UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ,,SFÂNTUL ANDREI ȘAGUNA”

TEOLOGIE MISTICĂ

Mistica Spaniolă în persoana Sfintei Teresa de Avila

Diac.Prof.Dr. Ioan I. Ică Jr.

Student: Ovidiu Ilie Vasu

SIBIU
2019

1
 I. Mistica Apuseană și Ordinul Carmelit

Orice teologie care face arătarea tainei dumnezeiești poate fi considerată o teologie
mistică. Însă acestea nu întodeauna formează un tot unitar, ci adesea ele devin opuse, mai ales
când mistica este socotită un domeniu inaccesibil cunoașterii, ca o taină negrăită, care poate fi
mai degrabă trăită decât cunoscută. Așadar, am putea spune că teologia cu toate ramurile ei țin
de partea rațională, atât cât putem străbate cu mintea, iar mistica este o completare a teologiei
o ridicare a ei la un alt nivel, de cunoaștere prin contemplație.
Cu siguranță cele două nu sunt opuse, teologia și mistica se sprijină și se întregesc
reciproc. Dacă trăirea mistică este o punere în valoare personală a conținutului credinței
comune, teologia este o expresie, spre folosința tuturor a ceea ce poate fi încercat de fiecare.1
Dacă adevărul nu ar fi păstrat de Biserică, atunci experiența personală ar fi lipsită de
orice obiectivitate, ar rezulta un amestec de adevăr și minciună și ar deveni un misticism în
înțelesul peiorativ al cuvântului.
Așadar, nu există mistică creștină fără teologie, dar, mai ales, nu există teologie fără
mistică.
Misticismul (din greaca veche μυστικος), însemnând inițiere, căutarea atingerii
comuniunii, identității sau conștiinței realității ultime, a divinității, adevărului spiritual, sau a
lui Dumnezeu, prin experiență directă, intuiție sau înțelegere pătrunzătoare. 2
Mistica Apuseană și în special Mistica Spaniolă a fost influențată în foarte mare măsură
de către Teresa de Avila și de colaboratorul ei Ioan al Crucii care au contribuit la reformarea
vieții călugărești carmelitane.
Ordinul Carmelit a luat ființă pe Muntele Carmel, în Palestina, unde între secolele XII-
XIII, în timpul cruciadelor, unii pelerini s-au stabilit, atrași de frumusețea locului și de memoria
proorocului Ilie și au început o viață eremitică construind chiar și un mic lăcaș de cult închinat
Sfintei Fecioare Maria. 3
În Europa, a luat forma Ordinelor cerșetoare, așa cum sunt Franciscanii sau
Dominicanii și alții care s-au născut în acea vreme.4 Se recunoaște aici o tensiune care va fi
permanentă, dar și rodnică, în istoria Carmelului. Pe deoparte, originea sa eremitică va rămâne
un dor ce nu se va stinge niciodată, iar pe de altă parte, pasiunea apostolică îi împinge mereu
să împărtășească bunurile spirituale primite în dialogul personal cu Dumnezeu. Pentru aceasta

1 https://jurnalspiritual.eu/ce-este-teologia-mistica/
2 https://ro.wikipedia.org/wiki/Misticism
3 https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_carmelit
4 http://carmelitanisnagov.ro/new/carmel-2/ordinul-carmelitan/

2
Venerabilul Toma a lui Isus spunea despre Carmel că este ,,cel mai apostolic dintre Ordinele
contemplative și cel mai contemplativ dintre Ordinele apostolice.”5
În secol XVI, Tereza de Avila, împreună cu Ioan al Crucii, încep o reformă pentru a
reveni la idealul rugăciunii continue din regula primitivă. Astfel se naște Ordinul
Carmelitanelor și Carmelitanilor Desculți, adică reformați. 6

II. Viața Sfintei Teresa de Avila

Sfânta Teresa (Teresa de Cepeda y Ahumada) s-a născut la 28 martie 1515 în Avila,
Spania. Părinții ei au fost ambii catolici evlavioși și, în unele privințe, si-au inspirat fiica să
urmeze viața de rugăciune. De mic copil ea a arătat semne de natură profund religioasă și
deseori se retrăgea în tăcere pentru rugăciune și se bucura să facă milostenie cu cei săraci. Ea
era foarte aproape de mama ei, care a oferit o contrabalansare caldă cu strictețea tatălui ei. În
adolescență mama ei a murit, lăsând un gol în inima ei, iar disperarea aceasta a făcut-o să se
întoarcă instinctv la Fecioara Maria pentru confort matern.7
La vârsta de 16 ani, tatăl ei a decis să o trimită pe Teresa la o școală de pe lângă o
mănăstire pentru a fi educată. Aici a descoperit interesul de a urma o viață spirituală și după o
anumită deliberare, a hotărât să devină călugăriță a Ordinului Carmelit. La acea vreme regulile
nu erau foarte stricte, dar mai relaxante decât să trăiască cu tatăl său.
Cu timpul mulți oameni au fost acceptați în Ordin, mănăstirea devenind
supraglomerată, iar viețuitorii erau adesea judecați nu datorită intensității spirituale, ci datorită
posesiunilor materiale pe care și le impropriau. În acest climat, Teresa a încercat să găsească
timp pentru o reflecție liniștită și a început să-i învețe pe oameni despre virtuțile rugăciunii
mintale.
La scurt timp după ce a devenit călugăriță, Teresa suferit o boală severă, care a lăsat-o
într-o mare durere pentru o perioadă lungă de timp. La un moment dat se temea că boala ei era
atât de severă încât nu putea să se recupereze. Cu toate acestea, în această perioadă de durere
fizică intensă, ea a început să experimenteze din ce în ce mai mult viziuni divine și un simț
interior al păcii. Aceste experiențe interioare de bucurie și pace păreau să depășească durerea
fizică intensă a trupului.

5 Ibidem
6 Ibidem
7 Teresa de Avila – cartea vietii mele, Institutul European, 1994.

3
 La vârsta de 43 de ani, Sfânta Teresa a decis că dorește să găsească o nouă ordine care
să reînnoiască valorile sărăciei și simplității. Voia să se îndepărteze de mănăstirea prezentă,
ceea ce ducea la o viață de rugăciune mai dificilă. Inițial, scopurile ei au fost întâmpinate cu o
largă opoziție din partea locuitorilor din orașul Avila. Cu toate acestea, cu sprijinul unor preoți,
opoziția a dispărut și i s-a permis să înființeze prima ei mănăstire.
În 1558, Teresa a început să regândească restaurarea vieții carmelite la respectarea
inițială a austerității, care s-a relaxat în secolele al XIV-XV – lea. Reforma ei a necesitat o
retragere totală, astfel încât călugărițele să poată medita legea divină și, printr-o viață de
rugăciune plină de pocăință, să exercite ceea ce ea a numit ,,vocația noastră de reparare” pentru
păcatele omenirii.
Astfel, cu ajutorul Papei Pius al IV-lea, la 27 august 1562 a luat ființă lăngă Avila prima
mănăstire a Carmelitanelor Desculțe, dedicată Sfântului Iosif, având loc tot în această zi și
sfințirea locașului de cult.8
Jhon Baptist Rossi, generalul precedent de la Carmel din Roma, a plecat la Avila în
1567 și a aprobat reforma, îndemnându-o pe Teresa să găsească mai multe mănăstiri și să le
reformeze. În același an, în timp ce se afla la Medina del Camp, Spania, a întâlnit un tânăr preot
carmelit, Juan de Yepes ( Sfântul Ioan al Crucii) despre care și-a dat seama cu ușurință că ar
putea iniția reforma Carmelită pentru bărbați. Un an mai târziu Juan a deschis prima mănăstire.
În ciuda sănătății fragile și a dificultăților mari, Teresa și-a petrecut restul vieții
înființând și cultivând alte 16 domiciliuri pe întreg teritoriul Spaniei. În 1575, în timp ce se afla
la mănăstirea Sevilla, a izbucnit o dispută jurisdicțională între bătrânii ordinului inițial și cei de
pe urmă. Ea a prevăzut necazurile și s-a străduit să o împiedice, însă încercările ei au eșuat.
Carmelitul general, căruia îi fusese prezentată greșit, i-a ordonat să se retragă la o mănăstire
din Castillia și să înceteze să mai întemeieze alte locașuri.
În 1579, în mare măsură prin eforturile regelui Filip al II-lea al Spaniei, care o cunoștea
și o admira pe Teresa, a găsit o soluție prin care Ordinul a primit jurisdicție independentă,
confirmată în 1580 printr-un prescript al Papei Grigorie al XIII-lea9.
Ea călăuzește călugărițele nu numai prin discipline stricte, ci și prin puterea iubirii și a
bunului simț. Deși a suferit multe necazuri, ea a subliniat importanța trăirii Iubirii lui
Dumnezeu.
Sfânta Teresa și-a dedicat o mare parte din viața sa călătorind în jurul Spaniei, înființând
noi mănăstiri pe baza vechilor tradiții monahale. Călătoriile și munca ei nu au fost întotdeauna

8 "Martiri şi sfinţi din calendarul roman", Editura Sapientia, Enrico Pepe, trad. pr. Ioan Bişog
9
Ibidem.

4
întâmpinate cu entuziasm; mulți au respins reformele ei și critica implicită a ordinelor
religioase existente.
Ea a murit în cele din urmă la 4 octombrie la vârsta de 67 de ani fiind una dintre marii
mistici creștini. La moartea Sfintei Tereza existau în Spania 32 mănăstiri reformate, 17 pentru
femei și 15 pentru bărbați.10
Depășind bolile fizice, ea a devenit pe deplin absorbită în devotamentul față de
Dumnezeu.
Sfântul Ioan al Crucii este contemporan cu Sfânta Tereza de Avila și colaborator al ei
la opera de reformare a vieții călugărești carmelitane, atât în mănăstirile pentru femei cât și în
cele pentru bărbați; deși mai tânăr decât ea cu douăzeci și șapte de ani. Sfânta Tereza nu a
ezistat să-l considere părintele spiritual al sufletului ei și să-i ceară părerea în problemele
importante. Pentru statura lui mică îi spunea în glumă ,,jumătate de om”, dar în același timp îl
numea și ,,micul Seneca”, tot ea mărturisește că nu era posibil să înceapă a vorbi cu dânsul
despre Dumnezeu fără a-l vedea imediat răpit în extaz.
Ioan de Yepez care în mănăstire și-a luat numele de Ioan al Crucii, s-a născut la
Fontiveros, provincia Avila din Spania, în anul 1542, într-o familie săracă. El va istorisi mai
târziu că la vârsta de cinci ani a căzut într-o fântână, și numai datorită Preacuratei Fecioare
Maria a rămas în viață și a fost scos viu de acolo. Deoarece nu s-a acomodat cu nici una dintre
activitățile și profesiunile lucrative în care familia a voit să-l rețină, la vârsta de douăzeci de
ani a intrat într-o mănăstire a călugărilor carmelitani, dar a fost profund dezamăgit de viața
mediocră și delăsătoare ce domnea între zidurile mănăstirii. Întristat de cele constatate, se
găndea să treacă la călugării trapiști11, ale căror norme severe de viață i se păreau mai
corespunzătoare preferințelor sale.
La această răscruce de viață s-a întâlnit cu Tereza a lui Isus, refromatoarea
Carmelitanelor. Sfânta ,,fondatoare” nutrea de multă vreme gândul de a introduce reforma și
în mănăstirile carmelitane de bărbați, dar nu întâlnise omul providențial. Ochiul ei pătrunzător
a întrevăzut în acel frate tânăr, mic de statură, extrem de serios, cu trupul firav dar cu sufletul
bogat, pe colaboratorul ideal pentru a duce la îndeplinire proiectul ei îndrăzneț. Micul frate, în
vârstă de douăzeci și șapte de ani, a dat imediat dovadă de un curaj neînfrânt; și-a luat numele
de Ioan al Crucii și a obținut de la superiorii săi permisiunea de a reinstaura într-o mănăstire

10"Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

11Ordinul trapist este denumirea familială a ordinului monahal catolic cunoscut în latină sub numele de Ordo cisterciensis strictioris
observantiæ, abreviat O.C.S.O.. A luat naștere în secolul al XVII-lea, ca ramură desprinsă din Ordinul Cistercian. Trapiștii se remarcă prin
reguli de conduită extrem de severe.

5
disciplina aspră a primelor comunități carmelitane. Astfel, a luat ființă la Durvelo primul
convent al carmelitanilor desculți. Întoarcerea la mistica spirituală a deșertului și străduințele
pentru a face înțeles și acceptat noul fel de viață au abătut asupra inițiatorului reformei un val
de suferințe, concretizate prin maltratări fizice și calomnii grave.
Relația Sfintei Teresa cu Ioan al Crucii, a fost întotdeauna una de prietenie și de
camaraderie în toate problemele întâlnite în decursul activității lor misionare. În ceea ce
privește însă punctul de privire duhovnicesc, se poate spune că acesta a fost întodeauna diferit.
Deși îl admira ca pe un sfânt, marea mistică spaniolă nu putea totuși să nu-și manifeste
tulburarea ce i-o producea intransigența lui doctrinară.12 Gândirea lui se deosebea dintr-un
început de mistica Terezei de Avila; de aceea nu se pot descifra în operele lui urmele vreunei
influențe tereziene. O singură dată amintește de scrierile marii mistice dar doar pentru a le
distinge de materialul și direcția scrierilor lui.13 Deși e începătorul reformei Carmelului, totuși
Teresa de Avila nu-i încredințează lucruri de organizare, și el însuși fuge de tot ceea ce ar fi
sarcină lumească. Nu e reformator în sensul unui organizator activ, ci un maestru care
răspândește o doctrină, un educator al sufletelor, un doctrinar care nu vrea să pășească singur
pe cărările perfecțiunii14.

III. Doctrina Teresiană

Elementul substanțial care definește doctrina Teresiană este modul său de a înțelege
rugăciunea și experiența meditativ-contemplativă cu dragostea. Și din această cheie, plasând
persoana umană în fața realității divine, înțelegem importanța pe care Sfânta Teresa a lui Isus
o va da cunoștinței despre sine și vom vedea că va dezvolta această parte a lucrării. Această
alegere specifică răspunde mai întâi la imposibilitatea unei dezvoltări mai largi, datorită
complexității și lipsei resurselor date. Pe de altă parte, tema actuală a fost aleasă din cauza
importanței Teresei de Avila în toate sensurile misticismului, fiind doctorul Bisericii și cel mai
venerat sfânt din familia sa, Ordinul Carmelit, caracterizat tocmai prin faptul că a adăpostit în
sânul său cei mai importanți mistici ai Bisericii universale.
Atunci când vorbim despre rugăciune sau meditație, în mod normal, nu se acordă atenție
cunoașterii propriului sine, cel puțin într-un mod explicit. Dacă vorbești despre asta, te gândești

12 Nichifor Crainic,Cursurile de Mistică, Deisis, Sibiu, 2010.

13J.Baruzi, Saint Jean de la Croix et le problem de l`experience mystique (1924, ed II, Paris, 1931, apud. Nichifor Crainic, Cursurile de
Mistică, Deisis, Sibiu, 2010.
14 Citat după Suirea Carmelului, vol II, XXXVII, XXXVIII, apud Nichifor Crainic, Cursurile de Mistică, Deisis, Sibiu, 2010.

6
mai mult la o realitate psihologică simplă sau la o introspecție personală. Cu toate acestea,
cunoașterea de sine este un aspect fundamental în domeniul rugăciunii teresiene și al
meditației. Potrivit lui Teresa însăși, nu există nicio posibilitate de avansare pe șosea în cazul
în care acest element este eliminat. Aceasta nu înseamnă că pentru a face meditația, trebuie să
ne cunoaștem pe sine, dar calea creșterii mistice se desfășoară între două căi paralele: cu cât
crește mai mult în cunoașterea sinelui, cu atât este mai mare gradul de meditație atins ; și
viceversa, cu cât persoana umană vine mai aproape de realitatea divină, cu atât mai bine se
cunoaște pe sine.
Cunoașterea sinelui este unul dintre cele mai originale elemente din cadrul frazei
teresiene, care o deosebește de alte căi de meditație care pretind că pornesc de la uitarea propriei
persoane. Pașii mistici ai Sfintei Terese a lui Isus fac omul să se întâlnească și să se descopere,
de aceea calea sa de rugăciune este o cale profund umanizatoare. Este important să vedem că
chiar și cele mai caracteristice aspecte ale vieții creștine, cum ar fi iubirea de vecin, detașarea
și umilința, sunt posibile numai din cunoașterea propriei persoane. Aceasta implică deci că tot
ceea ce există depinde de acest factor, astfel încât o relație autentică umană cu lumea, împreună
cu alții, va depinde de gradul de auto-cunoaștere și de interioritate realizat.

1. Importanța și relevanța

După cum s-a spus deja, cunoașterea sinelui este un element esențial în procesul
mistic. Fără această cunoaștere a sinelui nu există posibilitatea de a intra într-o experiență
mistică de durată și autentică. Numai persoana care devine conștientă de ființa sa și
examinează, și reflectă poate să se aventureze pe această cale, care nu numai că duce la unire,
ci și revelează adevărata sa natură. Este ceea ce autorii ca Francisco Javier Sancho numesc
"Socratism teresian".
Psihologia și pedagogia modernă insistă asupra importanței acceptării de sine. Fără
acest buget, relațiile "ad extra", adică cu lumea și cu alții, iau cu ușurință nuanțe
bolnave. Persoana umană acționează din viziunea și înțelegerea pe care o are asupra lui. Au
fost mai mult de patru secole de când Teresa a descoperit această realitate în lumina experienței
sale mistice. Dacă sfârșitul acestei experiențe este dragostea față de Dumnezeu, dragostea
pentru sine este o necesitate, prin urmare este necesară acceptarea de sine. Pentru creștini,
profesorul lor comanda "iubiți pe vecinul vostru ca pe voi înșivă", astfel încât în ce fel să îi
iubiți pe alții, dacă există o dragoste pentru voi înșivă.

7
 Relaționarea omului vine din interior și niciodată din afară. Este interiorul, sau mai
degrabă poziționarea persoanei din interior, care dă adevăratul sens al atitudinilor și lucrurilor
în viața umană. Adică, numai din cunoașterea sinelui, cineva este capabil să se confrunte într-
un mod uman cu realitatea. În caz contrar, viața riscă să devină un activism, o luptă pentru
supraviețuire sau o evadare continuă de la sine.

2. Cunoașterea de sine trăită de Sfânta Teresa

Pentru a vedea experiența și expresia experienței mistice a lui Teresa și a ceea ce curge
cu ea, ca dezvoltare progresivă a cunoașterii de sine, primele zece capitole ale lucrării
sale Libro de la vida sunt în esență de bază. În acestea, sfânta revelează dinamica menținută în
viața ei înainte de conversație. Descoperă secretul care a dus la el, care nu este altul decât
conștientizarea despre cine este și ce este Dumnezeu. Această gândire este continuă în întreaga
carte. Teresa prezintă cartea din experiența ei, care este astfel principala sursă a doctrinei ei.15
În ceea ce privește povestirea lui Teresa, ceea ce numesc unii pedagogi în privința
realității divine este descoperit. În Cartea vieții se vede cum Dumnezeu, făcându-o să-și vadă
greșeala, respectă întotdeauna libertatea ei. Este important să știm că Teresa a scris această
carte dintr-o maturitate profundă umană și spirituală, la aproximativ cincizeci de ani și, prin
urmare, este logic să credem că ea redescoperă istoria ei cu o privire teologică recunoscătoare,
capabilă să descopere lucrarea pozitivă a divinului în viața ei.
Teoria logică este evidentă în a spune că nimeni nu poate da ceea ce nu are și nu știe.
Dar toate acestea sunt înscrise într-o logică mai mare: nimeni nu va putea să se apropie de
divin, dacă nu va lua în considerare cine este el și cine este Dumnezeu în viața lui.
În spatele insistenței și importanței pe care Teresa o acordă acestui aspect, se ascunde
o concepție a ființei umane într-o cheie teologică și pozitivă. Teresa începe de la început, din
experiența ei proprie, că Dumnezeu locuiește în centrul sufletului și că, prin urmare, omul nu
este gol înăuntru, ci locuit de infinit. Teresa, este din acest motiv un mare umanist, convins de
marea demnitate a ființei umane, care pentru evrei și creștini este imaginea și asemănarea lui
Dumnezeu.
Mai mult decât oferind o viziune istorică, Teresa își exprimă căile propriei cunoașteri
și de acolo subliniază cine este cu adevărat Dumnezeu în viața ei. Este o cale discontinuă între

15 Teresa de Avila – cartea vietii mele, Institutul European, 1994.

8
cunoaștere și recunoaștere de sine, care nu devine efectivă până când Tereza nu este definită
decisiv prin rugăciune, adică prin procesul mistic pe care la trăit.

3. Ce este și care este cunoașterea sinelui

Când Teresa vorbește despre cunoașterea sinelui, ea nu se gândește la o realitate

cognitivă și psihologică. Nici măcar nu pare să conteze imediat ca să se adune importanța
acestui aspect pentru echilibrul psiho-afectiv al persoanei. Toate acestea sunt presupuse. Și aici
se află geniul rugăciunii teresiene și al meditației, că, fără a avea competențe științifice asupra
a ceea ce constituie baza unei creșteri armonioase a personalității, experiența sa mistică.
Dumnezeu își deschide ochii față de acea realitate, astfel încât mistica ei descoperă aici un
factor care nu-l face abstracțios de realitatea umană, ci o presupune, și o conduce spre plinătate.
Cunoașterea de sine în care sfânta insistă cu mare putere este descoperirea și
conștientizarea realității sale esențiale și existențiale. Concentrându-se tot pe sine, cunoașterea
de sine este bugetul care duce la ruperea egoismului și la lărgirea panoramei lumii de
alteritate. Desigur, aceasta nu este o cunoaștere de sine care duce la narcisism. Este invers, o
cunoaștere de sine care se deschide spre misterul infinit al unui Dumnezeu care este singurul
capabil să dezvăluie misterul deranjant al omului, care a integrat întotdeauna mintea
gânditorului, filosofului sau nu, care caută un sens sau motiv pentru a fi la existența omului.
În mod normal, când vorbim despre umanismul teresian, ne gândim mai mult la
atitudinile externe: simpatie, deschidere, jovialitate, recreere, atenție pentru cei bolnavi și
nevoiași. Pe de altă parte, umanismul autentic se află în elementele care formează baza
maturizării personale, iar baza tuturor acestor lucruri este cunoașterea de sine. Când Teresa
vorbește despre această cunoaștere a sinelui, ea se gândește în principal la un adevăr teologic
care dă sens și rațiune ființei și existenței omului: natura ei autentică, care poate fi explicată
doar prin originea sa divină.Celelalte elemente care alcătuiesc personalitatea nu sunt decât o
consecință a acesteia.
În experiența mistică a Sfintei Teresa, două aspecte ale înțelegerii teologice a omului
sunt subliniate: pe de o parte mizeria în sine și, pe de altă parte, cea mai înaltă vocație la care
oamenii au fost chemați de la crearea lor și marea dragoste pe care Dumnezeu o
are. Cunoașterea de sine creează în persoană o dinamică de convertire, de deschidere și de
recunoaștere în fața adevărului care definește omul și, din acest motiv, conține un caracter
profund al realismului ascetic.

9
 Auto-cunoașterea implică importanța unui element, cum ar fi descoperirea demnității
proprii, care duce, de asemenea, la descoperirea demnității celuilalt. Teresa trăiește convinsă
că ravagiile discutate cu bărbații sunt rezultatul acestei ignorări a propriei demnități, esențială
pentru respectarea recunoașterii celuilalt.

IV. Opera

Scrierile apar într-un stil accesibil tuturor și au avut o mare influență nu numai în
interiorul mănăstirilor sale, ci asupra întregii Bisericii. Într-o perioadă în care viața consacrată
era puternic combătută și, în unele țări, considerată de-a dreptul inutilă și dăunătoare societății.
Teresa, prin scrierile sale, îi redescoperea valoarea evanghelică nu numai spre binele
Bisericii, dar și pentru progresul societății civile. Pentru Teresa, de fapt, călugării și
călugărițele, tind spre sfințirea personală până la atingerea celor mai înalte culmi ale misticii,
conformându-se lui Hristos și pătrunzând împreună cu el în viața trinitară. Ele se află în slujba
Bisericii și a lumii, deoarece, prin exemplul lor, îi cheamă pe oameni la valorile veșnice pentru
care au fost creați.
Cele mai importante opere sunt:
 Viața Sfintei Teresa de Avila (Autobiografie)
 Calea perfecțiunii (1583)
 Ganduri despre iubirea lui Dumnezeu
 Castelul interior (1588)
 Las fundaciones (Fundații)
 Relațiile Spirituale
 Exclamațiile sufletului față de Dumnezeu (1588)
 Concepțiile despre Dragostea lui Dumnezeu
 31 de Poeme extinse
 458 de Scrisori

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Benedict (Editor) Publisher: Grand Rapids, MI: Christian Classics

Ethereal Library Print Basis: London: Thomas Baker, 1921. 3rd ed
2. Crainic, Nichifor, Cursurile de Mistică, Deisis, Sibiu, 2010.
3. Savin, Ioan Gh., Mistica Apuseană, Tiparul Tipografiei Eparhiale,
Sibiu, 1996.
4. Teresa de Avila – cartea vietii mele, Institutul European, 1994.
5. Teresa de Avila – Castelul interior, Ars Longa
6. Teresa de Avila – The Interior Castle or The mansions, Zimmerman,
1880,Vicente de la Fuente, Biblioteca Publica de Avila
7. Teresa de Avila –Libro de las fundaciones, Madrid,

Site-uri

8. http://www.sfinticatolici.ro/tereza-a-lui-isus-din-avila/2/
9. http://carmelitanisnagov.ro/new/carmel-2/ordinul-carmelitan/
10.https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_carmelit
11.https://jurnalspiritual.eu/ce-este-teologia-mistica/
12.https://ro.wikipedia.org/wiki/Misticism

11
 Cuprins

I. Mistica Apuseană și Ordinul Carmelit ....................................................................................... 2

II. Viața Sfintei Teresa de Avila.................................................................................................... 3
III. Doctrina Teresiană.................................................................................................................... 6
1. Importanța și relevanța ............................................................................................................ 7
2. Cunoașterea de sine trăită de Sfânta Teresa .......................................................................... 8
3. Ce este și care este cunoașterea sinelui.................................................................................... 9
IV. Opera........................................................................................................................................ 10
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................. 11

12