Riscuri pedologice-curs 1

1. Studiul riscurilor pedologice

Principalele tipuri de riscuri pedologice si restrictii functionale induse de acestea sunt riscurile
natural si riscurile antropice.
Risurile naturale, care implica cuvertura de sol se subimpart in :
Riscuri naturale directe (climatic, hidrologice, geomorfologice) ;
Riscuri natural indirect (induse de cumulul de conditii de mediu care actioneaza
interconexiv)

1. Evaluarea si prognoza riscurilor pedologiceogice legate de proprietatile
solurilor
Riscuri pedologice legate de proprietatile fizico-mecanice, fizice si hidrofizice aceste
proprietati sunt dependente esential de natura materialului parental si a rocii de solidificare. In
functie de conditiile de mediu, proprietatile in cauza pot suferi transformari care modifica
functionalitatea solului.
Solul e privit ca un sistem material eterogen si polidispers, deschis si dinamic, intrucat imbina
cele 3 stari majore de agregare a materiei: solida, lichida si gazoasa.
1. Solul este sistem dispers, fiind constituit din particule dispersate aglutinate de diferite
dimensiuni: ionice, moleculare, de dimensiuni macromoleculare (coloidale si grosiere);
particulele coloidale au dimensiuni sub 2 microni; intre 2 microni - 2 mm se incadreaza
materialul pamantos fin, iar cele > 2mm formeaza scheletul solului
2. Solul este system deschis deoarece preia fluxuri de energie si masa. Flux: de energie si
materie ce sunt transformate, uneori mineralizate, transformate in compusi
macromoleculari creandu-se compusi specifici solului ce pot fi stabili (raman in sol) sau
pot fi mobilizati, determinand iesirile din sistem.
3. Solul este un sistem dinamic, intrucat este supus unor transformari permanente pe
parcursul unui ciclu evolutiv, ajungand sau nu la un stadiu de maturitate, de regula cand
e in echilibru cu conditiile de mediu (atinge stadiul de climax). In anumite situatii
evolutia pedogenetica a solului este extrem de avansata determinand deteriorarea unor
parametric fizici, chimici sau biologici ce induc anumite tipuri de riscuri pedologice.
In alte situatii solul are rolul de filtru, preluand o serie de compusi prin interventie antropica
4. Riscurile pedologice induse de textura

Notiunea de textura se refera la alcatuirea granulometrica a partii minerale a solului.Aceasta
proprietate a solului intra in categoria celor fizico-mecanice.
In sens larg, prin textura se intelege alcatuirea granulometrica a partii solide a solului din
particule cu dimensiuni diferite, de la cele foarte mici (coloidale-minerale argiloase) pana la
cele de dimensiuni foarte mari (bolovani si blocuri de roca).
Textura globala in care se au in vedere si particulele si fragmentele de natura organic, in timp
ce in sens restrans, notiunea de textura se refera doar la componentul mineral, cu referire
directa la compusii macromoleculari.
Clasificarea particulelor moleculare
Astazi se opereaza in lume cu diferite clasificari textural existand scoli nationale in care
textura repreyinta un criteriu esential in taxonomia solurilor. De regula, pentru a uniformiza
diferitele pozitii ale scolii nationale se opereaza si cu o clasificare internatioanala, in vigoare
din 1927 adoptata la Washington, si anume clasificarea Atterberg, cunoscuta drept clasificare
zecimala, deoarece limitele diferitelor fractiuni sunt stabilite din 10 in 10. Se mai utilizeaza
clasificarea Kacinski din scoala rusa sau clasificarea americana.
In Romania se utilizeaza clasificarea zecimala Atterberg, principalele fractiuni granulometrice
fiind:
Bolovani > 200 mm
Pietre 200-20 mm
Pietris 20-2 mm
Nisip grosier 2-0,2 mm
Nisip fin 0,2- 0,02 mm
Praf 0,02-0,002 mm- P1 : 0,02-0,01 mm si P2 : 0,01-0,002 mm
Argila < 0,002 mm
Practic se opereaza cu trei fractiuni majore care constituie si 3 grupe de clase texturale.

1.Argila grupeaza toate fragmentele de dimensiuni coloidale, care se la randul lor se
grupeaza in doua categorii:
a. Argila primara si secundara.
Argila primara este de natura reziduala, intrucast se mosteneste din roca sau din
materialul parental. Pe langa argila propriuzisa, mostenita din depozitul geologic. Pe langa
aceasta, in aceasta categorie se mai include si frangmente coloidale.
2. Argila secundara (argila de neoformatie), intrucat se formeaza pe parcursul evolutiei
solului. Aceasta rezulta prin alterarea silicatilor primari, care prin procese complexe de
hidratare si hidroliza, trec in silicati secundari hidratati, cuncoscuti si sub denumirea de
minerale argiloase.
Tot in categoria argilei secundare se includ si unii compusi de pedogeneza, de
dimensiuni coloidale (cazul unor oxizi, sau chiar silicia coloidala)
A doua categorie principal: Praful este constituit din particule fine care provin pe
deoparte din dezagregarea unor material parentale, iar pe de alta parte din procese de alterarte.
Aceste proprietati fundamentale ale prafului se incadreaza intre cele ale argilei si cele ale
nisipului.
Nisipul este reprezentat prin particule silicatice in deosebi din fragmente de cuart, la
care se adauga si alte fragmente din minerale greu alterabile. Practic nisipul ca fractiune
prezinta proprietati diametral opuse argilei, putand constitui un element de risc pedologic.
Daca pentru nisip proprietatile chimice sunt nefavorabile, in cazul argilei, in general
proprietatile fizice induc restrictii.
2. Clasificarea texturala a solurilor:
Orice sistem taxonomic sau de claisficare a solurilor, presupune si o clasificare
texturala.Aceasta se realizeaza pe baza unor criteria, luand in consideratie continutul
procentual al principalilor fractiuni granulometrice sau unele criteria suplimentare.Pentru
Romania, clasificarea texturala s-a realizat in functie de clasificarea zecimala, operandu-se cu
grupe de clase clase si subclase texturale. Aceasta clasificare texturala este adoptata official
fiind intalnita in metodologia elaborarii studiilor pedologice (MESP), din 1987, cat si in SRTS
din 2003. Conform continutului in principalele fractiuni granulometrice se opereaza cu 3
grupe de clase:
Grupa de clase a texturilor grosiere,
Grupa de calase a texturilor mijlocii,
Grupa de clase a texturilorfine.
Fiecare grupa de clasa, cu9prinde cate doua clase: astfel in grupa de clase a texturilor grosiere
avem clasa Nisip si Nisip lutos (U).
Grupa de clase a texturilor mijlocii are: clasa Lut Nisipos (S) si clasa Lut (L)
Grupa de clase a texturilor fine: Lut argilor (T) si argila fina (A)
Cele sase clase texturale se subimpart in subclase texturale: intre 3-5 la fiecare clasa. Astfel in
cazul nisipului o prima subclasa este cea a Nisipului Grosier (NG), a doua subclasa este cea a
Nisipului Mijlociu (NM) si subclasa a Nisipului Fin (NF).
Clasa Nisipului Lutos cuprinde: Nisip Lutos Grosier (UG), Nisip Lutos Mijlociu
(UM), Nisip Lutos Fin (UF).
Clasa Lut Nisipos: Lut Nisipos Grosier (SG), Lut Nisipos Mijlociu (SM), Lut
Nisipos Fin (SF), la care se adauga Lut Nisipos Prafos (SS)si Praf (SP).
Clasa Lut: 3 subclase Lut Nisipo-Argilos (LN), Lut Mediu (LL)si Lut Prafos
(LP).
Clasa Lut Argilos: Argila Nisipoasa (TN), Lut Argilos Mediu (TT)si Lut Argilo
Prafos (TP).
Clasa Argila: Argila Lutoasa (AL), Argila Prafoasa (AP), Argila Medie (AM) si
Argila Fina (AF)
Pentru incadrarea in grupele clase, clase si subclase texturale, se utilizeaza tabelul de
incadrare (indicator nr. 23)
De regula grupa de clase a texturilor mijlocii, presupune continuturi echilibrate ale
principalelor fractiuni granulometrice.Astfel solurile cu aceste texturi, sunt optime pentru
evolutie pedogenetica si nu pun probleme sau restrictii de utilizare. In consecinta, aceste
texture nu induc riscuri pedologice.
In situatia grupelor de clase grosiera si fina, se constata predominarea unor anumite fractiuni
granulometrice, ceea ce se repercuteaza in deteriorarea unor proprietati si insusiri ale solului.
In aceste cazuri, apar restrictii functionale cu rol de RISC PEDOLOGIC.Intensitatea acestor
restrictii si implicit a riscurilor aferente, creste spre clasele extreme (nisip si argila), spre
subclasele extreme.







Restrictii functionale si riscuri, induse de texturile nisipoase:

In grupa de clase a texturilor grosiere, continutul de nisip depaseste invariabil 56%, la
subclasa nisip lutos, si depaseste 63% la clasa nisip. In situatia solurilor nisipoase, se
inregistreaza o serie de proprietati nefavorabile, dupa cum urmeaza:
a. Proprietati de natura fizica se remarca scaderea coesivitatii dintre particulele
elementare, ceea ce contribue la o structurare pedogenetica slaba, sau chiar la lipsa
structurii.
Plasticitatea si adezivitatea sunt practice nule, ceea ce determina o mobilizare a
particulelor elementarein special prin vant, cu inducerea unor riscuri geomorfologice,
respective apartitia eroziunii eoliene sau chiar generarea unui relief eolian cu dune si
interdune.
Aceste proprietati fizice nefavorabile, constitue insa si avantaje pentru practica
b. Proprietatile hidro-fizice sunt in general nefavorabile astfel. Capacitatea de retinere
a apei, are valori reduse fiind soluri care in general pierd foarte rapid apa. Astfel chiar
daca capacitatea totala pentru apa, are valori mari cea mai mare parte a acestei ape se
incadreaza in capacitatea de apa drenanta. (apa pierduta gravitational) Aceasta inseamna
ca avem de aface cu o capacitate de apa utila redusa. Din acest motiv, solurile in cauza
valorifica optim, doar precipitatiile in cantitati reduse si cu o distributie uniforma pe
parcursul perioadei de vegetatie. In climatul actual al Romaniei, sunt soluri expuse
intens riscului la seceta, indeosebi in estul si sud-estul Romaniei. (solurile din Campia
Tecuciului, Piemontul Poiana-Nicoresti, Campia Hagieni sau chiar din Baragan din
perimetrele cu soluri nisipoase)
Riscul la seceta poate fi diminuat, prin aplicarea irigatiilor.
c. Proprietatile chimice ale solurilor nisipoase sunt majoritar nefavorabile,introducand
restrictii severe, intrucat predominarea fractiunii nisipoase presupune dominanta
fragmentelor de silicati primari, indeosebi a cuartului. Prezenta cuartului, presupune o
deosebita precaritate a elementelor nutritive intrucat acest mineral este practic inert din
punct de vedere chimic. Riscurile cresc in acest caz de la nisipurile calcaroase spre cele
pur silicatice. Solurile in cauza sunt sarace in azot, in fosfor si mai ales in fosfor mobil,
necesitand pentru atenuarea restrictiilor aplicarea de ingrasaminte organice ori minerale
de sinteza chimica. Mai mult, texturile nisipoase se remarca si prin continuturile foarte
mici de elemente majore, respective calciu, magneziu, sulf s.a, apoi de elemente minore
si de microelemente. Practic riscurile sunt direct-proportionale cu aceste carente in
macro si micro elemente, necesitand corectii care insa sunt greu de realizat in deosebi
datorita costurilor mari.
Texturile nisipoase presupun si prezenta in sol a unor cantitati foarte mici de materie
organica humificata.Continutul redus de humus, impiedica formarea complexelor organo-
minerale si fixarea in sol a cationilor bazici. Astfel cationii bazici datorita percolarii rapide a
apei sunt pierduti prin levigare. Restrictiile pot fi diminuate in acest caz prin adaugarea de
composturi organice, prin aplicarea uneori a amendamentelor si a ingrasamintelor organice.
In aceste conditii solurile cu texture nisipoase prezinta restrictii de la slab la moderate,
in cazul clase Nisip Lutos si de la moderate la puternice in cazul clasei Nisip. Practic in cazul
subclasei Nisip Grosier, vorbimn de cele mai intense riscuri de aceasta factura. Aceste riscuri
se cuantifica in scaderea proportionala a fertilitatii, productivitatea lor fiind mult diminuata,
ceea ce presupune si restrangerea gamei de utilizari.
Astfel solurile nisipoase desi sunt favorabile sub aspect agro-tehnic, pot fi utilizate ca
arabil doar pentru anumite categorii de plante, indeosebi din gama celor tehnice.


Restrictii functionale si associate texturilor argiloase

Acestea contin peste 33% argila, in cazul calse Lut Nisipos si peste 46% argila in cazul clasei
Argila. Pot contine cantitati insemnate de praf si continuturi mai reduse de nisip.De regula
insa, continutul de argila depaseste frecvent 50%, ajungand uneori la 70 sau chiar 80%.
Din punct de vedere al restrictiilor, acestea desi mai putin numeroase, sunt mult mai intense,
riscurile pedologice ale texturilor argiloase fiind de regula mai mari daca ne raportam la
utilizarea solurilor in scopuri agricole.
Restrictii legate de proprietatile fizice:

Proprietatile fizice sunt majoritar nefavorabile, intrucat coeziunea dintre particule este
maxima ceea ce determina valori foarte mari ale adezivitatii si plasticitatii.
Astfel datorita coeziunii si adezivitatii, solurile argiloase sunt considerate soluri grele intrucat
se lucreaza foarte greu si doar la umiditati adecvate, crescand in mod exponential costurile
tuturor lucrarilor agricole. In raport cu plasticitatea, restrictiile devin extreme de severe in
deosebi la umiditati mari, intrucat argila fiind plastic, conditioneaza declansarea manifestarii
proceselor de deplasare in masa. Pe terenurile in panta, apar riscuri severe pentru utilizarea
solurilor in cauza ca teren agricol.
Solurile argiloase se caracterizeaza si printr-un regim aerohidric deficitar astfel: De regula
permeabilitatea are valori modeste, dominand asa numita porozitate inactiva, cu pori de mici
dimensiuni, ceea ce presupune umplerea intregului spatiu poros cu apa, determinand astfel
lispa posibilitatilor de oxigenare si trecerea spre un mediu anaerob. Consecinta este
reprezentata de asfixierea radacinilor si moartea plantelor.
In aceste conditii sunt induse procese de reducere. Porozitatea capilara, presupune si retinerea
durabila a unei mari cantitati de apa in sol, care nu este cedabila plantelor. Acest fapt este
relevant si de coeficientii hidro-fizici astfel: Pentru aceste soluri capacitatea totala pentru apa
poate avea valori medii si mari, dar din aceasta, capacitatea de apa drenanta este redusa si
creste valoarea coeficientului de ofilire ceea ce determina diminuarea intervalului de apa utila.
Din acest motiv apar in soluri permanente variatii de volum respectiv procese de gonflare sau
procese contrare de contractie ceea ce inseamna ca multe soluri argiloase prezinta proprietati
contractilo-gonflante, ca in cazul vertisolurilor si a subtipurilor vertice.
Toate acestea presupun restrictii severe pentru utilizarea acestor soluri in deosebi ca teren
arabil.
Gama proprietatilor chimice este relativ favorabila, intrucat mineralele argiloase
prezinta valori mari de retinere a cationilor si de schimb cationic.
Argila are o afinitate deosebita pentru materia organica, formand compusi organo-
minerali.
Solurile argiloase contin si cantitati mari de humus si implicit de azot dar pot prezenta
carente indeosebi in fosfor mobil. De regula mineralele argiloase au reactive neutrala
sau bazica.Desi continuturile in fosfor total pot fi normale, formele asimilabile de fosfor
sunt reduse intrucat acest element se blocheaza in sol la reactii bazice. Desi
aprovizionarea cu elemente nutritive nu ridica probleme, absorbtia si nutritia plantelor
sunt ingreunate mai ales in cazul solurilor cu apa sau dimpotriva la umiditati reduse,
contribuind la cresterea presiunii osmotice. In climatele calde si relativ uscate si in
solurile cu regim hidric exudative se pot acumula in solurile argiloase cantitati mari de
saruri solubile si cel mai adesea prin fixarea sodiului in complexul absortiv sunt create
conditii pentru formarea soloneturilor. Restrictiile functionale si riscurile pedologice
asociate cresc proportional cu sporirea continutului de argila. Solurile din clasa Lut
Argilos prezinta restrictii de regula slabe si riscuri minore, pentru ca in clasa Argila
restrictiile sa fie mai numeroase de intensitate ridicata cu riscuri de regula mari, in
special pentru utilizarea Agricola. In cazul acestor texture restrictiile si riscurile cresc si
la umiditati extreme, respectiv umiditati foarte reduse.