Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

. prea puþin conteazã). aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor. b.altfel spus. Modurile: 1 a. nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv. fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. nota din infra). existã astfel douã cãi posibile: 1. Aici. esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine. adevãrul obiectiv absolut.Baza oricãrei dialectici Mai întâi. obiectiv. ad hominem2 sau ex concessis . ad rem b. În acest ultim caz. Pentru a o respinge. demonstrãm fie cã: a. adicã adevãrul subiectiv relativ. 1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã. adevãr subiectiv (v.

e nevoie sã te sprijini pe ceva.2. respingerea directã b. Metodele: a. cea indirectã. Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. în consecinþe. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta. b. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. În rest. b. cã ea nu poate fi adevãratã. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. a. în orice controversã sau argumentaþie. Iatã baza oricãrei controverse. ºi cea indirectã a. cea indirectã. . Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate. dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii.

pentru a asigura victoria propriei afirmaþii. Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. nu are mare lucru sau absolut nimic în comun . în afara cuvântului ca atare.: Chinezii… Femeile…. Ex. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil. bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers. Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce. 2. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare.Stratageme 1.

cât priveºte misterele. apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi. sunt lucruri care nu mã intereseazã.cu obiectul dezbaterii. Ex. ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei. risipindu-le neglijent în conversaþie. Ex. 3. 4. Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã.: .Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse.Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens.: . Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie. . .Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi. nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza. Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma.A. .

Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”. pentru a-l pune pe piste false. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise. putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte. postulând ce anume am demonstra cu el. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate. Pentru a elabora o tezã. Ex. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false. 5. .Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre.: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii. 6.

cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune. dând . Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului. Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului. 8. Ex. 7. cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute. Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el.Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru. în general. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie. provocându-l ºi. În schimb. Ex.: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane.

Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra. în interogatoriul sãu. în funcþie de natura lor.: Inspectorul de poliþie. 9. Dacã îl cunoaºtem personal. ci prin tot felul de permutãri. Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. în mãsura în care se disimuleazã procedeul.dovadã de sfidare. pentru ca la sfârºit sã poatã . îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea. chiar opuse. Ex. Ex. : ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil. îi putem exhiba punctul slab. în felul acesta. Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã.

desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente. trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe. 11. sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã. pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza. Ex. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. 10. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie. . în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere. sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate.: Important este sã dominãm adversarul.

Sau. Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã.: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”. Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã.Ex. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã. bronzul etc.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã. 12. pentru a le discredita funcþia socialã. Deci. având grijã sã subliniem aspectul . titlul nostru. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã. La fel precum aluminiul. Ex. invers. funcþia noastrã. 13. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile.

peiorativ al acestei antiteze. pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului. 14. fãrã ca ea sã rezulte. de fapt. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem. Ex. Ex. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. Lucrul trebuie proclamat triumfal.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. pare alb. aºezat lângã negru. Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat. negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie. Adversarul.: Este ca atunci când griul. Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem. iar lângã alb pare negru. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului. de nicãieri. .

în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. din neîncredere. o respinge. afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. o declarãm absurdã ºi triumfãm.15. sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul. fie ºi în aparenþã. sau cu actele adepþilor acestei secte. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. 14. fie cã . 16. însã de o exactitate nu foarte evidentã. Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm. Dacã. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. dar dacã o acceptã. într-un mod instinctiv. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã.

Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece. de ce nu te sinucizi?”.sunt sincere sau nu. 18. putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte.: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii. Ex. îl întrebãm pe loc: „Atunci. ori cu propriile lui fapte sau gesturi. cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã. . Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii. neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei. 17.

Ex. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. ci sã o desprindem noi înºine. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia. 19.Ex. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie. vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple. anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof. . ºi dacã nu avem nimic valabil de spus. Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis. ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. 20.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã.

în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor. în general. ºi. Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos. e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia. putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el. Ex.: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . 22. e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem.21. La o întrebare stupidã. ci victoria. trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine. un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi. 3 . Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã.

petitio principii: raþionament circular. îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. eventual exactã în limitele date.ar fi vorba de un petitio principii . trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. situatã în afara adevãrului: numai cã. Contrazicându-l. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. De asemenea. îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale. constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 . va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. odatã ce am respins aceastã exagerare. Invers. Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia. adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre. 4 23. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise.

o apagogie (demonstraþie prin absurd).” 24.: „Iatã ce-am spus. pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului.Ex. Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele. aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã. are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã. Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia. ºi nimic în plus. fiind dimpotrivã absurde sau periculoase. . Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. fie contrazic adevãrurile recunoscute. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie. 25.

atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui.: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei. 8). Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar. trebuie sã fim indulgenþi cu el. . 26. trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr.E un copil. 27.Ex. . pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte. Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa. Ex. dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte.: .Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit.

Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã. În ochii lor.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. Specialistul ne este adversar. deci. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile. deci topitã. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. încã de la 80 de grade. Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. Ex.28. Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. nu auditorii. ºi chiar cu mult înainte. marea de multã . el va putea pãrea învins.

printre non-fizicieni. el se va face fãrã nici o prudenþã. ar avea nevoie de o întreagã conferinþã. adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. . 29. trebuie sã facem o diversiune. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi. nici mãcar la 200 de grade Réaumur. îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. fiindcã. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs.vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. însã. Pentru a ne învinge. Dar nu va face acest lucru.

o putem utiliza în controverse.Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã. lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit. iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente. Ex.: .Nu aºa de mare ca al tãu! . o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia. În lipsã de altceva. În certuri. acesta nu rãspunde respingându-le. Mistificarea . Într-adevãr.ªi tu! . ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu.Eºti nebun! .Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30.Puþi! . când cineva îi face reproºuri altuia.Ai un nas mare! .

oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip. cãci. existã multe autoritãþi demne de respect. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”.În loc sã facem apel la raþiune. Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru. el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate. cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea. a spus Seneca. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. dacã nu gãsim una adecvatã. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. Pentru profan. Dacã acestea sunt de prim ordin. Autoritãþile din care . o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. Prin urmare. ºi încã aici cu multã ferealã. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. ci veniturile pe care ni le aduce. însã. În schimb. studiindu-l pânã în esenþã. La rigoare.

pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui. ca alþi cetãþeni. citeazã o formulã biblicã: paveant illi. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar . Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi. de obicei. Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. sau chiar sã inventãm pur ºi simplu. într-adevãr. Ex. nici o opinie. oricât de absurdã ar fi ea. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile.: Un preot francez care. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã. în caz de necesitate. ego non pavebo („Sã tremure. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor.adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã. Ceea ce va convinge consiliul municipal. eu nu voi tremura”). Putem. Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine.

ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false. nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o. o mulþime de idei îi par juste. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã.conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic. cãci profanul nu are decât prostie în cap. opinia a douã sau trei persoane. [Ca ºi în cazul bârfei]. privind cu atenþie. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului. Doar elita spune. prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora. ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã. De pildã. Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. au adoptat ºi alþii . Serios vorbind. ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”.) Ceea ce numim opinie comunã este.

De-atunci încolo. apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora. cu toate astea.aceastã opinie. Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. A adera a devenit astfel o datorie. pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles . Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. cei care. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã. la rândul lor. Ei sunt. aflaþi în numãr restrâns. un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora.

plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca. . acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane. În general. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri. comparând arma cu argumentele.niciodatã. foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. Totuºi. putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã. în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus. dar toþi vor sã aibã opinii. când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. Cãci. Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã. Pe scurt.

cã sunt inepþii. În acest mod.” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”. le-au stricat buna dispoziþie. adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor. Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. Ex. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec. e probabil foarte exact. Însã. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse. sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere.În tribunal. insinuezi subtil. . Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar. crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev. 31. Ex. în faþa unui auditoriu care te stimeazã.

Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. e banditism etc. .: Ãsta e comunism. 32. ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. rânduind-o într-o categorie execrabilã. Contraatacul constã în a afirma: „Dar. e ateism. În felul acesta i-am întors replica. Ex. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit. îngãduiþi-mi. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”. aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile. pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult.La drept vorbind. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. e tiranie. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã.

sau mãcar e conþinutã în ea. în consecinþã. Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii. 33. 2.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã. dar în practicã e fals. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie. aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . ea este la fel de falsã în teorie. 34.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1. Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. înseamnã cã existã o eroare în teorie. dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea. dacã nu e cazul. Opunerea teoriei.

Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte.: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã. În general. l-ar dezavantaja considerabil. Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru.slãbim adversarul. chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. 36. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament. Ex. în cazul în care ar fi valabilã. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale. . 35. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit.

38. 37. Ex. pretinzând astfel cã respingem întregul. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele.) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu. cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa. invocã argumentul ontologic. am câºtigat. În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã.: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund. când cea potrivitã nu le vine în minte.: Contestarea cuiva care. În contrapartidã. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã. care este perfect refutabil.Ex. Ultima stratagemã: injuria . demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte.

Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã. Devii astfel supãrãtor. cum e cazul în orice victorie dialecticã. abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. la un duel sau la un proces de defãimare. jignitor. apreciazã ºi gândeºte strâmb. Deoarece. deci. pe cale de consecinþã. jignitoare ºi vulgare. aºa cum spune Hobbes. În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel. se ajunge la o încãierare. Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. De ce? Pentru cã. Însã atunci când treci la atacuri personale. rãutãcios. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. vulgar. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. Cãci. A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. frecvent folositã. . atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este.

Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. De aici furia învinsului. din toate punctele de vedere. dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale. atunci când adversarul trece la atacuri personale. la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. într-un anumit sens. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. ªi totuºi. pentru om. deci. . sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. dar ascultã”. sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. Nimic nu se comparã. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare.„Oricare bucurie sufleteascã. cu satisfacerea vanitãþii. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã.

Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. Cu toate acestea. cã þin la mare preþ adevãrul. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”. în fine. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte. ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi. chiar din gura adversarului lor. competiþie între douã spirite. oameni despre care ºtii. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel. Rezultã din aceasta cã. sã le lãsãm sã spunã ce vor. din o sutã de persoane. Cât despre celelalte. controversa. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. cã le place sã asculte argumente întemeiate. .

philo5. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits. Arthur Schopenhauer. la viclenie ºi la vulgaritate. Recht zu behalten. Eristische Dialektik oder Die Kunst. Dacã îi lipseºte inteligenþa.htm .com/Mes%20lectures/Schopenhauer. iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã. http://www. mic îndreptar apãrut postum în 1864. nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime.Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia.%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison.