Sunteți pe pagina 1din 6

Teatrul n Grecia antic Teatrul a fost creat de greci n secolul V .Hr.

S-a nscut din serbrile organizate n cinstea zeului Dionis, zeul viei-de-vie, al vinului i al veseliei. Un grup de brbai l reprezentau pe zeu i pe nsoitorii si, satirii, costumai cu blnuri i coarne de ap (tragos), cntnd i dansnd n jurul unui altar. Treptat, din grupul respectiv, numit cor, s-a desprins o persoan, apoi dou, mai multe - actorii - care schimbau replici cu corul. n timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentaiile teatrale (amfiteatre) i s-au scris texte speciale interpretate de actori i cor. Autorii greci au scris tragedii i comedii. Cei mai de seam autori de tragedii au fost Eschil, Sofocle i Euripide, iar cel mai important autor de comedii a fost Aristofan. In Grecia Antica,numai baietii si barbatii erau actori.Ei purtau masti pentru ca publicul sa stie ce rol joacade barbat sau de femeia,de intelept sau de nebun.Teatrele grecesti erau imense,cu pana la 17.000 de locuri.Fetele actorilor erau greu de vazut din ultimele randuri,dar mastile mari si colorate erau usor de recunoscut. Teatrele grecesti erau construite pe coastele dealurilor.Datorita formei lor semicirculare,vocile actorilor se auzeau pane in ultimul rand,chiar daca acestia vorbeau in soapta! Unele reprezentatii durau o zi intrega.Spectatorii isi aduceau perne si covorase pe care le puneau pe scaunele tari de piatra ,iar cand li se facea foame sau sete isi cumparau gustari si vin. Personalul teatrului era inarmat cu niste bete mari,ca sa nu aiba necazuri.Uneori, publicul numeros era atat de impresionat de o piesa,incat incepea sa se revolte.Cateva lovituri viguroase linisteau indata spectatorii! Teatrul a fost creat de greci in secolul V i.Hr. Se stie ca teatrul grec s-a nascut din imnurile - cantate in cor in cinstea lui Dionisos, venerat de tarani ca divinitate ocrotitoare a viilor, livezilor si ogoarelor roditoare. La sarbatorile lui Dionisos, dupa ritualurile ceremoniale menite sa obtina din partea zeului recolte bogate, urmau petreceri cu cantece si dansuri. Cantaretii, purtand masti de tap (care in limba greaca se numeste "tragos", de unde cuvantul "tragedie" "cantecul tapilor", infatisau fapturile legendare de sileni si satiri, prietenii lui Dionisos. Condus de un "corifeu", corul inchina imnuri de lauda, intrerupte de naratiunea unor episoade din viata zeului. Apoi corul s-a impartit in doua semicoruri cantand alternativ, in frunte cu doi corifei care-si dadeau raspunsuri unul altuia. In momentul cand unul din coristi a raspuns corului si corifeilor prin cuvinte atribuite zeului, ca si cand el insusi ar fi fost Dionisos, in acel moment a aparut de fapt primul actor. In timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentatiile teatrale (amfiteatre) si s-au scris texte speciale interpretate de actori si cor. Autorii greci au scris tragedii si comedii. Cei mai de seama autori de tragedii au fost Eschil, Sofocle si Euripide, iar cel mai important autor de comedii a fost Aristofan. In Grecia Antica,numai baietii si barbatii erau actori.ei purtau masti pentru ca publicul sa stie ce rol joaca-de barbat sau de femeia,de intelept sau de nebun.Teatrele grecesti erau imensa,cu pana la 17.000 de locuri.Fetele actorilor reau greu de vazut din ultimele randuri,dar mastile mari si colorate erau usor de recunoscut. Teatrele grecesti erau construite pe coastele dealurilor.Datorita formei lor semicirculare,vocile actorilor se auzeau pane in ultimul rand,chiar daca acestia vorbeau in soapta! Unele reprezentatii durau o zi intrega.Spectatorii isi aduceau perne si covorase pe care le puneau pe scaunele tari de piatra ,iar cand li se facea foame sau sete isi cumparau gustari si vin. Personalul teatrului era inarmat cu niste bete mari,ca sa nu aiba necazuri.Uneori, publicul numeros era atat de impresionat de o piesa,incat incepea sa se revolte.Cateva lovituri viguroase linisteau indata spectatorii!

Corul evolua pe un spatiu semicircular, numit orchestra, iar actorii, pe o estrada inalta cam de un metru. In fundul scenei - un perete de scanduri infatisa fatada unui palat, cu trei usi, prin care isi faceau aparitia actorii. Uneori, peste acest zid de fundal se intindea o panza pe care era pictat un alt decor. Corul reprezenta "vocea poetului", sau glasul constiintei morale ori cetatenesti a publicului. Corul era, asadar, un fel de "actor colectiv"care, prin interventii vorbite si prin dansuri mimice de mare expresivitate, sporea grandoarea si dramatismul spectacolului. Momentele sangeroase ale tragediei erau povestite, niciodata infatisate pe scena. Teatrul prezinta caracteristicile universale ale oricarui ritual religios, explicand relatia dintre om si divinitate, dintre om si lumea materiala, violenta si originile acesteia si incercand sa controleze irationalul si lumea materiala.... Polisul grecesc

Primul popor care vorbeste despre ratiune este poporul grec, el introduce si gandirea logica. Grecii au avut un impact mare asupra evolutiei, ca popor, gandindu-se la sine in mod unitar. Au creat polisuri unindu-se, un polis grecesc insemnand esenta civilizatiei. La un moment dat a aparut concurenta intre polisuri, aceasta concurenta ducand la evolutie, la o creatie mai ampla, astfel se intreceau si doreau sa castige cei mai buni. Cu cat aveau mai multe concursuri castigate, cu atat valoarea polisului crestea.

Sarbatoarea lui Dionisos

Grecii aveau sarbatori si festivaluri pe care le dedicau zeilor. Una dintre acestea ii era dedicata zeului Dionisos. Aceste sarbatori mai erau numite si Sarbatori ale vegetatiei , pentru ca se serbau atunci cand natura revenea la viata, dar tot ele marcau si momentul recoltelor, acestea din urma mai fiind numite si Sarbatoarea vitei de vie , Sarbatoarea vinului . In zilele in care se culegeau roadele pamantului, oamenii se deplasau dansand, cantand, sarbatorind. Cu prilejul acestor sarbatori isi faceau aparitia acoliti ai zeului adica saleni si satiri, ei fiind considerati prieteni ai lui Dionisos.

Cum a aparut teatrul ?

Practic teatrul s-a nascut din cantecele cantate in cor la sarbatoarea Dionisiilor, imnuri ce erau menite sa obtina din partea zeului recolte bogate. Cantaretii purtau masti de tap, adica tragos in limba greaca, de aici tragandu-si numele tragedia. Oamenii aveau un rol bine stabilit dinainte. Toata aceasta miscare mergea spre ideea de teatru.

Corul

Acest sambure originar din care s-a nascut tragedia reprezinta vocea poetului sau glasul constiintei cetatenesti a publicului. Prin cuvintele sale (uneori recitate, alteori cantate), corul dadea explicatii asupra antecedentelor sau asupra faptelor ce urmau sa se desfasoare pe scena. Totodata prin comentarii si prin miscarile sale dansate prin care mima anumite reactii in fata evenimentelor, corul participa afectiv, liric, emotional la actiune deplangandu-i pe eroii dramei sau fericindu-i, aprobandu-i. Uneori corifeul (conducatorul corului) angaja un dialog cu unul dintre personajele tragediei, corul fiind atunci un fel de actor colectiv , care prin interventiile si dansurile sale mimice de mare expresivitate sporea estetica, grandoarea si dramatismul spectacolului.

Corul s-a impartit la un moment dat in doua semicoruri cantand alternativ, avand in frunte doi coridei care-si raspundeau unul altuia. Abia in momentul in care unul din coristi a raspuns corului si corifeilor prin cuvinte atribuite zeului ca si cand el insusi ar fi fost Dionisos, abia atunci a aparut primul actor. Faptul s-a petrecut cand Pisistate tiranul Atenei a organizat primele spectacole teatrale la Atena aproximativ in anul 534 i.Hr.

Acum putem vorbi despre teatru propriu-zis, legenda lui Dionisos fiind inlocuita cu subiecte din trecutul legendar, de asemenea, apar mastile ce reprezentau tipuri umane. Coristii si actorul vor urca pe o scena pentru a fi vazuti de public, iar Eschil va introduce al doilea actor.

Ce spune Aristotel despre Eschil

In Poetica sa, Aristotel subliniaza marile merite ale lui Eschil de a fi introdus cel de-al doilea actor si de a fi micsorat importanta corul. Astfel, Eschil a redus lirismul tragediei, a pus accentul pe dialogul actorilor si a dat tragediei un puternic caracter dramatic.

Viitorul pe scurt

Pe Eschil il urmeaza Sofocle, care introduce cel de-al treilea actor pentru a da mai multa amploare scenelor, diminuand puterea corului care participa din ce in ce mai putin, iar interventiile lui fiind adesea neinsemnante. Aristotel spune ca Sofocle a inventat scenografia si decorurile pictate.

Doar il amintim si pe cel de-al treilea mare tragic atenian, si anume Euripide. Acesta era cu 30 de ani mai tanar decat Sofocle, totusi intre ei a existat o mare rivalitate, de pe urma acestei rivalitati am beneficiat noi pentru ca ne-au ramas lucrari exceptionale si astazi dupa atatia ani.

Grecia antica a fost locul de nastere al teatrului modern. Secolul al V-lea i.Hr., cunoscut si drept Epoca de aur a lui Pericle (dupa marele conducator atenian Pericle), a fost o perioada in care artele, arhitectura si politica au inflorit in Atena, iar arta dramatica era extrem de apreciata.

Chiar cuvantul drama deriva din verbul grecesc "a face", iar forma spectacolului teatral s-a dezvoltat in secolul al Vl-lea I.Hr. din interpretarea figurativa a unor povestiri sau cantece. Se crede ca teatrul a aparut dintr-o traditie corala in care corul canta imnuri de siava zeilor - imnuri care implicau si o anume povestire sau fir epic. Intr-o astfel de ocazie, o conducatoare de cor pe nume Thespis (de unde si atributul "thespian") a iesit din cor si a inceput sa modifice imnurile pentru a le face mai dramatice si mai dinamice.

Corul a ramas o parte esentiala a pieselor grecesti timpurii. Acesta era alcatuit dintr-un grup de observatori care interpretau si comentau actiunea pe masura ce se desfasura, ca si cum audienta nu ar fi putut intelege singura despre ce este vorba. Piesele erau scrise in versuri, alternand interpretarea scenelor cu interventii ale corului. Cu timpul, pe masura ce arta s-a dezvoltat si posibilitatile teatrului erau explorate, corul si-a pierdut din importanta.

Scrierile multora dintre dramaturgii acelei perioade sunt montate in continuare in toata lumea - si in timpul verii, chiar in decorul original pe care il ofera magnificul teatru antic de la Epidaur, ca si cel din Teatrul Herod Atticus din Atena.

Trei scriitori au dominat teatrul aflat in plina dezvoltare in Grecia antica: Eschil, Sofocle si Euripide. Eschil (aprox. 525-456 I.Hr.) a introdus un procedeu dramatic care acum pare simplu, dar care la vremea aceea a revolutionat teatrul: al doilea personaj pe scena. Pana la el, toate piesele fusesera monologuri, povestiri ale unor istorii conform traditiei homerice. in felul acesta, poezia si teatrul au inceput sa se contopeasca.

Eschil s-a bazat pe experienta sa de soldat atenian (de exemplu, a luptat in Batalia de la Maraton din 490 I.Hr.), mai ales in piese precum "Persii" sau "Cei sapte contra Tebei". Cele mai bune scrieri ale sale care au ajuns pana la noi sunt "Prometeu inlantuit", singura parte care ne-a parvenit dintr-o trilogie originala, si "Orestia", o trilogie completa despre familia blestemata a regelui Agamemnon.

INCEARCA: Vezi o piesa de teatru la Epidaur Cei mai multi vizitatori ajung la Epidaur in timpul zilei, cand situl teatrului antic este gol/ cu exceptia turistilor care se plimba prin jur. Decorul natural este spectaculos in orice moment, dar este mult mai bine sa vezi teatrul folosit in felul in care s-a intentionat de la bun inceput, adica pentru reprezentatii dramatice.

Daca esti cazat prin apropiere, in Atena sau in Nafplio, inseamna ca poti asista la spectacolele de teatru din timpul Festivalului Grecesc (www.greekfestival. gr) in iulie si august. Se pun in scena atat piese moderne, cat si clasici ai Antichitatii, iar printre companiile invitate aici exista nume ilustre precum Teatrul National al Greciei sau Teatrul National al Marii Britanii.

Uneori, productiile jucate aici includ si spectacole de opera sau de dans. Biletele pot fi cumparate de la Epidaur sau din Atena, de la casa de bilete a festivalului (Panepistimiou nr. 39, statia de metrou Syntagma). Daca nu dispui de propriul mijloc de transport, nu te ingrijora; spectatorii festivalului pot calatori cu unul dintre autobuzele speciale care fac curse intre Atena si Nafpilo, la bordul carora spiritul festivalului este mereu la cote maxime.

O a doua scena din Epidaur, Micul Teatru Antic din Epidaur (care dateaza din secolul al IV-lea I.Hr.); gazduieste si ea in scena spectacole in timpul festivalului; insa acest teatru este mult mai mic decat cel principal, asa ca trebuie sa te asiguri ca ai cumparat bilete pentru spectacolul pe care vrei sa il vezi.

Unul dintre marii rivali ai lui Eschil a fost Sofocle (aprox. 496-405 I.Hr.), un alt autor de tragedie atenian. Inovatia lui Sofocle a fost introducerea celui de-al treilea personaj In piesele sale si faptul ca a inceput sa minimaiizeze importanta comentariului realizat de cor. Pe scurt, Sofocle voia sa lase actiunea sa vorbeasca de la sine.

Cea mai valoroasa dintre cele sapte mari piese ale sale care au ajuns pana la noi este, fara indoiala, "Oedlp rege", care ar fi fost considerata capodopera tragica indiferent de perioada din istoria teatrului in care ar fi fost scrisa, cu atat mai mult cu cat vorba despre o opera nascuta, practic, odata cu teatrul insusi.

Al treilea autor impresionant al acelei perioade este Euripide (aprox. 480-406 I.Hr), care a creat povestiri mult mai complicate decat predecesorii lui si care si-a lasat personajele sa vorbeasca intr-un mod mult mai natural. Tehnica aceasta i-a atras foarte multe critici, dar a constituit o adevarata revolutie in dezvoltarea teatrului. Printre cele mai cunoscute piese ale lui Euripide de numara "Medeea", "Electra" si "Bacantele", toate continuand sa fie montate si in zilele noastre. Euripide era un exemplu timpuriu de artist ale carui lucrari au devenit si mai populare dupa moartea sa decat fusesera pe vremea in care inca traia.

Dar in vremurile acelea nu se rezuma totul la tragedie. in timpul perioadei de maretie din epoca de aur a Atenei se scriau si o multime de comedii satirice. Un alt atenian, Aristofan (aprox. 450-385 I.Hr.), este cel mai de seama reprezentant al acestui gen de teatru. De obicei, umorul este arta cea mai perisabila, dar piesele lui Aristofan, printre care "Pasarile" si "Broastele" (in care isi parodiaza confratele, pe Euripide), continua sa fie jucate in toata lumea. Cu toate acestea, cea mai cunoscuta comedie a lui Aristofan, a

carei tema a fost imprumutata de nenumarate ori de-a lungul secolelor, este "Lysistrata", in care femeiie refuza sa mai faca dragoste cu sotii lor pana cand acestia nu renunta sa mai porneasca razboaie.

Arta teatrala a fost abordata in vechime cu aceeasi seriozitate cu care este si astazi, si prima lucrare de critica literara, "Poetica", a fost scrisa de Aristotel in secolul al IV-lea I.Hr.