Despre Contabilitate

CAPITOLUL 3
METODA DE CERCETARE A CONTABILITĂŢII
3.1 Noţiuni de bază privind metoda de cercetare a contabilităţii
Fiecare ştiinţă se caracterizează prin obiect şi metodă. Obiectul precizează

fenomenele şi procesele care constituie sfera de preocupare a ştiinţei respective.
Prin definirea obiectului se stabileşte poziţia unei ştiinţe în cadrul sistemului
ştiinţelor. Metoda asigură calea cea mai potrivită prin care se studiază elementele
care constituie obiectul unei ştiinţe. Prin metodă se înţelege modul de a studia, a
cunoaşte, a cerceta obiecte şi fenomene sau modul de a rezolva o anumită
problemă. Obiectul şi metoda unei ştiinţe, determinate odată cu apariţia ştiinţei
respective, se dezvoltă pe măsură ce apar noi fenomene incluse în obiect, care
trebuie investigate prin noi procedee.
Între obiectul şi metoda contabilităţii există relaţii de interdependenţă, de
condiţionare reciprocă, în cadrul cărora obiectul deţine rolul principal; deşi
subordonată obiectului, metoda poate îndeplini un rol activ, identificând noi
fenomene care apar ca urmare a progresului economico - social şi care trebuie
incluse în obiect.
Contabilitatea studiază elementele ce constituie obiectul său de studiu
folosind o serie de tehnici, procedee şi instrumente care reprezintă metode de
cercetare a contabilităţii. Complexitatea obiectului de studiu al contabilităţii
conduce la complexitatea metodei de cercetare. Procedeele înglobate în metoda
contabilităţii sunt adecvate specificului fenomenelor cercetate. La stabilirea acestor
procedee s-a ţinut seama de următoarele caracteristici ale obiectului de studiu al
contabilităţii:
1) dubla reprezentare a patrimoniului, pe de o parte sub aspect economic iar
pe de altă parte sub aspect juridic. Dubla reprezentare determină dubla
înregistrare, respectiv fiecare operaţie economică implică cel puţin două elemente
patrimoniale, se înregistrează în cel puţin două conturi;
2) în contabilitate se pot înregistra numai obiecte, procese, fenomene care se
pot exprima în bani (valoric).
3) în contabilitate se pot înregistra numai operaţii economice care au avut
loc efectiv şi se poate face dovada înfăpturii lor prin documente.
Metoda contabilităţii, la fel ca şi metoda oricărei alte ştiinţe, se foloseşte de

o serie de procedee sau instrumente metodice care se pot grupa astfel:
- procedee generale;
- procedee metodice comune ştiinţelor economice;
- procedee metodice specifice contabilităţii.
Procedeele metodice generale sunt folosite de metoda tuturor ştiinţelor.
Dintre acestea cele mai importante sunt: observarea, înregistrarea, clasificarea,
raţionamentul inductiv şi deductiv, analiza, sinteza şi altele. Fiecare dintre aceste
procedee reprezintă trepte care trebuie parcurse în procesul cunoaşterii. În orice
ştiinţă, procesul cunoaşterii trebuie să înceapă prin observarea fenomenelor care
apoi sunt înregistrate într-un anumit mod; urmează clasificarea fenomenelor după
trăsături şi însuşiri caracteristice; pornind de la însuşirile cunoscute, pe baza
raţionamentului se ajunge la noi judecăţi referitoare la însuşirile fenomenelor
cercetate. În continuare se procedează la analiză, adică la descompunerea
fenomenelor în părţile lor componente în scopul cunoaşterii structurii interne şi
legilor care le guvernează; ulterior prin sinteză are loc reconstituirea fenomenului
analizat.
Procedeele metodice comune ştiinţelor economice sunt documentele,
evaluarea, calculaţia şi inventarierea.
- documentele sunt acte scrise în care se consemnează operaţiile economice
privind mişcarea elementelor patrimoniale. Nici o operaţie economică nu poate fi
înregistrată în contabilitate în absenţa documentului justificativ. Prin documente se
demonstrează înfăptuirea operaţiunilor economice, se verifică justeţea şi legalitatea
acestora, se asigură controlul gestionar privind mijloacele materiale şi băneşti şi
respectarea disciplinei contractuale.
- evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi montare cu
ajutorul preţurilor. Datele consemnate în documente, exprimate în etalon natural
(cantitativ) sunt exprimate în bani pentru a fi posibilă astfel înregistrarea în conturi
şi centralizarea cu ajutorul balanţelor de verificare şi bilanţului.
- calculaţia se referă la operaţiuni aritmetice simple (adunări, înmulţiri,
scăderi) prin care se calculează totalul valoric al unui document de evidenţă, se
stabilesc rulajele şi soldurile finale, se determină salariile şi ajutoarele materiale;
de asemenea, calculaţia se referă la operaţiuni complexe cum ar fi calculaţia
costului efectiv al producţiei, obţinerea unor indici şi indicatori folosiţi atât de
contabilitate cât şi de alte ştiinţe economice.
- inventarierea este determinată de faptul că pe parcursul unei perioade de
gestiune, datorită unor cauze obiective sau subiective, o serie de operaţii
economice nu pot fi înregistrate în contabilitate (acţiunea factorilor naturali care
conduce la perisabilităţi, dispariţia unor bunuri prin delapidări, distrugeri, furturi,
consemnarea eronată în evidenţă a unor operaţiuni economice). Prin inventariere se
descoperă neconcordanţa dintre datele înregistrate în conturi (scriptic) şi realitatea
de pe teren (faptic). Pe baza constatărilor la care s-a ajuns în urma inventarierii, se
fac rectificările necesare în conturi, restabilindu-se astfel concordanţa între scriptic
şi faptic.
Procedeele metodice specifice contabilităţii se folosesc numai de metoda
contabilităţii şi au fost construite pe baza celor trei caracteristici menţionate
anterior. Din această categorie fac parte: bilanţul, contul şi balanţa de verificare.
62
BILAN| INI|IAL
ACTIVE PASIVE
DOCUMENTE EVALUAREA DOCUMENTE EVALUAREA
C C
A A
L CONT "A" CONT "B" CONT "X" CONT "Y" L
C C
U EXISTENT MICŞORĂRI EXISTENT MICŞORĂRI EXISTENT MICŞORĂRI EXISTENT MICŞORĂRI U
CREŞTERI CREŞTERI CREŞTERI CREŞTERI L
L
A A
Ţ Ţ
I I
A A
BALANŢA DE VERIFICARE
EXISTENT DE EXISTENT DE
ACTIVE PASIVE
INVENTARIEREA
BILAN| FINAL
ACTIVE PASIVE
Fig. 3.1 Leg[tura între procedeele metodei contabilităţii

63
Bilanţul este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii cu
ajutorul căruia se transpune în practică principiul dublei reprezentări a
patrimoniului. Bilanţul prezintă situaţia patrimoniului la un moment dat. Datele
înscrise în bilanţ rezultă prin centralizarea datelor înregistrate în conturi. Analiza
bilanţului reliefează situaţia economică şi financiară a unei unităţi patrimoniale,
relaţiile cu alte unităţi, cu instituţiile statului, cu persoane fizice. Datele prezentate
prin bilanţ pot fi generalizate în profil teritorial sau pe verigi ale economiei
naţionale.
Contul asigură înregistrarea operativă a modificărilor patrimoniale
determinate de operaţiunile economice. În contabilitate se deschide câte un cont
pentru fiecare element de active, pasive, procese economice. Între conturi se
stabilesc legături reciproce ca urmare a aplicării principiului dublei înregistrări;
există de asemenea legături între conturi şi bilanţ: conturile se deschid pe baza
bilanţului iar situaţia finală din conturi este preluată în bilanţ. Conturile prezintă
pentru elementele pe care le reflectă nu numai situaţia la un moment dat, ci şi
modificările (creşteri, scăderi) care au loc pe parcursul unei perioade de gestiune.
Balanţa de verificare realizează legătura dintre conturi şi bilanţ. Prin
balanţele de verificare se asigură exactitatea înregistrării operaţiunilor economice
în conturi, ceea ce permite respectarea principiului dublei înregistrări.
Între procedeele metodei contabilităţii există o interdependenţă, o
completare reciprocă, ceea ce permite cunoaşterea amănunţită a proceselor şi
fenomenelor ce formează obiectul contabilităţii (fig. 3.1).
3.2 Documentele de evidenţă economică
3.2.1 Noţiunea, importanţa, structura, tipizarea, clasificarea şi

regulile de întocmire a documentelor
Una dintre caracteristicile importante ale contabilităţii constă în faptul că

aceasta este ,,documentată“. Aceasta înseamnă că orice operaţie economică,
înainte de a fi înregistrată în contabilitate, trebuie să fie consemnată în documente
de evidenţă economică anume concepute pentru fiecare fel de operaţie economică.
Documentele de evidenţă sunt acte scrise în care se consemnează
fenomenele şi procesele economice care se produc în unităţile patrimoniale.
Din punct de vedere metodic, documentele fac parte din categoria procedeelor
metodice comune ştiinţelor economice.
Documente de evidenţă se consideră a fi şi actele ocazionate de exercitarea
funcţiei organizatorice şi administrative în întreprinderi, organizaţii economice,
instituţii etc.
Documentele trebuie să fie întocmite în cel mai scurt timp de la producerea
operaţiilor economice astfel încât contabilitatea să reflecte exact şi operativ
activitatea desfăşurată.
Importanţa documentelor pentru evidenţa economică, în general, şi pentru
contabilitate, în special, este demonstrată de următoarele aspecte:
64
- conţin informaţiile privind cantitatea şi calitatea activităţii desfăşurate - pe
baza lor conducerea poate efectua analize şi fundamenta deciziile privind
activitatea curentă. Trebuie menţionat faptul că informarea direct din documente
are un caracter oarecum limitat, deoarece documentele sunt numeroase şi limitate
la operaţia la care se referă. Documentele îşi sporesc valoarea informativă dacă
sunt centralizate, grupate, sistematizate în cadrul diferitelor forme de evidenţă
economică, în primul rând în contabilitate;
- reprezintă suportul legal pentru înregistrările efectuate în contabilitate -
nici o operaţie economică nu poate fi înregistrată în contabilitate dacă nu s-a
întocmit anterior documentul corespunzător. Documentele de evidenţă sunt
întocmite de persoane autorizate, conform sarcinilor de serviciu pe care acestea le
au, ceea ce atrage răspunderea pentru consecinţele activităţilor declanşate pe baza
lor;
- au valoare juridică - agenţii economici intră în relaţii cu alţi agenţi
economici sau cu persoane fizice conform unor documente în care se prevăd
drepturile şi obligaţiile părţilor. În caz de litigiu, documentele de evidenţă
constituie un mijloc de probă prin care se fundamentează hotărârile instanţelor de
judecată.
- fac legătură între formele evidenţei economice - informaţiile cuprinse în
documentele de evidenţă economică sunt preluate pentru înregistrare şi prelucrare
de mai multe forme ale evidenţei economice;
- sunt folosite în activitatea de control financiar şi de gestiune, atât de
organele specializate din cadrul unităţii, cât şi de cele din afara lor, pentru a
verifica legalitatea şi eficienţa activităţii economice desfăşurate.
Documentele de evidenţă economică au structură obligatorie, respectiv din
conţinutul lor trebuie să facă parte rubrici, coloane, informaţii, astfel:
- antetul este alcătuit din denumirea, adresa, codul fiscal, telefon/fax şi alte
informaţii de identificare a unităţii patrimoniale care a întocmit documentul.
Acesta se înscrie de regulă în colţul din stânga sus al documentului. Dacă
documentul este întocmit de o secţie sau de un atelier din cadrul unităţii, numele
acestora poate fi inclus în antet;
- denumirea documentului este stabilită în funcţie de natura operaţiunii
înregistrate; se înscrie de regulă la mijlocul documentului, în partea de sus. De
exemplu: ,,Factură“, ,,Bon de consum“, ,,Chitanţă“ etc.;
- elemente de identificare a agentului economic ,,partener“ sau persoanei
fizice implicate în operaţia consemnată;
- conţinutul operaţiei - se descrie pe scurt natura operaţiei efectuate;
- date cantitative şi valorice;
- semnături, de obicei în partea de jos a documentului, ale persoanelor care
au întocmit sau verificat documentul precum şi a conducătorului unităţii care a
aprobat efectuarea operaţiunii;
- numărul şi data documentului atribuite de registratura unităţii.
Documentele de evidenţă economică trebuie întocmite clar şi exact, cu
respectarea regulilor elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. Astfel,
documentele de evidenţă economică se completează cu pix negru sau albastru, cu
65
cerneală de aceeaşi culoare sau cu ajutorul echipamentelor de imprimat. Nu este
permisă completarea documentelor cu creion negru. Atunci când documentele de
evidenţă economică se întocmesc în mai multe exemplare este necesar ca pe
fiecare să existe acelaşi text, cu precizarea numărului de exemplare.
Întocmirea documentelor de evidenţă economică trebuie să fie cât mai
exactă. Dacă în anumite situaţii s-a greşit la înscrierea textului sau cifrelor, se poate
folosi ,,ştersul contabil“. Aceasta înseamnă că textul sau suma greşită se taie cu o
linie astfel încât să se poată citi suma sau textul înscrise eronat; se scrie apoi
deasupra textul sau suma corectă, de regulă cu pix sau cerneală roşie, iar în dreptul
corecturii, se înscrie formula ,,corectat de mine“, urmată de semnătura celui care a
corectat eroarea. Pentru anumite documente (facturi, chitanţe, cecuri, ordine de
plată) greşelile nu pot fi corectate prin procedura de mai sus fiind necesară
anularea şi întocmirea de noi documente.
Pentru a asigura un conţinut unitar şi pentru a facilita completarea şi
utilizarea documentelor de evidenţă economică, Ministerul Finanţelor Publice
coordonează acţiunea de tipizare a documentelor. Prin tipizare se înţelege
stabilirea unor formulare de documente unitare, pentru fiecare tip de operaţie în
parte. Prin tipizare s-au stabilit unele elemente referitoare la fiecare document, cum
ar fi: forma, mărimea, textul scris invariabil şi spaţiile libere pentru textul variabil.
Tipizarea este o preocupare continuă, determinată de necesitatea actualizării
conţinutului documentelor în raport de modificările din legislaţie şi pentru a uşura
folosirea tehnicii moderne de calcul.
Unele documente tipizate au caracter general, fiind folosite de toţi agenţii
economici, indiferent de ramura din care fac parte. Pentru identificarea acestor
documente se foloseşte, pe lângă denumire, un cod numeric. De exemplu,
,,Bonul de consum“ are codul 14-3-4, ,,Registrul de casă“ are codul 14-4-7 etc.
Alte documente tipizate sunt specifice anumitor ramuri sau subramuri
economice. Pentru identificarea acestora, înaintea codului numeric se află o literă
care precizează ramura în care se utilizează.
Clasificarea documentelor de evidenţă economică se poate face după mai
multe criterii, astfel:
a. după natura activităţilor economice consemnate:
- documente pentru imobilizări corporale: fişa de evidenţă, bonul de
mişcare, registrul numerelor de inventar;
- documente pentru stocuri: bonul de consum, fişa limită de consum,
nota de recepţie şi constatare de diferenţe;
- documente privind salariile: statul de salarii, lista de avans
chenzinal;
- documente privind mijloacele băneşti: chitanţa, extrasul de cont,
ordinul de plată;
- documente de contabilitate generală: nota de contabilitate, jurnalul
pentru vânzări, fişe de cont;
- documente administrative întocmite de organele de conducere:
rapoarte, dări de seamă, procese verbale.
66
b. după funcţia pe care o îndeplinesc:
- documente de dispoziţie prin care se transmite ordinul de a se
efectua o operaţiune economică şi se dau indicaţiile necesare pentru
efectuarea ei. De exemplu: comanda, dispoziţia de livrare. Aceste
documente nu demonstrează executarea operaţiei economice şi de
aceea nu pot fi utilizate pentru înregistrări în contabilitate;
- documente justificative fac dovada executării operaţiunii
economice şi de aceea se mai numesc documente de execuţie. De
exemplu: chitanţa, bonul de predare, transfer, restituire, lista de
avans chenzinal. Aceste documente sunt utilizate pentru înregistrarea
operaţiunilor economice în contabilitate;
- documente mixte sunt în acelaşi timp documente de dispoziţie şi
documente justificative (de execuţie). De exemplu bonul de consum
de materiale conţine ordinul dat pentru eliberarea de materii prime
(dispoziţie către magazioner) şi totodată atestă efectuarea eliberării
materiilor prime (execuţie).
c. după locul unde se întocmesc, documentele pot fi:
- documente interne se întocmesc în cadrul unităţii economice şi
consemnează operaţii economice cu privire la activitatea acesteia.
Unele din aceste documente sunt folosite numai în compartimentele
interne, iar altele sunt folosite şi de alţi agenţi economici (chitanţe,
cecuri, ordine de plată);
- documente externe provin de la alţi agenţi economici, bănci sau
persoane fizice şi se referă la relaţiile stabilite cu aceştia. De
exemplu, extrasul de cont primit de la bancă sau factura primită de la
furnizorul de materii prime.
d. după numărul de operaţii ce le cuprind şi prioritatea consemnării
operaţiunilor:
- documente primare se referă la o singură operaţie consemnată în
momentul şi la locul înfăptuirii ei. De exemplu, bonul de consum,
nota de predare, chitanţa. Zilnic, în cadrul multor unităţi economice,
se întocmesc zeci sau sute de documente primare;
- documente centralizatoare grupează şi cumulează date din
documente primare de acelaşi fel. De exemplu, centralizatorul
consumurilor de materiale, centralizatorul statelor de salarii.
Întocmirea acestor documente permite ca pentru acelaşi fel de
operaţiuni să se efectueze o singură înregistrare în contabilitate.
e. după regimul de utilizare:
- documente cu regim special sunt utilizate conform unor dispoziţii
legale care precizează expres modul de completare, circulaţie şi
păstrare. De exemplu, chitanţa, cecul, factura. Astfel de documente
se referă îndeosebi la operaţiunile băneşti sau la vânzarea
produselor, lucrărilor, serviciilor. Cerinţele impuse de dispoziţiile
legale se referă la: numerotare, parafare, şnuruire, sigilare,
67
certificarea numărului de exemplare. Pentru aceste documente, se
organizează o evidenţă specială.
- documente fără regim special sunt utilizate cu respectarea unor
norme generale de întocmire, circulaţie, păstrare. Ele sunt
documente comune, obişnuite, utilizate fără a exista restricţii în
privinţa gestionării lor.
3.2.2 Verificarea, circulaţia şi păstrarea documentelor
Dată fiind importanţa documentelor de evidenţă economică pentru

fundamentarea deciziilor, analiză, control, este necesară asigurarea exactităţii
datelor pe care acestea le cuprind. De aceea, înainte de a fi trimise în fluxul
informaţional, deci înainte ca pe baza lor să fie declanşate anumite activităţi sau să
se efectueze înregistrări în contabilitate, documentele de evidenţă trebuie
verificate.
Verificarea documentelor se poate face din trei puncte de vedere: verificare
de formă, verificare cifrică şi verificare de fond.
Verificarea de formă (vizuală) a documentelor se referă la modul cum a
fost întocmit documentul şi anume:
- folosirea documentului tipizat adecvat naturii operaţiunii consemnate;
- completarea tuturor rândurilor şi coloanelor, eventual spaţiile neutilizate
sunt barate pentru a nu fi completate ulterior;
- prezenţa semnăturilor persoanelor responsabile de întocmirea
documentelor şi aprobarea operaţiunilor;
- existenţa aceluiaşi număr de ordine în cazul documentelor întocmite în mai
multe exemplare;
- existenţa unor ştersături sau corecturi neregulamentare.
Verificarea de formă este efectuată de regulă de persoana care semnează pentru
control şi depune a doua semnătură pe document, dar greşeli de acest fel pot fi
sesizate şi de alte persoane care primesc documentul şi acţionează pe baza lui.
Verificarea cifrică (aritmetică) constă în verificarea corectitudinii
calculelor efectuate conform documentelor de evidenţă. De asemenea, verificarea
cifrică se referă la verificarea preluării exacte a cantităţilor, preţurilor sau tarifelor
folosite.
Verificarea de fond (în conţinut) este efectuată de persoane cu o bună
pregătire profesională, buni cunoscători ai legislaţiei şi buni cunoscători ai
activităţii unităţii patrimoniale. În general, verificarea de fond depăşeşte sfera de
cuprindere a documentului şi se extinde asupra operaţiei descrise în document.
Verificarea de fond se referă la următoarele aspecte:
- realitate - se verifică dacă operaţia economică descrisă în document a avut
loc cu adevărat;
- legalitatea - se determină prin raportarea operaţiei descrise la legislaţia
economică, actele normative elaborate la nivel naţional sau departamental,
instrucţiuni sau hotărâri ale consiliului de administraţie;
68
- necesitatea - se apreciază dacă operaţia consemnată corespunde intereselor
activităţii desfăşurate de agentul economic;
- oportunitatea - se stabileşte dacă operaţia a fost efectuată la momentul
potrivit;
- eficienţa - se verifică dacă operaţia cuprinsă în document are ca efect
creşterea eficienţei sau, dimpotrivă, produce pierderi.
Verificarea de fond se poate efectua astfel:
• înainte ca operaţia descrisă să se fi produs, verificarea fiind un
atribut al conducătorului compartimentului financiar-contabil sau al unui
delegat al acestuia; în acest caz, verificarea poartă numele de ,,Control
financiar preventiv“;
• ulterior producerii operaţiei economice, caz în care se numeşte
,,Control ulterior“ (postoperativ sau de gestiune).
Circulaţia documentelor reprezintă drumul parcurs de documente, din
momentul întocmirii şi până la arhivare. Astfel, după ce documentele au fost
întocmite şi verificate, ele parcurg un traseu bine stabilit trecând pe la diferite
compartimente interne, eventual având un traseu extern.
Circulaţia documentelor depinde de natura operaţiei consemnate şi este
distinctă pentru fiecare fel de document. Drumul sau circuitul parcurs de document
trebuie să cât mai scurt şi direct astfel încât documentul să ajungă în cel mai scurt
timp la cei care vor acţiona pe baza lui.
Raţionalizarea circulaţiei documentelor este o problemă importantă a
fiecărui agent economic şi reprezintă o sarcină a compartimentului financiar
contabil. Pentru raţionalizarea circulaţiei documentelor se întocmeşte câte un
grafic de circulaţie pentru fiecare document, în care se precizează: compartimentul
în care s-a întocmit documentul, persoana care a întocmit documentul, termenele
de executare, compartimentele către care se transmit, modalităţi de verificare.
Graficele de circulaţie a documentelor sunt realizate folosind diferite tehnici de
reprezentare grafică: scheme logice, scheme pe orizontală, scheme pe verticală,
fiecare din acestea folosind simboluri specifice pentru fiecare operaţiune în parte
(creare, semnare, verificare, adăugare de date, arhivare).
Clasarea este operaţia de ordonare a documentelor după anumite criterii,
astfel încât ulterior să poată fi găsite cu uşurinţă atunci când este necesar. În
practică, se folosesc mai multe criterii de clasare a documentelor:
- după natura operaţiei economice - documentele se grupează în dosare
distincte pentru mijloace fixe, mijloace băneşti, stocuri, salarii, decontări;
- cronologic - documentele se grupează în ordinea datei de întocmire sau de
înregistrare;
- alfabetic - documentele sunt ordonate în funcţie de denumirea
întreprinderilor sau compartimentelor la care se referă;
- geografic - documentele se ordonează după zona sau localitatea în care se află
agenţii economici parteneri.
Păstrarea documentelor este necesară după ce documentele de evidenţă
economică şi-au îndeplinit rolul şi se poate realiza astfel:
69
- în cursul anului, în arhiva curentă care se organizează în cadrul
compartimentelor funcţionale (contabilitate, financiar, comercial); documentele de
casă şi unele documente contabile (fişe de cont, facturi, jurnale, balanţe de
verificare) se păstrează în spaţii special amenajate;
- după expirarea perioadei de gestiune (la sfârşitul anului), documentele se
predau de fiecare compartiment pentru păstrare în arhiva generală a agentului
economic. Organizarea arhivei este o obligaţie a conducerii administrative şi a
celei financiar-contabile şi impune amenajarea unui spaţiu distinct, dotat
corespunzător.
Regulile privind organizarea arhivei sunt stabilite de Ministerul Finanţelor
Publice şi se referă la: amplasament, securitate, condiţii de păstrare, gestionarea
documentelor de persoane competente.
Pentru a avea o evidenţă exactă a documentelor aflate în păstrare, arhivarul
completează un registru în care se menţionează: denumirea documentului arhivat,
codul, data intrării, încăperea, raftul, data ieşirii şi numele persoanei care a solicitat
documentul.
Documentele depuse se pot consulta, la sediul arhivei, cu aprobarea
conducătorului unităţii. Scoaterea documentelor din arhivă nu este permisă decât
în cazuri cu totul speciale, cu aprobarea conducerii unităţii, la solicitarea
instanţelor de judecată sau organelor de control financiar. În acest caz, în locul
documentului scos din arhivă, se depune un proces-verbal, care precizează
conţinutul documentului, motivul pentru care a fost scos din arhivă, perioada şi
beneficiarul.
În situaţia în care s-au pierdut documente din arhivă, este necesară
reconstituirea acestora, eventual de aceleaşi persoane care le-a întocmit iniţial.
Documentele sunt păstrate în arhivă o anumită perioadă, care diferă în raport
de specificul documentelor. Unele documente se păstrează până la 10 ani, iar altele
o perioadă mai îndelungată (evidenţa personalului, salarii, achiziţionarea de
imobilizări etc.) după norme stabilite de Ministerul Finanţelor Publice sau de
ministerele coordonatoare ale ramurilor economice.
După expirarea termenului de păstrare, documentele se distrug, eventual
sunt predate agenţilor economici care colectează materiale recuperabile şi
refolosibile. Unele documente care pot avea importanţă deosebită, eventual
istorică, se predau arhivelor statului, care sunt organizate ca instituţii publice în
fiecare judeţ.
3.3 Bilanţul contabil
3.3.1 Bilanţul contabil - instrument de sistematizare a informaţiei

contabile şi model privind situaţia patrimoniului
Contabilitatea este singura formă a evidenţei economice care reflectă

întreaga activitate economică a unităţilor patrimoniale asigurând informaţiile
necesare conducerii pentru fundamentarea deciziilor. Amplificarea activităţii
70
economico - sociale, apariţia marilor întreprinderi industriale, dezvoltarea
transporturilor şi comunicaţiilor au condus la creşterea cantităţii şi diversităţii
informaţiilor contabile. În aceste condiţii, pentru a putea fi utilizate în conducerea
activităţii economice, informaţiile contabile trebuie grupate, sistematizate,
generalizate.
Din necesităţi practice, dar şi prin contribuţia a numeroşi reprezentanţi ai
gândirii contabile, contabilitatea a creat o serie de posibilităţi de sistematizare şi
generalizare a informaţiilor contabile, dintre care cel mai important procedeu a
primit numele de BILANŢ.
Expresia de bilanţ, provine de la cuvintele latineşti ,,bi“ şi ,,lanx“, care
înseamnă balanţă cu două talere egale. Din punct de vedere grafic bilanţul se
prezintă ca un tabel cu două părţi prin care se concretizează principiul dublei
reprezentări a patrimoniului:
- într-o parte a bilanţului este înscris patrimoniul privit sub forma sa
concretă (fizică, materială, economică) respectiv sub formă de active
imobilizate şi active circulante;
- în cealaltă parte a bilanţului este înscris patrimoniul privit sub forma sa
abstractă (sursa, provenienţa, aspectul juridic) respectiv sub formă de
capitaluri şi datorii.
Întrucât bilanţul înfăţişează acelaşi lucru şi anume patrimoniul privit din
două puncte de vedere, cele două părţi ale bilanţului, sub aspect valoric, sunt egale,
ceea ce în contabilitate poartă numele de egalitate bilanţieră.
Bilanţul este un procedeu specific, utilizat numai de metoda contabilităţii
întrucât a fost conceput pornind de la principiul fundamental al contabilităţii -
principiul dublei reprezentări a patrimoniului.
Bilanţul sistematizează şi generalizează informaţia contabilă; el reprezintă o
amplă lucrare de sinteză care necesită un mare volum de muncă şi experienţă în
munca practică de contabilitate.
Bilanţul este grefat pe o anumită unitate patrimonială (agent economic sau
instituţie publică) şi prezintă situaţia patrimoniului la un moment dat. De obicei,
bilanţul se întocmeşte la sfârşitul anului (închiderea exerciţiului financiar), sau
oricând este nevoie (faliment, fuziuni, divizări).
Bilanţul prezintă situaţia economico - financiară a unităţii patrimoniale
pentru care a fost întocmit; el permite efectuarea unor analize pe baza cărora se pot
lua decizii privind îmbunătăţirea activităţii desfăşurate.
La întocmirea bilanţului, se foloseşte obligatoriu etalonul valoric sau
bănesc, ceea ce permite ca informaţiile din bilanţurile agenţilor economici să poată
fi generalizate pe activităţi şi ramuri ale economiei naţionale, precum şi în profil
teritorial (comune, oraşe, judeţe).
Bilanţul se întocmeşte folosind formulare speciale, elaborate şi tipizate de
Ministerul Finanţelor Publice, distribuite prin structurile judeţene ale finanţelor
publice. La completarea formularelor de bilanţ, trebuie respectate instrucţiunile de
întocmire elaborate, de asemenea, de Ministerul Finanţelor Publice.
71
În mod convenţional, având în vedere caracteristicile elementelor conţinute,
cele două părţi ale bilanţului, au fost denumite astfel:
- partea stângă a bilanţului se numeşte ACTIV întrucât în această parte
patrimoniul este reflectat sub aspectul formei concrete (active imobilizate
şi active circulante); denumirea ACTIV provine de la trăsăturile
elementelor conţinute şi anume de la faptul că acestea sunt într-o
continuă mişcare, dinamice, active, se transformă (bani!materii
prime!cheltuieli de exploatare!produse finite!clienţi!bani).
- partea dreaptă a bilanţului se numeşte PASIV întrucât în această parte

patrimoniul este reflectat sub aspectul provenienţei (capitaluri şi
datorii); denumirea PASIV provine de la trăsăturile elementelor
conţinute: ele sunt lente, relativ statice, pasive, se modifică la anumite
intervale de timp, în special ca urmare a modificărilor care au loc în
activul bilanţului.
Privit sub aspect didactic, bilanţul este structurat astfel:
Unitatea.....
BILANŢ CONTABIL
Întocmit la data de ...........
ACTIV PASIV
I Active imobilizate I Capitaluri
II Active circulante II Datorii
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
În practică, bilanţul este structurat pe grupe de elemente patrimoniale astfel:
Unitatea.....
BILANŢ CONTABIL
Întocmit la data de ...........
ACTIV PASIV
I Active imobilizate I Capitaluri proprii
II Active circulante II Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
III Conturi de regularizare şi asimilate III Datorii
IV Prime privind rambursarea obligaţiunilor IV Conturi de regularizare şi asimilate
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
În bilanţ, patrimoniul unităţii este prezentat sistematic pe trei trepte astfel:

- treapta I-a - sistematizarea se realizează după cele două părţi ale
bilanţului, activul şi pasivul, ceea ce înseamnă concretizarea principiului dublei
reprezentări a patrimoniului;
- treapta a II-a - sistematizarea se face pe grupe de activ sau de pasiv, câte
patru în fiecare parte a bilanţului (vezi structura practică a bilanţului);
72
- treapta a III-a - sistematizarea se face pe posturi bilanţiere; în funcţie de
complexitatea ei, fiecare grupă de activ sau de pasiv cuprinde unul sau mai multe
posturi bilanţiere; la rândul lui, fiecare post bilanţier cuprinde unul sau mai multe
elemente patrimoniale.
În bilanţ, nivelul elementelor patrimoniale, respectiv posturilor bilanţiere se
prezintă la două momente: la închiderea exerciţiului financiar precedent şi la
închiderea exerciţiului financiar curent.
Sub aspectul informaţiilor furnizate de elementele conţinute, bilanţul
prezintă o importanţă economică şi juridică:
- importanţa economică se referă la nivelul elementelor patrimoniale
necesare pentru desfăşurarea activităţii: ,,Construcţii“, ,,Materii prime“,
,,Conturi la bănci în lei“, ,,Capital social“, ,,Rezerve“;
- importanţa juridică se referă la relaţiile cu alţi agenţi economici, cu
statul, cu persoane fizice: ,,Clienţi“, ,,Debitori diverşi“, ,,Decontări cu
acţionarii/asociaţii privind capitalul“, ,,Furnizori“, ,,Impozitul pe profit“,
,,Personal - salarii datorate“.
Unele posturi bilanţiere furnizează informaţii importante numai sub aspect
economic, iar altele atât sub aspect economic cât şi sub aspect juridic.
Bilanţul prezintă nu numai situaţia activelor şi surselor patrimoniale la un
moment dat, ci şi rezultatele activităţii desfăşurate cu ajutorul postului bilanţier
,,Profit şi pierdere“ aflat în pasivul bilanţului.
Bilanţul poate fi considerat o contabilitate privită la un moment dat; el
surprinde situaţia patrimonială în mod static, sub aspectul nivelului posturilor
bilanţiere la data întocmirii lui. Din bilanţ nu rezultă modificările (creşteri sau
micşorări) care au avut loc pe parcursul perioadei de gestiune şi au condus la
nivelul respectiv.
Bilanţul se întocmeşte pe baza datelor din contabilitate; buna organizare a
contabilităţii şi exactitatea datelor înregistrate în contabilitate conduce la
întocmirea unui bilanţ de calitate, care reflectă veridic situaţia patrimonială a unui
agent economic.
Conform legii, până la un anumit termen, bilanţul anual al agenţilor
economici trebuie depus pentru verificare şi aprobare la instituţiile locale ale
finanţelor publice. Prin instituţia ,,Registrului Comerţului“ , bilanţul este publicat
în ,,Monitorul Oficial“, eventual într-o formă simplificată.
3.3.2 Modificări provocate de operaţiile economice asupra bilanţului
Bilanţul reflectă situaţia patrimonială la un moment dat, de obicei la sfârşitul

unei perioade de gestiune (la sfârşitul anului). Pe parcursul perioadei de gestiune
au loc însă numeroase operaţiuni economice (încasări, plăţi, aprovizionări cu
stocuri, vânzări de produse finite, înregistrarea amortizării imobilizărilor etc.) care
determină modificarea patrimoniului, ceea ce înseamnă că ele afectează cel puţin
două posturi bilanţiere.
73
Pentru a demonstra modul în care operaţiunile economice determină
modificarea posturilor bilanţiere, se consideră un bilanţ iniţial simplificat, astfel:
Activ Bilanţ iniţial Pasiv
1. Construcţii 140.675.000 1. Capital social 77.425.000
2. Creanţe imobilizate 60.000.000 2. Rezerve 14.500.000
3. Materii prime 25.600.000 3. Furnizori 88.450.000
4. Produse finite 12.425.000 4. Impozitul pe profit 16.580.000
5. Conturi la bănci în lei 9.600.000 5. Impozitul pe salarii 30.820.000
6. Casa în lei 6.750.000 6. Credite bancare pe termen scurt 134.555.000
7. Clienţi 104.620.000 7. Creditori diverşi 3.600.000
8. Debitori diverşi 6.260.000
TOTAL ACTIV 365.930.000 TOTAL PASIV 365.930.000
După modul în care afectează bilanţul, operaţiunile economice se pot împărţi

în patru categorii:
I. Operaţiuni economice care determină modificări de structură în activul
bilanţului; în urma acestor operaţiuni, creşte un post bilanţier de activ şi, în acelaşi
timp şi cu aceeaşi sumă, scade un alt post bilanţier de activ. În aceste condiţii,
volumul bilanţului (totalul activului şi totalul pasivului) nu se modifică, păstrându-
se egalitatea bilanţieră.
Se consideră următoarea operaţiune economică: prin casierie se încasează
suma de 2.120.000 lei de la clienţi reprezentând contravaloarea bunurilor expediate
anterior. În urma acestei operaţiuni, creşte numerarul din casieria întreprinderii,
respectiv postul bilanţier de activ ,,Casa în lei“ de la 6.750.000 lei la 8.870.000 lei;
în acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, scad activele în decontare (creanţele), respectiv
postul bilanţier de activ ,,Clienţi“ de la 104.620.000 lei la 102.500.000 lei.
Bilanţul întocmit după această operaţiune se prezintă astfel:
Activ Bilanţ 1 Pasiv
Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ iniţial) se constată că

operaţiunea a produs modificări numai în activul bilanţului. Întrucât postul
bilanţier de activ ,,Casa în lei“ a crescut şi un alt post bilanţier de activ ,,Clienţi“ a
scăzut, în acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, totalul activului (volumul bilanţului) nu
s-a schimbat.
Dacă se efectuează următoarele notaţii:
A - Activul bilanţului,
P - Pasivul bilanţului,
+x - valoarea creşterii,
- x - valoarea scăderii,
74
atunci primul tip de modificare bilanţieră se poate prezenta sub formă de
ecuaţie, astfel:
A+x-x=P
unde:
+ x (A) - ,,Casa în lei“
- x (A) - ,,Clienţi“
II. Operaţiuni economice care determină modificări de structură în pasivul
bilanţului; în urma acestor operaţiuni creşte un post bilanţier de pasiv şi, în acelaşi
timp şi cu aceeaşi sumă, scade un alt post bilanţier de pasiv. În aceste condiţii,
volumul bilanţului (totalul activului şi totalul pasivului) nu se modifică, păstrându-
se egalitatea bilanţieră.
Se consideră următoarea operaţiune economică: se majorează capitalul
social cu suma de 10.500.000 lei pe seama rezervelor constituite anterior. În urma
acestei operaţiuni, creşte postul bilanţier de pasiv ,,Capital social“ de la 77.425.000
lei la 87.925.000 lei; în acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, scade postul bilanţier
,,Rezerve“ de la 14.500.000 lei la 4.000.000 lei.
Bilanţul întocmit după această operaţiune, se prezintă astfel:
Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ 1) se constată că operaţiunea a

produs modificări numai în pasivul bilanţului. Întrucât postul bilanţier de pasiv
,,Capital social“ a crescut şi un alt post bilanţier de pasiv ,,Rezerve“ a scăzut, în
acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, totalul pasivului (volumul bilanţului) nu s-a
schimbat.
Al doilea tip de modificare bilanţieră se prezintă sub formă de ecuaţie,
astfel:
A=P+x-x
unde:
+ x (P) - ,,Capital social“
- x (P) - ,,Rezerve“
III. Operaţiuni economice care determină modificări de volum în sensul

creşterii în ambele părţi ale bilanţului; în urma acestor operaţiuni creşte un post
bilanţier de activ şi, în acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, creşte un post bilanţier de
75
pasiv. În aceste condiţii, creşte totalul activului şi totalul pasivului, deci volumul
bilanţului, păstrându-se egalitatea bilanţieră.
Se consideră următoarea operaţiune economică: se înregistrează
aprovizionarea cu materii prime de la furnizori în valoare de 5.000.000 lei. În urma
acestei operaţiuni, creşte postul bilanţier de activ ,,Materii prime“ de la
25.600.000 lei la 30.600.000 lei; în acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, creşte postul
bilanţier de pasiv ,,Furnizori“ de la 88.450.000 lei la 93.450.000 lei. Totodată,
creşte volumul bilanţului, respectiv totalul activului şi totalul pasivului, de la
365.930.000 lei la 370.930.000 lei, păstrându-se în continuare egalitatea bilanţieră.

Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ 2), se constată că operaţiunea

a produs modificări atât în activul cât şi în pasivul bilanţului în sensul creşterii.
Întrucât postul bilanţier de activ ,,Materii prime“ a crescut şi, în acelaşi timp şi cu
aceeaşi sumă a crescut postul bilanţier de pasiv ,,Furnizori“, volumul bilanţului
(totalul activului şi totalul pasivului) s-a modificat în sensul creşterii.
Al treilea tip de modificare bilanţieră se prezintă sub formă de ecuaţie,

astfel:
A+x=P+x
unde:
+ x (A) - ,,Materii prime“
+ x (P) - ,,Furnizori“
IV. Operaţiuni economice care determină modificări de volum în sensul

scăderii în ambele părţi ale bilanţului; în urma acestor operaţiuni scade un post
bilanţier de activ şi, în acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, scade un post bilanţier de
pasiv. În aceste condiţii, scade totalul activului şi totalul pasivului, deci volumul
bilanţului, păstrându-se egalitatea bilanţieră.
Se consideră următoarea operaţiune economică: folosind disponibilităţile din
contul de la bancă, se restituie un credit pe termen scurt în sumă de 2.500.000 lei.
În urma acestei operaţiuni scade postul bilanţier de activ ,,Conturi la bănci în lei“
de la 9.600.000 lei la 7.100.000 lei; în acelaşi timp şi cu aceeaşi sumă, scade postul
bilanţier de pasiv ,,Credite bancare pe termen scurt“ de la 134.555.000 lei la
132.055.000 lei. Totodată, scade volumul bilanţului, respectiv totalul activului şi
76
totalul pasivului, de la 370.930.000 lei la 368.430.000 lei, păstrându-se în
continuare egalitatea bilanţieră.

Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ 3), se constată că operaţiunea

a produs modificări atât în activul cât şi în pasivul bilanţului în sensul scăderii.
Întrucât postul bilanţier de activ ,,Conturi la bănci în lei“ a scăzut şi, în acelaşi timp
şi cu aceeaşi sumă a scăzut postul bilanţier de pasiv ,,Credite bancare pe termen
scurt“, volumul bilanţului (totalul activului şi totalul pasivului) s-a modificat în
sensul scăderii.
Al patrulea tip de modificare bilanţieră se prezintă sub formă de ecuaţie,

astfel:
A-x=P-x
unde:
- x (A) - ,,Conturi la bănci în lei“
- x (P) - ,,Credite bancare pe termen scurt“
Ca urmare a operaţiunilor economice folosite pentru exemplificarea

modificărilor bilanţiere, au fost afectate, în fiecare caz, numai două posturi
bilanţiere. În practică există însă şi operaţiuni economice complexe care determină
modificarea a mai mult de două posturi bilanţiere; aceasta înseamnă că unui post
bilanţier i se opun mai multe posturi bilanţiere, din aceeaşi parte a bilanţului sau
din cealaltă parte a bilanţului, păstrându-se egalitatea bilanţieră. Făcând raportare
la ecuaţiile bilanţiere, în cazul operaţiilor complexe, una dintre poziţiile notate cu
,,x“ este reprezentată de mai multe posturi bilanţiere a căror valoare cumulată este
egală cu valoarea unei alte poziţii notate cu ,,x“, din aceeaşi parte sau din partea
opusă, reprezentată printr-un singur post bilanţier. Operaţiunile complexe, deşi
implică mai multe posturi bilanţiere, se încadrează într-unul din cele patru tipuri de
modificări bilanţiere determinate de operaţiile economice.
De exemplu, se consideră următoarea operaţie economică: prin casierie se
achită salariile în sumă de 25.000.000 lei şi ajutoarele materiale în sumă de
2.000.000 lei. Operaţiunea determină o modificare de volum în sensul scăderii,
77
deci se încadrează în al patrulea tip de modificare bilanţieră, reprezentată prin
ecuaţia: A - x = P - x unde:
- x (A) ,,Casa în lei“ 27.000.000
,,Personal - salarii datorate“ 25.000.000

- x (P)
,,Personal - ajutoare materiale datorate“ 2.000.000
Normele financiar contabile nu permit formularea de operaţiuni economice

complexe prin care mai multor posturi bilanţiere să le corespundă, de asemenea,
mai multe posturi bilanţiere întrucât, în acest caz, se denaturează conţinutul
operaţiunii şi nu este posibilă încadrarea într-unul din tipurile de modificări
bilanţiere.
3.4 Contul şi dubla înregistrare
3.4.1 Necesitatea, noţiunea şi forma contului
a) Necesitatea contului
În cadrul unităţilor patrimoniale productive şi instituţiilor publice se
efectuează zilnic numeroase operaţii economice care conduc la modificarea
patrimoniului şi implicit a bilanţului. Modificările determinate de operaţiile
economice se încadrează într-unul din cele patru tipuri de modificări bilanţiere
prezentate.
În practică, au loc zilnic sute şi mii de operaţiuni; a întocmi câte un bilanţ
după fiecare operaţiune pentru a urmări modificarea patrimoniului reprezintă o
activitate complicată şi costisitoare, chiar în condiţiile utilizării calculatorului
electronic.
Întrucât operaţiile economice desfăşurate trebuie înregistrate operativ, într-
un timp cât mai scurt de la producerea lor şi nefiind posibilă întocmirea câte unui
bilanţ după fiecare operaţiune sau la intervale scurte de timp, a fost necesară
conceperea unui alt procedeu al metodei contabilităţii şi anume contul.
b) Noţiunea de cont
Etimologic, numele de ,,cont“ provine de la cuvântul din limba franceză
,,compte“ interpretat în sensul de calcul sau socoteală. Deci contul este un
procedeu care permite efectuarea de calcule în legătură cu un anumit element
patrimonial. Însăşi denumirea de ,,contabilitate“ provine de la ,,cont“, procedeu
utilizat pentru înregistrarea operaţiilor economice cu mult timp înainte de apariţia
bilanţului. Pe măsură ce s-au înmulţit conturile utilizate în practică, dată fiind
amplificarea şi diversificarea activităţilor economice, a apărut bilanţul ca
instrument de sistematizare şi generalizare a informaţiilor din conturi.
Contul este un procedeu metodic al contabilităţii, care permite urmărirea
operativă a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale.
78
Dacă prin bilanţ se urmăreşte activitatea de ansamblu a unei unităţi
economice, respectiv situaţia tuturor elementelor patrimoniale de activ şi pasiv
la un moment dat, contul are o sferă de cuprindere mult mai restrânsă, respectiv se
foloseşte câte un cont pentru fiecare element patrimonial de active imobilizate,
active circulante, capitaluri, datorii, cheltuieli, venituri, provizioane, rezultate.
Prin cont, elementele patrimoniale sunt urmărite nu numai sub aspectul
existenţei la un moment dat (starea, nivelul, aspectul istoric) dar şi sub aspectul
mişcării (modificării) acestora concretizată în creşteri sau scăderi.
Într-un organism economic sau public, patrimoniul este reprezentat de
aproximativ 150 de elemente, deci în contabilitate se vor folosi corespunzător
aproximativ 150 de conturi. Totalitatea conturilor folosite de contabilitate pentru
înregistrarea activităţilor economice reprezintă sistemul conturilor.
Înregistrările în conturi se fac în etalon valoric sau bănesc, ceea ce permite
efectuarea calculelor şi generalizarea datelor din conturi.
c) Forma contului
În evoluţia sa istorică, contul a îmbrăcat mai multe forme grafice de
prezentare. În perioada de început a înregistrării operaţiilor economice s-a folosit
,,forma aritmetică“ a contului. Grafic, sub această formă, contul se prezenta ca un
tabel în care creşterile sau scăderile elementului urmărit prin cont erau înscrise
cronologic, iar la sfârşitul fiecărei zile se determina existentul.
De exemplu, existenţa şi mişcarea numerarului din casieria întreprinderii se
poate urmări prin forma aritmetică a contului astfel:
Contul ,,Casa în lei“

Data Explicaţia Sume
1.01.2002 Existent în casierie 250.000 lei
3.01.2002 Încasări 750.000 lei
3.01.2002 Existent în casierie 1.000.000 lei
4.01.2002 Plăţi 400.000 lei
4.01.2002 Existent în casierie 600.000 lei
5.01.2002 Încasări 2.000.000 lei
5.01.2002 Plăţi 100.000 lei
5.01.2002 Existent în casierie 2.500.000 lei
Forma aritmetică a contului prezintă unele avantaje:

- este completă, adică permite înregistrarea tuturor operaţiilor economice ;
- este exactă, respectiv situaţia elementului urmărit se determină prin
calcule aritmetice;
- este cronologică, adică înregistrarea operaţiilor economice se face în
ordinea datei calendaristice.
În condiţiile amplificării activităţii economice şi înmulţirii corespunzătoare a
operaţiunilor care au loc zilnic, au apărut dezavantaje ale formei aritmetice,
reprezentate îndeosebi de dificultăţi în efectuarea operativă a analizelor economice.
Astfel, pentru a determina totalul încasărilor sau totalul plăţilor dintr-o anumită
perioadă de gestiune (decadă, lună, an) trebuie efectuate operaţiuni suplimentare de
79
extragere, separare şi însumare a celor două feluri de mişcări (creşteri şi scăderi,
respectiv încasări şi plăţi).
Pornind de la forma aritmetică şi pentru a înlătura dezavantajele acesteia, s-a
perfecţionat forma grafică a contului astfel încât să fie posibilă separarea celor
două feluri de modificări, mai precis separarea creşterilor de scăderi. În acest scop,
s-a conceput o nouă formă grafică a contului, numită forma bilaterală. Grafic,
contul se prezintă ca un tabel cu două părţi, asemănător literei ,,T“.
Cont
Într-o parte a contului se înregistrează creşterile iar în cealaltă parte a

contului se înregistrează scăderile.
În mod convenţional, s-a stabilit ca în cazul conturilor de active patrimoniale
separaţia să se facă de la stânga la dreapta, respectiv în partea stângă a contului se
înregistrează existentul şi creşterile iar în partea dreaptă a contului se înregistrează
scăderile elementului patrimonial urmărit prin cont. În acest mod se fac
înregistrările în conturile de active imobilizate, active circulante şi procese
economice sub formă de cheltuieli.
Cont de active patrimoniale
Existent Sc[deri
Cre]teri
În cazul conturilor de surse patrimoniale (pasive) separaţia se face invers, de

la dreapta la stânga, respectiv în partea dreaptă a contului se înregistrează
existentul şi creşterile iar în partea stângă a contului se înregistrează scăderile
elementului patrimonial urmărit prin cont. În acest mod se fac înregistrările în
conturile de capitaluri, datorii şi procese economice sub formă de venituri şi
provizioane.
Cont de pasive patrimoniale
Sc[deri Existent
Cre]teri
Având în vedere operaţiile înregistrate prin forma aritmetică a contului,

situaţia numerarului din casieria unităţii poate fi prezentată folosind forma
bilaterală a contului astfel:
80
Creşteri ,,Casa în lei“ Scăderi
Nr. Nr.
Data Explicaţia Suma Data Explicaţia Suma
crt crt
1. 01.01.2002 Existent în casierie 250.000 3. 04.01.2002 Plăţi 400.000
2. 03.01.2002 Încasări 750.000 5. 05.01.2002 Plăţi 100.000
4. 05.01.2002 Încasări 2.000.000
Totalul creşterilor este de 3.000.000 lei, iar totalul scăderilor este de

500.000 lei; făcând diferenţa se constată că existentul în casierie după ultima zi
este de 2.500.000 lei, la fel ca în condiţiile formei aritmetice a contului.
În situaţia unui element de surse patrimoniale (pasive), de exemplu datoriile
faţă de furnizori pentru stocuri aprovizionate în condiţiile plăţii ulterioare (la
termen), forma bilaterală a contului utilizat pentru urmărirea acestui element se
prezintă astfel:
Scăderi ,,Furnizori“ Creşteri

Nr. Nr.
Data Explicaţia Suma Data Explicaţia Suma
crt crt
3. 07.01.2002 Achitare prin bancă 8.000.000 1. 01.01.2002 Existent 30.000.000
5. 09.01.2002 Achitare în numerar 2.500.000 2. 05.01.2002 Datorii pentru stocuri 15.000.000
4. 08.01.2002 Datorii pentru stocuri 5.000.000
3.4.2 Structura contului
Din punct de vedere structural, contul este alcătuit din următoarele elemente:
- denumirea sau titlul;
- cele două părţi opuse (debitul şi creditul);
- mişcarea sau rulajul;
- explicaţia;
- soldul.
a) Denumirea sau titlul contului, reprezintă numele prin care este
identificat elementul patrimonial urmărit prin cont. Titlul contului este stabilit în
mod unitar de Ministerul Finanţelor Publice şi este obligatoriu pentru toţi agenţii
economici. Titlul contului trebuie să fie sugestiv astfel încât să reflecte cât mai
exact conţinutul economic al elementului urmărit prin cont. Pe lângă titlu, fiecare
cont poate fi identificat cu ajutorul unui simbol numeric alcătuit din trei sau patru
cifre. De exemplu:
- 101 ,,Capital“
- 212 ,,Construcţii“
- 5121 ,,Conturi la bănci în lei“
- 601 ,,Cheltuieli cu materiile prime“
- 404 ,,Furnizori de imobilizări“
- 4311 ,,Contribuţia unităţii la asigurările sociale“
- 121 ,,Profit şi pierdere“
81
b) Cele două părţi opuse ale contului au rezultat în urma înregistrării
separate a celor două tipuri de mişcări (creşteri şi scăderi). În mod convenţional,
partea stângă a contului poartă numele DEBIT, iar partea dreaptă a contului poartă
numele CREDIT. Grafic acest lucru se prezintă astfel:
DEBIT Cont ,,X“ CREDIT D Cont ,,X“ C
SAU
Debitul şi creditul nu au aceeaşi semnificaţie (înţeles) pentru toate conturile;

semnificaţia debitului şi creditului trebuie apreciată în funcţie de conţinutul
economic al elementului urmărit prin cont. Astfel, în debit se înregistrează
existentul şi creşterile pentru conturile de active patrimoniale şi scăderile pentru
conturile de surse patrimoniale (pasive). În credit se înregistrează scăderile pentru
conturile de active patrimoniale şi existentul şi creşterile pentru conturile de surse
patrimoniale.
Noţiunile debit şi credit au fost folosite pentru prima dată în contabilitatea în
partidă simplă, în perioada dezvoltării capitalului comercial şi se presupune că la
originea lor a stat înregistrarea raporturilor juridice dintre debitori şi creditori,
predominante în acel timp, comparativ cu înregistrarea în conturi a mişcării
mijloacelor materiale şi băneşti.
c) Rulajul sau mişcarea reprezintă totalitatea operaţiunilor înregistrate într-

un cont pe parcursul unei perioade de gestiune, în debit sau în credit, ca urmare
a creşterilor sau scăderilor determinate de operaţiunile economice. Aceasta
înseamnă că la stabilirea rulajului unui cont se face abstracţie de existent.
Corespunzător celor două părţi ale conturilor există rulaj debitor şi rulaj
creditor. Rulajul debitor reprezintă totalitatea sumelor înregistrate în partea stângă
a contului pe parcursul în perioadei de gestiune. Rulajul creditor reprezintă
totalitatea sumelor înregistrate în partea dreaptă a contului pe parcursul unei
perioade de gestiune.
A înregistra o sumă în debitul contului înseamnă a debita contul respectiv,
iar suma înregistrată poartă numele de sumă debitoare.
A înregistra o sumă în creditul contului înseamnă a credita contul respectiv,
iar suma înregistrată poartă numele de sumă creditoare.
Semnificaţia debitării sau creditării unui cont trebuie raportată la conţinutul
economic al acestuia, respectiv înseamnă creştere sau scădere şi invers.
Dacă se folosesc următoarele notaţii:
- RD - rulaj debitor,
- RC - rulaj creditor,
atunci se poate calcula rulajul următoarelor conturi astfel:
82
5311 401
D ,,Casa în lei“ C D ,,Furnizori“ C
Existent 7.500.000 500.000 18.000.000 Existent 60.000.000
800.000 Pl[\i 1.200.000 Datorii 4.500.000 Datorii 4.000.000
1.300.000 900.000 achitate 8.300.000 pentru 3.750.000
#ncas[ri 2.000.000 2.000.000 20.000.000
stocuri
380.000
RD 4.480.000 RC 2.600.000 RD 32.800.000 RC 27.750.000
Prin cumularea tuturor sumelor înregistrate în debitul unui cont rezultă total
sume debitoare iar prin cumularea tuturor sumelor înregistrate în creditul unui
cont rezultă total sume creditoare.
Dacă se notează:
- TSD - total sume debitoare,
- TSC - total sume creditoare,
atunci, în cazul conturilor folosite pentru exemplificare:
5311 401
800.000 Pl[\i 1.200.000 Datorii 4.500.000 Datorii 4.000.000
1.300.000 900.000 achitate 8.300.000 pentru 3.750.000
#ncas[ri 2.000.000 2.000.000 20.000.000
stocuri
380.000
RD 4.480.000 RC 2.600.000 RD 32.800.000 RC 27.750.000
TSD 11.980.000 TSC 2.600.000 TSD 32.800.000 TSC 87.750.000
Întrucât în cont se înregistrează atât existentul cât şi modificările pe

parcursul perioadei de gestiune (creşteri sau scăderi), între totalul sumelor şi rulaj
există deosebiri în sensul că totalul sumelor include rulajul. Între cele două noţiuni
se pot stabili următoarele corelaţii:
- totalul sumelor este mai mare decât rulajul în partea contului unde se află
existentul;
- totalul sumelor este egal cu rulajul în partea contului unde se
înregistrează scăderile.
d) Explicaţia sumelor înregistrate în cont este necesară pentru a face
raportarea la documentul justificativ şi a verifica corectitudinea înregistrărilor
efectuate. Explicaţia se poate prezenta în două variante:
- explicaţia descriptivă - în acest caz se descrie pe scurt operaţiunea
economică precizându-se data, felul şi numărul documentului justificativ
301
D ,,Materii prime“ C
Existent 36.000.000 12.650.000
6.600.000 1.800.000
Intrare de la furnizori conform
23.500.000 400.000
NRCD nr. 1412 din 17.02.2002
8.300.000
83
- explicaţia contabilă - în acest caz în dreptul sumei înscrise în cont se
precizează denumirea sau simbolul contului utilizat pentru înregistrarea aceleiaşi
operaţiuni conform principiului dublei înregistrări.
301
D ,,Materii prime“ C
Existent 36.000.000 12.650.000
6.600.000 1.800.000
Prin 601 ,,Cheltuieli cu
23.500.000 400.000
materiile prime“
8.300.000
e) Soldul contului reprezintă existentul la un moment dat al elementului

pentru care s-a deschis contul.
Soldul se stabileşte ca diferenţă între totalul sumelor debitoare şi totalul
sumelor creditoare. Pot să apară trei situaţii:
- atunci când totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul sumelor
creditoare, contul prezintă sold debitor (SD);
- atunci când totalul sumelor creditoare este mai mare decât totalul sumelor
debitoare, contul prezintă sold creditor (SC);
- atunci când totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor
creditoare, contul nu are sold şi poartă denumirea de cont ,,soldat“ sau
,,balansat“.
La un moment dat un cont nu poate avea decât un singur fel de sold, fie debitor, fie
creditor. Conturile balansate nu se înscriu în bilanţ deşi conţinutul lor are o valoare
informativă.
De exemplu, soldul pentru conturile prezentate anterior se calculează astfel:
5311 ,,Casa în lei“ 401 ,,Furnizori“
TSD = 11.980.000 TSC = 87.750.000

TSC = 2.600.000 TSD = 32.800.000
TSD > TSC " SD TSC > TSD " SC
11.980.000 - 2.600.000 = 9.380.000 87.750.000 - 32.800.000 = 54.950.000
Soldul stabilit la sfârşitul unei perioade de gestiune poartă numele de sold

final (SF). Acesta apare la începutul perioadei următoare de gestiune drept sold
iniţial (SI).
La sfârşitul unei perioade de gestiune, în vederea întocmirii lucrărilor
contabile de sinteză (balanţa de verificare, bilanţul), conturile se închid. Închiderea
conturilor se face prin trecerea soldului lor final în partea opusă aceleia din care a
provenit, adică în partea cu totalul sumelor mai mic. Pot să apară două situaţii:
- conturile care au sold final debitor (SFD) se închid prin trecerea acestuia
în creditul conturilor respective;
- conturile care au sold final creditor (SFC) se închid prin trecerea acestuia
în debitul conturilor respective.
În ambele situaţii, soldul final se adună la totalul sumelor mai mic;
procedând astfel există o cheie privind exactitatea stabilirii soldului.
84
5311 401
800.000 1.200.000 4.500.000 4.000.000
1.300.000 900.000 8.300.000 3.750.000
2.000.000 2.000.000 20.000.000
380.000 SFD 9.380.000 SFC 54.950.000
11.980.000 11.980.000 87.750.000 87.750.000
La începutul perioadei următoare de gestiune, conturile se deschid.

Deschiderea conturilor se face prin înscrierea soldurilor lor finale din perioada
precedentă în aceeaşi parte din care au provenit drept solduri iniţiale (SI).
5311 401
SI 9.380.000 SI 54.950.000
3.4.3 Funcţiile şi formele de prezentare ale conturilor
a) Funcţiile conturilor sunt:

- funcţia de grupare a datelor contabile se realizează prin deschiderea de
conturi distincte pentru fiecare element patrimonial şi înregistrarea în fiecare cont
numai a datelor care se referă la elementul respectiv;
- funcţia de sistematizare rezultă din forma grafică a contului, respectiv se
referă la înregistrarea separată a creşterilor şi scăderilor;
- funcţia de calcul se referă la operaţiuni aritmetice care permit urmărirea
existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale; în urma înregistrării unei sume într-
un cont, instantaneu are loc o adunare sau scădere contabilă, în funcţie de partea
contului unde s-a înregistrat suma respectivă;
- funcţia de control se referă la verificarea modului cum sunt respectate
instrucţiunile şi normativele financiar-contabile, precum şi legile, ordonanţele,
hotărârile de guvern; controlul este exercitat atât de compartimente specializate
interne cât şi de instituţii din afara unităţii; odată înregistrate în contabilitate
sumele aferente operaţiilor nu mai pot fi şterse, ele fiind oricând supuse
controlului;
- funcţia de analiză - pe baza datelor din conturi, se poate aprecia calitatea
activităţii desfăşurate sau deficienţele acesteia, cu raportare la unul sau mai multe
elemente patrimoniale;
- funcţia statistică se referă la posibilitatea ca pe baza datelor din conturi,
folosind anumite proceduri, să se determine o serie de indicatori.
85
b) Formele de prezentare a conturilor
În activitatea practică, se folosesc mai multe forme de prezentare grafică a
conturilor, şi anume: forma unilaterală, forma bilaterală şi forma şah. Fiecare
dintre acestea conţine elementele structurale ale contului: titlul, debitul şi creditul,
rulajul, explicaţia şi soldul. Folosirea uneia sau alteia dintre formele de prezentare
depinde de specificul activităţii desfăşurate.
Forma unilaterală a contului are drept caracteristică faptul că există
coloane comune pentru număr curent, dată, explicaţii şi sold, iar delimitarea
sumelor se face numai între debit şi credit, astfel:
301 ,,Materii prime“

Nr. Sume
Data Explicaţii Sold
crt. Debit Credit
1 1.01.2002 Sold iniţial 3.000.000 - 3.000.000
2 6.01.2002 Intrări de la furnizori conform NRCD nr. 371 6.000.000 - 9.000.000
3 7.01.2002 Consum pentru produsul ,,A“, conform BC nr. 15 - 2.000.000 7.000.000
Forma bilaterală a contului este caracterizată prin faptul că delimitarea

între debit şi credit este totală, pentru fiecare parte sumele, numărul curent, data şi
explicaţia se înregistrează în coloane distincte, astfel:
Debit 301 ,,Materii prime“ Credit

Nr. Nr.
Data Explicaţii Sume Data Explicaţii Sume
crt. crt.
1 1.03.2002 Sold iniţial 1.000.000 1 3.03.2002 Consum 3.000.000
2 2.03.2002 Intrări 4.000.000 2 3.03.2002 Consum 1.000.000
3 2.03.2002 Intrări 2.000.000
4 3.03.2002 Intrări 5.000.000
Forma ,,şah“ sau forma contului ,,pe fişe“ a apărut în condiţiile creşterii
numărului de operaţii înregistrate într-un cont. Cele două părţi ale contului s-au
separat în fişe independente; fiecare cont are două fişe, una pentru debit şi alta
pentru credit, ceea ce permite ca la acelaşi cont să lucreze două persoane.
De asemenea această formă poate furniza informaţii suplimentare prin prezenţa
unei coloane multiple privind conturile corespondente. De exemplu, fişa pentru
creditul contului ,,Furnizori“ se prezintă astfel:
Credit 401 ,,Furnizori“

Nr. Conturi corespondente
Data Explicaţii Sume
crt. 300 301 321 ...
1 1.02.2002 Aprov. materii prime conf. facturii nr 1334 1.000.000 1.000.000
2 2.02.2002 Aprov. cu motorină conf. facturii nr. 234 3.000.000 - 3.000.000
3 3.02.2002 Aprov. salopete conf. facturii nr. 7345 2.000.000 - - 2.000.000
4 4.02.2002 Aprov. materii prime conf, facturii nr 1348 5.000.000 5.000.000
În această situaţie, pe lângă informaţiile suplimentare privind natura

aprovizionărilor, există şi o corelaţie valorică între totalul coloanei de sume şi
suma totalurilor subcoloanelor aferente conturilor corespondente.
86
3.4.4 Reguli de funcţionare a conturilor
Regulile de funcţionare permit să se stabilească partea conturilor, debit sau

credit în care se vor înregistra existentul, creşterile şi micşorările determinate de
operaţiunile economice; de asemenea, regulile de funcţionare stabilesc natura
soldului final.
Experienţa acumulată în practica utilizării conturilor o perioadă îndelungată
de timp precum şi aportul teoretic al specialiştilor în contabilitate au condus la
cristalizarea a patru reguli de funcţionare a conturilor referitoare la:
- înregistrarea existentului sau modul cum încep să funcţioneze conturile;
- înregistrarea creşterilor determinate de operaţiunilor economice;
- înregistrarea scăderilor determinate de operaţiunilor economice;
- situaţia soldului final.
1. Pentru a stabili prima regulă de funcţionare a conturilor, referitoare la

înregistrarea existentului preluat din bilanţ, se are în vedere legătura dintre două
procedee specifice contabilităţii: bilanţul şi contul.
Bilanţul reflectă situaţia de ansamblu a patrimoniului la un moment dat,
reprezintă o contabilitate statică. Pe de altă parte, contul reflectă situaţia unui
element patrimonial în mod operativ, atât sub aspectul existentului cât şi sub
aspectul creşterilor şi scăderilor determinate de operaţiunile economice, putând fi
considerat ca un bilanţ în continuă mişcare.
Legătura dintre cele două procedee poate fi reliefată prin următoarele
aspecte: pe de o parte, la sfârşitul perioadei de gestiune bilanţul se întocmeşte pe
baza datelor din conturi; pe de altă parte, la începutul perioadei următoare de
gestiune bilanţul de descompune în conturi.
În urma descompunerii bilanţului, posturilor bilanţiere le corespund
conturile din contabilitatea curentă. În practică, aceasta înseamnă că unui post
bilanţier îi pot corespunde mai multe conturi, întrucât la întocmirea bilanţului
pentru un post bilanţier s-au preluat informaţii din diferite conturi.
Întreprinderea ....
Activ Bilanţ iniţial Pasiv

2. Materiale consumabile 1.100.000 2. Furnizori 3.200.000
3. Clienţi 10.800.000 6. Credite bancare pe termen scurt 8.100.000
4. Conturi la bănci în lei 6.500.000 4. Dividende de plată 6.000.000
Descompunerea bilanţului se face prin deschiderea conturilor

corespunzătoare elementelor bilanţiere, deci se obţin conturi de activ şi conturi de
pasiv. Existentul din bilanţ este preluat în conturi drept sold iniţial, în stânga sau în
dreapta contului (în debit sau în credit), după caz. Astfel:
87
- conturile de activ apar în urma descompunerii părţii stângi a bilanţului,
deci preiau existentul elementelor din activul bilanţului. După conţinutul
economic, ele sunt conturi de active imobilizate şi active circulante. De exemplu:
212 302
D ,,Construcţii“ C D ,,Materiale consumabile“ C
SI 4.400.000 SI 1.100.000
411 5121
D ,,Clienţi“ C D ,,Conturi la bănci în lei“ C
SI 10.800.000 SI 6.500.000
- conturile de pasiv apar în urma descompunerii părţii drepte a bilanţului,

deci preiau existentul elementelor din pasivul bilanţului. După conţinutul
economic, ele sunt conturi de capitaluri şi datorii. De exemplu:
101 401
D ,,Capital social“ C D ,,Furnizori“ C
SI 5.500.000 SI 3.200.000
519 457
D ,,Credite bancare pe termen scurt“ C D ,,Dividende de plată“ C
SI 8.100.000 SI 6.000.000
În urma descompunerii bilanţului, au rezultat două clase de conturi: conturi

de activ şi conturi de pasiv. Acestea se deosebesc după conţinutul economic şi din
punct de vedere al funcţiei lor contabile.
Prima regulă de funcţionare a conturilor poate fi formulată astfel:
conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existentul
preluat din activul bilanţului, iar conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se
credita şi se creditează cu existentul preluat din pasivul bilanţului.
2. A doua regulă de funcţionare a conturilor se referă la modul cum se

înregistrează în conturi creşterile determinate de operaţiunile economice.
Pentru exemplificare, se presupune că se primesc obiecte de inventar de la
furnizori în valoare de 600.000 lei. În urma acestei operaţiuni se înregistrează o
creştere de activ la elementul ,,Obiecte de inventar“ de la 1.100.000 lei la
1.700.000 lei. Întrucât creşterile au drept efect majorarea existentului, ele se vor
înregistra în aceeaşi parte a contului în care s-a înregistrat existentul preluat din
bilanţ şi anume în debit în cazul conturilor de activ.
88
302
D ,,Materiale consumabile“ C
SI 1.100.000
(2) 600.000
Pe de altă parte, operaţiunea determină o creştere de pasiv la elementul

,,Furnizori“ de la 3.200.000 lei la 3.800.000 lei. Folosind acelaşi raţionament,
creşterea de pasiv se va înregistra în aceeaşi parte a contului în care s-a înregistrat
existentul preluat din bilanţ şi anume în credit în cazul conturilor de pasiv.
401
D ,,Furnizori“ C
SI 3.200.000
(2) 600.000
Operaţia economică folosită pentru exemplificare determină o modificare

bilanţieră corespunzător ecuaţiei:
A+x=P+x
A doua regulă de funcţionare a conturilor poate fi formulată astfel:

conturile de activ se mai debitează cu creşterile elementelor de activ iar conturile
de pasiv se mai creditează cu creşterile elementelor de pasiv.
3. A treia regulă de funcţionare a conturilor se referă la modul cum se

înregistrează în conturi scăderile determinate de operaţiile economice.
Pentru exemplificare se presupune că se restituie la scadenţă un credit pe
termen scurt în sumă de 3.000.000 lei folosind în acest scop disponibilităţile din
contul curent. În urma acestei operaţiuni se înregistrează o scădere de activ la
elementul ,,Conturi la bănci în lei“ de la 6.500.000 lei la 3.500.000 lei. Conform
principiului separaţiei care a condus la forma grafică a contului, scăderile trebuie
înregistrate în partea opusă aceleia în care s-au înregistrat existentul şi creşterile,
deci scăderile de activ se vor înregistra în creditul conturilor de activ.
5121
D ,,Conturi la bănci în lei“ C
SI 6.500.000 (3) 3.000.000
Pe de altă parte, operaţiunea a determinat o scădere de pasiv la elementul

,,Credite bancare pe termen scurt“. Pe baza aceluiaşi raţionament, scăderile de
pasiv se vor înregistra în debitul conturilor de pasiv.
519
D ,,Credite bancare pe termen scurt“ C
(3) 3.000.000 SI 8.100.000
89
Operaţia economică folosită pentru exemplificare a generat o modificare
bilanţieră care poate fi ilustrată prin ecuaţia:
A-x=P-x
A treia regulă de funcţionare a conturilor poate fi formulată astfel:

conturile de activ se creditează cu scăderile elementelor de activ iar conturile de
pasiv se debitează cu scăderile elementelor de pasiv.
4. A patra regulă de funcţionare a conturilor se referă la soldul final al

conturilor. Pentru a exemplifica această regulă se determină soldul final prin
comparaţia totalului sumelor debitoare cu totalul sumelor creditoare.
5121 519
D ,,Conturi la bănci în lei“ C D ,,Credite bancare pe termen scurt“ C
SI 6.500.000 (3) 3.000.000 (3) 3.000.000 SI 8.100.000
TSD 6.500.000 TSC 3.000.000 TSD 3.000.000 TSC 8.100.000
5121 ,,Conturi la bănci în lei“ 519 ,,Credite bancare pe termen scurt“

TSD > TSC " SD TSC > TSD " SC
6.500.000 - 3.000.000 = 3.500.000 8.100.000 - 3.000.000 = 5.100.000
În cazul conturilor de activ, în debit se află existentul şi creşterile de activ iar

în credit se află scăderile de activ; rezultă că aceste conturi funcţionează de la
stânga la dreapta. Din ceea ce se află în debitul contului se poate scădea o parte şi
atunci contul prezintă sold final debitor (SFD) sau se poate scădea tot ce există şi
atunci contul se balansează (nu prezintă sold).
În cazul conturilor de pasiv, în credit se află existentul şi creşterile de pasiv
iar în debit se află scăderile de pasiv; rezultă că aceste conturi funcţionează de la
dreapta la stânga. Din ceea ce se află în creditul contului se poate scădea o parte şi
atunci contul prezintă sold final creditor (SFC) sau se poate scădea tot ce există şi
atunci contul se balansează (nu prezintă sold).
A patra regulă de funcţionare a conturilor poate fi formulată astfel:

conturile de activ au întotdeauna sold final debitor sau se balansează, iar conturile
de pasiv au întotdeauna sold final creditor sau se balansează.
Pe baza celor patru reguli prezentate anterior, se pot sintetiza două reguli
generale, una pentru conturile de activ şi cealaltă pentru conturile de pasiv, astfel:
- conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita cu existentul de
activ preluat din bilanţ, se mai debitează cu creşterile de activ, se
creditează cu scăderile de activ, iar la sfârşitul perioadei prezintă sold
final debitor sau sunt soldate;
- conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita cu existentul de
pasiv preluat din bilanţ, se mai creditează cu creşterile de pasiv, se
debitează cu scăderile de pasiv, iar la sfârşitul perioadei prezintă sold
final creditor sau sunt soldate.
90
Rezultă că funcţionarea conturilor de activ este exact inversă faţă de
funcţionarea conturilor de pasiv, întrucât cele două clase de conturi au un conţinut
economic diferit.
Cea mai mare parte a conturilor utilizate în contabilitatea curentă respectă
regulile de funcţionare, deci funcţionează fie după regula conturilor de activ, fie
după regula conturilor de pasiv, după cum se încadrează într-o clasă sau alta de
conturi. Aceste conturi se numesc conturi monofuncţionale.
În contabilitate se folosesc însă unele conturi, puţine la număr dar deosebit
de importante, care, deşi în principiu sunt asimilate conturilor de activ sau de
pasiv, prezintă abateri de la una sau două reguli de funcţionare. Aceste conturi se
numesc conturi bifuncţionale şi pot fi:
- conturi bifuncţionale asimilate ca funcţie contabilă conturilor de activ
prezintă abatere de la regula a patra de funcţionare a conturilor; la sfârşitul
perioadei de gestiune, aceste conturi îşi pot încheia activitatea cu sold final debitor,
ceea ce ar fi normal, dar pot avea şi sold final creditor, ceea ce reprezintă excepţia
şi le conferă caracterul bifuncţional. De exemplu, contul 5121 ,,Conturi la bănci în
lei“, la sfârşitul unei perioade de gestiune poate prezenta sold final debitor care
reprezintă sumele aflate în contul de la bancă; dacă între bancă şi unitatea
economică există un contract prin care unitatea poate efectua plăţi până la o
anumită limită, după ce disponibilităţile din contul de la bancă au fost integral
utilizate, atunci contul prezintă sold final creditor, ceea ce semnifică creditele
luate de la bancă pentru plăţi prin intermediul contului curent.
- conturi bifuncţionale asimilate ca funcţie contabilă conturilor de pasiv
prezintă abatere de la prima şi a patra regulă de funcţionare a conturilor; aceste
conturi îşi pot începe funcţionarea prin a se credita, ceea ce ar fi normal, dar uneori
la începutul unei perioade de gestiune pot prezenta sold debitor ceea ce este o
excepţie; de asemenea, la sfârşitul perioadei pot avea sold final creditor, ceea ce ar
fi normal, dar pot prezenta şi sold final debitor, ceea ce este o excepţie. Aceste
abateri conferă caracterul bifuncţional. De exemplu, contul 121 ,,Profit şi
pierdere“, atunci când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile perioadei de
gestiune, prezintă sold final debitor şi îşi încep activitatea prin a se debita.
3.4.5 Dubla înregistrare a operaţiilor economice în conturi

şi corespondenţa conturilor
A. Dubla înregistrare a apărut într-un anumit stadiu al înregistrărilor în

evidenţa contabilă. Astfel, în perioada de început, în practica înregistrărilor
contabile se folosea simpla înregistrare sau contabilitatea în partidă simplă.
Aceasta înseamnă că o operaţie economică era înregistrată într-un singur cont,
cronologic, folosind forma aritmetică a contului. Specific contabilităţii în partidă
simplă este înregistrarea operaţiunilor economice zilnic, în conturi separate, izolate
fără legătură cu alte conturi, ceea ce nu permite analiza şi controlul activităţii
desfăşurate.
91
Ca urmare a amplificării activităţii economice, simpla înregistrare s-a
dovedit ineficientă şi s-a trecut treptat la dubla înregistrare a operaţiilor economice
în conturi, ceea ce a însemnat un salt calitativ care a permis contabilităţii să devină
un instrument de conducere operaţional şi eficient.
Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă
a unei operaţiuni economice în două conturi, şi anume în debitul unui cont şi în
creditul celuilalt cont.
În raport de natura operaţiunii economice, cele două conturi care iau parte la
dubla înregistrare, pot fi:
- ambele de activ
- ambele de pasiv
- unul de activ şi celălalt de pasiv.
Având în vedere cele patru tipuri de modificări bilanţiere determinate de
operaţiile economice, s-au conturat patru tipuri fundamentale ale dublei
înregistrări.
Primul tip fundamental al dublei înregistrări se bazează pe ecuaţia
bilanţieră A + x - x = P. Pentru a demonstra efectele dublei înregistrări în acest caz,
se presupune următoarea operaţie economică: prin casierie se plăteşte avansul
chenzinal aferent salariilor în sumă de 40.000.000 lei. Operaţiunea determină
creşterea activelor circulante în decontare (creanţe în raport cu personalul); această
creştere de activ, conform regulii a doua de funcţionare a conturilor, se va
înregistra în debitul contului 425 ,,Avansuri acordate personalului“.
425
D ,,Avansuri acordate personalului“ C
40.000.000
În acelaşi timp operaţiunea determină scăderea activelor circulante băneşti

sub forma numerarului din casierie; această scădere de activ, conform regulii a
treia de funcţionare a conturilor, se va înregistra în creditul contului 5311 ,,Casa în
lei“.
5311
D ,,Casa în lei“ C
SI 55.000.000 40.000.000
Primul tip fundamental al dublei înregistrări constă în înregistrarea unei

operaţii economice concomitent în debitul unui cont de activ şi în creditul altui
cont de activ.
În acest caz, s-a stabilit o legătură între debitul contului 425 ,,Avansuri
acordate personalului“ şi creditul contului 5311 ,,Casa în lei“.
Al doilea tip fundamental al dublei înregistrări se bazează pe ecuaţia

bilanţieră A = P + x - x. Pentru a demonstra efectele dublei înregistrări în acest caz,
se presupune următoarea operaţie economică: din salariile cuvenite pentru munca
prestată, se reţine impozitul pe salarii în sumă de 18.000.000 lei. Operaţiunea
determină creşterea datoriilor faţă de bugetul statului pentru impozitul pe salarii
92
reţinut; această creştere de pasiv, conform regulii a doua de funcţionare a
conturilor, se va înregistra în creditul contului 444 ,,Impozitul pe venituri de natura
salariilor“
444
,,Impozitul pe venituri de natura
D salariilor“ C
18.000.000
În acelaşi timp, operaţia determină scăderea datoriilor faţă de personal

pentru salariile cuvenite; această scădere de pasiv, conform regulii a treia de
funcţionare a conturilor, se va înregistra în debitul contului 421 ,,Personal - salarii
datorate“.
421
D ,,Personal - salarii datorate“ C
18.000.000 70.000.000
Al doilea tip fundamental al dublei înregistrări constă în înregistrarea unei

operaţii economice concomitent în debitul unui cont de pasiv şi în creditul altui
cont de pasiv.
În acest caz s-a stabilit o legătură între creditul contului 444 ,,Impozitul pe
venituri de natura salariilor“ şi debitul contului 421 ,,Personal - salarii datorate“.
Al treilea tip fundamental al dublei înregistrări se bazează pe ecuaţia

bilanţieră A + x = P + x. Pentru a demonstra efectele dublei înregistrări în acest
caz, se presupune următoarea operaţie economică: de la furnizori se achiziţionează
brevete şi licenţe în valoare de 12.000.000 lei. Operaţiunea determină creşterea
activelor imobilizate necorporale; această creştere de activ, conform regulii a doua
de funcţionare a conturilor, se va înregistra în debitul contului 205 ,,Concesiuni,
brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare“.
205
,,Concesiuni, brevete, licenţe, mărci
comerciale şi alte drepturi şi valori
D similare“ C
SI 47.250.000
12.000.000
În acelaşi timp operaţiunea determină creşterea datoriilor faţă de furnizorii

de imobilizări; această creştere de pasiv, conform regulii a doua de funcţionare a
conturilor, se va înregistra în creditul contului 404 ,,Furnizori de imobilizări“.
404
D ,,Furnizori de imobilizări“ C
SI 65.000.000
12.000.000
93
Al treilea tip fundamental al dublei înregistrări constă în înregistrarea unei
operaţii economice concomitent în debitul unui cont de activ şi în creditul unui
cont de pasiv.
În acest caz s-a stabilit o legătură între debitul contului 205 ,,Concesiuni,
brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare“ şi creditul
contului 404 ,,Furnizori de imobilizări“.
Al patrulea tip fundamental al dublei înregistrări se bazează pe ecuaţia

bilanţieră A - x = P - x. Pentru a demonstra efectele dublei înregistrări în acest caz,
se presupune următoarea operaţie economică: prin bancă, se plăteşte impozitul pe
profit în sumă de 25.000.000 lei. Operaţiunea determină scăderea activelor
circulante de trezorerie; această scădere de activ, conform regulii a treia de
funcţionare a conturilor, se va înregistra în creditul contului 5121 ,,Conturi la bănci
în lei“.
5121
D ,,Conturi la bănci în lei“ C
SI 65.000.000 25.000.000
În acelaşi timp operaţiunea determină scăderea datoriilor faţă de bugetul

statului; această scădere de pasiv, conform regulii a treia de funcţionare a
conturilor, se va înregistra în debitul contului 441 ,,Impozitul pe profit“.
441
D ,,Impozitul pe profit“ C
25.000.000
Al patrulea tip fundamental al dublei înregistrări constă în înregistrarea

unei operaţii economice concomitent în debitul unui cont de pasiv şi în creditul
unui cont de activ.
În acest caz s-a stabilit o legătură între debitul contului 441 ,,Impozitul pe
profit“ şi creditul contului 5121 ,,Conturi la bănci în lei“.
În activitatea practică au loc însă şi operaţiuni complexe, care implică mai

mult de două elemente patrimoniale, deci la înregistrarea acestora se vor folosi mai
mult de două conturi astfel:
a. toate conturile sunt de activ - în acest caz se aplică primul tip
fundamental al dublei înregistrări;
b. toate conturile sunt de pasiv - în acest caz se aplică al doilea tip
fundamental al dublei înregistrări;
c. un cont de activ şi mai multe conturi de pasiv sau un cont de pasiv şi mai
multe conturi de activ - în acest caz se aplică forme derivate ale tipurilor
fundamentale ale dublei înregistrări astfel:
94
• unui cont de activ care creşte i se opun un cont de activ care scade
şi un cont de pasiv care creşte; deci un cont de activ se debitează şi
concomitent se creditează un cont de activ şi un cont de pasiv;
pentru acest caz, forma derivată se bazează pe ecuaţiile bilanţiere:
A+x-x=P
A+x=P+x
• unui cont de activ care scade i se opun un cont de activ care creşte
şi un cont de pasiv care scade; deci un cont de activ se creditează
şi concomitent se debitează un cont de activ şi un cont de pasiv;
pentru acest caz, forma derivată se bazează pe ecuaţiile bilanţiere:
A+x-x=P
A-x=P-x
• unui cont de pasiv care creşte i se opun un cont de activ care creşte
şi un cont de pasiv care scade; deci un cont de pasiv se creditează şi
se debitează un cont de activ şi un cont de pasiv; pentru acest caz,
forma derivată se bazează pe ecuaţiile bilanţiere:
A+x=P+x
A=P+x-x
• unui cont de pasiv care scade i se opun un cont de activ care scade
şi un cont de pasiv care creşte; deci un cont de pasiv se debitează şi
se creditează un cont de activ şi un cont de pasiv; pentru acest caz,
forma derivată se bazează pe ecuaţiile bilanţiere:
A-x=P-x
A=P+x-x
Dubla înregistrare, respectiv înregistrarea unei operaţiuni economice în cel

puţin două conturi şi în sens invers a condus la noţiunea de contabilitate în
partidă dublă.
Prin dubla înregistrare între conturi se stabileşte o strânsă legătură; dubla
înregistrare nu se mai întâlneşte la nici o altă disciplină economică sau formă de
evidenţă, este deci specifică contabilităţii.
Dubla înregistrare dă posibilitatea verificării exactităţii înregistrărilor
efectuate folosind în acest scop balanţele de verificare.
B. Corespondenţa conturilor - aşa cum s-a demonstrat la dubla

înregistrare, între conturi se stabilesc legături reciproce, respectiv cu ocazia
înregistrării unei operaţiuni economice, un cont care se debitează intră în legătură
cu un cont care se creditează.
Legătura reciprocă care se stabileşte între debitul unui cont şi creditul altui
cont, legătură stabilită cu ocazia înregistrării unei operaţii economice conform
dublei înregistrări, poartă denumirea de corespondenţă a conturilor, iar conturile
între care se stabileşte o astfel de legătură se numesc conturi corespondente.
În condiţiile contabilităţii în partidă dublă, toate conturile sunt
corespondente în sensul că un cont intră în legătură cu cel puţin un alt cont. În
95
funcţie de specificul operaţiunii şi de conţinutul economic al conturilor,
corespondenţa se poate stabili astfel:
- între conturi de activ: un cont de activ se debitează şi un alt cont de activ
se creditează ( A + x - x = P);
- între conturi de pasiv: un cont de pasiv se creditează şi un alt cont de
pasiv se debitează (A = P + x - x);
- între un cont de activ care creşte şi un cont de pasiv care creşte: contul de
activ se debitează iar contul de pasiv se creditează (A + x = P + x);
- între un cont de activ care scade şi un cont de pasiv care scade: contul de
activ se creditează iar contul de pasiv se debitează (A - x = P - x).
La înregistrarea unor operaţiuni economice complexe, corespondenţa se
poate stabili şi între mai mult de două conturi astfel:
- unui cont care se debitează îi corespund mai multe conturi care se
creditează, cu condiţia respectării egalităţii valorice (suma aferentă
contului care se debitează ca urmare a unei operaţiuni trebuie să fie egală
cu totalul sumelor aferente conturilor care se creditează conform aceleiaşi
operaţiuni);
- unui cont care se creditează îi corespund mai multe conturi care se
debitează, cu condiţia respectării egalităţii valorice (suma aferentă
contului care se creditează ca urmare a unei operaţiuni trebuie să fie egală
cu totalul sumelor aferente conturilor care se debitează conform aceleiaşi
operaţiuni).
Deşi toate conturile pot fi numite conturi corespondente, această afirmaţie
nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că un cont intră în corespondenţă cu
toate celelalte conturi care alcătuiesc sistemul conturilor. Astfel, sunt conturi care
intră în corespondenţă cu relativ multe alte conturi, de exemplu contul
5121 ,,Conturi la bănci în lei“; de asemenea, sunt conturi care intră în
corespondenţă cu puţine alte conturi, de exemplu contul 425 ,,Avansuri acordate
personalului“.
Corespondenţa conturilor este stabilită în mod unitar de Ministerul
Finanţelor Publice prin instrucţiunile de aplicare a planului de conturi. Respectarea
acestor corespondenţe este obligatorie pentru toţi agenţii economici şi instituţiile
publice. Conform instrucţiunilor, pentru fiecare operaţiune, în raport de natura ei,
se precizează documentul justificativ, denumirea şi simbolurile conturilor
corespondente care se debitează sau se creditează.
96

Despre Contabilitate

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Despre Contabilitate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL 3

METODA DE CERCETARE A CONTABILITĂŢII

3.1 Noţiuni de bază privind metoda de cercetare a contabilităţii

Fiecare ştiinţă se caracterizează prin obiect şi metodă. Obiectul precizează

Metoda contabilităţii, la fel ca şi metoda oricărei alte ştiinţe, se foloseşte de

DOCUMENTE EVALUAREA DOCUMENTE EVALUAREA

Fig. 3.1 Leg[tura între procedeele metodei contabilităţii

3.2 Documentele de evidenţă economică

3.2.1 Noţiunea, importanţa, structura, tipizarea, clasificarea şi

Una dintre caracteristicile importante ale contabilităţii constă în faptul că

3.2.2 Verificarea, circulaţia şi păstrarea documentelor

Dată fiind importanţa documentelor de evidenţă economică pentru

3.3 Bilanţul contabil

3.3.1 Bilanţul contabil - instrument de sistematizare a informaţiei

Contabilitatea este singura formă a evidenţei economice care reflectă

- partea dreaptă a bilanţului se numeşte PASIV întrucât în această parte

Privit sub aspect didactic, bilanţul este structurat astfel:

TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

În practică, bilanţul este structurat pe grupe de elemente patrimoniale astfel:

În bilanţ, patrimoniul unităţii este prezentat sistematic pe trei trepte astfel:

3.3.2 Modificări provocate de operaţiile economice asupra bilanţului

Bilanţul reflectă situaţia patrimonială la un moment dat, de obicei la sfârşitul

După modul în care afectează bilanţul, operaţiunile economice se pot împărţi

Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ iniţial) se constată că

Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ 1) se constată că operaţiunea a

III. Operaţiuni economice care determină modificări de volum în sensul

Activ Bilanţ 3 Pasiv

Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ 2), se constată că operaţiunea

Al treilea tip de modificare bilanţieră se prezintă sub formă de ecuaţie,

IV. Operaţiuni economice care determină modificări de volum în sensul

Activ Bilanţ 4 Pasiv

Prin comparaţie cu bilanţul precedent (Bilanţ 3), se constată că operaţiunea

Al patrulea tip de modificare bilanţieră se prezintă sub formă de ecuaţie,

Ca urmare a operaţiunilor economice folosite pentru exemplificarea

- x (A) ,,Casa în lei“ 27.000.000

,,Personal - salarii datorate“ 25.000.000

Normele financiar contabile nu permit formularea de operaţiuni economice

3.4 Contul şi dubla înregistrare

3.4.1 Necesitatea, noţiunea şi forma contului

Contul ,,Casa în lei“

Forma aritmetică a contului prezintă unele avantaje:

Într-o parte a contului se înregistrează creşterile iar în cealaltă parte a

În cazul conturilor de surse patrimoniale (pasive) separaţia se face invers, de

Având în vedere operaţiile înregistrate prin forma aritmetică a contului,

Totalul creşterilor este de 3.000.000 lei, iar totalul scăderilor este de

Scăderi ,,Furnizori“ Creşteri

3.4.2 Structura contului

DEBIT Cont ,,X“ CREDIT D Cont ,,X“ C

Debitul şi creditul nu au aceeaşi semnificaţie (înţeles) pentru toate conturile;

c) Rulajul sau mişcarea reprezintă totalitatea operaţiunilor înregistrate într-

Întrucât în cont se înregistrează atât existentul cât şi modificările pe

e) Soldul contului reprezintă existentul la un moment dat al elementului

5311 ,,Casa în lei“ 401 ,,Furnizori“

TSD = 11.980.000 TSC = 87.750.000

Soldul stabilit la sfârşitul unei perioade de gestiune poartă numele de sold

La începutul perioadei următoare de gestiune, conturile se deschid.

3.4.3 Funcţiile şi formele de prezentare ale conturilor

a) Funcţiile conturilor sunt:

301 ,,Materii prime“

Forma bilaterală a contului este caracterizată prin faptul că delimitarea

Debit 301 ,,Materii prime“ Credit

Credit 401 ,,Furnizori“

În această situaţie, pe lângă informaţiile suplimentare privind natura