Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

Baza oricãrei dialectici Mai întâi. nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv. obiectiv. b. fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor. ad rem b. adevãrul obiectiv absolut. existã astfel douã cãi posibile: 1. Modurile: 1 a. adevãr subiectiv (v.altfel spus. În acest ultim caz. nota din infra). . Pentru a o respinge. 1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã. esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine. prea puþin conteazã). demonstrãm fie cã: a. Aici. ad hominem2 sau ex concessis . adicã adevãrul subiectiv relativ.

Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. Iatã baza oricãrei controverse. Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã. cea indirectã. cã ea nu poate fi adevãratã. dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii. În rest. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate. b. cea indirectã. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. Metodele: a. e nevoie sã te sprijini pe ceva.2. respingerea directã b. în orice controversã sau argumentaþie. b. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta. în consecinþe. a. . ºi cea indirectã a.

nu are mare lucru sau absolut nimic în comun . bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers. pentru a asigura victoria propriei afirmaþii.: Chinezii… Femeile…. Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare. în afara cuvântului ca atare. Ex.Stratageme 1. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale. 2. Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce.

nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã. Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie. risipindu-le neglijent în conversaþie.cu obiectul dezbaterii.Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse.: . cât priveºte misterele. 3.Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza. ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei. . Ex. 4.A. Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã.: . . sunt lucruri care nu mã intereseazã. . apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi. Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma.Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens. Ex.

Ex. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise. Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”. . postulând ce anume am demonstra cu el. pentru a-l pune pe piste false. putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte.: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord. iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate. Pentru a elabora o tezã. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre. 6.Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza. 5.

provocându-l ºi. În schimb. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie. Ex. 8. cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul. cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune.: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane. dând . Ex. în general. Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului. 7. Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis.Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru. Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului.

putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea. pentru ca la sfârºit sã poatã .: Inspectorul de poliþie. Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine. Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã. în felul acesta. Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii. în interogatoriul sãu. Ex. ci prin tot felul de permutãri. Dacã îl cunoaºtem personal.dovadã de sfidare. îi putem exhiba punctul slab. îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. : ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil. va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. 9. Ex. în mãsura în care se disimuleazã procedeul. în funcþie de natura lor. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. chiar opuse.

. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente. Ex. sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate.desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe. sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. 10. în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere. 11. fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama.: Important este sã dominãm adversarul. pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza. trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã.

Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã. Sau. Ex.Ex.: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã. La fel precum aluminiul. invers. Deci. 12. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm. având grijã sã subliniem aspectul . pentru a le discredita funcþia socialã. Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã. A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”. 13. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã. titlul nostru. bronzul etc. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã. funcþia noastrã.

iar lângã alb pare negru. 14. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat. aºezat lângã negru. pare alb. de fapt. pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”.: Este ca atunci când griul. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem. negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie. Lucrul trebuie proclamat triumfal. de nicãieri. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem. Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã.peiorativ al acestei antiteze. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. . Ex. Ex. Adversarul. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului. fãrã ca ea sã rezulte.

afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. sau cu actele adepþilor acestei secte. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. însã de o exactitate nu foarte evidentã. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã.15. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. 14. din neîncredere. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm. dar dacã o acceptã. 16. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie. o declarãm absurdã ºi triumfãm. Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã. într-un mod instinctiv. fie cã . Dacã. fie ºi în aparenþã. o respinge.

de ce nu te sinucizi?”. Ex. putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte. cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante. 18. Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece. îl întrebãm pe loc: „Atunci. 17. neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii.sunt sincere sau nu. ori cu propriile lui fapte sau gesturi. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã. Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate. trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei. .: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii.

ci sã o desprindem noi înºine.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã. 20. trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie. Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis. 19. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia. Ex.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. ºi dacã nu avem nimic valabil de spus.Ex. ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia. .

ci victoria.: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . Ex. e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia. La o întrebare stupidã. trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine. un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi. ºi. Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. 22. 3 . în general. Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã. în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor. e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem. putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el.21. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos.

odatã ce am respins aceastã exagerare. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. De asemenea. situatã în afara adevãrului: numai cã. 4 23. eventual exactã în limitele date. trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise. constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 .ar fi vorba de un petitio principii . îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. Contrazicându-l. petitio principii: raþionament circular. Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia. Invers. va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre. îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale.

Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia. fie contrazic adevãrurile recunoscute.: „Iatã ce-am spus. o apagogie (demonstraþie prin absurd). fiind dimpotrivã absurde sau periculoase. 25. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie. aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã. Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. . are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã. pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã. ºi nimic în plus. Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele.Ex.” 24. Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului.

Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar. pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte. Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa.E un copil. trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr. 27. . atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui. 26. Ex. trebuie sã fim indulgenþi cu el.: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei. . 8).Ex.Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit. dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte.: .

Ex.28. Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei. încã de la 80 de grade. În ochii lor. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã. el va putea pãrea învins. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. ºi chiar cu mult înainte. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. deci. marea de multã . Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã. deci topitã. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. nu auditorii. Specialistul ne este adversar. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile.

îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. însã. adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului. nici mãcar la 200 de grade Réaumur. fiindcã. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. ar avea nevoie de o întreagã conferinþã. .vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. Pentru a ne învinge. el se va face fãrã nici o prudenþã. trebuie sã facem o diversiune. 29. printre non-fizicieni. Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã. Dar nu va face acest lucru. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs.

pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia. iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente.Puþi! .Nu aºa de mare ca al tãu! . În lipsã de altceva. lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit. În certuri. ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu. Într-adevãr. Ex.Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30.Ai un nas mare! .: .ªi tu! . o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. când cineva îi face reproºuri altuia. acesta nu rãspunde respingându-le. o putem utiliza în controverse.Eºti nebun! . Mistificarea .Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã.

a spus Seneca. La rigoare. ºi încã aici cu multã ferealã. Pentru profan. ci veniturile pe care ni le aduce. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. Autoritãþile din care . cãci. existã multe autoritãþi demne de respect. dacã nu gãsim una adecvatã. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”. oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip. el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate. cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. însã. În schimb. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar.În loc sã facem apel la raþiune. Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. studiindu-l pânã în esenþã. Dacã acestea sunt de prim ordin. Prin urmare. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea.

Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor. citeazã o formulã biblicã: paveant illi. Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar . nici o opinie. Putem. oricât de absurdã ar fi ea. de obicei. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile. adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. Ceea ce va convinge consiliul municipal. în caz de necesitate. ego non pavebo („Sã tremure.adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã. pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui. Ex. într-adevãr. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid. sau chiar sã inventãm pur ºi simplu. Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine. ca alþi cetãþeni.: Un preot francez care. eu nu voi tremura”).

opinia a douã sau trei persoane. Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului. odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false. [Ca ºi în cazul bârfei]. De pildã. cãci profanul nu are decât prostie în cap. au adoptat ºi alþii .conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. privind cu atenþie. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic. putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o. Doar elita spune. o mulþime de idei îi par juste.) Ceea ce numim opinie comunã este. Serios vorbind. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei. nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã.

un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã. aflaþi în numãr restrâns. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles . Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei. Ei sunt. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. cei care. Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. A adera a devenit astfel o datorie. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã.aceastã opinie. la rândul lor. ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora. cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. cu toate astea. De-atunci încolo.

folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. comparând arma cu argumentele. Pe scurt. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane. Cãci. dar toþi vor sã aibã opinii. când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. . În general. Totuºi. putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã.niciodatã. Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva. plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca. în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã. lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus.

” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. e probabil foarte exact. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”. sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie. Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul. În acest mod.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere. cã sunt inepþii. Însã. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. 31. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic. Ex. insinuezi subtil. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec. crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor. în faþa unui auditoriu care te stimeazã. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse.În tribunal. Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar. . Ex. le-au stricat buna dispoziþie.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev.

aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”. e ateism. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi.La drept vorbind. îngãduiþi-mi. Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. e tiranie. rânduind-o într-o categorie execrabilã. În felul acesta i-am întors replica. chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult. Contraatacul constã în a afirma: „Dar. Ex. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. . având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit. e banditism etc.: Ãsta e comunism. ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. 32.

înseamnã cã existã o eroare în teorie. dar în practicã e fals. Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . sau mãcar e conþinutã în ea. Opunerea teoriei. ea este la fel de falsã în teorie. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie. Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii. dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. 33. dacã nu e cazul. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. 34.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã. aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. 2.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1. ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea. în consecinþã.

A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. În general. 36. 35. chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o. Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament.slãbim adversarul. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale. în cazul în care ar fi valabilã. Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. . zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit. Ex. l-ar dezavantaja considerabil.: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã.

cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa. am câºtigat. 38.) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele. când cea potrivitã nu le vine în minte. În contrapartidã. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu.Ex. invocã argumentul ontologic.: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã. Ex.: Contestarea cuiva care. În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã. Ultima stratagemã: injuria . demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. pretinzând astfel cã respingem întregul. care este perfect refutabil. 37. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte.

cum e cazul în orice victorie dialecticã. jignitoare ºi vulgare. deci. jignitor. Însã atunci când treci la atacuri personale. vulgar. De ce? Pentru cã. abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. aºa cum spune Hobbes. Deoarece. îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. apreciazã ºi gândeºte strâmb. În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este. pe cale de consecinþã. Devii astfel supãrãtor. frecvent folositã. se ajunge la o încãierare.Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. . Cãci. Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. rãutãcios. la un duel sau la un proces de defãimare. A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel.

. Nimic nu se comparã. atunci când adversarul trece la atacuri personale. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã. De aici furia învinsului. Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale. sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. cu satisfacerea vanitãþii. din toate punctele de vedere. dar ascultã”. într-un anumit sens. ªi totuºi. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. pentru om. sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. deci. orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare.„Oricare bucurie sufleteascã.

oameni despre care ºtii. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. . competiþie între douã spirite. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi. ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. din o sutã de persoane. în fine. Cu toate acestea. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel.Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi. cã le place sã asculte argumente întemeiate. Rezultã din aceasta cã. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte. sã le lãsãm sã spunã ce vor. controversa. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. Cât despre celelalte. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”. cã þin la mare preþ adevãrul. chiar din gura adversarului lor.

iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã. nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime. la viclenie ºi la vulgaritate.com/Mes%20lectures/Schopenhauer. Recht zu behalten. Eristische Dialektik oder Die Kunst.philo5. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits. mic îndreptar apãrut postum în 1864. http://www.htm .%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison.Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia. Arthur Schopenhauer. Dacã îi lipseºte inteligenþa.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful