Despre boala Lyme, pe scurt și pe înțelesul tuturor.

- Boala Lyme, cunoscuta si sub denumirea de infectia Lyme, este o afectiune bacteriana
transmisa de capusa, nu toate capusele cauzeaza boala Lyme,numai cele din genul Ixodes,
insecta ce poarta o bacterie numita Borrelia burgdorferi. B. Burgdorferi este bacteria ce
cauzeaza boala Lyme. Ciclul de viata al bacteriei este deosebit de complex, o parte a acestuia
desfasurandu-se in interiorul capusei. Restul ciclului de viata se desfasoara parazitand diverse
mamifere precum soarecii sau cerbii.
Sub numele de Borrelia burgdorferi se gaseste, de fapt, un grup de mai multe genospecii,
dintre care 3 sunt cel mai frecvent implicate in patologia Lyme. Omul nu face parte din ciclul
de viata al bacteriei, dar se poate infecta in cazul in care este muscat de o capusa.Capusele
traiesc, de obicei, in sol umbrit, umed si adesea se prind de iarba inalta, de tufisuri, arbusti si
crengile joase ale copacilor. Pajistile si gradinile pot adaposti capuse, mai ales cele de la
marginile padurilor si cele din preajma vechilor pereti de stanca (zone in care traiesc
caprioarele si soarecii, gazdele primare ale capusei).
Pentru a dezvolta boala Lyme trebuie sa fii intepat de o capusa contaminată cu Borrelia iar
aceasta sa rămână atașată de corp cel puțin 17 ore. Nu toate capusele sunt purtatoare de
Borrelia, asadar nu toate persoanele muscate de o capusa vor dezvolta borrelioza. Capusele
sunt mici si pot fi greu de vazut cu ochiul liber. De exemplu, capusele tinere (sau nimfele) au
dimensiunea unei seminte de mac. Acest timp este necesar migrarii bacteriilor din intestinul
capusei către glandele salivare ale acesteia,de aici fiind inoculate odata cu saliva la locul
intepaturii. Se stie insa ca infectia (borrelioza) se transmite prin sange, de la mama la fat (prin
placenta).
Pentru a preveni boala Lyme, trebuie evitat pe cat posibil contactul cu solul, frunzele si
vegetatia, in special in lunile mai, iunie si iulie, cand capusele nu sunt inca mature si sunt greu
de observat.
- Diagnosticul de boala Lyme
Diagnosticul de boala Lyme se stabileste prin recunoasterea tabloului clinic caracteristic,
urmata de confirmare serologica – adica evidentierea prezentei anticorpilor impotriva Borrelia
burgdorferi in sangele pacientului, tinand intotdeauna cont si de contextul epidemiologic.
- Testul ELISA pentru anticorpi anti-Borreliatestul se face atat pentru anticorpii de tip IgM
(care indica o infectie acuta) cat si pentru cei de tip IgG (care indica o infectie veche, cronica,
pe care sistemul imunitar a recunoscut-o si stie cum sa lupte cu ea).
Western Blot pentru anticorpi anti-Borrelia: WB este mai precis decat testul Elisa, dar poate fi
negativ (Lyme seronegativ), desi infectia este prezenta. Faptul se explica prin aceea ca, din
varii motive, organismul nu produce suficienti anticorpi anti-Borrelia. Bacteria are capacitatea
de a induce in eroare sistemul imunitar prin faptul ca isi schimba proteinele de pe suprafata sa
la fiecare 2-3 zile. Cand sunt pozitive pot confirma boala, dar cand sunt negative nu o infirma
cu certitudine.
Microscopie in camp intunecat pe langa confirmarea borreliozei (si a formelor ei) poate oferi
informatii suplimentare despre co-infectii.
Cele mai precise analize de laborator raman
PCR și microscopia in camp intunecat . Prin aceasta din urma se poate vedea la microscop
bacteria in sange sau in LCR (lichidul cefalo-rahidian)
Rezultatele fals pozitive pot fi obtinute la pacientii cu alte boli produse de spirochete (sifilis,
febra recurenta, leptospiroza), sau in contextul unor boli autoimune. Desi nu se recomanda
testarea de rutina pentru boala Lyme, o persoana muscata de o capusa poate efectua testele
serologice specifice “in dinamica“, adica unul imediatdupa muscatura, si apoi cel de-al doilea
peste cel puțin o luna (cand se considera ca exista sanse mai mari de a gasi anticorpii formati
impotriva Borreliei). Astfel, daca rezultatul primului test este negativ, iar rezultatul celui de-al
doilea e pozitiv, se considera ca a avut loc o conversie serologica si se poate pune diagnosticul
de borrelioza.
In evolutia bolii Lyme au fost descrise trei etape: prima este reprezentata de o infecție
localizata, urmand apoi etapa de infecție diseminata, culminand in final cu afectarea tardiva,
cronica.
Stadiul I al bolii Lyme
Boala poate afecta diferite zone ale corpului, chiar si unele mai greu observabile cum ar fi
axila, zona inghinala sau cea poplitee (in spatele genunchiului). Locul propriu-zis al
muscaturii de capusa este si cel prin care bacteria B. burgorferi pătrunde in organism. Primul
semn al infectiei este eritemul migrator. Din pacate, acesta apare in numai 60-80% din cazuri
si de aceea absenta lui nu inseamna intotdeauna absenta infectiei – cu alte cuvinte, exista 20-
40% sanse ca individul sa fie infectat dar sa nu prezinte eritemul. Eritemul migrator se poate
instala oricand intr-un interval de cateva zile sau cateva saptamani (in general, 3-30 de zile)
de la momentul muscaturii si apare ca o eruptie cutanata rosiatica, centrata de locul de atasare
a capusei. In timp, acesta se extinde centrifug marindu-si suprafata, devenind o placa rotund-
ovalara, deseori cu o clarificare, decolorare centrala – de aici si aspectul de ”semn de tras la
tinta” sau de ”ochi de bou”. In majoritatea cazurilor, eruptia este asimptomatica, dar uneori
poate fi insotita de prurit sau de senzatia de arsura. In aceasta etapa, infectia poate asocia si un
sindrom pseudogripal, manifestat prin: febra, astenie, oboseala, dureri de cap, redoare sau
dureri articulare, dureri musculare, limfadenopatii . Netratat, eritemul migrator dispare in
cateva saptamani. Conform Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor
Transmisibile (Romania), leziunile inelare rosiatice aparute la cateva ore dupa intepatura
capusei sunt de natura alergica și nu sunt catalogate drept eritem migrator, aparitia lor
neinsemand instalarea bolii Lyme. De obicei, o astfel de leziune de natura alergica la locul
muscaturii are un diametru mai mic de 5 cm si spre deosebire de eritemul migrator, nu isi
mareste suprafata in timp si se remite in1-2 zile.
Stadiul II al bolii Lyme
In jumatate din cazurile netratate, la cateva zile dupa aparitia eritemului, se pot observa eruptii
secundare multiple, ce pot interesa orice nivel al corpului, care semnifica ca Borrelia
burgdorferi a diseminat hematogen (prin sange). Acestea marcheaza debutul celei de-a doua
etape in evolutia bolii Lyme, care va fi caracterizata si de manifestari extracutanate. Stadiul II
se poate instala la distanta de cateva săptămâni sau chiar luni de la momentul muscaturii de
capusa. Simptomele specifice sunt:
manifestari musculoscheletale: atralgii, artrite – dureri, tumefieri sau inflamatii
alearticulatiilor
neurologice : neuropatii de nervi cranieni – pareza faciala, sau de nervi periferici,
radiculopatii, meningita (semne ale iritatiei meningeale – redoare de ceafa, fotofobie),
encefalopatie – stari confuzionale, tulburari de memorie, atentie, somn, personalitate etc.
cardiace: tulburari de ritm si de conducere la nivelul inimii, miocardita, pericardita – afectarea
cardiaca putandu-se manifesta prin stari de ameteala, episoade de sincopa , palpitatii, dispnee,
dureri in piept.
Stadiul III al bolii Lyme
Cel de-al treilea stadiu se poate instala la distanta de cateva luni sau ani de la infectia initiala
cu Borrelia burgdorferi. La nivel cutanat se manifesta prin acrodermatita cronica atrofica, care
afecteaza extremitatile (fetele dorsale ale mainilor/picioarelor, coatele, genunchii). Initial
tegumentele apar decolorate si sunt inflamate, eritematoase, pentru ca ulterior acestea sa
devina atrofice, la atingere semanand cu foile de tigara. Encefalomielita din borrelioza Lyme
este rara, dar extrem de grava. Simptomele sale se pot intensifica continuu, gradual sau
alternand cu momente de ameliorare intre atacuri acute. Cele mai frecvente sunt: hemipareza,
pierderea auzului, disfunctii ale vezicii urinare, convulsii, afectare cognitiva. De asemenea,
poate evolua chiar si cu parapareza spastica sau tetrapareza. Boala poate aparea treptat sau se
poate instala „in episoade”, cu faze de remisie si recidiva.
Consta in administrarea de antibiotice, însă tipul antibioticului și durata administrarii sale
(care poate varia de la cateva zile la cateva luni) va fi stabilita de medicul specialist in functie
de varsta pacientului si de manifestarile prezentate(eritem migrator/afectare
cardiaca/neurologica ). Totusi, indiferent de cat de bine a fost aleasa schema terapeutica, pot
apărea recidive, in aceste cazuri fiind necesara o a doua cura.
Anticorpii pot persista uneori timp de mai multi ani chiar daca tratamentul a fost efectuat
corect, de aceea serologia nu este intotdeauna un indicator fidel al eficacitatii tratamentului
antibiotic.In majoritatea cazurilor, boala Lyme se vindeca cu antibioterapie, mai ales daca
pacientul se prezinta intr-un stadiu precoce. Se considera ca prognosticul celor tratati in faza
de eritem migrator este excelent. Din pacate, o predictie asupra evolutiei bolii daca aceasta
este descoperita in stadii mai avansate este greu de facut. In general, tratamentul tardiv
presupune si o perioada de convalescenta mai indelungata, iar anumite deficite neurologice
sau cognitive, odata instalate, se pot dovedi mai greu de tratat – unele deficite nu se remit sub
antibioterapie si se pot permanentiza.
Asistenta in caz de muscatura de capusa
NU intrati in panica. Numai o mica parte din oamenii care sunt muscati de capuse ajung sa fie
infectati cu Borrelia burgdorferi si dezvolta boala Lyme pentru ca nu toate capusele sunt
purtatoare ale sprirochetei. E foarte important sa indepartati capusa cat mai repede posibil. Se
considera ca agentii patogeni pe care ii poate transmite o capusa patrund in organismul nostru
numai daca respectiva capusa a stat atasata de piele (prin muscatura) timp de cel putin 36-48
h. Pentru indepartarea capuselor, este total contraindicata folosirea metodelor folclorice,
”traditionale” precum aplicarea de căldura, ceara, acetona, ulei, vaselina, benzina pe capusa
deoarece scopul e sa desprindem cat mai repede capusa. De asemenea, orice agresiune asupra
capusei o poate determina sa-si deverseze continutul stomacal in organismul nostru, și odata
cu el potentiale virusuri si bacterii, ceea ce trebuie evitat cu orice pret. Ca sa desprindem
capusa avem nevoie de o penseta. Trebuie sa incercam sa fixam penseta pe capul capusei si
cat mai aproape de piele posibil. Scopul e sa extragem capusa cu tot cu clestii cu care s-a
atasat, nu numai corpul sau. Restanta capului la nivelul tegumentului poate duce la inflamatie
locala si infectie. Tragem cu atentie, dintr-o singura miscare, dar nu brusc și fara sa smulgem
sau sa rasucim capusa. Sub nicio forma nu trebuie sa strivim corpul capusei pentru a evita
varsarea continutului stomacal. Dupa ce am eliminat capusa ne spalam pe mani si folosim tot
apa si sapun pentru a spala portiunea de piele afectata, si apoi aplicam solutie antiseptica. Se
poate folosi local si un unguent cu antibiotic.
Bibliografie
Manualul Merk de diagnostic si tratament