Universitatea Libera Internationala a Republicii Moldova

Psihologia Judiciara

CUPRINS

CUPRINS............................................................................................................................................1
CAPITOLUL I. PSIHOLOGIA JURIDIC - TIIN I PRACTIC...................................4
1. La inceputuri - cercetri ale raportului individ-drept in antichitate i studiile psihologicjudiciare din secolele XVIII-XIX......................................................................................................4
2. Determinarea cadrului de cercetare i constituirea psihologiei juridice ca disciplin
autonom. Psihologia juridic in secolul XX..................................................................................5
3. Psihologia juridic la etapa contemporan................................................................................7
4. Obiectivele, componentele structurale i definiia psihologiei juridice....................................9
5. Raportul psihologiei juridice cu alte tiine..............................................................................11
6. Metodologie si metode ale psihologiei juridice..........................................................................12
Probe pentru recapitulare...............................................................................................................14
CAPITOLUL II. RAPORTUL PSIHOLOGIC AL INDIVIDULUI I AL SOCIETII CU
CADRUL LEGISLATIV.................................................................................................................15
1. Societatea i cadrul valoric-normativ al ei: raportul dintre norma social i norma de
drept...................................................................................................................................................15
2. Socializarea juridic, contiina de drept i comportamentul...............................................16
3. Dreptul ca institut al reglementrii sociale...............................................................................17
Probe pentru recapitulare...............................................................................................................18
CAPITOLUL III. PSIHOLOGIA PERSONALITII INFRACIONALE I A
DEVIERILOR NORMATIV-MORALE I COMPORTAMENTALE.....................................19
1. Conceptul de personalitate in psihologia juridic....................................................................19
2. Tipologii psihologice ale infractorilor.........................................................................................24

3. Modelul orientrilor i al conduitelor personalitii infractorului.......................................29

Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................30
Capitolul IV. Psihologia actului infracional comis in grup i a crimei organizate..................31
1. Cercetri ale grupului in psihologia social.............................................................................31
2. Grupul criminal: definiie, caracteristici i structur.............................................................32
3. Tipuri de grupuri criminale i psihologia activitii criminale in grup................................34
4. Cauzele criminalitii in grup i organizate.............................................................................35
Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................35
Capitolul V. Psihologia delincvenei juvenile................................................................................36
1. Cercetri teoretice i practice ale particularitilor de virst ale minorilor i ale
delincvenei juvenile........................................................................................................................36
2.

Factori, implicai in determinarea comportamentului delincvent al minorilor.................39

3. Tipuri i forme ale delincvenei juvenile...................................................................................41

4.Particularitile psihologice ale cercetrii juridice a infraciunii comise de minori............42
Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................43
Capitolul VI. Psihologia victimei i a martorului........................................................................44
1.

Particularitatile psihologice ale victimei................................................................................44

2.

Cercetarea psihologic a victimelor i tipologia lor.............................................................45

3.

Problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului..........................................48

4.

Aspectul practic al psihologiei reactivrii informaiei.........................................................50

5.

Aspecte psihologice privind protecia social i autoprotecia impotriva victimizrii...52

Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................52

CAPITOLUL VII. PSIHOLOGIA URMRIRII PENALE........................................................53
1.

Coninutul juridic i psihologice al noiunilor de urmrire penal...............................53

2.

Planificarea activitii de reconstituire a evenimentului infraciunii................................55

3. Psihologia interogrii bpnuitului, invinuitului, victimei i a martorului............................57

4. Aspecte psihologice privind confruntarea, reconstituirea i recunoaterea persoanelor i a

obiectelor...........................................................................................................................................64
5. Psihologia organizrii cercetrii la faa locului, a examinrii corporale i a reconstituirii
faptei..................................................................................................................................................70
6. Utilizarea cunotinelor psihologice in timpul reproducerii informaiei la faa locului i
a experimentului judiciar................................................................................................................71
7.

Dificulti psihologice ale efecturii percheziiei................................................................72

8. Cercetarea infraciunii comise in grup i a crimei organizate: utilizare a cunotinelor

despre psihologia grupului..............................................................................................................72
Probe pentru recapitulare:..............................................................................................................73
Capitolul VIII. Expertiza psihologic-judiciar (EPJ) i utilizarea serviciilor psihologice in
activitatea organelor de drept.........................................................................................................74
1. Constituirea i afirmarea expertizei psihologic-judiciare........................................................74
2. Notiuni generale despre EPJ in procedura penal i civil: obiecte i obiective,
importan.......................................................................................................................................75
3. Organizarea expertizei psihologic-judiciare in procesul penal................................................78
4. Expertiza starilor afective complexe in procesul penal............................................................83
Capitolul X. Psihologia privrii de libertate i a resocializrii condamnailor.......................89
1.

Obiectul i scopurile psihologiei penitenciare.......................................................................89

2. Personalitatea infractorului privat de libertate: tipologie, condiii psiho-morale,

consecine psihologice......................................................................................................................90
3.

Aspecte psihosociale ale mediului penitenciar.......................................................................91

4.

Metode de resocializare a indivizilor i de reintegrare social...........................................92

Probe pentru rrecapitulare:............................................................................................................92

BIBLIOGRAFIE SELECTIV......................................................................................................93

Capitolul I. Psihologia juridic - tiin i practic

Viitorul psihologiei este corelat cu viitorul lumii
i cu posibilitatea de a obine o pace internaional durabil
dincolo de barierele politicii sociale.
R. Ardila, Viitorul psihologiei i viitorul omenirii, 1984.
1. La inceputuri - cercetri ale raportului individ-drept in antichitate i studiile
psihologic-judiciare din secolele XVIII-XIX
Inc Socrate (469-399 a. Ch.) a expus un ir de idei despre natura raionalist a comportamentului
uman i coninutul echitabil al legii, care au fost preluate mai apoi de ctre Platon i Aristotel. Platon (427347 a. Ch.) pentru prima dat a descris dou categorii psihologice care determin caracterul conduitelor
umane i dezvoltarea social trebuinele i aptitudinile. Legea, in conformitate cu opinia lui Platon,
urmeaz s corespund trebuinelor sociale, iar societatea s fie organizat inandu-se cont de aptitudinile
membrilor ei. Perturbrile in organizarea statului pot fi provocate atat de cauze economice, cat i de
spirituale, psihologice. Aristotel (384-322 a. Ch.) a emis ideea despre norma de drept ca form de evaluare a
adevrului. Au un coninut psihologic i ideile lui Democrite (460-370 a. Ch.), care considera legea un
instrument de supunere a celor ce nu posed capacitatea de ajustare a comportamentului la cerinele
normelor morale.
In Evul Mediu s-a instituit o tratare etatist (din fr. "etat" - stat) a dreptului, acesta fiind intruchipat
de legile elaborate de ctre feudal, monarh. De aici i modificrile in contiina de drept, care ingloba
inelegerea legilor doar in sensul lor de interdicie, eliminand coninutul deliberativ. i numai odat cu
dezvoltarea ideologiei burgheze, iar in acest context i a dreptului, au fost elaborate noi viziuni asupra normei
de drept i a importanei acesteia in dezvoltarea social. Filosofii iluminiti au demonstrat importana
psihologic, pe care o exercit nu atat norma cu coninut de interdicie, cat cea de permisiune dreptul. In
Declaraia Drepturilor Omului i Ceteanului (1789), adoptat dup revoluia burghez francez, i in
Bula despre Drepturi, adoptat de Congresul SUA in 1791, au fost formulate un ir de principii care au
orientat dreptul pe calea umanizrii. Acestea sunt: libertatea i egalitatea cetenilor in faa legii, protejarea
intereselor private ale persoanei, motivarea deciziilor in justiie etc. Noile principii pe care s-a fundamentat
dreptul i procedura penal francez, formulate iniial in ordonana lui Colber i completate prin legile din
1791, au promovat egalitatea in drepturi a cetenilor in faa justiiei, asigurarea exercitrii drepturilor
determinate prin lege, legalitatea in aciunile de procedur, prezumia nevinoviei, libertatea expunerii
opiniei. In conformitate cu noua legislaie invinuitul a cptat dreptul la aprare, povara demonstrrii
invinuirii asumand-o acuzatorul public.
Umanizarea se rsfrange i asupra normelor care reglementeaz relaiile civile, in prim plan
afirmandu-se ideea libertii raporturilor dintre indivizi, a contractelor reciproc avantajoase i a egalitii
formelor de proprietate, a dirijrii economice printr-un sistem eficient de impozitare.
Ca tiin psihologia juridic apare relativ tarziu, fundamentandu-se pe noua ideologie a dreptului i
afirmandu-se, pentru inceput, intr-un domeniu ingust al cercetrii crimei i infractorului. Primele atestri
ale implicrii psihologiei in activitatea judiciar in de sec. XVIII, de dezvoltarea unei ramuri specializate a
domeniului psihologic-judiciar psihologia criminal, care mai apoi se extinde ingloband problemele
justiiei, pentru ca s se contureze o ramur nou, cu caracter interdisciplinar, psihologia juridic. Chiar
coninutul primelor cercetri psihologice in domeniul dreptului e legat direct de studiul infractorului i al
infraciunii. Psihologia juridic in aceast prim perioad de formare poate fi caracterizat in urmtorul
mod:

- nscut la intersecia a mai multor domenii tiinifice ea funcioneaz pentru inceput in cadrul lor,
nu formeaz o tiin aparte, deci nu dispune de cercettori care se preocupau doar de problemele ei
specifice;
- apare sub imperativul necesitii investigaiei rolului fenomenelor psihice in drama judiciar,
servind rezolvrii unor probleme dificile cu care se confrunt activitatea juridic practic i care nu pot fi
explicate doar prin utilizarea metodelor judiciare tradiionale. De aceea iniial rezolv un ir de aspecte in
comun cu psihiatria.
Din aceste considerente pe drept cuvant pot fi numite in calitate de prime incercri de examinare
psihologic a fenomenelor infraciunii, cercetrii judiciare, sanciunii i rolului ei in combaterea
criminalitii lucrarea fondatorului colii clasice criminologice, Cesare Beccaria (Despre crim i
pedepse - 1764), care d o explicaie din perspectiv filosofic a importanei sanciunii in contientizarea
culpei, sau cercetrile unui alt reprezentant al acestei coli - Jeremy Bentham, care se axeaz pe explicarea
rolului pedepsei, tratatele medicului italian Cezare Lombroso (Omul criminal i Crima: cauzele ei i
remedii), ale juritilor rui M. M. cerbatov, I. T. Posokov, in care sunt puse in discuie diverse aspecte
psihologice ale anchetei i in general ale urmririi penale, ale reorientrii comportamentului indivizilor
privai de libertate etc.
Caracterul interdisciplinar al psihologiei juridice in perioada dat se manifest din plin. In Rusia apar
un ir de monografii, autorii crora juriti, psihiatri recurg la tratarea fenomenelor din cadrul urmririi
penale prin prisma manifestrilor psihice: K. Ja. Janovici-Janevskij, Reflecii despre justiia penal din
perspectiva psihologiei i fiziologiei, A. U. Freze, Schi de psihologie judiciar, L. E. Vladimirov,
Particularitile psihice ale criminalilor in conformitate cu cercetrile actuale i altele.
Deosebit de intens se dezvolt psihologia judiciar in Germania unde, de rand cu analiza factorilor
care contribuie la devierea de la normativitatea social, este realizat o sintez a trsturilor de personalitate
ale infractorilor, sunt conturate primele date despre caracterul mrturiilor i desemnate cauzele erorilor in
coninutul lor. Incercarea de investigaie a fenomenului criminalitii marcheaz lucrrile cercettorilor
germani, Y. Hoffbauer, Psihologia i utilizarea ei in activitatea judiciar (1808), I. Fridrih, Ghid
sistematic de psihologie judiciar (1835).
Schimbrile sociale din a doua jumtate a secolului XIX impun justiiei necesitatea raportrii la alte
tiine capabile s-i ofere metode apte de cercetare a infraciunii i a persoanelor implicate in aceasta. De
aceea interesul pentru tiina despre manifestrile psihice i sociale - pentru psihologie - sporete.
2. Determinarea cadrului de cercetare i constituirea psihologiei juridice ca disciplin
autonom. Psihologia juridic in secolul XX
Spre sfaritul secolului XIX se contureaz necesitatea afirmrii unei metodologii i a metodelor
speciale in scopul cercetrii comportamentului criminal i in general a individului implicat in drama
judiciar. Faptul c tiina psihologic devine un domeniu autonom servete drept imbold in dezvoltarea
tuturor ramurilor ei, inclusiv i a psihologiei juridice. Astfel Alfred Binet (1897), cercetand memoria:
intiprirea, stocarea i reactivarea informaiei i rolul sugestiei in reamintirea unui fapt, a pus inceputul
investigaiilor empirice ale psihologiei mrturiei. Datele cptate prin experiment au elucidat unele surse ale
erorilor i au pus sub semnul intrebrii mrturiile obinute in timpul interogatoriului. Binet afirma c
intrebrile foarte exacte conin elemente de sugestie i pot influena calitatea relatrilor.
Nu mult dup aceasta psihologul german W. Stern a intreprins cercetri experimentale ale mrturiei,
stabilind gradul de sugestibilitate a diferitor tipuri de intrebri i sursele psihologice ale rspunsurilor
eronate. El a divizat intrebrile in determinative (de exemplu, Care era culoarea hainei?), complet
disjunctive (Purta sau nu hain?), care nu sunt prea sugestive, incomplet disjunctive (Haina era neagr sau

gri?), deci sugestive, expectativ-pozitive sau expectativ-negative (Purta infractorul o hain neagr?
Infractorul nu purta hain?) - puternic sugestive. W. Stern a elaborat i o clasificare a erorilor cuprinse in
cadrul mrturiilor. Rezultatele cercetrilor au fost expuse in timpul unei edine a Asociaiei Psihologice din
Berlin, provocand interes in cercurile juritilor. W. Stern editeaz impreun cu H. Gross in 1903-1906 o
revist - Rapoarte in domeniul psihologiei mrturiei, care se bucur de popularitate i provoac dezbateri
aprinse. In Rusia concepiile lui Stern i-au gsit muli adepi (O. B. Goldovskij - Sankt-Peterburg, A. B.
Zavadskij, A. I. Elistratov - Kazan) care au realizat o serie de investigaii practice similare, cercetand
mrturia judiciar i confirmind rezultatele cptate de psihologul german.
O lucrare fundamental in domeniul psihologiei judiciare aparine fondatorului criminalisticii, Hans
Gross, Psihologia judiciar (1905) - in care autorul a expus ideea despre necesitatea i importana
cercetrilor empirico-psihologice in activitatea judiciar. Analizand rezultatele investigaiilor din domeniul
psihofiziologiei i psihologiei introspective, Gross pentru prima dat a definit psihologia judiciar ca ramur
distinct empiric a celei generale, schiandu-i obiectul - determinarea fenomenelor psihice implicate in
comportamentul criminal i importante pentru calificarea juridic a infraciunii. El a oglindit rezultatele
cercetrilor realizate de W. Wundt, A. Binet, etc., demonstrand importana cercetrilor psihologic-judiciare
experimentale pentru criminalistic.
In Rusia psihologia judiciar s-a bucurat de popularitate deosebit la hotarul dintre secolele XIX i
XX. In 1874 in Kazan a fost editat prima carte din domeniu - Schi de psihologie judiciar, autor al
crei era renumitul psihiatru A. A. Freze. Remarcabilii avocai A. F. Koni i F. N. Plevako au recurs
frecvent la analiza psihologic a comportamentului persoanelor aprate, demonstrand determinarea
aciunilor criminale de circumstanele grave psihotraumatizante i chiar efectuand analize cu caracter
psihosociologic.
Psihologia juridic se manifest pentru inceput i ca un domeniu experimental, influenat fiind de
cercetrile introspective care dominau investigaia psihologic de la sfiritul secolului XIX - inceputul
secolului XX. In istoria acestei tiine s-au inscris asemenea cercetri, precum Experimentul Asociaiei
juritilor rui (1904), investigaia memoriei involuntare i rolului acesteia in recunoatere (Ed. Claparede 1906). Cadrul judiciar - captivant, capabil s ofere un material imens - ii preocup pe psihiatrii i psihologii
rui V. M. Behterev, S. S. Korsakov, V. P. Serbskij. Ne ofer un material psihologic imens i lectura
operelor remarcabilului jurist rus, A. F. Koni. Cercettori cu nume de referin in psihologia romaneasc Alexandru Roca, Stefnescu Goang, Zevedei Barbu - au la fel meritul unor studii din domeniul psihologiei
juridice.
Ctre sfaritul sec. XIX se extinde cadrul de reprezentri psihosociologice despre esena
comportamentului criminal, de aceste probleme fiind preocupai renumiii psihologi i sociologi G. Le Bon,
S. Sighele, G. Tarde, E. Durkheim, R. K. Merton, M. Weber, L. Levy-Bruhl etc. Utilizand metode de calcul
statistic, psihosociologii demonstreaz rolul factorului social in comportamentul infracional. Crima este
explicat de ctre reprezentanii diferitor teorii sociologice prin conflictul cultural, iar factorii principali care
o genereaz sunt de aceeai natur - cultural: valorile, neacceptate de violatorii legii, cauzele ce
anticipeaz orice aciune criminal, rspunsurile date de structurile ambientale, care afecteaz grupuri largi
de oameni.
La sfaritul secolului XIX, cu deosebire in Frana, se dezvolt conceptual psihologia maselor,
reprezentani ai creia sunt considerai G. Le Bon, G. Tarde, S. Sighele, pentru ca mai apoi s gseasc
continuare in opera lui S. Freud, J. Ortega y Gasset, M. Reinhard, S. Moscovici etc. Dup cum a menionat
intr-o lucrare mai recent S. Moscovici, inc din start, apariia mulimilor a fost perceput drept un
simptom al divergenei colective de la normal. S. Sighele chiar i-a intitulat cartea Mulimea criminal,
considerand c indivizii unii in mulime ii pierd capacitatea de liber decizie, sunt predispui mai mult
spre ru, decat spre bine, inclinai spre aciuni criminale. Psihologia contemporan se intoarce din nou la

teoria mulimilor, pentru a explica fora lor, capacitatea de influen, sugestie. Cat privete ramura ei
distinct - psihologia juridic - ea tinde s gseasc in fenomenul mulimii o cale de inelegere a
infraciunii, comise de ctre grupul criminal situaional, sau a rolului factorilor economici i sociali.
Adepii teoriei anomiei sociale i a oportunitii difereniale (E. Durkheim, R. Merton, etc)
consider infraciunea un rezultat al dereglrii normativitii sociale in situaiile de criz, al tensiunii
produse de incoerena scopurilor propuse i a mijloacelor de realizare, a blocrii posibilitilor de alegere
economic, educaional, etc. Criminalitatea este un rezultat al schimbrilor sociale, considera E. Durkheim.
Ea poate fi combtut prin sporirea solidaritii i unitii sociale. Ins societatea contemporan, in care
are loc divizarea muncii i diferenierea social, exclude o asemenea situaie de solidaritate. Iat de ce
norma de drept ii asum funcia de consolidare a forelor social-pozitive, afirmand valorile general umane
i pedepsindu-i pe cei care le ignoreaz sau le incalc.
Teoriile psihologice (analitic, a controlului, a invrii, a etichetrii sociale) din sec. XX n-au
ocolit problemele psihologiei comportamentului infracional. Punctul de vedere clasic al lui Freud despre
relaia dintre crim i pedeaps a fost dezvoltat de ctre neoanaliticii F. Alexander i H. Staub, raportul
dintre individ i societate i aportul celei din urm la constituirea unei personaliti infracionale prin
invare - cercetat de psihosociologii E.Sutherland, T.Hirschi, W.Reckles, G.Patterson, G.Trasler, etc.
In teoria psihologic din perioada interbelic apar un ir de opinii asupra caracterului agresivitii.
In opinia neobehavioritilor agresivitatea este o reacie la aciunea unor stimuli care pericliteaz integritatea
biopsihosocial a individului uman. Aa, s-a stabilit prin experiment c lipsirea copilului de posibilitatea de
dezvoltare armonioas, de hran, micare, interdiciile in genere, dar i atitudinea de hiperpermisivitate,
aciunea unor factori cu caracter excitant (cldur, glgie, umiditate) provoac irascibilitate care poate
determina mai apoi o orientare agresiv a comportamentului. Cercettorii imprtesc opinia expus de
Dollard in 1939, in conformitate cu care comportamentul agresiv este mai frecvent manifestat de locuitorii
unor orae mari, stabilii cu traiul in cartiere suprapopulate.
Adepii teoriei invrii sociale au menionat in calitate de cauze ale comportamentului agresiv
imitarea de modele comportamentale, oferite de mass-media prin prezentarea de subiecte cu caracter
frustrant, ducand la dezinhibarea instinctelor de aprare i la declanarea de aciuni violente.
Din perspectiva psihologiei dinamice agresivitatea este o reacie la situaiile frustrante (Dollard, J.,
Doob, L., Miller, N. i al.). Este, de fapt, o continuare a cunoscutei teorii aprute in prima jumtate a
secolului, autorul creia, H. Selye, a demonstrat aciunea agenilor stresori asupra comportamentului,
evocand i apariia unei agresiviti difuze, provocate de modificrile endocrine, metabolice,
cardiovasculare etc.
Exist cel puin 37 de teorii care ofer o explicare cauzal a agresivitii, constat cercettorul
german H. Benesch, incepand cu cele care fac o comparaie a comportamentului uman cu instinctele de care
se ghideaz animalele i pan la tratrile moderne cognitiviste. Sunt stabilii indicii de corelaie intre
comportamentul agresiv i patologiile psihice, anomaliile genetice, calitile energetico-dinamice ale
sistemului psihic.
3. Psihologia juridic la etapa contemporan
Perioada contemporan in dezvoltarea psihologiei juridice poate fi datat cu inceputul anilor '60,
cand se renoveaz interesul fa de problemele criminalitii i ale intreg cadrului juridic, examinate prin
prisma comportamentului concret uman. In Apus apar un ir de lucrri fundamentale: P. Louwage
Psihologie i criminalitate (1956), E. Attawilla, Psihologie judiciar (1960), G. Toch Psihologia
comportamentului de drept i a celui criminal (1961), O. Abrahamsen Psihologia criminal (1961) etc.
Psihologia juridic a fcut mari progrese. Ea a devenit o disciplin autonom in pregtirea

specialitilor in drept, o ramur teoretic-aplicativ care deservete justiia. In structura ei se impletesc trei
orientri distincte: psihologia criminal, psihologia judiciar i psihologia executrii pedepsei. Ultimele
decenii tot mai mult afirm tendina spre investigaii in domeniul victimologiei.
In SUA psihologia juridic a aprut inc la inceputul secolului, trecand un lung drum de la
Antropologia criminal pan la Psihologia tiinific, pentru a deveni astzi o disciplin ce deservete
teoretic - prin cercetarea infractorilor i comportamentului infracional - i practic - prin instituirea funciei
de psiholog in ageniile judiciare i penitenciare, sistemul activitii juridice.
In Frana, cunoscut prin tradiia unei psihologii umaniste, psihologia juridic are rolul nu doar de a
ajuta la stabilirea adevrului i pedepsei, dar i de a contribui la recuperarea social a infractorilor.
Psihologia juridic este un obiect de studiu in cadrul facultilor de drept i psihologie, ingloband in
totalitatea problemelor sale mai multe aspecte: cele ale psihologiei dreptului, criminalitii, urmririi penale
i resocializrii infractorilor privai de libertate. Specialitii-psihologi sunt incadrai in poliie, justiie,
penitenciare. Domeniul aplicat al psihologiei judiciare inglob trei sectoare: expertiza judiciar, protecia
judiciar a tinerilor (PJJ) i instituiile penitenciare. Dar am putea meniona i alte activiti pe care le
exercit psihologii francezi: in scopul profilaxiei comportamentului delincvent al minorilor activeaz centre
de reeducare i educaie special pentru adolescenii inadaptai social (CRES), diverse instituii de orientare
i consiliere; in poliia naional este prevzut funcia de psiholog, care realizeaz examinarea i
aprecierea aptitudinilor profesionale ale cadrelor, protecia muncii. De rand cu dosarul cauzei este intocmit i
dosarul psihologic al persoanei invinuitului, facilitandu-se, astfel, calificarea infraciunii stabilirea
programului de recuperare social a infractorului.
Similar stau lucrurile i in Italia, unde se pune accent pe msurile psihoterapeutice i resocializarea
infractorilor.
In Spania psihologia judiciar abordeaz toat gama problemelor psihologice ale procedurii penale.
In Germania, Polonia i Cehia orice proces judiciar prevede cercetarea personalitii infractorului. In
cat privete personalitatea delincventului minor, se consider inadmisibil stabilirea vinoviei fr de
realizarea unei expertize, care ar stabili gradul de contientizare i capacitatea de dirijare a comportamentului
in momentul comiterii infraciunii. Totodat, se pune accent pe identificarea cauzelor delincvenei i
elaborarea de recomandri in scopul profilaxiei comportamentului deviant.
Dei in instituiile judiciare psihologii sunt incadrai inc intr-un numr redus, muli din ei ii
aplic cunotinele in afara domeniilor pur psihologice - asisten social, reeducarea copiilor inadaptai
social, consilierea in ageniile din domeniul dreptului. Fr a ine cont de acetia, se poate spune c in
Germania circa 4% din psihologi sunt incadrai in sistemul judiciar, in rile din America Latin - mai mult
de 5%, in SUA - aproape 6%.
coala romaneasc de psihologie judiciar a avut o soart similar in a doua jumtate a secolului
XX. Performanele: studiul disciplinei in cadrul facultilor de drept i colilor de miliie, cercetarea
comportamentului infracional, in special pe parcursul anchetei, utilizarea biodetectorului pentru depistarea
comportamentului simulat, nu excludeau acuta necesitate de specialiti psihologi in domeniul practic al
justiiei - una dintre cele mai mari nerealizri.
In concluzie se poate spune c psihologia juridic s-a afirmat pe deplin ca o tiin autonom,
avand menirea cercetrii teoretice i empirice a problemelor cu care se confrunt sistemul de drept la etapa
contemporan. Deoarece statul de drept solicit o umanizare a sistemului juridic, psihologia juridic devine
un domeniu-cheie, care prin cercetarea personalitii i a tuturor factorilor din ambian care o influeneaz
poate rspunde la cele mai dificile intrebri cu care se confrunt juritii. Pe parcursul ultimului secol s-a
conturat i domeniul de cercetare al acestei tiine, pe care il vom reflecta in continuare, atat in linii generale,
cat i detaliat in fiecare capitol.

4. Obiectivele, componentele structurale i definiia psihologiei juridice

In cadrul tradiional al psihologiei juridice de la noi s-a instituit un cerc de probleme ce in
preponderent de domeniul penal. Acestea ii au geneza inc in timpul apariiei tiinei date, strans legat de
criminalistic i criminologie, deservind cu deosebire cercetarea infraciunii i a comportamentului prilor
incadrate in procesul anchetei (invinuitului, martorului, victimei, agentului judiciar), contribuind, in aa fel,
la calificarea juridic a crimei i la organizarea activitii de recuperare social in instituiile speciale.
De fapt, aceast tiin, pe care am definit-o ca sintez a dou domenii - drept i psihologie - i-a
meninut caracterul preponderent aplicativ, practic, precum i legtura cu tiinele paternale. Ins
contemporaneitatea i-a modificat obiectivele, i-a amplificat cadrul de studiu, confruntand-o cu necesitatea
unei perfecionri permanente.
Perioada contemporan, care in contextul geopolitic al Europei de Est pune problema edificrii unui
stat de drept i a optimizrii activitii tuturor institutelor juridice, cere un studiu mai larg al problemelor
psihologice ale cadrului judiciar, punand in discuie socializarea individului i asimilarea de ctre acesta a
normelor de drept in vederea formrii unor conduite in armonie cu normativitatea social, determinarea
criminalitii de ctre un ir de factori psihologici i sociali, aspectele psihologice ale activitii legislative,
de aplicare a normei de drept i de organizare a condiiilor necesare in vederea respectrii acesteia. Odat cu
lrgirea spectrului de specializri in drept se cer a fi puse problemele psihologiei relaiilor sociale in care
sunt implicai agenii judiciari, ale dreptului civil, al muncii, internaional, antreprenorial etc. Unele
chestiuni, examinate i anterior in psihologia juridic, necesit o aprofundare i dezvoltare. Acestea sunt
psihologia organizrii duelului judiciar, a aprrii in instana de judecat, a diferitor tipuri de procese, chiar
a reflectrii publice a problemelor de drept, inclusiv in mass-media, i rolului acesteia in educarea
contiinei de drept. Toate aspectele reflectate mai sus reies din necesitatea de perfecionare a tiinei
psihologic-juridice, determinat de reformarea intregului sistem de drept.
Psihologia juridic, fiind o tiin i o practic de activitate, realizeaz un ir de obiective, care
sunt supuse obiectivului general: sinteza tiinific a cunotinelor psihologice i juridice in scopul
reflectrii esenei categoriilor fundamentale ale dreptului, cercetarea particularitilor psihice, psihologice i
sociale care determin comportamentul subiecilor relaiei de drept in diverse situaii, facilitarea procesului
de contientizare de ctre agenii judiciari a comportamentului uman, prin aplicarea volumului de cunotine
speciale psihologice.
In scopul realizrii acestui obiectiv-cheie se contureaz un ir de obiective teoretice:
- sinteza tiinific a cadrului conceptual juridico-psihologic i determinarea domeniilor de aplicare
a lui;
- perfecionarea aparatului teoretico-conceptual (a sistemelor de noiuni care deservesc nu doar
psihologia judiciar, dar i dreptul in general), precum i elaborarea unor termeni noi, in conformitate cu
realizrile tiinifice curente i realitatea social in schimbare, punerea lor in uz;
- elaborarea modelelor teoretico-explicative ale fenomenelor psihice i psihosociale implicate in
drama judiciar;
- validarea i adaptarea aparatului conceptual i a modelelor teoretico-explicative, utilizate in
psihologia general i psihosociologie, necesitilor domeniului activitii judiciare.
Deoarece psihologia judiciar este, in primul rind, o tiin aplicativ, ea urmeaz s realizeze i
anumite obiectivele empirice:
- stabilirea unei metodologii specifice de cercetare a realitii psihice i psihosociale, a fenomenelor
specifice, intalnite in activitatea judiciar;
- determinarea prin intermediul unor cercetri teoretico-empirice concrete a legitilor manifestrii

fenomenelor psihice i realitii sociale in drama judiciar;

- oferirea organelor de drept a informaiilor cu referin la particularitile activitii psihice a
indivizilor implicai in drama judiciar;
- ajutor practic organelor judiciare in stabilirea adevrului i aplicarea corect a legii, in evitarea
erorilor condiionate de cauze psihologice;
- elaborarea i promovarea unor programe de recuperare i readaptare, reintegrare social a
infractorilor;
- organizarea unor programe de aciune social preventiv;
- asistena psihologic in forma expertizelor pe parcursul procesului penal, de terapie psihologic in
perioada deteniei i post-detenie.
Realizarea acestor obiective permite elucidarea rspunsurilor la un ir de intrebri pe care i le
adreseaz atat cei ce administreaz justiia, cat i psihologii ce au tangene cu ageniile judiciare:
- Care sunt factorii psihologici i psiho-sociali ce determin comportamentul persoanelor implicate
in drama judiciar (infractor, victim, martor, agent judiciar)?
- De ce este determinat fenomenul recidivismului?
- Cum poate fi cercetat personalitatea infractorului, in ce msur pot fi utilizate schemele tipologice
generale?
- Ce tehnici i metode psihologice pot fi eficient utilizate in cadrul procesului penal i civil?
- Cum poate fi explicat psihologic adaptarea sau neadaptarea infractorilor privai de libertate la
condiiile de trai i activitate in instituiile speciale, ce msuri psihologice pot contribui la recuperarea
social a lor?
- Ce modaliti de aciune ce efect de inhibare a pulsiunilor criminale la nivel social pot fi utilizate in
fiecare cadru social concret?
- Care este rolul expertizei psihologic-judiciare in stabilirea adevrului i cand poate fi utilizat acest
serviciu?
Necesitatea de a rspunde la toate aceste intrebri a determinat urmtoarea structur a psihologiei
juridice:
1. Cadrul de studiu, obiectul, obiectivele, sarcinile, metodologia i metodele utilizate in psihologia
juridic.
2. Psihologia dreptului, care studiaz problemele reflectrii fenomenelor de drept, funcionalitatea
normei juridice, procesul formrii personalitii i adaptrii individului uman la cerinele sociale, orientarea
comportamentului acestuia: normativ, pro- sau antisocial, elucideaz msurile in vederea perfecionrii
educaiei juridice, formrii contiinei de drept.
3. Psihologia reglementrii activitii civile, cadrul problemelor ce in de aspectele psihologice ale
relaiilor de proprietate, economice i interumane, care se afl in domeniul de cercetare al dreptului civil i
ramurilor lui.
4. Psihologia infractorului i a comportamentului infracional: psihologia personalitii criminale, a
criminalitii in grup i organizate, a delincvenei juvenile. Este consacrat problemelor criminalitii:
formrii orientrilor criminale, motivaiei antisociale, rolului factorilor interni - psihici, i externi - sociali in
comiterea infraciunii. Faciliteaz cunoaterea personalitii infractorului, deservind cercetarea penal,
calificarea judiciar, procesul de recuperare social a celor ce au venit in conflict cu legea, precum i
profilaxia comportamentului criminal.
5. Psihologia judiciar, a activitii in domeniul procedurii penale i civile, care cerceteaz
aspectele psihologice ale procesului penal i civil - ale urmririi penale (inclusiv ale comportamentului
invinuitului, victimei, martorului), expertizei psihologic-judiciare, precum i ale dezbaterilor judiciare,
inand cont i de momentele de etic psihologic judiciar.

6. Psihologia deteniei: probleme psihologice ale infractorilor supui privrii de libertate, metode de
diagnosticare a comportamentului delincvent i de recuperare social a infractorilor.
Totalizarea celor remarcate de sus ne permite o definiie ampl a psihologiei juridice. Psihologia
juridic este o disciplin distinct teoretic-aplicativ care studiaz persoana uman implicat in drama
judiciar i cadrul psihologic i sociopsihologic care determin comportamentul ei. Fundamentat pe
tiinele psihologice i juridice inrudite ea stabilete mecanismele psihice i sociale ale comportamentului
personalitii in cauz, determin factorii eseniali (psihici, psihologici i sociali) care il influeneaz,
utilizand metode adecvate de diagnosticare, apreciere corect a conduitelor stabilete i aplic programe de
corectare a comportamentului criminal, realizand in final sarcina de baz a organelor judiciare - respectarea
legilor intr-un stat de drept.
5. Raportul psihologiei juridice cu alte tiine
tiinele juridice se adreseaz componentei infracionale a personalitii, psihologia juridic,
studiind persoana uman, incearc s analizeze omul in infractor, rezolvand in aa fel una din sarcinile
primordiale ale etapei actuale, dictate de schimbarea accentelor in relaiile sociale - umanizarea normei de
drept, precum i a intreg sistemului de relaii juridice.
Din aceast perspectiv ea realizeaz legturi cu un cerc larg de tiine. Vom analiza aceste
raporturi, divizand tiinele inrudite in dou grupe mari - tiine psihologice i juridice.
Aadar, deoarece atat agentul judiciar, cat i psihologul implicat in activitatea de cercetare a dramei
judiciare i personajelor ei se confrunt cu o multitudine de fenomene psihice, explicaia crora poate fi
efectuat doar recurgand la anumite modele general psihologice i psihofiziologice, psihologia juridic
menine raporturi stranse cu psihologia general care, la randul ei, se bazeaz pe un cerc larg de tiine,
dintre care in prim plan se evideniaz fiziologia. Nu vom neglija nici raportul dintre psihologia juridic i
psihofiziologie, disciplin care ofer cunotine despre funcionarea analizatorilor i a intregului SNC.
Aceast legtur realizeaz posibilitatea de tratare a cauzelor subiective ale infraciunii, iar inand cont de
orientarea spre activitatea preventiv - servete drept orientare in stabilirea metodelor tiinifice de
diagnosticare i corectare a comportamentelor deviante. Psihologia general, fiind un domeniu orientat spre
cercetarea teoretico-empiric i posedand o metodologie specific i metode variate, ofer tehnici de
investigaie pe care psihologia judiciar le aplic in studiul personalitii implicate in drama judiciar,
cunotine despre fenomenele psihice, precum i instrumente de investigaie empiric a acestora, un intreg
arsenal de concepte i noiuni, care, fiind adaptate, pot fi utilizate in preocuprile specifice ale tiinei puse
in discuie. Psihologia juridic este, la randul ei, un domeniu experimental al psihologiei generale: prin
caracterul su practic poate oferi generalizri pentru inelegerea psihicului, momente pe care le intalnim
inc la hotarul dintre secolele XIX i XX, cand cercettorii s-au orientat spre terenul practic vast oferit de
realitatea juridic.
Alt ramur distinct a psihologiei - psihologia social - pare s realizeze un raport atat de strans cu
cadrul psihologic-judiciar, incat unii cercettori sunt predispui s considere psihologia juridic o parte
component a ei. E i firesc: individul uman, participant al dramei judiciare, este integrat intr-un mediu
social concret care determin evoluia lui, asimilarea de modele culturale, valori i norme, legturile cu
diverse grupuri i subgrupuri, iar in final - profilul personalitii. Dar aceasta nu ne ofer nici un temei
pentru a considera psihologia juridic drept ramur empiric a psihologiei sociale. Desigur, atat prin
aparatul su conceptual, cat i prin cercetarea individului uman ca fiind determinat concret istoric i social,
aflat in contextul unor norme social-morale i social-juridice, psihologia juridic este foarte apropiat de
psihologia social. In activitatea teoretic de elaborare a modelelor conceptuale a personalitii psihologia
juridic ine cont de legitile sociale, cercetate amplu in psihologia social, recurge la investigaiile

contemporane, cu deosebire la cele actuale, dictate de orientarea umanist a psihologiei. In capitolele ce

urmeaz vom urmri aceste raporturi, vom recurge de mai multe ori la investigaiile psiho-sociale pentru a
ne explica unele fenomene din cadrul specific, reglementat de norma de drept. Iar, depind domeniul
tiinelor psihologice, putem remarca raportul psihologiei juridice cu sociologia i filosofia - prima oferind
generalizri sociale, a doua - legiti, fr de care tratarea unor fenomene sociale ar fi imposibil.
Deoarece cadrul juridic se confrunt cu entiti sociale de diverse configuraii, posedand caliti
deosebite, dictate de apartenena la o anumit categorie social, psihologia juridic recurge la cercetrile
din domeniul psihologiei difereniate - etative, a sexelor, interculturale, inclusiv etnice, etc. Relaia dat,
conturat inc in secolul XIX, nu poate fi actualmente neglijat, deoarece anume prin utilizarea unor
generalizri survenite din cercetrile acestor particulariti pot fi explicate fenomenele specifice unui anumit
grup social.
Psihopatologia, acest domeniu aprut la intersecia psihologiei i psihiatriei, ofer psihologiei
judiciare cunotine aplicate in vederea calificrii anomaliilor psihice din cadrul dramei judiciare. Pan
recent de aceasta se preocupa doar psihiatria judiciar, dar odat cu diferenierea competenelor
specialitilor din domeniile date a aprut necesitatea elucidrii unor fenomene cu caracter patologic in
structura infraciunii, care se manifest ca mecanism al comportamentului criminal, precum i a determinrii
metodelor de profilaxie a criminalitii.
In rezolvarea obiectivelor empirice se manifest raportul psihologiei juridice cu psihodiagnostica,
tiin capabil s ofere metode i tehnici de investigaie practic a fenomenului infraciunii. Dar nu vom
neglija aspectul educaional al dreptului, elucidand cateva domenii tiinifice - psihocorecia, inclusiv
domeniile care la noi abia se afirm - psihoterapeutice, psihologia clinic, psihopedagogia, precum i o
tiin aparte - pedagogia.
In raportul cu tiinele de drept psihologia juridic ofer un instrument de interpretare a
comportamentului personalitii implicate in drama judiciar. Dreptul orienteaz psihologia spre conduita
uman, analizat din perspectiva normelor juridice. Dreptul penal - realizeaz o alian cu psihologia in
aprecierea elementelor de culp, vinovie, intenie, prevedere, stare emoional, conduit simulat,
responsabilitate etc. Procedura penal - in cele ale activitii de cercetare penal, anchet preliminar i
dezbateri judiciare: confruntare, percheziie, prezentare spre recunoatere, ascultare, interogare etc.
Criminalistica - de cercetare la faa locului, colectare de probe etc. Criminologia orienteaz psihologia
juridic spre investigaia genezei i evoluiei criminalitii.
Psihologia juridic are o importan vdit in activitatea de ocrotire a normei de drept. Ea
umanizeaz norma, orienteaz persoanele ce administreaz dreptul spre o cercetare a omului real, a entitii
biopsihosociale implicate in drama judiciar, spre inelegerea acesteia din punct de vedere subiectiv i
social, spre o realizare uman i corect a procesului penal. Totodat, ofer justiiei date capabile s
orienteze spre descoperirea adevrului. Din punct de vedere etic stabilete criterii de profesionalism al
specialitilor in drept, de orientare a conduitelor lor cu persoanele ce vin in contact cu justiia.
6. Metodologie si metode ale psihologiei juridice
Metodologia oricrui domeniu tiinific indic spaiul domeniului teoretic de referin, orienteaz
cercettorul spre formularea unor ipoteze ce pot fi testate empiric. Psihologia juridic, care are in calitate de
obiect particularitile psihice, psihologice i sociale ce determin comportamentul subiecilor relaiei de
drept in diverse situaii, se dirijeaz de o metodologie, care-i ofer investigaiei capacitatea de orientare spre
realitatea psihologic i social a cadrului judiciar, cercetarea ei prin intermediul unui sistem de norme,
tehnici i metode, generalizarea prin adunarea datelor empirice capabile s controleze teoria.
Principiile metodologice ale psihologiei judiciare sunt urmtoarele:

- studiul personalitii in dinamic, in aciune, inandu-se cont de sistemul valoric-normativ,

inclusiv de normativitatea juridic, in care aceasta este incadrat;
- menionarea factorilor care au generat infraciunea, cercetarea personalitii participanilor la
drama judiciar prin reconstituirea actului infracional cu utilizarea materialelor anchetei penale;
- utilizarea in cercetare a legitilor funcionrii psihicului uman, ale fenomenelor psihice i
determinantelor acestora;
- raportarea investigaiilor la condiiile sociale care au determinat comportamentul infracional,
cercetarea valorilor - scopurilor - condiiilor - mijloacelor - motivelor - rezultatelor.
In cercetarea personalitii implicate in drama judiciar sunt utilizate diverse metode:
- de cercetare teoretic - studiul legitilor funcionrii psihicului uman i a celor care dirijeaz
comportamentul social al individului in cadrul reglementat prin norma de drept;
- de diagnosticare a particularitilor individual-psihologice, care au generat infraciunea (metode ale
expertizei psihologic-judiciare);
- de influen psiho-pedagogic - orientate spre investigaia fenomenului criminalitii i stabilirea
cauzelor, spre elaborarea unor msuri preventive i de recuperare social a infractorilor.
Aceste metode sunt preluate din cadrul specific al psihologiei, adaptate la sarcinile cercetrii
personalitii implicate in drama judiciar i a tuturor factorilor care-i dirijeaz comportamentul. Utilizarea
lor solicit o posedare a cunotinelor despre cercul de fenomene psihice i sociale i aplicare a acestora in
funcie de circumstanele concrete, supuse investigaiei.
In dependen de sarcinile ce urmeaz a fi rezolvate in psihologie metodele se impart in:
- metode de colectare a datelor - studiul izvoarelor documentare, metoda biografic, observaia,
ancheta, testele de personalitate i interpersonale;
- metode de clasificare teoretic a faptelor care, prin raportarea datelor empirice la anumite canoane
numerice, scheme, etaloane, etc., ofer o tratare a realitii psihice i sociale;
- metode de intervenie psihologic, de corectare, bazate pe influen, formare, schimbare - jocurile
de rol, drama psihologic i social, tehnicile T-group i E-group, analiza de caz, diverse practici
psihoterapeutice, etc.
Ne vom referi cu deosebire la primul grup de metode, cele din urm necesitand un spaiu amplu de
prezentare i mai mult timp pentru formarea capacitilor de utilizare.
Totodat, inem s menionm c i aceste metode pot fi utilizate amplu doar de ctre specialitii
psihologi (experi), agenii judiciari folosind doar unele elemente ale lor pe parcursul cercetrii, calificrii
cauzei penale i in cadrul activitii de recuperare social.
Studiul izvoarelor documentare este o metod indirect, bazat pe cercetarea informaiei coninute
in documente in scopul reconstituirii traseului unor anumite fapte, evenimente, epizoade deja consumate.
In psihologie se practic atat pentru analiza unor fenomene cu caracter macrosocial, cat i a personalitii
(metoda biografic). Prima aplicare poate oferi date privind fenomenul unui anumit tip de infraciune (de
exemplu - al crimei organizate), care vor contribui la identificarea metodelor de combatere a acestuia. Cea de
a doua form de utilizare poate servi drept mijloc de cunoatere a personalitii, analizandu-i calea parcurs
in timp, anumite contexte sociale - condiii concret-istorice, etapele semnificative ale afirmrii i
manifestrii. Analiza se centreaz pe corelarea a dou tipuri de factori: subiectivi, extrai din documentele
cu semnificaie personal (acte ce certific naterea, identitatea, starea civil, studiile, constituirea
profesional, diverse documente cu caracter intim - autobiografia, jurnalele, scrisorile, memoriile, etc.),
obiectivi - cptai prin analiza contextului social-istoric.
Cercetarea prevede o serie de tehnici: alctuirea dosarului personal ce conine informaia minim
necesar pentru orientarea prealabil a investigaiei, ancheta biografic - ordonarea cursului amintirilor,
selectarea unor evenimente nereflectate in documente, intocmirea spontan sau ordonat dup o anumit

schem a autobiografiei, interviul biografic, pe parcursul cruia se recurge i la observarea tririlor

subiectiv-emoionale. Se poate recurge la studiul cercului comunicrii, identificandu-se durata, intensitatea
raporturilor cu anumii subieci, semnificativi pentru persoana cercetat, la analiza in detaliu a evenimentelor
considerate de ctre respondent importante, sau a celor ce i-au produs impresii, triri puternice, la relatrile
celor ce-l inconjoar etc.
Informaia cptat este ordonat in tabele cronologice, care ilustreaz datele, coninutul
evenimentelor i atitudinea subiectului fa de acestea, determinandu-se, in aa fel, semnificaia lor pentru
evoluia biografic a persoanei.
Alte forme de prelucrare a informaiei - cauzometria i intocmirea cauzodramei - ofer date pentru o
analiz a personalitii in dinamic i identificarea cauzelor comportamentului actual.
Chiar i cea mai simpl utilizare a metodei biografice poate oferi informaie despre socializarea
individului, aderarea la anumite valori i norme, raportarea la grupul de apartenen (familie, grup colar, de
munc) i la cadrul socio-cultural general.
Observaia este o investigaie sistematic a unui obiect (subiect), realizat in baza unui plan intocmit
din timp i cu ajutorul unor instrumente adecvate scopului. Este metoda, pe care psihologii o consider
principal, toate celelalte fiind variaii sau derivate din aceasta.
Obiectul observrii - comportamentul individual sau raporturile sociale - este supus investigaiei in
scopul identificrii obiectivelor propuse. Rezultatele sunt inregistrate in scris, audio-sau video- de ctre
observatorul pasiv sau activ (cel se implic ca participant direct, provocand evenimentul necesar).
In practica judiciar observaia este utilizat frecvent - incepand de la cercetarea la faa locului,
ancheta preliminar, pe parcursul creia agentul judiciar inregistreaz comportamentul persoanelor supuse
cercetrii, i pan la activitatea specializat a experilor.
Ancheta const in culegerea de date sau informaii despre entitile sociale prin intermediul
chestionrii orale sau scrise. Unitile de analiz, sau entitile sociale stabilite in vederea chestionrii, sunt
selectate prin eantionare, mai frecvent de tip probabilist, aleator. Procedeele de baz ale anchetei chestionarea i interviul - se realizeaz cu utilizarea unui ir de enunuri, formulate de cercettor anticipat.
Propoziiile din chestionar pot fi interogative sau enuniative, solicitand rspunsuri inchise, alese dintr-un ir
de variante, propus de cercettor, sau deschise - formulate de ctre respondeni.
Materialul cptat este prelucrat statistic i analizat. In psihologia juridic aceast metod a fost
folosit in scopul investigaiei atitudinii fa de normativitatea juridic, a cauzelor infraciunii, a afirmrii
profesionale a agenilor judiciari.
Experimentul const in producerea deliberat a unui fenomen i in analiza manifestrilor generate
in condiii speciale de manipulare a factorilor generali i de posibilitate de control. Exist mai multe tipuri de
experiment. In funcie de situaia de experimentare se poate vorbi despre experimentul natural, in care se
opereaz cu o situaie spontan, oferit de circumstane, sau artificial - provocat de experimentator. Cel din
urm frecvent este definit i experiment de laborator, folosit in practica psiho-judiciar in scopul cercetrii
particularitilor proceselor psihice i a influenei lor de anumite circumstane din exterior sau cu caracter
intern, psihologic.
Experimentul de laborator este una din metodele folosite de ctre expertiza psihologic-judiciar, sau
in scopul controlului ipotezelor tiinifice. Realizarea necesit instrumente speciale, aparate i condiii.
Experimentul de teren (sau natural) se realizeaz intr-o situaie real, in vederea controlrii unei
ipoteze, cercettorul avand o poziie pasiv, de observator, sau activ, introducand factori experimentali sau
chiar persoane care contribuie la crearea situaiei dorite. In scopul reconstituirii faptei in procedura penal se
utilizeaz diverse situaii experimentale, cu participarea prilor implicate in proces, in scopul reactualizrii
informaiei. Unele situaii, mai dificile, necesit convocarea in calitate de consultant a psihologului.
Testele sunt probe psihologice standartizate, care informeaz asupra calitilor cognitive, emotiv-

volitive, a capacitilor i aptitudinilor, trsturilor de personalitate, insuirilor psihice ale subiectului

uman. In funcie de obiectivul urmrit ele se impart in urmtoarele categorii: teste pentru abiliti senzomotorii; teste de atenie; teste de inteligen; teste de memorie; teste de aptitudini; teste de temperament,
caracter; teste de personalitate; teste proiective; teste pentru stabilirea capacitilor social-afective, etc.
In domeniul practic al psihologiei judiciare sunt mai frecvent folosite testele de personalitate i
proiective: Rorschach (testul petelor de cerneal), T.A.T. (Testul de apreciere tematic), Szondi,
Rosenzweig, M.M.P.I. (Inventarul multifazic de personalitate), Luscher, etc.
Sunt folosite testele i in activitatea de selectare a cadrelor pentru ageniile judiciare. Desigur c cele
mai valide teste sunt caracterizate printr-o utilizare destul de sofisticat, cuprinzand un numr mare de
enunuri, pe care subiectul testrii urmeaz s le con-sulte i s-i exprime atitudinea. La fel de dificil este
i procedura prelucrrii rezultatelor. In ultimul deceniu au aprut variantele computerizate ale testelor,
acestea inlesnind testarea.
Utilizarea metodelor psihologice permite elucidarea coninutului adecvat al obiectului cercetat,
stabilirea unui program i realizarea unor aciuni psihologice in direcia necesar.
Probe pentru recapitulare.
1.
2.
3.
4.
5.

Care este obiectivul central al psihologiei juridice?

Numii obiectivele teoretice i practic-aplicative ale psihologiei juridice.
Care sint componentele structurale ale psihologiei juridice?
Definii psihologia juridic i dezvluii importana ei in activitatea practic-judiciar.
Descriei raporturile psihologiei juridice cu alte tiine sau domenii: psihologice i de

drept.
6.
Care sint principiile metodologice ale psihologiei juridice?
7.
Ce metode utilizeaz psihologia juridic?
8.
Pregtii comunicri despre rolul psihologiei in activitatea organelor de drept din diverse
state ale lumii.

Capitolul II. Raportul psihologic al individului i al societii cu cadrul legislativ

Nici o lege uman nu poate s-i realizeze
caracterul su firesc de dirijare social,
dac vine in contradicie cu legitile naturii.
H.Spencer, Static social, 1886.
1. Societatea i cadrul valoric-normativ al ei: raportul dintre norma social i norma de drept
Orice comunitate, determinat fiind de condiiile concrete fizico-naturale, istorice, culturale,
relaionale etc., posed un set de valori sociale. Valoarea social este o relaie prin care comunitatea
exprim concordana dintre lucruri, idei, fenomene, procese sociale i trebuinele istoric condiionate.
Valoarea nu este o noiune strict i nu posed un coninut identic, acesta modificandu-se in funcie de
trebuinele sociale, condiionate de mai muli factori. Totui, exist un sistem de valori general umane, pe
care le imprtete prioritar comunitatea uman. Acestea se raport la aprecierea adevrului, frumosului,
binelui, constituind un fel de repere absolute, obiecte ale aspiraiei fiecrui popor. Viziunea dat a fost
emis i imprtit de ctre adepii colii filosofice axiologice.
Dar mai exist i alte valori, generate de calitatea grupului care le-a elaborat i le imprtete. Din
aceste considerente valorile semnific nite standarde culturale atitudinale, care genereaz norme i modele
de comportament.
Spre deosebire de valorile sociale, cele individuale se manifest ca nite aprecieri, de care subiectul
d dovad in raport cu obiectele i fenomenele in funcie de criteriul satisfacerii unei trebuine, ateptri
sau ideal. Dar sistemul de valori individuale depinde de cel al grupului de apartenen, sau de referin, dat
fiind faptul c individul este o fiin social. Valorile au forma unor standarde care permit evidenierea,
compararea, aprecierea. Totodat, se prezint ca o viziune asupra lumii, ca un aspect subiectiv al culturii.
Sistemul de valori culturale rezult din interaciunea dinamic dintre individ i societate, dintre valorile
individului i cele ale comunitii. Valorile unei comuniti nu sunt izolate, ci interdependente, coerente,
unite intr-un ansamblu. Determinate de cultura concret a comunitii ele, la randul lor, influeneaz modul
de trai, comportamentele, atitudinile, adic tot ce inglob noiunea de cultur. Studiind acest fenomen cultura in toate aspectele sale - putem stabili valorile comunitii, modul cum ea se identific, iar la nivel
individual - cum membrii ei ii recunosc identitatea.
Coninutul valorilor sociale implic un anumit raport al societii in general i al fiecrui individ in
parte. Acest raport poate fi definit cu noiunea de comportament. Comportamentul poate fi social pozitiv - in
acord cu valorile sociale, sau social negativ - in dezacord.
Atunci cand individul uman se ghideaz in aciunile sale de valorile sociale, contribuie la
promovarea i conservarea lor, transformandu-le intr-un etalon al propriilor aspiraii, el d dovad de un
comportament prosocial. Acesta se deosebete de conformism prin faptul c nu e dictat de o motivaie
intern, acceptarea valorilor fiind mecanic, fr ateptarea unor remunerri.
Comportamentul prosocial include in structura sa altruismul, empatia, stima profund fa de altul,
de nevoile, valorile, ateptrile lui, autenticitatea manifestrilor. Este o variant rar intalnit a
comportamentului.
Comportamentul deviant se manifest in ignorarea sau sfidarea valorilor sociale. Nu e neaprat o
inclcare a legii, o infraciune, ci o abatere de la forma de via general acceptat in grupul de apartenen,
incompatibil cu modelele pe care acesta le propune. Este o categorie mai larg care include o varietate mare
de conduite i aciuni, incepand cu cele excentrice, provocatoare i pan la cele imorale, in unele cazuri in
contradicie cu normativitatea juridic. Varianta cea mai acut a devianei este comportamentul antisocial -

infraciunea sancionat de normativitatea juridic, sau asocial - provocat de o patologie psihic, care
tirbete din capacitatea de contientizare i dirijare a aciunilor.
Noiunile comportament prosocial i comportament deviant sunt relative, deoarece implic
atitudinea fa de valori, care sunt diverse pentru diferite grupuri i societi. Diagnosticare acestor
comportamente depinde de natura normelor sociale.
Norma social este un standard mediu al opiniilor, atitudinilor indivizilor inclui intr-un anumit
context social, determinand anumite reguli de conduit, modele comune de percepere, gandire, aciune in
raport cu valorile, exprimand nite prescripii generalizate cu coninut reglator. Deci normele nu pot fi
produse la nivel de individ separat, in neaprat de grup. Individul le accept din mai multe considerente,
normele facilitandu-i procesul de luare a deciziilor, rezolvare a problemelor din cotidian, integrare in campul
social i inlesnire a raportului cu ali indivizi. La nivel de grup norma se prezint ca un factor al consensului,
armoniei, colaborrii.
Normele de drept - anumite etaloane comportamentale in raport cu valorile sociale, aflate sub
protecia statului i a organelor juridice, stabilite prin lege i prevzand o sancionare instituionalizat in
cazul nerespectrii - se prezint ca o parte component a normativitii general-sociale, secundar fa de
aceasta in aspectul ei temporal. Ele oglindesc atat interesele majoritii indivizilor, cat i calitatea raportului
individ-stat, iar in cadrul acestuia i a celui realizat intre membrii societii i institutele de drept.
Fiecare societate posed un sistem valoric-normativ - element constitutiv al comunitii, care
inglob un ansamblu de criterii (valorice) i reguli (norme) ce cluzesc activitatea grupurilor sociale.
Aceste criterii i reguli sunt insuite de indivizi prin socializare, constituind experiena lor de via, intr-o
oarecare msur (in funcie de gradul de toleran al grupului social) impuse lor, respectarea fiind asigurat
de recompense i sanciuni instituionalizate (juridice) sau psihosociale (opinie public).
Reiese c socializarea este un proces prin care individul insuete i interiorizeaz valorile i
normele sociale, formandu-i modele de comportament, atitudini i evaluri, devenind membru al unei
comuniti sau al unui grup social. Acest proces coincide cu dezvoltarea omului din copilrie i pan la
varsta adult. El se realizeaz sub influena unor factori sociali hotratori cum ar fi: familia, coala, diverse
instituii sociale, grupuri, principalul fiind, totui, sistemul normativ-valoric din colectivitatea dat.
Totodat, socializarea este i un mecanism prin care societatea transmite membrilor si normele, valorile,
credinele etc.
2. Socializarea juridic, contiina de drept i comportamentul
O form instituionalizat a controlului social const in aplicarea normelor de drept. Fiind nite
reguli elaborate i confirmate de ctre organe speciale legislative, ele sunt asigurate de controlul unor
instituii speciale, de stat. Dup adoptare ele capt denumirea de lege i caracterul obligatoriu pentru toi
subiecii sociali, atat colectivi, cat i individuali.
Asimilarea conduitelor care vin in acord cu normele de drept decurge in procesul socializrii juridice
a individului. Socializarea juridic prevede inglobarea valorilor i normelor aprate prin lege. Pe parcursul
acestui proces are loc formarea contiinei de drept a individului uman - a unui sistem de cunotine,
atitudini, reprezentri i evaluri ale normativitii juridice care-i reglementeaz viaa in cadrul social i
juridic concret in care el este inclus. Contiina de drept nu prevede posedarea perfect a coninutului
integru al spectrului de legi adoptate in stat, asemenea competen inand de prerogativa lucrtorilor din
domeniul jurisprudenei, ci contientizarea i acceptarea acelor valori care sunt asigurate de norma de drept.
Contiina de drept determin caracterul aciunilor individului in societate. In funcie de caracterul
dezvoltrii contiinei de drept putem distinge cateva niveluri ale acesteia.
La nivelul elementar, iniial, individul posed cunotine empirice ale normelor de drept, care-i
permit un acord cu acestea. Omul ii organizeaz activitatea in scopul satisfacerii trebuinelor personale in

conformitate cu normativitatea social i juridic, se incadreaz comportamental in modelele recunoscute de

societate, deseori fr a fi contient de existena unor norme juridice, dirijat fiind doar de intenia de a face
fa controlului social, de a nu veni in dezacord cu grupul. Este de fapt un model de conformare, de adaptare
la cerinele sociale.
La urmtorul nivel, mai elevat, individul uman se orienteaz in diverse situaii, instituii de drept,
este contient de statutul i rolul lui in societate. Posed cunotine empirice, la nivelul simului comun, mai
rar teoretice, despre drepturile i obligaiile sale, reglementate prin norma de drept.
Cel mai inalt nivel prevede posedarea unor opinii, contientizarea rolului i a importanei dreptului
in societate. Este, de fapt, o contientizare conceptual a normei de drept, o respectare a ei reglementat de
convingerea intern in modelele comportamentale ajustate la sistemul de legi.
Contiina juridic are cateva funcii.
1.Cea de cunoatere realizeaz reflectarea normativitii juridice, mai frecvent la nivel de tradiii,
reprezentri, experien, norme, care duc la formarea unor modele de comportament in situaiile controlate
de lege.
2.Funcia de evaluare se prezint ca o apreciere a sistemului de drept, motivand comportamentul i selectand
conduitele in vigoarea circumstanelor.
3.Cea de reglementare duce la un control contient al aciunilor i apreciere a rezultatelor acestora.
Inacceptarea unei norme sociale, adoptarea unui model de comportament care violeaz prescripiile
neformale ale societii poate fi etichetat in funcie de tolerana societii date ca un fapt mai mult sau mau
puin periculos i duce la o anumit atitudine social - de la marginalizarea total a subiectului cu
comportament deviant, pan la modificare normei i schimbarea ei in funcie de noile cerine ale timpului.
Inclcarea unei norme de drept este considerat intotdeauna ca devian, ducand la sanciuni juridice i la
calificarea comportamentului cu noiunea de infraciune (delincven) Comportamentul infracional
(delincvent) este un tip de conduit cu un grad sporit de periculozitate social, afectand cele mai importante
valori i inclcand normele juridice de care se ghideaz cadrul social. In conformitate cu legislaia penal
infraciunea este definit in urmtorul mod:
Articolul 14. Noiunea de infraciune
(1) Infraciunea este o fapt (aciune sau inaciune) prejudiciabil, prevzut de legea penal, svirit cu
vinovie i pasibil de pedeaps penal.
(2) Nu constituie infraciune aciunea sau inaciunea care, dei, formal, conine semnele unei fapte
prevzute de prezentul cod, dar, fiind lipsit de importan, nu prezint gradul prejudiciabil al unei
infraciuni.
3. Dreptul ca institut al reglementrii sociale
Norma de drept este eficace doar atunci, cand formeaz un acord cu necesitile general-umane.
Importana psihologic a dreptului const anume in aceea, c normele juridice reglementeaz raporturile
umane, satisfcand una dintre trebuinele fundamentale ale societii in genere i ale individului uman in
parte - cea de armonie in relaiile interpersonale i intergrupale, de anihilare a contradiciilor, conflictelor,
confruntrilor. Dreptul, din aceste considerente, este un fenomen complicat, care asigur dezvoltarea social
i ajusteaz interesele personale la cele sociale.
Inc in primele coduri de legi scrise necesitatea normei de drept era formulat prin instituirea
echitii, curmarea nelegiuirii i rului, aprarea celor slabi de expansiunea celor puternici.
In acest domeniu - al dreptului - personalitatea intr in raporturi cu valorile general umane i cele de
grup, cu ateptrile i principiile sociale. Normele juridice ii livreaz modele de conduit in diverse
circumstane complicate, in condiiile de conflict social. Sistemul de norme din fiece epoc ilustreaz
particularitile psihologice ale societii la momentul dat i ale comportamentelor indivizilor din acea

perioad.
Libertatea personalitii a devenit o realitate doar atunci, cand normativitatea instituionalizat i
neinstituionalizat s-a transformat intr-un sistem de reguli, care ghideaz conduitele umane. Dreptul
garanteaz aceast libertate, dar nu o libertate deplin, ci pe cea dictat de cursul firesc al dezvoltrii
sociale. Din aceste considerente, libertatea individului uman const in interiorizarea interdiciilor i a
drepturilor sociale, cele mai importante din care sunt: dreptul la via, la iniiativa cu caracter creativ, la
alegerea locului de trai, dezvoltarea psihic i intelectual, asigurarea bunstrii (inclusiv i prin
armonizarea raporturilor cu mediul natural), al securitii personale, satisfacerea trebuinelor materiale.
La etapa contemporan de tranziie la o societate democratic, liber in adevratul sens al
cuvantului, importana i rolul dreptului sporete, aceasta manifestandu-se in orientarea spre instituirea unui
stat de drept. In aceste condiii apar sarcini legate de umanizarea normei de drept, de ridicare a acesteia in
statutul de unic regul i instrument de dirijare a relaiilor umane - statut care trebuie s asigure condiii
egale fiecrui individ, indiferent de poziia lui social sau material, precum i responsabilitatea personal
de conduitele proprii.
Probe pentru recapitulare.
1. Explicai coninutul noiunilor valoare social, norm social, criterii valoric-normative.
2. Care este legtura dintre normativitatea social i cea juridic?
3. Prin ce se deosebete norma de drept de cea social?
4. Ce prevede socializarea juridic i formarea contiinei de drept?
5. Se manifest, oare, identic contiina de drept in structura cognitiv a fiecrui individ uman?
6. Numii i descriei tipurile de comportament.
7. Care sint principiile pshologice ale stabilirii capacitii de exerciiu a ceteanului in dreptul
civil?
8. Analizai raportul psihologic dintre interesul public i interesul privat.

Capitolul III. Psihologia personalitii infracionale i a devierilor normativ-morale i

comportamentale
Paradoxul const in aceea c factorii ce stau la baza dezvoltrii personalitii nu pot fi uor
identificai. Personalitatea, precum i individul, este un produs integral al proceselor ce stau la baza
raporturilor sociale ale subiectului. Dar exist o trstur distinct a personalitii. Ea este determinat de
natura relaiilor ce au format-o: a relaiilor sociale in care se implic doar omul in scopul unei realizri
obiective.
A. N. Leont'ev, Activitatea. Contiina. Personalitatea, 1975.
1. Conceptul de personalitate in psihologia juridic
Psihologia juridic i criminologia, la fel precum psihologia general i cea social, opereaz cu
conceptul de personalitate - un construct pluridisciplinar.
Noiunea de personalitate inglob esena omului ca subiect i obiect al procesului social-istoric, un
sistem de atribute biopsihosociale, structuri comportamentale, temperamentale, caracteriale, valori personale
raportate la cele sociale, de care dispune o persoan. Deoarece in Codul penal este utilizat noiunea
persoan, inem s precizm c atat in tiina psihologic, cat i in tratarea oferit in capitolul de fa
conceptul personalitate implic i caracteristicile persoanei. Ne referim la faptul c oricare persoan,
posedand anumite particulariti intelectuale, afective, volitive, caracteriale i temperamentale, deosebinduse de semeni i fiind totodat asemntor cu ei, se prezint i ca o personalitate unic, organizat in
conformitate cu capitalul ereditar i influenele mediului.
Psihologia juridic implic in aparatul conceptual noiunea dat, examinand-o intr-un context
special, cel al dramei judiciare. Cercetarea personalitii personajelor din cadrul dat - a infractorului,
martorului, victimei, precum i a agenilor judiciari, dei ine cont de modelele conceptuale, elaborate de
psihologie in scopul definirii personalitii i stabilirii profilului ei, totui, recurge la unele scheme
deosebite, acceptate in domeniul tiinelor speciale. Deoarece pe parcurs ne vom opri in detalii la
personalitatea tuturor participanilor la drama judiciar, in capitolul de fa inem s analizm pe cat posibil
de amplu doar personalitatea infractorului, caracterizat de o anumit motivaie, aptitudini, pregtire i
orientare comportamental - criminal, dirijandu-se de modele comportamentale cu caracter antisocial.
Necesitatea unei cercetri ample a personalitii infracionale este condiionat atat de sarcinile justiiei: de
descoperire, cercetare, sancionare a infraciunilor i orientare a activitii spre profilaxia criminalitii; cat
i de orientarea contemporan general-uman - spre umanism, armonizare a relaiilor sociale, anihilare a
factorilor distorsionani, provocatori de conflicte interpersonale i intergrupale. S-a recurs la noiunile de
personalitate infracional sau personalitatea infractorului, spre deosebire de alt accepiune personalitate criminal - in scopul ajustrii la terminologia folosit in Codul penal, in care se recurge la
termenul de infraciune, nu de crim, i urmrind intenia de lrgire a coninutului conceptual. Spre
deosebire de noiunea de crim, cea de infraciune, desemnand un comportament ce atenteaz la
prevederile legii, ofer posibilitatea unei diferenieri a gravitii faptei. Ins e nevoie i de o alt
departajare, pentru evitarea confuziei terminologice. Analiza persoanei unui singur infractor nu ne poate oferi
informaie suficient, pentru a vorbi despre personalitatea infracional. Profilul psihologic al persoanei este
irepetabil, posedand doar unele caliti generale, determinate de apartenena la o anumit categorie social
sau de particularitile organizrii psihice. Anume aceste caliti sunt puse in discuie atunci, cand se
recurge la noiunea de personalitate infracional.
Cercetrile contemporane ale personalitii implicate in drama judiciar se refer la un ir de

aspecte. Firete c cercetarea juridic a personalitii infractorului, care o identific cu infraciunea i se

orienteaz spre cele patru componente ale ei - obiectul infraciunii, cauzele obiective i subiective i
subiectul ei, nu va oferi material suficient pentru inelegerea deplin, atat a personalitii infracionale, cat
i a persoanei concrete, aciunile creia au provocat cauza penal. E nevoie de o tratare dinamic, care ine
cont de geneza i afirmarea personalitii, mai productiv, de care sunt capabile alte tiine - psihologia,
sociologia, criminologia. Analiza personalitii in cadrul acestor tiine ofer cunotine care permit
elucidarea tuturor aspectelor comportamentului deviant. Dac facem o departajare a scopurilor, pe care le
rezolv fiecare tiin, cercetand personalitatea infractorului, putem evidenia urmtoarele:
1. Din punct de vedere juridic cercetarea personalitii infracionale se realizeaz in scopul:
- identificrii subiectului infraciunii;
- determinrii strategiilor optimale, selectrii metodelor i tacticilor in vederea realizrii unei
cercetri reuite a actului infracional, stabilirii cauzelor obiective i subiective ale infraciunii, in centrul
ateniei aflandu-se personalitatea celor implicai in cercetare: a infractorului, victimei, martorului;
- calificrii juridice a actului infracional, inandu-se cont de toate cauzele interne psihologice i
externe obiective care l-au provocat, de motivaia subiectului infraciunii, rolul lui in cazul cand este
cercetat o crim comis in grup;
- sporirii ponderii implicrii psihologice a urmririi penale i a sanciunii in reorientarea contiinei
i comportamentului persoanei invinuitului;
- determinrii formelor optimale de resocializare i recuperare social a infractorului, stabilirii unui
program individual, inandu-se cont de calitile personale.
2. Din punct de vedere psihologic cercetarea personalitii infracionale are ca scop:
- desemnarea profilului psihologic al personalitii infractorului, in care scop se recurge i la o
investigaie a personalitii victimei, martorului;
- stabilirea determinantelor sociale ale comportamentului personalitii implicate in drama judiciar:
al experienei sociale i al comunicrii, locul persoanei in ierarhia status-urilor i rolul determinat de
aceasta, caracterul procesului de socializare i inglobare a normelor sociale, atitudinea fa de valorile
sociale, factorii sociali care au contribuit la degradare etc.;
- identificarea factorilor psihici i a rolului lor in comportament: a caracterului proceselor psihice i a
deformrilor, uneori patologice, insuirilor psihice ale persoanei cercetate;
- determinarea factorilor psihologici: a motivaiei, scopurilor, atitudinilor, trebuinelor, orientrilor.
Cercetarea personalitii infractorului este o activitate complex i complicat. In profilul
psihologic al oricrui individ uman, implicat in infraciune, se impletesc atat caliti pozitive, cat i de cele,
care-i caracterizeaz apartenena la un anumit grup social - al infractorilor. Calitile psihice ale oricrui om
nu pot s-l sorteasc fatal la realizarea rolului social de infractor. Dar exist anumite particulariti psihice,
precum i factori sociali, care ii determin profilul psihologic i orientarea comportamental. Anume
acestea sunt analizate atunci, cand vorbim de personalitatea infractorului.
V. Vasiliev, cercetand procesul formrii personalitii infracionale, menioneaz rolul
particularitilor psihofiziologice - al tipului sistemului psihic, temperamentului, caracterului, cat i al
factorilor sociali, cu deosebire al celor care determin procesul socializrii individului. In cercul cauzelor
subiective ale infraciunii autorul inscrie gandirea i contiina, dominate de anumite reprezentri,
contradictorii celor general-umane, orientarea social, rezultat din trebuinele, interesele i motivaia cu
caracter antisocial. E vdit orientarea cercetrii personalitii infractorului spre desemnarea corelaiei
dintre biologic i social, acest proces examinandu-se doar in dinamic: in cadrul procesului de dezvoltare
social, de formare a personalitii.
Studiul personalitii infractorului ofer informaie tuturor agenilor judiciari, care realizeaz
cercetarea penal sau sunt implicai in activitatea de resocializare a condamnailor. Firete c in cadrul

urmririi penale se ine cont nu de toate particularitile invinuitului, ci doar de acele care au o importan
principial pentru proces: coninutul invinuirii i contextul real al cercetrii. Nu pot fi stabilite anumite
cadre formale, care ar delimita competenele diferitor ageni judiciari in cercetarea personalitii
infracionale. Cu cat mai multe date despre aceasta posed agenii judiciari, cu atat mai eficient decurge
cercetarea penal. i totui, fiecare specialist implicat in aceast activitate o examineaz ca pe o unitate
distinct, determinandu-i, totodat, un anumit scop:
- ofierul de urmrire penal - care ine pe parcursul urmririi penale nu doar s identifice
circumstanele ce urmeaz a fi demonstrate prin probe, ci s stabileasc mijloacele procesuale optimale, s
stabileasc cauzele obiective i subiective care au determinat comportamentul infracional, recurge la o
analiz ampl a personalitii infractorului, cu deosebire a trebuinelor, atitudinilor, orientrilor, intereselor,
motivaiei;
- procurorul - realizand in numele statului urmrirea penal, reprezint invinuirea in instan,
exercit i alte atribuii prevzute de CPP, este confruntat cu necesitatea unei caracterizri obiective a
comportamentului infracional, cercetand personalitatea infractorului nu numai prin prisma delictului, ci i a
raporturilor cu celelalte pri ale procesului;
- avocatul - obligat s desemneze imprejurrile care ar putea s atenueze rspunderea sau chiar s
duc la achitarea invinuitului, este preocupat de cercetarea i demonstrarea unor caliti pozitive ale
infractorului, precum i de elucidarea unor circumstane nefavorabile de ordin psihic, psihologic sau social,
care au provocat delictul, folosindu-le in procesul aprrii;
- judectorul - analizeaz i apreciaz complet i obiectiv toate imprejurrile cauzei, elucidand
factorii de divers natur, cu deosebire cei subiectivi, care au determinat comportamentul infracional,
asigurand influena educativ.
Personalitatea infractorului este cercetat i de specialitii din alte domenii, implicand:
- examinarea clinic - reconstituirea antecedentelor personale i patologice ale subiectului;
- examinarea paraclinic - probarea i obiectivarea diagnosticului clinic, stabilirea genezei
tulburrilor psihice;
- investigrile biogenetice - rolul factorilor ereditari in structura personalitii infracionale;
- interpretarea neurofiziopatologic - cauzalitatea manifestrilor agresive antisociale de condiiile
biopsihologice care le declaneaz;
- cercetarea psihologic i psihosociologic - structura personalitii infracionale motivat de
ambiana social, conflictele in care a fost implicat i modul in care acestea au fost soluionate, orientarea
asupra posibilitii de recuperare social;
- cercetarea sociologic - analiza personalitii infractorului prin prisma proceselor macro- i
microsociale;
- rezolvarea medico-legal - furnizarea datelor medicale obiective, in baza crora este reconstituit
starea de imputabilitate.
Abordarea acestor studii permite:
- aprecierea corect a strilor psihice a personalitii infractorului, precizarea diagnosticului i
excluderea erorilor judiciare, atat provocate de atitudinea subiectiv a agenilor, cat i de comportamentul de
simulare al infractorului;
- identificarea cauzelor psihologice care au putut influena comportamentul, atat in timpul constituirii
personalitii, cat i in momentul comiterii infraciunii, cele din urm fiind, de regul, caracterizate printr-o
for sporit;
- cercetarea tulburrilor cu caracter psihopatologic care au determinat infraciunea, a gravitii i
forei lor;
- determinarea factorilor sociali care au provocat comportamentul infracional, contribuind la

instituirea unor trebuine, aprecieri care vin in dezacord cu valorile i normele sociale i normativitatea
juridic;
- aprecierea gradului de periculozitate social, pe care o prezint individul cercetat, atat prin
determinarea comportamentului acestuia de abatere de la normativitatea psihic sau social, cat i prin
orientarea lui spre delincven.
Toate acestea permit evitarea erorii judiciare, aplicarea corect a sanciunii, adecvat caracterului
infraciunii svarite, stabilirea programului de resocializare i recuperare social, prevenirea recidivelor,
elaborarea unor aciuni mai vaste cu caracter social de prevenire a criminalitii, de educare a contiinei de
drept.
In psihologia judiciar exist mai multe definiii ale personalitii infractorului. Un grup de autori
bucureteni consider c ea este o sintez a tuturor elementelor care concur cu conformaia mintal a
unui subiect cruia ii d o fizionomie proprie, specific. M. Enikeev o definete ca o totalitate de caliti
individual-tipologice de importan social cu caracter negativ, care determin comportamentul criminal al
individului. V. Vasil'ev pune accent pe raportul de interdependen dintre componenta biologic i cea
social in structura personalitii infracionale.
Care este rolul acestor dou componente i in ce msur pot ele s determine un comportament
deviant? Vorbind de cea biologic, punem in eviden un ir de caliti cu care personalitatea vine in
aceast lume (ereditare sau innscute) i care ii determin profilul morfoconstituional i psihofiziologic.
Aspectul fizic, calitatea proceselor neurovegetative, fiziologice, iar de aici i a celor psihice - cognitive,
emotive i volitive, pot determina condiia social a individului. De bun seam, indivizii dotai cu o
infiare plcut i caliti psihice ce nu le perturbeaz existena, posed contiina unui Eu social reuit,
sunt incadrai armonios in ambian. Deficienele psihofiziologice (senzoriale, cognitiv-logice, etc.),
locomotorii, anumite perturbri neurovegetative, constituia fizic deficitar provoac sentimentul
inferioritii i genereaz tendine de compensare - forme de comportament relativ stabil, cptand
configuraia unor trsturi de personalitate, prin care individul uman, in baza unei inferioriti reale sau doar
imaginare, ine s se afirme in mod contient sau incontient intr-un anumit domeniu, pentru a repara
deficiena de care sufer. C. Jung, vorbind despre pericolul complexelor, subliniaz fora lor, capabil s
perturbeze unitatea contientului, s pun in dificultate, sau chiar s contracareze voina, procesele cognitivlogice, s-l lipseasc pe individ de libertate. Individul incearc s evadeze in imaginar (persoanele
nevrotice), pentru a-i adumbri eecul in viaa social, sau manifest orientri spre comportamente reale in
acelai scop. Sunt cunoscute exemple, cand aceste comportamente capt un caracter normativ sau chiar
prosocial, individul manifestandu-se in domenii de inalt prestigiu social - activitate de caritate, binefacere,
politic etc. Dar la fel de frecvente sunt i formele de manifestare intr-un domeniu antisocial, unde sunt
satisfcute tendinele exagerate de dominaie, impulsurile de agresivitate, violen.
Tot de aceast component biologic in i unele caliti ale SNC, patologia sau dezvoltarea
distorsionant a crora poate determina comportamente deviante. Anumite deficiene senzoriale, cognitivlogice, volitive sau de dirijare a strilor afective pot in circumstane criminogene juca rolul de factori
provocatori de infraciune. Temperamentul, caracterul sau aptitudinile personalitii, sub impactul unei
condiii sociale nefavorabile pot de asemenea s se manifeste in calitate de condiie a unui comportament
infracional. Dar ar fi complet eronat, dac am ignora rolul factorului social in manifestarea calitilor
biopsihice. Aciunea indirect a celui din urm este la fel de vdit, precum determinarea profilului social al
individului de calitile lui interne, biologice.
Societatea poate i trebuie s exercite aciuni de profilaxie a comportamentului deviant in cazul
indivizilor caracterizai printr-o condiie biologic nefavorabil. Iat prin ce se explic interesul
cercettorilor fa de aceast component a personalitii, care poate cauza un comportament deviant, cu
un grad sporit de periculozitate social.

Incercand o generalizare, G. Avanesov numete urmtoarele cauze biologice ce pot influena

distructiv comportamentul personalitii:
- patologia trebuinelor primare, care frecvent poate cauza perversiuni sexuale i infraciuni sexuale;
- imbolnviri neuro-psihice, ce duc la neechilibrul SNC, provocand reacii neadecvate i diminuand
posibilitatea de dirijare a aciunilor;
- patologii transmise prin ereditate sau innscute, mai ales provocate de alcoolismul prinilor;
- stri temporare, provocate de conflictele cu sinele i ambiana, tensionarea psihofiziologic,
aciunea nefavorabil a mediului etc.
In scopul elucidrii cauzelor biologice ale comportamentului infracional au fost efectuate cercetri
ale anomaliilor cromozomiale, considerate drept posibil cauz a comportamentului antisocial. S-a constatat
c apariia unui extracromozom X sau Y este mult mai frecvent printre (dup unii autori, de 60 ori mai
mare)persoanele cu comportament agresiv, antisocial. Extracromozomul X este considerat cauz a
comportamentului agresiv, violent, Y - a anomaliilor in orientarea valoric (predominan a trebuinelor
primare, inclusiv sexuale) i dirijarea voluntar a comportamentului. Dei incidena anomaliei
cromozomiale in comportamentul antisocial este foarte semnificativ, unii cercettori consider c nu atat
cauzele ereditare, cat cele de alt natur, cum ar fi insuficiena intelectual sau influenele mediului par s
determine conduitele infracionale.
Autorii romani, la care ne-am mai referit, analizeaz i teoria lui H. J. Eysenck, care pune la baza
comportamentului proprietile fiziologice corticale, cu deosebire a celei de inhibiie a cortexului,
evideniind dou categorii de subieci:
- de tip CIR (cortical inhibition rapidly), la care inhibiia apare mai repede, stimularea fiind resimit
mai puin;
- de tip CIS (cortical inhibition slowly), la care inhibiia apare mai incet iar stimulul este resimit
subiectiv mai puternic.
Consecinele:
1. condiionarea mai dificil pentru tipul CIR, deci i socializarea mai dificil a lor;
2. sensibilitatea mai joas in cazul indivizilor CIR, din care rezult cutarea de excitare senzorial;
face ca persoanele de tip CIR (extrovertite) s accepte diverse surse de stimulare, inclcand legea mai
frecvent decat cei CIS (introvertite).
In opinia lui H. Eysenck factorul biologic, avand o anumit importan in determinarea caracterului
conduitelor, se manifest sub influena celui social, contribuind la formarea unui mecanism biosocial
comportamental.
Aceast alian a factorilor se manifest evident in analizele tiinifice ale agresivitii. Fenomenul
agresivitii cunoate mai multe tratri:
- neurofiziologice, cu deosebire in lucrrile renumitului psihiatru H. Selye, care coreleaz
agresivitatea cu situaiile de stres, considerand-o un rezultat i o incercare de adaptare;
- etologice, care mizeaz in explicarea agresivitii pe compararea comportamentelor animale i
umane, dirijate de aceeai motenire genetic;
- psihologice, de tip behaviorist i neobehaviorist, explicand agresivitatea prin influena stimulilor
dezagreabili, provocatori de incomoditi; ale invrii sociale, prin care aceast form de manifestare
comportamental este atribuit influenelor familiei, mass-mediei, care livreaz subiecte frustrante; din
perspectiva psihologiei dinamice, care se centreaz pe rolul frustrrilor;
- psihosociale, care in s explice agresivitatea prin impactul fenomenelor i factorilor ce in de
existena grupurilor, a ierarhiei sociale, a autoritii, tendinelor de dominaie;
- psihanalitice - ca o pulsiune sexual a incontientului, iar in tratarea neopsihanalitic - a morii i
distrugerii.

Aadar, elucidarea cauzelor biopsihice ale comportamentului antisocial, care prin fora lor provoac
dificulti de adaptare a individului la ambiana social, nu are o importan pur teoretic, fiind i unul din
scopurile psihologiei judiciare practice i a justiiei in genere, rezolvand problema profilaxiei criminalitii,
care necesit o atitudine difereniat. Stabilirea acestor factori inlesnete elaborarea unor programe
psihocorecionale.
Cea de a doua component a personalitii - psihologic - se refer la motivaia, orientarea.
trebuinele i interesele indivizilor. Configuraia lor se formeaz pe parcursul existenei individului, fiind
determinat atat de capacitatea psihicului de dirijare a comportamentului, cat i de influenele din ambiana
social. Capacitatea insuficient de contientizare i dirijare a propriilor aciuni, deficienele proceselor
cognitiv-logice i emotiv-volitive duc la acceptarea unor motive, interese, orientri antisociale, la
incapacitatea de a lua o decizie just in situaiile cu impact criminogen. Fiecare al cincilea recidivist comite
infraciuni dup eliberarea din penitenciar fr a cugeta asupra consecinelor. Ins nici aceast
component nu poate fi examinat separat de cea biopsihologic i social.
In sfarit, componenta social care, dup prerea noastr, exercit o influen mare asupra
structurii personalitii in genere, intrunind atat influenele din ambian, cat i sistemul de statuturi-roluri
atribuite individului, totalitatea de reprezentri sociale, care determin profilul comunitii i al fiecrui
membru al ei, modelele culturale cu caracter grupal, acceptarea sau respingerea crora afirm o anumit
poziie a individului in grupul de apartenen etc. Dar, din nou, nici condiia social nu poate intru totul s
orienteze personalitatea spre acceptarea unui model de comportament in acord sau dezacord cu normativitatea
social i juridic. Cotidianul ne ofer un ir de exemple, cand descendenii din familiile cu comportament
antisocial se orienteaz spre valorile general umane i dimpotriv, copiii din familiile aparent favorabile
accept comportamente infracionale.
Din considerentele relatate mai sus putem defini personalitatea infractorului ca o sintez a
componentelor personale (biologice, psihice i sociale), rezultate din constituia psihofiziologic,
componentele instinctiv-afective, alimentat de construcia senzorial-perceptiv, modul de a reaciona i
interferenele cu mediul in care s-a format, integrate intr-un sistem neadecvat celui social, de valori, norme cu
caracter deviant de la cele ale societii, care determin un comportament antisocial. Toate componentele
personalitii infractorului se pot dezvolta separat normal, in totalitatea lor alctuind o conformaie orientat
antisocial. Scopul principal al cercetrii psihologice a infractorului const in determinarea corect a
factorilor care au determinat infraciunea i ponderea acestora in comportamentul criminal.
2. Tipologii psihologice ale infractorilor
In psihologia juridic sunt utilizate mai multe metode de cercetare a personalitii infractorului. Una
din acestea, avand caracter de tipologie social, pune accent pe locul personalitii in sistemul de norme
sociale i modele comportamental-culturale, respectiv atitudinea ei fa de normativitatea social, apreciind
factorii care au determinat comportamentul. Alt metod se bazeaz pe cercetarea sistemului de statusuri i
roluri sociale, pe care le deine personalitatea, fundamentandu-se pe faptul c personalitatea este un rezultat
al relaiilor sociale. Ea indeplinete un sistem de roluri, care determin un ir de relaii sociale.
Comportamentul personalitii este determinat i de factorii sociali, economici, psihologici i psihici,
acetia aflandu-se in legtur strans cu status-rolurile individului uman. De exemplu, cercetand motivaia
infractorului care a comis un furt, sunt examinate: directivele comportamentale - sunt ele oare indreptate spre
existena din contul altuia, fr a depune un efort personal; caracterul trebuinelor - corespund posibilitilor
sau sunt sporite; condiiile sociale favorizante - indiferena social fa de inclcarea normativitii sociale
i juridice, iar din aceasta - apariia sentimentului siguranei in lipsa de pedeaps; orientarea spre un
comportament deviant.
tiina psihologice inc din cele mai vechi timpuri a stabilit c indivizii umani pot fi unii in
anumite clase (grupuri) in funcie de posedarea unor trsturi comune de configuraie biopsihologic sau

social. Aa a aprut noiunea de tip, care este utilizat in diverse tiine i pentru diverse categorii de
obiecte, fenomene, in psihologie intrunind subiecii umani. Tipul este o noiune, subordonat celei de
trstur. Dintre cele mai cunoscute tipologii psihologice putem numi pe cele temperamentale, aparinand
lui Hipocrate, Pavlov, Allport, Jung, Eysenck etc. Dar nici o tipologie nu reuete s inglobe toat varietatea
personalitilor umane, noiunea de tip fiind un construct mental, care ne faciliteaz procesul de ordonare
al realitii sociale, servind drept etaloane a cror cunoatere ne poate oferi o inelegere i tratare a
comportamentului individului uman studiat.
Referitor la tipologia personalitilor infractorilor au fost efectuate, la fel, un ir de incercri, care,
nectand la relativitatea lor, ofer posibilitatea de a inelege fenomenul infraciunii mai adecvat i a-l trata
mai corect, oferind anumite standarde care faciliteaz cunoaterea indivizilor implicai in infraciune.
Tipologia personalitilor infracionale nu poate fi efectuat separat de tipologiile generalpsihologice, dat fiind faptul c orientarea criminal a comportamentului nu este un datum, un rezultat al
configuraiilor genetice, care se manifest in anumite insuficiene cognitive, afective sau volitive, provenind
mai mult din dezechilibrul dintre particularitile psihice i condiiile din ambian, in care are loc
constituirea personalitii. Cu toate c nu se poate vorbi despre un psihic criminal sau o motenire
genetic criminal, atat psihicul, cat i constituia genetic contribuie la determinarea conduitelor umane,
inclusiv la cele criminale. De o importan mare, totui, e componenta social a personalitii. Modul in
care individul a trecut prin procesul de socializare, a asimilat normele sociale, i-a instituit un sistem de
valori individuale, care corespund sau nu celor cu caracter social, pare a fi, din aceste considerente, important
in determinarea comportamentului. Individul cu deficiene de socializare poate s-i rezolve trebuinele
primare i secundare prin acceptarea unui comportament antisocial, criminal.
Aadar, la baza tipologiei personalitii infracionale trebuie s fie puse, in primul rand,
particularitile psihologice: motivaia, atitudinile, interesele, scopurile. Totodat e nevoie s inem cont i
de fora unor incapaciti funcionale, in cazul crora cauza comportamentului criminal poate fi patologia
psihic i imposibilitatea de apreciere adecvat i reglare contient a aciunilor.
In conformitate cu clasificarea infraciunilor, efectuat in Codul Penal, putem distinge:
1Infraciuni uoare se consider faptele pentru care legea penal prevede in calitate de pedeaps
maxim pedeapsa inchisorii pe un termen de pin la 2 ani inclusiv.
2Infraciuni mai puin grave se consider faptele pentru care legea penal prevede pedeapsa maxim
cu inchisoare pe un termen de pin la 5 ani inclusiv.
3Infraciuni grave se consider faptele pentru care legea penal prevede pedeapsa maxim cu
inchisoare pe un termen de pin la 15 ani inclusiv.
4Infraciuni deosebit de grave se consider infraciunile svirite cu intenie pentru care legea penal
prevede pedeapsa maxim cu inchisoare pe un termen ce depete 15 ani.
5Infraciuni excepional de grave se consider infraciunile svirite cu intenie pentru care legea
penal prevede deteniune pe via.
Pzutem, astfel, distinge:
- infractori deosebit de periculoi, care au comis infraciunea cu intenie - fiind contieni de
caracterul ei excepional de grav;
- infractori periculoi, care au comis infraciunea deosebit de grav cu intenie - fiind contieni
de caracterul social-periculos al aciunii sau inaciunii, precum i de urmrile ei social-periculoase;
- infractori mai puin periculoi, care au comis infraciunea mai puin grav;
- infractori ocazionali, care au comis o infraciune din impruden, prevzand posibilitatea survenirii
urmrilor social-periculoase ale aciunii sau inaciunii, dar subestimandu-le, considerand in mod uuratic c
ele vor putea fi evitate sau neglijand posibilitatea survenirii unor asemenea urmri;
- infractori iresponsabili - care nu erau in stare s contientizeze aciunile lor sau s le conduc din

cauza unei boli psihice cronice, unei tulburri psihice temporare, debiliti mintale sau a unei alte stri
patologice[27].
In psihologia judiciar tipologia infractorilor se efectueaz dup un ir de criterii.
Enikeev M. I. folosete in calitate de criteriu de tipologizare gradul de periculozitate social, pe care
o exercit individul, care-i determin atitudinea fa de valorile sociale. Dar autorul ine s mai menioneze
un factor al infraciunii - capacitatea de dirijare psihic a aciunilor - care poate la fel provoca pericol social.
In conformitate cu aceste criterii el evideniaz urmtoarele tipuri:
- asocial - tip caracterizat de o pregtire social insuficient, care-l face vulnerabil in situaiile
nefavorabile, mai frecvent manifestandu-se ca un infractor situaional. In conformitate cu criteriul enunat,
autorul consider c acest tip prezint un grad jos de periculozitate social;
- antisocial - tip ce posed orientri criminale care-l domin, predispus spre alegerea formelor
criminale de satisfacere a trebuinelor, intereselor, realizare a scopurilor, prezentandu-se ca un criminal
profesional, periculos;
- cu defecte in capacitatea de autoreglare a comportamentului, infractori intampltori, care in
virtutea unor deficiene a proceselor volitiv-afective nu pot rezista in situaia criminogen.
Recurgand in continuare la o divizare conform calitii orientrilor valorice, M. Enikeev distinge in
cadrul acestor tipuri infractori violatori de proprietate i infractori violeni.
Alt tipologie a personalitii infracionale ine cont de un cerc mai larg de criterii.
I. Prima divizare ine de gradul de contientizarea i dirijare psihic a comportamentului.
Infractorii normali nu sunt afectai de vreo patologie psihic, crima fiind contientizat,
comportamentul, mai frecvent, orientat spre existena antisocial. Contieni de caracterul antisocial al
comportamentului lor, aceti infractori se dirijeaz de motive egoiste, trebuine hipertrofe. Sunt orientai
spre invinuirea circumstanelor sau a altor persoane de modul de trai pe care-l duc. Infraciunea devine
pentru aceste persoane modul de satisfacere a trebuinelor materiale, avand diverse forme: furturi,
escrocherii, delapidri, antajare, infraciuni economice, contraband, falsificare de bani sau de produse i
mrfuri, operaii valutare ilicite, abuz de serviciu, mituire, falsuri etc.
Infractorii anormali sunt persoane care au dereglri psihice de divers natur, patologii de limit ce
nu le permit o contientizare deplin, adecvat a aciunilor i comportamentelor (analiza mai detaliat a
comportamentului acestor persoane va fi expus in continuare, caracterizandu-se comportamentul
infractorilor psihotici).
II. In funcie de tendina de repetare a aciunilor criminale distingem infractori recidiviti i
nerecidiviti.
Primii sunt orientai spre repetarea aciunilor criminale, spre asigurarea existenei prin practicarea
infraciunii. Nenumratele studii ale acestora au demonstrat existena in structura personalitii infractorului
recidivist a unei conjugri a deficienelor individuale i sociale. Astfel, infractorii recidiviti dau dovad de
inadaptare social. egocentrism, imaturitate, ajuns frecvent pan la infantilism social - dorin de a exista
din contul altora, necesiti sporite in raport cu posibilitile, orientare excesiv spre anumite feluri de
gratificaie social (bani, sex etc.), impulsivitate i indiferen afectiv, agresivitate, scepticism etc., stri
interne de tensionare i conflict, percepere deformat a realitii, dificulti in autoevaluare i
autoprezentare.
Recidivistul este indiferent in raport cu sanciunea juridic, violent. Dei tipul recidivist predomin
printre brbai, se intalnesc femei cu comportament recidivist, frecvent caracterizate prin anomalii
psihice de limit (psihopatii, accenturi de caracter), alcoolism cronic. Degradarea social-psihic a
infractorilor recidiviti este i un rezultat al nenumratelor privri de libertate, incapacitii de
reintegrare social In urma unor sondaje efectuate in Romania in 1982 pe un eantion de 2738
deinui recidiviti s-a stabilit c acetia posed i alte caracteristici comune:

a). dup varst - 54,7 sunt tineri, avand pan la 30 ani;

b). dup mediu de comitere a infraciunilor - 76,1% au comis infraciunea in mediul urban;
c). situaia familial - necstorii, divorai sau in relaii de concubinaj (63%);
d). dup nivelul colarizrii - peste 90% nu au depit nivelul colii medii incomplete;
e). dup calificarea criminal - 77,9% calificai.
In cadrul altui sondaj s-a stabilit c majoritatea infractorilor recidiviti provin din mediul urban
(58,47%), rezultatul examinrii psihice a scos in vileag c sufer de psihopatii (47,49%), alcoolism cronic
(17,39%), oligofrenii (6,56%), encefalopatii post traumatisme cranio-cerebrale (2,31%), sntoi (23,94%).
Unii autori propun diferenierea intre recidivitii reali i recidivitii formali. Recidivitii reali indivizi, pentru care infraciunea este mod de via, prezentand un grad sporit de periculozitate. Recidivitii
formali au un comportament mai mult sau mai puin corect in raport cu normele sociale i juridice, cea de-a
doua infraciune avand un caracter intampltor.
Infractorii nerecidiviti sunt persoanele care nu repet comportamentul criminal.
III. In funcie de gradul de pregtire infracional sunt distinse alte dou tipuri.
Infractorii ocazionali sau situaionali inglob persoane care au svarit infraciunea in virtutea unor
circumstane deosebite, cu caracter afectiv, material, politic, naional etc., pentru care crima este un fenomen
contradictoriu modului de comportament, fiind determinat de particularitatea de a nu putea rezista
impactului situaiei criminogene, de diminuarea posibilitii de autocontrol i autodirijare a aciunilor. Pot fi
evideniate i cateva subtipuri:
a). persoanele cu anumite patologii psihice, care in situaii extremale anihileaz posibilitile de
autodirijare a comportamentului;
b). persoanele cu o autoevaluare neadecvat a posibilitilor proprii, mai frecvent sporit;
c). persoanele care comit crime sub impactul unor stri psihice puternice, in rezultatul aciunilor
incorect a altora (crime pasionale, politice, rasiale etc.);
d). persoanele dezadaptate social, cu o percepie i evaluare eronat a ambianei.
Infractorii de carier se caracterizeaz printr-un comportament infracional rezultat din modul de
socializare, sunt orientai spre modul de via antisocial. Trsturile lor eseniale:
a). crima este mijlocul principal de asigurare material, din aceast cauz fiind orientai
predominant spre infraciuni cu caracter material, recurgand la violen fizic doar in unele situaii
extremale;
b). se formeaz, se pregtesc, ii cultiv deprinderi speciale tehnice i modaliti de aciune;
c). au atitudini favorabile fa de modul lor de trai i nefavorabile in raport cu ambiana social, mai
ales cu sistemul de drept i lucrtorii acestuia;
d). debuteaz in calitate de minori delincveni;
e). sunt contieni de perspectiva privrii de libertate, acolo continuand s-i perfecioneze
deprinderile criminale;
f). se dezvolt psihic de regul normal.
Infractorii de carier sunt mai frecvent profesionali, specializai intr-un anumit domeniu.
Una dintre cele mai interesante incercri de elaborare a tipologiei infractorilor ii aparine
criminologului i psihologului american Lewis Yablonski, care a folosit drept criteriu de clasificare chiar
trsturile de personalitate ale individului, care afecteaz comportamentul lui. O prezentm cu unele
implicri personale.
1. Infractorii socializai, devin criminali in urma impactului mediului social, de la care inva valori
i norme deviante. Directivele antisociale, criminale a acestor indivizi sunt un rezultat al imitrii, influenei,
devenind stereotipii comportamentale. Devin mai frecvent violatori ai proprietii, orientandu-se spre o
existen din contul altora, fr a depune un efort considerabil. Prezena lor in societate vorbete i despre

unele cataclisme negative cu caracter general, care favorizeaz asemenea comportament. Aa, in timpul
socialismului, asemenea factori erau neglijena fa de proprietate, aceasta aparinand, de facto, statului i
provocand o atitudine de nepsare a indivizilor fa de pstrarea ei. Actualmente - lipsa de contientizare a
modului de realizare a bunstrii, diferenierea social, frecvent imbogirea avand un caracter ilicit.
2. Infractorii nevrotici. Nevroza este o tulburare mintal minor, o stare patologic de limit care
apare in cazul unei suprasolicitri nervoase, al ocului emoional, necazurilor i insatisfaciilor repetate cu
caracter familial sau profesional, strilor tensionante de durat, agravate de anumite condiii ereditare.
Bolnavul este parial contient de maladia sa i critic fa de aceasta. Nevroza poate avea mai multe
manifestri: a). astenia psihic - scdere a capacitii de efort psihic i fizic, oboseal, tensionare nervoas,
afectivitate sporit, ipohondrie, stri de alarm, atenie diminuat, reactivitate, poate rezulta dintr-o
imbolnvire somatic, din suprasolicitarea psihic, fizic, intelectual, uneori desemnand o etap
preliminar a unei maladii mai grave - schizofrenie, psihoz etc.; b). isteria - caracterizat prin convulsiuni
tumultoase, paralizie, accese nestpanite de ras sau plans, contiin redus, reactivitate, apare in rezultatul
unei tensionri nervoase, a unui conflict incontient, unor emoii puternice cu caracter negativ pentru
individ, sau ca simptome ale unei imbolnviri mai grave ale psihicului; c). obsesiile - intrunesc i calitile
asteniei, producand stri de nelinite, anxietate.
Prin caracterul instabil, intolerant, contradictoriu, inadaptat social, personalitatea afectat de nevroze
poate prezenta tendine la conduite agresive. Nevrozele nu diminueaz posibilitatea de autocontientizare a
aciunilor, afectand doar comportamentul. Lewis Yablonski prezint faptul cum nevrozele pot afecta
comportamentul personalitii, difereniind o categorie specific de infractori - nevrotici. Acetia nu percep
lumea in mod distorsionat, sunt contieni de rul din comportamentul personal. Dirijai de compulsiunile
nevrotice (anxietate, nelinite, emotivitate, idei obsesive etc.), manifestate in astenie, diminuare a campului
perceptiv, reactivitate, ei pot comite crime de tipul cleptomaniei, piromaniei, furturilor din magazine etc.
Devin criminali in rezultatul distorsiunilor personalitii i a percepiei neadecvate a ambianei.
3. Infractorii psihotici. Psihopatia este o stare psihic care duce la dezordini globale in structura
psihic i social a personalitii, la o distorsionare a percepiei ambianei. Ea e determinat de
particularitile sistemului psihic - lips de flexibilitate, for i echilibru, dereglri in aliana dintre
procesele care decurg in seciunile superioare i inferioare ale cortexului. Psihopatia in cele mai frecvente
cazuri este inscris in limitele normalului. Psihopaii nu se claseaz nici printre psihotici (realmente
alienai) i nici printre nevrotici (contieni de tulburrile lor). Ei sunt indivizi instabili, impulsivi i dificili,
al cror comportament face s sufere mai ales anturajul lor. Inadaptai social, ei au adesea de a face cu
justiia, consider Norbert Sillamy. In psihologia american noiunea de psihopat se inrudete cu cea de
personalitate infracional
Infractorii psihopai prezint o periculozitate social sporit, motivaia pentru un comportament
deviant fiind de natur polivalent: reactivitate patologic la anumii stimuli i rspuns la influenele
negative ale mediului. Crimele sunt generate de necesitatea de a-i satisface imediat pulsiunile instinctivafective i se manifest in mod bizar, lipsit de sens. Personalitile psihopatice sunt foarte agresive, violente,
afectate grav i in plan social. In funcie de tipurile de psihopatii manifest periculozitate social diferit i
atenteaz la diverse obiecte, fiind inclinai s comit acte de violen, inclusiv omoruri.
M. I. Enikeev distinge cateva forme de psihopatii:
- psihopaii psihastenici - anxioi, tensionai, reactivi, caracterizai de deficit energetic i
incapacitate de inhibare a proceselor psihice, dominai de idei obsesive;
- psihopai explozivi - iritabili, tensionai, violeni, egocentrici, conflictuali, brutali in comunicare,
frecvent ducand un mod de via asocial, caracterizat prin pasiunea jocurilor de hazard, destrblare sau
perversiune sexual, beii, vagabondaj);
- psihopai isterici - demonstrativi, nesinceri, necritici, infantili;

- psihopaii paranoidali - orgolioi, suspicioi, fali in manifestri, dominai de ideea persecutrii.

Infractorii psihotici pot fi caracterizai de un coeficient inalt al dezvoltrii intelectuale, integrare
eficient in profesie, motive ale comportamentului deviant fiind inactualizarea personalitii, conflictul
imaginar, incapacitatea de evaluare valoric a evenimentelor. Pot comite diverse crime, lipsii fiind de
compasiune, empatie, recunoatere a valorii altuia.
4. Infractorii sociopai. Sociopatia se manifest prin egocentrism, compasiune limitat fa de ali
indivizi umani, reieite din tulburrile de caracter. Persoanele afectate de sociopatie pot provoca daune
materiale, morale i chiar fizice, fr de a resimi vreo anxietate sau sentimentul vinoviei. Sunt mai
frecvent persoane normale din punct de vedere psihic, caracterizate prin absena nervozitii, calme.
Deficienele de caracter: nesinceritate, lipsa remucrilor de contiin, a fricii, judecat srac i
iraional, egocentrism patologic, instabilitate, afectivitate srac, capaciti de inelegere social limitate,
indiferen in relaiile interpersonale, comportament bizar i neprevzut, via sexual dezordonat, lipsa
dorinei de a depune un efort volitiv in direcia integrrii sociale.
Psihiatrul Hervey Cleckley, demonstrand c sociopatul se manifest ca fiind normal, prezint
urmtoarele caliti ale acestui tip: farmec superficial i o bun inteligen; percepie adecvat a realitii,
neafectat de iluzii i iraionalism; absena nervozitii, calmitate chiar in situaiile dificile; instabilitate
comportamental; neadevr, lips de sinceritate; lipsa remucrilor i a ruinii; comportament inadecvat
fr vreo motivaie personal; judecat srac i lips de experien social, chiar de dorin de a face
invminte din aceasta; egocentrism; emotivitate diminuat; imposibilitate de a-i inelege pe alii;
indiferen in relaiile personale; comportament bizar, frecvent marcat de agresivitate; via sexual
defectuoas, lipsit de pasiune; trai fr perspectiv, utilitate, aspiraie spre un scop.
Cercettorul roman V. Dragomirescu distinge dou categorii - personalitatea psihotic i
personalitatea demenial - patologice in esen i prezentand un grad sporit de periculozitate social.
3. Modelul orientrilor i al conduitelor personalitii infractorului
In cadrul analizei juridice a infraciunii i infractorului se pune accent pe obiectul, subiectul, latura
obiectiv i subiectiv. Analiza psihologic prevede reliefarea rolului factorilor interni - individuali, care in
de anumite manifestri psihice, precum i a celor externi, sociali, ce vorbesc despre interferenele individului
cu ambiana. Fiecare infraciune se manifest in mod diferit, analizei putand fi supuse doar aspectele
generale.
Dac vom ignora comportamentul infracional, care are la baz inadaptarea social provocat de
anumite patologii psihice i care este cercetat in detaliu de alt disciplin distinct - psihiatria judiciar vom ajunge la concluzia c cercul factorilor interni, psihologici principali ai infraciunii inglob sistemul
simplificat de orientri i principii de via, care determin o atitudine eronat fa de ambian. In funcie
de aceasta e nevoie de a examina motivaia personalitii infractorului. Motivaia este o parghie important
in procesul autoreglrii individului, dezvoltrii psihice i umane a acestuia, incluzand in structura sa
trebuinele, motivele, interesele, convingerile, idealurile, concepiile despre lume i via. Indeplinete mai
multe funcii: de activare intern i semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic; de declanare
a aciunilor; de autoreglare a conduitelor; modificandu-se pe parcursul activitii umane. Formele motivaiei
se clasific in perechi opuse: pozitiv i negativ; intrinsec (direct, reieit dintr-o surs intern) i
extrinsec (indirect, sugerat sau chiar impus din exterior); cognitiv (de cunoatere) i afectiv
(rezultat din nevoia de afeciune ii afinitate).
Se spune c orice mijloace sunt potrivite pentru realizarea scopurilor. Dar indivizii umani folosesc de
regul mijloacele, care nu vin in contradicie cu normativitatea i valorile sociale, iar in cazul cand acestea
nu se potrivesc - renun la scop. Aceasta se explic prin contientizarea scopului i a posibilitilor,
evaluarea adecvat a lor. Atunci cand motivaia e redus la domeniul incontientului, ea poate provoca
comportament delincvent. Motivaia greit este rezultatul lipsei de voin i de dirijare contient a

conduitelor, parvenind din concepiile valoric-normative ale personalitii.

Sistemul de valori individuale determin, la fel, orientarea personaliti. Valorile individuale
criminale au caracter antisocial, denotand o socializare defectuoas, imaturitate i inacceptare a sistemului
valoric-normativ social. Are loc o supraevaluare a valorilor individuale i atitudine de neglijare a celor
sociale. Personalitatea infractorului ii formeaz i un sistem compensatoriu, care-i indreptete aciunile,
diminuand capacitatea de autoevaluare real.
Din aceste deformri rezult i o ierarhie eronat a trebuinelor i intereselor. Infractorul posed
trebuine limitate cu caracter material utilitar, fr vreo raportare la cele sociale, exagerate in raport cu
posibilitile individuale, frecvent provocand prin satisfacerea lor pericol social foarte mare. Mai mult ca
atat, ele sunt hipertrofe, legate de aspiraia de realizare abuziv. Acest sistem de trebuine formeaz interese
la fel de neadecvate celor sociale.
In structura personalitii infracionale se impletesc anumite insuiri psihice, care prin caracterul lor
deviant creeaz dificulti de adaptare. Este vorba de anumite deficiene emotive sau volitive, care
favorizeaz un comportament impulsiv, slab dirijat de scop, motivaie, caracterizat prin lipsa unei alegeri
contient a mijloacelor de rezolvare a conflictului intern sau extern. Sau de anumite orientri agresive,
dominate de instinct i violen.
Tot mai frecvent in psihologia contemporan se ridic chestiunea despre comportamentul criminal
determinat de sugestibilitate, influen, imitaie. De fapt inc clasicii psihologiei - Le Bon, Tarde, Freud,
Sigele i alii, - cercetand psihologia mulimii i a manifestrilor ei criminale, au menionat fora acestor
factori. Actualmente, cand criminalitatea in grup i organizat capt proporii ingrijortoare, aceste
aspecte se impun din nou cercetrii.
Dintre factorii sociali pot fi menionai: mediul de formare a individului - de asimilare a valorilor i
normelor, de socializare; climatul nefavorabil - marcat de conflicte de divers structur i cu divers coninut;
caracterul orientrilor care domin in societate i care, mai ales in timpurile de perturbri sociale, ii pierd
integritatea, creand o stare de scepticism i indecizie.
Probe pentru recapitulare:
1.
Descriei componentele psihologice i determinantele sociale ale comportamentului
infracional.
2.
Care sint cile de investigaie ale personalitii infractorului?
3.
Pregtii o comunicare cu tema Tipologii psihologice ale infractorilor i criterii de
tipologizare.

Capitolul IV. Psihologia actului infracional comis in grup i a crimei organizate

Exist dou tipuri de crime colective care necesit o delimitare strict:
crime comise sub influena atraciei instinctuale i convingerii,
precum jaful, violena, mafia, crime provocate de pasiune, exprimate
mai evident in aciunile mulimii. In primul caz avem de a face
cu criminali inverterai, in cel de al doilea - ocazionali.
S. Sighele, La folla criminale, 1892.
1. Cercetri ale grupului in psihologia social
Inc din secolul trecut la psihologia grupului s-au referit cercettorii comportamentului agresiv i ai
mulimii. Mai tirziu acest domeniu va reveni in cimpul de studiu in legtur cu atenia de care s-a bucurat
problema conflictului social. Alte aspecte ale lui au fost tratate parial de ctre psihologii analitici. S.Freud
le-a abordat in studiile dumniei i fricii (lucrrile Totem i tabu, Psihologia colectiv i analiza eului),
neoanaliticii Adler, Fromm, Horney, Sillivan, preocupai fiind de relaiile interpersonale, au tins, totui, s
explice i unele laturi ale psihologiei grupului. Cercetrile comportamentului personalitii autoritare de
asemenea au explicat citeva fenomene ce in de cadrul grupal: pe cele cu referin la cauzele apariiei i
funcionrii directivelor negative i ale prejudecii. Un grup de cercettori americani au studiat cauzele
agresivitii i influena pe care o exercit asupra acestui tip de comportament starea relaiilor intergrupale.
Sfiritul deceniului apte - inceputul urmtorului a fost marcat de o nemulumire vdit a
psihosociologilor europeni de starea cercetrilor din acest domeniu i chemarea de a mri volumul studiilor
contextului social. Cu toate c cercetrile anterioare au fost supuse criticii, ele, totui, au devenit o
platform teoretic a investigaiilor consecvente a grupului social.
Spre rezolvarea acestor probleme s-au orientat eforturile mai multor cercettori, in special a celor din
Europa. Astfel, intr-o perioad relativ scurt, studiile dinamicii grupului[8], a altor procese, investigate de
ctre Cattel, Staydill, Fiedler, Willis, precum i de cercettorul rus V.Ageev au schiat un inceput al
psihosociologiei grupului.
Cu toate c domeniul dat are tangene i cu alte tiine umanitare, el i-a citigat un loc separat in
cadrul tiinific al psihologiei sociale, formulindu-i cercul de preocupri i metodele de investigaie. In
atenia psihosociologilor s-a plasat nu numai problema determinrii existenei grupului de contextul social
(economic, politic, istoric etc), dar i cele ale reflectrii orientrilor normativ-valorice ale comunitii de
ctre membrii ei.
Discuia tiinific, care mai continu in psihosociologia contemporan, se refer cu
preponderen la cadrul conceptual ce deservete teoria grupului social. S facem o analiz a definiiilor
grupului social. Unii autori pornesc in aceasta de la procesul de autocategorizare a indivizilor, considerind c
Un grup exist atunci cind dou sau mai multe persoane se definesc ele insi ca membri ai acestui grup i
cind existena lui este recunoscut de o ter persoan. Grupul este definit i ca ...o totalitate de indivizi
care se accept ca membri ai unei categorii sociale, imprtesc consecinele afective ale autodeterminrii
sale i aprecierile colective ale grupului i apartenenei sale la el. Alte opinii se refer la raportul social
dintre membrii grupului, la comportamentul lor de acceptare a valorilor intragrupale, sau la reeaua de
indivizi care au modele culturale sau subculturale comune, ce contribuie la stabilirea unor procese de
uniformizare, pe de o parte, de redistribuire a statutelor, poziiilor i rolurilor, pe de alt parte.
In cadrul psihosociologic se opereaz cu noiunea de formaiune social, in care sint distinse
grupuri, colectiviti i organizaii.
Prin grup social se inelege o formaiune social in interiorul creia indivizii sint in interaciune

conform unor reguli fixe..

Noiunea de colectivitate este utilizat pentru definirea unor medii ai cror membri imprtesc
anumite norme sau principii, dar nu interacioneaz.
Organizaiile sint definite ca artefact, formaiuni sociale construite in mod deliberat de ctre indivizi
in scopul instituirii unor mijloace de decizie, de execuie i de control in vederea realizrii unui obiectiv
comun specific, care determin sensul asocierii acestor persoane.
In psihologia juridic cercetrile grupului se orienteaz spre obiective specifice. Acestea in de
investigaia psihologic a grupului de infractori i a infraciunii comise in grup, precum i a organizaiei
criminale. Problemele date s-au afirmat tirziu in cadrul de cercetare al psihologiei judiciare, abia in deceniul
trecut. Investigaiile s-au fundamentat pe elaborrile teoretice i cercetri empirice, efectuate in psihologia
social, cu referin la grup.
2. Grupul criminal: definiie, caracteristici i structur
Cercetarea grupului criminal poate fi axat pe parametrii, folosii in psihosociologie pentru
caracterizarea grupului social. inind cont de acetia, putem defini grupul criminal ca un ansamblu de
indivizi, inclui intr-o activitate ce vine in dezacord cu normativitatea social i juridic, unii intr-o
structur ierarhic care prevede divizarea rolulrilor i a funciilor i asigur respectarea valorilor i
normelor intragrupale cu caracter antisocial. Caracteristicile acestei formaiuni, dei tangeniale cu cele ale
grupului social, ii au specificul lor dictat de activitatea criminal.
1.
Membrii grupului sint contieni de apartenena lor la o structur criminal,
comportamentul lor este determinat de interesele i ateptrile grupului;
2.
In grup exist o imprire a rolurilor i, respectiv, sint stabilite funciile fiecrui membru,
cu atit mai strict, cu cit mai inalt e nivelul de organizare al grupului, fapt care determin o structur a statusurilor, o ierarhie controlat printr-o reea de raporturi intragrupale;
3.
In scopul controlului acioneaz anumite mecanisme intragrupale, care-i supun pe membrii
grupurilor regulilor i tradiiilor imprtite de majoritate, iar in caz de nerespectare a acestora sint
prevzute sanciuni;
4.
Valorile intragrupale predomin celelalte valori, inclusiv pe cele general umane.
Activitatea acestor formaiuni are un caracter antisocial, criminal. In raporturile interpersonale se
pune pre nu pe trsturile morale ale indivizilor sau pe alianele afective, ci doar pe calitile care
contribuie la implicarea cu succes in activitatea criminal. Aceste relaii sint fundamentate pe concuren,
egoism, tendina de afirmare, fric, dominare material i spiritual, venind in dezacord cu caracterul
raporturilor sociale, pe care membrii grupului criminal le trateaz cu cinism, opunindu-se sistemului
valorico-normativ imprtit de comunitate.
D. Anzieu i T. Martin caracterizeaz in urmtorul mod grupul criminal:
intrunete un numr restrins de membri;
realizeaz o activitate comun in vederea atingerii unui scop unic;
membrii lui imprtesc aceleai emoii - negative sau pozitive - in raport cu anumite evenimente,
fenomene, obiecte etc;
indivizii inclui in structura i activitatea criminal sint dependeni de aceasta i contieni de
dependena dat;
fiecare din ei ii asum rolul, pe care i l-a atribuit grupul, nedepind cadrul strict reglamentat de
acesta;
imprtesc norme comune i ader la subcultura lumii criminale.
Structura grupului criminal poate fi examinat din dou ipostaze:

1.
Structura psihologic. Rezult din particularitile relaiilor dintre membrii grupului i
raporturilor lor cu alte persoane din exterior la nivel interpersonal, sau cu alte grupuri - la nivel intergrupal.
Aceste relaii sint determinate de anumite legiti sociopsihologice, determinind organizarea intern social
a grupului, totodat supunindu-se i celor cu caracter mai general, influenat fiind de mediul extern. Din
aceast cauz cercetarea crimei svirite-n grup trebuie s in cont i de un ir de particuariti general
sociale, care au determinat-o, pentru a putea nu doar califica corect delictul, dar i a elabora msuri de
reducere a acestui tip de criminalitate.
2.
Structura funcional. ine de divizarea rolurilor i plasarea fiecrui membru intr-o ierarhie
in funcie de status-ul intragrupal al lui. Din acest punct de vedere distingem diferite status-uri i, respectiv,
funcii ale membrilor grupurilor criminale. Cercetarea structurii funcionale prevede aplicarea cunotinelor
despre grupul social in genere:
stratificarea membrilor pe vertical - in funcie de statusurile lor i in scopul asigurriii coeziunii
intragrupale, respectrii normelor i regulilor interne, proces care se realizeaz prin instituirea unui
climat de supunere; pe orizontal - intrunind persoane cu acelai statut i realizind sarcina
coparticiprii;
asigurarea conducerii - organizrii, influenei, dominrii celor ce au funcia de lider in scopul
rezolvrii scopurilor i sarcinilor, armonizrii relaiilor intragrupale;
comunicarea - asigurarea coeziunii grupului i a conducerii cu eforturile membrilor lui;
competiia sau cooperarea - condiie care faciliteaz activitatea in comun.
Funcia conducerii i elaborrii de strategii de aciune este un domeniu al unei sau mai multor
persoane (in dependen de mrimea, tipul de activitate, organizarea grupului). Persoanele care o indeplinesc
se caracerizeaz printr-o orientare antisocial ferm, prin contiina de caracterul aciunilor sale. De cele
mai frecvente ori conductorul este liderul carismatic al grupului, iar in cazul cind acesta e format in baza
unui grup cu orientri antisociale, dar care a dat dovad pin la svirirea primei infraciuni de
comportament neutru, este acel care cultiv tendinele antisociale. In grupurile criminale organizate
conductorul poate primi acest status i prin motenire, transmitere.
Activitatea de producere cu caracter antisocial este realizat de membrii grupului, iar in cele
organizate are un caracter specializat, foarte frecvent referindu-se la domenii stricte i determinind o
funcionalitate difereniat a participanilor. In funcie de organizarea grupului pot fi distinse citeva graduri
de coparticipare la producerea criminal: coparticipare simpl - in lipsa divizrii rolurilor i a funciilor,
intr-un grup criminal spontan, cu o organizare primitiv; coparticipare complex - realizarea unui rol i
funcii concrete intr-o formaiune cu caracter constant, uneori e rezultatul unei participri accidentale sau de
o singur dat in activitatea criminal; participare stabil, rezultat din calitatea de membru constant al
grupului criminal.
Frecvent in grupurile criminale este inregistrat funcia de protejare, de asigurare a securitii
grupului, de meninere a conspiraiei, a disciplinei intragrupale, iar in cazuri de inclcare - de sanciune a
celor vinovai. Aceasta este indeplinit de anturajul mai apropiat conducerii i determin un statut relativ
inalt in grup. Totodat se remarc i funcia de elaborare a normelor intragrupale i introducere a lor in
cotidianul grupului, care ine de persoanele cu o orientare antisocial constant sau cu o oarecare practic a
activitii criminale.
Funcia de furnizare a informaiei care faciliteaz activitatea criminal a grupului poate fi
indeplinit de persoane din afara formaiunii criminale.
Cu cit mai organizat e grupul criminal, mai mare e gradul de periculozitate social pe care acesta il
prezint, cu atit mai difereniate sint rolurile i funciile participanilor. Structura funcional a grupului se
afl intr-o legtur direct cu scopurile i motivaia intreg grupului i a fiecrui participant al lui, cu

rezultatul activitii criminale. Nici un participant la aciunea criminal in grup nu poate fi considerat
nevinovat, cit de neinsemnat n-ar fi rolul lui in aceasta. Dar in cadrul evalurii personalitii fiecrui
participant e nevoie de o tratare individual a intereselor, motivaiei, gradului de informare despre caracterul
aciunilor, a atitudinii psiholologice etc.
3. Tipuri de grupuri criminale i psihologia activitii criminale in grup
Exist mai multe clasificri ale grupurilor criminale. In funcie de caracterul activitii antisociale a
lor V.Vasilev distinge grupuri implicate in:
furturi, spargeri, extrageri, delapidri - activitate cu caracter de violare a proprietii;
banditism - caracter complex, in care se impletete activitatea criminal indreptat impotriva
proprietii cu cea care provoac prejudicii fizice i morale personalitii;
viol in grup;
acte de huliganism, efectuate uneori sub influena strii de ebrietate;
dezordini publice, uneori cu caracter politic, naionalist etc.
Alt cercettor, A.Samonov, le divizeaz conform acestui criteriu in grupuri care practic furturi,
specul, mita, aciuni criminale de intermediere, contraband, mafie, huliganism, evideniind in calitate de
formaiune aparte grupul criminal din cadrul penitenciar.
Dac vom utiliza in calitate de criteriu de clasificare caracteristicile cantitativ-calitative ale
grupurilor criminale in cumul cu tipul activitii pe care acestea o indeplinesc, vom obine o tipologie mai
optimal din punct de vedere al psihologiei juridice.
Aa deci, utilizind aceste criterii putem distinge:
1.
Grupuri situative. Deinind un scop criminal i fiind orientate spre svirirea unei
infraciuni, aceste grupuri sint de fapt slab organizate, este lips, sau abia se contureaz structura ierarhic a
status-urilor, divizarea rolurilor i, respectiv, a funciilor. Activitatea acestor grupuri decurge in lipsa unui
plan sau dup unul intocmit pe loc. Frecvent asemenea grup nu are un lider, sau funciile lui le prea liderul
formaiunii cu caracter neutru. Grupul poate activa o singur dat, epizodic, sau constant, trecind la treapta
urmtoare de dezvoltare.
2.
Grupuri criminale organizate. Posed o experien criminal.
Aciunile sint plnuite din timp in comun, sau de ctre conductori, rolurile, i respectiv funciile,
sint imprite intre membrii grupului. Grupul practic o activitate criminal stabil intr-un anumit domeniu,
deine un fond material (bnesc), imparte veniturile provenite din crim membrilor lui conform aportului.
Are o structur ierarhic relativ stabil, care in cele mai frecvente cazuri s-a conturat inc pin la momentul
comiterii primei crime, imprtete norme i reguli comune, regurge la sanciuni in caz de nerespectare a
acestora.
3.
Organizaii criminale. Practic o activitate criminal de amploare i cu un grad sporit de
periculozitate social, care, nu numai c este de durat, dar posed i capacitatea de regenerare n caz de
eec. In grup este strict stabilit o ierarhie a status-urilor, imprite rolurile i funciile. Activitatea
organizaiei criminale este reglat strict, respectarea normelor i regulilor este controlat de ctre lider, sau
organizatori. Motivele, interesele, scopurile comune ofer grupului caracteristicile unei formaiuni cu
caracter unitar.
V. Vasilev la fel distinge trei nivele ale criminalitii in grup, pe care le vom caracteriza in
continuare:
1.
Nivelul inferior. Sunt grupuri cu o structur slab definit, componena lor adesea
schimbindu-se. Se specializeaz in anumite tipuri de activiti criminale: viol, hoii, tilhrii, operaii cu
valut, realizarea substanelor drogante etc. Imprirea rolurilor i, respectiv, a funciilor, sau se face pe loc,

sau, in cazul unei organizri mai superioare - din timp i cu recrutarea unor fore din exterior: cumprtori
i realizatori ai obiectelor furate, informatori.
2.
Nivelul mediu. Grupuri cu o structur determinat, cu conductori permaneni, uneori chiar
ocupind un post de stat. Activitatea criminal a acestora poate fi de diverse tipuri: sustragerea de bani, crime
economice, spargeri etc. Membrii acestor grupuri trec o pregtire special, sint profesioniti intr-un
anumit domeniu.
3.
Nivelul superior. Grupuri organizate avind structura similar a celei a unui sindicat.
Intrunesc profesionali in activitatea criminal. Posed o ierarhie strict i stabil a status-urilor i rolurilor,
funciile sint determinate, aciunile planificate. Utilizeaz mijloace tehnice moderne, posed spaiu pentru
intrunirile criminale, nu arareori - pentru activitatea de baz (falsificare, fabricare etc). In grup este instaurat
o disciplin de fier, meninut prin control permanent i aplicarea de sanciuni. Activitatea este
conspirativ, utilizinduse diverse strategii in acest scop in funcie de politica de combatere a criminalitii
promovat de stat. Intrunesc in structura sa mai multe grupuri cu activitate multipl, cu conducere la nivel
primar, dar i centralizare strict. Coopteaz lucrtori ai aparatelor de stat, utilizind in acest scop diverse
metode - de la mituire pin la constringere prin antaj. Posed teritoriul su strict determinat, sfera de
influen, iar in ultimii ani - menin legturi criminale nu doar cu alte grupuri criminale din spaiul unui
singur stat, dar i la nivel internaional.
Acest ultim nivel este definit in Codul Penal cu noiunea de organizaie criminal. Iat cum
ilustreaz structura contemporan a criminalitii organizate autorii crii citate mai sus:
Organizaia criminal este complex, avind forma unui sindicat, in structura cruia intr grupuri de
informare, de cercetare i structurile criminale. Fiecare grup criminal este alctuit la rindul lui din grupuri
subordonate, conduse de lideri, care au la dispoziie detaamente ce asigur securitatea, ageni i
detaamente incadrate direct in producia criminal. In fiecare detaament sint pin la cincizeci de
membri. Liderii organizaiei criminale realizeaz contacte directe cu persoanele corupte din organele de
drept, de administrare a statului, cu politicieni, conducerea bncilor, a firmelor i organizaiilor comerciale.
4. Cauzele criminalitii in grup i organizate
Pot fi menionate mai multe cauze. Grupindu-le in categorii putem vorbi despre cauzele:
cu caracter social-economic - in condiiile unei economii totalitare socialiste: lipsa unei evidene
stricte, centralizarea puterii economice, erori administrative in selectarea i promovarea cadrelor,
dezvoltarea sectorului tenebru in economie etc; in condiiile actuale: lipsa unui control strict in
conformitate cu legislaia a activitii structurilor economice comerciale, private, existena unor
goluri legislative, care permit dezvoltarea economiei tenebre, infiltrarea in aceasta a elementului
criminal, diferenierea vdit material, neincadrarea in cimpul muncii a unui procent sporit al
populaiei etc;
cu caracter politic i de drept - instabilitatea politic, promovarea de unele grupri a unor idei cu
caracter discriminatoriu, lipsa unui instrument statal de control al respectrii legislaiei in vigoare i
chiar insuficiena aparatului legislativ, competena profesional joas a multor specialiti din
domeniul jurisprudenei, asigurarea insuficient cu mijloace tehnice (transport, armament) i cu
tehnici (metode strategice i tactice, consultani calificai) a organelor a cror menire e lupta cu
criminalitatea organizat, remunerarea joas a lucrtorilor din poliie, anchet, iar in rezultat plecarea celor mai buni specialiti in structurile comerciale, private, corupia unor funcionari de stat,
etc;
cu caracter psihologic - manifestrile agresive inscute sau invate, violena de diverse forme,
motivaia greit, acordul cu valorile i normele cu caracter antisocial, tendina de a-i asigura o
bunstare fr un aport cu caracter social pozitiv, dorina de afirmare a unui statut inalt prin

intermediul a diferitor mijloace nelegale etc., cu configuraie psiho-social - imprtirea acelorai

interese criminale, necesitatea unirii in scopul realizrii unei activiti criminale complexe,
convingeri, interese i orientri antisociale comune.
Probe pentru recapitulare:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

Definiie i caracteristici ale grupului criminal.

Structura psihologic i funcional a grupului criminal.
Grupul criminal situativ: particulariti psihologice i sociale.
Grupul criminal organizat: caracteristici psihologice i funcionale.
Psihologia organizaiei criminale.
Psihologia mulimii criminale.
Cauzele criminalitii in grup i organizate.

Capitolul V. Psihologia delincvenei juvenile

Adolescena nu este prin natura i factorii ei constitueni o perioad de criz,
o verig ingrat sau o contestaie, dar, in lipsa unor influene educative pozitive,
favorabile (valorizate social), ea ar putea deveni o astfel de perioad
sau o astfel de virst.
P. Golu, M. Zlate, E. Verza, Psihologia copilului, 1994.
1. Cercetri teoretice i practice ale particularitilor de virst ale minorilor i ale delincvenei
juvenile
Termenul delincven juvenil, intrat in uz in ultimile decenii, provine de la cel francez delinquance juvenile, desemnind devierile de la norma social i penal, svirite de minorii pin la 18
ani i sancionate juridic. De fapt in francez noiunea delincven se refer la ansamblul de infraciuni
comise intr-un anumit timp i spaiu, fiind utilizat de rind cu cel de criminalitate. In psihologia din spaiul
romanesc el a fost preluat de rind cu cea de a doua parte, juvenil, folosit intr-un sens restrins. Pare-se c
aceast decizie are menirea de a face o diferenere distinct intre infraciunea comis de aduli i minori.
Oricum, este o intenie nobil i cu menirea de umanizare a tratrii juridice a vinoviei minorilor.
In conformitate cu legislaia penal in vigoare pentru Republica Moldova in cadrul categoriei largi
de minori pot fi difereniate citeva subcategorii:
pin la virsta de 14 ani - minori care nu poart responsabilitatate penal, chiar dac comit
infraciuni;
intre 14 i 16 ani - responsabilitatea juridic este limitat, prevsut doar pentru o categorie
anumit de infraciuni - omor, vtmare intenionat a integritii corporale, viol, jaf, sustrageri in
proporii deosebit de mari din avutul proprietarului, de arme, muniii sau substane explozive, de
substane narcotice, acte ce pot duce la deraierea unui tren, acte grave de huliganism, numai dac se
stabilete discernmintul de ctre expertiza judiciar medico-legal, psihiatric i psihologic;
intre 16 i 18 ani - rspund in faa legii, avind discernmint, dar in cazul unor infraciuni care nu
prezint pericol social insemnat pedeapsa penal poate s nu fie aplicat.
Delincvena juvenil nu este un fenomen nou. Ins infraciunile comise de minori pin la sfiritul
secolului XIX nu erau sancionate difereniat, sau nu erau intotdeauna considerate ilegale. Mai mult ca atit,
instanele speciale pentru minori au aprut doar in secolul XX.
In conformitate cu opiniile mai multor autori, delincvena juvenil este alimentat de un ir de
factori: interni, individuali i externi, sociali. La prima categorie se refer particularitile i structura neuropsihic, determinate de virsta adolescenei - acea perioad pe care unii dintre cercettori, dorind s-i
aprecieze dificultatea i caracterul de criz, o numesc virst a omarului - aciunile afective puternice de
moment, cum ar fi frustrarea sau stresul; actualizarea accenturilor de caracter; particularitile psihocomunicative, mai ales acele, care s-au format sub impactul grupului de referin. In cea de a doua: factorii
socio-culturali, economici, socio-afectivi, educaionali.
Criza adolescenei contribuie la restructurarea, reorientarea favorizant i adoptarea de itinerar,
ea intensific tendinele de autocunoatere, identificare i afirmare - procese conturate in dezvoltarea
anterioar a personalitii. Adolescenii manifest un interes sporit pentru fenomenul social; fiind contieni
de lacunele pe care le au in cunoaterea acestuia ei se angajeaz cu o curiozitate excesiv in perceperea i
evaluarea ambianei. Spre deosebire de puberi, adolescenii nu se mulumesc cu o privire de ansamblu, cu
percepia aparenelor vdite. Nevoia imperioas de a reflecta, a medita, a inelege, suscit nu numai

contactul cu patrimoniul grupului de referin - cu reprezentrile sociale -, dar i autonomia cunoaterii, iar
de aici i a aprecierilor. Cercettorii afirm, c adolescenii, incercind s se smulg din mediul familial, s
se elibereze de influena celor maturi, tind spre independena gindirii, doresc s modifice sistemul de
reprezentri comune, s anihileze aciunea imaginilor parentale. De aici rezult o modificare a
reprezentrilor acumulate in perioada precedent, iar in cazul cind fora acestora este destul de mare, o
evitare a utilizrii lor. Totui, adolescenii nu se pot rupe definitiv de la comunitatea membri ai crei sunt,
transpunindu-i necesitile, tendinele i, totodat, aprecierile, opiniile, in termeni oferii de aceasta.
Dinamismull, curiozitatea, tendina spre afirmare, spre apropiere de lumea celor aduli ii face pe
adolesceni s afirme un ir de valori i norme, pe care ei le consider atribute ale independenei i
maturitii. Acestea se transform in stereotipuri comportamentale, caracteristice acestei virste, dar pot
cpta i caracter de manifestri asociale i chiar antisociale, atunci cind nu sint asugurate condiiile
optimal necesare educaionale, pe care trebuie s le ofere micromediul social - familia, grupul colar, sau
comunitatea in general. Analizind opiniile cercettorului rus M.I.Enikeev in s evideniez urmtoarele
tendiine comportamentale ale adolescenilor:
reacia de opoziie fa de cerinele sporite, de lipsa de atenie din partea adulilor, sau invers, de
interdiciile abuzive, care poate provoca o stare de instrinare, tendina de a prsi casa,
vagabondaj, iar uneori chiar un comportament antisocial;
reacia de imitare a unei persoane concrete, sau a unui erou dintr-o anumit oper, chiar a unei
imagini personale sau implantate de grupul de referin, lucru care duce la influena unor minori sau
aduli cu comportament antisocial asupra grupurilor de minori;
reacia de negare a modelului propus de aduli;
reacia de compensare a insuccesului intr-un anumit domeniu;
reacia de hipercompensare, de afirmare intr-un domeniu extrem de dificil;
reacia de emancipare, de eliberare de standardele, impuse de aduli, intr-o form radical
manifestindu-se in negarea valorilor i a normelor cu caracter social;
reacia de aderare la grup, cu deosebire la cel al semenilor;
reacia de pasiune fa de un anumit domeniu, care duce la formarea unei subculturi specifice a
adolescenilor.
Exist mai multe teorii psihologice, care incearc s determin importana acestor factori. Spre
exemplu, un ir de autori pun accent pe factorul familial, susinind c familiile dezorganizate, marcate prin
decesul unui printe, divor sau abandon, corupte, alcoolizate sint neaprat criminogene, ducind la conduit
delincvent a minorului. Aceast concluzie este ilustrat i de rezultate statistice - circa 80% din
delincveni provin din familii dezorganizate sau incomplete. Nu se poate, ins, ajunge la aa concluzie,
deoarece frecvent in asemenea familii sint minori cu conduite social-adecvate. Alt teorie insist asupra
condiiilor economice, materiale, atit din cadrul microgrupului familial, cit i cu caracter general social. Cu
toate c acestea ii las amprenta asupra profilului psiho-comportamental al minorilor, la fel nu putem
decide cu fermitate asupra caracterului general distructiv al asigurrii materiale a adolescenilor. Realitatea
demonstreaz c delincveniii pot proveni i din familii bine asigurate, sau din cele care reuesc s le ofere
condiii materiale decente. E greit i teoria, care susine c delincvena juvenil este un rezultat al
aciunii mass-media, mai alea a filmelor i programelor televizate cu caracter detectiv. Se pune accent, astfel,
pe tendina minorilor de a imita un comportament considerat matur, curajos, pe asimilarea de ctre acetia a
unor modele marcate prin violen. Totui, majoritatea minorilor consum aceste produse, dar comit fapte
antisociale doar unii dintre ei. De aceea considerm ca fiind greit prerea despre predominana unor
anumii factori, aderind la opinia c se prezint optimal examinarea tuturor influenelor perturbatorii i
analizarea lor ampl, inindu-se cont de particularitile individual-psihologice ale fiecrui minor.

Adultul, frecvent uitind de problemele cu care s-a confruntat la virsta dificil de 14-16 ani,
asumindu-i rolul social de printe, educator, lucrtor in organele de drept cu menirea de a realiza profilaxia
delincvenei juvenile, las fr de atenie diferenele dintre reprezentanii populaiei mature i cei ce abia
bat in pragul unei viei independente, marcate de responsabilitate personal, de contiina propriilor aciuni
i de capacitatea de a le organiza, prevedea rezultatele, dirija. In aparen adolescentul se prezint a fi un
individ pe deplin format - frecvent avind o statur mai inalt decit a prinilor, capaciti intelectuale
dezvoltate, anumite abiliti socio-comunicative. De fapt, intre adolescent i adult exist mai multe
deosebiri, cele mai importante fiind urmtoarele:
1. Dei la aceast virst sporete dezvoltarea intelectual, adolescentul nu este inc suficient de
raional i capabil s-i contientizeze i s-i controleze aciunile, precum adultul, posedind capaciti
reduse de evaluare adecvat a propriilor comportamente i aciuni.
2. Adolescenii nu sint pe deplin maturizai moral, emoional, volitiv, nu dein experiena necesar
de via i sentimentul responsabilitii de aciunile proprii.
3. Sint atrai de grup, iar grupurile de adolesceni sint unite, coezive, exercitind o puternic
influen asupra membrilor, promovind valorile i normele proprii.
4. Sint mai reflexivi, impulsivi, dominai de sentimentul necesitii afirmrii in grupul de referin,
negind valorile adulilor.
Fiziologic adolescenii nu sint pe deplin formai, schimbrile radicale, mai ales maturizarea sexual,
determin un interes sporit fa de aceste probleme.
In condiii optimale de dezvoltare aceste particulariti nu se rsfring negativ asupra
comportamentului adolescenilor, dar sub influena unui ir de factori negativi, ele pot servi drept catalizator,
orientindu-l pe adolescent spre delincven.
Cei care s-au preocupat de cercetarea delincvenei juvenile au ajuns la evidenierea unui profil
psihologic al minorului cu comportament deviant: inclinaie spre agresivitate, de rind cu ostilitatea fa de
normele imprtite de societate; insabilitatea afectiv; inadaptarea social; sentimentul de incertitudine;
duplicitate a comportamentului de rind cu discordana dintre aciuni; dezechilibru.
Soii Sheldon i Eleanor Gluck, studiind dou loturi de minori (delincveni i nedelincveni) au
evideniat urmtoarele deosebiri:
delincvenii sint din punct de vedere temperamental mai energici, impulsivi, extravertii, agresivi,
distructivi, adesea chiar sadici;
au o constituie cu precdere mezomorfic (atletic);
tind spre exprimri directe, nu imprtesc valorile i normele sociale;
provin mai mult din familii instabile, neafective, lipsite de inut moral etc.
Pot fi numite un ir de cauze, legate de contiina minorilor, care duc la delincven:
autoevaluare neadecvat: subevaluare, ce duce la diminuarea sentimentului de sine, a necesitii de
perfecionare, autoafirmare, dorin de a fi dominat, participare supus la aciunile colectie; sau
invers - autoevaluare sporit, sentiment de supetrioritate, tendin de a domina, de a supune propriei
voine grupul;
diminuarea principiului umanismului in structura personalitii; indiferen fa de oameni,
interesele i trebuinele lor, atenie sporit fa de propria persoan, lucruri care pot duce la
comportament agresiv, violent, chiar sadic;
instituirea unor principii neadecvate in raport cu bunstarea material, motivaie care duce la
atentarea la proprietatea strin; atitudinea sceptic fa de invtur, munc, cptarea unei
profesii;
lipsa imunitii in raport cu influenele negative, incapacitatea sau lipsa de dorin in confruntarea

acestor influene, socializarea incomplet.

Delincvenii juvenili, la fel precum infractorii aduli, pot fi clasificai in funcie de o serie de criterii
(N. Mitrofan):
1. prezena sau absena inteniei: acte delincvente spontan-intenionate; acte premeditate; acte
neintenionate;
2. in funcie de numrul de infraciuni comise: recidiviti i nerecidiviti;
3. in funcie de gradul de normativitatea psihic; normali i anormali;
4. in funcie de gradul de responsabilitate: responsabili deplin; parial responsabili - intoxicaie,
dezorganizare psihic etc; iresponsabili;
5. in funcie de motivaie: orientai spre atingerea unor scopuri cu coninut antisocial.
Problema diminurii influenei factorilor negativi asupra comportamentului minorilor este complex
i dificil, cere implicarea specialitilor din domeniul dreptului, a pedagogilor i psihologilor. La momentul
actual in acest domeniu se intreprind aciuni evident insuficiente. Nu cunosc exemple, cind in activitatea de
profilaxie a delincvenei juvenile, pe care o duc inspectoratele i comisiile pentru minori, ar fi implicai
specialiti-psihologi, care ar stabili corect cauzele comportamentului deviant, ar determina i ar intreprinde
activiti complexe de corectare: prin sugestie, modificare a intereselor i motivaiei, educare a capacitii
de apreciere a trebuinelor etc. Acest domeniu rmine in afara cercetrii teoretice, atit psihologice, cit i
pedagogice. Are loc elaborarea codurilor penal i de procedur penal, care ar putea s prevad aciuni
competente i eficiente in domeniul profilaxiei i corectrii comportamentului delincvent al minorilor. Dar
i in aceast activitate nu sint implicai specialitii pedagogi i psihologi.
Necesitatea de viziuni noi asupra acestei probleme e vdit. Dac ea ne va scpa astzi din atenie,
miine vom cpta o generaie tinr de infractori - oameni care i-au ratat viitorul nu numai din propria
vin, ci din cauza indiferenei sociale generale, precum i a celor, care sint chemai s le faciliteze
integrarea in ambiana social, marcat actualmente de procese perturbatorii.
2.

Factori, implicai in determinarea comportamentului delincvent al minorilor

Dup cum s-a menionat mai sus, factorii, care determin delincvena juvenil, pot fi imprii in
interni, individuali i externi, sociali.
1. Factorii neuro-psihici. Adolescena i tinereea timpurie este o virst de trecere, atit din punct de
vedere biologic, cit i social. De aceea aceast perioad este marcat de conflicte interne i externe,
disproporionalitate in dezvoltare. Dintre cele mai dificile probleme pot fi difereniate procesul maturizrii
intensive, mai ales in plan sexual care se rsfringe asupra infirii exterioare i strii fiziologice. In unele
cazuri aceasta duce la disproporionalitate somatic, care provoac neplceri adolescenilor, dificulti in
comunicarea cu mediul semenilor. In altele, i mai complicate, la stri bolnvicioase: tulburrii ale ritmului
cardiac, tensiunii arteriale, dureri de cap etc. Dar cea mai dificil stare rezult din accelerarea dezvoltrii
sexuale, care provoac afectivitate neadecvat, reactivitatea, dezechilibru emoional, alte manifestri, care
duc la conflict latent sau manifestat cu ambiana.
Nicolae Mitrofan relateaz in calitate de factori neuro-psihici i disfunciile cerebrale, deficienele
intelectuale. Bazindu-se pe un ir de cercetri ale traseelor bioelectrice, efectuate in Japonia, Frana,
Romania, autorul propune in calitate de recomandri dispenserizarea subiecilor, aplicarea unui tratament
adecvat, efectuarea altor examinri; endocrinologice, medicale, sociale. La fel distinge in calitate de factor
important dezvoltarea psiho-intelectual, cu toate c faptele antisociale sint comise in mai mare msur de
minorii cu un nivel normal sau chiar superior al QI.
O importan mai mare o are dezvoltarea afectiv, insuficiena creia poate provoca instabilitate
emoional, evaluri neadecvate ale sinelui i mediului ambiant, imaturitate sentimental, precum i
tulburrile caracteriale, rezultat al crora este controlul insuficient al comportamentului, opoziia i negarea

normativitii sociale, egocentrismul, agresivitatea, deformri ale trebuinelor, dorina unor graieri fr
depunerea de efort adecvat.
2.
In psihologia juridic rolului familiei in formarea social a minorului i se acord un loc
important. Pare-se, dintre factorii sociali, care pot perturba dezvoltarea armonioas a adolescentului, acesta
este cel mai puternic. Iat de ce am recurs la analiza rolului familiei in socializarea adolescentului. Procesul
socializrii - al incorporrii valorilor i normelor sociale, transformrii lor in modele de comportament incepe odat cu apariia copilului. Firete c majoritatea prinilor ii iubesc copiii, dar nu toate familiile
sint in stare s contribuie la formarea unei personaliti pozitive. Cele mai tipice erori in strategiile
educaionale, practicate in familie, sint urmtoarele:
lipsa de atenie i control asupra dezvoltrii copilului;
controlul abuziv, hipertutelarea, lipsirea copilului de iniiativ i libertate a decizilor;
promovarea unor aciuni contradictorii, intr-o form mai manifestat
opozante, de ctre prini;
exemplul negativ al prinilor.
Cauzele acestor erori: nivelul jos de padagogizare a prinilor, lipsa lor de experien, criza social,
care a dus la dezechilibrul spiritual al familiei, anihilarea valorilor vechi i neacceptarea altor noi, relaiile
defavorabile dintre prini etc. Pot fi distinse citeva tipuri de familii, climatul educaional al crora este
evident nefavorabil.
In funcie de caracterul relaiilor intraconjugale i intrafamiliale:
familiile conflictuale, in care conflictele intraconjugale i intrafamiliale capt valene
dezorganizatorii. In asemenea familii raporturile dintre prini i copii sint caracterizate sau de
hipertutelare, inbuire a iniiativei, severitate, uneori chiar violen i agresivitate, aciuni
contradictorii ale prinilor, nervozitate, sau de lips de atenie fa de problemele i ateptrile
adolescenilor. Copiii din asemenea familii sint apatici sau hiperactivi, ajungind pin la manifestri
agresive, sugestibili, nesinceri, atrai de strad i grupul de semeni, nervoi, instabili din punct de
vedere emoional i comportamental. Ei fug frecvent de acas, pot lesne adera la grupuri cu o
orientare antisocial, sint imaturi social. Cazurile date se complic, atunci cind dezechilibrul familiar
mai este afectat de alcoolismul unui sau al ambilor prini;
familii hiperpermisive, caracterizate prin protejare excesiv, menajare exagerat, alintare,
indeplinire a tuturor dorinelor i capriciilor copilului, lipsirea lui de obligaii, chiar minore, climat,
care duce la dezvoltarea unei personaliti egocentrice, neechilibrate, incapabile de a-i evalua
adecvat posibilitile, inclinat spre satisfacerea tuturor dorinelor fr de un efort personal.
In funcie de moralitatea familiei:
familiile dezorganizate, caracterizate prin conduite deviante, sau destrmate, incomplete. Este
familia care-i pierde integritatea, sau in care prinii triesc impreun, realizind o intercomunicare
minimal. In asemenea familii e lips autoritatea prinilor, care duce la tulburri afective i
comportamentale ale copiilor, brutalitate, agresivitate, instrinare, insufician afectiv etc;
familii amorale, in care sint afectate nu doar relaiile, ci intreg modul de via, sint negate i
inclcate normele sociale i chiar de drept, prinii sau neimplicindu-se total in viaa copilului, sau
tratindu-l cu brutalitate, amoral, maltratindu-l, impunindu-l s cereasc, s fure, in unele cazuri
agresindu-l sexual, chiar recurgind la incest. Copiii din asemenea familii devin sceptici, agresivi,
manifest alte forme de comportament neadecvat.
In funcie de capacitile pedagogice ale prinilor - familia cu un nivel jos al cunotinelor
pedagogice i posibilitilor de influen educaional a copiilor, in care in cele mai multe cazuri se
ascunde un conflict latent, in aparen familia prezentindu-se ca favorabil.

In cazul cind minorul nu gsete afeciune i inelegere in familie, el incearc s caute alt grup de
referin. Firete c majoritatea adolescenilor sint atrai de grupul semenilor, prefer s se afirme in cercul
prietenilor, imprtesc nevoia de comunicare cu acetia. Atunci cind familia exercit o influen pozitiv
asupra minorului, ii cunoate interesele i aspiraiile, ii ajut s se orienteze in cadrul dificil al relaiilor
sociale, adolescentul este mai puin ameninat de pericolul aderrii la un grup cu caracter antisocial. Cind
influena, iar odat cu aceasta i autoritatea prinilor, lipsete, minorul poate lesne s piard orientarea,
devenind membru al unui grup de semeni care practic activiti antisociale, iar uneori - condus de persoane
adulte cu trecut criminal, care-i orienteaz spre aciuni infracionale.
Datele practice confirm refleciile cercettorilor asupra structurii motivaionale a
comportamentului delincvent al minorilor. V.L.Vasilev, analizind aceste motive le categorizeaz in
urmtorul mod:
motive generate de particularitile de personalitate ale minorului, atitudinea agresiv fa de
ambiana sociale, autoidentificarea negativ, lipsa controlului social, mai frecvent caracteristice
indivizilor, care duc un mod de via parazitar, recurg la vagabondaj;
motive cu caracter de compensare sau chiar hipercompensare, care apar in rezultatul complexului
inferioritii, nerealizrii minorului, ducind la aciuni provocatoare, de afirmare in mod antisocial,
agresivitate, violen;
motive provocate de traumele psihice suportate in copilrie: de insult, tratare crud, care-i las
amprenta asupra structurii afective a minorului, provocind forme adecvate de comportament;
motive patologice, care nu exclud responsabilitatea de aciunile delincvente.
Sint categorii de motive care genereaz orientri antisociale, trebuine neadecvate.
Intr-un mod original trateaz influena familiei asupra comportamentului minorului cercettorul C.
Punescu, divizind-o in dou componente: maternitatea i paternitatea. Maternitatea disfuncional afectivsocial, consider C. Punescu, este cauza inadaptrii sociale i a dezechilibrului neuropsihic al copilului.
In cadrul ei el distinge:
maternitatea ca o consecin a unui debut sexual intimpltor i timpuriu, capabil s produc la
copil imaturitate afectiv i frustrare, creind condiii de dezvoltare a personalitii de o gravitate
maxim, constituind nucleul de baz al dezorientrii morale i decizionale;
maternitatea ca o consecin a unui viol, marcat de opozia mamei fa de copil inc in timpul
sarcinii, de tendina ei inccontient sau manifest de abandonare, care se realizeaz mai apoi in
neglijare, agresiune i alte manifestri conflictuale ce duc la constituirea unei personaliti care
devalorizeaz modelul matern i se autodevalorizeaz, la rindul ei;
maternitatea nedorit, ducind la perceperea copilului ca pe o povar, modelind o personalitate
imatur afectiv, cu un prag jos de toleran.
Paternitatea se afirm in viaa copilului ca imagine a protecei familiei, implicrile tatlui
influenind starea afectiv-moral. Aceste intervenii pot lua forme nedorite: abandon, nonintervenie,
intervenie de tip autoritar, de hiperautoritate, generind personaliti cu inclinri spre devian.
3.
Dei am recurs la o analiz sumar a rolului grupului de semeni in orientarea
comportamentului minorilor, inem s subliniem importana acestui factor. Minorii sint intr-un anumit fel
captivi ai relaiilor grupale. Anume grupul este mediul, in care ei se pot afirma, se pot identifica, de la care
iau modelele i valorile plauzibile. Totodat, grupurile de minori pot deveni un mediu de promovare a unor
valori antisociale, atit in virtutea incompetenei membrilor lor, cit i din cauza ptrunderii, infiltrrii in
acestea a unor persoane cu intenii sau chiar trecul criminal.
4.
Alt factor important este coala. La momentul actual, prin intreaga atmosfer, caracterul
programelor i metodelor colare, starea de criz, care a afectat considerabil calitatea instruirii i a

educaiei, coala nu contribuie la dezvoltarea unei personaliti active, creative. Unii autori indic i la alte
carene negative ale colii: feminizarea colectivelor pedagogice, procentomania, diminuarea rolului
cunotinelor i chiar apariia unei imagini neadecvate a omului care cunoate, lipsa de difereniere a
cerinelor i metodelor, slbirea relaiilor dintre coal i familie. Aceste momente negative sint agravate i
de starea de criz, prin care trece societatea actual: de difereniere material i social, srcie, abandon
fa de problemele copilriei, omaj etc.
3. Tipuri i forme ale delincvenei juvenile.
Structura delincvenei juvenile are particularitile sale. Actualmente, sub influena strii de criz
social, diferenierii materiale vdite, a contradiciilor dintre cerinele sporite i posibilitatea de satisfacere a
lor delincvena juvenil se caracterizeaz prin creterea ponderii crimelor cu caracter material i, totodat,
prin acte de violen, mai frecvent comise in grup. Grupurile de minori comit jafuri, furturi, acte de
huliganism. Maturizarea sexual de rind cu insuficiena de cunotine sociale, lipsa unei contiine de drept
i chiar incompetena in problemele raportului dintre sexe duce la comiterea actelor de viol.
Cercetrile actelor de viol au demonstrat, c mai frecvent manifest un comportament neadecvat
minorii din familiile amorale sau conflictuale, comiterea infraciunii este generat atit de incompetena i
lipsa de experien a violatorului i victimei, cit i de imposibilitatea lor de a-i aprecia adecvat
comportamentului i a realiza contient o dirijare a aciunilor.
In funcie de caracterul comportamentului i raportul acestuia cu normativitatea social i juridic
putem distinge mai multe categorii de minori, cu comportament deviant.
Minorii cu comportament asocial, afectai de diverse vicii (alcoolosm, narcomanie, toxicomanie),
frecvent necolarizai sau nangajai in cimpul muncii, lipsii de posibilitatea, iar uneori i de dorina de
autorealizare, autoafirmare, atrai de grup, cu tendine de a fi dominai, sau a domina. Cercetarea strii
psihice a acestor minori a stabilit afectarea lor de stri de frontier - accenturi de caracter (mai frecvent
hipertimie), nevroze, frustrare, infantilism, desvoltare psihic intirziat.
Minorii cu comportament delincvent, caracterizai prin comportament influenat de diverse devieri
de la normalitatea psihic, accenturi de tip schizoidal, hipertimic, epileptoidal, conformism sau agresivitate,
tendine spre violen, chiar sadism, maturizare sexual precoce. Se caracterizeaz prin socializare
afectuoas sau chiar inadaptare social, abateri grave de la sistemul valoric-normativ al societii,
psihopatii, nevroze, oligofrenii. Mai frecvent aceste stri de frontier sint un produs al ambianei, in care s-a
format personalitatea minorului, cu precdere al climatului familial nefavorabil.
In cele mai frecvente cazuri minorii comit infraciuni in grup. Grupurile de adolesceni i minori pot
fi i social-neutre, dar in condiiile influenei unor factori negativi pot cpta un caracter antisocial. Cele
mai frecvente infraciuni, comise in grup: jaf, banditism, huliganism, viol etc.
Grupurile delincvente de minori pot fi de diverse tipuri:
grupul situativ - implicat intr-o aciune delincvent in virtutea unor circumstane criminogene,
cror adolescenii nu li se pot opune;
grupul agresiv - cu o ierarhie cit de cit stabilit a statusurilor, dominaie strict, orientat spre
comiterea infraciunilor.
In lucrarea cu caracter monografic, citat mai sus, este oferit o scurt trecere in revist a grupurilor
de minori delincveni, autorul numindu-le bande. Purtind nume diverse - beatnicks, hippies in SUA,
teddy boys, mods, rockers in Anglia, vitelloni in Italia, nozum, provos in Olanda, blusons
noirs, yeyes in Frana, halbstarke la Hamburg, andercuper la Copenhaga, tayo-zocu in Japonia,
liubera, majory in Rusia - sint o form de manifestare a agresivitii colective indreptat impotriva
lumii restriciilor i conveniilor impuse de ctre cadrul social, pe care ei il vd prin prisma lumii celor
aduli.

4.Particularitile psihologice ale cercetrii juridice a infraciunii comise de minori

Cercetarea juridic a infraciunilor comise de minori trebuie s porneasc de la stabilirea
trsturilor de personalitate:
a factorilor genetico-biologici: aciuniea negativ a alcoolismului prinilor, predispoziia ctre
unele patologii psihice, generat de afectarea sntii psihice a unuia din prini etc;
a ambianei sociale, in care s-a format minorul: starea familiei, statutul social-economic al
prinilor, particularitile educaiei in familie, relaiile cu coala, cu anumii pedagogi (posibilele
conflicte), raporturile minorului cu colectivul clasei, orientrile lui valoric-normative, statutul in
grupul de referin etc;
a calitilor psiho-morale: a temperamentului, caracterului, orientrilor, autoaprecierii; manifestrii
particularitilor proceselor psihice cognitiv-logice etc;
a nivelului dezvoltrii contiinei de drept.
Studiul detaliat al familiei prevede:
stabilirea componenei familiei, a virstei, nivelului de colarizare, pregtirii profesionale, incadrrii
in activitatea de munc, comportamentului in cadrul familial al membrilor ei;
raporturile dintre membrii familiei, aportul educaional al prinilor;
atitudinea prinilor fa de inclcrile normativitii de ctre minor.
Dac minorul este elev, e nevoie de a clarifica:
cum frecventeaz leciile;
care e insuita lui;
care e atitudinea fa de anumite activiti extradidactice;
ce caracter au raporturile cu pedagogii i colegii de clas, coal.
Frecvent in cazul minorilor delincveni e necesar dispunerea de o expertiz psihologic-judiciare,
care poate stabili gradul de responsabilitate a minorului de aciunile sale: contienizarea lor i posibilitatea
de dirijare a comportamentului.
Cercetarea particularitilor anchetrii minorilor delincveni a stabilit un ir de metode, care ar putea
facilita obinerea rezultatului dorit:
stabilirea calitilor pozitive in scopul realizrii unui contact psihologic;
determinarea momentelor, care ar contribui la contientizarea adecvat de ctre minor a
caracterului aciunilor lui;
consultarea minorului in problemele de drept, orientarea lui spre stabilirea unui comportament, care
ar duce la atenuarea vinei;
cercetarea cadrului social, in care este incadrat minorul, cu deosebire a grupului de semeni (colar,
neformal), a cercului de interese pe care le imprtete, stabilirea persoanelor cu care vine in
contact i a caracterului influenelor acestora: anihilarea celor cu caracter social-negativ i atragerea
in calitate de aliai a celor care exercit o influen pozitiv;
intocmirea i aplicarea unor programe de reorientare social a minorului, administrarea crora va
ine cont de capacitile lui de a depi orientrile negative, de interesul pentru un alt mod de via.
Ancheta minorului trebuie s in cont de orientarea general, in cazul cind infraciunea a fost
comis sub impactul unor circumstane nefavorabile i adolescentul este contient de caracterul negativ al
propriilor aciuni, anchetatorul este obligat s-i dezvolte aceast atirnare, s-l ajute in efortul de a depi
momentul dificil. Adolescenii sint destul de receptivi in plan emoional, uor depisteaz nesinceritatea
adulilor i pun pre pe atitudinile corecte. Iat de ce anchetatorul poate miza pe un comportament sincer,
obiectiv, poate realiza un contact psihologic prin utilizarea unor intrebri corect formulate, dar eforturile lui

vor eua in cazul cind va da dovad de falsitate, compasiune exagerat sau va recurge la metode autoritare.
Minorul delincvent trebuie s ineleag corect dificultatea situaiei in care s-a pomenit, precum i faptul c
prin propriile aciuni ii proiecteaz destinul. Este inadminisibil aplicarea forei din partea anchetatorului frecvent minorii delincveni s-au ciocnit de asemenea situaii in familie, in grupul neformal, de aceea nu se
vor speria, ci doar vor alege un rspuns adecvat: opunere de rezisten activ - nesupunere, minciun,
bravad, sau pasiv - indiferen, inchidere. Totodat, trebuie s fie alese atent tacticile cercetrii
preliminare: ce se potrivete in cazul unui infractor matur poate s duneze cercetrii atunci cind
infraciunea a fost comis de un minor.
Probe pentru recapitulare:
1.
In ce const caracterul contradictoriu al dezovltrii psihice in adolescen?
2.
Numii i caracterizai factorii externi (sociali) care duc la delincen juvenil.
3.
Elaborai proiectul unor recomandri ofierului de urmrire penal in vederea realizrii
interogatoriului delincventului minor.

Capitolul VI. Psihologia victimei i a martorului

Cercetarea psihologic a victimei i a comportamentului ei
in cadrul anchetei preliminare i dezbaterilor judiciare
se impune prin actualitate, contribuind la rezolvarea unui ir
de probleme: la calificarea corect a infraciunii, investigaia ampl
a cauzelor i circumstanelor, realizarea unei anchete penale calificate,
elucidarea dovezilor.
V. L. Vasil'ev, Juridiceskaja psichologija, 1997.
Fenomenul psihologic al mrturiei are un dublu aspect pe care
nu trebuie s-l neglijm: subiectiv i obiectiv - capacitatea psihologic
a individului de a depune mrturie i proprietatea obiectului sau
a evenimentului de a forma obiectul mrturiei.
Enrico Altavilla, Psicologia guidiziaria, 1955.
1.

Particularitatile psihologice ale victimei

Psihologia victimei constituie un compartiment special al psihologiei juridice. El include studiul

personalitii acesteia, al factorilor determinani ai victimizrii, elaborarea recomandrilor cu referin la
realizarea anchetei, la stabilirea unor programe de protecie i autoprotecie.
Cercetarea psihologic a victimei este o preocupare relativ nou, care s-a afirmat odat cu
victimologia - ramura criminologiei care studiaz caracteristicile persoanei sau grupului care a suferit un
prejudiciu sau i s-a adus o vtmare a intereselor ori a integritii corporale. Victima s-a afirmat in calitate
de obiect de studiu al criminologiei doar la mijlocul secolului XX, considerndu-se c drept imbold al
cercetrii ei a servit lucrarea lui Hans von Hentig, Analiza interaciunii dintre infractor i victim (1941).
Cercettorul german a menionat c victima trebuie s fie examinat in calitate de subiect activ al
infraciunii, prezentind anumite circumstane ale comiterii infraciunii. In 1947 alt cercettor-criminolog, B.
Mendelsohn, prezint la un simpozion in Bucureti raportul Orizonturi biopsihosociale noi: victimologia,
in care menioneaz necesitatea afirmrii unei riine noi despre victima infraciunii.
Cercetarea criminologic are caracter mai mult sociologic, stabilind circumstanele in care s-a produs
infraciunea i calitile victimei, care intr-o anumit msur au oferit condiii pentru declanarea unor
aciuni criminale i aducind multiple informaii in sprijinul evalurii i explicaiei motivelor sviririi
anumitor categorii de infraciuni care se produc cu anumit frecven. Investigaia psihologic ii pune
scopuri oarecum tangeniale cu cele ale criminologiei, determinate de interesul pentru personalitatea victimei,
calitile ei.
Recurgind atit la definiiile oferite de legislaia din ara noastr, cit i la cele propuse de ctre
victimologie, putem trata noiunea de victim in sensul de orice persoan uman care sufer direct sau
indirect consecinele fizice, morale sau materiale ale unei aciuni sau inaciuni criminale. Victima, astfel,
este persoana lezat fr vreo asumare contient a calitii sale i a riscului. Totui, in ultimii ani se
afirm dierse concepii, referitor la comportamentul victimei i rolul ei in structura infraciunii. Unul din
aspectele importante ale studiului victimei se refer la faptul dac victimele pot sau nu s impart, intr-o
anumit msur, responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natur antisocial impotriva lor. Unii
autori chiar au i introdus noiunea de victim activant, prin care s-a ajuns la concluzia c, direct sau
indirect, victima poart o parte de vin in desfurarea aciunilor infracionale (Hans von Hentig - 1948,
B.Mendelsohn - 1956). Studiul victimologic al violului a stabilit c in majoritatea cazurilor victima i

infractorul se afl in relaii prealabile, prima crezind bunelor intenii, primind cu uurin invitaii,
asumindu-i involuntar rolul pe care il dorete agresorul. Din aceste considerente relaia infractor-victim
poate fi reprezentat in urmtorul mod:
Totalitatea calitilor victimei, care ofer anumite condiii pentru comiterea infraciunii, contribuie
la victimizare doar in cazul unui raport al acesteia cu infractorul - cauza delictului, precum i in cadrul
aciunii unor factori subiectivi i obiectivi. Cu cit comportamentul victimei este mai provocator, cu atit
mai mare e vina ei de infraciune i cu atit aciunile infractorului sint mai fortuite. Aceast corelaie se
manifest mai evident in infraciunile care pericliteaz integritatea fizic i psihic a personalitii: in
structura lor se intrevede rolul puternic al afectivitii infractorului, al strilor lui, uneori atingind un nivel de
o tensionare suprem i luind forma de afect fiziologic.
Dar problema relaiei infractor-victim nu este chiar atit de simpl, dup cum se prezint. Cum pot
fi tratate aciunile infractorului indreptate asupra integritii fizice i psihice a victimei, cind valoarea spre
care aspir nu posed o intruchipare material? Aceast intrebare i-a adresat-o cercettorul bucuretean C.
Punescu, la care ne-am mai referit in capitolele anterioare. El a expus opinia c infractorul in asemenea caz
proiecteaz o anumit valoare negativ sau pozitiv asupra victimei, acest mecanism fiins constituit din
citeva sectoare de cunoatere de ctre agresor:
- stabilirea valorii afective pozitive sau negative pe care o prezint persoana spre care se
direcioneaz intenia agresorului;
- cunoaterea caracteristicilor de personalitate ale victimei;
- stabilirea motivelor actului agresiv;
- anticiparea consecinelor agresiunii;
- proiectarea unui sistem de contraaprare.
Exist chiar un ir de indicatori ai potenialelor victime:
- exteriori: aspect fizic, virst, for, comportament, limbaj, vestimentaie etc;
- psihologici: nivel al dezvoltrii intelectuale, afectivitate, voin, sugestibilitate, influenare etc;
- psihosociali: orientri morale, relaii sociale, statut i rol social.
In aa fel, studiul victimei ne ofer materiale pentru aprecierea cauzei infraciunii, condiiilor
subiective i obiective care au generat-o, calificarea infraciunii i a infractorului, colectarea de argumente i
chiar depistarea infractorului. Pe de alt parte, cercetarea victimelor ofer posibilitatea de stabilire a unor
indicii ai vulnerabilitii i de elaborare a msurilor de protecie i autoprotecie.
Condiiile infraciunii se prezint ca imprejurri obiective prielnice comiterii unei infraciuni:
anumite stri individuale psihice sau condiii psihologice i sociale, factori naturali sau fizici. In calitate de
factori subiectivi se manifest calitile personalitii victimei: manifestrile emotiv-volitive, caracteriale,
temperamentale sau alte caracteristici care au determinat comportamentul in momentul sviririi infraciunii,
sau chiar pin la aceasta. Prin investigaia lor poate fi stabilit configuraia imprejurrilor psihice care au
dus la infraciune. Comportamentul victimei poate fi determinat de temperament (sangvinicul i flegmaticul
vor cuta soluii, colericul - se va apra, melancolicul - va capitula), de starea fizic (cele mai vulnerabile
categorii sint femeile, btrinii, copii), calitile afective (persoanele neechilibrate cu diverse patologii
afective sint mai frecvent victimizate), trsturile caracteriale (indivizii cu o experien social redus i
apreciere neadecvat pot fi uor amgii), intelectuale (persoanele cu o valoare sczut QI devin leger
victime) etc. Comportamentul social neadecvat majoreaz riscul victimizrii, poate deveni cauza principal
a infraciunii (cazul persoanelor in stare de ebrietate sau femeilor cu un comportament incitant).
2. Cercetarea psihologic a victimelor i tipologia lor
Cercetarea victimei presupune:
a). studiul personalitii victimei;
b). cercetarea comportamentului ei de pin la infraciune;

c). cercetarea comportamentului ei in momentul sviririi infraciunii;

d). cercetarea comportamentului ei in cadrul anchetei.
Metodologia cercetrii include:
- un domeniu static - identificarea virstei, apartenenei sociale, etnice, profesionale;
- un domeniu dinamic - comportamentul care a anticipat infraciunea, caracterul relaiilor cu
infractorul, aciunile in momentul sviririi crimei;
- un domeniu documentar - analiza materialelor statistice, executarea expertiselor, inclusiv a celei
psihologic-judiciare in caz de necesitate i analiza rezultatelor acestora, cercetarea de teren etc.
Tipologia victimelor prezint importan prin faptul c inlesnete cercetarea victimei, oferind nite
repere iniiale. Exist mai multe tipologii. In funcie de apartenena la o anumit categorie social
A.Karmen distinge: copii disprui; copii maltratai fizic sau sexual; persoane in virst; femei maltratate;
victime ale atacului sexual; victime in rezultatul unor accidente rutiere.
In funcie de gradul de responsabilitate al victimelor in comiterea infraciunii Mendelsohn[9] imparte
victimele in: persoane complet inocente; avind o vinovie minor; la fei de vinovate precum infractorul;
mai vinovate decit infractorul; cu responsabilitate total; simulante.
Tot de acest criteriu se folosete i Fattah distingind un comportament de nonparticipare, latent
(predispus), provocator, participant i fals al victimei. Hans von Hentig, utilizind drept criterii factorii
biologici, psihologici i sociali (deci reieind din cele trei componente ale personalitii, distinge mai multe
categorii de victime.
Victimele nevirstnice care, prin calitile lor: neevoluare fizic, lips de experien social i
naivitate in raporturile cu ambiana, capacitate redus de a inelege sensul i consecinele unor
comportamente, sint supuse riscului din partea jefuitorilor, violatorilor, maltratrii i abuzului sexual, rpirii,
utilizrii drept complici la infraciuni. Cercetarea psihologic a victimelor minore ale violului a demonstrat
un nivel neadecvat al autoevalurii.
De multe ori victimizarea copiilor are un caracter latent, realizindu-se chiar in familie, de ctre
prini sau rudele apropiate. Ne referim la maltratarea copiilor de ctre prini. In psihologie exist mai
multe tratri ale fenomenului agresiunii fizice asupra copiilor in familie. S-a incercat chiar evidenierea
structurilor de personalitate specifice celor care maltrateaz copiii. Sint remarcate urmtoarele caracteristici:
demografice - mariaj instabil, separare, divor, care duc la faptul c naterea copilului nu este dorit; istorie
a prinilor - in copilrie ei au fost tratai cu indiferen sau cruzime; atitudini parentale eronate - lips de
empatie i inelegere, cerine inadecvate care depesc posibilitile i abilitile fizice i intelectuale ale
copiilor; tulburri psihopatologice i psihiatrice ale prinilor. Autorii citai concluzioneaz: copiii
crescui in climatul emoional al ostilitii parentale apar ca fiind puternic frustrai, ei invind s exprime
emoiile de suprare i ur in afara acestui mediu.
Un ir de autori se refer la molestarea sexual a copiilor. Aceast perversiune sexual, numit
pedofilie, const in tendina de a practica acte sexuale cu copii de acelai sex sau de sex opus. De regul este
practicat de brbai, in cele mai dese cazuri psihopai imaturi afectiv, inhibai sexual, anxioi, aproape
incapabili de a intreine relaii sexuale cu persoane de aceeai virst, posedai de sentimentul inferioritii.
Femeile prin tradiie prezint trsturi de personalitate specifice: finee, emotivitate, incredere,
lips de agresivitate, mai fiind i slab din punct de vedre morfoconstituional, fapt care le ofer calitatea de
victime in cazul infraciunilor de ordin sexual sau material.
Cercettorii au remarcat frecvena inalt a violului, ca form de victimizare a femeii. Totodat s-a
estimat c circa 50% din violuri nu sint denunate. In unele cazuri violul este insoit de acte de cruzime sau
chiar nimicire fizic a victimei. Studiile statistice au artat c violul denunat mai frercvent este comis de un
necunoscut (55%), persoanele violata avind mai des intre 16 i 34 de ani (77%), fiind nemritate sau
divorate (78%). O alt form frecvent de victimizare a femeii - maltratarea i chiar uciderea de ctre so.

Cauzele pot fi diferite, dar toate au un numitor comun: normele sociale, acceptate in unele grupuri, care
accept tratarea inuman a femeii in familie. Cu toate c secolul XX a adus schimbri considerabile in
statutul femeii, egalind-o in drepturi cu brbatul, aceast form de victimizarea mai este intilnit in unele
medii sociale.
Virstnicii - pot deveni victime maltratate, agresate sexual, sau ale infraciunilor materiale. In ultimii
ani s-au intensificat cazurile cind ei devin victime ale escrocilor, fiind deposedai de spaiul locativ, ale
jefuitorilor, persoanelor cu inclinaii sexuale perverse.
Hans von Hentig evideniaz i alte categorii de persoane, supuse riscului victimizrii:
- consumatorii de alcool sau de droguri - pericol din partea hoilor, dar i a autovictimizrii prin
consumul de buturi falsificate sau de substane care le inlocuesc alcoolul;
- imigranii, minoritile etnice - victime ale discriminrii naionale, rasiale, ale excrocilor;
- indivizii cu o inteligen redus - prad uoar pentru excroci, hoi, violatori;
- indivizii temporar deprimai, tot aici putem aduga i indivizii singuratici, sau cu inima zdrobit
- cu un nivel scrut al reactivitii fizice i psihice, prad a hoilor, excrocilor;
- indivizii achizitivi, care caut in orice imprejurare s-i mreasc profitul - expui excroceriilor,
sustragerii de bunuri materiale, antajului etc;
- indivizii destrblai i desfrinai - expui pericolului atacurilor fizice, sexuale, dar i crimelor de
ordin material;
- indivizii blocai de datorii bneti;
- indivizii nesupui.
Este dificil de stabilit nite diferene clare pe linia responsabilitii celor doi membri ai cuplului
penal - infractor i victim. Din punct de vedere strict judiciar precizarea statutului se face atit in baza
stabilirii iniiativei in comiterea crimei, cit i in cercetarea efectelor acesteia. In calitate de victim apare
persoana care a suferit un prejudiciu. Dei exist cazuri cind intre infractor i victim nu a existat vreo
legtur anterioar, din punct de vedere strict psihologic se poate considera c nici o victim nu poate fi
absolut eliberat de responsabilitatea de actul infracional, aceasta reieind chiar din ignorarea posibilitilor
pericolului, publicitatea unor bunuri etc. In cazul minorilor vina psihologic o poart prinii, tutorele,
cadrele didactice, care n-au contribuit la sporirea proteciei copiilor de victimizare.
Atunci cind intre victim i infractor exist raporturi care au anticipat infraciunea, cercetarea
pornete de la cunoaterea victimei, pentru a reconstitui actul criminal i a identifica pe cel care l-a comis.
Apare problema msurii in care prima este dispus voluntar sau involuntar s-l demate pe infractor.
Astfel cercetarea pornete de la stabilirea unei varieti de date:
- cu referin la natura juridic a cazului, calificarea acestuia - omor, suicid, moarte accidental, furt,
excrocerie etc;
- care precizeaz circumstanele eseniale ale evenimentului - loc, timp, mod de comitere; imprejurrile
semnificative - tentative de alarmare sau de aprare;
- care definesc personalitatea victimei - concepia i modul de via, nivelul de cultur i educaie,
atitudinile, calitile morale, temperamentale, caracteriale, credinele, obiceiurile, valorile, starea psihic,
anumite vicii etc;
- cercul de relaii, mediul de locuire sau localurile publice frecventate;
- natura relaiilor interpersonale cu infractorul, identificarea unor stri speciale - de tensionare, conflict, in
genere a sociabilittii victimei;
- micarea in spaiu i timp a acesteia;
- bunurile sau documentele disprute;
- antecedentele morale, medicale, penale ale victimei.
Este deosebit organizarea interogatoriului victimei. Anchetatorul penal trebuie s se pregteasc in

mod deosebit de intilnirea cu aceasta, formulindu-i intrebrile pe care le va adresa, inind cont de
particularitile dominante de personalitate, de strile afective provocate de victimizare, de atitudinea in
raport cu invinuitul i organul de cercetare penal. Se recomand folosirea ascultrii repetate - reaudierii cu
privire la aceleai fapte, imprejurri, la diverse intervale de timp, care ar putea provoca fenomenul
reminescenei; deplasrii la faa locului, unde pot aprea anumite asocieri care ar facilita procesul amintirii.
3. Problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului
Mrturia judiciar are un rol important in psihologia urmririi penale i formrii intimei decizii a
judectorului in cadrul procesului. In conformitate cu Codul de Procedur Penal depoziiile martorului sint
considerate probe: date in baza crora se stabilete in modul prevzut de lege dac s-a comis sau nu
infraciunea, vinovia persoanei bnuite, invinuite, inculpate, alte imprejurri ce prezint importan
pentru soluionarea just a cauzei. Iat de ce in cadrul psihologiei judiciare acestui aspect i se acord
importan.
In calitate de martor poate fi citat oricare persoan, care posed cunotine despre imprejurrile cu
pondere pentru anchet i judecat, moment reglementat prin legislaie.
Printre problemele de care se preocup psihologia judiciar in cadrul acestei probleme se impune cea
a formrii mrturiei, a veridicitii ei, a caracterului erorilor, precum i a posibilitii delimitrii mrturiei
eronate de cea de rea credin, desemnindu-se anumite metode de verificare. Totodat, in psihologia
judiciar sint examinate aspectele reactivrii informaiei, pe care o posed martorul, metodelor psihologice,
utilizate in scopul cptrii unei mrturii cit mai complete i mai veridice.
Aadar, dup cum a menionat E. Altavilla, fenomenul psihologic al martorului i mrturiei este
examinat din dou aspecte:
- subiectiv - capacitatea psihologic a individului de a depune mrturie, determinat de
particularitile intelectuale, volitive, afective, caracteriale, morale, sociale etc;
- obiectiv - proprietile evenimentului infraciunii de a forma obiectul mrturiei.
Din aceste considerente sint cercetate atit fenomenele psihice care insoesc formarea unei mrturii,
cit i cauzele obiective care o determin, fapt care determin complexitatea cercetrii martorului i a
caracterului mrturiei. Pe de o parte este necesar s stabilim fidelitatea informaiei i momentele de
eronare sau nesinceritate reieite din calitile personale ale individului uman. Sunt frecvente cazurile
cind i o mrturie de bun credin poate fi fals din unele considerente de natur fiziologic sau
psihologic de ordin personal. In asemenea circumstane se stabilete unghiul de deviere prin cercetarea
personalitii martorului: capacitilor senzorial-perceptive, logice - ale gindirii, memoriei i imaginaiei,
afective, volitive, particularitile temperamentului, caracterului, aptitudinilor, ateniei, caracterul activitii
in care este antrenat martorul, sugestibilitatea, particularitile lui morale, sociale, relaionale, etc. Pe de alta,
are loc stabilirea influenelor din ambian, care au determinat reflectarea evenimentului: examinarea
procesului de formare a mrturiei de la momentul iniial - infraciunea propriu zis - i pin la cel final opera subiectiv, insui coninutul mrturiei. Se cere, deci, o corelare a capacitilor individuale cu fora
circumstanelor.
Iat cum se prezint factorii, care determin caracterul mrturiei. Depoziiile martorului i ale
prii vtmate constau din relatarea imprejurrilor referitor la evenimentul infraciunii i snt calificate
drept probe. Reieind din obligaia ofierlui de urmrire penal, a procurorului i instanei de judecat de a
aprecia probele, conducindu-se de prevederile legii, dar i de cunotinele care le-ar putea facilita procesul
de stabilire a caracterului lor, analiza psihologic a depoziiilor martorului i victimei se prezint ca un mod
de evaluare a informaiei i de calificare a ei: veridic, fals sau eronat.
Informaia oferit de victim este in multe cazuri unicul izvor al argumentelor de care va dispune
iniial anchetatorul. Aceast informaie are un ir de caliti comine cu depoziiile martorului, deosebinduse prin calitatea subiectului care o ofer, calificarea procesual i prin coninut. Subiectul este persoana,

creia i-a fost pricinuit un prejudiciu i unul din participanii la proces. Victima urmrete scopul reparrii
daunei pricinuite, satisfacerii drepturilor garantate prin lege. De aceea ea este o parte interesat in rezultatele
cercetrii, spre deosebire de martor, care poate sau nu avea vreun interes personal. Victima, ins, fiind o
parte a procesului, poate utiliza informaia posedat nu doar in scopul determinrii infractorului, dar uneori
i in cel al ascunderii unor amnunte, sau a aprrii personale. Din aceste considerente reiese atitudine
victimei in raport cu cercetarea: de la interesarea in stabilirea adevrului i depistarea infractorului, pin la
indiferen sau chiar o poziie negativ fa de anchet, manifestat in ascunderea informaiei. Iat de ce
psihologia judiciar consider necesar studiul personalitii victimei i al caracterului informaiei depuse de
aceasta.
Martorul se bucur de anumite drepturi, urmind, totodat, s-i realizeze obligaiile, confirmate prin
lege. Dificultile realizrii ascultrii martorului reies din particularitile lui individual psihologice i
sociale, precum i din aciunea unor factori cu caracter social global.
Chiar la prima intilnire martorul i victima sint informai despre drepturile i obligaiile personale in
cadrul urmririi penale. Ofierul de urmrire penal este obligat s le asigure condiiile necesare unei
informri cit mai complete i posibilitatea de a-i expune atit observaiile, cit i viziunile proprii:
- cu referin la circumstanele in care a decurs infraciunea (timp, loc etc);
- la persoanele implicate in infraciune i rolul fiecruia;
- la caracterul i dimensiunile pagubei pricinuite;
- la relaiile personale cu infractorul, partea vtmat i, eventual, cu martorii.
Luind in consideraie situaia psihologic deosebit a victimei e nevoie de a colecta toat informaia
depus de aceasta, iar mai apoi de a o diviza in material factologic, concluzii i consideraii proprii, fr
referin la eveniment, momente relatate fals sau eronat.
Analiza psihologic a informaiei prevede dou aspecte:
I.
Cecetarea calitilor psihice ale victimei i martorului: a temperamentului, afectivitii,
voinei, capacitilor senzorial-perceptive, mnezice, raionale, care ii pun amprenta asupra coninutului
depoziiilor. Vom analiza patru etape specifice procesului de formare a informaiei relatate de martor i
victim.
Prima etap - recepia senzorial-perceptiv a evenimentului, obinerea informaiilor prin realizarea
unor procese psihice: senzaii i percepii. Calitatea receptrii este determinat de mai muli factori: starea
organelor de sim, virsta persoanei (copiii i btrinii au capacitatea de a recepta prin prisma unor imagini
greite), diverse deficiene. Calitatea percepiei va fi determinat de:
- activitatea sistemului nervos central - nite deficiene psihice (de exemplu inteligena sczut,
anumite patologii ale organelor de sim) pot diminua din integritatea percepiei;
- perfeciunea organelor de sim - o acuitate sczut a acestora va determina crearea unei informaii
lacunare; fenomenele cunoscute vor fi percepute mai complet, cele noi - distorsionat, cu omiteri sau adugiri
de detalii;
- iluzii - care vor duce la deformri subiective ale distanelor, timpului, dimensiunilor;
- timp - o percepie de durat a obiectului, fenomenului va da o imagine mai adecvat, una care a
dispus de mai puin timp - eronat, incomplet;
- atenia - persoanele cu o atenie dezvoltat vor percepe mai complet, cu mai multe detalii;
- apercepia - calitile profesionale vor facilita percepia;
- diverse distorsiuni - apercepia afectiv, efectul halo, reprezentrile, stereotipiile greite etc.
Etapa a doua. Are loc sintetizarea, prelucrarea i decodarea informaiei receptate la nivel cortical. Ele
capt un inveli verbal, se structureaz dup sens, din care rezult un coninut inteligibil, adecvat
stimulului. La acest nivel se evideniaz rolul experienei, invrii, inteligenei. Distorsiunile involuntare
care apar la aceast etap, in de reflectarea timpului, spaiului, vitezei (timpul se scurge incet in starea de

ateptare, viteza pare mai mare cind ne strduim s evitm obiectul, spaiul mai restrins - cind pericolul e
evident). Pentru a testa veridicitatea in acest caz este nevoie de control al posibilitilor de inelegere a
mesajelor.
Etapa a treia - stocarea informaiei, memorarea i pstrarea in memorie a sensului evenimentelor.
Faptele memorate anterior se modific pe msura acumulrii unor date noi, reamintirii unor momente
(fenomenul reminescenei). Reproducerea ulterioar poate fi uneori cu mult mai precis decit cea dintii. Dar
capacitile mnezice pot fi influenate de particularitile individului: de forma i calitatea memoriei, de
influenabilitatea i gradul de sugestibilitate a lui etc.
Etapa a patra - reactivarea informaiei. Se refer la recunoaterea obiectelor, persoanelor sau a
situaiilor receptate, sau la reproducerea verbal a lor. Presupune existena unor reprezentri, imagini, care,
reactivate fiind, vor putea fi comparate cu obiectul, persoana etc. care a servit ca surs, sau vor fi furnizate in
form verbal. Cu cit mai multe imagini posed persoana, cu atit mai fidel va fi reactivarea. Lipsa lor va
provoca nesiguran, ezitri, incertitudine, incercri de a completa logic lacunele. Pentru a reactiva
informaia se recurge la asocieri, asemnri, repere (cercetarea la locul unde a decurs evenimentul
infraciunii). In cazul unor triri afective puternice reactivarea este afectat de uitare, care chiar poate lua
forma unei amnezii. Uitarea poate surveni i din intervalul de timp lung care s-a scurs de la eveniment. Alt
distorsiune - sugestibiliatea - care este mai manifestat la femei, copii. Sugestibilitatea poate reiei i din QI
redus, conformismul persoanei, aprecierea inalt a status-ului altuia in raport cu subaprecierea personal.
Reactivarea decurge dificil i in cazul persoanelor cu capaciti de verbalizare sczute. O reactivare
eronat poate avea la baz i atitudinile persoanei care depune informaie. Ali factori determinani fenomenul repetiiei (imbogirea cu detalii a informaiei prin formarea de asociaii noi, legturi in timp
etc), a schimbrii de rol (care va duce la mrirea zelului, sporirea conformismului).
Informaia poate fi apreciat cu trei calificative - informaie cert, mai puin cert, total incert.
II.
Aspectul social-psihologic prevede cercetarea relaiei victimei cu inculpatul, sau a martorului
cu prile din proces, particularitile situaiei conflictuale. Metodele folosite in acest scop sint observaia,
interviul (convobirea), generalizarea unor mrturii independente, analiza documentelor, expertiza psihologicjudiciar.
Astfel cunoaterea particularitilor victimei i martorului inlesnete selectarea unor tactici, metode
potrivite in vederea obinerii unei informaii veridice i complete.
4. Aspectul practic al psihologiei reactivrii informaiei
Reactivarea informaiei poate fi aplicat practic in citeva domenii: ascultarea victimei sau
martorului, la care ne vom referi in compartimentul urmtor, recunoaterea persoanelor sau a unor obiecte,
aciune care in procedura penal este definit cu acelai termen, reconstituirea faptei la faa locului.
1.
Recunoaterea persoanelor - reactivarea imaginilor vizuale, iar uneori, cind in virtutea unor
circumstane n-a fost realizat percepia vizual a evenimentului, a celor auditive, olfactive etc. aten- iei
pot fi supuse infiarea, mersul, vocea, vorbirea - limbajul, dar i alte aspecte ale persoanei (victimei,
infractorului sau a altui martor) care urmeaz a fi identificat. Recunoaterea se bazeaz pe reinerea in
memorie a unor semnalmente: a staturii i a constituiei persoanei, a culorii prului i ochilor, tenului feei
etc. O for deosebit o au particularitile distinctive: mersul caracteristic, anumite semne - cicatricile,
alunelele, lipsa unui membru .a. Este identificat i imbrcmintea, obiecte aflate asupra persoanei la momentul dat.
In momentul percepiei exteriorului unei persoane atenia se concentreaz asupra capului, in special
a feei i componentele ei. Talia este deseori perceput eronat (in contrast cu propria statur, sau a unor
repere din ambian, ca rezultat al iluziilor), rminind, totui, o surs de informaie cu pondere.
Recunoaterea dup voce i vorbire este utilizat atunci, cind acestea au fost mai bine percepute in
momentul infraciunii sau in lipsa percepiei vizuale. Mersul - cind persoana a fost perceput in retragere sau

inaintare, mirosul - cind a fost receptat un miros specific unei anumite categorii sociale, profesionale, sau in
alte cazuri excepionale.
Informaia despre o persoan poate fi cptat verbal (in timpul ascultrii), sau utilizind procedeul
recunoaterii ei dintr-un grup de indivizi. Dar chiar in cel de al doilea caz procedura recunoaterii incepe cu
o relatare verbal cu referin la imprejurrile in care a fost vzut persoana dat i la particularitile care
s-au impus percepiei i care ar putea fi recunoscute. Uneori este utilizat recunoaterea dup fotografii, dar
cu folosirea unor repere de o calitate foarte bun i organizindu-se toate aciunile precum in cazul descris
mai susu. Prezint dificulti recunoaterea cadavrelor, deoarece schimbrile care intervin duc la erori in
stabilirea taliei, constituiei, particularitilor expresive. Recunoaterea cadavrelor implic i unele aspecte
morale.
2.
Recunoaterea locului. Reactivarea informaiei cere identificarea condiiilor in care a decurs
infraciunea. In acest scop sint utilizate depunerea de depoziii la faa locului, experimente de teren,
descrierea lor verbal etc. Toate in cadrul aciunii desemnate cu noiunea de reconstituire a faptei la la faa
locului.
3.
Recunoaterea aciunilor se prezint ca o metod eficient de reactivare a informaiei. Este
realizat in cadrul experimentului judiciar.
6.
Aspectul psihologic al verificrii veridicitii depoziiilor
In cazul surprinderii unei erori, denaturri, este util verificarea depoziiilor, pentru stabilirea
caracterului lor (de bun sau rea credin) i utilitatea (erori voluntare sau involuntare, capacitatea
informaiei de a constitui o prob). In psihologia judiciar sint propuse mai multe criterii de verificare, care
in activitatea practic sint utilizate combinat[20].
1.
Sursa mrturiei. Utilizind in calitate de criteriu de verificare a depoziiilor acest criteriu,
trebuie s distingem:
- depoziii imediate, nemijlocite - victima sau martorul a fost prezent la eveniment percepindu-l in
direct;
- mijlocite - se furnizeaz informaii acumulate dintr-o surs derivat, de la persoane - pri ale
procesului, martori nemijlocii; prezint importan, trebuie s fie ascultate[21], dar veridicitatea lor este
apreciat dup o comparare in scopul verificrii cu sursa primar;
- reieite din zvonul public - cu referin la nite fapte auzite, primite de la o surs neidentificat, de
aceea coninind unele detalii indefinite, imprecise, prezentindu-se ca fiind nesigure, alterate, denaturate.
Aceste date nu pot servi drept probe[22].
Cea mai fidel este prima surs, erorile in aa caz fiind determinate de credina rea sau de
particularitile individuale ale martorului sau victimei.
2.
Criteriul poziiei martorului in raport cu prile din proces.
Raportul cu persoanele implicate in proces sau implicarea in cauza cercetat poate determina
caracterul mrturiei. Orice afeciune poate influena, uneori chiar involuntar, fidelitatea informaiei, dat fiind
fonul emoional pe care se desfoar percepia i memorarea. Nu poate fi neglijat cercetarea intereselor
materiale sau morale ale martorului in raport cu cauza. Alt criteriu al erorilor martorului - frica, teama
provocat de o parte a procesului, sau nesigurana in protecia pe care trebuie s o asigure organele
judiciare.
3.
Criteriul condiiei sociomorale i psihotemperamentale. a). Calitile caracterial-morale
care ii implic martorului sau victimei o anumit structur comportamental, anumite dominante, determin
poziia lor i coninutul depoziiilor. Elemente ale aprecierii credibilitii sint atitudinile persoanei fa de
valorile general-umane, convingerile, idealurile, aspiraiile, modul in care a decurs socializarea etc.
Din aceste considerente pot fi distinse:
- depoziii obiective - care prezint o informaie marcat de sinceritate, precizie, obiectivitate,

bazat pe un spirit inalt de observare, pe o inregistrare corect, memorare i reproducere fidel;

- depoziii influenate - martorul sau partea vtmat tinde s prezinte o informaie fidel dar
influena circumstanelor de ordin personal (emotivitate sporit, erori ale percepiei, deficiene in memorare
etc), sau de ordin obiectiv (timp lung de la momentul perceperii infraciunii, dificulti naturale ale
percepiei etc), poate duce la comiterea diferitor erori;
- depoziii subiectve - fcute de subieci, preocupai de semnificaiile i sensul scenelor pe care leau perceput i crora le-au dat o interpretare predominat de judeci de valoare personal, influenai de
emoii, din care cauz sint apreciate ca infidele.
b). Alt factor - temperamentul. In conformitate cu calitile SNC tipul coleric va fi senzitiv, eruptiv,
incpinat; cel sangvinic - discriptiv, superficial, inventiv; flegmaticul - apatic, organizat, profund,
discriptiv; melancolicul - timid, senzitiv, anxios, superfi-cial.
c). In raport cu aptitudinile putem distinge:
- depoziii ale tipului cognitiv de personalitate, caracterizat de urmtoarele caliti: logic, discriptiv,
observator, erudit, imaginativ, uneori anxios, retras;
- ale celui comunicativ: emotiv, interpretativ, armonios, superficial, ambiios;
- ale tipului practic (sau mixt): observator, tinzind spre logic, interpretativ, armonios, influenabil,
nerbdtor, dominant, lipsit de spiritul autocriticismului.
4.
Criteriul interesului fa de problematica probaiunii. Persoanele intimpltoare, preocupate
de alte probleme, vor fixa superficial evenimentul. Cele interesate - nu vor scpa nimic din cele ce se
intimpl. Sunt utile datele cptate de la persoanele care au renunat la calitatea de victim in favoarea celei
de martor.
5.
Criteriul bunei credine. Incercarea de substituire voluntar a depoziiei reale cu una
imaginar sau fals este insoit de modificri ale comportamentului, manifestate in gestic, mimic,
particulariti dictate de schimbrile fiziologice. Atitudinea liber, privirea deschis, relatarea ferm a
faptelor, rspunsurile increzute la intrebri .a., insoite de gesturi, mimic i exterior adecvat, in cele mai
frecvente cazuri vorbesc despre o informaie fidel.
Utilizarea cumular a tuturor criteriilor descrise mai sus are ca finalitate stabilirea fidelitii
informaiei.
5. Aspecte psihologice privind protecia social i autoprotecia impotriva victimizrii
Pericolul victimizrii poate fi evitat prin majorarea spiritului de vigilen a populaiei, cultivarea
unor deprinderi prin care ar fi minimalizat fora diferitor imprejurri care favorizeaz infraciunile,
organizarea spaiului fizic i a spaiului psihosocial. In vederea depirii pericolului victimizrii pot fi
luate msuri, clasificate in dou grupuri: de autoprotecie, pe care individul le intreprinde singur, punind in
aplicare vigilena proprie; de protecie social - ce in de organele de ocrotire a dreptului, responsabile de
prevenirea, curmarea infraciunilor, sancionarea i izolarea infractorilor.
Msurile de autoprotecie, relatate in continuare foarte succint, prevd un ir de aciuni.
Educaia moral-juridic, cunoaterea sistemului de drept, a legilor i respectarea lor asigur o mai
mare securitate, oferind posibilitatea de recurgere la aprarea de ctre organele respective, de reacie
adecvat, corect in cazul victimizrii. La aceasta se adaog i cunoaterea i respectarea normelor de
convieuire social, care permit o incadrare eficient in ambian. Traian Tandin numete printre msurile
de protecie de victimizare cunoaterea i relaiile bune cu vecinii, raporturile permanente cu inspectorii de
poliie din sector. Tot el menioneaz printre msurile de autoprotecie organizarea unui sistem de protecie
a locuinei, folosirea in acest scop a sistemelor de alarmare, intrirea i dotarea corespunztoare a porilor,
uilor (cu mai multe lacte, vizoare, sonerii) i a ferestrelor.
Nu mai puin important se prezint determinarea conduitei optimale in cazuri concret determinate,
pentru evitarea ajungerii in postura de victim: de evitare - de limitare a expunerii pericolului, minimalizare a

posibilitii victimizrii prin ocolirea locurilor pustii, intunecoase, neacceptarea implicrii in conflicte, etc;
de depire - alegerea de soluii potrivite situaiei. Pentru aceasta e nevoie de stabilirea din timp a
posibilitilor individuale de victimizare i elaborare a unor tehnici de autoprotecie.
Msurile de protecie social prevd diverse aciuni de paz, de prevenire a actiunilor criminale, de
descoperire a infractorilor i de deinere a lor in instituii speciale.
In unele state se afirm tot mai mult practica acordrii de ajutor psihologic i social-psihologic in
vederea reabilitrii psihice a victimelor. In SUA i Canada sint organizate centre speciale, in unele cazuri
chiar specializate in diverse tipuri de victimizare. In Republica Moldova sunt organizate centre de reabilitar
pentru citeva categorii de victim: ale violenei in familie, traficului de fiine umane, minore. ot mai frecvent
se discut problema acordrii de ajutor psihoterapeutic unor categorii de victime, aciune realizat intr-un
ir de ri. In cadrul cursurilor de reciclare agenii judiciari sint familiarizai cu metodele de comunicare cu
victima.
Probe pentru recapitulare:
1.
Numii particularitatile psihologice ale victimei.
2.
In ce const importana studiului psihologic al victimei?
3.
Ce prevede metodologia psihologic de cercetare a victimei?
4.
Care sint principiile eseniale de tipologizare a victimelor?
5.
Numii factorii biologici, psihologici i sociali ai victimizrii minorilor.
6.
Numii factorii biologici, psihologici i sociali ai victimizrii femeilor.
7.
Descriei factorii biologici, psihologici i sociali ai victimizrii virstnicilor.
8.
Care sint condiiile biologice, psihologice i sociale ale victimizrii persoanelor cu un
comportament social neadecvat?
9.
In ce condiii i cum decurge recepia evenimentului infraciunii de ctre victim i martor?
10.
Cum are loc memorarea evenimentului infraciunii de ctre victim i martor?
11.
Care sint condiiile reactivrii informaiei despre evenimentul infraciunii de ctre victim
i martor?
12.
Numii aspectele psihologice privind protecia i autoprotecia impotriva victimizrii.

Capitolul VII. Psihologia urmririi penale

Profesiunea anchetatorului este o profesiune stresant,
de risc, de curaj i de spirit de sacrificiu.
Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi,
Psihologie judiciar, 1992.
1. Coninutul juridic i psihologice al noiunilor de urmrire penal
In Codul de procedur penal noiunea de proces penal desemneaz activitatea organelor de
urmrire penal i a instanelor judectoreti cu participarea prilor in proces i a altor persoane (). (2)
Procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societii i statului de infraciuni, precum i protejarea
persoanei i societii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcii de rspundere in activitatea lor legat de
cercetarea infraciunilor presupuse sau svirite, astfel ca orice persoan care a svirit o infraciune s fie
pedepsit potrivit vinoviei sale i nici o persoan nevinovat s nu fie tras la rspundere penal i
condamnat. (3) Organele de urmrire penal i instanele judectoreti in cursul procesului sint obligate
s activeze in aa mod incit nici o persoan s nu fie neintemeiat bnuit, invinuit sau condamnat i ca
nici o persoan s nu fie supus in mod arbitrar sau fr necesitate msurilor procesuale de constringere.
Capitolul respectiv este consacrat momentelor psihologice ale urmririi penale. Activitile realizate
pe parcursul urmririi penale urmresc scopul descoperirii rapide i complete a infraciunilor, identificrii
vinoviei i asigurrii aplicrii juste a legii: urmrirea penal are ca obiect colectarea probelor necesare
cu privire la existena infraciunii, la identificarea fptuitorului, pentru a se constata dac este sau nu cazul
s se transmit cauza penal in judecat in condiiile legii i pentru a se stabili rspunderea acestuia. (art.
252) Din aceste considerente Codul prevede un ir de probe care urmeaz s fie adunate intr-un proces de
urmrire penal pentru a demonstra: faptul infraciunii (cind, unde, cum i in ce circumstane a fost
comis); vinovia celui invinuit; gravitatea i caracterului rspunderii invinuitului; caracterul i mrimea
prejudiciului, cauzat prin infraciune. Aceste activiti sint realizate de anumite instane: Urmrirea penal
se efectueaz de ctre procuror i de ctre organele constituite conform legii in cadrul:
1) Ministerului Afacerilor Interne; 2) Serviciului Vamal; 3) Centrului pentru Combaterea Crimelor
Economice i Corupiei. (2) Organele de urmrire penal sint reprezentate de ofieri de urmrire penal
anume desemnai in cadrul instituiilor menionate in alin. (1) i subordonai organizaional conductorului
instituiei respective. (3) Ofierii de urmrire penal sint independeni, se supun legii i indicaiilor scrise
ale conductorului organului de urmrire penal i ale procurorului. (4) Statutul ofierului de urmrire
penal este stabilit prin lege.
Din perspectiva psihologic activitatea de urmrire penal se prezint ca o totalitate de relaii
interpersonale pe care le intrein subiecii ce reprezint organele nominalizate mai sus cu invinuitul sau
bnuitul, partea vtmat, martorul.
Organele de urmrire penal realizeaz activitatea de investigaie operativ in scopul identificrii
tuturor datelor care pot fi folosite in calitate de probe. In competena lor intr un ir de aciuni: cercetarea la
faa locului, percheziia, reinerea i interogarea persoanelor bnuite, ascultarea prii vtmate i a
martorilor, ordonarea expertizelor i altele. Calitatea efecturii investigaiei operative determin in mare
parte eficacitatea procesului penal. Lucrtorii organelor de urmrire penal au nevoie de cunotine
psihologice, care ar facilita investigaia operativ: cu referin la procesele psihice senzorial-perceptive, la
organizarea logic a materialului, la memorie, imaginaie, atenie, precum i la insuirile psihice ale
personalitii.
Vom analiza mai detaliat activitatea ofierului de urmrire penal, acesta fiind exponentul legii care
se confrunt in virtutea obligaiilor profesionale, cu necesitatea optimizrii raporturilor interpersonale,

rminind o parte neschimbat a lor in timp ce partenerii lui se schimb, urmind s fac fa sarcinilor
dificile ale descoperirii infraciunii i infractorului, argumentrii prin probe i stabilirii preliminare a
rspunderii penale. In toate aceste aspecte ale activitii sale ofierul de urmrire penal se confrunt cu
necesitatea de a poseda anumite cunotine psihologice, repere i modele ale personalitii, deoarece
cercetarea prevede implicarea unor indivizi umani caracterizai prin profile psihologice irepetabile, deinind
motive, scopuri, interese, atitudini i orientri diferite, capital psiho-social, achiziionat in mod individual.
Totodat, activitatea ofierului de urmrire penal este un domeniu care inglob elemente
subiective, deci i dinamice, esena crora poate fi dezvluit doar prin cunoaterea substanei psihologice.
Ne referim la personalitatea infractorului care, spre deosebire de evenimentul infraciunii - ce a decurs in
trecut i rmine neschimbat, modificinduse doar volumul informaiei de care dispune cercetarea penal,este in continu schimbare, analiza ei duce la rezolvarea unui ir de probleme cu caracter procesual, dintre
care se impune una cu coninut psihologic - realizarea contactului comunicativ, stabilirea unui scop comun
care faciliteaz instituirea unei atmosfere de colaborare, deci i cercetarea in general. Stidierea in dinamic a
personalitii infractorului, realizat in conformitate cu Codul de procedur penal care subliniaz
necesitatea identificrii cauzelor i condiiilor care au contribuit la comiterea infraciunii, urmeaz s se
axeze pe:
identificarea comportamentului de pin la comiterea infraciunii, stabilirea cauzelor i motivelor
care au contribuit la comiterea delictului;
cercetarea conduitelor in timpul comiterii infraciunii, identificarea tuturor factorilor obiectivi i
subiectivi care le-au determinat;
analiza psihologic a personalitii infractorului in timpul urmririi penale i anchetei preliminare,
a atitudinilor, orientrilor, intereselor, aptitudinilor.
In literatura psihologic-judiciar informaia pe care trebuie s-o colecteze ofierul de urmrire penal
pe parcursul urmririi penale este divizat in:
informaie cu caracter material, identificat cu ajutorul metodelor criminalistice;
cu caracter ideal cptat in cadrul interogatoriilor, inindu-se cont de legitile psihologice ale
percepiei, pstrrii i reactivrii imaginilor care reflect evenimentul infraciunii precum i de
particularitile individual-psihologice ale persoanelor implicate in cercetare.
Aceast informaie, purtind pecetea subiectivismului, influenat atit de calitile individuale ale
celui care o prezint, cit i de cele ale anchetatorului, concentreaz atenia cercettorilor. Este suficient s
ne amintim despre interesul fa de problematica interogatoriului, manifestat de cercettorii criminaliti i
psihologi la rspintia dintre secolele XIX i XX: H.Gross, W.Wundt, A.Binet, W. Stern. De fapt, chiar
psihologia judiciar s-a format in rezultatul cercetrilor aspectelor interogatoriului.
Dar nu numai aceast problematic dificil a organizrii interogatoriului determin implicarea
cunotinelor psihologice in munca ofierului de urmrire penal. Pe parcursul urmririi penale ofierul se
confrunt cu problema stabilirii responsabilitii invinuitului.
Orientarea spre instituirea ordinii de drept in conformitate cu statutul de stat democratic implic in
calitate de principiu fundamental umanizarea normei juridice, fapt care cere o atitudine deosebit in
cercetarea i calificarea infraciunilor, in activitatea de aprare a drepturilor i libertilor omului, a
integritii lui fizice i psihice. Umanizarea normei de drept implic necesitatea cercetrii ample a tuturor
cauzelor infraciunii: cu caracter obiectiv i subiectiv, stabilirii rolului factorilor de divers configuraie in
aciunile subiectului infraciunii, cere o atitudine deosebit de atent fa de acceptarea unor criterii care ar
stabili responsabilitatea/iresponsabilitatea de comportamentul prejudiciabil. In tratarea strict psihologic
responsabilitatea este capacitatea de a realiza aciuni i conduite cu coninut contientizat i in conformitate
cu scopurile propuse, de a exercita un control volitiv al comportamentului. Iresponsabilitatea implic lipsa de

contiin a caracterului aciunilor i imposibilitatea de dirijare a comportamentului.

Starea de iresponsabilitate caracterizeaz subiecii afectai de anumite tulburri cu caracter patologic
sau nepatologic. Pot fi divizate citeva categorii de indivizi, care pot manifesta aciuni prejudiciabile
caracterizate prin iresponsabilitate.
In primul rind, acestea sint persoanele care sufer de debilitate mintal, stare care implic anumite
deficiene psiho-fiziologice: subnormalitate intelectual, incompeten social, imaturitate i instabilitate
afectiv-volitiv, incapacitate de a atinge maturitatea social validat. In teoria psihologic sint fcute anumite
categorizri ale debilitii mintale: deficien mintal grav, medie i uoar. Prima categorie se refer la
gradul cel mai avansat de oligofrenie, caracterizat prin incapacitate de instruire elementar, chiar
imposibilitate de asigurarea de sine stttor a supravieuirii. Oligofreniile medii sint caracterizate prin
incapacitatea individului de a se dezvolta mai sus de virsta mintal de 10-11 ani, de a-i regla
comportamentele, de a-i asigura autoservirea. Persoanele afectate de asemenea patologii sint incapabile de a
abstractiza, de a rezolva cele mai simple probleme logice, ii formeaz numai deprinderi simple
corespunztoare situaiilor concrete. Aceste dou stri sint caracterizate prin iresponsabilitate. Cea de a treia
categorie intrunete persoane cu un intelect de limit sau puin mai jos decit normativitatea, responsabile de
comportamentul lor. Cauzele deficienei intelectuale a acestei categorii pot fi de ordin psihic sau social. In cel
de-al doilea exemplu insuficiena intelectual poate fi depit.
Deoarece responsabilitatea implic intotdeauna luciditate i capaciti de autocontrol i autodirijare,
ea este o calitate doar a persoanelor mature. Odat cu atingerea virstei de 14 ani minorul incepe s aib o
responsabilitate limitat, primirea actului de identitate (la 16 ani) implic un statut social i mai avansat, dar
i angajarea in acest statut, iar atingerea majoratului (18 ani) presupune o responsabilitate total.
Responsabilitatea penal a minorilor delincveni trebuie s fie stabilit prin examenul psihologic-judiciar.
Anumite stri temporale, definite in psihologie cu noiunile de afect fiziologic, oc psihic, pe
fundalul aciunii unor factori care pun in pericol valori cu caracter suprem pentru individ, pot duce la un
comportament iresponsabil, stabilirea gradului de iresponsabilitate psiholgoic, in conformitate cu care este
calificat infraciunea, inind de competena expertului-psiholog.
Existena unei stri de imputabilitate caracterizeaz persoanele afectate de patologii psihice, starea
de iresponsabilitate a lor fiind stabilit prin examenul psihiatric-judiciar.
2. Planificarea activitii de reconstituire a evenimentului infraciunii
In literatura psihologic-judiciar s-a scris mult despre optimizarea condiiei psihologice a ofierului
de urmrire penal. Una din etapele necesare in cadrul urmririi penale, avind un rol psihologic vdit - de
afirmare a imaginii de profesionist, om competent in domeniu i in cazul concret, care face fa tuturor
exigenelor legale i morale, caracterizat de capaciti intelectuale i afectiv-volitive de cea mai inalt
calitate, bun-credin i intenii, dominate doar de cerina legii, imagine care ofer anse unei cercetrii
eficiente - este cea a planificrii activitii.
Cercetarea penal are drept obiect comportamentul criminal. Inc in antichitate, in dreptul roman, a
fost formulat modelul acestor activiti, care include gsirea rspunsurilor la urmtoarele intrebri: cine cu ajutorul cui - de ce - in ce mod - ce - unde - cind. Pornind de la aceste repere se formuleaz modelul
aciunilor i planul anchetei preliminare.
Vom urmri momentele principale ale planificrii urmririi penale, explicind condiionarea i rolul
lor psihologic.
Odat cu constatarea infraciunii i dispunerea prin ordonan despre inceputul aciunilor de
urmrire penal, ofierul de urmrire penal urmeaz s stabileasc structura general a activitii de
cercetare, in scopul colectrii probelor cu caracter material i ideal-subiectiv, cele din urm rezultind din
interogarea invinuitului, ascultarea prii vtmate i a martorilor. Pentru o planificare mai eficient a

acestei activiti de reconstituire ofierul de urmrire penal, bazindu-se pe nmaterialele ce constat

infraciunea i colectate in pealabil, formuleaz un ir de ipoteze (numite in practica penal versiuni)
modele posibile ale evenimentului infraciunii. Ipotezele date sint un rezultat al activitii de cercetare
practic i de reconstituire creativ, imaginar. Iat de ce la etapa dat un rol important joac capacitatea
ofierului de urmrire penal de a analiza i sintetiza informaia de care dispune, de a recurge la imaginaie,
formulind in baza comparaiei informaiei curente cu cea similar, coninut in memorie, mai multe modele
posibile, care urmeaz s fie afirmate sau inlturate prin colectarea de probe suplimentare. Activitatea
imaginativ a ofierului de urmrire penal se caracterizeaz prin obiectivitate, capacitate de a utiliza toate
probele de care dispune cercetarea la moment, de modelare a evenimentului ce a avut loc in trecut.
Cercettorul rus M.I. Enikeev a propus modelarea comportamentului infractorului in calitate de
ipotez a urmririi penale.
Iniial, deoarece ofierul de urmrire penal nu dispune de date suficiente despre personalitatea
infractorului i despre aspectele infraciunii, se propune stabilirea in baza informaiei cptate in rezultatul
urmririi penale a trsturilor eseniale: tipul infraciunii, caracteristicile generale ale aciunilor, care pot
oferi informaie despre experiena i motivele infractorului.
Cercetarea infraciunii prevede compararea modelului infraciunii i al comportamentului
infractorului cu altele, stabilindu-se cazurile similare: lucru care poate inlesni formularea ipotezelor.
Iat cum se prezint activitatea ofierului de urmrire penal la aceast prim etap:
In formularea ipotezelor i modelelor se ine cont de informaia statistic cu caracter criminologic.
Aa, se cunoate c in 80% din omuciderile sau rnirile grave infractorul i victima sint rude sau cunotine
apropiate[13]; in aproape 89% din cazurile de omor a persoanelor masculine de pin la 17 ani ucigaii au de
la 10 pin la 18 ani[14]; circa 75% fiind prieteni sau colegi ai lor.
Cercetarea datelor i compararea lor cu informaia posedat poate contribui la alctuirea unor
ipoteze care servesc drept repere in planificarea aciunilor ulterioare ale anchetatorului i care constituie o
viziune a lui asupra infraciunii.
Nu sint rare cazurile cind ipotezele formulate nu se adeveresc, probele noi oferind informaie
supilimentar care necesit noi versiuni, de regul, mai adecvate decit cele anterioare. Iat de ce se pune
accent pe inlturarea conservatismului, rigiditii din activitatea cognitiv logic a anchetatorului penal, pe
dezvoltarea unei gindiri critice, ample, multilaterale.
In activitatea de reconstituire ofierul de urmrire penal recurge la un ir de reprezentri,
acumulate in decursul practicii de cercetare. Aceasta ins nu inseamn c el trebuie s insiste in afirmarea
stereotipiilor personale cu caracter perceptiv sau logic. Orice prob aduce o informaie nou, care
caracterizeaz atit personalitatea infractorului, cit i evenimentul infraciunii, ignorarea unor detalii, aspecte
particulare poate tirbi din integritatea informaiei. Acceptarea unor ipoteze inlesnete planificarea aciunilor
ulterioare.
Cea de a doua aciune prevede determinarea tuturor activitilor in vederea colectrii de probe, a
persoanelor care urmeaz s participe la acestea. Ofierul de urmrire penal are nevoie de cunotine
vaste, nu numai din domeniul determinat de apartenena sa profesional, in care se dirijeaz ca de program
de Codul de procedur penal, ci i din multe altele, legate de identificarea unor semnalmente specifice ale
infraciunii. Aceste cunotine, ins, nu pot satisface pe deplin procedura cercetrii, din care cauz apare
necesitatea dispunerii de serviciile sau consultaiile unor specialiti, in Codul de Procedur Penal
desemnaia ca specialiti, consultai sau experi in problemele respective. Totodat, chiar de la bun inceput
ofierul de urmrire penal stabilete cercul persoanelor care pot oferi depoziii in calitate de martor, in
funcie de necesitate i pe cei care pot reprezenta partea bnuit sau invinuitul. In aceast activitate se
manifest pe deplin capacitatea ofierului de urmrire penal de a cerceta personalitatea celor cu care
urmeaz s vin in contact, de a-i planifica aciunile comunicative, tacticile de influen psihologic in

vederea optimizrii relaiilor, dirijindu-se strict de prevederile legii. Pe parcursul cercetrii lista activitilor
date se poate modifica, completindu-se cu unele noi, solicitate de sarcinile curente i de perspectiv.
Codul de procedur penal stabilete realizarea procedurii interogrii invinuitului indat dup
punerea in vedere a invinuirii[15], dar aceast activitate trebuie s fie precedat de o cercetare ampl a
personalitii infractorului, in care scop ofierul de urmrire penal studiaz materialele urmririi penale,
toate datele biografice de care dispune (date de anchet, particulariti ale comportamentului, cercul de
relaii sociale ale invinuitului, informaia despre statutul social, profesional, antecedentele comportamentale
sau penale etc). Se recomand utilizarea informaiei cptate de la inspectorul de sector, pedagogi (in cazul
minorilor), poate fi consultat un psiholog. Dup aceasta sint stabilite sarcinile interogatoriului, pronosticate
anumite rezultate ale lui i aciunile de inlturare a celor distructive, modelele de comportament la care,
posibil, va recurge persoana supus anchetei. Sint formulate intrebrile, se alege maniera de comportament,
metodele de atenuare a tensionrii in relaii, de realizare a unui contact psihologic, tacticile psihologice in
vederea colectrii unei informaii adecvate realitii.
Intrebrile trebuie s fie concise, clare, totodat cerind rspunsuri concrete. Trebuie s se in cont
de faptul c intrebrile conin o anumit informaie pentru cel interogat: referitor la competena general i
la cunoaterea particularitilor infraciunii de ctre ofierul de urmrire penal. Iat de ce intrebrile
adresate la primul interogatoriu trebuie s se refere la momente bine cunoscute, ilustrate cu diferite dovezi. In
unele cazuri interogatoriul invinuitului trebuie s fie precedat de intilnirile cu alte persoane:
- in cazul omuciderilor - cu martorii, care vor oferi informaie despre circumstanele in care a fost
comis infraciunea, caracterul relaiilor dintre invinuit i victim, aciunile lor, armele folosite etc;
- in cel al furturilor, jafurilor, tilhriilor - cu partea vtmat, care poate relata cum a fost comis
infraciunea, ce obiecte au fost sustrase, cine poseda informaie despre acestea etc.
Are importan atmosfera in care decurge interogatoriul: incperea, organizarea inregistrrii celor
relatate, excluderea participrii unor tere persoane.
3. Psihologia interogrii bpnuitului, invinuitului, victimei i a martorului
Interogarea este una din activitile principale pe care o realizeaz ofierul de urmrire penal.
Totodat, anume aceast activitate se prezint ca un raport interpersonal direct, care necesit din plin
aplicarea cunotinelor psihologice. In primul rind, acestea se refer la psihologia formrii reprezentrilor,
care urmeaz s fie actualizate in cursul interogrii. Unele aspecte ale formrii mrturiei au fost analizate in
capitolele dedicate psihologiei victimei i martorului. In capitolul de fa inem s elucidm citeva
momente din psihologia pregtirii ofierului de urmrire penal pentru realizarea interogrii i a organizrii
acestei activiti importante.
Pregtirea ofierului de urmrire penal pentru realizarea interogrii include:
- analiza informaiei cu privire la personalitatea celui interogat;
- formularea intrebrilor, care urmeaz s fie adresate;
- alegerea metodelor care pot fi utilizate pe parcursul interogrii;
- consultarea specialitilor din diverse domenii (a pedagogului sau psihologului in cazul interogrii
unui minor, a medicului - in dosarele care conin o infraciune cu provocare de leziuni sau chiar omucidere, a
psihologului sau psihiatrului - atunci, cind persoana supus interogrii este afectat de anumite tulburri
mintale de limit sau patologii psihice etc).
Cercetarea personalitii celui interogat se realizeaz in scopul determinrii metodelor psihologice
care ar contribui la realizarea atmosferei de incredere i colaborare. In cazul unei persoane agresive, reactive,
conflictuale, orientate negativ in raport cu urmrira penal i ofierul de urmrire penal sint determinate
metodele optimale de diminuare a atmosferei de tensiune in relaiile interpersonale, de reorientare
comportamental.

Intrebrile pe care le adreseaz ofierul de urmrire penal celui anchetat trebuie s fie subordonate
scopului interogrii, clarificind urmtoarele momente:
- motivaia comportamentului infracional;
- cauzele principale ale infraciunii, modul in care a fost comis;
- circumstanele care au determinat-o (subiective sau obiective, reieite din orientarea, interesele,
motivaia infractorului sau determinate de comportamentul prii vtmate etc);
- modul in care a fost svirit infraciunea, mijloacele folosite in acest scop, conduitele prilor,
anumite detalii semnificative cu referin la insuirile lor psihice;
- atitudinea celui interogat fa de urmrirea penal, ofierul de urmrire penal, in general
contiina lui social i de drept.
Pe ling intrebrile de baz trebuie s fie intocmite un ir de intrebri suplimentare, care ar facilita
procesul depistrii informaiei false i a erorilor, al cptrii unor dovezi noi.
Procedura interogrii inglob citeva etape succesive. La prima se realizeaz o cercetare prin
observare a personalitii celui interogat: a strii afective, a voinei, capacitilor comunicative, inteligenei,
orientrilor. Dac ofierul de urmrire penal reuete s realizeze chiar de la prima etap un contact
psihologic cu persoana anchetat, el poate conta i pe instaurarea unei atmosfere favorabile comunicrii. Pe
parcursul interogrii ofierul de urmrire penal trebuie s se manifeste ca o persoan atent, calm,
interesat doar in stabilirea adevrului, binevoitoare, inteligent, meninind poziia de lider, dar fr a
demonstra trufie sau indulgen, nepsare sau conduite prezumtive.
Are o mare importan etapa relatrii libere. Pentru a facilita procesul reconstiituirii imaginilor,
ofierul de urmrire penal poate recurge la anumite procedee mnezice: schiarea unui plan al reactivrii
reprezentrilor coninute in memorie, care ar permite cptarea informaiei detaliate, recurgerea la asociaii,
comparaii, formularea unor probleme logice. Pe parcursul relatrii libere ofierul de urmrire penal revede
planul intrebrilor, pe care i l-a formulat anterior, inregistreaz anumite contradicii in informaie,
prevzind metode de controlare a veridicitii ei, analizeaz comportamentul persoanei anchetate, descifrind
limbajul nonverbal al gesturilor, mimicii, schimbrilor in aspectul exterior etc.
Interogatoriul de-facto este etapa, cind ofierul de urmrire penal adreseaz intrebri persoanei
anchetate. Despre calitatea intrebrilor s-a mai scris in citeva capitole ale prezentului manual. Nu se permite
adresarea intrebrilor cu efect sugestiv, care ar putea influena coninutul rspunsurilor. Intrebrile trebuie
s fie clare, concise, cerind un rspuns cert.
Ultima etap const in alctuirea i semnarea procesului-verbal. Un moment important al acestei
etape este citirea procesului-verbal de ctre persoana interogat. Dac cel interogat nu posed bine tehnica
citirii, procesul-verbal trebuie s fie adus la cunotin de ctre anchetator. Toate momentele contradictorii
trebuie s fie clarificate pin la semnarea documentului.

2.1. Ascultarea invinuitului

Rolul avut in svarirea infraciunii i poziia procesual distinct in care apare in proces, confer
invinuitului o fizionomie psihologic proprie care explic existena unor particulariti sub raportul
condiiilor de percepie, de memorare i reproducere a faptelor. Numai cunoscand aceste particulariti,
organele judiciare vor putea diferenia procedeele tactice de ascultare aplicabile intr-o situaie sau alta. Se
consider c invinuitul reprezint sursa celor mai ample i mai fidele informaii cu privire la activitatea
infracional, cat i cu privire la cele ce au precedat sau succedat acestui moment. Aceasta deoarece, fa de
cei care au participat la svarirea infraciunii in alte caliti, invinuitul, in majoritatea situaiilor, se gsete
in condiii optime de percepie i de memorare.
In linii mari, mecanismele psihologice ale fptuitorului se raporteaz la 3 etape:
a) etapa conturrii laturii subiective a infraciunii;
b) etapa desfurrii activitii infracionale;

c) etapa postinfracional.
a) In prima etap, se contureaz mecanisme psihologie specifice conceperii activitii infracionale
i rezoluiei infracionale. Aceast etap este proprie infraciunilor svarite cu intenie.
Remarca potrivit creia invinuitul se afl in cele mai optime condiii de percepie i de memorare i
de aceea declaraiile sale pot furniza cele mai bogate i exacte informaii privete infraciunile svarite cu
intenie. Cand hotrarea de a svari infraciunea s-a nscut spontan sub imperiul unei porniri de moment,
adic atunci cand fptuitorul nu a meditat asupra modului de svarire a infraciunii, aceast particularitate
a laturii subiective se reflect in declaraiile invinuitului sau inculpatului, acestea putand fi lacunare i
inexacte in privina imprejurrilor ce au precedat svarirea faptei i fidele in privina acelor imprejurri
legate direct de svarirea faptei.
Cand poziia psihic a fptuitorului se caracterizeaz prin intenie premeditat, atenia lui este in
egal activitilor ce preced inceputul de executare, cat i asupra activitii de msur concentrat atat
asupra executare propriu-zis. Ca urmare, intinderea i fidelitatea percepiei i memorrii faptelor se
rsfrang deopotriv asupra intregului proces de formare a declaraiilor invinuitului sau inculpatului.
Intr-adevr, in componena sa psihic, premeditarea presupune existena, intre momentul lurii
hotrarii infracionale i realizarea ei, a unui interval de timp in care, fptuitorul, in condiii de calm,
chibzuiete asupra celor mai proprii condiii de loc i de timp.
Aceast form de vinovatei se reflect in declaraiile invinuitului sau inculpatului in precizia i
abundena detaliilor referitoare la imprejurrile anterioare, concomitente i chiar ulterioare momentului
svaririi infraciunii, cu excepia acelor situaii care in timpul comiterii infraciunii fptuitorul s-a aflat
sub stpanirea unei emoii care, de regul, are efect distructiv asupra percepiei i memorrii.
Cand hotrarea de a comite infraciunea a fost luat ins, sub imperiul unei puternice tulburri
sufleteti provocat, de exemplu, de atitudinea injust a victimei, ori de sentimente de o deosebit
intensitate, patim, pasiuni etc. declaraiile sincere ale invinuitului sau inculpatului se caracterizeaz prin
descrierea exact, prin precizia amintirii a tot ceea ce a precedat inceputul executrii, declaraii care ins pe
msur ce se apropie de momentul executrii activitii materiale devin tot mai lacunare, mai srace in
detalii i imprecise.
b)
In etapa desfurrii activitii infracionale au loc procese psihice care dezorganizeaz
recepia senzorial.
Starea de tulburare sub stpanirea creia se afl fptuitorul in timpul svaririi infraciunii este
provocat de preocuparea, de concentrarea tuturor eforturilor in vederea reuitei activitii intreprinse, de
dorina obsesiv de a prsi cat mai repede locul faptei, de a produce cat mai puine modificri, contient
fiind, c orice imperfeciune l-ar putea trda.
Aceast condiie psihic genereaz stri de nelinite, de surescitare, o mai redus capacitate de
control asupra conduitei, care explic erorile, inadvertenele, cum ar fi: uitarea la locul faptei a unor obiecte,
producerea unor urme care l-ar putea demasca .am.d.
c)
In etapa a III-a, dup svarirea infraciunii, dominana psihologic a celui ce a svarit
infraciunea o constituie tendina de a inltura consecinele la care este expus, tendina de a se apra.
Procesele psihice caracteristice acestui moment genereaz nelinite, nesiguran i un
comportament nefiresc. Ca urmare, fptuitorul intreprinde o serie de aciuni cum ar fi, plecarea precipitat
de la locul faptei, distrugerea sau ascunderea unor mijloace materiale de prob, dispariia de la domiciliu,
incercarea de creare a unor alibiuri prin deplasarea imediatintr-un alt loc unde incearc s se fac
remarcai etc.
Unii infractori mai versai incearc s-i ascund fapta prin simularea altor infraciuni. De exemplu,
in cazul omorului se simuleaz o sinucidere sau accident. Strile de nelinite, de tulburare, de surescitare,
sub stpanirea crora se afl fptuitorul dup svarirea infraciunii inregistreaz o intensificare in
momentul in care identitatea lui este cunoscut, adic in momentul in care apare in faa organului judiciar in
calitate de invinuit sau inculpat.
Prezentarea in faa organului judiciar este precedat de o perioad de reflecii, de prepararea pan la
detalii a declaraiilor pe care le va da. El va medita asupra poziiei pe care o va adopta in raport cu atitudinea
organului judiciar, cu intrebrile ce i se vor pune.
Precizarea poziiei pe care o va adopta i elaborarea liniei de aprare nu sunt in msur s

sfareasc nelinitea i tulburarea invinuitului sau inculpatului.

El rmane permanent stpanit de teama c nu a intuit toate aspectele, c nu a prevzut toate
intrebrile i mai ales de team c nu tie ce imprejurri sunt cunoscute organului judiciar.
Starea puternic emoional sub care se gsete invinuitul sau inculpatul se repercuteaz, de regul,
asupra capacitii de evocare a ceea ce explic posibilitatea ivirii erorilor, inexactitilor, atat in declaraiile
invinuiilor sau inculpailor de rea-credin, cat i in cele ale celor de bun-credin.
Mecanismele psihologice ale celui anchetat prezint cateva caracteristici care trebuie cunoscute,
deoarece numai cunoscandu-le, ofierul de urmrire penal poate stabilii discrepana dintre inteniile
ascunse i cele declarate, dintre aciunile i vorbele invinuitului.
O prim grup important de probleme psihologice tipice momentului ascultrii sunt emoiile celui
invitat in faa organelor judiciare. Depistarea prezenei emoiilor poate dezvlui dezacordul dintre cele
afirmate i cele petrecute in realitate, dintre adevr i minciun. Este tiut faptul c tensiunea psihic a
invinuitului sau inculpatului este, de regul, mult mai mare decat a celorlalte persoane aflate in proces in
calitate de martor, parte responsabil civilimente, parte vtmat etc. Dar din capul locului trebuie s
accentum c in urma obnuinei mai indeosebi la recidiviti, sau ca urmare a apartenenei la un anumit tip
temperamental, prezena emoiilor poate fi stabilit, dar niciodat in mod total. Emoiile se caracterizeaz
prin aceea c sunt insoite in mod obligatoriu de unele manifestri viscerale i somatice.
Astfel, btile inimii se accelereaz, presiunea sanguin se mrete, apar fenomene vaso-dilatatorii
sau vaso-constrictorii, respiraia devine mai rapid i mai sacadat, se deregleaz emisiunea de sunete
tremurul vocii , salivaia se diminueaz, muchii scheletici se contract sau se relaxeaz subit. Fiind
fenomene dirijate de instanele subcorticale, ele se dezlnuie in mod automat i nu pot fi stpanite de
voin decat in msur foarte mic. Surescitarea aceasta subcortical, provoac, pe cale de consecon, i
o dereglare in funciile de ideaie i in cele memoriale.
Fenomenul este foarte des intalnit i in viaa de toate zilele in situaia de examen, de exemplu, uitm
adesea lucruri eseniale i verbalizm intr-un mod neobinuit.
Printre multe forme de dereglarea enumerate mai sus trebuie amintit i dereglarea timpului de
laten sau a timpului de reacie.
Pentru problema in discuie, are importan faptul c in strile emoionale, mai ales timpul de
laten se mrete. Tiberiu Bogdan, in lucrareaProbleme de psihologie judiciar arat c lucrurile se
petrec, in cazul aplicrii acestei tehnici la invinuii, astfel: se dau subiecilor circa 100 de cuvinte stimuli
verbali ,dintre care multe suntneutre, altele afectogene i li se cere ca la fiecare stimul s rspund cu
primul cuvant care le vine in minte.
Se observ c la cuvinteleneutre reacia este prompt i logic, iar la cuvinteleafectogene
timpul de reacie se lungete.
Cuvintele afectogene sunt constituite din stimuli care au o legtur direct sau indirect cu
infraciunea. De exemplu, s-a observat c la cuvinte precum cinste, libertate, cartu reacia intarzie i c
adesea asociaia este nelogic de exemplu pdure, ghea , i c subiectul adesea repet stimulul
afectogen pentru a catiga timp.
In esen, pe un fond general de tensiune psihic specific anchetei pot aprea la cel audiat
manifestri cu grad crescut de intensitate, ceea ce reprezint un indiciu de simulare sau de disimulare a
adevrului. Atunci cand sunt comunicate prin limbaj, simularea sau disimularea adevrului imbrac forma
minciunii.
Un ofier de urmrir penal cu o bogat experien practic, bun cunosctor al psihologiei
invinuitului, poate sesiza cu destul exactitate momentele de dificultate, de cretere a tensiunii psihice la
persoanele nesincere. Incercrile de simulare sau disimulare contureaz o a doua grup de probleme
psihologice alturi de emoii, tipice momentului ascultrii. Omul este capabil s-i ascund(disimuleze)
aciunile sale, el poate contraface (simula) realitatea.
Dintre modurile de simulare ori disimularea transpuse i sub form verbal de minciun
invinuiii sau inculpaii apeleaz de cele mai multe ori la urmtoarele:
- refuzul de a vorbi sau de a recunoate faptele care li se imput;
- invocarea imposibilitii de a-i aduce aminte;
- prezentarea de alibiuri;

- recunoaterea unor fapte minore, in scopul disimulrii celor importante;

- simularea nebuniei;
- incercri de automutilare etc.
Deseori, in faa organelor de procuratur, dar mai ales a instanelor, inculpaii ii retrag declaraiile
fcute anterior, pe motivul obinerii acestora prin presiuni, prin intimidare.
De aceea detectarea comportamentului simulat, al camuflajului este de cea mai mare importan
pentru organul judiciar.
Pe parcursul interogrii invinuitului se manifest din plin capacitatea ofierului de urmrire penal
de a utiliza cunotinele din domeniul psihologiei. De fapt, aceast activitate poate fi definit ca un dialog,
realizarea constructiv a cruia poate s contribuie la soluionarea corect a cauzei penale. Particularitile
psihologice ale acestui dialog:
- frecvent conine in sine germenele conflictului, care nu s-a epuizat odat cu evenimentul
infraciunii i care rezult din scopurile diferite ale ofierului de urmrire penal i ale invinuitului;
- se realizeaz in conformitate cu Codul de procedur penal, este strict reglamentat, atribuindu-i
ofierului de urmrire penal penal funcia de dirijor, dar oferindu-i i invinuitului anumite drepturi care nu
pot fi neglijate;
- invinuitul imprtete starea emoional de constringere, fapt care condiioneaz o tensionare
intern i poate duce la acutizarea conflictului i la dificulti in realizarea unui contact psihologic;
- rezultatele interogrii sint fixate in procesul-verbal, ambele pri purtind responsabilitate de
calitatea acestuia.
Anumite particulariti psihologice ale invinuitului pot influena caracterul interogatooriului:
- atitudinea fa de cercetarea penal i de ofierul de urmrire penal: avind caracter pozitiv pot
contribui la crearea unei atmosfere de colaborare reciproc avantajoas; negativ - pot acutiza conflictul i
provoca dificulti pe parcursul interogatoriului;
- evaluarea informaiei pe care urmeaz s o ofere, contiina de faptul c aceasta va influena
soarta lui de mai departe;
- coninutul intereselor - de a contribui la facilitarea urmririi penale, in aa fel denotind dorina de
colaborare sau de a se impotrivi, a ascunde informaia pe care o posed;
- incordarea psihic provocat de intenia de a afla volumul informaiei de care dispune ofierul de
urmrire penal, orientrile lui, de a-i stabili un mod de comportament favorabil situaiei in care s-a
pomenit.
Ofierul de urmrire penal este preocupat de urmtoarele probleme:
- cercetarea conduitelor invinuitului in scopul aprecierii atitudinii lui fa de cercetare i in genere de infraciunea comis;
- incercarea de a-l orienta pe invinuit spre o atitudine de colaborare;
- folosirea unor metode psihologice, care i-ar facilita celui anchetat procesul reconstituirii
informaiei.
Interogatoriul debuteaz cu stabilirea identitii invinuitului, aducerea la cunotin a ordonanei de
punere sub invinuire, explicarea coninutului ei i a drepturilor persoanei interogate. Mai apoi ofierul de
urmrire penal intreab dac invinuitul recunoate invinuirea ce i se aduce, ascult declaraiile lui asupra
coninutului invinuirii, dac este necesar, adreseaz intrebri.
Aceste prime aciuni procesuale pot determina, prin realizare corect, inceputul unui contact
psihologic al ofierului de urmrire penal cu persoana anchetat, contact care se poate transforma in
colaborare reciproc avantajoas. Trebuie s se in cont i de anumite particulariti ale strii psihologice a
invinuitului. Procedura de punere sub invinuire, cu atit mai mult de arestare preventiv, duce la
dezorganizri in structura afectiv i volitiv a celui anchetat, el este tensionat, reactiv, se confrunt cu
starea de nelinite, alarm, fric. Totodat trebuie s se in cont i de confuzia logic, care afecteaz

personalitatea celui supus anchetei.

inind cont de aceste particulariti, ofierul de urmrire penal poate contribui la organizarea
eficient a interogrii. In cazul infractorilor situaionali el trebuie s realizeze aciuni de informare asupra
caracterului invinuirii i modelele de comportament, care i-ar facilita invinuitului soarta de mai departe:
recunoaterea sincer a vinei, contribuirea printr-un comportament adecvat la cercetare. Atunci cind se
realizeaz interogatoriul unor criminali de carier, profesionali, trebuie s chibzuiasc bine asupra
caracterul intrebrilor, s opereze cu informaie adunat pe parcursul urmririi penale, creind imaginea unui
specialist competent, sincer, care dispune de probe suficiente pentru a demonstra vinovia. De fapt,
asemenea categorii de infractori decid pozitiv asupra colaborrii doar atunci, cind contientizez lipsa unei
alte soluii, caut varianta mai plauzibil, recunoscind doar atit, cit, dup prerea lor, cunoate anchetatorul.
Se recomand de a anticipa interogatoriul cu ascultarea relatrii libere a persoanei anchetate. Pe
parcursul ascultrii ofierul de urmrire penal analizeaz informaia, depisteaz momentele de ezitare,
contradiciile, urmrete comportamentul afectiv al anchetatului, selecteaz momentele tactice potrivite.
Intrebrile trebuie s se orienteze asupra coninutului expus confuz, incomplet, contradictoriu. Dac acestea
sint formulate corect, pot duce la amplificarea confuziei afectiv-volitive i la afirmarea primar a deciziei de
recunoatere. Coninutul celor relatate este inregistrat (stenografiat, inscris audio), fixat in procesul-verbal,
prezentat spre citire i semnare de ctre invinuit.
Ofierului de urmrire penal poate utiliza i alte metode de realizare a contactului psihologic:
- cunotinele despre personalitatea invinuitului, interesele, problemele, motivaia lui, anumite
evenimente biografice, utilizarea crora intr-o atmosfer de sinceritate poate provoca un sentiment de
incredere, cu incrctur afectiv pozitiv;
- capacitatea de a-l trata empatic pe invinuit, de a-i inelege starea psihologic;
- recurgerea la o manier de comportament care ar vorbi despre calitile umane, dar i de
profesionalism, atitudine neprezumptiv, obiectiv.
Pe parcursul urmririi penale ofierul de urmrire penal poate utiliza anumite metode de influen
psihologic, care nu vin in dezacord cu cerinele legii procesual penale.
Metoda convingerii. Are forma unei influene verbale, care ine cont de sentimentele, tririle
invinuitului, ajutindu-i s-i aprecieze corect comportamentul, s-i ineleag vina. Pentru a o utiliza corect
este nevoie de o cunoatere ampl a trsturilor de personalitate ale persoanei anchetate, de realizarea unei
atmosfere de inelegere i de folosirea unei situaii favorabile. In cazul unui infractor recidivist, aceasta se
poate prezenta in forma unei confuzii, rezultate din depistarea de ctre anchetator a erorilor, contradiciilor in
informaia relatat, folosirea unor fapte bine cunoscute, care pot distruge modelele eronate, stabilite de ctre
anchetat, atunci cind anchetei e supus un infractor ocazional - in momentul cind s-a realizat pe deplin
contactul psihologic. Formularea propunerii de recunoatere a vinei trebuie s conin argumente bine
chibzuite, capabile s provoace tririle afective ateptate de ctre ofierul de urmrire penal. Iat cum se
prezint modelul utilizriii metodei convingerii:
- determinarea unui scop al interogatoriului, care poate fi realizat prin colaborarea cu invinuitul (in
cazul cind aceste este dispus s contribuie la realizarea urmririi penale);
- ascultarea relatrii libere a invinuitului, analiza viziunilor lui asupra infraciunii, atitudinilor fa
de urmrirea penal, anchet, ofierul de urmrire penal;
- cercetarea cadrului de reprezentri, pe care invinuitul le posed referitor la competivitatea
ofierului de urmrire penal, orientarea propriului comportament pe parcursul procesului;
- prezentarea de argumente, care prin fora lor de convingere pot influena asupra reprezentrilor
vechi, forma altele noi i trezi triri i sentimente de alt natur;
- influena in scopul reviziurii opiniilor, atitudinilor, folosind contradicia dintre motivaia,
orientrile vechi spre un comportament criminal i sentimentul nou de culpabilitate, regret.

Metoda convingerii are efectul scontat atunci, cind invinuitul il trateaz pe ofierul de urmrire
penal ca pe o persoan obiectiv, competent, sincer, care intenioneaz s realizeze o cercetare in
conformitate cu cerinele legii, identificind toate circumstanele: agravante i atenuante. Frecvent ofierul de
urmrire penal, dup propunerea dat invinuitului de a-i recunoate vina, trebuie s-i ofere timp pentru
luare a deciziei. Sint inutile, iar uneori chiar duntoare, frazele de felul: Relatai adevrul ca s v
eliberai de povara pe care o purtai, Amintii-v c sintei om, etc. Convingerea trebuie s se
fundamenteze pe fapte, date posedate de ctre ofierul de urmrire penal, pe imaginea lui de om care
intenioneaz s-i acorde invinuitului ajutor. Se ine cont i de particularitile de virst, sex, socioprofesionale, de interesele, trebuinele principale ale invinuitului.
Metoda influenei indirecte se fundamenteaz pe prezentarea unor dovezi, probe verbale sau
materiale convingtoare, cu capacitatea de a modifica cardinal situaia din timpul interogrii, trezind
sentimentul de eec al persoanei anchetate i provocind dorina de a relata faptele ascunse. Informaia
prezentat de ofierul de urmrire penal trebuie s fie cit mai veridic. Modelul metodei date prevede:
- elaborarea tacticii de influen, reieind din caracterul informaiei ascunse i al argumentelor pe
care le posed ofierul de urmrire penal;
- alegerea momentului potrivit - a situaiei de confuzie, indecizie, ovial a invinuitului;
- prezentarea dovezilor, probelor se face indirect, ofierul de urmrire penal nu trebuie s afirme
sau s nege ceva, ci doar s adreseze intrebri care cer un rspuns fr de echivoc;
- informaia prezentat de ofierul de urmrire penal trebuie s fie cit mai convingtoare.
Metoda stimulrii morale, potrivit in cazul infractorilor ocazionali, se fundamenteaz pe
cunoaterea personalitii invinuitului de ctre ofierul de urmrire penal, a intereselor lui, a unor merite,
operind cu trebuinele, cu oferirea unei alte perspective. Const in explicarea tuturor aspectelor cercetrii i
anchetei, a rolului pozitiv al recunoaterii sincere a vinei i comportamentului de colaborare cu ancheta.
In literatura psihologic-judiciar sint descrise i un ir de procedee tactice de ascultare a
invinuitului[19]. Sint tactici cunoscute i utilizate pe larg in practica cercetrii penale.
Folosirea lor este diferit in situaiile de colaborare a invnuitului cu organelle de urmrire penal i
de conflict dintre pri. In cadrul realizrii interogatoriului unei persoane care urmrete aceleai scopuri
precum ofierul de urmrire penal, dar din anumite considerente de ordin psihic nu poate oferi informaia
necesar, pot fi utilizate tacticile:
- tactica amintirii prin contingen: utilizarea asociaiilor verbale, crearea unor asociaii prin
evocarea imaginilor sau chiar folosirea unor obiecte, situaii cu capacitatea de a reactiva informaia
coninut in memorie;
- amintirea prin asemnare sau prin contrast: const in provocarea de stri afective similare sau
diferite decit cea din timpul cercetat, capabire de a reactiva informaia;
- ascultarea repetat const in cerina de a repeta relatarea despre anumite fapte, imprejurri,
amnunte la intervale diferite de timp. Contradiciile, erorile, care inevitabil pot aprea, demonstreaz
netemeinicia informaiei false;
- ascultarea sistematic se folosete in cazul infractorului ocazional, sincer, care dorete s
colaboreze cu ancheta, dar are anumite dificulti in reproducerea evenimentului, precum i in al celui
nesincer, obligindu-l s explice toate amnuntele. Acest procedeu prevede clarificarea sistematic a tuturor
aspectelor, in care scop i se adreseaz intrebri.
Alte tactici pot fi folosite in situaiile de conflict latent, iarr uneori chiar manifestat.
Folosirea intrebrilor de detaliu in scopul obinerii unor amnunte referitoare la diferite imprejurri
ale infraciunii i demonstrrii netemeiniciei ascunderii informaiei, formrii imboldului de a renuna la
negarea vinei. Este o tactic potrivit in cazul infractorilor de carier, recidiviti, care ii pregtesc din timp
i atent declaraiile, dar pot comite anumite erori i inconsecvvene logice. Anume aceste contradicii in

relatare pot fi folosite de ctre ofierul de urmrire penal, pentru a determina recunoaterea i colaborarea
cu invinuitul.
Ascultarea incruciat const in crearea unei situaii de ofensiv a invinuitului, de aprare de doi
sau mai muli ofieri de urmrire penal, care-i adreseaz intrebri alternativ, intr-un ritm alert, lipsindu-l
de posibilitatea de a-i pregti rspunsurile mincinoase. Dezavantajul acestui procedeu: poate deruta
persoanele cu anumite probleme ale afectivitii i voinei, sugestibile, conformiste. Iat de ce e nevoie ca
ofierii de urmrire penal s posede perfect aspectele cauzei i tehnica de comunicare.
Tactica complexului de vinovie (asemntoare metodei stimulrii morale) se folosete in cazul
persoanelor sensibile, trezindu-se sentimentul culpabilitii.
Folosirea probelor de vinovie - in cazul persoanelor nesincere, cu antecedente penale, a
infractorilor de carier, provocind nesiguran i trezind imboldul de recunoatere a vinei i de oferire a
unei informaii adevrate.
Procedeul justificrii timpului critic const in relatarea minuioas a tuturor evenimentelor de pin
la, din timpul i de dup infraciune. Informaia este verificat, oferindu-i ofierului de urmrire penal
posibilitatea de a depista momentele de nesinceritate. In cazul unei ascultri repetate se vor cere explicaii
asupra inexactitilor, determinindu-l spre recunoaterea faptului.
Ascultarea unui invinuit despre activitatea altor participani la infraciune se folosete in cadrul
cercetrii crimei comise in grup. Procedeul permite depistarea verigii slabe in structura grupului.
2.2. Ascultarea prii vtmate
Interogarea prii vtmate are ca scop stabilirea circumstanelor:
- referitor la perioada de pin la infraciune, caracterul raporturilor dintre victim i invinuit,
particularitile conflictului, in cazul cind acesta a precedat infraciunea;
- cu privire la evenimentul infraciunii (timpul, locul, succesiunea aciunilor persoanelor prezente,
atit ale invinuitului, cit i ale prii vtmate, martorilor), la infiarea invinuitului i a martorilor, armele
sau alte mijloace folosite in comiterea delictului;
- care caracterizeaz consecinele infraciunii.
Ofierul de urmrire penal trebuie s in cont de starea victimei, tensiunea psihico-afecti
provocat de aciunile infractoriale, confuzia cognitiv i volitiv, anumite legiti ale memoriei:
intipririi, pstrrii i reactivrii informaiei. De regul, in primele ore de dup infraciune victima se afl
intr-o stare de oc afectiv, contiina ei trece prin momente de confuzie, procesele logice sint afectate de
inerie. Iat de ce se recomand repatarea interogrii dup o anumit perioad, care nu trebuie s
depesc intervalul de 48 de ore, secven de timp in care va avea loc o organizare afectiv-volitiv,
cognitiv-logic i nu se vor terge din memorie cele mai importante detalii. Interogarea a doua provoac
fenomenul reminescenei - reconstituirea mai deplin i mai adecvat a evenimentului.
Realizarea contactului psihologic cu victima este o sarcin nu mai puin dificil pentru ofierul de
urmrire penal. Comportamentul firesc, empatic, tratarea corect, atent, asigurarea securitii prii
vtmate pot facilita procedura interogrii.
2.3. Ascultarea martorlor
Mrturiile se prezint ca probe deosebit de importante in procesul penal. Ofierul de urmrire
penal poate stabili cu ajutorul martorilor mai multe detalii cu pondere pentru proces: cine, unde i cind a
svirit infraciunea, care a fost motivaia aciunilor infracionale i rolul victimei in structura aciunii
delincvente, ce circumstane obiective i subiective au provocat delictul etc. Deoarece intr-un capitol separat
au fost analizate principalel aspecte psihologice ale martorului i mrturiei judiciare, ne vom opri mai
detaliat la caracterizarea aciunilor ofierului de urmrire penal.
Prima condiie a cptrii unei mrturii veridice i complete const in formularea corect a
intrebrilor. inindu-se cont de sugestibilitatea persoanelor chemate in instana de anchet, determinat de

caracterul neobinuit al situaiei, rolului, cerinelor pentru martor, precum i de conformismul rezultat din
statutul juridic al lui, trebuie s fie formulate intrebri care n-ar conine in structura lor o posibil variant a
rspunsului, concrete, cu referin la anumite detalii i momente ale infraciunii. Reconstruirea
evenimentului infraciunii trebuie s decurg sub form de dialog constructiv, in care o intrebare trebuie s
cear confirmarea rspunsului precedent, completarea cu noi detalii a informaiei.
Cea de a doua - in stabilirea atitudinii martorului fa de prile implicate in proces, de instana de
anchet i anchetator, precum i de sistemul de drept in general. Se cunoate bine c infractorii profesionali,
recidiviti refuz s depun mrturii, colaborarea cu organele de drept fiind condamnat in lumea
criminal, deci ei se vor eschiva de la intrebri, vor dezorienta cercetarea. La fel se prezint i persoanele
anxioase, cuprinse de frica unei posibile rzbunri sau, cel puin, a uor neplceri.
Trebuie s se in cont de starea in care se afla martorul in timpul infraciunii, de interesul pe care la manifestat fa de eveniment. Mrturia va fi eronat, dac in timpul infraciunii martorul se afla in stare
de beie, era captivat de alte momente mai importante, a fost cuprins de spaim, groaz, sau minie.
Se prezint ca ceva deosebit interogarea victimelor i martorilor minori. Pe parcursul procedurii
interogrii trebuie s se in cont de particularitile de virst, care influeneaz procesele cognitive,
afectivitatea i voina minorilor.
Cu toate c in anumite circumstane sint interogai copiii de virst precolar, mrturiile lor sint
foarte incomplete, afectate de capacitile limitate ale gindirii, recurgerea frecvent la imaginaie,
sugestibilitate, dependen de opiniile celor maturi. Interogarea copiilor de aceast virst trebuie s dureze
nu mai mult de 15-20 de minute - timp in care poate fi meninut atenia precolarului. In strucutra
interogrii ii pot gsi loc anumite elemente de joc - determinarea culorilor dup anumite tabele, numirea
obiectelor, numrarea lor. Intrebrile trebuie s fie formulate cit mai simplu, rspunsurile - ascultate atent,
comentate cu fraze de aprobare i de laud.
Copiii de virst colar mic (6/7-10/11 ani) posed anumite aptitudini de analiz logic,
experien cognitiv i social-relaional, dar mai sint captivai de detaliile neimportante, dar pe care le
consider mai interesante, inlocuiesc golurile din memorie cu reprezentri imaginare. Iniial se recomand
realizarea unei discuii cu caracter neutru, pentru a-i oferi copilului posibilitatea de a face cunotin cu
locul i persoanele noi. Mai apoi i se ofer posibilitatea de a povesti tot ce cunoate. Pe parcurs se trece
treptat la dialog, fr a-l intrerupe pe minor cind descrie un moment, chiar dac vorbete de detalii
nesemnificative.
Adolescenii posed capaciti cognitive dezvoltate, profil social i moral aproape definitivat,
sentimentul responsabilitii, experien, aptitudini de analiz logic. Totodat ei mai dau dovad de
conformism, dependen de grup, dorin de afirmare, care pot influena caracterul mrturiei, ducind la
erori involuntare.
Pedagogul sau psihologul, prezent la interogare in calitate de consultant, contribuie la realizarea
contactului psihologic, ii ajut ofierului de urmrire penal s formuleze intrebrile, ii faciliteaz
minorului procesul de reconstituire a informaiei.
4. Aspecte psihologice privind confruntarea, reconstituirea i recunoaterea persoanelor i a obiectelor
Confruntarea
Confruntarea este o soluie la care se poate recurge cand intre declaraiile diferitelor persoane exist
contradicii, cerandu-se clarificarea i completarea anumitor probe sau depoziii. O dat cu identificarea
elementelor contradictorii vor fi studiate amnunit persoanele de la care provin relatrile divergente,
profilul lor psihologic, putandu-se stabili pe aceast cale i motivele probabile ale distorsiunii.
Prin compararea declaraiilor contradictorii cu alte declaraii asupra acelorai elemente de la dosarul
cauzei, se va putea aprecia care dintre persoanele care declar diferit se apropie mai mult de adevr, aa cum
rezult el din restul probatoriului. Se vor lua in considerare starea fizic i emoional la momentul faptei,
atitudinea sau relaia cu infractorul (relaii de rudenie, prietenie, conflicte anterioare, mil pentru autor).

Trebuie s se in seama de oportunitatea confruntrii sub aspect moral, in funcie de o serie de

motive: cultura general, varsta, trsturi morale, reacii pe fond temperamental, poziie social; unele
persoane pot s se simt depite de actul i atmosfera confruntrii. Va exista riscul ca aceste persoane s
participe intr-o stare de inhibiie, fiind doar participani indireci, care nu-i pot susine punctul de vedere,
lsandu-se condui de cealalt parte cu care se face confruntarea. Exist, de asemenea, posibilitatea ca, la
confruntarea cu autorul infraciunii, victimei sau martorului s-i fie reinviate sentimentele, starea emoional
pe care comiterea faptei le-a generat-o i astfel acetia nu vor rezista procesului confruntrii. Cand aceste
situaii nu pot fi inlturate, este recomandabil s se renune la confruntare, aceasta fiind compromis sub
aspectul eficienei tactice.
Divergenele de apreciere ale anumitor aspecte pot aprea i in mod sincer la persoane diferite, pe
temeiul perceperii greite sau al recepionrii pariale. In efectuarea confruntrii poate fi adoptat o tactic
surpriz sau o modalitate clasic. Confruntarea va avea loc in prezena ambelor pri confruntate,
supraveghindu-se reaciile acestora. Fiecare intrebare i rspuns vor fi consemnate, dar nu se recomand a
se citi declaraiile anterioare care au determinat confruntarea.
Ele vor fi reproduse in esen.
Prilor confruntate li se vor pune aceleai intrebri, acestea trebuind s fie clare, concise, de natur
a nu sugera c anchetatorul ar imprti susinerile uneia i ar suspecta cealalt parte de nesinceritate.
Intrebrile vor fi puse alternativ fiecrei pri, rspunsul uneia fiind urmat de adresarea aceleiai intrebri
celeilalte pri i dup semnarea a ceea ce s-a consemnat cu privire la aceste rspunsuri va fi adresat
urmtoarea intrebare, continuand pan la epuizarea problemelor ce au determinat confruntarea.
In final se poate permite celor confruntai s-i adreseze intrebri reciproce prin intermediul
anchetatorului care va decide in ce msur acestea au legtur cu problema care a determinat confruntarea.
Organizarea confruntrii presupune urmtoarele aspecte:
Alegerea locului i momentului tactic cele mai potrivite pentru desfurare, a ordinii in care
persoanele vor fi chemate la confruntare. Citarea se va face conform regulilor procesuale, fiind recomandabil
s se efectueze chiar in dimineaa zilei in care va avea loc confruntarea.
Evitarea unor inelegeri posibile intre cei confruntai in cazul in care exist mai muli martori sau
invinuii in stare de libertate, confruntrile urmand s aib loc in aceeai zi, una dup alta.
Stabilirea succesiunii intrebrilor sau a problemelor care a urmeaz a fi clarificate prin confruntare.
Intreaga confruntare va avea la baz un plan orientativ care va putea fi modificat in funcie de
aspectele noi ivite sau de poziia celor confruntai. De asemenea vor fi stabilite persoanele care vor asista la
supravegherea celor confruntai, persoane avizate asupra problemelor care fac obiectul confruntrii, astfel
incat s fie pregtite s surprind cu exactitate reaciile celor confruntai in momentul punerii in discuie a
problemelor.
Numrul persoanelor care efectueaz confruntarea trebuie s fie cel puin egal cu cel al persoanelor
confruntate i este de la sine ineles c ele aparin unitii judiciare in care are loc confruntarea.
In efectuarea confruntrii, martorii, invinuiii sau prile vtmate supuse acestui procedeu sunt
marcai atat de o tensiune psihic, cat i de elemente suplimentare de emoie specifice acesteia. Tensiunea
psihic poate fi cauzat de:
teama faa de reaciile celui cu care este confruntat;
sentimente de mila sau prietenie fa de acesta;
complexul de vinovie sau preocuparea de a nu fi invinuit pe nedrept;
teama de a nu se descoperi adevrul in cazul celor nesinceri.
Toate aceste elemente il fac pe anchetator s asigure o atmosfer de calm i sobrietate, inc de la
inceputul confruntrii. Atitudinea sa trebuie s se caracterizeze printr-o deplin obiectivitate, astfel incat nici
unul dintre cei confruntai s nu aib sentimentul c este defavorizat. Numai astfel se poate vorbi de
existena unui contact psihologic cu cei confruntai. De asemenea, se va observa cu atenie comportarea celor
confruntai, unul fa de cellalt, nepermiandu-li-se nici o incercare de intimidare, de influenare sau de
dominare prin poziia social, prin pregtirea superioar a vreunuia dintre ei, prin relaiile avute, prin tria
de caracter.
Inainte de inceperea confruntrii propriu-zise, persoanelor li se pune in vedere c nu au voie s-i
fac semne, s vorbeasc intre ele, atat intrebrile cat i rspunsurile adresandu-se numai prin intermediul

organului judiciar care conduce confruntarea.

Primele intrebri au un caracter introductiv, referindu-se la faptul dac persoanele se cunosc, care
sunt raporturile dintre ele. In continuare vor fi adresate intrebri necesare pentru clarificarea contradiciilor.
Prima intrebare se va adresa persoanei considerate sincere. Vor fi evitate elementele de sugestie din
coninutul intrebrilor, inclusiv din atitudinea organului judiciar.
Dup ce ascult rspunsurile la intrebrile destinate clarificrii afirmaiilor contradictorii, organul
judiciar poate permite persoanelor confruntate s-i adreseze intrebri.
In incheiere, persoanele confruntate sunt intrebate dac mai au ceva de declarat.
Rezultatele confruntrii pot fi fixate prin doua modaliti: proces-verbal i mijloace tehnice de
inregistrare.
a.
Procesul-verbal
Structura procesului-verbal este asemntoare declaraiei date cu prilejul ascultrii i in
conformitate cu prevederile art. 91 Cod procedur penal. Astfel, in partea introductiv vor fi precizate data
i locul confruntrii, organul judiciar care a efectuat-o, precum i persoanele care au fost confruntate, in
legtur cu care vor fi menionate datele de identificare i calitatea procesual. Apoi, vor fi menionate in
ordine intrebrile i rspunsurile date de fiecare dintre cei confruntai, inclusiv dac au mai avut ceva de
declarat in afara intrebrilor. Procesul-verbal este citit celor confruntai sau dat lor spre a fi citit, dup care
se semneaz pe fiecare pagin i la sfarit de ctre organul judiciar i de ctre persoanele confruntate.
Dac una dintre persoane va refuza s semneze, acest lucru va fi menionat in procesul-verbal.
b.
Mijloace tehnice de inregistrare (banda magnetic)
Aceast modalitate de fixare a rezultatelor confruntrii prezint deosebite avantaje, oferind
posibilitatea nu numai a fixrii integrale i obiective a intrebrilor i rspunsurilor, ci i a
comportamentului celor confruntai. Inregistrrile pe band videomagnetic au devenit o practic des
intalnit mai ales in cazurile foarte dificile, deoarece ofer avantajul unei studieri atente a reaciilor
emoionale, al sesizrii unor cat de mici indicii cu privire la posibilele fisuri in sistemul de aprare al celui
care incearc s disimuleze adevrul.
In afar de faptul c prin intermediul confruntrii sunt inlturate contradiciile din declaraii,
aceasta mai prezint i alte avantaje:
participanii la confruntare pot s-i aminteasc amnunte pe care le-au uitat;
participanii la confruntare pot s-i aminteasc fapte noi;
dei cu prilejul confruntrii, fiecare din cei audiai ii menine declaraiile anterioare, din
comportarea lor se poate inelege cruia dintre ei i se poate acorda mai mult incredere, iar acest
lucru poate sugera cile ulterioare de verificare a declaraiilor acestor participani;
comportarea persoanelor in timpul confruntrii poate s contribuie la descoperirea unor trsturi de
caracter ale acestora, care trebuie avute in vedere cu prilejul alegerii tacticii de audiere in viitor;
uneori in timpul confruntrii persoana care a fcut declaraii neadevrate este nevoit s-i
schimbe declaraiile, s conceap noi declaraii i astfel ea se incurc in propriile declaraii, ceea ce permite
s fie demascat.
Reconstituirea
Reconstituirea poate fi definit ca o activitate tactic prin care sunt reproduse integral sau parial
imprejurri ale cauzei, fapte sau secvene ale acestora, care s-au produs inainte, in timpul sau dup comiterea
infraciunii, verificandu-se pe aceast cale probatoriul existent, in condiiile concrete i cu mijloacele ce
rezult din coninutul su, putand fi obinute i probe noi. Pentru verificarea probelor existente in dosarul
cauzei, organul judiciar organizeaz reconstituirea, dac asupra coninutului lor are dubii sau ele se afl in
eviden contradicie cu alte probe referitoare la acelai obiect i totodat dac se preteaz la un asemenea
mod de verificare. La locul faptei vor fi reproduse anumite activiti, constatandu-se posibilitatea perceperii
lor in modul reinut in declaraii.
Prin reconstituire vor fi verificate capacitatea unui martor de a percepe anumite zgomote de la
distan, dac inculpatul a putut indeplini anumite activiti singur etc.
Decizia de a proceda la reconstituire va fi precedat de o analiz a avantajelor i utilitii acestei
activiti, asigurarea tehnico-material necesar, eventualele probleme de ordin social i personal pe care lear crea, precum i progresul pe care-l poate aduce cauzei.

Reconstituirea ins poate fi foarte costisitoare, fr a oferi prea multe i semnificative date noi,
poate afecta negativ opinia public, poate prezenta pericol pentru viaa i sntatea celor implicai sau poate
leza demnitatea altora. Dac aceast analiz prealabil conduce la concluzia necesitii reconstituirii, se va
trece la stabilirea echipei ce va participa, a persoanelor care urmeaz a fi prezente (inculpatul i aprtorul
su, parte vtmat, martori, experi). Va fi stabilit dotarea tehnic necesar efecturii reconstituirii
propriu-zise, dar i tehnica destinat fixrii rezultatelor reconstituirii, mijloacele de deplasare la locul
respectiv. Vor fi verificate condiiile de timp i iluminat in care a avut loc evenimentul ce urmeaz a fi
reconstituit (noapte, cea, zi). Anumite activiti pot fi reconstituite fr a fi necesar deplasarea de la
sediul organului judiciar (deschiderea unui seif, a unei maini, lovirea unei persoane).
Activitile de genul verificrii vizibilitii sau audibilitii vor trebui indeplinite in mod necesar la
locul faptei sau in condiii cat mai apropiate de situaia i momentul comiterii faptei. Dac diferenele de
condiii de timp nu prezint prea mare importan pentru reconstituire, se pot alege i alte condiii decat
cele din momentul comiterii faptei. Dac se verific afirmaii negative (negarea comiterii sau perceperii
anumitor aciuni), verificarea va putea fi fcut cu ajutorul altor persoane cu insuiri fizice asemntoare
(varsta, sex, inlime). Atunci cand se verific posibilitatea observrii anumitor elemente, evenimente de la
o anumit distan, va fi prezent persoana care susine observarea, inlocuirea ei nefiind posibil.
Cand se verific posibilitatea auzirii unor anumite zgomote, cuvinte in anumite condiii, se vor
reproduce condiiile iniiale (funcionarea unor utilaje, distane, zgomote de fond, linite).
Reconstituirea se face sub conducerea anchetatorului, asigurand i prezena celor ale cror declaraii
se verific. Dup ajungerea la locul reconstituirii, se verific starea sa general, asigurarea pazei, limitarea
accesului strinilor, prezena martorilor asisteni. Dac urmeaz a se reconstitui imprejurri complexe sau
vor exist mai multe variante ale faptei ce urmeaz a fi reconstituite, se recomand, mai ales anchetatorilor
cu mai puin experien, intocmirea unui plan al activitii. Pentru fiecare secvena in parte se vor asigura
condiiile de reluare artificial, procedandu-se la atatea reluri cate se apreciaz a fi necesare.
Persoanele vor fi aezate conform relatrilor. Atunci cand exist mai multe variante prezumtive
privind poziiile i distanele, se vor reconstitui toate aceste variante separat.
Rezultatele reconstituirii se vor consemna intr-un proces-verbal, fiind fixate i prin fotografiere. Se
recomand reinerea cat mai amnunit a desfurrii. Vor fi descrise metodele aplicate, mijloacele
tehnice utilizate, modul desfurrii, persoanele participante, aciuni executate i de ctre cine, dac s-a
repetat secvena i de cate ori. De asemenea vor fi consemnate eventuale discuii cu privire la fiecare
reproducere in parte, observaii ale participanilor, modul de fixare a reconstituirii (foto, video).
Planele fotografice se anexeaz la procesul-verbal in dosarul cauzei. Se vor meniona data i ora
incheierii reconstituirii. Actul va fi semnat pe fiecare pagin de ctre toi participanii.
Prezentarea pentru recunoatere este o activitate cu caracter practic destinat identificrii unor
persoane, cadavre sau obiecte, prin intermediul anumitor persoane (de exemplu, martorii), care le-au perceput
in imprejurri 124 determinate de svarirea unei infraciuni sau a unui alt fapt juridic. Este vorba despre un
proces memorial de identificare a unor indivizi sau lucruri percepute, cunoscute anterior. Aceast ultim
precizare permite inlturarea oricror confuzii dintre procesul psihic de recunoatere, ca form a reactivrii
i noiunea de recunoatere in accepiunea juridic respectiv de mrturisire. Activitatea de prezentare
pentru recunoatere are o importan egal cu important activitii de ascultare propriu-zis o oricrui
subiect procesual care are cunotina despre vreo fapt sau imprejurare de natur s serveasc la
soluionarea cauzei, inclusiv la identificarea autorului sau victimei unei infraciuni.
In cadrul recunoaterii, procesul memorial de identificare se bazeaz pe compararea trsturilor
caracteristice ale unei persoane sau obiect prezentat spre recunoatere, cu trsturile caracteristice percepute
intr-un moment anterior, comparare din care se pot desprinde concluzii referitoare la identificarea,
asemnarea sau deosebirea acestora.
Aceast form de reactivare memorial poate fi mai mult sau mai puin precis, intrucat este
rezultatul unor mecanisme psihologice, a unor procese de observare, memorare sau redare, asemntoare in
foarte multe privine cu procesul de formare a mrturiei.
Una din regulile tactice de baz ale recunoaterii prevede c persoana va fi invitat s fac mai
intai o descriere mai limitat a persoanei sau obiectului pe care l-a observat iniial i numai dup aceea s
procedeze la prezentarea pentru recunoatere. Deci recunoaterea este o reactivare a memoriei atat sub forma

reproducerii, cat i sub forma recunoaterii.

Valoarea recunoaterii depinde in primul rand de calitatea percepiei, de condiiile in care ea a avut
loc. Printre factorii de natur obiectiv ce influeneaz procesul perceptiv se numra condiiile de
vizibilitate i audibilitate, durata percepiei, distana i unghiul sub care se face aceasta. Un alt factor
obiectiv care poate face dificil recunoaterea il constituie prezena unor elemente de asemnare (de
exemplu, persoanele ce prezint trsturi comune sau sunt imbrcate in uniform).
Calitatea percepiei este puternic influenat i de factori subiectivi, cum ar fi de exemplu calitatea
organelor de simt, varsta i inteligena, nivelul de instruire, strile de oboseal, atenia, strile de tensiune
emoional specifice percepiei unor fapte cu un pronunat caracter afectogen.
Raportat la intervalul de timp dintre momentul percepiei i cel al recunoaterii, trebuie s fie luai
in calcul i factorii care influeneaz procesul de memorare (de exemplu, rapiditatea i perioada de stocare a
informaiilor 125 percepute, tipul de memorie, intervalul de timp dintre momentul observrii i cel al
redrii).
In ceea ce privete calitatea redrii trebuie avute in vedere caracteristicile personalitii celui care
este chemat s fac recunoaterea.
In procesul recunoaterii se intalnesc i cauze de natur psihic, deci subiectiv, care pot duce la
erori in recunoatere, atrgandu-se atenia asupra unor false identificri, determinate de imposibilitatea
localizrii in timp i spaiu a unor persoane sau obiecte, dar care prezint unele trsturi asemntoare,
aprand ca familiare persoanei chemate s fac recunoaterea. Acest fenomen, denumit deja vu, este
determinat de senzaia, de sentimentul incercat de o persoan de a mai fi vzut vreodat individul sau
obiectul prezentat spre recunoatere.
Prezentarea pentru recunoatere presupune o pregtire atent i minuioas, care s asigure reuita
acestui procedeu tactic de identificare. Se incepe cu studierea materialului cauzei, adic stabilirea cu
exactitate a obiectului prezentrii pentru recunoatere, respectiv a persoanelor, cadavrelor sau obiectelor care
trebuie identificate.
Pin studierea materialelor cauzei vor fi stabilii subiecii procesuali care vor fi chemai s fac
recunoaterea, acetia fiind persoane care au perceput direct subiectul prezentrii pentru recunoatere. Un
rol important il au condiiile in care a avut loc percepia.
Urmeaz apoi ascultarea prealabil a persoanei care face recunoaterea, aceast ascultare avand
urmtoarele obiective:
cunoaterea exact a posibilitilor reale de percepie, fixare i redare ale persoanei respective, a
trsturilor sale psihice;
determinarea condiiilor de loc, timp i mod de percepie, precum i a factorilor subiectivi care ar
fi putut influena procesul de percepie senzorial;
stabilirea volumului de date referitoare la caracteristicile de identificare pe care persoana le-a
perceput i memorat, astfel incat recunoaterea s fie realmente posibil i util.
Efectuarea urgent a prezentrii pentru recunoatere are un rol decisiv, deoarece astfel se poate evita
posibila tergere din memorie a semnalmentelor i exercitarea de influente din partea persoanelor care nu au
interesul s fie identificate.
Organizarea prezentrii pentru recunoatere se face in funcie de condiiile in care a avut loc
percepia i de natura obiectului recunoaterii. Este necesar ca aceast organizare s se fac in condiii cat
mai apropiate cu cele existente in momentul observrii persoanei sau obiectului de identificat de ctre
martor.
Astfel, organizarea recunoaterii prezint urmtoarele caracteristici:
a.
Persoana care va fi prezentat pentru recunoatere trebuie s fie imbrcat in aceleai haine
in care a fost observat de ctre martor sau in haine asemntoare. Chiar dac acesta neag faptul c ar fi
purtat hainele la care se refer martorul, ele trebuie s fie imbrcate de cel supus recunoaterii. Dac in
momentul svaririi infraciunii autorul a fost deghizat, vor fi folosite aceleai elemente de deghizare.
Alegerea persoanelor care vor alctui grupul in care va fi introdus persoana de recunoscut se va
efectua cu respectarea unor criterii de asemnare privind varsta, talia, semnalmente exterioare,
imbrcminte, evitandu-se orice elemente de contrast.
In cazul in care se va face recunoaterea dup mers sau voce, pentru alctuirea grupului se vor alege

persoane cu caracteristici dinamice sau de voce asemntoare.

O cerin important privind formarea grupului in care va fi introdus individul de recunoscut este c
nici una dintre persoanele selectate s nu fie cunoscute de ctre martor.
Dac recunoaterea se va face dup fotografie, se va cuta o fotografie care s redea cat mai exact
imaginea persoanei de identificat. Aceast fotografie se va introduce intr-un grup de alte 3-4 fotografii
executate in condiii tehnice cat mai apropiate ale unor persoane prezentand semnalmente cat mai apropiate.
b.
Prezentarea cadavrelor pentru recunoatere impune o pregtire special, avandu-se in vedere
dificultile fireti de identificare. Principala dificultate o constituie modificrile naturale consecutive
morii (rigiditate, lividitate, deshidratare), dar i prezentarea cadavrului in poziie orizontal, dezbrcat,
astfel incat intregul su aspect difer de cel al persoanei in via, perceput de martor in micare i intr-o
poziie fireasc.
c.
Prezentarea obiectelor pentru recunoatere necesita selecionarea unor grup de obiecte
asemntoare cu obiectul de identificat, dar nu identice.
d.
Locul in care se organizeaz recunoaterea este, de regul, sediul serviciului medico-legal,
al poliiei sau parchetului, dac recunoaterea se face dup fotografie. Sunt i cazuri in care se va face
recunoaterea in locul in care martorul a perceput persoana sau obiectul sau in locuri asemntoare,
pstrandu-se anumite limite.
e.
Condiiile de iluminare in care martorul a perceput persoana sau obiectele trebuie avute in
vedere la pregtirea recunoaterii.
Dup ce pregtirile prezentrii pentru recunoatere au luat sfarit, se va trece la efectuarea propriuzis a acestui act in funcie de natura obiectului recunoaterii.
Pentru recunoaterea persoanelor dup semnalmente statice, in incperea in care este prevzut
s se desfoare recunoaterea vor fi invitate mai intai cele trei sau patru persoane alese pentru alctuirea
grupului in care va fi introdus persoana ce urmeaz a fi recunoscut.
Persoanele invitate vor primi indicaii despre actul la care iau parte i li se pune in vedere c nu au
voie s vorbeasc sau s-i fac semne. Apoi i se va cere persoanei de identificat s ocupe un loc in cadrul
grupului, aa cum crede ea, pentru a preveni orice suspiciune privitoare la obiectivitatea recunoaterii. Este
invitat dup aceea persoana stabilit pentru efectuarea recunoaterii i care, pan in acel moment,
ateptase intr-o incpere alturat, astfel incat s nu aib posibilitatea s vad dinainte pe cei ce formeaz
grupul. Organul judiciar va cere martorului s examineze persoanele din grup i s declare dac recunoate
pe vreuna dintre ele.
Pe parcursul recunoaterii este interzis s se pronune numele vreunei persoane sau s se fac
anumite gesturi care pot fi interpretate ca elemente de sugestie.
In situaia in care martorul recunoate persoana prezentat va trebui s se refere la elemente
caracteristice de care s-a servit pentru recunoatere, toate aceste aspecte fiind menionate in procesul-verbal.
Dac martorul nu recunoate persoana prezentat, se vor avea in vedere dou situaii:
a.
martorul a identificat persoana, dar a evitat s o declare in momentul recunoaterii,
informand ulterior despre aceasta organul judiciar;
b.
martorul nu a recunoscut persoana, fie c nu a avut suficiente elemente de identificare pe
care s se bazeze, fie pentru c in grup a fost introdus o alt persoan decat cea cutat.
La efectuarea prezentrii pentru recunoaterea persoanelor mai este necesar s fie avute in vedere
urmtoarele reguli:
a.
persoana care urmeaz s fie recunoscut de mai muli martori va fi prezentat separat
fiecruia dintre acetia, in aceleai condiii i in acelai grup de persoane dar in care ii va schimba locul
dup fiecare prezentare;
b.
dac sunt mai multe persoane care urmeaz s fie recunoscute de un singur martor, acestea
vor fi prezentate pe rand, in grupuri avand de fiecare dat alt alctuire.
Recunoaterea persoanelor dup fotografie se face prin aezarea fotografiei celui vizat pentru
identificare intr-un grup de 4 fotografii executate in aceleai condiii tehnice i reprezentand indivizi cu
caracteristici de identificare asemntoare. Pe spatele fiecrei fotografii vor fi menionate datele de
identificare 128 ale persoanelor din imagine. Intreaga operaie se va desfura in prezena martorilor
asisteni.

In continuare martorul va fi introdus in incpere i invitat s procedeze la recunoaterea persoanei

dup fotografie, in dreptul fiecrei fotografii fiind un numr ca i la recunoaterea din grup.
Recunoaterea persoanei dup voce sau vorbire presupune separarea
martorului de persoanele din grupul alctuit in acest scop. Pentru asigurarea obiectivitii
recunoaterii se vor crea condiii de audibilitate cat mai apropiate de cele in care martorul a perceput vocea
i vorbirea persoanei de identificat. Totodat se va indica persoanelor s pronune cu aceeai intensitate
cuvintele sau expresiile auzite iniial de ctre martor.
In efectuarea recunoaterii dup voce, organul judiciar trebuie s fie pregtit s previn posibilele
incercri de disimulare ale persoanei suspecte prin modificarea vocii i vorbirii, tiind c este ascultat
tocmai in acest scop.
Recunoaterea persoanelor dup mers va fi efectuat in condiiile
indicate de martori. Astfel, va fi avut in vedere distana de la care martorul a perceput micarea,
lungimea aproximativ a drumului parcurs de persoana observat, precum i direcia in care se deplasa (se
apropia sau se indeprta de martor).
In ceea ce privete recunoaterea obiectelor trebuie avute in vedere mai multe aspecte. Astfel, pe
de-o parte, sunt obiectele presupuse a fi folosite de ctre autor in svarirea faptei (arme albe sau de foc,
instrumente de spargere), obiecte de imbrcminte purtate in acel moment (plrii, cciuli, paltoane, fulare,
mnui), mijloace de transport cu care a venit sau plecat de la locul faptei, care trebuie recunoscute de
victim sau de martorul ocular. i la recunoaterea obiectelor este necesar prezena martorilor asisteni.
Obiectele de identificat trebuie introduse printre obiecte asemntoare, cu meniunea c intre ele nu trebuie
s existe o asemnare perfect, specific bunurilor fabricate in serie.
Persoana care efectueaz recunoaterea poate fi lsat sa examineze detaliile obiectelor, prin aceasta
avand posibilitatea s dea i mai multe explicaii privitoare la elementele caracteristice.
Recunoaterea obiectelor este cu atat mai sigur cu cat are la baz caracteristici sau detalii de
identificare, nu elemente cu caracter general.
Rezultatele prezentrii pentru recunoatere sunt fixate in procesul-verbal, menionandu-se motivele
care au impus efectuarea recunoaterii i persoanele, cadavrele sau obiectele care au fost prezentate in scopul
identificrii. Sunt indicate totodat persoanele care au alctuit grupul de prezentat i datele lor de
identificare.
Obieciile eventuale ale persoanei recunoscute, ale celui chemat s fac recunoaterea, precum i
cele ale martorilor asisteni sunt prezentate cu exactitate in procesul-verbal. Se vor face, de asemenea,
meniuni despre fotografiile executate sau despre alt gen de inregistrare (filmare, inregistrare videomagnetic).
Fixarea prin fotografiere este absolut necesar in cazul recunoaterii de persoane, obiecte sau
animale. In fotografii va fi redat atat imaginea intregului grup de prezentare, cat i a persoanei sau
obiectului recunoscut, pe care martorul il indic artand cu mana.
Inregistrarea pe banda videomagnetic constituie o modalitate superioar de fixare a rezultatelor
prezentrii pentru recunoatere, intrucat imaginile, putand fi insoite de inregistrarea concomitent a
declaraiilor, permit inregistrarea complet a intregului film al identificrii martorului i celui recunoscut.
5. Psihologia organizrii cercetrii la faa locului, a examinrii corporale i a
reconstituirii faptei
Cercetarea la faa locului are ca scop identificarea urmelor infraciunii, a dovezilor materiale care au
capacitatea de a oferi lmuriri in cit privete imprejurrile evenimentului. Aceast activitate se realizeaz,
in virtutea posibilitilor, imediat dup intentarea procesului penal sau chiar inainte, atunci cind e nevoie de
a o efectua fr aminare. O cercetare rezultativ determin caracterul adecvat al ipotezelor (versiunilor),
deci i eficiena anchetei preliminare. Pe de alt parte, lipsa de profesionalism, incompetena anchetatorului
penal poate duce la erori grave, neidentificarea tuturor circumstanelor, momente care fac dificil activitatea
de mai departe, chiar pot s-o orienteze pe o pist greit.
Cercetarea la faa locului este o aciune procesual, realizat independent sau in cadrul altor aciuni:
a percheziiei, examinrii corporale, a cadavrului sau a corpurilor delicte etc. Realizarea cercetrii la faa

locului are loc in condiii psihologice dificile:

- ofierul de urmrire penal este insuficient informat despre caracterul infraciunii, frecvent chiar
despre infractor;
- problemele cu care se confrunt au un caracter complex, necesitind cunotine specializate din
diverse domenii, deci i implicarea mai multor specialiti care, nu intotdeauna sint prezeni;
- informaa este adunat mai mult in baza activitii perceptive, necesitind o incordare a ateniei,
spirit de observaie, capaciti de analiz logic i sintez a tuturor particularitilor;
- deoarece nu toate aspectele pot fi tratate adecvat in timpul realizrii cercetrii la faa locului, este
nevoie de a efectua msurri, fotografieri, a fixa totul in scheme, planuri, a recurge la activiti
criminalistice, pentru a colecta material suficient care urmeaz s fie analizat mai amnunit in continuare;
- toate rezultatele trebuie s fie inregistrate cit mai amnunit intr-un proces-verbal, probele
materiale - impachetate, sigilate, anexate la documentul de baz;
- pe parcursul cercetrii la faa locului ofierul de urmrire penal ii formuleaz primele ipoteze de
lucru.
Dei in timpul activitii de cercetare la faa locului se recomand dispunerea de experi din diverse
domenii (mai frecvent de serviciile expertului-criminalist, medicului legal), ofierul de urmrire penal
trebuie s fie gata s examineze informaia cu caracter specializat de sine stttor. Foarte frecvent el are
nevoie de cunotine din alte domenii. Aa, prin identificarea lucrurilor furate din apartament poate fi
stabilit virsta, sexul, interesele infractorului. Cercetarea modului de ptrundere a infractorului in incpere
poate oferi date despre sexul, constituia corporal, caracterul relaiilor cu victima. Urmele de pe pahare,
minere, suprafee poleite constituie date foarte preioase. Uneori anumite detalii neinsemnate (tichete, agrafe,
mucuri de igar etc) pot prezenta in continuare verigi care vor intregi informaia despre infraciune i
infractor. Cercetarea la faa locului ofer informaie cu privire la:
- motivul infraciunii;
- unele particulariti ale infractorului;
- starea afectiv a lui;
- caracterul infraciunii.
Nu pot fi lsate fr de atenie aspectele psihologice ale lucrului de echip, care se realizeaz in
timpul cercetrii la faa locului. Ofierul de urmrire penal ii asum rolul de conductor al aciunilor
participanilor, realizind anumite observaii, fixind rezultatele in procesul-verbal, controlind respectarea
prevederilor Codului. Lucrtorul organelor de urmrire penal, la indicaia ofierul de urmrire penal,
realizeaz un complex de aciuni operative. Experii cerceteaz aspectele, legate de domeniul competenei
lor. Totodat, ofierul de urmrire penal trebuie s in sub control aciunile fiecruia, s nu omit nici
un detaliu, s menin o atmosfer de colaborare creativ, eliminind dublarea aciunilor i momentele de
dezorganizare.
In multe cazuri in timpul cercetrii la faa locului se efectueaz examinarea cadavrului. Pentru
realizarea acestei aciuni se atrag specialiti din domeniul medicinii legale, uneori i alii. Este obligatorie
prezena martorilor asisteni[16]. Examinarea cadavrului ofer informaie:
- caracterul morii (omor, suicid, simulare a suicidului etc);
- circumstanele care au precedat omorul (viol, maltratare etc);
- urme care vorbesc despre infractor (amprente, urme biologice, materiale);
- apartenena social, profesional a victimei;
- circumstane despre relaiile anterioare intre infractor i victim.
In caz dac nu e nevoie de expertiza medico-legal, ofierul de urmrire penal poate efectua
expertiza corporal a invinuitului, bnuitului, victimei, martorului, pentru a depista anumite urme ale
infraciunii sau semne particulare. Aceast expertiz se face in prezena martorilor asisteni. Expertiza

corporal este o procedur delicat, de aceea trebuie s fie realizat atent, fr a leza demnitatea celui
cercetat. Codul de procedur penal prevede un ir de aciuni in acest sens.
Reconstruirea evenimentului infraciunii prevede elucidarea unui ir de momente de importan
criminologic primordial inc in cadrul cercetrii la faa locului. In cazurile de furt acestea se prezint in
urmtorul mod:
- modul de comitere;
- cum a ptruns i cum s-a retras infractorul;
- care a fost succesiunea aciunilor infractorului;
- cunotinele infractorului referitor la amplasarea camerelor, a lucrurilor de pre (in conformitate cu
modul in care s-a deplasat, bunurile pe care le-a sustras);
- unde se aflau in timpul furtului stpinii;
- mijloacele utilizate de ctre infractor;
- stabilirea tuturor lucrurilor furate, pentru ca mai apoi s fie modelate posibilele moduri de realizare
a lor;
- identificarea persoanelor care au vizitat apartamentul in timpul imediat anterior comiterii furtului;
- numrul infractorilor, urmele lsate de ei;
- calificarea criminal.
Cercetarea jafurilor i a tilhriilor incepe de la clarificarea urmtoarelor probleme:
- cii infractpri au participat;
- care au fost circumstanele de loc i timp ale infraciunii;
- succesiunea aciunilor infracionale;
- descrierea infirii participanilor, a aciunilor lor, a unor detalii deosebite;
- ce obiecte au fost sustrase, informarea de posedarea lor;
- ce urme au rmas la locul infraciunii;
- posibilii martori ai infraciunii.
In acelai mod sint stabilite momentele, care urmeaz s fie identificate in cadrul cercetrii la faa
locului i pentru alte tipuri de infraciuni.
6.
Utilizarea cunotinelor psihologice in timpul reproducerii informaiei la faa locului i a
experimentului judiciar
Cercetarea la faa locului este o procedur realizat in scopul adunrii de dovezi materiale i de alt
natur in scopul clarificrii imprejurrilor in care a fost comis infraciunea sau altele, importante pentru
procesul penal, reglementat prin Codul de procedur penal. In aciunea dat pot fi implicai invinuitul,
bnuitul, partea vtmat, martorii, realizindu-se o activitatea procedural suplimentar - cea de
reproducere a informaiei la faa locului. In afar de aceasta, reproducerea informaiei la faa locului se
realizeaz intr-un ir de cazuri, care necesit verificarea datelor relatate in timpul interogatoriului sau
controlul unor contradicii, aprute in coninutul informaiei depuse de invinuit, bnuit, victim sau martor.
Psihologul rus V. Vasil'ev stabilete urmtoarele circumstane, in care este nevoie de efectuarea procedurii
reproducerii informaiei la faa locului:
- necesitatea stabilirii locului unde a decurs evenimentul infraciunii;
- determinarea corect a deplasrii subiectului;
- stabilirea amplasrii obiectelor care prezint anumite dovezi pentru procesul penal;
- identificarea unor persoane, implicate in infraciune;
- determinarea i precizarea anumitor circumstane care pot oferi date pentru anchet;
- precizarea anumitor aciuni in structura infraciunii.
Reproducerea informaiei la faa locului intrunete in structura sa mai multe elemente: ale

examinrii, interogatoriului, scopul principal constind in reconstituirea faptelor cu pondere pentru urmrira
penal.
Importana psihologic a reproducerii informaiei la faa locului const in oferirea unor posibiliti
suplimentare de reactivare a informaiei prin:
- apariia unor asociaii generate de recunoaterea locului, unor lucruri;
- reactualizarea unor sentimente, stri afective, prin care subiectul a trecut in timpul comiterii
infraciunii.
Are loc o redare mai adecvat a informaiei cu referin la distane, numr i amplasare a
participanilor la infraciune, succesiune a aciunilor lor etc.
Succesul acestei aciuni procedurale depinde, in mare msur, de capacitile comunicative i
organizatorice ale anchetatorului, de cunotinele lui din domeniul psihologiei proceselor de cunoatere
senzorial-perceptiv, a memoriei, a relaiilor interpersonale.
Reproducerea informaiei la faa locului se realizeaz in conformitate cu acordul subiectului: al
ininuitului, bnuitului, prii vtmate sau martorului. Iat de ce iniial este nevoie de realizarea unui
contact psihologic pe parcursul interogrii, formrii convingerii de necesitatea efecturii procedurii date.
Bnuitul sau invinuitul trebuie s contintizeze faptul, c reproducerea informaiei la faa locului poate
scoate in eviden anumite circumstane, care vor facilita procesul urmririi penale i al calificrii corecte a
infraciunii. Deoarece la procedura dat particip mai multe persoane (specialiti, experi, martori-asisteni),
ofierul de urmrire penal trebuie s-i explice persoanei care urmeaz s reproduc informaia in ce
const aciunea dat i care este rolul fiecrui participant la aceasta.
In scopul reconstituirii faptei ofierul de urmrire penal poate recurge la realizarea unui experiment
judiciar. Aceast procedur cere respectarea unui ir de criterii: reconstituirea circumstanelor de loc, timp,
crearea unei atmosfere similare celei care este cercetat; folosirea obiectelor care au fost prezente in
momentul infraciuni.
7.
Dificulti psihologice ale efecturii percheziiei
Codul de procedur penal prevede realizarea percheziiei in cazurile cind exist motive sufuciente
pentru a presupune c intr-un anumit loc sau la o anumit persoan se pot afla instrumentele care au servit la
comiterea infraciunii, obiectele care au fost sustrase sau care pot prezenta interes pentru cercetarea penal,
persoanele cutate. Percheziia este o aciune de constringere, de conflict intre scopurile celor dou pri:
ofierulul de urmrire penal sau alt persoan care o realizeaz in conformitate cu prevederea legii i
persoana percheziionat. Totodat, percheziia nu este precedat de un dialog, fapt care exclude contactul
psihologic dintre pri.
Toate aceste circumstane creaz dificulti, pe care ofierul de urmrire penal le poate anihila
printr-o planificare cert a aciunilor i comportament corect cu persoanele aflate la locul percheziiei.
In timpul percheziiei persoanele supuse acestei aciuni se afl intr-o stare de tensionare psihic,
care se manifest in comportament. Analiza conduitelor lor poate oferi informaie suplimentar cu referin
la obiectele cutate. Incordarea, schimbarea vocii, a intonaiei, anumite gesturi care vorbesc de nervozitate
pot indica locul unde sint ascunse obiectele cutate. Trebuie s fie analizate i schimbrile obiectelor in
incpere, urmele de reparaie curent etc.
8.
Cercetarea infraciunii comise in grup i a crimei organizate: utilizare a cunotinelor despre
psihologia grupului
Cercetarea criminalitii organizate trebuie s decurg in conformitate cu particularitile
contemporane ale acestui domeniu al lumii criminale. Dup cum s-a menionat intr-un capitol separat,
organizaiile criminale au o structur complex, o organizare ierarhic, din care cauz lupta cu ele este
dificil. Organele de drept de regul pot depista mai uor structurile ierarhic inferioare, implicate intr-o
anumit activitate criminal.

Este destul de dificil depistarea chiar a unui grup criminal, deoarece, de regul, conducerea
criminal menine legturi cu funcioonarii de stat corupi, care-i informeaz despre orice pericol. Dar tot
aceste relaii, care le formeaz membrilor structurii criminale sentimentul securitii i al protejrii, pot
juca un anumit rol in cercetarea unor crime.
Activitatea de depistare a crimei organizate trebuie s porneasc de la nivelurile ei inferioare.
Reinerea unui membru sau a unui grup de membri, cercetarea calificat a infraciunilor provoac o stare de
derut, ii orienteaz pe infractori la aciuni de colaborare in scopul diminurii propriei vini.
Cercetarea grupului criminal trebuie s decurg paralel cu cercetarea circumstanelor care au
contribuit la apariia i activitatea cu succes a lui, a domeniilor, in care s-a implicat acesta, inclusiv a celor cu
caracter de economie tenebr.
Analiza social-psihologic a grupului criminal realizeaz urmtoarele scopuri:
- determinarea liderului;
- stabilirea activitilor practicate de grup i a cercului de persoane din afara lui, implicate in aceste
actiiti;
- investigaia caracterului raporturilor intragrupale i descoperirea unor elemente de conflict,
concuren, fapt care poate contribui la instituirea unor raporturi de colaborare cu veriga slab, deci i de
urmrire penal mai reuit;
- analiza structurii grupului i a funciilor fiecrui membru.
Grupurile criminale organizate sint consolidate de interesul comun i de sentimentul fricii de
pedeaps in cazul colaborrii cu organele de drept. Iat de ce rezultatele cercetrii trebuie s fie cunoscute
doar unui cerc restrins de persoane implicate in anchet, deoarece in orice moment persoana care a acceptat
colaborarea poate refuza din sentimentul de fric, ori ii poate schimba decizia fiind presat de ali membri
ai grupului sau chiar de unele elemente corupte.
i mai dificil se prezint cercetarea organizaiei criminale.
Organizaia criminal, practic, nu poate fi descoperit. Liderii ei frecvent nu pot fi invinuii de
infraciune. Colaborarea cu gulerele albe le asigur o protejare bun, conspiraie. In practica organelor de
drept, care exercit aciuni de combatere a crimei organizate, se inregistreaz succese in lichidarea unor
subdiviziuni ale organizaiilor criminale, in preintimpinarea unor infraciuni, mai frecvent a aciunilor de
contraband cu igri, buturi alcoolice, stupefiante, arme, substane radioactive, de trafic sau chiar vinzare
de oameni, furturi de autorueisme, raket etc.
Urmrirea penal a organizaiei criminale poate dura ani in ir, adunindu-se materiale despre
activitatea ei, in particular a liderului, care pot deveni dovezi doar in cazul cind se remarc prin calitate i
cantitate, cind ofer o informaie complet despre structura, activitatea, legturile cu funcionarii corupi
etc.
Probe pentru recapitulare:
1.
Definiia anchetei judiciare i aspectele ei psihologice.
2.
Psihologia planificrii anchetei judiciare.
3.
Pregtirea psihologic a anchetatorului pentru ancheta preliminar.
4.
Psihologia contactului iniial anchetator-anchetat.
5.
Particulariti psihologice ale comportamentului persoanei anchetate.
6.
Circumstane care faciliteaz contactul psihologic al anchetatorului cu anchetatul.
7.
Metode i tactici psihologice, utilizate pe parcursul interogrii.
8.
In ce const psihologia organizrii cercetrii la faa locului, a examinrii corporale i a
reconstituirii faptei?
9.
Ce metode psihologice pot fi utilizate in cadrul confruntrii i prezentrii spre recunoatere?

10.
Care este rolul memoriei i ce metode de reactivare a informaiei sint utilizate in procesul
reproducerii informaiei la faa locului i a experimentului judiciar?
11.
Care sint dificultile psihologice in realizarea percheziiei?
12.
Numii principalele momente psihologice in cercetarea infraciunii comise in grup i a
crimei organizate.

Capitolul VIII. Expertiza psihologic-judiciar (EPJ) i utilizarea serviciilor psihologice in activitatea

organelor de drept
Efectuarea expertizei psihologic-judiciare este o verig
care asigur stabilirea circumstanelor de importan juridic
cu coninut obiectiv, in baza crora poate fi realizat
o calificare corect a evenimentului juridic,
deci i respectarea dreptului subiectului.
T.V. Sachnova, Osnovy sudebno-psichologiceskoj
expertizy po grazdanskim delam, 1997.
1. Constituirea i afirmarea expertizei psihologic-judiciare
Expertiza psihologic-judiciar actualmente are statut de domeniu aplicat autonom al psihologiei in
general i al psihologiei judiciare in particular. In dezvoltarea acestui institut juridic pot fi remarcate citeva
perioade.
Prima jumtate a secolului XIX. Dei psihologia inc nu avea statut de domeniu tiinific, tendina
de aplicare practic a cunotinelor despre sistemul psihic uman incepuse s se afirme. C. Lavater (17511801) elaboreaz teoria despre fizionomie (fiziognomica), incercind s explice dependena dintre calitile
exteriorului i cele interne. Tot in aceeai perioad apare i un curent psihologic de stabilire a caracterului i
trsturilor de personalitate pe baza reliefului exterior al craniului - frenologia. Iniial aceast teorie a fost
promovat de Fr. J. Gall (1758-1828), care a elaborat o hart a creierului, indicind zonele i funciile lor.
Dup prerea lui Gall, deoarece dezoltarea scoarei cerebrale i a creierului influeneaz forma craniului,
cercetarea celui din urm ar putea s ofere date despre aptitudinile individului uman. La aceast teorie a
aderat mai tirziu i C. Lombroso, care a emis ideea despre decodificarea calitilor psihice dezoltate sau
atrofiate dup forma craniului. Teoria frenologic s-a bucurat de popularitate in prima jumtate a secolului
XIX. Tot de aceast perioad in incercrile de diagnosticare a comportamentului infractorului prin
aplicarea metodei observaiei. Prin inregistrarea i decidificarea mimicii, gesturilor, altor conduite expresive,
manifestate de ctre inculpat in timpul dezbaterilor judectoreti, psihologii cercetau schimbrile pe care le
produc aciunile din timpul judecii in comportamentul subiectului i explicau semnificaia lor. Aadar,
primele investigaii practice au avut drept scop i studiul personalitii infractoriale, reliefind un inceput al
expertizei psihologic-judiciare.
In cea de a doua jumtate a secolului XIX - inceputul secolului XX are loc dezvoltarea i afirmarea
psihologiei in calitate de tiin autonom. Sint realizate un ir de cercetri empirice care pot fi considerate
pe drept cuvint expertize psihologice ale fenomenului criminalitii, ale mrturiei, victimei. Ele sint legate
de numele lui A. Binet, W. Stern, C. Marbe. Cel din urm se refer i la utilizarea expertizei psihologic
judiciare in procesul civil. In Rusia V. M. Bechterev creaz in 1902 la Sankt Peterburg Institutul de
Psihoneurologie, unde pentru prima dat se ine un curs de expertiz psihologic-judiciar, este studiat
experiena cercettorilor din alte ri in acest domeniu. Pe parcursul secolului XX expertiza psihologicjudiciar s-a afirmat in rile lumii.
In Uniunea Sovietic expertiza psihologic-judiciar a avut o soart tragic. Din cauze obiective:
sporire neintemeiat a competenelor expertului-psiholog, pin la momentul c acesta ii asuma dreptul de a
decide asupra invinuirii sau a caracterului depoziiilor; dar i subiective - negarea unui ir de discipline
tiinifice i etichetarea lor cu calificativul burgheze, expertiza psihologic-judiciari este interzis. Acest
institut este revigorat doar in 1968.
Astzi expertiza psihologic-judiciar are un statut inalt in procesul penal i civil in majoritatea
rilor din lume. Ea i-a format cadrul su conceptual, metodologic, a adaptat metodele psihologice
cerinelor cercetrii juridice. Concluziile expertului-psiholog sint recunoscute in calitate de probe. In diverse
state din lume, Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovacia, Suedia, Ungaria, expertiza psihologic-judiciar
se realizeaz nu numai in procesul penal, ci i in cel civil. Expertiza este aplicat in judecarea litigiilor cu
diverse subiecte: declararea capacitii de exerciiu limitate sau a incapacitii totale, adoptarea infierii,
litigiile provocate de transmiterea dreptului de proprietate sau mai larg, de certificarea greit a unor
documente de transmitere i altele.

In Republica Moldova expertiza psihologic-judiciar nu se bucur inc de popularitate. Cauzele sint

diverse, constind atit in lipsa unor laboratoare specializate i birouri, unde ar putea fi solicitai experiipsihologi, cit i in cunotinele psihologice limitate ale specialitilor din organele de anchet i a
judectorilor. Sperm c aceste dificulti de moment vor fi depite, pentru ca utilizarea expertizei
psihologic-judiciare s devin o necesitate i o cerin a efecturii justiiei.
2. Notiuni generale despre EPJ in procedura penal i civil: obiecte i obiective, importan
Noiunea de expertiz psihologic-judiciar nu este prevzut in legislaia procesual-penal i
procesual-civil. Ea este o parte component a unei noiuni mai largi, cea de expertiz judiciar. In
literatur aceast noiune cunoate mai multe accepiuni:
de cercetare special;
de aciune procesual.
Realizarea expertizei judiciare este reglamentat de legislaia cu privire la procedura penal.
Articolul 142. Temeiurile pentru dispunerea i efectuarea expertizei
1)Expertiza se dispune in cazurile in care pentru constatarea circumstanelor ce pot avea importan
probatorie pentru cauza penal sint necesare cunotine speciale in domeniul tiinei,
tehnicii, artei sau meteugului. Posedarea unor asemenea cunotine speciale de ctre
persoana care efectueaz urmrirea penal sau de ctre judector nu exclude
necesitatea dispunerii expertizei. Dispunerea expertizei se face, la cererea prilor, de
ctre organul de urmrire penal sau de ctre instana de judecat, precum i din
oficiu de ctre organul de urmrire penal.
2)Prile, din iniiativ proprie i pe cont propriu, sint in drept s inainteze cerere despre efectuarea
expertizei pentru constatarea circumstanelor care, in opinia lor, vor putea fi utilizate in
aprarea intereselor lor. Raportul expertului care a efectuat expertiza la cererea prilor
se prezint organului de urmrire penal, se anexeaz la materialele cauzei penale i
urmeaz a fi apreciat o dat cu alte probe.
3)In calitate de expert poate fi numit orice persoan care posed cunotine necesare pentru a
prezenta concluzii referitoare la circumstanele aprute in legtur cu cauza penal i
pot avea importan probatorie pentru cauza penal. Fiecare dintre pri are dreptul s
recomande un expert pentru a participa la efectuarea expertizei.
Articolul 144. Procedura dispunerii expertizei
1)Considerind c este necesar efectuarea expertizei, organul de urmrire penal, prin ordonan,
iar instana de judecat, prin incheiere, dispune efectuarea expertizei. In ordonan sau in
incheiere se indic: cine a iniiat numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune
expertiza; obiectele, documentele i alte materiale prezentate expertului cu meniunea
cind i in ce imprejurri au fost descoperite i ridicate; intrebrile formulate expertului;
denumirea instituiei de expertiz, numele i prenumele persoanei creia i se pune in
sarcin efectuarea expertizei.
2)Ordonana sau incheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituia sau persoana
abilitat s efectueze expertize.
3)La efectuarea expertizei din iniiativ i pe contul propriu al prilor, expertului i se remite lista
intrebrilor, obiectele i materialele de care dispun prile sau sint prezentate, la cererea
lor, de ctre organul de urmrire penal. Despre aceasta se intocmete un procesverbal.
Expertiza psihologic judiciar contribuie la diminuarea riscului unei erori judiciare in
calicarea aciunilor subiectului, a comportamentului impus de o situaie afectiv tensionat, de
necontientizarea motivului i caracterului aciunilor svarite. Sarcina principal a expertizei
psihologice judiciare este de a ajuta organele de judecat i de urmrire penal in cercetarea
problemelor specice cu coninut psihologic importante pentru rezolvarea cazurilor penale i civile; de
a obine informaii obiective, aprecieri neprtinitoare i principiale, importante pentru analiza situaiei.
Competenele expertizei psihologice judiciare sunt urmtoarele:

Stabilirea particularitilor psihologice individuale ale persoanelor participante la procesul penal

(inculpat, victim, martor) care ar putut s inueneze esenial comportamentul lor intr-o situaie
extremal sau psihotraumatizant:
nivelul dezvoltrii intelectuale;
prezena anumitor stri psihoziologice (anxietate, sugestibilitate inalt, impulsivitate etc.) care pot
inuena considerabil comportamentul i mrturiile depuse.
Diagnosticul strilor de tensiune psihic nepatologic (anxietate, fobie, stres, afect etc.), care au cauzat
comiterea crimei, comportamentul inadecvat manifestat in situaii extreme etc.
Evaluarea sferei motivaionale a personalitii, a tendinelor care au stimulat svarirea faptelor
criminale.
Evaluarea capacitii subiectului de a contientiza importana aciunilor proprii i de a le controla (in
special, in cazul minorilor inculpai i al persoanelor cu semne de retard mental);
Stabilirea capacitii victimelor, martorilor de a percepe corect circumstanele importante pentru dosar
i de a depune mrturii corecte (pe dosare penale i civile).
Obiectivitatea cercetrilor efectuate i a concluziilor formulate de ctre psiholog este asigurat de
aplicarea metodologiei tiinice adecvate, a metodelor i tehnicilor de lucru elaborate i standardizate
conform unor cerine exacte i bine denite.
Obiectul oricrei expertize judiciare prevede circumstanele i conduitele cu pondere pentru anchet
i judecat, care pot fi reconstituite in baza utilizrii unor cunotine i metode specifice. Din aceste
considerente Codul de procedur penal i Codul de procedur civil prevd utilizarea in calitate de expert
a oricrei persoane, care posed cunotine suficiente pentru a prezenta concluzii in chestiunile dintr-un
domeniu special, ce apar in legtur cu cauza penal sau pricina civil.
Obiectul EPJ inglob cadrul de factori care au influenat sistemul psihic al persoanei caracterizate
prin normativitate psihic, au condiionat reflexe i conduite neadecvate in momentul cu pondere pentru
anchet i judecat, stabilii in conformitate cu virsta, calitile emotive, trsturile de personalitate.
Indicatori ai unui asemenea comportament pot fi:
comportamentul caracterizat prin reacii neadecvate la influenele mediului, marcat de dezechilibru
emoional - de agresivitate i violen, fixaj al conduitelor, motricitate dezordonat, inclusiv cu
caracter verbal, ingustare a cogniiei (percepiei, ateniei), deteriorare a contientizrii logice a
realitii;
semnalmentele unei insuficiene intelectuale, exprimate in discrepana dintre motivve, orientri,
mijloace de realizare i scopuri, condiii obiective;
hipertrofia trebuinelor primare (sexuale, de plcere);
primitivismul in aciuni, gindire, exprimare comportamental-expresiv, inclusiv verbal, atitudinea
indiferent fa de rezultatele anchetei preliminare i ale dezbaterilor judiciare sau, in unele cazuri,
conduite de bravad, tendine demonstrative, lips de sinceritate;
incoerena in coninutul mrturiilor, dorina manifestat de demonstrare a competenei sau
sugestibilitatea i dependena de opiniile expuse de alte persoane;
comportamentele care denot orientri sexuale perverse;
lipsa de logic in comportament, conduite demonstrative, faptul sustragerii unor lucruri lipsite de
pre i indiferena fa de altele - mai valoroase i mai accesibile;
calitile somatice neobinuite - asimetria craniului sau a unor pri ale corpului, infantilismul in
exterior i in manifestri, dereglrile mnezice, expresive i motorii.
Impreun cu expertul-psihiatru poate fi diagnosticat i starea psihic a persoanei afectate de o
anumit patologie psihic. Este cazul unei expertize complexe.
Obiectul este intocmit de ofierul de urmrire penal, procuror sau instana de judecat i reflectat
documentar in ordonana de dispunere de expertiz. Totodat, obiectul EPJ este echivalent surselor de
cptare a probelor in procesul penal sau a dovezilor in procesul civil. De aceea putem distinge in calitate de
obiect:
subiectul uman cercetat (bnuitul, inculpatul sau invinuitul, victima, martorul, reclamantul, piritul);

informaia despre starea sntii psihice a acestui subiect i, in general, despre sistemul psihic i
comportamentul lui, reieit din diverse surse procedurale: mrturii, concluzii ale altor specialiti
(medic, psihiatru etc), istorii ale patologiilor de diverse configuraii, caracteristici de la locul de trai
i munc, descrieri ale unor proceduri penale, rezultate ale realizrii unor cercetri cu utilizarea
metodelor specifice;
materiale din arhiva personal a persoanei cercetate: scrisori, note, jurnale intime, desene etc.
Aceste surse sunt cercetate in conformitate cu alte circumstane: de mediu, persoane cu care a venit
subiectul investigaiei in contact, situaii. Investigaia lor realizeaz un obiectiv distinct - identificarea
circumstanelor dezvoltrii psihice, a situaiilor care au determinat comportamentul, a condiiilor i
factorilor ce au stat la baza conduitelor neadecvate.
Alte dou grupe de circumstane determin inc un ir de obiectivele, spre care se orienteaz EPJ:
starea psihic deosebit a subiectului cercetat promoveaz in calitate de obiectiv calificarea ei,
stabilirea gravitii afectrii cu caracter patologic sau nepatologic, a factorilor care au provocat-o;
influena perturbrilor psihice asupra comportamentului invinuitului, victimei, martorului,
reclamantului, piritului, manifestat in momentul infraciunii, in procesul cercetrii penale, al
dezbaterilor judiciare solicit aprecierea forei i a calitilor fenomenelor psihice cu carater
distorsionant.
Aceste obiective determin obiectivul (scopul) principal al EPJ - aprecierea prin aplicarea unor
cunotine teoretice i abiliti practice a strii de responsabilitate a persoanei cercetate, sau, in alt
formulare, a capacitii ei de a contientiza actele sale, de a prevedea consecinele lor i de a le dirija in
momentul comiterii infraciunii, in cadrul cercetrii penale i anchetei preliminare sau a edinei de
judecat, fapt care-i ofer EPJ caracterul de metod juridic folosit pentru stabilirea adevrului in procesul
penal sau civil.
Din considerentele expuse mai sus reiese urmtoarea concluzie: expertiza psihologic-judiciar are un
caracter complex, realizarea ei fiind dificil i necesitind cunotine ample despre evenimentul i subiectul
cercetrii.
In calitate de obligaie a organului de urmrire penal se prezint depistarea cauzelor i condiiilor
care au contribuit la comiterea infraciunii. Se prezint ca deosebit de dificil identificarea cauzelor i
condiiilor psihologice, in primul rind, deoarece frecvent acestea nu sint contientizate pe deplin nici de
personajele dramei judiciare (invinuit, martor i victim), fapt care duce la relatarea unor motive cu caracter
social-plauzibil, iar in al doilea, competena in domeniul psihologiei a agenilor judiciari este insuficient
pentru a clarifica asemenea chestiuni complicate. Importana EPJ in rezolvarea acestei dileme este evident.
Psihologul poate realiza un portret deplin al personalitii invinuitului, depistind motivaia
comportamentului infracional i al martorului, in raport cu cel din urm stabilind caracterul erorilor
mrturiei, al prii vtmate, determinind rolul ei in structura infraciunii. Asemenea portrete psihologice
in unele ri, precum Frana, Germania, SUA, au devenit o parte component a dosarului penal.
Expertiza contribuie la diminuarea posibilitii unei erori judiciare in calificarea aciunilor
delincvente ale minorilor, a comportamentului impus de situaiile afectiv-tensionante sau manifestat fr
contientizarea deplin a motivului. Cercetarea calitilor individual-psihologice care se impletesc in
componena infraciunii - determinate de virst, sex, influenele sociale, particularitile proceselor psihice,
etc. - fr o implicare a expertului-psiholog nu pot oferi materialul, necesar unei cercetri productive.
Concluziile EPJ pot crea premize favorabile pentru formarea convingerii intime a judectorului, care
prin sentin urmrete atit pedepsirea legal i intemeiat a infractorului, cit i determinarea caracterului
educativ al msurilor de pedeaps, iar in judecarea pricinilor civile - darea unei hotriri legale i intemeiate.
Cu toate acestea, sint neintemeiate incercrile de a lrgi cadrul competenei i posibilitilor EPJ,
determinate de capacitile tiinei psihologice contemporane. EPJ, realizind cercetarea personalitii, se
conduce de metodologia tiinific i cele mai valide metode, adecvate obiectivului cercetrii. Concluziile
expertului nu sint, ins, obligatorii pentru anchetator, procuror i instana de judecat, ele putind fi respinse
in cazul unor motive de neincredere in competena i obiectivitatea celui care a realizat cercetarea.

Tipurile de expertiz psihologic judiciar

1.
Expertiza personal i de comisie. Cea dintai este realizat de ctre un specialist in
domeniu, iar cea de-a doua - de ciiva specialiti dintr-un anumit domeniu.
2.
Expertiza de baz i suplimentar. Expertiza de baz este cea ordonat pentru explicarea
intrebrilor inaintate in faa specialistului. Expetiza suplimentar este ordonat in cazul cand
concluziile expertizei de baz sunt incomplete, neclare sau in cazul cand apar dubii vis-a-vis de justeea
concluziilor formulate.
3.
Expertiza primar i repetat. Expertiza primar este cea realizat prima, in contextul
dosarului, i subiectului respectiv. Expertiza repetat se promoveaz de cateva ori in cazul atitudinii
rezervate fa de concluziile formulate anterior. Deosebirile principale intre expertiza suplimentar i
cea repetat:
expertiza suplimentar rezolv problemele rmase in suspensie la experiza anterioar i
poate efectuat e de acelai expert, e de altul;
expertiza repetat explic inc o dat aspectele deja cercetate i poate efectuat e de
ctre un alt expert sau de un grup de experi.
4.
Expertiza monospecializat i complex. Cea dintai este realizat de un anumit tip
de specialiti, iar expertiza complex este efectuat de un grup din diferii specialiti (de exemplu, un
medic i un psiholog).
Expertiza psihologi judiciar se efectueaz in baza ordonanei intocmite de anchetatorul penal,
procurorul sau instana de judecat, care decid i asupra componenei ei.
Ordonana pentru efectuarea expertizei psihologice judiciare
(model structural)
Numele persoanei care ordoneaz efectuarea expertizei psihologice judiciare i specicarea dosarului
respectiv.
Descrierea scurt a fabulei cu argumentarea necesitii de informaii i explicaii de ordin psihologic.
Dispoziia de ordonare care include:
1. Indicarea persoanei in privina creia este ordonat expertiza.
2. Enumerarea intrebrilor adresate psihologului.
3. Indicaia de a pune la dispoziia psihologului materialele dosarului penal i de a facilita
organizarea intalnirii cu subiectul supus expertizei.
Semntura
Data
Cerinele fa de intrebrile adresate psihologului expert:
E necesar ca intrebrile s nu depeasc limitele competenei profesionale a expertului;
intrebrile nu trebuie s conin aspecte de drept (referitoare la componena crimei, vinovia
subiectului, aceste probleme ind de resortul instanei de judecat);
formulrile trebuie s e explicite, concrete, laconice i s se succead in consecutivitate
logic.
Drepturile i obligaiile expertului sunt reglementate de Codul de Procedur Penal al Republicii
Moldova.
3. Organizarea expertizei psihologic-judiciare in procesul penal
Ordonarea expertizei ine de anumite condiii:
a). necesitatea unor cunotine speciale din domeniul psihologiei in vederea adunrii probelor pentru
desfurarea rezultativ a cercetrii penale;
b). excluderea problemelor care intr in competena doar a organelor judiciare i a celor ce nu in de
domeniul special al psihologiei;
c). posibilitatea real de realizare a unei cercetri specializate a aspectelor psihologice - de utilizare a
cunotinelor unui expert competent in cercul de probleme (specialist in domeniu, cu studii superioare),
rezolvarea crora poate oferi probe convingtoare, caracterizat prin posedarea de cunotine teoretice i

experiena personal, de folosire in caz de necesitate a tehnicilor i instrumentelor speciale de diagnosticare.

Reieind din competena psihologului-expert i inind cont de obiectivele i obiectele cercetrii
psihologic-judiciare in cadrul procesului penal putem desemna urmtoarele probleme care se impun
activitii date:
1. Calificarea strii psihice a bnuitului, invinuitului inculpatului, victimei sau martorului,
determinarea particularitilor specifice, tipului i gravitii anumitor stri psihice nepatologice cu caracter
pertirbatoriu, a manifestrilor lor in structura comportamentului individului cercetat, stabilirea corelaiei
dintre normal i anormal, a posibilitilor de compensare, adaptare, reflectare in momentele critice.
2. Determinarea calitilor psihice constante: a proceselor, insuirilor dinamice, tipului i
particularitilor reaciilor afective pe parcursul evenimentului infraciunii, a caracterului anomaliilor i
accenturilor, a naturii i gradului dezvoltrii psihice i a reinerilor in dezvoltarea psihic.
3. Definirea influenelor trsturilor de personalitate i strilor psihice individuale asupra reflectrii
ambianei, a reaciilor in raport cu aceasta i capacitii de dirijare a conduitelor in situaii specifice.
4. Diagnosticarea capacitii/incapacitii minorilor infractori cu anumite reineri in dezvoltarea
psihic (mintal) de reflectare i apreciere a aciunilor proprii i de dirijare a comportamentului;
5. Determinarea capacitilor senzorial-perceptive i cognitiv-logice ale victimei i martorului in
scopul aprecierii corectitudinii mrturiei i caracterului erorilor.
6. Aprecierea capacitii minorilor sau ale altor victime ale violului sexual, de evaluare corect a
caracterului i semnificaiei aciunilor violatorului, de reacie adecvat de aprare, opunere de rezisten.
7. Cercetarea cazurilor de suicid: a perioadei care a precedat decizia, a strilor psihice care au
condiionat-o, cauzelor psihologice ale comportamentului suicidal.
Efectuarea expertizei este precedat de ordonana instanei judiciare, care decide i asupra
componenei ei. Constatind necesitatea efecturii unei expertize, anchetatorul penal intocmete o ordonan
in acest sens in care arat: motivele pentru care dispune expertiza, denumirea instituiei care urmeaz s-o
efectueze sau numele i prenumele expertului, intrebrile asupra crora trebuie prezentate concluzii, lista de
documente i obiecte ce urmeaz s fie puse la dispoziia expertului.
Drepturile i obligaiile expertului sint reglamentate de Codul de Procedur Penal.
Expertul este obligat s se infieze la chemarea persoanei care realizeaz cercetarea penal, a
anchetatorului penal, procurorului sau instanei de judecat, pentru a prezenta concluzii obiective cu privire
la intrebrile ce i se pun. Dac intrebarea pus depete cadrul cunotinelor de specialitate ale expertului,
sau dac materialele puse la dispoziie nu sunt suficiente pentru prezentarea concluziilor, expertul comunic
in scris organului care a dispus expertiza c nu poate prezenta concluzii.
Expertul are dreptul:
1). s cerceteze materialele din dosar in legtur cu obiectul expertizei;
2). s cear s i se pun la dispoziie materiale suplimentare, necesare pentru prezentarea
concluziilor;
3). s participe, cu aprobarea persoanei care realizeaz cercetarea penal, a anchetatorului penal sau
procurorului, la interogatorii sau audieri i la alte acte de urmrire penal;
4). in timpul cercetrii penale, anchetei preliminare i in edina de judecat s pun celui interogat
intrebri in legtur cu obiectul expertizei, dar numai cu aprobarea persoanei respective, responsabile de
realizarea aciunilor de procedur penal.
Informaia despre obiectul cercetrii poate fi cptat de ctre expert in cadrul cercetrii efectuate
in incinta departamentului specializat (laboratorului psihologic), sau in localul ageniei judiciare care a dispus
de expertiz (de anchet, judecat). Sint utilizate in acest scop dou surse: materialele adunate de ctre
anchet i cercetarea direct a subiectului uman.
Realizarea expertizei prevede citeva etape. La prima etapa expertul studiaz cauza ordonrii
expertizei, problemele pe care le-au formulat agenii judiciari, determin obiectivele i obiectele ce urmeaz
a fi supuse investigaiei, intocmete planul general al cercetrii, prevzind consecutivitatea aciunilor,
decide asupra coninutului metodologic i metodelor care pot fi utilizate, iar in cazul cind a fost ordonat o
expertiz complex grupul de experi aprob un program comun al aciunilor.
La cea de a doua este realizat cercetarea empiric in scopul rezolvrii problemelor ilustrate in
ordonan. Cercetarea include in sine dou tipuri de aciuni:

- iniial expertul decide asupra strii individuale a subiectului cercetat, aceasta fiind stabilit in baza
observaiei, realizeaz aprecierea preliminar a responsabilitii/iresponsabilitii acestuia, a
comportamentului lui: adevrat sau simulat;
- in cadrul cercetrii empirice specializate se utilizeaz diverse metode, tehnici i instrumente in
scopul investigaiei profunde a subiectului uman.
Etapa final include dou tipuri de activiti:
- analiza, sinteza i decodificarea informaiei cptate prin cercetarea subiectului;
- formularea concluziilor despre caracterul proceselor, insuirilor, strilor cercetate in funcie de
coninutul problemelor inaintate expertului.
Concluziile experilor sint intocmite in scris i prezentate in form de document. Atunci cind se
realizeaz o expertiz complex toate prile particip la intocmirea lor. Cerintele fa de documentul final
sint urmtoarele:
- intocmirea lui in scris;
- consecutivitatea logic a compartimentelor: a). in partea introductiv se specific datele despre
tipul expertizei, locul i timpul efecturii, componena comisiei de experi sau date despre expertul care a
cercetat cauza, decizia organului juridic in baza cruia ea a fost efectuat, subiectul, obiectivele, problemele
investigaiei; b). in partea de baz - divizat in sinteza unor date particulare i concluziile generale - sint
descrise calitile obiectului cercetat i toat informaia adunat pe parcursul expertizei, metodele utilizate
in investigaie, rezultatele cptate in urma aplicrii lor i concluziile reieite din interpretare, iar in final,
prin rezumarea tuturor datelor, concluziile generale ale expertizei; c). partea final prevede concluziile
decesive, formulate in funcie de coninutul ordonanei instanei judiciare. Dac expertul constat
imprejurri care prezint interes pentru cauz, dar care n-au fost indicate in ordonan, el are dreptul s le
menioneze in concluzii.
Ofierul de urmrire penal. procurorurl, judectorul are dreptul s-l asculte pe expert, pentru a-i
explica coninutul concluziilor. Concluziile sint comunicate persoanei supuse expertizei care, la rindul ei, are
dreptul s ofere explicaii, s expun obiecii, s adreseze expertului intrebri sau s cear ordonarea unei
expertize suplimentare.
Expertul-psiholog prezint concluziile formulate organului care a emis ordonana. Reprezentanii
organelor de drept, la randul lor, apreciaz calitatea, caracterul tiinic al concluziilor, plenitudinea lor i
gradul de argumentare a rspunsurilor pentru a decide dac aceste concluzii pot folosite in practica
judiciar.
Concluziile specialistului psiholog
(model structural)
Se indic in baza crui document a fost fcut expertiza, de care instan a fost eliberat, de ctre cine, in
privina crui dosar i crei persoane?
Cine a efectuat expertiza: numele, titlul/funcia, locul de munc.
Specialistul-psiholog conrm c a fost avertizat despre rspunderea penal (conform art. 312 Cod
Penal al R. Moldova).
Semntura psihologului ______________________
Psihologul specic in privina cui a fost fcut expertiza, condiiile de realizare a acesteia (locul,
timpul, limba de lucru, persoanele care au asistat in timpul cercetrii).
Sunt enumerate intrebrile la care trebuie s dea rspuns psihologul.
Se indic aciunile intreprinse in vederea acumulrii informaiilor pentru a rspunde la intrebrile
adresate psihologului.
Rspunsul i concluziile pentru ecare intrebare aparte, cu explicaiile i argumentele necesare.

Semntura
Data
Expertiza psihologic judiciar poate ordonat, practic, pe toate dosarele penale i in cazul multor dosare
civile. Temeiuri pentru ordonarea obligatorie a expertizei psihologice judiciare:
1. Retard in cazul minorului delincvent. In asemenea caz, se recomand ca expertiza psihologic
judiciar s e dispus doar dup efectuarea expertizei psihiatrice judiciare, iar competenele

expertizei psihologice judiciare in de:

Stabilirea abaterilor de la nivelul dezvoltrii psihice normale i descrierea manifestrilor lor;
Gradul de inuena a devierilor in dezvoltarea psihic a subiectului asupra capacitii lui de a
contientiza aciniunile svarite;
Capacitatea subiectului de a-i dirija propriile aciuni.
2. Determinarea capacitii subiectului de a percepe corect circumstanele importante pentru
cazul cercetat i de a depune mrturii corecte despre ele.
3. Stabilirea sau negarea strii de incapacitate a victimei in cazul analizei crimelor sexuale.
4. Prezena semnelor supraexcitaiei emoionale aprute prin surprindere.
Se recomand efectuarea expertizei psihologice judiciare pe urmtoarele tipuri de dosare:
Toate dosarele cu participarea minorilor, indiferent de locul i rolul lor in cadrul procesului penal: infractor,
victim, martor.
In cazul minorului pot aprea intrebri referitoare la:
capacitatea lui de a percepe i reproduce adecvat evenimentele;
de a contientiza cele intamplate;
predispoziia de a exagera cele percepute;
sugestibilitate mrit, care condiioneaz posibilitatea de a inuena din exterior mrturiile minorului;
agresivitate i demonstrativitate in comportament;
prezena unor particulariti psihologice individuale care ar putea s inuneze esenial
comportamentul minorului. In practica expertizei psihologice judiciare, prin inuen esenial
se subinelege limitarea substanial a capacitilor subiectului de a contientiza i de a- i controla
propriile aciuni.
Crimele comise in stare de afect sau in alt stare de tensiune psihic. Concluziile expertizei
psihologice judiciare indic posibilitatea prezenei afectului sau a altei stri de tensiune psihic
(stres, frustrare etc.).
Dosarele de viol. In cazul dosarelor de viol expertiza poate dispus atat in privina victimei, cat i in
privina inculpatului.
In privina victimei, poate analizat capacitatea ei de a percepe i reproduce adecvat evenimentele,
de a contientiza aciunile svarite cu ea i de a opune rezisten activ.
In privina violatorului, se analizeaz capacitatea lui de a percepe i de a aprecia adecvat aciunile
proprii, prezena particularitilor psihologice individuale care ar putut s inueneze esenial
comportamentul lui in situaia analizat. Concluziile psihologului pe dosarele de viol sunt foarte
importante, dat ind faptul c in practica judiciar persist tendina de a calica comportamentul
victimei, lipsit de reacii active de autoaprare, drept comportament de acceptare a relaiei sexuale.
In realitate, incapacitatea victimei de a opune o rezisten activ violatorului poate condiionat
de mai muli factori:
a) neinelegerea de ctre victim a coninutului real al situaiei (se analizeaz in cazul victimei minore
sau cu retard mental);
b) apariia fobiei puternic manifestate, care blocheaz reaciile de aprare, capacitatea de a opune
rezisten in situaiile de abuz zic i psihologic.
Pasivitatea victimei violului poate explicat prin particularitile psihologice individuale,
explicabile in situaia respectiv: astenie, introversiune, timiditate, neincredere in sine, predispunere
ctre poziia victimiar, lipsa voinei de a cuta posibiliti de ieire din situaie, bizuirea pe ajutorul
altor persoane etc. Totodat, pasivitatea victimei poate cauzat de asocierea abuzului zic i a celui
psihologic i de paticularitile situaiei (lipsa ajutorului din exterior, prezena mai multor violatori etc.).
Prin urmare, lipsa rezistenei active din partea victimei nu ne permite s calicm rapoturile sexuale
altfel decat abuzive (viol).
Deosebit de complicate pentru cercetarea cazurilor de viol sunt situaiile, in care victima
recurge la suicid cauzat de stresul posttraumatic, aprut drept consecin a violului, iar inculpatul, aand
despre aceasta, neag faptul violului, interpretandu-l drept relaie sexual benevol. In cazul dat, extrem

de importante sunt cercetrile psihologului in scopul constatrii legturii cauzale intre actul de viol i starea
de tensiune psihic ulterioar, care a condiionat suicidul. In situaiile date, suicidul victimei cauzat de
stresul posttraumatic, in paralel cu alte probe judiciare, conrm indirect faptul violului. Cercetri
analogice pot recomandate pentru toate cazurile de suicid.
In psihologia judiciar inc nu este studiat la un nivel satisfctor problema legat de
comportamentul violatorului, determinat de stereotipurile formate in mentalitatea acestuia vizand
femeile, in general i pesonalitatea victimei, in particular, culpabilizarea neintemeiat a victimei de
ctre violator, precum i perceperea negativ de ctre acesta a relaiilor dintre sexe. Factorii respectivi pot
considerai pentru svarirea crimei, ins, evident, ei nu justic aciunile violatorului.
Aceste cercetri ofer informaii valoroase, care pot s faciliteze procesul de analiz i
calicare a comportamentului personajelor dramei judiciare.
In practica judiciar se intilnesc frecvent cazuri cand se confrunt competenele expertizei
medico-psihiatrice i ale expertizei psihologice judiciare, confuziile ind cauzate de calicarea strii de afect
pe dosarele penale. Dar ind faptul c afectul este o stare emoional foarte puternic, manifestat in
situaii limit de ctre o persoan aat in norm psihic, formularea acestei concluzii intr in atribuiile
expertizei efectuate de ctre psiholog. In cazul cand apar confuzii referitoare la starea de norm
(sntate) psihic (responsabilitate-iresponsabilitate), este indicat de a realiza mai intai expertiza medicopsihiatric i, dac se constat c respondentul nu are patologii psihice, se efectueaz expertiza
psihologic judiciar care stabilete, la randul ei, un eventual afect. Cazuri deosebite constituie analiza
comportmentelor persoanelor (inculpat sau victim) cu deciene senzoriale:
Surzi sau hipoacuzici
Orbi sau cu vederea slab
Aceste defecte senzoriale inueneaz esenial capacitile de percepie ale subiectului i condiioneaz
comportamentul lui. Pentru moment, practica judiciar, la moment, nu valoric la nivelul adecvat
posibilitile expetizei psihologice judiciare pe cazurile legate de estimarea gravitii prejudiciului
moral, aprut in urma situaiilor in care este lezat demnitatea uman sau care provoac victimei triri
emoionale puternice la subiect. Concluziile expertizei psihologice judiciare sunt utilizate in procesul
judiciar in urmtoarele situaii:
In cazul studierii mecanismelor crimei svarite: dinamica, motivele, cauzele crimei.
Pentru demonstrarea i calicarea aciunilor, concluziile expertizei avand statut de prob, in special
vizand componenta subiectiv a crimei (vina, motivaia), precum i pentru argumentarea necesitii de
a efectua alte expertize specializate.
La vericarea cazurilor de pricinuire involuntar a daunei de ctre o persoan care nu a putut s evite
urmrile negative ale aciunilor proprii.
Pentru a stabili circumstanele care atenueaz pedeapsa (afectul, retardul mental, dar care nu exclud
capacitatea de exerciiu).
In scopul aplicrii msurilor judiciare echitabile vis-a-vis de inculpat, inand cont de particularitile
lui individuale i de impactul situaiei asupra comportamentului respectivului subiect.
Datele expertizei psihologice judiciare pot utile, de asemenea, i in scopuri tactice:
Pentru stabilirea contactului psihologic in timpul anchetei i altor aciuni de anchet;
Pentru a identica comportamentul simulat;
Pentru a depista cauzele denaturrii neintenionate a informaiilor de ctre martor.
Informaiile de natur psihologic sunt utile i pentru organizarea activitilor psihoprolactice
i educaionale cu diverse categorii de persoane.
Modele de intrebri adresate expertizei psihologice judiciare pe diferite tipuri de dosare:
I. Intrebri care ajut la constatarea prezenei sau lipsei afectului sau altor stri de tensiune psihic la
inculpat, care au putut s inueneze esenial contiina i comportamentul lui in momentul comiterii
crimei:
inand cont de particularitaile psihologice individuale ale personalitii, precum i de specicul
situaiei analizate, s-a aat oare subiectul in momentul svariri aciunilor incriminate in stare de
afect? Care au fost cauzele apariiei afectului?

inand cont de particularitaile psihologice individuale ale personalitii, precum i de

particularitile situaiei analizate, s-a aat oare respondentul in momentul svariri aciunilor
incriminate intr-o stare emoional (tensiune psihic, frustrare, confuzie) care ar putut s
inueneze esenial contiina i starea lui psihic? In caz c da in ce mod a putut s se
intample acest lucru?
S-a aat oare inculpatul in stare de tensiune neuropsihic maxim in perioada premergtoare
aciunilor svarite?
Exist o legtur cauzal intre starea psihic a subiectului, premergtoare aciunilor, i starea lui
psihic in momentul comiterii aciunilor analizate?
In cazul in care in momentul svaririi aciunilor subiectul s-a aat in stare de tensiune neuropsihic i
emoional maxim, in ce msur aceast stare a inuienat capacitatea lui de a contientiza
importana propriilor aciuni i capacitatea de a le controla?
inand cont de starea psihic a subiectului, de particularitile lui psihologice, i de circumstanele
cazului, a putut el s coreleze corect aciunile proprii de autoaprare cu cerinele obiective ale
situaiei in care s-a aat?
Care particulariti psihologice individuale ale subiectului au putut s inueneze esenial
comportamentul acestuia in situaia analizat?
II. Intrebri care ajut la stabilirea capacitilor psihice ale subiecilor (inculpat, martor, victim), aai
in stare de sntate psihic, de a percepe corect circumstanele importante pentru dosar i de a depune
mrturii adecvate.
inand cont de particularitile individuale i de varst, precum i de condiiile concrete in care s-a
produs aciunea, a putut oare subiectul s perceap corect circumstanele importante pentru dosar?
(de indicat care)
inand cont de starea psihic in care s-a aat subiectul in momentul percepiei, a putut el s
ineleag corect circumstanele importante pentru dosar (de indicat care)
III.Intrebri care ajut la stabilirea capacitilor psihice ale victimelor, aate in stare de sntate psihic,
de a inelege corect caracterul i importana aciunilor svarite cu ele i de a opune rezisten in
situaiile de viol:
Posed oare respondenta (-ul) unele particulariti psihologice individuale care ar putut s
inueneze esenial comportamentul in situaia analizat?
Luand in calcul particularitile psihologice, starea psihic
i coninutul situaiei analizate, a putut respondenta (-ul) s comportamentul in situaia analizat?
Luand in calcul particularitile psihologice, starea psihic i coninutul situaiei analizate, a putut
respondenta (-ul) s ineleag corect caracterul i coninutul aciunilor svarite cu ea (el)?
inand cont de particularitile psihologice individuale, starea psihic i coninutul situaiei analizate, a
putut respondenta (-ul) s opun rezisten?
IV. Intrebri care ajut
la stabilirea capacitilor psihice i a particularitilor psihologice ale
minorului (inculpat, martor, victim):
inand cont de particularitile dezvoltrii psihice a respondentului, a putut el s contientizeze
aciunile proprii i s le controleze?
Luand in calcul particularitile individuale i de varst, precum i de condiiile concrete in care s-a
produs aciunea, a putut respondentul s perceap corect circumstanele importante pentru dosar, s
le memorizeze i s le reproduc adecvat?
In cazul crimelor comise in grup: inand cont de particularitile de varst i individuale ale
respondentului, ce inuen a putut s aib membrii grupului asupra lui; s-a aat el in stare de
dependen psihologic de acest grup?
Manifest respondentul semne de sugestibilitate mrit?
Manifest respondentul predispoziia de a exagera evenimentele produse i de a fantaza?
V. Intrebri care ajut la stabilirea capacitilor minorului inculpat cu retard in dezvoltare psihic
de a contientiza importana aciunilor proprii i deteminarea capacitii lui de a dirija aciunile
proprii:

Manifest minorul semne de retard in dezvoltare psihic, necondiionate de boal psihic? In cazul
prezenei respectivelor semne, prin ce anume se manifest ele i cum au inuenat
acestea
comportamentul respondentului in situaia analizat?
inand cont de nivelul dezvoltrii psihice, a fost in stare minorul s contientizeze impotana
aciunilor proprii?
Luand in calcul nivelul dezvoltrii psihice, a putut minorul s
dirijeze aciunile proprii?
VI.
Intrebri care ajut la stabilirea strilor
psihice, particularitilor psihologice individuale care pot s condiioneze accidentele rutiere sau
tehnice:
S-a aat oare respondentul in momentul svaririi aciunilor analizate intr-o stare psihic, ce ar putut
inuiena esenial capacitatea lui de a-i realiza funciile?
inand cont de particularitile psihologice individuale, starea psihic i circumstanele situaiei
analizate, a putut respondentul s aprecieze adecvat situaia, s ia decizii corecte i s le realizeze?
VII.
Intrebri care ajut la stabilirea prezenei strilor psihice predispozante la suicid:
inand cont de particularitile psihologice individuale i de caracterul situaiei, s-a aat
respondentul in perioada premergtoare decesului intr-o stare psihic ce a predispus la suicid?
Care au fost cauzele acestei stri?
4. Expertiza starilor afective complexe in procesul penal
Procesele afective - fenomene psihice complexe, manifestate in modificri fiziologice mai mult sau
mai puin extinse, ducind la provocarea unei conduite marcate de expresii emoionale i de trire subiectiv
- se prezint ca un rspuns la nite situaii bine definite, caracterizat printr-o combinaie unic de reacii
nervoase i fiziologice, implicind in structura sa un ir de insuiri i procese psihice individuale. Aceste
procese se caracterizeaz prin:
- subiectivitate - aparin unui subiect concret, intrunind caracteristicile lui individuale i relevind
gradul de armonie/contrariere intre trebuinele personale i evenimentele din ambian;
- evaluativitate - implic o relaie, o raportare implicit la valorile personale i sociale, apreciind
favorabil sau nefavorabil evenimentele i situaiile concrete;
- motivaie - se prezint in forma unor motive sau insoitor al motivaiei aciunilor, stabilind o
anumit tensiune in raport cu trebuinele individuale, contribuie la reflectarea, inregistrarea faptelor, dar i
orientarea, reglarea conduitelor;
- polaritate - au forma unor contraste in dinamica afectiv, dictate de gradul tensiunii emoionale, de
tendina individului spre compensare a unor nevoi i trebuine.
Cercetarea proceselor afective a stabilit esenta substratului lor neurofiziologic - activitatea sistemului
limbic, inclusiv a hipotala-musului in conexiune cu scoara cerebral; rolul emisferelor cerebra-le: a celei
drepte, cu contribuie ridicat in producerea strilor afective negative, in particular depresive, i stingi implicat mai mult in producerea emoiilor pozitive; dar i a importanei invrii sociale i influenei
asupra individului a ambianei. Expresiile emoionale se realizeaz, din aceste considerente, prin complexe
de reacii inscute, dar i prin rspunsuri invate - condiionate i voluntare.
Adaptindu-se la mediu, omul infrunt piedici, suport conflicte. Acestea duc la o invtare afectiv,
care, in funcie de calitile individuale ale SNC, capt diverse dimensiuni psihologice.
Fiind o categorie distinct a fenomenelor psihice, domeniul proceselor afective se prezint ca o
oglind a tririlor individului uman, a rspunsurilor lui la stimulii din interior i exterior. In condiiile cind
acetia atenteaz la integritatea psihico-social a omului, are loc o dereglare mai mult sau mai puin
pronunat a celorlaltor categorii de manifestri psihice - a proceselor de reflectare cognitiv (a senzaiilor,
percepiilor i reprezentrilor), a celor de cunoatere logic (a gindirii, memoriei, imaginaiei), a voinei i
contiinei. Este cazul unor triri, caracterizate prin intensitate emoional inalt, definite in psihologie prin
noiunile de frustrare, stres i afect. Anume aceste stri complexe pot deveni cauze a unor conduite
neadecvate, caracterizate prin capacitate diminuat a indivizilor umani de a-i da seama de actele lor sau de
a le dirija, in scopul calificrii juridice a crora este nevoie de concluziile EPJ. Vom analiza
particularitile eseniale ale acestor stri i ale manifestrii lor.

Frustrarea este o stare psihic, provocat de un conflict intern sau extern dintre motivaia,
scopurile, aspiraiile individului i anumii factori obiectivi care impiedic realizarea lor. In funcie de
caracterul forelor care provoac acest conflict, cercettorii disting mai multe tipuri de situaii conflictuale:
1).Conflictul atracie-atracie - in care se intilnesc situaii de intensitate pozitiv aproape egal, i
care pot fi rezolvate rapid, sau, atunci cind in joc intr valenele unor propuneri cu pondere, pot genera
comportamente neadaptive.
2).Conflictul evitare-evitare - in care individul este nevoit s aleag dintre dou variante la fel de
indezirabile. Se alege rul cel mai mic, sau se recurge la evaziunea fisic, imaginar, ori la o conduit
agresiv.
3).Conflictul atracie-evitare - cind acelai scop posed valene pozitive i negative, contribuind la
crearea unei atitudini ambivalente. Este rezolvat printr-o lupt a motivelor, suscitind un efort volitiv. Atunci
cind se recurge la alegerea unei situaii nedorite, imposibilitatea suportrii ei poate genera comportamente
deviante: consum de alcool, nevroze, evaziune psihic.
Dei in cotidian omul se ciocnete de o multitudine de situaii provocatoare de frustrare, starea dat
are dou caracteristici obligatorii: manifestarea in calitate de obiect al frustrrii a unei trebuine de
importan sporit pentru individ i apariia unei piedici in realizarea ei.
In aa fel, frustrarea poate fi definit ca o reacie afectiv la o situaie rezultat din blocarea
realizrii (P) unei trebuine, dorine, aspiraii, scopuri.
Reaciile comportamentale imediate la frustrare, manifestindu-se in forma unor consecine, pot fi
urmtoarele:
- neastimprul i tensiunea - hiperactivitate motorie, verbal-motorie, afectiv;
- agresivitatea - reacie indreptat asupra sursei frustrrii sau a unui obiect neimplicat in provocarea
strii tensionante, iar uneori deplasat asupra altor persoane - este o modalitate de conduit mai rspindit
printre extravertii;
- apatia - reacie mai rspindit printre introvertii, avind uneori valene adaptive, dar alteori
manifestindu-se ca factor provocator de neincredere in forele proprii, autoinvinuire de situaia creat,
diminuare a capacitilor de evaluare de sine i de apreciere adecvat a circumstanelor, ducind la depresii,
imbolnviri neurogene, suicid;
- evaziunea in imaginar - incetarea cutrii unor soluii reale, recurgerea la imaginar, evaziunea din
cotidian, pierderea capacitii de percepie i apreciere adecvat, patologii psihotice;
- stereotipia - tendina de repetare a unor comportamente, refugiul in automatism, care poate reduce
anxietatea, diluiaz presiunea, dar poate i genera nevroze, fixiti funcionale;
- regresia - atit comportamental cit i afectiv. Cea din urm se bazeaz pe regenerarea de
sentimente plcute, contribuie la evadarea din prezent spre trecut.
Starea prelungit de frustrare in multe cazuri duce la deformarea conceptului de sine - la o
autoevaluare eronat (supraevaluare la extravertii i subevaluare la introvertii), de alii - apreciere
greit, subiectivist a comportamentelor i atitudinilor lor.
In general se poate spune c reaciile la frustrare au i unele valene pozitive - contribuind la
sporirea adaptabilitii subiectului. Totui in cele mai frecvente cazuri ele sint semnificaia unei tulburri a
echilibrului psihic, dezorganizind contiina i anihilind posibilitile controlului volitiv al
comportamentului. Iat de ce un ir de autori consider frustrarea i consecinele ei factori psihici, care pot
provoca dezorganizri considerabile, ducind la incapacitatea de contientizare deplin i dirijare a
comportamentelor, situaii in care individul uman poate comite infraciuni de o gravitate deosebit ce pot fi
calificate de ctre organele juridice prin utilizarea concluziilor specializate ale experilor in categoria de
circumstane atenuante.
Cercetarea particularitilor individual-psihologice ale perosnelor ce au comis o infraciune in stare
de frustrare necesit identificarea anumitor caliti ale sistemului psihic i ale comportamentului social,
precum i fora impactului dezorganizatoriu, provocat de factori interni sau externi. Dintre calitile
individual-psihologice ce favorizeaz frustrarea pot fi menionate urmtoarele:
- dezechilibrul proceselor excitaiei i inhibiiei scoarei cerebrale, manifestat in emotivitate sporit,
excitabilitate, apreciere neadecvat a propriilor triri i a circumstanelor ce le provoac, capaciti
insuficiente de dirijare a conduitelor;

- capacitile intelectuale medii sau joase, care favorizeaz imposibilitatea tratrii raionale a
conflictului intern sau extern, evaluarea neadecvat inalt a propriilor trebuine, nevoi, ateptri, concentrarea
ateniei asupra piedicii in realizarea lor i a circumstanelor de moment;
- anumite deficiene caracteriale - autoevaluare neadecvat, capaciti afectiv-comunicative
deficitare, egocentrism, rigiditate a proceselor cognitive, capaciti insuficiente de reglare volitiv a
comportamentului.
Starea de frustrare poate fi agravat de anumite condiii temporare - imbolnviri somatice, astenie
psihic, graviditate, situaii de nerealizare social (omaj, srcie, conflicte cu ambiana social, etc).
Pentru identificarea acestei stri i stabilirea forei perturbatorii a ei se prezint eficient ordonarea
expertizelor complexe - psihologic-psihiatric, psihologic-medical.
Se recomand folosirea in cadrul invvestigaiei a mai multor metode psihologice: teste de
personalitate, pentru msurarea temperamentului, caracterului, de inteligen, de identificare a sociabilitii,
proiective etc. De exemplu, utilizarea testului Rorschach permite aprecierea proporiei dintre manifestrile
introvertite i extravertite in comportamentul subiectului cercetat: a tipului de organizare a percepiei, tipului
de rezonane intime, intereselor, tendinelor nevrotice, tensiunilor conflictuale, aspectelor inteligenei etc.
Testul de apercepie tematic (T.A.T.), care solicit tratarea de ctre subiect a unor situaii ilustrate in 30 de
plane, permite identificarea unor tendine cu manifestare latent - de agresivitate,
independen/dependen, dominaie/supunere etc. Utilizarea testului Rosenzweig, ce cuprinde 24 de
plane ce reprezint dou persoane aflate in situaii de frustrare, face posibil determinarea indicelui de
conformitate la grup.
Pentru a evita frustrrile este nevoie de a pune in joc anumite mecanisme de aprare:
- raionalizarea - oferirea de justificri plauzibile condiiei create, presupunerea unor variante de
realizare, intr-un termen mai de durat i cu efort mai mare a scopului spre care este orientat subiectul;
- reevaluarea - atribuirea de noi valene scopului care nu poate fi realizat, inlocuirea lui cu altul - la
fel, sau aproape la fel de pozitiv;
- aprecierea corect a anselor - evaluarea critic a posibilitilor personale i consideraia
factorilor din ambian care au blocat realizarea.
Stresul este o reacie nespecific a organismului la solicitrile externe, reieit dintr-o incapacitate
de adaptare. Cercetat iniial de H.Selye, acest fenomen a fost explicat prin modificrile organizmului aprute
in cazul unor situaii noi, care cer o perioad de adaptare de durat: schimbri a parametrilor sistemului
nervos, hormonal i a nivelului neurotransmitorilor. Aceast adaptare poate crea o discordan dintre
solicitri i autoevaluarea de sine - fenomen definit cu noiunea de stres.
Factorii stresani pot avea diverse configuraii:
- zgomotul - modific nivelul de adrenalin, provoac o transpiraie abundent, hipertensiune,
tulburri psihosomatice, care pot contribui la scderea ateniei, posibilitii de concentrare, creterea
timpului de reacie, a agresivitii, oboselii, crearea impresiei de neajutorare;
- inghesuiala - determin creterea agresivitii, scderea sensibilitii sociale;
- evenimentele de via - moartea unei fiine apropiate, divorul, o stare nou - cstoria, naterea
primului copil etc, reclam stri noi in modul de via a individului;
- stresul ocupaional, profesional, generat de trecerea la activiti noi cu responsabilitate mult mai
superioar decit in cazurile precedente, care duc la o suprasolicitare a subiectului, pericicleaz integritatea
psihofizic.
Rspunsurile la situaiile stresante mobilizeaz intreaga fiin uman pus in faa unor cerine
majore de adaptare. Organismul uman trece prin citeva etape ale adaptrii:
1). reacia de alarm (R.A) - faza de oc(F.) cu depresiunea sistemului nervos, hipotensiune,
hipotermie etc; faza de contraoc (F.C) caracterizat prin apariia unor fenomene de aprare. Organismul
ii modific caracteristicile, dar nu se poate opune suficient stresului, din care cauz un factor stresant
puternic poate provoca chiar moartea;
2). stadiul de rezisten (S.R) - reacii provocate de o expunere prelungit la situaia stresant. Dac
aciuniea factorului stresant poate oferi posibiliti de adaptare, individul elaboreaz anumite mijloace,
capacitatea de rezisten crete peste nivelul disponibil lui;
3).stadiul de epuizare (S.E) - dac nu intervine adaptarea, atunci oboseala, lipsa de sperane, inhibiia

cresc, se reduce activitatea, rezistena, aciunea mecanismelor de aprare, intervine prbuirea, istovirea.
Aciunea constant sau puternic a unui factor stresant duce la tulburarea echilibrului psihic,
intervenind schimbri:
- procesele senzorial-perceptive i atenia sint caracterizate prin hipervigilen, tulburri perceptive,
incapacitate de comutare a ateniei asupra altor obiecte, decit cele implicate in provocarea de stress;
- procesele afective - prin pulseuri emotive acute, grave, accese de panic;
- prelucrarea cognitiv-logic a informaiei - generalizri pripite i eronate, confuzie i dezorganizare
a gindirii i memoriei;
- contiina este afectat de iluzii, pseudohalucinaii, comaruri, obsesii;
- comportamentul - de cutri stereotipe a persoanelor, situaiilor pierdute, de repetiii
comportamentale;
- starea somatic in rezultatul rezistenei sau epuizrii se inrutete, manifestindu-se diferite
imbolnviri ale organelor interne - gastro-intestinare, sistemului coronar etc. - care trec in stare cronic.
Atunci cind in joc intr mecanismele personale de aprare, sau se recurge la solicitarea ajutorului
celor apropiai ori a psihoterapeutului se obine rezolvarea conflictului, normalizarea raportului cu ambiana.
Exist un stres pozitiv (eustres) - productor de mari bucurii, emoii pozitive, i negativ (distres) - de
tulburri, blocri. Stresul devine distres atunci cind:
- este prelungit sau frecvent;
- duce la diminuarea performanelor;
- duce la tulburri psiho-somatice, boli neurogene.
Totodat, in funcie de factorii stresani cercettorii disting dou tipuri de stres - fiziologic, survenit
in rezultatul aciunii unor stimuli neplcui asupra receptorilor (a frigului, subalimentaiei, ariei,
zgomotului, etc), i psihologic, cauzat de aciunea unor stimuli cu caracter psihologic i social, care tulbur
integritatea general a omului. In condiiile stresului fiziologic indivizii umani reacioneaz asemntor
(caut posibiliti de inlturare a stimulului neplcut, provocator de foame, suprainclzire etc), Stresul
psihologic favorizeaz o diversitate de rspunsuri cu caracter individual i imprevizibile.
H.Selye analizeaz aceast situaie, explicind de ce acelai factor stresant poate provoca reacii
diferite ale indivizilor umani i chiar ale aceluiai om, in funcie de starea lui de moment. Rspunsurile la
stres pot cpta forma de orientare spre adaptare i suportare a factorului stresant - sintoxic, dar i de
contrapunere activ, cutare de soluii i ci de inlturare a stimulului negativ - catatoxic. Primul tip de
comportament afecteaz starea exponentulului strii stresante, al doilea il orienteaz spre factorul stresant.
In practica judiciar poate fi utilizat EPJ in scopul stabilirii comportamentelor neadecvate, aprute
sub impactul stresului. Inlturarea factorilor stresani pe parcursul cercetrii penale poate optimiza relaia
anchetatorului cu persoana anchetat.
Dintre cele mai potrivite metode psihologice, utilizate in diagnosticarea stresului, putem nominaliza
testul Lusher, testele de personalitate, MMPI, testele proiective.
Mecanismele de aprare de stres, la fel de diferite precum in cazul frustrrii, pot fi urmtoarele:
- raionalizarea - cutarea de soluii plauzibile, justificri logice ale comportamentului personal, a
unei lumini favorabile pentru proiectarea aciunilor;
- proiecia - atribuirea unei situaii, persoane a propriilor trsturi negative, greeli proprii;
- intelectualizarea - concentrarea percepiei asupra reaciei intelectuale, explicarea strii personale,
disocierea de starea emotiv;
- represia - inlturarea din contiin a impulsurilor, ideilor inacceptabile;
- reacia invers - dezvoltarea subcontient a unei reacii opuse primului impuls;
- sporirea consideraiei de sine - reevaluarea i cutarea de soluii;
- activiti care diminueaz stresul - la aer liber, sportive, de munc, interesante, care contribuie la
modificri fiziologice in organism, la concentrarea ateniei asupra unor factori plcui;
- substituia - inlocuirea unor scopuri fr anse de succes cu altele, atractive i pline de sicces.
Starea de afect se manifest in condiiile apariiei pe neateptate a unui pericol pentru o valoare
suprem a individului, meninerii acestuia i contiinei de neputin de a-l inltura. Cu cit valoarea
obiectului la care se atenteaz este mai mare, cu atit mai puternic se manifest starea de afect in
comportamentului individului.

Aciunile subiectului in a inltura situaia afectogen sint blocate de activitatea centrelor cognitivlogice, situate pe partea superioar a scoarei cerebrale. Are loc o acumulare a energiei psihohervoase, o
instituire a unor emoii negative, care duc la schimbri in structura fiziologic, nervoas, comportamental
a individului. Atenia este diminuat de aciunea pericolului, concentrat asupra lui, percepia - deformat
i selectiv, gindirea - orientat spre cutarea de soluii, vointa - diminuat. Comportamentul este dominat
de emotivitate, stereotip.
Starea de afect este insoit de scimbri organice - oboseal, nelinite, dorin sexual, anxietate,
imbolnviri neurogene etc.
Sresul, frustrarea, starea afectiv pot cpta o dezvoltare impulsiv, necontrolat, manifestat in
forma unei explozii afective, indreptate in direcia inlturrii factorului care au contribuit la tensionarea
nervoas, sau a celui care poart in sine aceast tensiune - asupra sinelui. Aceste izbucniri emoionale sint
definite cu termenul de afect fiziologic i caracterizate prin apariia brusc i de scurt durat a unor
compulsiuni nervoase, comportamentale puternice, unipolare, cu consum mare de energie. Caracteristicile
exploziei afective:
- agresivitate oarb i furie pin la abandonul de sine;
- stare de groaz, anxietate, disperare;
- ingustare a cimpului de contiin; percepie i contientizare eronate, fixate asupra cauzei care a
provocat tensiunea nervoas, diminuarea sau chiar lipsa unor senzaii;
- regresiune spre conduite inferioare, apropiate de instinct, reorganizate cultural;
- comportament neadecvat - accese nestpinite de ris sau plins, fapte necugetate, in contrast cu modul
obinuit de comportament;
- dezorganizri motorii: vorbire afectat, micri iui, nestpinite, necontrolate, expresii i gestic
vie, for mrit;
- modificri organice vii, dezorganizatorii.
Sub imperiul afectului fiziologic omul poate sviri fapte necugetate, crime cu caracter grav.
Dup explozia afectiv apare o stare de istovire, provocat de un consum mare de energie - astenie
psihic i fizic, triri grele, oboseal, mil, compasiune fa de victim. In cele mai frecvente cazuri
persoana care a suportat o asemenea stare singur comunic despre crima svirit organelor respective,
rmine in ateptare, uneori, ins, poate evada, dar nu depune efort in a se ascunde, a lichida urmele crimei,
rtcete fr a-i da seama de aspectul su exterior i de aciunile sale. Deseori afectul provoac o stare
de amnezie - uitare a aciunilor comise in momentul exploziei afective.
In cadrul expertizei psihologic-judiciare afectul fiziologic este cercetat pentru a identifica
posibilitile de contientizare i de dirijare a aciunilor de ctre subiect in timpul comiterii infraciunii.
Afectului fiziologic este o condiie facilitatorie, comportamentul invinuitului fiind determinat de triri
puternice, iar uneori - ca generind iresponsabilitate total de conduitele personale. In aceast activitate apar
citeva probleme: stabilirea caracterului afectului - fiziologic sau patologic, diferenierea lui de unele
manifestri patologice ale psihicului, de manifestri emotive de alte configuraii, care nu contribuie la
dereglri de conduit de asemenea dimensiuni, precum afectul. Aceste probleme pot fi rezolvate prin
investigaia i apreciarea situaiei care a generat afectul, a calitilor psihoindividuale ale subiectului, a
manifestrilor psihofiziologice in momentul cercetat, a comportamentului postafectiv.
Unul din aceste momente - circumstanele i rolul lor in provocarea strii de afect. Fora emoiilor
poate fi calculat dup urmtoarea formul: E = V(In-Ip), unde E este fora emoiilor, V - valoarea,
trebiuna, necesitatea care a determinat-o, In - informaia pe care trebuie s-o posede subiectul pentru a-i
rezolva conflictul, Ip - informaia pe care el o posed. Cu cit mai mare este ponderea obiectului care a
provocat conflictul (V), i mai mic cunoaterea unor soluii de rezolvare a lui (Ip), cu atit mai grave sint
circumstanele care au generat afectul.
Ponderea valorii (V) este stabilit in conformitate cu locul ei in ierarhia necesitilor, trebuinelor,
motivelor individului. Valori cu pondere sporit sint sntatea i bunstarea personal i a celor mai
apropiai oameni (a copiilor, soului, soiei, prinilor etc), onoarea, respectul, autoritatea, evaluarea social
etc. Comportamentul agresiv, negativ al unei persoane sau circumstanele nefavorabile in raport cu aceste
valori pot condiiona o stare emotiv tensionat.
Fora acesteia poate fi determinat i de calitile individului. Mai expui emoiilor sint indivizii cu

anumite accenturi de caracter (tipul hipertimic, epileptoidal, schizotimic), cu rigiditate a proceselor

cognitive, cu capacitatea de neechilibru al SNC (colericii, melancolicii) etc.
S-a constatat experimental c persoanele care au svirit infraciuni in stare de afect sint, mai
frecvent, orientate prosocial, avind un comportament pozitiv, au trecut favorabil prin procesul de socializare,
inglobind modelele i normele sociale, strduindu-se s le respecte, manifestind uneori cerine chiar mult
ridicate fa de sine i alii in raport cu organizarea conduitelor. Foarte frecvent aceste persoane sufer de
unele psihoze, slab manifestate.
Ali factori determinani ai afectului:
- virsta: infraciuni in stare de afect sviresc mai mult persoanele tinere - pin la 40 ani (85,3%)
dintre care predomin cei care au de la 20 la 29 ani (70,6%);
- apartenena sexual: femei - 25,5%, brbai - 74,5;
- stri individuale temporale: imbolnviri somatice, suprasolicitare psihic sau fizic, insomnie,
astenie psihic, graviditate etc.
Cercetarea nivelului de colarizare a celor care au svirit o crim fiind dominai de afectul
fiziologic a stabilit c majoritatea (cca 90%) au studii medii complete, de specialitate, sau chiar superioare.
Problema afectului patologic este mai dificil, suportind i diverse viziuni ale cercettorilor. S-a
stabilit experimental c persoanele cu leziuni organice ale cutiei craniale i creierului, care au suportat
diverse traume sau infecii intracraniane, sint predispui spre cumularea de emoii i spre explozii afective.
Spre deosebire de afectul fiziologic - care poate aciona distructiv asupra conduitelor unui individ caracterizat
prin sntate psihic, cel patologic ine de domeniul unor persoane cu anumite dereglri psihice, pot
provoca dezechilibrri cognitive, afective, volitive, iar in rezultat - conduite agresive. Expertiza afectului
patologic trebuie s fie realizat de un specialist-psihiatru.
Dac subiectul cercetat se caracterizeaz prin anumite deficiene ale dezvoltrii intelectuale, caliti
psihopatice, antecedente medicale cu caracter nevrologic i alte dereglri ce nu au provocat o imbolnvire
psihic, este nevoie de convocarea unei expertize complexe - psihologic-psihiatric. In asemenea cazuri
experii activeaz in conformitate cu competena personal, concluziile fiind intocmite in baza datelor
cptate de ambii.
Un loc special a fost rezervat cercetrii afectului in stare de alcoolizare sau sub influena
stupefiantelor. El este atribuit i unei categorii specifice. Desigur alcoolizarea, drogarea contribuie la
deformri ale activitii psihice - restructurarea contiinei, simplificarea percepiilor i reprezentrilor,
diminuarea posibilitilor de autocontrol al conduitelor, sporirea agresivitii, subiectivismului, rigiditii
cognitive etc. Dar aprecierea strii cu calificativul de iresponsabilitate in asemenea condiii este
imadmisibil, deoarece ea a fost provocat contient de ctre individ.
Dar unii autori consider c e nevoie de realizarea unei expertize i in aceste cazuri, cu deosebire
atunci, cind invinuitul a consumat o cantitate neinsemnat de alcool.
Autorul rus V.Vasil'ev[34] relateaz i unele particulariti ale activitii persoanelor ce realizeaz
ancheta in scopul facilitrii cercetrii afectului fiziologic.
Deoarece calificarea strii emoionale depinde considerabil nu numai de experiena psihologuluiexpert, ci i de volumul de informaie referitor la personalitatea i comportamentul subiectului infraciunii
din dosarul penal, cercettorul recomand colectarea acesteia in cadrul anchetrii victimei, martorilor,
invinuitului.
Victima, martorii urmeaz s indice date despre aspectul exterior al invinuitului (culoarea feei,
privirea, calitile locomotorii i verbomotorii), comportamentul lui pin, in timpul i dup infraciune,
particularitile relaiilor infractor-victim.
Invinuitul urmeaz s comunice informaie despre starea sa somatic (imbolnviri, astenie,
insomnie, etc), caracterul relaiilor cu victima, sursa i particularitiel conflictului.
La dosar se anexeaz documente, care-l caracterizeaz pe invinuit (referine ale membrilor familiei,
vecinilor, de la locul de munc).
In competena expertului-psiholog intr urmtoarele probleme, legate de cercetarea afectului:
- aprecierea circumstanelor ce au provocat infraciunea, a caracterului relaiilor interpersonale dintre
invinuit i victim in perioada de pin la comiterea infraciunii, dinamica acestor raporturi, cauzei
conflictului, dezvoltrii lui;

- cercetarea personalitii infractorului - a particularitilor individual-psihologice, socialcomunicative, a manifestrii lor in momentele cu pondere pentru anchet;
- analiza fenomenologiei infraciunii;
- stabilirea trsturilor de personalitate, care au putut contribui la acumularea de energie
psihonervoas i la explozia afectiv;
- stabilirea tipului afectului, diferenierea lui de alte stri emotive sau de reacii afective;
- diagnosticarea prealabil a unor patologii, devieri i recurgerea la serviciul specializat al
psihiatrului, neuropatologului etc.
Aceste probleme trebuie s fie reflectate i in ordonana de dispunere de EPJ.
Metodele de cercetare, folosite in scopul determinrii afectului fiziologic: observaia, testele pentru
abiliti senzo-motorii, de atenie, de memorie, de aptitudini, inteligen, de determinare a insuirilor
psihice, de personalitate etc. O grup distinct o alctuiesc testele proiective - Rorschach, TAT, Szondi,
Rozenzweig etc; inventarele de personalitate - MMPI .a.

Capitolul X. Psihologia privrii de libertate i a resocializrii condamnailor

Univers fascinant i revolttor in egal msur,
penitenciarul este o lume in permanent implozie psihologic:
coordonatele de existen sint crima, eecul,
patologicul, stresul, disperarea, neputina...
Gheorghe Florian, Psihologie penitenciar, 1996.
1.

Obiectul i scopurile psihologiei penitenciare

Comunitatea uman imprtete anumite atitudini in raport cu comportamentul deviant. Normele

penale se refer la acele comportamente, care provoac un pericol deosebit valorilor sociale. In cadrul
pedepselor penale se inscrie i privarea de libertate - una dintre cele mai dure sanciuni. De aceast
sanciune este preocupat domeniul distinct al psihologiei judiciare - psihologia penitenciar.
Psihologia penitenciar are in cimpul ateniei citeva probleme importante:
cercetarea personalitii deinutului, tipologia psihologic in scopul inelegerii mai depline a
manifestrilor comportamentale in condiiile deteniei;
determinarea factorilor psihologici i sociali care influeneaz conduitele in condiiile privrii de
libertate;
stabilirea unor programe individuale de resocializare a deinuilor.
Psihologia penitenciar se afl in raporturi directe cu dreptul penitenciar i rezolv sarcina
primordial a privrii de libertate: inlturarea stereotipiilor infractorile din comportamentul persoanelor
supuse deteniei, formarea unor orientri noi.
Rezolvarea acestor probleme rspunde imperativelor umanizrii normei de drept. Executarea
sentinei nu se limiteaz doar la privarea persoanei de libertate i limitarea spaiului existenei ei cu cel al
penitenciarului. Mai mult ca att, in dreptul contemporan este negat teza, conform creia aplicarea
sentinei are menirea de a-l supune pe condamnat s-i ispeasc vina i de a-l rzbuna pe ptimit, tez
popular in trecut, care s-a mai meninut in reprezentrile populaiei. Privarea de libertate trebuie s
rezolve cu totul alte obiective, prin care s-ar afirma norma de drept, s-ar realiza o scdere a ratei
criminalitii prin reorientarea condamnailor spre alte modele sociale. In acest scop sint aplicate
cunotinele din diverse domenii tiinifice, psihologia oferind acele modele, care au capacitatea de
influen social-pozitiv asupra comportamentului condamnailor.
Modelul resocializrii se fundamenteaz pe cunotinele psihologie cu referin la socializarea
personalitii prin modelare, invare i control social. Analizind personalitatea infractorului, ne-am referit
la profilul psihologic al ei. Infraciunea este rezultatul firesc al socializrii incomplete sau defectuoase a
personalitii, o form de conduit, marcat prin infantilism i incompeten social.
Dac socializarea este, pe de o parte, procesul prin care individul insuete i interiorizeaz
normele i valorile sociale, modelele de comportament, atitudinile i evalurile, devenind membru al unei
comuniti sau al unui grup social, prezentindu-se in ipostaza dat drept o ofert, iar pe de alta, exircitind
cea de a doua funcie - de constringere - ajusteaz comportamentele individuale la cerinele comunitii,
contribuie la realizarea uniformizrii i controlului, resocializarea are sarcini mai dificile i se
confrunt cu probleme majore. Procesul socializrii const in modelarea unui material brut, avind in
calitate de obiect personalitatea copilului. Resocializarea se refer la o personalitate deja format, al crui
profil a cptat contururi antisociale sub influena factorilor neuropsihici, psihologici, dar intotdeauna
determinai de anumite condiii sociale. Iat de ce privarea de libertate trebuie se rezolve aceast sarcin
prin afirmarea unor valori umaniste. Penitenciarul, in care se manifest tendinele de injosire, de diminuare a
valorii personalitii, nu poate contribui decit la dezvoltarea unor atitudini negative in raport cu societatea i
normele ei, generind orientri spre recidivism. In asemenea condiii se poate vorbi despre o lupt impotriva
criminalului, nicidecum despre o activitate de combatere a criminalit ii. Constituirea statului de drept

prevede schimbarea atitudinii fa de condamnai i de modul in care ei sint tratai in perioada privrii de
libertate.
Ileile iluminismului, promovate in epoca modern de ctre Cesare Beccaria, au gsit susinere doar
in secolul XX. In conformitate cu obiectivele contemporane, sistemul penitenciar trebuie s se orienteze spre
rezolvarea urmtoarelor probleme:
1.
organizarea spaiului penitenciar, crearea unor condiii de trai, munc i odihn in
conformitate cu standardele societii industriale contemporane;
2.
realizarea activitilor cu caracter educativ, inindu-se cont de voina condamnailor,
orientarea spre promovarea metodelor de resocializare;
3.
implicarea instanelor tere in controlul i tutelarea penitenciarelor (autorul aduce drept
exemplu activitatea avocailor-parlamentari in unele state din SUA, Canada).
2. Personalitatea infractorului privat de libertate: tipologie, condiii psiho-morale,
consecine psihologice

In literatur exist mai multe tipologii ale personalitii infractorilor supui privrii de libertate. In
conformitate cu clasificarea realizat de Secretariatul celui de-al VI-lea Congres al Naiunilor Unite, la care
s-a pus in discuie problema prevenirii crimelor i a tratamentului delincvenilor au fost difereniate cinci
categorii.
Infractorii inverterai, cu toate c prezint anumite aspecte ale comportamentului, determinate de
contextele sociale, politice, culturale, posed anumite caracteristici comune:
- agresivitate persisitent i indiferen absolut in priina consecinelor;
- infraciune deosebit de grav, constind in provocarea sau in ameninarea de a provoca o leziune
corporal grav;
- frecvent o component psihiatric sau psihologic anormal.
Infractorii primejdioi se disting prin anumite stri afective i psihologice, caracterizai de:
- gravitate a infraciunii, recidivism;
- o anumit stare psihic, care-i ofer impulsivitate, lipsa sentimentului de culpabilitate, de ruine,
de anxietate sau de simpatie, a scopului i idealului, brutalitate, mai cu seam sub influena alcoolului sau a
unor stupefiante cu efect depresiv asupra sistemului nervos.
Delincvenii dificili se confrunt cu dificulti in adaptarea la rigorile i privaiunile deteniei,
punind mai frecvent probleme administrative decit de securitate.
Deinuii pe termen lung se confrunt cu penibilitatea situaiei lor, prezentind pericol pentru propria
lor integritate.
Inadaptaii social sint persoanele care nu se pot conforma exigenelor pedepsei. In cadrul acestei
categorii se includ delincvenii afectai de o deficien mintal, care sufer de psihopatii, alcoolism cronic
sau narcomanie. Penitenciarul nu poate corecta aceste deficiene, ei fiind doar izolai pentru un anumit
termen.
Clasificarea condamnailor urmrete scopul diferenierii metodelor, aplicate in procesul
resocializrii. De exemplu, in coloniile pentru minori din SUA este utilizat clasificaia propus de Herbert
C. Quay i Lowell B. Parsons, in conformitate cu care sint desemnate patru tipuri de comportamente
delincvente: infantil-inaccesibil, nevrotic-conflictual, nesocializat-agresiv i socializat in medii criminale.
Aceast clasificare conine atit caracterizarea delincvenilor, cit i a persoanelor, care pot exercita aciunii
educative in raport cu primii.
Adolescenii infantili dau dovad de un comportament pasiv, introvertit, sint necomunicativi,
imaturi, nu se implic in relaiile din cadrul penitenciarului, in raporturile cu adulii manifest dependen
afectiv. Educatorul care urmeaz s conduc asemenea grupuri trebuie s manifeste caliti empatice,
calmitate i rbdare, programele de resocializare prevzind crearea imaginii despre un mediu social
favorabil, binevoitor, care-i va ajuta adolescentului s se adapteze i s accepte noi modele

comportamentale.
Adolescenii nevrotici sint anxioi, deprimai, imprtesc sentimentul culpabilitii i al
inferioritii, dau dovad de comunicativitate, povestind despre sine i infraciunea pe care au comis-o,
consider c nu vor mai repeta conduitele delincvente, cu toate c practica demonstreaz contrariul.
Educatorul in asemenea grupuri urmeaz s ofere inelegere i susinere, ajutindu-le minorilor s-i
depeasc starea de conflict intern, frustrare, s-i contientizeze posibilitile.
Minorii cu deficiene de socializare i tendine agresive in comportament dau dovad de
impulsivitate, reactivitate, nereinere, nesupunere, incearc s domine, in care scop pot fi iniiatori ai actelor
antisociale chiar in mediul penitenciar. Pentru a exercita influen asupra acestei categorii, educatorul trebuie
s posede trie de caracter, voin, rbdare, oferindu-le minorilor condiii de utilizare a potenialului
energetic intr-un mod pozitiv, impalntindu-le noi viziuni asupra raporturilor sociale i locului lor in acestea.
Delincvenii socializai intr-un mediul criminal posed orientri antisociale ferme, imprtesc
valorile subculturii criminale, de regul au un comportament echilibrat, nu prezint dificulti de adaptare la
noile condiii. In raport cu aceast categorie este nevoie de manifestarea profesionalismului, convingerilor i
directivelor social-pozitive, corectitudinii, tactului. Imaginea educatorului trebuie s se impun prin caliti
pozitive. Efectul resocializrii cons in afirmarea unor valori social-pozitive, care le-ar oferi adolescenilor
din categoria dat posibilitatea de manifestare intr-un mod nou, in conformitate cu normativitatea social i
juridic.
Personalitatea deinutului prezint un univers uman specific, marcat de contradicii i frustrare.
Soarta ii aduce pe aceti oameni in penitenciar dup comiterea unei inclcri grave a normelor
colectivitii, muli din ei prezentindu-se ca persoane neadaptate social, incapabile s se integreze in
comunitate uman, s-i asimileze valorile, s-i subordoneze instinctele i trebuinele normativitii
general acceptate. Trecutul lor este marcat de o moralitate defectuoas, prezentul - de pierderea
alternativelor, a libertii deciziilor, perspectiva este indeprtat i neclar. De fapt fiecare deinut o
ateapt, calculind zi cu zi, ateptind momentul eliberrii.
Motivaia deinuilor prezint o gam de trebuine, aspiraii, motive, orientri i idealuri. Asupra
caracterului ei ii pun amprenta condiiile deteniei, necesitatea de adaptare la acestea, reliefarea unor
motive cu caracter mai mult imaginar, a unor idealuri proiectate in perspectiv. Nu intotdeauna idealurile
formate in penitenciar ii vor gsi realizare dup detenie, dar ele sint un mijloc sigur de asigurare a
existenei, de depire a strilor dificile create de circumstanele privrii de libertate.
O alt component a personalitii - afectivitatea - este o oglind a strilor de frustrare, a
frmintrilor interne prin care trece deinutul. Coloratura ei depinde i de coninutul sentimentului cu care
deinutul a venit s-i ispesc pedeapsa: contiina de corectitudinea sentinei sau de dezaprobarea ei.
In penitenciar se manifest in mod vdit caracterul personalitii: conformismul sau nesupunerea,
reactiitatea sau nepsarea, tolerana, indiferena, sociabilitatea sau inchiderea.
Cercettorii romani amintii mai sus reflect incidenele dintre aceste trsturi de personalitate i
tipurile de comportament manifestate de ctre deinui, remarcind:
- comportamentul agresiv, caracterizat prin rezisten deschis la regimul vieii din penitenciar,
agresiitate, deprimare;
- comportamentul defensiv - interiorizare, izolare, fug in imaginar;
- comportamentul de consimire - conformare pasiv la regulile i normele din penitenciar,
acceptarea lor formal;
- conduita de integrare - relaionarea activ cu ceilali deinui i cu mediul de detenie.
In raport cu aceste categorii pot fi aplicate programe cu coninut diferit, accentuindu-se momentele
de beneficiu social, care pot rezulta din reorientarea comportamental.

3. Aspecte psihosociale ale mediului penitenciar

In scopul caracterizrii psihosociale a mediului penitenciar pot fi determinate cele mai importante
laturi ale problemei:
- cu referin la particularitile distincte ale spaiului social penitenciar;
- la criteriile valoric-normative, acceptate in comunitatea deinuilor;
- la organizarea unitilor sociale - a grupurilor de deinui.
Spaiul penitenciar nu poate fi analizat in conformitate cu legitile sociale generale. El posed un
ir de trsturi determinate de anumite caliti extrinsece: este un spaiu penal, deci existena lui este
determinat nu de trebuinele, interesele, motivele sociale, ci de prescripiile legii penale; este inchis,
colaborarea cu alte medii sociale fiind redus; este bipolar, incluzind dou grupuri sociale de baz - cel al
deinuilor i cel al lucrtorilor din penitenciar.
Gheorghe Florian indic i alte dou trsturi ale acestui spaiu:
calitatea de zon a interaciunilor asimetrice, deci i de spaiu al autoritii, precum i cea de cimp
de fore, in care se ciocnesc interese i aspiraii diferite.
In penitenciar acioneaz anumite norme sociale, care in de valorile specifice ale spaiului inchis.
La fel precum cele sociale, aceste norme pot fi divizate in:
- norme relaionale, de comunicare - cu referin la organizarea raporturilor cu deinuii i
personalul;
- organizaionale - de organizare a traiului, formare a unitilor sociale: a grupurilor de deinui, de
instituire a conducerii;
- evaluative - de apreciere a situaiilor, circumstanelor, persoanelor.
Normele din penitenciar alctuiesc substana unei culturi specifice, acceptarea creia se face sub
mai multe forme: conformare, integrare sau respingere. Grupul din penitenciar se formeaz in conformitate
cu legitile psihosociale generale, acceptind anumii lideri, divizri de roluri i instituiri ale statutelor,
imprtirea de tradiii i obiceiuri, posedarea unui limbaj specific. Raporturile interpersonale prezint
toat gama de afeciuni: atragere-respingere, acceptare-refuz, simpatie-antipatie, integrare-izolare,
neutralitate, ignorare etc. Astfel se instituie relaii de concuren sau de colaborare, prietenie sau dumnie,
dominare sau dependen.
4. Metode de resocializare a indivizilor i de reintegrare social
Principalele direcii in cadrul activitii de resocializare in penitenciar sint:
- organizarea unei ocupaii profesionale, urmrindu-se formarea unui om apt de a exercita o
activitate de munc dup eliberare;
- incadrarea in viaa social;
- regenerarea valorilor unei viei particulare i familiale;
- organizarea timpului liber, diversificarea ocupaiilor culturale.
Se acord o atenie deosebit accesului la mijloacele mass-media, limitarea contiinei de izolare de
la problemele sociale.
Organizarea pregtirii profesionale i a activitilor de munc urmrete scopul integrrii intr-un
mod nou de via. Munca in penitenciar nu este un mod de pedeaps sau de asigurare a existenei, ci o
metod de resocializare. Insuirea unei profesii, care dup eliberarea din detenie i-ar oferi individului
posibilitatea angajrii, contrivuie la reevaluarea de sine.
Pentru a-i inva pe deinui s-i planifice timpul liber, se recomand planificare i realizarea
unor programe culturale, care ar contribui la implicarea deinuilor, trezirea interesului pentru anumite
aciuni, ameliorarea relaiilor sociale din mediul penitenciarului i pregtirea pentru revalorificarea
raporturilor cu semenii dup eliberare.
In literatura cu coninut psihologic i criminologic se recomand un ir de metode psihoterapeutice.

Analiza in grup a problemelor individului ofer posibilitatea comparrii diferitor variante i alegerii
modelului optimal eficiant. Folosirea metodelor transacionale, elaborate de E. Bern, permite adaptarea
comportamentului la cerinele controlului social. Consultaiile psihologice individuale contribuie la
elucidarea problemei individuale i gsirea soluiilor, modelelor de rezolvare a ei. In activitatea cu
delincvenii minori se recomand utilizarea elementelor de joc.
Sistemul penitenciar tradiional tot mai mult este inlocuit de unul nou. In ara noastr acest proces
stagneaz, dar noile orientri ale dreptului impun necesitatea schimbrilor.
Probe pentru rrecapitulare:
1.
Numii i caracterizai tipurile de infractori supui privrii de libertate.
2.
Care sint consecinele psihologice ale privrii de libertate, cum se prezint ele in
comportamente i mentaliti?
3.
Analizai aspectele psihosociale ale mediului penitenciar.
4.
Cum are loc stabilirea programelor de integrare social?

Bibliografie selectiv

3. Banciu, D. Control i sanciuni sociale (Concepte, teorii i orientri juris-sociologice).

Bucureti: Editura Victor, 1999. 370 p.
4. Barus-Michel J. Giust-Desprairies F. Ridel L. Crize. Abordare psihosocial clinic.
Iai: Polirom. 1998.
5. Benesch, H. Atlas de la psychologie. Paris: La Pochotheque, 1996. 470 p.
6. Binet, A. La description d'un objet. In: Annee Psycol., 1905, vol. IV, p.296-332
7. Binet, A. La science du termoignage. In: Annee Psycol., 1909, vol. IX, p.120-137
8. Binet, A. La sugestibilite. Paris: Schleicher, 1906. 218 p.
9. Bogdan, T. Probleme de psihologie judiciar. Bucureti: Edf. tiinific, 1973. 220 p.
10. Dragomirescu, V.T. Psihosociologia comportamentului deviant. Bucureti: Editura
tiinific i Enciclopedic, 1976. 408 p.
11. Dragomiroiu V. Psihologia comportamentului deviant. Bucureti, 1976.
12. Mitrofan, N. Zdrenghea, V. Butoi T. Psihologie judiciar. Bucureti: ansa, 1992. 570 p.
13. Prun, T. Psihologie judiciar. Iai: Chemarea, 1994. 320 p.
14. Psihologie social. Aspecte contemporane. Coord. A. Neculau. Iai: Polirom. 548 p.
15. Rdulescu, S.M. Anomie, devian i patologie social. Bucureti: Editura Hyperion, 1991.
368 p.
16. Rdulescu, S.M., Banciu, D. Introducere in sociologia delincvenei juvenile (Adolecena
intre normalitate i devian). Bucureti: Editura Medical, 1990. 428 p.
17. Rdulescu S.M. Devina, criminalitate i patologie social. Bucureti, 1999.
18. Rusnac S. Comportamentul agresiv. Cauze i manifestri//Symposia professorum, Seria
Drept, Chiinu, 1999.
19. Rusnac S. Factorii sociali in comportamentul delincvent al minorilor//Anale tiinifice.
Drept. ULIM, Chiinu, 1999.
20. Rusnac S. Familia ca factor al comportamentului delincvent al minorilor//Conferina
tiinifico-didactic anual, Chiinu, 1998.
21. Rusnac S. Ghid de psihologie. Pentru agenii judiciari. Chiinu: Basarabica, 1997.
22. Rusnac S. Psihologia dreptului. Chiinu: Arc, 2000. 270 p.
23. .., .. . .: ,
1998. 216 .
24. . . : , 1998. 432 .
25. .. . 5- ., . . .: , 2005.
655 .
26. .. . : . 1996. 632 .
27. .. . .: , 2007. 198 .
28. .. . .: , 1997. 320 .
29. , . . . . .:
"", 1998. 341 .

Anexa 1

SUBIECTE
pentru examen la Psihologie judiciar
1.Scurt istoric al psihologiei judiciare
2.Obiectul i obiectivele psihologiei judiciare
3.Raporturile interdisciplinare ale psihologiei judiciare
4.Normativitate i norme sociale: definiie, tipuri, funcii
5.Raportul cadrului normativ social cu normativitatea juridic
6.Socializarea juridic i formarea contiinei de drept
7.Formele i funciile contiinei de drept
8.Abordarea conceptului de personalitate in psihologia judiciar
9.Factorii psihologici ai infraciunii i comportamentului infracional
10.Tipologii psihologice ale infractorilor
11.Comportamentul deviant i delincvent al minorilor: factori determinani, particulariti, forme
12.Tipologia aciunilor delincvente, comise de minori
13.Particulariti specifice ale urmririi penale in cazurile cu minori
14.Particulariti psihologice ale victimei
15.Factori ai victimizrii
16.Tipologia victimelor
17.Activitatea juridic in vederea profilaxiei victimizrii
18.Aspecte subiective i obiective ale analizei mrturiei judiciare
19.Aspecte psihologice ale urmririi penale
20.Psihologia ascultrii i interogatoriului bnuitului i invinuitului
21.Metode i tactici psihologice utilizate in urmtirea penal
22.Aspecte psihologice ale activitilor procesual-penale, intreprinse in cadrul urmririi penale
23.EPJ (expertiza psihologic-judiciar): noiuni, condiii de convocare i efectuare, etape, cerine fa
de intocmirea documentar
24.EPJ in procesul penal: oportunitatea efecturii, tipuri, obiecte i obiective
25.EPJ a afectului psihologic
26.EPJ a minorilor infractori
27.EPJ a minorilor victime
28.EPJ a victimelor violului
29.EPJ in procesul civil: oportunitatea efecturii, tipuri, obiecte i obiective
30.Sanciunea judiciar i efectele ei psihologice