Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Începutulconvertirii
Diana scrie: „am îngenuncheat şi m-am rugat lanobila fecioară franţuzoaică din toată inima mea”. Asta se
petrecea înoctombrie 1894. Rugăciunea ei a primit răspuns chiar în aceeaşi zi. Seara, pecând Diana se plimba, a
zărit o lumină intensă între doi copaci şi, instantaneu,Ioana d’Arc i s-a arătat într-o sublimă viziune. Diana o
descrie astfel:„avea armură, dar nu purta arme, şi avea capul descoperit. Figura ei aveatrăsături energice, dar
în acelaşi timp era de o blândeţe foarte mare. M-aprivit fără să scoată un cuvânt, în timp ce lacrimile îi curgeau
peobraji”.
Acest fapt a bulversat-o pe Diana foarte mult, ea încercând, întimpul apariţiei în această viziune a Ioanei d’Arc,
să o întrebe de ce plânge.Aceasta nu i-a răspuns, ci a continuat să o privească foarte intens, cunesfârşită milă,
lacrimile şiroindu-i pe obraji. Diana s-a simţit străpunsă deaceastă privire, care îi pătrundea până în ungherele
cele mai ascunse alesufletului… A implorat-o să îi vorbească, să îi spună motivul pentru careplânge, întrebând-o
chiar dacă plânge din cauza lui Lemmi, care îi profanaamintirea. După ce, fără să spună vreun cuvânt, Ioana
d’Arc a privit-o încă odată cu mare tristeţe, a dispărut. Diana, tulburată, nu va înţelege decât maitârziu sensul
acestei viziuni.
În aceeaşi seară, Diana îl va invoca peAsmodel, entitatea luciferică despre care ea credea că este un înger de
lumină,şi îi va spune acestuia că Ioana d’Arc era devotată lui Lucifer.
Auzind aceasta,Asmodel a făcut o adevărată criză de gelozie şi furie,
spunându-i scurt că puteasă iubească pe cine vroia ea şi apoi, mânios, s-a
făcut nevăzut.
Diana era atât de bulversată, încât în altreilea număr al revistei, ea promite să nu mai publice lucruri care să
aducăprejudicii catolicismului. Face, o dată în plus, elogiul Ioanei d’Arc.Povesteşte despre o crimă comisă în
1891 în cadrul unei loji din Londra, când unnefericit refuzase să profaneze sfânta euharastie şi anunţă totodată că
se vaduce să vadă o călugăriţă, prietenă a mamei sale.
Acest al treilea număr alrevistei a apărut în iunie 1895. Începând cu data de 6, cu tot statutul ei de„mare
preoteasă”, francmasonii englezi s-au dezis de Diana: „prin acest altreilea număr al revistei v-aţi semnat singură
condamnarea. Nu mai aveţi dreptulsă vă mai consideraţi dintre ai noştri”. În aceeaşi zi, pe 6 iunie, ea vadepune
un număr al revistei la picioarele unei mici statui a Ioanei d’Arc pecare o avea în cameră. Mişcată de scrisoarea
unui preot, care o implora înnumele Ioanei d’Arc să nu o mai blasfemieze pe Maica Domnului, Diana
aîngenuncheat pentru prima dată cu ambii genunchi în faţa statuii Ioanei,cuprinsă de un elan irezistibil şi a jurat
cu voce solemnă că niciodată nu vamai scrie nici măcar un cuvânt lipsit de respect la adresa Sfintei
FecioareMaria, pe care Ioana d’Arc o iubea atât de mult.
„Imediat ce amrostit aceste cuvinte, am fost aruncată cu violenţă în faţă. M-am lovit cu capulde pardoseală. În
timp ce încercam să mă ridic, i-am văzut apărând pe Belzebut,Astaroth, Moloch şi Asmodel. Aveau aspectul lor
obişnuit, de aşa-zişi îngeri delumină, cu care apăreau în faţa adepţilor palladismului, dar figura lor
exprimamânie, adusă la paroxism.” Cum Diana era obişnuită cu înfăţişarea lorluminoasă şi bună faţă de ea, se
întreba ce îi făcea să fie mânioşi, căci erapentru prima oară când i se arătau astfel. Aceştia o ameninţau, plini
deturbare, ca şi cum ar fi fost un înger al lui Adonai, aşa că Diana a realizat cănu era de glumă. Ei s-au năpustit
asupra sa. Sub imperiul sentimentului depericol, Diana a strigat instinctiv: „Ioana, Ioana, apără-mă!” Atunci,cei
patru au izbucnit în nişte urlete înspăimântătoare, leii răniţi nu ar fiputut să scoată nişte răgete atât de
înfiorătoare. În acelaşi timp, instantaneu,faţa şi forma celor patru „îngeri
de lumină” s-a schimbat: Diana i-avăzut, în sfârşit, aşa cum erau ei de
fapt: hidoşi, monstruoşi, cu coarne şicoadă. Într-un cuvânt, nişte adevăraţi
diavoli. Figura lor exprima turbare şimânie, la care însă se adăuga şi o
frică teribilă, care era acum starea lordominantă. Toate acestea au durat
nu mai mult de câteva secunde. Imediat după cei-a văzut cu înfăţişarea
lor adevărată, de demoni, cei patru ţapi infernali audispărut,
scufundându-se undeva în adâncul de dedesubt al tălpii iadului,proferând
blesteme înfricoşătoare.
Avea laacea dată 31 de ani. Pe data de 15 iunie, seara, urma să părăsească mănăstirea.Maica stareţă insistă să o
boteze, iar Diana acceptă. Astfel, ea a îngenuncheatşi a renunţat pentru totdeauna la Necuratul, confirmând
revenirea ei la credinţaîn adevăratul şi unicul Dumnezeu. În acelaşi moment în care avea loc botezul,părintele
Delaporte, de la Sacré-Coeur, îşi dădea ultima suflare. Corespondentuldin Paris al publicaţiei „Catolic Times”
scria, în data de 28 iunie că, deşipoate părea ciudat la prima vedere, moartea binecunoscutului misionar de
laSacré-Coeur, părintele Delaporte şi botezarea Dianei sunt corelate. Prelatul,autor al unor articole cu conţinut
anti-masonic, urmărea cu viu interes situaţiaDianei Vaughan, în speranţa convertirii la creştinism a acestei
victime inocentea sataniştilor. Nu numai că depusese eforturi pentru sprijinirea acesteia, darîşi oferise, în
rugăciune, propria viaţă lui Dumnezeu, în schimbul convertiriiei, fapt binecunoscut de către prietenii părintelui.
În orice caz, după ce Dianaa fost botezată, Delaporte a murit misterios şi subit. În acea noapte, ea vatrece prin
încercări grele, fiind torturată de diverse apariţii demoniace şitrezindu-se în dimineaţa următoare cu dureri în
întreg trupul. În aceeaşi vară,pe 14 august, se va reîntoarce pentru a petrece câteva zile la mănăstire. Dinnou
sosirea ei va fi tăinuită, pentru a fi protejată. Va face un pelerinaj laLourdes între 16 şi 21 august, deghizându-se
într-o bolnavă. Nopţile au devenitmai uşoare pentru ea, care se ruga la Sfânta Fecioară Maria să îndepărteze
toatechinurile prin care trecea de când se convertise.
Din acel moment, ea se vaangaja într-o luptă contra francmasoneriei, demascând toate atrocităţile şicrimele
realizate în cadrul acestei organizaţii satanice. Convertirea ei a fostcelebrată în presa catolică, şi chiar la Vatican,
fiind considerată „una dincele mai mari victorii prin graţie divină cunoscute până atunci”, „obinecuvântare cu
totul deosebită” (Papa Leon al XIII-lea).
În acelaşitimp, surse de încredere i-au confirmat Dianei că înalta
francmasonerie îşitrimisese spioni cu scopul de a afla unde se ascunde.
Ea era conştientă defaptul că, dacă era descoperită, soarta sa era
pecetluită, căci ar fi fost ucisăcu sânge rece de foştii „fraţi” şi fostele
„surori”. De aceea, îşi expediafragmentele de manuscris şi articolele cu
deosebite precauţii, cu ajutorul unuicurier de încredere, care se deplasa
într-o localitate vecină şi depuneaplicurile la poştă, având grijă ca
timbrele lipite pe acestea să nu dezvăluievreun indiciu despre locaţia în
care se ascundea Diana.
Dezvăluiri
O crima abominabilă
Victima afost o tânără novice, o orfană de origine franceză, catolică, ce fuseseîncredinţată spre adopţie unei
familii de englezi. A fost acceptată, mai întâi,într-o „lojă prin adopţie”, fiind pregătită ulterior pentru a
primiiniţierea în gradele superioare. Triunghiul Londonez, gruparea în care aceastătânără a fost iniţiată, practica
câteva ritualuri luciferice, după cum relateazăDiana, care avea mai multe cunoştinţe în rândurile acestei loji. Cel
puţinaceasta era situaţia la început, căci ulterior se pare că realitatea a devenitalta. Lemmi a desemnat în fruntea
acestor loji un „preot” de origine poloneză,foarte înverşunat împotriva lui Hristos şi care a introdus în practicile
lojiiritualuri satanice. Acesta a compus un fel de anti-psalm, închinat Satanei, ceeace i-a adus un anume prestigiu
printre apropiaţii lui Lemmi. Influenţa lui acrescut rapid, într-un an el devenind adevăratul conducător al
TriunghiuluiLondonez.
Reptilieni şi magieneagră
„Alchimie satanică”
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan reproduce şi fragmente din lucrarea aparţinândstrămoşului său, Thomas
Vaughan, aflată în biblioteca familiei. Iată unul dintreacestea, care probează faptul că, „în numele alchimiei”,
al„căutării” Pietrei Filosofale, de fapt goana după aflarea uneimodalităţi de a produce aur şi a trăi cât mai mult,
Thomas Vaughan şicontemporani săi, francmasoni de asemenea, erau ghidaţi de entităţi satanice,rătăcind în
păienjenişul unor puteri paranormale minore, pe care acestea leofereau temporar, fără să înţeleagă adevăratul
sens al ştiinţei milenare aalchimiei, o cale spirituală autentică pentru a
ajunge la Dumnezeu.
ThomasVaughan se afla în „laboratorul” său din Amsterdam, distilând
azot.„Brusc am fost aruncat la pământ şi am scos un strigăt, neştiind ce
mi sepetrece. Totul dispăruse în jurul meu. Când m-am ridicat, camera
era goală şipereţii la fel. Şi atunci am auzit un zgomot foarte mare,
îndepărtat, care seapropia treptat. Şi pereţii încăperii au început să se
lărgească. Astfel, m-amtrezit singur într-o sală imensă, care se extindea
în toate direcţiile cuexcepţia înălţimii. Apoi, a apărut un vultur, care îl
aducea pe fratele masonMinutatim, pe care îl ştiam în Suedia; apoi, un
leu înaripat, pe care se aflacălare fratele Serenus, despre care ştiam că
este în Silezia; apoi, un taurînaripat, care îl purta pe fratele Procubans,
pe care îl ştiam a se afla în acelmoment în Anglia.”
Diana explică aceste nume, spunând că Minutatim erade fapt baronul
Louis van Geer, profesor la colegiul din Stockholm, rozicrucianca şi tatăl
său; prin numele de Serenus, Thomas Vaughan îl desemna pe
AmosKomenski (mai cunoscut nouă sub numele de John Amos
Comenius), iar Procubans eraHenri Blount. „Mai târziu, aceştia îmi vor
povesti că s-au simţit ridicaţide la sol instantaneu, în acelaşi timp în care
eu fusesem aruncat lapământ”, relatează Thomas Vaughan.
După ce i-au adus în laboratorul luiVaughan, cele trei animale fantastice
s-au volatilizat, „fraţii” având alăturiacum, în locul lor, trei demoni, care
se numeau Leviathan, Cerber şi Belphegor.„Cei trei demoni au venit spre
mine şi mi-au sărutat mâna stângă”,povesteşte în continuare strămoşul
Dianei.
Se auzeau tunete şi fulgereşi, brusc, sala s-a umplut de demoni, care şi-au „adus omagiul” luiPhilalet (Thomas
Vaughan), numindu-l succesorul Marelui Maestru al lojeiRoza-crucienilor, Valentin Andreae, care murise. Atât
Serenus, cât şi ceilalţidoi masoni au sărutat mâna stângă a lui Philalet, în semn de recunoaştere afuncţiei pe care
Necuratul i-o oferise acestuia. Apoi, ceilalţi demoni de ranginferior, care umpleau sala, au procedat într-o
manieră similară, la îndemnullui Cerber. Vaughan povesteşte de asemenea cum deasupra lor pluteau niştegloburi
de foc, care luminau sala, silfide (spirite feminine ale aerului, înmitologia popoarelor germanice) şi gnomi.
Simultan, din pereţi se auzea muzică.Demonii şi silfidele au început un dans frenetic, fără a atingesolul.
Într-una din scrisorile sale, „care nu trebuie citită decât demagi”, Vaughan precizează şi alte amănunte despre
„fratele” van Geer, alcărui „protector” era demonul Leviathan. Pentru a-şi demonstra „calităţile” demagician,
tânărul profesor din Stockholm s-a risipit în bucăţi la voinţă,pronunţând anumite incantaţii de magie neagră.
Trupul său s-a răspândit în miide bucăţi, fără a curge nici măcar un strop de sânge. Toate rămăşiţele acestuiaau
fost adunate într-un sac. Apoi sacul a fost adus pe un scut antic în mijloculsălii şi depus într-un cerc trasat acolo,
în prealabil. Leviathan s-a arătat înacest cerc şi a înconjurat sacul cu rămăşiţe de şapte ori. La al şaptelea tur,sacul
a început să se mişte şi „magicianul” a ieşit, cu trupul întreg,reconstituit, cum fusese înainte de „demonstraţie”.
Philalet precizeazăcă acesta este motivul pentru care van Geer avea, în cadrul Fraternităţii,numele de Minutatim.
Iată deci, că înalta francmasonerie practica magia neagră,obţinând mici „succese” cu ajutorul entităţilor invocate
în acestscop.
Satanism precoce
Despre HenriBlount, Vaughan mai menţionează că, în acelaşi an în care Valentin Andreae,marele maestru al
Roza-crucienilor a murit, Henri Blount a avut un fiu, pe carel-a numit Charles. Când acesta a împlinit vârsta de
11 ani, tatăl său l-a adusla Amsterdam, pentru a-l prezenta noului mare maestru, Philalet. Acesta, înprezenţa lui
Henri Blount şi a lui Amos Komenski, îl va „consacra” pe miculCharles lui Lucifer, care s-a arătat în cadrul
ritualului satanic şi a comunicatcelor prezenţi că spiritul lui Valentin Andreae s-a încarnat în Charles Blount.
„Acesta va fi succesorul lui Philalet”, a mai spus Necuratul.
În manuscrisulmoştenit de Diana, Thomas Vaughan relatează cum a urmărit „progresele” realizatede Charles
Blount. Povestirea care urmează evidenţiază precocitatea satanică atânărului Charles, care avea numai 15 ani la
acea dată. Aflându-se în vizită laacesta, Philalet a fost condus de Charles în camera sa, unde acesta i-a arătatun
crucifix de lemn, inversat, atârnat de perete, deasupra patului său.Crucifixul era din lemn masiv, sculptat
grosolan. Un stilet se afla înfipt înacesta, în locul unde se afla inima Mântuitorului. Philalet i-a spus atunci
cătrebuie înţepat buricul, nu inima şi a schimbat locul de străpungere astiletului. Înainte de culcare, în fiecare
seară, tânărul Charles Blount aduceanumeroase injurii la adresa lui Hristos şi profana o icoană care se afla
deasemenea pe perete la el în cameră, atârnată şi aceasta cu capul înjos.
„Strămoşul meu a lăsat în acest manuscris şi un rezumat alindicaţiilor pe care i le dădea succesorul său. Din ele
rezultă că se urmăreadistrugerea bisericii lui Hristos. Totodată, se afirma că lumea asta nu esteîncă pregătită
pentru un cult oficial al lui Lucifer. De aceea, trebuie sădistrugă religia prin toate mijloacele posibile, fără a
lăsa să se întrevadăadevăratul scop final al demersurilor sale”, precizeazăDiana.
Simboluri
Ritualuri satanice
În„Memoriile” sale, Diana Vaughan descrie unul din ritualurile satanice realizatede înalta francmasonerie, de
obicei în zilele de mare sărbătoare pentrucreştini, cum ar fi Crăciunul, Paştele, Vinerea Mare etc. Ea relatează
cum„magul” oficiant şi participanţii rosteau diverse formule satanice şi invocauentităţi luciferice. La un anumit
moment din desfăşurarea ritualului satanic,fiecare din participanţi putea rosti numele unui creştin asupra căruia
dorea sădezlănţuie demonii, provocând diverse nenorociri. Ritualul cuprindea şisacrificii de animale. Astfel, la
final era adus un berbec castrat, răstignit peo cruce de lemn, imitând în mod blasfemiator poziţia Mântuitorului.
„Sacrificiul era înfăptuit prin tăierea capului şi picioarelorberbecului”, povesteşte Diana, „care erau apoi
aruncate într-un jeraticfoarte bine încins, pregătit în prealabil pentru acest scop, în timp ce atât«magul» oficiant
al ritualului, cât şi participanţii, proferau injurii odioasela adresa lui Iisus Hristos şi a lui Dumnezeu.” Diana
afirmă că acesteasunt imposibil de reprodus, într-atât erau de obscene. „Toţi participanţiistrigau la final: «Glorie
lui Satan!»”. Restulrămăşiţelor berbecului sacrificat era dus în ziua următoare unui măcelar, masonde asemenea,
dar de rang inferior, după cum relateazăDiana.
Citiţi şi:
Trei dovezi de netăgăduitcă francmasoneria este o sectă satanică
Masoneria şi ritualurilesatanice
yogaesoteric
27 mai 2009