CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Personalitatea umană esteo abstracţie psihologică extreme de complexă şi cu determinări multiple.Este greu de definit in mod exhautist.Există numeroase definitii ale conceptului de personalitate,numărul acestora depăşind cifra de o sută. Cele mai multe definitii dezvoltă o integrativă şi dinamică.Personalitatea a fost definita din perspectiva mai multor orientări şi teorii.Dintre aceste teorii amintim:teoria biologică,teoria psihanalitică,teoria factorială şi teoria integrativ-dinamică. • Teoria biologică explică personalitatea prin structura morfologică şi funcţională a omului cu accent pe experienţa lui timpurie. • Teoria psihanalitică consideră că structura personalităţii este dterminată de interacţinea forţelor psihice interioare(a motivelor) cu condiţiile mediului extern(S.Freud) • Teoria factorială explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierahică a unor trăsături generale sau factorii de temperament, motivaţionali sau alţi factori(extraversiune,introversiune,labilitate,anxietate-Cattle Gilford) • Teoria integrativ-dinamică elaborată de W.Allport,consideră personalitatea ca având mai multe niveluri şi anume:nivelul refelexelor,deprinederilor, al trăsăturilor personale şi sinele ca sistem unitar. R.Linton spune că „orientarea experimentalistă afirmă unicitatea fiecărei persoane,iar cea socio-culturală explică personalitatea prin asimilarea experienţei sociale şi a culturii” Deci ,personalitatea”este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturală,înzestrată cu funcţii cognitive,axiologice,proiectiv-educative, dinamicoenergetice, afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale,pragmatice şi operaţinale de autuorganizare şi autoreglare manifestate în comportament”(P.P Neveanu) Alţi autori definesc personalitatea în lumina învăţării sau a situaţiei sistemelor interpretând-o din punct de vedere cibernetic. Din cele prezentate obsevăm căci sensul exact care trebuie dat termenului de personalitate nu este încă stabilit deşi sunt numeroase definiţii, unele dintre ele având unele elemnte comune. De fapt, principala problemă pe care o ridică definirea personalităţii este una de delimitare. Individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale rei părţi sunt atât de strâns legate şi atât de constant interactive, încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de demarcaţie. Pentru scopul discuţiei prezente, vom înţelege prin personalitate”agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”.Acestă definiţie include elementul comun majoritaţii definiţiilor,dar exclude numeroase fenomene care au fost incluse in una sau alta dintre aceste definiţii.Astfel ea înlătură comportamentul explicit care rezultă din acţiunea acestor procese şi stări , deşi natura şi chiar existenţa lor pot fi deduse numai din acest comportament. Ea exclude,de asemenea,efectele acestui comportament al individului şi procesele sale fiziologice.Această din urmă delimitare o să pară prea drastică multor cercetători ai personalităţii , dar ea are o justificare pragmatică, chiar dacă nu logică. 1

• Permanenţa sau stabiliatea temporala:dacă pesonalitatea este un sistem funcţional.relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloace de care dispune. Postulatul coerenţei este indispensabil în studiul structurilor personalităţii.necesitate derivată din însăşi statutul social al fiinţei umane”(Rudică.nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii. 2 .Se pune întrebarea "Ce este personalitatea?". Cu toate aceste definiţii date personalităţii în literatura psihopedagogică.Fraisse istoria psihologiei.în virtutea coerenţei sale. în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană. Personalitatea este privită pe de altă parte în trei ipostaze: • Ca subiect pragmatic al acţiunii care transformă lumea şi care tinde să o stăpânescă.s-au evidenţiat câteva caractristici care într-un mod sintetic. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar. se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală elaborată de psihologie. După cum am văzut cele mai multe definiţii prezintă o explicaţie integrativă şi dinamică. G.T. personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învăţării .W.idenrificarea ei printre celelalte. Ca sistem suprastructurat deschis.relevând caracterul specific uman .reunesc câteva caracteristici comune ale acestora: • Globalitatea:personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permit descrierea acelei persoane.determinarea ei biologică şi socio-culturală. în acelaşi timp.Allport dă propria definiţie în lucrarea sa “Structura şi dezvoltarea personalităţii” încercând cum spune “ nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte”. Descriind într-o modalitate asociativă corelaţia între Eu şi personalitate putem afirma faptul că”Eul individual pendulează mereu între extremele:subiectivitate şi obiectivitate.prin operaţionalizarea conceptelor sale. a însuşirilor înăscute şi dobândite sub influenţa mediului soco-cultural. • Coerenţa : majoritatea teoriilor afirmă existenţa unei organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii.Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită. Personalitatea integrază în sine(ca sistem) organismul individual. între anumite limite. tot Allport spuna că personalitatea este “ organizaţia dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. unitar şi sintetic al acesteia. personalitatea este un sistem funcţional format din elemente independente. În opinia lui P. totodată.structurile psihice umane şi.aceasta generează legi de organizare a căror acţiune este permanentă. Aceste trei caracteristici evidenţiază faptul că personalitatea este o structură unitară.1990).descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic.

de membru al societăţii. asemănări care sunt garantate de modelul general-uman de personalitate care presupune: • apartenenţa la speţa umană • calitatea de fiinţă socială. De asemenea. întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul nelimitat de cunoaştere. acasă. într-o formă sau alta. • participarea la cultură. Ca realitate. El înglobează aproape toată psihologia. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. în metrou.străbate o cale(labirint) diferită în câmpul existenţei şi experienţei sociale ceea ce face ca fiecare om să aibă un mod propriu de a fi. voinţă etc. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. deci omul aşa cum este el resimtit în afara noastră sau în propria noastră fiinţa. • Potenţialul creativităţii. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. • calitatea de fiinţă conştientă. pasional. Aşadar. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori. Noţiunile de senzaţie. percepţie. Personalitatea este unică şi originală. la teoria şi concepţia personalităţii. Ea este omul viu concret. Accepţiunile conceptului de personalitate Accepţiunea antropologică. deci neraportate la personalitate. în sistemul relaţiilor sociale. în cazul unor boli psihice grave. Există totuşi. de a gândi şi de a simţi. Numai cunoscându-i laturile.Ca subiect epistemic. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social.care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume.. personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. la birou. raţional.Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară singulară. cotidiană. denumită prin diferite concepte. dat fiind că personalitatea este prima. pe care îl întâlnim pe stradă. • Ca subiect axiologic care poartă cu sine şi care generează valori.al cunoaşterii. Nu există nici-o teorie. ci omul de alături de noi. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. nu omul abstract. empiric. afectivitate. nu omul aflat în închipuirea noastră. structura. In calitate de concept. nici-o concepţie care să nu se raporteze. Din punct de vedere practic. Din punct de vedere teoretic. Nu există nici o experienţă psihologică. motivaţie. Aceste cadre referinţă reprezintă baza conceptuală necesară pentru a intreprinde studiul ştiinţific al personalităţii. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. Nu omul interpretat ca 'fiinţă generică". ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. atributul de 3 • . metode. procedee de influenţare educativă. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. personalitatea.dotată cu gândire şi voinţă. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului.

subiectivă este mai indicat să folosim noţiunea de însuşiri psihice pentru determinarea lor.dispun de o relativă plasticitate. Pornindu-se de la aceste constatări. aceasta l-ar condamna la pasivitate. Insuşirile psihice sunt formaţiuni psihice sintetice. ajungându-se în felul acesta la concepţia puerilă ironizată de Piaget despre conceperea personalităţii ca "o ladă goală pe care o umple societatea' o dacă individul este conceput doar ca purtător al esenţei. înseamnă că se rupe esenţa de fenomen. a relaţiilor sociale în care ea se formează. 3. omul asimilează nu doar experienţa de cunoaştere şi pe cea practică. Această accepţiune ridică cel puţin trei întrebări: care este originea acestor "condiţii interne"? care este natura lor? ce rol îndeplinesc ele? La prima întrebare este relativ uşor să răspundem dacă invocăm un principiu stabilit cu mulţi ani în urmă de Rubinstein. Accepţiunea axiologică În decursul existenţei sale. Accepţiunea psihologică. Natura conditiilor interne pe care le avem în vedere în definirea personalităţii este psihologică. deci de realitate biologică. conservându-se în schimb cel de individ. motivaţionale. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. integratoare. In aceste condiţii. le transferă în interioritatea sa. exterioară. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. o dacă esenţa este zămislită de societate. de filtrare a solicitărilor care vin spre organism din exterior. dispun de o relativă stabilitate. la resemnare în faţa unei esenţe care îi este străină. Condiţiile interne îndeplinesc un rol de mediere. 4. distingându-se de acestea din urmă printr-o serie de note specifice. care provin din sfera procesualităţii psihice ca urmare a unui proces de sintetizare şi generalizare a particularităţilor dominante ale proceselor psihice. elaborată social-economic. Ele se referă la aspecte intelective.personalitate se tulbură sau chiar se anulează. Acceptiunea antropologica implică cel puţin trei limite: o dacă esenţa este transplantată din exterior. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. criteriile şi procedeele 4 . ci internalizată. sunt generalizate. şi anume: "cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne. energizoare. înseamnă că determinismul social este dus până la limita sa extremă. evident nu în expresia lor obiectivă. aptitudinale şi atitudinale. iar acestea din urmă nu sunt altceva decât interiorizări ale primelor". adică se manifestă în cele mai diverse situaţii. el asimilează semnificaţia existenţei şi activităţii umane în general. subiectivă. s-a conchis că esenţa omului. ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale. Pentru a le diferenţia de condiţiile interne ce pot avea şi altă natură decât cea psihică. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". chiar impusă. transformându-le într-un bun propriu. le selectează. Personalitatea apare ca fiind un "ansamblu" de "condiţii interne". se consideră esenţa în afara fenomenului. 2. vizează aspectele cele mai importante ale manifestării omului. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale.sunt esenţiale. ceea ce nu este posibil. deci şi a personalităţii umane. Printre acestea enumerăm: 1. afective.

trăsături centrale sau principale. ne gândim la modificările pe care ea le produce în comportamentul semenilor. întreprinzând o analiză comparativă a mai multor definiţii formulate cu privire la personalitate. Totuşi. afective creative fiziologice şi morfologice ale individului. valorică. personalitatea umană capătă o importantă dimensiune axiologică. La un moment dat. cu atât se consideră că personalitatea insului respectiv este mai puternică.spiritul de observaţie . ci şi din organizarea şi ierarhizarea propriilor sale structuri psihologice.speciale(aptitudini tehnice.eeditare şi a sistemelor operaţionale dobândite ce mijloceşte performanţe deosebite şi relizări originale în activitate(P.de conducere şi de organizare). rapidităţii regularităţii şi intensităţii proceselor psihice.  Aptitudinile reprezintă particularităţi individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiţie a realizării unor activităţii la un nivel superior. Acestea iau în considerare în definirea personalităţii două aspecte: modul de manifestare a personalităţii în afară. la o analiză mai atentă a lor pot fi desprinse o serie de elemente comune pe care le conţin. După cum am văzut definiţiile date personalităţii sunt extrem de numeroase şi chiar contradictorii. Allport dă şi câteva 5 .fie se dezvoltă în cursul unei activităţii ăn funcţie de mediu şi educaţie. deci omul ca valoare. omul face saltul din stadiul de "consumator" de valori în cel de "producător de valori".psihomotorii. chiar produsele sale fiind valorizate. Forma ce mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul. Cu cât aceste efecte externe sunt mai mari. pe de o parte.flegmatic. iar pe de altă parte. Sunt patru tipuri de temperamente :sagvinic. Când spunem despre cineva că "are" sau "nu are" personalitate avem în vedere.caracterul.Aptitudinile sunt ereditare.  Caracterul-reprezintă motivele şi scopurile acţiunilor omului faţă de muncă şi societate sau faţă de sine însuşi.Talentul se defineşte ca ansamblul dispoziţiilor funcţionale.  Temperamentul-forma de manifestare a personalităţii sub aspectul energiei. Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: definiţii prin efect extern. trăsături secundare. cum se manifestă persoana respectivă în exterior. în decursul existenţei la personalitate se ataşează o notă de valoare. G.melancolic şi coleric. prin structură externă şi pozitiviste. Putem conchide că accepţiunea axiologică a personalităţii are în vedere omul valorizat (intelectual. Aşadar. efectele pe care aceasta le produce în compor-tamentul altor oameni. Prin asimilarea tuturor acestor aspecte. Definiţii prin efect extern.speciale.” Trăsăturile de bază ale personalităţii sunt: aptitudinile.Neveanu . social).senzoriale. Tiupuri de aptitudini: generale(memoria.de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane.1979). Trăsăturile personalitatii H Pieron defineşte personalitatea ca fiind”organizarea dinamică a aspectelor cognitive. Valoarea personalităţii provine însă nu doar în urma procesului de internalizare.atenţia. în exterior.O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul.Allport clasifică trăsăturile de caracter în: trăsaturi cardinale. moral. fapt care o individualizează pregnant şi o deosebeşte de cea a semenilor.inteligenţa).Este latura dinamică a personalităţii cu influenţă asupra caracterului.temperamentul .

6 . insă. riguroase pozitiviste. prin neputinţa de a explica geneza. Ea pacătuieste. introduc personalitatea pe calea cercetării obiective. Allport: “personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora. Definiţiile. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat" Asemenea definiţii. Definiţii pozitiviste. a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea. Eroarea lor constă însă în faptul că definesc obiectul în funcţie de metodele utilizate. Definiţii prin structură internă. adică tocmai modul de apariţie a structurilor interne. formarea personalitaţii. Allport : 'Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea şi comportamentul său caracteristic'. Definirea personalităţii prin structura internă are avantajul surprinderii şi redării conţinutului personalitatii .exemple de asemenea definiţii: "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii”.

El înglobează aproape toată psihologia. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. denumită prin diferite concepte." Au fost abordate îndeosebi procesele de învatare. Exista numeroase teorii ale personalitatii. pentru că este programat prinereditate. Din punct de vedere teoretic. transformându-le într-un bun propriu. evident nu în expresia lor obiectivă. Noţiunile de senzaţie. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. Pornindu-se de la aceste constatări. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. s-a conchis că esenţa omului.. Nu există nici o experienţă psihologică. voinţă etc. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale.temperamental şi aptitudinile sale. Numai cunoscându-i laturile. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social.dar toti au învatat în concordanta cu aceleasi legi generale.deoarece fiecare persoană are caracterul său. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului în care oamenii difera pe un registru foarte întins în ceea ce au învatat: fiecare persoana deci este unica. personalitatea. în sistemul relaţiilor sociale. dintre care amintim: biologista. percepţie. experimentalista.Concluzii Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate. Nu există nici-o teorie. deci de realitate biologică. metode. Specificul uman aparţine biologicului. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. Din punct de vedere practic. De asemenea. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. motivaţie. structura. dat fiind că personalitatea este prima. afectivitate.Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării sociale. deci neraportate la personalitate. procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". conservându-se în schimb cel de individ. într-o formă sau alta. a relaţiilor sociale în care ea se formează. Fiecare persoană este unică. ci internalizată. le transferă în interioritatea sa. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. în cazul unor boli psihice grave. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. In aceste condiţii. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. procedee de influenţare educativă. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. le selectează. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. nu sunt mai multe personae care să aibă aceiaşi personalitate. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. la teoria şi concepţia personalităţii. psihometrica si socio-culturala si antropologica. atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. nici-o concepţie care să nu se raporteze. 7 . deci şi a personalităţii umane. Omul dispune de un potenţial native care este realizat treptat şi valorificat prin socializare. exterioară. In calitate de concept.

Tiberiu Dughi”Elemente de psihologia educaţiei”Ed Universităţii “Aurel Valicu” Arad.ro Braica Loredana.• • • • • • • BIBLIOGRAFIE Petroi Anca.scribtube.2008 www.Aurelia Marşieu”Fundamente pedagogice şi curriculare” Ed Universităţii“Aurel Vlaicu” Arad. 1998.Didactică şi Pedagogică Bucureşti.com www.Tiberiu Dughi”Dimensiuni psihologice ale invăţării” Ed Universităţii “Aurel Vlaicu”Arad .Arad 2008 8 . 2005 Mărcuş Stroe. 2007 Alina Roman. Alina Roman.cloptel. Moţescu Maria”Cunoaşterea personalităţii” Ed.Lucare de portofoliu”Dezvoltarea personalităţii” .

B AMG BUGET 9 .REFERAT LA PEDAGOGIE BRAICA LOREDANA ELENA ANUL III.