P. 1
Arta de a Avea Intotdeauna Dreptate.pdf

Arta de a Avea Intotdeauna Dreptate.pdf

|Views: 8|Likes:
Published by Ana Maria Rusti
Arta de a Avea intotdeauna dreptate
Arta de a Avea intotdeauna dreptate

More info:

Published by: Ana Maria Rusti on Jul 07, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/21/2014

pdf

text

original

Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

ad hominem2 sau ex concessis . adevãrul obiectiv absolut. adicã adevãrul subiectiv relativ. fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. Aici. adevãr subiectiv (v.altfel spus. . nota din infra). demonstrãm fie cã: a.Baza oricãrei dialectici Mai întâi. Pentru a o respinge. existã astfel douã cãi posibile: 1. obiectiv. În acest ultim caz. 1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã. b. ad rem b. nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv. Modurile: 1 a. esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine. prea puþin conteazã). aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor.

în consecinþe. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate. Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. b. În rest. b. în orice controversã sau argumentaþie. dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. Metodele: a. Iatã baza oricãrei controverse. un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii. Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã.2. ºi cea indirectã a. cea indirectã. a. cã ea nu poate fi adevãratã. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. cea indirectã. respingerea directã b. . e nevoie sã te sprijini pe ceva. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta.

2. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare. Ex. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil. în afara cuvântului ca atare. Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers. pentru a asigura victoria propriei afirmaþii.: Chinezii… Femeile…. Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce.Stratageme 1. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale. nu are mare lucru sau absolut nimic în comun .

3. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza.Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi. nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens. cât priveºte misterele.Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse. Ex. Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã. ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei. apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi. . Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma. Ex.cu obiectul dezbaterii. 4. . sunt lucruri care nu mã intereseazã.A. risipindu-le neglijent în conversaþie. Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie.: . .: .Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene.

postulând ce anume am demonstra cu el.: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord. iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate. pentru a-l pune pe piste false. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise. 6. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. Pentru a elabora o tezã. . Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre. 5. putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte. Ex.Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii.

Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului. Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el. în general. Ex. 8. Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului. Ex.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie.Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru. 7. În schimb. cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune. cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis. dând . provocându-l ºi. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute.: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane.

Dacã îl cunoaºtem personal. Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã. în felul acesta. pentru ca la sfârºit sã poatã . 9. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine. putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea. va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra.dovadã de sfidare. Ex. Ex. îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. în interogatoriul sãu. chiar opuse. în funcþie de natura lor. Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii.: Inspectorul de poliþie. : ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil. în mãsura în care se disimuleazã procedeul. ci prin tot felul de permutãri. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. îi putem exhiba punctul slab.

pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza. 10. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe. sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate. Ex.desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. . 11. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã. în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente.: Important este sã dominãm adversarul. fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama. sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui.

funcþia noastrã.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile. Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã. A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã. Sau. Deci. invers. Ex. pentru a le discredita funcþia socialã. având grijã sã subliniem aspectul .Ex. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm.: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. bronzul etc. 12. titlul nostru. La fel precum aluminiul. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã. Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã. 13.

de fapt. 14. pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”.peiorativ al acestei antiteze. Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã. pare alb. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului. fãrã ca ea sã rezulte. iar lângã alb pare negru. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. .: Este ca atunci când griul. Adversarul. Lucrul trebuie proclamat triumfal. aºezat lângã negru.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem. de nicãieri. Ex. negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie. Ex. Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului.

însã de o exactitate nu foarte evidentã. din neîncredere. fie ºi în aparenþã. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. o declarãm absurdã ºi triumfãm. Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie.15. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm. într-un mod instinctiv. Dacã. sau cu actele adepþilor acestei secte. o respinge. 16. dar dacã o acceptã. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul. 14. afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. fie cã .

trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei.: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii. Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate. putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte. îl întrebãm pe loc: „Atunci. neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. 18. Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii. 17. cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante. de ce nu te sinucizi?”. ori cu propriile lui fapte sau gesturi. . Ex.sunt sincere sau nu.

Ex.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. ci sã o desprindem noi înºine. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. 20. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia.Ex. vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã. 19. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie. ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. . Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis. ºi dacã nu avem nimic valabil de spus. trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof.

: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . Ex. e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem. 3 . trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine. Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia. 22. La o întrebare stupidã. un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi. ºi. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos. în general. Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã. putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el. ci victoria.21. în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor.

constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 .ar fi vorba de un petitio principii . îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale. 4 23. îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre. Contrazicându-l. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise. Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia. Invers. eventual exactã în limitele date. va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. petitio principii: raþionament circular. situatã în afara adevãrului: numai cã. De asemenea. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. odatã ce am respins aceastã exagerare.

Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia. 25. pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã.Ex. fie contrazic adevãrurile recunoscute. fiind dimpotrivã absurde sau periculoase. ºi nimic în plus. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie. are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã. o apagogie (demonstraþie prin absurd).” 24. Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului. Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã. .: „Iatã ce-am spus. Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele.

Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit.: .: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei. 27. . pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte. atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui. . 26. Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar. 8). trebuie sã fim indulgenþi cu el. dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte. trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr.Ex. Ex. Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa.E un copil.

deci. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei. marea de multã . Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”. ºi chiar cu mult înainte. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. Specialistul ne este adversar. Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã. nu auditorii. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. Ex. deci topitã. adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã.28. încã de la 80 de grade.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive. În ochii lor. el va putea pãrea învins. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã.

trebuie sã facem o diversiune. adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului. Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi. Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. Dar nu va face acest lucru. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. Pentru a ne învinge. însã. 29. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã.vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. printre non-fizicieni. îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. fiindcã. . nici mãcar la 200 de grade Réaumur. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs. el se va face fãrã nici o prudenþã. ar avea nevoie de o întreagã conferinþã.

o putem utiliza în controverse. o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. Într-adevãr.Eºti nebun! . lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit. acesta nu rãspunde respingându-le. Mistificarea . pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia.ªi tu! . Ex. În lipsã de altceva.Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30. ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu. când cineva îi face reproºuri altuia.Ai un nas mare! .Puþi! . iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente. În certuri.Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã.: .Nu aºa de mare ca al tãu! .

Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru. oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. ci veniturile pe care ni le aduce. însã. a spus Seneca. existã multe autoritãþi demne de respect. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar. Autoritãþile din care . cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. În schimb. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. studiindu-l pânã în esenþã.În loc sã facem apel la raþiune. Dacã acestea sunt de prim ordin. La rigoare. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”. dacã nu gãsim una adecvatã. ºi încã aici cu multã ferealã. o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. Prin urmare. cãci. el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. Pentru profan. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea.

eu nu voi tremura”). Putem. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor. într-adevãr. ego non pavebo („Sã tremure. adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. ca alþi cetãþeni. citeazã o formulã biblicã: paveant illi. Ceea ce va convinge consiliul municipal. oricât de absurdã ar fi ea. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar . pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui.adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect. Ex.: Un preot francez care. Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid. nici o opinie. sau chiar sã inventãm pur ºi simplu. Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile. în caz de necesitate. de obicei. Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã.

nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã. cãci profanul nu are decât prostie în cap. ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”. prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora. putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o. Doar elita spune.conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. De pildã. Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. o mulþime de idei îi par juste. au adoptat ºi alþii . opinia a douã sau trei persoane. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului. Serios vorbind. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei.) Ceea ce numim opinie comunã este. odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. privind cu atenþie. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic. [Ca ºi în cazul bârfei]. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã.

cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora. Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. A adera a devenit astfel o datorie. aflaþi în numãr restrâns. Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. Ei sunt. De-atunci încolo. cu toate astea. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei. un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã. cei care. la rândul lor.aceastã opinie. cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles .

În general. Totuºi. în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. comparând arma cu argumentele. când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. Cãci. lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior. . alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. dar toþi vor sã aibã opinii. Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus. folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri.niciodatã. plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca. foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã. putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. Pe scurt. acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane.

le-au stricat buna dispoziþie. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec. În acest mod.În tribunal. Ex. e probabil foarte exact.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev. Însã.” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. . Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul. insinuezi subtil. 31. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”. crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. cã sunt inepþii.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. Ex. sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie. în faþa unui auditoriu care te stimeazã. Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar. adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic.

. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”.La drept vorbind. chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. e ateism. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult. rânduind-o într-o categorie execrabilã. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã. e banditism etc. aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile. având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. Ex. 32. Contraatacul constã în a afirma: „Dar. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi.: Ãsta e comunism. ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. e tiranie. În felul acesta i-am întors replica. îngãduiþi-mi.

aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. ea este la fel de falsã în teorie. dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . dacã nu e cazul. înseamnã cã existã o eroare în teorie. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea. 33. dar în practicã e fals. 2. Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã. 34.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1. în consecinþã. Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. sau mãcar e conþinutã în ea. Opunerea teoriei.

: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã. 36. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte. Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru. l-ar dezavantaja considerabil. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale. Ex. 35.slãbim adversarul. În general. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament. Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit. . chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. în cazul în care ar fi valabilã.

: Contestarea cuiva care. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele. cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa. am câºtigat.: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund. când cea potrivitã nu le vine în minte. demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte. În contrapartidã. pretinzând astfel cã respingem întregul. În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã. 37. invocã argumentul ontologic. Ex. 38. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã. care este perfect refutabil. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu. Ultima stratagemã: injuria .) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu.Ex.

A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. aºa cum spune Hobbes. apreciazã ºi gândeºte strâmb. cum e cazul în orice victorie dialecticã. la un duel sau la un proces de defãimare. atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este. deci. se ajunge la o încãierare. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel. De ce? Pentru cã. Devii astfel supãrãtor. îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. jignitor. vulgar. . În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. Însã atunci când treci la atacuri personale. Deoarece. Cãci. rãutãcios. frecvent folositã. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. pe cale de consecinþã.Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. jignitoare ºi vulgare.

dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. . Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã. sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. din toate punctele de vedere. Nimic nu se comparã. la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. deci. ªi totuºi.„Oricare bucurie sufleteascã. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. De aici furia învinsului. orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. atunci când adversarul trece la atacuri personale. cu satisfacerea vanitãþii. sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. într-un anumit sens. pentru om. dar ascultã”.

. ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. cã le place sã asculte argumente întemeiate. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. controversa. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi. oameni despre care ºtii. cã þin la mare preþ adevãrul. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. sã le lãsãm sã spunã ce vor. cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi. în fine. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel. Cât despre celelalte.Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. Rezultã din aceasta cã. Cu toate acestea. din o sutã de persoane. chiar din gura adversarului lor. competiþie între douã spirite.

Eristische Dialektik oder Die Kunst. mic îndreptar apãrut postum în 1864. Recht zu behalten. iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã. http://www. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits. Arthur Schopenhauer.htm . nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime.%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison.philo5. la viclenie ºi la vulgaritate.com/Mes%20lectures/Schopenhauer.Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia. Dacã îi lipseºte inteligenþa.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->