Sunt un mândru copil Waldorf!

De când am intrat în randul mămicilor, am obsevat că există o mare preocupare vis a vis de
subiectul ”unde îmi dau copilul la școală”? drept urmare, vreau să împărtășesc cu voi
experiența mea Waldorf pentru că am observat un interes în creștere față de acest sistem de
învățământ. Cum tot ce e ”diferit” poate fi înțeles greșit sau poate fi etichetat, poate să sperie
sau să creeze o falsă impresie, pentru ignoranți Waldorf este catalogată ca fiind o școală
pentru copiii cu dizabilități sau cu probleme. NU, NU! Waldorf nu este o școală pentru copiii
cu dizabilități și nici pentru copiii cu probleme, Waldorf nu este un centru de reeducare, e o
scoală normală, e o comunitate, o familie, e locul unde copilul tău se pregătește pentru viață,
pentru societate, pentru realitate. Se pregătește pentru viața ce îl așteaptă după ce iese pe
poarta școlii.

”Educația Waldorf se bazează pe principiile și învățăturile renumitului artist și om de știință

Rudolf Steiner. Principiile Educației Waldorf s-au format prin cunoașterea procesului de
dezvoltare a omului și a nevoilor copilului în creștere.
Muzica, dansul, teatrul, literatura, miturile și legendele nu sunt simple subiecte despre
care citești și din care ești examinat. Ele reprezintă o experiență. Prin aceste experiențe,
elevii Waldorf își cultivă capacitățile intelectuale, emoționale, fizice și spirituale, pentru a
ajunge indivizi siguri de drumul lor în viață și de scopul lor în comunitate
Profesorii din școlile Waldorf încearcă să genereze în interiorul fiecărui copil flacăra
entuziasmului pentru învățare. Acest lucru elimină nevoia pentru testare competitivă sau
folosirea recompenselor pentru a motiva elevii și, în schimb, permite motivației să vină din
interior. Aceasta ajută la dezvoltarea unei atitudini pozitive pentru învățare pe toată durata
vieții.

Educația Waldorf este inclusivă și susține principiile libertății în educație. Educația

Waldorf este cu adevărat un mod de învățare inspirat.”(sursa - http://ltwaldorf.ro/)

Waldorf este o școală ce funcționează după filosofia lui Rudolf Steiner, așadar dacă sunteți
interesați să aflați cine a pus pietrele de temelie ale acestei școli, va sfătuiesc să citiți. Eu sunt
în măsură să vă împărtășesc experiența mea personală, anii mei de copilărie și adolescență
Waldorf. Bineînțeles au trecut ceva ani de atunci și probabil unele lucruri s-au mai schimbat,
pe altele le-am mai uitat eu, poate că nici profesorii nu mai sunt toți acolo, la catedră, sau
poate că sunt, nu am mai trecut de mult pe acolo pentru că viața m-a dus departe de Bucuresti.

Când eram clasa a IV-a, eu împreună cu mama și sora mea Ștefania, ne-am mutat la
București. Nu am fost niciodată un copil cu mulți prieteni, eu nu pot să afirm că am prieteni
din copilărie pentru că în primii ani de școală ne mutam atât de des, încât nu îmi mai aduc
aminte nimic.

Când am ajuns la București, am fost înscrisă la școala din cartierul unde locuiam. Era o școală
banală, așa mi-o amintesc, nimic memorabil, nimic ieșit din comun. Nu am reușit să mă
integrez deloc și nici să învaț prea bine, îmi aduc aminte că era să rămân repetentă la
matematica. Nu am fost un elev eminent, nici nu eram prima, a doua, nici măcar a treia sau a
patra din clasă, dar nici chiar repetentă nu eram. Dar era să fiu aici. Norocul meu că ne-am
mutat din București pentru o perioadă și am terminat clasa a IV-a la Semlac. Apoi m-am
întors iar la București.

Mama auzise de școala Waldorf. Am avut și un gram de noroc zic eu, pentru că nu era deloc
departe de cartierul unde stăteam. O dată ajunsă la Waldorf pot spune că am început să
copilăresc cu adevărat. M-am integrat greu, dar îmi aduc aminte cu drag, cât de aproape au
fost de mine și de nevoile mele, profesorii. Mi-au ascultat toate dramele, supărările, dorințele
și nevoile și au reușit să mă ajute sa trec peste orice tristețe. Am reușit să mă integrez , să îmi
fac prieteni, nu doar colegi de clasa. Aveam prieteni în sfârșit, cu care puteam să merg în parc,
cu care îmi împărtașeam secretele, cu care puteam să stau în fața blocului, cu care mergeam
împreună la școală, tot cu ei mai și chiuleam. Am trecut prin toate etapele prin care trece un
adoleșcent la liceu.

În sfârșit simțeam că aparțin și eu unui grup. Și nu am rămas repetentă nici la matematica, nici
la alta materie. Pentru că la Waldorf profesorii știu că fiecare copil e bun la ceva, fiecare om
are drumul lui și nu suntem șabloane, nu putem fi toți la fel. Dar spre deosebire de alți
profesori, ai noștrii știu că nu e lucru rău să fi diferit. Știu că trebuie să școți la iveală calitățile
și să nu evidențiezi lipsurile. Golurile trebuie umplute, nu adâncite și nici ignorate. Asta face
un profesor Waldorf.

Ce este diferit la sistemul de învățământ Waldorf?

În primul rând, materiile sunt împărțite pe epoci. De exemplu, timp de două săptămâni se
desfășoară epoca de matematică. În aceste două săptămâni, timp de doua ore zi de zi, se face
matematică. Profesorul are timp să explice, să predea în amănunt tot ceea ce are în programă,
iar elevul are timp să digere informația, să o asimileze și să pună întrebări, să repete dacă nu a
înțeles și să facă același lucru încă o dată daca e nevoie. Aveam și teme, aveam și examene.
La sfârșitul epocii de matematică dădeam un test. Era foarte important pentru noi, pentru că
ne erau verificate cunoștiințele dobândite în urma celor două săptămâni. Restul orelor erau
mai ușoare, făceam muzica, desen, sport, tehnologie, religie, engleză, germană, latina s.a.m.d.
După ce terminam o epoca, bineînțeles că începeam o altă materie importantă cum ar fi
română, geografie, istorie, fizică, chimie, etc.

La Waldorf totul e serios și totul e de calitate.

De ce spun asta?

Ei bine pentru că fiecare materie era predată în adevăratul sens al cuvântului. La muzica de
exemplu, am învățat să cânt la instrumente muzicale cum ar fi mandolina și flaut. Erau copii
care știau să cânte și la violoncel, pian, chitară, vioară. Profesoara noastră de muzica era o
adevarată artistă, știa să cânte la toate instrumentele enumerate de mine și sigur mai sunt și
altele. Am învățat să citesc o partitură, să scriu o partitură, am cantat în cor. Cand erau
organizate evenimente, cântam în formație alături de alți elevi.

La tehnologie am învățat să sculptăm în lemn, la modelaj în lut. Faceam obiecte decorative pe

care mai apoi le vindeam la târguri organizate tot în școala noastră. Aveam bazar de Paște și
de Crăciun unde veneau părinții și prietenii apropiați să ne vadă cântând sau să ne admire
munca. Tot noi faceam și prăjituri sau aperitive pe care aceștia puteau să le savureze.

La desen am învățat să pictam cu culorile de baza: roșu, galben și albastru sau desenam cu
creioane cerate.

Aveam și ore în care ne relaxam, jucam jocuri interactive sau făceam euritmie.

Preferatele mele erau româna și istoria. Doamnele mele profesoare de română, pe care le
admir și le iubesc sincer, au fost cele care m-au ajutat să descopar această pasiune. Am învățat
să mă exprim prin scris, să mă eliberez atunci când am o problemă, atunci când ceva mă
apasă. Epocile de română le așteptam cu sufletul la gură. Îmi aduc aminte și acum că am avut
epoca ”Mihai Eminescu” în care am învățat totul despre el și despre operele sale, dar am
aprofundat și viața lui. Citeam scrisorile de la Veronica, citeam poezi, recenzii.

La istorie, domnul nostru profesor ne povestea atât de frumos și captivant. Câteodată ne

simțeam ca într-un film de acțiune, ori aveam impresia că facem parte chiar noi din acțiune.

La sfârșitul clasei a VIII-a am susținut examenul de capacitate, apoi am dat admiterea la liceu.
Am susținut același examen pe care îl susțin și cei din învățământul clasic, nu a fost nicio
diferență, nu am fost cu nimic mai presus sau mai prejos. Ba mai mult, am trecut toți cu brio,
apoi ne-am înscris la liceu. Unii dintre noi au plecat la alte licee, alții au rămas și alții au
venit, dar ne-am refăcut repede colectivul, iar anii de liceu ce au urmat au fost cu adevărat
memorabili.

De ce spun memorabili?

Pentru că am trecut printr-o serie de experțente pe care cel mai probabil nu le vom uita
niciodată, din care am avut fiecare ceva de învățat.

Într-un an am facut practică socială. Am mers împreună cu doamna de sociologie la un centru

de copiii cu dizabilități și bătrâni. Am stat acolo o săptămâna, timp în care am încercat să ne
integrăm cât am putut noi de bine și bineînțeles să ajutăm. Ne-am ales fiecare câte un copil,
unii dintre colegi și-au ales un vârstnic, pe care îi ajutam și cu care ne petreceam întreaga zi.
Eu mi-am ales un copil cu autism. A fost pentru mine o experiență pe care oricând aș repeta-o
și din care am invățat multe. Cu siguranță eu nu fac parte din categoria celor care atunci când
văd pe stradă sau oriunde altundeva un copil cu probleme, întorc capul mirați și zic Doamne
ferește! Nu fac asta pentru că eu am avut ocazia să fiu acolo, alături de ei, și știu cât pot să fie
de deștepți și de receptivi. Baiețelul cu care eu am stat, într-o săptămâna a reușit să mă
uimească. Dimineața când ajungeam acolo deja mă aștepta, răspundea atunci când îl strigam,
îi făcea plăcere să meargă cu mine la plimbare și chiar accepta să mânânce de la mine.

Acum că am deschis subiectul, îmi aduc aminte că împreună cu noi la liceu, dar în altă clasă,
era o fetiță cu sindromul down. Dar nu era acolo pentru că Waldorf este o școală pentru copiii
cu dizabilități, era acolo pentru că și ei au dreptul la educație și ei au dreptul la o viață
normală. A fost o lecție de acceptare și de conștientizare pentru noi toți și pe lângă toate astea,
era o fata deșteaptă ce zâmbea mereu.
În alt an am facut practică topografică. Am plecat împreună cu doamna profesoara de
geografia pe munte. Și acum îmi amintesc văicărelile și protestele la care a trebuit biata să
asiste. Unul se plângea de picioare, altul de spate, alții se opreau să facă pauza din 10 în 10
metrii, alții vroiau să mănânce, o colega plangea că vine ursu. Nu am fost nicio clipa în
pericol, era un traseu ușor, pentru începători. Dar am ramas uimiți când am ajuns sus, seara
când s-a lasat întunericul și s-au aprins luminile în oraș, colegii ziceau că suntem în Las
Vegas.

Am avut și epoca de teatru, am fost actori. Am studiat, am intrat în pielea personajelor, ne-am
luat în serios rolurile, am avut costume, scenă și la sfârșit am susținut un spectacol de teatru
cu scop caritabil.

Am învățat mult, dar am învățat și să fim oameni. Să avem valori, principii.

La sfârșitul clasei a XII-a, am dat bacul. A fost primul an în care au fost instalate camerele de
supraveghere, a fost anul acela memorabil, în care s-a picat cu brio. Noi, copiii Waldorf, am
trecut cu brio cu o promovabilitate de peste 98%. Datele există și pot fi verificate. Profesorii
făceau cu noi meditații, dupa ore. Gratis! Atunci când timpul le permitea, ori ne chemau după
ore, ori ne chemau în altă zi, câteodată mergeam și sâmbata și făceau cu noi meditații. Au
știut că avem nevoie și au rupt din timpul lor ca noi să fim pregătiți pentru examenul de
bacalaureat. Și munca lor s-a reflectat în notele noastre.

Așadar, la Waldorf se face școală cum ar spune unii. Am intrat la facultate, toți din câte știu
eu, iar pe mine una personal, nimeni niciodată nu m-a privit diferit atunci când au aflat că am
fost la Waldorf. Ba mai mult, mulți dintre ei m-au rugat să le împărtășesc puțin din experiența
mea.

Asta am facut și astăzi aici, v-am împărtășit puțin din experiența mea Waldorf și vă spun cu
mâna pe inimă că mi-aș dori din tot sufletul ca și copilul meu să fie un copil Waldorf. Ar mai
fi multe de povestit, am omis cu siguranță multe tradiții și obiceiuri Waldorf, dar în încheiere
aș vrea să le transmit un mesaj profesorilor mei și sper să ajungă la ei.

Dragii mei profesori, de toți îmi amintesc cu drag, de fiecare în parte. Vreau să vă mulțumesc
pentru fiecare experiență, pentru fiecare lecție, pentru fiecare clipa din timpul vostru pe care
ați dedicat-o pentru noi. Vă respect și vă mulțumesc că m-ați ajutat să fiu cine sunt astăzi! Cu
drag, Blanca!