Criterii de apreciere a prespectivelor aleatoare.

Exista 3 criterii principale.

Criteriul sperantei matematice a castigului
Mult timp, economistii au simplificat problema evaluarii perspectivelor aleatoare
printr-un singur numar: speranta matematica(media) a castigului, este numarul E(a)= Suma pi
xi.
Aflat in situatia de a alege intre diverse loterii, individul le evalueaza speranta
matematica si alege pe cea care ofera castigul mediu cel mai mare.
Acesta este criteriul maximizarii sperantei matematice(criteriul E), care este unul simplu si
conduce la aprecieri aflate de cele mai multe ori in concordoanta cu cele observate in realitate.

Criteriul speranta-varianta
Au fost facute numeroase propuneri de imbunatatire a criteriului E. Una dintre ele, a
lui H. Markowitz, consta in introducerea pe langa speranta matematica E(a) si a
variantei(dispersiei).
Astfel: Var(a)=E[x-E(a)] la puterea 2a= SUMA pi[xi-E(a)] la puterea 2a
Acest parametru suplimentar de apreciere este folosit pentru a cuantifica riscul asociat loteriei.
Am construit astfel un nou criteriu de apreciere a loteriilor numit speranta-varianta(Criteriul
E-V), astfel:
A(a)=E(a)-kVar(a), unde k este un coeficient care arata atitudinea fata de risc a celui care face
aprecierea loteriei.
Coeficientul k arata cat trebuie sa varieze speranta de castig(E) pentru a compensa o
modificare a riscului, astfel incat aprecierea A sa nu se schimbe.

Sunt posibile 3 situatii:
a) K=0. In acest caz, pentru cel care face aprecierea, riscul nu are importanta. Aprecierea
se bazeaza doar pe speranta de castig si regasim astfel criteriul E. Daca pentru un
individ k=0 se spune ca el este neutru la risc
b) K>0. Pentru ca aprecierea sa ramana constanta, trebuie sa creasca speranta de castig.
Cresterea riscului loteriei deterioreaza aprecierea si, pentru a regasi nivelul de
apreciere initial, individul pretinde o speranta de castig mai mare. O valoare pozitiva a
coeficientului k este caracteristica unui comportament riscofob.
c) K<0. In acest caz, aprecierea loteriei creste daca riscul creste. Pentru a mentine
constanta aprecierea, speranta de castig trebuie sa scada. Unei valori negative a
coeficientului k, i se asociaza placere la risc, adica un comportament riscofil.
Riscofilii prefera a patrat si nu a !!!
Neutrii tot a patrat !!!
Riscofobii au alegerea delicata !!!

Criteriul sperantei de utilitate.
Cramer, a enuntat principiul sperantei de utilitate, cunoscut, mai tarziu, ca principiul lui
Bernoulli.
Observatia lui Cramer a fost ca indivizii nu se intereseaza direct de castigul x la o loterie, ci
transforma acest castig la o alta scara:utilitatea castigului U(x). Aceasta functie de utilitate
este caracterizata prin prima derivata pozitiva si a doua derivata negativa.

Exista 3 forme posibile ale functiei de utilitate:



In primul caz, derivata a 2-a a functiei de utilitate este pozitiva(convexitate), in al 2-lea
caz este nula(liniaritate), iar in al 3-lea caz ea este negativa(concavitate). Derivata secunda a
functiei de utilitate pare a fi un bun indicator al atitudinii fata de risc a individului. Daca el
evalueaza bogatia cu o functie de utilitate convexa, este un riscofil, cu o functie de utilitate
liniara este neutru la risc, iar cu o functie de utilitate concava este riscofob.


Echivalent cert, pret de vanzare, prima de risc


Pentru a introduce notiunile anuntate in titlu folosim criteriul E-U. Gratie criteriul E-U
individul poate aprecia situatia sa inainte ca loteria sa fie jucata.
Ilustram acest lucru pe graficul urmator:





Inre semnul pimei de risc si atitudinea fata de risc exista urmatoarea echivalenta:







Modelul Arrow-Pratt


Aici trebuie sa urmarim masurarea gradului de aversiune la risc. Vom considera un
individ care evalueaza starea lui ecoomica(bogatia) in diverse perspective cu ajutorul
unei functii de utilitate concava.
Pentru inceput, este necesar sa distingem intre diversele perspective(loterii) 2 tipuri:
a) Loterii aditive
b) Loterii multiplicative
Diferenta dintre loteriile aditive si multiplicative este data de faptul ca la cele aditive, nivelul
riscului nu depinde de B0(bogatie initiala), in timp ce la o loterie multiplicativa, acest nivel de
risc depinde de bogatia initiala. Desigur, o loterie multiplicativa poate sa nu se refere la toata
bogatia initiala, ci numai la o parte a acesteia.

Aversiune absoluta la risc

Se numeste aversiune absoluta la risc Aa(B), calculata pentru nivelul bogatiei B, raportul:



Rezumand, aversiunea absoluta la risc Aa(B) ilustreaza maniera in care individul reactioneaza
in conditii de incertidtudine, atunci cand bogatia sa initiala se modifica, dar riscul la care face
fata ramane neschimbat.


Aversiunea relativa la risc

Se numeste aversiune relativa la risc, Ar(B), calculata pentru un nivel al bogatiei B, expresia:

Se observa relatia dintre aversiunea absoluta la risc si cea relativa: Ar(B)=B.Aa(B)

Se arata ca Ar(B) este crescatoare pentru functiile exponentiala si patratica. Pentru functia
logaritmica Ar(B) este constanta, indiferent de nivelul bogatiei.

Aversiunea partiala la risc
In majoritatea cazurilor, o loterie multiplicativa nu afecteaza intreaga bogatie initiala, ci
numai o parte a acesteia. Fie B0=B01+B02, o bogatie initiala compusa dintr-o parte B01
neafectata de riscul unei loterii multiplicative si o parte B02 supusa unui astfel de risc. In
acest caz, daca loteria multiplicativa a=[x;p], actioneaza numai asupra partii B02 din bogatia
initiala certa B0, bogatia finala va fi B=B01+B02(1+a).







Modelul Echilibrului

Numim alocatie a bunurilor in economie o repartizare a acestora intre agentii economici. La
un moment dat, fiecare agent consumator are iin posesie o anumita cantitate de bunuri, numita
donatie initiala ( di=1,2,3...I) a consumatorului I in bunurile 1,2 ...N. De asemnea fie ij
partea din intreprinderea j detinuta in proprietate privata de consumatorul I(i=1,2 ....I;
j=1,2....j). Resursele totle ale consumatorului i sunt compuse, pe de o parte din valoarea
dontatiei initiale(pd), iar pe de alta parte din valoarea partii de proprietate.


Modelul Arrow- McKenzie
Creeaza o imagine generala a functionarii economiei. Scopul este de a descrie
comportamentul ( actiunea) agentilor intr-o economie a proprietatii private. Atingerea acestui
scop a fost posibila printr-o descriere simplificata a economiei. Singurele variabile endogene,
explicate prin model, sunt variabile de activitate economica ale agentilor, toate cele fiind
considerate exogene.
Echilibrul pe piata de monopol
Monopolul este piata caracterizata de existenta unui singur ofertant. In acest caz este foarte
putin probabil ca aceasta unica intreprindere sa considere pretul bunului produs de ea drept o
variabila exogena modelului.
Monopolul va decide atat asupra variabilei cantitatea de output, alegand nivelul acestor
variabile astfel incat profitul realizat sa fie maxim. Decizia monopolului nu poate fi total
independenta.
In aceste conditii, monopolul poate:
Sa fixeze pretul outputului sau, lasand consumatorii sa alega cantitatea pe care o
doresc sa o cumpere la acest pret
Sa fixeze cantitatea de output produsa si sa lase consumatorii sa decida ce pret vor
platii pt aceasta cantitate.


Echilbru pe piata de oligopol
Cel mai frecvent, pe o piata, exista un nr de agenti, dar nu suficient de mare pt a considera ca
fiecare din ei au un efect neglijabil asupra pretului. Aceasta forma de piata se numeste
oligopol.
Cele mai importante probleme pe astfel de piete cu un nr mic de agenti sunt legate de
interactiunile strategice dintre acestia, pt ca un nr mic de agenti conduce la un comportament
neparametric fata de pret.
Se deosebesc 2 situatii decizionale:
Cand o intreprindere decide pretul si cantitatea produsa cunoscand deciziile celeilalte
Cand intreprinderea decide nivelul variabilelor sale fara informatie despre deciziile
concurentului.

Modelul Stackelberg( leadership in cantitate)

Stackelberg este primul economist care a studiat sistematic legatura leadership-
follower. Modelul sau analizeaza secotare de activitate in care o intreprindere domina
pe celelalte.