstrat prin investigatii
paraclinice si teste de laborator), barbatul trebuie tratat alaturi de partenera sa.

BTS care afecteaza femeile si barbatii in egala masura

Sus
Herpes genital
Herpesul reprezinta o boala virala cauzata de Herpes Simplex (HSV). HSV are 2 tulpini
cu potential patogene la om: 1 si 2. Sunt virusuri cu tropism pentru sistemul nervos (are
caracter neurotrop si neuroinvaziv) si prin activari recurente determina aparitia unor
vezicule cu continut lichid la nivelul tegumentelor sau membranelor mucoase, cu
localizari diverse: facial (peribucal) sau genital (in special HSV 2). Dupa manifestarile si
infectia initiala, virusul devine latent in neuroni, de unde se va reactiva in perioadele in
care organismul este imunodeprimat sau supus unor stresuri semnificative.
Herpesul genital se manifesta prin vezicule localizate genital: vulvar sau cervical, in

cazul femeilor si in special pe gland, in cazul barbatilor. Desi poate fi asimptomatic in

majoritatea cazurilor, ceea ce contribuie si favorizeaza transmiterea infectiei de la un
individ la altul, herpesul genital se manifesta la unii pacienti prin dureri intense in zonele
pe care se dezvolta veziculele si papulele. Acestea apar la 1 saptamana dupa contactul
infectant, care poate fi realizat prin sex anal, oral, vaginal sau sarut, cu conditia ca in
mucoase sa existe o leziune prin care virusul sa poata patrunde. Initial pacientul resimte
un prurit de intensitate moderata, ulterior aparand si veziculele.
Pe langa simptomele locale apar si acuze cu caracter general: febra, mialgii, stare
generala alterata, limfadenopatii locoregionale. Mai putin frecvent, dar nu neobisnuite,
sunt si scurgerile vaginale sau uretrale, iar femeile pot prezenta si disurie sau cervicita.
Veziculele se vindeca in 2-3 saptamani in absenta tratamentului, insa pacientii raman
contagiosi. Herpes simplex este una din cele mai frecvente BTS.
Virusul este inalt contagios si se transmite foarte usor de la un pacient la altul prin contact
sexual neprotejat. Maximum de infectiozitate este inregistrat in timpul atacului initial,
virulenta scazand in atacurile ulterioare (minimum este inregistrat in perioadele
dormante, cand tegumentele sunt intacte, lipsite de leziuni sau cicatrici recente). Desi
initial s-a considerat ca HSV2 este exclusiv responsabil de herpesul genital, in momentul
de fata se accepta ca si HSV1 este implicat in etiopatogenia acestei infectii (in unele
populatii HSV1 este responsabil de peste 50% din cazurile de herpes genital).
In populatia generala, insa, procentul cazurilor de herpes genital determinat de HSV1
atinge 15% si este asociat in principal cu practicarea sexului oral neprotejat. In acest fel
exista si localizari faciale ale herpesului genital. In plus, ambele tipuri de virusuri
herpetice pot determina aparitia leziunilor herpetice in zona anala sau perianala - proctita
herpetica (inflamarea anusului si rectului) fiind frecventa in special in randul persoanelor
care practica sexul anal.
In prezent nu exista un tratament care sa inlature infectia din corp, insa antiviralele
actuale sunt capabile sa scada frecventa, durata si severitatea episoadelor de boala clinic
manifesta. Acyclovir este utilizat pentru acest efect si poate fi administrat oral sau local,
sub forma de creme si unguente, desi eficienta administrarii locale este inca destul de
controversata. Alte medicamente antivirale utilizate sunt: famciclovir, penciclovir.
Eficienta acestor medicamente se datoreaza faptului ca interfera cu ciclul replicativ viral,
incetinind inmultirea virusului, si oferind astfel sistemului imun posibilitatea sa lupte
impotriva virusului.
Alte masuri terapeutice menite sa stimuleze recuperarea si sa amelioreze simptomatologia
sunt: administrarea de anestezice topice (cum ar fi lidocaina) pentru a diminua pruritul si
durerea, administrarea de antipiretice pentru combaterea febrei, precum si toaleta si
ingrijirea riguroasa a zonelor cu vezicule si leziuni herpetice. Aceasta se recomanda a fi
facuta cu apa si sapun, zona trebuind uscata prin tamponare usoara cu un prosop moale
dupa ce a fost curatata. Lenjeria intima trebuie sa fie cat mai lejera, de preferat din
bumbac.
In ciuda acestor recomandari, a tratamentului existent si a faptului ca transmiterea

virusului poate fi prevenita prin utilizarea prezervativului, incidenta acestei BTS este in
continua crestere.
Condiloame genitale
Cauza condiloamelor este reprezentata de HPV (human papilloma virus). Condiloamele
apar adesea in buchete cu localizare genitala, mai frecvent la femei unde se localizeaza
vulvar dar si pe peretii vaginului, cervixului sau perianal. Localizarile predilecte in cazul
barbatilor sunt varful penisului, scrotul si anusul. Mai rar pot sa apara si in cavitatea
bucala sau pe orofaringe (in cazul practicarii sexului oral unei persoane infectate).
Condiloamele apar sub forma unor excrescente conopidiforme de culoare rozalie, ce
cresc in dimensiuni in timp. Sunt nedureroase sau pot fi usor pruriginoase.
Exista numeroase studii care au demonstrat ca legatura dintre cancerul cervical si infectia
cu HPV este reala (in special subtipurile 16 si 18, care sunt asociate cu peste 70% din
totalul acestor neoplazii). Din acest motiv se recomanda ca femeile cu condiloame
acuminate sa fie inscrise in programe de screening pentru depistarea precoce a
cancerului.
Tratamentul condiloamelor implica crioterapie sau indepartarea chirurgicala cu laserul,
sau administrarea de podofilina (solutie antimicotica ce se aplica local pe zona afectata si
se indeparteaza ulterior prin spalare). La ora actuala exista si vaccinuri impotriva HPV,
subtipurile 16 si 18 (implicate in aparitia cancerului) si 6, 11 (care determina aparitia
condiloamelor).
Gonoreea
Gonoreea este cauzata de infectia cu Neisseria gonorrhoeae si apartine BTS. In cazul
femeilor se localizeaza initial pe canalul cervical si uretra, determinand uretrita
gonococica. Daca infectia este ignorata se poate extinde in cavitatea pelvina si
abdomenul inferior, determinand aparitia unor boli inflamatorii, infectioase si in final
infertilitate. In cazul barbatilor, infectia respecta acelasi pattern, cu afectarea initiala a
uretrei si posibilitatea de extindere in profunzime daca nu se instituie un tratament
corespunzator.
In stadiile initiale, gonoreea poate fi muta din punct de vedere clinic. Mai tarziu, cand a
atins o etapa mai avansata in evolutie pot sa apara si simptomele.
Acestea constau in principal in scurgeri vaginale anormale si prurit genital intens.
Localizari mai rar insa intalnite sunt in regiunea anala si cavitatea bucala. Pacientii sunt
sfatuiti sa se adreseze medicului in cazul in care suspecteaza o BTS si daca prezinta
simptome sugestive. Gonoreea este relativ usor de diagnosticat si tratat, in principal cu
penicilina, amoxicilina sau ampicilina. Daca insa este trecuta cu vederea si lasata sa
evolueze, poate sa determine complicatii cu rasunet general asupra organismului, cum ar
fi artrita septica, inflamatia seroasei ficatului (perihepatita) sau sindromul Fitz-HughCurtis.
Sifilis

Sifilisul reprezinta, poate, cea mai de temut BTS. Este cauzata de Treponema pallidum (o
spirocheta ce se transmite exclusiv prin contact sexual neprotejat si care este capabila sa
penetreze mucoasele cu care intra in contact). Infectia trece prin mai multe stadii, fiecare
fiind caracterizata printr-un anumit tablou clinic. Daca sifilisul nu este tratat la timp poate
afecta organe vitale precum creierul, inima, aorta, ochii si oasele, iar in multe cazuri
poate fi chiar fatal.
Sifilisul primar este transmis prin contact sexual de cele mai multe ori, iar de la infectie si
pana la manifestarile initiale ale acesteia trec aproximativ 21 de zile. Leziunea initiala
apare la locul infectarii si este, de obicei, genitala. Este specifica acestei boli si se
numeste sancru sifilitic. Se prezinta sub forma unei ulceratii cu pereti indurati, de obicei
nedureroasa, ocazional fiind insotita de adenopatie satelita (pe ganglionii inghinali). Cele
mai frecvente localizari ale sancrului sunt penisul, vaginul si rectul. Leziunile se vindeca
spontan, fara sa lase cicatrici importante sau vizibile, chiar si in lipsa tratamentului. In
aceasta perioada pacientii pot fi asimptomatici.
Ca urmare, nu apeleaza la medic si infectia continua sa progreseze, intrand in stadiul de
sifilis secundar. Acesta devine manifest in 6-8 saptamani (cu variatii largi: 1- 6 luni), iar
tabloul clinic variaza foarte mult: poate mima o viroza respiratorie (cu alterarea starii
generale, febra, dureri de gat, cefalee, scadere ponderala, adenopatie). Pot sa apara pete
rosiatice nepruriginoase cu localizare bilaterala simetrica la nivelul extremitatilor, care
pot afecta si palmele, talpile. Mai rar pot sa apara si uveite, irite, nevrite optice, caderea
parului, hepatite, gastrite, meningite. Semnele si simptomele sifilisului secundar se pot
mentine chiar si 2 ani inainte de a intra in remisiune, iar dupa aceasta faza dispar de la
sine si contagiozitatea persoanei scade.
Aproximativ 1/3 din infectii progreseaza spre sifilis tertiar daca nu sunt tratate, iar in
aceste stadiu vor determina afectari pluriviscerale si de sistem nervos. Aceasta etapa este
cea critica, pacientul putand suferi foarte mult. Printre cele mai frecvente probleme ce
apar sunt: cecitate, paralizii, dementa, moarte.
Sifilisul ramane o importanta problema de sanatate publica deoarece pacientul nu se
prezinta imediat la medic. Tratamentul bolii este relativ simplu, se bazeaza pe
administrarea de antibiotice (in principal penicilina G). Pentru a certifica vindecarea si
eradicarea infectiei din organism pacientul trebuie sa repete teste serologice la fiecare 3
luni, timp de 1 an.
HIV/SIDA
Virusul imunodeficientei umane este un virus descoperit in anul 1981 care sta la baza
uneia din cele mai distructive pandemii din istoria omenirii (se pare ca a facut deja peste
25 milioane de victime, si 0.6% din populatia globului este in prezent infectata cu HIV).
Majoritatea celor infectati vor dezvolta in final SIDA (sindromul imunodeficientei umane
dobandite) si vor muri prin infectii sau neoplazii aparute pe fondul unui sistem imun
deficitar.

Virusul se transmite prin contact sexual neprotejat (anal, genital), prin transfuzii de sange
infectat, prin utilizarea de ace, seringi folosite la bolnavii cu HIV sau se poate transmite
materno-fetal (in utero, pe parcursul sarcinii, intrapartum - in timpul nasterii sau in timpul
alaptarii). Virusul nu este capabil sa supravietuiasca mult timp in afara organismului
uman, iar din acest motiv infectiile sunt promovate prin existenta leziunilor tisulare si
mucoase (astfel de leziuni aparand in timpul sexului anal sau vaginal).
Dupa ce a patruns in corpul gazdei va infecta celulele sistemului imun pentru care are un
anumit tropism, cum ar fi: macrofage, limfocite, celule microgliale. O data intrat in
celula, determina modificari la nivelul aparatului genomic astfel incat celula devine
incompetenta sa faca fata solicitarilor (anume, sa lupte impotriva infectiilor). Astfel, in
timp, numarul de celule T CD4+ scade dramatic, iar incarcatura virala a organismului
creste. Sistemul imun al gazdei devine din ce in ce mai slabit, incapabil sa lupte
impotriva agresiunilor din mediul extern si lasand loc infectiilor oportuniste in organism.
Aceste infectii sunt cauzate de germeni care in prezenta unui sistem imun deplin
functional nu sunt capabile sa determine boala si sunt reprezentati in principal de
Pneumocystis carinii, Staphylocccus aureus, pyogenes, Candida albicans,
Cytomegalovirus, Pseudomonas aeruginosa.
Infectia HIV are mai multe etape: perioada de incubatie, infectia acuta, infectia latenta si
stadiul final SIDA. Incubatia este in general asimptomatica, insa infectia propriu-zisa se
caracterizeaza prin febra, faringita, mialgii. Exista insa si situatii in care, ca si in cazul
sifilisului, si aceasta etapa trece neobservata. Virusul se extinde in organism, intra apoi in
latenta si poate ramane inactiv in organism ani de zile.
Initial infectia cu HIV a fost considerata ca apartinand strict comunitatilor de
homosexuali sau drogati, insa in prezent virusul se extinde in special prin contact
heterosexual si afecteaza in principal tari din Africa, mai ales Africa Subsahariana.
In acest moment, in ciuda progreselor medicinii moderne, nu exista un vaccin sau vreun
alt tratament care sa poata vindeca si eradica infectia. Singura cale cunoscuta de preventie
a infectiei cu HIV este evitarea expunerii la virus. Totusi, in cazul in care expunerea s-a
produs, se pare ca administrarea imediata a unui tratament antiretroviral (profilaxie postexpunere) poate scadea riscurile de aparitie a infectiei.
Tratamentul administrat in prezent pacientilor cu HIV contine mai multe antivirale si este
denumit HAART (highly active antiretroviral therapy). HAART consta intr-un cocktail
polimedicamentos, cum il numesc specialistii, ce contine minim 3 substante apartinand a
minim 2 clase de medicamente. Rata supravietuirii este in prezent ridicata in tarile din
Europa Occidentala, unde medicamentele sunt disponibile, insa nu se cunosc cu
exactitate efectele pe termen lung ale acestei terapii. Tratamentul este inca in studii, insa
procesul este destul de anevoios.
De retinut!
In cazul in care suspectati infectia cu o BTS, in special HIV, sunteti sfatuiti sa va adresati
imediat unui specialist pentru realizarea testului HIV/SIDA, care se utilizeaza pentru
detectarea prezentei HIV in ser, saliva sau urina, sub forma anticorpilor anti-HIV,

antigenelor virale sau ARN-ului viral. De obicei se asteapta 3 luni din momentul
contactului posibil infectant pana in momentul realizarii unui test pentru a fi exact
(pozitiv sau negativ). Daca testul se realizeaza prea repede, nerespectand acest interval,
exista posibilitatea aparitiei rezultatelor fals negative (se inregistreaza cand testul afirma
ca infectia nu este prezenta, dar de fapt organismul este infectat cu HIV). Rezultatele fals
pozitive sunt destul de rare.