Neicu Vlad Aps I

Parametri respiratori

Functia respiratorie, cea care asigura aportul continuu si adecvat al oxigenului din aerul atmosferic pana la nivelul sediilor celulare de utilizare si circulatia inversa a dioxidului de carbon, produs permanent al metabolismului celular, este realizata printr-o serie de procese fiziologice coordonate si reglate prin mecanisme extrem de eficiente. Procesul comporta mai multe etape - ventilatie pulmonara, distributie adecvata a aerului la nivelul alveolelor pulmonare irigate, difuziune alveolo - capilara, schimburi gazoase pulmonare, transport al gazelor respiratorii si respiratie celulara. Sursele majore de energie necesara contractiei musculare rezulta din oxidarea principiilor alimentare de catre oxigenul molecular, cu eliberarea energiei chimice si stocarea ei intracelulara sub forma legaturilor fosfatmacroergice. Astfel, desfasurarea normala a proceselor metabolice celulare necesita un aport continuu de oxigen, atat pentru procesele de oxidare, ca acceptor final de electroni rezultati ai proceselor oxidative, cat si ca oxidant obligatoriu intr-o serie de procese nelegate direct de energogeneza. Pentru a face fata necesitatilor foarte variate ale metabolismului celular functia respiratorie trebuie sa se adapteze permanent. In conditiile speciale ale efortului fizic aceste necesitati sunt cu atat mai crescute, astfel incat apare obligativitatea interventiei unor mecanisme speciale adaptative. Adaptarile respiratorii cerute de efortul fizic au loc la nivelul tuturor verigilor ce asigura aportul de oxigen 838b12i la tesuturi si eliminarea dioxidului de carbon. Ele sunt coordonate de mecanisme complexe neuro-umorale declansate de stimuli care actioneaza periferic sau central, stimuli care in cazul unui efort moderat reusesc sa mentina nemodificate presiunile partiale ale oxigenului si dioxidului de carbon.

Modificarile functionale aparute la nivelul functiei respiratorii in timpul efortului fizic sunt corelate si cu implicatiile pe care aceasta functie le are in termoreglare, mai ales in cazul eforturilor de anduranta, in care hipertermia ar putea provoca si intretine hiperpneea.
3.1.1. Modificarile functiei respiratorii determinate de efort depind de intensitatea si tipul efortului, precum si de gradul de antrenament, deci de adaptarea la efort a individului. Ele sunt determinate de necesarul crescut de gazoase din organism. Modificarile adaptative intereseaza toate verigile functionale respiratorii, de la ventilatie pulmonara la respiratie tisulara. Ele apar atat in timpul efortului sau imediat dupa terminarea lui - modificari imediate sau acute, cat si ca expresie a modificarilor functionale cumulative - modificari tardive, cronice sau de antrenament. Modificarile imediate sunt determinate de factori neurogeni corticali care actioneaza asupra frecventei respiratorii, modeland-o sau blocand amplitudinea miscarilor respiratorii, factori neurogeni proprioceptivi musculari si articulari sau de factori umorali - cresterea catecolaminelor, cresterea temperaturii corporale, cresterea acidemiei, acumularea de CO2. Modificarile respiratorii imediate se traduc in general prin cresterea frecventei si a amplitudinii respiratorii, deci cresterea debitului ventilator, redu-cerea ventilatiei spatiului mort in favoarea ventilatiei alveolare si reducerea cos-tului energetic al ventilatiei. Modificarile depind insa de tipul de efort. Astfel in probele de viteza sau de forta sportivul este interesat in reducerea sau oprirea totala a respiratiei externe (apnee), blocarea miscarilor respiratorii fiind favorabila tehnicii. In eforturile dinamice de intensitate moderata, cum sunt probele de fond si semifond din atletism, schi, natatie sau ciclism, frecventa respiratorie creste in functie de tehnica utilizata si de cerintele de oxigen ale organismului, atingand valori de 30 - 40 resp/min. Valorile ce depasesc 40 - 45 resp/min devin mult prea costisitoare pentru organism, deci este recomandabil sa se limiteze, in mod voluntar, cresterea frecventei respiratorii peste acest nivel. Amplitudinea miscarilor respiratorii inregistreaza modificari similare celor ale frecventei respiratorii. In eforturile in care respiratia externa nu este blocata amplitudinea energie din timpul efortului care reclama accelerarea arderilor tisulare, deci intensificarea respiratiei externe si a schimburilor

respiratiilor creste, crescand astfel si volumul de aer introdus in plamani pana la valori de 4000 5000 ml (volum curent + volum inspirator de rezerva). Debitul ventilator sau minut - volumul respirator oglindeste modificarile frecventei respiratorii si ale amplitudinii miscarilor respiratorii si evolueaza in functie de tipul de efort. In general debitul respirator creste in timpul efortului, in functie de posibilitatile si limitele respiratiei externe, pana la 80 - 100 l/min la ne-sportivi. In cazurile in care insa efortul nu permite executarea libera a miscarilor respiratorii debitul ventilator scade sau chiar se anuleaza. Scaderea aportului de oxigen necesar desfasurarii proceselor metabolice celulare determina eliberarea de energie prin reactii biochimice anaerobe, cu acumularea unei anumite datorii de oxigen ce va fi lichidata dupa terminarea efortului. Modificarile tardive, induse de antrenament, se manifesta atat ca adaptari in timpul repausului, cat si in timpul efortului. Ele se traduc prin cresterea economicitatii respiratorii, cresterea capacitatii vitale si scaderea procentuala a volumului rezidual, utilizarea prompta si mai intensa a oxigenului la nivel tisular, cresterea rezistentei organismului la hipoxie si deci, implicit, si cresterea timpului de apnee, prin folosirea rezervelor tisulare de oxigen si scaderea datoriei de oxigen. Astfel respiratia in ansamblul ei devine mai economicoasa. In repaus se constata bradipneea caracteristica a sportivului, cu valori de 8 - 10 resp/min, ventilatia realizandu-se mai mult prin cresterea volumului curent, pe seama contractiei diafragmatice. In efort frecventa si amplitudinea miscarilor respiratorii se adapteaza tehnicii sportive date. Debitul ventilator la sportivi atinge valori de 170 - 200 l/min (cea mai mare valoare inregistrata a fost de 263 l/min la un canotor), comparativ cu ne-sportivii, la care valorile nu depasesc 80 - 100 l/min, realizandu-se astfel o rezerva ventilatorie mult mai mare pentru sportivii antrenati (debit ventilator maxim - debit ventilator de repaus). Capacitatea vitala creste si ea, mai ales la sportivii care practica efor-turi de anduranta lunga, atingand valori ce pot depasi 7000 ml. Una dintre adaptarile importante aparute ca urmate a practicarii indelungate a efortului fizic este cresterea procentului de utilizare in efort a capacitatii ventilatorii voluntare maxime pana la valori de 90% la sportivii de performanta, comparativ cu 60 - 85% la nesportivi.

Consumul maxim de oxigen, unul dintre parametrii cei mai importanti care ii deosebesc pe sportivii antrenati de persoanele neantrenate, are valoare de repaus de aproximativ 200 - 250 ml/min. In timpul efortului consumul maxim de oxigen creste la antrenati, in functie de ramura sportiva si de vechimea in sport, pana la valori de 4000 - 5000 ml/min si chiar mai mult, comparativ cu neantrenatii, la care atinge valori de 1500 - 1800 ml/min. Raportarea consumului maxim de oxigen la greutatea corporala reprezinta puterea maxima aeroba (MARGARIA, 1966).
Evolutiile debitului respirator si a VO2max in efort sunt direct propor-tionala in cazurile eforturilor de intensitatea medie - mare. In cazul eforturilor ma-ximale - supramaximale aceasta relatie insa nu se mai pastreaza. Cresterea consumului maxim de oxigen la valori foarte mari la sportivii de anduranta lunga poate deveni un factor "frenator" in realizarea unor performante sportive remarcabile prin efectul pe care il are asupra saturatiei in O 2 a sangelui arterial. Astfel s-a constatat ca la valori ale VO2max mai mari de 70 ml/kg/min apare o scadere semnificativa a saturatiei cu O 2 a sangelui arterial, de la 96 - 97% la 89 - 90% (hipoxie) (CLIFFORD & al, 1990), fenomen care nu apare la valori de pana la 5000 ml/min ale VO2max. Cresterea ventilatiei / minut duce la cresterea in progresie geometrica a travaliului ventilator si, deci, si la cresterea cheltuielilor energetice ale musculaturii respiratorii. Astfel, daca in eforturile de intensitate moderata consumul de oxigen din muschii respiratori reprezinta 3 6% din VO2, in eforturile de intensitate mare consumul creste la 10 - 15% din VO 2, ceva mai redus pentru sportivii de mare performanta.

Un alt parametru care evolueaza diferit in functie de tipul de efort prestat este echivalentul ventilator al O2 (VE / VO2). Acesta ramane constant in eforturile medii pana la submaximale, pentru ca in eforturile maximale sa creasca brusc. Momentul in care se inregistreaza cresterea disproportionata a ventilatiei com-parativ cu VO2 marcheaza pragul ventilator, a carui crestere prin antre-nament semnifica cresterea abilitatii organismului de a mentine un efort de inten-sitate foarte mare un timp mai indelungat.

Explorarea functiei respiratorii trebuie sa urmareasca toate etapele functionale respiratorii si rezervele functionale ale plamanilor, rezerve ce reprezinta de aproximativ 20 de ori valoarea ventilatiei pulmonare de repaus, perfuzia pulmonara putand creste numai de circa 5 - 6 ori fata de debitul bazal.
Evaluarea functiei respiratorii vizeaza atat aspectele dimensio-nale toracice, cat si aspectele dinamice functionale ale respiratiei.

3.1.2.1. Aspectele dimensionale toracice. Dimensiunile cutiei tora-cice, precum si gradul de elasticitate al acesteia, se apreciaza prin masurarea diametrelor toracice - sagital sau antero-posterior, transversal si longitudinal, a perimetrului toracic si a amplitudinii respiratorii, respectiv diferenta dintre valorile obtinute in inspir profund si expir fortat46,47,48. Dintre cele trei diametre toracice numai cele sagital si transversal sunt masurabile direct, cu ajutorul compasului antropometric, diametrul longitudinal pu-tand fi apreciat numai radiologic. Valorile medii ale diametrului toracic sagital sunt de 18 - 20 cm, cu ampliatie de 3 - 4 cm, iar ale diametrului toracic transvers sunt de 25 - 28 cm, cu ampliatie de 2 - 3 cm. Pentru toracele normal valoarea diametrului transversal trebuie sa fie cu cel putin 8 cm mai mare decat cea a diametrului sagital, in caz contrar fiind vorba despre un torace aplatizat sau cilindric. Perimetrul toracic, masurat cu banda metrica, trebuie sa aiba valoarea medie, in repaus respirator, de aproximativ 83 - 84 cm, cu ampliatie de 5 - 7 cm. La limita intre examinarea antropometrica propriu-zisa si examinarea functionala a aparatului respirator este determinarea tipului respirator, care ofera date referitoare la modificarile perimetrului toracic la diverse nivele in timpul actului respirator si la simetria valorilor de elasticitate toracica. Aprecierea tipului respirator se face cu ajutorul toracometrului. In functie de variatiile pe care le pot inregistra excursiile toracice se disting urmatoarele tipuri respiratorii :

tip costal superior - cu valori maxime in portiunea superioara a toracelui, intre 0 si 5 cm pe toracometru

tip costal inferior - cu valori maxime in portiunea mijlocie, intre 5 si 10 cm pe toracometru

tip abdominal sau diafragmatic - cu valori maxime in portiunea cuprinsa intre 10 si 15 cm pe toracometru.

Tipurile respiratorii inferioare, respectiv costal inferior si abdominal, favorizeaza o volumetrie mai buna si caracterizeaza eficienta crescuta a pompei diafragmatice. Aceste tipuri

respiratorii sunt caracteristice sportivilor bine antre-nati, tipul costal inferior femeilor, iar cel abdominal barbatilor. Aspectele functionale dinamice ale respiratiei. Evaluarea capacitatii functionale respiratorii se face prin probe spirometrice si spirografice, metode de evaluare a ventilatiei externe. In acest mod pot fi determinate volumele si capacitatile pulmonare - unitatile statice ale ventilatiei - si debitele respiratorii - unitatile dinamice ale ventilatiei.

Unitatile statice ale ventilatiei. Volumele si ca-pacitatile pulmonare reprezinta de fapt valori "anatomice" ale respiratiei si apreciaza ventilatia externa, respectiv capacitatea dinamica de a face sa circule aerul atmosferic catre plamani si aerul incarcat cu dioxid de carbon dinspre plamani, factor dimensional cu implicatii in metabolismul energetic capacitate de efort. Unitatile statice ale ventilatiei sunt la randul lor de doua feluri : unitati volumetrice primare sau volume pulmonare si unitati volumetrice compuse sau capacitati pulmonare.

Volume si capacitati pulmonare.

Unitatile volumetrice primare sunt reprezentate de :

volumul curent sau volumul respirator (V.C.) are valoarea medie de

500 ml aer, cu limite intre 300 si 900 ml. Dupa KUCHMEISTER el reprezinta 16 - 18 % din capacitatea vitala, in timp ce dupa alti autori poate atinge valori de 15 - 35 % din capacitatea vitala volumul inspirator de rezerva (VIR) sau aerul complimentar, cu

valoare medie de 1600 ml si cu limite pana la 3000 ml, reprezinta 40 - 49% din capacitatea vitala si scade in timpul efortului volumul expirator de rezerva (VER) sau aerul de rezerva are

valoarea medie in jur de 1100 ml si reprezinta 35 - 42% din capacitatea vitala. La sportivii de

performanta bine antrenati procentul este in favoarea VER - ului, scazand pentru capacitatea vitala volumul rezidual (VR) sau aerul rezidual, are valoarea normala de 1200

- 1400 ml (dupa KUCHMEISTER). Determinarea acestui volum pulmonar necesita o aparatura speciala, astfel incat in masuratorile obisnuite el nu este evaluat. VR joaca rolul de tampon in fata variatiilor aerului inspirat, pentru a asigura relativa constanta a aerului alveolar.
Unitatile volumetrice compuse sau capacitatile pulmonare iau nastere prin combinarea diferitelor volume pulmonare simple :

capacitatea vitala (CV), formata din volum curent, volum inspirator de

rezerva si volum expirator de rezerva, reprezinta cea mai mare cantitate de aer pe care subiectul o poate mobiliza in mod voluntar si are valori medii cuprinse intre 3000 - 4000 ml pentru femei si 4000 - 5000 ml pentru barbati. Valorile capacitatii vitale sunt cu 5 % mai mici in decubit decat in pozitie ortostatica. Valorile "actuale" obtinute prin determinare se compara cu valorile teo-retice, ideale sau standard, calculate in functie de sex, varsta si greutate corporala. Interpretarea trebuie sa tina cont si de starea de sanatate, gradul de antrenaent si conditiile de examinare. Cele mai frecvent utilizate formule de calcul ale capacitatii vitale standard sunt :

West si colab :

talia (cm) x 25
talia (cm) x 20

- baieti

- fete

sau in functie de suprafata corporala suprafata corporala x 2,5 suprafata corporala x 2,0 Baldwin si Cournand - baieti - fete

27,63 - (0,112 x varsta) x talia (cm) - baieti 21,78 - (0,101 x varsta) x talia (cm) - fete

Ludwig si colab :

(talia x 40 ) + (greutatea x 30) - 4400

Gaubatz :

metabolismul bazal x 2,3.

La sportivi valorile capacitatii vitale trebuie sa depaseasca cu cel putin 10 % valorile standard, depasirea fiind cu atat mai evidenta cu cat sportul respectiv preponderent aeroba sau mixta. capacitatea reziduala functionala (CRF), compusa din volum rezidual are solicitare

si volum expirator de rezerva, are valoare medie in jur de 2300 ml si reprezinta o functie importanta a ventilatiei. In ea se dilueaza aerul curent, motiv pentru care CRF a fost denumita si "aer tampon". CRF are rol fiziologic in echilibrarea oscilatiilor de presiune conditionate de ventilatie si in mentinerea unei relative constante a aerului alveolar. capacitatea pulmonara totala (CPT) reprezinta suma tuturor volumelor

de aer si are valoare medie in jur de 6000 ml, cu variatii intre 4500 si 6500 ml. Capacitatea pulmonara totala teoretica se poate calcula dupa mai multe formule : Anthony : CV x 1,32

Baldwin si Cournand : talia x 36,2 - (0,06 x varsta) - baieti

talia x 28,6 - (0,06 x varsta) - fete Comroe si colab : CV : 0,80 CV : 0,75 - pentru subiecti de 15 - 35 ani - pentru subiectii peste 50 ani.

Unitatile dinamice ale ventilatiei sau debitele ventilatorii sunt volume de aer raportate la unitatea de timp si permit evaluarea rezervei respiratorii si a capacitatii de adaptare a individului la efort :

Debitul ventilator (DV), ventilatia pe minut sau ventilatia globala de repaus, + / - 4 l/min, aspectul de

reprezinta produsul dintre volumul curent si frecventa respiratorie si are valoare medie de 6000 - 8000 ml/min. Valoarea lui creste in efort pana la 20 - 30 frecventei respiratorii, la un volum curent mult crescut. economicitate caracteristic sportivului bine antrenat fiind reprezentat de valoarea scazuta a

Echivalentul ventilator al oxigenului, reprezentat de raportul dintre ventilatia / minut si consumul de oxigen, are valoare de 28 + / - 3 in conditii de repaus la un adultul normal, ceea ce semnifica ca fiecare ml de oxigen preluat din atmosfera a fost extras din 28 ml de aer ventilat. Echivalentul ventilator al oxigenului creste cand ventilatia / minut creste mai mult decat consumul de oxigen, in acest caz echivalentul marit indicand hiperventilatie insotita de hipocapnie.

In eforturile musculare usoare ventilatia / minut si consumul de oxigen cresc proportional si, ca urmare, echivalentul ventilator ramane constant. In eforturile intense insa echivalentul ventilator al oxigenului creste pe seama cresterii excesive a ventilatiei / minut comparativ cu consumul de oxigen.

Debitul ventilator maxim / minut (Vmax), ventilatia maxima / minut sau capacitatea

respiratorie maxima (CRM), reprezinta volumul maxim de aer ce poate fi deplasat intr-un minut printr-un efort respirator maxim ca amplitudine si frecventa. La adultul sanatos el este realizat la o frecventa respiratorie de 80 - 90 /min, cu un volum curent de 37% din capacitatea vitala si are valoare medie de 100 - 170 l/min.. Pentru calcularea debitului ventilator maxim se pot folosi urmatoarele formule : (134 x talia in m) - (1,26 x varsta) - 21,4 150 - (0,84 x varsta) - pentru barbati pentru femei.

Pe baza Vmax se poate aprecia rezerva ventilatorie (RV) a individului, parametru foarte util in sportul de performanta, a carui valoare normala este de peste 90% : RV = (Vmax - DV repaus) : Vmax x 100

Volumul expirator maxim / secunda (VEMS) exprima cantitatea maxima de

aer expirata in prima secunda a unui expir fortat ce urmeaza unui inspir maxim si poate fi considerat ca o capacitate vitala rapid executata si intrerupta dupa prima secunda a expirului. TIFFNEAU si PINELLI denumesc VEMS-ul ca si "capacitatea pulmonara utilizabila in efort". Valorile normale ale VEMS-ului sunt de 2500 - 4000 ml, reprezentand circa 80 % din capacitatea vitala reala la tineri si 75 % din capacitatea vitala dupa varsta de 60 ani (TIFFNEAU si PINELLI).

Dupa aceeasi autori exista si o relatie de tip liniar intre VEMS si CRM, cu un coeficient de regresie de 38,5.
Valoarea "actuala" a VEMS-ului se compara cu valorile lui teoretice, calculate dupa formula lui BARROWS : (0,037 x talia) - (0,028 x varsta) (0,028 x talia) - (0,021 x varsta)

pentru barbati pentru femei.

Indicele TIFFNEAU sau indicele de "permeabilitate bronsica", reprezinta

raportul procentual dintre VEMS si CV si are valori variabile in functie de varsta. Valoarea lui medie este de 75 - 80 %, fiind mai mare de 80% la copii si mai mic de 75 % dupa varsta de 60 ani (in jur de 70%). Probe functionale respiratorii. In vederea aprecierii cat mai corecte a capacitatilor respiratorii ale sportivilor medicina sportiva foloseste teste functionale respiratorii specifice : Timpul de apnee exprima perioada de oprire voluntara a respiratiei, in conditii de hipoxie si acumulare de dioxid de carbon. El apreciaza posibilitatile individuale de a suporta hipercapnia si hipoxia. Aprecierea timpului de apnee se face atat dupa inspir profund, valoarea medie a timpului de apnee inspiratorie fiind de circa 60 de secunde, cat si dupa expir fortat, valoarea medie a timpului de apnee expiratorie fiind de circa 20 de secunde. Valoarea masurata dupa expir fortat este mai aproape de realitate, ea fiind dependenta de rezistenta individuala in conditii de hipoxie si hipercapnie. Testul are semnificatie de proba specifica pentru sportivii care practica eforturi ce necesita oprirea respiratiei. In aceste cazuri testul capata un plus de semnificatie daca este combinat si cu o proba de coordonare. Forta expiratorie maxima (F E Max) consta din executarea unui expir fortat si rapid contra unei coloane de mercur. Testarea se practica rar ca atare, ea fiind de fapt parte in cadrul probei functionale cardio-respiratorii GRUBICI. Valorile obtinute se apreciaza ca foarte bune (FB) la peste 120 mmHg, bune (B) la 100 -120 mmHg, medii (M) sub 100 mmHg, valori

apreciate pentru baieti. Pentru fete valorile sunt mai mici cu 10 %, iar pentru copii valorile sunt mai mici cu 20 %. Testul hiperventilatiei evalueaza capacitatea de adaptare la conditii de hipoxie, adaptare direct dependenta de capacitatea respiratorie, de mijloacele de transport si difuziune ale gazelor respiratorii si de puterea de extragere si utilizare a oxigenului la nivel mitocondrial. Eficienta ventilatorie este apreciata prin mentinerea apneeii voluntare in doua

etape, intre care se executa 10 respiratii maxime (capacitate vitala) in timp de 20 de secunde. Durata celei de-a doua perioade de apnee comparativ cu prima trebuie sa fie dubla sau chiar tripla

Proba este foarte avantajoasa datorita simplitatii ei, dar prezinta dezavantajul ca depinde in mare masura de buna colaborare cu subiectul, de vointa acestuia si de posibilitatile individuale de inhibitie a reflexului inspirator.
Proba FLACK, considerata proba functionala cardio-respi-ratorie, urmareste modificarile hemodinamice ce apar sub influenta hiperpresiunii toracice (fenomen VALSALVA indus) creata prin expiratie fortata intr-un tub cu mercur. Presiunea intratoracica creata actioneaza compresiv, producand modificari la nivelul circulatiei de intoarcere venoasa si la nivelul travaliului ventriculului drept. Proba consta dintr-o expiratie fortata intr-un tub cu mercur pana cand mercurul se ridica la nivelul de 4o mmHg in cazul baietilor, 30 mmHg in cazul fetelor si 20 mmHg in cazul copiilor, si mentinerea acestui nivel cat mai mult timp posibil, minimum 40 secunde. Mentinerea nivelului mercurului se face prin intrare in apnee si blocarea toracelui. Parametrul functional luat in calcul este frecventa cardiaca, masurata pe cate 5 secunde inainte de proba si pe toata durata apneeii. Interpretarea se face dupa valorile obtinute prin masurarea frecventei cardiace si dupa timpul de mentinere a apneeii astfel :

dupa modificarile valorilor FC se descriu cinci tipuri de curbe : curba de tip I, caracteristica sportivilor antrenati, in care FC creste pana la 7 b / 5 sec

curba de tip II, caracteristica sportivilor neantrenati, in care FC creste lent pana la 9 b / 5 sec

curba de tip III, nefavorabila, in care FC creste rapid la 10 b / 5 sec, este tipul de evolutie care reclama investigatii suplimentare cardiovasculare.

curba de tip IV, sau reactia hipotona, in care FC creste rapid la 10 11 b / 5 sec, iar apoi scade sub valorile de repaus, este tipul de evolutie in care se contraindica efor-tul sportiv de performanta

curba de tip V, care apare la persoane distonice neuro-vegetativ, in care FC creste initial la 9 -10 b / 5 sec, iar apoi, la circa 20 secunde de apnee, revine la 6 - 7 b / 5 sec.

dupa durata timpului de apnee CALIFICATIV FOARTE BINE BINE SATISFACATOR NESATISFACATOR VALOARE > 50 sec 40 - 50 sec 35 - 40 sec < 30 sec

Proba este indicata mai ales in cazul sportivilor care lucreaza cu tora-cele blocat gimnastica, haltere, box, judo. Ea reclama o foarte buna cooperare din partea sportivului. Proba BURGER este o varianta a probei FLACK la care se adauga masurarea tensiunii arteriale in repaus (dupa 10 respiratii ample), imediat post efort si la 20 de secunde dupa terminarea efortului, efortul fiind acelasi ca si in cazul probei FLACK. Interpretarea se face in functie de valorile tensiunii arteriale. Autorul descrie trei tipuri de reactii ale tensiunii arteriale astfel :

cord normal - caz in care tensiunea arteriala sistolica creste cu pana la 20 mmHg in perioada presoare, continua sa creasca peste valorile de repaus pana

la 40 mmHg si dupa terminarea apneeii si apoi revine rapid, in 20 de secunde, la valorile de repaus

cord astenic - caz in care tensiunea arteriala sistolica inregistreaza o crestere accentuata, pana la 40 mmHg in perioada presoare, pentru ca revenirea sa se faca lent dupa terminarea apneeii

cord hipertrofic sau sportiv - caz in care tensiunea arteriala sistolica creste in faza presoare cu 20 - 30 mmHg fata de valoarea de repaus, se mentine crescuta si dupa terminarea perioadei de apnee si revine la valorile de repaus pana in 20 de secunde. Proba GRUBICI este tot o varianta a probei FLACK care individualizeaza

intensitatea hiperpresiunii intratoracice in functie de valoarea fortei expiratorii maxime, folosind 60 - 50 - 40 % din valoarea acesteia (barbati, femei, copii). Timpul minim de mentinere al apneei este de 20 de secunde. Parametrul urmarit in timpul probei este frecventa cardiaca, masurata in perioada de repaus, pe toata durata apneei si pe toata durata revenirii, pana la restabilirea valorilor initiale (masurare pe cate 5 secunde). Interpretarea se face in functie de tipul de evolutie a valorilor frecventei cardiace, ca in cazul probei FLACK, si in functie de timpul de revenire a valorilor frecventei cardiace la valoarea initiala. Astfel proba poate fi : foarte buna - tip de reactie I - II FLACK - timp de revenire pana la 40 secunde buna - tip de reactie I - II FLACK - timp de revenire 40 - 60 de secunde satisfacatoare - indiferent de tipul de reactie - timp de revenire 1 - 2 minute nesatisfacatoare - indiferent de tipul de reactie

- timp de revenire 3 - 4 minute patologica - indiferent de tipul de reactie - timp de revenire peste 4 minute. Rezultatele probei se folosesc in procesul de dirijare a antrenamentului sportiv. Astfel, in cazul probei foarte bune se recomanda cresterea semnificativa a efortului, in cazul probei bune se recomanda cresterea medie a efortului, in cazul probei satisfacatoare se recomanda mentinerea efortului, in cazul probei nesatisfacatoare se recomanda reducerea efortului, iar in cazul probei patologice se re-comanda oprirea efortului. Proba necesita in prealabil instruirea sportivului in vederea unei cooperari cat mai bune cu medicul. Ea are utilitate mare in selectie, pentru depistarea aptitudinilor de efort in conditii de torace blocat. De asemenea, in cazul sportivilor de performanta, se recomanda efectuarea in dinamica a probei, respectiv saptamanal, in vederea corelarii cu evolutia gradului de antrenament.

In concluzie la subiectii antrenati respiratia devine in ansamblu mai economicoasa, debitul ventilator se mentine crescut, deflexiunea de la paralelis-mul dintre debit ventilator / consum de oxigen si debit ventilator / eliminare de dioxid de carbon apare la rate metabolice mai mari. Cresterea sinergismului dintre frecventa respiratorie si frecventa miscarilor este un fenomen important pentru invatarea motorie si pentru efortul fizic sportiv.
Functia respiratorie are implicatii limitative nesemnificative in obtinerea performantei sportive, in special in cazul eforturilor anaerobe. Ea poate deveni insa semnificativa pentru performanta maxima in cazul eforturilor aerobe de anduranta lunga, in special la sportivii foarte bine antrenati.