Tudor ARGHEZI BELSUG El, singuratic, duce catre cer Brazda pornita-n tara, de la vatra.

Cand ii privesti impiedecati in fier, Par, el de bronz si vitele-i de piatra. Grau, popusoi, sacara, mei si orz, Nici o samanta n-are sa se piarda. Sacurea plugului cand s-a intors Ramane-o clipa-n soare ca sa arda. Ager, otelul rupe de la fund Pamantul greu, muncit cu dusmanie Si cu nadejde, pana ce, rotund, Luna-si asaza ciobul pe mosie. Din plopul negru, razimat in aer, Noaptea, pe sesuri, se desface lina, La nesfirsit, ca dintr-un varf de caier, Urzit cu fire de lumina. E o tacere de-nceput de leat, Tu nu-ti intorci privirile-napoi. Caci Dumnezeu, pasind apropiat, Ii vezi lasata umbra printre boi.

Poezia "Belsug", apartinnd volumului "Cuvinte potrivite", este inspirata din viata celor ce muncesc glia, truditorilor pamantului. Tudor Vianu o considera "cea mai frumoasa oda nchinata taranului romn". Ea ofera un aspect al muncii plugarului, aflat la arat, gndindu-se la semanat si, apoi la recolta bogata. Asa se explica titlul poeziei belsug, anticipndu-se roadele obtinute prin truda. Prima secventa poetica l prezinta pe taran singur, izolat pe ogorul sau, muncindu-si pamntul; mergnd n urma plugului tras de boi, cu pasi masurati, pare a se ndrepta spre cer, caci brazda, naintnd spre capatul ogorului, la orizont pare ca "se uneste" cu cerul. Dificultatea muncii este sugerata de sintagma "mpiedicati n fier", iar vechimea acesteia, prin cuvntul vatra, cu rezonanta arhaica . Imaginea spatiala este larga, caci brazda porneste din vatra si ajunge la cer. Gndul plugarului este la recolta, la belsug. Prin enumeratie se detaliaza cerealele ale caror seminte, lasate n brazda, nu se vor pierde: "gru, popusoi, sacara, mei si orz". Securea plugului, care ntoarce brazda, prinde lumina si caldura soarelui ("ramne-o clipa-n soare ca sa arda"), pe care le transmite apoi pamntului pregatindu-l, astfel, sa primeasca samnta pentru germinare. Observam aici o imagine, tipic argheziana, care sugereaza comunicarea dintre terestru si astral . Strofa a treia reia ideea trudei taranilor; munca pamntului presupune efort, ogorul cernd sudoare, pentru a-si arata rodnicia. Verbul "rupe", adjectivul "greu" si substantivul "cu dusmanie" sunt elocvente n sublinierea ncrncenarii taranului care vrea sa supuna pamntul, pentru a-l face roditor; dar acelasi pamnt e privit cu dragoste si cu speranta, caci belsugul de la acesta este asteptat. Munca este de durata, de dimineata pna seara trziu, cnd rasare luna. Imaginea acesteia aduce o unda de liniste, caci "ciobul" rotund arunca o lumina blnda peste mosie si peste lucratorul acesteia. Strofa a patra este n totalitate descriptiva . Poetul intuieste nnoptarea gradata, ntunericul cucerind sesurile . Imaginea plopului devenit negru, ce pare a se rezema de aer , este inedita, dovedind o perceptie vizuala , combinata cu metafora "caier urzit cu fire de lumina". Nu ntmplator, imaginea aratului si a semanatului din timpul zilei este urmata de imaginea noptii. Noaptea cresc semintele care vor ajunge sa izbucneasca n rod , la lumina zilei. Ultima strofa dezvaluie prelungirea noptii ntr-o tacere neobisnuita; "de-nceput de leat". Intunericul si linistea sunt doua atribute ale materiei genetice din care Dumnezeu a creat lumea , iar pentru evolutia semintelor e nevoie si de aceste doua elemente. Dumnezeu si face simtita prezenta prin umbra lasata peste boi . Poezia poate fi interpretata si ca arta poetica . Titlul se poate referi la belsugul de creatii literare , prin valorificarea multiplelor teme desprinse din realitate. Singuraticul este poetul care transfigureaza realitatea - figurata, aici, prin pamnt si brazda - n spiritualitate: poezie, sugerata prin cer, locul de naltare a spiritului. Putem considera ca poetul este acela care stabileste legatura ntre pamnt si cer - materie si spirit .