Determinarea raspunsului seismic al unei structuri in proiectarea

bazata pe performanta

Structura de rezistenta a unei constructii se discretizeaza in elemente finite intr-un sistem plan
sau spatial, iar in dreptul maselor structurii, la noduri, se aplica fortele laterale seismice
conventionale. Configuratia regulata sau neregulata a structurii influenteaza performanta privind
comportarea la cutremure puternice.

Modelarea structurii se face tinand seama de urmatoarele principii:
Daca miscarile de translatie laterala ale structurii sunt clar decuplate se poate considera un model
bidimensional, cu cate un grad de libertate dinamica la nivelul fiecarui planseu.
Daca miscarile de translatie si torsiune sunt cuplate, atunci se impune alegerea unui model
tridimensional, cu cel putin trei grade de libertate dinamica pentru fiecare planseu, cu respectarea
urmatoarelor conditii:
- Gradele de libertate dinamica sa fie doua translatii orizontale si o rotatie fata de o axa perpendiculara pe
planseu.
- Fiecare planseu sa fie indeformabil in planul sau si sa lucreze ca o saiba rigida care va antrena in
miscare toti stalpii odata.
Pentru cladirile cu plansee flexibile nu mai sunt utilizabile modelele cu trei grade de libertate dinamica la
fiecare nivel. Diferentele semnificative de rigiditate intre diferitele zone ale planseului pot conduce la
modificari ale distributiei fortelor laterale in interiorul structurii. In acest caz, la elementele verticale de
rezistenta (stalpi, diafragme) se pot produce efecte nedorite detorsiune.
In unele situatii se poate conta pe efectele de interactiune intre elementele rezistente la fortele laterale
(cadre) si elementele nestructurale (pereti). Daca acesti pereti nu sunt distribuiti uniform in plan si in
elevatie, pot aparea neregularitati torsionale. Aceste efecte suplimentare de torsiune conduc la cresteri
ale eforturilor si deformatiilor in elementele perimetrale. De asemenea, o configuratie neregulata pe
verticala (existenta etajelor flexibile sau a nivelelor cu rigiditati diferite, o constructie inalta alaturi de una
joasa s.a.) poate provoca concentrari ale tensiunilor tangentiale din forfecare si din rasucire.
O excentricitate pronuntata a centrului maselor, in raport cu centrul rigiditatilor, capata o importanta
hotaratoare, orice amplasare necontrolata in plan a peretilor structurali putand conduce la solicitari
de torsiune generala foarte defavorabile.
O alta categorie de excentricitati o formeaza cele datorate asimetriilor pe verticala corpuri de cladire
invecinate cu diferente mari de inaltime, neseparate intre ele prin rosturi antiseismice. De regula, in astfel
de situatii este destul de dificil sa se elimine aceasta deficienta prin crearea de rosturi antiseismice, astfel
ca torsiunile respective trebuie luate ca atare si verificate prin calcul consecintele lor.
In situatiile cand se creeaza saibe orizontale rigide la nivelul planseelor este necesara si o preocupare
pentru reducerea, prin masuri adecvate, a asimetriilor de rigiditati si luarea in considerare, in calcul, a
efectului defavorabil al torsiunii generale.
In situatiile cand nu pot fi evitate torsiunile generale mai importante, este de dorit ca acestea sa fie
preluate de elementele portante verticale (pereti structurali), cu un brat de parghie cat mai mare. In acest
scop, este avantajos sa se prevada, cel putin dupa una dintre directii, pereti structurali dispusi la
extremitatile constructiei.
In orice caz, la constructiile mai inalte si dezvoltate in plan, prevederea depereti structurali
perimetrali este recomandata. Chiar daca structura este simetrica si deci nu genereaza, prin alcatuirea
ei, torsiuni generale sub actiunea fortelor laterale, o excentricitate a rezultantei acestor forte seismice
este inevitabila, din cauza caracterului nesincron al actiunii miscarii seismice (asa numita excentricitate
aditionala), dificil de evaluat calitativ.
Este necesar ca, printr-o analiza dinamica modala (stabilirea valorilor si vectorilor proprii) sa se determine
perioada proprie fundamentala de vibratie a elementului de constructie (a constructiei) T
c
[s] si/sau
frecventa tehnica naturala f[ciclii/s]; [Hz], in scopul prevenirii fenomenului de rezonanta.
Intereseaza raportul intre perioada fundamentala a vibratiilor proprii ale constructiei T
c
si perioada de
vibratie a terenului, in momentul amplitudinii maxime a miscarii seismice T
t
. Se defineste, astfel,
coeficientul de amplificare dinamica b.
Cu cat cele doua perioade au valori mai apropiate, cu atat amplificarea dinamica este mai pronuntata si
este posibila o intrare in rezonanta a constructiei odata cu miscarea terenului. Acest fenomen s-ar
produce efectiv daca miscarea terenului ar avea un caracter ordonat (de tip sinusoidal). Practic, sub
actiunea unui cutremur sever se produce doar o amplificare dinamica a vibratiilor, care poate ajunge,
insa, la valori mari, respectiv la fenomenul foarte periculos de quasi rezonanta.
La cutremurul vrancean din 1977, curba spectrala, determinata prin prelucrarea seismogramelor
masurate efectiv in Bucuresti, a avut perioada proprie maxima de vibratie a terenului T
t
= 1,5 s; pentru
judetul Calarasi se apreciaza T
t
= (1,2 1,5) s.
Astfel se explica de ce cladirile joase, cu structura rigida, au fost mai putin afectate de seism, in timp ce
cladirile cu structura flexibila (de ex.: structuri in cadre), cu perioade proprii de vibratie de peste 1,2 s, au
prezentat amplificari dinamice maxime. Ca urmare, in Bucuresti s-au prabusit un numar mare de blocuri
realizate in perioada interbelica, cu structuri de rezistenta flexibile din grinzi si stalpi, fara diafragme de
beton armat.
De remarcat ca perioada de vibratie a terenului in momentele de intensitate maxima a cutremurului
vrancean (T
t
= 1,4 1,5 s) s-a regasit la Bucuresti la seismul major urmator din 1986.
Fortele seismice echivalente se obtin prin tratarea independenta a fiecarui mod propriu de vibratie r,
caracterizat prin perioada proprie de vibratie T
r
, vectorul propriu de vibratie s
r
si masa modala
echivalenta m
r
. Pentru fiecare mod de vibratie a structurii cu un numar finit de GLD grade de libertate
dinamica, se considera un sistem dinamic echivalent cu un GLD cu aceeasi perioada proprie de vibratie
si aceeasi forta taietoare de baza.
Fortele seismice modale maxime de nivel, obtinute prin distributia fortei taietoare de baza in functie de
vectorul propriu de vibratie, actioneaza ca forte statice laterale la nivelurile structurii.
Noul cod seismic admite, pentru proiectarea curenta, cele doua procedee de calcul consacrate:
metoda fortelor laterale, asociate modului fundamental de vibratie;
metoda calculului (spatial) modal cu spectru de raspuns.

Metoda fortelor seismice static echivalente, bazate pe modul fundamental de vibratie, se aplica numai
in cazul structurilor care se pot reduce la sisteme plane pe doua directii ortogonale si al caror raspuns
total nu este influentat semnificativ de modurile superioare de vibratie.
Metoda principala de calcul, in codul de proiectare P100-2004, ramanemetoda calculului spatial modal
cu spectru de raspuns. Actiunea seismica este reprezentata unidirectional prin spectrul de raspuns de
proiectare, in cazul structurilor regulate in plan si in elevatie. Se pot efectua mai multe analize, pentru
fiecare directie de actiune relevanta in raspunsul structurii.
De o buna perioada de vreme a aparut, cu prioritate, in multe tari cu risc seismic mare, necesitatea
evaluarii vulnerabilitatii constructiilor existente. Aceasta evaluare este necesara pentru a se stabili
consecintele producerii unui seism intr-o anumita zona si a se identifica cladirile cu cea mai mare
sensibilitate la un cutremur, in perspectiva unei consolidari a structurii de rezistenta. In acest sens,
vulnerabilitatea trebuie sa fie exprimata sub o forma compatibila cu notiunea de alee seismica, astfel
incat sa se poata estima impactul sau asupra unei zone construite.
Aleea seismica se defineste prin probabilitatea de a se atinge sau a se depasi un anumit nivel de
solicitare seismica, intr-o regiune data, intr-o perioada specificata de timp.
Exista trei mijloace clasice de a reprezenta aleea seismica:
Intensitatea;
Acceleratia maxima a solului PGA, Peak Ground Acceleration;
Spectrul de raspuns: acest mijloc este din ce in ce mai mult utilizat, datorita faptului ca integreaza
parametrii importanti precum: continutul frecvential, viteza maxima, deplasarea maxima si impune
utilizarea, in calcul, a metodelor in deplasari.
In realitate, actiunea seismica se limiteaza la o deplasare impusa la baza constructiei. Forta seismica
mentionata de norme nu este decat o consecinta (reactiunea) la aceasta deplasare. Atata timp cat
deplasarea si forta respectiva sunt legate printr-o relatie liniara, analiza dinamica prin aproximarea in forte
echivaleaza cu o analiza in deplasari. Aceasta echivalenta inceteaza, insa, de a mai fi valabila in
momentul in care comportarea materialului nu mai este liniar elastica. In acest caz se recurge la
aproximarea in forte, apeland fie la metode de calcul numerice capabile sa traduca pas cu pas
comportamentul structural fizic neliniar, fie la coeficienti de reducere a efortului respectiv (coeficienti de
comportare) iar prevederile constructive impuse asigura structurii ductilitatea corespunzatoare.
In concluzie, cand se dimensioneaza sau se verifica o structura, prin noile norme de proiectare
paraseismica, se urmareste sa se controleze deplasarile si nu sa se echilibreze fortele provocate de
seism. In plus, actiunea seismica poate fi reprezentata, in mod natural, printr-o deplasare si nu printr-o
forta sau o simpla acceleratie.
Parametrul esential in caracterizarea raspunsului seismic al unei structuri, atat in satisfacerea exigentelor
de siguranta a vietii, cat si a celor de limitare a degradarilor, este deplasarea laterala. Din acest motiv,
asigurarea prin conceptie a unei rigiditati laterale suficiente devine primordiala in proiectarea seismica. In
acest sens, raspunsul seismic al constructiilor cu vibratii de torsiune majore provocate de cuplarea
modurilor de vibratie de torsiune cu cele de translatie este unul nefavorabil, cu sporuri semnificative ale
deplasarilor laterale.
Aspectul analizarii deplasarilor nu apare, din nefericire, exprimat, in mod clar, in toate codurile de
proiectare seismica ce incearca sa pastreze posibilitatea utilizarii unei logici ingineresti de proiectare
bazata pe forte. Fortele sunt evaluate printr-un calcul elastic si apoi reduse printr-un coeficient de
reducere,R, a carui marime este data de regulament. Valoarea acestui coeficient depinde de materialul
folosit pentru structura (otel, beton, zidarie) si de schema sa structurala (cadre, diafragme, ); altfel spus,
de valoarea maxima admisa a deplasarii pe care sistemul o poate accepta sau, de o maniera echivalenta,
de ductilitatea maxima acceptabila.
In acest sens,denumirea analizei neliniare tip Push-over sau Impingere progresiva provine de la
fundamentul metodei: stabilirea unei curbe unice efort-deplasare care sa caracterizeze comportarea
structurii de rezistenta supusa la o excitatie impingere monoton crescatoare, din ce in ce mai
puternica.
Criteriile de verificare ale elementelor structurale primare si nestructurale secundare sunt definite
comparand deformatia maxima efectiva produsa de seism cu capacitatea lor maxima de a se deforma si
inmagazina energie.
Analiza neliniara static echivalenta tip Push-over, bazata pe repartitia fortelor laterale corespunzatoare
modului fundamental de vibratie, nu este, insa, pertinenta pentru un calcul seismic decat daca modul
fundamental devine preponderent, adica masa antrenata in vibratie reprezinta peste 80% din masa totala
a structurii. Aceasta implica o dispozitie cvasi-regulata, in plan si pe verticala, atat a maselor, cat si a
rigiditatilor.
In cazul unei structuri cu distributia maselor si rigiditatilor oarecare, s-a propus o analiza specifica tip
Push-over modal, capabila de a tine seama si de participarea modurilor superioare in vibratia structurii.
Aceasta revine la a realiza o analiza tip Push-over pentru fiecare mod propriu de vibratie, structura fiind
asimilata cu un oscilator simplu si utilizand o repartitie a eforturilor laterale asemanatoare cu deformata
modala caracteristica pentru fiecare dintre aceste moduri.
Tinand seama de fiecare mod de vibratie, spectrul in deplasari furnizeaza direct deplasarea modala
corespunzatoare, pe baza regulei de echivalenta a deplasarilor modificate. Aceste deplasari sunt, in
consecinta, combinate tinand cont de factorii de participare modali, dupa regula de compunere modala
SRSS Square Root of Square Sum (radacina patrata din suma patratelor), sau dupa regula CQC
Completely Quadrat Combination (combinatia patratica completa).
Eforturile sunt apoi determinate in functie de deplasarile obtinute si in raport cu legile de comportare
neliniare ale elementelor utilizate.
Raspunsul structural total maxim (in eforturi sau deplasari) este estimat, mai precis, cu regula SRSS sau
CQC, in cazul cand miscarea seismica are o compozitie spectrala cu banda lata de frecventa si o durata
efectiva mai mare decat perioada proprie fundamentala de vibratie a structurii.
Regula SRSS se va aplica atunci cand raspunsurile modale cu contributii semnificative pot fi considerate
independente, modurile proprii de vibratii fiind clar separate.
Regula de compunere CQC se va aplica atunci cand modurile de vibratie corespunzatoare
oscilatiilor j si k oarecare nu pot fi considerate independente; in acest caz se va considera un coeficient
de corelatie modala.
Curba Push-over, reprezentand capacitatea de rezistenta a unei structuri supuse actiunii seismice, se
poate obtine plecand de la un calcul static neliniar efectuat pe un model Element Finit avand la baza o
lege constitutiva specifica. Astfel, materialul beton armat impune un comportament neliniar al materialului
din cauza fisurarii la intindere si zdrobirii la compresiune a betonului si respectiv curgerii plastice a otelului
moale de constructii. Aceste neliniaritati constitutive pot fi luate in considerare prin legi de comportament
structural monoton sau ciclic, care se pot reprezenta in 3 mari familii:
Modele globale, bazate pe legi biliniare elasto-plastice, cu/fara ecruisare (ex. pentru otel) sau
respectiv pe legi triliniare Takeda (ex. pentru betonul armat) care leaga momentul incovoietor de
curbura sau forta taietoare de deformatia specifica unghiulara;
Modele locale cu ajutorul carora se poate descrie comportarea fiecarui material constitutiv din
care sunt alcatuite elementele structurii: fier, beton, aderenta fier-beton, zidarie s.a.;
Modele semi-globale sau modele multistrat sau modele cu fibra.
La proiectare, formarea succesiva a articulatiilor plastice trebuie controlata in cadrul fenomenului de
adaptare a structurii. Se recomanda ca liniile dirijate de creare a articulatiilor plastice sa se formeze
succesiv la capetele sirurilor de grinzi, incepand de jos in sus. Stalpii vor reprezenta liniile finale elastice.
Dirijarea liniilor de plastificare de-a lungul capetelor riglelor pare solutia cea mai indicata, daca se tine
seama ca ductilitatea riglelor este mult mai ridicata decat a stalpilor.
Grinzile fiind elemente supuse, in principal, la momente incovoietoare si forte taietoare pot fi ductilizate
relativ usor. Sporirea capacitatii de plastificare a sectiunii grinzii se obtine prin consolidarea zonei
comprimate, adoptarea unor procente de armare reduse pentru ca armatura longitudinala sa ajunga la
curgere inaintea zdrobirii betonului si utilizarea unor oteluri cu palier de curgere. In aceste conditii, se
obtin grinzi cu ductilitate de 1020.
Stalpii fiind elemente supuse la forte de compresiune mari, cu momente incovoietoare si forte taietoare,
sunt cu mult mai greu de ductilizat. Efortul axial de compresiune este cauza principala a fragilizarii
elementului. Printr-o fretare transversala adecvata, deformarea transversala este blocata, iar starea de
tensiune de compresiune axiala se modifica in compresiune triaxiala, transformand materialul casant si
fragil intr-unul rezistent si ductil. Cum ductilitatea este invers proportionala cu tensiunea de compresiune,
se recomanda ca valoarea efortului unitar mediu de compresiune sa nu depaseasca (0,250,35) R
b
. Cu
aceste masuri se pot obtine pentru stalpi valori ale ductilitatii de 25.
La cladirile etajate cu structura in cadre, cu umplutura de zidarie, supuse actiunii seismice, se va tine
seama de efectul de diafragma, pana la iesirea din lucru a zidariei de umplutura. Simplificat, se poate
admite o schema de calcul prin asimilarea cadrului cu zidarie de umplutura cu o grinda cu zabrele, stalpii
preluand rolul talpilor, grinzile pe cel al montantilor, iar zidaria de umplutura pe cel al diagonalelor
comprimate.
Suprarezistenta structurii, asociata mecanismului de cedare ultim, se calculeaza cu raportul dintre forta
taietoare de baza determinata la formarea mecanismului de cedare plastica a structurii si cea
corespunzatoare aparitiei primei articulatii plastice.
Interesul construirii curbei Push-over, in cadrul aplicarii metodelor de analiza neliniara in deplasari,
apare imediat in determinarea punctului de performanta (punct de functionare) al unei structuri folosind
factorul cantitativ in amortizare, x, si spectre de raspuns elastice (cu valori de amortizare marite) sau,
respectiv, o aproximare in ductilitate, m, si spectre inelastice de calcul.

Bibliografie
1. Aldea A., Arion C., VAcAreanu R., Lungu D. Evaluarea vulnerabilitatii la cutremur a cladirilor.
Metode de calcul si prioritati de consolidare, Buletinul AICPS nr. 1/2003, pag. 14-25;
2. Chopra A. K. Dynamics of structures. Theory and applications to earthquake
engineering, Englewood Cliffs, N.J. Pretience Hall, 1995;
3. CiSmigiu Al. Dupa cutremurul moldavic din 4 Martie 1877. Spre noi tipuri de structuri
antiseismice, Arhitectura, nr. 4, 1977, pag. 1-23;
4. Ieremia M., Sidorenco E., GInju S. Analiza numerica neliniara a structurilor, vol. II; Modelarea
raspunsului structural, Ed. Conspress, Bucuresti, 2005;
5. Newmark N. M., Veletsos A. S. Effects on inelastic behavior on the response of simple system to
earthquake motions, Proceedings of the 2nd World Conference on Earthquake Engineering, Japan
2:895-912;
6. Popa T. Consideratii privind metodele de calcul la torsiune a cladirilor,Constructii, nr. 2, 2000, pag.
16-20;
7. Tulei E., Cretu D., Topa N., Controlul performantelor unei structuri metalice multietajate supuse la
actiuni seismice, A 3-a Conferinta Nationala de Inginerie Seismica, Universitatea Tehnica de Constructii
Bucuresti, 09.12.2005;
8. * * * Cahier technique AFPS, Nr. 26, 2006 Mthodes en dplacement: Principe- Codification-
Application;
9. * * * Eurocode 8, pr. EN 1998, Calcul des structures pour leur rsistance aux sismes Rgles
gnrales, actions sismiques et rgles pour les batiments,2003.
citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 103 mai 2014, pag. 54
Autor:
prof. univ. emerit dr. ing. Mircea Ieremia Universitatea Tehnica de Constructii
Bucuresti, Departamentul de Rezistenta Materialelor, Poduri si Tuneluri