P. 1
Conceptul de Personalitate

Conceptul de Personalitate

|Views: 5|Likes:
Published by Braica Loredana

More info:

Published by: Braica Loredana on Jun 24, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/19/2014

pdf

text

original

CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Personalitatea umană esteo abstracţie psihologică extreme de complexă şi cu determinări multiple.Este greu de definit in mod exhautist.Există numeroase definitii ale conceptului de personalitate,numărul acestora depăşind cifra de o sută. Cele mai multe definitii dezvoltă o integrativă şi dinamică.Personalitatea a fost definita din perspectiva mai multor orientări şi teorii.Dintre aceste teorii amintim:teoria biologică,teoria psihanalitică,teoria factorială şi teoria integrativ-dinamică. • Teoria biologică explică personalitatea prin structura morfologică şi funcţională a omului cu accent pe experienţa lui timpurie. • Teoria psihanalitică consideră că structura personalităţii este dterminată de interacţinea forţelor psihice interioare(a motivelor) cu condiţiile mediului extern(S.Freud) • Teoria factorială explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierahică a unor trăsături generale sau factorii de temperament, motivaţionali sau alţi factori(extraversiune,introversiune,labilitate,anxietate-Cattle Gilford) • Teoria integrativ-dinamică elaborată de W.Allport,consideră personalitatea ca având mai multe niveluri şi anume:nivelul refelexelor,deprinederilor, al trăsăturilor personale şi sinele ca sistem unitar. R.Linton spune că „orientarea experimentalistă afirmă unicitatea fiecărei persoane,iar cea socio-culturală explică personalitatea prin asimilarea experienţei sociale şi a culturii” Deci ,personalitatea”este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturală,înzestrată cu funcţii cognitive,axiologice,proiectiv-educative, dinamicoenergetice, afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale,pragmatice şi operaţinale de autuorganizare şi autoreglare manifestate în comportament”(P.P Neveanu) Alţi autori definesc personalitatea în lumina învăţării sau a situaţiei sistemelor interpretând-o din punct de vedere cibernetic. Din cele prezentate obsevăm căci sensul exact care trebuie dat termenului de personalitate nu este încă stabilit deşi sunt numeroase definiţii, unele dintre ele având unele elemnte comune. De fapt, principala problemă pe care o ridică definirea personalităţii este una de delimitare. Individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale rei părţi sunt atât de strâns legate şi atât de constant interactive, încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de demarcaţie. Pentru scopul discuţiei prezente, vom înţelege prin personalitate”agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”.Acestă definiţie include elementul comun majoritaţii definiţiilor,dar exclude numeroase fenomene care au fost incluse in una sau alta dintre aceste definiţii.Astfel ea înlătură comportamentul explicit care rezultă din acţiunea acestor procese şi stări , deşi natura şi chiar existenţa lor pot fi deduse numai din acest comportament. Ea exclude,de asemenea,efectele acestui comportament al individului şi procesele sale fiziologice.Această din urmă delimitare o să pară prea drastică multor cercetători ai personalităţii , dar ea are o justificare pragmatică, chiar dacă nu logică. 1

• Permanenţa sau stabiliatea temporala:dacă pesonalitatea este un sistem funcţional. în acelaşi timp.necesitate derivată din însăşi statutul social al fiinţei umane”(Rudică.descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic. între anumite limite.în virtutea coerenţei sale. Personalitatea integrază în sine(ca sistem) organismul individual. În opinia lui P.aceasta generează legi de organizare a căror acţiune este permanentă.Allport dă propria definiţie în lucrarea sa “Structura şi dezvoltarea personalităţii” încercând cum spune “ nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte”.nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii. personalitatea este un sistem funcţional format din elemente independente. După cum am văzut cele mai multe definiţii prezintă o explicaţie integrativă şi dinamică. G.Fraisse istoria psihologiei. totodată.relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloace de care dispune.prin operaţionalizarea conceptelor sale. personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învăţării .structurile psihice umane şi. Postulatul coerenţei este indispensabil în studiul structurilor personalităţii.Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită. • Coerenţa : majoritatea teoriilor afirmă existenţa unei organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii.Se pune întrebarea "Ce este personalitatea?". Descriind într-o modalitate asociativă corelaţia între Eu şi personalitate putem afirma faptul că”Eul individual pendulează mereu între extremele:subiectivitate şi obiectivitate.W.T. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar. unitar şi sintetic al acesteia.determinarea ei biologică şi socio-culturală.1990). 2 . Ca sistem suprastructurat deschis.reunesc câteva caracteristici comune ale acestora: • Globalitatea:personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permit descrierea acelei persoane. Aceste trei caracteristici evidenţiază faptul că personalitatea este o structură unitară. se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală elaborată de psihologie.s-au evidenţiat câteva caractristici care într-un mod sintetic.idenrificarea ei printre celelalte. în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană. a însuşirilor înăscute şi dobândite sub influenţa mediului soco-cultural. Cu toate aceste definiţii date personalităţii în literatura psihopedagogică. tot Allport spuna că personalitatea este “ organizaţia dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. Personalitatea este privită pe de altă parte în trei ipostaze: • Ca subiect pragmatic al acţiunii care transformă lumea şi care tinde să o stăpânescă.relevând caracterul specific uman .

la teoria şi concepţia personalităţii. nu omul aflat în închipuirea noastră. • Potenţialul creativităţii. pasional. în metrou. Ca realitate. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori. • calitatea de fiinţă conştientă. structura. atributul de 3 • . afectivitate. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. la birou.. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. cotidiană. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. Aşadar. ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul nelimitat de cunoaştere. deci neraportate la personalitate.Ca subiect epistemic. procedee de influenţare educativă.al cunoaşterii. în cazul unor boli psihice grave. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice.Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară singulară. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace.de membru al societăţii. Nu omul interpretat ca 'fiinţă generică". motivaţie. de a gândi şi de a simţi. Noţiunile de senzaţie. In calitate de concept. personalitatea. Accepţiunile conceptului de personalitate Accepţiunea antropologică. Există totuşi. Nu există nici o experienţă psihologică. empiric. ci omul de alături de noi. Aceste cadre referinţă reprezintă baza conceptuală necesară pentru a intreprinde studiul ştiinţific al personalităţii. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. Din punct de vedere teoretic. dat fiind că personalitatea este prima. într-o formă sau alta. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. nici-o concepţie care să nu se raporteze. El înglobează aproape toată psihologia. Personalitatea este unică şi originală.străbate o cale(labirint) diferită în câmpul existenţei şi experienţei sociale ceea ce face ca fiecare om să aibă un mod propriu de a fi. raţional. De asemenea. personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. • participarea la cultură. Nu există nici-o teorie. în sistemul relaţiilor sociale. nu omul abstract. asemănări care sunt garantate de modelul general-uman de personalitate care presupune: • apartenenţa la speţa umană • calitatea de fiinţă socială. pe care îl întâlnim pe stradă. • Ca subiect axiologic care poartă cu sine şi care generează valori. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm.dotată cu gândire şi voinţă. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. acasă. Numai cunoscându-i laturile. percepţie. metode. denumită prin diferite concepte. voinţă etc.care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume. Ea este omul viu concret. deci omul aşa cum este el resimtit în afara noastră sau în propria noastră fiinţa. Din punct de vedere practic. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”.

deci de realitate biologică. şi anume: "cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne. de filtrare a solicitărilor care vin spre organism din exterior.sunt esenţiale. subiectivă este mai indicat să folosim noţiunea de însuşiri psihice pentru determinarea lor.personalitate se tulbură sau chiar se anulează. iar acestea din urmă nu sunt altceva decât interiorizări ale primelor". Accepţiunea psihologică. afective. Printre acestea enumerăm: 1. Pornindu-se de la aceste constatări. s-a conchis că esenţa omului. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. 4. Acceptiunea antropologica implică cel puţin trei limite: o dacă esenţa este transplantată din exterior. 2. înseamnă că se rupe esenţa de fenomen. ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale. vizează aspectele cele mai importante ale manifestării omului. omul asimilează nu doar experienţa de cunoaştere şi pe cea practică. ceea ce nu este posibil. elaborată social-economic. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. le transferă în interioritatea sa. Natura conditiilor interne pe care le avem în vedere în definirea personalităţii este psihologică. le selectează. In aceste condiţii. evident nu în expresia lor obiectivă. exterioară. motivaţionale. la resemnare în faţa unei esenţe care îi este străină. aptitudinale şi atitudinale. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". aceasta l-ar condamna la pasivitate. subiectivă.dispun de o relativă plasticitate. Accepţiunea axiologică În decursul existenţei sale. transformându-le într-un bun propriu. deci şi a personalităţii umane. se consideră esenţa în afara fenomenului. Personalitatea apare ca fiind un "ansamblu" de "condiţii interne". criteriile şi procedeele 4 . chiar impusă. distingându-se de acestea din urmă printr-o serie de note specifice. ci internalizată. Insuşirile psihice sunt formaţiuni psihice sintetice. 3. dispun de o relativă stabilitate. Această accepţiune ridică cel puţin trei întrebări: care este originea acestor "condiţii interne"? care este natura lor? ce rol îndeplinesc ele? La prima întrebare este relativ uşor să răspundem dacă invocăm un principiu stabilit cu mulţi ani în urmă de Rubinstein. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. o dacă esenţa este zămislită de societate. energizoare. Ele se referă la aspecte intelective. ajungându-se în felul acesta la concepţia puerilă ironizată de Piaget despre conceperea personalităţii ca "o ladă goală pe care o umple societatea' o dacă individul este conceput doar ca purtător al esenţei. sunt generalizate. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. el asimilează semnificaţia existenţei şi activităţii umane în general. integratoare. care provin din sfera procesualităţii psihice ca urmare a unui proces de sintetizare şi generalizare a particularităţilor dominante ale proceselor psihice. conservându-se în schimb cel de individ. adică se manifestă în cele mai diverse situaţii. a relaţiilor sociale în care ea se formează. Pentru a le diferenţia de condiţiile interne ce pot avea şi altă natură decât cea psihică. înseamnă că determinismul social este dus până la limita sa extremă. Condiţiile interne îndeplinesc un rol de mediere.

chiar produsele sale fiind valorizate.speciale.  Aptitudinile reprezintă particularităţi individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiţie a realizării unor activităţii la un nivel superior.flegmatic.Aptitudinile sunt ereditare.senzoriale. iar pe de altă parte.trăsături centrale sau principale.spiritul de observaţie .caracterul.eeditare şi a sistemelor operaţionale dobândite ce mijloceşte performanţe deosebite şi relizări originale în activitate(P. fapt care o individualizează pregnant şi o deosebeşte de cea a semenilor. La un moment dat. După cum am văzut definiţiile date personalităţii sunt extrem de numeroase şi chiar contradictorii. valorică.inteligenţa). Trăsăturile personalitatii H Pieron defineşte personalitatea ca fiind”organizarea dinamică a aspectelor cognitive. întreprinzând o analiză comparativă a mai multor definiţii formulate cu privire la personalitate. Putem conchide că accepţiunea axiologică a personalităţii are în vedere omul valorizat (intelectual. în exterior. social). Totuşi. Tiupuri de aptitudini: generale(memoria. afective creative fiziologice şi morfologice ale individului. Forma ce mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul. Prin asimilarea tuturor acestor aspecte. trăsături secundare. moral. în decursul existenţei la personalitate se ataşează o notă de valoare. rapidităţii regularităţii şi intensităţii proceselor psihice.speciale(aptitudini tehnice.psihomotorii. cu atât se consideră că personalitatea insului respectiv este mai puternică. la o analiză mai atentă a lor pot fi desprinse o serie de elemente comune pe care le conţin.de conducere şi de organizare).Este latura dinamică a personalităţii cu influenţă asupra caracterului.temperamentul . Acestea iau în considerare în definirea personalităţii două aspecte: modul de manifestare a personalităţii în afară. personalitatea umană capătă o importantă dimensiune axiologică.melancolic şi coleric.O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul. Cu cât aceste efecte externe sunt mai mari. Valoarea personalităţii provine însă nu doar în urma procesului de internalizare. G. deci omul ca valoare. omul face saltul din stadiul de "consumator" de valori în cel de "producător de valori". pe de o parte.atenţia. cum se manifestă persoana respectivă în exterior. Când spunem despre cineva că "are" sau "nu are" personalitate avem în vedere. ci şi din organizarea şi ierarhizarea propriilor sale structuri psihologice.1979). Sunt patru tipuri de temperamente :sagvinic.  Caracterul-reprezintă motivele şi scopurile acţiunilor omului faţă de muncă şi societate sau faţă de sine însuşi. Definiţii prin efect extern.fie se dezvoltă în cursul unei activităţii ăn funcţie de mediu şi educaţie. Allport dă şi câteva 5 . Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: definiţii prin efect extern.  Temperamentul-forma de manifestare a personalităţii sub aspectul energiei. ne gândim la modificările pe care ea le produce în comportamentul semenilor.Neveanu . prin structură externă şi pozitiviste. efectele pe care aceasta le produce în compor-tamentul altor oameni. Aşadar.de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane.Allport clasifică trăsăturile de caracter în: trăsaturi cardinale.Talentul se defineşte ca ansamblul dispoziţiilor funcţionale.” Trăsăturile de bază ale personalităţii sunt: aptitudinile.

6 . riguroase pozitiviste. Allport : 'Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea şi comportamentul său caracteristic'. Allport: “personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat" Asemenea definiţii. insă. adică tocmai modul de apariţie a structurilor interne. Definiţiile. introduc personalitatea pe calea cercetării obiective. Definiţii prin structură internă. Eroarea lor constă însă în faptul că definesc obiectul în funcţie de metodele utilizate. prin neputinţa de a explica geneza. prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora.exemple de asemenea definiţii: "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii”. formarea personalitaţii. Definiţii pozitiviste. a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea. Definirea personalităţii prin structura internă are avantajul surprinderii şi redării conţinutului personalitatii . Ea pacătuieste.

în sistemul relaţiilor sociale. pentru că este programat prinereditate." Au fost abordate îndeosebi procesele de învatare. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului în care oamenii difera pe un registru foarte întins în ceea ce au învatat: fiecare persoana deci este unica. Omul dispune de un potenţial native care este realizat treptat şi valorificat prin socializare. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. 7 .Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării sociale. Noţiunile de senzaţie. Nu există nici o experienţă psihologică. Nu există nici-o teorie. psihometrica si socio-culturala si antropologica. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. transformându-le într-un bun propriu. De asemenea. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. le transferă în interioritatea sa. le selectează. procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate.. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale.dar toti au învatat în concordanta cu aceleasi legi generale. procedee de influenţare educativă. în cazul unor boli psihice grave. conservându-se în schimb cel de individ. In aceste condiţii. percepţie.deoarece fiecare persoană are caracterul său. exterioară. Din punct de vedere teoretic.temperamental şi aptitudinile sale. motivaţie. nici-o concepţie care să nu se raporteze. evident nu în expresia lor obiectivă. Fiecare persoană este unică. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. Pornindu-se de la aceste constatări. la teoria şi concepţia personalităţii. Numai cunoscându-i laturile. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează. In calitate de concept. dat fiind că personalitatea este prima. Exista numeroase teorii ale personalitatii. structura. voinţă etc. nu sunt mai multe personae care să aibă aceiaşi personalitate. într-o formă sau alta. experimentalista. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. El înglobează aproape toată psihologia. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. Din punct de vedere practic. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. s-a conchis că esenţa omului. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. ci internalizată.Concluzii Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate. afectivitate. a relaţiilor sociale în care ea se formează. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. deci şi a personalităţii umane. personalitatea. deci neraportate la personalitate. deci de realitate biologică. metode. denumită prin diferite concepte. Specificul uman aparţine biologicului. dintre care amintim: biologista.

1998.Lucare de portofoliu”Dezvoltarea personalităţii” . Alina Roman.cloptel.Tiberiu Dughi”Dimensiuni psihologice ale invăţării” Ed Universităţii “Aurel Vlaicu”Arad . 2005 Mărcuş Stroe.2008 www.ro Braica Loredana.• • • • • • • BIBLIOGRAFIE Petroi Anca.scribtube.com www.Arad 2008 8 .Tiberiu Dughi”Elemente de psihologia educaţiei”Ed Universităţii “Aurel Valicu” Arad. 2007 Alina Roman.Didactică şi Pedagogică Bucureşti. Moţescu Maria”Cunoaşterea personalităţii” Ed.Aurelia Marşieu”Fundamente pedagogice şi curriculare” Ed Universităţii“Aurel Vlaicu” Arad.

REFERAT LA PEDAGOGIE BRAICA LOREDANA ELENA ANUL III.B AMG BUGET 9 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->