1.2.1.

 Scutul Canadian

Are dezvoltare maxima in nordul si nord-estul Americii de Nord, iar

dimensiunile sale se reduc pana la disparitie spre sud, in lungul liniei care uneste
marile lacuri glaciare canadiene. In Labrador, miscarile tectonice au dat nastere
masivului Torngat, puternic faliat spre sud si vest. Este format din roci arhaice si
proterozoice (vulcanite arhaice, sisturi si cuartite). Sectorul central este cel mai
vechi (Arhaic timpuriu), deformat in timpul cutarilor din orogeneza laurentiana
si puternic strapuns de intruziuni granitice. Nucleul a continuat sa creasca prin
adaugarea in sud si est a unor mase sedimentare, mai ales calcare si gresii, care
au fost metamorfozate rezultand calcare cristaline si cuartite vitroase. Seriile de
Keewatin-Timiskaming au fost adaugate succesiv sub forma unor benzi
semicirculare dispuse W-E, probabil in timpul unor cicluri orogenetice. Dupa
incheierea acestora, regiunea a fost supusa eroziunii subaeriene si adusa la
stadiul de peneplena.

In arhaic si algonkian are loc cutarea lantului muntos laurentid, identificat in

regiunea fluviului St. Lawrence, catena care a fost puternic nivelata si
peneplenizata de catre agentii externi modelatori. Sincron se produce
cutarea catenei huroniene, care traversa Scutul Canadian in directia vest-est,
aceasta fiind de asemenea complet erodata. La sfarsitul acestor perioade, din
blocul initial, cristalin, au ramas la zi numai unele petice in spatiul Scutului
canadian, al Apalachilor si Muntilor Stancosi. Depozitele huroniene au continut
ridicat de minereuri de fier, la sud si vest de Lacul Superior, sud de L.
Athabaska si est de L. Sclavilor, in depresiuni vaste.

In Ordovician, sectorul central-nordic s-a scufundat si a rezultat depresiunea

Hudson. Pana la mijlocul Silurianului, scutul s-a inaltat astfel incat golful
Hudson a fost drenat complet. A urmat o noua scufundare, dar in Devonian
marginea sudica a scutului s-a ridicat datorita cutarilor apalasiene; a urmat o
noua etapa de nivelare care a dus la formarea peneplenei cretacice. Odata cu
formarea Muntilor Stancosi, marginea estica a suferit noi ridicari, determinand
aparitia unui nou ciclu de eroziune Eocen-Pliocen, care a nivelat complet
escarpamentul. O ultima ridicare majora a avut loc in Pliocen, dar glaciatiunea
cuaternara si-a asumat rolul de agent modelator. In postglaciar s-au manifestat si
continua inca miscarile epirogenetice pozitive mai ales in Peninsula Labrador,
unde ridicarile sunt cel mai accentuate.

Spre sud, Scutul Canadian se scufunda treptat si este ingropat sub masa de
sedimente paleozoice, mezozoice si tertiare pana la delta Mississippi. In est si
vest este incadrat de Appalasi si Muntii Stancosi, sectoarele marginale fiind
puternic fracturate si coborand in trepte sub unitatile de orogen.
Structurile cristaline sau granitice ale Scutului Canadian apar izolat in podisul
Ozark si centrul Texasului, dar in mod sigur suprafata cristalina fosilizata sub
stratele sedimentare formeaza bolti largi sau bazine adanci. Din acest punct de
vedere, consecintele in peisaj sunt minime, dar prezinta importanta in privinta
distributiei resurselor minerale in adancime.

O serie de boltiri si escarpamente afecteaza totusi peisajul: cataractele Niagarei,

domurile Cincinnati, Nashville si Ozark, boltirea din Kansasul Central si cea din
Texas, cunoscuta sub numele de Llanos Estacados.

Glaciatiunea cuaternara. La inceputul pleistocenului, partea de nord a Scutului

Canadian a fost acoperita de o calota glaciara, care a actionat asupra
reliefului.Suprafata ei era de aproximativ 9-12 milioane km2. Limita sudica a
glaciatiei maxime pe tarmul estic a depasit latitudinea de 4105’ lat N, iar in
timpul extensiunii maxime a ajuns pana la confluenta raurilor Ohio si
Mississippi (3705’ lat N). Se disting doua mari centre de formare: Keewatin, la
vest de Golful Hudson si in Peninsula Labrador. Ele s-au unit in regiunea
Marilor Lacuri, de unde au inaintat apoi mult catre sud, in bazinul fluviului
Mississippi. Se disting patru faze glaciare, asemanatoare cu cele din
Europa: nebraskiana, kansasiana, illinoisiana si wisconsiniana. Glaciatia
wisconsiniana a coincis probabil cu cea würmiana din Alpi si cu faza Vistului
pentru calota scandinava. Cele trei stadii ale calotei wisconsiniene sunt indicate
(precum cele ale glaciatiei Vistula din Europa) prin pradoline[2] si valuri de
morene terminale, care pot fi urmarite de la Ohio pana in cursul superior al lui
Missouri, iar spre vest pana in regiunea piemontana a Muntilor Stancosi. In noua
Anglie si New Brunswick se observa drumlinuri , dispuse in sensul deplasarii
ghetii.

Ghetarii de calota au erodat toata suprafata Scutului Canadian. In urma acestei

actiuni au rezultat peste tot suprafete de roca lustruite si striate, spinari de berbec
(roci mutonate), stinci, excavatii in care ulterior au fost cantonate lacuri, praguri
in cadrul vailor raurilor care au determinat aparitia cascadelor. In functie de
arealul lor de raspandire s-a putut reconstitui forma si extensiunea calotei. In
nord-estul Labradorului se evidentiaza fiorduri[4] comparabile cu cele din
Scotia si Scandinavia. In depresiunile formate in spatele depozitelor morenaice
s-au format lacurile canadiene.

In urma retragerii calotei de gheata s-au produs miscari de basculare a scoartei.

Ridicarea cea mai puternica in centrul Peninsulei Labrador, cu valori maxime de
300 m. Pe tarmul de nord-est al Labradorului, ridicarea a atins 100 m.

Loessul si depozitele loessoide au o larga extensiune in campiile si podisurile

centrale, la fel ca nisipurile si aluviunile. Depozitele de loess se pot urmari la
sud de bordura calotei, pana la o linie imaginara care ar uni Lacul Michigan cu
valea Missouri si Arkansasul superior, apoi pana la poalele Muntilor Stancosi.
Ele lipsesc complet in zona atlantica, probabil din cauza climei mai umede.
Grosimea lor variaza in medie intre 5 si 30 m. Depunerea loessului a avut loc in
timpul ultimului interglaciar.

Resurse de subsol. Zacamintele de minereuri utile sunt de origine magmatica sau

sunt generate prin metamorfism de contact. La nord de Lacul Huron, langa
Sudbury, se exploateaza cele mai importante zacaminte de nichel, care,
impreuna cu cele de cobalt, cupru si platina, sunt formate in partea superioara a
unui masiv intrusiv granitic, situat intr-o cuveta adancita, in sisturile
metamorfice ale Precambrianului inferior. Intre Lacul Ursilor (Fort Radium),
pana la estuarul fluviului Sf. Laurentiu exista o zona bogata in minereuri de
uraniu. Minereurile de fier, bogate in titan, sunt exploatate la Knob Lake
(Labrador). In sud-vestul Canadei, in bazinul piemontan al Muntilor Stancosi, se
exploateaza petrol si gaz metan (in bazinul raului Athabaska).

Unitati de relief asociate: Podisurile Canadiene, Campia Hudson, Peninsula

Labrador.