Hanu Ancutei

Mihail Sadoveanu

Ciclul de povestiri din Hanu Ancutei poate fi delimitat in grupuri de

cate trei, observndu-se instituirea unei pauze dup a treia si a asea
istorisire.
Daca prima povestire, cea a comisului Ionita, este un preludiu, a
aptea, a negustorului Damian are rol de interludiu.
Pauzele, de scurta durata, dup a treia si a asea povestire introduc, la
han noi calatori ( cpitanul Isac si jupanul Damian), personaje naratori,
cunoscute de Ancua cea tnra, ba chiar de unii oaspei. Acetia n-au
ascultat povestirile anterioare. Ei sunt indemnati sa povesteasc de comisul
Ionita, de atmosfera de la han, intrnd in competiie cu bunvoina,
cunosctori fiind ai ceremonialului instaurat inca de pe vremea celeilalte
Ancute.
Dup ce naratorul evoca acea toamna aurie in care a ascultat multe
povesti la Hanul Ancutei, introducndu-l in scena pe comisul Ionita, acesta
din urma preia funcia de maestru de ceremonii si spune prima istorie, al
crui protagonist este el insusi, dar al crui pretext este calul prpdit de care
razesul este foarte mndru, cci e urmaul iepei lui Vod, iapa devenita
superpersonaj al intamplarilor, cci l-a insotit si a trezit curiozitatea si hazul
domnitorului.
Comisul Ionita isi ncheie povestea cernd vin si pregtindu-se sa
nceap alta istorisire pe care de mult vroia sa o spun. Va fi ntrerupt de
nchinarea clugrului de la schitul Durau, care este ndemnat sa spun
ntmplarea cu Haralambie. La sfarsitul istorisirii printele Gherman, uimit
de cele ascultate, mo Leonte marturiseste ca nu a mai fost aa infricosat de
cnd a vzut balaurul. Astfel ca, incitat la istorisire, va povesti ntmplarea,
amnnd din nou pe cea a comisului.
Dup acest prim grup de povestiri, se constata o ntrerupere in tehnica
legrii istorisirilor. Este, probabil o pauza scurta in care cei prezeni la han
reflecteaz pe marginea celor ascultate sau poate ca e ncheierea primei zile.
Urmtoarele trei istorisiri (Fntna dintre plopi, Cealalt Ancua
si Jude al srmanilor) constituie si ele un grup legat, unitar. Tonalitatea se
schimba, elementul anecdotic si cel fabulos dispare, naratorii sunt in
continuare eroi ai intamplarilor narate dar discursul difer.

Cpitanul Neculai Isac este singurul care marturiseste ca a fost

protagonistul evenimentelor in care si-a pierdut un ochi si care nu i s-au
ters din inima si din amintire chiar daca fntna, viata si moarte in acelai
timp, ca si plopii, simbol si ei ai morii, nu mai mint.
Istorisirea este continuata parca direct de cea a lui Ienache
coropcarul, care nici nu-si mai amintete de promisiunea comisului. Cele trei
povestiri au o tema erotica, intamplarile sunt povesti de dragoste, mplinita,
sacrificata ori trdata si cernd rzbunare. Dei intre povestirea cpitanului si
cea a coropcarului se scurge un timp, in care Ancua isi amintete ca
ntmplarea ii fusese povestita de ctre mama sa, iar naratorul ramei
intervine, ntrebnd daca fntna dintre plopi mai exista, intervenia
coropcarului de leag imediat de cea dinainte. Cnd si Ienache si-a ncheiat
povestea despre Todirita Catana si duduca Varvara, s-a ridicat [] un om
mahalos, si s-a artat in lumina focului pasind legnat. Nici intre povestirea
ciobanului Constadin Motoc si cea ca a precedat-o nu exista o pauza, o
ntrerupere. Dup ce-si ncheie trista relatare, cci rzbunarea dragostei
trdata i-a adus un prieten, pe Vasile cel Mare, dar nu i-a alungat durerea din
suflet si ruinea umilinei, ciobanul se retrage in muenie si in mhnire,
fara bucurie si fara lumina, ca-n negurile muntelui.
Pauza care urmeaz acum este de mai mare durata, nu mai intervine
nimeni, iar promisiunea comisului pare a fi uitata.
Istorisirea razesului este insa din nou ateptata la nceputul urmtoarei
povestiri, Negustor lipscan, care mpreuna cu ultimile doua orb srac si
Istorisirea Zahariei Fntnarul, formeaz un alt grup unitar. Negustor
lipscan introduce pe jupan Damian Cristisor, nou venit, dar foarte bine
cunoscut la han, mai ales de Ancua, aducnd nu att povesti noi, ci si vesti
de prin locurile unde negustorete. El nu-si propune sa nvie o pagina a
trecutului, ci descrie calatoria sa la nemi, abia ncheiata. Povestea orbului
vine imediat, aceasta avnd harul spunerii, si este urmata, la insistentele liei
Salomia, de istorisirea Zahariei Fntnarul, dup care toi cei prezeni la
han se las furai de aburii vinului si de somnul de peste noapte.
Orbul spune mai nti istoria Mioriei, apoi pe cea a lui Duca Vod,
mrturisind ca deine povestirile de la un bunic al mamei sale. El isi asuma
rolul de colportor, in timp ce Zaharia Fntnarul asculta ascult si confirma
propia-i istorisire prin intermediul liei Salomia pentru ca ii lipsesc att
plcerea de a comunica mesajul, cat si aceea de a se manifesta fata de el.
Rostul Salomiei este acela de a-i intretine lui Zaharia capacitatea de a
povesti.
Istorisirile spuse la han sunt apreciate de asculttori att din punct de
vedere al intamplarilor relatate (povestirea) cat si a modului in care este

povestita ntmplarea (discursul). Povestitorii au grija sa respecte

ceremonialul spunerii: trezirea interesului asculttorilor, meninerea acestui
interes si implicarea asculttorilor in evenimente. Povestirea aluneca in
timpul intamplarilor narate, evenimentele sunt retrite pe msura desfasurarii
lor, dar dovedesc si o tendina de obiectivare. Actul narativ se transforma
adesea in act de reprezentare, vocea naratorului se estompeaz, lsnd locul
personajelor, care se mica, actioneaza si vorbesc libere de orice convenie
narativa.
In Hanu Ancutei exista un ciclu de noua povestiri, grupate in trei
serii de cate trei. Att cele trei serii cat si povetile din fiecare sunt legate
prin vocea naratorului, cel care evoca hanul, construind rama, povestirea
cadru, precum si interveniile celor doua personaje centrale, comisul Ionita si
Ancua.
Toate acestea fac din Hanu Ancutei o opera unitara si unica in
literatura romana.