CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Personalitatea umană esteo abstracţie psihologică extreme de complexă şi cu determinări multiple.Este greu de definit in mod exhautist.Există numeroase definitii ale conceptului de personalitate,numărul acestora depăşind cifra de o sută. Cele mai multe definitii dezvoltă o integrativă şi dinamică.Personalitatea a fost definita din perspectiva mai multor orientări şi teorii.Dintre aceste teorii amintim:teoria biologică,teoria psihanalitică,teoria factorială şi teoria integrativ-dinamică. • Teoria biologică explică personalitatea prin structura morfologică şi funcţională a omului cu accent pe experienţa lui timpurie. • Teoria psihanalitică consideră că structura personalităţii este dterminată de interacţinea forţelor psihice interioare(a motivelor) cu condiţiile mediului extern(S.Freud) • Teoria factorială explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierahică a unor trăsături generale sau factorii de temperament, motivaţionali sau alţi factori(extraversiune,introversiune,labilitate,anxietate-Cattle Gilford) • Teoria integrativ-dinamică elaborată de W.Allport,consideră personalitatea ca având mai multe niveluri şi anume:nivelul refelexelor,deprinederilor, al trăsăturilor personale şi sinele ca sistem unitar. R.Linton spune că „orientarea experimentalistă afirmă unicitatea fiecărei persoane,iar cea socio-culturală explică personalitatea prin asimilarea experienţei sociale şi a culturii” Deci ,personalitatea”este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturală,înzestrată cu funcţii cognitive,axiologice,proiectiv-educative, dinamicoenergetice, afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale,pragmatice şi operaţinale de autuorganizare şi autoreglare manifestate în comportament”(P.P Neveanu) Alţi autori definesc personalitatea în lumina învăţării sau a situaţiei sistemelor interpretând-o din punct de vedere cibernetic. Din cele prezentate obsevăm căci sensul exact care trebuie dat termenului de personalitate nu este încă stabilit deşi sunt numeroase definiţii, unele dintre ele având unele elemnte comune. De fapt, principala problemă pe care o ridică definirea personalităţii este una de delimitare. Individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale rei părţi sunt atât de strâns legate şi atât de constant interactive, încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de demarcaţie. Pentru scopul discuţiei prezente, vom înţelege prin personalitate”agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”.Acestă definiţie include elementul comun majoritaţii definiţiilor,dar exclude numeroase fenomene care au fost incluse in una sau alta dintre aceste definiţii.Astfel ea înlătură comportamentul explicit care rezultă din acţiunea acestor procese şi stări , deşi natura şi chiar existenţa lor pot fi deduse numai din acest comportament. Ea exclude,de asemenea,efectele acestui comportament al individului şi procesele sale fiziologice.Această din urmă delimitare o să pară prea drastică multor cercetători ai personalităţii , dar ea are o justificare pragmatică, chiar dacă nu logică. 1

W. Descriind într-o modalitate asociativă corelaţia între Eu şi personalitate putem afirma faptul că”Eul individual pendulează mereu între extremele:subiectivitate şi obiectivitate. După cum am văzut cele mai multe definiţii prezintă o explicaţie integrativă şi dinamică.1990). 2 .determinarea ei biologică şi socio-culturală. • Permanenţa sau stabiliatea temporala:dacă pesonalitatea este un sistem funcţional.aceasta generează legi de organizare a căror acţiune este permanentă.structurile psihice umane şi. G.Se pune întrebarea "Ce este personalitatea?". totodată. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar.Fraisse istoria psihologiei. în acelaşi timp. personalitatea este un sistem funcţional format din elemente independente.prin operaţionalizarea conceptelor sale. • Coerenţa : majoritatea teoriilor afirmă existenţa unei organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii. În opinia lui P. tot Allport spuna că personalitatea este “ organizaţia dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. Aceste trei caracteristici evidenţiază faptul că personalitatea este o structură unitară.Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită.idenrificarea ei printre celelalte.Allport dă propria definiţie în lucrarea sa “Structura şi dezvoltarea personalităţii” încercând cum spune “ nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte”.relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloace de care dispune. între anumite limite. personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învăţării . Postulatul coerenţei este indispensabil în studiul structurilor personalităţii.s-au evidenţiat câteva caractristici care într-un mod sintetic. unitar şi sintetic al acesteia. Personalitatea este privită pe de altă parte în trei ipostaze: • Ca subiect pragmatic al acţiunii care transformă lumea şi care tinde să o stăpânescă.T.reunesc câteva caracteristici comune ale acestora: • Globalitatea:personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permit descrierea acelei persoane.relevând caracterul specific uman .descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic. se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală elaborată de psihologie.necesitate derivată din însăşi statutul social al fiinţei umane”(Rudică. Cu toate aceste definiţii date personalităţii în literatura psihopedagogică. Personalitatea integrază în sine(ca sistem) organismul individual. în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii. Ca sistem suprastructurat deschis.în virtutea coerenţei sale. a însuşirilor înăscute şi dobândite sub influenţa mediului soco-cultural.

pe care îl întâlnim pe stradă.al cunoaşterii. Personalitatea este unică şi originală. în metrou. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. denumită prin diferite concepte. • Ca subiect axiologic care poartă cu sine şi care generează valori. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. El înglobează aproape toată psihologia. motivaţie.Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară singulară.Ca subiect epistemic. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. atributul de 3 • . Aşadar. Noţiunile de senzaţie. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. cotidiană. în sistemul relaţiilor sociale. Nu există nici o experienţă psihologică. Aceste cadre referinţă reprezintă baza conceptuală necesară pentru a intreprinde studiul ştiinţific al personalităţii. • calitatea de fiinţă conştientă. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. Din punct de vedere practic. de a gândi şi de a simţi. percepţie. nici-o concepţie care să nu se raporteze. la teoria şi concepţia personalităţii.străbate o cale(labirint) diferită în câmpul existenţei şi experienţei sociale ceea ce face ca fiecare om să aibă un mod propriu de a fi. Numai cunoscându-i laturile. ci omul de alături de noi. personalitatea. Ea este omul viu concret. procedee de influenţare educativă. nu omul abstract. acasă. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. Ca realitate.dotată cu gândire şi voinţă.. raţional. întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul nelimitat de cunoaştere. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. la birou. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. pasional. • participarea la cultură. Accepţiunile conceptului de personalitate Accepţiunea antropologică. De asemenea. structura. afectivitate. In calitate de concept. nu omul aflat în închipuirea noastră. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. deci neraportate la personalitate. într-o formă sau alta. • Potenţialul creativităţii. personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. Nu există nici-o teorie. deci omul aşa cum este el resimtit în afara noastră sau în propria noastră fiinţa. metode. empiric. ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. Din punct de vedere teoretic. Există totuşi. dat fiind că personalitatea este prima. în cazul unor boli psihice grave.care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume.de membru al societăţii. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. voinţă etc. asemănări care sunt garantate de modelul general-uman de personalitate care presupune: • apartenenţa la speţa umană • calitatea de fiinţă socială. Nu omul interpretat ca 'fiinţă generică".

Ele se referă la aspecte intelective. la resemnare în faţa unei esenţe care îi este străină. vizează aspectele cele mai importante ale manifestării omului. şi anume: "cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne. Pornindu-se de la aceste constatări. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale.sunt esenţiale. ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale. a relaţiilor sociale în care ea se formează. sunt generalizate. iar acestea din urmă nu sunt altceva decât interiorizări ale primelor".dispun de o relativă plasticitate. omul asimilează nu doar experienţa de cunoaştere şi pe cea practică. motivaţionale. Accepţiunea psihologică. chiar impusă. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. le selectează. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. 2. Natura conditiilor interne pe care le avem în vedere în definirea personalităţii este psihologică. afective. In aceste condiţii. se consideră esenţa în afara fenomenului. ci internalizată. subiectivă este mai indicat să folosim noţiunea de însuşiri psihice pentru determinarea lor. o dacă esenţa este zămislită de societate. 4. Condiţiile interne îndeplinesc un rol de mediere. energizoare. Insuşirile psihice sunt formaţiuni psihice sintetice. elaborată social-economic. distingându-se de acestea din urmă printr-o serie de note specifice.personalitate se tulbură sau chiar se anulează. Pentru a le diferenţia de condiţiile interne ce pot avea şi altă natură decât cea psihică. care provin din sfera procesualităţii psihice ca urmare a unui proces de sintetizare şi generalizare a particularităţilor dominante ale proceselor psihice. adică se manifestă în cele mai diverse situaţii. deci şi a personalităţii umane. criteriile şi procedeele 4 . subiectivă. aceasta l-ar condamna la pasivitate. evident nu în expresia lor obiectivă. s-a conchis că esenţa omului. exterioară. Această accepţiune ridică cel puţin trei întrebări: care este originea acestor "condiţii interne"? care este natura lor? ce rol îndeplinesc ele? La prima întrebare este relativ uşor să răspundem dacă invocăm un principiu stabilit cu mulţi ani în urmă de Rubinstein. Acceptiunea antropologica implică cel puţin trei limite: o dacă esenţa este transplantată din exterior. conservându-se în schimb cel de individ. de filtrare a solicitărilor care vin spre organism din exterior. dispun de o relativă stabilitate. transformându-le într-un bun propriu. Accepţiunea axiologică În decursul existenţei sale. Personalitatea apare ca fiind un "ansamblu" de "condiţii interne". Printre acestea enumerăm: 1. deci de realitate biologică. el asimilează semnificaţia existenţei şi activităţii umane în general. ceea ce nu este posibil. integratoare. ajungându-se în felul acesta la concepţia puerilă ironizată de Piaget despre conceperea personalităţii ca "o ladă goală pe care o umple societatea' o dacă individul este conceput doar ca purtător al esenţei. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. le transferă în interioritatea sa. înseamnă că se rupe esenţa de fenomen. 3. înseamnă că determinismul social este dus până la limita sa extremă. aptitudinale şi atitudinale.

social).inteligenţa). valorică. afective creative fiziologice şi morfologice ale individului. la o analiză mai atentă a lor pot fi desprinse o serie de elemente comune pe care le conţin.eeditare şi a sistemelor operaţionale dobândite ce mijloceşte performanţe deosebite şi relizări originale în activitate(P. întreprinzând o analiză comparativă a mai multor definiţii formulate cu privire la personalitate. ci şi din organizarea şi ierarhizarea propriilor sale structuri psihologice. Prin asimilarea tuturor acestor aspecte.flegmatic. Tiupuri de aptitudini: generale(memoria. trăsături secundare.O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul. deci omul ca valoare. fapt care o individualizează pregnant şi o deosebeşte de cea a semenilor.senzoriale. Putem conchide că accepţiunea axiologică a personalităţii are în vedere omul valorizat (intelectual. Sunt patru tipuri de temperamente :sagvinic.psihomotorii. Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: definiţii prin efect extern.1979). personalitatea umană capătă o importantă dimensiune axiologică. Forma ce mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul.  Temperamentul-forma de manifestare a personalităţii sub aspectul energiei.caracterul. Aşadar. Definiţii prin efect extern.fie se dezvoltă în cursul unei activităţii ăn funcţie de mediu şi educaţie.  Caracterul-reprezintă motivele şi scopurile acţiunilor omului faţă de muncă şi societate sau faţă de sine însuşi. rapidităţii regularităţii şi intensităţii proceselor psihice.Este latura dinamică a personalităţii cu influenţă asupra caracterului. chiar produsele sale fiind valorizate. pe de o parte.speciale. cu atât se consideră că personalitatea insului respectiv este mai puternică.de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane.Talentul se defineşte ca ansamblul dispoziţiilor funcţionale.temperamentul .speciale(aptitudini tehnice. La un moment dat.  Aptitudinile reprezintă particularităţi individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiţie a realizării unor activităţii la un nivel superior. ne gândim la modificările pe care ea le produce în comportamentul semenilor. moral.spiritul de observaţie . Allport dă şi câteva 5 . Când spunem despre cineva că "are" sau "nu are" personalitate avem în vedere. iar pe de altă parte. După cum am văzut definiţiile date personalităţii sunt extrem de numeroase şi chiar contradictorii.de conducere şi de organizare). Valoarea personalităţii provine însă nu doar în urma procesului de internalizare.Neveanu . Totuşi. G. în decursul existenţei la personalitate se ataşează o notă de valoare.” Trăsăturile de bază ale personalităţii sunt: aptitudinile. Cu cât aceste efecte externe sunt mai mari. omul face saltul din stadiul de "consumator" de valori în cel de "producător de valori". Acestea iau în considerare în definirea personalităţii două aspecte: modul de manifestare a personalităţii în afară.Allport clasifică trăsăturile de caracter în: trăsaturi cardinale. efectele pe care aceasta le produce în compor-tamentul altor oameni. Trăsăturile personalitatii H Pieron defineşte personalitatea ca fiind”organizarea dinamică a aspectelor cognitive.Aptitudinile sunt ereditare. prin structură externă şi pozitiviste. cum se manifestă persoana respectivă în exterior.melancolic şi coleric. în exterior.atenţia.trăsături centrale sau principale.

formarea personalitaţii. a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea. adică tocmai modul de apariţie a structurilor interne. 6 . prin neputinţa de a explica geneza. Definirea personalităţii prin structura internă are avantajul surprinderii şi redării conţinutului personalitatii . pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat" Asemenea definiţii. Definiţii pozitiviste. Eroarea lor constă însă în faptul că definesc obiectul în funcţie de metodele utilizate.exemple de asemenea definiţii: "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii”. Allport: “personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. Ea pacătuieste. prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora. Definiţii prin structură internă. introduc personalitatea pe calea cercetării obiective. Definiţiile. riguroase pozitiviste. insă. Allport : 'Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea şi comportamentul său caracteristic'.

Concluzii Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. deci şi a personalităţii umane. Din punct de vedere teoretic. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. a relaţiilor sociale în care ea se formează. atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează. Exista numeroase teorii ale personalitatii. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. transformându-le într-un bun propriu. pentru că este programat prinereditate. personalitatea. le transferă în interioritatea sa.temperamental şi aptitudinile sale. afectivitate. De asemenea. dintre care amintim: biologista. Specificul uman aparţine biologicului. la teoria şi concepţia personalităţii. Nu există nici-o teorie. procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. metode. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. în cazul unor boli psihice grave. evident nu în expresia lor obiectivă. Numai cunoscându-i laturile. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. nu sunt mai multe personae care să aibă aceiaşi personalitate. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. deci de realitate biologică. procedee de influenţare educativă. In calitate de concept. Pornindu-se de la aceste constatări. într-o formă sau alta. percepţie. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. exterioară. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale.. Omul dispune de un potenţial native care este realizat treptat şi valorificat prin socializare. s-a conchis că esenţa omului. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. deci neraportate la personalitate. experimentalista." Au fost abordate îndeosebi procesele de învatare.Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării sociale. structura. dat fiind că personalitatea este prima. le selectează. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. conservându-se în schimb cel de individ.deoarece fiecare persoană are caracterul său. psihometrica si socio-culturala si antropologica. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. denumită prin diferite concepte. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. Nu există nici o experienţă psihologică.dar toti au învatat în concordanta cu aceleasi legi generale. In aceste condiţii. nici-o concepţie care să nu se raporteze. 7 . motivaţie. ci internalizată. în sistemul relaţiilor sociale. voinţă etc. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. El înglobează aproape toată psihologia. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". Noţiunile de senzaţie. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. Fiecare persoană este unică. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului în care oamenii difera pe un registru foarte întins în ceea ce au învatat: fiecare persoana deci este unica. Din punct de vedere practic.

scribtube.Lucare de portofoliu”Dezvoltarea personalităţii” .Didactică şi Pedagogică Bucureşti. 2007 Alina Roman.ro Braica Loredana.cloptel.Arad 2008 8 . Alina Roman. 2005 Mărcuş Stroe.com www.Tiberiu Dughi”Elemente de psihologia educaţiei”Ed Universităţii “Aurel Valicu” Arad. 1998.2008 www.Tiberiu Dughi”Dimensiuni psihologice ale invăţării” Ed Universităţii “Aurel Vlaicu”Arad .Aurelia Marşieu”Fundamente pedagogice şi curriculare” Ed Universităţii“Aurel Vlaicu” Arad.• • • • • • • BIBLIOGRAFIE Petroi Anca. Moţescu Maria”Cunoaşterea personalităţii” Ed.

B AMG BUGET 9 .REFERAT LA PEDAGOGIE BRAICA LOREDANA ELENA ANUL III.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful