Sunteți pe pagina 1din 1

Metoda Linia Valorilor

Subiectul: Cum ne îmbrăcăm iarna?

Grupa: Mică

Prin această metodă, copiii învață să lucreze în echipă, să investigheze problemele


specifice realității actuale, dobândesc abilități de comunicare, decid corect pe baza
informațiilor obținute și analizate.
Este pusă o întrebare la care răspunsurile să varieze între „Da” și „Nu”.

De exemplu, pentru domeniul Științe – cunoașterea mediului, grupa mijlocie, tema zilei
„Cum ne îmbrăcăm iarna?”, la momentul dirijarea învățării, se poate utiliza metoda Linia
Valorilor.

Hotărâți care este poziția personală față de această problemă.


a) Vremea de afară era rece?
b) Hainele ei (Fetița cu chibrituri) erau potrivite pentru vremea de afară?
c) Fetița se simțea confortabil?
d) Fetița ar trebui să poarte haine mai groase?
e) S-ar simți fetița mai bine dacă ar purta hăinuțele potrivite pentru iarnă?.

Cel ce răspunde cu „Da” hotărât și cel ce răspunde cu „Nu” hotărât se plasează la


capetele unei linii imaginare și își enunță poziția cu voce tare.
Exemplu: Pentru întrebarea - Fetița se simțea confortabil?

Fetița se simțea confortabil pentru că nu purta cizme care să o strângă. La capătul opus:
fetiței îi era foarte frig pentru că nu avea cizme și simțea că îi îngheață picioarele.

Indecișii se plasează la mijlocul liniei valorilor și formează alt grup unde discută
răspunsuri la întrebare cu alți preșcolari din linie pentru a se convinge că s-au aliniat corect.

Fiecare grup prezintă argumentele proprii pentru a-i convinge pe membrii celorlalte
grupuri să-și exprime atitudinea. Profesorul trebuie să evite exprimarea personală, să
argumenteze sau să contraargumenteze iar la sfârșit nu trebuie să ofere un verdict nici unuia
dintre grupuri. Discuția finală trebuie să fie deschisă, cu mai multe alternative posibile, fără
judecata profesorului.

Metoda permite manifestarea gradată a opiniei personale față de problemă deoarece copiii
se situează într-un anume loc pe linie și nu neapărat în capetele ei, își pot manifesta indecizia.
Tehnica metodei Linia valorilor este valoroasă deoarece permite schimbarea opiniei în
funcție de argumentele prezentate de către grupuri.

S-ar putea să vă placă și