Sunteți pe pagina 1din 57

Educaia parental

In unele relatii bazate pe contract mincinos (din interes), copilul devine garantul acelei relatii, sigiliul contractului mincinos. Este criminal s-i foloseti copilul pentru propriul interes. Iar cei care nu au ntrezrit vreun nteres n creterea copilului, l-au aruncat la canal. Copiii bolnavi psihic, in majoritatea cazurilor, au fost folositi ca recipiente ale afectelor mizerabile ale parintilor lor. Educaia unui copil const n ceea ce triete copilul in familie. Copilul triete faptele prinilor (care-i vor servi de model) i mesajul din spatele frazelor care i se spun. Mesajele ascunse nu sunt percepute constient decat de copii foarte inteligenti, ele sunt percepute mai totdeauna de inconstientul care le emite apoi constientului in situatii similare de via cu cele n care au fost date. Felul in care un copil percepe i stocheaz n inconstient mesajul ascuns al propozitiilor care i sunt spuse de catre figurile parentale, i vor pecetlui destinul (i numai un miracol l poate schimba cum spunea Eric Berne). Prinii i educ copiii (pe langa exemplul personal) prin urmtoarele categorii de propoziii / fraze: principii, ordine, atribuiri, porunci (injonciuni), contraporunci (contrainjonciuni), programe i permisiuni. Unele din aceste tipuri de fraze pot contine mesaje ambivalente (frazele exprimate la momente diferite n contexte diferite i cu neles opus) sau disjuncte (dou enunuri n aceai fraz care se exclud reciproc). Acest gen de mesaje sunt considerate a fi responsabile pentru schizofrenizarea copilului. Se considera ca la nivel non verbal, mesajele parentale sunt date pana la varsta de 3 ani. Din motive didactice si terapeutice, aceste mesaje au fost ordonate pe categorii si redate textual desi majoritatea sunt percepute ca senzatii. Terapeutii sunt intens preocupati de mesajele distructive, care pot induce copilului patologia psihica de mai tarziu. Descrierea mijloacelor verbale de comunicare parinte - copil 1.Ordine Ordine directe: Nu m plictisi! F ce-i spun! Dispari! Grbete-te! N-o face pe mecherul! Dac nu reueti din prima, ncearc, ncearc, ncearc din nou!" Exemplu de ordin sau comanda cu disjuncii: un parinte care se uraste pe sine spune copilului su "Ar trebui neaparat sa faci asta, dar nu esti in stare". Situatia cea mai grav (disjunctia vine de la ambii parinti): parintele de sex opus spune: "Ar trebui neaparat sa faci asta" iar parintele de acelasi sex (care ar trebui sa-i arate copilului cum se face treaba asta) spune: "Dar nu esti in stare!" (a se

intelege: "nu m simt n stare sa iti arat sau nu te iubesc indeajuns pentru a ma obosi sa iti arat" - unii copii chiar reusesc sa inteleaga corect disjunctia). Acest tip de comanda disjuncta biparentala venita conform cu transmiterea scriptului (de la parintele de sex opus si sustinuta negativ de parintele de acelasi sex) poate scurtcircuita psihicul copilului mai puin iste, ducand la psihoza. Cu copilul mic, comunicarea se face preponderent prin ordine si interdictii (nu se poate altfel pentru ca copilul nu are capacitatea de a gandi, de a discerne si de a anticipa consecintele). Totusi, atitudinea cu care sunt date ordinele, mesajul non verbal, este ceea ce va sabota sau nu executarea ulterioara a ordinelor. Daca ordinele vin din egoul parintelui, chiar daca au justificare reala, copilul le va executa de frica iar mai tarziu se va revolta. Daca ordinele vin de la un om care are dragoste de oameni, copilul va simti asta si nu se va revolta mai tarziu. Deci, prin ordine, parintele poate sa doreasca un scop bun, dar se poate folosi si pentru a face un joc al puterii asupra copilului. Copilul va simti asta iar candva, posibil ca ordinele sa nu mai fi executate, chiar daca asta poate cauza copilului o viata de delicvent. Pur si simplu pentru ca acele ordine nu au fost date din dragoste pentru copil/oameni ci ca expresie a ego-ului acele ordine nu vor fi executate motivat de sentiment, ci de frica sau automat. 6% sunt cuvintele, restul e mesaj non verbal. Acel mesaj non verbal, daca exprima ego (trufie, mandrie, sete de putere si autoritate asupra celui mic) posibil ca nu va fi urmat de copil. 2.Atribuiri/Investiri Uneori, nu se zice copiilor doar ce trebuie s fac, dar i ce sunt. Acest tip de mesaj se numete atribuire. Puterea impactului lor depinde de frecvena lor i de semnele nonverbale care le nsoesc. Exemple de atribuiri directe: Eti idiot!" Eti micua mea dulce!" Vei sfri n pucrie!" N-o s reueti niciodat!" Eti bun la citit!" Acestea sunt atribuiri spuse copilului direct. Coninutul poate fi pozitiv sau negativ. Impactul lor variaz n funcie de semnele nonverbale care le nsoesc. Eti idiot!, zis dur, nsoit de o palm, determin un mesaj diferit de cel emis de aceleai cuvinte pronunate pe un ton vioi i nsoite de o mngiere. Uneori, atribuirile sunt emise n manier indirect, ceea ce nseamn c prinii vorbesc despre copil cu o alt persoan, fie n prezena sa, fie astfel nct el s aud ecourile:

Acela e cel mai linitit! Jill e aa drgu! Nu e aa puternic, tii? Ne ngrijoreaz, este aa rea! Tata zice c eti o pacoste! Acest gen de atribuiri indirecte pare n mod deosebit susceptibil de a fi perceput de copil ca un puternic mesaj. Pentru el, prinii sunt cei care determin realitatea i, auzindu-i vorbind astfel despre ei, consider c spusele lor sunt un fapt stabilit. n unele familii, atribuirile se transmit din generaie n generaie prin mesaje la nivel psihologic. Se refer la poziia pe care o persoan o are n familie sau la numele pe care l poart. Ellen, de exemplu, vine n terapie de teama de a nu nnebuni. Analizndu-i scriptul, realizeaz c alte dou femei din familie, botezate Ellen, mtua i bunica ei, au devenit psihotice, la o vrst apropiat de cea a lui Ellen. Mesajul, la nivel psihologic, care nu a fost niciodat verbalizat, era: Femeile din familie care se numesc Ellen devin nebune la 35 de ani! Exemple de atribuiri indirecte (spuse de un printe celuilalt printe, cnd copilul nu este de fa dar n auzul copilului): "Vezi ce pot face alti copii i el (al nostru) nu e n stare de nimic!" Aceste atribuiri indirecte au efect de sentin datorit faptului ca este exclusa participatia directa la discuie a copilului. Acesta nu se poate apra n nici un fel, nici mcar s plng. (atribuirea prin neparticipaie se incadreaza la una din metodele de spalare a creierului ce va fi descrisa mai jos). Exemplu de atribuiri cu mesaj ambivalent: Astzi mama spune copilului: "Tu esti tot ce am mai scump pe lume" ("pentru ca nu m iubete nimeni, mai ales tatl tu"). In alt zi copilul se alege cu o alt atribuire din partea mamei: "Tu eti piatra de moar legat de gtul meu" (mama gandeste "pentru c a divora de tatl tu dar nu cred c te pot crete singur", copilul simte mesajul ascuns "ar fi mai bine pentru mama ca eu sa nu exist" care poate deveni in mintea copilului "cum sa fac sa nu mai exist" atunci cand mesajul e repetat des iar copilul e mic i nu nelege lipsa de cauzalitate cu sinele).

Dup cum se vede, atribuirile date copilului vin din sentimentele de inadecvare ale printelui proiectate n copil, pe fundalul unei relaii de cstorie fr sentiment autentic. Deasemenea, mesajele afective ambivalente pot duce la psihoza. Exemplul de mai sus contine modul sau contextul in care e data copilului injonctiunea "nu exista" iar acesta o poate primi sau o poate respinge pe principiul "e problema ta nu a mea". 3. Programe Programul este compus din mesaje care vin din starea eului de Adult a parintelui si se adreseaza starii eului de Adult a copilului. Indic cum se fac lucrurile: Iat cum". De cate ori explici unui copil "iata cum..."? De 10, 100, 1000 de ori, pana pricepe. Dar fara a te enerva. Daca copilul e deficient mintal, apeleaza la ajutor specializat. 4. Porunci Injonciuni) (Injoncine - presiune puternic fcut asupra cuiva) Cele mai importante sunt: 1."Nu exista", 2."Nu tri" (cu versiunea "sinucide-te"), 3."Nu crete" ("rmi copil, ca s pot juca mai departe rolul de printe negativ din care sa obtin stroke-uri negative"), 4."Nu te bucura", 5."Nu gandi", 6."Inebuneste", 7."Nu te apra", 8. "Nu fi important", 9."Nu fi copil" (adica nu avea sentimente si nu dori), 10."Nu apartine", 11."nu fi tu insui",12. "nu reui", 13."nu (face)", 14."nu fi apropiat", 15. "nu fi bine (sanatos)", 16. "nu simi". Copilul la anumite varste poate lua decizia de a-i nsui aceste injonciuni ad litteram sau de a le respinge cu ajutorul gandirii juridice a starii eului de Adult, prezent i la copii, numit micul avocat: "asta e problema ta nu a mea" (iar prin "problema" copilul intelege in sinea lui "faptul ca esti casatorita cu un barbat pe care nu il iubesti si m-ai facut pe mine fara sa te gandesti bine inainte"). Gandirea juridica a copilului se formeaza in anii de modelare si se definitivaza spre finalul copilariei. Daca e incurajata de parinti, se poate dezvolta pana la maturitate dnd avocai celebri. Gandirea juridica e folosita de copil in special pentru a modela etica sexuala conform cu trebuintele sale. Ansamblul format de injonciunile, permisiunile i deciziile pe care copilul le elaboreaz, plecnd de la acestea, este numit scriptul propriu-zis (scenariul de via propriu zis, cel care conduce individul spre reprezentaia final pe scena vieii i spre rsplata finala). De exemplu foarte multi oameni au injonciunea "nu exista" dar marea majoritate a lor nu se sinucid.

Din nefericire, chiar daca nu se sinucid direct, nu sunt atat de ingeniosi incat sa resping total injonciunea "nu exista" ci ncearc s o ocoleasca folosind o contrainjociune parental: Ar fi mai bine pentru mine s rmn n via, att timp ct..." i punctele pot fi completate prin nenumrate maniere cum ar fi: muncesc mult" sau nu sunt apropiat de oameni". Asadar pot uni o injonciune cu o contrainjonctiune: "Am dreptul s exist atat timp cat voi putea munci pe branci (ca un sclav)". Munca pe branci poate conduce la un infarct si asa contrainjonctiunea "Sa muncesti pe branci toata viaa vine in sprijinul injonctiunii "nu exista" adic "f cumva i incearc s mori". Sau daca in urma unui accident individul este pus in fata imposibilitatii de a mai munci, decizia de a se sinucide e totdeauna la indemana datorita injonciunii "nu exista" combinata cu decizia "Am dreptul sa exist atat timp cat pot munci" (asa se explica sinuciderile bruste ale unor proaspeti someri, sinucideri care par fara cauza pentru public). Descrierea parentale Nu exista Dintre toate mesajele, acesta este cu potenialul letal cel mai mare i cel asupra cruia trebuie s ne focusm iniial n terapie. Dac v-ai gndit la sinucidere, este mai mult dect probabil c mesajul din scriptul vostru implic o injonciune Nu exista. Este probabil acelai lucru dac vai simit deja fr valoare, inutil sau nedemn de iubire. Poate c v vei aminti c unul dintre prini v-a spus: O s te omor pentru asta! sau Dac nu te-a fi avut! Aceste mesaje verbale confirm prezena acestei injonciuni, al crei impact major a fost deja transmis prin semne non-verbale, mult mai devreme n via. De ce dau prinii astfel de mesaje copiilor? Fr doar i poate pentru c acel tat sau acea mam, n starea de Copil, se simte privat() sau ameninat() de ceva anume prin prezena copilului. Un brbat tnr se cstorete i devine tat. Vznd c soia sa consacr prea mult timp i energie bebeluului, tatl poate retri, ca un elastic, un sentiment din copilrie. Incontient, retriete o scen de cnd avea doi ani, cnd a aprut un nou copil. Cum ar putea rectiga dragostea mamei? Singura speran ar fi ca acel copil s dispar sau s moar. Acum, ca adult, el poate emite semnale ale acestei dorine de moarte, referitoare la propriul su copil. ntr-un alt caz, o femeie are deja mai muli copii i nu mai vrea nc unul. Sub presiunea familiei sau printr-un accident, rmne nsrcinat. Din Copil, url: Nu! Nu nc unul! Vreau s se dea atenie nevoilor mele! i reprim furia din Copil, modului n care sunt date injonciunile (poruncile)

refuznd s o recunoasc i fa de sine. Dar, ntr-o manier subtil, exprim o anumit rejectare fa de copil. Nu i surde niciodat sau i vorbete puin, chiar dac face tot ce trebuie pentru a se ocupa de el. Cnd un printe agreseaz fizic sau psihologic un copil, mesajul Nu exista este exprimat direct. Aceast injonciune, Nu exista, apare frecvent n cadrul analizei scriptului, ceea ce poate prea surprinztor, tiind implicaiile sale letale. Dar, amintii-v c pentru un copil este foarte uor s interpreteze o ameninare cu moartea n tot felul de comportamente ale prinilor, sau n evenimente exterioare, care par inofensive unui adult. Amintii-v, de asemenea, c micuii confund dorinele cu actele. Poate din cauz c vrea ca fratele mai mic s moar, micuul poate decide: Sunt un asasin i merit s mor. i d singur mesajul Nu exista. Acelai lucru se poate ntmpla i dac o mam transmite subtil copilului: Miai fcut aa ru cnd te-ai nscut (Berne numete aceasta scriptul mamei sfiate). Copilul poate decide Nu valorez nimic, prin naterea mea doar i-am fcut mamei ru i poate am omort-o. Deci, sunt periculos i pot face ru oamenilor sau s i ucid, doar prin simpla mea prezen. Atunci merit s fiu rnit sau ucis. Prinii pot spune, de asemenea: Dac nu ai fi fost tu, a fi putut urma Universitatea sau a fi putut merge n strintate sau nu a fi fost obligat s m cstoresc cu unul care este aa i aa...) Dac mesajul Nu exista este aa de rspndit, de ce marea majoritate a oamenilor nu se sinucid? Din fericire, acetia sunt extrem de ingenioi pentru a rmne n via. n primii ani, copilul va lua decizii complexe pentru a se proteja de acest sfrit fatal astfel: Ar fi mai bine pentru mine s rmn n via, att timp ct... i punctele pot fi completate prin nenumrate maniere cum ar fi: muncesc mult sau nu sunt apropiat de oameni. . Poate fi dat n mod subtil, astfel: Dac nu ai fi fost voi a fi divorat de tatl vostru. Mai puin subtil: A fi vrut s nu te fi nscut...i atunci nu ar fi trebuit s m cstoresc cu tatl tu. Mesajul poate fi dat nonverbal, cnd printele i ine copilul n brae fr a-l dezmierda, privindu-l ncruntat sau mnios n timp ce l hrnete sau i face baie, ipnd dac copilul vrea ceva sau fiind abuziv fizic. Exist o multitudine de ci prin care mesajul poate fi dat. Aceast injonciune poate fi dat de ctre mam, tat, ngrijitoare sau guvernante i de ctre fraii mai mari. Un printe poate fi depresiv deoarece copilul a fost conceput nainte de cstorie sau dup ce prinii nu i mai doreau copii. Sarcina poate duce la moartea mamei i tatl sau bunicii l pot nvinovi pe copil. Travaliul poate fi dificil i copilul poate fi nvinovit pentru c a fost prea mare: Mai rupt n buci cnd te-ai nscut. Aceste mesaje, spuse de multe ori n prezena

copilului, devin mitul naterii care spune: Dac nu ai fi fost tu, viaa noastr ar fi fost mai bun. Alte moduri, mai subtile de a da injociunea "nu exista": "Dispari in camera ta! Am o discuie important cu domnii acetia!"; un printe care i iubete copilul, l ia de mn i-l conduce n camera lui unde i explic situaia evitand a-i da importanta fata de copil in prezenta unor straini. Astfel copilul nva c e important ca persoan nu numai pentru prinii si ci pentru alti oameni in general. "Cat am vrut sa ajungi om mare" - driverul "Fii important!" - Cat de important? (parintele accepta, d - drept de existenta copilului doar in conditiile in care acesta ar deveni ce si-a dorit parintele). Cat de "om mare" trebuie sa ajunga copilul ca adult pentru a-si multumi parintele? Copiii cu aceasta injonciune invata in terapie sa-si acorde dreptul la existenta (primesc persmisiunea de a exista in conditiile pe care ei si le pot crea). Conditionarea existentei copilului de dorinta capitala a parintelui nu-i va aduce copilului mult ravnita acceptare din partea parintelui. Parintele ramane mereu nemultumit de copil dar multumit de sine. Prin urmare copilul chiar daca devine adult integrat cu mari eforturi, se va simti inadecvat in familia sa si in general pentru via pentru ca nu a ajuns un om suficient de mare. Nu tri

Nu te duce la discoteca, nu te duce la chefuri, nu-ti fa prieteni, stai acas i nva, acum e momentul s nu ratezi nvtura. Dac adolescentul se izoleaz, este criticat ulterior pentru faptul ca nu are via social (comenzi ambivalente). Mai trziu in viata adultul poate lua pentru sine urmatoarele decizii: nu-ti fa concediile, munceste pe branci, cariera e totul, copiii sunt o cruce de dus, viata e mizerabila, oamenii sunt rai, lumea e ostila, toti iti vor raul. Cu asemenea sfaturi si decizii e greu si firesc sa nu vezi rostul propriei existene.

Nu te bucura Aceast injonciune e dat din invidie, "dac eu nu m pot bucura tu de ce s te bucuri?" Copilul are voie sa isi cumpere numai ce poate fi folosit ca hrana, imbracaminte sau accesorii scolare. I se reproseaza ca risipeste banii daca isi cumpara un aparat electronic, un roman sau orice altceva care se adreseaza sufletului. Copilul este criticat pentru hobby-urile alese, totdeauna hobby-urile copilului nu sunt pe placul parintelui iar in final sunt vzute ca o pierdere de timp. Frecvent prinii nu au nici eu vreun hobbyy ci sunt victimele deciziei timpurii "trebuie s muncesc continuu altfel nu am dreptul s exist". Unele femei care oricat se foreaza nu reusesc sa ajunga la orgasm posibil ca au primit injonctiunea "nu te bucura ca e pcat sau ruinos". Orgasmul poate insemna un prliej de bucurie. Lipsa lui poate fi un motiv de frustrare si tristete. Exemplul extrem prin care un tata "proxenet" isi educa fiica este: "ai grija ca mana care-ti intra sub fusta sa fie plina de aur". Fraza poate avea si alte formulari mai moderne. Fiica are voie sa se bucure de sex daca se vinde bine iar o parte din profit l ofera tatalui (zestrea ginerelui). Ca sa obtina asta, tatal controleaza, directioneaza viata intima a fiicei. Un asemenea parinte se mai numeste si tatl-proxenet. O alt situaie de interdicie la bucurie este cea observat in relaiile agresor -victim cand victima se poate bucura numai de ceea ce ofer agresorul ca mit de mpcare. Bucuria este folosit ca un mijloc de manipulare ieftin pentru a aduce victima inapoi n cercul agresiuni. Ct timp nivelul agresional excaladeaz, victima are interdicie la bucurie. Cand victima vrea sa paraseasca mediul agresor, brusc agresorul vine cu un cadou de mpcare (elasticul victima agresor).

Inebunete

Este dat prin comenzi care atac gandirea, sau prin reprouri care atac identitatea moral a persoanei (abuz moral "Nu esti suficient de bun pentru noi!" sau "Nu te ridici la nivelul ateptrilor noastre!" sau "Nu ne merii!", "Nu m merii!"). Aceast injonciune se d prin mesaje ambivalente i comenzi disjuncte. Porunca "inebunete" vine prin reprosuri care ating valoarea morala a copilului. Exemplul clasic este urmtorul: "greelile mele sunt datorit ie iar meritele tale sunt datorit mie". Parintele spune ca tot ceeace face (condiionri, deturnarea vieii profesionale, interzicerea vietii personale a copilului), este pentru binele copilului, din dragoste pentru el. Condiiile create de printe pentru copil sunt n aa fel concepute ncat copilul s-l mulumeasc pe printe (nu pe sine) ca i cum ar fi un obiect sau o marionet. Prin urmare copilul se simte inadecvat fata de sine si mediul social neavnd posibilitatea de a fi el nsui (nu poate deveni ceea ce i dorete, nu-i poate exprima sentimentele, i sunt substituite propriile decizii i alegeri cu cele deciziile si alegerile parentale pe motivul c "un copil nu poate decide corect pentru sine" - un aspect important al culturii si educatiei romanesti cu radacini adanci in timp care merg pana in societatea sclavagista: "sclavul nu poate decide nimic pentru sine fara acordul stapanului"). O remarca importanta ar fi ca in societatea occidentala, copiii, adultii sunt liberi in limitele in care nu incalca viata sociala si personala a celorlalti (definita democratiei). Acesta e si secretul succesului societatii occidentale, "omul potrivit la locul potrivit" si nu "omul pe pile in locul unde nu are aptitudini" sau "copilul marioneta in locul decis de parinte". Suntem liberi in anumite limite impuse de ceilalti si avem dreptul sa impunem limite celorlalti. Suntem liberi intre limite. Incalcarea limitelor noastre de catre alte persoane, n spe prinii notri, n diverse moduri, ne provoac traume, diverse tulburri de comportament i chiar nebunie (psihoz). Orice efect are o cauz, iar rolul inteligenei umane este depistarea cauzei nainte ca efectul s devin permanent. Nu fi tu (nsui)

Aceast injonciune poate fi exprimat fa de un copil ai crui prini i doreau o fat i care au avut un biat i viceversa i care transmit mesajul n manier nonverbal Nu aparine sexului tu. Acest lucru poate apare n numele date copiilor, o feti se va numi Jacky i un bieel va fi botezat Vivian. Prinii i vor mbrca fetele cu haine trainice i bieii cu zorzoane i panglici. Odat adult, persoana cu un astfel de mesaj continu s se mbrace i s aibe maniere tipice celuilalt sex. ntr-o manier mai general, mesajul poate fi: Nu fi tu nsui, fii alt copil. Prinii pot prefera un copil mai mic, unuia mai mare sau un frate unei surori. O mam care respinge un copil l poate compara mereu cu ali copii: Micul Johnny de la capu strzii, merge cu bicicleta cu dou roi nu-i aa c e iste? i n plus are cu un an mai puin dect tine. n acest caz, mama poate avea imaginea copilului ideal la care viseaz. Ea nu reacioneaz pozitiv dect la aspectele copilului care cadreaz cu aceast imagine i le poate respinge pe celelalte. Prinii fac de asemenea i acest gen de declaraii: Semeni bine cu unchiul tu Harry, care nu e bun de nimic. i cu ct copilul se va comporta ca i acest unchi, cu att va obine mai multe stroke-uri. Nu fi copil Aceasta este o alt injonciune transmis de prini, din starea de Copil, care se simt ameninai de prezena unui copil. Dar n loc s se debaraseze pur i simplu de acest copil, Copilul din printe spune: Aici nu este loc dect pentru un copil i acesta sunt eu. Dar te voi suporta att timp ct te vei comporta ca un om mare i nu ca un copil. Aceasta se traduce mai trziu prin mesaje verbale ca: Eti prea mare pentru sau Bieii mari nu plng. Nu fi copil este dat de asemenea de prinii crora nu li s-a permis niciodat s se comporte ca nite copii i care se simt ameninai de un comportament de copil. Acetia au crescut ntr-un moment de criz sau ntr-un cmin sever, n care valoarea i importana erau legate de ceea ce fcea cineva. Uneori, copiii mai n vrst sau copiii unici i dau singuri acest ordin. Cnd i vd prinii certndu-se, un copil mic poate decide: n afar de ei doar eu mai sunt aici, deci din cauza mea se ceart. Aadar, trebuie s fac ceva. Trebuie s m grbesc s cresc ca s devin responsabil. Un copil mai mare poate decide n aceeai manier c este responsabil pentru fraii mai mici. Dac v simii stngaci n relaiile cu copiii, avei probabil injonciunea Nu fi copil. Acelai lucru este probabil adevrat dac v simii ncordat ntr-o situaie

de distracie printre ali aduli. Nu te amuza i Nu te simi bine, Nu simi plcerea apar uneori ca variante ale injonciunii Nu fi copil. Ce este sigur este c noi nu avem nevoie s ne aflm n starea de Copil pentru a ne simi bine, pentru a ne amuza i a simi plcerea. Dar dac ai decis, cnd erai copil, c amuzamentul i plcerea sunt lucruri rezervate copiilor i c voi ai fost obligai s devenii nite mici aduli n copilrie, v vei ntoarce ca un elastic la aceast decizie din trecut de cte ori vei avea ocazia de a v amuza n prezent. n unele familii, dac te amuzi prea tare, eti considerat lene sau pctos. Exist i credina magic c dac te simi prea bine, se va ntmpla ceva ru. Aa c soluia magic de ndeprtare a rului este de a nu te simi prea bine. Nu crete Acest mesaj este dat deseori mezinului. Prinii, n starea de Copil, pot s nu vrea s abandoneze ideea de a avea un copil mic n cas. Pentru ei, valoarea lor se rezum la a fi un tat sau o mam bun i dac copilul lor crete, nu i mai recunosc valoarea. Acest ordin este dat i de prinii care la rndul lor nu au crescut i al cror mesaj este: Rmi partenerul meu de joac. Uneori, mesajul nseamn: Nu m prsi. Este cazul unei femei care rmne acas pentru a se ocupa de o mam n vrst, exigent. O alt variant este Nu fi sexy. Acest mesaj este dat deseori de un tat fiicei sale, n perioada n care este destul de mare pentru a-i manifesta feminitatea. Din starea de Copil, tatlui i este fric de propria reacie sexual fa de fiic i emite mesaje nonverbale de distanare fizic, pe care fetia le decodeaz ca ordine de a nu crete i de a nu deveni femeie, din punct de vedere sexual. "Te rog sa nu umbli prin faa mea vopsit ca o tarf" spune tatal fiicei sale de 16 ani. De fapt tatal e invidios pe sexualitatea fiicei sale, se simte incitat de aspectul ei si se razbuna pe ea nelasand-o sa-si traiasca adolescenta. Fiica intelege ca e acceptata de tata doar daca ramane feti (nu crete e decizia inconstienta; antiteza ar fi s cresti mare iar contrascriptul ar fi "s-mi fac de cap") . Copile asculta-ma, nu e nimeni pe lumea asta sa te iubeasca mai mult ca mine! (adolescentul poate intelege inconstient urmtorul mesaj: "daca vrei sa fi <<iubit>> rmi copil, nu lua decizii proprii ca un adult independent iar eu, parintele, te voi iubi posesiv ca si pana acum, cu conditia sa faci cum spun eu". Pe de o parte parintele devalorizeaz adultul numindu-l copil (cand el poate avea 40-50 de ani, fapt obinuit in cultura balcanic), meninndu-i autoritate in mod nedemn asupra lui, iar pe de alta parte nu-i acorda permisiunea de a gandi si lua decizii in nume personal. Consecinta? Copilul ajunge un adult dependent de sfaturile parintilor, sau a unui substitut de parinte in persoana partenerului.

Nu reui Aceast injonciune este dat de un printe, care n starea de Copil este gelos pe reuitele fiului sau ale fiicei sale. Imaginai-v un tat care vine dintr-o familie srac. A nceput s lucreze la 15 ani i nu a putut s urmeze niciodat o facultate. Azi, datorit muncii sale, el i copiii si stau bine financiar. Pltete ca fiica sa s mearg la o coal bun, pentru a putea urma Universitatea. Vzndu-i reuitele, tatl va simi plcerea ca printe. Dar incontient, din starea de Copil, este gelos c fiica sa are posibiliti pe care el nu le-a avut. Ce va fi dac ea va reui? Aceasta va demonstra c e mai bun ca el? Nonverbal, i transmite mesajul Nu reui, chiar dac manifest i cere s lucreze intens pentru a reui. O student care n cadrul scriptului a luat decizia de a se supune injonciunii Nu reui va lucra intens la coal i va face totul competent. Dar cnd se va apropia examenul, va gsi o manier de a-l sabota. Intr n panic i prsete sala sau uit s ia un act important. Poate ajunge s-i produc o boal sau s remarce c nu mai tie s citeasc. Nu (face) Mesajul Nu...face implic Nu face nimic, pentru c ceea ce faci e aa de periculos c ai fi mai n siguran dac nu ai face nimic. Dac o persoan adult ezit continuu ntre diferite aciuni, cu sentimentul constant c nu ajunge nicieri, dar nu reacioneaz niciodat pentru a gsi o soluie, poate avea un astfel de mesaj n script. Injonciunea Nu...face este dat de o mam care, n Copil, este ngrozit c se va abate o nenorocire asupra copilului su, dac acesta se ndeprteaz de ea. Motivul acestei terori se afl n script, mai degrab dect n realitate. O mam care resimte aceast panic poate spune lucruri ca: Johnny, vezi ce face sora ta mai mic i spune-i s nu mai fac! Aceast injonciune este dat de prinii crora le este fric. Datorit fricii, acetia nu permit copilului s fac multe lucruri normale: nu te apropia de trepte (copiilor care ncep s mearg); nu te cra n copaci; nu merge cu rolele, etc. Uneori, aceti prini nu i-au dorit copilul i, recunoscndu-i dorina iniial ca acest copil s nu fi existat, se simt vinovai i panicai de propriile lor gnduri i devin supraprotectivi. Alteori, printele devine fobic, psihotic sau supraprotectiv dup ce a pierdut un copil mai mare, n urma unei boli sau a unui accident. Pe msur ce copilul crete, printele va fi preocupat n legtur cu orice aciune pe care o propune copilul i spune: Poate c ar fi bine s te gndeti mai mult n legtur cu asta . Copilul crede c nimic din ceea ce face nu este bine sau sigur, nu tie ce s fac i caut n jur pe cineva care s i spun. Un astfel de copil va avea mari dificulti n a lua decizii n via.

Nu fi important Dac, de exemplu, unui copil nu i se permite s vorbeasc la mas, i i se spune: Copii trebuie vzui, nu auzii, Nu vorbi c-i intr aer n stomac, Nu bea ap n timpul masei c-i dispare pofta de mncare, sau este desconsiderat ntr-un mod oarecare, poate simi mesajul ca Nu fi important. De asemenea, poate primi un astfel de mesaj la coal. n California, copii hispano-americani au avut n trecut probleme mari cu importana, deoarece ceilali copii care vorbeau doar o limb i batjocoreau pentru ncercarea de a vorbi engleza la fel de bine ca i spaniola i pentru c nu o fceau prea corect la nceput. Bineneles, negrii primeau acest mesaj din partea albilor, ca i din partea mamelor care nu doreau s fie destul de importani ca s aib probleme cu albii. Oamenii care si-au nsuit injonctiunea "nu fi important" sunt cuprini de panic cnd li se cere s-i asume rolul de lider ori cand sunt pusi s vorbeasc n public. n cursul vietii, o persoan care are injonctiunea "nu fi important" asumata, alege pozitii de executie (subaltern) si nu ncearc s avanseze sau saboteaz acest lucru dac se ivete ocazia, scuzandu-se la final cu "puteam mai mult dar...". O variant a acestei injonciuni este Nu cere ce vrei. Exist i un alt mesaj aprut din dorina prinilor de a-i respinge copiii. Nonverbal, printele transmite din starea de Copil: Te suport, micuule, att timp ct i dai seama c nici tu, nici nevoile tale nu sunt importante aici. Nu aparine Prinii spun copilului urmatoarele fraze: "Bunicii ti sunt mizerabili, tu trebuie s pleci din casa asta" - dar chiar prinii nii nu pleac vreodat. "Satul, oraul sta sunt mizerabile, tu trebuie s pleci departe de aici, noi vom rmne aici s ne sacrificm pentru tine" (?) - dar chiar prinii nii nu pleac niciodat din respectiva localitate. "ara asta e mizerabil, cine e detept a emigrat de mult de aici" - dar chiar prinii nii nu vor emigra niciodat. Mesajul ctre incontientul copilului este: "nu te simi bine unde te afli, nu aparii aici, nu aparine". Copilul poate deveni distant fa de oamenii i localitatea unde s-a nscut. Poate dezvolta complexe de superioritate. In realitate mesajul parental catre copil este "Nu ne aparii", este un mesaj pe care l-au primit la randul lor prinii sau i l-au auto indus datorita unor complexe de inferioritate din copilrie, sentimente de inadecvare proiectate in toi ceilali (casa familiala, localitatea de batin, ara natala, uneori chiar si fata de profesia si locul de munca alese liber). Unii care aleg s rmn, devin insuportabili in locul in care simt ca nu apartin, altii care aleg s se mute ca iganul din loc in loc, nu e vor simi bine nici unde, pentru ca "porunca" parentala "nu aparine" nu se sterge odata cu mutatul dect poate dac "emigrarea" nu se face intr-un loc (ar) unde exista cat mai multi oameni "liberi", fr porunci parentale de genul "nu apartine" sau "nu te simti bine aici". Porunca "nu apartine" are ca si consecinta, permanenta nostalgie dupa locuri indepartate i, poate degenera in dromomanie.

Pandit Nehru, omul de stat indian, obinuia s spun: Cnd m aflu printre europeni, m simt indian i cnd sunt ntre indieni, m simt european. Ar fi o ans ca el s fi primit mesajul Nu aparine. Persoanele care se supun unui astfel de ordin se simt pe dinafar ntr-un grup, fiind percepui de ceilali ca solitari sau nesociabili. Acest mesaj poate fi transmis printr-o atribuire a prinilor, care zic mereu despre copiii lor c sunt diferii de alii, dificili sau timizi. Sau prinii pot fi un model pentru aceast injonciune, datorit propriei marginalizri sociale. Acest mesaj este vehiculat fie transformnd copilul n ap ispitor, fie repetndu-i constant ct este de unic. Nu fi apropiat Injonciunea Nu fi apropiat poate implica o interdicie de apropiere fizic. Sub aceast form, prinii ne prezint deseori un model, atingndu-se rareori sau atingndu-i rar copilul. Pe de alt parte, poate semnifica Nu fi aproape din punct de vedere afectiv. Acest mesaj se poate transmite din generaie n generaie, n familiile n care oamenii nu vorbesc niciodat unul cu cellalt despre sentimentele lor. Un copil i poate da singur mesajul Nu fi apropiat, ca reacie a faptului c unul din prini l ine mereu la distan. Copilul ntinde braele s fie mbriat i nu obine nici o reacie. Decide c cererea sa de apropiere nu merit suferina de a fi respins. O variant a mesajului Nu fi apropiat este Nu avea ncredere. Acest mesaj poate fi decodat la moartea sau plecarea brusc a unui printe. Incapabil de a nelege aceast dispariie brusc, micuul poate decide: Nu voi mai avea niciodat ncredere c cineva va fi lng mine, cnd voi avea nevoie. Aceast decizie poate fi luat i atunci cnd un printe este abuziv sau ncearc s profite de copilul su sau s-l pcleasc. Decizia este: Voi rmne departe de tine ca s m protejez. Meninndu-i deciziile de acest tip n viaa adult, o persoan poate ajunge s fie suspicioas n mod constant. Chiar dac este acceptat cu cldur, i nal antenele pentru a repera respingerea. Dac cealalt persoan refuz s o resping, pun relaia la ncercri pn la ruptur i atunci rostesc: i-am spus eu! Nu fi bine (sntos) Prinii sunt foarte ocupai i lucreaz toat ziua. i iubesc fetia, dar nu mai au energie pentru a-i acorda atenie seara, cnd copilul vine de la cre. La un moment dat, copilul se mbolnvete. Mama i ia concediu pentru a se ocupa de copil, iar tatl i citete seara poveti pentru a adormi, ceea ce fcea rar nainte.

Din Micul Profesor mecher, fetia trage concluzia: Pentru a obine atenia pe care o doresc, trebuie s fiu bolnav. Fr a-i da seama sau fr a o vrea, prinii i-au dat ordinul Nu fi bine. Dac se supune acestui mesaj, ca adult va utiliza aceast strategie a scriptului care const n a fi bolnav de fiecare dat cnd lucrurile merg ru n relaiile sale sau la serviciu. Uneori Nu fi bine este dat prin atribuire, ca n cazul familiilor care spun mereu vecinilor sta nu e zdravn (voinic), tii. Copilul gsete o variant Nu fi sntos la un printe sau un membru al familiei care este psihotic i observ c obine atenie dac are un comportament similar nebuniei. Aceast injonciune poate fi ntrit prin reguli nespuse despre cum este transmis nebunia ntr-o anumit familie. In unele regiuni rurale din Romania, exista credinta magica cum ca daca ai o boala incurabila, misterioasa, e necesar sa faci un copil (femeie fiind), pentru ca boala ta sa treaca in copil, copilul moare iar tu te vei salva. Aici poate fi vorba mai ales de o boala psihica (daca tot e o decizie inconstienta, ea se va transmite la nivel de inconstient). Desigur, copilul se imbolnaveste, mama nu se vindeca dar are satisfactia ca nu sufera singura in relatia ei nefericita cu sotul. Asta se traduce prin faptul ca "poi sta mult timp n nevroz, dac ai pe cine bga in psihoz" (prin suprascenarizare, episcriptul descris de Fanita English). Dac nu ai pe cine bga n psihoz, sunt anse intri tu mai devreme in psihoza. Si astfel, imbolnavirea psihica a copiilor e metoda cea mai ieftina si la indemana pentru parintii cu grave probleme psihopatologice si de cuplu. De aceea se spune ca orice depresiv duce in spate cel putin o persoana (unul din parinti sau ambii, sau si bunicii). Nu gndi Injonciunea poate fi dat direct prin ordine imperative cum ar fi: "Taci!" sau "Taci ca te plesnesc!", "Hai dispari!" sau prin atribuiri directe: "Esti prost, tembel, idiot", "Nu gndeti ce faci!" sau prin a spune mereu copilului ce sa fac fara nici o legatura cu situatia prezenta (bombardarea cu sfaturi necerute), suportivitatea excesiva (parintii rezolva totul in locul adolescentului, insa pretind de la acesta un rezultat final grandios, pe masura), etc. etc. Injonciunea Nu gndi" poate fi dat de un printe care denigreaz constant modul de a gndi al copilului. Micuul James este mndru s-i arate tatlui cum a nvat s-i scrie numele. Tatl rde zgomotos: Huh! Ce mucos iste eti!" Uneori, Nu gndi" este transmis prin model. Astfel, o mam isteric i arat fetei: Cnd femeile vor s obin ceva de la brbai, i pot deconecta gndirea i i pot intensifica sentimentele." Nu gndi" poate fi transmis i altfel: Fii obsedat de tot ce vrei, mai puin de problema care te privete direct." Astfel, una din urmrile blocrii constante a copilului de la preocuparea pentru sine (n scopul de a-l obliga s devin preocupat pentru satisfacerea sinelui printelui) este apariia

indivizilor de tip "scufia roz". Prin preocupare se nelege aciunea de a gndi a individului pentru ai rezolva problemele personale aici i acum, prin decizii i alegeri proprii, motivate de sentimente si gusturi proprii. Scufia roz este personajul care st mereu n pdure n ateptarea scufiei roii pentru a o informa unde l poate gsi pe vntor, fr a participa la petrecerea final dat n cinstea nvingtorilor lupului. Mai exact, de cate ori copilul i exprim sinele (prin iniiative, actiuni, dorine), atenia sa este deturnat spre ceea ce gndete/dorete sinele printelui. Aceti copii sunt viitorii aduli "copii de minge", cu ocupaii bizare, gata oricnd s comit un act necerut de slugrnicie (vezi supraadaptarea). Un adult supus unui ordin Nu gndi" reacioneaz probabil la probleme ncurcndu-se sau simind o indispoziie, n loc de a se gndi la o rezolvare. O alt consecin a blocrii copilului de la preocuparea pentru sine poate fi tendina acestuia spre preocuparea de sine (tulburare de identitate) n scopul de a deveni aa cum (sau ceea ce) i dorete printele nu copilul nsui (o variant a injonciunii "nu fi tu nsui"). Aa pot aprea narcisitii infatuai (copiii ludai exagerat i continuu pentru orgoliul printelui) sau oameni care nu mai au curajul de a iei pe strad, pentru c nu au intrunit standardele i criteriile parentale. La tendina brutal de a bloca un dialog confruntativ (care implic gndire din partea victimei) recurge de regul agresorul n momentul cnd discuia cu victima se apropie de un subiect sensibil pentru el, i anume atitudinea sau sentimentele sale pentru victim. Survine teama incontient c ar putea fi deconspirat ca fiind lipsit de sentimente (situaia e ntlnit de regul n confruntrile familiale, so-soie, printe-copil). Parintele blocheaza brutal dialogul copilului in momentul cand acesta i cere socoteal, incearc s gandeasc, s fac corelaii. n cazul n care copilul internalizeaz njonciunea "nu gndi" dat n asemenea situaii, el ar putea decide: "Nu voi cere niciodat socoteal altora pentru atitudinea sau comportamentul lor fa de mine", o variant de "nu te apra" la mesajului agresorului "las-m s te ucid i nu spune nimic". Alte variante ale ordinului Nu gndi" sunt: Nu te gndi la x" (sex, bani, etc) i Nu gndi ce gndeti tu, gndete ce gndesc eu". Exemplu: o femeie versat care tocmai i-a prsit partenerul amator al jocului lovete-m""trage-mi un ut Dac injonciunea este Nu te gndi la secretul nostru de familie", persoana se va ntoarce la o scen timpurie pentru a spune celorlali c a tiut ntotdeauna secretul familiei. Dac injonciunea implic faptul c individul este prost", scena timpurie va fi una n care el va repudia acest atribut. In concluzie "Nu gndi" sau crede ca exista Mos Craciun, crede ca te-a adus barza, nu fa corelatii intre membrii familiei, nu judeca sentimetele parintilor tai fata de tine, nu fa corelatii intre membrii altor familii se rezum la a nu observa nimic din ceea ce are legatura cu sentimentele sau cu realitatea obiectiv. Nu analiza sentimentele nimanui fata de tine ca sa nu vezi daca esti folosit sau nu. Injonciunea "nu gndi" asumat timpuriu de copil poate duce la comportamente asemntoare cu retardul

mintal sau debilitatea mintal dar pentru c sunt stri recuperabile sau parial recuperabile, sunt numite pseudoretard sau pseudodebilitate mintal. Ele pot fi uor observate la copiii instituionalizai sau la cei crescui n mediile bolnave ale unor asisteni maternali iresponsabili. Intre pseudodebilitatea copiilor institutionalizati si cei care au dezvoltat un sine compliant datorit ego-ului parental exist doar o diferen de cantitate nu i de calitate. Nu simi Prinii pot fi un model pentru injonciunea Nu simi, prin faptul c ei nii i reprim sentimentele. Uneori exist n familie o interdicie pentru manifestarea sentimentelor. Cel mai frecvent, unele sentimente sunt interzise, n timp ce altele sunt permise. Astfel, un ordin Nu simi poate fi interpretat ca Nu simi furia, Nu simi frica, etc. Uneori, mesajul e decodat ca Triete acest sentiment, dar nu-l arta. Unii copii au o versiune extrem a interdiciei de a simi o anumit emoie. Bieii mici primesc urmtorul mesaj de la tatl lor: Bieii mari nu plng niciodat sau Fii un soldat curajos i aceste slogane semnific Nu resimi tristeea i Nu resimi frica. n unele familii, mesajul Nu simi implic Nu simi senzaii fizice. Aceast injonciune este dat frecvent foarte devreme n copilrie i dac este dat cu destul putere, poate fi originea unor probleme serioase la vrsta adult. De exemplu, un copil cruia i s-a interzis s simt foamea va avea mai trziu o tulburare a alimentaiei. Unii terapeui n AT au afirmat c mesajul Nu avea senzaii este rdcina anumitor psihoze. Unii prini transmit o versiune care spune: Nu simi ce simi tu, simte ce simt eu. Mama spune biatului ei mic: Mi-e foame, ce vrei s mnnci? sau Mi-e frig, pune-i un pulover. Nu te apra sau rmi lipsit de aprare Se poate da astfel: "Nu sta cu minile ncruciate n piept cnd i vorbesc!", care tradus nseamn: "Nu indrzni macar s schiezi o poziie defensiv atunci cand te agresez, darmite s te aperi concret!" sau pe scurt las-m s te ucid i nu face nimic! Alte injonciuni dar i alte moduri n care pot fi date injonciunile deja prezentate mai sus vor fi descrise la Programarea Parental (la sfritul materialului). Sinucide-te Aceast injonciune este data copilului indirect prin afirmatii similare cu executia: eu te-am facut eu te omor (nu ai dreptul sa traiesti)

- sa inveti ca de nu dracu te ia (sa inveti ce vreau eu nu ce vrei tu, altfel va trebui sa te omor)

- ori inveti ori mori (ori faci cum spun eu, ori esti liber sa te sinucizi)

Cei care fumeaza, beau foarte mult, se drogheaza pun in aplicare porunca "sinucidete". Un lucru grav care se poate intampla e ca un copil incearca fiecare injonctiune asumata sa o bandajeze cu o dependen. De exemplu i se ordona sa nu se bucure de sexualitate, de partenerul de sex opus, ca e pacat, copilul poate alege sa devina dependent sexual si emotional de partener. I se ordona sa nu risipeasca banii pe lucruri care-i plac, copilul poate alege sa devina dependent de fel si fel de obiecte de care se plictiseste rapid. Se plictiseste pentru ca oricum nu are permisiunea de a se bucura de ele. Deci va dori altele. Atunci cand copilul nu alege calea dependentelor, poate alege calea suicidului sau vagabondajului, a fugii de acasa. Desigur, calea sanatoasa e sa nu isi asume aceste injonctiuni. Dar asta putini copii neiubiti reusesc. D-te de gol sau deconspir-te (chiar si atunci cand nu ai facut nimic sau doar ceva minor si cereti iertare ca si cand ai fi comis o crima) Anumii prini se despgubesc pe sine pentru insuccesele lor sociale, personale, pndind orice greeal a copilului fcnd un joc cu el de genul "te-am prins ticlos mic, tiam eu c nu eti asculttor, sau nu eti cinstit i corect, sau capabil". Pentru ca reactia parintelui e brutala, copilul tinde sa-si recunoasca instant greseala si sa-si ceara umil scuze. Cu timpul jocul se poate agrava iar copilul poate recunoaste si greseli imaginare ale parintilor. Motivatia parintelui este de a face un transfer de vina asupra copilului, "tu esti mereu vinovat, nu eu, parintele" iar copilul preia vina inconstient prin presiune/agresiune (de frica). Acesti copii dupa ce devin adulti, se vor comporta umil, "da sefu" sau vor dezvolta diverse jocuri in care vor gresi mereu, vor esua mereu pentru a-si putea cere scuze de la cei in care i vor proiecta inconstient imaginile parintilor nazisti pe care i-au avut. 5. Principiile (sau prejudecile). Vin din starea eului de Parinte a parintilor i se imprim in starea eului de Parinte a copilului (copiii mici care critica si normeaza pe ceilalti copii in timpul jocurilor) Exemple Toi de principii scoienii din sunt Parintele negativ zgrcii."

Negrii Albii Lumea Nu putem e avea te

sunt

lenei." exploateaz." loc ncredere n ngrozitor." oameni."

un

Principiile primite de la parinte dau pozitia de viata a copilului: Eu cu tine suntem OK dar ei nu sunt OK" (Hai sa-i exterminam! nazistii). Sau Eu cu tine nu suntem OK , toti ceilalti sunt OK" sinucigasii in grup (Hai sa ne sinucidem pentru ca viata nu are sens!); un parinte care nu emite n prezenta copilului ordine, principii negative, prejudecati, critici, limitri cu sens de ateptri il va plasa pe copil pe o poziie de invingator n via: eu sunt ok, tu esti ok, ei sunt ok". Vezi mai jos principiile educative corecte. 6. Contraporunci , contrainjonciuni sau miraje (acestea devin dependene, cum ar fi dependena de imaginea de sine bun, ele prind totdeauna la copiii vanitoi din structur) Au fost denumite astfel pentru c se credea la nceput c pot anula poruncile parentale (injonctiunile parentale), ca sunt un fel de antidot al acestora. De fapt ele ajuta prin asociere la indeplinirea poruncilor parentale si nu sunt altceva decat atribuiri negative la adresa copilului dar camuflate in mod subtil. Exemple: "Fii "Fii "Fii Fii "F Lucreaz Fii "F "Grbete-te primul plcere din din cuminte!" perfect!" puternic!" detept! eforturi!" greu!" clas!" (altora)!" !"

De unde tie copilul cnd e suficient de perfect, de puternic, c s-a grbit destul sau c a mulumit pe toat lumea? De aici i numele de miraje care a fost dat

contrainjonctiunilor. Aceste contraporunci folosite frecvent pot declana/stimula un comportament compulsiv sau rebel (de opozitie). Contrainjonciunile par pozitive sau c ar putea avea un efect benefic asupra copilului. Dar iat ce nelege copilul (dialogul sau interior intre Micul Avocat i Copilul din copil care da gandirea marian): "De ce imi spune mama s fiu puternic? Pentru c sunt slab! Deci sunt slab!" este interpretarea cand Micul Avocat din copil este nepregtit, putin dezvoltat. O interpretare direct care se va sedimenta pasiv in inconstient. Cum interpreteaza copiii care au Micul Avocat dezvoltat:?

"Mama imi spune sa fiu puternic pentru ca ma crede slab, dar eu sunt puternic! Mama m crede sau m vrea slab, e problema ei!" Contrainjonciunea "Fii puternic!" este de fapt o atribuire: "Ii spun s fii puternic pentru c te cred slab" - "Eti slab!" iar copilul poate ramane cu atribuirea "Sunt slab!" pentru toata viata, depinde de frecventa repetarii mesajului. Antiscenariul Dac copilul ar raspunde "Nu vreau s fiu puternic!" sfidnd parintele, tocmai pentru ca a simtit atribuirea ascunsa "eti slab", imediat printele s-ar deconspira i ar rspunde: "Bine atunci, nu fii puternic (cum te sfatuiesc eu), fii slab (cum vreau eu)!" muteriul i d arama pe fa iar Micul Avocat din copil obine confirmarea la ceea ce bnuia: "Parintele e pervers, las c-i art eu lui!" Modul in care i va arta se numete in analiza tranzacional Antiscenariu (copilul face totdeauna inversul sfaturilor si principiilor parentale, pentru ca a simtit in ele desconsiderare i lipsa iubirii). Copiii care aleg antiscenariul se numesc copii rebeli, ei nu sunt liberi, pentru ca functioneaza tot dupa o formula, chiar daca e o antiformula (redau caseta parentala de la coada la cap). Acest rationament poate fi aplicat tuturor contrainjonciunilor. Contrainjonciunile pot fi demontate uor de copil prin simple intrebri puse printelui (eventual nsoite de un zmbet ironic) : Cat de puternic? Cat de cuminte? Cat de detept? Acest fapt e mult mai plauzibil ca va dezarma printele (care probabil se va autosesiza de absurdul propriilor spuse) decat o opozitie directa Nu vreau sa fiu puternic! Cum ar trebui s spun un printe care i iubete copilul n loc de "Fii puternic!"? i va spune "Eti puternic!" (atunci cand vede ca acesta a reusit un lucru cat de mic) sau nu i va spune nimic daca copilul nu a reuit nimc ori i va spune: "Ar iei mai bine dac ai face aa! Hai sa iti arat cum se face" dar cu siguran s-ar abine de la

"Fii puternic oim al patriei pentru ca urmeaz s facem totul pentru binele familiei (patriei)" parintele socialist, sau, si mai grav, "nu esti bun de nimic, te-as extermina" parintele nazist. Consider acest articol util prinilor "socialiti" care nu vor s aib copii "proletari" ns nu tiu cum s procedeze ("Fii drz i lupt Nicolae (Labi)"). Totdeauna injonciunile, permisiunile, ordinele sunt insotite de mesaje non verbale, care le pot accentua sau le pot diminua impactul. Cu mult nainte ca limbajul s fie nsuit de copil (nc din primul an de via), injonciunile i permisiunile sunt date de catre parinti copilului de o manier non verbal, de aici i temerea parial justificat a unora fa de deochi, the evil eye. n acest material a fost prezentat modul verbal de transmitere, din comoditate didactic. Un copil mic care are mai multe interdictii decat permisiuni, va cauta totdeauna din priviri aprobarea printelui atunci cnd va dori s fac ceva. Cand va fi adult, va cauta aprobarea persoanelor pe care le percepe cu autoritate asupra sa. Modelul comportamental preluat de copil este cel al figurii parentale cu cea mai mare autoritate asupra sa. Este puin probabil ca un copil s preia modele nesntoase din exterior dac n familie are parte de modele sntoase. Copiii strict supravegheati i controlai sunt cei care au prini non OK ca i model comportamental. Logica incontient n baza crora parintele l controleaz strict pe copil este: "Nu te las cu vagabonzii ca s nu devii un vagabond ca mine". Hilarul situatiei nu mai are nevoie de comentariu. Dou situaii extreme In familiile srace material e frecvent situaia n care ateptrile prinilor sunt mari ("Trebuie s faci asta! Dac i doreti sau nu, nici nu m intereseaz! O vei face pentru c aa am decis eu c ar fi spre binele tu iar ceea ce vei face m valorizeaz n final pe mine ca printe!" este trecut sub tacere. Valorizarea prin pmnt mult prezentat in romanul Ion al lui Loviu Rebreanu poate fi fcut nlocuind pmntul cu copilul personal atunci cand el provine dintr-o relatie fara sentiment. Rasplatirea copilului e marunta sau lipseste (jucria dorit de copil nu este cumprat niciodat sau este cumprat jucria care nu a avut-o printele cnd era mic). Jucaria dorita de copil si modul in care i este oferit cultiv n copil sentimentul preuirii de sine. La fel cum investiia n nclinaiile i aptitudinile

copilului dezvolt sentimentul datoriei fa de propria persoan i fa de job. In familiile instrite se poate remarca o situaie opus, permisiuni multe n loc de ateptri ("Ai voie s faci asta, dar numai dac tu i doreti") iar compensaiile sunt necondiionate, uneori disproporionate raportat la condiia adolescentului ("Fiule, de ziua ta de natere, prima ta main va fi un Ferrari!"). Ce ajung unii copiii din prima situaie i ce vor face n via cei din a doua situaie? Primii, posibil s ajung clieni cronici la psihiatrie, sau niste monstri care isi tin copiii in cusca sau legati cu lantul de pat, cei din a doua categorie pot ajunge niste afaceristi sau politicieni fara scrupule care vor lua de la primii si ceea ce li prea c au parafraznd un personaj binecunoscut. Cred ca in primul rand un copil are nevoie sa apara intr-un cuplu unde mami si tati se iubesc reciproc, pentru ca isi doreste instinctiv sa fie si el partas la dragostea lor (singurul lucru care-i ofera sentimentul de siguranta necesar dezvoltarii psihice). Copilul ar dori sa apara intr-o familie unde se pune accentul pe "a fi" nu pe "a avea" ca si compensatie la "fii cum vreau eu". Splarea creierului n familie (mesaje ctre incontient)

Una din metodele cel mai des uzitat, n special in familiile cu prini de profesie ... profesori este repetarea continu a unor contraexemple (la cum ar dori s le fie copilul) n auzul copilului. Mesajul aparent este "Nu fi ca ei!" iar mesajul real perceput de copil este "Sunt ca i ei, de aceea mi se repeta ntr-una". Exemplificare: Prinii sosesc acasa, se aeaz la mas impreuna cu copilul care asist pasiv la urmtorul Cretinul Aa i dialog de la A ntre iar mine, nu B, prini a tiut asta e, fr nimic se s astzi trag se la din poat mine la apra: or! sifilitici!

prini

- Idiotu` ala de C s-a urcat astzi cu picioarele pe chiuvet i a dobort-o la pmnt! - Nite jegoi, de unde s tie el cum se folosete o chiuveta dac nu are acas! - D l-a btut azi urt pe E, am lipsit doar 2 minute din clas, nu-i poi lsa singuri o secund c se omoar!

- Da, avem puini copii buni anul asta! La mine doar F e ceva de capul lui, mai linistit, mai cuminte, dar nu nva nici el nimic!

- Cum s nvee dac ajunge acas la 10 seara din cauza navetei i cnd ajunge nu e pit pe mas! Ai lui sunt mereu bei!

- Ei, las c aa e si la G acas, dar nva n WC dac nu are linite, face nite sinteze la lecii de rmi trznit! O sa-l trimit anul asta la olimpiad, va lua sigur not mare iar cnd vine inspecia avem cu ce ne scoate!

Masa ia sfarit, urmeaz cateva ore de vizionare la tv. Programe de tiri, dialogul continu n aceeai manier, iar intele sunt de ast dat persoanele care apar pe ecran: Ce mutr are, de idiot, ce poi s-i pretinzi mai mult!

- Auzi cum a pronunat, (urmeaz corectura de rigoare, auzita doar de copil, asa apar micii "Pruteni" printre noi), i e n parlament, bat-ne s ne bat cu tot cu ar! ...............n fine, sunt remarcate pas cu pas asptectele fizice i greelile gramaticale ale celor care vorbesc, nu coninutul spuselor. Ne putem ntreba ce se petrece n mintea unui copil care e martor pasiv la atta nemulumire din partea prinilor si cnd el se afl n preajm. Ar putea gandi astfel: "Prinii mei sunt att de nemulumii pentru c i eu

sunt ca i cei criticai, cineva n cas trebuie s fie, altfel nu ar fi ei att de nemulumii, dar n mod sigur nu prinii mei sunt aceia, ei sunt minunai i perfeci; cel imperfect sunt eu, ce s fac s nu fiu ca cei criticai pentru a-i mulumii?" Sau poate percepe c prinii ursc copiii i implicit pe el.

Aceste mesaje negative chiar se adreseaza copilului i sunt un mijloc subtil de agresare indirect. Dialogul de mai sus nu dispare n absena copilului, dar el nu tie asta, motiv pentru care cel mai adesea va internaliza mesajele ascunse. n lipsa copilului, prinii au acelai dialog (cu scopul inconstient de a se agresa intre ei). Devaloriznd pe alii, ei se simt valoroi (cand devalorizezi o terta persoana, il devalorizezi pe cel care te asculta). Aa au nvat la rndul lor n familie c se procedeaz atunci cnd vrei "s te simi bine" mai ales cand ti ca cei care asculta sunt copii i nu se pot apra. Iat cauza pentru care unii profesori (sau alt tip de intelectuali, posibil medici) au copii nevrotici, sau agresivi de o maniera indirecta, asa zisele complexe de superioritate care de fapt nu sunt altceva decat cartofii fierbinti primiti subtil n modul artat mai sus i pe care ncearc n disperare s-i plaseze tuturor. Modelul parental va fi: "S fiu agresiv cu toti i s critic mereu!" sau dimpotriva, autoagresiunea "nu sunt suficient de bun pentru prinii mei, ar fi bine sa nu mai exist" (mesaj indus si de "parintele" Hitler tuturor germanilor la finalul razboiului). Micul Avocat descris de Eric Berne intr n funciune i-i apr pe unii copii. Acetia i spun n sinea lor ceva similar cu ce spunea Andreea Marin despre Mihaela Rdulescu ("n cuplurile unde exist armonie, iubire, nu exist preocupare pentru ce se petrece n curile altora"), aadar copilul poate deduce, de data asta corect: "Prinii Alte mei se ursc, de voi crete agresare mare i voi pleca i de aici!" subtil: metode indirect

- s vorbeti unei femei urte ca din intamplare despre concursuri de frumusee - s vorbeti unui paralizat in scaunul cu rotile ca din intamplare despre concursuri de atletism - s vorbeti ca din intamplare unor chiriai care deabia i pltesc chiria i se afl la varsta la care nu mai primesc credite, despre oferte imobiliare avantajoase

Toate aceste metode subtile de agresare indirecta fac parte din spalarea creierului cu scopul distrugerii sentimentului valorii personale. Sunt adresate ctre incontient mesaje de genul: "eti urt i nu poi face nimic ca s fi frumoasa ca altele", "eti paralizat i nu poi face nimic ca s mai alergi vreodat", "nu vei mai avea niciodata cas, ofertele sunt la indemana dar nu pentru voi". Exemplele pot continua. Daca ele sunt date n auzul copilului, copilul fie le internalizeaz, fie le paseaz mai departe cu credina magic: "eu voi scpa teafr att timp ct i voi lovi pe alii". In concluzie, spalarea creierului presupune ca parintele sa repete atat de mult ce vrea sa devina copilul sau (direct sau indirect cum am vazut) incat copilul nu mai poate deosebi ceea ce vrea el fa de ceea ce vrea parintele lui in scop de valorizare personala prin copil. Supraadaptarea Amy intr n cas dup o zi grea de lucru. Soul ei, Brian, st i citete ziarul. Ea arunc un ochi n buctrie i vede vraful de vase nesplate. Bun seara, spune Brian. Sper c ai avut o zi bun. E ora potrivit pentru o cafea, nu? Amy i scoate mantoul i merge direct n buctrie, unde spal farfuriile i face cafeaua. Nici unul dintre ei nu remarc c soul nu i-a cerut nici s spele vasele, nici s fac cafeaua. Nici Amy nu a ntrebat dac Brian vrea ca ea s le fac. Cu att mai puin, ea nu i-a pus problema dac vrea s le fac sau dac ar fi vrut s le fac el. Comportamentul pasiv al soiei este o supraadaptare. Cnd cineva adopt acest comportament, se supune credinei din Copil n legtur cu dorinele celorlali. O face fr a verifica care sunt n mod real dorinele lor i care sunt propriile dorine. Persoana supraadaptat, spre deosebire de cea care nu face nimic, se vede capabil de a gndi n cadrul pasivitii sale, dar gndirea sa provine dintr-o contaminare. Cineva supraadaptat va fi deseori privit de ceilali ca serviabil, adaptabil i nelegtor i, n consecin, supraadaptarea este deseori valorizat de oamenii cu care persoana este n relaie. Din cauza asta i deoarece persoana n cauz are aerul de a gndi, supraadaptarea este cel mai greu de identificat, dintre cele patru comportamente pasive. n cadrul supraadaptrii, persoana desconsider capacitatea sa de a aciona n funcie de propriile alegeri. n loc de asta, persoana se pliaz pe ceea ce crede c sunt dorinele celorlali. Supraadaptarea este un mod necinstit de a obtine stroke-urile celorlalti si sta la baza jocului "uite cat de mult te iubesc, sau cate fac pentru tine". La un moment dat cel care practica supraadaptarea va reprosa celorlalti "ca nu vad" cat de mult se straduieste. Supraadaptarea e un comportament imatur. De asemenea este posibil

ca persoana care alege acest mod de a obtine stroke-uri sa fi primit injonctiunea "nu exista" si sa fi luat decizia "am drept la existenta atat timp cat sunt util celorlalti". Educaiea parental corect are la baz urmtoarele - permisiuni de via corecte - limite corecte i ferme (aici intra ordinele si interdictiile despre care am vorbit mai sus); interdictiile pot fi date si non-verbal. Limitele pot fi date si ca permisiuni "Este bine sa nu...", dar nu cu un copil mic care nu are inca capacitatea de a gandi/discerne. - negociere - libertate de alegere - fr directive, atribuiri/investiri, injonciuni, contrainjonciuni - echilibru intre suportivitate si autonomie Programarea parentala care duce la copii si adulti anxiosi sau la oameni cu pofta de via

Unii o numesc educaie, cei 7 ani de acasa. In psihologie se numeste programare parental. Nu const numai in ce spune parintele copilului ci mai ales in ceea ce triete copilul n familie alturi de prinii si dar i n mesajele reale transmise de parinte copilului (mesaj care se ascunde in spatele Exemple de mesajului parinte grijuliu verbal). negativ:

1. i da o sarcina de indeplinit copilului si inainte de a o termina vine si-i ia lucrul din mana: "lasa ca esti mic si slab, termin eu" - copilul intelege ca nu e capabil sa duca la bun sfarsit o sarcina 2. Parintele cumpara jucaria care nu a avut-o el cand era mic, nu jucaria dorita de copil, si-i spune: "sa nu o strici ca si pe cea de data trecuta!" - copilul crede ca dorintele si alegerile sale nu sunt corecte, demne de luat in seama, doar ceea ce alege parintele sau altcineva e corect, rezulta un adult care va lasa ca sentimentele si dorintele sale sa fie calcate in picioare. 3. l trimite la joaca cu 3 jersee pe el desi afara sunt 20 de grade iar ceilalti copii au un singur jerseu. Copilul intelege ca e mai vulnerabil decat ceilalti, care sunt mai puternici decat el.

4. Orice intitiativa ia copilul, parintele o deturneaza in directia dorita de el, sau daca nu o deturneaza o paraziteaza (se arata mai interesat decat copilul in alegerea lui, savureaza ostentativ succesul adolescentului ca sa-i arate ca el are intaietate sa se bucure). 5. Nu l lasa sa se scalde la rau ca se poate ineca desi adolescentul stie bine sa inoate pricepe In impotriva asta la ca o cei porunca de a 13-14 "nu anxiosi trai ani viata, un nu care-i te al are. bucura". posesiei. posedat. 6. Tatal interzice fetei de 15-16 ani sa mearga la discoteca: "esti inca mica!" Fata

relatiile

formate in

exista se

lant

Posesivul l poseda pe dependent afectiv si material iar acesta nu are nimic lasa La randul sau posesivul e posedat de nevoi primare, materiale pe care si le satisface cu ajutorul partenerului de langa, dependentul, pe care il pune la munca (chipurile pentru familia mascarada compusa din posesiv si dependent). Posesorul (pe care il mai numesc so agresor sau impostor in relatie) e totdeauna grijuliu cu trupul sau si al celui pe care-l poseda (soia, copiii si) dar nu se gandeste niciodata doar la la sufletul nivel celor pe de care-i vrea dogme dependenti si de el. Unii frecventeaza des biserica da spiritualitatea exista pentru acesti oameni ritualuri.

Simptomele ca anxietatea, depresia, insomnia sunt semnale de alarma pentru un individ legat de modul scindat de gandire si simtire (inconstientul in care se afla localizat paternul familial este antagonic cu mentalul individului).

Adevarul reprezinta sentimentul din noi. Putem ascunde acest sentiment ca sa-l inselam pe cel de langa noi (relatiile mincinoase) sau ca sa evitam situatii neplacute (diplomatia). Lucrurile esentiale in care omul trebuie sa actioneze din sentiment sunt relatia, munca, hobby-urile, prieteniile. Sentimentul inseamna intelegere si acceptare in realitatea celuilalt, fara conditionari sau santaje pozitive /

negative. Cei care au sentimente OK, vor avea relatii OK. Cei care vor avea sentimente non-OK vor avea relatii cu persoane non-OK. Terapia psihologica are ca si consecinta pierderea unor prieteni si castigarea altora noi. Ce inseamna persoane cu sentimente non-OK?

Persoane care nu se iubesc pe sine, nu au sentimentul valorii de sine, nu stiu / nu pot iubi neconditionat. Aici prin iubire se inelege respect i preuire necondiionat pentru fiina uman. Nevroticul prin iubire intelege supraadaptare, supunere, teama, servilism, a nu te apara, a nu-ti cere drepturile, a te lasa calcat in picioare. Deci exact opusul iubirii de sine, a respectului de sine. Este firesc daca asemenea "iubire" a trit in familie sau capacitatea de a prelua modele sanatoase externe i-a fost dezactivata (injonctiuni dure date in mod brutal, inca de la nastere).

Cum recunoastem persoanele non-OK cu ele insele si cu ceilalti? Dupa modul autocompatimi) -lauda -conditionari -santaj -agresare emotional directa: / moral injuraturi, pozitiv sau violenta negativ fizica de sine in care relationaze si anume: - lamentari (fac mereu pe victima, imprimand in copii tendinta de a se

- impunerea propriilor gusturi si pareri. Un nevrotic are pareri eronate despre sine si mediul social (pe care i le-au bagat in cap parintii sai, si ei persoane non-OK), altfel nu ar dezvolta anxietati si depresii. Santajul pozitiv / negativ e trasatura cea mai enervanta a Posesorilor (posesivilor): Santaj pozitiv: "daca faci asta pentru mine, te voi iubi toata viata" Santaj negativ: "Pi, daca asa vorbesti cu mine, aci te las sa te descurci singur" (tradus: daca vrei sa te ajut, trebuie sa inghiti tot ce spun eu fara sa ma contrazici)

Conditionare

subversiva:

- "Ce ai cumparat tu de 8 martie pentru mama sa-i arati cat de mult o iubesti?" (tradus: eu te iubesc si te accept pe tine copilul meu daca si tu imi dovedesti ca ma iubesti din cand in cand, mai ales de 8 martie" - "Fa asta pentru mamica sa-i arati cat de mult o iubesti" (tradus: "esti posesia mea si vreau sa vada publicul cat de supus imi esti, haide, da o reprezentatie pentru noi toti" Houdini isi chema des mama la evadarile sale spectaculoase, oare de ce?). Reprouri schizoide Exemple de programare negativa a inconstientului copilului de catre parinti 1. "Ne-am sacrificat pentru tine si tu ne-ai dezamagit" ( a se intelege "daca nu ai fi existat, nu trebuia sa ne sacrificam pentru ceea ce nu am dorit de la nceput s existe"). Copilul poate simti toata viata ca era mai bine sa nu fi existat. Apar sentimente de inadecvare sociala. Cnd iubeti pe cineva, nu e logic sa i reproezi ca te-ai sacrificat pentru el. Reproul e schizoid tocmai datorita lipsei de logic, se contrazice cu situatia data. 2. "Cine ar mai fi facut pentru copilul lui ce am facut noi pentru tine?" a se intelege "care parinti lipsiti de sentiment ca noi si care s-au pomenit pe cap cu un copil nedorit ar mai fi facut ceva pentru el cum am facut noi pentru tine?" Cand oferi ceva din dragoste care inseamna lipsa conditionarii, poti reprosa la urm faptul ca ai oferit? Tot ce vine conditionat, nu vine din sentiment ci urmareste un beneficiu pentru ego-ul celui care a oferit. Acest beneficiu ulterior poate fi de ordin material, emotional sau moral iar uneori sexual (vezi coruptia pedofililor asupra minorilor). Adultii care sufera psihic/emotional au avut parinti cu afecte false fata de ei, care au practicat jocuri psihologice inconstiente cu acestia pe perioada copilariei si in general pe toata perioada cat exista un contact familial parinte copil. De aceea e necesata terapia intregii familii sau daca nu e posibil, se recomanda separarea sau limitarea la minimum a contactului celui terapiat cu mediul care l-a contaminat. Cei nascuti in familii fara sentiment, vor trebui sa invete singuri cum sa se valorizeze corect pe sine (nu prin devalorizarea altora), sa invete sa se iubeasca pe

sine si pe ceilalalti, sa-si acorde dreptul la existenta. Acest lucru se poate face cu ajutorul unui terapeut competent care e necesar sa aibe o autoritate mai mare asupra pacientului decat au avut parintii acestuia. Terapeut obtine legitimitatea de rol de parinte (parinte pe care clientul nu l-a avut din punctul de vedere al sentimentelor sau a educatiei corecte, desi pana sa vina in terapie credea ca nu a fost nimic in neregula cu familia sa). Dupa ce terapeutul obtine legitimiteatea de rol de parinte, da clientului aflat in postura de copil adaptat negativ sau adult neintegrat, permisiunile pe care nu le-a primit in copilarie ca de exemplu: "esti capabil sa gandesti singur pentru tine" "ai voie sa traiesti", "nu ai de ce sa inebunesti", "nu e nevoie sa mori ca sa fi liber" plus explicatiile i protecia necesar ieirii din script. Copiii nascuti accidental din placere sau dorinta egoista a cuiva de a avea o clona personala traiesc in familie enorm de multe conditionari si interdictii si foarte putine permisiuni. Ei pleca din familie ca adulti cu urmatoarele "porunci parentale" injonciuni internalizate: nu creste" "nu trai" "nu gandi", "nu te bucura", "inebuneste", comportament "sinucide-te". Fiecare porunca poate fi detaliata si are un asociat:

Poruncile - injonciunile parentale (sunt cele care genereaz scriptul, limitrile dintre limite) Au fost deja descrise mai sus. Toate injonciunile incep cu NU i limiteaza libera exprimare a copilului i ulterior a adultului, limiteaz creterea i dezvoltarea personalitaii acestuia pn la stadii care in de pseudodebilitate emoional/psihic (vezi copiii instituionalizai, care au o mie de prini n cap, n ceea ce privete preceptele i poate nici unul n ceea ce privete afeciunea). Combinarea lor cu o contrainjonciune parental (pe post de antidot si perceputa ca o vraj de copilul mic) nu anuleaza injonctiunile parentale ci doar amn rsplata scenariului, care e dat de injonciuni. Deoarece scriptul, scenariul de via este dat de injonciuni, care sunt pur negative, totdeana scriptul este negativ, intr-o masura mai mica sau mai mare (functie de numarul de injonctiuni si de combinarea acestora cu anumite contrainjonctiuni, unele combinari pot fi fatale in timp record, altele atenueaza

gravitatea injonctiunilor dar pot face din individ un sclav: am dreptul sa exist atat timp cat pot munci din greu). Antiscriptul (antiscenariul) Unele persoane pot lua mesajele scriptului i le pot inversa. Execut astfel mesajele opuse, n loc de a le urma pe cele originale dar intr-un mod ostentativ, compulsiv. Aceasta are loc prin antiscript. Cnd reacionm astfel, spunem c suntem n antiscript3. O persoan poate intra i iei din antiscript la epoci diferite din via, ca reacie la un anumit mesaj din script. De exemplu, o tnr fat a traversat copilria supunndu-se contrascriptului Fii asculttoare i f ce-i spun prinii. La 14 ani se schimb brusc, devine insolent, se face remarcat, iese trziu cu persoane pe care prinii le calific drept ndoielnice. Am putea crede c s-a eliberat de script, dar n realitate totul este ca nainte. Ea nu a fcut dect s inverseze mesajul, ca un diapozitiv pe care l vezi invers. Putem defini antiscriptul ca ceea ce face un copil rebel cnd s-a sturat de script i de contrascript. Cnd este n acest punct, nceteaz s se sinchiseasc de ceea ce se poate ntmpla dac nu mai urmeaz deciziile precoce. Mai trziu, cnd aceast fat se va cstori, va putea iei din antiscript i se va putea rentoarce la scriptul i la contrascriptul su, pentru a redeveni discret i convenional, jucnd de data aceasta rolul micuei soii pentru soul su. Trairea in antiscript se face tot dupa o formula, de aceea antiscriptul nu elibereaza persoana de scriptul initial format in familie. Mecanismul programarii parentale Copilul percepe totdeauna inconstient mesajul ascuns (si pe moment resimte o stare de rau, resentiment, parazitarea) asociat spuselor parintelui. Copilul nu intelege ceea ce vrea sa spuna parintele sau ce crede parintele ca i-a spus copilului (de aici si observatia "copiii nu pot fi mintiti"). Astfel copilul percepe mesajul real, se incarca in inconstient cu el si il va executa in diverse moduri: se va retrage social, nu-si va mai permite bucurii, va munci ca un rob, va spera la o eliberare prin infarct pe care si-l programeaza la varsta de 50 de ani, pana atunci poate va bea de va stinge sau va evita toate

acestea

luand

decizia

inconstienta

de

inebuni

la

varsta

de

18

ani.

Limbajul viselor sau limbajul marian (Eric Berne) spune adevarul despre programarea parentala din copilaria mica. Visele vin din subconstient acolo unde s-a depozitat intelesul real al spuselor parintilor "monstri" . Cand creierul nu mai rezista apar halucinatiile auditive (datorita unei vulnerabilitati genetice). Aceste voci pe care le aud bolnavii schizofreni sunt vocile parentale ale parintilor "monstri". Desigur ele au un mesaj distorsionat, exagerat si uneori tintit. "Ucide pe cutare" aude bolnavul in mintea sa. Bolnavul l ucide dar el de fapt ar vrea sa ucida pe mama sa sau pe tatal sau asa cum mic fiind se razbuna pe jucariile cumparate de parinti distrugandu-le. E o foarte mare diferenta intre modul in care un parinte nevrotic, posesiv, impostor afectiv cumpara o jucarie copilului sau si cel in care o face un parinte care-l iubeste autentic pe copilul sau. Mai tarziu, parintele fals, nevrotic, va avea in copil propria sa imagine. Parintele se va lupta cu raul din el pe care l-a semanat fara sa vrea in copilul sau. Cand vedem la stiri parinti btui de copiii lor, putem fi siguri ca avem de a face cu parinti normatori-grijulii negativ, care l-au posedat la maxim pe copil.

Sindromul de atentie deficitara (desi are o componenta genetica, nu se poate nega in cele mai multe cazuri "contributia" psihologica a prinilor) Copilul mic la varsta de 1-2 ani poate fi observat dac decide sa faca ceva cautand mai intai din priviri permisiunea parintilor sau pur si simplu actioneaza spontan. Daca mama e anxioasa, daca emite non verbal doar interdictii, e firesc pentru copil sa fie speriat, sa percepa mediul incojurator ca primejdios pentru sine. El cauta in privirile viitor parintilor adult permisiunea invins, "daca depenent fac asta, de voi pi ceva"? altora. In primul caz posibil sa avem de a aface cu un copil adaptat negativ, cu un parerea

In al doilea caz, cand copilul actioneaza spontan, posibil sa avem de aface cu un copil natural, facut din dragoste, care va ajunge patronul celui dintai, facut din plcere.

Unii copii, cu o structura mai slaba, sensibili, devin atat de preocupati sa isi multumeasca parintii, atat de dependenti de permisiunile acestora incat atunci cand vin la scoala in clasa I, nu se pot concentra pe nimic. Lipsesc permisiunile parentale. Acesti copii au si acasa atentia deficitara, circuitele lor cerebrale sunt parazitate de interdictii argumentate violent (Stai aici, sa nu te misiti de aici!; iesi afara si sa te intorci inapoi cand nu o sa-mi mai vorbesti asa "Sa nu mai vii acasa daca nu ai 10 la materia X" fraze spuse de mame unor copii de 3 - 4 - 12 ani) Cum sunt parintii lor mai acestor ca tarziu copii? Persoane voie severe, nici pe autoritare, sa baza posesive, acaparatoare, care nu sufera contraziceri, dar si anxioase, incat copilul percepe din atitudinea Asa apar nu copiii are respire. subiectiva.

astmatici,

alergici,

Copiii cu structura extroverta se vor descurca mai bine in medii familiale cu interdictii. Vor prelua modele exterioare. Cei introverti vor executa cu mare zel poruncile parentale negative toata viata. Solutia supap, perpetuarea lanului familial patologic: "Voi face si eu copii ca sa am in sfarsit asupra cui sa imi exercit autoritatea". Firul generaiilor bolnave se va rupe atunci cand apare un copil foarte slab care nu mai apuc s devin printe pentru ca decompenseaz psihiatric foarte devreme. Cum nva copilul s triasc, s simt o situaie Familia A. Cand apare o situatie dificila, intr-o familie parintii se ingrijoreaza, se lamenteaza la vecini si nu fac nimic. Copilul de 5 ani care asista invata "cand am greutati ma ingrijorez si nu fac nimic sa le rezolv".

Familia B. In alta familie, parintii se indurereaza si se simt inadecvati. Copilul invata "cand dau de greu, ma indurerez si realizez ca nu sunt bun de nimic, prin urmare nam cum sa rezolv problema". Familia C. Parintii cand au probleme se infurie si se iau la bataie; copilul intelege

cand am probleme ma infurii si-i bat pe cei care imi stau in cale, iar de nu pot, sparg tot. Familia D. Parintii raman calmi si spun: "sa discutam impreuna ce putem face ca sa rezolvam problema". Din familia D va iesi un manager care recurge la brainstorming. Din celelalte familii vor iesi invinsii, cei care se vor bucura daca apuca sa munceasca in firma managerului din familia D 8-12 ore/zi pentru un salar cat sa le ajunga de haine si mancare, exact cat le ofereau parintii lor "minunati" pe care i-au si copiat de model perpetuand lantul de persoane non-reale. Managerul insa, va avea un venit mult mai mare, venit cu care va cumpara mule jucarii pentru sine (plasme de 150 cm diagonala, Q7, vila la munte, etc) asa cum -i cumparau parinii si cand era mic jucaria dorita de el in timp util. Prin urmare managerul are mare grija de Copilul din el care a ramas natural si spontan asa cum se naste fiecare copila. Pe cand ceilalti vor avea grija de copilul inrobit din ei (care primea rar o jucarie si nici atunci nu putea sa si-o aleaga el). Exemple de vise transmise de catre inconstient cu mesaj spre constient: Un -ca -ca -ca face hainele acasa (parazitare a se cazut copil care este ineaca de pe bloc are porunca lovit intr-un si a "nu trai", de ru murit, de in vis a vointei si "nu exista" mare moment in va visa si care se repetitiv: triaj tulbure trezeste rusine: gandirii). tren intr-un

Un copil care are poruncile "nu gandi" nu reusi, gresete va visa situatii in care se - se viseaza fara haine in mijlocul unei multimi de exemplu pentru ca si-a uitat - rezolva-ti situatia emotionala (conflictul intrapsihic): "un adult ginere, locuieste la socri care il urasc, iar partenerul nu-l iubeste (casatorie din interes) poate visa ca vrea sa isi faca lipsa mare, cauta un WC dar cand intra in el nu poate pentru ca pe jos si pe scaun e plin de rahat. Visul transmite mesajul "esti in rahat, iesi afara!" El insa alege sa ramana in rahat cu conditia de a deveni agresorul tuturor din familie.

Declaraii de "dragoste" printe - copil O serie de prini intelectuali la prima generaie, obinuiesc s spun copilului lor (sau legat de acesta) urmtoarele fraze: 1. Mi-am fcut o prioritate din copil si realizarea acestuia in viata. 2. Ti-am creat toate conditiile sa devii om mare (cand e vorba de dorintele parintelui) (ti-am creat toate conditiile sa ma multumesti pe mine ca parinte pentru faptul ca iti asigur existenta fizica) 3. Eu nu iti satisfac tie capriciile (cand e vorba de dorintele copilului). 4. Iti pun la dispozitie tot ceea ce ai nevoie ca sa te realizezi in viata (corelat strict cu dorintele parintelui) 5. Am decis sa ma sacrific pentru tine copilul meu, de aceea te-am adus pe lume, ca macar tu sa fi fericit in locul meu (sa realizeze in viata tot ce nu a fost capabil parintele). 6. Eu am fost ca tine, tu nu ca mine, asa ca taci din gura. 7. Te-am luat de la tigani pentru un ciur de malai si daca nu esti cuminte, te dam inapoi! 8. Sa mori cu 15 minute inaintea mea pentru ca nu esti in stare de nimic. 9. Sa nu mai vii acasa fara nota 10 la materia X. 10. Sperm s avem i noi cu cine ne mndri iar la btrnee s aibe cine s ne dea i nou un pahar cu ap. Asemenea "perle" de iubire fac parte din ceea ce se numeste "iubire" posesiva (copiii facuti pentru parinti). Aceste "perle" sunt adresate copiilor care nu au fost facuti pentru ei inii ci pentru orgoliul printelui. Acesti copii nu exista pentru printe decat in masura in care pot deveni ceea ce si-ar dori parintele, ceea ce e o fata morgana, parintele va fi mereu multumit de sine si nemultumit de copil. Iubirea posesiva nu e iubire, e posesie si reprezinta o forma de sclavie. Ea se practiva la natiunile care provin la origine din generatii de sclavi, nu dintr-o familie unitara, tribala. Cum se cresc copiii (ca principiu)

Copiii se cresc cu o hain i multe jucrii. Jucria e bucuria sufletului (iar sentul vieii este bucuria sufletului), bucurie care nu conteaz pentru printele lipisit de dragoste, cel care i formeaz infinite "priorii" din copil. Copiii neiubii sunt crescui cu o jucrie i multe haine. Hainele se pot folosi si la anul, sau de catre fratii mai mari, iar jucaria oricum se rupe, de ce am cumpara mai multe? Sau de ce am cumpara chiar jucaria pe care si-o doreste copilul? Sa cumparam jucaria care nu am avut-o noi cand eram mici, sa ne proiectam sinele nostru plin de frustrari in copil, sa distrugem identitatea copilului si sa ne clonam pe noi in copil. Copiii care nu au avut jucarii suficiente in copilaria lor, devin compulsivi in achizitii si posibil ca isi vor transforma proprii copii in jucarii. S-a constatat in realitate ca acei copii care s-au jucat cel mai mult in copilarie, devin adultii cei mai echilibrati emotional. A se vedea ce adulti produc tarile orientale, aproape psihotici, si ce adulti produc tarile scandinave. In tarile scandinave, educatia scolara pune accentul pe relationarea intre copii, pe gandire. Exemplificare negativa: intr-o scoala estica (romaneasca) profesorul il face pe un elev tampit, pe altul cretin, pe altul destept si pe altul geniu, apoi se duce 10 minute la cancelarie. "Tampitul", cu "cretinul", cu "desteptul" si cu "geniul" se iau la bataie, din invidie. Cand profesorul soseste, se mira de ce. A nu oferi nimic unui copil, inseamna a-l trimite impotriva lumii, a-l face potrivnic. A-i oferi totul, inseamna a-l ndeprta de lume, a-l face insensibil. Autoritatea O educatie buna presupune: 1. Autoritate (respectul copilului fata de parinte, care se castiga) 2. Consecventa (opusul ambivalentei, generatoare de mesaje schizoide) 3. Reflecie (gandesti pentru a constata care e solutia optima) 4. Dragoste (intelegerea celuilalt in realitatea lui, venirea in intampinarea nevoilor reale ale celuilalt). Cineva care nu castiga interlocutorului respectul nu poate educa ok. A avea autoritate reala in fata copilului este tot aceea cu a-i castiga respectul (adica cel

care are autoritate reala si deci ii castiga respectul, va fi parintele pe care copilul tinde sa il asculte si sa il imite). De aceea, "autoritatea cu bataia" nu e valabila, pentru ca aceea nu e autoritate veritabila, copilul nu asculta din respect, ci din teama, deci este frica, nu respect. Intr-o familie tatl e cel responsabil cu autoritatea, regulile, mama e responsabila cu transmiterea modului in care simti sentimentele. Daca tatal e dictator si mama nevrotica, histrionica, copilul va avea oroare de autoritate iar viata sa emotionala va tinde spre haos. Comunicare schizoida Consilierul intreaba parintele unui adolescent consumator de droguri in prezenta acestuia: De ce credeti ca se drogheaza fiul dvs.? Raspunsul tatlui: Nu stiu, eu muncesc! (fiul va intelege copilul se drogheaza pentru ca nu munceste ca mine!, un repros subtil si indirect). Consilier intrebare: Credei c ai ignorat sentimentele si dorinele copilului? Parinte raspuns: Da` de unde, i-am creat toate condiiile!(.s m mulumeasc pe mine) .Totul se reduce la sinele parintelui. Sinele fiului nu exista pentru parinte. Perceptia inconstienta a fiului va fi ca el are dreptul s existe doar in conditiile in care ar deveni ceea ce isi doreste parintele. Lucru imposibil, iar daca s-ar intampla, brusc nu ar mai reprezenta nici o semnificatie pentru parinte, pentru ca acesta si-ar propune alte teluri prin copil. Lantul cauzal are motivatii care nu sunt comune pentru parinte si fiu, parintele doreste sa se despagubeasca pentru ceva prin fiu. Fiul alege inconstient sa isi apere sinele de parazitarea dorintelor parintelui prin consum de substante (dar poate fi la fel de bine si o sinucidere, o fuga de acasa, un refugiu in delicventa, o psihoza). Frati rivali, frati autentici

In conditiile in care ntr-o familie se fac diferente intre copii, sau intre copilul unic si copiii altor familii (il compara), pot aparea urmatoarele situatii:

Atunci

cand

exista

frati

in

familie

- cel mai mic dintre frati ca varsta emotionala (si nu biologica neaparat) sau cel mai devalorizat (adesea fratele mai mare) poate ajunge sa isi invidieze celalalt frate, chiar sa il urasca si sa se plaseze pe o pozitie de rivalitate cu acesta - cel mai mare poate capata deprinderea de a juca "Uite, eu te invat, si atat te voi invata pana te vei considera suficient de inferior mie si eu suficient de superior tie (lucru care va evolua in spirala)". Simbolic, rivalitatea intre frati este descrisa in Biblie prin povestea lui Cain si Abel. In realitate, persoanele tip Cain, sunt preocupate sa isi desfiinteze adversarii reali sau imaginari emind stroke depreciativ conditionat/neconditionat. Fratii rivali sunt cei care sunt situati de parinti pe pozitii inegale, unuia neacordandu'i'se dreptul la existenta, celuilalt acodrdandu'i'se conditionat.

Atunci

cand

nu

exista

frati

(doar

copil

unic)

Chiar daca nu exista frati, insa parintii isi vor compara mereu copilul unic la modul negativ cu alti copii, acesta se va percepe mereu intr-o relatie de rivalitate cu toti ceilalti copii. Acest copil va fi batausul scolii sau victima perpetua datorita agresarii celorlalti. Daca e baiat, ca adult posibil sa devina negativist, sau dependent de jocul "kick me loveste-ma" (se va purta mizerabil cu ceilalti, mai ales cu partenerele pentru a se razbuna pe mama dar in final va pierde mereu relatiile ajungand singur si depresiv). Daca e fata, poate ajunge din invidie ca adult sa isi abuzeze sotul pentru ca acesta sa o valorizeze pe ea in asa fel incat sa nu mai aiba complexe sociale si materiale fata de fostele sau actualele sale colege de generatie. Cand barbatul se va satura de acest abuz, este posibil ca sa paraseasca relatia, iar ea isi va confirma principiul din script, "toti barbatii inseala". O fetita invidioasa poate juca mai tarziu in viata "te-am prins ticalosule" (asta in cazul in care barbatul se revolta sau devine la randul lui insuportabil). In conditiile in care ntr-o familie nu se fac diferente intre copii, sau intre copilul unic si copiii altor familii (nu il compara cu altii), apar mai frecvent indivizi care se vor comporta inconstient in relatie cu ceilalti de pe pozitie de egalitate. Intrucat oamenii sunt considerati "frati" intre ei de catre diferite sisteme filozofice sau religioase, se constata ca oamenii educati intr-un mediu familial fara conditionari, comparaii i desfiintri ale identitii, se vor comporta de la sine ca niste "frati" cu ceilalti, chiar daca nu au acelasi tata. Desigur, o contributie o are si structura individului, privit la modul extrem, dar hotarator pentru evolutia in viata a oricui dintre noi este educatia in familie. Cunoscand aceste situatii la modul constient, ne putem schimba comportamentul, renuntand la jocurile patologice de desfiintare a "rivalilor", pentru ca acest comportament vine dintr-un sentiment parazit, ura din invidie (si nu ura pe actiunea individului).

Ce este fiecare membru in familiile fara sentiment (scriptul de proxenetexcroc, prostituata)

1.Pentru sotul fara sentiment copilul va fi o garanie c-i rmne <<prostituata nepltit - sotia>> n cas i nu va fi nevoit s devina clientul prostituatelor. Trei copii e mai sigur decat unul sau doi. 2.Pentru baiat, mama fara sentiment e "trfa rmas nerecompensat", vesnic nemultumita de tariful incasat, pentru ca baiatul a ales alta "tarfa", sotia (aceasta e soacra poama acra). 3.Tatal pentru baiat e "cel care poate totul, stie totul" iar baiatul e "cel care nu poate nimic, nu stie nimic". 4.Pentru fiic, tatl e patronul, proxenetul camuflat in parinte, nervos ca fiica vrea sa intre singura pe pia lsndu-l pe tatl proxenet acasa singur si frustrat. 5.Mama e pentru fata, "femeia care poate totul, cinstita si fidela" iar fiica e "tarfa care nu e buna de nimic".

Daca fiica ajunge prostituata se va disculpa: "de ce sa muncesc, mama mi-a dat cu ce sa traiesc, iar tatal m-a facut mereu tarfa". Daca fiul ajunge un ratat alcoolic, se va disculpa: "tatal meu a fost rau si nu mi-a dat nimic sa-mi fie mai usor in viata. Daca se va descurca in viata, va fi din pozitia de infractor. Altii refuza elegant viata de infractor si se instaleaza pentru totdeauna la azilul de nebuni sau la o mnstire.

Astfel se transmit din generatie in generatie scripturile (scenariile de viata) de infractori, excroci, prostituate, cu permisiunile si instructiunile adecvate de la mama la fiica si de la tata la fiu. Dragostea neconditionala a copiilor pentru parinti e catalizatorul si motivatia acestora de a se autoditruge conform cu programarea parentala negativa. Orice cioara isi vede puiul ei cel mai frumos Si e lebada pe putin. Orice nevrotic isi vede copilul cum nu e in realitate.

Caci dragostea de parinte nu trebuie sa te impiedice sa judeci obiectiv. Faptul ca il iubesti si asa cu defecte, nu inseamna sa te convingi pe tine ca ele nu exista. Insa pesemne daca ar admite ca au si defecte, nu s-ar mai simti capabili sa isi iubeasca cioroiul mic. Si atunci se mint singuri, pentru ca altfel nu pot iubi. Aia de fac asta, sunt dintre cei mai egoisti posibil. Pentru ca in sufletul lor nu incape iubire neconditionata, totul la ei e conditionat de lipsa defectelor. Programarea parental igneasc Mama in varsta de 20 de ani are 2 copii, cel mic de 4 ani, cel mare de 7 ani. In societatea tiganeasca, e timpul ca mama sa se pensioneze iar pensia sa-i fie platita din munca copiilor. "Sa mergeti la cersit ca de nu dracu` va ia!" - porunceste mama celor doi copii ai iei scosi la cersit in intersectie. Cel mare se bga mai tot timpul temperand in fata celui mic si primea intre bani mai frati. multi. "Lasa-l m si pe asta mai mic sa faca si el un ban!" - striga mama celui de 7 ani concurenta Astfel cei doi copii mici sunt programati sa-si asume o falsa datorie (intretinerea parintilor din cersit) achitata intr-un mod necinstit (cersitul) si devalorizant (sunt devalorizati mai intai de parinti si apoi de cei care le dau banii) pentru ei. Modul asta de a programa - pregati pentru viata un copil nu e prezent numai la igani. Cai prini romni nu poruncesc copiilor lor "Sa invei (la scoala) ca de nu dracu te ia!"? Copilul il va "insela" pe parinte abandonand scoala. Asa se explica de ce etnia igneasc din Romania a decazut mult mai mult decat cea din Ungaria. Tiganii cand au ajuns la noi, oricum erau ei lipsiti de principii sanatoase de viata dar si le-au completat si "perfectionat" cu ale noastre asa ca au ajuns ai in psihopatologie.

Comunicarea ambivalent parinte - copil Intr-o zi mama spune bieelului ei: "Tu eti tot ce am mai scump pe lume!"

In alt zi, dup o ceart cu tatl copilului din care mama iese ifonata, i spune bieelului: "Tu eti piatra mea de moar legat de gtul meu". Interpretare: primul enun se contrazice cu al doilea fr ca bieelul s aib vreo contribuie n afar de faptul c exist. Bieelul i poate da injonciunea "nu e bine c exist". Poate deveni stangaci, anxios, permanent stanjenit de propria existent. Primul enun s-ar putea crede c este o dovad de dragoste, nimic mai fals. n gandirea mariana a lui Eric Berne i n contextul de mai sus se traduce astfel: "Stai pe aproape, s nu m lai singur, eu m hrnesc doar din dragostea ta necondiionat pentru mine, pe tatal tau nu-l iubesc si nici el pe mine!" - copilul e pe post de animal de companie (cu riscul ca mai tarziu partenerii de sex opus pentru el sa fie tot niste animale de companie indispensabile - dependenta emotionala). Al doilea enun se traduce astfel: "Daca nu ai exista, as divorta de tatal tau! Asa ca fa bine si te comporta ca si cand nu ai exista, poate ma voi simti mai bine!" Comunicarea ambivalenta parinte - copil apare in familiile unde parintii nu se iubesc si au procreat accidental (din dorinta egoista a mamei). Jocul "te iubesc - te urasc" poate genera tulburari psihice grave copilului pentru ca un copil mic se asteapta la dragoste neconditionata si nu are dezvoltata capacitatea de interpretare corecta a mesajelor ascunse. Tata. Ce se poate spune despre tata, ce e in mintea lui? Tatal e un barbat captiv sexual (ca multi alti barbati) intr-o relatie de casatorie nedorita, fara incredere in sine, bucuros ca un copil va lega mai trainic de el femeia pe care nu o iubeste si care nu-l iubeste. Astfel, va putea sa frecventeze si alte femei, stiind ca are oricand o femeie dispusa sa-l primeasca in asternutul ei, in numele copilului. Un copil in satul asta, alt copil cu alta femeie in alt sat reprezinta tot atatea bordeluri gratuite pentru el. Mama. Care sunt sentimentele ei pentru copil? Instinctul matern nu inseamna iubire. Cea mai probabila atitudine a mamei in relatia cu copilul va fi una de victimizare in doi:"eu nu sunt OK - tu nu esti OK sau "oamenii ca noi nu au pe nimeni pe lumea asta, dar nu e cazul nostru, caci noi ne avem unul pe celalalt!" Ar fi frumos sa fie asa, dar enuntul doi o contrazice si confirma ca instinctul matern nu e iubire. Cu injonctiunea "nu exista" dat copilului i cu relatia de dependenta emotionala

bolnavicioasa care o cultiva cu el, acest gen de mama isi condamna copilul la tulburari de comportament si la relatii instabile mai tarziu. Solutia: divort si psihoterapie pentru mama, daca partenerul e irecuperabil pentru relatie. Si cel mai probabil ca e irecuperabil. Sentimentele care nu au existat la inceputul relatiei nu vor apare pe parcursul ei. Copilul devine victima sigura in postura sa de tampon iar mai tarziu de paratrasnet al celor doi. Cum (si cand) ajunge ascultarea de parinti o actiune schizoida (cu ruptura de identitate)

"Eva m-a pus sa musc din mar, ea e de vina" - spune Adam. "Nu conteaza, ti-o tragi si tu pentru asta" spune Dumnezeu.

Sa detaliez. Adam de fapt vrea sa spuna "Uite, eu am urmat o ispita (directiva), ma poti scuti de pedeapsa? As fi incantat sa o pedepsesti doar pe ea (Eva)." Cum e in realitate. Parintele spune copilului fa cutare sau cutare lucru (care implica destinul personal al copilului), adica "te duci sa faci scoala aia ca asa o sa ajungi bine", "iti alegi partenerul ala de viata ca e de neam bun, ce vrei tu e de neam rau", "fa cutare meserie ca asta iti aduce bani si faima nu nimicurile care le-ai ales tu" etc. Copilul asculta. Evident ca nu va fi fericit, poate va claca psihic, poate nu (poate va agresa ca sa compenseze, sau va dezvolta compulsii). Vine vremea cand isi va da seama cine l-a impins pe un drum gresit. In momentul ala se intoarce si da vina pe parinte. Atunci intervine ruptura de identitate. Parintele a spus "fa asa", copilul a executat iar apoi a dat vina pe altcineva fara a-si mai asuma nici o responsabilitate. Nu conteaza ca putea sau nu sa se opuna copilul, e o reactie schizoida sa dai vina pe general pentru ca ai executat ordinul. Ca soldat daca ai comis crime de razboi mergi in streang impreuna cu generalul care ti-a dat ordinul. La fel in familie, parintele a dat ordinul, copilul s-a executat pe sine, e mort-viu pentru ca traieste teleghidat de parinte dar da vina pe parinte. Nimeni pe lumea asta, nici psihiatru, nici psihilog, nici vecinul nu va fi solidar cu executantul.

Deci, ruptura de identitate intervne aici: parintele emite ordinul -> copilul executa -> copilul da vina total pe parinte . Sunt doua persoane care intervin in procesul patologic, unul da ordinul, altul executa iar in final vina revine unuia singur. Nu e logic. Vina apartine amandurora si impreuna isi vor lua pedeapsa (boala psihica). Copilul asculta nu doar pentru ca nu are alternative ci si pentru ca a fost comod (a primit conditionat unele lucruri care si le-a dorit, a fost mituit. Ruptura de identitade mai intervine si in faptul ca alegand sa implinesti dorinta existentiala a parintelui, renunti la tine. Cum poti pretinde ca esti tu insuti daca practici meseria aleasa de parinte sau convietuiesti cu partenerul ales de parinte? Aici e partea schizoida, ca cel care a ales nu participa la actul existential, nu practica meseria respectiva, nu traieste cu respectivul partener. Cei doi care comit asemenea acte schizoide, parintele + copilul se numesc familie schizoida. Daca copilul e slab poate face schizofrenie.

Cu totul altfel stau lucrurile in agresiunea fara motiv practicata de parinte asupra copilului. Copilul participa tot la o actiune schizoida (el e obligat sa duca in spate ce nu poate duce parintele) dar e fortat, obligat, executat fara putinta de a se opune. Exista tati care si-au violat fiii in fund, sau le-au ars degetele la aragaz pentru greseli minore (ce copil poate sa stea linistit cand are atata energie de cheltuit?). Trauma e mare, copilul nu intelege de ce trebuie sa preia defularea parintelui. Pentru a rezolva asemenea cazuri cred ca e nevoie de cativa ani in psihoterapie. Parerea mea sincera e ca e nevoie de grup de sustinere pe termen lung in asemenea cazuri. Agresiunea fara motiv si la locul nepotrivit e schizoida pentru ca se datoreaza unei proiectii. Tatl umilit la servici se razbuna acasa asupra copilului su (il bate din nimic) ca si cand s-ar razbuna pe seful sau care l-a umilit. Ruptura de identitate si locaie e aici: eful de la locul de munca/copilul de acasa. E foarte usor sa faci proiectii schizoide, si comod. Un copil istet si maricel pricepe lantul asta de agresiune. Altii nu si l transmit mai departe, agreseaza pe altii sau pe ei insisi

(depresia). Depresia e autoagresiune. Starea eului de Parinte paranoic iti agreseaza starea eului de Copil iar starea de Adult nu se dezvolta decat partial sau deloc. Comanda parentala dublu schizoida (cu ruptura de identitate)

Invata (ce vreau eu) ca pentru tine inveti (spune parintele adolescentului de 14 ani cand sa incepe urmeze liceul). neapartinandu-i). Copilul invata dar nu face nimic cu invatatura dupa liceu (decizia de a alege ce drum Parintele se simte frustrat: "ei, acum ce le spun eu vecinilor cand ma intreaba de tine?" (raspunsul ar fi: "O sa le spun ca am dorit sa ma folosesc de imaginea ta pentru a-mi rezolva complexele de inferioritate in fata lor", dar, parintele se spala pe maini si cere explicatii pentru esec copilului, nerealizand ca drumul pe care copilul a avut esec nu a fost aled de copil).

Comanda e dublu schizoida, pentru are doua rupturi de identitate (una la inceputul programarii, 1. Parintele alta spune ca la decizia final luata cand de el i vine apartine bilantul): copilului.

2. Esecul apartine in final copilului desi deciziile au apartinut parintelui biologic. Desi copilul e facut sa creada ca munceste doar pentru realizarea personala de sine, e foarte important pentru parinte a se putea lauda cu realizarea copilului sau. Concluzie: copilul munceste, invata pentru realizarea de sine a parintelui (pentru ca drumul copilului e stabilit de parinte care are nevoie in final sa se simta valorizat prin copil). Daca are esec, parintele cere copilului sa-si asume esecul ca si cand deciziile ar fi apartinut copilului (exact cum a facut Hitler la final). Parintele refuza asumarea responsabilitatii propriilor decizii daca copilul are esec in executarea lor. De aici copilul invata inconstient lipsa simtului responsabilitatii. Logica parintelui mercantil schizoid functioneaza asa: "meritele tale sunt datorita

mie

iar

greselile

mele

sunt

datorita

tie".

Doua momente sunt importante pentru parintele mercantil, scandenta si bilantul. Scadenta e momentul in care copilul incepe sa execute directivele partentale. Bilantul e momentul cand trebuie sa dea socoteala de rezultat pentru ca, prin rezultat, parintele se despagubeste pe sine moral in fata vecinilor. Comenzile parentale schizoide si cele disjuncte stau la baza psihozei multor adolescenti ascultatori de parinti. Comenzi parentale cu disjunctii (cu 2 enunturi contradictorii) pot veni de la acelasi parinte sau de la ambii, tata spune "fa asta ca de nu vei ajunge ru" celalalt, mama spune "nu esti capabil sa faci ce vrea tatal".

"Daca nu faci ce spun eu o sa ajungi tare rau, dar incerci degeaba sa faci pentru ca esti prea prost ca sa reusesti".

Comanda cu disjunctii vine cumulat de la ambii parinti atunci cand ei se urasc. Ea vine de la acelasi parinte cand parintele respectiv se uraste pe sine. (cei care se urasc pe sine ajung sa se contrazica in asa hal ca nu-I mai asculta nimeni decat tot cei cu sentimentele de sine tulburate).

Bataia e un lucru "bun" pentru copiii cu un IQ ridicat care astfel se trezesc singuri la realitate "parintii nu ma iubesc, m-au facut din placere, de aceea ma bat, trebuie sa ma rup afectiv de ei". Bataia devine un mod de intarcare, singura modalitate prin care parintele inseala din nou copilul fiind seductia (daca copilul e naiv). Fara bataie (doar cu agresiune verbala), greu un copil poate ajunge sa constientizeze sentimentele parintilor sai. Bataia e un mod inconstient prin care parintele spune adevarul copilului sau, adevar care il poate salva pe copil din capcana dependentei de parintii care de fapt nu-l doresc. Cei mai periculosi parinti sunt cei seductivi, manipulatori, care nu-si bat copiii si care le dau comenzi schizoide/disjuncte. Un parinte inteligent cu sentimente autentice, la fel ca si un sot inteligent nu-si va bate

copilul / sotia pentru ca mintea constienta gaseste solutii. Bataia e o reactie venita din inconstient si e ultimul argument al celor cu porunta nu gandi. Gandirea vine din actiunea de a reflecta, iar rabdare pentru reflectie au doar cei cu dragoste de sine si de familia personala. Cand nu exista dragoste, nu exista motivatia de a reflecta la cum e mai bine pentru celalalt ci automat la cum e mai bine pentru mine indiferent de celalalt sau nici macar cum e mai bine pentru sine, intervine abandonul de sine. Sinele compliant, tulburari de identitate (sursa http://www.roportal.ro/discutii/index.php? s=&showtopic=33566&view=findpost&p=988316 ) Eu cred asa: esti un copil crescut bine, dar fara prea multa afectiune, si ca orice copil crescut in asemenea balamuc ca cel pe care-l descrii, a trebuit sa faci fata cumva. Ca sa nu te pasca nebunia, inexistenta, moartea. Una peste alta nu ti-ai ales caminul si a trebuit sa te descurci cum ai putut ca sa supravietuiesti la cap. De obicei, cand un astfel de copil trebuie sa fie ce vrea mama, ce vrea tata, ce vrea bunica si niciodata ce vrea el, cand un astfel de copil nu a primit niciodata vreo farama de intelegere fata de sentimentele si emotiile lui, fata de autenticitatea lui , lumina lui interioara de om, la un moment dat , se zice ca el dezvolta un sine fals, altul decat cel adevarat (care nu mai poate face fata deprivarii). Acest sine fals este compliant, este ceea ce vrea sa fie mama, bunica, tata si , mai apoi, restul lumii din jur care incearca sa modeleze omul dupa nevoile personale. Pe masura ce omushorul traieste cu acest sine compliant, uita de propria autenticitate, se pierde in ganduri despre trecut, viitor, niciodata despre prezent, mananca ca mecanism de coping si de mentinere in viata reala, e deprimat , sta neras, nu se spala, refuza sa faca lucruri "neplacute" care il pot urca in sus pe scara sociala, pentru ca, de fapt, ce rost are? Sa depun un efort sa inteleg analiza matematica pentru ce? Ca sa am grija de bunica? Problema e ca pe masura ce inaintezi in varsta, Wishfullife, te indepartezi tot mai tare de tine, daca nu faci un efort sa te regasesti, iubesti pe tine. Esti amenintat de catre tine insuti sa ramai invartindu-te in cercul vointei celor din jur.

Ai calculator, ai google, treci la treaba. Fa exercitii de constientizare, surprinde-te cand cazi in self absorbtion, cauta cauze, cauta ce ti se potriveste, trebuie sa reusesti. Trebuie. Majoritatea copiilor mici, datorita extremei lor vulnerabilitati, cred ca nu pot supravietui fara un parinte , ingrijitor protectiv. De aceea, daca tati sau mami agreseaza violent copilul, acest fapt creeaza un conflict cu convingerea copilului , in ceea ce priveste necesitatile pentru supravietuire. Copilul rezolva confictul creand in mintea sa o scindare disociativa , ceea ce ii permite unei parti din el "sa nu stie" despre eveniment si astfel continua sa creada ca are un parinte protectiv, in consecinta motiv sa supravietuiasca. Acelasi tip de conflict apare cand o persoana este confruntata cu o nevoie absoluta de a functiona si inca este prea coplesita de impactul traumei ca sa o faca, sau cand o persoana atasata de standarde morale inalte este fortata sa participe la activitati de conflicte "neimaginat". victimelor lor. Agresorii ce inteleg mecanismul disocierii pot crea in mod deliberat asemenea Fiecare din aceste situatii va genera victimei o nevoie intensa de a nega ca evanimentul a aparut vreodata , ceea ce va crea invariabil zidul disociator dorit de agresori. Acestia pot fi siguri ca victima va fi adanc implicata in a nu darama zidul pentru ca aceasta ar insemna sa se confrunte cu realitatea de neindurat a propriilor emotii. ........................................................................... (sursa http://www.roportal.ro/discutii/index.php? s=&showtopic=37046&view=findpost&p=1202765 ) Un copil in general isi iubeste neconditionat parintii, indiferent ce i-ar face. Pe de o parte nu are unde sa fuga (poate doar in mintea lui) caci este obligat sa locuiasca cu parintii, iar pe de alta parte, exista o perioada in viata copilului, cam intre 7 si 12 ani, cand el se judeca in functie de reactiile celor din jur pe criteriul bun-rau. Adica, pentru el e atat de important sa fie considerat un copil "bun", incat se supune de obicei neconditionat autoritatii. In adolescenta, el inca este dependent de parinti, inca nu isi poate asuma complet

resonsabilitatea pentru viata lui. Mai ales daca a fost conditionat sa fie supus, sa-si idealizeze parintii (iar un adolescent are o mare nevoie sa idealizeze persoane). Santajul vine in relatie mai ales, nu cu obiecte, ci cu iubire sau, mai bine zis, lipsa ei. In fiecare zi, chiar si ca adulti ne lovim de asemenea santajuri, uneori extrem de subtile. In ce priveste agresiunea fara motiv, si aici e complicat si n-are nici o legatura cu inteligenta, ci cu multi alti factori. De exemplu, o fata e batuta cu cureaua des, de cate ori e "obraznica", de tatal ei. In acelasi timp, exista perioade, care apar poate chiar mai des, cand tatal e de-a dreptul seducator. Ii spune ca o iubeste, o rasfata, o face sa rada, se joaca cu ea, e afectuos. Fetita atunci incearca sa ignore bataile pentru a pastra doar ce e mai bun in relatia ei cu tatal. Exista multe scenarii posibile. 1. Considera ca merita sa fie batuta. Asta ar fi sursa unui masochism ulterior. 2. Va ramane cu ideea ca iubirea inseamna doua extreme: sadism si extaz. Atunci isi va alege un partener care ii infrange vointa, oferindu-i in acelasi timp si momente de tandrete (pentru care ea plateste cu varf si indesat - vezi islamistii extremisti). 3. Daca, printr-o bafta, se poate compara cu alti copii care nu sunt batuti, atunci va inceta sa-si idealizeze tatal si sa-l vada mai aproape de realitate. 4. Va ramane tot timpul complet dependenta de parerea tatalui ei si de el in general, nepremitandu-si sa se daruiasca nici unui alt barbat, pentru ca inconstient isi interzice sa fie "obraznica". 5, care este de fapt un 1 extrem, leaga iubirea de agresiune fizica, faimosul, "ma bate pentru ca ma iubeste, deci nu-i sunt indiferenta". 6. Poate sa dea vina pe mama ei pentru ca tatal o bate (mama il pune, fantasmeaza ea ca fetita) si de aici apar iarasi nenumarate traiectorii posibile in viata. Pur si simplu, felul in care un copil se dezvolta psihic depinde de o multitudine de factori. De mediu, dar si intrapsihici. De cat de legat e copilul de realitate, de capacitatea lui de a simti ambivalenta, de cat de puternica e nevoia lui de relatii sau de autonomie (de pilda, copilul isi poate "inlocui" afectiv parintii cu cei de aceeasi varsta, mai ales in adolescenta), de curiozitate, de capacitatea lui de a iubi, de capacitatea de a se exprima prin joc, desen etc, foarte mult si de sensibilitatea pe care o are (de exemplu sa simta ca agresiunea nu i se adreseaza lui personal), de

cat de constient e de diferenta intre ganduri sau afecte si actiuni (sa nu se simta vinovat pentru ceea ce gandeste sau simte, ci doar pentru ceea ce face) Si cred ca nu-mi ajung zece pagini sa enumar toti factorii. Iar daca ii mai pun si pe cei de mediu (cum reactioneaza mama, bunica, doica cand copilul e batut, are cu cine vorbi despre asta, are vreun profesor de incredere, exista copii in jur care nu sunt batuti, exista campanii tv care l-ar putea pune pe ganduri etc), mai adaug inca vreo cateva. Educatia romneasc Invata (ce si cat vreau eu) altfel vei ajunge boschetar - spune mama baiatului ei (dorinta secreta, inconstienta a afectului mamei e ca baiatul ei sa ajunga boschetar "sa ajungi boschetar daca nu faci cum spun eu" - un fel de blestem care poate deveni principiu de script). Dac copilul s-ar opune n mod consecvent, ndemnul "nva ca s nu ajungi boschetar" poate devini n gura printelui "s ajungi boschetar atunci dac nu vrei s nvei", moment pe l i atepta Micul Avocat din copil pentru a-i confirma suspiciunea privitoare la condiionarea negativ din ndemnul care de fapt ascunde un ordin, o porunc condiionat de nemplinirea unui blestem. Invata (ce si cat vreau eu) altfel vei ajunge tarfa la coltul strazii - spune tatal fiicei sale (dorinta secreta, inconstienta a afectului tatalui e ca fiica lui sa ajunga prostituata, "sa ajungi prostituata daca nu faci cum spun eu"). Unii copii nu pot sa invete cat si ce vrea parintele iar decizia lor interna, inconstienta, va fi de a ajunge boschetari sau prostituate ascultandu-si cu dragoste parintii, profesorii, tutorii. * Logica nevroticului: O femeie nevrotica aflata in impas financiar declara ca nu are de gand sa se prostitueaza pentru ca nu e tarfa, mai bine fura dintr-un magazin sau excrocheaza niste batrani cu economiile de o viata. * Copiii iubiti nu pot fi mintiti. Copiii amagiti si sedusi de parinte in scopuri care tin de dorintele si frustrarile parintelui sunt victimele de mai tarziu din societate (victimele excrocilor, politicienilor meschini, etc).

* Unii au atata incredere in sine incat o distrug pe a celorlalti. (increderea in sine mentinuta prin parazitarea identitatii celorlalti, prin jocuri in triunghiul dramei de pe pozitie dominanta, agresiva) * Agresorul e pervers cu victima si victima devine perversa cu ea insasi. Atitudinea fa de prinii non OK (daca au fost malefici in educatie, daca mai traiesc si suntem in preajma lor, care ar trebui sa fie atitudinea noastra in relatia cu ei?) Bah, odata mergea unu cu masina pe o strada si a vazut o groapa in mijlocu drumului. si a inceput sa o claxoneze, sa se dea la o parte din calea lui. si nu a putut sa accepte existenta gropii. si nu a trecut mai departe. si acolo a ramas. bah, poti sa ganditi si te superi pe voi mai o groapa ca putin superficial. e in mijlocu drumului ?

daca eu am probleme acuma, datorita scriptului creat/implantat de parintii mei care au fost "..." , atunci, hai sa ne punem intrebarea: dar ei de ce au fost/procedat asa ? pt ca asa au primit mostenirea de la parintii lor. e acelasi joc care se repeta. diferenta dintre mine si parintii mei este ca eu imi dau seama de ceea ce se intampla. sunt constient. SUNT CONSTIENT.

nah, parintii neau facut mult rau etc. dar ei in schimb nau fost constienti de asta. e ca si cum teai lua la cearta cu groapa sa se dea la o parte. of cors, asta nu e o scuza pt a le tine partea. ei sunt [daca mai traiesc] fiinte umane, beneficiaza de o scanteie de constiinta dar nu au dezvoltato. puteau sa devina constienti de scriptu / [programarea] implantata de parintii lor? puteau. de ce nau facuto? factorii genetici, mediu, comunism, saracie, nu traia berne pe vremea aia etc. ETC.[toate sunt scuze si aruncarea responsabilitatii] DAR asta e problema LOR si daca e problema lor, atunci nu e a mea. si de asemenea, ei sunt responsabili pt ce mi-au facut. si ce viata au avut. si cum/unde au ajuns la batranete.

CHIAR deci

DACA

au

trait si'o

inconstienti,

adormiti.

robotei. merita.

[daca vreau sa aprofundez "de ce nu sau salvat parintii mei" asta e alta discutie care ma indeparteaza de ADEVARATA problema] dar mi se pare fara rost sa PIERD timpu sa ii acuz, sa ii critit la nesfarsit ca au fost asa si pe dincolo etc. au trait ADORMITI. au actionat ca niste roboti PROGRAMATI. iar eu mas centra pe solutie, nu pe problema. as putea recursiv sa dau vina pe parintii parintilor [bunici] ca din cauza lor etc... centrarea pe solutie este: sa plec de langa ei, sa ma salvez, sami curat scriptu, sa devin CONSTIENT. etc [asta e la fel, alta discutie] INVATAREA POZITIVA A COPIILOR (valabil si pentru adultii care..nu au crescut mari) 1. Ignorati manifestarea unor sentimente inadecvate 2. Recompensati manifestarile emotionale adecvate 3. Invatati-i sa-si modifice pretentiile in preferinte 4. Ajutati-i sa vada situatiile la dimensiunile reale, nu catastrofice 5. Ignorati-l cind se vaicareste 6. Nu il criticati excesiv, dar aratati-i comportamentul gresit 7. Incurajati-l sa ia singur decizii si sa-si asume consecintele 8. Invatati-i sa-si exprime sentimentele si dorintele ( nu le anticipati) 9. Nu-l invinovatiti pentru modul in care va simti 10. Nu le dati sfaturi si nu rezolvati problemele in locul lor, dar dati-le sugestii pentru modul in care si-ar putea rezolva problemele de viata 11. Puneti in evidenta avantajele aminarii placerii imediate in beneficiul cistigurilor de lunga durata. 12. Lasati copiii sa-si rezolve singuri certurile dintre frati sau prieteni 13. Invatati-i sa-si identifice succesele partiale zilnic 14. Incurajati-i sa-si asume uneori riscuri acceptabile: a face ceva e mai important decit a incerca sa faci lucrurile perfect( Ellis) 15. Preveniti-i in legatura cu pericolul de a cauta mereu aprobarea si iubirea celorlalti 16. Ajutati-i sa reziste la tachinari (jignirile nu au nici o putere asupra mea) 17. Iinvatati-l sa gaseasca placere in cele mai mici lucruri 18. Confruntati-l cu propriile temeri 19. Ajutati-l sa gindesca in termeni de optiuni si alternative, mai degraba decit sa depinda de o singura varianta pentru a obtine ce vrea. 20. Ajutati-l sa gaseasca un aspect pozitiv in orice lucru si sa accepte in mod realist si partea negativa. Ce nu trebuie sa spui copilului 1.Daca nu te opresti, plec si te las aici!

Cea mai mare temere a unui copil mic este ca sa-ar pierde sau ca ar fi lasat singur si lipsit de aparare. Amenintand un copil folosindu-te de teama sa de abandon in dorinta de a-la manipula catre un anumit comportament este un semn clar ca ai nevoie de o pauza. O solutie este aceea de a oferi copilului o altenativa. In loc sa il sperii, spune-i: "Daca alegi sa te comporti asa in continuare vom merge acasa. Daca alegi sa vorbesti cu voce normala vom sta si vom face cumparaturi. Tu alegi!" O alta solutie este sa te opresti si sa iei o pauza. Este foarte posibil sa ai nevoie ori de odihna ori de un somn ori de amandoua. 2.Ar trebui sa iti fie rusine!

Acest mod de a te adresa copilului este o incercare de a da un sentiment de vinovatie. Se crede ca daca un copil poate fi determinat sa se simta vinovat, de rusine isi va schimba comportamentul si va face ceea ce dorim noi. Sunt situatii in care rusinea functioneaza si determina comportamentul pe care il asteptam de la copilul nostru. Dar cu ce pret? Impreuna cu rusinea si vinovatia apare si samanta credintei "Ma insel", "Nu fac suficient", "Nu fac niciodata, nimic bine". Cand copiii actioneaza in afara acestei credinte se simt si mai rusinati, lucru care le intareste credinta si perpetueaza ciclul comportamental ce produce si mai multe raspunsuri de care le este rusine. 3.Nu ne-am dorit niciodata sa te avem!

"Imi doresc sa nu te fi avut!", "Daca ar trebui sa o iau de la capat nu as mai face niciodata copii" si "Nu ne-am dorit niciodata sa te avem" sunt afirmatii de neiertat in discutiile parinte-copil. Indiferent de ce a facut copilul si indiferent care este tonul vocii sale aceste raspunsuri parintesti sunt total nepotrivite. Acest limbaj ar trebui sa fie un semnal ca ceva lipseste in relatia parinte-copil. Folositi acest semnal ca un imbold pentru a solicita ajutor, de la un psiholog, preot sau consilier scolar. Fa-o acum! Tu si copilul tau meritati! 4.Tu esti cauza divortului nostru!

Nici un copil nu este cauza divortului dintre parinti, si nu este de asteptat ca un copil sa duca o asemenea povara emotionala. Chiar si cand explicam cu atentie si cu dragoste unui copil ca nu este in nici un fel responsabil de decizia voastra de a va separa sau de a divorta acesta pastreaza impresia ca este intr-un fel responsabil si poate gandi: "Daca as fi fost diferit, parintii mei ar fi fost inca impreuna", iar "Daca as fi fost mai bun, nu sa-ar fi certat atat de mult" este un lucru pe care, chiar daca nemarturisit, copiii il cred.

5.De

ce

nu

poti

fi

si

tu

ca

fratele/sora

ta?

Cand parintii compara verbal fratii intre ei, unul dintre ei va iesi in dezavantaj. Ei trimit mesajul catre copil ca nu este destul de destept, destul de bun, destul de rapid sau destul de meticulos. Mesajele gen "Nu esti suficient de bun" se infiltreaza adanc in constiinta sa si vor contribui la comportamentul indezirabil de mai tarziu. Comparatiile fac sa creasca rivalitatile fratesti intensificand rivalitatea naturala care deja exista si fac sa creasca tensiunile din casa. Comparatiile dauneaza relatiilor dintre frati, facand sa creasca sentimentul separarii. Accepta fiecare copil din familia ta pentru persoana unica care este. Fiecare are propriile sale forte, capacitati si nevoi. Ajuta-ti copiii sa descopere frumusetea unicitatii sale, focalizandu-te pe fiecare individ, fara a folosi comparatii. 6.Lasa-ma sa fac eu asta pentru tine

Daca "Lasa-ma pe mine sa fac asta", "Lasa-ma pe mine sa ma ocup de asta" si "O fac eu de data asta" sunt prezente curent in modul de a te adresa copiilor este contributia ta la invatarea neputintei de catre ei. Preluand intiativa si facand lucruri pentru un copil, lucruri pe care le poate face singur, ii creezi sentimentul neputintei. Aceasta il incurajeaza se se vada pe sine incapabil. Preluand initiativa si facand acum, poti economisi niste timp, dar vei avea mai mult de lucru in perspectiva. Daca faci un lucru in locul copilului tau o data, nu e nici o problema. Daca o faci de doua ori, ai creat un tipar. Daca o faci si a treia oara, Felicitari! Ai o noua slujba! 7.Pentru ca am zis eu, de aia!

Cuvintele sunt "Pentru ca am zis eu, de aia!", dar mesajul tacut este: "Eu sunt mare, tu esti mic, eu sunt destept, tu esti prost, eu am puterea si tu nu. Treaba mea este sa spun a ta este sa te supui". Acest mod de a te adresa copilului da nastere resentimentelor si creaza lupte pentru putere. Incearca sa te adresezi copilului tau astfel incat sa ii comunici respect in acelasi timp cu sentimentele si dorintele tale: "Este frustrant pentru mine, in timp ce tu continui sa ma intrebi -De ce?'. Ca parinte eu iau o parte din decizii. Asta este una dintre datile cand decizia este a mea. Nu imi schimb parerea de data asta..." Limbajul este modul primar de manifestare al abuzului emotional asupra copiilor. Elimina modul de comunicare abuziv fiind foarte atent la maniera de adresare. Daca devii constient de una sau mai multe dintre cele sapte cele mai rele lucruri pe care le poti spune copilului tau sau alta formula de adresare abuziva, opreste-te! Inspira adanc. Mergi la o plimbare. Fa o baie fierbinte. Da-ti tie si copilului tau timp sa va calmati si sa recapatati imaginea de ansamblu. Apoi ia-o de la inceput amintindu-ti ca vorbele pot da putere sau ca vorbele pot rani.

Abandonul Merg pe strada. Trece pe langa mine o bunica corpolenta, inalta, trufasa (asa am vazut-o eu), care striga dupa nepotica ce o luase inainte: "te las singura, daca nu m-asculti" - acesta fiind oare un indemn menit sa o ajute pe fetita in a avea incredere in mediul exterior familiei? Nicidecum. Ma aflu in mall, urc pe scara rulanta, cand ajung sus, pe cealalta scara, care cobora, era o fetita de 3-4 ani care plangea spasmodic pentru ca nu avea curaj sa-si urmeze parintii (pe acea scara) care deja erau la vreo 5 metri distanta si nu le pasa de copilul lor. M-am uitat la faa acelei fetie si am vazut un chip imbatranit, cu o frica imensa, autentica si cronica, dar ce m-a izbit e teama profunda in care traia acel copil, si care parea permanenta. Practic am avut senzatia ca o vad peste ani de zile, un om cu traume emotionale severe sau in orice caz cu mari probleme de incredere in sine. S-ar putea ca ce am vazut sa fie doar proiectia propriilor temeri, dar ma indoiesc. Ce am vazut, e un copil temator, cu parinti carora nu le pasa de el. Si cum toate bolile psihice incep atunci, in mica copilarie, atentie cei care aveti copii. Amenintarea bunicii e vechea amenintare a Europei medievale: daca nu esti cuminte te lasam in urma noastra in padure (teama de singuratate, de mediul necunoscut, de animale) sau vine si te papa lupul (azi nu mai sunt lupi in orase, deci e bau-bau, popataielimba sau omu negru). Pe baza acestor spaime ancestrale bagate in imaginarul copiilor s-au creat povestile sangeroase ale fratilor Grimm (care nu erau decat preluari din folclor). Ceea ce stiti voi ca povestile Grimm sunt indulciri remixate, dar originalele abunda in capcauni, canibali, varcolaci, strigoi, etc. Simpaticul ogre Shrek era la origine sperietoarea copiilor medievali: capcaunul mancator de copii din padure. Prin urmare, amenintarea bunicii (te las in urma daca) este pur si simplu un abandon emotional. Copilul dependent total de adult intelege ca ori se supune (renunta la Eu pt a se conforma dorintelor Eului parintelui/rudei), ori moare (te las in urma singur intr-un oras mare plin de figuri mari si amenintatoare). Sa ne mai miram de atatia oameni ce au atacuri de panica, agorafobie, fobie sociala, tulburare de personalitate evitanta, tulburare de personalitate dependenta, anxietate generalizata? Astfel de cazuri de copii parasiti in padure pentru ca nu corespundeau cerintelor adultilor au existat si in trecut, exista si azi. Julien din cartea "Iubirea de aproapele" (Pascal Bruckner) e calchiat dupa istoria reala a lui Tim Guenard, abandonat in padure la trei ani de catre tata, plus batut pana la fracturi si bagat in spital alteori. Astfel de povesti reale serveau in trecut pentru infricosarea copiilor, sa fie facuti cuminti prin spaime, nu prin educatie pozitiva si exemplu personal (vezi si povestea cu evreii care veneau sa cumpere copii, in satele de mai demult). Pare o joaca pentru adult, care e format si stabil, dar pentru un copil, sugestionabil, neformat, anxios, cu imaginar bogat, astfel de amenintari pot lasa urme si traume de nesters (cu atat mai rele cu cat sunt uitate peste ani, neconstientizate - dar anxietatea ramane in adanc, si se mira psihologii ca de ce e pacientul anxios). Psiholoaga Alice Miller povesteste intr-una din cartile sale de un episod vazut de ea: intr-un parc un cuplu manca inghetata, dar nu-i dadea copilului mic, pe motiv ca se raceste usor. Insa ei lingeau cu pofta. Copilasul plangea de mama focului, cu mucii

pe barbie. Alice Miller zice ca si aici e un abuz, adica abuzul de putere al adultului care se vede stapan pe eu-l copilului, total dependent, neformat, livrat in totalitate capriciilor adultului, si incepe sa joace o sceneta cu roluri de putere si control, un fel de psihodrama pe invers, in care isi proiecteaza la nesfarsit asupra copilului propriile traume nerezolvate din copilarie. Din categoria asta face parte si "musafirul parsiv". E nesimtitul care vine in vizita la parinti (poate fi si o ruda manipulatoare), a carui placere bolnava e sa intrebe copilul de cativa ani cu glas mieros: pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata? Daca zici ca pe unul, se supara celalalt parinte, mai ales in cazul unor parinti ei insisi imaturi emotionali, slab inchegati psihic. Un parinte poate capta ura pe copil, daca acesta in naivitatea sa, raspunde de mai multe ori ca il prefera pe celalalt. Eu m-am prins de faza, si m-am invatat sa zic ca ii iubesc la fel pe amandoi. Musafirul idiot insista cu perversitate sa afle ce-l interesa: nu, nu, sigur preferi pe cineva, pana te saturai si iti venea acru. Acum, mai este si cazul copiilor rasfatati care au prins slabiciunea parintilor si se tavalesc pe jos prin magazine ca sa li se cumpere ultima stupizenie de monstru rabatabil japonez. Acolo e alta mancare de peste... Cititi si autobiografia scriitoarei Marie Cardinal, "Cuvinte care elibereaza" (Editura Trei), ca sa vedeti procesul prin care un copil poate fi sistematic frecat la cap zeci de ani, pana ce se interneaza singur la ospiciu, ori se taie cu lama ca sa piara. Asa poti innebuni un copil, fara ca macar o data sa folosesti forta fizica, fara sa aplici violelenta corporala, doar prin frecusul mental al cerintelor, expectantelor, dezamagirilor, amenintarilor, conditionarilor, reprosurilor, intaririlor negative, discrepantelor cognitive, incongruentei expresie-comportament, ipocriziei, mesajelor contradictorii, suprascenarizarea prin educatie, perfectionism, crestinism sadic, adica educatia traditionala, pe stil vechi. Pentru cei pasionati de psihologie si educatie, cartea merita citita, macar ca sa inveti CUM NU se educa un copil, daca nu vrei sa scoti din el un nebun, un ratat, un suicidar. http://www.220.ro/funny/Si-A-Scapat-Plodul-Pe-Scari/UeYtYFSsUY/ Nu stiu cat de funny e videoul (pentru mine nu e), dar exista asa numite comportamente riscante, constientizate sau nu, voluntare sau nu. Exista teoria potrivit careia omul din video, daca ar fi fost securizat in copilaria timpurie, ar fi fost in stare sa fie incordat in asa masura incat sa nu scape caruciorul. Daca ai primit, dai la randul tau. Un copil care a avut parte de siguranta de la parintii sai, crescand, devenind adult si avand copii, va fi in stare sa-si coordoneze inconstient muschii si tonusul pentru a nu-si supune copilul la accidente nevoite, din neglijenta. Dar daca a fost neglijat in copilarie, nu va reusi sa fie indeajuns de atent ca sa-si securizeze copilul. Vezi cazul parintilor care-si scapa copiii pe jos, desi ei nu vor constient asta. Altii chiar vor asta, ca sa scape de plodul care-i incurca. As putea extrapola problema abandonului la nivel macrosocial. Parintii, politicienii din parlament, copiii, toata Romania scapata la vale pe scara capitalismului, o parte

nici nu a pasit de frica pe aceasta scara. Iar altii, stau fermi pe scara care de fapt e cursul normal al vietii. Nu toti parintii sunt asa. Sunt si parinti care au o atitudine corecta fata de copii, de respect, de grija. Cea mai interesanta problema care se pune este cea a educatiei. Multi parinti stiu ca daca il lasi pe copil sa faca tot ce vrea, fara nicio frana, poate ajunge razgaiat, manipulator, cu tulburare de personalitate antisociala, tulburare de conduita, comportament de opozitionism provocator, etc. Exact acest motiv e invocat si de catre parintii agresivi-manipulatori, care suprascenarizeaza copilul, il freaca la cap sau il brutalizeaza, "ca sa asculte", "sa nu ne faca de rusine in lume". Aceasta e pedagogia neagra, cum ii zice Alice Miller. Dar exista si o pedagogie alba? Deocamdata, solutia eleganta ar fi ca parintii sa fie fermi atunci cand trebuie sa invete ceva copilul, sa-l ghideze cu fermitate in formarea unor valori etice si a personalitatii, fara concesii etice, dar abtinandu-se de la orice violenta (fizica sau verbala sau psihica, etc), de la orice manipulare, nesinceritate, falsitate, nerespectare de promisiune, incongruenta, amenintari, etc. Linia de mijloc ar fi o atitudine de respect+iubire, dar si cu fermitate atunci cand copilul o ia razna. Despre resentimente, reparentare, iertare, concluzii, am scris aici -> Posterapie, din mai multe unghiuri, psihologic, filozofic, religios. Ader la opinia psihiatrului Scott Peck, si anume ca cei care nu pot trece peste resentimente (deci practic nu se pot vindeca in psihoterapie) pentru ca nu se pot lipsi de nevoia de despagubire, au o problema spirituala. Sunt dislocati din sistem (sistem format din individul insusi, ceilalti indivizi si Creatorul), fie nu sunt pozitionati corect in sistem. Fraze care mi-au fost spuse de terapeut (S. Schnapp), referitor la relatia mea cu parintii si la viata in general: "Romnii nu fac copii pentru ei, pentru copii, ci fac copii pentru prini, s aibe toata viaa nite sclavi la dispoziie. De aceea au astazi romnii aa de puini oameni de valoare". "Tu nu vezi ca oamenii sunt niste marionete?" "Nu vezi ca majoritatea oamenilor evolueaza sub potentialul lor natural?" "Majoritatea oamenilor sunt prosti si rai. Daca si-ar face un partid, ar fi majoritari, insa nu pot avea putere pentru ca nu se pot uni." "Dar ce, tu le faci lor psihoterapie?" (era vorba despre parintii mei) (propozitie insotita de un gest de total dispret din partea terapeutului) "80% dintre cupluri sunt formate fara sentiment, iar copiii rezultati nu au o identitate a lor, ci sunt contaminati de ego-ul parental." "Copiii btui, ajung btui de copii". "Si cum, o sa ajungeti sa stati toti 4 (parinti+bunici) la un loc? Acolo vine iadul." "Parintii spun ca vor ca copiii lor sa ajunga mai bine ca ei, dar nu e adevarat." "Boala ta este dependenta" (de parinti impostori) "Vise ca viata" a trai viata emotionala in vise "Noi suntem 100% produsul educatiei parentale." "Daca vrei sa ai realmente un viitor, tu trebuie sa te rupi total de ai tai." "Vezi cat de greu e sa spui DA?"

"Nu exista D-zeu, nu exista drac". (evitarea gandirii magice si pasarea responsabilitatii) "Nu toti oamenii au nevoie de terapie". "Trebuie sa faci cumva sa te intorci cu spatele la tot ce a fost." "Esti omul care stie cel mai mult despre trecutul sau". "Acesti oameni (parinti rai) isi pierd copiii (in sensul ca nu vor mai fi iubiti de copii) si pe buna dreptate." "Copiii si oamenii in general lipsiti de afectiune, regreseaza la stadii inferioare de evolutie, lucru care se cheama pseododebilitate mintala, care se manifesta identic cu una structurala. E vorba de a evolua sub potentialul tau nativ, din cauza unei proaste educatii. Iar educatia este ceea ce traieste copilul in familie." "Ea (ei) vrea sa fuga de responsabilitate (responsabilitatea fiind intretinerea mea acum dupa ce m-a imbolnavit)". "Tu nu vezi ca atunci cand erai sanatos nu era bine, acum cand esti bolnav iarasi nu e bine?" (neacceptarea parintilor) "S ii seama de ceilali!" "Pentru boala te-au pregatit (prinii), pentru via nu!" "Dragoste inseamna intelegere (in realitatea celuilalt), acceptare si venire n ntmpinarea nevoilor sale reale!" Aceste fraze sunt edificatoare despre colapsul intrafamilial in familiile bazate pe un contract mincinos (cum ar fi de exemplu "intretine-ma ca sa iti las mostenire casa parinteasca" - contractul e astfel un santaj, lucru des intalnit la romni) Iertarea parintilor Intelegerea este cheia catre calea cea buna. Schnapp (terapeutul) imi spunea asa odata: " In educatie trebuie sa educi cu dragoste in realitatea copilului, adica sa IL INTELEGI." Intrebandu-l odata ce este dragostea, mi-a raspuns:" Dragostea reprezinta totalitatea eforturilor facute pentru a-l intelege pe cel de langa tine in realitatea lui". Si revenind la ideea iertarii...cei care nu nutresc resentimente sunt cei care: odata si-au terminat munca de doliu (au exprimat tristetea pentru pierderea sau neplacerea suferita) si, doi...au facut efortul sa inteleaga acea persoana in realitatea ei..deci...i-au oferit dragoste. Tot de-aia mi-a zis ca parintii nu au vina...cand ii intelegi in realitatea lor , realizezi ca ei s-au comportat ca niste roboti, ghidati de lipsa de constiinta de sine, adica inconstienti. Caci constiinta de sine iti arata ca un anume lucru sau atitudine nu este ok, prin simpla constatare realista a efectelor. A ierta nu este echivalent cu a-i pupa pe frunte si a-i felicita, ci cu a nu iti mai pasa de ei.

S-ar putea să vă placă și