CONCEPTUL DE PERSONALITATE

Personalitatea umană esteo abstracţie psihologică extreme de complexă şi cu determinări multiple.Este greu de definit in mod exhautist.Există numeroase definitii ale conceptului de personalitate,numărul acestora depăşind cifra de o sută. Cele mai multe definitii dezvoltă o integrativă şi dinamică.Personalitatea a fost definita din perspectiva mai multor orientări şi teorii.Dintre aceste teorii amintim:teoria biologică,teoria psihanalitică,teoria factorială şi teoria integrativ-dinamică. • Teoria biologică explică personalitatea prin structura morfologică şi funcţională a omului cu accent pe experienţa lui timpurie. • Teoria psihanalitică consideră că structura personalităţii este dterminată de interacţinea forţelor psihice interioare(a motivelor) cu condiţiile mediului extern(S.Freud) • Teoria factorială explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierahică a unor trăsături generale sau factorii de temperament, motivaţionali sau alţi factori(extraversiune,introversiune,labilitate,anxietate-Cattle Gilford) • Teoria integrativ-dinamică elaborată de W.Allport,consideră personalitatea ca având mai multe niveluri şi anume:nivelul refelexelor,deprinederilor, al trăsăturilor personale şi sinele ca sistem unitar. R.Linton spune că „orientarea experimentalistă afirmă unicitatea fiecărei persoane,iar cea socio-culturală explică personalitatea prin asimilarea experienţei sociale şi a culturii” Deci ,personalitatea”este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socioculturală,înzestrată cu funcţii cognitive,axiologice,proiectiv-educative, dinamicoenergetice, afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale,pragmatice şi operaţinale de autuorganizare şi autoreglare manifestate în comportament”(P.P Neveanu) Alţi autori definesc personalitatea în lumina învăţării sau a situaţiei sistemelor interpretând-o din punct de vedere cibernetic. Din cele prezentate obsevăm căci sensul exact care trebuie dat termenului de personalitate nu este încă stabilit deşi sunt numeroase definiţii, unele dintre ele având unele elemnte comune. De fapt, principala problemă pe care o ridică definirea personalităţii este una de delimitare. Individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale rei părţi sunt atât de strâns legate şi atât de constant interactive, încât este foarte greu să spunem unde se pot trasa linii de demarcaţie. Pentru scopul discuţiei prezente, vom înţelege prin personalitate”agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”.Acestă definiţie include elementul comun majoritaţii definiţiilor,dar exclude numeroase fenomene care au fost incluse in una sau alta dintre aceste definiţii.Astfel ea înlătură comportamentul explicit care rezultă din acţiunea acestor procese şi stări , deşi natura şi chiar existenţa lor pot fi deduse numai din acest comportament. Ea exclude,de asemenea,efectele acestui comportament al individului şi procesele sale fiziologice.Această din urmă delimitare o să pară prea drastică multor cercetători ai personalităţii , dar ea are o justificare pragmatică, chiar dacă nu logică. 1

1990). în acelaşi timp.aceasta generează legi de organizare a căror acţiune este permanentă. • Coerenţa : majoritatea teoriilor afirmă existenţa unei organizări şi interdependenţe a elementelor componente ale personalităţii. G.necesitate derivată din însăşi statutul social al fiinţei umane”(Rudică.Se pune întrebarea "Ce este personalitatea?".descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din orice fiinţă umană un exemplar unic.W.relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloace de care dispune.prin operaţionalizarea conceptelor sale. Personalitatea este privită pe de altă parte în trei ipostaze: • Ca subiect pragmatic al acţiunii care transformă lumea şi care tinde să o stăpânescă. Aceste trei caracteristici evidenţiază faptul că personalitatea este o structură unitară. • Permanenţa sau stabiliatea temporala:dacă pesonalitatea este un sistem funcţional.relevând caracterul specific uman . tot Allport spuna că personalitatea este “ organizaţia dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. unitar şi sintetic al acesteia. totodată.s-au evidenţiat câteva caractristici care într-un mod sintetic.structurile psihice umane şi. După cum am văzut cele mai multe definiţii prezintă o explicaţie integrativă şi dinamică.Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită.determinarea ei biologică şi socio-culturală. se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală elaborată de psihologie. personalitatea este un sistem funcţional format din elemente independente. Personalitatea integrază în sine(ca sistem) organismul individual. în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.Allport dă propria definiţie în lucrarea sa “Structura şi dezvoltarea personalităţii” încercând cum spune “ nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte”. el caută să impună aspiraţiile individuale şi sistemul propriu de valori dar. Descriind într-o modalitate asociativă corelaţia între Eu şi personalitate putem afirma faptul că”Eul individual pendulează mereu între extremele:subiectivitate şi obiectivitate.idenrificarea ei printre celelalte.T. a însuşirilor înăscute şi dobândite sub influenţa mediului soco-cultural. Postulatul coerenţei este indispensabil în studiul structurilor personalităţii. În opinia lui P. Ca sistem suprastructurat deschis. personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învăţării . Cu toate aceste definiţii date personalităţii în literatura psihopedagogică.reunesc câteva caracteristici comune ale acestora: • Globalitatea:personalitatea unei persoane este constituită din ansamblul de caracteristici care permit descrierea acelei persoane. 2 .nu poate ignora necesitatea respectării cerinţelor şi a valorilor societăţii.Fraisse istoria psihologiei.în virtutea coerenţei sale. între anumite limite.

ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. empiric. pasional. • Potenţialul creativităţii. de a gândi şi de a simţi. Din punct de vedere practic. In calitate de concept. Personalitatea este unică şi originală. • Ca subiect axiologic care poartă cu sine şi care generează valori. metode. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie. motivaţie. raţional. De asemenea. Din punct de vedere teoretic.. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice.de membru al societăţii. la birou. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm. Nu există nici-o teorie. întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul nelimitat de cunoaştere. într-o formă sau alta. • participarea la cultură. deci omul aşa cum este el resimtit în afara noastră sau în propria noastră fiinţa.al cunoaşterii. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. El înglobează aproape toată psihologia. afectivitate. dat fiind că personalitatea este prima. Nu omul interpretat ca 'fiinţă generică". cotidiană. Aceste cadre referinţă reprezintă baza conceptuală necesară pentru a intreprinde studiul ştiinţific al personalităţii. nu omul aflat în închipuirea noastră. • calitatea de fiinţă conştientă. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. în sistemul relaţiilor sociale. în metrou.care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume. Aşadar. Ea este omul viu concret. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. dotarea cu valori şi orientarea după aceste valori. acasă. structura. în cazul unor boli psihice grave. personalitatea. atributul de 3 • . nu omul abstract. Noţiunile de senzaţie. Ca realitate.Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre ereditară singulară. deci neraportate la personalitate. asemănări care sunt garantate de modelul general-uman de personalitate care presupune: • apartenenţa la speţa umană • calitatea de fiinţă socială. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. voinţă etc. personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular.străbate o cale(labirint) diferită în câmpul existenţei şi experienţei sociale ceea ce face ca fiecare om să aibă un mod propriu de a fi. denumită prin diferite concepte. percepţie. Nu există nici o experienţă psihologică.Ca subiect epistemic. Numai cunoscându-i laturile. pe care îl întâlnim pe stradă. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. Există totuşi. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. ci omul de alături de noi. Accepţiunile conceptului de personalitate Accepţiunea antropologică. nici-o concepţie care să nu se raporteze.dotată cu gândire şi voinţă. la teoria şi concepţia personalităţii. procedee de influenţare educativă.

Pentru a le diferenţia de condiţiile interne ce pot avea şi altă natură decât cea psihică. exterioară. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. 2. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. ci internalizată. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. Printre acestea enumerăm: 1. subiectivă. care provin din sfera procesualităţii psihice ca urmare a unui proces de sintetizare şi generalizare a particularităţilor dominante ale proceselor psihice. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale".dispun de o relativă plasticitate. Insuşirile psihice sunt formaţiuni psihice sintetice. Personalitatea apare ca fiind un "ansamblu" de "condiţii interne". chiar impusă. Pornindu-se de la aceste constatări. Această accepţiune ridică cel puţin trei întrebări: care este originea acestor "condiţii interne"? care este natura lor? ce rol îndeplinesc ele? La prima întrebare este relativ uşor să răspundem dacă invocăm un principiu stabilit cu mulţi ani în urmă de Rubinstein. afective. aceasta l-ar condamna la pasivitate. Condiţiile interne îndeplinesc un rol de mediere. le transferă în interioritatea sa. o dacă esenţa este zămislită de societate. motivaţionale. se consideră esenţa în afara fenomenului. dispun de o relativă stabilitate. energizoare. ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale. la resemnare în faţa unei esenţe care îi este străină. Natura conditiilor interne pe care le avem în vedere în definirea personalităţii este psihologică. le selectează.personalitate se tulbură sau chiar se anulează. elaborată social-economic. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social. a relaţiilor sociale în care ea se formează. deci de realitate biologică. ajungându-se în felul acesta la concepţia puerilă ironizată de Piaget despre conceperea personalităţii ca "o ladă goală pe care o umple societatea' o dacă individul este conceput doar ca purtător al esenţei. omul asimilează nu doar experienţa de cunoaştere şi pe cea practică. distingându-se de acestea din urmă printr-o serie de note specifice. adică se manifestă în cele mai diverse situaţii. vizează aspectele cele mai importante ale manifestării omului. ceea ce nu este posibil. criteriile şi procedeele 4 . el asimilează semnificaţia existenţei şi activităţii umane în general. conservându-se în schimb cel de individ. Accepţiunea axiologică În decursul existenţei sale. Acceptiunea antropologica implică cel puţin trei limite: o dacă esenţa este transplantată din exterior. 4. integratoare.sunt esenţiale. Accepţiunea psihologică. 3. evident nu în expresia lor obiectivă. aptitudinale şi atitudinale. transformându-le într-un bun propriu. s-a conchis că esenţa omului. înseamnă că determinismul social este dus până la limita sa extremă. sunt generalizate. iar acestea din urmă nu sunt altceva decât interiorizări ale primelor". subiectivă este mai indicat să folosim noţiunea de însuşiri psihice pentru determinarea lor. înseamnă că se rupe esenţa de fenomen. Ele se referă la aspecte intelective. şi anume: "cauzele externe acţionează prin intermediul condiţiilor interne. In aceste condiţii. deci şi a personalităţii umane. de filtrare a solicitărilor care vin spre organism din exterior.

pe de o parte. Acestea iau în considerare în definirea personalităţii două aspecte: modul de manifestare a personalităţii în afară.inteligenţa). trăsături secundare. valorică.eeditare şi a sistemelor operaţionale dobândite ce mijloceşte performanţe deosebite şi relizări originale în activitate(P. chiar produsele sale fiind valorizate.caracterul.temperamentul . în exterior. Totuşi. ne gândim la modificările pe care ea le produce în comportamentul semenilor. omul face saltul din stadiul de "consumator" de valori în cel de "producător de valori".Neveanu .Allport clasifică trăsăturile de caracter în: trăsaturi cardinale. Sunt patru tipuri de temperamente :sagvinic. Când spunem despre cineva că "are" sau "nu are" personalitate avem în vedere. fapt care o individualizează pregnant şi o deosebeşte de cea a semenilor.de conducere şi de organizare). ci şi din organizarea şi ierarhizarea propriilor sale structuri psihologice. întreprinzând o analiză comparativă a mai multor definiţii formulate cu privire la personalitate. prin structură externă şi pozitiviste. G. După cum am văzut definiţiile date personalităţii sunt extrem de numeroase şi chiar contradictorii.fie se dezvoltă în cursul unei activităţii ăn funcţie de mediu şi educaţie.trăsături centrale sau principale. cum se manifestă persoana respectivă în exterior. efectele pe care aceasta le produce în compor-tamentul altor oameni. La un moment dat.speciale(aptitudini tehnice. Definiţii prin efect extern. moral.1979). cu atât se consideră că personalitatea insului respectiv este mai puternică. Cu cât aceste efecte externe sunt mai mari. Valoarea personalităţii provine însă nu doar în urma procesului de internalizare. Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: definiţii prin efect extern.flegmatic. Allport dă şi câteva 5 .de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane. Prin asimilarea tuturor acestor aspecte. la o analiză mai atentă a lor pot fi desprinse o serie de elemente comune pe care le conţin.Aptitudinile sunt ereditare. Trăsăturile personalitatii H Pieron defineşte personalitatea ca fiind”organizarea dinamică a aspectelor cognitive. social).senzoriale. iar pe de altă parte.atenţia.melancolic şi coleric.psihomotorii. afective creative fiziologice şi morfologice ale individului. în decursul existenţei la personalitate se ataşează o notă de valoare.Este latura dinamică a personalităţii cu influenţă asupra caracterului.  Caracterul-reprezintă motivele şi scopurile acţiunilor omului faţă de muncă şi societate sau faţă de sine însuşi.  Temperamentul-forma de manifestare a personalităţii sub aspectul energiei. deci omul ca valoare. personalitatea umană capătă o importantă dimensiune axiologică. Forma ce mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor este geniul.spiritul de observaţie .O formă superioară de manifestare a aptitudinilor este talentul.speciale.Talentul se defineşte ca ansamblul dispoziţiilor funcţionale. Tiupuri de aptitudini: generale(memoria. rapidităţii regularităţii şi intensităţii proceselor psihice.  Aptitudinile reprezintă particularităţi individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiţie a realizării unor activităţii la un nivel superior.” Trăsăturile de bază ale personalităţii sunt: aptitudinile. Aşadar. Putem conchide că accepţiunea axiologică a personalităţii are în vedere omul valorizat (intelectual.

Allport : 'Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gândirea şi comportamentul său caracteristic'. Allport: “personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale. 6 . riguroase pozitiviste. Definiţii pozitiviste. adică tocmai modul de apariţie a structurilor interne. introduc personalitatea pe calea cercetării obiective. Definirea personalităţii prin structura internă are avantajul surprinderii şi redării conţinutului personalitatii . Eroarea lor constă însă în faptul că definesc obiectul în funcţie de metodele utilizate. pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat" Asemenea definiţii. prin neputinţa de a explica geneza. prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora. formarea personalitaţii. a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea.exemple de asemenea definiţii: "personalitatea este suma totală a efectului produs de un individ asupra societăţii”. Ea pacătuieste. insă. Definiţiile. Definiţii prin structură internă.

în sistemul relaţiilor sociale.dar toti au învatat în concordanta cu aceleasi legi generale. Omul dispune de un potenţial native care este realizat treptat şi valorificat prin socializare. dat fiind că personalitatea este prima. procedee de influenţare educativă. în cazul unor boli psihice grave. Din punct de vedere practic. Personalitatea ocupă un loc central în psihologie.Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural care se constituie în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ale dezvoltării sociale. conservându-se în schimb cel de individ. voinţă etc. le selectează. Fiecare persoană este unică. psihometrica si socio-culturala si antropologica. Interacţiunea unităţii primare a individului cu multitudinea şi varietatea situaţiilor sociale este ceea ce dă naştere personalitatii. n-ar avea aproape nici-o semnificaţie dacă ar fi interpretate în sine. Numai cunoscându-i laturile. Noţiunile de senzaţie. a relaţiilor sociale în care ea se formează. personalitatea este cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte noţiuni psihologice. pentru că este programat prinereditate. In calitate de concept. Daca la naştere un copil ar fi izolat de mediul său social el ar rămâne la stadiul de individ. într-o formă sau alta. s-a conchis că esenţa omului. Personalitatea se formează în decursul vieţii numai ca urmare a acţiunii şi convieţuirii într-un mediu social. calitatea perosnalitaţii depinde de calitatea mediului social.deoarece fiecare persoană are caracterul său. metode. deci neraportate la personalitate. 7 . percepţie. Din punct de vedere teoretic. transformându-le într-un bun propriu." Au fost abordate îndeosebi procesele de învatare.temperamental şi aptitudinile sale. personalitatea. finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace. imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social repercutându-se asupra ei şi ducând la fenomene de înstrăinare sau de destructurare. le transferă în interioritatea sa. Exista numeroase teorii ale personalitatii. deci şi a personalităţii umane. le sedimentează şi le 'solidifică" în sine. El înglobează aproape toată psihologia. s-o ameliorăm sau s-o schimbăm. Nu există nici-o teorie. la teoria şi concepţia personalităţii. nici-o concepţie care să nu se raporteze. ci internalizată. De asemenea. dintre care amintim: biologista. evident nu în expresia lor obiectivă. experimentalista. In aceste condiţii. Specificul uman aparţine biologicului.. Este vorba de acele relaţii sociale existenţiale pe care individul le traversează de-a lungul vieţii sale. nu sunt mai multe personae care să aibă aceiaşi personalitate. exterioară. Pornindu-se de la aceste constatări. care să nu fie integrata în conceptul de personalitate. o reprezintă "ansamblul relaţiilor sociale". atributul de personalitate se tulbură sau chiar se anulează. personalitatea este "obiectul ultim şi prin urmare cel mai complex al psihologiei”. procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare. deci de realitate biologică. motivaţie. structura. denumită prin diferite concepte. cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează s-o influenţăm.Concluzii Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate. Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: "Studiul personalitatii este studiul modului în care oamenii difera pe un registru foarte întins în ceea ce au învatat: fiecare persoana deci este unica. afectivitate. reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. Nu există nici o experienţă psihologică.

Didactică şi Pedagogică Bucureşti.Tiberiu Dughi”Elemente de psihologia educaţiei”Ed Universităţii “Aurel Valicu” Arad.Arad 2008 8 . Moţescu Maria”Cunoaşterea personalităţii” Ed.2008 www.Lucare de portofoliu”Dezvoltarea personalităţii” .Tiberiu Dughi”Dimensiuni psihologice ale invăţării” Ed Universităţii “Aurel Vlaicu”Arad .scribtube. Alina Roman. 2005 Mărcuş Stroe.cloptel. 1998.ro Braica Loredana.• • • • • • • BIBLIOGRAFIE Petroi Anca. 2007 Alina Roman.Aurelia Marşieu”Fundamente pedagogice şi curriculare” Ed Universităţii“Aurel Vlaicu” Arad.com www.

B AMG BUGET 9 .REFERAT LA PEDAGOGIE BRAICA LOREDANA ELENA ANUL III.