Antibiotic - medicament care impiedica dezvoltarea anumitor microorganisme.

In prezent
sunt cunoscute peste o suta de tipuri de antibiotice, dar numai unele se folosesc in medicina
deoarece antibioticele sunt daunatoare nu numai pentru microorganisme, dar si pentru

organismul uman.
Mult timp, unii si in prezent, au parerea ca antibioticele sunt un remediu contra tuturor bolilor
si se intrebuinteaza la cel mai mic semn al unei infectii. Astazi este demonstrat ca antibioticele
au efect nociv asupra organismului uman. De la puternice rectii alergice provocate de aceasta
clasa de medicamente la efecte toxice ce pun in pericol viata pacientilor, cum ar fi:
Streptomicina - ototoxicitate cu tulburari de echilibru, hipoacuzie, surditate
ireversibila;
Clortetraciclina - complicatii la nivelul tubului digestiv;
Cloramfenicol - leucopenie, trombopenie, anemie aplastica, nevrita optica;
Antibioticele asupresc functiile vitale a celulelor care produc proteine, din aceasta cauza la
mamele care au primit antibiotice in timpul sarcinii au nascut copii cu anomalii sau alte
dereglari la diferite aparate si sisteme, uneori incompatibile cu viata. Dar si nou-nascutul
poate suferi daca primeste laptele matern cu antibiotice. Toate antibioticele au efecte nocive
asupra mamei si copilului:
Copiii, mamele carora au primit ciclofosfamide, sufera de dereglarea structurii oaselor,
ramolisment osos.
Aminoglicozidele si tetraciclinele - lezeaza oasele si dintii copiilor.
Streptomicina - efect negativ asupra creierului copiilor si asupra centrului vorbirii.
Penicilina - la 16% din copii provoaca alergie.
Sunt numai cateva exemple de efecte nocive ale antibioticelor asupra organismului uman. Dar
antibioticele produc dependenta. Pacientul care dupa un tratament cu antibiotice starea de
sanatate s-a ameliorat favorabil are tendinta repetarii lui din propria initiativa la cel mai mic
semn de boala, ca;teodata treca;nd la altele mai periculoase din care cauza organismul poate
ceda.
Datorita antibioticelor si altor medicamente organismul uman va avea de suferit in urma
cresterii rezistentei microbilor la medicamente. Dupa unele prognoze dupa 2012 multe din
medicamente de succes azi, nu vor mai avea acelasi rezultat, din cauza rezistentei.
in prezent medicii din toata lumea sunt ingrijorati pentru ca bolile care se tratau cu succes cu

antibiotice in trecut au inceput sa puna probleme de tratament. in decursul timpului microbii

au dezvoltat imunitate si s-au diversificat. S-a modificat simptomatologia, tabloul clinic si nu
cedeaza la antibiotice (ex.: tuberculoza, meningita, pneumoniile ...), prin urmare se impune
schimbarea dozajului sau a antibioticului cu unul mai puternic.
De mentionat ca inca nu se cunosc toate efectele nocive ale antibioticelor. Dar nu este exclus
sa apara noi informatii in viitor.
Deocamdata antibioticele raman medicamentele de electie pentru tratamente in unele
afectiuni, dar se indica folosirea lor rationala si responsabila in interesul sanatatii pacientului.
Antibioticele sunt indispensabile in endocardita infectioasa, pielonefrita, pneumonii, otita,
abcese etc. Netratarea acestor afectiuni cu antibiotice duc la complicatii majore. Cu
antibiotice nu se trateaza infectiile respiratorii acute de etiologie virala, gripa, hepatitele, s.a.
O parte din pacienti pe parcursul tratamentului cu antibiotice dupa o evolutie favorabila isi
intrerup tratamentul din propria initiativa, dorind minimalizarea efectelor nocive a
antibioticele. Ceea ce este total gresit, se impune respectarea cu strictete indicatiile medicului.
Boala poate reaparea sau acutiza. La un tratament repetitiv cu acelasi antibiotic, nu-si vor mai
face efectul, impuna;nd cresterea dozei sau schimbarea antibioticului.
Nu toate medicamentele antibacteriene sunt antibiotice. Antibioticele sunt produse de
microorganisme. Substantele medicamentoase ca sulfanilamide (biseptol, furazolidon,
metronidazol, s.a.) nu sunt din clasa antibioticelor, ele difera prin mecanismul si efectul lor
asupra microbilor in organismul uman.
Nu este demonstrat ca alergiile la antibiotice se transmit genetic.
Pentru clinicienii de astzi, antibioticele reprez
int monstrul sacru al terapeuticii. Era
antibioticelor, nceput cu 6 decenii n urm, a s
chimbat esenial viziunea medicilor asupra relaiil
or cu
mediul, punndu i la adpost de una din angoasele l
or seculare, aceea a morii prin infecie.
ntr adevr, ncepnd din anul 1940, antibioticele
au adus cele mai mari beneficii terapeutice,
reprezentnd
medicaia cu cea mai frecvent prescriere
. Rezultatele benefice iniiale sunt astzi ntune
cate
de numeroase reacii adverse, dar mai ales de schim
barea ecologiei microbiene prin apariia germenilor
rezisteni parial sau total la antibioticele
clasice )i de rezerv. Devalorizarea unor antibi
otice a
generat afirmaia:
Trim sub ameninarea unei lovituri de stat a bact
eriilor, individul fiind ca o cetate
asediat, n condiiile unor muniii numrate.

GENERALITATI
PRIVIND ANTIBIOTICE
Antibioticile sunt substante chimice organice produse de
microorganisme sau obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze
foarte mici, inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene.
Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele
specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor
substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar
substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta
numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea
inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme a fost savantul
roman Victor Babes; tot el a sugerat ca aceste substante ar putea fi
utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni.
Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care,
cu 50 de ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea
penicilinei), a intuit efectele practice ce le-ar putea avea pentru
terapeutica antagonismul microbian.
Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de
biosinteza caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate
ridicata si tocsicitate redusa, constituie cea de-a doua etapa extrem de
importanta in dezvoltarea chimioterapiei. Succesele exceptionale

obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G au

declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de
biosinteza. Asa se explica faptul ca intr-un interval extreme de scurt
sant descoperite si introduse in terapeutica penicilina V, tetraciclinele,
streptomicina, grizeofulvina, eritromicina,oleandomicina, iar mai
tarziu cefalosporinele si rifampicina.
Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de
penicilino-rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati
terapeutice.
Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid
si la actiunea penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind
obtinerea de noi antibiotice prin semisinteza si sinteza.

Tetracicline
De la Wikipedia, enciclopedia liber
Salt la: Navigare, cutare

Tetraciclinele au la baz acest nucleu naftacencarboxamidic

Antibioticele din aceast clas sunt utilizate cu precauie datorit reaciilor adverse i a
instalrii rezistenei germenilor.
Tabel cu reprezentanii mai importani ai acestei clase de antibiotice:
Denumirea

R7

R6

R6`

R5

antibioticului
Clortetraciclin

Cl

OH

CH3

Demeclociclin

Cl

OH

Doxiciclin

CH3

OH

Minociclin

N-(CH3)2

Rolitetraciclina

OH

CH3

Tetraciclin

OH

CH3

Cuprins

1 Criterii de clasificare
o 1.1 Cronologic
o 1.2 Chimic
2 Farmacologie
o 2.1 Spectru de aciune
o 2.2 Mecanismul de rezisten
o 2.3 Farmacocinetica
o 2.4 Toxicologie
3 Bibliografie

Criterii de clasificare
Cronologic

Tetracicline din I generaie

o Clortetraciclina
o Oxitetraciclina
o Tetraciclina
o Demeclociclina

Tetracicline de a-II-A generaie

o Doxiciclin
o Minociclin
o Metaciclin
o Rolitetraciclina (administrare injectabil)

Chimic
Se refer la metoda de obinere, izolare din culturi bacteriene, sau sintetizate pe cale chimic:

Naturale
o Tetraciclin

o
o
o

Clortetraciclina
Oxitetraciclina
Demeclociclina

Semisintetice
o Doxiciclina
o Limeciclina
o Meclociclina
o Minociclina
o Rolitetraciclina

Farmacologie
Absorbia oral este bun, fiind influenat de alimente, sau de anumii ioni metalici (Ca++, Fe+
+
, Al+++) datorit formrii cu aceti ioni a unor combinaii complexe, care apoi sunt greu
absorbabile. La nivel rectal absorbie este redus, putnd chiar aprea efecte adverse. Nu se
aplic pe seroase, mucoas nazal.

Spectru de aciune
Este unul larg, tetraciclinele fiind ele nsei antibiotice cu spectru larg. Acioneaz asupra:[1]

Bacillus anthracis
Chlamydia
Haemophilus influenzae,
Klebsiella
Leptospira
Legionella
Mycoplasma pneumoniae,
Streptococcus pneumoniae,
Treponema pallidum
Yersinia pestis
Borellia recurensis

Sunt indicate n pneumonie cu pneumococ, infecii streptococice, stafilococice, tifos,

tularemie, psitacoz, bruceloz,, holer, antrax, gonoree. Mai poate fi utilizat i n tratarea
posibilei infecii[2] cu Helicobacter Pylori, o bacterie identificat la bolnavii cu ulcer gastric.

Mecanismul de rezisten
Tetraciclinele inhib dezvoltarea bacterian prin legarea de subunitile 30S ale ribozomilor,
(secvena 16S ), mpiedicnd astfel legarea aminoacil-ARNt de complexul ARNm-ribozom.
Celulele bacteriene devin rezistente la aciunea tetraciclinelor prin 3 mecanisme:

Enzimatic-modificarea enzimatic a nucleului tetraciclinelor (printr-o reacie de

acetilare)
Eflux-mecanism de aprare a organismului, care "respinge" substanele toxice sau
antibioticele.O gen codeaz o proteina care activeaz pompa de tetraciclin

Protecie ribozomal. O gen activeaz o protein , care poate avea diverse efecte n
funcie de gen:
blocarea legrii tetraciclinei de ribozomi
o
legarea de ribozomi, concomitent cu deformarea steric ceea ce permite
o
legarea de ARNt
legarea de ribozomi concomitent cu deslocuirea tetraciclinei.
o

Farmacocinetica
Profilul tetraciclinelor difer ntre cele 2 generaii: Tetraciclinele de prima generaie au un
timp de injumtire scurt, absorbie de circa 80% la nivelul stomacului, duodenului.
Absorbia este influenat de alimente, de prezena cationilor divaleni (Ca++, Fe ++)sau
trivaleni (Al +++). Din contr, tetraciclinele din a doua generaie un timp de njumtire mult
mai mare (20 ore n cazul doxiciclinei),o biodisponibilitate mult mai bun, (minociclina
difuzeaz foarte bine n LCR).Datorit liposolubilitii crescute realizeazz concentraii mari
n plmni, saliv, bil, organe genitale.

Toxicologie
Toxicitatea tetraciclinelor este relativ redus. ns n cazul administrrii pe perioade
ndelungate pot aprea efecte digestive (anorexie, grea, vom). La nivel hepatic determin
efecte toxice cu evoluie mortal (nu se administreaz la bolnavii cu insuficien hepatic). La
nivel renal determin afectarea toxic. Se acumuleaz n oase i dini, determinnd astfel
afectarea smalului dentar, a pigmentaiei dentare (nu se administreaz la gravide n a 2-a
jumtate a sarcinii, la copii sugari i mai mici de 8 ani). La nivel SNC produc (mai ales
minociclina) aa numitul sindrom Pseudotumor cerebri (sindrom fals de hipertensiune
cranian)

Bibliografie

Farmacoterapie vol I, Dobrescu Dumitru Ed.Medical 1989

Farmacologie, Stroescu Valentin, Ed All 2005
http://en.wikipedia.org/wiki/Tetracycline_antibiotics

Tetraciclinele sunt considerate antibiotice cu spectru larg.

Prima tetraciclina a fost descoperita din anul 1949 - Clortetraciclina. Ulterior au fost
descoperite Oxitetraciclina (1950) si Tetraciclina (1953).
Doxiciclina a fost sintetizata in anul 1966 iar Minociclina in anul 1967. Doxiciclina si
Minociclina sunt tetracicline cu actiune prelungita.
Tetraciclinele au in structura 4 inele de carbon reunite.
In prezent sunt folosite preparate cu actiune rapida care se administreaza pe cale orala (cum ar
fi Tetraciclina) sau parenterala (Rolitetraciclina) si Tetracicline cu actiune prelungita sau
intermediara (Demeclociclina si Metaciclina) si cu actiune prelungita (Doxiciclina si
Minociclina).

Mecanism de actiune
Tetraciclinele se leaga reversibil de ARN ribozomal 30 S, avand ca efect blocarea sintezei
lanturilor polipeptidice bacteriene. Efectul este bacteriostatic.
Din punct de vedere al intensitatii antibacteriene cea mai activa este Minociclina, urmata de
Doxiciclina. Cea mai putin intensa este clortetraciclina care este folosita doar local.
Oxitetraciclina si Tetraciclina desi sunt mai slabe realizeaza niveluri inalte in organism.

Spectrul de activitate
Tetraciclinele sunt considerate antibiotice cu spectru larg: actioneaza pe coci gram pozitivi si
negativi, bacili grampozitivi si negativi, aerobi, anaerobi, infrabacterii intracelulare,
spirochete, actinomicete, vibrioni, precum si pe unele protozoare cum ar fi Entamoeba
histolytica si Plasmodium malariae.
Din cauza faptului ca au fost folosite abuziv, rezistenta dobandita in timp este inalta.
Tetraciclinele au fost folosite si in scopuri neterapeutice - ca factor trofic in hrana unor
animale supuse unui regim de ingrasare exagerata.
Rezistenta bacteriana apare prin impiedicarea acumularii antibioticului intracelular si mai rar
prin inactivare chimica sau biologica. Rezistenta bacteriana poate fi transmisa prin plasmide.

Farmacocinetica
Dozele terapeutice variaza in functie de preparatul folosit.
Dozele variaza de la 25 - 50 miligrame pe kilogram pe zi pentru formele cu actiune rapida
pana la 100 - 200 miligrame pe zi pentru cele cu actiune prelungita.
Calea de administrare este orala cu absortie buna (95 %). Concentratia maxima se obtine de
obicei rapid - 1 - 3 ore dupa administrare.
Difuzeaza bine tisular: la nivel pulmonar, hepatobiliar, digestiv, urogenital, piele si tesuturi.
Nu patrunde in concentratii terapeutice la nivelul lichidului cefalorahidian, oase si articulatii.
Eliminarea este urinara 70 %, astfel ca realizeaza in urina concentratii de zece ori mai mari
decat cele serice. 30 % se elimina pe cale biliara.

Toxicitate
Tetraciclinele trebuie evitate la persoanele cu insuficienta renala, din cauza eliminarii renale si
riscului de acumulare in organism. O exceptie este Doxiciclina, care are cea mai mare rata de
eliminare biliara.
Printre cele mai frecvente efecte adverse sunt:
reatiile de hipersensibilizare: anafilaxia, purpura reumatoida, eritemul medicamentos sau
polimorf, edeme alergice, fotosensibilizare
efecte toxice directe: colorarea in galben brun a dintilor la copii, cu afectarea dentitiei
definitive (riscul este mai mic la Doxiciclina), anemie, trombocitopenie, neutropenie, ulceratii

esofagiene, greturi, varsaturi, diaree, insuficienta renala, diabet insipid renal, discreta
hipertensiune intracraniana.

Interactiuni cu alte medicamente

Exista tendinta de a se a inlocui preparatele cu actiune scurta si eliminare rapida cu
preparatele cu actiune prelungita, mai ales cu Doxiciclina. Acesta are o actiune prelungita,
este comod de administrat si are o toleranta mai buna.
Absorbtia preparatelor orale scade prin asocierea cu alimente, preparate antiacide (preparate
cu calciu, magneziu, aluminiu), fier, cimetidina.

Indicatii clinice
Tetraciclinele au fost folosite in tratamentul infectiilor acute respiratorii, stomatologice, ale
pielii (acnee vulgara), tesuturilor moi, infectii digestive (diareea calatoriilor, dizenterie,
holera), infectii urogenitale (uretrite, anexite, limfogranulomatoza benigna).
Ca indicatie de electie sunt folosite in tratamentul rickettsiozelor, infectilor cu micoplasma,
in bruceloza, tularemie, ciuma.

Bibliografie
E.

Pilly. Maladies Infectieuses et Tropicales 20e edition, 2006

Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor

Teraciclinele sunt antibiotice produse de diferiti Srteptomices. Ele cuprind in structura un
nucleu policiclic naftacencarboxamidic. Au actiune bacteriostatica fata de un numar mare de
microorganisme patogene.
Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor
Primele antibiotice din aceasta grupa -clortetraciclina, oxitetraciclina, tetraciclina
demeclociclina - le-au urmat tetraciclinele din a doua generatie - doxiciclina si minociclina
care prezinta unele avantaje terapeutice.
Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor
Tetraciclinele sunt pulberi cristaline, de culoare galbena, inodore, cu gust amar, sensibile la
lumina si caldura. In conditii corespunzatoare, se mentin nealterate 4-5 ani. Tetraciclinele nu
sunt influentate de sucurile digestive si flora intestinala. Cea mai stabila si rezistenta dintre
medicamentele acestui grup este tetraciclina propriu-zisa. Tetraciclinele in general sunt
instabile in prezenta ionilor metalelor grele.
Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor
Intre structura chimica si efectul farmacodinamic exista o stransa legatura. S-a demonstrar ca
actiunea antibacteriana este in directa corelatie cu gruparile fenol-oxo a partii infgerioare a
celor patru cicluri. Modificarea acestot grupuri duce la disparitia efectelor. Acest fapt a fost
explicat prin rolul chelator al acestor grupari.

Particularitati farmacocinetice ale tetraciclinelor

Tetraciclinele au actiune aproape exclusic bacteriostatica actionand prin chelarea cationilor
metalelor bivalente, cu inhibitia ulterioara a unoe sisteme enzimatice bacteriene. La nivelul
ribozomilor bacterieni este inhibata selectiv legatura dintre aminoacizi si ARN avand drept
consecinta blocarea sintezei proteice.

Tetraciclinele
Familia tetraciclinelor cuprinde tetracicline naturale (de extractie) si tetracicline de
sinteza ca: clortetraciclina, oxitetraciclina, tetraciclina, rolitetraciclina,
dimetilclortetraciclina, metaciclina, doxiciclina, minociclina. Tetraciclinele sunt
rareori folosite ca antibiotice de prima alegere, din cauza rezistentei bacteriene frecvente si a
reactiilor adverse.
Sunt antibiotice cu actiune aproape exclusiv bacteriostatica, cu spectru larg. Toate sunt active
asupra germenilor gram-poziti vi si gram-negativi (cu exceptia proteuslui si piocianicului),
asupra germenilor anaerobi, spirochetelor, leptospirelor, rickettsiilor, bedsoniilor,
micoplasmelor. Nu este justificata schimbarea unei tetracicline cu altele, pentru a-i mari sau
schimba actiunea. Rezistenta se produce in trepte succesive scurte. Asocierea cu
aminoglicozidele, cloramfenicolul sau macrolidele este indiferenta, dar asocierea cu peniciline
si cefalosporine este interzisa deoarece au mecanism de actiune diferit. Absorbtia digestiva
este buna, mai ales pe nemancate. Administrarea i.v. realizeaza concentratii sanguine mari,
uneori periculoase, mai ales in boli hepato-biliare. Toate tetraciclinele pot genera reactii
adverse (fenomene toxice si alergice). Pot produce tulburari digestive de iritatie, fenomene de
dismicrobism, carente, enterocolita acuta stafilococica. Sunt contraindicate la gravide.
Preparatele vechi sunt nefrotoxice. Administrarea indelungata poate favoriza aparitia unui
sindrom de tip lupic. Alteori, inlesneste aparitia candi-dozei mucoaselor. Indicatiile si
contraindicatiile sunt aceleasi pentru toate tetraciclinele.
Fiind numai bacteriostatice, au indicatii relativ restranse. In general, exista cinci indicatii
majore: pneumopatii acute, infectii rickettisene acute, infectii ale cailor biliare, dizenteria
bacilara si bruceloza acuta.
Tetraciclina se prezinta sub forma de capsule (0,250 g) si sub forma de capsule operculate
(0,125 g si 0,250 g/capsula) si se administreaza in doze de 2 - 4 g/zi, in 4 prize, la intervale
egale.
RolitetracicJina (Solvocilin), care se prezinta in flacoane cu continut injectabil (0,300
g/flacon), se administreaza in doze de 2 - 3 flacoane/zi, in perfuzie i.v. sau in injectii
intravenoase, lent, la interval de 8 -12 ore. Are aceleasi indicatii cu cea susmentionata, dar se
administreaza in infectii severe, cand calea orala nu este accesibila si cand bolnavii nu
coopereaza. Pot aparea un gust metalic, tulburari hepatice sau pancreatice, ameteli si
hiperemia fetei.
Doxicilina (Vibramycin - sub forma de capsule de 0,100 g si administrata cate o capsula/zi,
timp de 7 -10 zile - siReverinul - 3-6 fiole de 0,250 g/24 de ore, la 8 -12 ore).