CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Personalitatea umană esteo abstracţie psihologică extreme de complexă şi cu determinări multiple.Este greu de definit in mod exhautist.Există numeroase definitii ale conceptului de personalitate,numărul acestora depăşind cifra de o sută. Cele mai multe definitii dezvoltă o integrativă şi dinamică.Personalitatea a fost definita din perspectiva mai multor orientări şi teorii.Dintre aceste teorii amintim:teoria biologică,teoria psihanalitică,teoria factorială şi teoria integrativ-dinamică. • Teoria biologică explică personalitatea prin structura morfologică şi funcţională a omului cu accent pe experienţa lui timpurie. • Teoria psihanalitică consideră că structura personalităţii este dterminată de interacţinea forţelor psihice interioare(a motivelor) cu condiţiile mediului extern(S.Freud) • Teoria factorială explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierahică a unor trăsături generale sau factorii de temperament, motivaţionali sau alţi factori(extraversiune,introversiune,labilitate,anxietate-Cattle Gilford) • Teoria integrativ-dinamică elaborată de W.Allport,consideră personalitatea ca având mai multe niveluri şi anume:nivelul refelexelor,deprinederilor, al trăsăturilor personale şi sinele ca sistem unitar. R.Linton spune că „orientarea experimentalistă afirmă unicitatea fiecărei persoane,iar cea socio-culturală explică personalitatea prin asimilarea experienţei sociale şi a culturii” Deci ,personalitatea”este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturală,înzestrată cu funcţii cognitive,axiologice,proiectiv-educative, dinamicoenergetice, afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale,pragmatice şi operaţinale de autuorganizare şi autoreglare manifestate în comportament”(P.P Neveanu) Alţi autori definesc personalitatea în lumina învăţării sau a situaţiei sistemelor interpretând-o din punct de vedere cibernetic. Din cele prezentate obsevăm căci sensul exact care trebuie dat termenului de personalitate nu este încă stabilit deşi sunt numeroase definiţii, unele dintre ele având unele elemnte comune. De fapt, principala problemă pe care o ridică definirea personalităţii este una de delimitare. Individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale rei părţi sunt atât de strâns legate şi atât de constant interactive, încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de demarcaţie. Pentru scopul discuţiei prezente, vom înţelege prin personalitate”agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”.Acestă definiţie include elementul comun majoritaţii definiţiilor,dar exclude numeroase fenomene care au fost incluse in una sau alta dintre aceste definiţii.Astfel ea înlătură comportamentul explicit care rezultă din acţiunea acestor procese şi stări , deşi natura şi chiar existenţa lor pot fi deduse numai din acest comportament. Ea exclude,de asemenea,efectele acestui comportament al individului şi procesele sale fiziologice.Această din urmă delimitare o să pară prea drastică multor cercetători ai personalităţii , dar ea are o justificare pragmatică, chiar dacă nu logică. 1

descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic. Ca sistem suprastructurat deschis. între anumite limite. 2 . • Coerenţa : majoritatea teoriilor afirmă existenţa unei organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii. în acelaşi timp. Personalitatea este privită pe de altă parte în trei ipostaze: • Ca subiect pragmatic al acţiunii care transformă lumea şi care tinde să o stăpânescă. În opinia lui P. tot Allport spuna că personalitatea este “ organizaţia dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. G.1990).Fraisse istoria psihologiei. Postulatul coerenţei este indispensabil în studiul structurilor personalităţii.prin operaţionalizarea conceptelor sale.determinarea ei biologică şi socio-culturală.reunesc câteva caracteristici comune ale acestora: • Globalitatea:personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permit descrierea acelei persoane. Aceste trei caracteristici evidenţiază faptul că personalitatea este o structură unitară. în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.Se pune întrebarea "Ce este personalitatea?". personalitatea este un sistem funcţional format din elemente independente. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar. • Permanenţa sau stabiliatea temporala:dacă pesonalitatea este un sistem funcţional.Allport dă propria definiţie în lucrarea sa “Structura şi dezvoltarea personalităţii” încercând cum spune “ nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte”. totodată.T. se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală elaborată de psihologie.necesitate derivată din însăşi statutul social al fiinţei umane”(Rudică.relevând caracterul specific uman . După cum am văzut cele mai multe definiţii prezintă o explicaţie integrativă şi dinamică. unitar şi sintetic al acesteia. personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învăţării .idenrificarea ei printre celelalte.structurile psihice umane şi.Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită.s-au evidenţiat câteva caractristici care într-un mod sintetic.aceasta generează legi de organizare a căror acţiune este permanentă.relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloace de care dispune. a însuşirilor înăscute şi dobândite sub influenţa mediului soco-cultural.W.nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii. Cu toate aceste definiţii date personalităţii în literatura psihopedagogică. Descriind într-o modalitate asociativă corelaţia între Eu şi personalitate putem afirma faptul că”Eul individual pendulează mereu între extremele:subiectivitate şi obiectivitate. Personalitatea integrază în sine(ca sistem) organismul individual.în virtutea coerenţei sale.

voinţă etc. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. • calitatea de fiinţă conştientă. procedee de influenţare educativă. Din punct de vedere practic.Ca subiect epistemic. In calitate de concept. Nu omul interpretat ca 'fiinţă generică". denumită prin diferite concepte. Nu există nici o experienţă psihologică. De asemenea. nu omul aflat în închipuirea noastră. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. • participarea la cultură. nu omul abstract. • Potenţialul creativităţii. acasă. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori. raţional. Aşadar. empiric. pe care îl întâlnim pe stradă.al cunoaşterii. în cazul unor boli psihice grave. la teoria şi concepţia personalităţii. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. într-o formă sau alta.străbate o cale(labirint) diferită în câmpul existenţei şi experienţei sociale ceea ce face ca fiecare om să aibă un mod propriu de a fi. deci omul aşa cum este el resimtit în afara noastră sau în propria noastră fiinţa. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine.Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară singulară. personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. • Ca subiect axiologic care poartă cu sine şi care generează valori. întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul nelimitat de cunoaştere. Ea este omul viu concret. structura. nici-o concepţie care să nu se raporteze. ci omul de alături de noi. asemănări care sunt garantate de modelul general-uman de personalitate care presupune: • apartenenţa la speţa umană • calitatea de fiinţă socială. Aceste cadre referinţă reprezintă baza conceptuală necesară pentru a intreprinde studiul ştiinţific al personalităţii. percepţie. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. Numai cunoscându-i laturile. deci neraportate la personalitate. metode. motivaţie. Personalitatea este unică şi originală. în metrou.dotată cu gândire şi voinţă. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. Ca realitate. în sistemul relaţiilor sociale. Noţiunile de senzaţie. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”.care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume. El înglobează aproape toată psihologia.. Nu există nici-o teorie. de a gândi şi de a simţi. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. afectivitate. la birou.de membru al societăţii. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. dat fiind că personalitatea este prima. Din punct de vedere teoretic. Există totuşi. personalitatea. atributul de 3 • . Accepţiunile conceptului de personalitate Accepţiunea antropologică. cotidiană. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. pasional. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii.

Ele se referă la aspecte intelective. 4. le selectează. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. conservându-se în schimb cel de individ. el asimilează semnificaţia existenţei şi activităţii umane în general. Natura conditiilor interne pe care le avem în vedere în definirea personalităţii este psihologică. ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale. la resemnare în faţa unei esenţe care îi este străină. Accepţiunea axiologică În decursul existenţei sale. afective. şi anume: "cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne.dispun de o relativă plasticitate. sunt generalizate. Condiţiile interne îndeplinesc un rol de mediere. dispun de o relativă stabilitate.personalitate se tulbură sau chiar se anulează. energizoare. Această accepţiune ridică cel puţin trei întrebări: care este originea acestor "condiţii interne"? care este natura lor? ce rol îndeplinesc ele? La prima întrebare este relativ uşor să răspundem dacă invocăm un principiu stabilit cu mulţi ani în urmă de Rubinstein. Pentru a le diferenţia de condiţiile interne ce pot avea şi altă natură decât cea psihică.sunt esenţiale. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. înseamnă că determinismul social este dus până la limita sa extremă. care provin din sfera procesualităţii psihice ca urmare a unui proces de sintetizare şi generalizare a particularităţilor dominante ale proceselor psihice. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". vizează aspectele cele mai importante ale manifestării omului. aceasta l-ar condamna la pasivitate. exterioară. înseamnă că se rupe esenţa de fenomen. motivaţionale. s-a conchis că esenţa omului. 3. Pornindu-se de la aceste constatări. adică se manifestă în cele mai diverse situaţii. elaborată social-economic. le transferă în interioritatea sa. subiectivă este mai indicat să folosim noţiunea de însuşiri psihice pentru determinarea lor. Personalitatea apare ca fiind un "ansamblu" de "condiţii interne". In aceste condiţii. omul asimilează nu doar experienţa de cunoaştere şi pe cea practică. Accepţiunea psihologică. a relaţiilor sociale în care ea se formează. chiar impusă. transformându-le într-un bun propriu. integratoare. deci de realitate biologică. 2. iar acestea din urmă nu sunt altceva decât interiorizări ale primelor". Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. Insuşirile psihice sunt formaţiuni psihice sintetice. ceea ce nu este posibil. distingându-se de acestea din urmă printr-o serie de note specifice. subiectivă. de filtrare a solicitărilor care vin spre organism din exterior. o dacă esenţa este zămislită de societate. Acceptiunea antropologica implică cel puţin trei limite: o dacă esenţa este transplantată din exterior. se consideră esenţa în afara fenomenului. ajungându-se în felul acesta la concepţia puerilă ironizată de Piaget despre conceperea personalităţii ca "o ladă goală pe care o umple societatea' o dacă individul este conceput doar ca purtător al esenţei. ci internalizată. Printre acestea enumerăm: 1. aptitudinale şi atitudinale. evident nu în expresia lor obiectivă. deci şi a personalităţii umane. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. criteriile şi procedeele 4 .

trăsături centrale sau principale.speciale. Sunt patru tipuri de temperamente :sagvinic.fie se dezvoltă în cursul unei activităţii ăn funcţie de mediu şi educaţie. Totuşi. ne gândim la modificările pe care ea le produce în comportamentul semenilor. ci şi din organizarea şi ierarhizarea propriilor sale structuri psihologice. la o analiză mai atentă a lor pot fi desprinse o serie de elemente comune pe care le conţin. valorică. Putem conchide că accepţiunea axiologică a personalităţii are în vedere omul valorizat (intelectual. social). întreprinzând o analiză comparativă a mai multor definiţii formulate cu privire la personalitate. omul face saltul din stadiul de "consumator" de valori în cel de "producător de valori". în decursul existenţei la personalitate se ataşează o notă de valoare. Cu cât aceste efecte externe sunt mai mari.O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul.Aptitudinile sunt ereditare. deci omul ca valoare. Trăsăturile personalitatii H Pieron defineşte personalitatea ca fiind”organizarea dinamică a aspectelor cognitive. chiar produsele sale fiind valorizate.spiritul de observaţie . După cum am văzut definiţiile date personalităţii sunt extrem de numeroase şi chiar contradictorii.inteligenţa). cu atât se consideră că personalitatea insului respectiv este mai puternică.atenţia. moral.Allport clasifică trăsăturile de caracter în: trăsaturi cardinale. pe de o parte. Valoarea personalităţii provine însă nu doar în urma procesului de internalizare.psihomotorii. trăsături secundare. cum se manifestă persoana respectivă în exterior.flegmatic. rapidităţii regularităţii şi intensităţii proceselor psihice. G.Talentul se defineşte ca ansamblul dispoziţiilor funcţionale.  Aptitudinile reprezintă particularităţi individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiţie a realizării unor activităţii la un nivel superior. Când spunem despre cineva că "are" sau "nu are" personalitate avem în vedere.Neveanu . Definiţii prin efect extern.  Caracterul-reprezintă motivele şi scopurile acţiunilor omului faţă de muncă şi societate sau faţă de sine însuşi.melancolic şi coleric.temperamentul . Aşadar. Tiupuri de aptitudini: generale(memoria.1979). Acestea iau în considerare în definirea personalităţii două aspecte: modul de manifestare a personalităţii în afară. afective creative fiziologice şi morfologice ale individului. prin structură externă şi pozitiviste.Este latura dinamică a personalităţii cu influenţă asupra caracterului.eeditare şi a sistemelor operaţionale dobândite ce mijloceşte performanţe deosebite şi relizări originale în activitate(P.  Temperamentul-forma de manifestare a personalităţii sub aspectul energiei. fapt care o individualizează pregnant şi o deosebeşte de cea a semenilor.” Trăsăturile de bază ale personalităţii sunt: aptitudinile.speciale(aptitudini tehnice.senzoriale.caracterul. efectele pe care aceasta le produce în compor-tamentul altor oameni. în exterior. personalitatea umană capătă o importantă dimensiune axiologică. iar pe de altă parte. Forma ce mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul. Prin asimilarea tuturor acestor aspecte.de conducere şi de organizare). Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: definiţii prin efect extern. Allport dă şi câteva 5 .de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane. La un moment dat.

prin neputinţa de a explica geneza. Definiţiile. Definiţii prin structură internă. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat" Asemenea definiţii. a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea. insă. formarea personalitaţii. Definirea personalităţii prin structura internă are avantajul surprinderii şi redării conţinutului personalitatii . Definiţii pozitiviste. 6 . introduc personalitatea pe calea cercetării obiective. Ea pacătuieste. Allport : 'Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea şi comportamentul său caracteristic'. Eroarea lor constă însă în faptul că definesc obiectul în funcţie de metodele utilizate.exemple de asemenea definiţii: "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii”. Allport: “personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. riguroase pozitiviste. prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora. adică tocmai modul de apariţie a structurilor interne.

Specificul uman aparţine biologicului. dat fiind că personalitatea este prima. El înglobează aproape toată psihologia. structura. în cazul unor boli psihice grave. personalitatea.deoarece fiecare persoană are caracterul său. ci internalizată. conservându-se în schimb cel de individ. In aceste condiţii. percepţie. nu sunt mai multe personae care să aibă aceiaşi personalitate.Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării sociale. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. De asemenea.Concluzii Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului în care oamenii difera pe un registru foarte întins în ceea ce au învatat: fiecare persoana deci este unica. Exista numeroase teorii ale personalitatii. într-o formă sau alta. atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează. exterioară. le transferă în interioritatea sa. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. a relaţiilor sociale în care ea se formează. dintre care amintim: biologista. denumită prin diferite concepte. Omul dispune de un potenţial native care este realizat treptat şi valorificat prin socializare. Noţiunile de senzaţie. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. experimentalista. deci şi a personalităţii umane. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine.. pentru că este programat prinereditate. Nu există nici o experienţă psihologică. Numai cunoscându-i laturile. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. Pornindu-se de la aceste constatări. voinţă etc. In calitate de concept. 7 . s-a conchis că esenţa omului. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. metode. transformându-le într-un bun propriu. evident nu în expresia lor obiectivă. Din punct de vedere practic. Fiecare persoană este unică. nici-o concepţie care să nu se raporteze.temperamental şi aptitudinile sale. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. motivaţie. deci de realitate biologică. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. deci neraportate la personalitate. psihometrica si socio-culturala si antropologica. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. în sistemul relaţiilor sociale.dar toti au învatat în concordanta cu aceleasi legi generale. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. afectivitate. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. procedee de influenţare educativă. Din punct de vedere teoretic." Au fost abordate îndeosebi procesele de învatare. procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. le selectează. la teoria şi concepţia personalităţii. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". Nu există nici-o teorie.

Tiberiu Dughi”Dimensiuni psihologice ale invăţării” Ed Universităţii “Aurel Vlaicu”Arad .scribtube. Alina Roman.Arad 2008 8 .Didactică şi Pedagogică Bucureşti.Aurelia Marşieu”Fundamente pedagogice şi curriculare” Ed Universităţii“Aurel Vlaicu” Arad. 2007 Alina Roman. 1998.ro Braica Loredana. 2005 Mărcuş Stroe.cloptel.• • • • • • • BIBLIOGRAFIE Petroi Anca.2008 www.Lucare de portofoliu”Dezvoltarea personalităţii” .com www.Tiberiu Dughi”Elemente de psihologia educaţiei”Ed Universităţii “Aurel Valicu” Arad. Moţescu Maria”Cunoaşterea personalităţii” Ed.

REFERAT LA PEDAGOGIE BRAICA LOREDANA ELENA ANUL III.B AMG BUGET 9 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful