Sunteți pe pagina 1din 199

ION VLĂDUŢ

SOCIOLOGIE JURIDICĂ
Note de curs
şi teste de autoevaluare
Ediţia a II-a

Universitatea SPIRU HARET


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Sociologie juridică: note de curs şi teste de autoevaluare /
Ion Vlăduţ. – Ed. a 2-a. – Bucureşti, Editura Fundaţiei România
de Mâine, 2004
Bibliogr.
200 p; 20,5 cm
ISBN 973-725-160-1

316.334.4(075.8)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004

Redactor: Maria CERNEA


Tehnoredactor: Marian BOLINTIŞ
Coperta: Marilena BĂLAN-GURLUI

Bun de tipar: 25.11.2004; Coli tipar: 12,5


Format: 16/61x 86

Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine


Splaiul Independenţei, nr.313, Bucureşti, Sector 6,
Oficiul Poştal 83
Telefon, fax: 410 43 80; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

Universitatea SPIRU HARET


UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE DREPT

Conf. univ. dr. ION VLĂDUŢ

SOCIOLOGIE
JURIDICĂ
Note de curs
şi teste de autoevaluare
Ediţia a II-a

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE


Bucureşti, 2003

Universitatea SPIRU HARET


CUPRINS

Cuvânt înainte ………………………………………………………….. 11

Partea I
PERSPECTIVA SOCIOLOGICĂ ASUPRA DREPTULUI

Capitolul I
GENEZA, EVOLUŢIA ŞI STATUTUL ŞTIINŢIFIC
ACTUAL AL SOCIOLOGIEI JURIDICE

♦ OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI JURIDICE … 17


1. Sociologia generală şi sociologiile de ramură ……………… 17
2. Definiţia, obiectul şi problematica sociologiei juridice …….. 18
3. Metodele sociologiei juridice ………………………………. 20
4. Sociologia juridică şi sociologia generală ………………….. 20
5. Sociologia juridică şi ştiinţa dreptului ……………………… 21
6. Sociologiile juridice particulare …………………………….. 22

♦ GENEZA ŞI EVOLUŢIA SOCIOLOGIEI JURIDICE …………... 23


1. Momente premergătoare constituirii sociologiei juridice …... 23
2. Constituirea sociologiei juridice ca ştiinţă autonomă ………. 25
3. Contribuţii la dezvoltarea sociologiei juridice ……………… 29

♦ MOMENTE DIACRONICE ÎN GÂNDIREA SOCIOLOGICO-


JURIDICĂ ROMÂNEASCĂ …………………………………….... 31
1. Fondatori ai sociologiei juridice româneşti ………………… 31
2. Sociologia juridică românească în perioada postbelică …….. 35
◊ Termeni-cheie ……………………………………………………….. 36

Universitatea SPIRU HARET


◊ Bibliografie obligatorie ……………………………………………... 38
◊ Bibliografie suplimentară …………………………………………... 39
◊ Bibliografie facultativă ……………………………….…………….. 39

Capitolul II
PROBLEME TEORETICE FUNDAMENTALE
ALE SOCIOLOGIEI JURIDICE

♦ FENOMENELE JURIDICE ………………………………………... 40


1. Definirea fenomenelor juridice ……………………………... 40
2. Fenomenele juridice primare şi secundare …………………. 40
3. Fenomenele juridice de putere şi de subputere ……………... 41
4. Fenomene-instituţii şi fenomene-caz ………………………... 42
5. Fenomene contencioase şi necontencioase …………………. 42

♦ NORMELE JURIDICE ÎN SISTEMUL NORMELOR SOCIALE … 43


1. Societatea umană, activitatea normată şi ordinea de drept …. 43
2. Norme şi sancţiuni sociale ………………………………….. 44
3. Caracterul specific al normelor juridice ……………………. 46

♦ DREPTUL – INSTRUMENT AL CONTROLULUI SOCIAL …… 48


1. Noţiunea de control social. Formele, mijloacele şi agenţii
controlului social …………………………………………… 48
1.1. Noţiunea de control social ……………………………... 48
1.2. Formele controlului social ……………………………... 49
1.3. Mijloacele controlului social …………………………... 50
1.4. Agenţii controlului social ……………………………… 50
2. Dreptul – instrument de realizare a controlului social. Funcţiile şi
disfuncţiile dreptului …………………………………………... 51
2.1. Concepţii şi puncte de vedere privind rolul dreptului ca
instrument al controlului social ……………………….. 51
2.2. Funcţiile şi disfuncţiile dreptului ……………………… 53

♦ DREPTUL CA INSTRUMENT AL SCHIMBĂRII SOCIALE …. 55


1. Conceptul de schimbare socială …………………………….. 55
2. Condiţii ale schimbării sociale prin drept …………………... 55
3. Strategii legislative de promovare a schimbării sociale ……. 56
6

Universitatea SPIRU HARET


♦ ACULTURAŢIA JURIDICĂ ………………………………………. 56
1. Procesul de aculturaţie. Aculturaţia juridică ………………... 56
2. Formele aculturaţiei juridice ………………………………... 57
3. Efectele aculturaţiei juridice ………………………………... 58
3.1. Efectele aculturaţiei juridice asupra sistemului de drept …. 58
3.2. Efectele aculturaţiei juridice asupra grupurilor sociale …. 59
3.3. Efectele aculturaţiei juridice asupra indivizilor ……….. 59

♦ FUNCŢIILE SOCIOLOGIEI JURIDICE ………………………….. 60


1. Funcţia descriptivă ………………………………………….. 60
2. Funcţia explicativă ………………………………………….. 61
3. Funcţia critică ………………………………………………. 61
4. Funcţia practică ……………………………………………... 62
4.1. Rolul sociologiei juridice în procesul legislativ ……….. 62
4.2. Rolul sociologiei juridice în domeniul jurisprudenţei …. 63
4.3. Rolul sociologiei juridice în domeniul raporturilor
contractuale ……………………………………………. 64
5. Funcţia didactică ……………………………………………. 65
◊ Termeni-cheie ………………………………………………………. 65
◊ Bibliografie obligatorie ……………………………….…………… 68
◊ Bibliografie suplimentară …………………………….……………. 68
◊ Bibliografie facultativă …………………………………………….. 69
◊ Teste de autoevaluare ……………………………………………... 69

Partea a II-a
METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIOLOGICE
A DREPTULUI

Capitolul III
GENERAL ŞI PARTICULAR ÎN METODOLOGIA
CERCETĂRII SOCIOLOGICE EMPIRICE A DREPTULUI

♦ PROBLEME GENERALE ALE METODOLOGIEI CERCETĂRII


SOCIOLOGICE …………………………………………………… 111
1. Delimitări conceptuale: metodă, metodologie, procedee,
tehnici de cercetare, instrumente de investigare …………… 111

Universitatea SPIRU HARET


2. Tipuri de cercetări sociologice empirice ……………………. 112
3. Principalele metode şi tehnici de investigare a fenomenelor
sociale ……………………………………………………… 112
4. Etapele cercetării sociologice empirice …………………….. 114
5. Principii metodologice şi cerinţe ale cercetării sociologice
empirice ……………………………………………………. 117

♦ PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ALE CERCETĂRII


EMPIRICE A FENOMENELOR JURIDICE …………………… 119
1. Adaptarea metodelor de cercetare ale sociologiei generale la
specificul fenomenelor juridice ……………………………... 119
2. Principiile cercetării sociologice a fenomenelor juridice …... 119
3. Domeniile cercetării sociologico-juridice empirice ………… 120
4. Cercetarea empirică a diferitelor fenomene juridice în perioada
postbelică …………………………………………………... 122
◊ Termeni-cheie ……………………………………………………….. 123
◊ Bibliografie obligatorie ……………………………………………… 124
◊ Bibliografie suplimentară …………………………………………… 125
◊ Bibliografie facultativă ……………………………………………… 125

Capitolul IV
METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ
A FENOMENELOR JURIDICE

♦ ANCHETA SOCIO-JURIDICĂ ŞI SONDAJUL DE OPINIE


LEGISLATIVĂ …………………………………………………… 126

1. Ancheta sociologică şi sondajul de opinie publică (probleme


generale) ………………………………………………….. 126
2. Unele particularităţi ale anchetei socio-juridice prin sondaj …. 130
3. Sondajul de opinie legislativă; valoarea şi limitele sale ……. 136

♦ TEHNICA ANALIZEI SOCIOLOGICE DE JURISPRUDENŢĂ ….. 138


1. Analiza conţinutului – tehnică sociologică de cercetare a
comunicării ………………………………………………… 138
2. Documentele juridice şi nonjuridice – surse ale cunoaşterii
sociologice a dreptului ……………………………………... 141
3. Tehnica analizei sociologice de jurisprudenţă (particularităţi) .... 143
8

Universitatea SPIRU HARET


♦ EXPERIMENTUL LEGISLATIV ŞI EXPERIMENTUL JUDICIAR .. 147
1. Experimentul psihosociologic (probleme generale) ………... 147
2. Experimentul legislativ ……………………………………... 149
3. Experimentul judiciar ………………………………………. 153

♦ SCALAREA ATITUDINII CETĂŢENILOR FAŢĂ DE LEGE ŞI


JUSTIŢIE …………………………………………………………….. 154

1. Scalarea – tehnică de măsurare a unor fenomene sociale şi


psihosociale …………………………………………………. 154
2. Scalarea atitudinii cetăţenilor faţă de lege şi justiţie ……….. 157
◊ Termeni-cheie ……………………………………………………… 159
◊ Bibliografie obligatorie ……………………………………………. 161
◊ Bibliografie suplimentară ………………………………………….. 161
◊ Bibliografie facultativă …………………………………………….. 162
◊ Teste de autoevaluare ……………………………………………… 162

Universitatea SPIRU HARET


10

Universitatea SPIRU HARET


CUVÂNT ÎNAINTE

După anul 1989, în planurile de învăţământ ale majorităţii


facultăţilor de drept din ţara noastră, fie că acestea făceau parte din
sistemul învăţământului de stat, fie din sistemul învăţământului privat,
şi-a făcut apariţia o nouă disciplină de studiu: Sociologia juridică.
Includerea acestei discipline în planurile de învăţământ ale facultăţilor
de drept nu a reprezentat vreun capriciu al diriguitorilor acestor
instituţii, ci un răspuns cât se poate de raţional la constatarea evidentă că
„dreptul se întemeiază pe sociologie şi [...] fără realităţile acesteia el nu
poate avea înţeles” (Mircea Djuvara).
În calitatea ei de ramură a sociologiei generale, indiferent de
statutul pe care îl are (disciplină obligatorie, opţională sau facultativă),
Sociologia juridică a devenit, deşi mai târziu decât în alte ţări ale lumii,
o prezenţă necesară în planurile de învăţământ ale facultăţilor de drept
din România. În consecinţă, o mare parte a studenţilor în drept vor
trece printr-o procedură de evaluare (examen, colocviu etc.) a cunoş-
tinţelor lor de sociologie juridică. Parcurgerea unei astfel de proceduri
reprezintă întotdeauna un moment de referinţă în viaţa unui student;
succesul sau insuccesul acestuia într-o astfel de încercare având, de la
caz la caz, repercusiuni, mai mari sau mai mici, asupra evoluţiei
traiectoriei sale universitare şi, nu în ultimul rând, asupra carierei sale
de mai târziu. În consecinţă, trecerea unui student printr-o astfel de
procedură, indiferent de forma în care ea se desfăşoară, îl determină pe
acesta să caute cele mai eficiente modalităţi de pregătire şi, în
subsidiar, cele mai adecvate instrumente de lucru cu ajutorul cărora să
ducă la bun sfârşit un astfel de demers.
În paleta largă a acestor modalităţi se înscrie, şi în ultima vreme cu
un ecou parcă din ce în ce mai larg, pregătirea studenţilor după sinteze
de curs, urmate de autoadministrarea, în scop evaluativ, a testelor de
cunoştinţe. O dovadă a existenţei unui mare interes din partea celor care
urmează să susţină anumite examene pentru materialele didactice de
11

Universitatea SPIRU HARET


acest gen o reprezintă şi faptul că o serie de edituri prestigioase,
răspunzând acestui interes, publică astfel de lucrări. Este cazul, spre
exemplu, al editurii „Humanitas Educaţional”, care, pentru a veni în
sprijinul elevilor şi al cadrelor didactice care pregătesc diferite tipuri de
examene, a lansat o întreagă colecţie în acest scop, colecţie sugestiv
intitulată „Examene”, în care publică un număr însemnat de culegeri de
texte pentru varii discipline de învăţământ. Acelaşi lucru l-au făcut şi alte
edituri implicate în viaţa şcolară („Corint”) sau universitară („Lumina
Lex”, „All” etc.), care au purces de îndată la astfel de demersuri
publicistice.
Întrucât actualii noştri studenţi, foşti elevi de liceu în anii din
urmă, sunt deja familiarizaţi cu astfel de modalităţi şi instrumente de
pregătire şi de evaluare, prin lucrarea de faţă încercăm să punem la
îndemâna acestora, atât a celor care urmează cursurile de zi ale
acestei facultăţi de profil, cât mai ales a celor care au optat pentru
învăţământul cu frecvenţă redusă, ori la distanţă, un necesar şi util
instrument de lucru în pregătirea examenelor pe care aceştia le vor
avea de trecut.
Făcând apel la culegerea de faţă în scopul pregătirii exame-
nului, colocviului sau a testului final la disciplina Sociologie juridică,
studenţii vor putea beneficia de mai multe avantaje. În primul rând,
prezenta lucrare are o structură complexă, prin faptul că volumul
cuprinde sintezele celor două părţi ale cursului, bibliografia aferentă
acestora (obligatorie, suplimentară şi facultativă) şi testele de
autoevaluare a cunoştinţelor dobândite.
În al doilea rând, sintezele disciplinei şi testele de autoevaluare
incluse în această lucrare au fost concepute în conformitate cu planul
de învăţământ al facultăţii de drept şi cu programa analitică a
disciplinei şi se află în acord deplin cu exigenţele facultăţii relative la
conţinutul informativ, formativ şi obiectivele didactice ale disciplinei.
În al treilea rând, volumul le oferă studenţilor posibilitatea de
a-şi recapitula, sistematiza şi esenţializa materia.
În al patrulea rând, cei interesaţi vor avea posibilitatea să se
familiarizeze cu forma şi structura întrebărilor, cu gradul lor de
dificultate şi cu exigenţele baremelor după care se va face notarea
răspunsurilor.
Nu este deloc de neglijat nici faptul că, utilizând criterii cât se
poate de obiective, care-şi află fundamentul în testele de cunoştinţe,
fiecare student va putea să-şi evalueze propriul nivel de pregătire în
vederea susţinerii examenului la disciplina Sociologie juridică şi, în
12

Universitatea SPIRU HARET


funcţie de rezultatele acestei activităţi, să ia, în continuare, măsurile
pe care le crede de cuviinţă.
Însă, înainte de a încheia aceste rânduri introductive, autorul se
simte dator să precizeze faptul că sintezele şi testele de autoevaluare
cuprinse în paginile lucrării de faţă, cu toate valenţele lor pozitive,
nu-şi propun să înlocuiască manualul, care, ca orice lucrare de acest
gen, este mult mai bogat în informaţii, pe care le redă prin definiţii,
tipologii, teorii explicative, puncte de vedere, diverse exemple,
conexiuni între temele şi problemele tratate etc.
De aceea, pentru o temeinică însuşire a cunoştinţelor din
domeniul sociologiei juridice, autorul recomandă tuturor studenţilor
să se aplece cu atenţie mai întâi asupra manualului şi a bibliografiei
indicate, apoi asupra sintezelor şi, abia în final, să recurgă la
completarea testelor de autoevaluare, care numai aşa îşi vor putea
împlini adevăratele lor rosturi în procesul de învăţare.

Autorul

13

Universitatea SPIRU HARET


14

Universitatea SPIRU HARET


PARTEA I

PERSPECTIVA SOCIOLOGICĂ
ASUPRA DREPTULUI

Capitolul I GENEZA, EVOLUŢIA ŞI


STATUTUL ŞTIINŢIFIC
ACTUAL AL SOCIOLOGIEI
JURIDICE

Capitolul II PROBLEME TEORETICE


FUNDAMENTALE ALE
SOCIOLOGIEI JURIDICE

TESTE DE AUTOEVALUARE

15

Universitatea SPIRU HARET


16

Universitatea SPIRU HARET


Capitolul I
GENEZA, EVOLUŢIA ŞI STATUTUL ŞTIINŢIFIC
ACTUAL AL SOCIOLOGIEI JURIDICE

♦ OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI JURIDICE

1. Sociologia generală şi sociologiile de ramură


În 1838, filosoful francez Auguste Comte, în lucrarea sa Course
de philosophie positive, punea bazele unei noi ştiinţe sociale –
sociologia.
Din multitudinea de definiţii întâlnite în literatura sociologică
străină şi românească am selectat pe acelea care ni s-au părut mai
potrivite scopurilor noastre:
– Traian Herseni definea sociologia ca ştiinţa care se ocupă cu studiul
„formelor de coexistenţă sau de convieţuire umană şi a fenomenelor care se
ivesc şi se dezvoltă din această împrejurare”.
– sociologul polonez Jan Szczepański considera că sociologia
studiază „fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă
colectivă a oamenilor, structurile acestor colectivităţi, fenomenele şi
procesele care intervin în aceste colectivităţi, care derivă din interacţiunea
reciprocă a oamenilor, forţele coercitive şi forţele care dispersează aceste
colectivităţi, mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”.
– pentru Petre Andrei, sociologia este ştiinţa care „studiază în mod
obiectiv, în primul rând, existenţa socială sub aspectul ei static-structural
şi, apoi, aspectul dinamic-funcţional al ei, arătând fazele şi tipurile sociale
realizate”.
Sintetizând definiţiile de mai sus, putem defini sociologia ca
ştiinţa care se ocupă cu studiul explicativ şi comprehensiv al societăţii
umane în integralitatea ei, sub aspectul genezei, structurii, dinamicii
şi funcţionalităţii acesteia, precum şi al unor fenomene şi procese ale
realităţii sociale în complexitatea legăturilor lor cu întregul.
Ca urmare a complexităţii extraordinare ce caracterizează socie-
tatea umană, dar şi datorită rapidelor acumulări ce au avut loc în
planul teoriei şi practicii sociologice, la puţin timp de la naşterea noii
ştiinţe, în sânul acesteia s-a declanşat un proces de desprindere a mai

17

Universitatea SPIRU HARET


multor ramuri – sociologia culturii, sociologia moralei, sociologia
religiei, sociologia dreptului, sociologia cunoaşterii, sociologia
populaţiei etc.
În acest context, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul
secolului XX, s-a constituit şi sociologia juridică, ce „a emers din
sociologia generală ca o subdisciplină sociologică care a urmărit să
teoretizeze asupra caracterului social al fenomenelor juridice”. Bazele ei ca
subdisciplină sociologică au fost puse în Franţa, de Auguste Comte, însă
constituirea ei ca ştiinţă de interferenţe între sociologie şi drept se leagă de
numele lui Émile Durkheim, la sfârşitul secolului XIX şi începutul
secolului XX. Specializarea sociologiei în domeniul dreptului, ca segment
fundamental al realităţii sociale, a fost benefică pentru acesta, întrucât a dus
la o mai bună cunoaştere a fenomenelor juridice, la explicarea, înţelegerea
şi chiar prognozarea acestora din perspectiva socialului.

2. Definiţia, obiectul şi problematica sociologiei juridice


– Potrivit opiniei juristului austriac Eugen Ehrlich, sarcina
specifică a sociologiei juridice este aceea de a studia „ordinea paşnică
şi spontană a societăţii” care se află sub „propoziţiile abstracte ale
dreptului, elaborate, de regulă, de către stat şi sub deciziile elaborate,
de preferinţă, de tribunale”.
– Hermann Kantorowicz consideră că sociologia juridică ar avea ca
obiect de studiu raporturile dintre drept şi ceilalţi factori de civilizaţie.
– Theodor Geiger făcea distincţie între sociologia materială a
dreptului, care cercetează condiţionarea şi determinarea dreptului de
către societate, şi sociologia formală a dreptului, care studiază modul
în care dreptul, înţeles ca sistem cultural, modelează şi reglementează
viaţa socială.
– Sociologul francez George Gurvitch considera, însă, că socio-
logia juridică se ocupă cu studiul realităţii sociale depline a dreptului
în corelaţie funcţională cu tipurile de cadre sociale care îi corespund,
cu variaţiile dreptului, fluctuaţia tehnicilor şi doctrinelor sale, rolul
divers al grupurilor de jurişti, precum şi regularităţile tendenţiale ale
genezei dreptului şi factorilor acesteia în interiorul structurilor sociale
globale şi parţiale.
– Pentru Jean Carbonnier, sociologia juridică are ca obiect de
studiu fenomenele juridice sau fenomenele de drept, abordând toate
fenomenele sociale în care dreptul poate fi cauză, efect, sau ocazie.
Sintetizând, vom considera că sociologia juridică se ocupă cu
studiul realităţii sociale integrale a dreptului, precum şi al fenomenelor
18

Universitatea SPIRU HARET


şi proceselor acestei realităţi, sub aspectul genezei, structurii, dinamicii
şi funcţionalităţii lor în cadrul societăţii.
Pornind de la definiţia propusă, considerăm că sociologia juri-
dică trebuie să abordeze patru mari domenii ale realităţii sociale a
dreptului:
a) geneza dreptului;
b) structura dreptului;
c) dinamica dreptului;
d) funcţionalitatea dreptului.
În aceste condiţii, apreciem că se poate vorbi despre:
– sociologia juridică genetică, ce ar studia apariţia dreptului şi
factorii de configurare ai acestuia;
– sociologia juridică structural-sistemică, ce ar pune în lumină
elementele componente ale realităţii sociale a dreptului, legăturile
dintre ele şi caracterul de totalitate, de integralitate al acesteia;
– sociologia juridică dinamică, ce ar aborda transformările
dreptului, tendinţele de evoluţie ale acestuia şi factorii care le
generează;
– sociologia juridică funcţionalistă, care ar trebui să pună în
evidenţă modul de manifestare a dreptului ca realitate socială în raport
cu propriile sale componente şi în raport cu societatea, funcţiile şi
disfuncţiile dreptului.
Sociologia juridică, opinează Traian Herseni, se ocupă de
modul în care se elaborează legile, de criteriile şi urmările lor sociale,
de organizaţiile şi instituţiile judiciare şi poliţieneşti care le asigură
aplicarea şi sancţionează abaterile. Ea acordă o atenţie deosebită
normelor juridice, modului în care sunt înţelese şi aplicate, respectate
sau încălcate, ocolite sau răstălmăcite şi consecinţele sociale care
decurg de aici.
O preocupare specială a sociologiei juridice este studiul
inegalităţilor de ordin legal, al abuzurilor sociale cu acoperire legală,
al sustragerilor de la aplicarea legilor, al forţelor sociale „mai presus
de lege”, precum şi studiul concordanţei legilor cu realităţile sociale,
al măsurii în care legile contribuie la buna desfăşurare sau împiedică
activităţile sociale.
În acelaşi cadru, se studiază opiniile oamenilor cu privire la
calitatea legilor, moralitatea, utilitatea şi aplicabilitatea lor, aprecierea
dreptului din perspectiva dreptăţii, atitudinile şi manifestările sociale
favorabile sau potrivnice legilor existente, modificării, înlocuirii sau
desfiinţării lor.
19

Universitatea SPIRU HARET


3. Metodele sociologiei juridice
Sociologia juridică face apel, în primul rând, la metodele ştiinţelor
sociale: metoda logică, metoda tipologică, metoda comparativă, metoda
istorică, metoda statistică, metoda teleologică, metoda modelării etc.
În al doilea rând, ea face apel la metodele sociologiei generale:
observaţia sociologică, analiza de conţinut, ancheta, sondajul de opinie,
scalarea atitudinilor, studiul de caz, experimentul sociologic etc.
Toate aceste metode sunt însă adaptate la specificul realităţii sociale
a dreptului. De aceea, în investigarea fenomenelor juridice sociologia
dreptului va utiliza un set de metode adaptate, precum experimentul
legislativ sau juridic, analiza sociologică a jurisprudenţei, monografia
juridică, sondajul de opinie legislativă etc.

4. Sociologia juridică şi sociologia generală


Deşi ramură a sociologiei, sociologia juridică se prezintă ca o
disciplină unitară, autonomă, cu un anumit grad de independenţă.
Faţă de sociologie, care studiază realitatea socială integrală,
sociologia juridică are ca obiect de studiu numai un segment al acesteia
– domeniul fenomenelor juridice, pentru cunoaşterea specificului cărora
nu este suficientă studierea lor numai de către sociologia generală. Deşi
cele două discipline au o vocaţie egală de a sesiza fenomenele sociale ca
totalităţi, fiecare le studiază dintr-o perspectivă proprie: sociologia din
perspectiva socialului în general, a socialului nonjuridic, sociologia
dreptului din perspectiva juridicului, a socialului juridic. Spre exemplu,
în ceea ce priveşte încheierea unui contract de drept civil, sociologia
generală poate releva condiţiile economice care pot influenţa încheierea
sau neîncheierea acestuia, normele morale ce guvernează acest fenomen
etc., pe când sociologia juridică va evalua măsura în care reglementările
juridice în materie favorizează ori, dimpotrivă, împiedică încheierea
contractului respectiv.
Sociologia juridică a intrat în posesia unei bogate moşteniri
conceptuale şi metodologice din patrimoniul ştiinţific al sociologiei
generale. Astfel, concepte precum control social, constrângere
socială, aculturaţie, statut social, rol social etc. nu sunt decât
concepte ale sociologiei generale asupra cărora sociologia juridică a
pus un accent de drept. La fel stau lucrurile cu un număr de noţiuni
care par să corespundă în exclusivitate fenomenelor juridice, cum ar fi
familia conjugală, proprietatea sau puterea, care, iniţial, au fost
identificate tot de sociologia generală. În plus, mare parte din
20

Universitatea SPIRU HARET


metodele sociologiei juridice nu sunt decât adaptări la domeniul
dreptului ale unor metode deja puse la punct de sociologia generală.
În concluzie, putem spune că sociologia juridică este o disciplină
de aceeaşi natură cu sociologia generală şi reprezintă una dintre cele
mai importante ramuri ale acesteia.

5. Sociologia juridică şi ştiinţa dreptului


Abordând problematica poziţiei sociologiei dreptului în raport
cu sistemul ştiinţelor juridice, menţionăm că în gândirea sociologico-
juridică s-au conturat două orientări majore:
a) una care integrează sociologia dreptului în sistemul ştiinţelor
juridice;
b) alta care plasează sociologia dreptului în afara sistemului
ştiinţelor juridice.
În cazul primei orientări, s-a pornit de la premisa că plasarea
acesteia în afara sistemului ar echivala cu desprinderea de obiectul ei
de studiu. Un alt argument pe care îl aduc susţinătorii acestei orientări
este acela că integrarea sociologiei juridice în sistemul ştiinţelor
juridice s-ar datora existenţei unei teorii generale a dreptului, căreia
aceasta ar trebuie să i se subordoneze.
Cea de a doua orientare (predominantă în rândul specialiştilor)
consideră că sociologia dreptului reprezintă o disciplină de sine
stătătoare, care nu face parte din sistemul ştiinţelor juridice. Ea este
o ramură a sociologiei, o disciplină specializată în cercetarea, din
perspectiva acestei ştiinţe, a unor fenomene sociale particulare, a
fenomenelor juridice.
Între ştiinţa dreptului şi sociologia juridică diferenţa nu ţine de
obiectul de studiu, ci este o diferenţă de unghi de viziune. Acelaşi obiect
pe care ştiinţa dreptului îl analizează din interior, sociologia juridică îl
cercetează din afară. Juriştii se află în interiorul unui sistem juridic
naţional şi, de aceea, orice încercare de a cunoaşte fenomenele juridice
îi transformă în interpreţi, orice judecată de valoare pe care o emit îi
preface în legislatori potenţiali. Sociologii rămân în afara sistemului pe
care îl cercetează, iar observaţiile pe care le fac nu vor fi, cel puţin
teoretic, influenţate de conţinutul fenomenelor juridice. Astfel,
sociologia juridică se caracterizează prin acea separare radicală, proprie
ştiinţelor experimentale, dintre cercetător şi obiectul investigaţiilor sale.
În aceste condiţii, sociologia dreptului vede fenomenele juridice în
exterioritatea acestora, în raporturile lor cu alte fenomene juridice, cu
cele politice, morale, economice etc., cu sistemul social global. Juriştii
21

Universitatea SPIRU HARET


vor realiza cunoaşterea aceloraşi fenomene de drept pe cale deductivă,
speculativă, realizând diferite interpretări, argumentări, judecăţi de
valoare, pe când sociologii le vor cunoaşte pe cale inductivă, factuală,
prin descrieri etnografice, analize statistice, anchete sociale etc.
Din altă perspectivă se poate spune că deosebirea dintre
sociologia dreptului şi ştiinţa juridică se referă la profunzimea analizei
dimensiunii sociale a fenomenului juridic, ca obiect de studiu.

6. Sociologiile juridice particulare


Printr-un proces de specializare crescândă, propriu tuturor ştiinţelor
contemporane, sociologia juridică se divide într-o serie de subramuri sau
sociologii juridice particulare, care se constituie fie pornind de la
categoriile dreptului, fie de la acelea ale sociologiei.
Prima cale constă, în principiu, în proiectarea în plan sociologic a
ramurilor dreptului. Prin urmare, am putea presupune că vom avea de-a
face cu o sociologie a dreptului civil, cu una a dreptului penal, cu alta a
dreptului constituţional etc. Dezvoltarea sociologiilor juridice particulare
a fost însă foarte inegală, în unele ramuri de drept dezvoltarea sociologică
specifică fiind facilitată sau frânată de preexistenţa în domeniul respectiv
a unor discipline independente, cum ar fi sociologia politică în sfera drep-
tului constituţional şi criminologia în domeniul dreptului penal. O altă
problemă care se ridică în faţa clasificării sociologiilor juridice particulare
după criteriul ramurii de drept este aceea că, în substanţa lor sociologică,
fenomenele juridice primare (legea, judecata) nu diferă deloc de la o
ramură de drept la alta.
Divizarea sociologiei juridice poate fi dusă până la instituţiile
ramurilor de drept şi de aceea ne putem lesne imagina o sociologie
autonomă a proprietăţii sau a succesiunii. Dar fundamentarea ştiinţifică
a unor astfel de sociologii este departe de a fi fost realizată.
În ceea ce priveşte procesul de diferenţiere internă a sociologiei
juridice, acesta se manifestă şi în funcţie de ceea ce specialiştii americani
numesc „actorii dreptului”: legislatorul şi judecătorul. Pornind de la
aceştia se constituie o sociologie legislativă şi o sociologie judiciară.
În ceea ce priveşte constituirea unor sociologii juridice particulare,
care să-şi aibă sorgintea în ramurile sau categoriile sociologiei generale,
se constată că nici acestea nu au reuşit încă să se erijeze în discipline de
sine stătătoare.
Realitatea este că în sfera sociologiei juridice se constată un proces
de diferenţiere internă a acesteia în sociologii juridice particulare, fără ca
până în momentul de faţă acestea să fi reuşit să dobândească un statut de
22

Universitatea SPIRU HARET


discipline autonome. Este vorba, mai degrabă, de începuturile acestui
proces, care, fără îndoială, va fi de lungă durată şi se va dezvolta o dată cu
maturizarea şi îmbogăţirea, sub aspect teoretic şi empiric, a sociologiei
juridice înseşi.

♦ GENEZA ŞI EVOLUŢIA SOCIOLOGIEI JURIDICE

1. Momente premergătoare constituirii sociologiei juridice


Aristotel. Gândirea de factură sociologico-juridică a lui Aristotel
este cristalizată în operele sale fundamentale Etica nicomahică şi
Politica.
În concepţia sa, societatea este guvernată de Nomos (ordinea socială
eficientă), adică ansamblul regulilor de conduită socială, eficiente într-un
mediu social dat. Nomos-ul este un fenomen social concret, supus unei
dinamici specifice. Factorii generatori şi transformatori ai Nomos-ului sunt
Filia (solidaritatea socială) şi Coinoniai (grupurile particulare).
Dreptul nu reprezintă pentru Aristotel decât formularea raţională a
exigenţelor impuse de Nomos, fiind deci totalitatea exigenţelor juridice
fixate în formule abstracte şi statice, ansamblul legilor edictate de stat.
Dreptul are tendinţa de a rămâne în urma Nomos-ului şi, de aceea, el va
trebui să se adapteze permanent ordinii sociale eficiente.
În ce priveşte raporturile dintre drept şi grupurile particulare
existente în societate, Aristotel distinge următoarele specii ale dreptului:
– dreptul familiei conjugale şi casnice;
– dreptul satelor constituite prin asociaţii de familie;
– dreptul oraşelor;
– dreptul diferitelor asociaţii fraterne;
– dreptul statului (ca grup politic), care, în funcţie de forma de
guvernământ, poate fi: drept monarhic, drept aristocratic, drept al
politiei, drept al tiraniei, drept al oligarhiei şi drept al democraţiei.
De asemenea, Aristotel distinge trei tipuri de drept care se
constituie în funcţie de formele de sociabilitate: dreptul penal, dreptul
contractual şi dreptul distributiv.
Montesquieu a reuşit să descrie experienţele juridice în cele mai
diferite sfere ale civilizaţiei umane, ceea ce i-a permis să constate că
dreptul „este ceea ce este şi nu ceea ce trebuie să fie”.
Pentru Montesquieu, dreptul se prezintă ca alcătuire de legi, legi
pe care el le defineşte ca „raporturi necesare care derivă din natura
23

Universitatea SPIRU HARET


lucrurilor”. Acest drept este „stabilit de legislator” dinainte, de undeva
de sus, în formule concise şi rigide: el se reduce la legi, la ceea ce este
edictat de către stat.
Montesquieu a relevat strânsa legătură dintre legile juridice şi
mediul în care acestea se nasc şi se manifestă. Opera sa De l’esprit de
lois are ca obiect tocmai să arate cum se întemeiază instituţiile juridice
pe natura oamenilor şi pe mediul lor de viaţă. Analizând dreptul din
perspectiva raporturilor sale cu realitatea înconjurătoare, Montesquieu
pune în evidenţă rolul însemnat pe care îl au factorii sociali (forma de
guvernământ, religia, comerţul, moravurile etc.), condiţiile demografice
şi condiţiile geografice în procesul complex de determinare a legilor.
Ducând mai departe explicaţia sa deterministă, Montesquieu consideră
că între factorii care configurează dreptul nu există nici o ierarhie, toţi
fiind echivalenţi, rezultanta interacţiunii lor depinzând de cantitatea de
acţiune a fiecărei componente în parte. În concepţia lui Montesquieu, în
ansamblul fenomenelor care determină dreptul intră şi elemente ce ţin
de conştiinţa, inteligenţa şi voinţa oamenilor.
Pe baza observaţiilor empirice, Montesquieu a susţinut o altă teză
importantă a sociologiei juridice, aceea a variabilităţii în timp şi spaţiu a
dreptului, caracteristică a legilor care se datorează tocmai factorilor care
le determină (relieful, climatul, modul de viaţă etc.).
În strânsă legătură cu problematica legilor, Montesquieu abordează
o serie de aspecte referitoare la stat. În lucrarea sa Consideraţii asupra
cauzelor grandorii şi decadenţei romanilor, el înfăţişează statul ca pe o
instituţie naturală, ca pe un subiect de comandă căruia îi revin prero-
gativele reglementării juridice, ale legiferării. În opinia lui există trei
forme de guvernare:
– republicană (care se întemeiază pe principiile virtuţii);
– despotică ( se bazează pe frică, pe teamă);
– monarhică (care are drept fundament onoarea).
În ceea ce priveşte raporturile dintre religie şi drept, Montesquieu
considera că „religia şi legile civile trebuie să tindă mai cu seamă la a-i
face pe oameni buni cetăţeni”, iar pentru a-şi îndeplini această menire
ele trebuie să se completeze reciproc. De asemenea, Montesquieu a
făcut o netă separaţie a legilor juridice de moravuri – legile sunt
stabilite, moravurile sunt inspirate.
Montesquieu a fost şi unul dintre marii precursori ai sociologiei
legislative, el dând o serie de sfaturi asupra artei de a alcătui legile şi
făcând numeroase observaţii asupra jurisprudenţei.
24

Universitatea SPIRU HARET


Pornind de la raportul legilor cu comerţul, cu moneda şi cu
numărul locuitorilor, Montesquieu a demonstrat utilitatea comerţului
în menţinerea unor relaţii de pace între state, înscriindu-se printre
precursorii sociologiei dreptului internaţional.

2. Constituirea sociologiei juridice ca ştiinţă autonomă


Émile Durkheim, filosof şi sociolog francez, întemeietorul
Şcolii franceze de sociologie, a fost unul dintre fondatorii de seamă ai
sociologiei juridice. El a încercat să facă din sociologie o „ştiinţă
pozitivă a faptelor sociale”, ceea ce l-a determinat să considere
fenomenele sociale ca fapte sau lucruri, ce pot fi recunoscute după
două criterii obiective:
– exterioritatea (existenţa în afara individului particular);
– constrângerea (acţiunea lor coercitivă asupra individului
pentru a-l socializa).
Prin descoperirea sa fundamentală referitoare la caracterul
specific al faptului social, Émile Durkheim a avut meritul de a
recunoaşte şi de a surprinde natura eminamente socială a dreptului.
El demonstrează că regula de drept este variabilă şi schimbătoare,
asemenea grupurilor umane ale căror aspiraţii le exprimă într-o măsură
mai mare sau mai mică. În acest fel, Émile Durkheim a dat o nouă
orientare cercetărilor juridice, îndreptându-le spre studierea mediului
social, pentru a aprecia raţiunile apariţiei normei de drept, motivele
efectivităţii sale, desuetudinea sa etc. El atribuia regulilor de drept o
valoare instrumentală extraordinară, considerând că prin generalitatea,
permanenţa şi materialitatea lor ele sunt capabile să releve faptele
sociale mai obiectiv decât sentimentele, opiniile etc.
Émile Durkheim consideră că între societate şi drept există o
unitate indisolubilă, în sensul că o formă esenţială de structurare a
societăţii o reprezintă organizarea acesteia în plan juridic, prin
intermediul dreptului. În concepţia lui, dreptul reprezintă simbolul
vizibil al solidarităţii sociale, înţeleasă ca solidaritate de fapt, ca
formă de sociabilitate. De aceea, o clasificare obiectivă a ramurilor de
drept nu poate fi făcută decât în funcţie de o clasificare a formelor
solidarităţii sociale.
Cele două tipuri de solidaritate socială pe care el le identifică –
solidaritatea mecanică (prin similitudine) şi solidaritatea organică
(prin diferenţiere) – generează două specii de drept, după cum urmează:
– solidaritatea mecanică dă naştere dreptului represiv, care este
însoţit de sancţiuni represive (de exemplu, dreptul penal);
25

Universitatea SPIRU HARET


– solidaritatea organică stă la baza dreptului restitutiv (dreptul
familiei, dreptul comercial etc.).
Émile Durkheim şi-a adus o importantă contribuţie în sociologia
dreptului penal, în special prin definiţia pe care a dat-o crimei şi prin
consideraţiile sale asupra funcţiei pedepsei. Crima, susţine Émile
Durkheim, nu este nimic altceva decât ceea ce societatea defineşte
astfel, iar adevărata funcţie a pedepsei este aceea de a menţine intactă
coeziunea socială.
În concepţia sa, tipul de organizare socială şi modul de organizare
guvernamentală reprezintă doi factori independenţi ai evoluţiei penale.
Ei acţionează separat unul de celălalt, uneori chiar în sens opus. Spre
exemplu, se întâmplă ca, prin trecerea de la o organizare inferioară la
una superioară, să nu asistăm la îndulcirea pedepselor, pentru că, în
acelaşi timp, un regim politic absolutist poate neutraliza efectele
organizării sociale. Astfel, procesul evoluţiei penale se dovedeşte a fi
deosebit de complex.
În ciuda unor limite care s-au manifestat în gândirea socio-
logico-juridică a lui Émile Durkheim, el rămâne unul dintre cei mai
remarcabili fondatori ai sociologiei dreptului, multe dintre valoroasele
sale idei găsindu-şi larg ecou şi în zilele noastre.
Eugen Ehrlich, jurist austriac de marcă şi profesor de drept roman
la Universitatea din Cernăuţi, este considerat de mulţi specialişti drept
veritabilul fondator al sociologiei dreptului.
Una dintre cele mai valoroase contribuţii a lui Eugen Ehrlich
vizează orientarea sa spre realitatea socială a dreptului, prin susţinerea
tezei potrivit căreia „centrul de gravitate al dreptului în epoca noastră,
ca şi în toate celelalte timpuri, nu trebuie să fie căutat nici în lege, nici
în jurisprudenţă sau în doctrină, ci în societatea însăşi”.
În concepţia lui Eugen Ehrlich realitatea juridică este structurată
pe trei niveluri:
– propoziţiile abstracte ale dreptului;
– regulile concrete de decizie privind conflictele;
– ordinea paşnică şi spontană a societăţii.
Eugen Ehrlich remarca faptul că „propoziţiile abstracte ale drep-
tului”, formulate de către stat, se adresează doar tribunalelor etatizate şi
altor organe ale statului, pentru că indivizii şi grupurile sociale îşi
desfăşoară viaţa juridică în ignoranţă faţă de conţinutul acestor propo-
ziţii. Ei nu cunosc decât ordinea juridică spontană a societăţii. Din acest
motiv, consideră Eugen Ehrlich, propoziţiile juridice abstracte formează
partea cea mai statică a dreptului, ele rămânând întotdeauna în urmă în
raport cu ordinea spontană a societăţii.
26

Universitatea SPIRU HARET


„Regulile concrete de decizie” presupun conflicte între grupurile
şi indivizii cărora ele le delimitează interesele şi competenţele. Aceste
reguli au o fundamentare raţională, sunt dominate de o gândire logică,
fiind mult mai precise, mai bine determinate şi mai abstracte decât
ordinea juridică spontană. Ele se constituie într-un ansamblu de reguli
elaborate de preferinţă de tribunale şi de jurisconsulţi, în vederea luării
deciziilor juridice. Aceste reguli nu sunt ale oamenilor din societate, ci
ale celor care îi judecă.
„Ordinea juridică paşnică şi spontană a societăţii” se manifestă ca
întretăierea unei pluralităţi de ordini autonome ale grupurilor particulare,
cu excepţia ordinii impuse de către stat. Eficacitatea dreptului se sprijină
în principal pe acţiunea grupurilor care integrează indivizii.
Suprapunerea ordinii juridice spontane a societăţii cu ordinile de
drept autonome ale grupurilor particulare care iau naştere pe baza
regulilor de decizie în caz de conflict şi cu aceste reguli decizionale, la
care se adaugă ordinea generată de propoziţiile abstracte, elaborate de
preferinţă de către stat, oferă tabloul variat al realităţii sociale a
dreptului.
Potrivit concepţiei lui Eugen Ehrlich, sociologiei juridice îi
revine sarcina specifică de a studia ordinea paşnică spontană a
societăţii pentru a preciza condiţiile în care, din această ordine, se
degajă reglementările juridice suprapuse şi a releva faptul că centrul
de dezvoltare a dreptului se află în societatea însăşi şi nu în legislaţie,
ştiinţa juridică sau jurisprudenţă.
Max Weber consideră că sociologia dreptului trebuie să plece de la
opoziţia care se manifestă între caracterul mistico-iraţional şi caracterul
raţional al dreptului, trăsături proprii atât formei, cât şi conţinutului
acestuia. Pornind de la cele două caracteristici, autorul distinge în evoluţia
fenomenului juridic trei mari tipuri de sisteme de drept:
1. sisteme de drept impregnate în întregime de supranatural
(mistic sau religios);
2. sisteme de drept relativ raţionalizate, fie în proceduri (raţio-
nalizare formală), fie în conţinuturi (raţionalizare materială);
3. sisteme de drept în întregime raţionalizate (formal şi material,
în acelaşi timp), secularizate cu ajutorul unei logici formale imanentă
dreptului. Sociologul german consideră că acest ultim tip de drept, în
care legiuitorul şi judecătorul decid pe baza normelor statuate şi
codificate, a precedentului judiciar, şi îşi formulează decizia în spiritul
conceptelor abstracte create de gândirea juridică, este propriu socie-
tăţilor capitaliste.
27

Universitatea SPIRU HARET


Cu privire la raportul dintre economie şi drept, Max Weber
preciza faptul că dreptul, în cadrul societăţii, nu garantează doar interese
de natură economică, ci cuprinde o paletă mult mai largă de interese. El
opina că, din puncte de vedere teoretic, garantarea de către stat a
dreptului nu este absolut necesară pentru desfăşurarea fiecărui fenomen
economic fundamental, dar funcţionarea unei economii moderne nu se
poate lipsi de o reglementare juridică adecvată, reglementare posibilă
doar în condiţiile unei organizări statale.
El aprecia că, chiar dacă raporturile economice se schimbă rapid,
în anumite condiţii, o normă de drept poate să rămână neschimbată şi
invers. În concepţia sa, societatea capitalistă, caracterizată printr-o
organizare economică modernă, este reglementată de un drept propriu,
dreptul formal şi raţional. El a încercat să demonstreze că elaborarea
acestui drept a favorizat economia capitalistă, dar şi faptul că elabo-
rarea şi aplicarea acestui tip de drept a dus la manifestarea unei
anumite tendinţe de schematizare coercitivă a existenţei umane.
O deosebire esenţială între dreptul privat şi dreptul public o
constituie, în opinia lui Max Weber, faptul că, în timp ce dreptul privat
este legat de economie, dreptul public este legat de politică. Opiniile
sale cu privire la dreptul privat se situează în sfera mai largă a ideilor
exprimate despre raporturile dintre drept şi economie, mai exact, în
aceea a ideilor sale referitoare la raporturile dintre dreptul formal şi
raţional, pe de o parte, şi organizarea economică modernă a societăţii
capitaliste, pe de altă parte. El releva faptul că schimbările majore din
economie au produs schimbări şi în viaţa juridică a societăţii, unde
contractul a căpătat o importanţă şi o extindere din ce în ce mai mari.
Max Weber a semnalat faptul că dreptul capătă un caracter diferit
după modul în care este formulat şi aplicat de: profeţi şi ghicitori;
jurisprudenţi; deţinătorii puterii patrimoniale; un grup birocratic de
jurişti formaţi în şcoli speciale.
Luând în calcul gradul de misticitate şi pe cel de raţionalitate care
caracterizează dreptul, autorul consideră că întreaga evoluţie şi
transformare a acestuia s-a făcut în direcţia sistematizării şi raţionalizării
sale crescânde. După opinia lui Max Weber, abia societatea capitalistă
este aceea care postulează raţionalitatea dreptului. Pe baza consideraţiilor
sale se poate vorbi de o lege a lui Max Weber privind evoluţia dreptului,
lege care, succint, ar putea fi formulată astfel: evoluţia dreptului s-a
realizat în direcţia sistematizării şi raţionalizării sale crescânde.
Şcoala americană a jurisprudenţei sociologice. Aportul cel mai
original şi mai substanţial al Şcolii americane a „jurisprudenţei
28

Universitatea SPIRU HARET


sociologice” este acela de a fi proiectat o nouă lumină asupra dreptului,
pe care l-a integrat într-o categorie sociologică mai generală, aceea de
control social.
E. A. Ross, promotorul teoriei controlului social, şi-a concentrat
studiile asupra ideii potrivit căreia orice societate se confruntă cu o serie
de antinomii, tensiuni şi conflicte specifice, pentru depăşirea cărora
aceasta trebuie să facă o serie de eforturi. Acestea îmbracă forma unor
reglementări sociale diverse, sau, altfel spus, a unor controale sociale,
de genul magiei, religiei, dreptului, educaţiei, moralei sau artei. Potrivit
teoriei controlului social, toate aceste fenomene sociale sunt integrate
într-un sistem în cadrul căruia se completează reciproc şi se ierarhizează
în mod diferit de la o societate la alta. Analizând acest ansamblu de
reglementări sociale, E. A. Ross a văzut în drept instrumentul cel mai
perfecţionat al controlului social exercitat de societate.
Pe baza teoriei controlului social, Roscoe Pound sublinia
imposibilitatea de a studia dreptul din altă perspectivă decât aceea a
unui element integrat al mecanismului controlului social. Adepţii lui
R. Pound preconizează o schimbare de metode în elaborarea
jurisprudenţei, prin înlocuirea inducţiei cu deducţia, astfel încât, în
fiecare caz în parte, să fie identificate efectele concrete pe care le va
avea decizia. O astfel de metodă poate fi calificată drept sociologică
prin simplul fapt că se răscoală împotriva demersului silogistic al
jurisprudenţei tradiţionale.

3. Contribuţii la dezvoltarea sociologiei juridice


Georges Gurvitch a pus bazele unei sociologii juridice cu tentă
filosofică, promovând un „empirism radical, pe bază de intuiţie”.
El defineşte sociologia dreptului ca „parte a sociologiei spiritului
care studiază realitatea socială deplină a dreptului”.
Gurvitch consideră că sociologia juridică include trei părţi:
– sociologia juridică sistematică (studiază raporturile dintre
formele de sociabilitate şi speciile de drept);
– sociologia diferenţială (aprofundează tipologia juridică a
grupurilor particulare şi a structurilor globale);
– sociologia genetică (care nu este valabilă decât în interiorul
unui singur tip de societate globală).
Sarcinile sociologiei sunt prezentate de autorul francez astfel:
– de a identifica genurile, ordinile şi sistemele de drept şi de a le
pune în corelaţie funcţională cu cadrele sociale în care funcţionează;

29

Universitatea SPIRU HARET


– de a studia variaţia tehnicilor de sistematizare a dreptului în
funcţie de tipurile de societăţi globale;
– de a studia rolul variabil al grupurilor de jurişti în viaţa dreptului
şi aceea a societăţii, a claselor sociale, a statului, a bisericii etc.;
– de a studia regularităţile tendenţiale în dezvoltarea dreptului şi
factorii care le determină.
Gurvitch aprecia că dreptul ca fapt social reprezintă o încercare
de a realiza justiţia într-un cadru social dat.
Theodor Geiger susţine opinia potrivit căreia teoria generală a
dreptului trebuie să se dezvolte pornind de la punctul de vedere socio-
logic şi să se încheie prin a coincide cu sociologia dreptului.
Geiger face distincţie între sociologia materială a dreptului, care
cercetează condiţionarea şi determinarea dreptului de către societate,
şi sociologia formală a dreptului, care studiază modul în care dreptul,
înţeles ca sistem cultural, modelează şi reglementează viaţa socială.
Geiger consideră că în procesul trecerii societăţii la organizarea
juridică există patru faze succesive:
a) faza obişnuinţei;
b) faza obiceiului;
c) faza reglementării obişnuielnice;
d) faza statuării, în care se realizează trecerea la drept.
Talcott Parsons a dezvoltat o teorie a „acţiunii sociale”, în cadrul
căreia schema mijloace-scopuri deţine locul central. Sistemului social ca
totalitate structural-funcţională îi sunt proprii patru niveluri de organi-
zare (tehnic, managerial, instituţional şi social), orientate spre realizarea
a patru funcţii sociale fundamentale:
a) funcţia de integrare;
b) funcţia de adaptare;
c) funcţia de atingere a scopurilor;
d) funcţia de conservare a formelor structurale şi de conducere
a tensiunilor sociale.
Problema fundamentală a operei lui Parsons este aceea a ordinii
sociale şi a mijloacelor adecvate de menţinere a acesteia. Parsons
precizează că pentru existenţa oricărui sistem de norme se impune
rezolvarea următoarelor probleme:
– a legitimării sistemului;
– a interpretării normelor;
– a sancţiunilor;
– a jurisdicţiei.
30

Universitatea SPIRU HARET


♦ MOMENTE DIACRONICE ÎN GÂNDIREA
SOCIOLOGICO-JURIDICĂ ROMÂNEASCĂ

1. Fondatori ai sociologiei juridice româneşti


Dumitru Drăghicescu consideră că normele juridice, ca reguli
care reglementează conduitele umane în societate, se prezintă în calitate
de factori sociali ai determinismului ce se manifestă în viaţa socială şi
căruia indivizii nu i se pot sustrage.
În opinia sa, legile juridice sunt o sublimare, o cristalizare a vieţii
sociale. În viziunea sa, aspectul juridic al vieţii sociale se constituie
într-un adevărat sociometru, capabil de a indica cu fidelitate schimbările
vieţii sociale, evoluţia acesteia.
Mircea Djuvara caracteriza sociologia ca pe o ştiinţă auxiliară şi
preliminară faţă de drept, precizând că dreptul se întemeiază pe
sociologie. Ambele ştiinţe se ocupă de relaţiile care se stabilesc între
oameni în vederea atingerii anumitor scopuri, dar fiecare dintre cele
două discipline îşi creează punctul său de vedere în studierea rapor-
turilor respective.
În timp ce sociologia este o ştiinţă constatativă, care are ca obiect
ceea ce este, dreptul, ca ştiinţă, are ca obiect ceea ce trebuie să fie. Deci,
dacă sociologia are ca domeniu realitatea acţiunilor omeneşti, încercând
să surprindă raporturile dintre ele, dreptul are un caracter deontologic,
cercetând aceleaşi realităţi pentru a ajunge la stabilirea drepturilor şi
obligaţiilor cetăţenilor.
În ceea ce priveşte raportul dintre drept şi morală, M. Djuvara le
considera pe acestea părţi constitutive ale eticii. El susţinea că dreptul nu
poate fi conceput ca acţionând împotriva moralităţii şi considera că
progresul fiecărei ramuri a dreptului trebuie să se realizeze prin
armonizarea acesteia cu morala. Aşeza valoarea dreptăţii în centrul vieţii
juridice, insistând ca întreaga activitate de legiferare şi administrare a
justiţiei să aibă ca finalitate realizarea dreptului.
În lucrările sale, M. Djuvara a criticat normativismul lui
H. Kelsen, pentru că acesta rupea dreptul de faptele sociale, subliniind
faptul că simpla exegeză juridică care se rezuma la interpretarea strictă a
textelor de lege nu corespunde adevărului ştiinţific. El considera că
textele de lege trebuie apreciate şi interpretate în raport cu realitatea
juridică la care se aplică. „Scopul dreptului nu este să satisfacă o logică
abstractă” – scria M. Djuvara – „ci să se adapteze nevoilor practice”.
Deşi a recunoscut valoarea elementelor progresiste ale Şcolii drep-
tului natural, M. Djuvara a formulat o serie de critici severe la adresa
31

Universitatea SPIRU HARET


acesteia, susţinând că nu există dispoziţiuni de legi generale care să se
aplice în mod necesar pretutindeni, fără observarea concretă a împreju-
rărilor fiecărei societăţi. „Nu există legi universale, nu există instituţiuni
universale, există instituţiuni şi legi numai pentru un popor dat”.
Obiectul reglementării juridice trebuie să-l reprezinte relaţiile
sociale în plenitudinea lor, în totala lor complexitate şi intercondiţionare,
nu numai un aspect particular al acestora. M. Djuvara insista, în acelaşi
timp, asupra condiţionării sociale a dreptului, subliniind că acesta este,
sub toate aspectele sale, în mod necesar „... în funcţie de faptele sociale
respective după care el se modelează şi la care el se adaptează întocmai”.
Prin urmare, „a-l concepe în afară de faptele sociale cărora trebuie să se
potrivească este o absurditate”.
În scrierile sale, M. Djuvara a surprins şi caracterul mobil, dinamic
al dreptului. Conştient de necesitatea transformării lui, M. Djuvara se
temea ca dreptul pozitiv, prin tendinţa sa conservatoare, prin evoluţia sa
lentă, să nu provoace un regres al dreptului.
În concepţia lui, forţele sociale, economia, politica, limba,
concepţiile morale şi ştiinţifice, întregul trecut se constituie într-un
ansamblu de factori sociali care exercită o puternică influenţă asupra
instituţiilor juridice. De aceea, nota M. Djuvara, dreptul nu poate fi
exact acelaşi în două societăţi deosebite şi nici în două momente
istorice deosebite ale unei societăţi. Fiecare societate îşi are faptele ei
proprii, împrejurările ei speciale, mentalitatea ei şi, de aceea, fiecare
societate îşi are dreptul ei.
Eugeniu Speranţia. Opunându-se unor exagerări ale Şcolii
istorice a dreptului, potrivit căreia produsele juridice ale conştiinţei
colective poartă exclusiv pecetea colectivă a poporului şi niciodată pe
aceea a vreunei individualităţi, E. Speranţia arată că originea dreptului
nu poate sta exclusiv în voinţa sau conştiinţa colectivă. În opinia lui,
orice instituţie juridică şi orice normă juridică păstrează şi o pecete a
individului, a minţii care a zămislit-o, care a formulat-o pentru prima
dată. Dreptul este simultan un produs individual şi colectiv, ca însăşi
conştiinţa umană în genere. Colectivitatea şi individualitatea nu sunt
opuse una alteia şi nu se exclud reciproc, ci sunt realităţi corelative.
E. Speranţia vorbeşte în lucrările sale despre un spirit justiţiar ce
există în societate şi care influenţează elaborarea legilor. Justiţia
socială reprezintă, în ultimă instanţă, conformitatea cu legea în
vigoare, dar în viziunea lui E. Speranţia ar fi prea puţin dacă aceasta
s-ar reduce numai la atât. Sociologic analizând lucrurile, legea este
prea îngustă faţă de complexitatea vieţii reale. De aceea, E. Speranţia
32

Universitatea SPIRU HARET


nu se rezumă doar la înfăptuirea justiţiei pe calea aplicării legii, ci are
în vedere şi asigurarea unei corespondenţe între conţinutul legilor şi
realitatea socială.
Dimitrie Gusti. În lucrarea sa Ştiinţa naţiunii, referindu-se la
politică şi la drept, Dimitrie Gusti le caracteriza ca pe manifestări
formale, de natură reglementară, care nu se pot îndepărta fără urmări
serioase de viaţa socială, de manifestările economice şi spirituale de
care, potrivit concepţiei lui, sunt strâns legate. Deşi admitea că factorii
de natură politică şi cei de natură juridică pot avea iniţiativa unor
transformări în societate, Dimitrie Gusti preciza că aceştia nu pot trece
în nici un caz peste realităţile naţionale, peste capacităţile şi aspiraţiile
naturale originare ale unei naţiuni. Dimitrie Gusti a subliniat în
repetate rânduri necesitatea ca dreptul să fie adecvat particularităţilor
naţionale, exprimând cerinţa ca reforma juridică şi cea politică să
meargă pe calea de dezvoltare organică a fiecărei naţiuni. De aceea,
dreptul trebuie să cristalizeze experienţa de secole a fiecărei naţiuni.
În acelaşi context, Dimitrie Gusti vorbea şi despre necesitatea
afirmării unui drept viu, a unui drept al obiceiurilor comunităţilor
locale, care să difere de dreptul legilor scrise şi al tribunalelor oficiale,
a unui drept ce va constitui „dreptul naţiunii”.
Dimitrie Gusti a avut contribuţii dintre cele mai importante în
ceea ce priveşte sociologia legislativă. În această sferă, el a criticat atât
teoriile integraliste, care aşezau societatea deasupra individului, cât şi pe
cele individualiste, care situau individul deasupra societăţii. Respingând
caracterul unilateral al celor două orientări teoretice, D. Gusti considera
că în Constituţie este necesar să fie consacrate nu numai drepturile şi
libertăţile individului, ci şi obligaţiile pe care acesta le are faţă de
societate.
Pornind de la premisa că valorificarea drepturilor înscrise în
Constituţie este condiţionată de dezvoltarea culturii naţionale, Dimitrie
Gusti propunea ca legea fundamentală a ţării să cuprindă dispoziţii
precise referitoare la cultura poporului român.
În aceeaşi sferă a sociologiei legislative se înscriu şi opiniile sale cu
privire la activitatea de legiferare, activitate care, în concepţia lui Dimitrie
Gusti, reprezintă o experienţă socială dintre cele mai delicate şi mai
dificile. Potrivit opiniei sale, a face operă legislativă înseamnă cea mai
adâncă cunoaştere a nevoilor ţării, o concepţie clară asupra spiritului
timpului, o temeinică stăpânire a ştiinţelor sociale, perspicacitate din
partea legiuitorului în a sesiza cauzele sociale şi fantezie constructivă
pentru a găsi remediile cele mai adecvate.
33

Universitatea SPIRU HARET


Mircea Manolescu caracterizează sociologia juridică drept o „disci-
plină de cooperare şi contact între sociologie, ca ştiinţă generală a
societăţii, şi ştiinţa dreptului, ca ştiinţă socială particulară”. Mircea
Manolescu face o dublă încadrare a sociologiei juridice, pe care o
consideră atât parte a sociologie generale, care studiază manifestările
juridice ca manifestări ale realităţii sociale, cât şi parte a ştiinţelor
juridice, în calitatea ei de disciplină care cercetează caracterul social al
realităţii juridice. Deşi respinge ideea autonomiei sociologiei juridice,
Mircea Manolescu afirmă că aceasta are un obiect propriu de studiu şi
metode specifice de cercetare. De asemenea, el susţine că, datorită
sociologiei juridice, ştiinţa dreptului începe să-şi redimensioneze
propriul obiect de studiu, conturat acum de realitatea juridică, obiect
mult mai consistent decât dreptul pozitiv şi principiile dogmatice. În
opinia lui, aportul principal al sociologiei juridice constă în aceea că
noua disciplină neagă existenţa unui drept etern şi universal valabil,
contribuind la afirmarea socialităţii dreptului, a concepţiei sociologice
despre drept.
Petre Andrei. Întreaga sociologie juridică a lui Petre Andrei
poartă o puternică amprentă axiologică, prezentându-se mai mult ca o
sociologie a valorilor juridice.
În opinia lui Petre Andrei, fenomenele juridice nu sunt altceva
decât raporturi sociale, raporturi între oameni. Fenomenul juridic
reprezintă concretizarea într-un articol de lege sau într-o serie de dispo-
ziţiuni a unui fel de raporturi între oameni. De exemplu, dreptul de
proprietate nu este altceva decât un raport între proprietar şi ceilalţi
membri ai societăţii, cărora li se impun anumite obligaţiuni şi atitudini,
cum sunt respectul pentru lucrul altuia, imposibilitatea de a-l însuşi etc.
Petre Andrei porneşte de la constatarea că, în timpurile moderne,
normele juridice reprezintă imperative ale voinţei comunităţii sociale
şi sunt căi pentru realizarea unei valori supreme. Deoarece aceste
norme sunt receptate ele însele ca valori ce trebuie respectate, în drept,
susţine Petre Andrei, vom avea de-a face cu un sistem de valori care
pot fi diferenţiate în două grupe:
– valori juridice absolute – sunt valori culturale şi reprezintă
temeiul valorilor juridice relative, adică al legilor. Una dintre formele
valorii absolute este constituţia unui stat;
– valori juridice relative, legile juridice a căror valabilitate este
dependentă de scopul cărora servesc. Valorile juridice relative sunt valori
mijloace pentru valoarea absolută a dreptului, care este valoare-scop.
34

Universitatea SPIRU HARET


Valorile juridice sunt valori culturale pentru că au un caracter
social. Ele au sens de a exista numai în societate, deoarece fundamentul
lor se află la nivelul comunităţii umane.
Valorile juridice pot constitui concomitent obiectul de studiu al
ştiinţei dreptului, al filosofiei dreptului şi al sociologiei juridice, după
modul în care acestea le studiază, fie ca fenomene formale, raţionale,
impuse de stat, fie în calitatea lor de concepte abstracte ale vieţii
practice, respectiv în aceea de fenomene reglatoare ale vieţii sociale.
Petre Andrei aderă la teoria dualismului juridic, care făcea dis-
tincţie între valoarea juridică (obiectul unui drept-just) şi realitatea
juridică (obiectul dreptului pozitiv). Petre Andrei consideră că dreptul
este un concept cultural, deoarece cu ajutorul său se poate aplica
realităţii faptelor, valoarea. Ca fenomen cultural, dreptul intră în sfera
existenţei şi în aceea a valorii. Fenomenul cultural juridic intră în sfera
valorii prin faptul că raportează realitatea la valoarea supremă, care
este cultura. Prin urmare, dreptul este un concept de relaţie pentru
realizarea valorii şi pentru aplicarea ei unei realităţi juridice.

2. Sociologia juridică românească în perioada postbelică

Imediat după cel de al II-lea război mondial, preocupările de


sociologie juridică au fost abandonate.
Începând cu anii ’70, însă, rolul sociologiei acesteia a fost
reconsiderat, înregistrându-se unele progrese. Printre acestea se numără
apariţia unor studii referitoare la o serie de probleme de factură socio-
logico-juridică, precum:
– condiţionarea socială a dreptului (I. Ceterchi, Y. Eminescu);
– dreptul şi valorile sociale (I. Ceterchi, S. Popescu);
– răspunderea juridică (N. Popa, M. Constantin, M. Eliescu,
S. Popescu);
– sociologia dreptului penal şi criminologia (S. Popescu,
R.M. Stănoiu);
– sociologia devianţei (D. Banciu, S.M. Rădulescu, M. Voicu );
– etnologia juridică (R. Vulcănescu) etc.
Intensificarea preocupărilor româneşti în domeniul sociologiei
dreptului în această perioadă este confirmată şi de introducerea acestei
discipline ca obiect de studiu în planul de învăţământ al Facultăţii de
Drept din Bucureşti.
După evenimentele din 1989, sociologia juridică a fost inclusă în
planurile de învăţământ ale tuturor facultăţilor cu profil juridic, apărând
noi cursuri şi lucrări de specialitate şi iniţiindu-se unele cercetări de teren.
35

Universitatea SPIRU HARET


◊ TERMENI-CHEIE

Societate – mod de viaţă propriu omului (şi anumitor animale),


caracterizat prin asocierea organizată a indivizilor în vederea realizării
interesului general.
Sociologie – ştiinţa care se ocupă cu studiul societăţii umane în
integralitatea ei, sub aspectul genezei, structurii, dinamicii şi
funcţionalităţii acesteia precum şi al unor fenomene şi procese în
complexitatea legăturilor lor cu întregul.
Sociologie juridică – ramură a sociologiei care se ocupă cu
studiul realităţii sociale integrale a dreptului, precum şi al fenomenelor
şi proceselor acestei realităţi, sub aspectul genezei structurii, dinamicii
şi funcţionalităţii lor în cadrul societăţii.
Sociologia materială a dreptului – parte a sociologiei juridice care
cercetează condiţionarea şi determinarea dreptului de către societate
(Theodor Geiger).
Sociologia formală a dreptului – parte a sociologiei juridice care
studiază modul în care dreptul, înţeles ca sistem cultural, modelează şi
reglementează viaţa socială (Theodor Geiger).
Control social – proces prin care o instanţă (persoană, grup,
instituţie, asociaţie sau organizaţie) reglementează, orientează, modifică sau
influenţează comportamentele sau acţiunile altei instanţe ce aparţine ace-
luiaşi sistem, cu ajutorul unor mijloace materiale şi simbolice, în vederea
asigurării conformităţii şi păstrării echilibrului specific sistemului.
Constrângere – presiunea exercitată de către societate asupra
individului cu scopul de a-l determina să respecte regulile (religioase,
morale, juridice etc.) stabilite.
Aculturaţie – proces de interacţiune a două culturi sau tipuri de
cultură, aflate un răstimp în contact reciproc.
Statut social – poziţia ocupată de o persoană sau de un grup în
societate.
Rol social – modul de comportare asociat unei poziţii sociale
(statut social); punerea în act a drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de
statutul respectiv.
Sociologiile juridice particulare – ramuri ale sociologiei juridice
care se constituie fie pornind de la categoriile dreptului (de exemplu,
sociologia dreptuluui penal), fie de la acelea ale sociologiei generale (de
pildă, pornind de la sociologia rurală s-ar putea constitui o sociologie a
arendei).
Dreptul – totalitatea exigenţelor juridice fixate în formele
abstracte şi statice, ansamblul legilor edictate de stat (Aristotel).
36

Universitatea SPIRU HARET


Moravuri – totalitatea practicilor sociale, a obiceiurilor şi a
deprinderilor comune unui grup, unui popor, unei epoci. În sens mai
restrâns, totalitatea obiceiurilor şi a deprinderilor care au o semnificaţie
morală.
Regulă – prescripţie după care se desfăşoară ceva; model,
normă, precept de conduită.
Efectivitatea dreptului – măsura în care dreptul intră în acţiune
şi produce efecte sociale.
Solidaritate – comunitate de interese, idei, credinţe, sentimente,
opinii, generatoare ale unui mod unitar de acţiune.
Solidaritate mecanică – formă a solidarităţii care implică o
asemănare între indivizi şi care este posibilă numai dacă personalitatea
individuală este absorbită în personalitatea colectivă. Poate fi întâlnită
în societăţile arhaice (Émile Durkheim).
Solidaritatea organică – formă a solidarităţii care implică
diferenţierea între indivizi în cadrul societăţii. Se realizează ca efect al
diviziunii muncii sociale. Este specifică societăţilor moderne (Émile
Durkheim).
Realitatea juridică cuprinde: propoziţiile abstracte ale dreptului;
regulile concrete de decizie privind soluţionarea conflictelor; ordinea
paşnică şi spontană a societăţii (Eugen Ehrlich).
Procesul de raţionalizare a societăţii – procesul social prin
care totalitatea activităţilor desfăşurate în cadrul societăţii se desprind
de autoritatea tradiţiei sau a sacrului pentru a urma logica eficacităţii şi
a calculului (Max Weber).
Raţionalizarea progresivă a dreptului – „Împărţită în stadii
teoretice de dezvoltare, evoluţia generală a dreptului şi a procedurii
merge de la revelaţia divină a dreptului de către «profeţii dreptului» la
crearea şi descoperirea empirică a dreptului de către personalităţile
Romei (crearea dreptului prin jurisprudenţă şi antecedente judiciare),
iar de aici, la impunerea dreptului de către imperium-ul laic şi puterile
teocratice şi, în sfârşit, la elaborarea sistematică şi specializată a
dreptului pe baza jurisdicţiei care se dezvoltă prin formaţia literară şi
logică formală ca operă savantă a unor jurişti profesionalişti” (Max
Weber, Sociologie du droit, PUF, Paris, 1986, p. 211).
Drept formal – sistem de norme create prin deducţie logică dintr-un
ansamblu de noţiuni şi propoziţii juridice primare (Max Weber).
Drept material – sistem de norme juridice elaborate pe baza unor
elemente extrajuridice, în conformitate cu datele economiei, politicii,
moralei etc. (Max Weber).
37

Universitatea SPIRU HARET


Normă – model, regulă, prescripţie care reglementează compor-
tamentul indivizilor, grupurilor, organizaţiilor, colectivităţilor.
Legiferare – activitate de adoptare a legilor de către puterea
legislativă, conform procedurii stabilite în acest scop.
Justiţie – funcţie suverană a statului, care constă în definirea
dreptului pozitiv şi soluţionarea litigiilor dintre subiectele de drept.
Drept natural – drept care ia în consideraţie natura omului şi
aspiraţiile sale.
Drept pozitiv – drept efectiv aplicat într-o societate.
Valoare – aprecierea pe care o colectivitate umană o manifestă
faţă de idei, norme, obiecte, fenomene, fapte, acţiuni etc. în virtutea
corespondenţei lor cu trebuinţele şi idealurile acesteia. Există valori
morale (binele, cinstea, curajul, omenia), valori estetice (frumosul),
valori juridice (justiţia) etc.
Valorile juridice – sunt valorile sociale al căror rol este de a
reglementa funcţiunea realităţii sociale (Petre Andrei).

◊ BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Banciu, Dan, Elemente de sociologie juridică, Editura Lumina Lex,


Bucureşti, 2000, p. 7-88.
2. Bulai, Costică; Stănoiu, Rodica-Mihaela, Sociologia dreptului penal şi
criminologia, în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 1, Bucureşti, p. 121-126.
3. Ciucă, Valerius, M., Lecţii de sociologia dreptului, Editura Polirom, Iaşi,
1998, p. 11-42, 46-301.
4. Luburici, Momcilo; Popa, Nicolae, Ştiinţa juridică şi sociologia dreptului,
în „Revista română de drept”, nr. 5, Bucureşti, 1972, p. 62-69.
5. Marcu, Liviu, Unele consideraţii privitoare la obiectul şi metoda sociologiei
juridice, în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 1, Bucureşti, 1975.
6. Mihu, Achim, Sociologia dreptului, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1996,
p. 5-33.
7. Popa, Nicolae, Prelegeri de sociologie juridică, Tipografia Universităţii
Bucureşti, 1983, p. 5-90.
8. Popescu, Sofia, Sociologie juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
p. 9-66.
9. Vlăduţ, Ion, Introducere în sociologia juridică, Ediţia a V-a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 5-100.
10. Voinea, Maria, Sociologia dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1994,
p. 3-22.
38

Universitatea SPIRU HARET


◊ BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

1. *** Antologie de sociologie juridică românească, texte selectate şi sistematizate


de conf.univ. dr. Ion Vlăduţ, Editura ERA, Bucureşti, 2000, p. 7-73.
2. Berceanu, Barbu, Universul juristului Mircea Djuvara, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1995.
3. Del Vecchio, Giorgio, Lecţii de filosofie juridică, Editura Europa Nova,
Bucureşti, 1993, p. 23-188.
4. Djuvara, Mircea, Drept şi sociologie, extras din Omagiu profesorului
Dimitrie Gusti, publicat în „Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială”,
Anul XIV, 1936, II, Institutul Social Român, Bucureşti, 1937.
5. Ionescu, Octavian, La philosophie du droit et la sociologie juridique
jusqu’à la veille de seconde guerre mondiale, în „Archives de
Philosophie du Droit”, Tome XVII, Sirey, Paris, 1972, p. 381-396.
6. Malaurie, Philippe, Antologia gândirii juridice, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1997.
7. Tanco, Teodor, Sociologul Eugeniu Speranţia, Editura Virtus Romana
Rediviva, Cluj-Napoca, 1993, p. 125-238.
8. Vlăduţ, Ion, Sociologia juridică în opera lui Dimitrie Gusti, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1997.

◊ BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ

1. Carbonnier, Jean, Sociologie juridique, Presses Universitaires de France,


Paris, 1978.
2. Cotterrell, Roger, The Sociology of Law: An Introduction, Second Edition,
Butterworths, London-Dublin-Edinburgh, 1992.
3. *** Dimitrie Gusti, Sociologie juridică, Culegere de texte, Studiul
introductiv, selectarea şi sistematizarea textelor de Ion Vlăduţ, Editura
Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1997.
4. Gurvitch, Georges, Éleménts de sociologie juridique, Éditions Montaigne,
Paris, 1940.
5. Jorion, Edmond, De la sociologie juridique, Université Libre de Bruxelles,
Editions de l’Institut de Sociologie, Bruxelles, 1967.
6. Lévy-Bruhl, Sociologie du droit, Presses Universitaires de France, Paris,
1971.
7. Treves, Renato, Sociologia del diritto. Origini, ricerche, problemi, Piccola
Biblioteca Einaudi, Torino, 1993.
8. Vlăduţ, Ion, Dimitrie Gusti – sociolog al dreptului, în „Sociologie
românească”, Serie nouă, nr. 3-4, Bucureşti, 2000, p. 161-177.
39

Universitatea SPIRU HARET


39

Universitatea SPIRU HARET


Capitolul II
PROBLEME TEORETICE FUNDAMENTALE
ALE SOCIOLOGIEI JURIDICE

♦ FENOMENELE JURIDICE

1. Definirea fenomenelor juridice


Fenomenele juridice cuprind, în primul rând, dreptul însuşi,
regulile şi instituţiile sale, iar în al doilea rând, toate fenomenele mai
mult sau mai puţin „colorate” de drept, toate fenomenele în care
dreptul poate fi cauză, efect sau ocazie. Prin urmare, fenomenele
juridice cuprind toate fenomenele sociale care au drept caracte-
ristică definitorie juridicitatea.
Pornind de la criteriul juridicităţii, vom constata că fenomenele
juridice se prezintă ca o multiplicitate de cazuri de o evidentă etero-
genitate. Având în vedere marea diversitate a fenomenelor juridice care se
manifestă în societate, sociologul francez Jean Carbonnier a propus, pe
baza unor criterii obiective, clasificarea fenomenelor juridice în:
– fenomene juridice primare şi secundare;
– fenomene juridice de putere şi subputere;
– fenomene-instituţii şi fenomene-caz;
– fenomene contencioase şi necontencioase.

2. Fenomenele juridice primare şi secundare


Fenomenele juridice primare se caracterizează prin:
– maxima lor generalitate în raport cu celelalte fenomene juridice;
– capacitatea lor de a da naştere altor fenomene juridice (privite
din perspectivă cauzală, putem spune că fenomenele juridice primare
reprezintă cauza fenomenelor juridice secundare).
Din categoria fenomenelor juridice generale fac parte fenomene
precum un text de lege, o sentinţă judecătorească, o convenţie
internaţională etc.
Fenomenele juridice secundare se caracterizează prin aceea că:
– au un caracter particular;
– sunt fenomene derivate din fenomenele juridice primare.
40

Universitatea SPIRU HARET


Fenomenele juridice secundare sunt de o mare varietate, ce se
poate întinde de la achitarea unei amenzi până la îndeplinirea de către
un stat a sancţiunilor dictate de către Consiliul de Securitate al O.N.U.
Într-o mare măsură, fenomenele juridice primare se identifică cu
ceea ce juriştii numesc izvoarele formale ale dreptului (cutuma,
practica judecătorească şi precedentul judiciar, doctrina, contractul
normativ, actul normativ), fără a se reduce însă doar la atât. În sfera
lor intră şi judecăţile particulare (judecăţile fără jurisprudenţă), pre-
cum şi ordinele, dispoziţiile, comenzile, deciziile individuale etc.

3. Fenomenele juridice de putere şi subputere


Pornind de la fenomenul de putere, care se află sau nu în
substanţa fenomenelor juridice, le putem clasifica pe acestea în:
– fenomene primare de putere;
– fenomene primare de subputere.
În ceea ce priveşte fenomenele de putere, se constată pregnanta
lor materialitate, care pare să le identifice cu mecanismul impersonal de
la care emană (guvernanţii, statul etc.). De exemplu, decretele prezi-
denţiale sau ordonanţele de urgenţă ale guvernului.
Fenomenele primare de subputere se caracterizează printr-o
anumită subiectivitate, trăsătură care îşi află sorgintea la nivelul celor
guvernaţi. Acestea se manifestă sub forma comportamentelor, a reacţiilor,
a stărilor de spirit.
În larga sferă a fenomenelor primare de subputere se regăsesc
câteva categorii mai importante:
– acelea care apar ca un răspuns imediat la măsurile onerative
sau prohibitive cuprinse în actele normative (fenomene care ţin de
obedienţă-nonobedienţă, supunere-nesupunere din partea celor ale
căror raporturi sunt destinate a le reglementa);
– fenomene mai puţin active şi cu un caracter psihologic mai
profund (cunoaşterea, necunoaşterea, ignorarea legii sau imaginea
dreptului în marele public);
– conştiinţa juridică, fenomen complex care, pe lângă cunoştinţe
juridice, cuprinde concepţii juridice, elemente de psihologie juridică,
dar şi judecăţi de valoare prin care indivizii apreciază, ierarhizează
diferite aspecte ale dreptului, ale modului său de aplicare).
Fenomenele de subputere sunt, totodată, şi produsul unei edu-
caţii juridice pe care individul şi colectivităţile umane o suportă în
cadrul amplului proces de socializare.
41

Universitatea SPIRU HARET


4. Fenomene-instituţii şi fenomene-caz
Distincţiile între fenomenele-instituţii şi fenomenele-caz se
realizează după tipul realităţii juridice pe care o desemnează, realitate
juridică ce se poate prezenta fie sub forma unei mulţimi de fenomene
juridice de acelaşi tip (fenomenul-instituţie), fie sub forma unei situaţii
individuale (fenomenul-caz).
Instituţia juridică desemnează un ansamblu de reguli juridice cu
caracter relativ stabil, care reglementează un domeniu al relaţiilor
sociale, în scopul apărării, conservării şi promovării anumitor interese
personale sau colective ale indivizilor, grupurilor sau colectivităţilor
sociale. Instituţia juridică este un segment de drept, un model socio-ju-
ridic ce poate fi aplicat la totalitatea situaţiilor concrete, a cazurilor
individuale de aceeaşi natură.
Fenomenul-caz reprezintă o entitate juridică individuală, o situaţie
concretă, reglementată şi modelată de către instituţie. Fenomenul-caz
reprezintă manifestarea unică şi irepetabilă în microsocial, mezosocial sau
macrosocial a fenomenului instituţie.
De exemplu, prin căsătorie ca fenomen juridic pot fi înţelese
două realităţi distincte: una care se află prevăzută în Codul familiei şi
se prezintă sub forma unui ansamblu de norme juridice (instituţia
căsătoriei) şi alta care se manifestă sub forma unui menaj determinat,
irepetabil, dintre o femeie X şi un bărbat Y (căsătoria – caz).
Fenomenele-caz pot fi, la rândul lor:
– fenomene individuale (ca cel la care ne-am referit mai sus)
– colectivităţi de fenomene, care apar din gruparea fenomenelor
individuale pe baza unor caracteristici comune (de exemplu, numărul
total al căsătoriilor dintr-un an).

5. Fenomenele contencioase şi necontencioase


Printre tipurile de relaţii sociale relevate de sociologie se numără
şi relaţiile conflictuale, cărora li s-a acordat o importanţă deosebită.
Sociologia generală a fundamentat două căi de soluţionare a con-
flictelor: negocierea şi medierea. În sfera dreptului, conflictele le vom
întâlni sub forma litigiului, definit ca neînţelegerea între două sau mai
multe persoane, supusă sau susceptibilă de a fi supusă spre rezolvare
unui organ de jurisdicţie.
Pornind de la natura litigiilor, sociologia juridică le clasifică în
fenomene contencioase şi fenomene necontencioase.
Fenomenele contencioase sunt acele fenomene care se produc
într-un proces sau pe calea unui proces. Ele vor fi soluţionate pe calea
42

Universitatea SPIRU HARET


medierii, care, în domeniul juridic, îmbracă forma judecăţii înfăptuite
prin intervenţia între părţile aflate în litigiu a unui al treilea personaj cu
un statut special, judecătorul, ca funcţionar de stat investit cu atribuţii de
judecare a pricinilor civile, penale şi a altor pricini, în cadrul instanţelor
judecătoreşti. Astfel, fenomenele contencioase îşi găsesc rezolvarea în
cadrul procesului prin hotărârea judecătorească care se pronunţă.
Sociologia juridică consideră că fenomenele contencioase deformează
dreptul, care este infinit mai mult decât contenciosul.
Fenomenele necontencioase sunt acele fenomene pe care le
regăsim în realitatea socială a dreptului şi care se derulează conform
normelor stabilite, potrivit înţelegerii sau convenţiei părţilor (contractul
fiind legea părţilor), la care se adaugă fenomenele litigioase soluţionate
pe cale amiabilă, pe calea unei negocieri, a unei tranzacţii.
Transformarea fenomenelor necontencioase în fenomene conten-
cioase există numai ca posibilitate. Ea devine realitate în momentul
ruperii echilibrului juridic prin nerespectarea clauzelor contractuale,
comiterea unei contravenţii sau infracţiuni etc.

♦ NORMELE JURIDICE ÎN SISTEMUL NORMELOR SOCIALE

1. Societatea umană, activitatea normată şi ordinea de drept


În cadrul societăţii umane, sistem dinamic cu autoreglare, supus
unor procese specifice de structurare şi restructurare, acţiunile indivi-
zilor, prin care aceştia asigură funcţionalitatea şi dinamica ansamblului
social, se derulează într-un mod organizat, după anumite reguli sociale,
având, prin urmare, un caracter normat.
Normarea, în genere, înseamnă stabilirea unor reguli care
organizează acţiunea umană. Normarea activităţilor membrilor
societăţii se realizează prin elaborarea unui ansamblu de reguli,
prescripţii, constrângeri, obligaţii, drepturi şi îndatoriri de natură
morală, religioasă, juridică, economică, politică estetică etc., care
reglementează conduita şi comportamentele individuale şi de grup în
cadrul sistemului social.
Diferitele categorii de norme instituite la nivelul societăţii dau
naştere la tipuri specifice de ordini sociale. Aşa se explică faptul că în
cadrul aceleiaşi societăţi funcţionează o ordine economică, una morală,
alta juridică etc. În cadrul fiecărei societăţi, între aceste ordini normative
distincte, există o deplină compatibilitate. Sinteza lor reprezintă ceea ce
numim generic ordine socială. În acest cadru mai larg al ordinii sociale,
orice societate umană elaborează o ordine juridică.
43

Universitatea SPIRU HARET


Prin ordine juridică sau ordine de drept vom înţelege ansamblul
normelor juridice împreună cu relaţiile juridice născute în baza lor.
Ordinea juridică se fundamentează şi funcţionează pe normele de drept
instituite în cadrul societăţii. Ea reprezintă nucleul ordinii sociale,
condiţia fundamentală a echilibrului social, garanţia realizării
drepturilor esenţiale ale membrilor societăţii şi a funcţionării normale a
instituţiilor. Ordinea juridică este o totalitate organică, o realitate juri-
dică integrală ce corespunde unei anumite colectivităţi. În sânul
aceleiaşi societăţi nu poate exista decât o singură ordine juridică.

2. Norme şi sancţiuni sociale


Normele sociale reglementează conduita oamenilor în cele mai
diverse sfere de activitate ale societăţii. Fără acţiunea normelor ar fi
imposibilă desfăşurarea normală a vieţii sociale. Indiferent de
domeniul pe care îl reglementează, normele sociale conţin reguli care
se adresează indivizilor, descriind şi detaliind modalităţile în care
valorile trebuie concretizate în comportamente legitime şi acceptate
de societate.
Elaborarea şi aplicarea normelor sociale se realizează fie pe cale
neinstituţionalizată, în mod spontan, prin acţiunea colectivă a grupurilor
sociale (cazul uzanţelor, cutumelor), fie pe cale instituţionalizată, într-o
manieră conştientă, prin acţiunea unor agenţi specializaţi, după proce-
duri instituţionalizate (cazul legilor juridice).
Pornind de la tipurile de raporturi sociale pe care le normează,
putem pune în evidenţă existenţa în cadrul societăţii a următoarelor
categorii principale de norme: norme obişnuielnice, norme religioase,
norme morale, norme politice, norme juridice. Normele nu acţionează
izolat unele de altele. Între ele există o multitudine de interdependenţe şi
interacţiuni, care asigură o anumită ierarhizare şi organizare a lor în
cadrul unui sistem al normelor sociale. De aceea, fiecare societate are
propriul ei sistem de norme sociale, care, în esenţă, conturează liniile
generale ale modelului comportamental dezirabil social.
Conduitele sociale care nu se conformează modelelor sociale
recunoscute şi acceptate sunt supuse sancţiunilor. Într-un sens foarte
larg, sancţiunile pot fi definite ca reacţii ale grupului faţă de
comportările membrilor săi în situaţii sociale importante, ca reacţii
ce dirijează comportările membrilor.
Potrivit lui R.K. Merton, formele de comportament caracte-
rizate printr-o distanţare semnificativă de la normele sociale stabilite
pentru statusul social poartă numele de devianţă. Prin urmare, un
44

Universitatea SPIRU HARET


comportament deviant este un comportament care transgresează
normele sociale recunoscute şi violează aşteptările grupului, intrând în
conflict cu modelele de conduită acceptate social. Există o formă
uşoară a devianţei sociale, caracterizată prin evaziunea din grup, din
societate (care oferă individului posibilitatea de a se elibera de o serie
de conflicte), şi una mult mai gravă, atunci când devianţa ia forma
infracţiunii, a delincvenţei sau crimei, caz în care comportamentul
deviant pune în pericol valorile de bază ale societăţii.
Întotdeauna există o marjă de toleranţă socială faţă de compor-
tamentele deviante, manifeste sau latente, care nu periclitează
semnificativ bunul mers al societăţii.
În dezvoltarea societăţii există şi momente caracterizate prin
absenţa sau conflictul normelor şi standardelor comune de comportament.
Este vorba despre ceea ce în limbaj sociologic poartă numele de anomie,
adică acea stare a societăţii caracterizată prin absenţa normelor, prin lipsa
organizării normative, concretizată în comportamente deviante ale
indivizilor şi grupurilor sociale. Relevată şi definită pentru prima dată de
É. Durkheim, anomia trebuie înţeleasă ca acea stare a organizării
sociale lipsită de coeziune, de ordine normativă, datorită pierderii
caracterului reglativ al vechilor norme şi întârzierii apariţiei unor
norme noi. Un exemplu elocvent de stare anomică a societăţii ni-l oferă
situaţia României după evenimentele din decembrie 1989.
Sancţiunile au un rol foarte important, ele fiind acelea care, în ultimă
instanţă, asigură respectarea normelor sociale. Orice sancţiune cuprinde o
pedeapsă sau o răsplată al cărei scop este realizarea conformităţii legitime
sau dezirabile într-o societate. Pornind de la caracterul reacţiei sociale, în
literatura sociologică sunt relevate două tipuri de sancţiuni: sancţiunile
negative (care se referă la pedepse) şi sancţiunile pozitivei (care vizează
recompensele).
În funcţie de instanţele de la care emană, sancţiunile pot fi
formale (reacţiile instituţiilor oficiale) şi informale (reacţii ale instan-
ţelor neoficiale).
Prin combinarea celor două tipuri de criterii, J. Szczepánski
realizează următoarea tipologie a sancţiunilor sociale:
1) sancţiuni negative formale;
2) sancţiuni negative informale;
3) sancţiuni pozitive formale;
4) sancţiuni pozitive informale.
Realizând o clasificare a sancţiunilor întâlnite în toate tipurile de
societate istoric cunoscute, acelaşi autor distinge:
45

Universitatea SPIRU HARET


1) sancţiunile juridice;
2) sancţiunile etice;
3) sancţiunile satirice;
4) sancţiunile religioase.
Sancţiunile formale şi informale, pozitive şi negative, fie ele
morale, religioase, juridice sau satirice, reprezintă factori externi ai
controlului social.

3. Caracterul specific al normelor juridice


Constituind o categorie aparte a regulilor sociale, normele
juridice protejează cele mai importante valori (relaţii) sociale, prin
instituirea unui sistem corelativ de drepturi şi obligaţii între indivizi,
grupuri, instituţii şi organizaţii sociale. Menirea lor fundamentală
este aceea de a asigura apărarea efectivă a societăţii.
Autorii francezi R. Pinto şi M. Grawitz consideră că normele
juridice, ca realitate socială, se disting de normele sociale nonjuridice
prin anumite diferenţe de grad şi diferenţe specifice. În concepţia
celor doi autori, normele juridice, ca reguli care reglementează un tip
aparte de raporturi sociale, se individualizează în raport cu celelalte
norme sociale prin unele diferenţe de grad în ceea ce priveşte:
– modul de elaborare;
– forma şi structura;
– tipul de sancţiuni care le însoţesc;
– efectivitatea pe care o au.
„Diferenţele de grad” în ceea ce priveşte modul de elaborare a
normelor
Analizând normele juridice, pe de o parte, şi celelalte norme
sociale, pe de altă parte, vom observa că şi unele şi celelalte sunt
elaborate, în principiu, după aceleaşi procedee organizate şi
neorganizate. Spre exemplu, atât uzul sau moravurile, cât şi cutumele
juridice sunt rezultatul unor procedee de creaţie colectivă, intuitivă,
spontană. Dar, de la un anumit nivel de dezvoltare a societăţii, regulile
juridice au început să fie elaborate şi abrogate de autorităţi organizate,
stabile şi permanente (judecătorul, legislatorul), după proceduri tot
mai complexe, tot mai riguroase.
„Diferenţele de grad” în ceea ce priveşte structura normelor
Normele juridice se caracterizează printr-o structură perfecţionată
în raport cu construcţia interne şi externă a celorlalte norme sociale.
46

Universitatea SPIRU HARET


Normele juridice se caracterizează printr-o structură internă sau logică
ce cuprinde ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
La construcţia logică internă se adaugă structura tehnico-legis-
lativă a normei juridice, care are în vedere forma exterioară a
conţinutului şi a structurii logice a normei, modul în care aceasta este
formulată şi încadrată în textele normative. De regulă, normele juridice
nu se prezintă izolat, ci se constituie ca parte a unui act normativ, care la
rândul său este structurat pe capitole, secţiuni, articole, alineate. De
asemenea, normele juridice se grupează pe instituţii şi ramuri de drept,
dând naştere sistemului juridic.
„Diferenţele de grad” în ceea ce priveşte tipul de sancţiuni
care le însoţesc
Normele juridice se caracterizează prin sancţiuni formalizate,
prin reacţia organizată a statului faţă de comportamentul care lezează
ordinea socială, în timp ce normele sociale nonjuridice se carac-
terizează prin sancţiuni informale, neorganizate, care sunt rezultatul
unei reacţii spontane (batjocură, ironie, blam public etc.). Violarea
normelor juridice atrage intervenţia instituţiilor specializate ale
autorităţii publice (poliţie, justiţie), pe când încălcarea normelor
nonjuridice presupune intervenţia spontană şi difuză a unor instanţe
neoficiale aflate la nivelul grupurilor şi colectivităţilor sociale.
„Diferenţele de grad” în ceea ce priveşte efectivitatea normelor
Pentru a exista şi a-şi îndeplini menirea socială, ambele categorii
de norme (juridice şi nonjuridice) trebuie să fie efective., în caz contrar
ele nefiind altceva decât credinţe sau valori. În ce priveşte efectivitatea,
între normele juridice şi celelalte norme sociale nu există decât
diferenţieri de grad. Fiind elaborate şi aplicate de agenţi specializaţi ai
autorităţii publice, normele juridice acţionează la nivelul întregii
societăţi, ceea ce, cel puţin la prima vedere, le conferă un grad sporit de
efectivitate, comparativ cu efectivitatea normelor nonjuridice.
Dar normele juridice se particularizează în raport cu celelalte
norme sociale şi prin anumite diferenţe specifice: neutralitatea şi
globalitatea.
Neutralitatea. Normele juridice nu se raportează direct la valorile
societăţii, ci indirect, prin intermediul celorlalte categorii de norme
sociale. Această particularitate le conferă un statut de neutralitate în
raport cu valorile sociale pe care le reglementează juridic.
Globalitatea. Spre deosebire de celelalte norme sociale, normele
juridice au o vocaţie universală, transgresând barierele de grup. Ele sunt
47

Universitatea SPIRU HARET


valabile pentru toţi membrii unei societăţi; regula juridică este regula
unei societăţi globale.
Aşadar, prin modul de elaborare, prin forma şi structura lor, prin
tipul de sancţiuni care le însoţesc, prin efectivitatea pe care o au şi, nu
în ultimul rând, prin neutralitatea şi globalitatea care le caracterizează,
normele juridice se constituie într-o categorie distinctă, specială, a
regulilor sociale, categorie de norme ce reprezintă „suportul (funda-
mentul) dreptului şi sistemului juridic al oricărei societăţi”.

♦ DREPTUL – INSTRUMENT AL CONTROLULUI SOCIAL

1. Noţiunea de control social. Formele, mijloacele


şi agenţii controlului social
1.1. Noţiunea de control social
Într-un sens general şi comun, controlul social desemnează
procesul prin care o instanţă, cu ajutorul unor mijloace materiale şi
simbolice, influenţează, modifică sau reglează comportamentul sau
acţiunile indivizilor şi grupurilor sociale ce aparţin acelui sistem, în
vederea asigurării echilibrului dinamic al sistemului respectiv.
Având în vedere faptul că agenţii, mijloacele şi obiectul
controlului social reprezintă elemente identificabile în structura internă
a societăţii, trebuie să constatăm faptul că, în realitate, controlul social
este un mecanism de autoreglare a sistemului social global, este, altfel
spus, un proces de autocontrol social. De aceea, în momentele de
stabilitate relativă a sistemului, controlul social se exercită, în bună
măsură, prin formele sale „îndulcite”, iar în situaţiile când este ame-
ninţat cu destructurarea, controlul se exercită prin forme severe. De
asemenea, în funcţionarea acestui mecanism intervine, în anumite
momente, şi toleranţa socială faţă de abaterile de la norme. În alte
momente, însă, atunci când se instituie un control foarte sever, asistăm
la îngustarea până la eliminare a marjei de toleranţă.
În toate societăţile, controlul social are drept finalitate derularea
comportamentelor individuale şi de grup în acord cu modelele de
conduită dezirabile social, în scopul asigurării funcţionalităţii optime a
sistemului. Controlul social asigură consistenţa şi coeziunea internă a
societăţii, continuitatea şi stabilitatea sa, orientarea şi reglarea compor-
tamentului social, integrarea individului în societate.
48

Universitatea SPIRU HARET


1.2. Formele controlului social
a) După felul agenţilor de la care emană controlul social şi/sau pun în
acţiune mijloacele de exercitare a acestuia, distingem controlul social formal
şi controlul social informal.
Controlul social formal constă în definirea şi instituirea de norme
impersonale, instituţionalizate în regulamente, legi sau coduri de către
asociaţii sau organizaţii oficiale. Menirea acestor norme este triplă:
coordonarea acţiunilor individuale pentru realizarea scopurilor comune;
minimalizarea surselor de conflict din cadrul asociaţiei sau organizaţiei;
perpetuarea asociaţiei sau organizaţiei. El este realizat în mod organizat
şi explicit de agenţi oficiali specializaţi ai controlului social.
Controlul social informal se realizează mai ales la nivelul
rolurilor sociale dintr-un grup şi se manifestă, în mod implicit, în cadrul
relaţiilor reciproce dintre indivizi, prin participarea acestora la viaţa
colectivă. Se realizează într-o manieră implicită, neorganizat, în absenţa
unor agenţi oficiali şi/sau specializaţi de control. Tinde să se amplifice
în societăţile moderne.
b) După mijloacele utilizate, controlul social poate fi pozitiv sau
negativ.
Controlul social pozitiv se întemeiază, în principal, pe cunoaş-
terea şi internalizarea de către indivizi a normelor, valorilor şi regulilor
de convieţuire socială, ca şi pe motivaţia acestora de a le respecta din
convingere. Astfel de control exercită şi agenţii oficiali, cât şi cei neofi-
ciali, prin recompense (stimuli).
Controlul social negativ se bazează în special pe temerile
individului că va fi sancţionat în cazul nerespectării sau încălcării
normelor şi regulilor sociale. Agenţii oficiali sau neoficiali adminis-
trează sancţiuni negative.
c) După natura ideilor, idealurilor, valorilor şi modelelor sociale
pe care se fundamentează, controlul social poate fi: control moral,
juridic, religios, politic, economic, militar etc.
Există şi alte tipuri de control social:
– controlul direct (stimulente, recompense sau sancţiuni explicite)
şi controlul indirect (sugestii, zvonuri, manipulare prin mass-media);
– controlul penal (aplicarea de sancţiuni penale), controlul
compensator (repararea unor daune), controlul conciliator (dialog,
negocieri) şi controlul terapeutic (terapie, tratament, resocializare);
– controlul autoritar şi controlul democratic;
– controlul paternalist;
– controlul social propriu-zis (exercitat de grup, de colectivitate).
49

Universitatea SPIRU HARET


1.3. Mijloacele controlului social
Mijloacele controlului social desemnează o serie de instrumente de
presiune şi persuasiune, organizate şi neorganizate, implicite şi explicite,
directe şi indirecte, formale şi informale, conştiente şi difuze, menite să-i
influenţeze pe indivizi să adopte conduite dezirabile şi să se conformeze
normelor şi prescripţiilor grupului, comunităţii sau societăţii.
a) După agenţii care le elaborează şi/sau le aplică, mijloacele
controlului social pot fi instituţionalizate şi neinstituţionalizate.
Mijloacele de control instituţionalizate sunt, în cea mai mare
parte, acele instrumente prevăzute în coduri juridice, legi, regulamente
şi alte acte şi documente cu caracter moral, religios, politic, ştiinţific,
militar, sportiv etc. Ele emană de la organizaţii, asociaţii, instituţii şi
persoane oficiale şi sunt aplicate tot de instituţii cu caracter oficial.
Mijloacele de control neinstituţionalizate se referă la acele
instrumente ale controlului social neformalizate, neoficializate, care,
de obicei, nu sunt inserate în acte oficiale. De cele mai multe ori, ele
nu emană de la vreo autoritate oficială, dar pot fi aplicate şi de agenţii
formali ai controlului social. Sunt reprezentate de tradiţii, convenţii,
practici instituite la nivelul grupurilor, dar şi de încurajări, blamări etc.
b) După conţinutul mecanismelor prin intermediul cărora acestea
acţionează asupra indivizilor, mijloacele controlului social pot fi
psihosociale şi material-sociale.
Mijloacele psihosociale se adresează psihicului uman, deter-
minându-l pe individ să-şi interiorizeze normele şi valorile dezirabile
social şi, pe această bază, să-şi adapteze opiniile, atitudinile şi compor-
tamentele la modelele culturale propuse de grup sau societate.
Mijloacele material-sociale sunt, în ultimă instanţă, fie recom-
pense, fie pedepse, prin care societatea îl determină pe individ să se
conformeze standardelor de comportament pe care ea le impune.
c) După natura lor, mijloacele de control pot fi: morale, juridice,
religioase, politice, ştiinţifice, educaţionale, culturale, economice,
militare etc.
Făcând apel la alte criterii de clasificare, avem: mijloace de
presiune şi persuasiune, directe şi indirecte, organizate şi neorganizate,
stimulative şi coercitive, conştiente şi difuze, explicite şi implicite.

1.4. Agenţii controlului social


Instanţele sau agenţii controlului social sunt acele elemente ale
societăţii sau grupurilor sociale care elaborează şi/sau pun în aplicare
mijloacele de exercitare a controlului social în cadrul sistemului general
50

Universitatea SPIRU HARET


de control social. Rolul lor poate fi îndeplinit fie de organisme ale
societăţii globale, fie de organisme ale grupurilor, fie de persoane. Agenţii
controlului social pot fi grupaţi în agenţi instituţionalizaţi şi agenţi
neinstituţionalizaţi.
Agenţii instituţionalizaţi (formali) sunt reprezentaţi de diferitele
organisme şi organizaţii de stat, juridice, politice, administrative etc.
sau organisme, asociaţii, ligi formale ale societăţii civile. Aceşti agenţi
realizează un control social oficial, organizat, asupra indivizilor şi
grupurilor sociale.
Agenţii neinstituţionalizaţi (informali) sunt reprezentaţi de
anumite grupuri (de presiune sau lobby, de prietenie, de joacă,
criminale etc.) sau indivizi. Agenţii neinstituţionalizaţi realizează un
control social neoficial, neorganizat, spontan şi difuz.
La nivelul societăţii sau al grupului, între agenţii controlului
social se stabilesc anumite legături, fapt ce ne dă dreptul să-i privim ca
pe un ansamblu de instanţe aflate în interacţiune, ca pe un sistem al
instanţelor de control. Aceste instanţe sau organe sunt capabile să
genereze şi să aplice forme şi mijloace diferite ale controlului social,
atât la nivelul grupurilor sociale, cât şi la acela al societăţii globale.

2. Dreptul – instrument de realizare a controlului social.


Funcţiile şi disfuncţiile dreptului
2.1. Concepţii şi puncte de vedere privind rolul dreptului
ca instrument al controlului social.
Pentru Gaston Richard, elementul primordial al dreptului îl con-
stituie reconcilierea antinomiilor între interesele aflate în conflict.
Prin urmare, legea însăşi este o reacţie a sociabilităţii, care tinde să
înlăture opoziţia dintre scopurile sociale şi scopurile individuale.
Pentru É. Durkheim, dreptul, ca simbol al solidarităţii sociale, are
un rol foarte mare în reglarea comportamentelor membrilor societăţii. În
viziunea sa, organizarea socială se întemeiază pe norme şi sancţiuni
sociale. Durkheim vede în constrângere (caracteristica fundamentală a
dreptului) criteriul esenţial al socialului, condiţia sine qua non a realităţii
sociale.
Un rol important în promovarea concepţiei referitoare la drept ca
instrument al controlului social l-a avut şcoala americană a „jurisprudenţei
sociologice”, prin reprezentanţii săi cei mai de seamă, E. Ross şi R. Pound.
În contextul concepţiei sale asupra controlului social, E. A. Ross prezintă
un ansamblu de mijloace, între care la loc de frunte se situează dreptul.
51

Universitatea SPIRU HARET


Pentru Ross, dreptul reprezintă „baza edificării ordinii, instrumentul de
control cel mai specializat şi cel mai avansat pe care îl foloseşte societatea”.
În pofida integrării în cadrul mecanismelor controlului social a
mijloacelor informale, mulţi cercetători consideră în continuare utilizarea
constrângerii şi forţei dreptului ca instrument principal de exercitare a
controlului în toate tipurile de societăţi. În acest context, C.H. Cooley şi
P.H. Landis pledează pentru utilizarea dreptului ca unul dintre multiplele
instrumente pe care societatea le are la îndemână pentru a-şi exercita
controlul asupra membrilor săi individuali sau colectivi.
Roscoe Pound are contribuţii dintre cele mai semnificative în cea ce
priveşte locul şi rolul dreptului ca instrument de reglare socială. El insistă
asupra imposibilităţii de a înţelege sociologic dreptul altfel decât ca organ
sau ca formă a controlului social, pe care îl priveşte ca pe un ansamblu de
procese şi mijloace de organizare socială. Pound consideră că, o dată cu
afirmarea lumii moderne, dreptul a devenit instrumentul principal al
controlului social, pentru ca astăzi el să fie, înainte de toate, funcţia
statului. Însă dreptul nu este singurul instrument de control social, lui
adăugându-i-se morala, religia, educaţia etc. Pound exagerează însă, după
cum arată şi G. Gurvitch, rolul pe care îl joacă dreptul în ierarhia
controalelor, reducând, pentru societatea civilizată, întreaga sferă juridică
la ordinea etatică.
Evidenţiind speciile controlului social, Gurvitch plasează în
rândul acestora şi dreptul. În concepţia lui, fiecare specie a controlului
social (deci şi dreptul) cuprinde trei forme principale:
a) modele simbolico-culturale (norme înţelese);
b) valori, idei şi idealuri colective;
c) experienţe, aspiraţii, creaţii de valori, de idei şi de idealuri noi.
Cu alte cuvinte, dreptul, ca instrument al controlului social, îşi
exercită această menire atât prin intermediul modelelor juridice, cât şi
prin intervenţia valorilor, ideilor şi idealurilor colective, prin aspiraţii,
experienţe etc. cu încărcătură juridică.
Dar, după Gurvitch, fiecare specie a controlului social se diferen-
ţiază (pe orizontală) în mai multe „subspecii”. Spre exemplu, dreptul se
poate diferenţia în „drept social” sau „drept individual”. Însă, atât
speciile, cât şi subspeciile sunt esenţialmente variabile, în funcţie de tipul
de societate sau de grup în care se manifestă, de conjunctura socială în
care se exercită controlul. În acest sens, într-o societate dată poate să
predomine, ca specie a controlului social, religia, pentru ca în alta să
predomine morala sau dreptul.
52

Universitatea SPIRU HARET


După opinia lui Gurvitch, agenţii controlului social, în general,
deci şi ai dreptului, acţionează la nivelul societăţilor globale, al
grupurilor particulare şi al formelor de sociabilitate.
Pentru T. Parsons, care dezvoltă o teorie structuralist-funcţionalistă
a societăţii, dreptul trebuie să fie considerat, din perspectivă sociologică,
un mecanism de control social care funcţionează în aproape toate
sectoarele sistemului social. Într-o perspectivă generală, dreptul, ca
instrument al controlului social, exercită în primul rând o funcţie inte-
grativă în cadrul societăţii: el atenuează conflictele potenţiale, făcând să
funcţioneze raporturile sociale. Parsons evidenţiază şi legătura puternică
ce există între drept şi sistemul politic, explicând acest raport prin inter-
mediul sancţiunii care poate să meargă de la simpla stimulare la
constrângerea cea mai severă, ca prerogativă a organizării politice.
Parsons evidenţiază, de asemenea, modul diferenţiat în care acţionează
dreptul ca instrument al controlului social în societăţile pluraliste şi libe-
rale, unde acesta dobândeşte o însemnătate specială şi o poziţie puternică,
şi în societăţile totalitare, în care se manifestă tendinţa de înlăturare a
dreptului.
W. Evan consideră că dreptul îndeplineşte, pe de o parte, o funcţie
pasivă, iar pe de altă parte, o funcţie activă în exercitarea controlului social.
Pentru N. Luhmann, dreptul este un instrument de coeziune socială,
care coordonează toate mecanismele sociale de integrare şi control.

2.2. Funcţiile şi disfuncţiile dreptului


Dreptul îşi exercită rolul său de instrument al controlului social,
în principal, printr-o funcţie normativă şi printr-o funcţie de trans-
punere a sistemului normelor juridice în realitatea socială.
Funcţia normativă a dreptului vizează elaborarea de norme
care reglementează juridic cele mai importante raporturi sociale.
Normele elaborate prescriu indivizilor şi grupurilor sociale modele de
comportare. Aceste standarde de conduită sunt asociate unor poziţii
sau statusuri ce aparţin indivizilor şi grupurilor într-un sistem social,
caracterizând rolul pe care trebuie să-l îndeplinească în diferite
contexte sociale. Normele juridice elaborate alcătuiesc un întreg, un
tot unitar: ele se organizează şi se structurează în ceea ce numim siste-
mul normelor juridice sau sistemul dreptului.
Prin funcţia de transpunere a sistemului normelor juridice în
realitatea socială, dreptul urmăreşte derularea conduitelor individuale şi
de grup în conformitate cu modelele de comportament prescrise prin
normele instituite, încadrarea acestora în perimetrul legalităţii şi al
53

Universitatea SPIRU HARET


justiţiei sociale. Acest proces implică acţiunea organelor statului şi, în
limite determinate, a unor organizaţii nestatale, în forme special prevă-
zute în actele normative. În scopul transpunerii în realitatea socială a
normelor juridice există două condiţii minime, necesare şi suficiente
pentru buna funcţionare a unui sistem legal: cetăţenii să se supună nor-
melor de drept, iar funcţionarii să considere aceste reguli ca standarde
oficiale de comportament, pe care să le aplice întocmai.
În acţiunea dreptului, în procesul de exercitare a controlului
social pot să apară şi anumite tulburări funcţionale, numite în literatura
sociologică disfuncţiile dreptului. Printre acestea se numără:
a) absenţa dreptului din anumite domenii ale vieţii sociale;
b) lipsa de validitate şi eficacitate a dreptului;
c) dreptul nedrept;
d) dreptul represiv.
a) Absenţa dreptului din anumite domenii ale vieţii sociale
(„nondreptul”) se referă la absenţa dreptului dintr-un anumit număr de
raporturi sociale, unde dreptul ar fi avut o vocaţie teoretică de a fi pre-
zent. După Jean Carbonnier, principalele forme de manifestare a
nondreptului sunt:
– un nondrept prin autolimitarea dreptului – situaţii în care dreptul
se limitează el însuşi (de ex., zilele nefaste ale calendarului juridic roman);
– un nondrept prin autoneutralizarea dreptului (de ex., exigenţa
dovezii, care elimină în afara dreptului tot ceea ce nu poate fi dovedit);
– un nondrept prin rezistenţa faptului la drept (de ex.,
criminalitatea condamnabilă de jure, dar nepedepsibilă de facto).
b) Lipsa de validitate şi eficacitate a dreptului. Aceste fenomene
sunt determinate atât de cauze intrinseci, care aparţin însuşi dreptului,
cât şi extrinseci (de natură economică, socială, politică, morală etc.).
Este cazul legilor care nu întrunesc condiţiile de tehnică legislativă sau
al celor care neglijează schimbările ce s-au produs în societate, precum
şi al celor care nu ţin seama de aşteptările opiniei publice.
c) În cazul dreptului nedrept este vorba despre legi care aduc
atingere unor drepturi şi interese ale indivizilor sau grupurilor sociale,
binelui comun. În cazul acestor legi, indivizii adoptă conduite şi
comportamente care duc la inefectivitatea şi lipsa de eficacitate a actelor
normative respective.
d) Dreptul represiv se referă la situaţiile în care dreptul îşi
nesocoteşte rosturile fundamentale, încălcând flagrant cele mai elemen-
tare standarde privind protecţia drepturilor şi libertăţilor individuale (în
special, în regimurile totalitare).
54

Universitatea SPIRU HARET


♦ DREPTUL CA INSTRUMENT AL SCHIMBĂRII SOCIALE

1. Conceptul de schimbare socială

Potrivit lui L. Friedman şi J. Ladinsky, prin schimbare socială


se înţelege „orice alterare nerepetitivă a comportamentelor sociale”.
Prin urmare, schimbarea socială apare doar atunci când intervin
modificări în tipurile de relaţii sociale, normele sociale sau funcţiile
sociale consacrate. Astfel, o modificare a relaţiilor dintre grupurile
etnice sau rasiale din cadrul unei societăţi este o schimbare socială, în
timp ce creşterea sau descreşterea avuţiei economice a unei astfel de
societăţi nu constituie o asemenea schimbare.
Pentru alţi teoreticieni, conceptul de schimbare socială este mai
cuprinzător. De exemplu, J. Grossman şi M. Grossman vorbesc despre
magnitudinea şi sfera schimbării sociale: schimbarea socială poate fi
amplă sau revoluţionară ca magnitudine, iar sfera sa poate fi înţeleasă
în termenii a trei niveluri: ea poate viza comportamente individuale
(creşterea sau descreşterea numărului de avorturi), poate viza norme
sociale sau tipuri de relaţii între indivizi sau grupuri ori poate altera
obiceiurile sau valorile de bază ale societăţii.
Schimbarea socială este influenţată de factori precum progresul
tehnic, mediul natural, gradul de dezvoltare a instituţiilor şi conştiinţei
politice, gradul de unitate sau diversitate culturală şi intensitatea şi
specificul interacţiunii cu alte societăţi. De asemenea, schimbarea socială
se intensifică pe măsură ce gradul de dezvoltare economică creşte. Un
factor important al schimbării sociale îl reprezintă şi dreptul.

2. Condiţii ale schimbării sociale prin drept


Potrivit sociologului american W.M. Evan, pentru ca dreptul să
poată influenţa efectiv comportamentele şi atitudinile sociale, acesta
trebuie să îndeplinească şapte condiţii:
1) sursa noii legi trebuie să se bucure de autoritate şi de prestigiu;
2) noua lege trebuie să fie compatibilă cu legislaţia existentă şi
să nu ducă la o ruptură în sistemul legal;
3) existenţa unor grupuri sociale sau comunităţi în care tipurile de
comportamente prevăzute de noua lege să se manifeste şi să fie viabile;
4) necesitatea existenţei unei perioade rezonabile în care noua
lege să devină efectivă;
5) agenţii care urmează să impună noua lege trebuie să fie ataşaţi
comportamentului prevăzut de aceasta;
55

Universitatea SPIRU HARET


6) noua lege nu trebuie să prevadă doar sancţiuni negative, ci şi
sancţiuni pozitive;
7) să li se acorde o protecţie eficientă celor care ar putea suferi
ca urmare a încălcării sau eludării legii.

3. Strategii legislative de promovare a schimbării sociale


Y. Dror distinge între utilizarea directă şi utilizarea indirectă a
legii în promovarea schimbării sociale, afirmând că folosirea directă a
legii (încercarea de a schimba comportamente şi atitudini prin
impunerea unor obligaţii subiecţilor legali individuali) este proble-
matică. Totuşi, argumentează Dror, legea poate juca indirect un rol
important în promovarea schimbării sociale.
În primul rând, legea modelează diferite instituţii sociale care, în
schimb, au o influenţă directă asupra ratei şi caracterului schimbării sociale.
De exemplu, legile de organizare a sistemului educaţional naţional
influenţează sfera şi caracterul instituţiilor de învăţământ, care pot influenţa
direct schimbarea socială sau adoptarea unei legislaţii de protejare a drep-
tului de autor poate încuraja invenţiile şi promova schimbări în instituţiile
tehnologice, care, la rândul lor, pot influenţa schimbarea socială.
În al doilea rând, legea furnizează adesea fundamentul pentru
anumite agenţii înfiinţate special cu scopul de a promova schimbarea
socială. În secolul XX, legislaţia din societăţile occidentale a fost
utilizată deseori pentru înfiinţarea unor comisii şi agenţii specializate
în promovarea anumitor scopuri.
O a treia strategie legală menţionată de Dror este aceea de a crea
obligaţii legale şi de a stabili situaţiile în care schimbarea trebuie spriji-
nită. Spre exemplu, numeroasele obligaţii impuse autorităţilor locale cu
privire la diferitele servicii publice.

♦ ACULTURAŢIA JURIDICĂ

1. Procesul de aculturaţie. Aculturaţia juridică


Conceptul de aculturaţie desemnează procesul de interacţiune
dintre două culturi sau tipuri de cultură, precum şi modificările care se
produc ca urmare a comunicării dintre ele. Prin urmare, aculturaţia se
prezintă ca un fenomen social complex, care include aspecte privind
înlocuirea unor elemente culturale, combinarea unor elemente în
complexe culturale noi, respingerea totală a unor elemente.
56

Universitatea SPIRU HARET


Procesul de interacţiune a două sisteme juridice naţionale sau
mari sisteme juridice, precum şi modificările care se produc în cadrul
acestora, poartă numele de aculturaţie juridică.
Aculturaţia juridică se poate produce atunci când două sisteme de
drept naţionale se află în contact permanent, fără ca unul să exercite
asupra celuilalt o dominaţie militară, economică, politică sau religioasă.
În acest proces, fiecare sistem împrumută liber, unul de la celălalt,
elemente de drept pentru a şi le integra. De regulă, fenomenul se pro-
duce în cazul în care un grup social se vede pus în situaţia ca soluţiile
juridice autohtone să se dovedească nesatisfăcătoare. Aflat în prezenţa
unei soluţii străine, grupul respectiv o va adopta, integrând-o în propriul
său sistem juridic, sau, după caz, o va respinge. Acest fenomen poate
merge de la adoptarea unor chestiuni de detaliu, până la preluarea unui
sistem juridic străin în totalitatea sa.
În condiţiile în care interacţiunea dintre sistemele juridice
reprezintă rezultatul unei cuceriri militare sau dominaţii politice, pot
apărea, cel puţin teoretic, trei situaţii distincte:
1) sistemul juridic al ocupantului este impus ţării ocupate în
dauna dreptului acesteia (introducerea acestuia nu va fi însă niciodată
deplină);
2) cele două sisteme juridice (al ocupantului şi al ţării ocupate)
fuzionează şi dau naştere unui sistem juridic nou, cu caracteristici
sincretice (de ex., cazul Indiei, unde dreptul tradiţional hindus a fuzionat
cu dreptul britanic);
3) respingerea dreptului ocupantului de către societatea ocupată
(de ex., respingerea de către spanioli a constituţiei pe care a vrut să le-o
impună Napoleon).
Aculturaţia juridică se poate produce fie în plan legislativ, fie în
acela al practicii judiciare, pentru ca, nu de puţine ori, să atingă ambele
paliere.
Aculturaţia juridică are o determinare plurifactorială, în cadrul
acestui proces determinativ interacţionând factorii obiectivi cu cei
subiectivi, factorii interni cu cei externi, factorii naturali cu cei sociali etc.

2. Formele aculturaţiei juridice


Jean Carbonnier face distincţie între aculturaţia juridică
organizată şi aculturaţia juridică spontană.
Aculturaţia juridică organizată reprezintă rezultatul actelor
conştiente, planificate ale autorităţii publice în vederea perfecţionării,
eficientizării şi modernizării unui sistem juridic (reformele legislative
57

Universitatea SPIRU HARET


iniţiate de Caracalla, Cuza şi Ataturk). Dintre actele de autoritate
publică ce pot servi de vehicul aculturaţiei juridice organizate, cel mai
important este legea.
Aculturaţia juridică spontană este rodul acţiunii agenţilor privaţi.
Aceasta se poate întâmpla mai ales pe calea contractului, care poate fi
un instrument eficient al aculturaţiei juridice în condiţiile existenţei unor
legi permisive în acest domeniu. Prin aculturaţia juridică spontană se
creează, mai degrabă, un climat de influenţă favorabil penetrării
elementelor de drept străine.
Tot Carbonnier face distincţia între aculturaţia juridică globală şi
cea parţială. Aculturaţia globală este, sociologic vorbind, cea mai
semnificativă, pentru că prin intermediul ei se realizează cu adevărat o
mutaţie în peisajul juridic al unei ţări (cazul reformelor lui Ataturk).
Dintr-o perspectivă etnologică, Michel Alliot distinge urmă-
toarele trei tipuri ale aculturaţiei juridice:
1) aculturaţia specifică societăţilor care trec de la mit la lege
(cazul societăţilor primitive înglobate în marile imperii religioase);
2) aculturaţia specifică societăţilor care abandonează insti-
tuţiile lor juridice tradiţionale pentru un drept pe care îl consideră
preferabil tuturor celorlalte ( de ex., preluarea Codului civil francez
de sistemele de drept dintr-un mare număr de ţări);
3) aculturaţia juridică care se manifestă în societăţile care aleg
între mai multe ideologii şi diversele sisteme juridice care le realizează
(este cazul ţărilor care, după cel de-al doilea război mondial, câşti-
gându-şi imediat independenţa, au făcut astfel de opţiuni).
După amploarea schimbărilor produse, aculturaţia juridică poate
îmbrăca forma recepţiei, fuziunii, împrumutului sau respingerii.

3. Efectele aculturaţiei juridice


3.1. Efectele aculturaţiei juridice asupra sistemului de drept
Efectul principal al aculturaţiei juridice este strâns legat de soarta
elementului de drept străin care se încearcă a fi transplantat pe sistemul
juridic autohton. Elementul străin poate fi acceptat sau, dimpotrivă, respins,
operaţiunea respectivă constituindu-se, după caz, într-o reuşită sau într-un
eşec. În cazul aculturaţiei juridice, reuşita se prezintă de cele mai multe ori
sub forma unor împrumuturi parţiale, a unor sinteze rezultate în urma
fuziunii elementelor juridice străine cu cele autohtone şi, mai rar, sub forma
recep-ţiei unui sistem juridic. De regulă, instituţia transplantată pe un alt
sistem juridic va suferi la rândul ei influenţa acestuia, pierzându-şi unele
58

Universitatea SPIRU HARET


caracteristici originale şi căpătând altele noi, ce provin din particularităţile
noului mediu juridic, ceea ce va face ca, în final, să apară o structură
juridică hibridă, o sinteză a elementelor intrate în contact. De regulă, sinteza
nou apărută este benefică, dar există şi cazuri în care sinteza a degenerat,
dovedindu-se nepotrivită (de ex., transplantarea sistemului prezidenţial
american în unele ţări ale Americii Latine).
Dacă reuşita unei acţiuni de aculturaţie poate fi un împrumut, o
fuziune sau chiar recepţia unui întreg sistem de drept, eşecul acesteia
îl reprezintă respingerea elementului juridic străin (respingerea Codu-
lui Napoleon, imediat după căderea imperiului, în numeroase state
italiene etc.)
3.2. Efectele aculturaţiei juridice asupra grupurilor sociale
La nivelul grupurilor sociale, aculturaţia juridică poate genera
cooperare, coeziune, creşterea gradului de organizare a acestora,
adeziune etc., sau, dimpotrivă, conflicte, dezorganizare socială, fenomene
de respingere, de dezaprobare. Astfel, pe multiple căi, fenomenele de
aculturaţie pot duce la dezagregarea vechilor structuri sociale şi apariţia
unor grupuri sociale de tip nou (constituirea corpurilor de meseriaşi este
un exemplu concludent în acest sens). Printre grupurile care apar ca
urmare a procesului aculturaţiei juridice, trebuie semnalate acelea care au
drept scop sprijinirea individului în lupta sa pentru o viaţă pe care
grupurile tradiţionale nu i-o mai pot asigura (grupuri de cooperare, de
colaborare, constituite, de regulă, în mod voluntar, pentru a produce,
vinde, cumpăra, obţine un credit etc.).
Aculturaţia juridică favorizează şi fărâmiţarea grupului familial
casnic, astfel încât, finalmente, unitatea de viaţă devine familia conjugală.
În acelaşi timp, fenomenele de aculturaţie antrenează abolirea endogamiei
etnice şi a endogamiei de castă.
Tot sub impactul aculturaţiei juridice, în cadrul societăţii pot să apară
şi conflicte între diferite grupuri umane, pături sau categorii sociale.
3.3. Efectele aculturaţiei juridice asupra indivizilor
Efectul unei reguli sau instituţii juridice împrumutate dintr-un alt
sistem de drept este strâns legat, de fiecare dată, de impactul pe care
acestea îl au asupra indivizilor. Un impact pozitiv, care se concretizează
în adeziunea populaţiei autohtone la noile structuri juridice introduse, va
avea ca efect reuşita transplantului juridic iniţiat. În caz contrar, feno-
menul de aculturaţie va fi un eşec, reglementările de drept importate
rămânând neputincioase în influenţarea acţiunilor şi comportamentelor
59

Universitatea SPIRU HARET


cotidiene ale indivizilor (de exemplu, accesul musulmanilor din Algeria
la cetăţenia franceză, care presupunea renunţarea la legea coranică şi
adoptarea normelor franceze de drept, lucru care nu s-a întâmplat,
deoarece în viaţa lor de familie aceştia îşi ţineau procesele în faţa
judecătorului religios).
În condiţiile existenţei a două modele normative, a celui străin şi a
celui autohton, individul poate adera la modelul normativ străin, poate
să-l elimine şi să rămână la vechiul model sau poate să reţină elementul
juridic de import numai ca mijloc de reinterpretare a modelului autoh-
ton, care se va perpetua într-o formă modificată (transplantarea normei
monogamiei în societăţile africane a avut ca efect reinterpretarea
originală a poligamiei, concretizată în dreptul bărbaţilor de a avea mai
multe metrese).
Prin succesiunea proceselor de aculturaţie se realizează, pas cu pas,
răsturnarea raporturilor dintre grup şi individ. Un efect important al
aculturaţiei juridice în planul dreptului îl reprezintă realizarea cadrului
juridic propice afirmării libere a individului în societate.

♦ FUNCŢIILE SOCIOLOGIEI JURIDICE

1. Funcţia descriptivă
Cunoaşterea realităţii sociale a dreptului ne oferă posibilitatea de a
pătrunde dincolo de cortina normelor juridice, pe care o ridică ştiinţa
pozitivă a dreptului, de a depăşi fenomenul „patologic” al vieţii reale a
dreptului, pe care îl pune în evidenţă jurisprudenţa şi de a releva
cazurile care privesc inefectivitatea normelor juridice. Numai o cerce-
tare a realităţii sociale a dreptului de pe poziţiile sociologiei va reuşi să
depăşească barierele perturbatoare ale cunoaşterii fenomenului juridic,
bariere pe care dreptul şi le-a creat prin propria lui natură. Desigur,
această funcţie de documentare, de informare, noua disciplină a
îndeplinit-o pe lângă jurişti, în mod spontan, încă de la început. Ea este
aceea care, în timp, a dus la transformarea multor instituţii ale dreptului,
precum acelea ale căsătoriei, proprietăţii etc.
De asemenea, trebuie să remarcăm faptul că, spre deosebire de
cunoaşterea realizată din perspectiva ştiinţei juridice care, prin
autoritatea lucrului judecat, se poate considera încheiată, cunoaşterea
sociologică a realităţii sociale a dreptului nu se poate considera
încheiată niciodată.
60

Universitatea SPIRU HARET


2. Funcţia explicativă
Demersul cognitiv început prin constatarea, înregistrarea şi
descrierea fenomenelor juridice trebuie urmat de explicarea acestora.
Cunoaşterea va fi deplină numai atunci când explicaţia va lua forma
unei legi ştiinţifice, a unei legi cauzale, care ne oferă explicaţia cau-
zelor şi a mecanismului după care s-a produs un fenomen.
Sociologia juridică şi-ar asuma însă o misiune prea dificilă dacă
şi-ar propune să formuleze legi de cauzalitate cu caracter general. Cel
puţin în această etapă a dezvoltării sale, ea trebuie să se mulţumească
cu descoperirea unor raporturi parţiale de la cauză la efect, sau chiar să
se limiteze la relevarea unor raporturi de dependenţă, în special o
dependenţă statistică, fie între două fenomene juridice, fie între un
fenomen juridic şi unul de altă natură. În astfel de cercetări, sociologia
juridică face apel la metode ale logicii clasice (a concordanţei, a
diferenţei etc.), la procedeele logicii matematice (analiza factorială,
multifactorială sau de varianţă etc.).
În acelaşi timp, sociologia dreptului poate să formuleze şi legi de
echilibru, făcând abstracţie de devenirea istorică a fenomenelor
juridice. Obiectul acestor legi îl reprezintă raporturile de simulta-
neitate, de interdependenţă dintre fenomenele juridice.
Trebuie să subliniem două lucruri extrem de importante. În primul
rând, legile sociologice nu trebuie identificate cu legile sociale, ele fiind
propoziţii fundamentale acceptate de oamenii de ştiinţă, în timp ce
statutul legilor sociale este independent de această acceptare. Cel de-al
doilea lucru important este acela de a releva legi tendenţiale de evoluţie,
precum aceea elaborată de Jehring, care prezintă istoria pedepsei ca o
abolire constantă.

3. Funcţia critică
Pentru a releva defectele, limitele şi neîmplinirile dreptului este
nevoie şi de un demers critic al sociologiei juridice. Pe lângă mecanismul
de critică specific dreptului, căile de recurs, este nevoie şi de o critică
realizată din afara sistemului. Se consideră că o critică de acest gen n-o
poate realiza decât sociologia juridică, care a relevat rolul intrigilor şi al
pasiunilor particulare care se manifestă astăzi în procesul legislativ din
partea unor structuri sociale nestatale, cum sunt grupurile de interes
economic, partidele politice, organizaţiile ecologiste, pacifiste, religioase,
feministe etc. Mijloacele obişnuite ale acestor grupuri sunt propaganda,
manifestaţiile publice, corupţia, şantajul etc.
61

Universitatea SPIRU HARET


În plus, sociologia juridică se interesează şi de modul de aplicare
a legilor, descoperind, prin metodele sale proprii de cercetare,
nenumărate cazuri de inefectivitate a normelor juridice. Prin critica pe
care o întreprinde, sociologia juridică ne relevă şi alte disfuncţii ale
dreptului, precum absenţa dreptului din anumite domenii ale vieţii
sociale, manifestările dreptului injust, ale dreptului represiv etc.
În concluzie, prin funcţia sa critică, sociologia juridică ajută
dreptul să-şi cunoască propriul său mod de manifestare în societate, să
se schimbe, să se transforme, pentru a fi în concordanţă cu realităţile
atât de dinamice şi complexe ale vieţii sociale.

4. Funcţia practică
Sociologia juridică aspiră şi la asumarea unei misiuni practice.
În acest scop, ea se îndreaptă spre două domenii care privesc două arte
tradiţionale ale dreptului dogmatic, jurisprudenţa şi legiferarea, pre-
cum şi spre acela al artei de a contracta.
Un domeniu comun tuturor celor trei sfere de activitate în care
sociologia juridică îşi caută aplicaţiile sale practice este acela care
priveşte luarea deciziei. Până acum, în domeniul deciziei juridice s-au
conturat cel puţin două tendinţe, două proceduri de luare a deciziei. În
primul rând, este vorba de decizia care ia în calcul o serie de deter-
minări de natură cantitativă, cum sunt cele economice, financiare etc.
De un astfel de tratament se pot bucura raportul contractual într-o
vânzare comercială, hotărârea judecătorească prin care se fixează o
pensie de întreţinere pentru un copil etc.
În al doilea rând, este vorba de o decizie calitativă, care pune
accentul pe analiza determinărilor calitative, pe relaţiile dintre acestea,
precum şi pe contextul în care ele s-au manifestat sau se vor manifesta.
Cu toate acestea, însă, realizările sociologiei juridice în domeniul
deciziei sunt încă modeste.
4.1. Rolul sociologiei juridice în procesul legislativ
Domeniul prioritar al exercitării funcţiei practice a sociologie
juridice îl reprezintă activitatea legislativă. Pentru a reglementa
relaţiile într-un anumit domeniu al vieţii sociale printr-o lege,
legiuitorul trebuie să cunoască starea de fapt din acel domeniu,
precum şi opinia cetăţenilor cu privire la modul de reglementare a
raporturilor, aspiraţiile şi aşteptările acestora în sfera juridicului.
Mulţi specialişti consideră că rolul practic al sociologie juridice
se manifestă cu cea mai mare vigoare în procesul de realizare a
62

Universitatea SPIRU HARET


reformelor legislative. În această ordine de idei, relevăm faptul că, pe
baza tendinţelor normativităţii trecute, a reacţiilor sociale la aceasta, a
noilor condiţii sociale, sociologia juridică are capacitatea de a construi
şi propune reforme legislative, noi modele de reglementare a
raporturilor umane din cadrul societăţii.
Rolul practic al sociologie juridice nu se încheie însă o dată cu
adoptarea unei legi, ci se manifestă şi în perioada imediat următoare pro-
mulgării, dar şi mai târziu, când legea se află în plină acţiune. Prin
cercetările întreprinse, sociologia relevă efectivitatea sau inefectivitatea
legilor adoptate, sugerând organelor legislative necesitatea de a le modifica.
În plus, specialiştii în domeniul sociologiei juridice sugerează
organelor legislative necesitatea de a completa procedeul relativ
ineficient al publicării legii într-un monitor oficial, cu utilizarea pe
scară largă a mijloacelor de informare în masă., care au capacitatea de
a se adresa unui public foarte numeros. Ulterior, percepţia publicului
va putea fi evaluată cu ajutorul tehnicilor anchetelor prin sondaj etc.
De asemenea, sociologia juridică atrage atenţia asupra necesităţii
de a se crea unele organisme care să aibă menirea de a media între
normele juridice şi masele de cetăţeni (secretariate juridice etc.).
Tot sociologia juridică este aceea care sugerează legislatorului
că, pentru a asigura efectivitatea legii, este absolut necesar ca aceasta
să fie însoţită de punerea la punct a unui aparat statistic şi a unui
program de anchete periodice, care să permită urmărirea ratelor, a
cauzelor de inefectivitate etc.
Menţionăm, totodată, faptul că, în cadrul funcţiei sale practice,
sociologia dreptului are şi menirea de a elabora diferite prognoze asu-
pra fenomenului juridic.
4.2. Rolul sociologiei juridice în domeniul jurisprudenţei
Intervenţia sociologiei juridice în domeniul judiciar poate fi relevată
sub două forme: a expertizei sociologice şi a interpretării sociologice.
În ceea ce priveşte intervenţia sociologiei juridice în domeniul
judiciar, sub forma expertizei sociologice, constatăm că însăşi legislaţia
din multe ţări o abilitează să intervină. Astfel, în Codul de procedură
civilă (art.201) se prevede că judecătorul, pentru a se clarifica asupra
chestiunilor de fapt, va numi unul sau trei experţi, statornicind punctele
asupra cărora ei urmează să se pronunţe. Măsurile de instrucţie astfel
încredinţate unui expert, în funcţie de gradul lor de elaborare, se numesc
constatări, consultări sau expertize, însă, pentru a nu complica lucru-
rile, vom denumi în continuare cele trei categorii de instrumente prin
numele tradiţional de expertiză.
63

Universitatea SPIRU HARET


Doar realizarea unor expertize fundamentate ştiinţific, atât în
plan psihologic cât şi în plan sociologic, se poate constitui într-un
instrument de mare valoare în luarea deciziilor judiciare, a hotărârilor
judecătoreşti care impun efectuarea unor astfel de investigaţii delicate.
Ştiut fiind faptul că interpretarea normelor de drept reprezintă un
moment de cea mai mare importanţă în procesul de realizare a drep-
tului, interpretarea sociologică este o altă modalitate importantă prin
care sociologia dreptului intervine în domeniul judiciar. O astfel de
interpretare se impune deoarece legiuitorul nu poate să prevadă
niciodată prin lege întreaga complexitate şi dinamică a vieţii sociale.
Interpretarea sociologică nu reprezintă altceva decât o mijlocire între
drept şi realitatea vieţii. Pentru acest motiv, interpretul va trebui să
explice norma în contextul social în care ea acţionează.
Interpretarea sociologică a normelor de drept din perspectiva
realităţilor sociale în schimbare poate şi trebuie să fie însoţită de o
interpretare din unghiul de vedere al sociologiei juridice teoretice, al
tezelor, ideilor şi concepţiilor formulate de aceasta cu privire la
fenomenul juridic. Sociologia juridică, ca şi istoria sau dreptul com-
parat, poate să stea la baza argumentării procurorului, avocatului sau
judecătorului. Importantă este însă construirea unei argumentări care
să se bazeze pe certitudini ştiinţifice ale sociologiei juridice.
4.3. Rolul sociologiei juridice în domeniul raporturilor contractuale
În literatura de specialitate, se consideră că sociologia juridică
poate sprijini într-o mare măsură părţile contractante în procesul de
luare a deciziei. Această convingere se bazează pe capacitatea socio-
logiei juridice de a asigura fundamentarea psihosociologică a acţiunilor
părţilor contractante în ceea ce priveşte alegerea partenerilor, stabilirea
conţinutului contractului, a clauzelor acestuia etc. Spre exemplu, în
cazul realizării unui contract de constituire a unei societăţi pe acţiuni
cu un număr restrâns de acţionari care se cunosc între ei, sociologul
poate aplica tehnicile sociometrice puse la punct de J. L. Moreno,
tehnici prin care vor fi scoase în evidenţă relaţiile socio-afective dintre
aceştia. Pe baza rezultatelor obţinute prin intermediul acestor tehnici se
poate realiza estimarea şanselor teoretice de supravieţuire a viitoarei
societăţi şi, în acelaşi timp, se poate încerca realizarea unei structuri mai
armonioase a grupului.
Referindu-ne la contractele de credit, este cunoscut faptul că
solvabilitatea debitorului reprezintă preocuparea cea mai importantă a
creditorului. Practica în domeniu ne arată că, de multe ori, pentru buna
64

Universitatea SPIRU HARET


executare a contractului este mult mai importantă voinţa de a plăti
decât capacitatea de plată. De aceea, astăzi se vorbeşte tot mai mult
despre necesitatea punerii la punct, în cadrul sociologiei juridice, a
unor teste de fidelitate contractuală.
Tot cu privire la aplicaţiile sociologiei juridice în domeniul
raporturilor contractuale putem semnala şi analiza litigiozităţii trecute,
pe care aceasta o poate realiza în scopul de a scoate în evidenţă diferite
cauze ale neexecutării contractelor, factori ce influenţează acest
fenomen, precum şi tendinţe ale evoluţiei sale în trecut. Pe această bază,
cu precauţiile de rigoare, pot fi realizate chiar prognoze cu privire la
evoluţia viitoare a litigiilor contractuale.

5. Funcţia didactică
În ultimele decenii, în multe ţări ale lumii, s-a introdus predarea
sociologiei juridice, în special în cadrul facultăţilor de drept.
De regulă, tematica sociologiei juridice ca disciplină de învăţă-
mânt vizează probleme sociologice generale, comune tuturor ramurilor
de drept: penal, civil, financiar, administrativ etc.
Ca disciplină de învăţământ, sociologia juridică trebuie să
stimuleze spiritul critic al studenţilor faţă de normele juridice în
vigoare şi faţă de doctrină, să asigure accesul la opinii diferite, să
încurajeze aportul studenţilor la elaborarea unor noi tehnici de reglare
a comportamentului uman, să-i facă apţi să descrie discrepanţa dintre
norma juridică şi societate.

◊ TERMENI-CHEIE

Fenomene juridice – toate fenomenele sociale a căror caracte-


ristică fundamentală este juridicitatea; toate fenomenele sociale în care
dreptul este cauză, efect sau ocazie (Jean Carbonnier).
Juridicitatea – calitatea unui fenomen social de a fi „colorat” de
drept (Jean Carbonnier).
Fenomene juridice primare – fenomene juridice de maximă
generalitate care au capacitatea de a da naştere altor fenomene juridice
(ex., o constituţie, o lege, o ordonanţă de urgenţă a guvernului).
Fenomene juridice secundare – fenomene juridice cu caracter
particular derivate din fenomenele juridice primare (ex. achitarea unei
amenzi contravenţionale).
65

Universitatea SPIRU HARET


Fenomene juridice de putere – fenomene juridice care emană de
la o autoritate statală şi se caracterizează printr-o pregnantă materialitate
(ex. decretele prezidenţiale, ordonanţele de urgenţă ale guvernului).
Fenomene juridice de subputere – fenomenele juridice care se
manifestă în rândul celor guvernaţi şi se caracterizează printr-o
accentuată notă de subiectivitate (ex. opinia cetăţenilor cu privire la
noul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003) intrat în vigoare în ţara noastră
la 1 martie 2003).
Fenomenul-instituţie – ansamblul normelor juridice care regle-
mentează un domeniu al relaţiilor sociale (ex. instituţia adopţiei).
Fenomenul-caz – o entitate juridică individuală reglementată de
către o instituţie (ex. o adopţie determinată, irepetabilă, a copilului A. I.
de către familia E. şi G. V.).
Fenomene contencioase – acele fenomene juridice care se pro-
duc într-un proces sau pe calea unui proces.
Fenomene necontencioase – acele fenomene juridice care se
desfăşoară conform normelor de drept aflate în vigoare, potrivit înţele-
gerii, convenţiei părţilor (contractul fiind legea părţilor), la care se
adaugă fenomenele litigioase soluţionate pe cale amiabilă, pe calea unei
negocieri, a unei tranzacţii.
Normare – activitatea de stabilire a unor reguli care organizează
acţiunea umană.
Ordine juridică (ordine de drept) – ansamblul normelor juridice
împreună cu relaţiile juridice născute în baza acestora.
Norme sociale – reguli care se adresează indivizilor, descriind şi
detaliind modalităţile în care valorile sociale trebuie concretizate în
comportamente legitime şi acceptate de societate.
Sancţiuni sociale – reacţii ale grupului faţă de comportările mem-
brilor lor în situaţii sociale importante.
Devianţă – formă de comportament uman caracterizată printr-o
distanţare semnificativă de la normele sociale stabilite pentru un statut
social (R. K. Merton).
Comportament deviant – comportament care transgresează
normele sociale recunoscute şi violează aşteptările grupului, intrând în
conflict cu modelele cu conduită acceptată social.
Anomie – stare a organizării sociale lipsită de coeziune, de
ordine normativă, datorită pierderii caracterului reglativ al vechilor
norme şi întârzierii apariţiei unor norme noi.
Formal – organizare bazată pe prescrierea oficială a obiectivelor
şi regulilor de funcţionare, pe stabilirea precisă a sarcinilor, privile-
giilor şi obligaţiilor.
66

Universitatea SPIRU HARET


Informal – organizare bazată pe relaţii interpersonale, fără
reglementări precise.
Norme juridice – norme sociale care protejează cele mai
importante valori sociale, prin instituirea unui sistem corelativ de
drepturi şi obligaţii între indivizi, grupuri, instituţii şi organizaţii sociale.
Control social – proces prin care o instanţă, cu ajutorul unor
mijloace materiale şi simbolice, influenţează, modifică sau reglează
comportamentul sau acţiunile indivizilor şi grupurilor sociale ce apar-
ţin unui sistem, în vederea asigurării echilibrului dinamic al sistemului
respectiv.
Mijloace ale controlului social – instrumente de presiune şi
persuasiune, organizate şi neorganizate, implicite şi explicite, directe şi
indirecte, formale şi informale, conştiente şi difuze, menite să-i
influenţeze pe indivizi să adopte conduite dezirabile şi să se conformeze
normelor şi prescripţiilor grupului, ale comunităţii sau ale societăţii.
Instanţe ale controlului social (agenţi ai controlului social) –
elemente ale societăţii sau ale grupurilor sociale care elaborează şi/sau
pun în aplicare mijloacele de exercitare a controlului social.
Nondreptul – fenomenul juridic ce se manifestă ca absenţă a
dreptului dintr-un anumit număr de raporturi sociale, în care acesta
avea o vocaţie teoretică de a fi prezent (Jean Carbonnier).
Schimbare socială – trecerea unui sistem social sau a unei
componente a acestuia de la o stare la altă stare, diferită calitativ şi/sau
cantitativ.
Aculturaţie juridică – procesul de interacţiune a două sisteme
juridice naţionale sau mari sisteme de drept, precum şi modificările
care se produc în cadrul acestora.
Aculturaţie juridică organizată – fenomen aculturaţionist
rezultat în urma actelor întreprinse în mod conştient şi planificat de
către autoritatea publică în vederea perfecţionării, eficientizării şi
modernizării unui sistem juridic.
Aculturaţie juridică spontană – fenomen aculturaţionist rezul-
tat în urma acţiunii agenţilor privaţi care, într-o manieră spontană şi
difuză, creează un climat favorabil preluării unor elemente de drept
străine.
Aculturaţie juridică globală – fenomen aculturaţionist prin
care se adoptă (preia) un sistem juridic străin în întregul său.
Aculturaţie juridică parţială – fenomen aculturaţionist prin
care este preluat un element de drept izolat dintr-o legislaţie străină în
urma estimării avantajelor şi dezavantajelor pe care acesta le oferă.
Funcţiile sociologiei juridice: descriptivă, explicativă, critică,
practică şi didactică.
67

Universitatea SPIRU HARET


◊ BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Banciu, Dan, Elemente de sociologie juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti,


2000, p. 89-272.
2. Ciucă, Valerius, M., Lecţii de sociologia dreptului, Editura Polirom, Iaşi,
1998, p. 42-54.
3. Djuvara, Mircea, Eseuri de filosofia dreptului, Studiu introductiv, selecţia
textelor şi note: Nicolae Culic, Editura TREI, Bucureşti, 1997.
4. Gusti, Dimitrie, Individ, societate şi stat în Constituţie, în D. Gusti, Opere,
vol.IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970, p. 37-56.
5. Manolescu, Mircea I., Teoria şi practica dreptului, I. Metodologie şi
sociologie juridică, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1946.
6. Mihu, Achim, Sociologia dreptului, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1996,
p. 34-226.
7. Popa, Nicolae, Prelegeri de sociologie juridică, Tipografia Universităţii
Bucureşti, 1983, p. 94-210.
8. Popescu, Sofia, Sociologie juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
p. 93-206.
9. Speranţia, Eugeniu, Curs de filosofia dreptului şi sociologie, vol.I, Lecţiuni
de enciclopedie juridică cu o introducere istorică în filosofia dreptului,
Tipografia „Cartea Românească”, Cluj, 1936.
10. Vlăduţ, Ion, Introducere în sociologia juridică, Ediţia a V-a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2003, p. 101-222.
11. Voinea, Maria, Sociologia dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1994, p. 36-93.

◊ BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

1. *** Antologie de sociologie juridică românească, texte selectate şi siste-


matizate de conf.univ. dr. Ion Vlăduţ, Editura ERA, Bucureşti, 2000,
p. 75-436.
2. Banciu, Dan, Control social şi sancţiuni sociale, Editura Hyperion XXI,
Bucureşti, 1992.
3. Carbonnier, Jean, Ipoteza nondreptului, în Sociologia franceză contem-
porană (antologie de Ion Aluaş şi Ion Drăgan), Editura Politică,
Bucureşti, 1971, p. 741-754.
4. Del Vecchio, Giorgio, Lecţii de filosofie juridică, Editura Europa Nova,
Bucureşti, 1993, p. 189-352.
5. Gusti, Dimitrie, Chestiunea agrară, în D. Gusti, Opere, vol.IV, Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970, p. 37-56.
68

Universitatea SPIRU HARET


◊ BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ

1. Banciu, Dan; Rădulescu M. Sorin; Teodosescu, Vasile, Tendinţe actuale ale


crimei şi criminalităţii în România, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
2. Giles, Graham W., Turbulent Transitions. Delinquency and Justice in
Romania, The Expert Publishing House, Bucharest, 2002.
3. Giles, Graham W., Administrarea justiţiei în comunitate. Standarde şi regle-
mentări internaţionale, Editura Expert, Bucureşti, 2001.
4. Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol. I, II şi III, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1970 (cu excepţia vol. I, care a fost publicat în 1964).
5. Văllimărescu, Alexandru, Tratat de enciclopedia dreptului, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1999.
6. Vulcănescu, Romulus, Etnologie juridică, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1970.
7. Zlătescu, Victor-Dan, Panorama marilor sisteme contemporane de drept,
Editura „Continent XXI”, Bucureşti, 1994.

◊ TESTE DE AUTOEVALUARE

Testul nr. 1

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

1. Când s-a constituit sociologia juridică?


a) la mijlocul secolului al XIX-lea;
b) la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX;
c) în prima jumătate a secolului al XX-lea.
2,50 puncte

2. Care este obiectul de studiu al sociologiei juridice?


a) normele de drept;
b) jurisprudenţa;
c) fenomenele juridice.
2,50 puncte
69

Universitatea SPIRU HARET


3. Care sunt categoriile de metode de cercetare utilizate de sociologia
dreptului?
a) metodele sociologiei generale adaptate la cercetarea specifi-
cului realităţii sociale a dreptului;
b) metodele sociologiei generale;
c) metodele ştiinţei dreptului.
2,50 puncte

4. Cum s-au constituit sociologiile juridice particulare?


a) pornind fie de la categoriile dreptului, fie de la acelea ale
sociologiei generale;
b) pornind de la categoriile sociologiei generale;
c) pornind de la categoriile dreptului.
2,50 puncte

5. În care dintre lucrările lui Aristotel este cristalizată gândirea sa de


factură sociologico-juridică?
a) Etica eudemiană şi De anima;
b) Etica nicomahică şi Politica;
c) Metafizica şi Organon.
2,50 puncte

6. Cum defineşte Montesquieu legile?


a) ca „raporturi generale între oameni şi lucruri”;
b) ca „raporturi necesare ce derivă din natura lucrurilor”;
c) ca „raporturi generale cu caracter divin”.
2,50 puncte

7. Care au fost fondatorii sociologiei juridice?


a) Platon, Aristotel, Montesquieu, Max Weber, Georges Gurvitch;
b) Aristotel, Émile Durkheim, Max Weber, Eugen Ehrlich,
Theodor Geiger, Jean Carbonnier;
c) Émile Durkheim, Eugen Ehrlich, Max Weber, Şcoala
americană a jurisprudenţei sociologice.
2,50 puncte

8. Ce reprezintă dreptul în concepţia lui Émile Durkheim?


a) „simbolul vizibil al solidarităţii sociale”;

70

Universitatea SPIRU HARET


b) „simbolul vizibil al puterii politice”;
c) „simbolul vizibil al legislatorilor”.
2,50 puncte

9. Ce susţine Eugen Ehrlich cu privire la centrul de gravitaţie al dreptului?


a) „nu trebuie să fie căutat nici în lege, nici în jurisprudenţă
sau în doctrină, nici, mai general, într-un sistem de reguli, ci în
societatea însăşi”;
b) „nu trebuie căutat nici în parlament, nici în sistemul
judiciar, ci în societatea însăşi”;
c) „nu trebuie căutat nici în societate, nici în individ, ci în
sistemul legislativ”.
2,50 puncte

10. De care domenii ale vieţii sociale sunt legate, în concepţia lui Max
Weber, dreptul privat şi dreptul public?
a) dreptul privat este legat de morală, iar dreptul public de politică;
b) dreptul privat este legat de economie, iar dreptul public de
morală;
c) dreptul privat este legat de economie, iar dreptul public de
politică.
2,50 puncte

11. Care este cea mai originală şi mai substanţială contribuţie pe care a
adus-o Şcoala americană a jurisprudenţei sociologice în domeniul
sociologiei juridice?
a) a integrat dreptul într-o categorie sociologică mai generală,
aceea de control social;
b) a integrat dreptul într-o categorie sociologică mai generală,
aceea de organizare socială;
c) a pus în evidenţă caracterul istoric al dreptului.
2,50 puncte

12. Care sunt cele trei părţi ale sociologiei juridice în concepţia lui
Georges Gurvitch?
a) sociologia juridică generală, sociologia juridică teoretică şi
sociologia juridică empirică;
b) sociologia juridică sistematică, sociologia diferenţială şi
sociologia genetică;
71

Universitatea SPIRU HARET


c) sociologia juridică sistematică, sociologia juridică funcţio-
nalistă şi sociologia juridică comprehensivă.
2,50 puncte

13. Care este obiectul de cercetare al „sociologiei materiale” în concepţia


lui Theodor Geiger?
a) determinarea dreptului de către societate;
b) determinarea dreptului de către mediul climateric;
c) determinarea dreptului de către morala absolută.
2,50 puncte

14. Care este, în concepţia lui Jean Carbonnier, obiectul sociologiei


juridice?
a) „o varietate de fenomene sociale: fenomenele juridice sau
fenomenele de drept”;
b) „marile sisteme de drept”;
c) „determinarea dreptului de către societate”.
2,50 puncte
15. În ce se constituie, pentru Dumitru Drăghicescu, aspectul juridic al
vieţii sociale?
a) într-un adevărat sociometru, care are capacitatea de a identifica
cu fidelitate schimbările vieţii sociale, evoluţia acesteia;
b) într-un instrument al aculturaţiei juridice;
c) într-un instrument al controlului social.
2,50 puncte

16. Care este, după Mircea Djuvara, scopul dreptului în problema


aprecierii şi interpretării textelor de lege?
a) „scopul dreptului este acela de a le interpreta în litera lor”;
b) „scopul dreptului nu este acela de a satisface o logică abstractă
[…] ci să se adapteze nevoilor practice”;
c) „scopul dreptului este acela de a respecta logica abstractă a
textului de lege”.
2,50 puncte

17. Ce reprezintă dreptul în concepţia lui Eugeniu Speranţia?


a) un produs colectiv;
b) un produs individual;
c) un produs individual şi colectiv în acelaşi timp.
2,50 puncte
72

Universitatea SPIRU HARET


18. Ce trebuie să cristalizeze dreptul în concepţia lui Dimitrie Gusti?
a) experienţa fiecărei naţiuni;
b) experienţa tuturor popoarelor lumii;
c) gândirea logică a fiecărei naţiuni.
2,50 puncte

19. Cum caracterizează Mircea I. Manolescu sociologia juridică?


a) ca o disciplină de cooperare şi contact între sociologie şi ştiinţa
dreptului;
b) ca o disciplină auxiliară ştiinţei dreptului;
c) ca o disciplină de graniţă între sociologie şi ştiinţa dreptului.
2,50 puncte

20. Care este, după J. Carbonnier, caracteristica definitorie a fenomenelor


juridice?
a) justiţiabilitatea;
b) juridicitatea;
c) caracterul etatic.
2,50 puncte

21. Ce fel de fenomen juridic este achitarea unei amenzi?


a) fenomen juridic primar;
b) fenomen juridic secundar.
2,50 puncte

22. La ce se referă fenomenul-caz?


a) la o normă concretă din cadrul instituţiei juridice;
b) la o situaţie concretă, reglementată de către instituţia juridică
(spre exemplu, căsătoria dintre o femeie X şi un bărbat Y);
c) la o relaţie socială care încalcă normele statuate în cadrul
unei instituţii juridice (de exemplu, incestul).
2,50 puncte

23. Ce reprezintă ordinea de drept?


a) ansamblul normelor juridice dintr-o societate;
b) ansamblul normelor juridice împreună cu relaţiile juridice
născute în baza lor;
c) ansamblul relaţiilor juridice dintr-o societate.
2,50 puncte
73

Universitatea SPIRU HARET


24. După ce se disting normele juridice de celelalte norme sociale
(după R. Pinto şi M. Grawitz)?
a) după anumite „diferenţe de grad” şi „diferenţe de rang”;
b) după anumite „diferenţe de grad” şi „diferenţe de valoare”;
c) după anumite „diferenţe de grad” şi „diferenţe specifice”.
2,50 puncte

25. Care sunt „diferenţele specifice” prin care normele de drept se


particularizează în raport cu celelalte norme sociale (după R. Pinto şi
M. Grawitz)?
a) obligativitatea şi neutralitatea;
b) generalitatea şi materialitatea;
c) neutralitatea şi globalitatea.
2,50 puncte

26. Ce susţine Roscoe Pound cu privire la rolul dreptului în societate?


a) o dată cu afirmarea lumii moderne, dreptul a încetat să mai
reprezinte instrumentul principal al controlului social;
b) o dată cu afirmarea lumii moderne, dreptul a devenit tot mai
mult un instrument al dezvoltării sociale;
c) o dată cu afirmarea lumii moderne, dreptul a devenit
instrumentul principal al controlului social.
2,50 puncte

27. Care sunt, dintr-o perspectivă foarte generală, cele două funcţii ale
dreptului ca instrument al controlului social?
a) funcţia normativă şi funcţia critică;
b) funcţia normativă şi funcţia de transpunere a sistemelor de
norme în realitatea socială;
c) funcţia normativă şi funcţia descriptivă.
2,50 puncte

28. Care din următoarele condiţii formulate de W. M. Evan trebuie să


le îndeplinească dreptul pentru a putea influenţa efectiv comporta-
mentele şi atitudinile sociale?
a) noua lege să fie în acord cu opinia publică;
b) sursa noii legi trebuie să se bucure de autoritate şi de prestigiu;
c) noua lege trebuie să fie compatibilă cu legislaţia existentă şi
să nu ducă la o ruptură în sistemul legal;
d) noua lege să fie în acord cu realităţile concrete ale vieţii sociale;
74

Universitatea SPIRU HARET


e) existenţa unor grupuri sociale sau comunităţi în care tipurile de
comportamente prevăzute de noua lege să se manifeste şi să fie viabile;
f) necesitatea existenţei unei perioade rezonabile în care noua
lege să devină efectivă;
g) agenţii care urmează să impună noua lege trebuie să fie
ataşaţi comportamentului prevăzut de aceasta;
h) noua lege nu trebuie să prevadă doar sancţiuni negative, ci
şi sancţiuni pozitive;
i) noua lege să respecte drepturile omului;
j) să li se acorde o protecţie eficientă celor care ar putea suferi
ca urmare a încălcării sau eludării legii.
17,50 puncte

29. Care sunt domeniile în care se poate produce aculturaţia juridică?


a) domeniul legislativ;
b) domeniul practicii judiciare;
c) de cele mai multe ori, atât în domeniul legislativ, cât şi în
acela al practicii judiciare.
2,50 puncte

30. Care sunt căile prin intermediul cărora sociologia juridică poate
interveni în domeniul judiciar?
a) sondajul de opinie şi analiza sociologică a jurisprudenţei;
b) expertiza sociologică şi interpretarea sociologică;
c) expertiza tehnică şi tehnica poligrafului (detectorului de
minciuni).
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 2

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

75

Universitatea SPIRU HARET


1. Sociologia juridică este o ramură a:
a) ştiinţelor juridice;
b) sociologiei generale;
c) doctrinelor juridice.
2,50 puncte

2. Care sunt domeniile realităţii sociale a dreptului pe care le abor-


dează sociologia juridică?
a) geneza dreptului, structura dreptului, dinamica dreptului şi
prognozele asupra dreptului;
b) geneza dreptului, latura patologică a dreptului, dinamica
dreptului şi opinia cetăţenilor faţă de drept;
c) geneza dreptului, structura dreptului, dinamica dreptului şi
funcţionalitatea dreptului.
2,50 puncte

3. Care sunt tipurile de drept pe care le distinge Aristotel după formele


de sociabilitate?
a) dreptul civil, dreptul penal şi dreptul contractual;
b) dreptul penal, dreptul contractual şi dreptul distributiv;
c) dreptul constituţional, dreptul penal şi dreptul contractual.
2,50 puncte

4. Care este meritul lui Émile Durkheim în constituirea sociologiei juridice?


a) că a surprins natura eminamente divină a dreptului;
b) că a surprins natura eminamente naturală a dreptului;
c) că a surprins natura eminamente socială a dreptului.
2,50 puncte

5. Care sunt, după Ehrlich, cele trei niveluri după care este structurată
realitatea juridică?
a) valorile juridice, propoziţiile abstracte ale dreptului şi
ordinea paşnică a societăţii;
b) propoziţiile abstracte ale dreptului, regulile concrete de
decizie privind soluţionarea conflictelor şi ordinea paşnică şi spontană
a societăţii;
c) propoziţiile abstracte ale dreptului, fenomenele contencioase
şi ordinea spontană a societăţii.
2,50 puncte

76

Universitatea SPIRU HARET


6. Cum ar putea fi formulată, succint, „legea lui Max Weber” privind
evoluţia dreptului?
a) „evoluţia dreptului s-a realizat în direcţia umanizării sale
crescânde”;
b) „evoluţia dreptului s-a realizat în direcţia democratizării
sale crescânde”;
c) „evoluţia dreptului s-a realizat în direcţia sistematizării şi
raţionalizării sale crescânde”.
2,50 puncte

7. Ce idee cu privire la drept punea în evidenţă Roscoe Pound în


perimetrul teoriei controlului social?
a) imposibilitatea de a studia dreptul altfel decât ca un fenomen
psihosocial;
b) imposibilitatea de a studia dreptul din altă perspectivă decât
aceea a unui element integrat al mecanismului controlului social;
c) imposibilitatea de a studia dreptul sub altă formă decât
aceea de drept social.
2,50 puncte

8. Care dintre sarcinile de mai jos revin sociologiei juridice în concepţia


lui Georges Gurvitch?
a) de a studia jurisprudenţa;
b) de a studia regularităţile tendenţiale în dezvoltarea dreptului
şi factorii care le determină;
c) de a studia normele de drept;
d) de a studia agenţii dreptului;
e) de a studia modul de aplicare a dreptului;
f) de a studia variaţia tehnicilor de sistematizare a dreptului în
funcţie de tipurile de societăţi globale;
g) de a identifica genurile, ordinile şi sistemele de drept şi de a
le pune în corelaţie funcţională cu cadrele sociale în care funcţionează.
7,50 puncte
9. Care sunt, după Theodor Geiger, cele patru faze ale trecerii
societăţii la organizarea juridică?
a) faza obişnuinţei, faza obiceiului, faza normelor juridice şi
faza sistemelor de drept;
b) faza obişnuinţei, faza obiceiului, faza reglementării
obişnuielnice şi faza statuării;
c) faza obişnuinţei, faza cutumei, faza normelor juridice şi faza
legiferării.
2,50 puncte
77

Universitatea SPIRU HARET


10. Cum caracterizează Mircea Djuvara statutul sociologiei în raport
cu acela al dreptului?
a) sociologia se întemeiază pe drept;
b) sociologia este o ştiinţă auxiliară şi preliminară faţă de drept;
c) sociologia este o ramură a ştiinţei dreptului.
2,50 puncte

11. Ce reprezintă justiţia socială în concepţia lui Eugeniu Speranţia?


a) conformitatea cu legea în vigoare;
b) asigurarea corespondenţei dintre conţinutul legilor şi reali-
tatea socială;
c) atât conformitatea cu legea în vigoare, cât şi asigurarea
corespondenţei dintre conţinutul legilor şi realitatea socială.
2,50 puncte

12. Ce înseamnă, în concepţia lui Dimitrie Gusti, a face operă legislativă?


a) cea mai adâncă cunoaştere a nevoilor ţării, o concepţie clară
despre lume şi viaţă, o temeinică stăpânire a ştiinţelor naturii, perspi-
cacitate din partea legiuitorului în a sesiza cauzele sociale şi fantezie
constructivă pentru a găsi remediile cele mai adecvate;
b) cea mai adâncă cunoaştere a nevoilor ţării, o concepţie clară
asupra timpului, o temeinică stăpânire a ştiinţelor sociale, perspica-
citate din partea legiuitorului în a sesiza cauzele sociale şi fantezie
constructivă pentru a găsi remediile cele mai adecvate.
2,50 puncte

13. Ce reprezintă fenomenul juridic în concepţia lui Petre Andrei?


a) concretizarea într-un articol de lege sau într-o serie de
dispoziţiuni a unui fel de raporturi între oameni şi lucruri;
b) concretizarea într-un articol de lege sau într-o serie de
dispoziţiuni a unui fel de raporturi între oameni;
c) concretizarea într-un articol de lege sau într-o serie de
dispoziţiuni a unui fel de raporturi între lucruri.
2,50 puncte

14. Care sunt caracteristicile fenomenelor juridice secundare?


a) caracterul particular şi capacitatea lor de a genera alte feno-
mene juridice;
b) caracterul general şi capacitatea lor de a genera alte feno-
mene juridice;
78

Universitatea SPIRU HARET


c) caracterul particular şi calitatea lor de a fi fenomene derivate
din fenomenele juridice primare.
2,50 puncte

15. Ce fel de fenomen juridic este cutuma?


a) fenomen juridic primar;
b) fenomen juridic secundar.
2,50 puncte

16. Care este caracteristica fenomenelor juridice de subputere?


a) pregnanta lor subiectivitate;
b) pregnanta lor obiectivitate;
c) pregnanta lor spiritualitate.
2,50 puncte

17. La ce se referă fenomenul-instituţie (juridică)?


a) la un segment de drept, la un model socio-juridic ce poate fi
aplicat la totalitatea cazurilor individuale de aceeaşi natură (de
exemplu, instituţia căsătoriei);
b) la o regulă constituţională din care decurg alte reguli ale
dreptului pozitiv;
c) la regulile de drept privitoare la funcţionarea unei instituţii
publice (de exemplu, şcoala).
2,50 puncte

18. Cum putem defini fenomenele contencioase?


a) fenomenele litigioase care sunt soluţionate în contenciosul
administrativ;
b) toate fenomenele litigioase care sunt soluţionate pe cale
amicală, pe calea unei negocieri ori a unei tranzacţii;
c) toate fenomenele litigioase care sunt soluţionate pe calea
unui proces.
2,50 puncte

19. La ce se referă fenomenul de devianţă?


a) la formele de comportament caracterizate printr-o distanţare
semnificativă de la normele sociale stabilite;
b) la toate formele de comportament care încalcă legea penală;
c) la toate formele de comportament care încalcă normele
morale.
2,50 puncte
79

Universitatea SPIRU HARET


20. Care sunt domeniile în care se manifestă „diferenţele de grad”
dintre normele juridice şi celelalte norme sociale?
a) modul de elaborare, forma şi structura, tipul de sancţiuni
care le însoţesc şi efectivitatea pe care o au;
b) modul de elaborare, forma şi structura, tipul de sancţiuni
care le însoţesc şi gradul de generalitate al acestora;
c) modul de elaborare, forma şi structura, neutralitatea şi
globalitatea acestora.
2,50 puncte

21. Ce reprezintă dreptul pentru Edward Alsworth Ross?


a) „instrumentul principal de asigurare a stabilităţii sociale”;
b) „instrumentul cel mai specializat prin care poate fi
controlată dezvoltarea socială”;
c) „baza edificării ordinii, instrumentul de control cel mai
specializat şi cel mai avansat pe care îl foloseşte societatea”.
2,50 puncte

22. În ce constă, după Talcott Parsons, funcţia integrativă a dreptului


ca instrument al controlului social?
a) în sprijinirea integrării individului în cadrul societăţii;
b) în atenuarea conflictelor potenţiale;
c) în sprijinirea integrării indivizilor şi grupurilor sociale în
cadrul societăţii.
2,50 puncte

23. Care sunt principalele forme de manifestare a nondreptului?


a) lipsa de validitate şi de eficacitate a dreptului;
b) rezistenţa faptului la drept, dreptul represiv şi dreptul nedrept;
c) autolimitarea dreptului, autoneutralizarea dreptului şi rezis-
tenţa faptului la drept.
2,50 puncte

24. Care din următoarele condiţii formulate de W. M. Evan trebuie să


le îndeplinească dreptul pentru a putea influenţa efectiv comporta-
mentele şi atitudinile sociale?
a) noua lege să fie în acord cu opinia publică;
b) sursa noii legi trebuie să se bucure de autoritate şi de prestigiu;
c) noua lege trebuie să fie compatibilă cu legislaţia existentă şi
să nu ducă la o ruptură în sistemul legal;
80

Universitatea SPIRU HARET


d) noua lege să fie în acord cu realităţile concrete ale vieţii sociale;
e) existenţa unor grupuri sociale sau comunităţi în care tipurile de
comportamente prevăzute de noua lege să se manifeste şi să fie viabile;
f) necesitatea existenţei unei perioade rezonabile în care noua
lege să devină efectivă;
g) agenţii care urmează să impună noua lege trebuie să fie
ataşaţi comportamentului prevăzut de aceasta;
h) noua lege nu trebuie să prevadă doar sancţiuni negative, ci
şi sancţiuni pozitive;
i) noua lege să respecte drepturile omului;
j) să li se acorde o protecţie eficientă celor care ar putea suferi
ca urmare a încălcării sau eludării legii.
17,50 puncte

25. Ce se poate întâmpla în planul aculturaţiei juridice în condiţiile în


care interacţiunea dintre sistemele de drept reprezintă rezultatul unei
cuceriri sau dominaţii politice?
a) fie impunerea sistemului juridic al statului ocupant, fie
fuziunea celor două sisteme de drept, fie respingerea sistemului juridic
al ocupantului;
b) impunerea sistemului juridic al unui stat neimplicat în
conflict.
2,50 puncte

26. Care sunt, după Jean Carbonnier, formele aculturaţiei juridice?


a) formală şi informală, subiectivă şi obiectivă;
b) organizată şi spontană, parţială şi globală;
c) critică şi necritică.
2,50 puncte
27. Cine a pus în evidenţă aculturaţia juridică specifică societăţilor
care trec de la mit la lege?
a) Jean Carbonnier;
b) Georges Gurvitch;
c) Michel Alliot.
2,50 puncte

28. Care sunt funcţiile sociologiei juridice?


a) descriptivă, pragmatică, teoretică, empirică şi didactică;
b) descriptivă, explicativă, critică, practică şi didactică;
81

Universitatea SPIRU HARET


c) descriptivă, explicativă, teoretică, empirică şi didactică.
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 3

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

1. Din sistemul căror ştiinţe face parte sociologia juridică?


a) din sistemul ştiinţelor juridice;
b) din sistemul sociologiilor de ramură;
c) din sistemul ştiinţelor politice.
2,50 puncte

2. În care dintre lucrările sale a relevat Montesquieu legătura dintre


legile juridice şi mediul în care acestea se nasc şi se manifestă?
a) Lettres persanes;
b) Considerations sur les causes de la grandeur des Romains
et de leur décadence;
c) De l’esprit des lois.
2,50 puncte

3. Care este fenomenul social prin raportare la care Émile Durkheim


clasifică ramurile de drept?
a) solidaritatea socială;
b) adaptarea socială;
c) integrarea socială.
2,50 puncte

4. Care sunt cele trei mari tipuri de sisteme juridice pe care le distinge
Max Weber în evoluţia dreptului?
a) sisteme de drept penetrate în întregime de supranatural, sisteme
de drept relativ raţionalizate şi sisteme de drept în întregime raţionalizate;
82

Universitatea SPIRU HARET


b) sisteme de drept penetrate în întregime de supranatural,
sisteme de drept relativ raţionalizate şi sisteme de drept suprara-
ţionalizate;
c) sisteme de drept infraraţionale, sisteme de drept raţionale şi
sisteme de drept supraraţionale.
2,50 puncte

5. Care tip de societate postulează, după Max Weber, raţionalitatea


dreptului?
a) societatea capitalistă;
b) societatea feudală;
c) societatea sclavagistă.
2,50 puncte

6. Ce reprezenta dreptul în concepţia lui Edward Alsworth Ross?


a) instrumentul legal de represiune;
b) instrumentul cel mai perfecţionat al controlului social
exercitat de societate;
c) instrumentul cel mai perfecţionat de realizare a dreptăţii sociale.
2,50 puncte

7. Care dintre sarcinile de mai jos revin sociologiei juridice în concepţia


lui Georges Gurvitch?
a) de a studia jurisprudenţa;
b) de a studia regularităţile tendenţiale în dezvoltarea dreptului
şi factorii care le determină;
c) de a studia normele de drept;
d) de a studia agenţii dreptului;
e) de a studia modul de aplicare a dreptului;
f) de a studia variaţia tehnicilor de sistematizare a dreptului în
funcţie de tipurile de societăţi globale;
g) de a identifica genurile, ordinile şi sistemele de drept şi de a
le pune în corelaţie funcţională cu cadrele sociale în care funcţionează.
7,50 puncte

8. Care este obiectul de cercetare al „sociologiei materiale” în concepţia


lui Theodor Geiger?
a) determinarea dreptului de către societate;
b) determinarea dreptului de către mediul climateric;
c) determinarea dreptului de către morala absolută.
2,50 puncte
83

Universitatea SPIRU HARET


9. Ce probleme trebuie rezolvate, după Talcott Parsons, pentru ca un
sistem de norme să poată funcţiona?
a) a legitimării sistemului, a interpretării normelor, a
sancţiunilor şi a jurisdicţiei;
b) a genezei sistemului, a interpretării normelor, a sancţiunilor
şi a jurisdicţiei;
c) a legitimării sistemului, a sancţiunilor, a controlului social şi
a jurisdicţiei.
2,50 puncte

10. Care sunt, după Jean Carbonnier, cele două părţi ale sociologiei
juridice?
a) sociologia teoretică şi sociologia empirică;
b) sociologia juridică generală şi sociologia juridică specială;
c) sociologia juridică formală şi sociologia juridică materială.
2,50 puncte

11. Ce reprezintă legile juridice în concepţia lui Dumitru Drăghicescu?


a) o sublimare, o cristalizare a vieţii sociale;
b) o creaţie a raţiunii universale;
c) o transpunere în viaţa societăţii a dreptului natural.
2,50 puncte

12. Ce susţinea Mircea Djuvara cu privire la raporturile dintre drept şi


morală?
a) dreptul nu poate fi conceput ca acţionând împotriva moralităţii;
b) în funcţie de societatea în care se manifestă, dreptul poate
acţiona împotriva moralei;
c) ceea ce este statuat prin drept este şi moral.
2,50 puncte

13. Care era opinia lui Mircea Djuvara cu privire la existenţa legilor
universale?
a) „nu există legi universale, nu există instituţiuni universale,
există instituţiuni şi legi numai pentru un popor dat”;
b) „există legi universale, există instituţiuni universale, există
instituţiuni şi legi naturale”;
c) „nu există legi universale, există numai instituţiuni universale”.
2,50 puncte
84

Universitatea SPIRU HARET


14. Ce reprezintă dreptul în concepţia lui Eugeniu Speranţia?
a) un produs colectiv;
b) un produs individual;
c) un produs individual şi colectiv în acelaşi timp.
2,50 puncte

15. Ce reprezintă legile juridice în concepţia lui Petre Andrei?


a) valori juridice absolute;
b) valori juridice relative;
c) valori juridice transcendentale.
2,50 puncte

16. Care sunt caracteristicile fenomenelor juridice primare?


a) caracterul particular şi capacitatea lor de a da naştere altor
fenomene juridice;
b) caracterul general şi calitatea lor de a fi generate de lege;
c) maxima lor generalitate în raport cu celelalte fenomene
juridice şi capacitatea acestora de a da naştere altor fenomene juridice.
2,50 puncte

17. Care este caracteristica fenomenelor juridice de putere?


a) pregnanta lor subiectivitate;
b) pregnanta lor justiţiabilitate;
c) pregnanta lor materialitate.
2,50 puncte

18. Ce formă îmbracă fenomenele juridice de subputere?


a) a legilor;
b) a comportamentelor, a reacţiilor sociale şi a stărilor de spirit;
c) a izvoarelor formale ale dreptului.
2,50 puncte

19. Care sunt domeniile în care se manifestă „diferenţele de grad”


dintre normele juridice şi celelalte norme sociale?
a) modul de elaborare, forma şi structura, tipul de sancţiuni
care le însoţesc şi efectivitatea pe care o au;
b) modul de elaborare, forma şi structura, tipul de sancţiuni
care le însoţesc şi gradul de generalitate al acestora;
c) modul de elaborare, forma şi structura, neutralitatea şi
globalitatea acestora.
2,50 puncte
85

Universitatea SPIRU HARET


20. În ce constă, după Talcott Parsons, funcţia integrativă a dreptului
ca instrument al controlului social?
a) în sprijinirea integrării individului în cadrul societăţii;
b) în atenuarea conflictelor potenţiale;
c) în sprijinirea integrării indivizilor şi grupurilor sociale în
cadrul societăţii.
2,50 puncte

21. Care sunt principalele disfuncţii generate de drept în calitatea sa de


instrument al controlului social?
a) absenţa dreptului din anumite domenii ale vieţii sociale
(„nondreptul”), lipsa de validitate şi de eficacitate a dreptului, dreptul
nedrept şi dreptul represiv;
b) autolimitarea dreptului, autoneutralizarea dreptului, dreptul
nedrept, dreptul represiv,
c) autolimitarea dreptului, autoneutralizarea dreptului, dreptul
liber şi dreptul cutumiar.
2,50 puncte

22. Care din următoarele condiţii formulate de W. M. Evan trebuie să


le îndeplinească dreptul pentru a putea influenţa efectiv comporta-
mentele şi atitudinile sociale?
a) noua lege să fie în acord cu opinia publică;
b) sursa noii legi trebuie să se bucure de autoritate şi de prestigiu;
c) noua lege trebuie să fie compatibilă cu legislaţia existentă şi
să nu ducă la o ruptură în sistemul legal;
d) noua lege să fie în acord cu realităţile concrete ale vieţii sociale;
e) existenţa unor grupuri sociale sau comunităţi în care tipurile de
comportamente prevăzute de noua lege să se manifeste şi să fie viabile;
f) necesitatea existenţei unei perioade rezonabile în care noua
lege să devină efectivă;
g) agenţii care urmează să impună noua lege trebuie să fie
ataşaţi comportamentului prevăzut de aceasta;
h) noua lege nu trebuie să prevadă doar sancţiuni negative, ci
şi sancţiuni pozitive;
i) noua lege să respecte drepturile omului;
j) să li se acorde o protecţie eficientă celor care ar putea suferi
ca urmare a încălcării sau eludării legii.
17,50 puncte
86

Universitatea SPIRU HARET


23. Care sunt, după Y. Dror, cele două strategii legislative importante
de promovare a schimbării sociale prin drept?
a) directă şi indirectă;
b) sondajul de opinie legislativă şi referendumul în materie de
drept;
c) pe termen scurt şi pe termen lung.
2,50 puncte

24. Ce se înţelege prin aculturaţie juridică?


a) procesul de asimilare a jurisprudenţei specifice unui alt
sistem juridic naţional;
b) procesul de interacţiune a două sisteme juridice naţionale
sau mari sisteme juridice, precum şi modificările care se produc în
cadrul acestora;
c) procesul de recepţie al sistemului juridic al unui alt stat.
2,50 puncte

25. Care sunt domeniile în care se poate produce aculturaţia juridică?


a) domeniul legislativ;
b) domeniul practicii judiciare;
c) de cele mai multe ori, atât în domeniul legislativ, cât şi în
acela al practicii judiciare.
2,50 puncte

26. Ce forme cunoaşte aculturaţia juridică după amploarea schimbărilor


produse?
a) recepţia, fuziunea, împrumutul şi respingerea;
b) organizată şi spontană;
c) naturală şi artificială.
2,50 puncte

27. Asupra căror entităţi sociale se manifestă efectele aculturaţiei juridice?


a) asupra satului şi oraşului;
b) asupra instituţiilor religioase;
c) asupra sistemului de drept, a grupurilor sociale şi a indivizilor.
2,50 puncte

28. Care sunt căile prin intermediul cărora sociologia juridică poate
interveni în domeniul judiciar?
a) sondajul de opinie şi analiza sociologică a jurisprudenţei;
87

Universitatea SPIRU HARET


b) expertiza sociologică şi interpretarea sociologică;
c) expertiza tehnică şi tehnica poligrafului (detectorului de
minciuni).
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 4

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

1. Care sunt domeniile realităţii sociale a dreptului pe care le


abordează sociologia juridică?
a) geneza dreptului, structura dreptului, dinamica dreptului şi
prognozele asupra dreptului;
b) geneza dreptului, latura patologică a dreptului, dinamica
dreptului şi opinia cetăţenilor faţă de drept;
c) geneza dreptului, structura dreptului, dinamica dreptului şi
funcţionalitatea dreptului.
2,50 puncte

2. Care sunt tipurile de drept pe care le distinge Aristotel după formele


de sociabilitate?
a) dreptul civil, dreptul penal şi dreptul contractual;
b) dreptul penal, dreptul contractual şi dreptul distributiv;
c) dreptul constituţional, dreptul penal şi dreptul contractual.
2,50 puncte

3. Cum defineşte Montesquieu legile?


a) ca „raporturi generale între oameni şi lucruri”;
b) ca „raporturi necesare ce derivă din natura lucrurilor”;
c) ca „raporturi generale cu caracter divin”.
2,50 puncte
88

Universitatea SPIRU HARET


4. Care au fost fondatorii sociologiei juridice?
a) Platon, Aristotel, Montesquieu, Max Weber, Georges Gurvitch;
b) Aristotel, Émile Durkheim, Max Weber, Eugen Ehrlich,
Theodor Geiger, Jean Carbonnier;
c) Émile Durkheim, Eugen Ehrlich, Max Weber, Şcoala
americană a jurisprudenţei sociologice.
2,50 puncte

5. Ce reprezintă dreptul în concepţia lui Émile Durkheim?


a) „simbolul vizibil al solidarităţii sociale”;
b) „simbolul vizibil al puterii politice”;
c) „simbolul vizibil al legislatorilor”.
2,50 puncte

6. Ce susţine Eugen Ehrlich cu privire la centrul de gravitaţie al dreptului?


a) „nu trebuie să fie căutat nici în lege, nici în jurisprudenţă sau în
doctrină, nici, mai general, într-un sistem de reguli, ci în societatea însăşi”;
b) „nu trebuie căutat nici în parlament, nici în sistemul
judiciar, ci în societatea însăşi”;
c) „nu trebuie căutat nici în societate, nici în individ, ci în
sistemul legislativ”.
2,50 puncte

7. Care sunt cele trei mari tipuri de sisteme juridice pe care le distinge
Max Weber în evoluţia dreptului?
a) sisteme de drept penetrate în întregime de supranatural, sisteme
de drept relativ raţionalizate şi sisteme de drept în întregime raţionalizate;
b) sisteme de drept penetrate în întregime de supranatural, sisteme
de drept relativ raţionalizate şi sisteme de drept supraraţionalizate;
c) sisteme de drept infraraţionale, sisteme de drept raţionale şi
sisteme de drept supraraţionale.
2,50 puncte

8. Care este cea mai originală şi mai substanţială contribuţie pe care a


adus-o Şcoala americană a jurisprudenţei sociologice în domeniul
sociologiei juridice?
a) a integrat dreptul într-o categorie sociologică mai generală,
aceea de control social;
b) a integrat dreptul într-o categorie sociologică mai generală,
aceea de organizare socială;
89

Universitatea SPIRU HARET


c) a pus în evidenţă caracterul istoric al dreptului.
2,50 puncte

9. Ce reprezenta dreptul în concepţia lui Edward Alsworth Ross?


a) instrumentul legal de represiune;
b) instrumentul cel mai perfecţionat al controlului social
exercitat de societate;
c) instrumentul cel mai perfecţionat de realizare a dreptăţii sociale.
2,50 puncte

10. Ce idee cu privire la drept punea în evidenţă Roscoe Pound în


perimetrul teoriei controlului social?
a) imposibilitatea de a studia dreptul altfel decât ca un feno-
men psihosocial;
b) imposibilitatea de a studia dreptul din altă perspectivă decât
aceea a unui element integrat al mecanismului controlului social;
c) imposibilitatea de a studia dreptul sub altă formă decât
aceea de drept social.
2,50 puncte

11. Care sunt cele trei părţi ale sociologiei juridice în concepţia lui
Georges Gurvitch?
a) sociologia juridică generală, sociologia juridică teoretică şi
sociologia juridică empirică;
b) sociologia juridică sistematică, sociologia diferenţială şi
sociologia genetică;
c) sociologia juridică sistematică, sociologia juridică funcţio-
nalistă şi sociologia juridică comprehensivă.
2,50 puncte

12. Care este obiectul de studiu al „sociologiei formale” în concepţia


lui Theodor Geiger?
a) modelarea şi reglementarea vieţii individuale în cadrul societăţii;
b) modelarea şi reglementarea vieţii sociale de către drept (înţeles
ca sistem cultural);
c) modelarea şi reglementarea raporturilor dintre individ şi stat.
2,50 puncte

13. Ce probleme trebuie rezolvate, după Talcott Parsons, pentru ca un


sistem de norme să poată funcţiona?

90

Universitatea SPIRU HARET


a) a legitimării sistemului, a interpretării normelor, a sancţiunilor
şi a jurisdicţiei;
b) a genezei sistemului, a interpretării normelor, a sancţiunilor
şi a jurisdicţiei;
c) a legitimării sistemului, a sancţiunilor, a controlului social şi
a jurisdicţiei.
2,50 puncte

14. Care sunt, după Jean Carbonnier, cele două părţi ale sociologiei
juridice?
a) sociologia teoretică şi sociologia empirică;
b) sociologia juridică generală şi sociologia juridică specială;
c) sociologia juridică formală şi sociologia juridică materială.
2,50 puncte

15. Ce reprezintă legile juridice în concepţia lui Dumitru Drăghicescu?


a) o sublimare, o cristalizare a vieţii sociale;
b) o creaţie a raţiunii universale;
c) o transpunere în viaţa societăţii a dreptului natural.
2,50 puncte

16. Ce susţine Mircea Djuvara cu privire la raportul dintre drept şi fap-


tele sociale?
a) „a-l concepe în planul raţiunii, după reguli logice bine stabilite şi
nu după faptele sociale schimbătoare, aşa este normal”;
b) „a-l concepe în afara faptelor sociale cărora trebuie să se
potrivească este o absurditate”;
c) „a-l concepe după faptele sociale cărora trebuie să se potri-
vească este o absurditate”.
2,50 puncte

17. După Dimitrie Gusti, ce trebuie să consacre o constituţie în ceea ce-l


priveşte pe individ?
a) drepturile şi libertăţile individului;
b) obligaţiile individului faţă de societate;
c) atât drepturile şi libertăţile individului, cât şi obligaţiile
acestuia faţă de societate.
2,50 puncte

18. Ce înseamnă, în concepţia lui Dimitrie Gusti, a face operă legislativă?


91

Universitatea SPIRU HARET


a) cea mai adâncă cunoaştere a nevoilor ţării, o concepţie clară
despre lume şi viaţă, o temeinică stăpânire a ştiinţelor naturii,
perspicacitate din partea legiuitorului în a sesiza cauzele sociale şi
fantezie constructivă pentru a găsi remediile cele mai adecvate;
b) cea mai adâncă cunoaştere a nevoilor ţării, o concepţie clară
asupra timpului, o temeinică stăpânire a ştiinţelor sociale, perspicacitate
din partea legiuitorului în a sesiza cauzele sociale şi fantezie
constructivă pentru a găsi remediile cele mai adecvate.
2,50 puncte

19. Cum caracterizează Mircea I. Manolescu sociologia juridică?


a) ca o disciplină de cooperare şi contact între sociologie şi
ştiinţa dreptului;
b) ca o disciplină auxiliară ştiinţei dreptului;
c) ca o disciplină de graniţă între sociologie şi ştiinţa dreptului.
2,50 puncte

20. Care este, după Jean Carbonnier, caracteristica definitorie a


fenomenelor juridice?
a) justiţiabilitatea;
b) juridicitatea;
c) caracterul etatic.
2,50 puncte

21. Care sunt caracteristicile fenomenelor juridice secundare?


a) caracterul particular şi capacitatea lor de a genera alte
fenomene juridice;
b) caracterul general şi capacitatea lor de a genera alte
fenomene juridice;
c) caracterul particular şi calitatea lor de a fi fenomene
derivate din fenomenele juridice primare.
2,50 puncte

22. Ce fel de fenomen juridic este cutuma?


a) fenomen juridic primar;
b) fenomen juridic secundar;
c) fenomen juridic terţiar.
2,50 puncte

23. În afară de izvoarele formale ale dreptului, ce alte categorii de


fenomene sociale mai intră în sfera de cuprindere a fenomenelor
juridice primare?
92

Universitatea SPIRU HARET


a) judecăţile particulare, precum şi opiniile cetăţenilor cu
privire la justiţie;
b) judecăţile particulare, precum şi ordinele, dispoziţiile,
comenzile şi deciziile individuale ale reprezentanţilor structurilor care
deţin puterea într-o societate;
c) judecăţile particulare şi jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie.
2,50 puncte

24. Care este caracteristica fenomenelor juridice de subputere?


a) pregnanta lor subiectivitate;
b) pregnanta lor obiectivitate;
c) pregnanta lor spiritualitate.
2,50 puncte

25. La ce se referă fenomenul-instituţie (juridică)?


a) la un segment de drept, la un model socio-juridic ce poate fi
aplicat la totalitatea cazurilor individuale de aceeaşi natură (de
exemplu, instituţia căsătoriei);
b) o regulă de drept constituţională din care decurg alte reguli
ale dreptului pozitiv;
c) la regulile de drept privitoare la funcţionarea unei instituţii
publice (de exemplu, şcoala).
2,50 puncte

26. Cum putem defini fenomenele contencioase?


a) fenomenele litigioase care sunt soluţionate în contenciosul
administrativ;
b) toate fenomenele litigioase care sunt soluţionate fie pe calea unui
proces, fie pe cale amicală, pe calea unei negocieri ori a unei tranzacţii;
c) toate fenomenele litigioase care sunt soluţionate pe calea
unui proces.
2,50 puncte

27. La ce se referă fenomenul de devianţă?


a) la formele de comportament caracterizate printr-o distanţare
semnificativă de la normele sociale stabilite;
b) la toate formele de comportament care încalcă legea penală;
c) la toate formele de comportament care încalcă normele morale.
2,50 puncte
93

Universitatea SPIRU HARET


28. Care sunt „diferenţele specifice” prin care normele de drept se
particularizează în raport cu celelalte norme sociale (după R. Pinto şi
M. Grawitz)?
a) obligativitatea şi neutralitatea;
b) generalitatea şi materialitatea;
c) neutralitatea şi globalitatea.
2,50 puncte
29. Ce susţine Roscoe Pound cu privire la rolul dreptului în societate?
a) o dată cu afirmarea lumii moderne, dreptul a încetat să mai
reprezinte instrumentul principal al controlului social;
b) o dată cu afirmarea lumii moderne, dreptul a devenit tot mai
mult un instrument al dezvoltării sociale;
c) o dată cu afirmarea lumii moderne, dreptul a devenit instru-
mentul principal al controlului social.
2,50 puncte
30. Care sunt, dintr-o perspectivă foarte generală, cele două funcţii ale
dreptului ca instrument al controlului social?
a) funcţia normativă şi funcţia critică;
b) funcţia normativă şi funcţia de transpunere a sistemelor de
norme în realitatea socială;
c) funcţia normativă şi funcţia descriptivă.
2,50 puncte
31. Care sunt principalele disfuncţii generate de drept în calitatea sa de
instrument al controlului social?
a) absenţa dreptului din anumite domenii ale vieţii sociale
(„nondreptul”), lipsa de validitate şi de eficacitate a dreptului, dreptul
nedrept şi dreptul represiv;
b) autolimitarea dreptului, autoneutralizarea dreptului, dreptul
nedrept, dreptul represiv,
c) autolimitarea dreptului, autoneutralizarea dreptului, dreptul
liber şi dreptul cutumiar.
2,50 puncte
32. Care sunt, după Y. Dror, cele două strategii legislative importante
de promovare a schimbării sociale prin drept?
a) directă şi indirectă;
b) sondajul de opinie legislativă şi referendumul în materie de
drept;
c) pe termen scurt şi pe termen lung.
2,50 puncte
94

Universitatea SPIRU HARET


33. Ce se înţelege prin aculturaţie juridică?
a) procesul de asimilare a unei jurisprudenţei specifice unui alt
sistem juridic naţional;
b) procesul de interacţiune a două sisteme juridice naţionale
sau mari sisteme juridice, precum şi modificările care se produc în
cadrul acestora;
c) procesul de recepţie al sistemului juridic al unui alt stat.
2,50 puncte

34. Ce forme cunoaşte aculturaţia juridică după amploarea schim-


bărilor produse?
a) recepţia, fuziunea, împrumutul şi respingerea;
b) organizată şi spontană;
c) naturală şi artificială.
2,50 puncte

35. Asupra căror entităţi sociale se manifestă efectele aculturaţiei juridice?


a) asupra satului şi oraşului;
b) asupra instituţiilor religioase;
c) asupra sistemului de drept, a grupurilor sociale şi a indivizilor.
2,50 puncte

36. Care sunt principalele domenii în care sociologia juridică îşi


exercită funcţia sa practică?
a) procesul legislativ, jurisprudenţa şi raporturile contractuale;
b) procesul legislativ, jurisprudenţa şi ansamblul fenomenelor
care ţin de latura nepatologică a dreptului;
c) practica judiciară şi preocupările doctrinare.
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 5

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.
95

Universitatea SPIRU HARET


1. Care este obiectul de studiu al sociologiei juridice?
a) normele de drept;
b) jurisprudenţa;
c) fenomenele juridice.
2,50 puncte

2. Care sunt domeniile realităţii sociale a dreptului pe care le abordează


sociologia juridică?
a) geneza dreptului, structura dreptului, dinamica dreptului şi
prognozele asupra dreptului;
b) geneza dreptului, latura patologică a dreptului, dinamica
dreptului şi opinia cetăţenilor faţă de drept;
c) geneza dreptului, structura dreptului, dinamica dreptului şi
funcţionalitatea dreptului.
2,50 puncte

3. Din sistemul căror ştiinţe face parte sociologia juridică?


a) din sistemul ştiinţelor juridice;
b) din sistemul sociologiilor de ramură;
c) din sistemul ştiinţelor politice.
2,50 puncte

4. În care dintre lucrările lui Aristotel este cristalizată gândirea sa de


factură sociologico-juridică?
a) Etica eudemiană şi De anima;
b) Etica nicomahică şi Politica;
c) Metafizica şi Organon.
2,50 puncte

5. În care dintre lucrările sale a relevat Montesquieu legătura dintre


legile juridice şi mediul în care acestea se nasc şi se manifestă?
a) Lettres persanes;
b) Considerations sur les causes de la grandeur des Romains
et de leur décadence;
c) De l’esprit des lois.
2,50 puncte

6. Care au fost fondatorii sociologiei juridice?


a) Platon, Aristotel, Montesquieu, Max Weber, Georges Gurvitch;
b) Aristotel, Émile Durkheim, Max Weber, Eugen Ehrlich,
Theodor Geiger, Jean Carbonnier;
96

Universitatea SPIRU HARET


c) Émile Durkheim, Eugen Ehrlich, Max Weber, Şcoala
americană a jurisprudenţei sociologice.
2,50 puncte

7. Care este meritul lui Émile Durkheim în constituirea sociologiei


juridice?
a) că a surprins natura eminamente divină a dreptului;
b) că a surprins natura eminamente naturală a dreptului;
c) că a surprins natura eminamente socială a dreptului.
2,50 puncte

8. Care sunt fenomenele sociale şi tipurile de drept corespunzătoare


acestora pe care le identifică Émile Durkheim?
a) adaptarea socială care dă naştere dreptului civil şi
dezadaptarea socială care dă naştere dreptului penal;
b) integrarea socială care dă naştere dreptului social şi
neintegrarea socială care generează dreptul individual;
c) solidaritatea mecanică ce dă naştere dreptului represiv şi
solidaritatea organică ce generează dreptul restitutiv.
2,50 puncte

9. Care sunt, după Ehrlich, cele trei niveluri după care este structurată
realitatea juridică?
a) valorile juridice, propoziţiile abstracte ale dreptului şi
ordinea paşnică a societăţii;
b) propoziţiile abstracte ale dreptului, regulile concrete de
decizie privind soluţionarea conflictelor şi ordinea paşnică şi spontană
a societăţii;
c) propoziţiile abstracte ale dreptului, fenomenele contencioase şi
ordinea spontană a societăţii.
2,50 puncte
10. De care domenii ale vieţii sociale sunt legate, în concepţia lui Max
Weber, dreptul privat şi dreptul public?
a) dreptul privat este legat de morală, iar dreptul public de politică;
b) dreptul privat este legat de economie, iar dreptul public de
morală;
c) dreptul privat este legat de economie, iar dreptul public de
politică.
2,50 puncte
97

Universitatea SPIRU HARET


11. Cum ar putea fi formulată, succint, „legea lui Max Weber” privind
evoluţia dreptului?
a) „evoluţia dreptului s-a realizat în direcţia umanizării sale
crescânde”;
b) „evoluţia dreptului s-a realizat în direcţia democratizării
sale crescânde”;
c) „evoluţia dreptului s-a realizat în direcţia sistematizării şi
raţionalizării sale crescânde”.
2,50 puncte

12. Care este cea mai originală şi mai substanţială contribuţie pe care a
adus-o Şcoala americană a jurisprudenţei sociologice în domeniul
sociologiei juridice?
a) a integrat dreptul într-o categorie sociologică mai generală,
aceea de control social;
b) a integrat dreptul într-o categorie sociologică mai generală,
aceea de organizare socială;
c) a pus în evidenţă caracterul istoric al dreptului.
2,50 puncte

13. Care este obiectul de studiu al „sociologiei formale” în concepţia


lui Theodor Geiger?
a) modelarea şi reglementarea vieţii individului în cadrul societăţii;
b) modelarea şi reglementarea vieţii sociale de către drept
(înţeles ca sistem cultural);
c) modelarea şi reglementarea raporturilor dintre individ şi stat.
2,50 puncte

14. Ce probleme trebuie rezolvate, după Talcott Parsons, pentru ca un


sistem de norme să poată funcţiona?
a) a legitimării sistemului, a interpretării normelor, a sancţiu-
nilor şi a jurisdicţiei;
b) a genezei sistemului, a interpretării normelor, a sancţiunilor
şi a jurisdicţiei;
c) a legitimării sistemului, a sancţiunilor, a controlului social
şi a jurisdicţiei.
2,50 puncte

15. Care este, în concepţia lui Jean Carbonnier, obiectul sociologiei


juridice?
a) „o varietate de fenomene sociale: fenomenele juridice sau
fenomenele de drept”;
98

Universitatea SPIRU HARET


b) „marile sisteme de drept”;
c) „determinarea dreptului de către societate”.
2,50 puncte

16. În ce se constituie, pentru Dumitru Drăghicescu, aspectul juridic al


vieţii sociale?
a) într-un adevărat sociometru, care are capacitatea de a
identifica cu fidelitate schimbările vieţii sociale, evoluţia acesteia;
b) într-un instrument al schimbării sociale;
c) într-un instrument al controlului social.
2,50 puncte

17. Cum caracterizează Mircea Djuvara statutul sociologiei în raport


cu acela al dreptului?
a) sociologia se întemeiază pe drept;
b) sociologia este o ştiinţă auxiliară şi preliminară faţă de drept;
c) sociologia este o ramură a ştiinţei dreptului.
2,50 puncte

18. Ce susţinea Mircea Djuvara cu privire la raporturile dintre drept şi


morală?
a) dreptul nu poate fi conceput ca acţionând împotriva moralităţii;
b) în funcţie de societatea în care se manifestă, dreptul poate
acţiona împotriva moralei;
c) ceea ce este statuat prin drept este şi moral.
2,50 puncte

19. Ce reprezintă dreptul în concepţia lui Eugeniu Speranţia?


a) un produs colectiv;
b) un produs individual;
c) un produs individual şi colectiv în acelaşi timp.
2,50 puncte

20. După Dimitrie Gusti, ce trebuie să consacre o constituţie în ceea


ce-l priveşte pe individ?
a) drepturile şi libertăţile individului;
b) obligaţiile individului faţă de societate;
c) atât drepturile şi libertăţile individului, cât şi obligaţiile
acestuia faţă de societate.
2,50 puncte
99

Universitatea SPIRU HARET


21. Ce reprezintă legile juridice în concepţia lui Petre Andrei?
a) valori juridice absolute;
b) valori juridice relative;
c) valori transcendentale.
2,50 puncte

22. Care sunt caracteristicile fenomenelor juridice primare?


a) caracterul particular şi capacitatea lor de a da naştere altor
fenomene juridice;
b) caracterul general şi calitatea lor de a fi generate de lege;
c) maxima lor generalitate în raport cu celelalte fenomene
juridice şi capacitatea acestora de a da naştere altor fenomene juridice.
2,50 puncte

23. Ce fel de fenomen juridic este achitarea unei amenzi?


a) fenomen juridic primar;
b) fenomen juridic secundar;
c) fenomen juridic de putere.
2,50 puncte

24. În afară de izvoarele formale ale dreptului, ce alte categorii de


fenomene sociale mai intră în sfera de cuprindere a fenomenelor juridice
primare?
a) judecăţile particulare, precum şi opiniile cetăţenilor cu pri-
vire la justiţie;
b) judecăţile particulare, precum şi ordinele, dispoziţiile,
comenzile şi deciziile individuale ale reprezentanţilor structurilor care
deţin puterea într-o societate;
c) judecăţile particulare şi jurisprudenţa Curţii Supreme de
Justiţie.
2,50 puncte

25. Care este caracteristica fenomenelor juridice de putere?


a) pregnanta lor subiectivitate;
b) pregnanta lor justiţiabilitate;
c) pregnanta lor materialitate.
2,50 puncte

26. Ce formă îmbracă fenomenele juridice de subputere?


a) a legilor;
100

Universitatea SPIRU HARET


b) a comportamentelor, a reacţiilor sociale şi a stărilor de spirit;
c) a izvoarelor formale ale dreptului.
2,50 puncte

27. La ce se referă fenomenul-caz?


a) la o normă concretă din cadrul instituţiei juridice;
b) la o situaţie concretă, reglementată de către instituţia
juridică (spre exemplu, căsătoria dintre o femeie X şi un bărbat Y);
c) la împrumutul unei singure norme dintr-un alt sistem de
drept.
2,50 puncte

28. Ce reprezintă ordinea de drept?


a) ansamblul normelor juridice dintr-o societate;
b) ansamblul normelor juridice împreună cu relaţiile juridice
născute în baza lor;
c) ansamblul relaţiilor juridice dintr-o societate.
2,50 puncte

29. După ce se disting normele juridice de celelalte norme sociale


(după R. Pinto şi M. Grawitz)?
a) după anumite „diferenţe de grad” şi „diferenţe de rang”;
b) după anumite „diferenţe de grad” şi „diferenţe de valoare”;
c) după anumite „diferenţe de grad” şi „diferenţe specifice”.
2,50 puncte

30. Ce reprezintă dreptul pentru Edward Alsworth Ross?


a) „instrumentul principal de asigurare a stabilităţii sociale”;
b) „instrumentul cel mai specializat prin care poate fi
controlată dezvoltarea socială”;
c) „baza edificării ordinii, instrumentul de control cel mai
specializat şi cel mai avansat pe care îl foloseşte societatea”.
2,50 puncte

31. Care sunt principalele forme de manifestare a nondreptului?


a) lipsa de validitate şi de eficacitate a dreptului;
b) rezistenţa faptului la drept, dreptul represiv şi dreptul nedrept;
c) autolimitarea dreptului, autoneutralizarea dreptului şi rezis-
tenţa faptului la drept.
2,50 puncte
101

Universitatea SPIRU HARET


32. Ce se înţelege prin aculturaţie juridică?
a) procesul de asimilare a jurisprudenţei specifice unui alt
sistem juridic naţional;
b) procesul de interacţiune a două sisteme juridice naţionale
sau mari sisteme juridice, precum şi modificările care se produc în
cadrul acestora;
c) procesul de recepţie al sistemului juridic al unui alt stat.
2,50 puncte

33. Ce se poate întâmpla în planul aculturaţiei juridice în condiţiile în


care interacţiunea dintre sistemele de drept reprezintă rezultatul unei
cuceriri sau dominaţii politice?
a) fie impunerea sistemului juridic al statului ocupant, fie
fuziunea celor două sisteme de drept, fie respingerea sistemului juridic
al ocupantului;
b) impunerea sistemului juridic al unui stat neimplicat în
conflict.
2,50 puncte

34. Care sunt, după Jean Carbonnier, formele aculturaţiei juridice?


a) formală şi informală, subiectivă şi obiectivă;
b) organizată şi spontană, parţială şi globală;
c) recepţia sau respingerea, fuziunea şi împrumutul.
2,50 puncte

35. Cine a pus în evidenţă aculturaţia juridică specifică societăţilor


care trec de la mit la lege?
a) Jean Carbonnier;
b) Georges Gurvitch;
c) Michel Alliot.
2,50 puncte

36. Care sunt căile prin intermediul cărora sociologia juridică poate
interveni în domeniul judiciar?
a) sondajul de opinie şi analiza sociologică a jurisprudenţei;
b) expertiza sociologică şi interpretarea sociologică;
c) expertiza tehnică şi tehnica poligrafului (detectorului de
minciuni).
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte


102

Universitatea SPIRU HARET


BAREME DE CORECTARE ŞI NOTARE

– PARTEA I –

Testul nr. 1

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
7. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
22. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
28. 17,50 puncte pentru răspunsurile „b”; „c”; „e”; „f”; „g”; „h” şi „j”
(respectiv, 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
29. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
30. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

103

Universitatea SPIRU HARET


Testul nr. 2

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
7. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
8. 7,50 puncte pentru răspunsurile „b”; „f” şi „g” (respectiv, 2,50
puncte pentru fiecare dintre acestea).
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
22. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
24. 17,50 puncte pentru răspunsurile „b”; „c”; „e”; „f”; „g”; „h” şi „j”
(respectiv, 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
28. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 3

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
104

Universitatea SPIRU HARET


3. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
7. 7,50 puncte pentru răspunsurile „b”; „f” şi „g” (respectiv, 2,50
puncte pentru fiecare dintre acestea).
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
22. 17,50 puncte pentru răspunsurile „b”; „c”; „e”; „f”; „g”; „h” şi „j”
(respectiv, 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
28. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 4

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
105

Universitatea SPIRU HARET


7. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
22. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
28. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
29. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
30. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
31. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
32. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
33. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
34. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
35. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
36. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 5

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
106

Universitatea SPIRU HARET


5. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
7. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
22. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
28. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
29. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
30. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
31. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
32. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
33. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
34. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
35. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
36. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

107

Universitatea SPIRU HARET


PARTEA a II-a

METODOLOGIA CERCETĂRII
SOCIOLOGICE A DREPTULUI

Capitolul III GENERAL ŞI PARTICULAR


ÎN METODOLOGIA
CERCETĂRII SOCIOLOGICE
EMPIRICE A DREPTULUI

Capitolul IV METODE ŞI TEHNICI DE


CERCETARE SOCIOLOGICĂ
A FENOMENELOR JURIDICE

TESTE DE AUTOEVALUARE

109

Universitatea SPIRU HARET


110

Universitatea SPIRU HARET


Capitolul III
GENERAL ŞI PARTICULAR ÎN METODOLOGIA
CERCETĂRII SOCIOLOGICE EMPIRICE A DREPTULUI

♦ PROBLEME GENERALE ALE METODOLOGIEI


CERCETĂRII SOCIOLOGICE

1. Delimitări conceptuale: metodă, metodologie, procedee,


tehnici de cercetare, instrumente de investigare
Metoda (gr. methodos, cale, mijloc, mod de abordare) – modalitate
generală, sistematică de cercetare, de cunoaştere şi de transformare a
realităţii.
Tehnicile sunt formele concrete pe care le îmbracă metodele. Este
posibil ca una şi aceeaşi metodă să se realizeze cu ajutorul unor tehnici
diferite. Astfel, dacă ancheta reprezintă o metodă, chestionarul poate fi
privit ca tehnică.
Instrumentul de investigare este un mijloc, ce poate îmbrăca o
formă mai mult sau mai puţin materială, cu ajutorul căruia se realizează
„recoltarea” informaţiei. Cele mai cunoscute instrumente de investigare
sunt: foaia de observaţie, fişa de înregistrare, ghidul de interviu etc.
Procedeul reprezintă „maniera de acţiune”, de utilizare a
instrumentelor de cercetare. Spre exemplu, în cazul anchetei, chestio-
narul poate fi administrat individual sau colectiv.
Concluzionând cu privire la ancheta sociologică, se poate spune
că ancheta este o metodă, chestionarul apare ca o tehnică, aplicarea
colectivă sau individuală a acestuia ca un procedeu, iar lista propriu-
zisă de întrebări, ca instrument de investigare.1
„Metodele, tehnicile şi chiar instrumentele de cercetare se subsu-
mează perspectivei teoretico-metodologice, astfel încât autonomia lor
nu este decât relativă”.2
Etimologic vorbind, metodologia (gr. methodos + logos) desem-
nează „ştiinţa metodelor”. Prin metodologia cercetării sociologice
înţelegem o analiză a metodelor şi tehnicilor aplicate în realizarea şi

1
Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode
cantitative şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 49-53.
2
Ibidem, p. 50.
111

Universitatea SPIRU HARET


finalizarea cercetării sociale.3 Clasele de elemente componente ale
metodologiei cercetării sociologice sunt:
a) enunţurile teoretice fundamentale admise ca referinţe pentru
structura paradigmatică a unei teorii şi convertite în principii metodo-
logice de orientare a abordării realităţii sociale;
b) metodele şi tehnicile de culegere a datelor empirice;
c) tehnicile şi procedeele de prelucrare a datelor şi a informa-
ţiilor empirice;
d) procedeele de analiză, interpretare şi construcţie sau recon-
strucţie teoretică pe baza datelor empirice în vederea elaborării de
descrieri, tipologii, explicaţii şi predicţii teoretice.4

2. Tipuri de cercetări sociologice empirice


În literatura de specialitate se face distincţie între cercetarea
sociologică teoretică („sociologia de cabinet”) şi cercetarea sociologică
empirică („sociologia de teren”).
Cercetarea sociologică empirică cu caracter preliminar, explorator
sau cu amploare şi profunzime mai reduse poartă numele de investigaţie
sociologică.
Clasificarea cercetărilor socioumane empirice5:
a) după scopul cercetării:
– cercetări descriptive;
– cercetări explicative.
b) tot după scopul lor, cercetările socioumane (sociologice, psiho-
logice, psihosociologice etc.) mai pot fi clasificate în:
– cercetări fundamentale (după Thomas Kuhn, cele trei clase de
probleme care epuizează cercetarea fundamentală sunt „determinarea
faptului semnificativ, potrivirea faptului cu teoria şi articularea teoriei”);
– cercetări aplicative.

3. Principalele metode şi tehnici de investigare


a fenomenelor sociale
Traian Rotariu şi Petre Iluţ consideră că ştiinţele umane fac apel,
în principal, la cinci metode de investigare a universului empiric:
3
Lazăr Vlăsceanu, Metodologia cercetării sociologice, în Cătălin
Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicţionar de sociologie, Editura Babel,
Bucureşti, 1993, p. 353.
4
Ibidem, p. 354.
5
Septimiu Chelcea, op. cit., p. 149-169.
112

Universitatea SPIRU HARET


experimentul, observaţia (propriu-zisă), analiza documentelor, interviul
şi ancheta, din care ultimele patru nu sunt altceva decât „variante ale
observaţiei, dar care, datorită diferenţelor mari dintre ele, pot fi consi-
derate ca metode de sine stătătoare”.6
Ghiglione şi Matalon susţin existenţa a patru metode în ştiinţele
sociale: observaţia, ancheta, experimentul şi analiza „urmelor” (des
traces). Aceasta din urmă este un fel de observaţie „amânată” şi cuprinde:
analiza documentelor, a statisticilor oficiale şi a urmelor materiale.7
Tipuri de metode8:
a) după criteriul temporal:
– metode transversale, care urmăresc descoperirea relaţiilor
dintre laturile, fenomenelor şi proceselor socioumane la un moment
dat (observaţia, ancheta, metoda sociometrică etc.);
– metode longitudinale, care studiază evoluţia fenomenelor în
timp (biografia, studiul de caz, studiul panel ş.a.);
b) după gradul de intervenţie a cercetătorului asupra obiectului
de studiu:
– metode experimentale (experimentul sociologic, experimentul
psihologic);
– metode cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, bio-
grafia socială provocată etc.);
– metode de observaţie (studiul documentelor sociale, obser-
vaţia ş.a.);
c) după numărul unităţilor sociale luate în studiu:
– metode statistice, care se aplică în cercetarea unui număr mare
de unităţi sociale (anchetele socio-demografice, sondajele de opinie,
analizele matematico-statistice);
– metodele cazuistice, care studiază integral unităţi sociale şi
fenomene sociale bine determinate în timp şi spaţiu (biografia, studiul
de caz, monografia sociologică etc.);
d) după locul ocupat în procesul investigaţiei empirice:
– metode de culegere a informaţiilor (înregistrarea statistică,
studiul de teren, ancheta etc.);
– metode de prelucrare a informaţiilor (metode statistice şi
matematice);
– metode de interpretare a datelor cercetării (metode compa-
rative, metode interpretative etc.).

6
Traian Rotaru, Petre Iluţ, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie,
Polirom, Iaşi, 1997, p. 47.
7
Apud Traian Rotaru, Petre Iluţ, op. cit., p. 44-45.
8
Septimiu Chelcea, op. cit., p. 48-49.
113

Universitatea SPIRU HARET


4. Etapele cercetării sociologice empirice
Fiecare cercetare sociologică parcurge trei faze, fiecare fază
cuprinzând, la rândul ei, mai multe etape:
I. Faza de pregătire a cercetării (Pregătirea cercetării)
1. Stabilirea temei şi precizarea obiectivelor principale ale
cercetării:
– se realizează în raport cu finalitatea cercetării: cognitivă sau
practică (rezolvarea unei probleme practice – de exemplu, cercetarea
ameliorativă);
– tema aleasă trebuie să întrunească următoarele condiţii: să fie
importantă; să fie actuală; să fie realizabilă în condiţiile date (personal,
fonduri, timp).
2. Documentarea, care se referă la culegerea tuturor informaţiilor,
datelor disponibile despre problema investigată, despre realitatea şi
populaţia ce urmează a fi investigate. Documentarea constă în:
a) studierea atentă a literaturii de specialitate pe problemele ce
urmează a fi acoperite de cercetare;
b) studierea documentelor care conţin informaţii referitoare la
populaţia ce va fi investigată;
c) contactul direct, nemijlocit al cercetătorului cu această populaţie.
3. Analiza conceptuală (operaţionalizarea conceptelor) – are ca
scop definirea clară a conceptelor cu care operăm în cercetarea
respectivă şi transformarea acestora în instrumente utile de lucru prin
precizarea clară a dimensiunilor, indicilor şi indicatorilor fenomenului
social studiat (traducerea conceptelor în „evenimente observabile”);
4. Stabilirea ipotezei cercetării. Ipoteza este un enunţ conjectural
(întemeiat pe aparenţe sau pe supoziţii) despre relaţia dintre două sau
mai multe variabile (Fred N. Kerlinger). Ea va fi demonstrată sau
infirmată prin cercetarea sociologică. Prin demonstraţie, ipoteza devine
teză. O sumă de teze constituie o teorie. De exemplu, o ipoteză poate fi
formulată sub următoarea formă logică „S → P”, adică: „Dacă în grupul
social există o atitudine pozitivă faţă de lege, atunci comportamentul
membrilor grupului va fi un comportament legal”.
Cerinţe ale ipotezei:
– să fie formulată clar şi concis;
– să aibă coerenţă logică;
– să se bazeze pe o teorie validată ştiinţific;
– să se fundamenteze pe suficient de mult material faptic;
– să fie principial verificabilă.
114

Universitatea SPIRU HARET


5. Stabilirea populaţiei cercetării:
a) stabilirea populaţiei de bază (de exemplu, populaţia cu drept
de vot din România);
b) stabilirea eşantionului. Eşantionul reprezintă o parte dintr-un
întreg, o „mostră” care poartă anumite caracteristici ale întregului. În
cazul cercetărilor sociologice empirice, eşantionul reprezintă un „model
redus” al populaţiei investigate. Eşantionul se stabileşte cu ajutorul unor
tehnici probabilistice adecvate. Eşantionul constituit trebuie să fie
reprezentativ pentru populaţia din care a fost extras, astfel încât să ofere
date valide pentru populaţia de bază;
6. Stabilirea metodelor de cercetare şi elaborarea instrumentelor
pentru recoltarea informaţiilor.
Metodele utilizate trebuie să surprindă obiectul de cercetare în
integralitatea sa. De aceea, se impune utilizarea concomitentă a mai
multor metode şi tehnici de cercetare.
Metodele şi tehnicile de cercetare se aleg în funcţie de tema cerce-
tării, obiectivele cercetării, realitatea socială investigată şi populaţia
cercetată.
În funcţie de metodele şi tehnicile alese, se elaborează
instrumentele de investigaţie. De exemplu, în cazul observaţiei – fişa
de observaţie sau protocolul de observaţie; în cazul anchetei – ghidul
de interviu sau chestionarul.
7. Cercetarea pilot reprezintă o repetiţie generală făcută înainte de
derularea cercetării popriu-zise. Cercetarea pilot se poate realiza fie pe
un lot de subiecţi similari, fie pe o parte a populaţiei supuse inves-
tigaţiei.
Prin cercetarea pilot se urmăreşte:
– testarea ipotezelor de lucru;
– o mai bună estimare a duratei şi a costurilor investigaţiei;
– identificarea eventualelor dificultăţi ce ar putea să apară în
ancheta propriu-zisă;
– testarea metodelor şi mai ales a instrumentelor de investigaţie;
– relevarea unor noi aspecte demne de a fi luate în consideraţie
în ancheta propriu-zisă
8. Definitivarea ipotezei cercetării, a metodelor şi a instrumentelor
de cercetare.
9. Multiplicarea instrumentelor de cercetare, alcătuirea echipelor
de cercetare, instructajul, distribuirea materialelor de cercetare, a
mijloacelor financiare etc.
115

Universitatea SPIRU HARET


II. Faza realizării cercetării propriu-zise (cercetarea de teren
sau cercetarea propriu-zisă)
– faza în care, prin metode diverse, procedee, tehnici şi instrumente
adecvate, se recoltează datele, informaţiile necesare cercetării;
– calitatea şi completitiudinea informaţiilor depind de calitatea
instrumentelor de cercetare şi, nu în ultimul rând, de calitatea muncii
desfăşurate în teren de cercetători.
În această fază a cercetării, se impune respectarea următoarelor
cerinţe:
– respectarea întocmai a eşantionului stabilit;
– utilizarea întregii game de metode, tehnici şi procedee stabilite;
– încadrarea strictă în intervalul de timp stabilit;
– manifestarea de maximă responsabilitate şi probitate profesio-
nală din partea membrilor echipei de cercetare.
III. Prelucrarea, analiza, interpretarea şi valorificarea rezul-
tatelor cercetării
1. Prelucrarea informaţiilor cuprinde:
– redactarea, prin care se urmăreşte completitudinea, exactitatea
şi uniformitatea informaţiilor;
– codificarea informaţiilor;
– tabularea acestora.
2. Analiza informaţiilor, care presupune utilizarea unor metode
statistice şi matematice, a altor procedee de analiză (inclusiv analiza
calitativă), realizarea de corelaţii;
3. Interpretarea informaţiilor obţinute, care impune obiectivitate
şi probitate profesională din partea cercetătorului;
4. Valorificarea rezultatelor. Aceasta depinde de finalitatea
dominantă a cercetării. Poate consta în:
– redactarea unor rapoarte de cercetare;
– elaborarea de sinteze pentru grupurile de decizie;
– elaborarea de propuneri de măsuri alternative;
– comunicări, lucrări ştiinţifice etc.
De regulă, raportul de cercetare cuprinde9:
1. evaluarea cercetării;
2. schema de organizare a lucrării;
3. rezumatul;
4. introducerea;

9
Ibidem, p. 563-598.
116

Universitatea SPIRU HARET


5. literatura consultată;
6. descrierea designului lucrării;
7. analiza datelor;
8. discutarea datelor;
9. concluziile.
Succesul cercetării depinde în mare măsură şi de respectarea
fazelor şi a etapelor pe care aceasta trebuie să le parcurgă, de calitatea
realizării lor.

5. Principii metodologice şi cerinţe


ale cercetării sociologice empirice
Realizarea unor cercetări empirice valoroase impune luarea în
considerare a mai multor principii metodologice. Profesorul Septimiu
Chelcea are în vedere următoarele principii:10
1. Principiul unităţii dintre teoretic şi empiric. Potrivit acestui
principiu, raţionamentele bazate pe cunoştinţe teoretice ghidează
cercetarea empirică, iar aceasta, la rândul ei, conferă valoare de adevăr
intuiţiei teoretice: „între teoretic şi empiric subzistă un fel de feed-back
pozitiv: ipotezele, teoriile, ideile, în general, potenţează cercetarea
concretă, iar constatările empirice conduc la formarea de noi ipoteze,
interpretări, teorii”.11
2. Principiul unităţii dintre înţelegere (comprehensiune) şi expli-
caţie. Dacă explicaţia presupune un sens obiectiv al faptelor sociale,
rezultat al unui determinism cauzal, comprehensiunea presupune că
faptele sociale au un sens subiectiv, fiind rezultatul unui determinism
subiectiv. Dacă prin explicaţie cercetătorul caută şi evidenţiază „celelalte
fapte sociale” care determină faptul de explicat, prin comprehensiune
acesta încearcă „să plonjeze în psihicul” (Karl Jaspers) autorului faptului
social. Formele comprehensiunii sunt: empatia (înţelegerea semnificaţiei
unui obiect sau simbol), retrăirea (înţelegerea unei acţiuni trecute) şi
simpatia (înţelegerea unui individ).
Sociologia comprehensivă, dezvoltată de Max Weber, are în
vedere caracterul subiectiv ireductibil al faptelor sociale, semnificaţiile
investite şi vehiculate de actorii sociali în interacţiunile şi situaţiile lor
sociale.12
10
Ibidem, p. 55-57.
11
Traian Rotaru, Petre Iluţ, op. cit., p. 20.
12
Lazăr Vlăsceanu, Metodologia cercetării sociologice, în Cătălin
Zamfir, Lazăr Vlăsceanu (coord.), op. cit., p. 355.
117

Universitatea SPIRU HARET


3. Principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ. Acest principiu
presupune cercetarea concomitentă atât a determinărilor cantitative,
cât şi a celor calitative ale unui fapt social. Dacă cercetarea cantitativă
se bazează pe tehnici structurate (experiment, anchetă pe bază de
chestionar standardizat etc.), abordarea calitativă face apel la tehnici
nonstructurate (observaţia coparticipativă, interviuri individuale inten-
sive, interviuri de grup, studii de caz, analiza autobiografiilor)13.
4. Princpiul unităţii dintre judecăţile constatative şi cele evaluative,
care presupune „angajarea morală a cercetătorului în sprijinul valorilor înalt
umaniste şi al idealurilor naţionale, sociologia liberă de valori fiind – după
S. Chelcea – mai degrabă un deziderat decât o realitate”14.
Desfăşurarea oricărei cercetări sociologice presupune, în mod
indubitabil, respectarea unor cerinţe metodologice fundamentale, a unor
reguli metodologice clar formulate. Însuşi Émile Durkheim, considerat
unul dintre fondatorii sociologiei moderne, a simţit nevoia de a stabili un
set de reguli specifice investigaţiilor de factură socio-logică. În acest scop,
reputatul sociolog a redactat şi publicat în 1894 o lucrare de referinţă în
acest domeniu, intitulată chiar Regulile metodei sociologice (Les règles de
la méthode sociologique). Regula fundamentală care trebuie respectată în
observarea faptelor sociale este, după Durkheim, aceea de „a trata faptele
sociale ca lucruri”15.
În cei peste 100 de ani ce au trecut de la celebra lucrare a lui É.
Durkheim, metodologia cercetării sociologice s-a dezvoltat mult, insti-
tuind noi reguli în acest domeniu. Redăm mai jos cerinţele metodologice
generale care trebuie respectate în desfăşurarea oricărui demers inves-
tigativ de factură sociologică16:
– regula obiectivităţii datelor, informaţiilor şi concluziilor
cercetării;
– regula priorităţii faptelor în faţa atitudinilor, opiniilor etc.;
– regula unităţii şi complementarităţii metodelor utilizate în
cercetarea unui fenomen social;
– abordarea sistemică a fenomenului cercetat;
– abordarea multi– şi interdisciplinară a „obiectului” cercetării;
– respectarea regulilor ce ţin de deontologia profesiei de sociolog.

13
Traian Rotaru, Petre Iluţ, op. cit., p. 126.
14
Septimiu Chelcea, op. cit., p. 57.
15
Vezi Émile Durkheim, Regulile metodei sociologice, Polirom, Iaşi, 2002.
16
Vezi Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu,
Sociologie, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1994, p. 123-126.
118

Universitatea SPIRU HARET


♦ PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ALE CERCETĂRII
EMPIRICE A FENOMENELOR JURIDICE

1. Adaptarea metodelor de cercetare ale sociologiei generale


la specificul fenomenelor juridice
„Sociologia juridică – apreciază Jean Carbonnier – a primit mult
de la sociologia generală a cărei «fiică» este. Metodele sale nu sunt în
cea mai mare parte (metoda istorico-comparativă, statistică, sondajul
etc.) decât adaptări ale acelora care deja au fost puse la punct în alte
domenii sociologice”.17
Printre metodele de cercetare ale sociologiei generale se numără:
observaţia sociologică, ancheta (cu forma sa distinctă, sondajul de
opinie), analiza de conţinut, scalarea atitudinilor, experimentul socio-
logic, monografia sociologică, studiul de caz etc.).
În investigarea fenomenelor juridice, sociologia juridică face
apel la metodele de cercetare ale sociologiei generale, pe care însă le
adaptează la specificul realităţii sociale a dreptului. Dintre metodele
sociologiei juridice obţinute prin adaptarea metodelor sociologiei
generale la specificul realităţii sociale a dreptului amintim:
experimentul legislativ, ancheta socio-juridică, analiza sociologică a
jurisprudenţei, monografia juridică, sondajul de opinie legislativă,
scalarea atitudinii cetăţenilor faţă de lege şi justiţie etc.18

2. Principiile cercetării sociologice a fenomenelor juridice


Jean Carbonnier relevă două astfel de principii: regula obiecti-
vităţii şi abordarea istorico-comparativă.19
a) Regula obiectivităţii. Dacă É. Durkheim aşeza în fruntea Regu-
lilor metodei sociologice tratarea faptelor sociale ca lucruri, sociologia
juridică la rândul său nu are altă regulă mai importantă decât „tratarea
dreptului ca un lucru”: „dreptul nu este pentru ea drept, ci lucru – mai
exact multiplicitate de lucruri, de fenomene, pe care ea le observă
dinafară”. Obiectivitatea trebuie înţeleasă în două sensuri: ca mate-
rialitate şi ca imparţialitate.

17
Jean Carbonnier, Sociolgie juridique, P.U.F., Paris, 1978, p. 20.
18
Ion Vlăduţ, Introducere în sociologia juridică, Editura Lumina Lex,
2000, p. 17-18.
19
Jean Carbonnier, op.cit., p. 250-256.
119

Universitatea SPIRU HARET


a1) Materialitatea. Dacă dorim să ne facem o imagine completă şi
veridică despre drept, trebuie să admitem includerea fenomenelor
subiective în câmpul observaţiei, întrucât viaţa dreptului este
impregnată profund cu astfel de fenomene. Dar principiul materialităţii
presupune înţelegerea unor astfel de fenomene subiective prin ceea ce
ele se materializează, se obiectivează. De exemplu, tulburările
psihologice provocate femeii prin divorţ vor fi obiectivate prin alte
fenomene sau comportamente cu caracter material. În acest caz, poate fi
vorba de prezenţa sau lipsa insomniei, de consumul de cafea, tutun sau
alcool etc. Spre exemplu, în chestionarul cercetării americane cu tema
Women in divorce (1965), s-a încercat surprinderea tulburărilor psiholo-
gice ale femeii în urma divorţului prin întrebări de genul: „După ce v-aţi
separat, v-a fost mai greu să dormiţi seara?”; „Aţi început să fumaţi mai
mult din acel moment?” etc.
a2) Imparţialitatea. Sociologul dreptului implicat în cercetarea
empirică a diferitelor fenomene juridice trebuie să fie imparţial;
principial, el nu poate emite/formula judecăţi de valoare asupra
acestora. Pentru el trebuie să aibă aceeaşi valoare atât comporta-
mentele juridice conforme cu legea, cât şi acelea care o încalcă.
Sociologul dreptului va privi cu acelaşi ochi obiectiv şi imparţial atât
căsătoria legală, cât şi uniunea consensuală sau adulterul.
b) Abordarea istorico-comparativă. Un adevărat „compendium
metodologic” al sociologiei dreptului îl reprezintă metoda istorico-com-
parativă în dualitatea sa. În fond, această metodă nu apare atât ca un
instrument independent de cercetare, cât, mai degrabă, ca un dublu
demers investigativ: istoric şi comparativ.

3. Domeniile cercetării sociologico-juridice empirice

Profesorul Renato Treves şi cercetătoarea Sofia Popescu vorbesc


despre următoarele domenii ale vieţii dreptului în care sociologia juri-
dică poate desfăşura cercetări empirice20:
a) Elaborarea normelor juridice. În acest domeniu, este implicată
sociologia legislativă (J. Carbonnier). De exemplu, în Franţa, legea
privind reforma regimurilor matrimoniale (1965) a fost pregătită de o
vastă anchetă de opinie legislativă realizată de Institutul Francez de

20
Renato Treves, Sociologia del diritto. Origini, ricerche, problemi,
Piccola Biblioteca Einaudi, Torino, 1993, p. 227-288; Sofia Popescu,
Sociologie juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 120-145.
120

Universitatea SPIRU HARET


Sondare a Opiniei Publice. Tot în Franţa, alte anchete în materie
legislativă au vizat: succesiunile, obligaţia de întreţinere, cuplurile
necăsătorite, divorţul, răspunderea pentru accidentele de circulaţie etc.
Printre metodele de cercetare ale sociologiei legislative se numără:
observaţia, sondajul de opinie legislativă, metoda modelării.
b) Aplicarea normelor juridice. În acest domeniu, sociologia
juridică s-a ocupat, în special, de impactul regulilor de drept asupra
societăţii, de efectivitatea şi eficacitatea lor. Este cazul cercetărilor
făcute în Germania, care au avut ca obiect efectivitatea normelor
juridice relative la accesul cetăţenilor la justiţie. O altă cercetare privind
transpunerea în viaţă a normelor juridice, dar care, de data aceasta, a
urmărit eficacitatea legii, s-a realizat în Polonia şi a urmărit măsura în
care reglementările juridice privind divorţul îşi ating obiectivele.
c) Administrarea justiţiei, statutul şi rolul judecătorilor. În ceea
ce priveşte administrarea justiţiei, sociologii dreptului s-au preocupat
de: lentoarea justiţiei în soluţionarea litigiilor, funcţionarea aparatului
judiciar, discriminările care apar în sentinţele pe care le dau jude-
cătorii etc. Spre exemplu, o cercetare făcută în S.U.A. (Maryland) a
vizat discriminările rasiale apărute în sentinţele pronunţate. Dintre
cercetările întreprinse în legătură cu statutul şi rolul judecătorilor
amintim investigaţiile realizate în Germania asupra unui număr de 856
de judecători ai instanţelor inferioare, care a relevat faptul că
judecătorii provin, în majoritate, din familii de judecători, de jurişti, în
general, tendinţa acestora de a-şi desfăşura activitatea în zona în care
s-au născut şi de a se căsători cu persoane de aceeaşi condiţie socială.
d) Exercitarea profesiei de avocat şi deontologia specifică acesteia.
În acest domeniu, sociologul dreptului cercetează pregătirea profesională
a avocaţilor în funcţie de tipurile de birouri de avocatură, orientarea lor
valorică, fenomenul specializării avocaţilor, raporturile dintre avocat şi
client, perioada de stagiu a profesiei, noile tipuri de prestaţie cerute
avocatului, noile tipuri de clienţi etc. De exemplu, în Italia, în 1966, s-a
realizat o cercetare având la bază o anchetă pe bază de chestionar şi
interviuri care a cuprins multiple aspecte ale profesiei de avocat: originea
socială, mediul familial, practica profesională, studiile, rezultatele
obţinute în timpul studiilor, raporturile cu clienţii şi judecătorii, opiniile
religioase şi politice, preocupările extraprofesionale.
Desigur, cercetarea sociologică empirică a vieţii dreptului vizează şi
alte domenii: interpretarea normelor juridice, relaţiile contractuale, rolul
dreptului ca instrument al controlului social, raporturile dintre schimbarea
socială şi drept, opinia publicului faţă de lege, atitudinea cetăţenilor faţă
de lege şi justiţie, faţă de delincvenţă şi diferitele ei forme etc.
121

Universitatea SPIRU HARET


4. Cercetarea empirică a diferitelor fenomene juridice
în perioada postbelică
În lumea occidentală, fenomenul cel mai caracteristic în domeniul
sociologiei juridice a fost dezvoltarea cercetărilor empirice21. Desigur,
astfel de cercetări au cunoscut ritmuri şi proporţii diferite de la ţară la ţară.
Cercetările empirice de sociologie a dreptului au luat amploare în
ţări precum: S.U.A., ţările scandinave, Franţa, Germania, Italia, Marea
Britanie, Polonia, Uniunea Sovietică, Ungaria, Olanda, Danemarca,
Spania, Japonia etc.22. De exemplu, în S.U.A., Facultatea de Drept din
Yale a desfăşurat cercetări de teren privitoare la drept şi comportamentul
juridic, Facultatea de Drept din Wisconsin a cercetat administrarea
justiţiei penale, iar North Western University s-a ocupat de cercetări
privind decizia în procesul penal, tranzacţia judiciară, divorţul etc. În
Norvegia s-a efectuat o analiză de conţinut asupra unui număr de 600 de
sentinţe ale Curţii Supreme, cu scopul de a compara calitatea deciziilor
luate de judecătorii supleanţi cu aceea a deciziilor luate de judecătorii
efectivi. În Danemarca, folosindu-se tehnica analizei de conţinut, s-a
desfăşurat un studiu comparat asupra codurilor penale din ţările
scandinave. În Italia s-a realizat analiza de conţinut a jurnalului „La
magistratura”.
În Ungaria au fost cercetate cauzele sociale ale divorţului. În
Anglia, în 1965, s-a iniţiat un experiment legislativ prin care s-a
suspendat pedeapsa cu moartea pe o perioadă de 5 ani. La sfârşitul
acestei perioade, parlamentul avea să decidă abolirea acestei pedepse.
Prin examinarea a 1602 proiecte de legi din perioada 1948-1968,
cercetarea privind procesul legislativ în parlamentul italian a reuşit să
ofere o imagine de ansamblu asupra acestei activităţi.
O exemplificare de referinţă în domeniul sociologiei juridice
empirice o reprezintă şi cercetarea asupra divorţului, realizată în
Polonia şi devenită clasică23. Cercetarea a urmărit modul în care
reglementările juridice în materie de divorţ reuşeau să-şi atingă obiec-
tivele: înlesnirea accesului la divorţ; falimentul complet şi definitiv al
căsătoriei; valorificarea la maximum a tuturor formelor de conciliere a
soţilor; aplicarea şi în materie de divorţ a principiului potrivit căruia
nimeni nu poate obţine un avantaj din propriul său comportament ilicit

21
Renato Treves, op.cit., p. 186.
22
Ibidem, p. 183-196.
23
Sofia Popescu, op.cit., p. 128.
122

Universitatea SPIRU HARET


(soţul care adoptă un comportament contrar legii nu poate obţine
divorţul împotriva voinţei soţului inocent). Iată câteva constatări şi
concluzii: accesul la divorţ este deseori împiedicat de greutăţile datorate
cheltuielilor de judecată şi presiunilor religioase, economice şi a celor
care ţin de tradiţie; falimentul complet şi permanent al căsătoriei nu a
fost întotdeauna avut în vedere la soluţionarea a numeroase cauze;
încercările de conciliere a soţilor nu au fost făcute în mod adecvat ş.a.
Cu privire la obţinerea divorţului de către soţul vinovat, au existat două
puncte de vedere: primul, cu caracter moral, nefavorabil obţinerii
divorţului de către soţul vinovat, fără consimţămîntul soţului inocent, şi
cel de-al doilea, potrivit căruia, în ceea ce priveşte divorţul este foarte
greu să se vorbească de o vină unilaterală.
Din ţara noastră amintim ampla anchetă sociologico-juridică
desfăşurată la începutul deceniului opt de Institutul de Cercetări Juridice
în judeţul Covasna, pe tema cunoaşterii legii de către cetăţeni24.
Cercetările empirice de sociologia dreptului, desfăşurate în
număr mai mare în perioada postbelică în ţările amintite, şi cu o
extensie mai mică şi în alte ţări, au vizat cele mai variate domenii ale
vieţii dreptului.

◊ TERMENI-CHEIE

Metoda (gr. methodos – cale, mijloc, mod de abordare) –


modalitate generală, sistematică, de cercetare, de cunoaştere şi de
transformare a realităţii.
Metodologia (gr. methodos + logos) – ştiinţa metodelor.
Metodologia cercetării sociologice – analiză a metodelor şi
tehnicilor aplicate în realizarea şi finalizarea cercetării fenomenelor sociale.
Cercetare sociologică (empirică) – ansamblu de activităţi teoretice
şi empirice, ordonate şi sitematizate, de obţinere şi prelucrare a infor-
maţiei ştiinţifice (controlate şi verificate), de folosire a acesteia în scopul
construirii unor explicaţii cuprinzătoare cu privire la esenţa unui fenomen
social, în vederea cunoaşterii şi schimbării acestuia.
Metode transversale – metode care urmăresc descoperirea rela-
ţiilor dintre laturile fenomenelor şi proceselor socioumane la un
moment dat (observaţia, ancheta, metoda sociometrică etc.).

24
Vezi Ladislau Lörincz, Cunoaşterea legii – obiect de investigare
sociologică, în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 4, 1971, p. 605-615.
123

Universitatea SPIRU HARET


Metode longitudinale – metode care studiază evoluţia fenome-
nelor în timp (biografia socială), strudiul de caz, studiul penal ş.a.).
Ipoteză (gr. hyso – „sub” şi thesis – „poziţie”) – presupunere,
explicaţie provizorie, enunţată pe baza unor fapte, conexiuni şi legi
cunoscute, cu privire la anumite conexiuni între fenomene, la cauza
sau la mecanismul intern care le produce.
Universul cercetării – ansamblul populaţiei căreia îi este
specific fenomenul social studiat. Universul cercetării se poate referi
la populaţia globală, la anumite segmente de populaţie (ex. electoratul)
sau la persoane dispersate în diverse colectivităţi umane (ex. consu-
matorii de droguri).
Eşantion – o parte dintr-un întreg, o „mostră” care poartă
anumite caracteristici ale întregului. În cazul cercetărilor sociologice
empirice, eşantionul reprezintă un „model redus” al populaţiei
investigate. El trebuie să fie reprezentativ pentru populaţia din care a
fost extras, astfel încât să ofere date valide pentru populaţia de bază.
Operaţionalizarea conceptelor (consstrucţia variabilelor) –
procesul de trecere de la concepte la dimensiuni, indicatori şi indici
empirici.
Instrument de cercetare – mijloc care serveşte nemijlocit la
culegerea datelor (ex. fişe de observaţie, scheme de categorii, chestio-
nare, ghiduri de interviu).
Cercetare pilot – cercetare desfăşurată sub forma unei repetiţii
generale care precede cercetarea propriu-zisă. Ea permite testarea
schemei descriptive, a instrumentelor şi procedeelor de lucru, estimarea
costurilor şi anticiparea rezultatelor.

◊ BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative


şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
2. Ciucă, Valerius, M., Lecţii de sociologia dreptului, Editura Polirom, Iaşi,
1998, p. 101-146.
3. Durkheim, Émile, Regulile metodei sociologice, Editura Polirom, Iaşi,
2002.
4. Lörincz, Ladislau, Utilizarea metodelor sociologice în domeniul dreptului,
în „Revista română de drept”, nr. 9, 1972, p. 67-73.
5. Marcu, Liviu, Unele consideraţii privitoare la obiectul şi metoda
sociologiei juridice, în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 1, 1975.
6. Mărginean, Ioan, Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
124

Universitatea SPIRU HARET


◊ BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

1. Chelcea, Septimiu, Experimentul în psihosociologie, Editura Ştiinţifică şi


Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
2. Chelcea, Septimiu (coord.), Semnificaţia documentelor sociale, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 11-113.
3. Mărginean, Ioan, Măsurarea în sociologie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
4. Novak, Andrei, Sondajul de opinie, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998.
5. Popescu, Sofia; Iliescu, Dragoş, Probleme actuale ale metodologiei juridice,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 96-157.
6. Rotariu, Traian; Iluţ, Petre, Ancheta sociologică şi sondajul de opinie.
Teorie şi practică, Editura Polirom, Iaşi, 1997.

◊ BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ

1. Apolzan, Lucia, Ţăranii şi setea de pământ arabil. Cercetările mono-


grafice din anul 1955 în satul Toporu, judeţul Teleorman, în
„Sociologie românească”, Serie nouă, Anul III, nr. 3, Bucureşti, 1992,
p. 297-301.
2. Costa-Foru, Xenia C., Cercetarea monografică a familiei. Contribuţie
metodologică, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1945.
3. Gusti, D.; Herseni, T.; Stahl, H.H., Monografia. Teorie şi metodă, Editura
Paideia, Bucureşti, 1999.
4. Muşat, Galina; Dobrescu, Emilian, Drepturile omului şi HIV/SIDA, în
„Studii de drept românesc”, Anul 10 (43), nr. 3-4, iulie-decembrie,
Bucureşti, 1998, p. 297-303.
5. Popescu, Sofia, Dreptul şi prognoza socială, în „Studii şi cercetări
juridice”, nr. 2, 1974, p. 259-261.
6. Stahl, Henri, H., Plan pentru cercetarea dreptului familial, în Îndrumări
pentru monografiile sociologice, redactate sub direcţia ştiinţifică a d.
prof. D. Gusti şi conducerea tehnică a d. T. Herseni, Institutul de
Ştiinţe Sociale al României, Bucureşti, 1940, p. 357-361.
7. Stahl, Henri, H., Sociologia satului devălmaş românesc, vol.I,
Organizarea economică şi juridică a tipurilor de moşie, Fundaţia
Regele Mihai I, Bucureşti, 1947.
8. Voinea, Maria, Sociologia dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1994,
p. 23-25.

125

Universitatea SPIRU HARET


Capitolul IV
METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ
A FENOMENELOR JURIDICE

♦ ANCHETA SOCIO-JURIDICĂ
ŞI SONDAJUL DE OPINIE LEGISLATIVĂ

1. Ancheta sociologică şi sondajul de opinie publică


(probleme generale)
Ancheta este una dintre cele mai cunoscute, răspândite şi complexe
metode de investigaţie sociologică. Potrivit lui Jacques Antoine, „ancheta
prin sondaj a intrat adânc în deprinderile societăţii noastre moderne. Ea
interesează nu doar câteva categorii socioprofesionale, ci, în general,
«omul modern» al secolului XX”.
Ancheta sociologică este o metodă de cercetare ce încorporează
tehnici, procedee şi instrumente interogative de culegere a informaţiilor
specifice interviului şi chestionarului sociologic25.
C. A. Moser precizează că, dacă cineva doreşte să afle ce gândeşte
o persoană despre pedeapsa cu moartea, cum şi-a cheltuit salariul pe
ultima lună, când s-a căsătorit sau dacă are intenţia de a-i vota la
următoarele alegeri pe laburişti sau pe conservatori etc., atunci trebuie
să întrebe persoana respectivă şi să se bazeze pe ceea ce spune ea.
După Claude Javeau, obiectul anchetei sociologice îl reprezintă:
a) datele factuale (personale, ale mediului social, comportamente);
b) opiniile oamenilor;
c) atitudinile şi motivaţiile.
În mod precumpănitor, prin anchetă se studiază opiniile oamenilor,
motiv pentru care i se mai spune şi anchetă de opinie, iar unei forme a
acesteia – sondaj de opinie.
Ancheta sociologică are un rol complex:
– obţinerea de informaţii cu privire la fenomenele studiate;
– descrierea, clasificarea, tipologizarea faptelor şi fenomenelor
sociale;

25
Ioan Mărginean, Ancheta sociologică, în Cătălin Zamfir şi Lazăr
Vlăsceanu (coord.), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 35.
126

Universitatea SPIRU HARET


– verificarea unor ipoteze;
– explicarea unor fenomene sociale;
– realizarea de noi construcţii teoretice;
– formularea de concluzii, constatări, care să fundamenteze
elaborarea unor măsuri ameliorative;
– influenţarea şi educarea subiecţilor investigaţiei.
În practica sociologică sunt utilizate mai multe tipuri de anchete:
a) după aria de cuprindere a populaţiei:
– ancheta pe o colectivitate generală (totală);
– ancheta pe un eşantion (selectivă).
b) după gradul de profunzime:
– anchete intensive;
– anchete extensive.
c) după tipul informaţiilor recoltate şi modul de prelucrare a acestora:
– anchete calitative;
– anchete cantitative;
– anchete mixte.
d) după scopul urmărit:
– anchete de explorare;
– anchete de diagnostic;
– anchete experimentale;
– anchete ameliorative;
– anchete de predicţie.
e) după modul în care se adresează subiecţilor:
– anchete directe;
– anchete indirecte.
f) după natura informaţiilor:
– anchete de cunoştinţe;
– anchete de opinie;
– anchete de motivaţie;
– anchete de comportament.
g) după conţinutul problemelor investigate:
– anchete socio-economice;
– anchete comerciale;
– anchete demografice;
– anchete socio-juridice etc.
h) după instrumentul pe baza căruia se desfăşoară şi modul lor
de derulare:
– anchete pe bază de chestionar;
– anchete prin interviu.
127

Universitatea SPIRU HARET


Etapele anchetei sociologice26:
1. stabilirea temei;
2. determinarea obiectivelor;
3. documentarea prealabilă;
4. elaborarea ipotezelor;
5. definirea conceptelor;
6. operaţionalizarea conceptelor (elaborarea spaţiului de atri-
bute-dimensiuni, variabile, indicatori);
7. cuantificarea (fixarea expresiilor cantitative ale indicatorilor
direct observabili-măsurabili – pentru care se culeg date);
8. determinarea populaţiei;
9. stabilirea tehnicilor şi a procedeelor de anchetă (de
intervievare şi/sau chestionare);
10. întocmirea instrumentelor de lucru (chestionare, ghiduri de
interviu, planuri de convorbire, scale, teste etc. şi verificarea lor);
11. ancheta pilot;
12. constituirea echipei de anchetatori, instruirea şi repartizarea
sarcinilor;
13. întocmirea calendarului de desfăşurare a anchetei;
14. culegerea datelor;
15. verificarea informaţiilor culese şi reţinerea formularelor
valide în vederea prelucrării;
16. codificarea informaţiilor (în cazul în care nu au fost
precodificate);
17. întocmirea machetei de prelucrare a datelor (frecvenţe, valori
medii, teste de semnificaţie, corelaţii etc.);
18. prelucrarea datelor;
19. analiza şi interpretarea informaţiilor;
20. redactarea raportului de cercetare;
21. stabilirea, împreună cu beneficiarul, a eventualelor măsuri de
intervenţie.
Instrumentele de lucru ale anchetei sociologice sunt:
– planul de anchetă;
– chestionarul sociologic;
– ghidul de interviu.
Planul de anchetă cuprinde principalele momente ale cercetării,
de la stabilirea temei până la redactarea raportului de cercetare.

26
Ioan Mărginean, Ancheta sociologică, în Cătălin Zamfir, Lazăr
Vlăsceanu, op.cit., p. 36-37.
128

Universitatea SPIRU HARET


Chestionarul sociologic27 reprezintă o tehnică şi, corespunzător,
un instrument de investigaţie constând dintr-un ansamblu de întrebări
scrise şi/sau imagini grafice tipărite, ordonate logic şi psihologic, care,
prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadmi-
nistrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce
urmează să fie înregistrate în scris.
În cercetările sociologice, chestionarul este utilizat atât pentru
culegerea datelor obiective (vârstă, sex, nivel de şcolaritate etc.), cât şi
a celor subiective (opinii, atitudini, aspiraţii, trebuinţe etc.).
Chestionarul se prezintă ca o listă de întrebări, tipărite fie sub
formă de text, fie sub formă de text însoţit de imagini grafice. Acestea
îndeplinesc funcţia de indicatori.
În cadrul chestionarului, întrebările sunt ordonate logic (de
exemplu, de la particular la general sau invers) şi psihologic (de pildă,
de la cele neutre la cele încărcate emoţional). În concepţia lui George
Gallup, elaborarea chestionarului de opinie trebuie să se realizeze
după următoarea schemă: a) se începe cu câteva întrebări filtru pentru
a afla dacă persoanele anchetate cunosc problema supusă investigaţiei;
b) urmează una sau mai multe întrebări deschise, privind atitudinea
faţă de respectiva problemă; c) se continuă cu un set de întrebări
închise referitoare tot la atitudinea celor anchetaţi; d) apoi se vor
formula mai multe întrebări deschise care vor viza motivarea opiniilor
exprimate; e) în finalul chestionarului va fi inserat un set de întrebări
închise în scopul măsurării intensităţii opiniilor exprimate.
Chestionarele pot cuprinde fie întrebări închise (precodificate),
fie întrebări deschise (libere, postcodificate), iar nu de puţine ori pot
cuprinde întrebări de ambele tipuri.
Acestea pot fi administrate fie de operatorii de anchetă, fie se
pot autoadministra.
O formă aparte a anchetei sociologice o constituie sondajul de
opinie. El reprezintă o „metodă de cunoaştere a opiniei publice pe
baza chestionarului şi a eşantionării”28. Deşi sondajele de opinie au
apărut şi s-au perfecţionat din punct de vedere tehnic prin utilizarea lor
pentru a cunoaşte opiniile alegătorilor şi, pe această bază, pentru a
prognoza comportamentul lor electoral, cu timpul s-a dovedit deosebit

27
Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode
cantitative şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 176-260.
28
Ibidem, p. 596.
Septimiu Chelcea, „Sondaj de opinie”, în Cătălin Zamfir şi Lazăr
Vlăsceanu (coord.), op.cit., p. 596.
129

Universitatea SPIRU HARET


de fructuoasă utilizarea lor şi în studierea comportamentului eco-
nomic, politic, cultural, juridic etc.
Interviul reprezintă „o tehnică de obţinere, prin întrebări şi
răspunsuri, a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane în
vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a
fenomenelor socioumane”29.
Interviul se bazează pe comunicarea verbală. Ca şi chestionarul,
interviul presupune întrebări şi răspunsuri, dar, spre deosebire de
acesta, interviul implică întotdeauna obţinerea unor informaţii verbale.
Modalitatea fundamentală clasică de desfăşurare a interviului o
reprezintă convorbirea.
Utilizarea interviului în cercetarea sociologică empirică are mai
multe scopuri30:
– un scop explorator, de identificare a variabilelor şi a relaţiilor
dintre ele;
– de recoltare a informaţiilor în vederea testării ipotezelor;
– de suplimentare a informaţiilor obţinute prin alte metode.
Instrumentul de cercetare este ghidul de interviu, în care sunt
fixate problemele/întrebările care vor fi abordate/adresate de opera-
torul de interviu pe timpul convorbirii. Construirea şi adresarea lor
trebuie să respecte cerinţele logicii interogative.
Se apreciază că ancheta prin interviu constituie cea mai frecvent
utilizată metodă de cercetare sociologică31. Totuşi, ca şi ancheta pe bază
de chestionar, această metodă prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje.
Cercetătorul este acela care, prin capabilităţile sale, poate şi trebuie să
amplifice avantajele şi să diminueze dezavantajele utilizării acesteia.

2. Unele particularităţi ale anchetei socio-juridice prin sondaj32


Ancheta pin sondaj se realizează prin aplicarea unui chestionar
pe un eşantion de populaţie.
Ancheta prin sondaj – tehnică bine pusă la punct în metodologia
sociolgiei generale – capătă în domeniul sociologiei juridice o serie de
particularităţi.

29
Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode
cantitative şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 267.
30
Ibidem, p. 268.
31
Ibidem.
32
Problema a fost tratată după Jean Carbonnier, Sociologie juridique,
P.U.F., Paris, 1971, p. 306-323.
130

Universitatea SPIRU HARET


I. În ceea ce priveşte alegerea populaţiei şi stabilirea
eşantionului
a) În ceea ce priveşte alegerea populaţiei
1) Există cazuri în care sensul însuşi al cercetării impune ca
ancheta să vizeze ansamblul populaţiei adulte a naţiunii. Este cazul
anchetelor de opinie legislativă. În această situaţie va fi utilizat un
eşantion naţional.
De multe ori, ancheta socio-juridică poate să se desfăşoare numai
asupra unei anumite categorii de populaţie. Spre exemplu, o anchetă pe
tema cunoaşterii legii penale de către minori va utiliza un eşantion din
cadrul acestei categorii de populaţie.
2) O anchetă socio-juridică poate să se desfăşoare fie într-un
mediu de tehnicieni ai dreptului, fie într-unul de nontehnicieni. În
primul caz este vorba de jurişti care exercită diferite profesii ale
dreptului, iar în al doilea caz, de masa mare a nonjuriştilor, de profanii
în acest domeniu. Se întâmplă astfel deoarece în viaţa dreptului există
fenomene juridice despre care numai juriştii pot să aibă cunoştinţă. Dar,
cum sociologia juridică nu poate renunţa la cunoaşterea imaginii
dreptului în ochii marelui public, ea face apel şi la opiniile nonjuriştilor.
3) În cazul unei cercetări care vizează cunoaşterea unui fenomen
juridic particular, cercetătorul va avea în vedere acea categorie aparte de
populaţie, compusă din persoane direct implicate în fenomenul inves-
tigat, dar şi alte categorii de persoane bune cunoscătoare ale acestuia.
Spre exemplu, studierea unui fenomen juridic de genul prostituţiei va
impune cercetarea prostituatelor şi a proxeneţilor, dar şi a medicilor,
poliţiştilor şi juriştilor, care, prin natura sarcinilor de serviciu, posedă
cunoştinţe despre manifestările fenomenului amintit.
b) În ceea ce priveşte constituirea eşantionului
Urmând strict regulile care-i asigură reprezentativitatea, eşan-
tionul va fi extras din populaţia generală stabilită. Operaţiunea se va
realiza după schemele de eşantionare puse la punct de sociologia
generală. Dar, în aplicarea acestora la cercetarea fenomenelor juridice
apar anumite dificultăţi.
O dificultate de acest gen o reprezintă faptul că anumite categorii
de populaţie nu sunt nici recenzate, nici recenzabile. Este, în special,
cazul acelor categorii de populaţie ale căror manifestări se înscriu în
sfera patologiei dreptului, a devianţei sociale. Din rândul acestor
categorii fac parte, spre exemplu, consumatorii de droguri, prostituatele
etc., asupra cărora nu există nici pe departe evidenţe complete.
131

Universitatea SPIRU HARET


II. În ceea ce priveşte obiectul întrebărilor incluse în chestionar
După obiectul lor, într-un chestionar de sociologie juridică se
pot distinge trei tipuri de întrebări:
1) Întrebări de cunoaştere a dreptului pozitiv. Astfel de întrebări
au drept scop evaluarea gradului de cunoaştere a legii, fie global, în
ansamblul populaţiei, fie într-o manieră diferenţiată (după sex, vârstă,
clasă socială etc.). În drept, legea este prezumată cunoscută, dar
cunoaşterea efectivă a acesteia este departe de ceea ce se prezumă.
Dacă este vorba de o lege recent promulgată, va fi măsurată
viteza de propagare a informaţiei juridice.
Întrebările de cunoaştere a dreptului pot să vizeze şi utilizări
indirecte:
– pot servi ca întrebări de control pentru alte întrebări de fapt
sau de opinie;
– pot să dezvăluie anumite sentimente latente: necunoaşterea
unei legi poate însemna contestarea implicită a acesteia, o aspiraţie
inconştientă sau concurenţa unor reguli de drept obişnuielnic.
2) Întrebări de fapt (factologice). În afară de întrebările
signalectice, de identificare (asupra vârstei, sexului, profesiunii, mediului
rezidenţial etc.), care sunt incluse, de regulă, în orice sondaj, subiectul
poate fi interogat asupra faptelor de drept în care a fost actor sau martor,
de genul: v-aţi scris testamentul? În cazul întrebărilor de această natură,
cercetătorul trebuie să ţină seama de existenţa unor fapte foarte intime
(care pot genera o reacţie de apărare din partea respondentului) sau a
unora insignifiante (care pot favoriza uitarea).
3) Întrebări de opinie. Prin întrebările de acest gen i se cere
respondentului să formuleze anumite judecăţi de valoare asupra legii
pozitive sau asupra unui proiect de lege, asupra unei jurisprudenţe
stabilite etc. Acest gen de întrebări reprezintă instrumentul principal al
oricărei cercetări de sociologie legislativă. Dar, utilizarea întrebărilor
de opinie este grevată de anumite capcane:
– tendinţa subiectului anchetat de a răspunde conform regulii
legale, de a manifesta conformism juridic, în loc de a formula propria
sa judecată de valoare, propria sa opinie;
– tendinţa unor respondenţi de a formula opinii speculative, în
totală contradicţie cu conduitele lor efective. De exemplu, soţii se pot
declara mari partizani ai cogestiunii bunurilor lor comune, iar în
realitate să adopte un comportament de unici gestionari ai acestora.
De aceea, în anchetele sociojuridice, cercetătorul trebuie să ţină
seama de binecunoscutul fenomen al distorsiunilor care pot să apară între
132

Universitatea SPIRU HARET


atitudinea sau opinia respondenţilor, pe de o parte, şi comportamentul lor
real, pe de altă parte.
III. În ceea ce priveşte redactarea şi aplicarea chestionarului
Dificultatea principală pe care o întâmpină sociologia juridică în
aceste momente ale anchetei provine din faptul că, în cea mai mare parte
a cazurilor, va trebui să se discute despre drept cu persoane neiniţiate.
a) Cu privire la redactarea chestionarului
Regula generală de respectat pe timpul acestei operaţiuni este
aceea că întrebările trebuie să fie redactate în fapt, nu în drept. Noţiuni
de genul contract, testament, uzufruct, culpă etc. riscă să nu fie înţelese
de către subiectul anchetat în semnificaţia lor tehnică. De aceea, pe cât
posibil, se va renunţa la formulele împrumutate din vocabularul juridic.
În cazul în care nu se poate renunţa la acestea, este bine ca ele să
fie însoţite de perifraze explicative, respectiv, de exemple descriptive.
Însă şi acestea (textul explicaţiei, povestirea, exemplul) trebuie să fie
redactate cu mare atenţie, deoarece pot „îmbrăca” întrebarea cu o
coloraţie sentimentală care poate influenţa răspunsul. De exemplu, dacă
în intenţia de a clarifica întrebarea „Este bine ca autoritatea părintească
să fie supusă unui control?” se va povesti istoria unui copil aflat în
pericol de moarte, dar pe care părinţii săi refuză să-l ducă la medic
pentru a fi operat, practic se va dicta răspunsul subiectului chestionat.
O altă particularitate a redactării întrebărilor o întâlnim în
sondajele de opinie legislativă, în care este bine ca, cel puţin întrebările
„cheie” să aibă caracter dihotomic, să ceară ca răspunsul să fie dat prin
„da” sau „nu”, „normal” sau „anormal”, „just” sau „injust” etc., pentru
ca legiuitorul să aibă o imagine cât mai clară asupra opiniilor populaţiei.
O altă problemă apare în cazul întrebărilor cu răspunsuri
dihotomice, prin care cercetătorul oferă două soluţii alternative: dreptul
pozitiv şi un proiect de reformă legislativă. Întrebarea care se ridică în
această situaţie este aceea dacă cercetătorul trebuie să se limiteze la a
enunţa fiecare soluţie „goală-goluţă”, sau trebuie să indice, totodată,
avantajele şi dezavantajele acestora.
În practica franceză a sondajelor legislative, manifestându-se
încredere în capacităţile şi discernământul respondenţilor, a prevalat
prezentarea seacă a celor două soluţii.
Dimpotrivă, în practica nord-americană, pe baza „metodei
Nebraska”, soluţiile legislative sunt însoţite de argumente. Cu privire
la această metodă există unele critici:
– metoda sfârşeşte prin deplasarea problemei de la regula de
drept la imaginile concrete care au fost evocate;
133

Universitatea SPIRU HARET


– se consideră că, în locul profanului, din partea căruia se
aşteaptă reacţii pure, vom avea de-a face cu un semi-jurist.
Pornind de la premisa că subiectul anchetat este un cetăţean
informat – informat sau prezumat informat –, mulţi autori optează
pentru metoda franceză.
b) Cu privire la aplicarea chestionarului
Chestionarul este administrat, uneori, prin corespondenţă, dar, cel
mai adesea, el este aplicat oral, în cursul unei convorbiri, al unui
interviu. Operatorul de anchetă îi va întâlni pe indivizii desemnaţi în
urma eşantionării, la ei acasă, la locul de muncă, sau chiar pe stradă (în
cazul unor chestionare cu întrebări mai puţine). În această fază,
sociologia juridică face apel la experienţa dobândită de sociologia
generală. Dar, datorită obiectivelor sale, care în materie de drept nu
vizează scrutarea profunzimilor psihicului uman, mulţumindu-se, de
regulă, cu răspunsurile explicite întruchipate în opiniile respondenţilor,
sociologia juridică va fi mai repede satisfăcută în atingerea scopurilor
sale investigative. De exemplu, în exprimarea opiniei faţă de o lege, în
votarea acesteia sau încheierea unui contract, nu subsistemul bio-ener-
getic al personalităţii respondentului (proprietăţile fundamentale ale
sistemului său nervos central – mobilitatea, forţa şi echilibrul proceselor
de excitaţie şi inhibiţie), exprimat în planul vieţii prin temperament, este
acela care decide, ci subsistemul relaţional-valoric şi de autoreglaj al
acestuia (care exprimă relaţiile esenţiale ale personalităţii sale, atitu-
dinile sale constante şi selective faţă de mediu, de ceilalţi oameni, de
activităţile practice, precum şi în raport cu normele sociale şi cu valorile
morale ale societăţii).
În privinţa gradului de sinceritate a subiecţilor intervievaţi se
pleacă de la faptul că metoda anchetei are la bază o declaraţie personală,
declaraţie care răspunde unui postulat de universală sinceritate.
Aprecierea de către operator a sincerităţii individului riscând să fie
foarte subiectivă, în cazul sociologiei juridice, unde, de regulă, prezintă
interes fenomenele de sinceritate colectivă, gradul de sinceritate al
subiecţilor intervievaţi nu este apreciat în timpul administrării
întrebărilor, ci ulterior, când fenomenele de nesinceritate colectivă vor
putea fi înlăturate cu mai multă obiectivitate.
În ceea ce priveşte prejudecata juriştilor potrivit căreia,
atingând probleme care ţin de secretul vieţii de familie sau al
afacerilor, aplicarea chestionarului ar provoca, din partea celor
anchetaţi, fie reacţii de cenzurare a răspunsurilor sau de apărare a
ego-ului, fie reacţii de bravadă, experienţa atestă că, într-un eşantion
134

Universitatea SPIRU HARET


naţional, celor mai mulţi dintre subiecţii anchetaţi, o dată ce au fost
contactaţi şi au acceptat convorbirea, nu le repugnă să vorbească
despre unele subiecte cu un accentuat caracter personal, de genul
mariajului lor, al divorţului prin care au trecut (este adevărat, cu mai
multă dificultate), sau al copiilor adoptaţi. Desigur, nu poate fi negat
faptul că există, fără îndoială, anumiţi indivizi care, prin natura şi
structura personalităţii lor, sunt refractari la anchete. Dar, atitudinea
lor se manifestă, cel mai probabil, prin refuzul de a răspunde, nu prin
debitarea unor minciuni în cursul unei convorbiri acceptate. Cu toate
acestea, cercetătorul nu poate fi indiferent faţă de posibilitatea
falsificării concluziilor anchetei de către astfel de persoane şi, în
consecinţă, va lua măsuri de înlăturare a unor astfel de distorsiuni.
IV. În ceea ce priveşte analiza datelor cantitative
Ca în orice anchetă, şi într-una de factură sociologico-juridică
distorsiunile sunt aproape inevitabile. Una dintre căile de limitare a
acestora o reprezintă verificarea valorii lor. Aceasta se face printr-o
critică exterioară, desfăşurată asupra funcţionării procedurii utilizate
şi printr-una internă, psihologică, critica sincerităţii. În ceea ce
priveşte datele cantitative, critica externă va încerca să elimine erorile
de orice fel care şi-au făcut apariţia în diferite momente ale colectării
informaţiilor. Erorile de acest gen pot fi eliminate fie prin constatarea
în distribuţia numerică a faptelor a unei anomalii care iese din dome-
niul aleatoriu, fie prin confruntarea cu alte surse.
Un tip de eroare majoră de care trebuie să ţină seama sociologul
dreptului este aceea care decurge din slaba cunoaştere a categoriilor
juridice în care se încadrează fenomenele numărate. Aceasta se întâmplă
deoarece statisticile sau sondajele pot să încadreze un fenomen de drept
într-o anumită categorie pe baza etichetei ce o poartă în limbajul comun
şi nu pe baza definiţiei legale a acestuia.
De asemenea, el trebuie să ţină seama şi de posibilele erori
generate de mobilitatea dreptului, de faptul că schimbările în legislaţie
sau chiar în jurisprudenţă pot da naştere la diferite variaţii în conţinutul
categoriilor ale căror date cantitative au fost recoltate. Este cazul
comportamentului homosexual, care, prin modificarea articolului 200
din Codul penal, a fost dezincriminat, dar care, în conştiinţa unui larg
segment de populaţie, continuă să rămână un comportament criminal.
Dacă pe timpul analizei cercetătorul nu va ţinea seama de astfel
de schimbări, într-o abordare diacronică a fenomenului va compara
statistici care realmente nu mai sunt comparabile.

135

Universitatea SPIRU HARET


În ceea ce priveşte critica internă a datelor cantitative (critica
sincerităţii), ca şi procesul de relativizare şi interpretare a acestora, ori
analiza datelor naturale, în sociologia juridică nu intervin elemente
speciale faţă de ceea ce se întâmplă în cercetările sociologice, în general.

3. Sondajul de opinie legislativă; valoarea şi limitele sale


Pentru a cunoaşte ce gândeşte populaţia despre o lege aflată în
stadiul de proiect, aceasta poate fi supusă unui sondaj de opinie, mai
precis, unui sondaj de opinie legislativă.
Utilizarea sondajului de opinie legislativă în activitatea de
legiferare este îndreptăţită de următoarele argumente (avantaje)33:
– sondajul de opinie legislativă îl ajută pe legiuitor să legifereze în
acord cu opinia publică (chiar dacă nu are precizia şi acurateţea unui
referendum, sondajul de opinie legislativă se apropie foarte mult de ele
– 1-2% marjă de eroare). Se recurge la sondaj deoarece, aşa cum
constata Jean Carbonnier, „este de dorit a se legifera în acord cu opinia
publică”, legile având, astfel, mai multe şanse de a fi respectate;
– sondajul de opinie legislativă practicat la scara unui eşantion
naţional este mult mai relevant (în raport cu voinţa generală pe care
trebuie să o exprime legea) faţă de alte procedee extraparlamentare de
susţinere a unei legi, precum sunt campaniile de presă sau lobby-ul,
care pot fi elitariste, părtinitoare etc.
– spre deosebire de referendum, sondajul de opinie legislativă nu
pune în pericol libertatea de decizie a legislatorului, care poate să nu
ţină seama de preferinţele opiniei publice şi să acorde prioritate altor
considerente;
– sondajul de opinie legislativă permite evidenţierea aspiraţiilor şi
aşteptărilor publicului pe categorii de cetăţeni, nu global, uniformizant
ca referendumul;
– economia de timp, de resurse financiare şi de forţe umane pe
care o presupune un sondaj de opinie legislativă faţă de un referendum,
la rezultate cu o mică marjă de eroare.
În ceea ce priveşte utilizarea sondajului de opinie în activitatea
de legiferare, există şi anumite reţineri care au la bază unele limite ale
acestuia34:

33
Sofia Popescu, op.cit., p. 122-124.
34
Ibidem.
136

Universitatea SPIRU HARET


– legislaţia are un caracter prea tehnic pentru a fi supusă apre-
cierii populaţiei;
– sondajul de opinie legislativă are o forţă probantă mai mică
decât referendumul (care este o formă a democraţiei directe);
– fiind un pseudoreferendum, sondajul de opinie este mai puţin
exact decât un referendum veritabil;
– în cazul sondajului de opinie legislativă, conştientizarea contri-
buţiei personale la reforma legislativă propusă ar fi mult mai slabă;
– răspunsurile la chestionarele de opinie legislativă sunt mai
puţin angajante decât cele date în cadrul unui referendum;
– sondajul de opinie legislativă nu are aceeaşi autoritate ca un
referendum;
– sondajului de opinie legislativă i se reproşează adesea că
favorizează conservatorismul, înclinaţia populaţiei spre status quo. Or,
exemple concrete, ca cele din Franţa, referitoare la regimurile matri-
moniale, succesiuni sau divorţ demonstrează contrariul, că populaţia
şi-a exprimat dorinţa de schimbare.
Un exemplu, devenit clasic în ceea ce priveşte utilizarea
sondajului de opinie legislativă în etapa (prelegislativă) de pregătire a
unor proiecte de legi, îl reprezintă ancheta prin sondaj efectuată în
Franţa asupra divorţului. Această cercetare a precedat şi, în mare
măsură, a fundamentat Legea asupra divorţului, din 11 iulie 1975.
Potrivit opiniei multor autori, această amplă cercetare poate fi
luată drept model de investigaţie sociologică prelegislativă.
Investigaţia s-a desfăşurat pe parcursul a 3 ani şi a fost realizată,
în colaborare, de Institutul Naţional de Studii Demografice din Franţa
şi de Laboratorul de Sociologie Juridică al Universităţii de Drept din
Paris.
După ce a fost perfecţionată, mai ales în S.U.A., ancheta prin
sondaj s-a răspândit în Europa, mai întâi în materie economică şi
politică, apoi în domeniul dreptului penal (în special pe terenul
criminologiei), pentru ca, încet-încet, să cucerească dreptul civil şi
comercial, dreptul public etc.
Cu toate că această metodă prezintă multiple dificultăţi, este
neîndoielnic faptul că ea poate aduce mari servicii dreptului, cu condiţia
ca chestionarele, orale sau scrise, să fie cu grijă pregătite, utilizate de
anchetatori cu pregătire psihosociologică suficientă, şi administrate pe
eşantioane judicios alese35.

35
Henri Levy-Bruhl, Sociologie du droit, P.U.F., Paris, 1971, p. 103-104.
137

Universitatea SPIRU HARET


♦ TEHNICA ANALIZEI SOCIOLOGICE DE JURISPRUDENŢĂ

1. Analiza conţinutului – tehnică sociologică


de cercetare a comunicării
Potrivit opiniei profesorului Septimiu Chelcea, cel mai avizat
cercetător român în acest domeniu, „analiza conţinutului reprezintă un
set de tehnici de cercetare cantitativ-calitativă a comunicării verbale şi
nonverbale, în scopul identificării şi descrierii obiective şi sistematice
a conţinutului manifest şi/sau latent, pentru a trage concluzii privind
individul şi societatea sau comunicarea însăşi, ca proces de interac-
ţiune socială”36.
Tehnica analizei conţinutului a apărut ca o reacţie la modul
intuitiv, speculativ şi subiectiv în care se făcea critica literară37.
Apărută în Anglia la sfârşitul secolului al XIX-lea, dezvoltată în
S.U.A. în perioada dinaintea şi în timpul celui de al doilea război
mondial, această tehnică s-a perfecţionat în deceniul şapte al secolului
trecut, odată cu apariţia analizei computerizate.
Deşi a apărut şi s-a dezvoltat ca o analiză a textelor, această
tehnică se poate aplica „oricărui comportament simbolic”. Astfel, pot fi
analizate mesajele cuprinse în documente scrise (cifrice ori necifirice)
sau nescrise (auditive, vizuale, audiovizuale)38.
Ideea de bază în analiza conţinutului oricărei comunicări este de a
reduce întregul conţinut al comunicării (de exemplu, toate cuvintele sau
toate imaginile vizuale) la un set de categorii care prezintă anumite
caracteristici de interes pentru cercetare39.
După Bernard Berelson, cu ajutorul acestei tehnici pot fi
realizate cercetări cu privire la: compararea conţinutului unor texte
elaborate în diferite perioade de timp; compararea conţinutului unor
texte emise de surse diferite; compararea conţinutului comunicării

36
Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode
cantitative şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 519.
37
Ibidem, p. 516.
38
Pentru detalii cu privire la aceste categorii de documente, a se vedea:
Septimiu Chelcea (coord.), Semnificaţia documentelor sociale, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 11-60.
39
Royce Singleton jr. şi colab., Approaches to Social Research,
Oxford University Press, New York, 1988, p. 347. Apud Septimiu Chelcea,
op.cit., p. 519.
138

Universitatea SPIRU HARET


utilizându-se diferite etaloane; studiul reacţiilor verbale în condiţii
experimentale40.
Scopul analizei conţinutului este acela de „a face inferenţe”, de a
trage concluzii de natură psihologică şi sociologică din textul analizat.
De exemplu, pe baza unei grile de categorii standard realizată de
R.K.White au fost analizate comparativ discursurile lui Hitler şi ale lui
Roosevelt, sau cuvântările lui J.F. Kennedy şi ale lui N.S. Hruşciov41.
Desigur, tehnica analizei conţinutului permite cercetarea multor alte
aspecte psihosociologice ale comunicării.
Analiza conţinutului se realizează în mai multe etape42, după
cum urmează:
– alegerea temei de cercetare;
– stabilirea materialului pentru analiză şi eşantionarea docu-
mentelor şi a textelor;
– alegerea tehnicilor şi a procedeelor de analiză a conţinutului;
– analiza de conţinut propriu-zisă;
– redactarea raportului de cercetare.
Întrucât majoritatea etapelor analizei conţinutului nu ridică pro-
bleme deosebite, în cele ce urmează ne vom referi numai la două
dintre acestea: alegerea procedeelor de analiză şi analiza de conţinut
propriu-zisă.
În ceea ce priveşte etapa alegerii tehnicilor şi a procedeelor de
analiză a conţinutului, precizăm faptul că aceasta se face în funcţie de
tema de cercetare, de ipoteza propusă şi de materialul ce urmează a fi
supus analizei. Astăzi, tehnica analizei conţinutului a reuşit să deţină un
larg evantai de procedee, cum sunt: analiza frecvenţelor, analiza ten-
dinţei, analiza evaluativă, analiza contingenţei ş.a.
La rândul ei, etapa fundamentală a cercetării, analiza de conţinut
propriu-zisă, cuprinde mai multe activităţi:
a) stabilirea grilei de categorii. Conţinuturile comunicării vor fi
clasificate şi introduse în clase sau categorii relevante pentru verificarea

40
Bernard Berelson, Content Analysis in Communications Research,
1953 Apud Zamfir Cătălin şi Lazăr Vlăsceanu (coord.), Dicţionar de
sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 26.
41
Jacques Claret, Ideea şi forma, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică
Bucureşti, 1982, p. 89.
42
Septimiu Chelcea, op.cit., p. 530-541; Septimiu Chelcea (coord.).,
op.cit., p. 96-113.
139

Universitatea SPIRU HARET


ipotezelor cercetării. Ele vor fi structurate într-o grilă. Pentru studiul
comunicării pot fi utilizate fie grile standard, fie grile originale. Un
exemplu clasic de grilă standard îl reprezintă aceea elaborată de Harold
D. Lasswell pentru studiul comunicării: cine, ce, cum, cui, cu ce
rezultate comunică? Ori de câte ori nu există sau nu pot fi utilizate
grilele de categorii standard, cercetătorul va trebui să construiască o
grilă proprie, originală;
b) determinarea unităţilor de analiză, adică a unităţilor de înre-
gistrare, de context şi de numărare.
Unitatea de înregistrare este reprezentată de acea parte a
comunicării care urmează a fi caracterizată şi introdusă într-una dintre
categoriile grilei de analiză. B. Berelson enumără cinci unităţi majore:
cuvintele, temele, caracterele, itemul şi spaţiul-timpul.
Unitatea de context reprezintă acea parte a comunicării, de regulă
mai cuprinzătoare decât unitatea de înregistrare, şi care are calitatea de
a-i permite cercetătorului să aprecieze orientarea pozitivă, negativă sau
neutră a acesteia din urmă.
Unitatea de numărare poate fi identică cu unitatea de înregistrare
(cuvântul, proproziţia, fraza, paragraful, articolul, romanul, filmul etc.).
Însă, de cele mai multe ori, se utilizează ca unitate de numărare unităţile
de lungime (centimetrul), ori de suprafaţă (cm2, coloana), de timp
(minutul, ora) sau cele tipografice (cvadratul, cicero).
c) codificarea categoriilor şi a unităţilor de înregistrare. După
„dezmembrarea” mesajului în unităţi de înregistrare, acestea vor fi
introduse în grile de categorii, unde, în scopul prelucrării lor pe
calculator, li se vor atribui numere de cod sau simboluri.
d) aplicarea procedeelor de analiză selecţionate, care se realizează
prin calcularea concretă a frecvenţei şi tendinţelor, desfăşurarea analizei
evaluative sau/şi de contingenţă, determinarea unor coeficienţi de
corelaţie între diferite tendinţe etc. şi este însoţită de interpretarea rezul-
tatelor astfel obţinute.
Desigur, ca orice demers sociologic de factură empirică, şi
analiza conţinutului se încheie cu redactarea raportului de cercetare.
În ceea ce priveşte valoarea tehnicii analizei conţinutului, se
apreciază că aceasta dă posibilitatea cercetării să depăşească etapa
descrierii comunicării şi să treacă mai departe, la explicarea şi chiar la
efectuarea unor predicţii asupra acesteia. După cum se va vedea în
continuare, această tehnică de cercetare sociologică s-a bucurat de o bună
audienţă în rândul sociologilor-jurişti şi chiar al juriştilor-sociologi.
140

Universitatea SPIRU HARET


2. Documentele juridice şi nonjuridice – surse
ale cunoaşterii sociologice a dreptului

Este unanim recunoscut faptul că cercetarea sociologică a


dreptului se realizează, în primul rând, pe calea observării directe a
fenomenelor juridice. Dar, întrucât dreptul ca fenomen social are o
îndelungată istorie şi o foarte largă paletă de manifestări, multe aspecte
ale vieţii sale scapă acestei metode de cunoaştere. În aceste condiţii,
cercetarea documentelor juridice şi a celor nonjuridice se constituie într-o
cale indirectă, cu caracter complementar, de cunoaştere a dreptului.
Deşi este o cercetare indirectă, cercetarea documentelor ne oferă
posibilitatea reconstituirii vieţii juridice trecute şi a descrierii unor
fenomene şi procese contemporane din perimetrul dreptului.
Spre deosebire de istoricul dreptului, care, pentru cunoaşterea
vieţii juridice face apel cu precădere la documente juridice oficiale,
sociologul dreptului utilizează ca surse de informare specifice cerce-
tării sociologico-juridice atât documentele de natură juridică, cât şi
cele de factură nonjuridică, dar care au calitatea de a conţine anumite
informaţii referitoare la viaţa dreptului.
Cercetarea documentelor juridice. Pentru cercetarea dreptului
ca „aspect al vieţii sociale”, cum îl caracteriza patriarhul sociologiei
româneşti, Dimitrie Gusti, cele mai valoroase surse documentare sunt
cele de factură juridică. Principala caracteristică a unui document
juridic este aceea că el are un raport direct cu dreptul43.
Când abordează problema documentelor juridice, cei mai mulţi
specialişti au în vedere, în primul rând, legile şi celelalte acte normative,
hotărârile judecătoreşti, hotărârile instanţelor de arbitraj, testamentele,
alte acte notariale sau sub semnătură privată etc., iar, în al doilea rând,
documente precum statisticile judiciare, rapoartele anuale ale procu-
rorilor generali, articolele pe teme juridice apărute în publicaţiile cu
caracter profesional, lucrările de doctrină şi de jurisprudenţă etc. Cele
mai importante documente juridice sunt documentele scrise, iar, dintre
acestea, cele cu caracter tehnic, de genul textelor legislative sau regle-
mentare, care ne dau posibilitatea de a cunoaşte regula de drept şi
colecţiile de jurisprudenţă prin intermediul cărora putem afla modul în
care acestea se aplică. Cercetarea textelor legislative oferă sociologiei
dreptului posibilitatea de a cunoaşte normativitatea juridică existentă la un

43
J. Carbonnier, op.cit., p. 265.
141

Universitatea SPIRU HARET


moment dat în societate, evoluţiile şi transformările pe care aceasta le-a
cunoscut în decursul timpului etc44.
Cea mai importantă metodă de cercetare în această materie s-a
dovedit a fi analiza de conţinut a textelor de lege.
Deşi toate documentele juridice prezintă o mare importanţă pentru
sociologia juridică, sociologii dreptului s-au aplecat, mai cu seamă,
asupra hotărârilor judecătoreşti publicate în culegerile clasice de
jurisprudenţă sau în cele specializate45, dezvoltând tehnica analizei
sociologice de jurisprudenţă, una dintre cele mai reuşite adaptări ale
unei metode a sociologiei generale la investigarea fenomenelor juridice.
În investigarea documentelor juridice, analistul este obligat să
respecte anumite cerinţe metodologice. Dintre acestea, în opinia profe-
sorului J. Carbonnier, cel puţin două sunt de cea mai mare importanţă:
1) în primul rând, cercetătorul trebuie să privească documentul „cu
ochii unui sociolog al dreptului, şi nu ai unui jurist dogmatic. Ceea ce
trebuie să caute el în aceste documente nu este aplicarea unei reguli de
drept, ci manifestarea unui fenomen juridic […]. Documentul juridic nu
este important decât prin reconstituirea sociologică pe care o permite”46.
2) în al doilea rând, sociologul dreptului trebuie să privească
documentul juridic „ca un document”, altfel spus, „ca un ansamblu de
semne şi nicidecum ca un echivalent obiectiv al realităţii pe care
acesta tinde să o exprime”47.
Cercetarea documentelor nonjuridice. Este vorba despre acele
documente literare, istorice, politice, economice etc. în conţinutul
cărora poate fi identificat un „mesaj juridic”48. De multe ori, astfel de
documente sociale surprind fenomenul juridic în dimensiuni mai
apropiate de veridicitatea sa fenomenologică. „Un document fără a
avea în el nimic juridic – scria Jean Carbonnier – poate să conţină un
mesaj interesant pentru sociologia dreptului49.
Printre documentele nonjuridice cele mai valoroase pentru socio-
logia dreptului se numără documentele etnografice, documentele istorice,

44
H. Lévy-Bruhl, op.cit, p. 99.
45
Vezi J. Carbonnier, op.cit., p. 268-277.
46
J. Carbonnier, op.cit., p. 266.
47
Ibidem.
48
R. Treves, Sociologia del diritto. Origini, ricerche, problemi, Piccola
Biblioteca Einaudi, Torino, 1993, p. 206.
49
J. Carbonnier, op.cit., p. 263-264.
142

Universitatea SPIRU HARET


scrierile literare, legendele, miturile şi povestirile, expunerile de motive şi
discursurile parlamentare ţinute cu ocazia dezbaterii unor proiecte de
legi, documentele personale (scrisori, jurnale, înscrisuri, biografii sociale
etc.), documentele iconografice (reprezentările picturale, fotografiile,
filmul ş.a.). Ele pot fi cercetate cu ajutorul tehnicii analizei conţinutului,
împrumutată din metodologia sociologiei generale.
În activitatea de investigare a acestei categorii de documente
sociale, cercetătorul trebuie să îndeplinească cel puţin două sarcini:
1) în primul rând, trebuie să „distileze” juridicul, să-l separe de
socialul nonjuridic şi de fenomenele individuale;
2) în al doilea rând, să multiplice în spaţiu şi timp informaţiile
astfel recoltate, să le ordoneze sub forma unor serii, pentru ca, în final,
printr-o abordare istorico-comparativă, să dea acestora o semnificaţie
cu valoare sociologico-juridică50.
În concluzie, pentru a-şi recolta datele şi informaţiile de care are
nevoie în decursul cercetărilor empirice pe care le întreprinde pentru
cunoaşterea vieţii juridice, sociologul dreptului se poate apleca cu
încredere nu numai asupra faptelor de drept, ci şi asupra documentelor
sociale juridice şi non-juridice. Iar cea mai adecvată metodă de cerce-
tare a documentelor juridice şi a celor nonjuridice s-a dovedit a fi
tehnica analizei conţinutului.

3. Tehnica analizei sociologice de jurisprudenţă (particularităţi)


Una dintre cele mai importante categorii de documente juridice
care intră în sfera de preocupări investigaţionale empirice ale socio-
logiei dreptului o reprezintă hotărârile judecătoreşti publicate în diverse
culegeri de jurisprudenţă. Studiul asupra unei hotărâri judecătoreşti sau
asupra unei serii de astfel de documente, dincolo de elementele de
factură judiciară pe care le poate scoate la iveală, este de natură să
releve o multitudine de fenomene cu caracter sociologic. Pentru cerce-
tarea sociologică a acestei importante categorii de documente juridice,
sociologia dreptului face apel, cu precădere, la analiza de conţinut –
cunoscută tehnică a sociologiei generale. Aplicarea acestei tehnici la
domeniul jurisprudenţei a făcut ca, în decursul timpului, analiza de
conţinut să capete o serie de caracteristici specifice ce i-au adus
recunoaşterea în rândul specialiştilor sociologiei juridice sub numele de
analiza sociologică de jurisprudenţă (analyse sociologique de juris-
prudence – Jean Carbonnier)51.

50
J. Carbonnier, op.cit., p. 277-278.
51
J. Carbonnier, op.cit., p. 268.
143

Universitatea SPIRU HARET


Analiza sociologică a jurisprudenţei este o analiză a conţinutului
desfăşurată în manieră sociologică asupra unei categorii particulare de
documente juridice – culegerile de jurisprudenţă52. Pentru a evita orice
confuzie între analiza sociologică de jurisprudenţă şi metoda analizei
clasice a jurisprudenţei, atât de familiară juriştilor, precizăm faptul că în
cazul analizei clasice a jurisprudenţei, obiectul de cercetare este dreptul,
pe când în analiza sociologică de jurisprudenţă, obiectul investigaţiei îl
reprezintă faptul53.
Prin studiul juridic, cercetătorul (juristul) caută să desprindă
regula de drept aplicată în sentinţa pronunţată, iar în cazul unor serii
de sentinţe, în măsura în care jurisprudenţa este creatoare de drept, el
poate încerca chiar desprinderea noii reguli de drept ce este pe cale de
a se cristaliza în practica judecătorească cercetată54.
Spre deosebire de jurist, prin studiul sociologic pe care îl între-
prinde, sociologul dreptului caută să identifice în documentele investigate
„felia de viaţă, ansamblul fenomenelor sociale, interindividuale, respectiv
individuale, pe care decizia le-a făcut să iasă la lumină”55. În cercetările
asupra hotărârilor judecătoreşti, spre deosebire de jurişti, în ochii cărora în
analiza tehnică a jurisprudenţei prevalează legalitatea şi temeinicia
soluţiilor date de instanţă, în investigaţiile lor, sociologii vor fi interesaţi
să cunoască motivele psihologice, economice sau sociologice care au
generat şi alimentat litigiul. Ei manifestă o puternică atracţie pentru
cercetarea circumstanţelor cauzei.
În concluzie, dacă printr-o analiza clasică a jurisprudenţei, prin
sinteza concluziilor ce le cuprind hotărârile judecătoreşti se poate ajunge
la o mai bună cunoaştere a dreptului pozitiv, prin analiza sociologică a
jurisprudenţei se realizează o mai bună cunoaştere a dreptului ca fenomen
social, a raporturilor sale cu alte domenii ale vieţii sociale (morala,
religia, economia etc.).
Particularităţi ale tehnicii analizei sociologice de jurisprudenţă
relative la stabilirea hotărârilor judecătoreşti ce vor fi cercetate. În
funcţie de tema investigată, de extinderea pe care cercetătorul intenţio-
nează să o dea studiului său, de intervalul de timp în care trebuie să
realizeze cercetarea, de posibilităţile tehnice şi materiale de care dispune,

52
Ibidem.
53
Ibidem.
54
Ibidem.
55
Ibidem.
144

Universitatea SPIRU HARET


sociologul dreptului va putea supune analizei conţinutului o singură
hotărâre judecătorească, o parte reprezentativă dintre ele sau totalitatea
acestora. În cazul unei singure hotărâri judecătoreşti, cercetătorul va căuta
să identifice şi să analizeze „o decizie sociologic expresivă”.56 Dacă se
admite că respectiva hotărâre este reprezentativă pentru o anumită
realitate juridică, acesta va fi îndreptăţit să formuleze inferenţe inductive
relative la întreaga clasă de fenomene ce o compun. Atunci, însă, când
sociologul dreptului este obligat (de principiile şi regulile metodologice
ale cercetării sociologico-juridice) să investigheze o parte reprezentativă
sau ansamblul hotărârilor judecătoreşti pronunţate, acesta va putea să
aleagă fie colecţiile clasice de jurisprudenţă, fie colecţiile specializate57.
Iar, în funcţie de tema şi de obiectivele cercetării, el va face apel fie la
culegerile instanţelor jurisdicţionale inferioare, fie la acelea ale instanţelor
superioare, fie la ambele categorii de lucrări.
Nu trebuie uitat faptul că, dacă pentru jurist culegerile de juris-
prudenţă sunt cu atât mai valoroase cu cât conţin mai multe hotărâri
judecătoreşti ale instanţelor superioare şi mai puţine astfel de documente ce
provin de la instanţele inferioare, dimpotrivă, pentru sociologul dreptului
vor fi mult mai preţioase cele din urmă, care, de regulă, conţin mai multe
elemente de interes sociologic58. După aceste operaţiuni preliminare se
impune o selecţie a categoriilor de hotărâri ce vor fi analizate. Spre
exemplu, din culegerile de practică judiciară, dacă cercetăm celeritatea
justiţiei, vom avea în vedere ansamblul hotărârilor judecătoreşti în materie
penală, dar, dacă cercetăm motivele de fapt ce au stat la baza infracţiunii de
omor, vom ţine seama numai de hotărârile judecătoreşti pronunţate în
această materie. Tot aici, din cadrul categoriei respective de culegeri (cele
relative la practica judiciară penală), cercetătorul, în funcţie de tema şi
obiectivele stabilite, trebuie să se oprească, eventual, asupra hotărârilor ce
ţin de jurisdicţia judecătoriei unui sector al capitalei. În funcţie de perioada
pe care şi-a propus s-o cerceteze (şi aceasta stabilită tot în raport cu tema şi
obiectivele investigaţiei), el va analiza culegerile de practică judiciară
penală ce se înscriu în intervalul de timp avut în vedere.
Odată luată decizia de a reţine doar o anumită clasă de culegeri de
practică judiciară, şi din acestea pe acelea care vizează un anumit interval
de timp, o anumită instituţie a dreptului penal, în funcţie de situaţie, vor fi
cercetate fie toate documentele intrate în selecţia făcută (dacă numărul

56
Ibidem, p. 273.
57
Ibidem.
58
Ibidem.
145

Universitatea SPIRU HARET


acestora este relativ mic), fie un eşantion din hotărârile avute în vedere.
De regulă, nu este indicată eşantionarea în cazurile în care, în urma
acestei operaţiuni, volumul eşantionului ar fi mai mic de 300-400 de
unităţi, ştiut fiind faptul că, în general, un eşantion aleatoriu de o talie mai
mică decât cea menţionată nu asigură o reprezentativitate adecvată59.
De asemenea, cercetătorul va urmări ca realizarea seriilor juris-
prudenţiale să se facă şi ea în funcţie de tema cercetată şi obiectivele
investigaţiei. Dacă el va dori, de exemplu, să releve evoluţia dreptului,
va trebui să realizeze o serie jurisprudenţială diacronică. În schimb,
dacă va intenţiona să pună în evidenţă unele fenomene de pluralism
juridic, cea mai bună serie de hotărâri judecătoreşti va fi o serie
sincronică, ce surprinde fenomenul cercetat în diversitatea sa într-un
anumit moment al evoluţiei sale.
Depăşind momentul eşantionării şi parcurgând toate celelalte
etape ale analizei sociologice de jurisprudenţă, se ajunge, în final, la
rezultatele cercetării, care, în opinia lui J. Carbonnier, au valoare atât
pentru sociologia dreptului, cât şi pentru sociologia generală60.
Iată, prezentate succint, câteva dintre cele mai importante pro-
bleme pe care le ridică utilizarea tehnicii analizei sociologice de
jurisprudenţă în cercetarea sociologico-juridică a unor aspecte ale
laturii patologice a vieţii juridice.
Avantaje şi dezavantaje ale utilizării analizei sociologice de
jurisprudenţă în cercetarea fenomenelor din domeniul patologiei
dreptului.
Avantaje:
– surprinde mult mai bine decât ancheta pe bază de interviu
multitudinea fenomenelor de natură psihosociologică în contextul
cărora a apărut şi s-a dezvoltat raportul conflictual dintre cele două
părţi. Această tehnică are capacitatea de a surprinde o adevărată istorie
a conflictului şi a faptelor sociale care l-au generat şi întreţinut61, faţă de
cea de a doua, care analizează raportul conflictual, de regulă, numai
într-un moment al duratei sale;
– aduce în câmpul cercetării sociologice justiţiabili pe care alte
metode, tehnici şi procedee de investigaţie ale sociologiei dreptului nu-i pot
contacta. Această metodă are meritul că permite sociologului dreptului
59
Septimiu Chelcea, Tehnici de analiză a conţinutului comunicării, în
Septimiu Chelcea, Ioan Mărginean, Ion Cauc, Cercetarea sociologică.
Metode şi tehnici, Editura „Destin”, Deva, 1998, p. 393.
60
J. Carbonnier, op.cit., p. 275-276.
61
Ibidem, p. 273.
146

Universitatea SPIRU HARET


să-şi extindă sfera analizei sale şi asupra acelor justiţiabili dispăruţi sau a
celor care, invocând varii motive, de regulă, se sustrag unei anchete pe bază
de interviu; permite cercetătorului să investigheze atât fenomene ce ţin de
patologia actuală a dreptului, cât şi fenomene ce aparţin unei patologii
trecute62. Aceste avantaje fac din analiza sociologică de jurisprudenţă una
dintre cele mai potrivite modalităţi de cercetare a laturii patologice a
dreptului care îşi găseşte reflectarea în practica judecătorească.
Dezavantaje:
– este o tehnică secundară şi, ca orice tehnică de acest gen, ea
cercetează documente, nu fapte63;
– jurisprudenţa, care este atât de apropiată de viaţă, oferă totuşi
„o imagine infidelă şi trunchiată” a realităţii juridice;
– hotărârile judecătoreşti cercetate prin tehnica analizei
sociologice de jurisprudenţă vizează numai o mică parte a vieţii
dreptului – „patologia” dreptului. Ori viaţa juridică reprezintă infinit
mai mult decât această latură a sa, fără îndoială, foarte importantă;
– caracterul incomplet al culegerilor de jurisprudenţă;
– culegerile de practică judecătorească sunt realizate în scopuri
juridice şi, în consecinţă, de multe ori ele pot fi sărace în informaţii ce
prezintă interes pentru sociologia dreptului;
Astfel, ca orice altă metodă şi tehnică de cercetare, analiza
sociologică de jurisprudenţă aplicată în cercetarea dreptului are atât virtuţi,
cât şi limite. De aceea, în activitatea investigaţională empirică de cercetare a
laturii patologice a vieţii juridice, pentru a depăşi limitele acestei tehnici şi
pentru a spori valoarea de ansamblu a investigaţiei, cercetătorul va utiliza
complementar şi alte metode şi tehnici de cercetare.

♦ EXPERIMENTUL LEGISLATIV ŞI EXPERIMENTUL JUDICIAR

1. Experimentul psihosociologic (probleme generale)


„Experimentul psihosociologic constă în analiza efectelor unor
variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situaţie
controlată”64.

62
Ibidem.
63
Vasile Maftode, Metodologia sociologică. Metode şi tehnici de
cercetare sociologică, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1995, p. 149.
64
Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative
şi calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 399.
147

Universitatea SPIRU HARET


Experimentul este o observaţie provocată şi riguros controlată.
Precizări terminologice65:
Variabile independente – factorii introduşi în experiment de
către cercetători.
Variabile dependente – factorii asupra cărora se exercită
influenţa variabilelor independente.
Prin control înţelegem eliminarea tuturor factorilor care ar putea
interveni în relaţia dintre variabilele independente şi cele dependente şi
care ar putea da naştere unor concluzii greşite. Altfel spus, prin control
se urmăreşte asigurarea condiţiilor de repetabilitate a rezultatelor ori de
câte ori s-ar relua cercetarea respectivă.
Grup experimental – ansamblul persoanelor asupra cărora acţio-
nează variabila independentă introdusă de cercetător.
Grup de control (martor) – ansamblu de persoane asupra cărora nu
acţionează variabila independentă şi care îl ajută pe cercetător pentru
compararea efectelor introducerii acesteia în viaţa grupului experimental.
Situaţie experimentală – totalitatea persoanelor (echipa de cercetători,
personalul auxiliar, persoanele supuse experimentului), a obiectelor (apara-
tura utilizată în cercetare), precum şi a condiţiilor concrete în care se
desfăşoară experimentul. Situaţiile experimentale pot fi naturale sau de
laborator (create de echipa de cercetare). Pe timpul experimentului situaţia
se schimbă, trece prin trei faze: iniţială, a introducerii variabilei indepen-
dente şi finală (în care se manifestă efectul).
Momentul experimental se referă, de regulă, la momentul t1 (al
măsurării variabilelor dependente înainte de introducerea variabilei
independente) şi momentul t2 (al măsurării variabilelor dependente după
introducerea celor independente).
Tipuri de experimente psihosociologice66:
a) după gradul de intervenţie a cercetătorului în manipularea
variabilelor:
– experimente de laborator (în care situaţia este creată de cercetător);
– experimente naturale (în care situaţia experimentală este ofe-
rită de natură);
– după acelaşi criteriu, unii autori vorbesc despre experimente
proiectate (în care situaţia experimentală este provocată de către

65
Ibidem, p. 400-405.
66
Ibidem, p. 419-438.
148

Universitatea SPIRU HARET


cercetător) şi experimente ex post facto (în care situaţia experimentală
este oferită chiar de viaţa socială);
b) după criteriul temporal:
– experimente succesive (se compară rezultatele pe care grupul
experimental le-a obţinut la t2 cu acelea avute la t1);
– experimente simultane (se compară rezultatele grupului
experimental cu acelea ale grupului de control);
c) clasificarea cel mai frecvent întâlnită este aceea care distinge
între experimentele de laborator şi experimentele de teren.
Există şi alte tipologii mai sofisticate. Spre exemplu, după funcţia
pe care experimentul o joacă în procesul de cunoaştere ştiinţifică, acesta
poate fi explorativ, metodic, ştiinţific sau critic (A.L. Edwards).
Etapele cercetării experimentale în psihosociologie67:
1. alegerea problemei;
2. formularea ipotezelor;
3. alegerea variabilelor explanatorii;
4. stabilirea situaţiei experimentale;
5. stabilirea subiecţilor din grupul experimental şi cel de control;
6. manipularea şi măsurarea variabilelor;
7. prelucrarea datelor experimentale;
8. redactarea raportului de cercetare.
În cunoaşterea ştiinţifică, valoarea deosebită a experimentului
este dată de funcţia acestuia de verificare a ipotezelor cauzale.
Astăzi, el este tot mai mult utilizat în psihologie, sociologie,
psihosociologie, pedagogie etc. După cum vom vedea, el şi-a câştigat
un loc important şi în cercetările de sociologie a dreptului.
În realizarea experimentelor sociale, cercetătorii trebuie să mani-
feste multiple precauţii pentru a nu provoca suferinţă şi daune în viaţa
indivizilor, a grupurilor sau a instituţiilor sociale.

2. Experimentul legislativ
Deşi experimentele sociale în domeniul dreptului reprezintă
demersuri delicate, care presupun multiple precauţiuni, realizarea
acestora nu este cu totul de neconceput. De pildă, în Danemarca, s-a
iniţiat un experiment asupra practicii de stabilire a pedepsei în cazurile
controversate. Aceste cazuri, însoţite de o scurtă descriere a infrac-
ţiunilor, au fost supuse examinării unui număr de judecători din

67
Ibidem, p. 438-464.
149

Universitatea SPIRU HARET


Danemarca, Olanda, Norvegia şi Suedia, cărora li s-a cerut să arate ce
sentinţă ar da în cazurile respective, dacă s-ar afla sub jurisdicţia lor68.
Cu precauţiunile de rigoare, în domeniul dreptului se pot realiza
atât experimentele de teren, cum ar fi cel descris mai sus sau experi-
mentele legislative, cât şi experimente de laborator, de genul
experimentului judiciar.
Analiza vieţii dreptului a demonstrat că, înainte de realizarea
primelor experimente de laborator, sociologia juridică cunoscuse,
deja, o formă proprie de experiment: experimentul legislativ. Este
cazul experimentelor fiscale făcute în secolul al XVIII-lea de Turgot
în serviciul de administraţie din Limousin69.
„În ceea ce priveşete experimentarea pe teren, mult mai laborioasă
decât cea exercitată în laborator, considerăm că, cel puţin în domeniul
reglementărilor juridice, ea poate juca un rol foarte important”70.
Schema generală de organizare şi desfăşurare a unui experiment
legislativ este următoarea: deoarece legiuitorul are îndoieli asupra
principiilor şi modalităţilor de înfăptuire a unei reforme legislative care îi
este cerută (în fapt, o lege), acesta o pune în vigoare, de probă, pentru a
vedea cum se aplică şi ce efecte are, rezervându-şi dreptul ca, în funcţie
de rezultatele constatate, s-o adopte, s-o amendeze sau s-o respingă.
Încă din secolul al XVIII-lea, magistratul francez Dupaty scria
că „o bună legislaţie este ca o bună fizică; ea trebuie să fie experi-
mentală. Legile trebuie să se încerce”.
Referindu-se la experimentul legislativ, Jean Carbonnier pune în
evidenţă câteva dintre particularităţile acestuia71:
1) experimentul legislativ se află în contradicţie cu noţiunea
clasică de lege, înţeleasă ca regulă permanentă şi generală. De ce? În
primul rând, pentru că, în cazul experimentării acesteia, legea este
afectată dinainte de posibilitatea schimbării. În al doilea rând, pentru că,
de cele mai multe ori, aceasta nu este experimentată decât pe o parte a
teritoriului naţional, fapt ce va permite realizarea unei comparaţii între
efectele sale şi acelea ale legii nereformate, care a continuat să fie în
vigoare în restul ţării.

68
Apud Renato Treves, Sociologia del diritto. Origini, ricerche,
problemi, Piccola Biblioteca Einaudi, Torino, 1993, p. 211.
69
Apud. Jean Carbonnier, Sociologie juridique, P.U.F., Paris, 1978, p. 328.
70
Sofia Popescu, Dragoş Iliescu, Probleme actuale ale metodologiei
juridice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 105.
71
Jean Carbonnier, op.cit., p. 327-333.
150

Universitatea SPIRU HARET


2) nu se poate vorbi despre experiment legislativ decât atunci
când legislatorul a manifestat o intenţie ştiinţifică în ceea ce priveşte
adoptarea şi aplicarea legii respective. Dată fiind această condiţie, nu
poate fi vorba de un experiment legislativ când avem de-a face cu o lege
provizorie sau cu una a cărei competenţă teritorială este restrânsă, deşi,
la fel ca în cazul experimentului, cele din prima categorie nu au caracter
permanent, iar cele din cea de-a doua nu au caracter general. Este, spre
exemplu, cazul unor legi din S.U.A., care, potrivit Constituţiei federale,
pot fi adoptate în anumite state şi nu în altele, sau pot fi adoptate în
diferite state la date diferite. Astfel de legi, deşi îmbracă unele trăsături
ale experimentului legislativ, nu rezultă dintr-un proiect ştiinţific şi, ca
atare, ele nu constituie un experiment legislativ veritabil.
3) din punct de vedere juridic, legislaţia experimentală prezintă
anumite inconveniente: a) dacă se ştie că legea ca obiect al experi-
mentului este subiect de îndoială, atunci cei nemulţumiţi vor fi tentaţi
să aştepte înainte de a se supune acesteia; b) dacă legea nu se aplică
peste tot la fel, cei nemulţumiţi vor fi atinşi de pasiunea egalitară; c)
întrucât legea nu este aplicată în condiţii normale, experimentul, care
se face în aceste condiţii, pierde mult atât în plan ştiinţific, cât şi sub
aspectul forţei sale probante.
4) nu toate ramurile dreptului se pretează în aceeaşi măsură la
realizarea de experimente legislative. Materiile care se pretează cel mai
bine la realizarea unor experimente de acest gen sunt materiile tehnice,
de genul dreptului administrativ. Spre exemplu, nu de puţine ori, se
întâmplă ca într-un oraş să fie introdusă, cu titlu experimental, o
interdicţie de circulaţie a autovehiculelor pe anumite străzi centrale.
Dimpotrivă, unui legislator îi va fi mult mai greu să experimenteze
„pentru a vedea” în dreptul civil sau în dreptul penal. Cu toate acestea,
nici în domeniile menţionate, experimentele legislative nu sunt impo-
sibile. Spre exemplu, în Anglia, prin Actul din 1965, se suspenda, în
mod experimental, pentru o perioadă de cinci ani, până la 31 iulie 1970,
pedeapsa cu moartea. La această dată revenea parlamentului sarcina de
a decide fie abolirea sancţiunii (ceea ce s-a şi întâmplat), fie de a reveni
la sistemul din 1957 (în care pedeapsa cu moartea era prevăzută pentru
diverse tipuri de criminali). Tot în sfera dreptului penal, în Franţa, prin
Legea din 17 ianuarie 1975, s-a suspendat, în mod experimental, pentru
o perioadă de 5 ani, represiunea avortului. Mai mult chiar, tot prin
această lege, s-a încredinţat unui institut specializat în cercetarea
fenomenelor demografice (I.N.E.D.) misiunea de a proceda anual la o
151

Universitatea SPIRU HARET


examinare riguroasă a incidenţelor sociodemografice ale legii aflate în
stadiul de experiment.
Un experiment juridic de mai mică amploare s-a realizat şi în
România posttotalitară. Începând cu anul 1994, Ministerul Justiţiei, în
colaborare şi cu sprijinul U.N.I.C.E.F. în ţara noastră şi al organizaţiei
F.E.M.O. din Belgia, a iniţiat un program experimental privind
prestarea de către minorii delincvenţi a unei munci gratuite în folosul
comunităţii, ca alternativă la pedeapsa închisorii72. Acest experiment s-a
înscris în cadrul mai larg al preocupărilor autorităţilor din România de a
armoniza legislaţia naţională privitoare la sancţionarea minorilor
delincvenţi cu principiile şi normele stipulate de Convenţia O.N.U.
privind drepturile copilului şi reglementările internaţionale relative la
administrarea justiţiei pentru minori. În acest scop, a fost constituită o
echipă de cercetare, acţiune şi recuperare socială (ECARS) cu caracter
interdisciplinar, din care au făcut parte judecători, jurişti, sociologi,
psihologi şi asistenţi sociali. Pe parcursul a doi ani de zile (1995-1996),
această echipă a asigurat derularea experimentului şi a evaluat eficienţa
aplicării acestei măsuri pe un eşantion de minori delincvenţi.
Experimentarea programului O alternativă la pedeapsa închisorii apli-
cată minorilor – prestarea unei munci benevole în folosul societăţii le-a
permis membrilor echipei de cercetare să constate că introducerea aces-
tei măsuri se dovedeşte benefică din următoarele considerente:
„a) permite resocializarea şi reeducarea tânărului delincvent în
stare de libertate, pe baza deschiderii şi normalizării cadrului social,
familial şi relaţional în care trăieşte;
b) implică participarea comunităţii sociale (judecătorul, echipa
ECARS, instituţii de interes public, autorităţi tutelare, servicii de
asistenţă socială etc.) la «modelarea» şi executarea unei sancţiuni
juridice, conducând la statuarea unei charte a drepturilor şi obligaţiilor
reciproce delincvent – victimă – comunitate;
c) permite evitarea, pe cât posibil, a consecinţelor proceselor de
«etichetare» şi «stigmatizare» a minorului delincvent, ceea ce repre-
zintă o garanţie pentru reinserţia lui normală în societate;

72
Vezi Dan Banciu, Tendinţe ale evoluţiei sistemului de sancţiuni
aplicate minorilor delincvenţi din România în perioada de tranziţie, în
„Revista Română de Sociologie”, anul VII, nr. 3-4/1996, p. 185-197.
152

Universitatea SPIRU HARET


d) conduce la «socializarea» şi «umanizarea» dreptului şi
legislaţiei penale privitoare la minorii delincvenţi, prin constituirea
treptată a primelor elemente de protecţie şi asistenţă socială şi juridică
a minorului, simplificarea procedurii judiciare privind cazurile cu
minori, stingerea prin «conciliere» şi «negociere» a conflictului
delincvent – victimă şi implicarea comunităţii sociale în realizarea
justiţiei pentru minori”73.
„În orice caz, aplicarea metodei experimentale în activitatea
legislativă [...] reprezintă un serios pas înainte, necesar pe linia
perfecţionării cadrului legislativ”74.

3. Experimentul judiciar

Dar sociologia dreptului nu apelează doar la experimentul


legislativ (experiment de teren), ci şi la experimentul judiciar (experi-
ment de laborator). Este cazul unui experiment judiciar realizat în
S.U.A., în anul 1966, de Rita James Simon, prin tehnica simulării
procesului (mock-trial)75. Cercetătoarea a constituit din rândul studen-
ţilor grupuri de juraţi, eşantionate ca în juriile reale, cu scopul de a
dovedi efectul pe care poate să-l aibă lectura diferitelor articole de
presă referitoare la cazul judecat asupra verdictului pronunţat de juriu.
Articolele au fost redactate special pentru nevoile experimentului şi
considerate ca venind fie dintr-un jurnal de senzaţie, fie dintr-unul de
tonalitate obiectivă. Din acest experiment judiciar au rezultat cel puţin
două concluzii:
1) presa de senzaţie poate, mai adesea decât alta, să răspândeas-
că o primă impresie de culpabilitate;
2) un jurat îşi corectează, destul de uşor, în lumina dezbaterilor
ce se poartă pe timpul judecăţii, primele impresii pe care presa de
senzaţie i le-a creat.
Iată că, atât experimentul de teren (experimentul legislativ), cât
şi experimentul de laborator (experimentul judiciar) şi-au câştigat
dreptul de a fi utilizate în cercetările empirice de sociologie juridică.

73
Dan Banciu, op. cit., p. 197.
74
Sofia Popescu, Dragoş Iliescu, op. cit., p. 111.
75
Rita James Simon, The Sociology of Law, 1968, p. 617 şi urm., apud
Jean Carbonnier, op. cit., p. 333.
153

Universitatea SPIRU HARET


♦ SCALAREA ATITUDINII CETĂŢENILOR
FAŢĂ DE LEGE ŞI JUSTIŢIE

1. Scalarea – tehnică de măsurare a unor fenomene


sociale şi psihosociale
Măsurarea este o componentă de bază a procesului cunoaşterii.
În sensul cel mai general, măsurarea este definită ca o acţiune „de
determinare a valorii unei mărimi”.
În cadrul sociologiei, măsurarea vizează determinarea cantitativă
a faptelor. Cele mai răspândite modalităţi de măsurare unidimensională
sunt tehnicile de scalare. Scalarea este definită ca o „modalitate de
măsurare realizată prin redarea intensităţii de manifestare a unor feno-
mene sociale şi psihosociale, prin ordonarea pe un continuum sau un
spaţiu liniar gradat (scală) ce se întinde de la extrema favorabilă
(pozitivă) la extrema nefavorabilă (negativă)”76.
Scala reprezintă un model de cuantificare a fenomenului studiat.
Tehnic vorbind, scala este un spaţiu unidimensional de-a lungul căruia sunt
marcate gradele de intensitate, prin simboluri, expresii sau valori numerice,
care desemnează tot atâtea poziţii distincte ale fenomenelor măsurate.
Orice procedură de scalare se compune din trei elemente77:
a) fenomenul ce urmează a fi scalat (obiectul de măsurat);
b) scala (instrumentul de măsurare);
c) reguli de atribuire a valorilor scalei fenomenului studiat, în
funcţie de intensitatea caracteristicilor sale.
Din perspectiva posibilităţilor de cuantificare şi măsurare există
două mari categorii de fenomene care pot constitui obiect de cercetare
în ştiinţele socioumane:
a) fenomene materiale măsurabile, care pot fi cuantificate printr-o
descriere numerică riguroasă: fenomenele economice, demografice,
politice, juridice, morale etc.;
b) fenomene care pot fi măsurate cu aproximaţie şi a căror cuanti-
ficare nu conduce la obţinerea unor valori precise, ci la obţinerea unor
ordini de mărime. Este cazul atitudinilor, opiniilor, judecăţilor, aspira-
ţiilor, convingerilor sau al comportamentelor umane.

76
Ioan Mărginean, „Scalarea”, în Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu
(coord.), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993, p. 526-527.
77
Ioan Mărginean, Măsurarea în sociologie, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 109-111.
154

Universitatea SPIRU HARET


În funcţie de natura domeniului studiat, vor fi elaborate scale de
stare, de opinie, de atitudine, de satisfacţie etc.
Din punct de vedere tehnic, scala (instrumentul de măsurare)
este un spaţiu unidimensional de-a lungul căruia sunt marcate diferite
grade de intensitate, de la extrema nefavorabilă la cea favorabilă.
Al treilea element al procedurii de scalare sunt regulile de atri-
buire a valorilor de scală care permit realizarea corespondenţei dintre
domeniul de măsurat şi instrumentul de măsurare.
Principalele operaţiuni ale scalării78:
1) definirea fenomenului de cercetat, determinarea proprietăţilor
acestuia;
2) elaborarea modelului descrierii cantitative (numerice);
3) elaborarea indicatorilor, formularea itemilor ce alcătuiesc scala,
marcarea gradelor de intensitate de-a lungul continuum-ului definit;
4) culegerea de informaţii necesare construcţiei scalei;
5) definitivarea scalei;
6) aplicarea scalei elaborate spre a măsura fenomenul cercetat
(măsurarea propriu-zisă);
7) analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute;
8) integrarea rezultatelor în ansamblul cunoştinţelor referitoare
la fenomenul studiat şi valorificarea lor.
Scalele utilizate în cercetarea socială şi psihosocială, în funcţie
de structura lor, pot fi grupate în două mari categorii79:
1) scale simple, care constau dintr-un singur item (indicator), ale
cărui caracteristici (elemente componente) sunt ordonate pe un
continuum şi cărora le sunt acordate valori numerice în funcţie de
gradul de intensitate pe care îl reprezintă. Cele mai răspândite scale
simple sunt scalele de ierarhizare şi scalele de notare.
2) scale compuse, care sunt alcătuite dintr-un set de itemi (indi-
catori) care se referă la aceeaşi proprietate (dimensiune) a fenomenului
studiat. Scalele compuse se grupează în trei mari tipuri: scale diferenţiale,
scale sumative şi scale cumulative.
Întrucât pentru tema noastră nu prezintă interes toate tipurile de
scale, ci numai unele dintre ele, în continuare ne vom referi la scalele
(simple) ierarhizate. Acestea sunt utilizate pentru descrierea comporta-
mentului verbal al subiecţilor investigaţi. Ele se prezintă ca un set de
expresii verbale sau simbolice dispuse pe un continuum în funcţie de

78
Ibidem, p. 111-112.
79
Ibidem, p. 112-130.
155

Universitatea SPIRU HARET


gradul de intensitate pe care-l exprimă. Cu ajutorul acestora, se
ordonează variantele de răspuns la întrebările de opinie, motivaţie,
satisfacţie etc. Spre exemplu, în cazul cercetării opiniilor, aceste scale
surprind intensitatea cu care subiecţii sunt de acord sau nu cu un anumit
fapt, concepţie, valoare etc. Treptele scalei de ierarhizare pot fi ordonate
de la extrema favorabilă la extrema nefavorabilă. Cele două sensuri de
favorabilitate sunt delimitate de o „zonă neutră”, constituită din
propoziţii neutre.
La rândul lor, scalele ierarhizate îmbracă mai multe forme,
dintre care cele mai frecvent întâlnite sunt: scalele itemizate, scalele
de ordonare şi scalele grafice.
Pentru noi prezintă cel mai mare interes scalele grafice. Scala
grafică cea mai simplă se compune dintr-un segment de dreaptă orientat,
pe care subiectul va nota poziţia sa. Exemplu: Consideraţi că revizuirea
Constituţiei României reprezintă un demers legislativ necesar? (notaţi pe
segmentul de mai jos poziţia dvs., considerând partea stângă a lui zona
nefavorabilă, iar partea dreaptă zona favorabilă).
- 0 +

În mod obişnuit însă, scala grafică constă dintr-un segment de


dreaptă de-a lungul căruia sunt indicate punctele de referinţă: un
număr impar de grade de intensitate, care acoperă cele trei zone
(nefavorabilă, de neutralitate şi favorabilă).

-2 -1 0 +1 +2

De multe ori, punctele scalei sunt însoţite şi de expresii verbale:


-1 0 +1

dezacord fără opinie acord

Alteori, valorile pot începe cu „1”:


1 2 3

156

Universitatea SPIRU HARET


Întrucât, în practică, scalele cu trei grade de intensitate s-au
dovedit puţin eficiente, de obicei se utilizează scale cu mai multe
trepte. Foarte des utilizate sunt scalele grafice cu cinci grade de
intensitate (tip Likert):
1 2 3 4 5

însemnătate însemnătate însemnătate însemnătate însemnătate


f. mică mică medie mare f. mare

Uneori, reprezentarea grafică poate să lipsească. De exemplu:


Vă place facultatea pe care v-aţi ales-o?
5. foarte mult
4. mult
3. potrivit
2. puţin
1. foarte puţin
Regulă generală: scala grafică trebuie să prezinte un număr
suficient de grade de intensitate spre a surprinde întreaga diversitate a
poziţiilor posibile pe care le poate exprima populaţia supusă investigaţiei.
Alegerea unei forme sau alteia de scală grafică se face în aşa fel
încât să surprindă cât mai veridic fenomenul studiat.

2. Scalarea atitudinii cetăţenilor faţă de lege şi justiţie


Tehnica scalării, ca modalitate de măsurare a unor fenomene
sociale şi psihosociale, poate fi foarte bine aplicată şi în cercetarea
empirică a unor fenomene juridice ce exprimă atitudinea cetăţenilor faţă
de lege în general sau faţă de o anumită lege, faţă de justiţie sau faţă de
anumite structuri ale acesteia, faţă de delincvenţă, opinia publicului cu
privire la anumite fenomene care se petrec în viaţa dreptului etc. Iată,
mai jos, două modalităţi concrete de măsurare a atitudinii cetăţenilor
faţă de lege şi justiţie:
1. Scala de măsurare a atitudinii faţă de lege şi justiţie80.
Această scală a fost dezvoltată în anul 1958 de N. Watt şi B.A. Maher,
şi validată în 1960 de Maher, Watt şi Campbell. Scala cuprinde un
număr de 8 itemi de tip Likert, care au menirea de a măsura atitudinea

80
Apud Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Introducere în sociologia
delincvenţei juvenile (Adolescenţa – între normalitate şi devianţă), Editura
Medicală, Bucureşti, 1990, p. 90.
157

Universitatea SPIRU HARET


subiecţilor anchetaţi (în sens sociologic) faţă de lege şi justiţie (la
început, ea cuprindea şi itemi referitori la atitudinile tinerilor faţă de
căminul familial, faţă de părinţi). Cei opt itemi statuează diferite
judecăţi de valoare asupra legii şi justiţiei. Este vorba despre judecăţi
de genul: „legea este cea mai importantă instituţie” sau „legea este
duşmanul libertăţii”.

-1 0 +1

în dezacord fără opinie de acord

Dintre cei opt itemi, jumătate sunt formulaţi în sens pozitiv, iar
jumătate în sens negativ. Subiecţii răspund fiecărui item prin alegerea
uneia dintre cele trei variante de răspuns: de acord, în dezacord, fără
opinie. Pentru determinarea atitudinii unui subiect faţă de lege şi justiţie,
se calculează raportul dintre procentajul răspunsurilor pozitive ale
acestuia şi suma procentajelor răspunsurilor sale pozitive şi negative
luate la un loc. Astfel, valoarea maximă a acestui raport este 1. Deoa-
rece, aşa după cum am văzut, jumătate din itemi sunt formulaţi în sens
negativ, scorul dezacordului cu itemii negativi trebuie atent tratat. În
final, se va concluziona că subiecţii care au obţinut scoruri mari
manifestă atitudini pozitive faţă de lege şi justiţie, iar cei care au obţinut
scoruri mici dau dovadă de o atitudine negativă faţă de aceste instituţii.
2. Scala de măsurare a atitudinii tinerilor delincvenţi faţă de justiţie81
Această scală a fost elaborată de E.A. Rundquist şi R.F. Sletto,
încă din anul 1936. Este o scală sumativă de tip Likert, cu 5 grade de
intensitate a răspunsurilor: complet de acord, de acord, nedecis, în
dezacord, complet în dezacord.
Iniţial, această scală a reprezentat o secţiune a scalei Minessota
pentru măsurarea opiniilor, iar itemii ei erau incluşi într-un ansamblu
de alţi itemi care aveau ca scop măsurarea altor tipuri de atitudini. În
forma sa de scală de măsurare a atitudinii tinerilor delincvenţi faţă de
justiţie, scala a fost definitivată cu sprijinul unor studenţi în psihologie
şi sociologie din universităţile americane. Aceştia au selecţionat cei 22
de itemi ai scalei dintr-o listă care cuprindea 162 de itemi. Scala a fost
testată pe un număr de 2 882 de studenţi şi profesori.
Cei 22 de itemi ai scalei testate măsoară atitudinea tinerilor
delincvenţi faţă de justiţie (lege, judecători, jurii şi instanţe de judecată,

81
Apud Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, op. cit., p. 89-90.
158

Universitatea SPIRU HARET


avocaţi, proceduri judiciare, sentinţe pronunţate etc.). Itemii scalei
statuează diferite judecăţi de valoare asupra justiţiei. Un item al acestei
scale arată astfel: „Sentinţele pronunţate în cauzele în care sunt implicaţi
tinerii delincvenţi sunt prea aspre”.
1 2 3 4 5

Complet de De acord Nedecis În dezacord Complet în


acord dezacord

La fiecare item, subiecţii aleg una din cele cinci variante de


răspuns. Pentru itemii pozitivi, variantele de răspuns sunt ponderate.
Pentru itemii negativi, ponderile se inversează. Scorul fiecărui respon-
dent se obţine prin însumarea variantelor de răspuns ponderate pe care
subiectul respectiv le-a ales. Scorurile mari obţinute de subiecţi indică
atitudini pozitive ale acestora faţă de justiţie în ansamblu.
Iată că, la fel ca şi alte metode şi tehnici de cercetare ale
sociologiei generale, tehnicile de scalare pot fi foarte utilizate, cu
rezultate foarte bune, în cercetările empirice de sociologie a dreptului.

◊ TERMENI-CHEIE

Ancheta sociologică – metodă de cercetare care încorporează


tehnici, procedee şi instrumente interogative de culegere a informa-
ţiilor specifice interviului şi chestionarului sociologic.
Sondaj de opinie – metodă de cunoaştere a opiniei publice pe
baza chestionarului şi a eşantionării.
Codificarea informaţiilor (postcodificarea) – transpunerea
descrierilor verbale (calitative) în descrieri cantitative, prin atribuirea
de coduri (simboluri, numere). Codurile (valorile care se atribuie
categoriilor de fapte) sunt necesare pentru sintetizarea informaţiei şi
introducerea de semnificaţii. Codificarea este, în ultimă instanţă, o
clasificare. Ea trebuie să fie exclusivă şi exhaustivă.
Chestionarul sociologic – instrument de investigaţie care se
prezintă sub forma unei liste de întrebări scrise şi/sau imagini grafice
tipărite, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de către
operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea
persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează să fie înregistrate în scris
(Septimiu Chelcea).
159

Universitatea SPIRU HARET


Interviu – tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a
informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane în vederea
verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor
socioumane (Septimiu Chelcea).
Ghid de interviu – instrument de cercetare specific tehnicii
interviului în care sunt fixate problemele/ întrebările care vor fi
abordate/ adresate de operatorul de interviu pe timpul convorbirii.
Sondaj de opinie legislativă – metodă de cunoaştere a opiniei
cetăţenilor despre o lege (aflată în stadiul de proiect sau adoptată de
puterea legiuitoare).
Analiza de conţinut – set de tehnici de cercetare cantitativ-
calitativă a comunicării verbale şi nonverbale, în scopul identificării şi
descrierii obiective şi sistematice a conţinutului manifest şi/sau latent, al
acesteia, pentru a trage concluzii privind individul şi societatea sau
comunicarea însăşi, ca proces de interacţiune socială (Septimiu Chelcea).
Schema de categorii – grilă care cuprinde un set de rubrici (clase,
categorii) relevante, după care conţinutul comunicării, dezmembrat în
unităţi de înregistrare, urmează a fi clasificat.
Unitate de înregistrare – parte a comunicării care urmează a fi
caracterizată şi introdusă într-una dintre categoriile grilei de analiză
(ex. cuvânt, temă etc.).
Document juridic – document social care are o legătură directă
cu dreptul (ex. legea, textul unei hotărâri judecătoreşti ş.a.).
Document nonjuridic – document social (literar, istoric, politic,
economic etc.) în conţinutul căruia poate fi identificat un mesaj juridic.
Analiza sociologică a jurisprudenţei – analiză de conţinut
desfăşurată în manieră sociologică asupra unei categorii particulare de
documente juridice – culegerile de jurisprudenţă (Jean Carbonnier).
Experiment sociologic – metodă de cercetare a relaţiilor cauzale
dintre faptele, fenomenele şi procesele sociale, care constă în măsurarea
acţiunii variabilelor independente asupra variabilelor dependente, în
condiţiile în care acţiunea altor factori, nespecificaţi în ipoteză, este ţinută
sub control (Septimiu Chelcea).
Variabile independente – factori introduşi în experiment de
către cercetător.
Variabile dependente – factori asupra cărora îşi exercită
influenţa variabilele independente.
Experiment legislativ – punerea în vigoare a unei legi, pentru a
vedea cum se aplică şi ce efecte are. La sfârşitul experimentului, în
funcţie de rezultatele constatate, legiuitorul poate s-o adopte, s-o
amendeze sau s-o respingă.
160

Universitatea SPIRU HARET


Scalarea – modalitate de măsurare realizată prin redarea
intensităţii de manifestare a unor fenomene sociale şi psihosociale,
prin ordonarea pe un continuum sau un spaţiu liniar gradat (scală), ce
se întinde de la extrema favorabilă (pozitivă) la extrema nefavorabilă
(negativă) (Ioan Mărginean).
Scalarea atitudinii cetăţenilor faţă de lege – modalitate de
măsurare prin tehnica scalării a atitudinii cetăţenilor faţă de lege.

◊ BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

1. Ciucă, Valerius, M., Lecţii de sociologia dreptului, Editura Polirom, Iaşi,


1998, p. 138-146.
2. Lörincz, Ladislau, Cunoaşterea legii – obiectiv de investigaţie sociologică,
în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 4, 1971, p. 605-615.
3. Popescu, Sofia, Sociologie juridică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,
p. 67-92; 119-146.
4. Stănoiu, Rodica-Mihaela, Metode şi tehnici de cercetare în criminologie,
Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1981.
5. Vlăduţ, Ion, Sociologie juridică. Studii, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000, p. 199-318.

◊ BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

1. Lörincz, Ladislau, Nivelul cunoaşterii legii, în „Studii şi cercetări juridice”,


nr. 2, 1972, p. 249-266.
2. Rădulescu, Sorin M.; Banciu, Dan, Introducere în sociologia delincvenţei
juvenile, Editura Medicală, Bucureşti, 1990, p. 82-108.
3. Stănoiu, Rodica-Mihaela, Cunoaşterea legii penale (Concluzii la o anchetă
socio-juridică), în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 1, 1973, p. 71-83.
4. Stănoiu, Rodica-Mihaela, Analiza socio-juridică a reacţiei sociale faţă de
comportamentele deviante, în „Studii şi cercetări juridice”, nr. 4, 1976.
5. Vasiliu, Emilia, Presa ca evaluator al activităţii parlamentare în spaţiul
public, în Zamfir, Elena; Bădescu, Ilie; Zamfir Cătălin (coord.), Starea
societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Editura Expert,
Bucureşti, 2000, p. 931-947.
6. Vlăduţ, Ion, Cercetarea sociologică a practicii judiciare penale, în
„Revista de drept penal”, Anul VIII, nr. 2, aprilie-iunie, 2001, p. 27-34.

161

Universitatea SPIRU HARET


◊ BIBLIOGRAFIE FACULTATIVĂ

1. Banciu, Dan; Rădulescu, Sorin M. şi Teodorescu, Vasile, Tendinţe actuale


ale crimei şi criminalităţii în România, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002.
2. Barbu, Berceanu B., Referendumurile în evoluţia constituţională
românească, în „Studii de drept românesc”, nr. 1-2, Bucureşti, 1997.
3. Caramelea, V.V., Tipuri de composesorate ale foştilor boieri şi grăniceri
din Ţara Oltului. Sistemul juridic consuetudinar genealogic, f.e.,
Cîmpulung-Muscel, f.a.
4. Lazăr, Marius, Cum percep tinerii români unele comportamente deviante,
în „Psihologia”, Anul XII, nr. 2, Bucureşti, 2002, p. 33-34.
5. Serafim, Gh., La vie processive du Nerej, în Nerej. Un village d’une region
archaïque, Monographie sociologique dirigé par H.H. Stahl, vol.III,
„Les manifestations économique, juridique et administratives. Unités,
procès et tendences sociales”, Institut de Sciences Sociales de
Roumanie, Bucarest, 1939, p. 247-266.
6. Stanemir, P., Monografia judecătoriei din comuna Biled, în „Revista
Institutului Social Banat-Crişana”, IX, septembrie-decembrie, 1941, p.
327-336.
7. Vlăduţ, Ion, Sociologia juridică în opera lui Dimitrie Gusti, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 243-292.
8. Vlăduţ, Ion, Unele consideraţii asupra utilizării tehnicii analizei
sociologice de jurisprudenţă în cercetarea laturii patologice a vieţii
juridice civile, în Juridica 2000, Universitatea Română de Ştiinţe şi
Arte „Gheorghe Cristea”, Bucureşti, 2000, p. 193-203.
9. Vlăduţ, Ion, The Reform of the Romanian Justice în the Post-Communist
Period between Promoters’ Enthusiasm and Citizens’ Doubts, in
„Romanian Journal of Sociology”, vol.X, No.1-2, 1999, Bucharest,
1999, p. 154-168.

◊ TESTE DE AUTOEVALUARE

Testul nr. 1

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.
162

Universitatea SPIRU HARET


1. Ce înţelegem prin metodă?
a) un procedeu de cercetare;
b) un instrument de cercetare;
c) o modalitate generală (sistematică) de cercetare, de cunoaş-
tere şi de transformare a realităţii.
2,50 puncte

2. Care sunt principalele componente ale metodologiei cercetării


sociologice?
a) enunţurile teoretice fundamentale, metodele şi tehnicile de
culegere a datelor empirice;
b) enunţurile teoretice fundamentale, metodele şi tehnicile de
culegere a datelor empirice, tehnicile şi procedeele de prelucrare a
datelor şi informaţiilor empirice, procedeele de analiză, interpretare şi
construcţie sau reconstrucţie teoretică.
2,50 puncte

3. Care sunt, după locul ocupat în procesul investigaţiei empirice,


principalele categorii de metode?
a) metode fundamentale şi metode nefundamentale;
b) metode de culegere a informaţiilor, metode de prelucrare a
informaţiilor, metode de interpretare a datelor cercetării;
c) metode de proiectare a investigaţiei, metode de desfăşurare
a investigaţiei, metode de finalizare a investigaţiei.
2,50 puncte

4. Ce fel de metodă de cercetare este ancheta?


a) transversală;
b) longitudinală.
2,50 puncte

5. Care sunt fazele cercetării sociologice empirice?


a) 1. pregătirea cercetării; 2. cercetarea propriu-zisă (de teren);
3. întocmirea raportului de cercetare;
b) 1. pregătirea cercetării; 2. cercetarea propriu-zisă (de teren);
3. prelucrarea, analiza, interpretarea şi valorificarea rezultatelor cercetării;
c) 1. pregătirea instrumentelor de cercetare; 2. aplicarea instru-
mentelor de cercetare; 3. prelucrarea datelor şi informaţiilor recoltate.
2,50 puncte

163

Universitatea SPIRU HARET


6. Ce este o ipoteză?
a) un enunţ constatativ cert despre relaţia dintre două sau mai
multe variabile;
b) un enunţ conjectural despre relaţia dintre două sau mai
multe variabile.
2,50 puncte

7. Care sunt principalele elemente de care trebuie să ţinem seama în


alegerea metodelor şi tehnicilor pe care le vom utiliza într-o cercetare?
a) tema cercetării, obiectivele cercetării, realitatea socială
investigată şi populaţia cercetată;
b) tema cercetării, obiectivele cercetării şi eşantionul;
c) tema cercetării, obiectivele cercetării, realitatea socială
investigată şi instrumentele de cercetare.
2,50 puncte

8. Care dintre următoarele cerinţe trebuie respectate pe timpul cercetării


de teren?
a) echipa de cercetare să cuprindă numai sociologi;
b) maxima responsabilitate şi probitate profesională a
membrilor echipei de cercetare;
c) respectarea întocmai a eşantionului stabilit;
d) utilizarea întregii game de metode, tehnici şi procedee stabilite;
e) încadrarea strictă în intervalul de timp stabilit;
f) membrii echipei de cercetare să nu mai adreseze întrebările
care vizează viaţa personală a respondenţilor.
10 puncte

9. Care este regula fundamentală stabilită de Émile Durkheim pentru


cercetarea faptelor sociale?
a) „a trata faptele sociale ca lucruri”;
b) „a trata faptele sociale ca fenomene psihologice”;
c) „a trata faptele sociale ca fenomene sociale”.
2,50 puncte

10. Ce reprezintă, în concepţia lui Jean Carbonnier, metodele de


cercetare ale sociologiei juridice?
a) „adaptări ale acelora care deja au fost puse la punct în
cercetarea laturii patologice a dreptului”;
164

Universitatea SPIRU HARET


b) „adaptări ale acelora care deja au fost puse la punct în alte
domenii sociologice”.
2,50 puncte

11. Care sunt, după Jean Carbonnier, cele două principii fundamentale
care trebuie să stea la baza cercetării sociologice a fenomenelor juridice?
a) regula obiectivităţii şi materialitatea fenomenelor;
b) regula obiectivităţii şi imparţialitatea cercetătorului;
c) regula obiectivităţii şi abordarea istorico-comparativă.
2,50 puncte

12. Ce temă a avut ancheta socio-juridică desfăşurată la începutul


deceniului opt de Institutul de Cercetări Juridice în judeţul Covasna?
a) administrarea justiţiei penale;
b) cunoaşterea legii de către cetăţeni;
c) cauzele sociale ale divorţului.
2,50 puncte

13. Care este, după Claude Javeau, obiectul anchetei sociologice?


a) datele factuale, opiniile, atitudinile şi motivaţiile oamenilor;
b) aptitudinile, temperamentul şi caracterul oamenilor;
c) inteligenţa, aptitudinile şi trăsăturile de personalitate ale
indivizilor.
2,50 puncte

14. În ce constă, în esenţă, chestionarul sociologic utilizat ca instru-


ment de cercetare?
a) într-un ansamblu de întrebări şi/sau imagini grafice tipărite,
ordonate logic;
b) într-un ansamblu de întrebări şi/sau imagini grafice tipărite,
ordonate psihologic;
c) într-un ansamblu de întrebări şi/sau imagini grafice tipărite,
ordonate logic şi psihologic.
2,50 puncte
15. Ce reprezintă sondajul de opinie?
a) o „metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestio-
narului şi a eşantionării”;
b) o „metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestio-
narului şi a grupurilor experimentale”;
165

Universitatea SPIRU HARET


c) o „metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestio-
narului şi a grupurilor martor”.
2,50 puncte

16. Din punctul de vedere al pregătirii juridice a respondenţilor, în rândul


căror categorii de populaţie se poate desfăşura o anchetă socio-juridică?
a) fie în rândul tehnicienilor dreptului, fie în rândul nonteh-
nicienilor;
b) fie în rândul populaţiei adulte a naţiunii, fie în rândul minorilor;
c) fie pe ansamblul populaţiei adulte a naţiunii, fie pe un eşantion.
2,50 puncte

17. Ce tipuri de întrebări, după obiectul lor, se pot distinge într-un


chestionar de sociologie juridică?
a) întrebări de cunoaştere a dreptului pozitiv, întrebări de fapt
(factologice) şi întrebări de cunoaştere a jurisprudenţei;
b) întrebări de cunoaştere a dreptului pozitiv, întrebări de fapt
(factologice), întrebări de cunoaştere a jurisprudenţei şi întrebări
despre relaţiile socioafective din familie;
c) întrebări de cunoaştere a dreptului pozitiv, întrebări de fapt
(factologice), întrebări de cunoaştere a jurisprudenţei şi întrebări de opinie.
2,50 puncte

18. Cum este bine să procedeze sociologul dreptului în cazul în care


nu se poate renunţa la vocabularul juridic în formularea întrebărilor?
a) să renunţe la acele întrebări;
b) întrebările să fie formulate în limbaj juridic;
c) întrebările să fie însoţite de perifraze explicative şi de
exemple cu caracter descriptiv.
2,50 puncte

19. De ce se recurge, după Jean Carbonnier, la sondajul de opinie


legislativă?
a) deoarece „este de dorit a se legifera în acord cu opinia publică”;
b) deoarece „este o metodă de cercetare foarte bine pusă la punct”;
c) deoarece „este o metodă de cercetare accesibilă pentru jurişti”.
2,50 puncte

20. Care dintre judecăţile de valoare, prezentate mai jos, pune în


evidenţă avantajul sondajului de opinie legislativă faţă de referendum?
166

Universitatea SPIRU HARET


a) sondajul de opinie legislativă practicat la nivelul unui
eşantion naţional este mult mai relevant decât un referendum;
b) spre deosebire de referendum, sondajul de opinie legislativă
pune în pericol libertatea de decizie a legislatorului;
c) spre deosebire de referendum, la rezultate cu o mică marjă
de eroare, sondajul de opinie legislativă are avantajul că se realizează
cu economie de timp, de resurse financiare şi de forţe umane.
2,50 puncte

21. Care este obiectul de cercetare al tehnicii analizei de conţinut?


a) comunicarea verbală şi nonverbală;
b) comunicarea verbală;
c) comunicarea nonverbală.
2,50 puncte

22. Ce tipuri de documente sociale utilizează sociologul dreptului ca


surse de informare în cercetările sociologico-juridice?
a) cu precădere, documentele juridice oficiale;
b) atât documentele juridice, cât şi documentele nonjuridice,
dar care au calitatea de a conţine anumite informaţii referitoare la viaţa
dreptului;
c) cu precădere, documentele juridice neoficiale.
2,50 puncte

23. Ce poate cunoaşte, în principal, sociologul dreptului prin cerce-


tarea textelor legislative?
a) celeritatea justiţiei;
b) opinia cetăţenilor faţă de lege;
c) norma de drept.
2,50 puncte

24. Prin ce metodă/tehnică pot fi cercetate documentele nonjuridice de


genul mărturiilor etnografice şi/sau istorice, scrierilor literare, legendelor,
miturilor, povestirilor, documentelor personale etc.?
a) prin tehnica analizei conţinutului;
b) prin metoda anchetei socio-juridice;
c) prin metoda scalării.
2,50 puncte

167

Universitatea SPIRU HARET


25. De ce, pentru sociologul dreptului, sunt mai preţioase (în cercetare)
hotărârile judecătoreşti care provin de la instanţele inferioare?
a) pentru că, de regulă, acestea conţin mai multe elemente de
interes sociologic;
b) pentru că, de regulă, acestea conţin mai multe erori judiciare;
c) pentru că acestea se prezintă într-un număr mult mai mare
decât acelea ale instanţelor superioare;
2,50 puncte

26. Care este volumul minim al unui eşantion reprezentativ (inclusiv în


ceea ce priveşte numărul hotărârilor judecătoreşti cuprinse în acesta)?
a) 100-200 de unităţi;
b) 200-300 de unităţi;
c) 300-400 de unităţi.
2,50 puncte

27. Ce este experimentul psihosociologic?


a) o metodă de cercetare indirectă a realităţii sociale;
b) o observaţie provocată şi riguros controlată;
c) o metodă de prelucrare a informaţiilor colectate.
2,50 puncte

28. Cum trebuie să fie, în opinia magistratului francez Dupaty, o bună


legislaţie?
a) „morală”;
b) „justă”;
c) „ca o bună fizică; ea trebuie să fie experimentală”.
2,50 puncte

29. Care sunt, în opinia lui Jean Carbonnier, particularităţile experi-


mentului legislativ?
a) experimentul legislativ se află în acord cu noţiunea clasică
de lege;
b) experimentul legislativ se află în contradicţie cu noţiunea
clasică de lege;
c) se poate vorbi de experiment legislativ decât atunci când
legislatorul a manifestat o intenţie ştiinţifică în ceea ce priveşte
adoptarea şi aplicarea legii respective;
d) legislaţia experimentală nu prezintă inconveniente, ci
numai avantaje;
168

Universitatea SPIRU HARET


e) legislaţia experimentală prezintă anumite inconveniente;
f) toate ramurile de drept se pretează în aceeaşi măsură la
realizarea de experimente legislative;
g) nu toate ramurile de drept se pretează în aceeaşi măsură la
realizarea de experimente legislative.
10 puncte

30. Cum se prezintă itemii scalei elaborate de E.A. Rundquist şi R.F.


Sletto pentru măsurarea atitudinii tinerilor delincvenţi faţă de justiţie?
a) sub forma unor judecăţi de valoare asupra justiţiei;
b) sub forma unor întrebări relative la modul în care sunt
elaborate legile;
c) sub forma unor studii de caz reprezentative pentru modul în
care se administrează justiţia în rândul minorilor delincvenţi.
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 2

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

1. Ce înţelegem, sub aspect etimologic, prin metodologie?


a) „ştiinţa metodelor”;
b) „ştiinţa sociologică”
c) „ştiinţa managementului cercetărilor empirice”.
2,50 puncte

2. Care sunt, după scopul lor, tipurile de cercetări socioumane?


a) cercetări experimentale şi cercetări neexperimentale;
b) cercetări de culegere a datelor şi cercetări de interpretare a
datelor;
c) cercetări fundamentale şi cercetări aplicative.
2,50 puncte
169

Universitatea SPIRU HARET


3. Care sunt tipurile de metode, după gradul de intervenţie a cercetă-
torului asupra obiectului studiat?
a) experimentale, cvasiexperimentale, de observaţie;
b) experimentale, cvasiexperimentale;
c) experimentale, de observaţie.
2,50 puncte

4. Cum trebuie să fie tema cercetării?


a) importantă, actuală, realizabilă;
b) interesantă, inedită, realizabilă;
c) importantă, inedită, realizabilă.
2,50 puncte

5. Care este calitatea fundamentală a unui eşantion?


a) volumul cât mai mare;
b) reprezentativitatea;
c) volumul cât mai mic.
2,50 puncte

6. Ce etape cuprinde ultima fază a cercetării?


a) prelucrarea, analiza şi interpretarea informaţiilor la care se
adaugă valorificarea rezultatelor cercetării;
b) prelucrarea, analiza şi interpretarea informaţiilor;
c) prelucrarea informaţiilor şi întocmirea raportului de cercetare.
2,50 puncte

7. Care dintre cerinţele metodologice de mai jos trebuie respectate în


desfăşurarea cercetărilor sociologice empirice?
a) regula obiectivităţii datelor, informaţiilor şi concluziilor
cercetării;
b) regula priorităţii faptelor în faţa atitudinilor, opiniilor etc.;
c) tratarea statistică a fenomenului cercetat;
d) regula unităţii şi complementarităţii metodelor utilizate în
cercetarea fenomenului respectiv;
e) abordarea sociometrică a fenomenului studiat şi a
persoanelor cuprinse în eşantion;
f) abordarea sistemică a fenomenului cercetat;
g) abordarea multi– şi interdisciplinară a „obiectului” cercetării;
h) regula priorităţii opiniilor şi atitudinilor în faţa faptelor sociale;
i) abordarea exogenă a fenomenului studiat.
12,50 puncte
170

Universitatea SPIRU HARET


8. Prin adaptarea cărei metode (tehnici) de cercetare a sociologiei
generale s-a ajuns la tehnica analizei sociologice a jurisprudenţei?
a) a anchetei sociologice;
b) a tehnicii analizei conţinutului;
c) a tehnicilor de scalare.
2,50 puncte

9. În ce ţară s-a desfăşurat un experiment legislativ prin care s-a


suspendat pedeapsa cu moartea pe o perioadă de 5 ani?
a) Danemarca;
b) Suedia;
c) Anglia.
2,50 puncte

10. Care sunt principalele tipuri de anchete sociologice după aria de


cuprindere a populaţiei?
a) ancheta pe un lot de persoane şi ancheta pe un eşantion;
b) ancheta pe o colectivitate generală (totală) şi ancheta pe un
eşantion (selectivă);
c) ancheta pe un grup experimental şi ancheta pe un grup de
control (martor).
2,50 puncte

11. Ce tipuri de întrebări pot cuprinde chestionarele?


a) fie închise (precodificate), fie deschise (libere sau postco-
dificate), fie de ambele tipuri
b) fie închise (precodificate), fie deschise (libere sau postco-
dificate), fie de control;
c) fie închise (precodificate), fie deschise (libere sau postco-
dificate), fie de opinie.
2,50 puncte

12. Ce reprezintă interviul?


a) „o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a
informaţiilor scrise de la indivizi şi grupuri umane”;
b) „o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a
informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane”;
c) „o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a
informaţiilor iconografice de la indivizi şi grupuri umane”.
2,50 puncte
171

Universitatea SPIRU HARET


13. Ce dificultate majoră poate să apară în constituirea eşantionului
din rândul unor categorii de populaţie ale căror manifestări se înscriu
în sfera patolgiei dreptului şi pentru care nu există statistici precise
(consumatorii de droguri, prostituatele etc.)?
a) faptul că volumul eşantionului este prea mic şi nu asigură
reprezentativitatea;
b) faptul că astfel de categorii de populaţie nu sunt recenzate
şi nici recenzabile, ceea ce afectează reprezentativitatea eşantionului.
2,50 puncte

14. Care este regula generală care trebuie respectată de sociologul


dreptului la redactarea chestionarului?
a) întrebările să fie redactate în fapt, nu în drept;
b) chestionarele să cuprindă numai întrebări închise;
c) chestionarele să cuprindă numai întrebări deschise.
2,50 puncte

15. De ce formă trebuie să fie întrebările „cheie” din sondajele de


opinie legislativă?
a) dihotomice, să ceară ca răspunsul să fie dat prin „da” sau
„nu”, „normal” sau „anormal”, „just” sau „injust” etc.;
b) deschise – să lase subiectului libertatea de a răspunde după
propria sa dorinţă;
c) factuale – prin care se cer subiectului date de identificare
relative la: sex, vârstă, nivel de şcolarizare, profesie etc.
2,50 puncte

16. Ce „metode” s-au afirmat în practica sondajului de opinie


legislativă în cazul întrebărilor cu răspunsuri „dihotomice”, prin care
cercetătorul oferă două soluţii alternative: dreptul pozitiv şi un proiect
de reformă legislativă?
a) „metoda franceză” şi „metoda Nebraska”;
b) „metoda franceză” şi „metoda germană”;
c) „metoda Nebraska” şi „metoda italiană”.
2,50 puncte

17. Care subsistem al personalităţii respondenţilor prezintă interes


pentru sociologia juridică, în virtutea faptului că este implicat
preponderent în exprimarea opiniei faţă de o lege, în votarea acesteia
sau încheierea unui contract?
172

Universitatea SPIRU HARET


a) „subsistemul bio-energetic”;
b) „subsistemul instrumental”;
c) „subsistemul relaţional – valoric şi de autoreglaj”.
2,50 puncte

18. Care este eroarea majoră de care trebuie să ţină seama sociologul
dreptului în ceea ce priveşte analiza datelor cantitative?
a) încadrarea fenomenelor numărate în categorii juridice
necorespunzătoare;
b) încadrarea fenomenelor numărate în mai multe categorii
juridice;
2,50 puncte

19. Cum putem cunoaşte ce gândeşte populaţia despre un proiect de


lege?
a) printr-un experiment legislativ;
b) printr-o monografie juridică;
c) printr-un sondaj de opinie legislativă.
2,50 puncte

20. De ce este bine să se legifereze în acord cu opinia publică?


a) pentru că aceasta este procedura impusă de lege în
domeniul legiferării;
b) pentru că, legiferând astfel, legile au mai multe şanse de a fi
respectate;
c) pentru că sociologia juridică impune o astfel de procedură.
2,50 puncte

21. Dacă ţinem seama de faptul că legea trebuie să exprime voinţa


generală, un sondaj naţional de opinie legislativă, în raport cu alte
procedee extraparlamentare de susţinere a unei legi (campanii de
presă, lobby ş.a.) este:
a) mai relevant;
b) mai puţin relevant;
c) la fel de relevant.
2,50 puncte

22. Care dintre următoarele judecăţi de valoare, cu privire la sondajul


de opinie, generează anumite reţineri ale specialiştilor în utilizarea
acestuia?
173

Universitatea SPIRU HARET


a) sondajul de opinie legislativă are o forţă probantă mai mică
decât referendumul;
b) spre deosebire de referendum, sondajul de opinie legislativă
nu pune în pericol libertatea de decizie a legislatorului;
c) sondajul de opinie legislativă nu are aceeaşi autoritate ca un
referendum;
d) răspunsurile la chestionarele de opinie legislativă sunt mai
puţin angajante decât cele date în cadrul unui referendum;
e) sondajul de opinie legislativă nu favorizează înclinaţia
populaţiei spre status quo;
f) sondajul de opinie permite evidenţierea aspiraţiilor şi
aşteptărilor publicului pe categorii de cetăţeni, nu global, uniformizat
ca referendumul.
7,50 puncte

23. În ce scop se aplică tehnica analizei conţinutului?


a) în scopul identificării şi descrierii obiective şi sistematice a
conţinutului latent al comunicării;
b) în scopul identificării şi descrierii obiective şi sistematice a
conţinutului manifest al comunicării;
c) în scopul identificării şi descrierii obiective şi sistematice a
conţinutului manifest şi/sau latent al comunicării.
2,50 puncte

24. Care este, după Jean Carbonnier, principala caracteristică a unui


document juridic?
a) aceea că el reprezintă un text reglementar;
b) aceea că el se află într-un raport direct cu dreptul;
c) aceea că el este un rezultat al aplicării dreptului.
2,50 puncte

25. Care sunt documentele juridice pe care sociologii dreptului le-au


cercetat într-o mai mare măsură?
a) articolele şi studiile pe teme juridice apărute în publicaţii de
specialitate;
b) hotărârile judecătoreşti publicate în culegerile clasice de
jurisprudenţă sau în cele specializate;
c) lucrările de doctrină juridică.
2,50 puncte
174

Universitatea SPIRU HARET


26. Ce reprezintă, în esenţă, analiza sociologică a jurisprudenţei?
a) o analiză clasică a jurisprudenţei, cum au realizat-o de mult
timp juriştii;
b) o analiză a conţinutului desfăşurată în manieră sociologică
asupra unei categorii particulare de documente juridice: culegerile de
jurisprudenţă.
2,50 puncte

27. Cum sunt numiţi factorii introduşi în experiment de cercetător?


a) variabile independente;
b) variabile dependente.
2,50 puncte

28. Ce tip de experiment este acela în care situaţia experimentală este


creată de cercetător?
a) experiment de laborator;
b) experiment natural;
c) experiment de autor.
2,50 puncte

29. Care ramură a dreptului se pretează cel mai bine la realizarea unor
experimente legislative?
a) dreptul penal;
b) dreptul civil;
c) dreptul administrativ.
2,50 puncte

30. Ce vizează măsurarea în cadrul sociologiei?


a) determinarea calitativă a faptelor sociale;
b) determinarea cantitativă a faptelor sociale;
c) determinarea cantitativă şi calitativă a faptelor sociale.
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 3

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
175

Universitatea SPIRU HARET


– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

1. Care sunt, după criteriul temporal, tipurile de metode de cercetare a


fenomenelor sociale?
a) metode transversale, metode longitudinale;
b) metode iniţiale, metode finale;
c) metode de scurtă durată, metode de durată medie, metode
de lungă durată.
2,50 puncte

2. Ce fel de metodă este biografia socială provocată?


a) experimentală;
b) cvasiexperimentală;
c) de observaţie.
2,50 puncte

3. Cum pot fi transformate conceptele cu care lucrăm în instrumente


utile de lucru?
a) prin precizarea dimensiunilor, indicilor şi a indicatorilor
fenomenului social pe care-l definesc (prin traducerea acestora în
„evenimente observabile”);
b) prin formularea unei definiţii nominale clare a fenomenului
cercetat;
c) prin delimitarea lor de alte concepte cu sens asemănător.
2,50 puncte

4. De ce se impune utilizarea concomitentă a mai multor metode şi


tehnici într-o cercetare?
a) pentru a studia un eşantion reprezentativ;
b) pentru a surprinde influenţa variabilelor independente;
c) pentru a surprinde obiectul cercetării în integralitatea sa.
2,50 puncte

5. În care dintre următoarele domenii ale vieţii sociale a dreptului,


sociologia juridică a desfăşurat, cu predilecţie, cercetări empirice?
a) trecerea de la statut la contract;
b) elaborarea normelor juridice;
c) procesul de raţionalizare a dreptului;
176

Universitatea SPIRU HARET


d) aplicarea normelor de drept;
e) administrarea justiţiei, statutul şi rolul judecătorilor;
f) manifestările de nondrept;
g) socialitatea dreptului;
h) exercitarea profesiei de avocat şi deontologia specifică acesteia.
10 puncte

6. Care sunt cele două tipuri de anchetă, după instrumentul pe baza


căruia se desfăşoară şi după modul lor de derulare?
a) anchete pe bază de chestionar cu aplicare colectivă şi
anchete pe bază de chestionar cu aplicare individuală;
b) anchete pe bază de chestionar şi anchete prin interviu;
c) anchete pe bază de foaie de observaţie şi anchete pe bază de
chestionar.
2,50 puncte

7. Sondajul de opinie este o formă a:


a) sondajului electoral;
b) anchetei sociologice;
c) metodei panel.
2,50 puncte

8. Care este instrumentul de cercetare utilizat în tehnica interviului?


a) convorbirea;
b) ghidul de interviu;
c) interviul extensiv.
2,50 puncte

9. De unde provine principala dificultate pe care o întâmpină socio-


logia juridică în redactarea şi aplicarea chestionarului?
a) din lipsa de cooperare a subiecţilor;
b) din faptul că trebuie să discute despre drept cu persoane
neiniţiate în acest domeniu;
c) din lipsa de sinceritate a subiecţilor.
2,50 puncte

10. În ce constă „metoda franceză” utilizată în practica sondajelor de


opinie legislativă în cazul întrebărilor cu răspunsuri dihotomice, prin
care cercetătorul oferă două soluţii alternative: dreptul pozitiv şi un
proiect de reformă legislativă?
177

Universitatea SPIRU HARET


a) în prezentarea „seacă”, „goală-goluţă” a celor două soluţii
legislative;
b) în prezentarea de argumente pentru fiecare dintre cele două
soluţii legislative.
2,50 puncte

11. Ce atestă practica sondajelor de opinie cu privire la prejudecata


juriştilor potrivit căreia întrebările relative la secretul vieţii de familie sau
al afacerilor ar provoca din partea celor anchetaţi fie reacţii de cenzurare a
răspunsurilor sau de apărare a ego-ului, fie reacţii de bravadă?
a) că acestora le repugnă să vorbească despre astfel de subiecte;
b) că celor mai mulţi subiecţi anchetaţi, odată ce au acceptat
convorbirea, nu le repugnă să vorbească despre subiectele cu caracter
personal (de genul mariajului, divorţului, copiilor adoptaţi etc.), deşi o
fac cu mai multă dificultate.
2,50 puncte

12. Spre deosebire de referendum, sondajul de opinie legislativă:


a) pune în pericol libertatea de decizie a legislatorului;
b) nu pune în pericol libertatea de decizie a legislatorului.
2,50 puncte

13. Care este avantajul sondajului de opinie legislativă faţă de


referendum în ceea ce priveşte modul de evidenţiere a aspiraţiilor şi
aşteptărilor cetăţenilor în raport cu legea supusă atenţiei publice?
a) permite evidenţierea aspiraţiilor şi aşteptărilor publicului pe
categorii de cetăţeni;
b) permite evidenţierea aspiraţiilor şi aşteptărilor publicului
într-o manieră globală, uniformizată.
2,50 puncte

14. Care dintre următoarele cercetări sociologice empirice s-a consti-


tuit într-un model de anchetă prelegislativă prin sondaj?
a) cercetarea desfăşurată în Anglia, în perioada 1965-1970,
asupra pedepsei cu moartea;
b) cercetarea desfăşurată timp de cinci ani (începând din
1975), în Franţa, în legătură cu represiunea avortului;
c) ancheta prin sondaj care s-a desfăşurat în Franţa, pe tema
divorţului, şi care a precedat legea franceză din 1975 în această materie.
2,50 puncte
178

Universitatea SPIRU HARET


15. Care sunt activităţile pe care le cuprinde, ca etapă a cercetării,
analiza de conţinut propriu-zisă?
a) stabilirea grilei de categorii, determinarea unităţilor de
analiză, determinarea unităţilor de înregistrare şi redactarea raportului
de cercetare;
b) stabilirea grilei de categorii, determinarea unităţilor de
analiză, codificarea categoriilor şi a unităţilor de înregistrare şi
aplicarea procedeelor de analiză selecţionate;
c) stabilirea grilei de categorii, determinarea unităţilor de
analiză, codificarea categoriilor şi a unităţilor de înregistrare şi
redactarea raportului de cercetare.
2,50 puncte

16. Cercetarea documentelor juridice şi a celor nonjuridice este:


a) o cale directă, principală de cunoaştere a dreptului;
b) o cale indirectă, complementară de cunoaştere a dreptului;
c) atât o cale directă de cunoaştere a dreptului, cât şi una
indirectă.
2,50 puncte

17. Care sunt cele mai importante documente juridice scrise?


a) textele legislative sau reglementare şi colecţiile de juris-
prudenţă;
b) testamentele şi actele notariale;
c) lucrările de doctrină juridică şi statisticile judiciare.
2,50 puncte

18. Ce poate cunoaşte, în principal, sociologul dreptului prin cercetarea


colecţiilor de jurisprudenţă?
a) constituţionalitatea legilor;
b) modul în care se aplică regula de drept;
c) fenomene care ţin de latura nonpatologică a dreptului.
2,50 puncte

19. Care este metoda/tehnica de cercetare adecvată investigaţiei


sociologice a hotărârilor judecătoreşti?
a) tehnica analizei sociologice de jurisprudenţă;
b) monografia juridică;
c) experimentul judiciar.
2,50 puncte
179

Universitatea SPIRU HARET


20. La ce poate ajuta analiza sociologică a jurisprudenţei?
a) la o mai bună cunoaştere a dreptului pozitiv;
b) la o mai bună cunoaştere a dreptului ca fenomen social;
c) la o mai bună cunoaştere a laturii nonpatologice a dreptului.
2,50 puncte

21. Ce fel de decizie judecătorească trebuie să identifice şi să analizeze


sociologul dreptului în cazul în care cercetează un singur astfel de
document juridic?
a) „o decizie a celei mai înalte instanţe de judecată”;
b) „prima hotărâre pronunţată în cauza respectivă”;
c) „o decizie sociologic expresivă”.
2,50 puncte

22. Ce este experimentul psihosociologic?


a) o metodă de cercetare indirectă a realităţii sociale;
b) o observaţie provocată şi riguros controlată;
c) o metodă de prelucrare a informaţiilor colectate.
2,50 puncte

23. Pentru ce pune legiuitorul în vigoare, de probă, o lege?


a) pentru a vedea cum se aplică şi ce efecte are;
b) pentru a respecta dispoziţiile constituţionale referitoare la
adoptarea legilor şi a hotărârilor;
c) pentru a legifera în acord cu opinia publică.
2,50 puncte

24. Cum trebuie să fie, în opinia magistratului francez Dupaty, o bună


legislaţie?
a) „morală”;
b) „justă”;
c) „ca o bună fizică; ea trebuie să fie experimentală”.
2,50 puncte
25. Care ramură a dreptului se pretează cel mai bine la realizarea unor
experimente legislative?
a) dreptul penal;
b) dreptul civil;
c) dreptul administrativ.
2,50 puncte
180

Universitatea SPIRU HARET


26. Care sunt cele mai răspândite modalităţi de măsurare unidimen-
sională în sociologie?
a) metoda sociometrică;
b) tehnicile de scalare;
c) calculul probabilităţilor.
2,50 puncte

27. Ce tip de scală este cea prezentată în figura de mai jos?

-2 -1 0 +1 +2

a) scală grafică;
b) scală itemizată;
c) scală compusă.
2,50 puncte

28. Care dintre fenomenele juridice de mai jos pot fi cercetate cu


ajutorul tehnicii scalării?
a) elaborarea normelor de drept;
b) aplicarea normelor de drept;
c) atitudinea cetăţenilor faţă de lege;
d) atitudinea cetăţenilor faţă de justiţie;
e) celeritatea justiţiei;
f) atitudinea cetăţenilor faţă de delincvenţă;
g) opinia publicului cu privire la anumite fenomene care se
petrec în viaţa dreptului;
h) dinamica procesului legislativ.
10 puncte

29. Câţi itemi are scala elaborată de E.A. Rundquist şi R.F. Sletto
pentru măsurarea atitudinii tinerilor delincvenţi faţă de justiţie?
a) 8 itemi;
b) 162 de itemi;
c) 22 de itemi.
2,50 puncte

30. Care dintre scorurile obţinute de respondenţi la ansamblul itemilor


scalei elaborate de E.A. Rundquist şi R.F. Sletto pentru măsurarea
181

Universitatea SPIRU HARET


atitudinii tinerilor delincvenţi faţă de justiţie indică o atitudine pozitivă
a acestora faţă de această instituţie?
a) scorurile mici;
b) scorurile mari.
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 4

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

1. Ce înţelegem prin metodă?


a) un procedeu de cercetare;
b) un instrument de cercetare;
c) o modalitate generală (sistematică) de cercetare, de cunoaş-
tere şi de transformare a realităţii.
2,50 puncte

2. Care sunt, după scopul lor, tipurile de cercetări socioumane?


a) cercetări experimentale şi cercetări neexperimentale;
b) cercetări de culegere a datelor şi cercetări de interpretare a
datelor;
c) cercetări fundamentale şi cercetări aplicative.
2,50 puncte

3. Care sunt, după criteriul temporal, tipurile de metode de cercetare a


fenomenelor sociale?
a) metode transversale, metode longitudinale;
b) metode iniţiale, metode finale;
c) metode de scurtă durată, metode de durată medie, metode
de lungă durată.
2,50 puncte
182

Universitatea SPIRU HARET


4. Ce fel de metodă este biografia socială provocată?
a) experimentală;
b) cvasiexperimentală;
c) de observaţie.
2,50 puncte

5. Care sunt fazele cercetării sociologice empirice?


a) 1. pregătirea cercetării; 2. cercetarea propriu-zisă (de teren);
3. întocmirea raportului de cercetare;
b) 1. pregătirea cercetării; 2. cercetarea propriu-zisă (de teren); 3.
prelucrarea, analiza, interpretarea şi valorificarea rezultatelor cercetării;
c) 1. pregătirea instrumentelor de cercetare; 2. aplicarea instru-
mentelor de cercetare; 3. prelucrarea datelor şi informaţiilor recoltate.
2,50 puncte

6. Cum pot fi transformate conceptele cu care lucrăm în instrumente


utile de lucru?
a) prin precizarea dimensiunilor, indicilor şi a indicatorilor
fenomenului social pe care-l definesc (prin traducerea acestora în
„evenimente observabile”;
b) prin formularea unei definiţii nominale clare a fenomenului
cercetat;
c) prin delimitarea lor de alte concepte cu sens asemănător.
2,50 puncte

7. Care este calitatea fundamentală a unui eşantion?


a) volumul cât mai mare;
b) reprezentativitatea;
c) volumul cât mai mic.
2,50 puncte

8. De ce se impune utilizarea concomitentă a mai multor metode şi


tehnici într-o cercetare?
a) pentru a studia un eşantion reprezentativ;
b) pentru a surprinde influenţa variabilelor independente;
c) pentru a surprinde obiectul cercetării în integralitatea sa.
2,50 puncte

9. Care este populaţia asupra căreia se poate realiza cercetarea pilot?


a) eşantionul stabilit pentru cercetare;
183

Universitatea SPIRU HARET


b) întreaga populaţie din care a fost extras eşantionul;
c) fie un lot de subiecţi similari, fie o parte a populaţiei supuse
investigaţiei.
2,50 puncte

10. Care este regula fundamentală stabilită de Émile Durkheim pentru


cercetarea faptelor sociale?
a) „a trata faptele sociale ca lucruri”;
b) „a trata faptele sociale ca fenomene psihologice”;
c) „a trata faptele sociale ca fenomene sociale”.
2,50 puncte

11. Care dintre cerinţele metodologice de mai jos trebuie respectate în


desfăşurarea cercetărilor sociologice empirice?
a) regula obiectivităţii datelor, informaţiilor şi concluziilor
cercetării;
b) regula priorităţii faptelor în faţa atitudinilor, opiniilor etc.;
c) tratarea statistică a fenomenului cercetat;
d) regula unităţii şi complementarităţii metodelor utilizate în
cercetarea fenomenului respectiv;
e) abordarea sociometrică a fenomenului studiat şi a persoa-
nelor cuprinse în eşantion;
f) abordarea sistemică a fenomenului cercetat;
g) abordarea multi– şi interdisciplinară a „obiectului” cercetării;
h) regula priorităţii opiniilor şi atitudinilor în faţa faptelor
sociale;
i) abordarea exogenă a fenomenului studiat.
12,50 puncte

12. Ce reprezintă, în concepţia lui Jean Carbonnier, metodele de cerce-


tare ale sociologiei juridice?
a) „adaptări ale acelora care deja au fost puse la punct în
cercetarea laturii patologice a dreptului”;
b) „adaptări ale acelora care deja au fost puse la punct în alte
domenii sociologice”.
2,50 puncte

13. Care sunt instrumentele de lucru ale anchetei sociologice?


a) planul de anchetă, fişa de înregistrare şi ghidul de interviu;
b) planul de anchetă, ghidul de interviu şi scalele de evaluare;
184

Universitatea SPIRU HARET


c) planul de anchetă, chestionarul sociologic şi ghidul de interviu.
2,50 puncte

14. În ce constă, în esenţă, chestionarul sociologic utilizat ca instrument


de cercetare?
a) într-un ansamblu de întrebări şi/sau imagini grafice tipărite,
ordonate logic;
b) într-un ansamblu de întrebări şi/sau imagini grafice tipărite,
ordonate psihologic;
c) într-un ansamblu de întrebări şi/sau imagini grafice tipărite,
ordonate logic şi psihologic.
2,50 puncte

15. Ce reprezintă interviul?


a) „o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a infor-
maţiilor scrise de la indivizi şi grupuri umane”;
b) „o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a infor-
maţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane”;
c) „o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a infor-
maţiilor iconografice de la indivizi şi grupuri umane”.
2,50 puncte

16. În funcţie de tema, obiectivele şi volumul populaţiei cercetate, o


anchetă socio-juridică poate viza:
a) fie ansamblul populaţiei adulte a naţiunii (şi în acest scop va fi
utilizat un eşantion naţional), fie persoanele care se încadrează într-o
anumită categorie de populaţie care prezintă interes pentru cercetare;
b) fie un grup experimental, fie un grup de control (martor).
2,50 puncte

17. Din punctul de vedere al pregătirii juridice a respondenţilor, în


rândul căror categorii de populaţie se poate desfăşura o anchetă socio-
juridică?
a) fie în rândul tehnicienilor dreptului, fie în rândul nonteh-
nicienilor;
b) fie în rândul populaţiei adulte a naţiunii, fie în rândul minorilor;
c) fie pe ansamblul populaţiei adulte a naţiunii, fie pe un
eşantion.
2,50 puncte

185

Universitatea SPIRU HARET


18. De unde provine principala dificultate pe care o întâmpină
sociologia juridică în redactarea şi aplicarea chestionarului?
a) din lipsa de cooperare a subiecţilor;
b) din faptul că trebuie să discute despre drept cu persoane
neiniţiate în acest domeniu;
c) din lipsa de sinceritate a subiecţilor.
2,50 puncte

19. În ce constă „metoda Nebraska” utilizată în practica sondajelor de


opinie legislativă în cazul întrebărilor cu răspunsuri dihotomice, prin
care cercetătorul oferă două soluţii alternative: dreptul pozitiv şi un
proiect de reformă legislativă?
a) în prezentarea „seacă”, „goală-goluţă” a celor două soluţii
legislative;
b) în prezentarea de argumente pentru fiecare dintre cele două
soluţii legislative.
2,50 puncte

20. Care sunt principalele cauze care pot genera erori de încadrare a
fenomenelor de drept numărate în categoriile juridice legal definite?
a) minciunile debitate de unii respondenţi;
b) slaba cunoaştere a categoriilor juridice definite legal;
c) atitudinea refractară a unor subiecţi anchetaţi;
d) încadrarea unor fenomene de drept în anumite categorii
juridice pe baza etichetei pe care acestea o poartă în limbajul comun şi
nu pe baza definiţiilor legale ale acestora;
e) schimbările legislative sau ale jurisprudenţei;
f) lipsa de reprezentativitate a eşantionului.
7,50 puncte

21. Cum putem cunoaşte ce gândeşte populaţia despre un proiect de lege?


a) printr-un experiment legislativ;
b) printr-o monografie juridică;
c) printr-un sondaj de opinie legislativă.
2,50 puncte

22. Care sunt documentele juridice pe care sociologii dreptului le-au


cercetat într-o mai mare măsură?
a) articolele şi studiile pe teme juridice apărute în publicaţii de
specialitate;
186

Universitatea SPIRU HARET


b) hotărârile judecătoreşti publicate în culegerile clasice de
jurisprudenţă sau în cele specializate;
c) lucrările de doctrină juridică.
2,50 puncte

23. Prin ce metodă/tehnică pot fi cercetate documentele nonjuridice de


genul mărturiilor etnografice şi/sau istorice, scrierilor literare, legen-
delor, miturilor, povestirilor, documentelor personale etc.?
a) prin tehnica analizei conţinutului;
b) prin metoda anchetei socio-juridice;
c) prin tehnica scalării.
2,50 puncte

24. Care dintre afirmaţiile de mai jos se referă la dezavantajele utilizării


analizei sociologice a jurisprudenţei în cercetarea fenomenelor juridice
din domeniul patologiei dreptului?
a) este o tehnică secundară, care cercetează documente, nu fapte;
b) aduce în câmpul cercetării sociologice justiţiabili pe care
alte metode, tehnici sau procedee de investigaţie ale sociologiei
dreptului nu-i pot contacta;
c) permite cercetătorului să investigheze atât fenomene ce ţin
de patologia actuală a dreptului, cât şi fenomene ce aparţin unei
patologii trecute;
d) jurisprudenţa oferă „o imagine infidelă şi trunchiată” a
realităţii juridice;
e) surprinde mai bine contextul social al fenomenului cercetat;
f) hotărârile judecătoreşti cercetate prin această tehnică vizează
numai o mică parte a vieţii dreptului: latura patologică a acesteia;
g) caracterul incomplet al culegerilor de jurisprudenţă;
h) culegerile de practică judecătorească sunt realizate în scopuri
juridice şi, în consecinţă, de multe ori, ele pot fi sărace în informaţii ce
prezintă interes pentru sociologia dreptului.
12,5 puncte

25. Cum se prezintă itemii scalei elaborate de E.A. Rundquist şi R.F.


Sletto pentru măsurarea atitudinii tinerilor delincvenţi faţă de justiţie?
a) sub forma unor judecăţi de valoare asupra justiţiei;
b) sub forma unor întrebări relative la modul în care sunt
elaborate legile;
187

Universitatea SPIRU HARET


c) sub forma unor studii de caz reprezentative pentru modul în
care se administrează justiţia în rândul minorilor delincvenţi.
2,50 puncte

26. Care dintre ramurile dreptului se pretează cel mai bine la reali-
zarea experimentelor legislative?
a) dreptul penal;
b) dreptul civil;
c) dreptul administrativ.
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 5

În atenţia studenţilor:
– pentru completarea testului, încercuiţi litera corespunzătoare
răspunsului corect la fiecare dintre întrebările de mai jos;
– nota maximă (calculată în baza punctajului realizat) poate fi
obţinută numai prin marcarea răspunsurilor corecte la toate
întrebările cuprinse în test.

1. Ce înţelegem, sub aspect etimologic, prin metodologie?


a) „ştiinţa metodelor”;
b) „ştiinţa sociologică”
c) „ştiinţa managementului cercetărilor empirice”.
2,50 puncte

2. Care sunt principalele componente ale metodologiei cercetării


sociologice?
a) enunţurile teoretice fundamentale, metodele şi tehnicile de
culegere a datelor empirice;
b) enunţurile teoretice fundamentale, metodele şi tehnicile de
culegere a datelor empirice, tehnicile şi procedeele de prelucrare a
datelor şi informaţiilor empirice, procedeele de analiză, interpretare şi
construcţie sau reconstrucţie teoretică.
2,50 puncte
188

Universitatea SPIRU HARET


3. Care sunt, după locul ocupat în procesul investigaţiei empirice,
principalele categorii de metode?
a) metode fundamentale şi metode nefundamentale;
b) metode de culegere a informaţiilor, metode de prelucrare a
informaţiilor, metode de interpretare a datelor cercetării;
c) metode de proiectare a investigaţiei, metode de desfăşurare
a investigaţiei, metode de finalizare a investigaţiei.
2,50 puncte

4. Ce fel de metodă de cercetare este ancheta?


a) transversală;
b) longitudinală.
2,50 puncte

5. Cum trebuie să fie tema cercetării?


a) importantă, actuală, realizabilă;
b) interesantă, inedită, realizabilă;
c) importantă, inedită, realizabilă.
2,50 puncte

6. Ce este o ipoteză?
a) un enunţ constatativ cert despre relaţia dintre două sau mai
multe variabile;
b) un enunţ conjectural despre relaţia dintre două sau mai
multe variabile.
2,50 puncte

7. Care sunt principalele elemente de care trebuie să ţinem seama în


alegerea metodelor şi tehnicilor pe care le vom utiliza într-o cercetare?
a) tema cercetării, obiectivele cercetării, realitatea socială
investigată şi populaţia cercetată;
b) tema cercetării, obiectivele cercetării şi eşantionul;
c) tema cercetării, obiectivele cercetării, realitatea socială
investigată şi instrumentele de cercetare.
2,50 puncte

8. Ce reprezintă, în concepţia lui Jean Carbonnier, metodele de


cercetare ale sociologiei juridice?
a) „adaptări ale acelora care deja au fost puse la punct în
cercetarea laturii patologice a dreptului”;
189

Universitatea SPIRU HARET


b) „adaptări ale acelora care deja au fost puse la punct în alte
domenii sociologice”.
2,50 puncte

9. Care sunt, după Jean Carbonnier, cele două principii fundamentale


care trebuie să stea la baza cercetării sociologice a fenomenelor
juridice?
a) regula obiectivităţii şi materialitatea fenomenelor;
b) regula obiectivităţii şi imparţialitatea cercetătorului;
c) regula obiectivităţii şi abordarea istorico-comparativă.
2,50 puncte

10. Ce temă a avut ancheta socio-juridică desfăşurată la începutul


deceniului opt de Institutul de Cercetări Juridice în judeţul Covasna?
a) administrarea justiţiei penale;
b) cunoaşterea legii de către cetăţeni;
c) cauzele sociale ale divorţului.
2,50 puncte

11. Care este, după Claude Javeau, obiectul anchetei sociologice?


a) datele factuale, opiniile, atitudinile şi motivaţiile oamenilor;
b) aptitudinile, temperamentul şi caracterul oamenilor;
c) inteligenţa, aptitudinile şi trăsăturile de personalitate ale
indivizilor.
2,50 puncte

12. Care sunt instrumentele de lucru ale anchetei sociologice?


a) planul de anchetă, fişa de înregistrare şi ghidul de interviu;
b) planul de anchetă, ghidul de interviu şi scalele de evaluare;
c) planul de anchetă, chestionarul sociologic şi ghidul de interviu.
2,50 puncte

13. Ce tipuri de întrebări pot cuprinde chestionarele?


a) fie închise (precodificate), fie deschise (libere sau post-
codificate), fie de ambele tipuri
b) fie închise (precodificate), fie deschise (libere sau post-
codificate), fie de control;
c) fie închise (precodificate), fie deschise (libere sau post-
codificate), fie de opinie.
2,50 puncte
190

Universitatea SPIRU HARET


14. Ce reprezintă sondajul de opinie?
a) o „metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestio-
narului şi a eşantionării”;
b) o „metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestio-
narului şi a grupurilor experimentale”;
c) o „metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestio-
narului şi a grupurilor martor”.
2,50 puncte

15. În funcţie de tema, obiectivele şi volumul populaţiei cercetate, o


anchetă socio-juridică poate viza:
a) fie ansamblul populaţiei adulte a naţiunii (şi în acest scop
va fi utilizat un eşantion naţional), fie persoanele care se încadrează
într-o anumită categorie de populaţie;
b) fie un grup experimental, fie un grup de control (martor).
2,50 puncte

16. Ce dificultate majoră poate să apară în constituirea eşantionului


din rândul unor categorii de populaţie ale căror manifestări se înscriu
în sfera patolgiei dreptului şi pentru care nu există statistici precise
(consumatorii de droguri, prostituatele etc.)?
a) faptul că volumul eşantionului este prea mic şi nu asigură
reprezentativitatea;
b) faptul că astfel de categorii de populaţie nu sunt recenzate
şi nici recenzabile, ceea ce afectează reprezentativitatea eşantionului.
2,50 puncte

17. Alegeţi două dintre capcanele care grevează utilizarea întrebărilor


de opinie:
a) tendinţa subiectului anchetat de a da răspunsuri privitoare la
neajunsurile vieţii sale (salariu mic, lipsa locuinţei, viaţă scumpă etc.);
b) tendinţa subiectului anchetat de a da răspunsurile conform
regulii legale, de a manifesta conformism juridic, în loc de a formula
propria sa judecată de valoare, propria sa opinie;
c) tendinţa subiectului anchetat de a formula opinii şocante;
d) tendinţa unor respondenţi de a formula opinii speculative,
în totală contradicţie cu conduitele lor efective.
5 puncte

191

Universitatea SPIRU HARET


18. Care este regula generală care trebuie respectată de sociologul
dreptului la redactarea chestionarului?
a) întrebările să fie redactate în fapt, nu în drept;
b) chestionarele să cuprindă numai întrebări închise;
c) chestionarele să cuprindă numai întrebări deschise.
2,50 puncte

19. De ce formă trebuie să fie întrebările „cheie” din sondajele de


opinie legislativă?
a) dihotomice, să ceară ca răspunsul să fie dat prin „da” sau
„nu”, „normal” sau „anormal”, „just” sau „injust” etc.;
b) deschise – să lase subiectului libertatea de a răspunde după
propria sa dorinţă;
c) factuale – prin care se cer subiectului date de identificare
relative la: sex, vârstă, nivel de şcolarizare, profesie etc.
2,50 puncte

20. În ce constă „metoda franceză” utilizată în practica sondajelor de


opinie legislativă în cazul întrebărilor cu răspunsuri dihotomice, prin
care cercetătorul oferă două soluţii alternative: dreptul pozitiv şi un
proiect de reformă legislativă?
a) în prezentarea „seacă”, „goală-goluţă” a celor două soluţii
legislative;
b) în prezentarea de argumente pentru fiecare dintre cele două
soluţii legislative.
2,50 puncte

21. De ce se recurge, după Jean Carbonnier, la sondajul de opinie


legislativă?
a) deoarece „este de dorit a se legifera în acord cu opinia publică”;
b) deoarece „este o metodă de cercetare foarte bine pusă la punct”;
c) deoarece „este o metodă de cercetare accesibilă pentru jurişti”.
2,50 puncte

22. De ce este bine să se legifereze în acord cu opinia publică?


a) pentru că aceasta este procedura impusă de lege în
domeniul legiferării;
b) pentru că, legiferând astfel, legile au mai multe şanse de a fi
respectate;
192

Universitatea SPIRU HARET


c) pentru că sociologia juridică impune o astfel de procedură.
2,50 puncte

23. Care este avantajul sondajului de opinie legislativă faţă de


referendum în ceea ce priveşte modul de evidenţiere a aspiraţiilor şi
aşteptărilor cetăţenilor în raport cu legea supusă atenţiei publice?
a) permite evidenţierea aspiraţiilor şi aşteptărilor publicului pe
categorii de cetăţeni;
b) permite evidenţierea aspiraţiilor şi aşteptărilor publicului
într-o manieră globală, uniformizată.
2,50 puncte

24. Care dintre următoarele cercetări sociologice empirice s-a constituit


într-un model de anchetă prelegislativă prin sondaj?
a) cercetarea desfăşurată în Anglia, în perioada 1965-1970,
asupra pedepsei cu moartea;
b) cercetarea desfăşurată timp de cinci ani (începând din
1975), în Franţa, în legătură cu represiunea avortului;
c) ancheta prin sondaj care s-a desfăşurat în Franţa, pe tema
divorţului, şi care a precedat legea franceză din 1975 în această
materie.
2,50 puncte

25. Care dintre cerinţele metodologice de mai jos trebuie respectate de


sociologul dreptului în investigarea documentelor juridice?
a) să privească documentele „cu ochii unui sociolog al
dreptului, şi nu ai unui jurist dogmatic”;
b) să privească documentele din unghiul de vedere al ştiinţei
dreptului;
c) să privească documentul juridic „ca un document”, „ca un
ansamblu de semne, şi nicidecum ca pe un echivalent al realităţii pe
care acesta tinde să o exprime”;
d) să privească documentul din perspectiva tehnicii legislative.
5 puncte

26. Care dintre sarcinile de mai jos trebuie să le îndeplinească socio-


logul dreptului în cercetarea documentelor nonjuridice?
a) să le aducă la forma documentelor juridice;
b) să cerceteze numai documentele nonjuridice scrise;
193

Universitatea SPIRU HARET


c) trebuie să „distileze” juridicul, să-l separe de socialul nonju-
ridic şi de fenomenele individuale cotidiene;
d) să ordoneze informaţiile colectate sub forma unor serii, pentru
ca, în final, printr-o abordare istorico-comparativă, să dea acestora o
semnificaţie cu valoare sociologico-juridică.
5 puncte

27. La ce poate ajuta analiza sociologică a jurisprudenţei?


a) la o mai bună cunoaştere a dreptului pozitiv;
b) la o mai bună cunoaştere a dreptului ca fenomen social;
c) la o mai bună cunoaştere a laturii nonpatologice a dreptului.
2,50 puncte

28. Care dintre afirmaţiile de mai jos pun în evidenţă avantajele


utilizării analizei sociologice a jurisprudenţei în cercetarea fenome-
nelor din domeniul patologiei dreptului?
a) surprinde ansamblul vieţii juridice;
b) este o tehnică ce oferă posibilitatea observării directe a
fenomenelor juridice cercetate;
c) surprinde mult mai bine decât ancheta pe bază de interviu
multitudinea fenomenelor de natură psihosociologică în contextul cărora
a apărut şi s-a dezvoltat raportul conflictual dintre cele două părţi;
d) aduce în câmpul cercetării sociologice justiţiabili pe care
alte metode, tehnici sau procedee de investigaţie ale sociologiei
dreptului nu-i pot contacta;
e) permite cercetătorului să investigheze atât fenomene ce ţin
de patologia actuală a dreptului, cât şi fenomene ce aparţin unei
patologii trecute.
7,50 puncte

29. Pentru ce pune legiuitorul în vigoare, de probă, o lege?


a) pentru a vedea cum se aplică şi ce efecte are;
b) pentru a respecta dispoziţiile constituţionale referitoare la
adoptarea legilor şi a hotărârilor;
c) pentru a legifera în acord cu opinia publică.
2,50 puncte

30. Care sunt cele mai răspândite modalităţi de măsurare unidimen-


sională în sociologie?
a) metoda sociometrică;
194

Universitatea SPIRU HARET


b) tehnicile de scalare;
c) calculul probabilităţilor.
2,50 puncte

31. Câte grade de intensitate a răspunsurilor are scala elaborată de E.A.


Rundquist şi R.F. Sletto pentru măsurarea atitudinii tinerilor delincvenţi
faţă de justiţie şi care sunt acestea?
a) trei (de acord, în dezacord, fără opinie);
b) cinci (complet de acord, de acord, nedecis, în dezacord,
complet în dezacord).
2,50 puncte

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

BAREME DE CORECTARE ŞI NOTARE


– Partea a II-a –

Testul nr. 1

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
7. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
8. 10,00 puncte pentru răspunsurile: „b”; „c”; „d” şi „e” (respectiv
câte 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
195

Universitatea SPIRU HARET


20. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
22. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
28. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
29. 10,00 puncte pentru răspunsurile: „b”; „c”; „e” şi „g” (respectiv
câte 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
30. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 2

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
7. 12,50 puncte pentru răspunsurile: „a”; „b”; „d”; „f” şi „g”
(respectiv câte 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
196

Universitatea SPIRU HARET


21. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
22. 7,50 puncte pentru răspunsurile: „a”; „c” şi „d” (respectiv câte 2,50
puncte pentru fiecare dintre acestea).
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
28. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
29. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
30. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 3

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
5. 10,00 puncte pentru răspunsurile: „b”; „d”; „e” şi „h” (respectiv
câte 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
7. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
197

Universitatea SPIRU HARET


22. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
27. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
28. 10,00 puncte pentru răspunsurile: „c”; „d”; „f” şi „g” (respectiv câte
2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
29. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
30. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 4

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
7. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
11. 12,50 puncte pentru răspunsurile: „a”; „b”; „d”; „f” şi „g” (res-
pectiv câte 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
17. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
20. 7,50 puncte pentru răspunsurile: „b”; „d” şi „e” (respectiv câte 2,50
puncte pentru fiecare dintre acestea).
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
22. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
198

Universitatea SPIRU HARET


23. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
24. 12,50 puncte pentru răspunsurile: „a”; „d”; „f”; „g” şi „h”
(respectiv câte 2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
25. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
26. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

Testul nr. 5

1. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.


2. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
3. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
4. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
5. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
6. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
7. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
8. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
9. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
10. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
11. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
12. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
13. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
14. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
15. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
16. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
17. 5,00 puncte pentru răspunsurile: „b” şi „d” (respectiv câte 2,50
puncte pentru fiecare dintre acestea).
18. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
19. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
20. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
21. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
22. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
23. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
24. 2,50 puncte pentru răspunsul „c”.
25. 5,00 puncte pentru răspunsurile: „a” şi „c” (respectiv câte 2,50
puncte pentru fiecare dintre acestea).
26. 5,00 puncte pentru răspunsurile: „c” şi „d” (respectiv câte 2,50
puncte pentru fiecare dintre acestea).
199

Universitatea SPIRU HARET


27. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
28. 7,50 puncte pentru răspunsurile: „c”; „d” şi „e” (respectiv câte
2,50 puncte pentru fiecare dintre acestea).
29. 2,50 puncte pentru răspunsul „a”.
30. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.
31. 2,50 puncte pentru răspunsul „b”.

Total: 90 de puncte + 10 puncte din oficiu = 100 de puncte

200

Universitatea SPIRU HARET