CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Personalitatea umană esteo abstracţie psihologică extreme de complexă şi cu determinări multiple.Este greu de definit in mod exhautist.Există numeroase definitii ale conceptului de personalitate,numărul acestora depăşind cifra de o sută. Cele mai multe definitii dezvoltă o integrativă şi dinamică.Personalitatea a fost definita din perspectiva mai multor orientări şi teorii.Dintre aceste teorii amintim:teoria biologică,teoria psihanalitică,teoria factorială şi teoria integrativ-dinamică. • Teoria biologică explică personalitatea prin structura morfologică şi funcţională a omului cu accent pe experienţa lui timpurie. • Teoria psihanalitică consideră că structura personalităţii este dterminată de interacţinea forţelor psihice interioare(a motivelor) cu condiţiile mediului extern(S.Freud) • Teoria factorială explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierahică a unor trăsături generale sau factorii de temperament, motivaţionali sau alţi factori(extraversiune,introversiune,labilitate,anxietate-Cattle Gilford) • Teoria integrativ-dinamică elaborată de W.Allport,consideră personalitatea ca având mai multe niveluri şi anume:nivelul refelexelor,deprinederilor, al trăsăturilor personale şi sinele ca sistem unitar. R.Linton spune că „orientarea experimentalistă afirmă unicitatea fiecărei persoane,iar cea socio-culturală explică personalitatea prin asimilarea experienţei sociale şi a culturii” Deci ,personalitatea”este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturală,înzestrată cu funcţii cognitive,axiologice,proiectiv-educative, dinamicoenergetice, afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale,pragmatice şi operaţinale de autuorganizare şi autoreglare manifestate în comportament”(P.P Neveanu) Alţi autori definesc personalitatea în lumina învăţării sau a situaţiei sistemelor interpretând-o din punct de vedere cibernetic. Din cele prezentate obsevăm căci sensul exact care trebuie dat termenului de personalitate nu este încă stabilit deşi sunt numeroase definiţii, unele dintre ele având unele elemnte comune. De fapt, principala problemă pe care o ridică definirea personalităţii este una de delimitare. Individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale rei părţi sunt atât de strâns legate şi atât de constant interactive, încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de demarcaţie. Pentru scopul discuţiei prezente, vom înţelege prin personalitate”agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”.Acestă definiţie include elementul comun majoritaţii definiţiilor,dar exclude numeroase fenomene care au fost incluse in una sau alta dintre aceste definiţii.Astfel ea înlătură comportamentul explicit care rezultă din acţiunea acestor procese şi stări , deşi natura şi chiar existenţa lor pot fi deduse numai din acest comportament. Ea exclude,de asemenea,efectele acestui comportament al individului şi procesele sale fiziologice.Această din urmă delimitare o să pară prea drastică multor cercetători ai personalităţii , dar ea are o justificare pragmatică, chiar dacă nu logică. 1

tot Allport spuna că personalitatea este “ organizaţia dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”.prin operaţionalizarea conceptelor sale. Descriind într-o modalitate asociativă corelaţia între Eu şi personalitate putem afirma faptul că”Eul individual pendulează mereu între extremele:subiectivitate şi obiectivitate. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar.Fraisse istoria psihologiei.structurile psihice umane şi.aceasta generează legi de organizare a căror acţiune este permanentă. a însuşirilor înăscute şi dobândite sub influenţa mediului soco-cultural. • Coerenţa : majoritatea teoriilor afirmă existenţa unei organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii.T.Se pune întrebarea "Ce este personalitatea?". unitar şi sintetic al acesteia. După cum am văzut cele mai multe definiţii prezintă o explicaţie integrativă şi dinamică. între anumite limite. G.relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloace de care dispune. 2 . se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală elaborată de psihologie. • Permanenţa sau stabiliatea temporala:dacă pesonalitatea este un sistem funcţional. Personalitatea este privită pe de altă parte în trei ipostaze: • Ca subiect pragmatic al acţiunii care transformă lumea şi care tinde să o stăpânescă. Ca sistem suprastructurat deschis.Allport dă propria definiţie în lucrarea sa “Structura şi dezvoltarea personalităţii” încercând cum spune “ nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte”. Cu toate aceste definiţii date personalităţii în literatura psihopedagogică.determinarea ei biologică şi socio-culturală. Aceste trei caracteristici evidenţiază faptul că personalitatea este o structură unitară. Postulatul coerenţei este indispensabil în studiul structurilor personalităţii. personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învăţării .în virtutea coerenţei sale. Personalitatea integrază în sine(ca sistem) organismul individual.relevând caracterul specific uman . totodată.s-au evidenţiat câteva caractristici care într-un mod sintetic.W.1990).descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic.Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită. în acelaşi timp. personalitatea este un sistem funcţional format din elemente independente.necesitate derivată din însăşi statutul social al fiinţei umane”(Rudică. În opinia lui P.idenrificarea ei printre celelalte.reunesc câteva caracteristici comune ale acestora: • Globalitatea:personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permit descrierea acelei persoane. în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii.

Ca realitate. Din punct de vedere practic. Accepţiunile conceptului de personalitate Accepţiunea antropologică. în cazul unor boli psihice grave. Ea este omul viu concret.Ca subiect epistemic. afectivitate. empiric. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. la birou. ci omul de alături de noi. personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm.. pe care îl întâlnim pe stradă. Din punct de vedere teoretic. Aceste cadre referinţă reprezintă baza conceptuală necesară pentru a intreprinde studiul ştiinţific al personalităţii. de a gândi şi de a simţi. In calitate de concept. nu omul abstract. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul nelimitat de cunoaştere. ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. în metrou. Personalitatea este unică şi originală. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. în sistemul relaţiilor sociale. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. motivaţie. • Potenţialul creativităţii. cotidiană. acasă. într-o formă sau alta. pasional. atributul de 3 • .care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume. • calitatea de fiinţă conştientă.dotată cu gândire şi voinţă. voinţă etc. deci neraportate la personalitate. Noţiunile de senzaţie. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori.Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară singulară. De asemenea. nu omul aflat în închipuirea noastră. Nu există nici-o teorie. • Ca subiect axiologic care poartă cu sine şi care generează valori. Numai cunoscându-i laturile.străbate o cale(labirint) diferită în câmpul existenţei şi experienţei sociale ceea ce face ca fiecare om să aibă un mod propriu de a fi. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. dat fiind că personalitatea este prima. nici-o concepţie care să nu se raporteze. percepţie. deci omul aşa cum este el resimtit în afara noastră sau în propria noastră fiinţa. asemănări care sunt garantate de modelul general-uman de personalitate care presupune: • apartenenţa la speţa umană • calitatea de fiinţă socială. Aşadar. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. metode. Nu există nici o experienţă psihologică. la teoria şi concepţia personalităţii.de membru al societăţii. personalitatea. Există totuşi. El înglobează aproape toată psihologia. • participarea la cultură. structura. Nu omul interpretat ca 'fiinţă generică". procedee de influenţare educativă. raţional.al cunoaşterii. denumită prin diferite concepte. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social.

aptitudinale şi atitudinale. 3. Pornindu-se de la aceste constatări. înseamnă că determinismul social este dus până la limita sa extremă.personalitate se tulbură sau chiar se anulează. subiectivă. distingându-se de acestea din urmă printr-o serie de note specifice. criteriile şi procedeele 4 . chiar impusă. iar acestea din urmă nu sunt altceva decât interiorizări ale primelor". Insuşirile psihice sunt formaţiuni psihice sintetice. aceasta l-ar condamna la pasivitate. Personalitatea apare ca fiind un "ansamblu" de "condiţii interne". vizează aspectele cele mai importante ale manifestării omului. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. elaborată social-economic. Pentru a le diferenţia de condiţiile interne ce pot avea şi altă natură decât cea psihică. subiectivă este mai indicat să folosim noţiunea de însuşiri psihice pentru determinarea lor. In aceste condiţii. se consideră esenţa în afara fenomenului. s-a conchis că esenţa omului. Condiţiile interne îndeplinesc un rol de mediere. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. el asimilează semnificaţia existenţei şi activităţii umane în general. deci de realitate biologică. Această accepţiune ridică cel puţin trei întrebări: care este originea acestor "condiţii interne"? care este natura lor? ce rol îndeplinesc ele? La prima întrebare este relativ uşor să răspundem dacă invocăm un principiu stabilit cu mulţi ani în urmă de Rubinstein. a relaţiilor sociale în care ea se formează. Accepţiunea psihologică. la resemnare în faţa unei esenţe care îi este străină. le transferă în interioritatea sa. afective. care provin din sfera procesualităţii psihice ca urmare a unui proces de sintetizare şi generalizare a particularităţilor dominante ale proceselor psihice. deci şi a personalităţii umane. ceea ce nu este posibil.dispun de o relativă plasticitate. adică se manifestă în cele mai diverse situaţii. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. motivaţionale. şi anume: "cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne. 4. energizoare. transformându-le într-un bun propriu. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. Accepţiunea axiologică În decursul existenţei sale. 2. Printre acestea enumerăm: 1. le selectează. integratoare.sunt esenţiale. înseamnă că se rupe esenţa de fenomen. Natura conditiilor interne pe care le avem în vedere în definirea personalităţii este psihologică. omul asimilează nu doar experienţa de cunoaştere şi pe cea practică. ci internalizată. conservându-se în schimb cel de individ. o dacă esenţa este zămislită de societate. dispun de o relativă stabilitate. sunt generalizate. Acceptiunea antropologica implică cel puţin trei limite: o dacă esenţa este transplantată din exterior. de filtrare a solicitărilor care vin spre organism din exterior. ajungându-se în felul acesta la concepţia puerilă ironizată de Piaget despre conceperea personalităţii ca "o ladă goală pe care o umple societatea' o dacă individul este conceput doar ca purtător al esenţei. Ele se referă la aspecte intelective. exterioară. evident nu în expresia lor obiectivă.

omul face saltul din stadiul de "consumator" de valori în cel de "producător de valori". ci şi din organizarea şi ierarhizarea propriilor sale structuri psihologice.Aptitudinile sunt ereditare.O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul. Allport dă şi câteva 5 .Este latura dinamică a personalităţii cu influenţă asupra caracterului. deci omul ca valoare. Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: definiţii prin efect extern. iar pe de altă parte.” Trăsăturile de bază ale personalităţii sunt: aptitudinile. în exterior. valorică.senzoriale. Cu cât aceste efecte externe sunt mai mari. Aşadar. Trăsăturile personalitatii H Pieron defineşte personalitatea ca fiind”organizarea dinamică a aspectelor cognitive. afective creative fiziologice şi morfologice ale individului. Putem conchide că accepţiunea axiologică a personalităţii are în vedere omul valorizat (intelectual. în decursul existenţei la personalitate se ataşează o notă de valoare.atenţia. la o analiză mai atentă a lor pot fi desprinse o serie de elemente comune pe care le conţin. Tiupuri de aptitudini: generale(memoria. La un moment dat. G.fie se dezvoltă în cursul unei activităţii ăn funcţie de mediu şi educaţie.caracterul.Neveanu .temperamentul .speciale.inteligenţa).de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane. Când spunem despre cineva că "are" sau "nu are" personalitate avem în vedere.psihomotorii.de conducere şi de organizare).Talentul se defineşte ca ansamblul dispoziţiilor funcţionale.1979). cu atât se consideră că personalitatea insului respectiv este mai puternică. pe de o parte.eeditare şi a sistemelor operaţionale dobândite ce mijloceşte performanţe deosebite şi relizări originale în activitate(P. Forma ce mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul. Definiţii prin efect extern. trăsături secundare.  Aptitudinile reprezintă particularităţi individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiţie a realizării unor activităţii la un nivel superior. prin structură externă şi pozitiviste.trăsături centrale sau principale. chiar produsele sale fiind valorizate. cum se manifestă persoana respectivă în exterior. rapidităţii regularităţii şi intensităţii proceselor psihice. ne gândim la modificările pe care ea le produce în comportamentul semenilor.  Caracterul-reprezintă motivele şi scopurile acţiunilor omului faţă de muncă şi societate sau faţă de sine însuşi. Valoarea personalităţii provine însă nu doar în urma procesului de internalizare.  Temperamentul-forma de manifestare a personalităţii sub aspectul energiei.speciale(aptitudini tehnice. întreprinzând o analiză comparativă a mai multor definiţii formulate cu privire la personalitate. Acestea iau în considerare în definirea personalităţii două aspecte: modul de manifestare a personalităţii în afară.flegmatic. personalitatea umană capătă o importantă dimensiune axiologică. moral.melancolic şi coleric. După cum am văzut definiţiile date personalităţii sunt extrem de numeroase şi chiar contradictorii. efectele pe care aceasta le produce în compor-tamentul altor oameni. fapt care o individualizează pregnant şi o deosebeşte de cea a semenilor.spiritul de observaţie . social). Sunt patru tipuri de temperamente :sagvinic. Prin asimilarea tuturor acestor aspecte.Allport clasifică trăsăturile de caracter în: trăsaturi cardinale. Totuşi.

Allport: “personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. Ea pacătuieste. Definiţii prin structură internă. Definiţiile. introduc personalitatea pe calea cercetării obiective. prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora. adică tocmai modul de apariţie a structurilor interne. riguroase pozitiviste. Eroarea lor constă însă în faptul că definesc obiectul în funcţie de metodele utilizate.exemple de asemenea definiţii: "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii”. insă. 6 . Allport : 'Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea şi comportamentul său caracteristic'. prin neputinţa de a explica geneza. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat" Asemenea definiţii. formarea personalitaţii. Definiţii pozitiviste. Definirea personalităţii prin structura internă are avantajul surprinderii şi redării conţinutului personalitatii . a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea.

Exista numeroase teorii ale personalitatii. exterioară. experimentalista. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. voinţă etc. procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare.Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării sociale. evident nu în expresia lor obiectivă. Nu există nici-o teorie. Fiecare persoană este unică. dintre care amintim: biologista. personalitatea. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. metode. Specificul uman aparţine biologicului. nici-o concepţie care să nu se raporteze. într-o formă sau alta. s-a conchis că esenţa omului. în cazul unor boli psihice grave. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. le selectează. conservându-se în schimb cel de individ. dat fiind că personalitatea este prima. psihometrica si socio-culturala si antropologica. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului în care oamenii difera pe un registru foarte întins în ceea ce au învatat: fiecare persoana deci este unica. în sistemul relaţiilor sociale. In calitate de concept. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. denumită prin diferite concepte." Au fost abordate îndeosebi procesele de învatare. De asemenea. atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează. In aceste condiţii. ci internalizată. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. Nu există nici o experienţă psihologică. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine.Concluzii Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. Noţiunile de senzaţie. El înglobează aproape toată psihologia. le transferă în interioritatea sa. procedee de influenţare educativă. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. percepţie. transformându-le într-un bun propriu. 7 . personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. pentru că este programat prinereditate. Omul dispune de un potenţial native care este realizat treptat şi valorificat prin socializare. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. Din punct de vedere teoretic. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. a relaţiilor sociale în care ea se formează. Numai cunoscându-i laturile. structura.. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". deci neraportate la personalitate. deci de realitate biologică. afectivitate. Pornindu-se de la aceste constatări. Din punct de vedere practic. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. deci şi a personalităţii umane. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie.dar toti au învatat în concordanta cu aceleasi legi generale.temperamental şi aptitudinile sale.deoarece fiecare persoană are caracterul său. motivaţie. la teoria şi concepţia personalităţii. nu sunt mai multe personae care să aibă aceiaşi personalitate.

1998.Aurelia Marşieu”Fundamente pedagogice şi curriculare” Ed Universităţii“Aurel Vlaicu” Arad.scribtube.2008 www.Tiberiu Dughi”Dimensiuni psihologice ale invăţării” Ed Universităţii “Aurel Vlaicu”Arad .cloptel.Arad 2008 8 . Alina Roman. 2005 Mărcuş Stroe.Lucare de portofoliu”Dezvoltarea personalităţii” . 2007 Alina Roman.Didactică şi Pedagogică Bucureşti.ro Braica Loredana.• • • • • • • BIBLIOGRAFIE Petroi Anca.com www.Tiberiu Dughi”Elemente de psihologia educaţiei”Ed Universităţii “Aurel Valicu” Arad. Moţescu Maria”Cunoaşterea personalităţii” Ed.

REFERAT LA PEDAGOGIE BRAICA LOREDANA ELENA ANUL III.B AMG BUGET 9 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful