Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sindromul Bartleby Sau Când Autorul Își Urăște Opera
Sindromul Bartleby Sau Când Autorul Își Urăște Opera
null
Termenul de sindrom Bartleby este propus de Enrique Vila Matas, autorul crii Bartleby and co. Scriitorul, n urma unei experiene traumatice din tineree, ajunge s teoretizeze un ntreg concept despre neputina de a scrie, n ciuda unei vdite i manifeste nzestrri literare. Cartea lui Vila-Matas e un colaj de poveti despre aa numiii scriitori-bartleby, acei scriitori care nu se mpac/mpcau deloc cu operele lor. Autorul afirm c respingerea propriei opere a devenit un ru endemic al literelor din zilele noastre, o pulsiune negativ sau o atracie pentru neant, care, n pofida (sau poate tocmai n virtutea) contiinei lor literare foarte exigente i face pe unii creatori s nu ajung niciodat s scrie; ori s scrie una sau dou cri i apoi s se lase de scris; ori chiar, dup ce au nceput o scriere i aceasta progreseaz, s rmn, ntr-o zi, literalmente paralizai pe vecie.
De aici a derivat ideea de literatur negativ un termen folosit pentru acea literatur nepublicat care (totui) exist. Definiia literaturii negative e refuzul unui autor de a scrie, de a publica, precum i sentimentul profund al (auto)deprecierii, artitii acetia fiind numii i artiti ai refuzului. Uneori e vorba i de acel blocaj al scrisului, de respingere, de grea, de nevoia de detaare fa de orice nseamn instituia unei opere. Culmea sau poate nu, literatura negativ afecteaz i influeneaz literatura pozitiv, cea publicat. Sindromul bartleby, care pare i este, dup denumire, o maladie de natur psihologic, este exact acest sindrom al textelor aflate peren n antier, iar autorii lor acuz o lips acut de inspiratie. Absena mplinirii acestor texte este desvrit de ura fa de literatur, un dezgust patologic, o delsare.
n aceast categorie a literaturii negative intr i bibliotecile fantom care apar n jurul bibliotecilor reale. Bibliotecile fantom sunt cele ce adpostesc exact scriiturile lsate de izbelite i urte de autorii lor, cri cumva pierdute, refuzate de edituri, abandonate. Una dintre aceste biblioteci este Bilioteca Brautigan din America.
Exist, evident, o predilecie a postmodernismului pentru aceste opere suspendate i imperfecte, care neag orice canoane legate de ideea de carte. ns conceptul de opera non-finita i are rdcinile nc din perioada renaterii, o ntlnim chiar i la Michelangelo care obinuia, de multe ori, s lase sculpturilor sale o mic suprafa nefinisat (cum e statuia ce-l nfieaz pe David, care nu are cretetul lefuit). Apoi, gustul i magnetismul pe care fragmentarea, informitatea i precaritatea
le exercitau asupra romanticilor, mai apoi paradigma decandentismului care refuza orice abloane sau doctrine deja existente ( un faimos bartleby era chiar Remy de Gourmont). n cele din urm, ironia postmodern i recuperarea parodic a ideii de oper.
Un caz renumit este acela al lui Nikolai Gogol, care era deja faimos pentru alte scrieri cnd a publicat Suflete moarte. Gogol se afla atunci ntr-o fervoare religioas i spera ca ceea ce scrie el s salveze cumva Rusia. Curnd ns, ddu peste un preot care l-a convins c ceea ce nu are legtur direct cu Biserica Ortodox Rus este un mare pcat, astfel c i spuse lui Gogol s-i ard manuscrisul pentru partea a doua din Suflete moarte. Gogol l ascult, i la ora 3 noaptea, pe 24 februarie 1852, i-a aruncat n flcrile emineului manuscrisul. S-a apucat s posteasc, nu a mai mncat nimic i a murit.
Faimoi bartlebies: George Bacovia, care i strig n poezii neputina i disperarea, Kafka, care i-a lsat manuscrisele nepublicate i l-a rugat pe prietenul su, Max Brod, s i le arunce n foc dup moarte (noroc c poetul nu i-a respectat dorina testamentar), Emil Brumaru, care uitndu-se la o coal alb liniat, spera ca acele linii s se ntlneasc undeva n infinit mpreun cu cuvintele pe care s nu fie nevoit s le scrie niciodat, Rimbaud care nu mai scrie nimic dup vrsta de 20 de ani, Stendhal, care a aruncat o mulime de manuscrise i muli alii.