Sunteți pe pagina 1din 3

Celtii, druizii si nemurirea

Autor: Irina-Maria Manea


Celtii nu au avut doctrine bine nchegate, dar diversele marturii textuale, arheol
ogice sau iconografice ne pot da o idee despre cam cum gndeau. Si totusi, sa nu u
itam ca de fapt, multe aspecte tin de o istorie a imaginarului greco-roman. Arun
cnd o privire si prin ce ne-a ramas de la bretoni sau irlandezi, poate deschidem
o fereastra spre anumite mentalitati si comportamente.
Celtii erau simpli si spontani, si sareau n ajutor oricarui oropsit. Ce avem aici
face parte dintr-un portret al galilor facut de Strabon, urmndu-l pe Poseidonios
[1], iar trasaturile acestea le pomeneste si Caesar n Comentariile sale, spunnd ca
nu pregetau sa le sara n ajutor populatiilor vecine. De asemenea, cunosteau drep
tul si legile[2]. Multe din obiceiurile lor arata un mare respect pentru liberta
tea individuala, ca sa dam doar un exemplu, conditia femeii se pare ca ar fi fos
t ceva mai putin rigida dect n Orient sau lumea clasica. Dintre pretendenti, ea av
ea libertatea sa-l aleaga pe cel care i placea[3]. Libertatea aceasta ne este sug
erata si de traditiile care povestesc despre ntemeierea Marsiliei, mai exact obic
eiul de a a oferi cupa nuptiala.
Si povestea frumoasei Camma, relatata de Plutarh[4] ne duce catre aceeasi conclu
zie. Camma era o preoteasa galica, al carei sot fusese ucis prin tradare de un a
lt razboinic ndragostit de ea. El o va hartui constant pe Camma, manipulndu-i si p
e parintii ei, atrasi de banii sefului gal. La un moment dat pare ca cedeaza si
ea, dar n ziua nuntii face o libatie, bea din cupa, dupa care o ofera razboinicul
ui care o soarbe imediat. Camma striga fericita ca si-a razbunat sotul si acum l
va rentlni, caci cupa era otravita.
Caesar ne mai spune si ca parintii fetei erau datori sa aduca o zestre, dar si s
otul trebuia sa vina cu niste bunuri, care se administrau la comun[5]. Femeia er
a asadar asociata sotului, libertatea sa manifestndu-se prin dreptul de proprieta
te. Galii nu aveau doar asociatii familiale, ci si de razboinici, adica un grup
de tineri care serveau cu loialitate un lider experimentat. Devotamentul era con
siderat o onoare, dupa cum ne informeaza Polibiu[6], si l putem lega si de dispre
tul celtilor fata de moarte, invocat adesea de vechii istorici.
Bravura lor, ca si n cazul altor popoare despre care vorbesc sursele clasice, est
e pusa pe seama credintei n nemurire, o doctrina propovaduita de nteleptii numiti dr
uizi. Druzii nu formau o casta ereditara ca n India sau Egipt, ci se recrutau pri
n propria alegere e a se afilia, fara a ndeplini vreo alta conditie n afara de ace
ea de a acumula cunoastere si a o impartasi. Caci druzii erau nu odar magicieni
sau metafizicieni, ci si astronomi, medici, moralisti sau jurisconsulti. Este vo
rba despre o asociatie de carturari mistici, care nu se implicau n razboi sau n al
te chestiuni sau functii civile, despre care Strabon ne mentioneaza ca predau dr
eptul natural si constitutiile particulare ale statelor[7].
n conceptia lor, lumea alcatuita din suflete era nemuritoare, stapnita, pe rnd, de
apa si foc. Caesar si Diodor face aluzie si la un soi de credinta n metempsihoza,
pentru ca sufletele ar trece n alte corpuri odata terminat timpul existentei act
uale. Poetul Lucan, n Farsalia, le adreseaza chiar cuvinte admirative druizilor, c
ei care locuiti n adncurile padurilor, numai voi puteti sa stiti ce sunt zeii si p
uterile ceresti! De-ar fi sa va dam crezare, umbrele celor morti nu se duc sa-si
caute odihna n salasurile tacute din adncul Ereb, nici n regatulpalid al Zeului ntu
necatei genuni.
Acelasi spirit mbraca alta forma si stapneste alt corp n alta sfera. Moartea nu est
e dect un moment al unei ndelungate vieti. Credinta n nemurire se lega si de ideea
de rasplata si pedeapsa, numai ca acestea reprezentau o metoda de ispasire si de
progres, nu erau ceva definitiv. Sufletul avea acces n cele din urma la alta lum
e, a fericirii, n care si pastra identitatea, sentimentele si experientele din exi
stenta pamnteana.
n cadrul ceremoniilor funerare mai exista obiceiul sa fie arse scrisorile pe care
cei n viata le aduceau celui decedat, pentru a fi citite pe lumea de dincolo. Se
putea ntmpla si ca cei ramasi n viata sa dea cu mprumut bani pe care trebuiau sa-I
primeasca dincolo, de unde obiceiul galilor de a nu avea datorii[8].
Simbolul nemuririi era pentru druizi vscul, caruia i se atribuiau puteri miraculo
ase. Acesta primea de la stejar, imaginea divinitatii, seva datatoare de viata.
Era ntr-un fel o metafora a vietii individuale, ocrotita de fiinta universala. Se
obisnuia sa se culeaga vscul iarna[9], cnd doar frunzele i mai erau verzi, pentru
a deveni simbolul suprem al vietii n mijlocul sterilitatii naturii. Esus, zeul pu
ternic al galilor, are o reprezentare descoperita la Paris n care rupe cu proprii
le mini vscul din copac. El se mai numea Crom/Cercul, sugernd infinitul. Aceeasi id
ee de infinitate pare sa rezulte si din dispunerea su forma de cerc a dolmenuril
or si cromlehurilor, pietrele gigantice. Asadar avem n mentalul celtic indicii pr
ivind un principiu divin al vietii vesnice, care inspira curajul n razboi si disp
retul fata de moarte.
Dar druzii nu s-au priceput doar la propagarea unei astfel de filosofii. S-a ins
istat mult pe rolul lor de preoti n primul rnd, apoi de judecatori si medici, dar
sa nu uitam ca un rol invizibil a fost stimularea unitatii celtice. Dispersarea ce
caracteriza societatea celtica ar fi dus la un moment dat la disparitia populat
iilor de sorginte celta, din cauza lipsei de centralizare. Celtii aveau doar obi
ceiul de a se reuni periodic n numar mare pentru celebrarile religioase, ocazii s
i pentru distractii sau tranzactii judiciare. Omphalosurile, centrele sacre, au
fost contextul care a favorizat ntretinerea unitatii limbii, a obiceiurilor si cr
edintelor.
Druizii erau omniprezenti. Spatiul celtic era mai mult un fel de imperiu spiritual
cu capitala n teritoriul carnutilor, lnga Saint-Benoit-sur-Loire si toti se ndrept
au ntr-acolo. n Irlanda exista chiar un rege al druizilor. Ce nsemna aceasta masa d
e nvatati? Disciplinarea societatii, unita prin cuget si simtire. Pentru romani e
ra necesar sa suprime ordinul, inima societatii celtice, astfel ca n vremea lui T
iberius, legea Cornelia pedepsea cu moartea pe druizi.
Un aspect interesant al doctrinei druidice, si n general n lumea pagna, este accentul
pe rituri, nu pe dogma. Uniunea cu universul era perceputa fara effort, fara ru
gaciune, iar supunerea n fata fortelor naturale se accepta fara discutie. Druizii
aveau la dispozitie mici temple n lemn, o singura piesa cu o efigie, nconjurata d
e un peristil, fanumul,deseori pe naltimi si cu palisade n jur. Ceremoniile se des
fasurau n poienile unor paduri consacrate care luau numele de nemeton, sanctuare.
n zona Quimper mai exista si azi una cu numele de Nevet.
Sacrificiul era principalul act al cultului, comportnd trei motivatii posibile. D
arul uman n schimbul darului divin, caz n care victima era onorata ca un erou cazu
t n lupta. Rit de purificare prin criminalii sau prizonierii de razboi care simbo
lizau murdaria tribului. Sacrificiul pentru potolirea zeilor. Obiceiul de a nhuma
cadavrul unei victime n fundatia unui zid se pastreaza chiar si n legendele celti
lor crestini.
Si ideea de sacrificiu se nscrie tot pe linia de gndire a nemuririi. Am putea spun
e ca ne aflam n lumea celtica ntr-un du-te vino continuu cu lumea cealalta. Antici
i vorbeau despre insulele care nconjoara Celtia, paradisuri terestre sub sceptrul
zeilor, o lume de dincolo care comunica nsa mereu cu cea a viilor. Libertate si
nemurire. Dar si unitate a creatiei. Exemplul zeilor-animale poate ca ne sugerea
za cel mai bine un panteism ambiguu, unde sufletul ar putea sa ia aparenta unui
animal, fara sa sufere o degradare. Legiunea galica ce a cucerit Ierusalimul ave
a ca emblema un mistret, pe care romanii l interpreatau ca o divinitate corespunzn
d lui Mercur. n Galia i se ridica altare lui Mercur Artaios (urs) sau Moccus (por
c). Epona apare mereu alaturi de cai. Creatia n viziunea celta are unitate.
Ar mai fi multe de spus despre religiozitatea celtilor, politeismul local dar un
ificat, importanta druizilor sau legendara literatura insulara celta, cu un boga
t continut mitologic, idealurile de onoare s.a.m.d. Vom mai reveni la acest subi
ect, dar momentan mai spunem doar ca societatea celtica, n marea ei traditie indo
-europeana, se distinge prin arhaismul sau. Nu exista notiunea de zeu personal,
de dogme, de culpabilitate atavica. n domeniul mai concret al organizarii, se exc
lude, ca si la germanici, notiunea de stat. mai multe trasaturi o apropie de per
ioade vechi: vnatoare de cranii, aliantele de snge, sistemul de dare, un soi de renu
ntare eroica la proprietate.
Celtii sunt viteji, viseaza sa se realizeze spiritual chiar si prin razboi. n ace
asta cheie trebuie citite povestile despre masacrele n lant, lacomiile gigantesti
sau contorsiunile umitoare ale lui Cuchulainn. Este dorinta de a fi mai mult, i
esit din comun. Si celtii cred n resurectie, atestata n numeroase mituri si simbol
uri. Ceaunul este simbolul sau absolut. Prezenta sa sub burta calului i completea
za si acestuia aura de sacralitate.
Gasim sacralitate peste tot. Pe majoritatea monedelor armoricane vedem un cavale
r calare care arunca o lance care are la un capat un motiv format dintr-un patra
t taiat de doua diagonale si ornat cu cinci sfere. Este vexillumul, insemnul mil
itar roman, ciudat pentru ca armoricanii nu-i ntlnisera nca pe romani. Dar ntr-o sce
na clasica cu un cavaler pe un magar, caruia i arata un morcov pentru a-l urni di
n loc, semnificatia ni se clarifica. Cifra 5 este smenul miscarii nentrerupte. Av
em asadar o reprezentare a cursei vietii spre resurectie, dupa moarte.