Regiunea Fenoscandinava defineste atat din punct de vedere

geografic cat si geologic, Peninsula Scandinava (Norvegia si

Suedia), Finlanda si nord-vestul Rusiei(inclusiv peninsula Kola)
Se intinde pe o distanta de 1800 de km N-S astfel incat
cuprinde zone cu vegetatie si climat variat.

Dupa pozitia ocupata de gheata,

aceasta poate fi de doua tipuri:
-gheata marina aceasta
dezvoltandu-se sub forma de
banchize la suprafata oceanelor

-gheata
continentala- sub
forma diferitelor
calote glaciare

Pe continente , se disting doua tipuri de

calote : cele continentale de tip scandinav
si cele de tip alpin(cu ghetari localizati doar
in zonele de mari altitudini)

Extinderea la nivel global al

calotelor a fost inegala, in
emisfera nordica intalninduse un numar mai mare de
calote decat in emisfera
sudica, insa ele nelipsind de
aici.
Inlandsis- calote glaciare
de suprafete si grosimi
considerabile aici apartin
marile calote din Pleistocen:
Calota Laurentiana si Calota
Fenoscandinava
In Europa,in perioada de
maxim glaciar, calota
Fenoscandinava a inregistrat
un volum de aproximativ 7
milioane de km cubi,aceasta
valoare reprezentand mai
putin de 1 sfert din volumul
total al Laurentidei.

In Cuaternar, aria fenoscandinava a fost centrul

unei mari calote glaciare care a acoperit in
mare parte N Europei. Aceasta a avut un
comportament oscilant, in timpul etapelor reci
extinzandu-se,iar in cele calde,retragandu-se.

Originea inlandsis-ului a fost

data de ghetarii de tip
montan existenti in Muntii
Scandinaviei, care in
momentul scaderii
temperaturilor au format un
ansamblu unitar. Masele de
aer maritime, incarcate cu
precipitatii, au alimentat
cresterea, astfel ca spre
marea baltica aceasta s-a
extins, insa spre N-V aceasta
a fost limitata de procesele
de debitare de iceberguri.

Cu ajutorul morenelor regasite in Europa, sa putut intocmi un model prin care se arata
ca centrul calotei este situat in N-E Marii
Baltice, aproximativ in zona cuprisa intre
portul Lulea (Suedia) si Oulu (Finlanda)

Calota a prezentat o asimetrie, raza maxima fiind de 1300 de km,

iar cea minima de 300 de km. in momentele de expansiune
maxima, calota s-a legatcu calota din Muntii Urali, si cu
gheturile siberiene.

Pe parcursul ultimului
maxim glaciar, cea
mai inalta parte a
calotei - unde gheata
avea aproximativ
2000 m grosime era localizata in
nordul Marii Baltice.
Dupa alte
interpretari,grosimea
maxima putea fi local
chiar mai mare, pana
la 3000 de m. O buna
parte din varfurile
Muntilor Scandinaviei
s-au aflat sub
gheata,doar un mic
numar proeminand
ca nunatak-uri.

Un efect important de
semnificatie geologica il
constituie miscarile
verticale ale reliefului. Sub
greutatea maselor de
gheata, portiuni intinse ale
litosferei s-au afundat in
astenosfera, pentru ca apoi,
o data eliberate de sarcina
calotelor,sa se ridice intr-un
ritm accentuat. Peninsula
Scandinava, in timpul
Holocenului, s-a ridicat cu
700 de metrii.

Izobaze ce indica
ascensiunea
Scandinaviei in Holocen

Inregistrarile de paleomediu din ultimii 2 Ma sunt

caracterizate de largi oscilatii ale temperaturii
medii.Perioade scurte de incalzire, numite
integlaciatiuni, separa perioade de frig
intens,denumite glaciatiuni.
In Scandinavia, Germania de Nord, Polonia si
Rusia se observa 3 orizonturi glaciare
suprapuse,groase de cate 20-50 de m si separate
de depozite neglaciare(pietrisuri, nisipuri
stratificare fluvio glaciare- depuse prin topirea
ghetii). Aceste depozite cuprind resturi de plante
si animale de clima mai calda. De aici se poate
admite ca a existat o alternanta de climate reci cu
climate mai calde. Aceasta oscilatie este intalnita
si in Europa, Asia si America de N, rezultand
inaintari si retrageri ale ghetarilor. Astfel, cele 3
orizonturi le corespund 3 perioade diferite ale
ghetarilor scandinavi.

Glaciatiunea I
Este cea mai veche, si corespundea orizontului inferior
de depozite glaciare. A mai fost denumita si glaciatiunea
Elster si a inceput cu 500.000-480.000 de ani in urma.
Calota Fenoscandinava se intindea in sud pana in Belgia
si Olanda, pana in Muntii Riesengebirge(Polonia) si
centrul Rusiei, in regiunea Moscovei.

Glaciatiunea a II-a
Este cea mai puternica glaciatiune,a fost mai extinsa in
partea de E, iar in V ajungea pana in Anglia si in S-E pana
in Carpatii Poloniei. Mai poarta numele si de faza Saale. A
inceput cu 200.000 de ani in urma. In timpul extensiunii
sale maxime, Calota Fenoscandinava a acoperit o
suprafata de 6.500.000 km patrati. In vestul Europei s-au
gasit asociatii de mamifere de climat rece: Mammuthus
trogontherii, Coelodonta antiquitatis, Rangifer tarandus,
Ursus spelaeus.

Glaciatiunea a III-a
A avut o intindere mai restransa, cuprinzand aproape
numai Scandinavia, Yutlanda, tarmurile de sud ale Marii
Baltice pana la Varsovia, Finlanda si peninsula Kola. Mai
poarta numele de faza Vistulei sau Weichsel. A
reprezentat timpul cel mai rece din Cuaternar. Se
apreciaza ca aceasta faza glaciara a avut loc in urma cu
75.000 sau 80.000 de ani si s-a terminat cu 10.000 de ani
in urma.

Au fost denumite si doua faze

interglaciare. Prima, dintre glaciatiunile
Elster si Saale, poarta numele de MindelRiss sau Holstein, iar cea de-a
doua,dintre fazele Saale si Vistula, poarta
numele de Riss-Wurm sau Eem.

La sfarsitul Fazei Vistula, calota glaciara s-a retras

progresiv spre regiunile unde astazi mai exista
muntii Scandinavi. Apa care a rezultat din topirea
ghetii s-a acumulat in regiunile limitrofe, in Mare
Baltica. Bazinul Balticii a fost initial inchis,
neavand legatura cu Marea Nordului, constituind
un lac, denumit Lacul de gheata Baltic, in care sau depus sedimente sezoniere, denumite varve.
Aceasta etapa a avut loc cu aproximativ 10.500
de ani in urma. Mai tarziu, printr-o stramtoare din
sudul Suediei, au patruns apele din Marea
Nordului si fostul Lac de gheata Baltic se
transforma intr-un bazin marin, denumit Marea cu
Yoldia. Acest lamelibranhiat taxodont era adaptat
la conditii de ape reci, si a fost identificat din
varve depozitate cu 10.000 de ani in urma.

Calota Fenoscandinava a continuat sa

se retraga. Regiunea din fata ei, eliberata
de greutatea masei de gheata a inceput
treptat sa se ridice, astfel ca legaturile cu
mare Nordului s-au intrerupt din nou si
Marea cu Yoldia s-a transformat intr-un
lac , denumit Lacul cu Ancylus. Varvele cu
Ancylus s-au acumulat in depozite de
acum 9.000 de ani.

Topirea ghetarilor a continuat, astfel ca

nivelul oceanului mondial a crescut, apele
din Marea Nordului patrunzand spre est si
dand nastere Marii cu Litorrina. Varvele
cu Littorina s-au depus cu 7.000 de ani in
urma. Mai tarziu, salinitatea a scazut,
Littorina a disparut, dupa care Marea
Baltica a evoluat spre configuratia si
concentratia ei actuala.

Directia de deplasare
a till-urilor

Blocuri eratice

Cu circa 8000 de ani in urma, ghetarii

fenoscandinavi erau practic disparuti, iar
ghetarii care au mai functionat in zonele
montane inalte nu au reprezentat decat
resturi nesemnificative ale calotei de
altadata.

Va multumesc

Magurean Sebastian
Ing. geologica An IV

Geologia Cuaternarului Neculai

Macarovici
Codrea V., 1998: Geologia
Cuaternarului, Cluj.
Meszaros N., 1990: Cuaternar- Curs
pentru studenti geologi si geografi, UBB,
Catedra de Geologie-Mineralogie, Cluj.
www.google.ro