Viata Emotionala a Animalelor

by Celeste Ad
Atunci cand tot mai multi savanti si un public tot mai larg vor afla ca animalele au vieti emotionale extrem de bogate, poate ca societatea va face mai mult pentru a gasi alternative la folosirea animalelor pentru cercetari biomedicale.

Marc A. Bekoff

Un caine care se simte singur? Un elefant coplesit de mahnire? O vaca disperata? O gorila indragostita? Cu toate ca cei mai multi dintre posesorii de animale de casa cred ca acestea simt o anumita gama de emotii, care include iubirea, compasiunea, mania, stresul, dezamagirea si extazul, oamenii de stiinta raman sceptici in ceea ce priveste emotiile animalelor. Ei sustin ca astfel de emotii sunt greu de atins si ca manifestarea lor de catre animale este imposibil de dovedit prin metode stiintifice obisnuite. Totusi, in zilele noastre, multi reprezentanti ai comunitatii stiintifice fac un pas inainte si afirma ca animalele au si ele sentimente. Oamenii care se bucura de compania animalelor au, de obicei, multe de spus despre modul in care isi exprima animalele emotiile. Unele dintre acestea seamana foarte mult cu cele omenesti, dar, pe langa emotiile comune, animalele pot manifesta o gama de sentimente pe care noi nu le putem intelege cu usurinta. Sensibilitatea Dupa cum subliniaza Jeffrey Masson, animalele sunt diferite; ele nu seamana cu oamenii. Asrfel, el scrie: Dupa o intreaga viata de observare atenta si plina de afectiune a cainilor, am ajuns la concluzia ca orice caine simte mai mult decat mine (ma voi referi doar la mine). Ei simt mai mult, mai pur si mai intens. Prin comparatie, peisajul emotional uman pare intunecat de subterfugii, ambivalenta si deceptie emotionala, voita sau nevoita. De exemplu, cainii au o profunzime a sensibilitatii greu de inteles de catre majoritatea oamenilor. Intr-o clipa, cand simt ca ar putea fi dusi la plimbare, ei fac un adevarat dans al bucuriei. Iar in momentul urmator, ei pot cadea in cea mai mare disperare, cand li se spune ca nu isi pot insoti stapanii la plimbare. Masson comenteaza ca, probabil, cuvantul NU este prea dur pentru caini. Poate ca acest cuvant nu ar trebui niciodata folosit in cazul cainilor, fiindca este pur si simplu devastator. Si nu fiindca acest concept nu ar fi cunoscut cainilor, dar, intr-un anume fel, atunci cand aud acest cuvant infricosatorl de la iubitii lor prieteni, oamenii, ei intra intr-un fel de depresie, din care par ca nu vor putea iesi niciodata. De buna seama, in doar cateva minute, ei trec peste aceasta stare si acesta este un aspect pe care il iubesc foarte mult la caini. Dupa ce traiesc o emotie la potential maxim, odata ce aceasta a trecut, ei sunt imediat gata pentru urmatoarea experienta. Cainii nu par sa-si piarda timpul cugetand asupra trecutului, sau asteptand suparati si plini de teama, viitorul. Ei sunt in permanenta in prezent. Iubirea si compasiunea

Daca ne-am limita intelegerea privind animalele la cercetarile efectuate de oamenii de stiinta in laboratoare, ne-am lipsi de cunoasterea pe care au dobandit-o oamenii care traiesc zi de zi alaturi de animale. Kristin von Kreisler, autoarea cartii The Compassion of Animals (Compasiunea animalelor), a realizat o colectie de sute de intamplari adevarate, despre modul natural in care se comporta animalele. Multe dintre povestirile sale descriu starea de bine pe care o dau animalele, oamenilor bolnavi sau pe moarte. Una dintre povestirile mele preferate din colectia lui Kristin este cea despre Lulu, o purcelusa de 100 kg, care traia in Beaver Falls, Pensylvania. Von Kreisler povesteste ca Lulu era uriasa, cu parul tepos, avea o dunga gri pe spate si picioare fusiforme. Dar, atunci cand stapana ei, Jo Ann Altsman, a avut un atac de cord, Lulu a devenit salvatoarea ei. Jo Ann era singura acasa si statea intinsa pe jos, inspaimantata. Nu era in stare sa formeze numarul de apel de urgenta 9-1-1, fiindca, in situatia ei, un efort fizic cat de mic ii putea fi fatal. Convinsa ca va muri singura, fara niciun ajutor, Jo Ann a inceput sa se roage. Intreaga viata i s-a perindat prin minte si a inceput sa planga. Atunci, Lulu s-a apropiat de ea clatinandu-se si a inceput si ea sa planga. Jo Ann isi aminteste cum: Lacrimi mari, uleioase, se prelingeau din ochii ei, curgandu-i pe rat. Cu cat plangeam eu mai tare, cu atat Lulu isi punea capul pe mine, suspinand zgomotos. Incerca intr-una sa ma pupe Lulu era atat de ingrijorata de starea lui Jo Ann, incat s-a strecurat prin usita unui caine de douasprezece kg! Era aproape imposibil ca Lulu sa incapa prin acea usita, dar a facut acest lucru, ranindu-se, in cautarea vreunui vecin care sa o poata ajuta pe Jo Ann. A iesit si a intrat de cateva ori prin acea usita, pentru a verifica starea stapanei sale, varsand, de fiecare data, tot mai multe lacrimi, atunci cand o privea. De fiecare data cand trecea prin usa micuta a cainelui, era serios ranita. In cele din urma, Lulu a reusit sa deschida poarta frontala cu ratul si sa iasa pe drumul din fata casei, unde a reusit sa atraga atentia unui sofer, care s-a oprit, a gasit-o pe Jo Ann si a chemat o ambulanta. Intr-o alta povestire, von Kreisler descrie comportamentul uimitor al lui Dakota, un caine insotitor, pe care un doctor i-l recomandase lui Mike Lingenfelter, pentru a-l ajuta sa depaseasca o depresie. Cainele era un sprijin atat de pretios pentru moralul lui Mike, incat incepuse sa il ia cu el pe la diferitele scoli unde tinea prelegeri despre ingrijirea animalelor de companie. In timpul unei asemenea prelegeri, dintr-o data, cainele a inceput sa se miste agitat si sa isi frece botul de picioarele stapanului sau. Ma simteam prost, fiindca tocmai vorbeam despre cat de frumos se comporta cainii insotitori povestea Lingerfelter. Dakota a inceput sa latre, iar Mike l-a scos afara din sala de curs. Odata ajuns in hol, Lingerfelter, care avea probleme severe cu inima, a cazut jos, cuprins de un atac de cord. Au mai fost si alte ocazii in care Dakota a presimtit ca Lingenfelter urma sa aiba probleme cu inima. El crede ca Dakota avea capacitatea de a simti modificari ale mirosului transpiratiei sale, generate de eliberarea de enzime, atunci cand inima incepea sa functioneze anormal.

Dakota putea, de asemenea, sa simta si cand alti oameni aveau probleme de sanatate. Intr-o zi, el a navalit in biroul colegului lui Lingentelter, latrand si scancind; cateva momente mai tarziu, omul a facut un atac de cord. Von Kreisler descrie multe alte intamplari cu animale care au grija de oameni, inclusiv cea despre un labrador retriever, care fusese un caine vagabond, pana cand Marty Rosenblum il adoptase. Lui Plywood ii placea sa hoinareasca prin cartier si a inceput sa viziteze, in mod regulat, un barbat care suferea de cancer in forma terminala. El poposea in casa lui Jim Dunn dimineata si pleca de acolo dupa-amiaza. Lui Dunn ii facea bine prezenta cainelui. In ziua in care Dunn a murit, Playwood nu a reusit sa intre in casa incuiata si a patruns inauntru impingandu-se intr-o usa laterala, pentru a sta alaturi de Dunn. Familia acestuia a inteles cat de importanta fusese prezenta lui Playwood in viata sa, si a pus o fotografie a cainelui in sicriul lui Dunn. O alta povestire despre compasiune a fost relatata in revista Time. In 1966, Time l-a votat pe Binti Jua, o gorila de opt ani, drept unul dintre cei mai buni cetateni ai anului. Binti facea parte dintre primatele expuse in Gradina zoologica Brookfield din Chicago . El salvase viata unui baietas de trei ani, prinzandu-l si scotandu-l in siguranta din locul in care cazuse, de la sase metri, aterizand in mijlocul animalelor. Gorila il leganase pe baietel in labele sale, sustinandu-i spatele cu delicatete, apoi s-a asezat cu el pe un bustean aflat langa o apa. Acest act de bunatate si compasiune a atins inimile tuturor celor care au auzit despre aceasta intamplare, iar gorila a devenit celebra peste noapte. Bucuria Charles Darwin scria: "Fericirea este cel mai bine exprimata de puii de animale, cum sunt cateii, pisoii, mieluseii s.a.m.d., atunci cand se joaca impreuna, asa cum fac si copiii nostri. Pe aproape toate mamiferele le bucura nespus de mult joaca. Delfinii zburda adesea prin apa, iar Jane Goodal vorbeste despre cimpanzei care alearga unii dupa altii si fac piruete unii in jurul altora. Marc Bekoff descrie jocul animalelor, ca pe niste simboluri ale bucuriei vietii. El descrie senzatiile pe care le-a simtit, privind un pui de lan care se juca in zapada. Incantarea mi-a dat fiori, cand am vazut un pui de elan, in Parcul National din Rockz Mountain, Colorado, care alerga pe campul inzapezit, sarind in aer si rasucindu-si corpul in zbor, oprindu-se sa-si traga rasuflarea, apoi sarind si rasucindu-se din nou in aer, fara oprire. Era o suprafata mare de teren acoperit de iarba in jurul lui, dar el alesese joaca in zapada. Si bivolii alearga unul dupa altul dornici de joaca, alergand pe gheata si scotand sunete de bucurie. Stresul, suferinta si frica Animalele manifesta inca o emotie omeneasca: stresul. Robert Sapolsky si colegii sai de la Universitatea Stanford au efectuat un studiu, in estul Africii, in parcul national Serengeti, asupra factorilor care genereaza stresul la babuini. Ei considera ca grupurile de babuini reprezinta o categorie de animale foarte stresate, in care babuinii dominatori ii intimideaza pe

cei mai slabi, pentru a mentine ordinea. Cercetarea lor demonstreaza ca babuinii nu difera de oameni, cata vreme ei petrec o mare parte din zi pentru a-si face viata mizerabila unii altora, prin intermediul stresului social. Si animalele sufera si se tem de moarte, luptandu-se pentru supravietuire. Adevarata poveste a lui Emily ilustreaza suferinta resimtita de o vaca Holstein, in varsta de trei ani, cand a simtit ca urma sa fie macelarita, la Hopkinton, in Massachusetts . Emily vazuse ca celelalte vaci care trecusera prin usa batanta din fata ei nu se mai intorceau niciodata si ii venise si ei randul sa fie taiata. Nu mai fusese niciodata intr-un abator si nu avea nicio cale de scapare. Dar Emily a avut noroc. Exact in momentul in care ii venise randul la taiere, barbatul care facea sacrificiul si-a luat o pauza de masa. Emily a profitat de acest moment, care era singura ei sansa de scapare. Nu se stie cum, aceasta vaca de vreo 700 de Kg. a sarit peste gardul de o jumatate de metru. Nimeni nu mai vazuse vreo vaca in stare sa faca asa ceva, asa ca ea a devenit cunoscuta in intreaga zona rurala din vestul Bostonului, unde o echipa de oameni au incercat sa o gaseasca. Lucratorul de la abator a scotocit padurile si a incercat sa o prinda, punand mormane de fan in calea ei, dar ea nu s-a apropiat de capcane. Multi oameni au spus ca o vazusera pe Emily alergand prin padure. Unii chiar o vazusera invatand sa sape dupa hrana, tinandu-se dupa caprioare. Ziarul local prezenta date recente despre Emily; cand Meg Randa a citit despre ea, s-a hotarat sa o cumpere de la abator si sa o lase sa traiasca in pace la ferma sa. Randa si familia sa au cautat-o prin paduri, lasandu-i hrana si apa, din loc in loc, dar Emily nu a aparut in calea lor. Dupa numeroase incercari, ei au gasit-o, in cele din urma in padure, privindu-i drept in fata. Pierduse vreo 230 de Kg. si avea nevoie de ingrijire din partea unui medic veterinar, care sa o ajute sa isi revina dupa greaua incercare prin care trecuse timp de 40 de zile. In cele din urma, ea a fost dusa la scoala lui Randa, unde este si acum ingrijita de elevi. Tristetea/Doliul Pe langa suferinta animalelor cauzata de propria lor moarte, ele sufera si din cauza mortii celor apropiati. S-a vorbit despre nenumarate cazuri de elefanti care sufera dupa pierderea tatalui sau a membrilor familiilor lor. Elefantii raman alaturi de ramasitele celorlalti elefanti perioade lungi de timp. Joyce Poole, un biolog kenian, afirma ca elefantii au emotii profunde la pierderea membrilor familiilor lor si ca ei inteleg cate ceva despre moarte. Exista multe exemple documentate despre iubirea din cadrul speciilor, in care animalele sufera dupa moartea celor care traiesc aproape de ele. Uneori, ele refuza sa manance, punandu-si propria viata in pericol. Alteori, ele mor imediat dupa moartea unui prieten iubit. In Tokio, Anita a avut grija de un caine care si-a asteptat timp de zece ani, in gara, stapanul, care murise. Atasamentul prin intermediul campurilor morfice

In cartea sa Dogs that Know When their Owners are Coming Home: And Other Unexplained Powers of Animals (Caini care stiu cand le vin stapanii acasa si alte puteri inexplicabile ale animalelor), Rupert Sheldrake prezinta sute de cazuri de animale care pot gasi drumul catre casa, chiar pe terenuri nefamiliare si de pisici care stiu cand le striga stapanii lor. Sheldrake spune ca animalele raspund telepatic la intentiile oamenilor si sunt legate de oameni prin campuri morfice. Campurile morfice, spune el, fac legatura intre membrii grupurilor sociale si pot continua sa ii tina conectati, chiar si atunci cand unii dintre acestia sunt foarte departe/separati. Aceste legaturi invizibile actioneaza ca niste canale de comunicare telepatica intre animale si animale, intre oameni si animale si intre oameni si oameni. Aceste legaturi, care actioneaza asemenea unor benzi elastice, sustin simtul directiei, care le permite animalelor si oamenilor sa se gaseasca unii pe altii. El scrie despre caini, pisici si chiar papagali care anticipeaza venirea stapanilor lor. Pepper este un tanar papagal amazonian, care traieste in Pensylvania. Stapanii lui sunt Dr. Karen Milstein si sotul acesteia, Philip, de care pasarea este foarte apropiata. Pasarea noastra spune adesea Hallo - si il cheama pe sotul meu pe nume, putin inainte ca acesta sa ajunga acasa, chiar daca ora sosirii difera foarte mult de la o zi la alta. Exprimarea emotiilor prin gesturi Dr. Francine Patterson a inceput sa lucreze cu Koko, o gorila-femela Iowland, in anul 1972, cand animalul avea 1 an. Astazi, Koko foloseste o mie de gesturi prin care isi exprima sentimentele si gandurile, si poate intelege 2.000 de cuvinte din engleza vorbita. Ea poate construi propozitii, folosind trei, pana la sase cuvinte. IQ-ul ei este intre 70 si 95, pe o scara a evaluarii IQ-ului uman, in care 100 este considerat normal. Proiectul Koko implica studierea unor strategii lingvistice inovatoare, inventarea unor noi semne si cuvinte compuse, translatia, ambiguitatea, perceptia timpului si a starilor emotionale, variatia gesturilor, folosirea cuvintelor metaforice, umorul, definirea, argumentarea, insulta, amenintarea, jocul fanteziei, povestirea si judecata morala. Profunzimea si varietatea folosirii limbajului de catre gorile a depasit considerabil asteptarile initiale. Intr-adevar, au fost descoperite dovezi ale existentei, intr-o forma mai putin dezvoltata, aproape a fiecarui aspect al comportamentului uman. Koko foloseste semne pentru, glume, minciuni si insulte. Penny Patterson noteaza: De exemplu, a doua zi dupa ce Koko muscase o alta gorila, am intrebat-o: "Ce ai facut ieri?" Ea a raspuns: gresit, gresit" "Ce greseala ai facut?" - am intrebat-o. " Muscat ." Urmatoarea discutia a avut loc la trei zile dupa evenimentul prezentat: Koko: Muscat . Penny: Recunosti? (Anterior, Koko se referise la muscatura ca la o zgarietura). K: Pare rau. Muscat . Zgariat. (I-am aratat lui Koko un semn de pe mana mea chiar semana cu o zgarietura).

K: Gresit muscat. P: De ce ai muscat? K: Pentru ca nebun. (Peste cateva minute, mi-a venit ideea sa-l intreb pe Koko. . .) P: De ce nebun? K: Nu stiu. Dr. Patterson considera ca acest exemplu este foarte important, deoarece Koko se refera la o stare emotionala din trecut. Ea vorbeste despre manie, desi nu o experimenteaza in momentul respectiv. Este semnificativ, fiindca inseamna ca ea poate separa latura afectiva, de contextul vorbelor rostite. Koko isi exprima adesea emotiile. Ea isi informa tovarasii de viata ca era fericita, trista, obosita sau tematoare. Odata, cand Koko a evitat sa se joace cu o alta gorila, Dr. Patterson a intrebat-o daca ii este frica de ceva. Lui Koko ii fusese intotdeauna frica de jucariile-animale asemanatoare soparlelor si a raspuns: Frica aligator. Aparitia dovezilor stiintifice despre emotiile animalelor Studiile asupra biologiei emotiilor animalelor reprezinta un domeniu aflat inca in fasa. Este clar ca oamenii de stiinta descopera multe similitudini intre creierul uman si creierul animalelor. La oameni si animale, emotiile par sa apara din cortex, o parte straveche a creierului. In cazul animalelor, existenta emotiilor este, de asemenea, sustinuta de recentele studii asupra chimiei creierului, Steven Sivyi, expert in neurostiinta comportamentala la Universitatea Gettysburg din Pensylvania, a descoperit ca, atunci cand soarecii se joaca, creierele lor secreta o cantitate considerabila de dopamina, o substanta neurochimica asociata, la oameni, cu placerea si excitatia. In cadrul unui experiment, Sivyi a pus perechi de soareci in cutii de plexiglas separate si le-a dat voie sa se joace. Dupa o saptamana, el putea pune un singur soarece in cutie, iar acesta, anticipand venirea sesiunii de joaca, devenea foarte activ, scotand diverse sunete si umbland agitat inainte si inapoi. Dar, cand Siviy i-a dat aceluiasi animal o substanta care bloca secretia de dopamina, toata aceasta activitate a incetat. Panksepp, un expert in neurostiinta, a descoperit dovezi care atesta faptul ca soarecii care se joaca secreta si narcotice, substante chimice care, la fel ca dopamina, sunt asociate cu placerea, la oameni. Bekoff a aratat ca daca dopamina ii face pe oameni sa se simta bine sau fericiti, acelasi lucru se intampla si in cazul cainilor sau soarecilor, fiindca neuroanatomia si neurochimia oamenilor si a altor vertebrate sunt similare. Implicatii pentru drepturile animalelor Jane Goodall sustine ca cercetatorii care fac experimente pe animale, pentru a studia creierul uman - negand apoi ca animalele au emotii - sunt lipsiti de logica. Conform Dr. Patterson, cunoasterea emotiilor animalelor este de o importanta extraordinara in eforturile de sprijinire a drepturilor animalelor. Cand oamenii inteleg ca animalele au calitati pe care ei le-au considerat exclusiv omenesti, atunci vor fi tot mai mult inclinati sa trateze animalele cu blandete si sa le pese de ocrotirea speciilor pe cale de disparitie.