CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Personalitatea umană esteo abstracţie psihologică extreme de complexă şi cu determinări multiple.Este greu de definit in mod exhautist.Există numeroase definitii ale conceptului de personalitate,numărul acestora depăşind cifra de o sută. Cele mai multe definitii dezvoltă o integrativă şi dinamică.Personalitatea a fost definita din perspectiva mai multor orientări şi teorii.Dintre aceste teorii amintim:teoria biologică,teoria psihanalitică,teoria factorială şi teoria integrativ-dinamică. • Teoria biologică explică personalitatea prin structura morfologică şi funcţională a omului cu accent pe experienţa lui timpurie. • Teoria psihanalitică consideră că structura personalităţii este dterminată de interacţinea forţelor psihice interioare(a motivelor) cu condiţiile mediului extern(S.Freud) • Teoria factorială explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierahică a unor trăsături generale sau factorii de temperament, motivaţionali sau alţi factori(extraversiune,introversiune,labilitate,anxietate-Cattle Gilford) • Teoria integrativ-dinamică elaborată de W.Allport,consideră personalitatea ca având mai multe niveluri şi anume:nivelul refelexelor,deprinederilor, al trăsăturilor personale şi sinele ca sistem unitar. R.Linton spune că „orientarea experimentalistă afirmă unicitatea fiecărei persoane,iar cea socio-culturală explică personalitatea prin asimilarea experienţei sociale şi a culturii” Deci ,personalitatea”este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturală,înzestrată cu funcţii cognitive,axiologice,proiectiv-educative, dinamicoenergetice, afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale,pragmatice şi operaţinale de autuorganizare şi autoreglare manifestate în comportament”(P.P Neveanu) Alţi autori definesc personalitatea în lumina învăţării sau a situaţiei sistemelor interpretând-o din punct de vedere cibernetic. Din cele prezentate obsevăm căci sensul exact care trebuie dat termenului de personalitate nu este încă stabilit deşi sunt numeroase definiţii, unele dintre ele având unele elemnte comune. De fapt, principala problemă pe care o ridică definirea personalităţii este una de delimitare. Individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale rei părţi sunt atât de strâns legate şi atât de constant interactive, încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de demarcaţie. Pentru scopul discuţiei prezente, vom înţelege prin personalitate”agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”.Acestă definiţie include elementul comun majoritaţii definiţiilor,dar exclude numeroase fenomene care au fost incluse in una sau alta dintre aceste definiţii.Astfel ea înlătură comportamentul explicit care rezultă din acţiunea acestor procese şi stări , deşi natura şi chiar existenţa lor pot fi deduse numai din acest comportament. Ea exclude,de asemenea,efectele acestui comportament al individului şi procesele sale fiziologice.Această din urmă delimitare o să pară prea drastică multor cercetători ai personalităţii , dar ea are o justificare pragmatică, chiar dacă nu logică. 1

Allport dă propria definiţie în lucrarea sa “Structura şi dezvoltarea personalităţii” încercând cum spune “ nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte”. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar. unitar şi sintetic al acesteia. în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.s-au evidenţiat câteva caractristici care într-un mod sintetic.relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloace de care dispune.reunesc câteva caracteristici comune ale acestora: • Globalitatea:personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permit descrierea acelei persoane. între anumite limite. Ca sistem suprastructurat deschis. După cum am văzut cele mai multe definiţii prezintă o explicaţie integrativă şi dinamică.idenrificarea ei printre celelalte.descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic.W.prin operaţionalizarea conceptelor sale. Postulatul coerenţei este indispensabil în studiul structurilor personalităţii.1990). Descriind într-o modalitate asociativă corelaţia între Eu şi personalitate putem afirma faptul că”Eul individual pendulează mereu între extremele:subiectivitate şi obiectivitate. • Coerenţa : majoritatea teoriilor afirmă existenţa unei organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii.Fraisse istoria psihologiei.în virtutea coerenţei sale.necesitate derivată din însăşi statutul social al fiinţei umane”(Rudică. personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învăţării . Aceste trei caracteristici evidenţiază faptul că personalitatea este o structură unitară. • Permanenţa sau stabiliatea temporala:dacă pesonalitatea este un sistem funcţional. Personalitatea integrază în sine(ca sistem) organismul individual.relevând caracterul specific uman .Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită. 2 . tot Allport spuna că personalitatea este “ organizaţia dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. Personalitatea este privită pe de altă parte în trei ipostaze: • Ca subiect pragmatic al acţiunii care transformă lumea şi care tinde să o stăpânescă. a însuşirilor înăscute şi dobândite sub influenţa mediului soco-cultural. personalitatea este un sistem funcţional format din elemente independente.T. totodată.Se pune întrebarea "Ce este personalitatea?".aceasta generează legi de organizare a căror acţiune este permanentă. În opinia lui P.determinarea ei biologică şi socio-culturală.nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii.structurile psihice umane şi. Cu toate aceste definiţii date personalităţii în literatura psihopedagogică. în acelaşi timp. se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală elaborată de psihologie. G.

care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume. procedee de influenţare educativă. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. percepţie. In calitate de concept. ci omul de alături de noi. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. Aşadar. Din punct de vedere practic. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. Ca realitate.Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară singulară. empiric. în cazul unor boli psihice grave. de a gândi şi de a simţi. Noţiunile de senzaţie. • Ca subiect axiologic care poartă cu sine şi care generează valori. în sistemul relaţiilor sociale. acasă. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. cotidiană. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. • calitatea de fiinţă conştientă. Din punct de vedere teoretic. structura. raţional. denumită prin diferite concepte. atributul de 3 • .străbate o cale(labirint) diferită în câmpul existenţei şi experienţei sociale ceea ce face ca fiecare om să aibă un mod propriu de a fi. Personalitatea este unică şi originală. Numai cunoscându-i laturile. ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. motivaţie. Există totuşi. asemănări care sunt garantate de modelul general-uman de personalitate care presupune: • apartenenţa la speţa umană • calitatea de fiinţă socială. deci neraportate la personalitate.dotată cu gândire şi voinţă. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. metode. la teoria şi concepţia personalităţii. Ea este omul viu concret. deci omul aşa cum este el resimtit în afara noastră sau în propria noastră fiinţa. dat fiind că personalitatea este prima. în metrou. nici-o concepţie care să nu se raporteze. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. De asemenea. Accepţiunile conceptului de personalitate Accepţiunea antropologică.de membru al societăţii.al cunoaşterii..Ca subiect epistemic. nu omul abstract. într-o formă sau alta. personalitatea. • participarea la cultură. Nu există nici o experienţă psihologică. pe care îl întâlnim pe stradă. El înglobează aproape toată psihologia. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul nelimitat de cunoaştere. nu omul aflat în închipuirea noastră. Nu omul interpretat ca 'fiinţă generică". voinţă etc. afectivitate. Nu există nici-o teorie. • Potenţialul creativităţii. la birou. pasional. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. Aceste cadre referinţă reprezintă baza conceptuală necesară pentru a intreprinde studiul ştiinţific al personalităţii. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine.

dispun de o relativă stabilitate. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. subiectivă este mai indicat să folosim noţiunea de însuşiri psihice pentru determinarea lor. elaborată social-economic. 3. Accepţiunea psihologică. înseamnă că se rupe esenţa de fenomen. evident nu în expresia lor obiectivă.personalitate se tulbură sau chiar se anulează. subiectivă. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. Insuşirile psihice sunt formaţiuni psihice sintetice.sunt esenţiale. Personalitatea apare ca fiind un "ansamblu" de "condiţii interne". motivaţionale. 4. Pornindu-se de la aceste constatări. Natura conditiilor interne pe care le avem în vedere în definirea personalităţii este psihologică. Accepţiunea axiologică În decursul existenţei sale. le transferă în interioritatea sa. aptitudinale şi atitudinale.dispun de o relativă plasticitate. 2. integratoare. o dacă esenţa este zămislită de societate. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. aceasta l-ar condamna la pasivitate. energizoare. In aceste condiţii. exterioară. Ele se referă la aspecte intelective. de filtrare a solicitărilor care vin spre organism din exterior. înseamnă că determinismul social este dus până la limita sa extremă. ci internalizată. Pentru a le diferenţia de condiţiile interne ce pot avea şi altă natură decât cea psihică. criteriile şi procedeele 4 . ajungându-se în felul acesta la concepţia puerilă ironizată de Piaget despre conceperea personalităţii ca "o ladă goală pe care o umple societatea' o dacă individul este conceput doar ca purtător al esenţei. Printre acestea enumerăm: 1. le selectează. Această accepţiune ridică cel puţin trei întrebări: care este originea acestor "condiţii interne"? care este natura lor? ce rol îndeplinesc ele? La prima întrebare este relativ uşor să răspundem dacă invocăm un principiu stabilit cu mulţi ani în urmă de Rubinstein. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. a relaţiilor sociale în care ea se formează. şi anume: "cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne. ceea ce nu este posibil. transformându-le într-un bun propriu. Acceptiunea antropologica implică cel puţin trei limite: o dacă esenţa este transplantată din exterior. adică se manifestă în cele mai diverse situaţii. care provin din sfera procesualităţii psihice ca urmare a unui proces de sintetizare şi generalizare a particularităţilor dominante ale proceselor psihice. distingându-se de acestea din urmă printr-o serie de note specifice. deci de realitate biologică. el asimilează semnificaţia existenţei şi activităţii umane în general. omul asimilează nu doar experienţa de cunoaştere şi pe cea practică. la resemnare în faţa unei esenţe care îi este străină. Condiţiile interne îndeplinesc un rol de mediere. s-a conchis că esenţa omului. afective. deci şi a personalităţii umane. conservându-se în schimb cel de individ. iar acestea din urmă nu sunt altceva decât interiorizări ale primelor". o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". sunt generalizate. se consideră esenţa în afara fenomenului. chiar impusă. ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale. vizează aspectele cele mai importante ale manifestării omului.

trăsături centrale sau principale. Forma ce mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul. chiar produsele sale fiind valorizate.  Aptitudinile reprezintă particularităţi individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiţie a realizării unor activităţii la un nivel superior.Allport clasifică trăsăturile de caracter în: trăsaturi cardinale. Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: definiţii prin efect extern.atenţia. cu atât se consideră că personalitatea insului respectiv este mai puternică.de conducere şi de organizare).  Temperamentul-forma de manifestare a personalităţii sub aspectul energiei. în decursul existenţei la personalitate se ataşează o notă de valoare. moral. Valoarea personalităţii provine însă nu doar în urma procesului de internalizare. iar pe de altă parte.psihomotorii.Este latura dinamică a personalităţii cu influenţă asupra caracterului.speciale. Cu cât aceste efecte externe sunt mai mari.temperamentul . personalitatea umană capătă o importantă dimensiune axiologică.Neveanu .fie se dezvoltă în cursul unei activităţii ăn funcţie de mediu şi educaţie. omul face saltul din stadiul de "consumator" de valori în cel de "producător de valori". deci omul ca valoare.melancolic şi coleric. Trăsăturile personalitatii H Pieron defineşte personalitatea ca fiind”organizarea dinamică a aspectelor cognitive. După cum am văzut definiţiile date personalităţii sunt extrem de numeroase şi chiar contradictorii. ci şi din organizarea şi ierarhizarea propriilor sale structuri psihologice. Sunt patru tipuri de temperamente :sagvinic. la o analiză mai atentă a lor pot fi desprinse o serie de elemente comune pe care le conţin. valorică. La un moment dat. Acestea iau în considerare în definirea personalităţii două aspecte: modul de manifestare a personalităţii în afară.  Caracterul-reprezintă motivele şi scopurile acţiunilor omului faţă de muncă şi societate sau faţă de sine însuşi. rapidităţii regularităţii şi intensităţii proceselor psihice. pe de o parte.caracterul. Totuşi.1979). Allport dă şi câteva 5 . Definiţii prin efect extern. cum se manifestă persoana respectivă în exterior. G.senzoriale.flegmatic. în exterior. trăsături secundare.spiritul de observaţie . social).Talentul se defineşte ca ansamblul dispoziţiilor funcţionale. Când spunem despre cineva că "are" sau "nu are" personalitate avem în vedere. fapt care o individualizează pregnant şi o deosebeşte de cea a semenilor. Tiupuri de aptitudini: generale(memoria. efectele pe care aceasta le produce în compor-tamentul altor oameni.inteligenţa). Prin asimilarea tuturor acestor aspecte. afective creative fiziologice şi morfologice ale individului. Putem conchide că accepţiunea axiologică a personalităţii are în vedere omul valorizat (intelectual.O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul. Aşadar. ne gândim la modificările pe care ea le produce în comportamentul semenilor. prin structură externă şi pozitiviste.Aptitudinile sunt ereditare. întreprinzând o analiză comparativă a mai multor definiţii formulate cu privire la personalitate.” Trăsăturile de bază ale personalităţii sunt: aptitudinile.de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane.eeditare şi a sistemelor operaţionale dobândite ce mijloceşte performanţe deosebite şi relizări originale în activitate(P.speciale(aptitudini tehnice.

Ea pacătuieste. prin neputinţa de a explica geneza. introduc personalitatea pe calea cercetării obiective. prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora. Definiţii pozitiviste. Allport : 'Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea şi comportamentul său caracteristic'. Definiţiile. riguroase pozitiviste. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat" Asemenea definiţii. adică tocmai modul de apariţie a structurilor interne. formarea personalitaţii. 6 .exemple de asemenea definiţii: "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii”. a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea. Allport: “personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. Eroarea lor constă însă în faptul că definesc obiectul în funcţie de metodele utilizate. insă. Definiţii prin structură internă. Definirea personalităţii prin structura internă are avantajul surprinderii şi redării conţinutului personalitatii .

Omul dispune de un potenţial native care este realizat treptat şi valorificat prin socializare. dintre care amintim: biologista. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului în care oamenii difera pe un registru foarte întins în ceea ce au învatat: fiecare persoana deci este unica. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. la teoria şi concepţia personalităţii. El înglobează aproape toată psihologia. structura.temperamental şi aptitudinile sale. personalitatea. Exista numeroase teorii ale personalitatii. metode. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare.dar toti au învatat în concordanta cu aceleasi legi generale. De asemenea. Numai cunoscându-i laturile. dat fiind că personalitatea este prima. ci internalizată. percepţie. în sistemul relaţiilor sociale. denumită prin diferite concepte. Nu există nici-o teorie. procedee de influenţare educativă. Din punct de vedere practic. pentru că este programat prinereditate.deoarece fiecare persoană are caracterul său. deci neraportate la personalitate. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. Fiecare persoană este unică. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. Pornindu-se de la aceste constatări. Nu există nici o experienţă psihologică. într-o formă sau alta. a relaţiilor sociale în care ea se formează. psihometrica si socio-culturala si antropologica. în cazul unor boli psihice grave. Specificul uman aparţine biologicului. le selectează. voinţă etc. s-a conchis că esenţa omului. atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. In calitate de concept. motivaţie. exterioară. afectivitate. conservându-se în schimb cel de individ." Au fost abordate îndeosebi procesele de învatare. In aceste condiţii. evident nu în expresia lor obiectivă. 7 . nu sunt mai multe personae care să aibă aceiaşi personalitate. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace.Concluzii Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate.. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. Noţiunile de senzaţie. experimentalista. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. nici-o concepţie care să nu se raporteze. le transferă în interioritatea sa. transformându-le într-un bun propriu. Din punct de vedere teoretic. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". deci de realitate biologică. deci şi a personalităţii umane. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului.Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării sociale.

scribtube.Aurelia Marşieu”Fundamente pedagogice şi curriculare” Ed Universităţii“Aurel Vlaicu” Arad. Moţescu Maria”Cunoaşterea personalităţii” Ed.com www.Tiberiu Dughi”Dimensiuni psihologice ale invăţării” Ed Universităţii “Aurel Vlaicu”Arad .cloptel.Lucare de portofoliu”Dezvoltarea personalităţii” .Tiberiu Dughi”Elemente de psihologia educaţiei”Ed Universităţii “Aurel Valicu” Arad. 1998.ro Braica Loredana.• • • • • • • BIBLIOGRAFIE Petroi Anca. Alina Roman. 2007 Alina Roman.Arad 2008 8 .2008 www.Didactică şi Pedagogică Bucureşti. 2005 Mărcuş Stroe.

REFERAT LA PEDAGOGIE BRAICA LOREDANA ELENA ANUL III.B AMG BUGET 9 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful