Boala Lyme, cunoscuta si sub denumirea de infectia Lyme, este o afectiune bacteriana transmisa de

capusa, nu toate capusele cauzeaza boala Lyme,numai cele din genul Ixodes, insecta ce poarta o
bacterie numita Borrelia burgdorferi. B. Burgdorferi este bacteria ce cauzeaza boala Lyme. Ciclul de
viata al bacteriei este deosebit de complex, o parte a acestuia desfasurandu-se in interiorul capusei.
Restul ciclului de viata se desfasoara parazitand diverse mamifere precum soarecii sau cerbii.

Sub numele de Borrelia burgdorferi se gaseste, de fapt, un grup de mai multe genospecii, dintre care
3 sunt cel mai frecvent implicate in patologia Lyme. Omul nu face parte din ciclul de viata al bacteriei,
dar se poate infecta in cazul in care este muscat de o capusa.Capusele traiesc, de obicei, in sol
umbrit, umed si adesea se prind de iarba inalta, de tufisuri, arbusti si crengile joase ale copacilor.
Pajistile si gradinile pot adaposti capuse, mai ales cele de la marginile padurilor si cele din preajma
vechilor pereti de stanca (zone in care traiesc caprioarele si soarecii, gazdele primare ale capusei).

Pentru a dezvolta boala Lyme trebuie sa fii intepat de o capusa contaminată cu Borrelia iar aceasta sa
rămână atașată de corp cel puțin 17 ore. Nu toate capusele sunt purtatoare de Borrelia, asadar nu
toate persoanele muscate de o capusa vor dezvolta borrelioza. Capusele sunt mici si pot fi greu de
vazut cu ochiul liber. De exemplu, capusele tinere (sau nimfele) au dimensiunea unei seminte de
mac. Acest timp este necesar migrarii bacteriilor din intestinul capusei către glandele salivare ale
acesteia,de aici fiind inoculate odata cu saliva la locul intepaturii. Se stie insa ca infectia (borrelioza)
se transmite prin sange, de la mama la fat (prin placenta).

Pentru a preveni boala Lyme, trebuie evitat pe cat posibil contactul cu solul, frunzele si vegetatia, in
special in lunile mai, iunie si iulie, cand capusele nu sunt inca mature si sunt greu de observat.

Diagnosticul de boala Lyme

Diagnosticul de boala Lyme se stabileste prin recunoasterea tabloului clinic caracteristic, urmata de
confirmare serologica – adica evidentierea prezentei anticorpilor impotriva Borrelia burgdorferi in
sangele pacientului, tinand intotdeauna cont si de contextul epidemiologic.

Testul ELISA pentru anticorpi anti-Borreliatestul se face atat pentru anticorpii de tip IgM (care indica
o infectie acuta) cat si pentru cei de tip IgG (care indica o infectie veche, cronica, pe care sistemul
imunitar a recunoscut-o si stie cum sa lupte cu ea).

Western Blot pentru anticorpi anti-Borrelia: WB este mai precis decat testul Elisa, dar poate fi negativ
(Lyme seronegativ), desi infectia este prezenta. Faptul se explica prin aceea ca, din varii motive,
organismul nu produce suficienti anticorpi anti-Borrelia. Bacteria are capacitatea de a induce in
eroare sistemul imunitar prin faptul ca isi schimba proteinele de pe suprafata sa la fiecare 2-3 zile.
Cand sunt pozitive pot confirma boala, dar cand sunt negative nu o infirma cu certitudine.

Microscopie in camp intunecat pe langa confirmarea borreliozei (si a formelor ei) poate oferi
informatii suplimentare despre co-infectii.
Cele mai precise analize de laborator ramanPCR și microscopia in camp intunecat . Prin aceasta din
urma se poate vedea la microscop bacteria in sange sau in LCR (lichidul cefalo-rahidian)

Rezultatele fals pozitive pot fi obtinute la pacientii cu alte boli produse de spirochete (sifilis, febra
recurenta, leptospiroza), sau in contextul unor boli autoimune. Desi nu se recomanda testarea de
rutina pentru boala Lyme, o persoana muscata de o capusa poate efectua testele serologice specifice
“in dinamica“, adica unul imediatdupa muscatura, si apoi cel de-al doilea peste cel puțin o luna (cand
se considera ca exista sanse mai mari de a gasi anticorpii formati impotriva Borreliei). Astfel, daca
rezultatul primului test este negativ, iar rezultatul celui de-al doilea e pozitiv, se considera ca a avut
loc o conversie serologica si se poate pune diagnosticul de borrelioza.

In evolutia bolii Lyme au fost descrise trei etape: prima este reprezentata de o infecție localizata,
urmand apoi etapa de infecție diseminata, culminand in final cu afectarea tardiva, cronica.

Stadiul I al bolii Lyme

Boala poate afecta diferite zone ale corpului, chiar si unele mai greu observabile cum ar fi axila, zona
inghinala sau cea poplitee (in spatele genunchiului). Locul propriu-zis al muscaturii de capusa este si
cel prin care bacteria B. Burgorferi pătrunde in organism. Primul semn al infectiei este eritemul
migrator. Din pacate, acesta apare in numai 60-80% din cazuri si de aceea absenta lui nu inseamna
intotdeauna absenta infectiei – cu alte cuvinte, exista 20-40% sanse ca individul sa fie infectat dar sa
nu prezinte eritemul. Eritemul migrator se poate instala oricand intr-un interval de cateva zile sau
cateva saptamani (in general, 3-30 de zile) de la momentul muscaturii si apare ca o eruptie cutanata
rosiatica, centrata de locul de atasare a capusei. In timp, acesta se extinde centrifug marindu-si
suprafata, devenind o placa rotund-ovalara, deseori cu o clarificare, decolorare centrala – de aici si
aspectul de ”semn de tras la tinta” sau de ”ochi de bou”. In majoritatea cazurilor, eruptia este
asimptomatica, dar uneori poate fi insotita de prurit sau de senzatia de arsura. In aceasta etapa,
infectia poate asocia si un sindrom pseudogripal, manifestat prin: febra, astenie, oboseala, dureri de
cap, redoare sau dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii . Netratat, eritemul migrator
dispare in cateva saptamani. Conform Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor
Transmisibile (Romania), leziunile inelare rosiatice aparute la cateva ore dupa intepatura capusei
sunt de natura alergica și nu sunt catalogate drept eritem migrator, aparitia lor neinsemand
instalarea bolii Lyme. De obicei, o astfel de leziune de natura alergica la locul muscaturii are un
diametru mai mic de 5 cm si spre deosebire de eritemul migrator, nu isi mareste suprafata in timp si
se remite in1-2 zile.

Stadiul II al bolii Lyme

In jumatate din cazurile netratate, la cateva zile dupa aparitia eritemului, se pot observa eruptii
secundare multiple, ce pot interesa orice nivel al corpului, care semnifica ca Borrelia burgdorferi a
diseminat hematogen (prin sange). Acestea marcheaza debutul celei de-a doua etape in evolutia bolii
Lyme, care va fi caracterizata si de manifestari extracutanate. Stadiul II se poate instala la distanta de
cateva săptămâni sau chiar luni de la momentul muscaturii de capusa. Simptomele specifice sunt:
Manifestari musculoscheletale: atralgii, artrite – dureri, tumefieri sau inflamatii alearticulatiilor

Neurologice : neuropatii de nervi cranieni – pareza faciala, sau de nervi periferici, radiculopatii,
meningita (semne ale iritatiei meningeale – redoare de ceafa, fotofobie), encefalopatie – stari
confuzionale, tulburari de memorie, atentie, somn, personalitate etc.

Cardiace: tulburari de ritm si de conducere la nivelul inimii, miocardita, pericardita – afectarea

cardiaca putandu-se manifesta prin stari de ameteala, episoade de sincopa , palpitatii, dispnee,
dureri in piept.

Stadiul III al bolii Lyme

Cel de-al treilea stadiu se poate instala la distanta de cateva luni sau ani de la infectia initiala cu
Borrelia burgdorferi. La nivel cutanat se manifesta prin acrodermatita cronica atrofica, care afecteaza
extremitatile (fetele dorsale ale mainilor/picioarelor, coatele, genunchii). Initial tegumentele apar
decolorate si sunt inflamate, eritematoase, pentru ca ulterior acestea sa devina atrofice, la atingere
semanand cu foile de tigara. Encefalomielita din borrelioza Lyme este rara, dar extrem de grava.
Simptomele sale se pot intensifica continuu, gradual sau alternand cu momente de ameliorare intre
atacuri acute. Cele mai frecvente sunt: hemipareza, pierderea auzului, disfunctii ale vezicii urinare,
convulsii, afectare cognitiva. De asemenea, poate evolua chiar si cu parapareza spastica sau
tetrapareza. Boala poate aparea treptat sau se poate instala „in episoade”, cu faze de remisie si
recidiva.

Consta in administrarea de antibiotice, însă tipul antibioticului și durata administrarii sale (care poate
varia de la cateva zile la cateva luni) va fi stabilita de medicul specialist in functie de varsta
pacientului si de manifestarile prezentate(eritem migrator/afectare cardiaca/neurologica ). Totusi,
indiferent de cat de bine a fost aleasa schema terapeutica, pot apărea recidive, in aceste cazuri fiind
necesara o a doua cura.

Anticorpii pot persista uneori timp de mai multi ani chiar daca tratamentul a fost efectuat corect, de
aceea serologia nu este intotdeauna un indicator fidel al eficacitatii tratamentului antibiotic.In
majoritatea cazurilor, boala Lyme se vindeca cu antibioterapie, mai ales daca pacientul se prezinta
intr-un stadiu precoce. Se considera ca prognosticul celor tratati in faza de eritem migrator este
excelent. Din pacate, o predictie asupra evolutiei bolii daca aceasta este descoperita in stadii mai
avansate este greu de facut. In general, tratamentul tardiv presupune si o perioada de convalescenta
mai indelungata, iar anumite deficite neurologice sau cognitive, odata instalate, se pot dovedi mai
greu de tratat – unele deficite nu se remit sub antibioterapie si se pot permanentiza.

Asistenta in caz de muscatura de capusa

NU intrati in panica. Numai o mica parte din oamenii care sunt muscati de capuse ajung sa fie
infectati cu Borrelia burgdorferi si dezvolta boala Lyme pentru ca nu toate capusele sunt purtatoare
ale sprirochetei. E foarte important sa indepartati capusa cat mai repede posibil. Se considera ca
agentii patogeni pe care ii poate transmite o capusa patrund in organismul nostru numai daca
respectiva capusa a stat atasata de piele (prin muscatura) timp de cel putin 36-48 h. Pentru
indepartarea capuselor, este total contraindicata folosirea metodelor folclorice, ”traditionale”
precum aplicarea de căldura, ceara, acetona, ulei, vaselina, benzina pe capusa deoarece scopul e sa
desprindem cat mai repede capusa. De asemenea, orice agresiune asupra capusei o poate determina
sa-si deverseze continutul stomacal in organismul nostru, și odata cu el potentiale virusuri si bacterii,
ceea ce trebuie evitat cu orice pret. Ca sa desprindem capusa avem nevoie de o penseta. Trebuie sa
incercam sa fixam penseta pe capul capusei si cat mai aproape de piele posibil. Scopul e sa extragem
capusa cu tot cu clestii cu care s-a atasat, nu numai corpul sau. Restanta capului la nivelul
tegumentului poate duce la inflamatie locala si infectie. Tragem cu atentie, dintr-o singura miscare,
dar nu brusc și fara sa smulgem sau sa rasucim capusa. Sub nicio forma nu trebuie sa strivim corpul
capusei pentru a evita varsarea continutului stomacal. Dupa ce am eliminat capusa ne spalam pe
mani si folosim tot apa si sapun pentru a spala portiunea de piele afectata, si apoi aplicam solutie
antiseptica. Se poate folosi local si un unguent cu antibiotic.