Sunteți pe pagina 1din 140

CRISTINA ZDREHUŞ

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ ŞI O.S.P.

Editura Universităţii din Oradea - 2004 -

Descrierea CIP a Bibliotecii naţionale a României ZDREHUŞ, CRISTINA TEODORA

Consiliere psihopedagogică şi (O.S.P.) / Cristina Zdrehuş, - Oradea: Editura Universităţii din Oradea, 2004 Bibliogr. ISBN 973-613-606-X

159.922.7

Referenţi ştiinţifici Prof. univ. dr. Vasile Marcu Conf. univ. dr. Letiţia Filimon

Observaţie:

Acest curs se distribuie gratuit doar studenţilor la Masteratul: Management Educaţional, anul I,

2005-2006.

CRISTINA ZDREHUŞ

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGIC Ă Ş I O.S.P.

CONSILIERE

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGIC Ă Ş I O.S.P.
PSIHOPEDAGOGIC Ă Ş I O.S.P.
PSIHOPEDAGOGIC Ă Ş I O.S.P.

PSIHOPEDAGOGICĂ ŞI O.S.P.

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

Editura Universităţii din Oradea - 2004 -

INTRODUCERE

Pentru a clarifica specificul consilierii în domeniul educaţional, pornim de la următoarele premise:

complexitatea problematicii psihosociale şi

accelerarea schimbării în lumea contemporană generează o cerere sporită de educaţie complexă;

asistenţă

psihologică sunt majore în perioada şcolară şi au o deosebită proiecţie asupra întregii vieţi a persoanei;

consilierea psihologică are un caracter

pregnant educaţional, deoarece se bazează pe o ofertă de competenţe orientate preventiv, prospectiv şi în sprijinul dezvoltării benefice a persoanelor asistate, competenţe ce pot fi achiziţionate prin învăţare;

unul din domeniile de aplicaţie ale consilierii

psihologice este cel al educaţiei, în general şi al şcolii,

în mod particular, domeniul educaţiei şcolare fiind forma cea mai specializată a educaţiei;

domeniul şcolar este saturat cu probleme care îmbină complex aspecte educaţionale (pedagogice), psihologice şi psihosociale;

competenţele profesorului în domeniile pe

care le gestionează profesional este necesar să corespundă acestui specific al activităţii sale.

nevoile

de

educaţie,

dar

şi

de

Condiţii necesare

Parcurgerea

aplicative şi evaluative

cursului

şi efectuarea temelor

Standarde minime

definirea corectă a conceptelor fundamentale;

definirea corectă a principiilor deontologice;

în

lucrările finale;

descrierea şi explicarea tehnicilor de asistare

exersate;

evaluarea eficienţei şi oportunităţii tehnicilor învăţate în situaţii concrete;

exprimarea atitudinilor profesioniste în

conducerea studiului de caz şi comunicarea cu clasa

(proiectul orei de diriginţie);

exprimarea competenţelor minime de asistenţă

psihopedagogică în elaborarea proiectului pentru activitatea educativă a dirigintelui (ora de diriginţie) şi a studiului de caz prin utilizarea unui repertoriu de tehnici specifice;

autoevaluarea şi evaluarea critică a

competenţelor şi strategiilor de asistare psihopedagogică

pe baza lucrărilor finale.

respectarea

principiilor

deontologice

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………….…1

1 PREMISE ALE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE………

1.1. Repere istorice…………………………………………………8

1.2. Caracteristici definitorii ale consilierii psihopedagogice…….12

1.3. Obiectivele consilierii psihopedagogice………….………….17

1.4. Delimitări conceptuale: consiliere, consultanţă, managementul asistenţei psihopedagogice ………………….18

2. STANDAREDE LEGALE ŞI MORALE…………………… 25

2.1.Reglementări legale………………………………………… 26

7

2.2.Principii deontologice………………………………………

3. RELAŢIA DE ALIANŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ………… 36

3.1. Interacţiunea comunicaţională………………………………37

3.2. Schimbarea comportamentală în dezvoltarea personalităţii

3.3. Dificultăţi în relaţia psihopedagogică ………………………41

3.4. Calitatea alianţei psihopedagogice …………………………45

4. METODOLOGIA CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE……54

4.1. Caracteristici metodologice ale consilierii………………….55

4.2. Consilierea psihopedagogică la nivelul grupului de elevi… 60

4.3. Colaborarea în grupul profesional al profesorilor…………

4.4. Strategiile consilierii educaţionale………………………… 67

5. DOMENII ALE ASISTENŢEIPSIHOPEDAGOGICE………75

5.1 Prevenţia conduitelor de risc…………………………………76

5.2. Formarea conduitelor pozitive şi eficiente………………….80

5.3. Gestionarea situaţiilor de criză……………………………

5.4. Managementul programelor…………………………………90

6. CONSILIEREA INDIVIDUALIZATĂ………………………94

6.1. Specificul consilierii individualizate……………………… 95

6.2. Intervenţia precoce………………………………………….96

64

40

27

88

6.3. Competenţele de asistare psihopedagogică ale profesorului 97

7. ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ………….116

7.1. Delimitări conceptuale Vocaţie şi orientare vocaţională… 117

7.3. Decizia şi opţiunea şcolară şi profesională……………… 121 7.4.Reorientarea……………………………………………… 122

BIBLIOGRAFIE……………………………………………

126

ANEXA………………………………………………………

136

CAPITOLUL 1

PREMISE ALE CONSILIERII
PREMISE ALE CONSILIERII

PREMISE ALE CONSILIERII

PREMISE ALE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE

PSIHOPEDAGOGICE

PREMISE ALE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE

1.1. Repere istorice

1.2. Caracteristici definitorii ale consilierii

psihopedagogice

1.3. Obiectivele consilierii psihopedagogice

1.4. Delimitări conceptuale: consiliere,consultanţă,

managementul asisteneţei psihopedagogice

INTRODUCERE

Acest prim capitol este destinat prezentării generale a domeniului consilierii psihopedagogice şi definirii conceptelor fundamentale.

OBIECTIVE

Parcurgând acest capitol sunteţi capabili:

să………………………………………………

……………………………………

să………………………………………………

……………………………………

să………………………………………………

……………………………………

să………………………………………………

……………………………………

1.1.REPERE ISTORICE

Consilierea a apărut, ca variantă a serviciilor psihoterapeutice, în S.U.A., spre mijlocul secolului XX şi s-a extins, treptat, în Europa. Prin conturarea domeniului consilierii în cadrul aplicativ al psihologiei, sprijinul psihologic specializat se extinde, de la patologia psihică şi strategiile curative spre educarea populaţiei în sens profilactic, preventiv, prin învăţarea unor deprinderi de viaţă sănătoasă (I.Holdevici, 1996). Statutul consilierului profesionist se legitimează prin expertiza în dezvoltarea stării de bine şi managementul psihosocial (G.Ionescu, 1997, p.10) pentru ameliorarea calităţii vieţii cotidiene a omului. Reprezentanţi prestigioşi ai şcolii umaniste, A.Maslow şi C.Rogers au avut prilejul şi autoritatea să promoveze oficial această nouă direcţie aplicativă a psihologiei din poziţia de preşedinţi ai Asociaţiei Psihologilor Americani (APA). Alături de psihologia umanistă, abordările ce orientează consilierea se îmbogăţesc şi se diversifică prin contribuţiile psihoterapiei cognitiv– comportamentale, îndeosebi a terapiei raţional-emotive şi comportamentale (REBT) elaborată de A.Ellis (1955; 1970) sau cele ale gestalt-terapiei (F.Perls, 1946;1951; vezi 1970) şi ale terapiei experienţiale. Trebuie să evidenţiem, de asemenea, influenţa psihanalizei în

conturarea, prin afinitate sau prin opoziţie, a modelelor consilierii. Un model terapeutic specific consilierii şi centrat pe ameliorarea relaţiilor este cel al analizei tranzacţionale, elaborat de E.Berne (1964). Între anii 1972–1976, J.Grinder şi R.Bandler întemeiază direcţia aplicativă a programării neuro– lingvistice (NLP) bazată pe modelarea conduitei psihoterapeutice eficiente utilă formării specialiştilor. Această direcţie generează noi posibilităţi aplicative atât în domeniul consilierii psihologice cât şi în educaţie. În România, în ultimul deceniu, prin eforturile de pionierat ale unor colective de psihoterapeuţi şi cadre didactice universitare din Bucureşti, Cluj, Iaşi, consilierea psihoterapeutică a fost „resuscitată”, actualizată şi redată publicului prin servicii de asistenţă psihologică specializată, iar comunităţii ştiinţifice ca domeniu de cercetare şi standardizare. Apariţia şi dezvoltarea consilierii a fost influenţată de filosofia şi psihologia umanistă, care promovează respectul fundamental pentru persoana omului ca valoare unică şi irepetabilă a umanităţii şi orientarea ei dominantă spre autorealizare. Focalizând preocupările psihologilor spre omul obişnuit şi problemele sale existenţiale, consilierea constituie şi o emancipare faţă de modelul biomedical terapeutic, în favoarea unui model psihoeducaţional, bazat pe convingerea că omul poate învăţa să trăiască mai bine. Abordarea intearcţionistă din psihologia socială ia în considerare, ca influenţe ale comportamentul individual, caracteristicile: personalităţii, ale mediului şi

interacţiunea dintre aceste două categorii (K.Lewin, 1951), pe care se bazează asistenţa socială. Consilierea psihologică a apărut în domeniul psihoterapiei ca variantă a asistenţei psihologice, prin emanciparea de modelul conduitei medicale şi apropierea de practica asistenţei sociale. Tabelul nr. 1 ilustrează emanciparea modelului strategic al consilierii, pregnant educaţional, de modelul medical, pregnant terapeutic.

Tabelul nr. 1: Principalele deosebiri între domeniile psihoterapiei clinice şi ale consilierii psihologice (sistematizare după W.Dryden, 1996)

DOMENII DIFERENŢE
DOMENII
DIFERENŢE

PSIHOTERAPIE

CONSILIERE

CLINICĂ

PSIHOLOGICĂ

TRADIŢIONALĂ

Model general de abordare

medical

educaţional

Se adresează

bolnavului – pacient

omului sănătos – client

Probleme specifice

decompensări grave

evenimente de viaţă şi nevoi ale dezvoltării

Relaţie

de autoritate

de sprijin

Responsabilitate

asumată de terapeut

asumată contractual

Atitudine

interpretativă,

suportivă şi

terapeutică

restructurantă

facilitatoare

Scop

vindecarea,

prevenţia,

ameliorarea

dezvoltarea

Metode

de recuperare prin tratament

de dezvoltare prin învăţare

Perspectivă

biografică

actuală şi

temporală

prospectivă

Durată

lungă

scurtă

Asistenţa socială propune strategii de abordare cu principii şi caracteristici de acţiune similare consilierii psihologice (figura 1.)

Principii comune

Caracteristici acţionale comune

Principiul valorii intrinseci a fiinţei umane Principiul solidarităţii umane Principiul ajutorului pentru cei în dificultate

Participarea

Proactivitatea

Pragmatismul

Încurajarea autoajutorului şi ajutorului reciproc

Figura nr. 1: Aspecte comune ale modelelor strategice ale consilierii psihologice şi asistenţei sociale

Consilierea psihologică şi asistenţa socială se deosebesc sub mai multe aspecte, aşa cum sistematizăm în tabelul nr.2.

Tabelul nr. 2: Aspecte diferenţiale ale consilierii psihologice şi asistenţei sociale

DOMENII DEOSEBIRI
DOMENII
DEOSEBIRI

CONSILIERE

PSIHOLOGICĂ

ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

Nivelul interacţiunii la care se raportează

individual/intrapsihic

- interpersonal

interacţiunea dintre individ şi sisteme / organizaţii sociale

Perspectiva

cauzală

dominantă

psihologică

psihosociologică

Zona de acţiune predilectă

personalitatea, dezvoltarea sa în raport cu potenţialul şi aspiraţiile

sistemele, organizaţiile sociale de sprijin şi putere

Totuşi, nu este cazul să simplificăm didactic şi excesiv, deoarece, dincolo de diferenţele specificate, în domeniul asistenţei psihologice se conturează tot mai mult o abordare integrativă (J.Norcross, M.Goldfried, 1998), care promovează ideea unui continuum terapeutic (I.Dafinoiu, 2000). Ca serviciu de asistenţă psihologică şi psihosocială, consilierea se înscrie, de asemenea, într-un continuum, de la sprijinul mutual neprofesionist, dar nu mai puţin important, asigurat de rude, prieteni ş.a. la cel asigurat de profesionişti înalt calificaţi în serviciile specializate şi instituţionalizate, încadrate cu terapeuţi certificaţi şi autorizaţi. S-au dezvoltat aplicaţii ale consilierii psihologice în domeniile:

medical şi al ocrotirii sociale

grupuri comunitare cu vulnerabilitate crescută

familie

vocaţie, muncă şi carieră;

organizaţii, lideri, manageri

pastoral,

educaţional, psihopedagogic, şcolar.

1.2. CARACTERISTICI DEFINITORII ALE

CONSILIERII

PSIHOPEDAGOGICE

Principala activitate în cadrul asistenţei psihopedagogice a elevilor este consilierea educaţională sau psihopedagogică.

Sistematizând notele definitorii ale termenului consiliere psihopedagogică, enunţăm mai jos categoriile diverse desemnate de acest concept:

domeniu de asistenţă psihoeducaţională

primară, în sprijinul elevului confruntat cu problemele

propriei existenţe şi dezvoltări;

serviciu de asistenţă psihosocială în sprijinul

dezvoltării persoanei şi integrării sale eficiente în

contextul social;

relaţie de comunicare directă cu o persoană

competentă (consilier educaţional, profesor) în sprijinul

şi în scopul bunăstării elevului;

şi de validare pentru

cercetarea ştiinţifică psihopedagogică;

domeniu

de

studiu

disciplină aplicativă în programele formative

iniţiale şi continue pentru dobândirea şi certificarea

diverselor grade de competenţă în asistenţa psihopedagogică;

model de acţiune educaţională pentru profesor;

arie curriculară în programul şcolar;

sistem de asistenţă psihologică specializată

încadrat cu psihologi atestaţi. Consilierea psihopedagogică îşi fundamentează demersul metodologic pe teorii, modele şi tehnici psihoterapeutice, prin mai multe tipuri de raportare la acestea:

unor

elemente din mai multe tipuri de psihoterapie;

abordări de tip integrativ, valorizând

elementele comune metodelor terapeutice şi strategii de

colaborare.

abordări

eclectice,

prin

selectarea

Asistenţa psihopedagogică extinde şi

particularizează sprijinul psihosocial la nevoile existenţiale şi educaţioanle de autorealizare abordări psihoterapeutice bine conturate, aplicate nevoilor consilierii;

ale copiilor şi tinerilor pe parcursul şcolii dar

în perspectiva întregii vieţi. Asistenţa psihopedagogică este, în mare parte, integrată activităţii şcolare şi se realizează într-un cadru al competenţelor delimitate legal şi deontologic.

Eficienţa reţelei de asistenţă psihopedagogică presupune colaborarea în şi între serviciile şi nivelurile de asistenţă. Putem distinge, în acest sens:

asistenţa specifică

asistenţa integrată.

Consilierea psihopedagogică se particularizează la relaţia dintre profesor şi elev ca o relaţie de parteneriat psihopedagogic în beneficiul educaţional al elevului.

Tabelul nr. 3: Niveluri de specializare ale asistenţei psihologice

 

Asistenţă

Asistenţă

Asistenţă

mutuală

elementară

specializată

Tipuri de

Mutual

De competenţă

Specializat

sprijin

(reciproc)

minimă

Tipuri de

În grupurile

În şcoli,

În centrele

servicii

comunitare

instituţii

judeţene şi

socioculturale

cabinetele

şi organizaţii

şcolare şi

civile

interşcolare de

asistenţă

psihopedagogică

Grad de

Neprofesionişti

Profesori şi persoane din societatea civilă cu instruire minimă iniţială sau / şi cu grade sporite de competenţă, dobândite prin specializare postuniversitară (masterate)

Profesionişti

competenţă

cu experienţă

specializaţi în

în asistenţa

de viaţă

consiliere

psihosocială

educaţională

Persoane de

părinţi,

profesorii şi

psihologi,

sprijin

prieteni, rude,

profesorii

sociologi,

colegi, vecini

diriginţi;

pedagogi,

voluntarii

asistenţi sociali

abilitaţi

Asistenţa specifică se realizează printr-un sistem naţional de consiliere psohopedagogică de tip reţea, reprezentat de:

personalul specializat (psihologi, sociologi,

pedagogi, asistenţi sociali) din centrele judeţene de asistenţă psihopedagogică, cabinetele şcolare şi interşcolare de asistenţă psihopedagogică, la nivelul asistenţei specializate;

profesorii şi profesorii diriginţi ca persoane cu

instruire minimă iniţială sau / şi cu grade sporite de competenţă, dobândite prin specializare postuniversitară (masterate); personalul şi tinerii abilitaţi din organizaţiile şi asociaţiile civile;

şi

prieteni

(tabelul nr.3). Asistenţa integrată se poate realiza prin colaborarea serviciilor de asistenţă psihopedagogică cu alte servicii oferite de societate (de exemplu: cele medicale, de ocrotire, de recuperare, de pază şi apărare, de intervenţie în situaţii critice, servicii de plasare a forţei de muncă, turistice, culturale ş.a.).

candidaţi

părinţii,

la

în

dubla

fraţi,

calitate

bunici,

de

educatori

educaţie,

colegi,

Asistenţa integrată este centrată pe asigurarea asistenţei complexe în raport cu nevoile diferite ale fiecărei persoane. Sunt implicaţi:

toţi profesioniştii, din toate serviciile sociale,

din instituţii de stat sau particulare, din organizaţiile şi asociaţiile societăţii civile;

toţi cetăţenii, ca membri ai societăţii, deoarece

fiecare este atât moderator cât şi beneficiar al eficienţei educaţionale. În calitate de rude, prieteni, colegi, vecini,

sau doar ca semeni apelaţi de alţi semeni, ori de situaţie, avem posibilitatea să acordăm ajutor imediat. Consilierea psihopedagogică se realizează în relaţia dintre profesor şi elev, o relaţie de parteneriat psihopedagogic în beneficiul educaţional al elevului.

1.3.OBIECTIVELE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE
1.3.OBIECTIVELE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE

1.3.OBIECTIVELE CONSILIERII

PSIHOPEDAGOGICE

1.3.OBIECTIVELE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE
1.3.OBIECTIVELE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE

consilierii

psihopedagogice este succesul şcolar şi bunăstarea

psihică, fizică şi socială aelevului.

consilierii

psihopedagogice sunt centrate, în principal, pe:

Obiectivul fundamental

al

Obiectivele

referenţiale

ale

dezvoltarea personalităţii,

optimizarea relaţiilor cu sine şi cu ceilalţi,

integrarea socio-profesională eficientă.

Propunem trei domenii taxonomice pe baza

cărora se pot operaţionaliza obiectivele din orice

domeniu al asistenţei psihopedagogice:

informarea, documentarea elevilor cu privire la problema specifică;

abilitarea elevilor cu strategii şi metode de prevenire şi rezolvare a problemei;

cu

prevenirea şi rezolvarea problemei.

responsabilizarea

elevilor

în

raport

1.4.DELIMITĂRI CONCEPTUALE – CONSILIERE, CONSULTANŢĂ, MANAGEMENTUL SERVICIILOR ŞI PROGRAMELOR DE ASISTENŢĂ
1.4.DELIMITĂRI CONCEPTUALE –
CONSILIERE, CONSULTANŢĂ,
MANAGEMENTUL SERVICIILOR ŞI
PROGRAMELOR DE ASISTENŢĂ
PSIHOPEDAGOGICĂ

Asistenţa psihopedagogică a elevilor cuprinde atât consilierea educaţională cât şi activităţi complementare de consultanţă şi management. Consultanţa psihopedagogică este un domeniu de acţiune complementar consilierii care se realizează prin relaţii specifice cu persoane din mediul social al elevului sau cu persoana consilierului acestuia. Consultanţa psihopedagogică permite, astfel, integrarea influenţelor educaţionale asupra elevului cu cele ecologice, asupra mediului şi organizaţiilor în care trăieşte acesta. G.Caplan (1970) diferenţiază domeniile consultanţei şi consilierii după criteriul finalităţilor:

consultanţa urmăreşte îmbunătăţirea eficienţei

personale a conslierului care lucrează cu un elev sau a managerului unui program / unei organizaţii, într-o problemă actuală sau pentru viitor;

şi

consilierea

vizează

direct

bunăstarea

eficienţa personală a elevului . Principalele obiective ale consultanţei sunt:

să exercite o influenţă indirectă asupra

elevului;

să amelioreze climatul psihosocial în care

tăieşte elevul, prin informarea şi abilitarea persoanelor şi organizaţiilor cu variante eficiente de intervenţie;

să informeze în domeniile carierei şi să

sprijine orientarea vocaţională, mijlocind relaţia informaţională şi de competenţă dintre elev, şcoală şi alte organizaţii;

managementul

organizaţional, politicile organizaţionale de personal,

managementul resurselor umane; în acest caz, consultatul poate fi atât managerul cât şi echipa managerială. De exemplu, consultanţa în sprijinul asistenţei psihopedagogice vizează optimizarea conducerii şi organizării reţelelor de servicii şi a programelor de consiliere, precum şi a colaborării în cadrul continuumului asistenţei complexe.

să

amelioreze

climatul

şi

Tabelul nr. 4: Tipuri şi categorii de consultanţă (sistematizare după G.Caplan,1970)

TIPUL DE

CENTRATĂ PE

SCOPUL

CONSULTANŢĂ

PROBLEMA

I.

A. CLIENTULUI

creşterea eficienţei

ASUPRA CAZULUI

consilierii

B.

eliminarea dificultăţilor ce ţin de personalitatea consilierului

CONSILIERULUI

II.

C.

managementul

ADMINISTRATIVĂ

PROGRAMULUI

eficient al

programului

D.

funcţionarea

MANAGERULUI

eficientă a

managerului /

echipei

Managementul este un domeniu de acţiune strategică integrat şi complementar cu cel al consultanţei şi consilierii, care are ca obiective:

conducerea, coordonarea, gestionarea şi controlul serviciilor şi programelor de consiliere şi consultanţă. Managementul asistenţei psihopedagogice face parte din categoriia mai extinsă a managementului resurselor umane şi se bazează pe Declaraţia Drepturilor Omului, pe legislaţia internaţională şi statală, pe datele cercetării ştiinţifice în domeniu. Strategia managerială presupune, ca în orice alt domeniu, acţiuni de:

analiza nevoilor şi resurselor,

organizarea reţelei de servicii de sprijin şi a relaţiilor intra şi inter organizaţionale,

formularea clară a obiectivelor în elaborarea

politicii generale şi a programelor serviciilor de

asistenţă,

asigurarea resurselor necesare,

angajarea şi organizarea personalului,

organizarea

condiţiilor

de

desfăşurare

a

programelor de consiliere şi consultanţă,

 

monitorizarea activităţii organizaţionale,

 

evaluarea

eficienţei

organizaţionale,

a

persoanelor şi serviciilor;

optimizarea funcţionării sistemului.

Menţionăm că, îndeosebi în stadiul actual, incipient, al funcţionării serviciilor de consiliere în România, managementul educaţional poate avea un rol esenţial în atragerea interesului şi sprijinului comunitar.

Managementul consilierii şi consultanţei se realizează prin strategii manageriale diferenţiate pe cel puţin trei niveluri:

macrosistemic, al politicilor comunitare,

mezosistemic, local, al organizaţiilor sociale

cu funcţii educative şi de sprijin (familia, şcoala, instituţiile de stat şi particulare, filialele organizaţiilor profesionale şi ale societăţii civile);

microsistemic, al coordonării programelor de

consiliere individuală / de grup şi ale celor de de consultanţă (consilieri şi consultanţi specializaţi, certificaţi şi autorizaţi).

Aplicaţii

Tema numărul 1.1. Identificarea şi formularea obiectivelor capitolului Identificaţi obiectivele acestui capitol, formulaţi-le sub forma competenţelor dobândite în urma studierii lui şi înscrieţi-le în secvenţa marcată la începutul capitolului (pag. 1). De exemplu:

Parcurgând acest capitol sunt capabil:

să ……definesc conceptele findamentale ale asistenţei psihopedagogice

Tema numărul 1.2. Clarificarea modalităţilor de lucru la această disciplină Clarificaţi-vă modalităţile în care veţi desfăşura activitatea şi în care veţi fi evaluaţi la această disciplină, realizând următoarele acţiuni:

a.

recitiţi

cu atenţie obiectivele, condiţiile,

modalităţile

de

evaluare

şi standardele minime

prezentate

în

partea introductivă

a cursului

(Introducere); b. citiţi şi analizaţi materialele de îndrumare (standardele minime, protocolul studiului de caz) prezentate în continuarea acestei teme aplicative,

c. notaţi mai jos eventuale nelămuriri în legătură cu acestea şi formulaţi întrebări pentru profesor:

d. consultaţi profesorul şi clarificaţi problemele, notând precizările mai jos:

Autoevaluare

1.

Precizaţi

principalele

caracteristici

de

care

domeniul

diferenţiază

psihoterapiei clinice.

consilierea

psihologică

2.

Stabiliţi

aspectele

comune

şi

cele

care

deosebesc

asistenţa

psihopedagogică

de

asistenţa

socială.

3.

Descrieţi

continuumul

asistenţei

psihopedagogice după reperele:

 

- competenţei

- tipurilor de servicii oferite

- eficienţei

- importanţei.

4.

Definiţi

tipurile

de

obiective

specifice

consilierii psihopedagogice

5. Definiţi comparativ conceptele din tabel în domeniul asistenţei psihopedagogice:

CONCEPTE COMPARAŢIE
CONCEPTE
COMPARAŢIE

Aspecte

diferenţiale

consiliere

consultanţă

management

Aspecte comune

CAPITOLUL 2

STANDARDE LEGALE ŞI MORALE

2.1.Reglementări legale 2.2. Principii deontologice

INTRODUCERE

Acest capitol prezintă suportul legal al organizării şi funcţionării reţelei de asistenţă psihopedagogică. De asemenea, sunt prezentate principiile etice ale asistenţei psihopedagogice.

OBIECTIVE

Parcurgând acest capitol veţi fi capabili:

să vă raportaţi la un cadru reglementat în

asistarea psihopedagogică a elevilor;

să cereţi diferenţiat consultanţă serviciilor

specializate din şcoală, din cabinetele interşcolare

sau centrele judeţene

să

colaborarea

psihopedagogică;

să vă orientaţi în asistenţa psihopedagogică după principiile deontologice.

programele deasistenţă

apelaţi cel mai potrivit serviciu pentru

în

2.1. REGLEMENTĂRI LEGALE

Standardele legale ale asistenţei psihopedagogice se regăsesc în documente normative.

Documentele ratificate ale convenţiilor

internaţionale şi europene privind drepturile omului şi

ale copilului, cum sunt:

o Declaraţia universală a drepturilor omului, din 10 decembrie 1948, Helsinki;

o Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, din 20 noiembrie 1989;

Legile şi hotărârile guvernamentale României:

o

Legea privind exercitarea profesiunii de

psiholog

organizarea şi funcţionarea Colegiului psihologilor din România (promulgată la 27 05.2004 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 1.06.2004).

o Setul de instrumente psihologice pentru

expertizarea şi evaluarea copiilor/elevilor în vederea orientării şcolare a acestora, aprobate prin Hotărârea

Guvernului

României Nr.218 din 7 martie, 2002

(publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2002).

o Regulamentul de organizare şi funcţionare a

centrelor judeţene şi cabinetelor şcolare de asistenţă psihopedagogică.

cu

drept

de

liberă

practică,

înfiinţarea,

Hotărârile asociaţiilor profesionale

internaţionale şi naţionale ale psihologilor, consilierilor,

şi psihoterapeuţilor, de exemplu:

Normele metodologice pentru exercitarea

profesiei de psiholog cu liberă practică (în curs de

elaborare).

Deciziile

administraţiei

locale

în

privinţa

serviciilor sociale de consiliere.

2.2. PRINCIPII DEONTOLOGICE

care

trebuie respectate în activitatea profesională. Principiile deontologice ale consilierii psihopedagogice sunt elaborate după criteriile ştiinţifice ale comunităţii internaţionale a profesioniştilor şi în conformitate cu reglementările internaţionale privind drepturile omului şi ale copilului.

De asemenea, principiile sunt adecvate legislaţiei în vigoare sau stau la baza propunerilor legislative. În România, printre primele preocupări pentru bazele normative deontologice ale activităţii psihologice, după 1990, sunt cele ale lui N. Mitrofan (1992, 1993; 2001), M. Zlate (1996), M. Golu(1990), şi, mai recent, A. Băban şi colab. (2001), I. Dafinoiu (2002), D. David (2003).

consilierii

psihopedagogice sunt respectul pentru client şi onestitatea profesională a consilierului. Un sistem al principiilor care să ghideze profesorul în acordarea sprijinului educaţional personalizat şi diferenţiat ar putea să fie elaborat după reperele principiilor ganerale ale asistenţei psihologice.

Principiile deontologiei sunt cerinţe

etice

Valorile

morale

centrale

ale

2.1.1. PRINCIPIUL COMPETENŢEI EDUCAŢIONALE A PROFESORULUI

Pentru demersul educaţional este important să se evidenţieze competenţele educaţionale ale profesorului şi graniţele acestor competenţe. Este legitim să ne întrebăm care sunt competenţele profesorului în acordarea sprijinului psihoeducaţional şi pe care, în consecinţă, are obligaţia profesională să le utilizeze. Am enumera succint competenţe privind:

organizarea contextului educaţional ca să

ofere elevilor experienţe directe şi virtuale cu valorile

culturale de înaltă calitate;

şi

particularizarea ei la disciplina pe care o predă;

metodologia

învăţării

eficiente

organizarea eficientă a programului elevului,

în primul rând în şcoală, ţinând seama de ansamblul cerinţelor şi solicitărilor în raport cu particularităţile dezvoltării;

sprijinul dezvoltării vocaţionale a elevului pe tot parcursul şcolarităţii (vezi şi C. Zdrehuş, 2003), promovând o abordare formativă interdisciplinară, centrată pe dobândirea competenţelor rezolutive şi creative;

a

curriculum-ului;

diferenţierea şi adecvarea ofertei educaţionale formale şi nonformale;

şi personalizarea strategiilor şi

programelor de recuperare a întârzierilor în învăţare;

abordarea

diferenţiată

şi

personalizată

organizarea

stabilirea regulilor de conduită şcolară

eficientă, monitorizarea lor şi aplicarea consecventă, permanentă şi unitară a sistemului de recompense şi sancţiuni prestabilite în colaborare cu ceilalţi profesori şi cu elevii (vezi A. Băban şi colab., 2000);

organizarea şi personalizarea programelor

educative ale clasei de elevi, colaborând în primul rând

cu elevii clasei;

organizarea programelor şi activităţilor pentru

prevenirea conduitelor de risc concomitent cu dezvoltarea comportamentelor autonome sănătoase şi benefice.

2.2.2. PRINCIPIUL RESPONSABILITĂŢII PSIHOPEDAGOGICE A PROFESORULUI

Este evident că în domeniul prevenţiei conduitelor riscante şi al asigurării suportului psihosocial şi educaţional al dezvoltării, profesorul nu are toate competenţele necesare şi nici nu este singurul competent. Ca educator profesionist, el are însă, responsabilitatea de a asigura realizarea programelor respective în şcoală, cu elevii cu care lucrează, în raport cu competenţele pe care le are în specializarea sa şi în managementul clasei de elevi, ca diriginte. De asemenea, profesorul diriginte poate realiza obiectivele consilierii educaţionale numai în colaborare cu elevii, echipa de profesori ai clasei, consilierul şcolar, familia, cu alte instituţii şi organizaţii implicate în prevenţie şi educaţie. Educaţia permanentă nu mai poate fi concepută ca o responsabilitate exclusivă a profesorilor.

Responsabilităţile psihopedagogice ale profesorului este necesar să fie clar definite în cadrul competenţelor formate prin parcurgerea currriculum- ului de pregătire iniţială a profesorilor şi certificarea absolvirii acestuia. Dacă astăzi responsabilitatea educaţională nu mai poate fi transferată cu totul în „curtea” familiei nici măcar pentru vârstele timpurii, concepţia educaţiei permanente nuanţează şi diferenţiază responsabilităţile educaţionale şi suportive ale familiei pe tot parcursul vieţii membrilor ei. De exemplu, familia acordă sprijin adulţilor pentru activităţi de perfecţionare sau reorientare vocaţională (vezi G. Becker, 1992) şi suportă o parte din costurile economice dar şi psihologice ale acesteia. Responsabilităţile consilierii educaţionale se distribuie şi pe verticala sistemului educaţional, la toate nivelurile deciziei manageriale şi politice.

Un exemplu este programul naţional de prevenire şi combatere a consumului de droguri, care se realizează prin acţiuni de prevenţie în şcoli, dar este perfectat prin colaborarea a patru ministere: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Tineretului.

consilierii

educaţionale, are dreptul să participe activ şi să se pronunţe asupra ei în toate privinţele. În ceea ce priveşte competenţele psihodiagnostice şi de intervenţie psihoeducaţională ale profesorului, acestea sunt limitate chiar în problemele privind învăţarea. Profesorul va consulta consilierul şcolar în orice problemă care depăşeşte cadrul evaluării didactice

Elevul,

ca

prim

beneficiar

al

şi va colabora adecvat în programe educaţionale personalizate, elaborate şi conduse de consilierul şcolar.

2.2.3. PRINCIPIUL BUNĂSTĂRII ELEVULUI

Acest principiu formulează firesc cerinţa respectării persoanei şi drepturilor elevului prin raportare la standardele morale şi legale, numai în interesul şi spre binele elevului. Aceste standarde pretind onestitatea profesorului, interzic manipularea şi exploatarea încrederii elevului, promovează acţiunea de sprijin numai în interesul şi cu informarea acestuia. Ar fi utilă, aici, conştientizarea distincţiei între necesitatea acceptării necondiţionate a persoanei elevului de către profesor şi necesitatea influenţării formative a dezvoltării şi competenţelor acestuia. De asemenea, este necesar ca profesorul să prevină riscurile contaminării psihologice şi ale distorsiunilor cognitive, în general.

2.2.4. PRINCIPIUL CONFIDENŢIALITĂŢII

Profesorii nu vor relata altora ceea ce le-a relatat elevul în relaţia de sprijin, şi nu va eticheta public sau în discuţii particulare problemele şi dificultăţile prin referire nominală la persoana elevului. Date necesare prevenţiei şi suportului psihosocial şi educaţional pot fi comunicate unor persoane îndreptăţite, de exemplu celorlalţi educatori, părinţilor, sub forma rapoartelor centrate pe strategia de sprijin complementar, cu informarea elevului.

Profesorul poate oferi datele concrete despre elev consilierului şcolar, care trebuie să respecte, de asemenea, principiul confidenţialităţii.

2.2.5. PRINCIPIUL RELAŢIILOR PROFESIONALE

Relaţia educaţională este limitată la domeniul de competenţă al profesorului şi problemele elevului. Implicarea empatică a profesorului nu e de dorit să se transforme într-o relaţie care generează dependenţa elevului în beneficiul personal al profesorului, sau dependenţa profesorului de simpatia elevului. În cazul unor dificultăţi relaţionale profesorul va consulta consilierul şcolii.

Aplicaţii

Tema numărul 2.1. Documentare Accesaţi în reţeaua Internet adresa www.edu.ro căutaţi documentele referitoare la asistenţa psihopedagogică. Căutaţi la bibliotecă numerele specificate în bibiografia cursului din publicaţia Monitorul Oficial al României şi citiţi integral documentele privitoare la asistenţa psihologică şi asistenţa psihopedagogică. La sala de lectură a bibliotecii CPD consultaţi setul de materiale privind consilierea psihopedagogică Căutaţi în reţeaua Internet alte adrese şi informaţii în domeniu.

Tema

reflecţie

numărul

2.2.

Prelucrarea

datelor/

Sistematizaţi informaţiile după tematica cursului sau/şi conform intereselor personale de studiu. Notaţi-vă dificultăţile pe care le-aţi întâmpinat în documentare şi modul în care le-aţi depăşit.

Autoevaluare

1. Enunţaţi principalele documente oficiale care reglementează activitatea de asistenţă psihopedagogică

2. Prezentaţi succint principalele documente studiate şi subliniaţi aspectele care v-au interesat mai mult.

3.

Enunţaţi

cerinţele

fiecărui

principiu

deontologic şi explicaţi necesitatea lui.

1.

2.

3.

4.

5.

Notaţi: observaţii şi întrebări pentru profesor

CAPITOLUL 3.

RELAŢIA DE ALIANŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ

3.1. Interacţiunea comunicaţională

3.2. Schimbarea comportamentală în

dezvoltarea personalităţii

3.3. Dificultăţi în relaţia psihopedagogică

3.4. Calitatea alianţei psihopedagogice

INTRODUCERE

R

Dezvoltarea personalităţii elevului sub influenţa educaţiei se exprimă în transformări valorizante în conduita sa. Aceste schimbări presupun efort din partea elevului şi sprijin competent din partea profesorului. Calitatea relaţiei educaţionale depinde de caracteristicile personalităţii profesorului, ale elevului şi da calitatea contextului educaţional.

OBIECTIVE

Parcurgând acest capitol veţi fi capabili:

să definiţi relaţia de asistenţă psihopedagogică;

să caracterizaţi interacţiunea psihopedagogică;

să evaluaţi resursele şi mijloacele comunicării

educaţionale;

să recunoaşteţi principalele dificultăţi în relaţia psihopedagogică;

să evaluaţi scalar eficienţa acţiunilor

educaţionale după criterii comportamentale.

3.1.INTERACŢIUNEA

COMUNICAŢIONALĂ

Relaţia specifică de alianţă psihopedagogică se concretizează în într-o relaţie contractuală de comunicare interpersonală. Eficienţa acestei comunicări condiţionează, în mare măsură, eficienţa educaţională. Consilierea promovează modele eficiente de comunicarea interactivă, participativă, prospectivă. Comunicarea interpersonală are funcţii intrinseci de influenţare reciprocă a partenerilor. Teoriile constructiviste consideră că sensul este o construcţie a comunicatorilor în fiecare din relaţiile şi contextele comunicaţionale concrete. Sunt implicate în relaţie toate resursele comunicării directe:

şi

gesturi involuntare;

paraverbale / paralingvistice, intonaţie,

expresii faciale şi gesturi voluntare care însoţesc şi

îmbogăţesc vorbirea; modularea tonului, timbrului, intensităţii şi vitezei vorbirii;

verbal–lingvistice, toate posibilităţile de

modulare a expresivităţii vorbirii: formularea clară, accentuarea, adecvarea discursului etc. Atât consilierea cât şi actul educaţional se realizează în cadrul psihosocial al relaţiei de comunicare. Pentru profesor, posibilitatea comunicării nonverbale este o resursă importantă şi extrem de economică de cunoaştere, informare şi de transmitere a

nonverbale,

expresii

emoţionale

faciale

mesajelor cu rol educaţional, simultan cu cele de tip instructiv–didactic. Tot pe cale nonverbală, profesorul primeşte o parte considerabilă şi semnificativă a feedbackului la mesajele sale. De aceea profesorii au nevoie să-şi formeze competenţe performante de observare, expresivitate comunicaţională, de armonizare a acestora în stilul comunicaţional propriu şi, în contexte variate, cu stilul de comunicare al elevului. Modelând conduitele psihoterapeutice eficiente, Programarea neuro-lingvistică. recomandă două tipuri de strategii pentru armonizarea comunicaţională dintre parteneri, bazate pe un mecanism de „oglindire” reciprocă:

modelul

comunicaţional al partenerului, mai ales la nivelul expresivităţii nonverbale, ceea ce implică o adecvare culturală şi individualizare;

schimbarea propriului comportament pentru ca

acesta să fie urmat spontan, prin reflectare şi rezonanţă psihică, de partener. Putem exemplifica această din urmă strategie prin modul în care profesorul poate să capteze atenţia unei clase gălăgioase şi să inducă linişte intensă dacă reduce mult intensitatea vocii în comunicarea verbală, concomitent cu o atitudine nonverbală ce exprimă calm şi seriozitate.

Cum profesorul are la îndemână, ca modalităţi de investigare şi influenţare psihologică, instrumente de factură relaţională, cu precădere observaţia şi conversaţia, acestea se pot dezvolta ca abilităţi profesionale. De asemenea, rolul profesorului presupune

„acordarea”

conduitei

la

dezvoltarea

expresivităţii

personale

specifice

actului

profesional.

Arsenalul mijloacelor extralingvistice de comunicare naturală cuprinde (A.Primel şi R.Plety,

1923):

gestualitatea extra-comunicativă, exprimată