Amintirile unei fete cuminti

de
Simone de Beauvoir

Partea intai
Simone de Beauvoir se naste pe 9 ianuarie 1908 in Paris. Tatal de treizeci de
ani si mama de douazeci si unu de ani mai au o fetita dupa doi ani si jumatate.
Copilaria sa se desfasoara intr-o familie linistita, echilibrata, medie din
punct de vedere economic. In primii ani de viata, Louise, tanara bona, le vegheaza
fiecare pas ei si surioarei. Este foarte apropiata de ele. Mama, mai indepartata, mai
capricioasa si mai severa ii inspira totusi multa dragoste. Tatal, avocat, este plecat
mai tot timpul de acasa. Seara, alaturi de familia sa intretine o atmosfera vesela
datorita firii sale joviale.
Amintiri placute o leaga de Lili, sora mai mica a mamei care alaturi de sora
sa se ocupa intens de mica Simone. Bunicul matern si bunica ii invita la pranz in
fiecare joi oferindu-le felurile preferate de mancare si mai ales dulciuri.
Ocrotita, alintata, amuzata de noutatea lucrurilor ce o inconjoara, este o
fetita foarte vesela dar de multe ori are accese de furie atunci cand este constransa
sa faca ceva ce nu-i convine. Destul de repede nu-i mai convine sa fie tratata de
adulti ca un bebelus si adeseori ii suspecteaza pe cei din jur ca joaca teatru ca sa
rada de ea.
Cele doua categorii majore dupa care este oranduit universul sau sunt Binele
si Raul. Ea salasuieste in zona Binelui, dar de timpuriu realizeaza ca acesta
cuprinde nuante si trepte, adica desi este o fetita cuminte mai face si greseli.
La trei ani invata sa citeasca si la cinci ani si jumatate este inscrisa la cursul
Dsir institutie catolica de invatamant primar si mediu unde va invata pana la
bacalaureat. Ii place sa invete sub atenta supraveghere a mamei.
Atmosfera orasului n-o incanta. In schimb se simte in largul sau la bunicul
patern sau lasora tatalui unde-si petrece vacantele de vara. Alaturi de Robert si
Madeleine, verisorii sai, zburda in voie, scormoneste pamantul, framanta noroiul,
lustruieste castane, rupe frunze si flori, adica invata ceea ce nu-i pot da nici cartile,
nici autoritatea celor mari.
De cand merge la scoala, tatal se intereseaza de progresele sale si ocupa un
loc mai insemnat in viata fiicei. Principala originalitate a sa consta in aceea ca pe
langa profesia de avocat se indeletniceste, in ceasurile libere, cu teatrul. Cu o trupa
de amatori ce se produce pe scena Cazinoului dintr-o statiune balneara, el isi poate
duce familia in vacanta de trei saptamani in fiecare an.
Incepe primul razboi mondial. Simone isi indeplineste indatoririle de
frantuzoaica: impleteste caciuli, imparte hrana ranitilor, face cheta pe bulevard
pentru refugiati. Tatal este mobilizat, iar mama are grija de familie.
Duhovnicul de la cursul Dsir o transforma intr-o fetita cuminte, doar de
evlavia ei depinde ca Dumnezeu sa mantuiasca Franta. Se pregateste pentru prima
impartasanie, apoi merge la biserica de trei ori pe saptamana fapt ce o leaga mai
strans de mama, o fire evlavioasa.
Louise, bona, pleaca acasa sa-si ajute parintii deoarece fratii sunt pe front.
Noua dadaca ii inspira dispret cu fandoselile sale.
Tatal pleaca pe front dar datorita unei suferinte cardiace este detasat la
Ministerul de razboi. Simone abdica de la independenta pe care a incercat s-o

conserve in frageda pruncie. Ani in sir este umbra fidela a parintilor. Intelegerea ce
domneste intre ei ii intareste respectul pentru fiecare. Ea se formeaza intr-un mediu
profan, datorita tatalui, dar cu puternice influente religioase din partea mamei.
De la varsta de sase ani un rol foarte important in viata sa il are surioara
blonda cu ochi albastri, Poupette, tovarasa de joaca ce i se supune total in orice
imprejurare. Langa ea Simone capata obisnuinta comunicarii. O invata cititul,
scrisul si socotitul, este complicea si vasala sa, gratie ei sora mai mare isi poate
afirma autonomia. Este foarte multumita de familia ei considerandu-se privilegiata
de a avea parinti de exceptie si un camin exmplar, si totusi in cercul de prieteni ai
parintilor sunt oameni foarte bogati. La petreceri unde sunt invitati se vad diferente
in luxul naucitor al apartamentelor sau imbracamintei, in calitatea mancarurilor
servite. Ca soldat de rangul al doilea tatal castiga putin iar familia cam trage mata
de coada. Simone insa priveste viata ca pe o aventura fericita, impotriva mortii o
apara credinta. O atrage lumea cartilor care sunt alese cu multa de grija de mama
sa. La o varsta frageda incearca sa transpuna pe hartie cateva propozitii care i se
vantura prin cap.
Razboiul cu cortegiul lui de restrictii, lipsuri si mai ales sacrificii de vieti
omenesti pentru majoritatea familiilor, se incheie. Viata de dupa razboi nu este
usoara. Se face economie la orice, hainele se poarta pana la tocire completa, banii
se dramuiesc, Simone isi indeplineste cu ravna sarcinile de scolarita exceland insa
la literatura. In afara studiilor, lectura ramane marea aventura a vietii sale.
Incepe s-o preocupe propria imagine. In ziua impartasaniei solemne gusta
fara mustrari de cuget splendorile profane ale sarbatorii: rochia lunga si mai ales
cununa de trandafiri in locul clasicei bonetele de tul, la fel si toaleta de domnisoara
de onoare la nunta matusii Lili.
Citind cartea Little Women de Louisa Alcotte se identifica cu eroina Joe
care le intrece de departe pe surorile sale mai virtuoase sau mai atragatoare prin
setea ei de cunoastere, prin robustetea gandirii ei.
In jurul varstei de zece ani face cunostinta cu o noua colega, Elizabeth
Mabille, micuta, negricioasa, cu parul tuns scurt, de care o va lega o frumoasa
prietenie, pe viata. Totul o atrage la Zaza: inteligenta ei, vioiciunea, dezinvoltura
cu care-i incanta pe cei din jur, atmosfera din familia ei cu noua copii, faptul ca
asemenea ei iubeste cartile si studiul si spre deosebire de ea este inzestrata cu
talente in arta culinara, este o buna gimnasta si cantareata. Afla, astfel, o noua
fateta a iubirii, in afara de parintii si sora ei mai mica.
Partea a doua
Datorita lipsurilor, familia se muta intr-o lucuinta mai mica si mai putin
confortabila fara incalzire si fara apa curenta. Louise se marita si-i paraseste, iar
mama este nevoita sa faca singura menajul.
Simone trece prin schimbarile pubertatii ce-i creaza sentimente
contradictorii. Instalarea ciclului, senzatia ca s-a uratit, acneea juvenila o determina
sa se simta stingherita de propriul trup pe care nici rochiile nu se aseaza cum
trebuie.

Constata cu parere de rau ca si-a pierdut tihna copilariei fara a castiga in

schimb ceva. Autoritatea parintilor nu slabeste, in schimb, cum spiritul sau critic se
desteapta, Simone suporta aceasta autoritate cu tot mai putina rabdare. Lecturile ii
sunt controlate la fel de sever si pasaje intregi ii sunt cenzurate sau chiar taiate.
In vacante citeste mult iar lecturile in absenta parintilor de acasa o ajuta sa
se emancipeze de copilarie patrunzand intr-o lume plina de neprevazut.
Relatiile sale cu familia devin mai complicate: sora, Poupette, n-o mai
idolatrizeaza fara rezerve, tatal o gaseste urata si-i reproseaza asta iar mama este
circumspecta fata de schimbarea prin care trece. Devine nesigura pe ea insasi si
vulnerabila.
Zaza, in schimb, canta la pian, invata vioara, are un scris elegant, fara sa se
urateasca datorita varstei, are manierele dezinvolte ale unei tinere fete.
Zaza este al treilea copil in familia Mabille si a doua fata. Lili, sora mai
mare este mai apropiata de tatal sau: calculata, meticuloasa, rigida ca si el,
straluceste la matematica. Zaza este preferata mamei si opteaza pentru literatura.
Crescand intr-o familie numeroasa, Zaza este un numar printre ceilalti, dar cand se
regaseste singura cu sine isi descopera o groaza de cusururi: este, dupa parerea ei,
urata, dizgratioasa, nedemna de iubire si neiubita. Compenseaza prin zeflemea.
Nu-si scoate in evidenta darurile, nici succesele, nu-si afiseaza decat slabiciunile,
n-are nici o stima pentru ea insasi dar nici pentru restul lumii. Cauta in ceruri
iubirea pe care pamantul i-o refuza. Este foarte evlavioasa. Ambii parinti sunt
catolici, prin urmare mediul in care traieste este mai omogen decat al Simonei.
Desi sentimentele de prietenie sunt reciproce iar Simone o venereaza chiar,
relatiile dintre ele sunt destul de scortoase: nici pupaturi, nici bruftuieli. Isi spun
dumneata si vorbesc distant.
In opinia Simonei majoritatea baietilor cunoscuti par neinteresanti si
marginiti. Exceptie face Jacques, varul sau, care la treisprezece ani este un tip
precoce. Este extern la colegiul Stanislas unde straluceste. Din discutiile cu el,
Simone concluzioneaza ca Jacques si colegii lui citesc adevaratele carti, sunt la
curent cu adevaratele probleme, traiesc sub cerul liber nu izolati in camera copiilor
asemenea ei. La cursul Dsire fata se simte hranita cu surogate si tinuta in colivie
iar domnisoarele profesoare sunt niste biete bigote destul de ridicole. Doar
groaza de a fi despartita de Zaza o retine sa nu mearga la un liceu laic. Se simte tot
mai incorsetata de autoritatea scolii dar si a parintilor. Doar la Meyrignac (la
bunicul patern) zidurile se naruiesc, orizontul se largeste si Simone ramane ea
insasi. La Paris recade sub tutela parintilor acceptand fara critica viziunea lor
despre lume.
Fatarnicia duhovnicului de la scoala, inclinatia acestuia spre barfe, o
determina sa parasesca confesionalul si pe Dumnezeu, ruptura fiind irevocabila. Isi
poarta singura taina, departe de mama, Zaza, colegele si chiar profesoarele de la
Dsir.
Dupa ce renunta la cer ambitiile pamantesti cresc: trebuie sa iasa la lumina!
Hotaraste sa devina scriitoare celebra. De ce? Scriitorii ii inspira admiratia, cartile
daruiesc autorului o glorie unanim recunoscuta, ea are de mica gustul comunicarii
si in sfarsit intelege ca romanele, nuvelele sau povestirile nu sunt obiecte straine

de viata, numai ca o exprima in felul lor. La cincisprezece ani isi da primul

bacalaureat, la Sorbona, cot la cot cu baieti si fete de la alte colegii si se remarca la
literatura franceza si limba latina.
Isi pune problema alegerii viitoarei profesii. Opteaza pentru filosofie desi
domnisoarele profesoare de la Dsir ii explica mamei ca dupa un an la Sorbona isi
va pierde si credinta si bunele purtari.
Partea a treia
Simone este studenta. Nivelul intelectual de la Sainte Marie unde se tine
cursul de literatura franceza este mult mai ridicat decat cel de la cursul Dsir. Ea si
Zaza iau note sub asteptari.
La Institutul catolic se pregateste pentru matematica iar la Sorbona cursurile
pentru literatura sunt destul de plictisitoare.
Desi este studenta lumea acestora ramane inca inchisa oentru ea. Parintii n-o
scutesc de corvezile familiale. Suporta tot mai greu captivitatea, nu se mai simte
bine acasa. Mama se roaga pentru sufletul ei pierdut (ii declarase ruperea de
Dumnezeu) iar tatal o jigneste cu lipsa lui de interes pentru progresele sale.
In mediul familiei sale se considera ca-i necuviincios ca o fata tanara sa faca
studii superioare; sa te apuci de o meserie inseamna sa decazi. Datorita razboiului
domnul Beauvoir este ruinat, cu visele spulberate si sperantele naruite. Astfel nu
poate asigura fetelor lui mariaje avantajoase, singura solutie fiind ca ele sa-si
castige existenta muncind. Prin urmare Simone cu toate succesele sale la invatatura
devine intruparea vie a esecului sau de parinte.
Pentru Simone cel mai pretios moment din saptamana este cursul
profesorului Garric. Acesta organizeaza la Neuilly un prim centru cultural in cadrul
caruia studenti si cadre didactice ii ajuta pe oamenii din popor, adica trudesc pebtru
reimpacarea dintre clase. Simone se inscrie si ea la Equipe fiind fascinata de
pilda pe care i-o da profesorul.
Din resentiment fata de atitudinea parintilor devine chiar nesuferita. Se
cufunda intr-o munca istovitoare neglijandu-si aspectul fizic, facandu-si toaleta de
mantuiala, renuntand aproape la viata sociala.
Profesorul Garric o remarca si-i elogiaza dizertatiile lucru care o face
fericita. Secondata de Zaza se situeaza in fruntea clasei. Reuseste cu brio la
diploma de literatura. I se prezice un viitor stralucit ca profesoara.
Citeste tot mai mult. Literatura ia in viata sa locul pe care-l ocupase inainte
religia. Parintii nu-i mai pot cenzura lecturile dar adeseori isi arata indignarea fata
de acestea: Mauriac, Giraudoux, Proust reprezinta o pierdere de timp dupa parerea
lor.
Izolata de restul lumii incepe sa tina un jurnal intim in care noteaza: Sunt
singura. Voi fi intotdeauna singura sau Ciudateniile mele sunt marturia
superioritatii mele pe care intr-o buna zi toata lumea o va recunoaste. Se inchide
in sine tot mai mult. Impartaseste idealurile scriitorilor din noua generatie ca:
Barres, Gide, Valry, burghezi ca si ea care se razvratesc impotriva parintilor, a
familiei si a traditiilor fara a avea insa intentia de a rasturna societatea.

Se apropie tot mai mult de Jacques. In compania surorii si matusii sale se

simte bine iar el o intelege si in acelasi timp o initiaza in literatura moderna, in
frumusetea spectacilului teatral, in descifrarea mesajului unei opere de arta.
Aceasta prietenie este agreata de familie fapt ce o conduce pe Simone la gandul ca
langa el si-ar putea gasi fericirea viitoare.
Zaza revine la Paris mai frumoasa si mai eleganta ca oricand dar cu un aer
grav, chiar trist. Desi familia ei are o situatie economica infloritoare, viata
mondena care-i este impusa o nemultumeste profund. Conform moralei burgheze
si a doamnei Mabille, mama sa, studiul zilnic, lectura, muzica dauneaza
indatoririlor sociale. Zaza este hotarata sa nu se lase manevrata chiar daca acest
lucru inseamna s-o infrunte pe mama sa. Simone este fericita sa-si reintalneasca
confidenta cu care se aseamana in multe privinte.
Munca in Equipe n-o multumeste prea mult, ea ii ofera mai ales prilejul sa
evadeze o seara pe saptamana in afara casei din moment ce relatiile cu parintii nu
se imbunatatesc. I se reproseaza ca n-are simtul familiei si ca0i prefera pe straini
rudelor, facand aluzie la Zaza.
La Sorbona il cunoaste pe Pierre Nodier, intelectual de stanga care,
asemenea celor ca el, crede ca filosofia este indisolubil legata de revolutie.
Discutiile cu el o revigoreaza dar actuivitatea politica se opreste aici. La fel si
prietenia cu Jacques.
La cursul de filosofie generala il cunoaste pe Jean Pradelle, un tanar de
familie buna cu o fata frumoasa, privire catifelata, un ras copilaresc, un fel de a
vorbi direct si vesel. Il simpatizeaza si pentru asemanarile dintre ei, mai ales faptul
ca asemenea ei si el cauta cu neliniste adevarul si este convins ca doar filosofia i-l
va dezvalui. Ca si Simone, Pradelle este un intelectual, dar ramane adaptat clasei si
vietii sale si accepta cu inima deschisa societatea burgheza.
Zaza ii marturiseste intr-o scrisoare dragostea pe care i-o poarta varului sau
Andre, inca de la cincisprezece ani, dragoste impartasita dar interzisa cu
desavarsire de parintii lor invrajbiti.
Simone da curs invitatiei prietenei sale de a petrece trei saptamani in tara
bascilor. Acasa situatia este mai calma. Poupette este din nou confidenta ei iar
relatiile cu parintii sunt mai destinse. Incepe sa scrie un roman pe care-l doreste
amplu avand ca eroina o fata ce-i seamana. Este a doua incercare dar si de data asta
nefinalizata.
Sederea la Laubardon este aglomerata cu picnicuri, ceaiuri, serate dansante,
roiuri de veri si de prieteni. Simone face nota discordanta prin imbracamintea sa
putin ingrijita si purtarea sa necontrolata, dar mai ales prin lipsa de bani si faptul ca
se pregateste sa devina profesoara de liceu.
Intoarsa la Paris se hotaraste sa termine studiile cu un an mai devreme si se
adanceste in munca. Reia prietenia cu Jacques dar fara sa spere intr-un viitor
pentru amandoi. Alaturi de el colinda prin baruri si dancinguri unde chiar consuma
bauturi alcoolice. Dupa plecarea acestuia in armata continua sa frecventeze de una
singura aceasta lume interzisa ei, unde mama n-ar pune piciorul si tatal ar fi foarte
scandalizat. Dupa niste experiente neplacute renunta dezgustata si chiar ingrozita.

Partea a patra
O figura luminoasa ce intra in viata Simonei este Stpha, o tanara studenta
poloneza a carei fire apropiata, vesela si plina de dragalasenia este in totala
disordanta cu sobrietatea extrema a relatiilor cu Jacques, Zaza sau Pradelle.
In noul an universitar de la Sorbona continua sa munceasca pe rupte. Ziua
participa la diferite cursuri, seara citeste sau, mai nou, iese singura sau cu o
prietena la spectacole de teatru sau film. Datorita Stphei se preocupa mai mult de
propria persoana. Iese cu prietenii prin baruri dar in curand constata ca locul ei nu
este nici prin baruri si nici prin biblioteci iar mantuirea o vede in literatura.
Hotaraste iar sa scrie un roman ai carui eroi sa fie ea si Jacques cu orgoliul sau
nemasurat.
Zaza este trimisa de parinti la Berlin cu scopul de a o rupe de Sorbona si
sa0i impuna o casatorie aranjata. Efectul va fi contrar.
Printe colegii de la Sorbona o nota distincta o fac Sartre, Nizan si Herbaud.
Simone se apropie mai mult de ultimul despre care noteaza: Are un gen de
inteligenta care-mi merge la inima, nu este nici conformist, nici un soarece de
biblioteca, nici un stalp de cafenea. Prin exemplul sau, asemenea ei, se poate cladi
o viata voioasa, orgolioasa si chibzuita in afara reperelor invechite.
Dar cel care, pentru prima data in viata sa, o va domina intelectual va fi Jean
Paul Sartre. Cu doar doi ani mai in varsta poseda o inteligenta sclipitoare, are o
cultura filosofica vasta si este de o generozitate proverbiala. El ii va da sentimentul
reconfortant de a nu fi singura si o va ajuta sa-si cultive calitatile intelectuale si
morale.
Ca un adevarat Pygmalion, Sartre transforma fata care vrea sa scrie si nu
reuseste sa-si realizeze opera, in scriitoare. Ii va sta alaturi pana la sfarsitul vietii.
Jacques, prima iubire a Simonei, face o casatorie de interes dar moare la
patruzeci si sase de ani de uzura fiziologica dupa ce rateaza si ca sot, tata dar si ca
om de afaceri.
In urma unei meningite, Zaza moare fara sa i se implineasca dorinta de a se
casatori cu Pradelle.