Arta de a avea întotdeauna dreptate

*

Arthur Schopenhauer

Cuprins
1. Exagerarea 2. Jocul de cuvinte 3. Generalizarea 4. Camuflarea intenþiilor 5. Argumentele false ale adversarului 6. Afirmaþia peremptorie 7. Încâlceala totalã 8. Provocarea furiei adversarului 9. Amestecarea pistelor 10. Prin antitezã 11. Inducþia 12. Titulatura sforãitoare 13. Contrastul îmbietor 14. Triumful proclamat 15. Ieºirea din încolþire 16. Incitarea la autodiscreditare coerentã 17. Introducerea unei distincþii 18. Deturnarea conversaþiei 19. Generalizarea 20. Conchiderea 21. La o întrebare stupidã, un rãspuns stupid 22. Petitio principii 23. Respingerea exagerãrilor 24. Forþarea tezei 25. Gãsirea unei excepþii 26. Întoarcerea argumentului 27. Agravarea furiei adversarului 28. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului 29. Crearea unei diversiuni 30. Mistificarea 31. Declararea incompetenþei 32. Introducerea unei asocieri degradante 33. Opunerea teoriei ºi practicii 34. Insistarea pe momentul de derutã 35. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare 36. Nãucirea cu vorbe 37. Respingerea prin anularea probei 38. Ultima stratagemã: injuria

1 2 Potrivit cu adevãrul dupã naturã. ad rem b. aceastã tezã nu e în acord cu natura lucrurilor. adevãrul obiectiv absolut. b. esenþialul în orice controversã este ca în prealabil o tezã sã fie afirmatã de cãtre adversar (sau de noi înºine. nota din infra). adicã adevãrul subiectiv relativ. prea puþin conteazã). ad hominem2 sau ex concessis .Baza oricãrei dialectici Mai întâi. existã astfel douã cãi posibile: 1. demonstrãm fie cã: a. Modurile: 1 a. În acest ultim caz.altfel spus. adevãr subiectiv (v. Pentru a o respinge. obiectiv. fie cã ea contrazice alte afirmaþii sau concesii ale adversarului. . nu e vorba decât de o dovadã relativã care nu are nimic de-a face cu adevãrul obiectiv. Aici.

un principiu plecând de la care vei judeca problema supusã: nu se va putea discuta cu cineva care contestã aceste principii. ºi cea indirectã a. e nevoie sã te sprijini pe ceva. respingerea directã b. Însã toate acestea pot avea loc în chip real sau numai în aparenþã. b.2. cea indirectã. . a. Cea directã demonstreazã cã teza nu e adevãratã. În rest. Respingerea directã atacã teza în fundamentele ei. b. cã ea nu poate fi adevãratã. dezbaterile pot fi lungi ºi înverºunate. Metodele: a. în consecinþe. Nu se poate ºti cu certitudine cine are obiectiv dreptate. în orice controversã sau argumentaþie. cea indirectã. Iatã baza oricãrei controverse. iar lucrul acesta nu poate fi hotãrât decât prin controversã. ªi cum nu e uºor sã ai certitudini în materia aceasta.

bãrbaþii… Tinerii… Homosexualii… Invers. Exagerarea Extinderea afirmaþiei adversarului dincolo de limitele ei naturale. Ex. 2. interpretarea ei de maniera cea mai generalã posibil.Stratageme 1. pentru a asigura victoria propriei afirmaþii. nu are mare lucru sau absolut nimic în comun . Jocul de cuvinte Utilizarea omonimului pentru a extinde afirmaþia la ceea ce.: Chinezii… Femeile…. Lucrul e mai uºor de fãcut cu oamenii care fac afirmaþii generalizante. ea trebuie restrânsã ºi trebuie vorbit strict de cazuri particulare. în afara cuvântului ca atare.

.A. Generalizarea A lua afirmaþia fãcutã relativ ca ºi când ar fi fãcutã de o manierã generalã.Anumiþi homosexuali pot avea comportamente perverse. nu trebuie sã o laºi sã se întrevadã.: . 3. 4. Trebuie obþinutã aprobarea premiselor de-a valma.: . sunt lucruri care nu mã intereseazã. Ex. sau mãcar conceperea ei într-un raport pe de-a întregul diferit ºi respingerea ei în acest sens. . risipindu-le neglijent în conversaþie. pentru a ne ascunde intenþiile ºi a evita ca adversarul sã încerce tot felul de manevre pentru a ne contrazice teza. apoi respingerea de o manierã strãlucitoare ºi astfel impresia de a fi respins afirmaþia însãºi. cât priveºte misterele. . Camuflarea intenþiilor Când vrei sã ajungi la o concluzie. ci sã obþii discret admiterea mai întâi a premiselor ei.Homosexualii sunt oameni normali iar nu perverºi. Ex.Nu sunteþi încã iniþiat în misterele filozofiei kantiene.cu obiectul dezbaterii.

iar ce e fals nu poate niciodatã sã decurgã din premise adevãrate. pentru a-l pune pe piste false. Afirmaþia peremptorie Orice discurs se sprijinã pe premise. Cãci asupra lui ne concentrãm ºi modul lui de gândire trebuie sã-l folosim. 6. postulând ce anume am demonstra cu el.: Dacã interlocutorul e adeptul unei secte de orice tip cu care noi nu suntem de acord. Pentru a elabora o tezã. 5.Se pot chiar utiliza premise care nu au nici o legãturã cu teza. trebuie sã ne sprijinim pe un anumit numãr de afirmaþii. interlocutorul poate fi condus la recunoaºterea validitãþii tezei noastre. În acest fel se pot respinge propoziþiile false ale adversarului prin mijlocirea altor propoziþii false pe care el le considerã adevãrate. putem utiliza împotriva lui preceptele acelei secte. Argumentele false ale adversarului Ce e adevãrat nu poate avea premise false. Ex. . Iar pentru a ne sprijini pe un „adevãr evident”.

Ex. 8.Replica promptã la aceastã stratagemã constã în respingerea sistematicã a oricãrei premise a interlocutorului nostru. în general. pentru a ascunde ceea ce vrem cu adevãrat sã fie admis. Ex. În schimb. provocându-l ºi.: Orice dezbatere din Camera comunelor furnizeazã o mulþime de exemple în materie. 7. expunerea rapidã a argumentaþiei noastre plecând de la concesiile obþinute. Provocarea furiei adversarului Înfurierea adversarului. dând .: Afirmarea incertitudinii medicinei prin afirmarea incertitudinii oricãrei cunoaºteri umane. Încâlceala totalã Formularea mai multor întrebãri în acelaºi timp ºi extinderea contextului. cãci acei care au o înþelegere lentã nu pot urma exact demonstraþia ºi nu pot sã-i vadã eventualele lacune. cãci în starea de furie el e în afara capacitãþii de a face o judecatã corectã ºi de a-ºi vedea interesul. Îl vom înfuria fiind pe faþã nedrepþi cu el.

: ªtiind cã interlocutorul nostru a fost deja condamnat pentru un delict în penal sau în civil.: Inspectorul de poliþie. ci prin tot felul de permutãri. 9. Se pot utiliza ºi rãspunsurile sale pentru a trage din ele felurite concluzii. Dacã îl cunoaºtem personal.dovadã de sfidare. îi putem exhiba punctul slab. în felul acesta. în interogatoriul sãu. în funcþie de natura lor. putem aminti deschis acest lucru în dezbatere pentru a-i mina integritatea. nu poate ºti unde vrem sã ajungem cu ele ºi nu-ºi poate lua mãsuri de precauþie. Vorbind deschis de lucrurile de care îi este ruºine. Aceastã stratagemã e înruditã cu cea de-a patra. Ex. Amestecarea pistelor Întrebãrile nu se vor pune în ordinea cerutã de concluzia pe care vor s-o stabileascã. pentru ca la sfârºit sã poatã . chiar opuse. va pune tot felul de întrebãri fãrã nici o legãturã aparentã între ele. îi vom tulbura gândirea ºi va fi incapabil sã formuleze o judecatã coerentã. în mãsura în care se disimuleazã procedeul. Ex.

trebuie sã-i punem întrebãri despre teza contrarã. Ex. Prin antitezã Când ne dãm seama cã adversarul respinge intenþionat întrebãrile care ar fi avut nevoie de un rãspuns pozitiv pentru a ne susþine teza. fãrã ca anchetatul sã-ºi fi dat seama.desprinde concluzii care merg în sensul anchetei sale. sã-i arãtãm cã greºeºte ºi cã noi avem dreptate. . pentru ca apoi sã-l gãsim în eroare într-un punct care invalideazã teza. ca ºi cum pe aceasta din urmã am vrea sã o aprobe. Putem deci sã ne prefacem un timp cã aderãm la teza lui. 11. în aºa fel încât sã nu ºtie care e teza la care vrem sã adere. 10. Inducþia Sã-l facem pe adversar sã creadã cã a recunoscut el însuºi un „adevãr general admis” determinându-l sã admitã mai multe cazuri particulare prin inducþie.: Important este sã dominãm adversarul. sau cel puþin sã-l punem sã aleagã între cele douã. sã-l sprijinim cu propriile noastre argumente.

Sau. 13. funcþia noastrã. invers. A vorbi despre muncitori ca de niºte „lãudãroºi” sau despre intelectuali ca de niºte „scârþa-scârþa pe hârtie”. Un orator îºi trãdeazã adesea dinainte intenþiile prin felul cum numeºte lucrurile. bronzul etc. trebuie sã-i prezentãm contrariul ei ºi sã-l lãsãm sã aleagã. pentru a le discredita funcþia socialã. 12. se poate spune cã toate metalele sunt solide la temperatura ambiantã. La fel precum aluminiul.: A-i desemna pe protestanþi drept „Biserica Unitã” în vreme ce catolicii îi considerã „eretici”. utilizãm termeni murdari pentru a desemna o tezã pe care cãutãm sã o discreditãm. având grijã sã subliniem aspectul . Ex. Contrastul îmbietor Pentru a-l face sã accepte teza noastrã. ªi aurul este un metal solid la temperatura ambiantã. Deci.: Oþelul este un metal solid la temperatura ambiantã. titlul nostru.Ex. Titulatura sforãitoare Alegem o denumire flatantã pentru a desemna teza noastrã.

negãsind nici o legãturã între discurs ºi concluzie.peiorativ al acestei antiteze.: Interlocutorul va fi complet destabilizat de faptul cã. lãsãm sã se înþeleagã faptul cã ea nu e totuºi aºa de greu de sesizat. 14. de nicãieri. nu va putea sã facã altfel decât sã se ralieze manierei noastre de a gândi. de fapt. pentru a da de înþeles cã a priceput legãtura închipuitã ºi a-ºi pãstra reputaþia de „inteligent”. . Triumful proclamat Când a rãspuns la mai multe întrebãri fãrã ca aceste rãspunsuri sã meargã în sensul concluziei spre care tindem. aºezat lângã negru. iar lângã alb pare negru. Sunt toate ºansele sã aleagã postura perdantului. Adversarul. pare alb. Ex. Lucrul trebuie proclamat triumfal. pentru a nu lãsa impresia cã cultivã arta paradoxului.: Este ca atunci când griul. îi putem juca o farsã redutabilã declarând cã s-a dovedit astfel deducþia la care vroiam sã ajungem. Are deci de ales între a pierde partida ºi a pãrea un ins cu o gândire lentã. Ex. fãrã ca ea sã rezulte.

Ieºirea din încolþire Dacã am formulat o tezã paradoxalã pe care ne e greu sã o demonstrãm. fie cã . 14. Incitarea la autodiscreditare coerentã Când adversarul face o afirmaþie. sau cu actele adepþilor acestei secte. din neîncredere. fie ºi în aparenþã. Pentru acest lucru e nevoie sã fim de o prudenþã extremã. însã existã oameni care reuºesc sã practice lucrul acesta cu multã dibãcie. sau cu principiile unei ºcoli sau ale unei secte cãreia îi face el elogiul. afirmând astfel cã paradoxul nostru e demonstrat. o respinge. vom cãuta sã vedem dacã ea nu e într-o anumitã mãsurã. în contradicþie cu ceva ce el a spus sau a admis anterior. 16. o declarãm absurdã ºi triumfãm. pentru ca el s-o accepte sau sã o respingã.15. Sau putem sã adãugãm stratagema nr. trebuie sã-i prezentãm adversarului orice propoziþie exactã. înseamnã cã am susþinut afirmaþii rezonabile ºi ne putem regla tirul în consecinþã de-aici înainte. într-un mod instinctiv. dar dacã o acceptã. însã de o exactitate nu foarte evidentã. Dacã.

neavând pânã acum posibilitatea sã facã „curãþenie” în ideile lor primite de-a gata. Introducerea unei distincþii Dacã adversarul se apãrã bine punându-ne în dificultate. putem sã depãºim adesea situaþia printr-o distincþie subtilã la care nu ne gândisem înainte – presupunând cã obiectul dezbaterii admite o dublã interpretare sau douã cazuri distincte. îl întrebãm pe loc: „Atunci. Aceastã stratagemã e foarte uºor de aplicat deoarece. Ex. de ce nu te sinucizi?”. Deturnarea conversaþiei Dacã ne dãm seama cã adversarul a dezvoltat o argumentaþie carei va permite sã ne învingã. trebuie sã-l împiedicãm sã ajungã la capãtul demonstraþiei întrerupând la timp cursul discuþiei. ori cu propriile lui fapte sau gesturi. 17. . cei mai mulþi dintre oameni sunt paradoxuri ambulante.: Dacã argumenteazã în favoarea sinuciderii.sunt sincere sau nu. eschivându-ne sau deturnând dezbaterea spre alte afirmaþii. 18.

19. vom vorbi despre caracterul înºelãtor al cunoaºterii umane ºi îl vom ilustra cu tot felul de exemple. Îi vom da astfel adversarului iluzia cã aprobã de fapt aceastã concluzie. . trebuie sã ne lansãm într-o dezbatere generalã prin care arãtãm cã ne opunem. ºi dacã nu avem nimic valabil de spus. ci sã o desprindem noi înºine. Ex. anunþaþi-l cã i s-a desfãcut un ºiret la pantof. ºi chiar dacã a imaginat una sau alta dintre premise. Generalizarea Dacã adversarul ne cere în mod expres sã argumentãm împotriva unui anumit aspect al afirmaþiei sale. o vom considera ca admisã ºi vom trage concluzia. de vreme ce e susþinutã de premisele lui proprii. Conchiderea Dacã i-am ascultat premisele pe care le-a admis.: Când adversarul vã spune cã greºiþi. nu trebuie sã îi mai cerem ºi concluzia.: Dacã trebuie sã spunem de ce o anumitã ipotezã fizicã nu e fiabilã.Ex. 20.

e de ajuns sã-l dezarmãm printr-un contraargument ad hominem. Ex. Preferabil este însã sã-i opunem un contraargument la fel de specios ºi sofistic spre a nu fi mai prejos. 3 . un rãspuns stupid În cazul unui argument specios sau sofistic al adversarului de care nu suntem pãcãliþi. în general. Cãci ceea ce conteazã aici nu este adevãrul. trebuie sã refuzãm pretinzând cã în acest caz argumentum ad hominem: raþionament vicios care se referã la persoana adversarului iar nu la ideile ºi poziþiile pe care le susþine. e mai rapid sã producem un argument ad hominem când ni se iveºte ocazia. în loc sã discutãm vreme îndelungatã despre natura realã a lucrurilor. 22. putem desigur sã-l demontãm arãtând ceea ce e insidios ºi înºelãtor în el.21. ºi.: Dacã adversarul avanseazã un argument ad hominem3 . La o întrebare stupidã. ci victoria. Petitio principii Dacã ne cere sã-i recunoaºtem unele lucruri din care ar decurge direct problema dezbãtutã.

situatã în afara adevãrului: numai cã.ar fi vorba de un petitio principii . îl privãm astfel de cel mai bun dintre argumentele sale. Respingerea exagerãrilor Contradicþia ºi cearta incitã uneori adversarul sã ne exagereze afirmaþia. trebuie sã ne pãzim de a ne lãsa antrenaþi prin contradicþie la exagerarea sau lãrgirea câmpului tezei noastre. constând în declararea ca adevãrat a lucrului care abia urmeazã sã fie demonstrat 4 . va pãrea cã am respins deopotrivã teza originalã. îl putem împinge astfel sã facã o afirmaþie. De asemenea. Invers. eventual exactã în limitele date. odatã ce am respins aceastã exagerare. petitio principii: raþionament circular. adesea adversarul va încerca în mod direct sã restrângã limitele pe care le-am fixat: trebuie sã-l oprim imediat ºi sã-l readucem la limitele afirmaþiei noastre. cãci el ºi martorii disputei vor avea tendinþa sã considere o propoziþie apropiatã unei probleme ca fiind identicã acelei probleme. 4 23. sofism în care concluzia e subînþeleasã din premise. Contrazicându-l.

. pentru ca aceasta sã fie rãsturnatã. 25.Ex. o apagogie (demonstraþie prin absurd).” 24. fiind dimpotrivã absurde sau periculoase. Forþarea tezei Teza adversarului va fi forþatã spre a extrage din ea concluzii false ºi a-i deforma conceptele.: „Iatã ce-am spus. fie contrazic adevãrurile recunoscute. are nevoie de un mare numãr de cazuri pentru a-ºi afirma teza generalã. Cum din teza lui par a decurge propoziþii care fie se contrazic între ele. aceastã stratagemã trece drept o respingere indirectã. Nu avem nevoie decât sã-i punem un singur caz în contradicþie cu propoziþia. ºi nimic în plus. obþinând astfel propoziþii care nu existã în ea ºi care nu reflectã deloc opinia adversarului. Gãsirea unei excepþii Trebuie realizatã o apagogie prin intermediul excepþiei. Dacã adversarul procedeazã prin inducþie.

atunci când argumentul pe care vrea sã-l utilizeze la sfârºit poate fi ºi mai bun dacã îl întoarcem împotriva lui. dar pentru cã putem presupune cã a atins punctul sensibil al raþionamentului sãu ºi cã pe acest punct îl vom putea cu siguranþã ataca mai abitir decât crezusem înainte. 26.E un copil. . trebuie sã fim indulgenþi cu el. . 8). pentru a-l împiedica sã deprindã obiceiuri urâte.: .: Teza „toate rumegãtoarele au coarne” e contestabilã prin unica excepþie a cãmilei. trebuie sã ne strãduim sã împingem acel argument ºi mai departe: nu numai pentru cã e bine sã-l înfuriem (vezi stratagema nr. 27. Agravarea furiei adversarului Dacã un argument îl înfurie instantaneu pe adversar. Ex.Tocmai pentru cã e copil trebuie pedepsit. Întoarcerea argumentului împotriva lui O tehnicã strãlucitã constã în întoarcerea propriului argument al adversarului împotriva sa.Ex.

deci topitã. nu auditorii. el va putea pãrea învins. deci. ºi chiar cu mult înainte. iar masa s-a cristalizat deasupra suprafeþei mãrii care o acoperea”. Ridiculizarea autoritãþii contând pe naivitatea auditoriului Stratagema aceasta e utilizabilã mai ales atunci când niºte savanþi au o disputã în faþa auditorilor ignoranþi. masa plecând de la care granitul ºi tot restul acelor munþi s-a cristalizat era lichidã din pricina cãldurii. marea de multã . adversarul va fi nevoit sã facã o lungã demonstraþie urcând pânã la principiile ºtiinþifice ºi la alte date. Ex. În ochii lor. astfel cã îi avem pe glumeþi de partea noastrã. Pentru a demonstra nulitatea obiecþiei.28. Oamenii sunt întotdeauna gata sã râdã.: Adversarul afirmã: „În decursul alcãtuirii formaþiunilor muntoase primitive. Cãldura trebuia deci sã fi fost în jur de 200 de grade Réaumur. Stratagema constã în avansarea unei obiecþii non-valabile. ºi îi va fi dificil sã se facã ascultat. Avansãm argumentul cã: „la aceastã temperaturã. mai ales dacã obiecþia face ca afirmaþia lui sã aparã într-o luminã ridicolã. Specialistul ne este adversar. dar cãreia numai specialistul îi poate recunoaºte lipsa de valabilitate. încã de la 80 de grade.

Crearea unei diversiuni (asemãnãtoare punctului 18) Dacã simþim cã vom fi învinºi. trebuie sã facem o diversiune.vreme ar fi început sã fiarbã ºi s-ar fi evaporat în atmosferã”. fiindcã. printre non-fizicieni. îndatã ce de exemplu marea s-ar transforma în vapori de apã. dacã nu-l priveºte decât pe adversar ºi nu are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. adversarul va trebui sã demonstreze cã punctul de fierbere nu depinde numai de gradul de temperaturã ci ºi de presiunea atmosfericã ºi cã aceasta din urmã. ar fi crescut în aºa mãsurã încât n-ar mai fi existat fierbere. adicã sã începem dintr-o datã sã vorbim de cu totul altceva ca ºi cum asta ar face parte din subiectul dezbãtut ºi ar fi un argument împotriva adversarului. 29. Dar nu va face acest lucru. ar avea nevoie de o întreagã conferinþã. . Lucrul se face cu discreþie dacã diversiunea are vreo legãturã cu tema discutatã. Pentru a ne învinge. nici mãcar la 200 de grade Réaumur. el se va face fãrã nici o prudenþã. însã. Auditoriul izbucneºte în hohote de râs.

ªi tu! .Puþi! . când cineva îi face reproºuri altuia. iar martorii aflã tot rãul posibil referitor la cele douã pãrþi prezente. Ex.: . Mistificarea . lãsându-le deoparte pe cele pe care le-a primit.Orice disputã între oamenii obiºnuiþi ne aratã cã aceastã stratagemã e aproape instinctivã. pãrând astfel sã le recunoascã temeinicia. o putem utiliza în controverse. În lipsã de altceva.Ba tu! Pac! Poc! Paf!… 30.Ai un nas mare! . o astfel de diversiune nu valoreazã nimic pentru cã lãsãm în urmã reproºurile primite. În certuri.Nu aºa de mare ca al tãu! . Într-adevãr.Eºti nebun! . acesta nu rãspunde respingându-le. ci fãcând reproºuri personale adversarului sãu.

ºi încã aici cu multã ferealã. dacã nu gãsim una adecvatã. o artã sau o meserie pe care o cunoaºte puþin sau deloc. Suntem deci favorizaþi dacã avem de partea noastrã o autoritate respectatã de adversar. „Fiecare preferã sã creadã decât sã judece”. Pentru profan. însã. trebuie sã ne servim de autoritatea recunoscutã în materie dupã gradul cunoºtinþelor adversarului. Dacã acestea sunt de prim ordin. În schimb. ªi cã acel care predã un lucru îl cunoaºte rareori pânã în esenþa sa. ci veniturile pe care ni le aduce. trebuie sã aflãm una care ar pãrea cã este astfel ºi sã citãm ce a afirmat cineva într-un alt sens sau în circumstanþe diferite. Autoritãþile din care . oamenii obiºnuiþi au un profund respect pentru specializãrile de orice tip. Prin urmare. nu i-ar mai rãmâne în general timp sã îl predea. cãci. Ei ignorã faptul cã motivul pentru care profesãm un lucru nu-l reprezintã dragostea pentru acel lucru. La rigoare. el nu va recunoaºte decât foarte puþin sau chiar deloc o autoritate. va avea încredere doar în oamenii specializaþi într-o ºtiinþã. studiindu-l pânã în esenþã. cu cât cunoºtinþele ºi aptitudinile lui sunt mai limitate. a spus Seneca.În loc sã facem apel la raþiune. existã multe autoritãþi demne de respect. Însã autoritatea va fi cu atât mai valabilã.

ca alþi cetãþeni. oricât de absurdã ar fi ea. Putem. citeazã o formulã biblicã: paveant illi. pe care oamenii sã n-o fi adoptat rapid. noi spunem cã e adevãrat” (Etica nicomahicã): nu existã. eu nu voi tremura”). într-adevãr. în caz de necesitate. adversarul nu are cartea la îndemânã ºi nici nu ºtie sã se foloseascã de ea. ego non pavebo („Sã tremure. nu doar sã deformãm ci chiar sã falsificãm deschis tot ce au spus autoritãþile. de obicei. Ex. nici o opinie. Cãci cea mai mare parte a oamenilor gândesc ca Aristotel: „Ceea ce pare just unei mulþimi.adversarul nu pricepe nici un cuvânt sunt cele care fac în general cel mai mare efect. Oile îl urmeazã pe berbecul din frunte oriunde le-ar . Trebuie folosite în maniera autoritãþii ºi prejudecãþile cele mai rãspândite. Ignoranþii au un respect deosebit pentru figurile retoricii greceºti ºi latine. Exemplul acþioneazã asupra gândirii ca ºi asupra actelor lor. imediat ce au fost convinºi cã e general rãspânditã. Ceea ce va convinge consiliul municipal.: Un preot francez care. sau chiar sã inventãm pur ºi simplu. pentru a nu fi obligat sã paveze strada din faþa casei lui.

prejudecând asupra competenþei suficiente a acestora. nici un criteriu de probabilitate asupra exactitãþii ei. privind cu atenþie. caracterul universal al unei opinii nu reprezintã nici o probã. [Ca ºi în cazul bârfei]. au adoptat ºi alþii .) Ceea ce numim opinie comunã este. De pildã. opinia a douã sau trei persoane. Serios vorbind.conduce: mai uºor le e sã moarã decât sã gândeascã. ºi dacã am vrea sã o oprim lucrul ne-ar cere multã ostenealã”. Dar nu-ºi dau seama deoarece le lipseºte orice cunoaºtere de sine. odatã cu Platon: „unei mulþimi de oameni. ºi ne putem convinge de asta doar observând cum se naºte o opinie. putem vedea aºadar cã douã sau trei persoane au admis-o sau au avansat-o sau au afirmat-o. (Nu avem decât sã ne gândim la toate dogmele recunoscute cândva oficial de societãþi întregi ºi care dupã aceea s-au vãdit complet false. de vreme ce pot vedea ei înºiºi cã opiniile sunt adoptate fãrã judecatã ºi doar în virtutea exemplului. o mulþime de idei îi par juste. viziunea lui Ptolemeu contra celei a lui Copernic. Doar elita spune. ºi cã au avut candoarea de a crede cã ele au examinat-o în esenþã. cãci profanul nu are decât prostie în cap. E foarte ciudat cã universalitatea unei opinii are atâta greutate pentru ei.

De-atunci încolo. cãci o datã ce o opinie a avut de partea ei un numãr serios de voci care sã o susþinã. cu toate astea. cât înfumurarea de a vrea sã judece el însuºi – ceea ce ei nu fac bineînþeles . ºi care nu erau deci decât ecoul opiniilor altora. mai degrabã decât sã-ºi dea osteneala de a le examina. erau capabili sã judece au fost constrânºi sã tacã. A adera a devenit astfel o datorie. Ceilalþi au fost apoi constrânºi sã admitã ceea ce era comun admis. un mare numãr de persoane s-au încrezut în aceºtia din urmã. Aºa a sporit de la o zi la alta numãrul acestor adepþi leneºi ºi creduli [ºi seduºi]. iar dreptul sã vorbeascã l-au avut doar cei absolut incapabili sãºi formeze o opinie ºi o judecatã proprii. cei care.aceastã opinie. la rândul lor. lenea lor [sau seducþia] incitându-i sã creadã în întregime lucrurile. Cãci ceea ce detestã ei la cel care gândeºte altfel nu e atât opinia diferitã pe care o adoptã acesta. celelalte voci au presupus cã ºi-a obþinut susþinerea mulþumitã justeþii fundamentelor ei. Ei sunt. pentru a nu fi consideraþi niºte spirite neliniºtite care se revoltã împotriva opiniilor universal acceptate sau niºte impertinenþi care se cred mai deºtepþi ca toatã lumea. aflaþi în numãr restrâns. apãrãtori cu atât mai înverºunaþi ºi mai intoleranþi ai acestora.

putem eventual sã utilizãm opinia universalã ca autoritate. plonjat în talazurile neputinþei de a gândi ºi judeca. cât valoreazã opinia a un milion de oameni? Tot astfel se întâmplã cu un fapt istoric atestat de zece istorici. când dezbatem cu oameni obiºnuiþi. ele aleg de fapt ca arme douã autoritãþi. dar toþi vor sã aibã opinii. Pe scurt. . în loc sã le cântãreascã ei înºiºi? De vreme ce aºa stau lucrurile. pe care se dovedeºte cã l-au copiat unii de la alþii ºi care pare astfel a se sprijini pe spusele unei singure persoane. comparând arma cu argumentele. ce altceva le rãmâne aºadar de fãcut decât sã le adopte aºa cum ceilalþi leau propus. Totuºi. alegând-o în funcþie de slãbiciunile adversarului sãu. lucru de care sunt conºtienþi în forul lor interior. Cãci. cel mai bine e sã accepte sã recurgã el însuºi la aceastã armã.niciodatã. se va putea constata cã atunci când douã spirite obiºnuite se ceartã. acestea din urmã sunt ca un Siegfried în armurã. Dacã un cap mai isteþ are de-a face cu aºa ceva. foarte puþini oameni ºtiu sã gândeascã. folosinduse de ele pentru a-ºi administra lovituri. În general.

În tribunal. trebuie sã te declari cu ironie incompetent. În acest mod. crezând cã în acest fel au anulat-o dintr-un condei. Ex. cã sunt inepþii. nu ne luptãm de fapt decât prin autoritãþi interpuse. Însã. e probabil foarte exact. dar nu izbutesc sã înþeleg ºi atunci renunþ sã judec. Ex. Declararea incompetentei Dacã nu ºtii ce sã opui argumentelor expuse de adversar. sau mai degrabã imediat ce cartea a început sã facã senzaþie.” Odatã cu apariþia Criticii raþiunii pure. . le-au stricat buna dispoziþie. adicã cu autoritatea bine stabilitã a legilor.: Atunci când un profesor polemizeazã cu un elev. numeroºi profesori din vechea ºcoalã eclecticã au declarat „nu înþelegem nimic din ea”. 31. Stratagema trebuie folositã numai când eºti sigur cã te bucuri pe lângã auditori de o consideraþie net superioarã celei de care are parte adversarul. insinuezi subtil. în faþa unui auditoriu care te stimeazã. când anumiþi adepþi ai ºcolii noi le-au dovedit cã aveau dreptate ºi cã într-adevãr nu înþeleseserã nimic.: „Ceea ce afirmaþi depãºeºte slabele mele posibilitãþi de înþelegere.

rânduind-o într-o categorie execrabilã. Ex. îngãduiþi-mi. pesemne cã de vinã este slaba calitate a expunerii mele” ºi de a repeta acest lucru atât de mult. e ateism. ar trebui sã vã fie uºor sã înþelegeþi. Contraatacul constã în a afirma: „Dar. Introducerea unei asocieri degradante Putem elimina rapid sau cel puþin sã facem sã parã suspectã o afirmaþie contrarã a adversarului. ºi deci sã recunoascã faptul cã nu pricepuse într-adevãr nimic înainte. Totul prin cea mai desãvârºitã politeþe. având în vedere marea dumneavoastrã pãtrundere de spirit. e tiranie. 32.La drept vorbind. Vroia sã insinueze cã spunem „prostii”. încât el sã fie nevoit sã înþeleagã. . chiar dacã nu se potriveºte acolo decât prin similitudine sau foarte vag. În felul acesta i-am întors replica. e banditism etc. ºi iatã cã noi i-am dovedit „prostia”. aceastã metodã face parte din precedenta stratagemã ºi constã în a te prevala foarte maliþios de autoritatea ta în loc sã furnizezi argumente valabile.: Ãsta e comunism.

Cã aserþiunea „e bine ºtiut cã…” e identicã acestei categorii. aceasta e dovada evidentã cã am atins un punct slab (uneori fãrã sã ºtim): nu e cazul sã tãcem. ea este la fel de falsã în teorie. 33. Insistarea pe momentul de derutã Dacã un adversar nu dã un rãspuns direct la o întrebare sau la un argument. în consecinþã. dacã nu e cazul. înseamnã cã existã o eroare în teorie. Cã aceastã categorie este deja complet respinsa ºi nu poate conþine nici un cuvânt adevãrat. 34. Trebuie deci sã insistãm asupra acestui punct slab ºi sã nu . sau mãcar e conþinutã în ea.Afirmaþia presupune douã lucruri: 1. dar în practicã e fals. Opunerea teoriei. dar se derobeazã printr-o altã întrebare sau printr-un rãspuns indirect. practicii „Poate cã este adevãrat în teorie.” Aceastã afirmaþie stabileºte o imposibilitate: ceea ce e just în teorie trebuie sã fie ºi în practicã. 2. ori chiar încearcã sã deturneze dezbaterea.

l-ar dezavantaja considerabil. Ex. o va abandona cu viteza cu care ºi-ar retrage mâna când a atins un fier înroºit. Nãucirea cu vorbe Nãucirea. În general. chiar ºi atunci când nu desluºim încã în ce constã cu adevãrat slãbiciunea pe care am descoperit-o. .: Un om al bisericii susþine o dogmã filozoficã. Aceastã stratagemã s-ar putea intitula „atacarea copacului la rãdãcinã”. un dram de voinþã de convingere cântãreºte mai mult decât un chintal de inteligenþã ºi raþionament. 35.slãbim adversarul. 36. Trebuie sã-i atragem atenþia cã aceasta contrazice direct o dogmã fundamentalã a Bisericii sale. Ceea ce ne este defavorabil pare în general absurd intelectului nostru. A-i sugera cã-ºi taie craca de sub picioare Dacã reuºim sã-i sugerãm adversarului cã opinia lui. în cazul în care ar fi valabilã. zãpãcirea adversarului printr-un potop delirant de cuvinte.

când cea potrivitã nu le vine în minte. Dacã nici o altã dovadã mai exactã nu-i vine în minte. În contrapartidã. Respingerea prin anularea probei (Aceastã stratagemã ar trebui sã figureze printre primele. care este perfect refutabil. invocã argumentul ontologic. Ultima stratagemã: injuria .: Debitarea pe un ton foarte serios a unor prostii care au un aer savant ºi profund. 37. Ex. În felul acesta ajung sã piardã avocaþii slabi o cauzã bunã: vor sã o justifice printr-o lege inadecvatã. am câºtigat. demonstrând cât sunt de ieºite din context ºi de incoerente. 38.) În cazul în care adversarul are dreptate ºi avanseazã o dovadã slabã în spijinul sãu. pentru a dovedi existenþa lui Dumnezeu.: Contestarea cuiva care. cel care nu se lasã impresionat va putea extrage din acest potop de vorbe confuziile ºi le va putea denunþa. pretinzând astfel cã respingem întregul.Ex. ne este uºor sã respingem aceastã dovadã.

la un duel sau la un proces de defãimare. Însã atunci când treci la atacuri personale. În acest caz aptitudinile spiritului fac apel la cele ale corpului sau la animalitate. Cãci. cum e cazul în orice victorie dialecticã. pe cale de consecinþã. Problema este sã ºtim ce apãrare poate folosi adversarul. Deoarece. apreciazã ºi gândeºte strâmb. demonstrându-i cuiva în mod calm cã greºeºte ºi cã. dacã ºi el procedeazã în acelaºi fel. se ajunge la o încãierare. atacându-l în toate felurile pentru ceea ce este. A fi nepoliticos înseamnã aici a abandona obiectul polemicii (de vreme ce partida e pierdutã) pentru a-l viza pe adversar. frecvent folositã. De ce? Pentru cã. vulgar.Dacã vedem cã adversarul e superior ºi cã nu vom avea câºtig de cauzã. rãutãcios. Devii astfel supãrãtor. deci. . îl rãneºti mai mult decât dacã i-ai adresa cuvinte jignitoare ºi vulgare. abandonezi complet obiectul dezbaterii ºi îþi îndrepþi atacurile exclusiv asupra adversarului. jignitor. Ar fi o eroare gravã sã credem cã e de ajuns sã nu fim noi înºine nepoliticoºi. Aceastã stratagemã este foarte apreciatã deoarece e la îndemâna tuturor ºi este. aºa cum spune Hobbes. trebuie sã trecem la afirmaþii nepoliticoase. jignitoare ºi vulgare.

dar mai ales din punctul de vedere al capacitãþilor intelectuale. de aici recursul sãu la aceastã ultimã resursã. Exact acest lucru se petrece cu adevãrat ºi foarte violent în orice controversã. atunci când adversarul trece la atacuri personale. cu satisfacerea vanitãþii.„Oricare bucurie sufleteascã. la aceastã ultimã stratagemã pe care rãmânând politicos ar fi nevoit sã ºi-o reprime. . sã-i rãspunzi calm cã asta n-are nimic de-a face cu obiectul dezbaterii. dar ascultã”. din toate punctele de vedere. sã faci ceea ce-i spunea Themistocle lui Eurybiade: „Loveºte. Însã lucrul acesta nu e la îndemâna tuturor. Aceastã satisfacere a vanitãþii vine în principal din faptul cã ne comparãm cu ceilalþi. ºi nici o suferinþã nu este mai mare ca aceea a vanitãþii rãnite. De aici furia învinsului. a dovedi mult sânge rece te poate ajuta la fel de mult: trebuie deci. într-un anumit sens. orice stare de bunã dispoziþie survine din faptul cã existã oameni în comparaþie cu care putem sã avem o înaltã preþuire de sine”. pentru om. deci. ªi totuºi. fãrã ca noi sã-i fi fãcut vreun rãu. sã revii imediat la acesta ºi sã continui sã-i dovedeºti cã greºeºte fãrã sã dai atenþie cuvintelor lui jignitoare. Nimic nu se comparã.

din o sutã de persoane. cãci le permite sã-ºi corecteze propriile idei ºi de asemenea sã îºi formeze opinii noi. este adesea beneficã pentru ambele pãrþi. . Cât despre celelalte. sã le lãsãm sã spunã ce vor. cu greu se va gãsi una demnã de a purta o discuþie. chiar din gura adversarului lor. competiþie între douã spirite. cãci este un drept al oamenilor acela de a bate câmpii. ºi sã reflectãm la cuvintele lui Voltaire: „Liniºtea valoreazã mai mult decât adevãrul”. controversa. Rezultã din aceasta cã. ºi pentru a asculta argumentele celuilalt ºi a le recunoaºte. ºi care au suficient simþ al echitãþii pentru a putea suporta sã nu aibã dreptate atunci când adevãrul se aflã de partea cealaltã. în fine. Cu toate acestea. cã le place sã asculte argumente întemeiate. ci numai cu oameni pe care îi cunoºti ºi despre care ºtii cã sunt suficient de rezonabili pentru a nu debita absurditãþi ºi a se acoperi de ridicol. Trebuie însã ca ambii adversari sã aibã cam acelaºi nivel de erudiþie ºi de inteligenþã. ªi în scopul de a te sprijini pe argumente fondate ºi nu pe sentinþe fãrã apel. oameni despre care ºtii.Unica pavãzã sigurã este deci cea indicatã de Aristotel în ultimul capitol al Topicelor: sã nu porþi dezbateri cu primul venit. cã þin la mare preþ adevãrul.

%20L'art%20d'avoir%20t oujours%20raison. Recht zu behalten. mic îndreptar apãrut postum în 1864.com/Mes%20lectures/Schopenhauer. Arthur Schopenhauer. Eristische Dialektik oder Die Kunst. Dacã îi lipseºte inteligenþa.philo5. nu va înþelege totul ºi nu va fi la înãlþime. la viclenie ºi la vulgaritate. iritarea pe care o va resimþi din aceastã cauzã îl va incita sã recurgã la reaua-credinþã.Dacã unuia dintre ei îi lipseºte erudiþia.htm . http://www. Textul urmeazã versiunea francezã L’Art d’avoir toujours raison [et de se faire détester de tous] oferitã de Éditions Mille et une nuits.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful