Sunteți pe pagina 1din 20

Enzim de premiul Nobel Actualitate - NewsIn (citeste alte articole de acelasi autor ) Americanii Elizabeth Blackburn, Carol Greider

i Jack Szostak au fost recompensai cu premiul Nobel pentru medicin pentru cercetrile n domeniul enzimelor i descoperirea enzimei telomeraz, responsabil de mbtrnirea i cancerizarea celulelor. Descoperirea enzimei telomeraz a pavat calea pentru cercetri, care au artat c celulele canceroase folosesc aceast enzim pentru a-i susine creterea necontrolat. n 2006, cei trei au primit premiul Lasker pentru lucrrile n domeniul telomerazei, enzima care este implicat n mbtrnirea celulelor, dar care joac i un rol major n procesul de cancerizare a celulelor. n vrst de 60 de ani, liceniat la Universitatea din Melbourne, unde a i lucrat muli ani, Elizabeth Blackburn s-a aflat mai muli ani pe lista favoriilor la Nobelul pentru medicin sau fiziologie. n 2008, a primit distincia L'Oreal-UNESCO pentru femeile din tiin. Telomeraza este una dintre enzimele a crei inhibiie prezint cel mai mare potenial terapeutic n tratarea cancerului. Aceasta reface capetele telomerilor scurtai n timpul diviziunii celulelor canceroase. Enzima descoperit de cei trei laureai Nobel pentru medicin, protejeaz cromozomii care mbtrnesc, anun Comitetul Nobel, n motivaia postat pe siteul instituiei, astfel nct tinereea venic ar putea deveni dintr-un ideal un fapt real, comenteaz presa internaional. Aceti trei oameni de tiin au gsit soluia la una dintre cele mai mari probleme ale biologiei: felul n care cromozomii pot fi copiai n timpul diviziunii celulare i cum sunt ei protejai contra degradrii, menioneaz Comitetul Nobel. Mecanism pentru dezvoltarea strategiilor terapeutice Potrivit motivaiei premiului, cei trei au descoperit c soluia se afl n terminaiile cromozomilor, numite telomeri, i ntr-o enzim care le formeaz, telomeraza. Aceast enzim ar putea ajuta la stoparea mbtrnirii celulelor, jucnd totodat un rol major n cancerizarea celular. Elizabeth Blackburn i Jack Szostak au descoperit c o secven unic a ADN-ului n telomeri protejeaz cromozomii contra degradrii. Carol Greider i Elizabeth Blackburn au identificat telomeraza, care explic felul n care capetele cromozomilor sunt protejate de telomeri i apoi sunt reconstruite de telomeraz. Dac telomerii sunt scurtai, celulele mbtrnesc. Prin urmare, dac activitatea telomerazei este crescut, lungimea telomerilor se menine, iar degenerescena

este oprit. Acesta este cazul celulelor de cancer, despre care se spune c au via etern. Comitetul Nobel recunoate astfel descoperirea unui mecanism fundamental al celulelor, care stimuleaz dezvoltarea strategiilor terapeutice.

Cercetri din 1950 nc din anii 50 se bnuia c telomerii au un rol protector, dar modul n care funcionau rmnea o enigm. Elizabeth Blackburn a identificat o secven de ADN care se repeta de cteva ori la terminaiile cromozomilor. Funcia acestei secvene era nc neclar. n acelai timp, Jack Szostak a observat c o molecul ADN linear se degradeaz rapid dac o introduci n celule de drojdie. Blackburn i-a prezentat rezultatele cercetrii la o conferin din 1980, unde cei doi oameni de tiin au decis s fac mpreun o serie de experimente. Carol Greider, care lucrase la teza de absolvire cu Blackburn, a nceput s investigheze dac formarea telomerazei ar putea fi datorat unei enzime necunoscute. n decembrie 1984, Greider a descoperit semne ale activitii enzimelor din celule. Greider i Blackburn au numit enzima descoperit telomeraz. Telomeraza este o enzim prezent numai n unele dintre celule i reface capetele cromozomilor rezultai n urma diviziunii celulare. Unele dintre celulele care gzduiesc telomeraza sunt cele canceroase, care, din aceast cauz, se nmulesc. Telomeraza este una dintre enzimele a crei inhibiie prezint cel mai mare potenial terapeutic n tratarea cancerului. Pe de alt parte, i mbtrnirea celular este cauzat de scurtarea cromozomilor. Exist un numr limitat de diviziuni, dup care celula intr n moarte celular programat i nu mai poate fi nlocuit. Dac sar gsi o metod de introducere a telomerazei n toate celulele corpului uman, s-ar ajunge, cel puin n teorie, la tinereea venic.

"Aceti trei oameni de tiin au gsit soluia la una dintre cele mai mari probleme ale biologiei: felul n care cromozomii pot fi copiai n timpul diviziunii celulare i cum sunt ei protejai contra degradrii", menioneaz Comitetul Nobel. Cei trei cercettori premiai au descoperit c telomeraza ar putea stopa mbtrnirea celular, informeaz NewsIn.

Telomeraza rentinerete organele


n urma unui studiu realizat la Institutul de Cancer din Boston (SUA), cercettorii au descoperit c organele cobailor pot fi rentinerite prin reactivarea unei enzime responsabile cu meninerea ADN-ului intact: telomeraza. Aceasta este capabil s repare extremitile cromozomilor (telomerii), care, pe msur ce mbtrnim, se uzeaz, ceea ce duce la degradarea celulelor. Specialitii intenioneaz s vad dac reactivarea intit a enzimei telomeraz poate ncetini procesul de mbtrnire i, n viitorul apropiat, ar putea fi folosit i la oameni pentru a vindeca organe bolnave.

Limita lui Hayflick si marimea telomerului


Publicat de Marius Ignatescu la data: 22 - Iunie - 2010, categoria: Biologie si medicina, Stiinta Teoria limitei Hayflick spune ca exista un numar maxim de diviziuni celulare, probabil datorat faptului ca telomerii ating o marime critica. Telomerul este o regiune a ADN-ului la capatul unui cromozom, ce-l protejeaza de deteriorari.

Limita Hayflick a fost descoperita de Leonard Hayflick in 1961, cand Hayflick a demonstrat ca o populatie de celule umane normale se pot divide de 40 60 de ori. Cu fiecare mitoza, diviziune celulara, telomerii se scurteaza si eventual blocheaza divizarea celulei. Carnosina poate mari limita Hayflick. Imortalitatea celulei Inainte de descoperirea lui Hayflick se credea ca celulele au un potential nelimitat de replicare. Alexis Carrel, laureat al premiului Nobel era un sustinator al ideii de imortalitate dupa experimentele realizate pe diverse culturi, rezultate ce mai apoi sau dovedit a fi gresite datorita faptului ca au fost adaugate zilnic celule stem embrionare. Acesta a fost si motivul pentru care alti cercetatori nu au reusit sa reproduca experimentul. Carrel nu a recunoscut niciodata acest lucru. Leonard Hayflick a devenit suspicios cu privire la teoria lui Carrel in timp ce lucra intr-un laborator al Institutului Wistar. Hayflick pregatea celule normale umane pentru a fi expuse celulelor canceroase in timp ce a observat ca celulele normale sau oprit din divizare. Hayflick a crezut prima data ca este o eroare tehnica in experiment, dar mai tarziu si-a dat seama ca procesul de diviziune celulara are un mecanism specific de diviziune. Hayflick impreuna cu Paul Moorhead au realizat un experiment iar in urma rezultatelor s-a dovedit ca celulele nu se divid la infinit, adica sunt muritoare, fapt ce avea sa contrazica teoria lui Carrel. Acest experiment, spre deosebire de experimentul lui Carrel, a putut fi reprodus si de alti oameni de stiinta. Limita lui Hayflick si marimea telomerului Limita lui Hayflick s-a aratat a fi corelata cu lungimea telomerului. In timpul replicarii ADN-ului, segmente mici din acesta nu se pot copia existand o pierdere dupa fiecare replicare. Dupa multe diviziuni telomerii sunt goliti, iar celula atrage dupa sine apoptoza. Acesta este un mecanism a celulei ce previne replicarea erorilor ce ar putea cauza mutatii in ADN. Potrivit lui Alexey Olovnikov, odata ce telomerii sunt epuizati prin numeroasele diviziuni ale celulei, celula ajunge sa nu se mai divida si se atinge limita Hayflick. Aceasta corelatie este adevarata doar pentru celulele care functioneaza normal. Celulele canceroase contin o enzima numita telomeroza ce poate reface marimea telomerului, dand celulelor canceroase un potential infinit de replicare. Un inhibitor de telomeroza poate fi un tratament impotriva cancerului. In acest fel celulele canceroase nu ar mai avea abilitatea de a mentine refacerea telomerului si ar putea muri la fel ca orice celula normala. Note: http://en.wikipedia.org/wiki/Hayflick_limit

http://en.wikipedia.org/wiki/Telomeres Autor: Marius Ignatescu, www.descopera.org

CAUZELE IMBATRANIRII
Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista doar cateva secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat

inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Rose, studenta la 87 de ani Imbatranirea un lucru care ni se intampla tuturor. Vedem efectele sale in mod concret dar oare care sunt cauzele ? Si, in primul rand, cum am putea defini imbatranirea ? Si oare am putea incetini sau chiar reversa acest fenomen ? Haideti sa vedem impreuna cateva idei in acest sens. Putem discerne cauze fizice, mentale si energetice ale acestui proces (despre cele energetice vom discuta separat aici). Din punct de vedere medical, declinul treptat pe plan fizic si mental concept cunoscut sub numele de imbatranire incepe la 20 de ani, dar efectele sale devin evidente la o varsta medie sau inaintata. Majoritatea celulelor organismului mor si sunt inlocuite pe parcursul vietii, dar inaintea varstei de 20 de ani numarul celulelor este in crestere, ducand la maturizare. La 20 de ani, transformarea celulelor incepe sa aiba un efect asupra organismului, inregistrandu-se pierderi celulare in unele organe, cu precadere in creier. Cu toate acestea, putine transformari fizice marcante au loc pana la varsta medie (40-55 ani). Aceasta varsta aduce cu sine anumite transformari fizice si sociale. Atat la barbati cat si la femei, varsta medie poate fi perioada reafirmarii succeselor din trecut si a proiectelor de viitor, dar poate fi insotita de stari de neliniste si uneori chiar reactii depresive. Procesul imbatranirii nu este foarte bine inteles de catre lumea stiintifica, dar exista dovezi ca principala cauza a imbatranirii este mutatia celulara. Majoritatea celulelor care mor in organism sunt inlocuite prin diviziunea altor celule vii. Insa unele celule vii sufera mutatii care au loc fie inainte, fie dupa diviziune si principala responsabilitate pentru acest fapt o are, din punctul de vedere al unei parti a stiintei medicale, procesul de oxidare a radicalilor liberi. Un radical liber este o celula inzestrata cu un mare potential energetic, ce genereaza un intreg proces de distrugere prin relatia pe care o stabileste cu alte celule si prin capacitatea de a le transforma si pe acestea in radicali liberi. Radicalii liberi patrund in organism in principal prin intermediul hranei prelucrate (prin orice fel coacere, fierbere, conservare, pasteurizare, congelare s.a.), a poluarii, datorita unor emanatii cosmice (radiatii solare sau planetare naturale) sau radiatii nucleare. Ei afecteaza ADN-ul celulelor si alte structuri celulare (ADN-ul fiind schema care permite celulelor sa se divida ca replici perfecte ale celulei initiale, asa cum se intampla in cazul organismelor tinere). Dupa ani de expunere la procesul de oxidare a radicalilor liberi, care distruge structura originala, celulele incep sa se divida in forme aberante, anormale (replici palide ale celulelor originale, ca un fel de copie

xerox dupa alta copie xerox dupa alta copie xerox....). S-ar parea ca unul din efectele radicalilor liberi este si scurtarea dimensiunii telomerilor de pe membrana celulara (formatiuni ce actioneaza ca niste antene TV iar cand sunt vatamate si nu mai receptioneaza o imagine clara procesul xerox dupa xerox... se accentueaza). Acest lucru duce la tulburari ale organului constituit din celulele respective si astfel la tulburari ale intregului organism, ce se traduc, treptat, prin fenomenul de imbatranire a corpului fizic. Tot din punct de vedere medical, se pare ca dupa o anumita varsta unele celule (din sistemul nervos si anumiti muschi) nu mai sunt inlocuite de replici xerox dupa ce mor, aceasta putand duce la dereglarea aproape definitiva a functiei structurilor respective. O alta parte a stiintei medicale sustine ideea imbatranirii ca urmare a cresterii aciditatii in corp. Personal, sunt mai apropiat de aceasta idee, pe care o consider cea mai realista abordare a cauzelor fizice ale imbatranirii. Imbatranirea reprezinta acumularea de deseuri acide in organism. Corpul trebuie sa mentina un nivel al pH-ului usor alcalin pentru a putea supravietui. PH-ul sangelui in artere este de cca. 7,35 7,45 iar al fluidelor din interiorul celulelor 7,27,3. In ciuda faptului ca celulele produc constant deseuri acide, fluidele corpului mentin acest pH alcalin. Corpul nostru este o uimitoare masina care se lupta sa ne asigure supravietuirea in orice conditii. Cu toata stradania sa, corpul sucumba in fata dezordinii fizice, atunci cand propriile deseuri se acumuleaza pana la punctul in care rezistenta sa este doborata si el devine predispus, treptat, la raceala, oboseala, epuizare nervoasa, boli degenerative, chiar cancer. Toate acestea duc la imbatranire accelerata si, in cele din urma, la moartea corpului fizic. De altfel, dr. George W. Crile, fost sef al Clinicii Crile din Cleveland (SUA) si renumit chirurg afirma : Nu exista moarte naturala. Toate mortile din asa numite cauze naturale sunt doar punctul final al unei saturari acide progresive. Vom discuta mai pe larg, in articolele urmatoare din cadrul acestei sectiuni, despre echilibrul alcalin-acid (ce este el si cum poate fi mentinut, pentru reversarea procesului de imbatranire). Acum, sa vedem cum este privita imbatranirea din punct de vedere mental. Putini oameni pun sub semnul intrebarii presupunerea ca imbatranirea este ireversibila si, prin urmare, generatie dupa generatie, oamenii au intarit convingerea uzuala ca a imbatrani inseamna un declin progresiv al capacitatilor fizice si intelectuale. Conceptul de imbatranire, considerat drept ceva ce se intampla fiecaruia dupa trecerea unui anumit numar de ani este o prejudecata ce a fost acceptata de majoritatea oamenilor drept adevar. Insa exista oameni care au dovedit ca nu exista o lege imuabila conform careia trebuie sa imbatranesti (adica sa te degradezi fizic si mental) la o anumita varsta. Secretul lor : principii care pun accent pe cultivarea vietii. Una din exceptiile notabile de la mitul imbatranirii a fost Li Chung Yin care, atunci cand a murit, in 1933, avea 256 ani. Conform cotidianului New York Times,

varsta sa fusese confirmata de guvernul chinez in urma unor foarte serioase studii si cercetari. Se spune despre el ca avusese o alimentatie cumpatata, naturala si o atitudine calma si senina in fata vietii. (bine, asta e varianta oficiala. Neoficial insa, chinezii sunt renumiti pentru practicile energetice ale longevitatii diferite metode de Chi Kung, Nei Kung, Tai Chi). Si in zilele noastre exista multi chinezi (taoisti) cu varsta cronologica de peste 100 de ani dar infatisare si varsta biologica de 40-50 de ani. Si, din pacate, spre deosebire de orientali care, dupa cum spuneam, traiesc mai mult dupa principii ce pun accent pe ingrijirea sanatatii si cultivarea in mod constient a vietii, occidentalii (aici incluzand nu doar Europa ci si America) traiesc dupa principii care pun accent pe ingrijirea bolii si cultivarea in mod inconstient a mortii. Dar asta e o alta discutie. De-a lungul generatiilor ni s-a transmis ideea ca toata lumea imbatraneste si am fost siliti sa credem aceasta. Iar corpurile noastre au reflectat ele insele aceste convingeri. Corpul a devenit o reflectie a imaginii false din minte. Corpul nostru s-a schimbat efectiv si a devenit marcat de prejudecata imbatranirii.Bineinteles, cum spuneam mai devreme, exista si alti factori care au generat starea corpului. Alimentatia, poluarea, radiatiile, bolile, stresul, diverse reactii emotionale, toate altereaza perfectiunea cu care ne nastem. Acesti factori interfereaza de fapt cu capacitatea celulelor corpului de a se reproduce perfect, mutatiile celulare devenind iminente. Dar am putea afirma ca originea procesului imbatranirii consta in alimentarea mintii cu convingeri eronate, urmata de tulburarea profunda a procesului de reproducere celulara pana la nivelul ADN-ului. Adica, mintea noastra, felul in care gandim duce responsabilitatea starii de degradare (corespunzatoare imbatranirii) in care ajunge propriul corp. Daca in privinta poluarii si radiatiilor, la nivel individual vorbind, nu prea avem cum sa gasim solutii (sunt probleme ce necesita eforturi si solutii globale), cel putin in privinta alimentatiei, evitarii stresului, reactiilor emotionale si bolilor, fiecare avem in interior puterea de a alege constient si constructiv. Dar, din pacate, modul in care inconstient alegem sa gandim in aceste privinte nu ne este deloc de folos e chiar destructiv. Imbatranim pentru ca toate aceste ganduri intretin ideea principala procesul imbatranirii, ca degradare fizica si mentala, e inevitabil. Dar poate fi acest proces incetinit ? Poate fi oprit ? Poate fi reversat ? Raspunsul este DA la toate intrebarile ! Exista, intr-adevar mijloace prin care toate aceste deziderate pot fi atinse. Acum, la inceputul mileniului al 3-lea, a venit timpul sa schimbam modul de a gandi si de a ne comporta si sa modificam astfel experienta corpului nostru referitoare la procesul de imbatranire !

Imbatranire
Este un proces continuu, prezent de la inceputul existentei si comun tuturor fiintelor. El priveste toate structurile organismului: moleculele, celulele, tesuturile si organele specializate. Mecanism - imbatranirea fizica este determinata probabil de factorii genetici si este influentata de factorii exteriori. Exista doua abordari teoretice: - Teoriile zise stohastice admit ca principiu ca mecanismul imbatranirii ar fi legat de hazard. Printre aceste teorii, se pot distinge: teoria cotelor (fiecare organism ar dispune la nastere de un stoc de energie de consumat si ar muri atunci cand acesta este epuizat), teoria radicalilor liberi (imbatranirea ar fi cauzata de efectele nocive ale radicalilor liberi, substante toxice elaborate prin metabolismul celular normal), teoria "erorilor catastrofice" (care explica imbatranirea printr-o acumulare de erori succesive in sinteza proteinelor, sfarsind cu moartea celulelor) si teoria orologiilor biologice (bazata pe ideea unei imbatraniri a organelor sub controlul sistemului hormonal sau imunitar). Totusi, pana in prezent, niciuna dintre aceste teorii nu a fost confirmata. - Teoriile genetice admit existenta genelor de longevitate conditionand durata maxima de viata pentru o specie data (120 de ani a om). Desi recent au fost identificate doua gene ale longevitatii, profilul genetic al longevitatii umane este inca departe de a fi definit: mecanismele si consecintele imbatranirii biologice raman in cea mai mare parte misterioase. Prevenirea imbatranirii - In afara tratamentului hormonal al menopauzei, care actioneaza eficace asupra imbatraniriiosoase, imbatranirea este un proces care nu poate fi intrerupt: nici utilizarea de substante care capteaza radicalii liberi (vitamina e, indeosebi), nici luarea de vitamine si de oligoelemente, nici exercitiul fizic, nici urmarea unui regim hipocaloric nu si-au dovedit in mod categoric eficacitatea. Prevenirea trebuie sa inceapa cat mai devreme.

Tratamentul hormonal de substitutie - Rarefierea tesutului osos (osteoporoza), care se accentueaza in urma intreruperii secretiilor hormonale de catre ovare la menopauza, este foarte frecventa la femeia in varsta. Totusi, ea poate fi tratata prin administrarea de hormoni de substitutie. Contraindicatiile acestui tratament sunt mai ales antecedentele personale sau familiale de cancere genitale sau de san si, in mai mica masura, alte patologii ca un fibrom uterin sau un diabet (tratamentul fiind in acest caz intreprins, atunci cand este considerat posibil, de catre medicul curant cu conditia unei stricte supravegheri medicale). Acest tratament este, de asemenea, benefic pentru piele, unghii, par, si impiedica atrofia vaginala. El este recomandat a fi facut de la inceputul menopauzei, binefacerile unui tratament tardiv fiind inca un studiu posibil. Ea consta, inainte de toate, in corectarea factorilor de risc cunoscuti care accelereaza imbatranirea: a sti sa te aperi de stres,a limita consumul de alcool si de tutun, a evita orice expunere excesiva la radiatiile solare etc.

Descoperire epocal n biologie reversibilitatea mbtrnirii

Tr im vremuri extraordinare iar tiin a ine pasul cu aceste vremuri.. tirea care mi-a atras aten ia ieri se apropie de domeniul fantasticului, dac e s o privesc prin ochii unui sceptic. Cred n "tinere e f r b trne e i n via f r de moarte" i iat c acea clip ce face posibil ve nicia nu e chiar departe. Iat articolul:

Cercet torii de la INSERM - LInstitut National de la Sante et de la Recherche Medicale (CNRS / Universitatea din Montpellier), au reuit s ntinereasc celulele pielii unor pacien i cu vrste de peste 100 de ani. Datorit unei injec ii cu un cocktail compus din ase factori genetici, aceste celule au recuperat toate caracteristicile fiziologice ale celulelor stem embrionare. Aceasta lucrare, publicat n revista "Genes & Development" demonstreaz reversibilitatea procesului de mb trnire celular i reprezint un nou pas spre medicina regenerativ . Din 2007, mai multe echipe de cercetare din ntreaga lume sunt deja capabile de a reprograma celulele adulte umane n celule stem pluripotente (IPSC), adic celule cu caracteristici cu poten ial similar celulelor stem embrionare umane (hESC). Aceast reprogramare ofer posibilitatea de a remodela toate tipurile de celule ale corpului i de a evita astfel constrngerile etice legate de utilizarea celulelor stem embrionare. Rezultatele cercet rilor publicate pn acum ar tau c senescen a celular (=punctul ultim de imb trnire) nu putea fi dep it , r mnnd o limit a utiliz rii acestei tehnici pentru aplica iile terapeutice la pacien ii vrstnici. Aceast limit a fost depa it de c tre Jean Marc Lematre, cercet tor la INSERM mpreun cu echipa sa denumit AVENIR "Plasticit gnomique et vieillissement".

Cercet torii - Jean-Marc Lematre, Laure Lapasset, Ollivier Milhavet, Alexandre Prieur, Emilie Besnard, Amelie Babled, Nafissa At-Hamou, Julia Leschik, Franck Pellestor, Jean-Marie Ramirez, John De Vos, Sylvain Lehmann - au fost capabili s ntinereasc celulele de donatori mai mari de 100 de ani i au demonstrat astfel reversibilitatea procesului de mb trnire celular . Cercet torii francezi au multiplicat mai nti celulele pielii (fibroblaste), de la un donator de 74 de ani pentru a ajunge la senescen. Ei au trecut apoi la reprogramarea acestor celule in vitro, cu un "cocktail" de ase factori genetici specifici, cu scopul de a terge semnele mb trnirii. Cu aceast "cur de tinere e" celulele senescente au putut fi reprogramate n celule stem pluripotente funcionale IPSC, adic celule similare celulelor stem embrionare, acestea avnd abilitatea de a se diferen ia n celule de toate tipurile necesare organismului. Celule obinute de ctre cercettorii francezi nu p streaz nici o urm de mb trnire anterioar i au exact caracteristicile fiziologice ale celulelor tinere att din punct de vedere al capacit ii de nmul ire ct i din punctul de vedere al metabolismului celular. Pentru a verifica caracteristicile acestor celule, cercet torii au testat procesul invers. Celulele ntinerite au fost difereniate n celule adulte i apoi comparate cu celulele vrstnice originale i cu acelea provenite de la un tip de celule stem embrionare (hESC).

"Semnele vrstei celulor au fost eliminate i celulele pe care le-am ob inut pot produce celule funcionale de toate tipurile, cu o capacitate mare de

proliferare i o longevitate crescut ", spune Jean Marc Lematre care conduce echipa AVENIR de la Inserm. Rezultatele ob inute au determinat echipa de cercetare s testeze "cocktail-ul" pe celulele de pacieni cu vrste mai mari: 92, 94, 96 i pn la 101 de ani. "Strategia noastr a func ionat pe celulele centenare. Prin urmare, vrsta celulelor nu este cu siguran un obstacol n calea reprogram rii", spune Jean Marc Lematre. "Acest lucru deschide calea pentru utilizarea terapeutic a celulelor iPS pe viitor, ca sursa ideal de celule adulte tolerate de catre sistemul imunitar pentru a repara organe sau esuturi la pacienii vrstnici", adaug cercettorul.

Sursa: www.inserm.fr Informa ii suplimentare: Genes & Development, 2011, vol 25, pg 22482253 Apoptoza, moartea programata Publicat de Marius Ignatescu la data: 22 - Iunie - 2010, categoria: Biologie si medicina, Stiinta

Moartea celulara fiziologica este esentiala pentru dezvoltarea si functionarea normala a organismelor multicelulare. Apoptoza este un proces innascut, conservat din punct de vedere evolutiv, prin care celulele sistematic isi inactiveaza, isi dezasambleza si isi degradeaza propriile componente structurale si functionale pentru desavarsirea propriului lor deces. Acest program de sinucidere este un produs al evolutiei, activat atunci cand moartea celulei este dorita pentru binele restului comunitatii celulare. Moartea celulara este atat programata cat si stohastica.

Apoptoza este o forma a mortii celulare programate, proces prin care celulele declanseaza auto-distrugerea proprie ca raspuns la un anumit semnal. Acest proces este programat genetic si este necesar penru supravietuirea organismelor pluricelulare. Termenul a fost propus de catre John F. Keer impreuna cu Andrew H. Wyllie si Alastair Currie, ca rezultat al observatiilor facute in cursul studiilor efectuate asupra tesuturilor cu microscopul electronic. Apoptoza poate fi provocata atat din exteriorul celulei cat si din interior, in urma unei modificari a informatiei genetice. Ca fenomen biologic, are o importanta foarte mare. O desfasurare defectuasa a apoptozei are o semnificatie deosebita in patogeneza multor maladii. Daca e excesiva poate cauza pierderi celulare, de exemplu boala Parkinson, in timp ce o apoptoza insuficienta poate implica o proliferare celulara necontrolata, mecanism ce sta la baza neoplasmelor, adica a cancerelor. Moartea celulara programata Moartea celulara programata are un rol esential in dezvoltarea tesuturilor. Studiile efectuate asupra embrionului de gaina au aratat cum proliferarea selectiva a celulelor combinata cu o apoptoza selectiva determina arhitectonica tesuturilor. La embrionul uman, disparitia apendicelui caudal din care ar putea creste o coada ca la alte mamifere, este datorata fenomenului de apoptoza. In timpul ebriogenezei, creierul trece printr-o faza apoptoica care-l remodeleaza. Neuronii realizeaza intre ei legaturi sinaptice intamplatoare si intr-o faza succesiva, prin aceste fenomene apoptoice, sunt eliminate acele sinapse care nu stabilisera legaturi utile. Apoptoza ajuta si sistemul imunitar prin limfocitele B care produc fiecare un anticorp particular, recombinand la intamplare genele lor codificante de imunoglobuline. Cele care nu produc anticorpi inactivi sau autoimuni sunt eliminate prin apoptoza. Numarul de celule continute de un organ intr-un organism adult, in conditii normale, ramane constant. Acest lucru se numeste homeostaza, fiind o proprietate a organismului de a mentine, in limite foarte apropiate, constantele mediului intern. Celulele epiteliale ale tesuturilor de invelis, de exemplu, sunt in mod permanent reinnoite, fiind compensate de o constanta moarte celulara. Intr-un organism uman mor zilnic aproximativ 50-70 miliarde de celule datorita acestor procese apoptoice, iar intr-un an, masa celulelor reinnoite echivaleaza greutatea intregului organism. Celulele canceroase Celulele canceroase sunt un exemplu de complexe celulare in care mecanismele apoptozei nu mai functioneaza. Acestea supravietuiesc si se multiplica fara a mai fi

influentate de transformarile genetice survenite in cursul vietii celulei, in timp ce in mod normal ar fi trebuit sa fie distruse prin apoptoza. SIDA In timp ce la celulele canceroase apoptoza nu mai functioneaza, la sindromul de imunodeficienta dobandita (SIDA) se declanseaza un proces de apoptoza ? lant? a in limfocitelor T responsabile de raspunsul imunitar. Imbatranirea Procesul imbatranirii este un declin al capacitatii de mentinere a homeostazei fiziologice. Acest proces reprezinta pierderea treptata a masei celulare dintr-un organism prin apoptoza controlata genetic. O pierdere celulara excesiva duce la un proces patologic de imbatranire precoce, de exemplu Sindromul Werner sau Progeria adultorum. Cu timpul, celulele pierd capacitatea de a se divide deoarece ADN-ul devine mutant si afectat de diferiti radicali. Imbatranirea evolueaza treptat catre senescenta, stadiul final al imbatranirii, unde celulele nu se mai prolifereaza devenind rezistente atat la impulsul spre diviziune cat si la apoptoza. Bibliografie: Wikipedia Apoptoza

Neurogeneza si moartea neuronilor Publicat de Marius Ignatescu la data: 3 - Ianuarie - 2011, categoria: Biologie si medicina, Stiinta

Neurogeneza (nasterea neuronilor) este procesul prin care neuronii sunt generati. Neurogeneza este activa in perioada prenatala si este responsabila pentru popularea creierului cu neuroni. Pana recent, se credea ca neuronii nu se regenereaza. La varsta foarte frageda se nasc noi neuroni pentru a ajuta construirea unor cai numite circuite neurale. Oamenii de stiinta credeau ca o data ce un circuit este realizat si se afla in locul potrivit, adaugarea unor noi neuroni ar putea intrerupe curgerea informatiei si ar putea rupe sistemul de comunicatie al lor. In 1962, Joseph Altman a pus la indoiala acesata credinta atunci cand a observat nasterea neuronilor in hipocampus la un soarece adult. Neurogeneza era inca prezenta si la adulti. Mai tarziu, el a sustinut ca neuronii nou nascuti migrau din locul de unde se nasteau, din hipocampus, in alte regiuni ale creierului. In 1979, un alt om de stiinta, Michael Kaplan, a confirmat descoperirile lui Altman, iar in 1983 a descoperit ceulele precursoare la un mamifer adult. Aceste descoperiri despre neurogeneza in creierul adult au fost surprinzatoare. La sfarsitul anilor 80, un cercetator a incercat sa inteleaga cum pot invata pasarile diverse cantece. Intr-o serie de experimente, Fernando Nottebohm si echipa sa, au aratat ca numarul neuronilor la niste canari masculi a crescut in timpul sezonului de imperechere. Exact in aceasta perioada pasarile invatau noi cantece pentru a atrage femele. Nottebohm sustinea ca acei neuroni noi au facut posibila invatarea. Prin neurogeneza, pasarea reusea sa tina minte si sa invete, lucru ce putea fi posibil si la mamifere. Alti oameni de stiinta au gasit aceasta afirmatie ca fiind exagerata, si nu era o regula pentru a se aplica si la mamifere. Insa Elizabeth Gould a descoperit ulterior, dovezi ale neuronilor nou nascuti in creierul unor maimute. Fred Gage si Peter Eriksson au aratat ca acelasi lucru se poate intampla si in creierul uman. Se pare ca neurogeneza functioneaza si la adulti, sau cel putin doar in anumite zone ale creierului. Neuronii se nasc in permanenta predominand in doua regiuni ale creierului: in zona subventriculara, unde celulele noi migreaza catre bulbul olfactiv

si in zona subgranulara, parte din hipocamp. Multe dintre celulele noi nu supravietuiesc si mor, insa altele reusesc sa se integreze si sa devina functionale in tesutul care le inconjoara. Pentru unii cercetatori ai neurostiintei, neurogeneza la adulti este o teorie inca nedemonstrata. Nasterea Neuronii sunt nascuti in zone ale creierului bogate in celule precursoare ale lor. Acestea sunt numite si celule stem neurale. Aceste celule au potentialul de a genera majoritatea daca nu toate tipurilor de neuroni si de celule gliale ce se gasesc in creier. Cercetatorii au observat cum se comporta aceste celule in laborator. Stiinta celulelor stem este una noua si in permanenta evolutie, o data cu descoperirea unor noi lucruri. Insa cercetatorii au reusit sa descrie cum se nasc neuronii din aceste celule stem neurale, iar modelul seamana in principiu cu un arbore genealogic. Celulele stem neurale se inmultesc prin diviziune. O celula se divide dand nastere la doua celule, iar acestea la randul lor, se divid dand nastere la patru celule. Atunci cand o celula se divide, se spune ca se diferentiaza. Diferentierea inseamna ca o celula noua este specializata mai mult in forma si functie. In timp ce o celula da nastere la astrocite, in final, altele vor produce neuroni sau oligodentrocite.

Migratia neuronilor O data ce un neuron este nascut, el trebuie sa calatoreasca pana in locul potrivit. Dar de unde stiu acestia unde trebuie sa ajunga si ce ii ajuta sa ajunga acolo? Oamenii de stiinta au observat ca exista cel putin doua metode diferite prin care neuronii calatoresc. Unii neuroni migreaza urmand fibrele lungi ale unor celule numite glia radiala. Aceste fibre se intind din straturile interioare ale creierului pana in cele exterioare. Cu ajutorul lor, neuronii se agata de aceste fibre pana ajung la destinatia finala.

Neuronii pot calatori folosind si semnale chimice. Cercetatorii au descoperit molecule speciale pe suprafata neuronilor, care se leaga cu alte molecule asemanatoare de celulele gliale din apropiere sau de axoni. Aceste semnale chimice ii indruma pana la destinatie. Dar nu toti neuronii ajung cu succes la destinatie. Cercetatorii au aproximat ca doar o treime ajung unde trebuie. Restul fie nu se diferentiaza, fie mor si dispar in primele 3 saptamani din faza migrarii. Alti neuroni supravietuiesc calatoria insa sfarsesc intr-un loc unde n-ar trebui sa fie. Mutatiile la nivelul genelor care controleaza migratia creaza grupuri de neuroni care nu se afla unde trebuie, provocand diverse disfunctii precum epilepsia la copii, retard mintal, sau este posibil sa provoace chiar si schizofrenia sau dislexia.

Diferentierea O data ce un neuron ajunge la destinatia finala, se pune in functiune. Acesta este ultima etapa a diferentierii si este cel mai putin inteleasa din toata neurogeneza. Neuronii sunt responsabili pentru transport si pentru asimilarea neurotransmitatorilor pe neurotransmitatori se bazeaza informatia si comunicarea dintre doua celule. Depinzand de locatie, un neuron poate sa ia functia unui neuron senzorial, neuron motor, sau interneuron, trimitand si primind anumiti neurotransmitatori. Un neuron depinde de semnalele altor celule, precum astrocitele, ce determina forma si locatia lor, ce tip de transmitatori sa produca si cum sa se conecteze la alti neuroni. Aceste celule nou nascute realizeaza celule neurale sau cai de comunicare intre doi neuroni care se vor afla in acelasi loc pana in perioada cand individul devine adult.

In creierul unui adult, circuitele neurale sunt deja realizate iar neuronii trebuie sa gaseasca o cale sa se potriveasca in retelele deja create. Cercetatorii banuiesc ca astrocitele ar putea juca un rol similar si in creierul unui adult. O data ajuns la locul potrivit, neuronii dezvolta un axon si dendrite cu care se conecteaza la alti neuroni din jurul lor. Moartea neuronilor Desi neuronii sunt celulele cele mai longevive, foarte multi dintre ei mor in perioada migrarii si diferentierii. Unele boli sunt provocate de moartea prematura a neuronilor. La Parkinson, neuronii care produc dopamina (un neurotransmitator) mor, iar creierul nu mai poate controla corpul. La sindromul Huntington, o mutatie genetica cauzeaza o supra-productie a unui neurotransmitator numit glutamat, ce omoara neuronii din ganglionii bazali. La sindromul Alzheimer, proteinele se depun in jurul neuronilor din neocortex si hipocamp, regiuni ce controleaza memoria. Acesti neuroni ajung sa piarda legatura cu restul retelei de neuroni si in cele din urma mor. Oamenii ce sufera de acest sindrom pierd capacitatea de a memora si abilitatea de a face diverse lucruri. Loviturile puternice la cap pot omori imediat neuronii, sau ii pot omori lent, daca legaturile au fost intrerupte. Astfel oxigenul si nutrientii de care au nevoie pentru a trai nu mai pot ajunge la acestia. O vatamare a coloanei vertebrale poate intrerupe comunicarea intre creier si muschi. Neuronii care au pierdut legatura pot supravietui, insa isi pierd capacitatea de a comunica. Cercetarile continua, iar creierul nu inceteaza sa ne uimeasca prin complexitatea lui. Cu ajutorul descoperirilor, oamenii de stiinta spera ca vor gasi noi metode pentru a trata diverse boli si sindroame care afecteaza viata a milioane de oameni. Un studiu recent a aratat ca celulele stem neurale pot genera multe tipuri de neuroni gasiti in creier si in sistemul nervos. Invatand cum sa manipulam aceste celule stem in laborator pentru a da nastere unor diferite tipuri de neuroni, ar putea implini un vis demult neimplinit: producerea de noi neuroni pentru a-i inlocui pe cei afectati sau care au murit prematur. Bibliografie: 1. National Institute of Neurological Disorders and Stroke (NIH Publication No.023440d)

2. Altman, J (1962). Are new neurons formed in the brains of adult mammals?. Science 135: 11278 3. Wikipedia Autor: Marius Ignatescu, www.descopera.org