Calatoria in vis un spatiu al metamorfozelor infinite

In romanul fantastic de Lewis Caroll,,Alice in Tara Minunilor’’ calatoria in vis

reprezinta realitate estetică enigmatică, potrivit căreia semnificațiile sunt dinamice
și emană atât din experiența artistică, psihologică și fizică a autorului , cât și din
aceea a cititorului.

Funcția ficțiunii este aceea de a oferi un loc, în care spațiul și timpul, așa cum
sunt cunoscute, dispar. În ficțiune timpul este accelerat sau încetinit, autorul fiind
cel care îl controlează. Cu ajutorul imaginației autorul  reușeste să înregistreze si
sa prezinte lumile inventate. Prin intermediul poveștii, cititorul și autorul cunosc un
spațiu exemplar care delimitează aventurile fiecăruia cu textul. Pe de o parte este
autorul, care își definește creația, pe de altă parte este cititorul, care trăiește pentru
sine o aventură în acest nou mediu cu legi proprii.

În roman sunt prezente două planuri ale timpului interior. Pentru început,
textul exprimă un loc în care universul imaginației autorului este traversat printr-
un timp discontinuu, marcat încă de la început cu intrarea în oniric (vizuina
iepurelui). Lewis Carroll își reprezintă în operă realitatea, adăugând acesteia –
sigură și bine definită – o alta realitate, care urmează a fi acceptată de cititor.
Apoi, cel de-al doilea plan este acela în care este cunoscut timpul individual al
personajelor(de exemplu in capitolul 7).

Pentru aprofundarea textului sunt necesare două tipuri de activităţi. Cea

dintâi constă în familiarizarea cu spaţiul Ţării Minunilor, pentru a putea fi parcurs
cu uşurinţă. Cea de a doua se referă la simboluri şi la descifrarea imaginilor,
într-un text care evocă o realitate cu un limbaj propriu. În limbajul universal al
arhetipurilor este schiţată imaginea nebunului şi comportamentul său iraţional, dar
şi haosul şi dezordinea ce patronează de la un capăt la altul Ţara Minunilor.

Cea mai ilustrativă scenă, în care Timpul este în centrul atenției, în special

fiindcă este personificat, este in capitolul 7 ,,Ceaiul nebunilor”. Această
personificare subliniază inconsistențele omenești și schimbarea percepției
lui Alice asupra timpului. Când ajunge la masa la care Pălărierul, Iepurele de
Martie și Hârciogul își beau ceaiul, Alice descoperă că aceștia dețin un ceas curios
care arată zilele lunii și nu arată ce oră e. Mustrată fiind pentru observațiile făcute
față de așa ceas curios, Alice este din ce în ce mai încurcată. Îi sunt adresate
ghicitori fără răspuns, motiv pentru care ea exclamă că ceilalți ar putea folosi timpul
mai bine. Deoarece ea nu cunoaște Timpul la fel de bine cum îl
cunoaște Pălărierul, vorbește despre acesta ca despre un obiect.,, ,,Dacă ai
cunoaşte Timpul, aşa cum îl cunosc eu, spuse Pălărierul, n-ai mai vorbi despre el
ca despre un lucru. Timpul e o fiinţă.”
 Aflăm din solemna narațiune a Pălărierului că Regina de Cupă a poruncit
la petrecerea din martie (la care Pălărierul își cânta aria) ca Timpul să fie
omorât: ,,Vreau să omoare timpul! Tăiați-i capul!” Din această cauză, Timpul a
încetat să se mai supună, oprind ceasurile la ora ceaiului.,, ,,Timpul s-a supărat pe
mine şi nu e chip să mă mai împac cu el! Acum e întruna ora şase.”

Pentru că este vis, Țara Minunilor este constituită în amintire. Așadar,

timpul de aici este manipulat prin aceea că evenimentele care se petrec sunt
redate din memorie: ,,În vis distincția dintre trecut și viitor nu mai operează (…)
momentele sunt amestecate ca și chipurile. În care nu se mai știe cine ce este, nici
unde, nici când” Visând , Alice are acel sentiment că realitatea onirică nu doar
reproduce realul, ci este la fel de consistentă. Să visezi asigură o viață trăită în
exterioritatea timpului și a spațiului, deoarece în vis fiecare se îndreaptă spre lumea
proprie, în vreme ce în stare de veghe oamenii au o singură lume, comună tuturor.
[7] Lumea din Țara Minunilor este construită prin împletirea experiențelor lui Alice,
specifice Epocii Victoriene, cu lumea cunoscută – potrivit vârstei sale – din lecturi și
imaginația celui care privește încă uimit la lume.

Timpul de la petrecere este pe bună dreptate un timp al nebuniei, căci nu mai

oferă niciun numitor comun realităților. Alice este singura care poate
controla Timpul, lucru care se observă prin modificările mărimii sale, pe parcursul
poveștii.