Geografia Americii si Africii - Elemente de structura si relief

Capitolul 1.
Mari unitati structurale ale Americii si Africii.
Tipuri si unitati de relief asociate

Amer ica de Nord, America de Sud si Africa au avut, n decursul timpului geologic, o evolutie
complexa, care le-a imprima t caractere at t comune, c t si distincte. Desi America de Sud a avut o
evolutie str ns legata de accea a Africii pentru o lunga perioada (Precambrian Mezozoic), din punct de
vedere structural are trasaturi mult ma i apropiate de cele ale Americii de Nord, rezultat al evolutiei
comune din ultimele 100-120 milioane de ani.
Sunt relevante asemanarile ntre liniile de tarm atlantic ale Africii si Americii de Sud, care iau determinat pe cercetatorii geologi ndeosebi sa consider e, nca din secolul al XIX -lea (A. SniderPellegrini, 1858), ca aceste doua continente au fost c ndva unite. Corelarea stratelor de roci sedimentare
(originea africana a formatiunii de Ror aima din America de Sud - fig. 1) este edificatoare n acest sens.
n paleozoic si mezozoic, Amer ica de N ord facea parte integranta din megacontinentul Laurasia, mpreuna
cu Europa si Asia, iar America de Sud si Africa, alaturi de Australia, Antarctica si India formau continentul sudic
Gondwana. Legatura completa si permanenta dintre America de Nord si Amer ica de Sud a fost stabilita relativ
trziu, n Pliocen, n urma regresiunilor marine din regiunea istmului Panama . Limita tectonica dintre America
Centrala si America de Sud este considerat grabenul Atrato, dar n peisaj tranzitia se face gradual. n privinta
dispunerii structurale a unita tilor constituente, exista o analogie aproape perfecta ntre America de Nord si Amer
ica de Sud: scuturile sunt pozitionate descentrat fata de continent, central-nord-estic; tot n compartimentul estic,
extracordilier, sunt incluse unitatile bazinale ale fluviilor Mississippi, Amazon si r ului La Plata. Vestul Cordilier
si, respectiv, Andin, prezinta o continuitate remarcabila n lungul meridianelor din Alaska p na n Tara Focului, chiar
si pe teritoriul Americii Centrale, care sudeaza cele doua cordiliere prin muntii istmului panamez.
Nucleele continentale (unitatile de scut) 1.2.
Cele mai vechi unitati structurale (paleostructuri) care intra n alcatuirea fiecaruia din cele
trei continente au fost denumite scuturi . Acestea sunt primele nuclee continentale care s-au format nca din
Precambrian, n jurul lor dezvoltndu-se ulterior continentele p na la forma actuala: Scutul Canadian n America de
Nord, Scutul Brazilian n America de Sud si Scutul African n Africa. Sunt structuri rigide, care au nregistra t n general
slabe miscari pe verticala, ridicari ale unor sectoare sau scufundarea altora de-a lungul liniilor de fa lii. Unele
portiuni au fost complet acoperite de formatiunile sedimentare ma i recente si s-au scufundat n plan
nclinat sub greutatea acestora (v. Scutul Canadian, cu o nclinare pronuntata spre sud).
n cadrul regiunilor de scut, formatiunile precambriene afloreaza pe supra fete ntinse.
Depozitele sedimentare care le acopera local sau regional a u rezultat fie n urma prabusirilor
funda mentului cristalin, determin nd formarea bazinelor sedimentare si transgresiuni marine (formatiunea
de Barreiras n bazinul Amazonului, formatiunea de Koundeloungou n bazinul Congo si sistemul Karoo
n Africa de Sud), fie datorita actiunii calotei glaciare pleistocene (desi depozitele morenaice care acopera
Scutul Canadian sunt relativ subtiri si discontinue).
Scutul african detine cea mai mare pondere n a lcatuirea continentului, 96% din teritoriul
acestuia fiind constiuit din soclu cristalin, acoperit de roci sedimentare care nu au suferit deformari
tectonice majore. Prin comparatie, n America de Nord numai 66% din teritoriu este alcatuit din scut.
La nceputul paleozoicului, nucleele de scut ale Africii, Americii de Sud, Arabiei, Indiei
(Decca n) si Australiei formau un continent ntins, Gondwana. Fragmentarea acestuia a avut loc n etape.
fata de cel ntr-o prima faza s-a separat continentul africano-brazilian australo-indo-malgas , proces
definitivat n Jurasic. ncepnd din permian s-a desfasurat si separarea Africii de America de Sud, printr-o
ruptura care progresa de la nord catre sud. Observatiile din ultimul secol a u evidentiat tendinta de
desprindere a Peninsulei Soma lia fata de restul Africii, de-a lungul grabenului Abisiniei.
1.2.1. Scutul Canadian
Are dezvoltare maxima n nordul si nord -estul Americii de Nord, iar dimensiunile sale se
reduc p na la disparitie spre sud, n lungul liniei care uneste marile lacuri glaciare canadiene. n Labrador,

miscarile tectonice au dat nastere masivului Torngat, puternic falia t spre sud si vest. Este format din roci
arhaice si proterozoice (vulcanite arhaice, sisturi si cuartite). Sectorul central este cel mai vechi (Arhaic
timpuriu), deformat n timpul cutarilor din orogeneza laurentiana si puternic stra puns de intruziuni
granitice. Nucleul a continuat sa creasca prin adaugarea n sud si est a unor mase sedimentare, mai ales
calcare si gresii, care au fost metamorfozate rezult nd calcare cristaline si cuartite vitroase. Seriile de
Keewatin-Timiska ming au fost adaugate succesiv sub forma unor benzi semicirculare dispuse W-E,
probabil n timpul unor cicluri orogenetice. Dupa ncheierea acestora, regiunea a fost supusa eroziunii
subaeriene si adusa la stadiul de peneplena.
n arhaic si algonkian are loc cutarea lantului muntos laurentid, identificat n regiunea
fluviului St. Lawrence, catena care a fost puternic nivelata si peneplenizata de catre agentii externi
modelatori. Sincron se produc e cutarea catenei huroniene, care traversa Scutul Canadian n directia vestest, aceasta fiind de asemenea complet erodata. La sf rsitul ac estor perioade, din blocul initial, cristalin,
au ramas la zi numai unele petice n spa tiul Scutului canadian, al Apalachilor si Muntilor St ncosi.
Depozitele huroniene au continut ridicat de minereuri de fier, la sud si vest de Lacul Superior, sud de L.
Athabaska si est de L. Sclavilor, n depresiuni vaste.
n Ordovician, sectorul central-nordic s-a scufundat si a rezultat depresiunea Hudson. P na la
mijlocul Silurianului, scutul s-a naltat astfel nc t golful Hudson a fost drenat complet. A urmat o noua
scufundare, dar n Devonian marginea sudica a scutului s-a ridicat datorita cutarilor apalasiene; a urmat o
noua etapa de nivelare care a dus la formarea peneplenei cretacice. Odata cu formarea Muntilor St ncosi,
marginea estica a suferit noi ridicari, deter min nd aparitia unui nou ciclu de eroziune Eocen -Pliocen, care
a nivelat complet escarpamentul. O ultima ridicare majora a avut loc n Pliocen, dar glaciatiunea
cuaternara si-a asumat rolul de agent modelator. n postglaciar s-au manifestat si continua nca miscarile
epirogenetice pozitive mai ales n Peninsula Labrador, unde ridicarile sunt cel mai accentuate.
Spre sud, Scutul Canadian se scufunda treptat si este ngropat sub masa de sedimente
paleozoice, mezozoice si tertiare p na la delta Mississippi. n est si vest este ncadrat de Appalasi si
Muntii St ncosi, sectoarele marginale fiind puternic fracturate si cobor nd n trepte sub unitatile de orogen.
Structurile cristaline sau granitice ale Scutului Canadian apar izolat n podisul Ozark si
centrul Texasului, da r n mod sigur suprafata cristalina fosilizata sub stratele sedimentare formeaza bolti
largi sau bazine a dnci. Din acest punct de vedere, consecintele n peisaj sunt minime, dar prezinta
importanta n privinta distributiei resurselor minerale n ad ncime. O serie de boltiri si escarpamente afecteaza totusi
peisa jul: cataractele Niagarei, domurile Cincinnati, Nashville si Ozark, boltir ea din Kansasul Central si cea din
Texas, cunoscuta sub numele de Llanos Estacados. Glaciatiunea cuaternara . La nceputul pleistocenului, partea de
nord a Scutului Canadian a fost acoperita de o calota glaciara, care a actionat asupra reliefului.Suprafata ei era de
aproximativ 9 -12. Limita sudica a glaciatiei maxime pe tarmul estic a depasit latitudinea de 41 5 lat N, iar n milioane
km 2 timpul extensiunii maxime a a juns p na la confluenta r urilor Ohio si Mississippi (37
5 lat N). Se disting doua
mari centre de for mare: Keewatin, la vest de Golful Hudson si n Peninsula Labrador. Ele s -au unit n regiunea
Marilor Lacuri, de unde au naintat apoi mult catre sud, n bazinul fluviului Mississippi. Se disting patru faze
glaciare, asema natoare cu cele din Europa:
nebraskiana, kansasiana, illinoisiana si wisconsiniana . Glaciatia
wisconsiniana a coincis probabil cu cea wr miana din Alpi si cu fa za Vistului pentru calota scandinava. Cele trei
stadii ale calotei wisconsiniene sunt indicate ( precum cele ale glaciatiei Vistula din Europa) prin pradoline si valuri de
morene terminale, care pot fi urmarite de la Ohio p na n cursul superior al lui Missouri, iar spre vest p na n
regiunea piemonta na a Muntilor St ncosi. n noua Anglie si New Brunswick se observa drumlinuri , dispuse n sensul
deplasarii ghetii.
Ghetarii de calota au erodat toa ta suprafata Scutului Canadian. n urma acestei actiuni au
rezultat peste tot suprafete de roca lustruite si striate, spinari de berbec (roci mutonate), stnci, excavatii n
care ulterior au fost cantonate lacuri, praguri n cadrul vailor r urilor care au determinat aparitia
casca delor. n functie de arealul lor de rasp ndire s -a putut reconstitui forma si extensiunea calotei. n
nord-estul Labradorului se evidentiaza fiorduri comparabile cu cele din Scotia si Scandinavia . n 4
depresiunile forma te n spatele depozitelor morenaice s-au format lacurile canadiene.
n urma retragerii calotei de gheata s-au produs miscari de basculare a scoa rtei. Ridicarea cea
mai puternica n centrul Peninsulei Labrador, cu valori maxime de 300 m. Pe tarmul de nord -est al
Labradorului, ridicarea a atins 100 m.
Loessul si depozitele loessoide au o larga extensiune n c mpiile si podisurile c entrale, la fel
ca nisipurile si aluviunile. Depozitele de loess se pot urmari la sud de bordura calotei, p na la o linie imaginara
care ar uni Lacul Michigan cu va lea Missouri si Arka nsasul superior, apoi p na la poalele Muntilor St ncosi. Ele
lipsesc complet n zona atlantica, proba bil din cau za climei mai umede. Grosimea
lor variaza n medie ntre 5 si 30 m. Depunerea loessului a avut loc n timpul ultimului interglaciar.
Resurse de subsol . Zacamintele de miner euri utile sunt de origine magmatica sau sunt
generate prin meta morfism de contact. La nord de Lacul Huron, l nga Sudbury, se exploateaza cele ma i
importante zacaminte de nichel, care, mpreuna cu cele de cobalt, cupru si platina, sunt formate n partea
superioara a unui masiv intrusiv granitic, situat ntr -o cuveta ad ncita, n sisturile metamorfice ale
Precambria nului inferior. ntre Lacul Ursilor (Fort Radium), p na la estuarul fluviului Sf. Laurentiu exista
o zona bogata n minereuri de uraniu. Minereurile de fier, bogate n titan, sunt exploatate la Knob Lake
(Labra dor). n sud-vestul Canadei, n bazinul piemontan al Muntilor St ncosi, se exploateaza petrol si gaz
metan (n bazinul rului Athabaska).
Unitati de relief asociate : Podisurile Canadiene, C mpia Hudson, Peninsula Labrador.
1.2.1.1. Podisurile Canadiene. Trasaturile de baza ale ace stei regiuni sunt: uniformitatea
reliefului, predominarea structurilor vechi, puternic cutate si nivelate (roci cristaline si intruziuni
granitice) si prezenta reliefului glaciar. Altitudinea medie atinge circa 200 m, constituind suprafata de
eroziune cea mai ntinsa de pe glob. Local, deformari, boltiri si miscari epirogenetice recente au deranjat
Relieful nclina spre Golful Hudson (150-170 m), iar naltimi mai mari apar numai pe malul Lacului
Superior (500-600 m). n r egiunea interioara, cele ma i mari naltimi sunt determinate de prezenta
martorilor de eroziune izolati formati din cuartite sau intruziuni granitice precambriene. ntre Golful
Hudson si valea fluviului Sf ntul Laurentiu se gasesc altitudini medii si martori de eroziune de forma
circulara, ra sp ndite neregula t pe suprafete monotone (pe malul Lacului Huron, masivul Trembling a tinge
945 m). Cumpana apelor apare la est de linia Red River L. Winnipeg-Nelson, trec nd n regiunea
Marilor Lacuri si n Peninsula Labrador prin naltimi de peste 700 m.
n pleistocen, ca lota glacia ra a actionat selectiv, accentu nd depresiunile acolo unde rocile
erau mai friabile (sisturi si calcare huroniene, precum si eruptivul mai diaclazat). Suprafata este presarata
cu lacuri cantonate n cuvete formate prin subsapare glaciara. Datorita litologiei variate, la curile au
tarmuri foarte dantelate, iar martorii de cuartit formeaza spinari mai nalte sau chiar insule n cuprinsul

depresiunilor. La sud de Golful James, regiunea numita Clay Belt este alcatuita din depozite lacustre
(argile) care, mpreuna cu materialul detritic, dau solurile cele mai fertile.
1.2.1.2. Cmpia Hudson (Hudsonia). Constituie cel mai cobort sector al cmpiilor
canadiene, fiind dispusa n jurul G olfului Hudson. n general, nu prezinta limite fizico-geografice precise.
Numeroase depresiuni lacustre sunt orientate E-V n nord si N-S n sud, explic nd miscarea radiara a
calotei glaciare n pleistocen. n centru este situat Golful Hudson, o imensa arie de subsidenta for mata n
pliocen-pleistocen. Sub greutatea calotei, regiunea a cobort cu circa 300 m, redresndu-se ulterior.
Ad ncimea golfului nu depaseste 200 m, ia r mareele sunt foarte puternice (3-4 m la flux). n timpul
v nturilor nordice si vestice, abraziunea marina este extrem de activa. Icebergurile si a pele reci patrund
dinspre nord, ngreun nd navigatia (imposibila dealtfel n intervalul 15 octombrie-15 iulie) si influent nd
negativ c lima. Reteaua hidrografica este radiar convergenta catre Golful Hudson. R ul Nelson dreneaza
grupul lacustru Winnipeg si Churchill leaga numeroase lacuri, ntre care lacurile Indian si Renilor.
Tarmul sudic al Golfului Hudson este jos, alcatuit din sedimente lacustre, marine si glacia re.
n est sunt roci cristaline, d nd nastere unor insule si peninsule sub forma de martori. n vest apar strate
cretacice dispuse monoclinal, cu siruri de cueste orientate N V-SE. La contactul dintre cristalin si suprafetele structurale
se desfa soara o vale larga, preglaciara, umpluta cu depozite friabile usor afectate de eroziunea glaciara diferentiala
(selectiva), fapt care a dus la formarea unei serii de cuvete lacustre: L. Renilor, L. Indian, L. Athabaska , L.
Sclavilor, L. Ursilor, L. Winnipeg. C mpia Hudson are aspect monoton si este drenata de r ul Albany si o ser ie
de r uri mai mici, care se varsa n Golful James, prelungirea spre sud a Golfului Hudson.
1.2.1.3. Peninsula Labrador. Prezinta o suprafata usor ondulata, cu altitudinea medie de
750 m. Marginea de nord este mai ridica ta, form nd Muntii Torngat (1700 m), situati n apropierea
Golfului Ungava. n interior, martorii eruptivi reprezinta naltimile cele mai mari, iar suprafetele de gnais
sunt netezite sub forma de podisuri. Peisajul este monton, suprafetele st ncoase sunt lipsite de arbori, cu
exceptia unor petice de paduri situate pe tarm. Exista numeorase r ulete care, dupa retragerea ghetii, nca
nu si-au putut adnci albiile. Tarmul de NE este foarte abrupt, dezvolt nd un relief tipic de skjrs
si fiorduri.
Cel ma I mare este fiordul Ha milton, care patrunde cu 200 km n interiorul peninsulei.
n pleistocen, n centrul peninsulei s-a for mat o calota glaciara. Peste nivelul acesteia s -au
ridicat doar Muntii Torngat, sub forma de nu natak-uri , care au adapostit numeroase relicte din flora
subarctica. Modelarea glaciara a fost asema natoare cu cea care a afectat podisurile centrale. Dupa
retragerea ei catre nord, a nceput redresarea izostatica, ce s -a ma nifestat cel mai puternic n ar ealul
Peninsulei Labrador. Ridicarea bordurii de nord-est se produce si n prezent, ca dovada sunt terasele vechi
de a braziune de pe tarmul atlantic.
Lacurile si reteaua hidrografica sunt dispuse radiar divergent. Cuvetele lacustre au fost
dezorganizate, iar va ile rurilor au suferit rupturi n profil longitudinal n urma producerii miscarilor
epirogenetice pozitive. Apele lacurilor s-au ndulcit, iar focile au ra mas relicte, marturii ale vechilor
legaturi cu marea. Lacul Mistassini are cea mai mare cuveta .
1.2.2. Scutul Brazilian
Formeaza unitatea cratogena din pa rtea centra la, estica si nord -estica a Americii de Sud. Se 7
extinde n cea mai mare parte pe teritoriul Braziliei si este alcatuit dintr -un funda ment cristalin, cu granite
si sisturi, acoperite partial cu sedimentar paleozoic si mezoz oic. Acest funda ment releva cutari foarte
vechi, arhaice. Cutarile caledoniene s-au manifestat mai ales pe coastele atlantice ale Braziliei, precum si
la vest, unde au fost atasate ulterior zonei andine. Desi n decursul evolutiei paleogeografice regiunile de
platforma sunt relativ stabile, miscarile orogenice andine au avut repercursiuni si asupra acestor
compartimente, deter minnd fra cturarea lor.
n mezozoic si tertiar, suprafata scutului Braziliei si al Guyanelor a fost supusa unui proces
ndelungat de denudare, care au nlaturat n mare pa rte sedimentarul. Fundamentul precambrian dezgolit
afloreaza mai ales n vestul Podisului Guyanelor si estul Podisului Braziliei, acolo unde au fost ridicate
ulterior. n regiunile unde ridicarea a fost mai putin intensa, sedimentarul paleozoic si mezozoic a fost
conservat n relief, fiind exprimat sub forma unor suprafete structurale dominate de martori cuartiferi sau
de granit sau platouri ntinse de lava. Fata de compartimentele de naltare exista zone de scufundare
accentuata, ca de exemplu valea r ului S o Francisco sau Depresiunea Paraguay-Paran.
n urma procesului ndelungat de denudatie din cursul paleozoicului s-au produs cantitati
enorme de materiale detritice. Complexele de gresii roscate si de conglomerate permo-triasice au o
grosime de 600-1000 m si poarta denumirea de formatiunea de Roraima ; ele apar mai ales n partea de NE
a Podisului Braziliei. n mezozoic, destramarea Gondwanei a fost pregatita printr -o serie de fracturi care au generat
eruptii puternice de la ve bazaltice (melafir) n Podisul Mato Grosso si n Depresiunea Paran. Unitati de relief asociate :
Podisul Guya nelor, Podisul Braziliei.
1.2.2.1. Podisul Guyanelor. Situat n nord-vestul Americii de Sud, ntre valea fluviului
Orinoco si C mpia Ama zonului. Are o structura asemana toare cu cea a Podisului Braziliei, dar exista
unele caractere morfologice care le diferentiaza . Limitele cu c mpiile periferice sunt reprezentate de falii
bine pronuntate (abrupturi structurale aproape verticale). Suprafata superioara este penepleniza ta (mesas) , ar altitudinile
medii se ncadr eaza ntre 500-600 m. 1.2.2.2. Podisul Braziliei. Se caracterizeaza printr -un relief de platforma si
suprafete peneplenizate, care nclina spre nord si nord-vest. n vest, podisul este separat prin zone depresionare de
regiunile muntoase ale Anzilor. n est si sud-est predomina caracterul muntos, determinat de ridicarile din Tertiar si
formarea serrelor litorale atlantice. Podisul este nsotit n acest sector de doua c mpii litorale foarte nguste.
Diversitatea morfologica rezulta din evolutia paleogeografica diferentiata de la un sector la altul, precum si din
modelarea diferita. Peste peneplena paleozoica s-au depus forma tiuni continentale n acceasi era, iar n Mezozoic
sedimente marine. n Tertiar s-au produs miscari epirogenetice de intensitati diferite, care au dat nastere serrelor litorale.
Podisul Braziliei se subdivide n cinci unitati morfologice, cu caractere litologice si
structurale distincte (tabelul nr. 2):
Podisul Braziliei de N ord
Podisul Braziliei de N ord-Est
Podisul Braziliei Centrale
Podisul Braziliei de Sud-Est
Podisul Braziliei de Sud
1.2.3. Scutul African
Este cel mai mare fragment din continentul Gondwana si prezinta cea mai mare stabilitate n
timp geologic, ntruc t nu si-a schimbat prea mult pozitia din momentul desprinderii de celelalte
continente. Confera continentului un pronuntat caracter monolitic, rigid si masiv, dar prezinta cu toate
acestea accidente tectonice datorate falierilor sau unor cutari slabe epiplatformice. Caracteristica din acest
punct de vedere este fosa Benue, n cadrul careia miscarile disjunctive se asociaza cu cele plicative. n
consecinta, calcarele cretacice ale fosei sunt cutate, la fel ca si unele roci tertiare din preajma lacului
Turkana (Rudolf). Scutul african este alcatuit din sisturi cristaline (verzi), curtite, granite, gnaise, granodiorite,

gabbrouri etc., dar si unele gresii si conglomerate vechi. Dislocarile tectonice cele mai importante au dat nastere
sistemului dublu de grabene, central si est-african.
Cutarea formatiunilor arhaice si proterozoice, dar si punerea n loc a imenselor batolite
granitice, au avut loc n decursul mai multor faze orogenetice. Se presupune, pe baza datelor existente, ca
n Proterozoic existau mai multe blocuri cristaline (spre exemplu, n emisfera sudica erau: Tanga nyka,
Mozambic, Transvaal, Madagascar), care s-au unit prin cutarea geosinclinalelor ce le separau, lund
nastere scutul africa n, ca parte integranta a Gondwa nei. Pentru emisfera nordica s-a admis existenta unui
geosinclinal caledonian , orientat nord-sud (din Algeria p na la Golful Guineei). Dupa orogeneza (n care
au rezultat saharidele cutarile caledonice sahariene) soclurile precambriene vestic si estic s-au sudat. n
paleozoic si mezozoic, pe vechiul scut african a continuat procesul de nivelare. Pe ntreg cuprinsul scutului african se
remarca prezenta depozitelor continentale cu grosimi mari, rezultate n urma denudatiei puternice. Unitati de relief
asociate : Muntii, podisurile si c mpiile Saharei; Podisurile si depresiunile Sudanului; Podisul Abisiniei; Podisul
Somaliei; Depresiunea Afar (Danakil); Podisurile Camerun, Azand, Gabon, Luanda, Lounda, Matabele; Zambezia,
Podisurile Africii de Sud.
1.2.3.1. Sahara
Scutul African este a coperit, n regiunea Saharei, de for matiuni n cea mai mare parte
continentale. ntreaga evolutie a Saharei n ultimii 8000 de ani a fost direct influentata de schimbarile
climatice. La nceputul holocenului Sahara era o regiune cu clima t asemanator celui mediteranean, cu
vegetatie si animale specific e, cu peisaje diferite fata de cele actuale. Schimbarile climatice s-au
manifestat prin instalarea treptata a unui regim de aridita te, care a implicat disparitia covorului vegeta l
protector pe mari suprafete si desfasurarea, n aceste conditii, a unui amplu si ndelungat proces de
denudare a reliefului.
Relieful Saharei nregistreaza aspecte variate de peisaj, n functie de manifestarile climatice.
Limitele desertului sunt dificil de precizat n peisaj, cercetatorii utiliz nd n acest scop criteriul
biogeografic. Astfel, geograful francez Robert Capot-Rey considera ca limita ntre Sahara si Berberia
(Regiunea Atlas) cor espunde granitei nordice de rasp ndire a marilor culturi de cur mali n oaze, n timp
ce limita fata de Sudan este marcata de gra nita sudica a ra sp ndirii speciei sahariene
Cornulaca
monocantha , respectiv de aparitia plantei cu tepi numita
cram (Cencrus biflorus) , element caracteristic
Sahelului sudanez. n linii generale, aceste limite se suprapun izohietelor de 125 mm n nord si 150 mm n sud. Relieful
este, n acest caz, un rezultat al conditiilor climatice. Modelajul sau este diferit fata
de c el al regiunilor nvecinate. Relieful desertic este un produs al colaborarii mai multor agenti, dintre care
cei ma i importanti sunt cei climatici. Cel mai important proces n cadrul modelarii reliefului l reprezinta
dezagregarea mecanica , manifestata mai pregnant n regiunile muntoase si de podis. Aici sunt prezente rocile
dure (sisturi crista line, gresii, calcare, conglomerate, eruptiv), prin sfar marea carora rezulta blocurile sau pietrele
colturoa se. Diferentele accentuate dintre ncalzirea diurna a supra fetei rocilor si racirea din timpul noptii contribuie
la dezagregarea acestora.
Actiunea v nturilor (alizee) se reflecta asupra ntinderilor de nisip. Modelajul se ma nifesta si
prin deflatie sau coraziune, dar importante sunt actiunile de transport si depunere. Agentii hidrografici au generat forme
precum: c mpii de acumulare, glacisuri, pedimente,
organisme torentiale, ueduri care s-au format n urma proceselor de scurgere din pleistocen. Scurgerea
actuala are un rol major n modelarea reliefului acestora datorita manifestarilor sale deosebit de violente.
Tipuri de relief n Sahara: hamada, regul si ergul .
a) Hamadele sunt podisuri pietroase, acoperite de blocuri de roca colturoase sau pavate cu
lespezi neregulate de gresie, calcar, bazalt etc., rezultate n urma dezagregarii mecanice stratificate.
Hamada este forma desertica a podisului, un desert de blocuri, n contra st cu desertul de nisip. Hamadele
grupate n jurul masivului Ahaggar se numesc
tassili si corespund podisurilor monoclinale de gresii
paleozoice, avnd aspect de cueste cu abruptul structural ndreptat catre masivul muntos. n fata a bruptului, care marcheaza
s-au pastrat martori de eroziune, coloane sau podisuri structurale mai reduse numite gara vechea extensiune a hamadei.
b) Regurile sunt c mpii joase si pla ne, acoperite de pietris sau nisip, care pot fi fie eluviale
,
fie aluviale . n r eguri nu se formeaza dune. n Sahara de Est, tipul de reg cu pietrisuri si bolovanisuri este 1 0
denumit serir .
c) Ergurile sunt teritorii foarte ntinse acoperite cu dune de nisip (c mpii de dune). Ocupa n
general regiunile joase ale Saharei, marile depresiuni. n Sahara de Est, ca forme acumulative sunt ,dar cele mai
des nt lnite sunt dunele longitudinale si tr ansversa le. Formele de caracteristice barcanele
relief ale ergurile: culmile, sirurile de dune si coridoarele dintre dune se ntind pe directia v nturilor
dominante. Alizeele determina o orientare NE-SV a acestor for me. Relieful ma jor al ergurilor este rela tiv
stabil. De exemplu, unele cai urmate de caravane s-au pa strat nca din antic hitate. D e asemenea, asezarile
neolitice se grupeaza la baza dunelor. Astfel, migrarea masiva a dunelor constituie o reprezentare eronata
a modificarilor peisajului sa harian.
Uedurile sunt vai lipsite de apa, largi, modelate n pleistocen n perioadele pluviale
(corespunza toare fa zelor glaciare din Europa sau America de Nord) . n prezent, scurgerea de-a lungul
uedurilor se limiteaza la c teva ore sau c teva zile, n medie, pe an. Exista nsa tipuri dif erite de ueduri,
spre exemplu cele care si au bazinele de receptie la periferia Saharei (uedul Draa, care curge la poalele
Atlasului) au scurgere mai bogata dec t cele sahariene propriu-zise, care nu se alimenteaza n afara zonei
desertice. De- alungul uedului Saoura, patrunz nd ad nc n desert, se nsira numeroase asezari, oaze cu
paduri de palmieri, valorific nd apele situate la mica ad ncime, infiltrate n aluviunile acestei vai. Astfel
de r uri subterane se nt lnesc si la celelalte ueduri din desert (Igharghar, Tamanrasset, Tafassasset). n
Sahara de Vest si la periferia sudica a desertului uedurile sunt mult mai rare. De asemenea, Desertul Libiei
este aproape lipsit de ueduri, indic nd o permanentizare a climatului arid nca dinainte ca Sahara sa devina
un desert propriu-zis.
Formarea oazelor si importanta lor. Conditiile hidrogeologice din Sahara sunt favorabile
formarii apelor subterane. Depozitele consistente de nisipuri si gresii permit infiltrarea si nmagazinarea
apei meteorice, iar structura monoclinala si cea n bazine duce la aparitia izvoarelor arteziene. Oazele au
aparut n jurul izvoa relor natura le sau n jurul puturilor si f nt nilor sa pate de locuitorii Saharei. Apa
necesara irigatiilor este obtinuta si cu ajutorul unor galerii subterane lungi, sapate n st nca, numite
foggara . Dintre oazele cel ma i cunoscute se pot mentiona:
- oazele subsahariene, situate n regiunea piemontana a Muntilor Atlas: Laghouat, Figuig,
Tindouf, Ghardaa, Ouargla, Touggourt;
- oazele desertice: Ta oudeni, In Salah, Tamanrasset, Radames, Gat, Cufra, Bilma.
Unitatile de relief ale Saharei:
- Masive muntoase formate din cristalin si intruziuni granitice: Ahaggar, Tibesti, Adrar des
Iforas, Ar; soclul ridicat apare si n Dorsala Regueibat (Mauritana), care se termina spre est cu masivul El
Eglab;

- Podisuri formate din sedimentar paleozoic, caracteristice mai ales Saharei Centrale (Ahenet,
Mouydir, Ennedi, Tummo), dar si celei Occ identale (Tassili des Ajjer, Tassili des Ahaggar, Tassili tan
Adrar care sunt dispuse circula r n jurul masivelor cristaline);
- Podisuri vulcanice (Ha rrudj si Gebel Soda) n nordul Libiei;
- Podisuri monoclinale formate pe calcare mezozoice: Tademait, Hamada de Tinrhert,
Hamada el Homra;
- Podisuri tertiare calcaroase (Cirena ica sub 500 m altitudine);
- Depresiuni largi n care s-au acumulat mari ca ntitati de nisip (ergurile): Iguidi, Chech,
Ourane, Marele Erg Occidental, Marele Erg Oriental, Erg Issaoua n, Erg Murzuch;
- Depresiuni joase, sub nivelul marii (D. Kattara la -133 m, n nordul Libiei, D. Kharga).
Frecvent, apar izvoare care au favorizat stabilirea asezarilor permanente.
1.2.3.2. Sudan
Regiunea Sudanului cuprinde teritoriile situate la sud de Sahara, p na la pragul Guineei
Superioare si podisurile din nordul Bazinului Congo. Corespunde n cea mai mare parte scutului african
care afloreaza n sectoarele naltate (podisuri), pe unele portiuni fiind acoperit de formatiuni sedimentare
marine si continentale (n depresiuni). Relieful este caracterizat prin unifor mitate, suprafete largi, plane, care i
confera un aspect monoton. Miscarile scoartei au individualizat trei mari bazine (Ciad, Niger si Bahr-el-Ghazal), separate
de praguri sau podisuri nalte. Altitudinile medii sunt cuprinse ntre 300 -500 m, bazinele la circa 240-260 m.
Sedimentarea a nceput n Paleozoic (gresii, calcare), stratele fiind dispuse slab nclinat si fara
deranjamente importante. Relieful este tipic tabular, cu trepte si suprafete structurale, cu martori izolati c e
domina sesurile nconjuratoare. Caracteristici sunt muntii insulari din Podisul Kordofan si Darfur, din
estul Sudanului. n Sudanul meridional sunt platouri izolate cu marginile abrupte, care prezinta o carapace
lateritica (soluri numite bowal). Partea centrala a bazinelor, care adapostea la sf rsitul Tertiarului
adevarate mari interioare, a fost umpluta n cuaternar de aluviuni, formatiuni deltaice sau depozite
continentale (nisipuri).
Subunitati regionale :
- Sudanul Occidental (corespunzator bazinului Nigerului), care cuprinde: zona inundabila a
Nigerului, C mpia Senegambiei, Podisul Fouta -Djalon, Muntii Liberiei, Podisul Bauchi;
- Sudanul Central (bazinul Ciad), cu extensiune mare a depozitelor continentale cuaternare.
Munti insulari cristalini rasar de sub cuvertura sedimentara;
- Sudanul Oriental (bazinul Bahr-el-Ghazal): z ona de scufundare, piata de adunare a apelor;
Podisul Kordofan (500-800 m, modelat n gresii nubiene cretacice sau n cristalin); Podisul Darfur (1000
m, mai accidentat, cu eruptii de lave bazaltice tertiare n vest, la cumpana de ape cu ba zinul Ciad, care au
dat nastere unui lant muntos Masivul Jebel Marra, 3088 m)
1.2.3.3. Guineea Superioara
Cuprinde c mpia litorala atlantica si versantul sudic al pragului Guineei Superioare. Soclul
crista lin afloreaza pe suprafete ntinse, uneori form nd masive insulare de granite, diabaze sau cuartite
(Muntii Togo de 750-1060 m, creasta Atakora). Pe litoral sunt depozite tertiare si cuaternare ma rine si continentale, mai
ales argile, nisipuri si marne. Relieful litoral prezinta lagune nchise de cordoane litoale alungite.
1.2.3.4. Podisurile periferice ale Bazinului Congo
Sunt peneplenizate, cu altitudini n general de 500-1000 m, nconjur nd la nord, est si sud
bazinul Congo, care are astfel aspectul unui vast amfiteatru. Unitatile de relief : Podisul Azand (la nord si nord-est),
Podisul Camerun si Muntii Adamaoua (nord-vest), Podisul Gabon (nord-vest), Podisul Luanda (sud-vest), Podisul
Lounda (sud), Podisul Katanga (sud-est).
1.2.3.5. Abisomalia
Regiune dominata de vulcanism, mai ales n Podisul Abisiniei, si aflata permanent sub
influenta miscarilor tectonice. Aici se gaseste una dintre cele ma i active zone de rift din lume, Marele
Graben Est-African. Soclul cristalin este fragmentat si separat aproape n ntregime de restul Scutului
African prin acest graben.
1.2.3.6. Podisurile cristaline ale Africii de Sud
Este vorba de platourile care nconjoara Depresiunea Kalahari si reprezinta sectoare naltate
ale Scutului Africa n. Acesta s-a comportat de-a lungul timpului ca un bloc rigid, exondat. Pastreaza
depozite sedimentare continentale nederanjate tectonic, dispuse n strate aproape orizontale: sistemul
Nama (cambriene, n Podisul Na ma), sistemul Waterberg (ordoviciene, n Transvaal), sistemul Karoo
(carbonifer-triasic) n Natalul de Sud, Karoo Mare, Karoo Superior si Veldul nalt. n afara de podisurile
mentionate, spre est se afla Podisul Matabele, iar n nordul Depresiunii Kalahari se ntind podisurile
Zambeziei, vaste suprafete uniforme ale soclului cristalin. Spre sud-est, acesta se nalta sub forma unui prag imens
(Great Escarpment), care se termina printr-un abrupt (Muntii Scorpiei sau Drakensberg) la peste 3600 m. Sunt
alcatuiti din formatiunile sedimentare tabulare ale seriei de Karoo, n continuitate hipsografica cu podisurile situate la
nord. C mpia Mozambicului reprezinta o portiune cobor ta a soclului sud -africa n, ocupata de apele
marine din Cretacic p na n Cuaternar.

1.3. Unitatile de platforma si bazinele de sedimentare

Sunt cara cteriza te de predominarea formatiunilor sedimentare dispuse n strate orizontale sau
cvasiorizontale de diferite grosimi. Pot avea origine marina (America de Nord, America de Sud) sau
continentala (pe suprafete ntinse n Africa, acoperind unitatea de scut).
Platforma Nord-Americana s-a format n urma producerii a doua evenimente, desfasurate n
mai multe etape:
Scufundarea treptata a Scutului Canadian at t spre nord c t si spre sud; portiuni din sectorul sud-vestic au fost ulterior rena ltate datorita miscarilor orogenetice laramice si se
prez inta ca fragmente izolate n Podisul Colora do.
- Sedimentarea n cicluri succesive, ncep nd din Silurian p na n Tertiar.
Rocile preca mbriene afloreaza local n culmea Ba rraboo, centrul podisurilor Ozark si Texas.
Suprafata de nivelare fosila a scutului nu este uniforma , fiind afectata de orogenezele caledoniana,
hercinica si alpina care s-au desfasurat la vest si la est. Boltiri largi au determinat fie o sedimentare
puternica n regiunile bazinale (Podisul Preriilor si C mpiile Centrale), fie existenta u nei suprastructuri
sedimentare de grosimi relativ mici (Hudsonia, Regiunea Marilor Lacuri).
n apropierea Muntilor St ncosi, cuvertura sedimentara a platformei este naltata, determin nd
aparitia unor unitati structurale de tipul cuestelor, pe lungimi de sute de kilometri. Abrupturile structurale
sunt orientate catre vest. Pe directie vest-est, grosimea cea mai mare a formatiunilor sedimentare este
nregistrata n apropierea St ncosilor.
n regiunile de podis suprapuse platformei nord-americane sunt caracteristice formele de
relief dezvoltate pe structura monoclinala (cueste, suprafete structurale, depresiuni de contact) sau boltita
(domuri, butoniere).

Unitati de relief asociate: Regiuni de platforma se gasesc n Arhipelagul Canadian, Podisul

Preriilor, Marile Cmpii Interioare, de la valea r ului Ma ckenzie p na n delta fluviului Mississippi
(C mpia Mississippi, C mpia Perimexicana), estul Muntilor Appalachi (Cmpia litorala atlantica). n
America de Sud, cele trei compartimente principale care au fost supuse proceselor de subsidenta sunt
Bazinul Amazonian (nca de la nceputul paleozoicului), Bazinul Orinoco si Depresiunea ParaguayParan. n Africa este reprez entativ Bazinul Congo.
1.3.1. Arhipelagul Canadian. Funda mentul insulelor este alcatuit din roci preca mbriene si
depozite paleozoice inferioare. Rocile c ele mai vechi, precambriene, predomina la sud, n Insulele
Victoria, Tara lui Baffin, Devon, Sommerset, Prince of Wales, precum si n peninsulele Melville si
Boothia. Insulele din nord si din vest (Ellesmere, Bathurst, Melville, Prince Patrick si Banks) sunt formate
din depozite cambriene, siluriene, carbonifere, si mezozoic e.
Se observa o succesiune de sedimente tot mai recente de la nord la sud. O parte din cuvertura
sedimentara a fost nlaturata prin eroziune, n urma bombarilor locale. D epozitele apartin nd
paleozoicului superior si mez ozoicului sunt n general necutate. Doar n nordul Insulei Ellesmere au
existat cutari caledoniene, care au dat nastere unui lant muntos.
1.3.2. Podisul Preriilor . Reprezinta treapta podisurilor ntinse dintre Muntii St ncosi si
Cmpia Mississippi. Funda mentul preca mbrian este scufundat, fiind o prelungire a Scutului Cana dian.
Grosimea cuverturii sedimentare creste din ce n ce mai mult spre sud (zona de maxima scufundare). O trasatura
generala este uniformitatea structurii, dispunerea orizontala sau monoclinala a stratelor, iar
drenajul general se rea lizeaza catre est, spre fluviul Mississippi, colectorul principal. La sud, fundamentul
hercinic apare la zi insular, sub forma de masive si podisuri. Se nt lnesc formatiuni sedimentare si
crista line paleozoice si mezozoice, cu deosebire gresii, conglomera te, cuartite, sisturi argiloase.
Structural, calcarele siluriene dure din vestul podisurilor formeaza cueste naltate puternic la
contactul cu Muntii St ncosi, cu strate aproape verticale - hogbacks . Pe sisturile triasice, mai friabile, s-a 1 1
format o regiune depresionara. Stratele de gresii de Dakota au un rol foarte important pentru
nmagazinarea apei, fiind acoperite de strate cretacice si tertiare impermeabile, n timp ce patul este format
din strate jurasice tot impermeabile. La contactul cu St ncosii apar masive cu caracter de inselberg:
Cypress Hills (1460 m) n Canada. Toate naltimile importante sunt martori eruptivi sau bombari (ex.
Black Hills, un dom eliptic de 2207 m). Depozitele tertiare predomina n centru, n timp ce la est apar stratele de
gresii carbonifere (fig. 5). n general, structura lor este monoclinala, gener nd aparitia reliefului
tipic, de cueste si platouri structurale extinse. n tertiar, depresiunile au fost ocupate de lacuri, n care s -au
format depozite de lignit.
n ansamblu, Podisul Preriilor formeaza regiunea piemontana a Muntilor St ncosi.
Altitudinile cresc de la est (500 m) la vest (1500 m). Podisurile sunt numite Great Plains (Cmpii nalte).
Spre est, relieful coboara n tr epte intens fragmentate sub forma de culmi deluroase, ce trec treptat n
Cmpia Mississippi.
La nord, ntre Podisul Missouri si domul Black Hills se desfasoara o regiune de badlands
(pam nturi rele), rezultat al siroirii si constitutiei litologice de suprafata argile oligocene (Paleogen), cu
intercalatii subtiri de marne, nisipuri, gresii si conglomerate. Patura vegetala lipseste, iar degradarea
solurilor este intensa, mpiedic nd practicarea agriculturii si aparitia asezarilor. Formele tipice sunt: va i
torentiale, ravene, ogase, mesas, piramide si ciuperci.
Podisul Llano Estacado situat la sud are altitudini de 1000-1300 m si este format n principal
din strate cretacice. Relieful structural este evident si se nt lnesc c teva canioane ad nc i (valea r ului
Pecos). Marginile podisului au fost erodate, fragmentate sub forma c torva suprafete tabulare de tip, alcatuite din
calcare permiene, domin nd C mpia litorala perimexicana. mesas
1.3.3. Podisul Ohio se ntinde la sud de regiunea Marilor Lacuri, ntre podisurile
appalachiene si valea fluviului Mississippi. Rocile predominante sunt calcarele carbonifere, dispuse
cvasiorizontal. Altitudinile sunt de 250-300 m, iar interfluviile sunt netede si largi, rezult nd un relief
monoton. Altitudinile maxime ajung la 450 m, datorita rezistentei la eroziune a calcarelor cuartoase. La
nord, aceste strate sunt acoperite cu depozite glaciare, iar la sud cu loess. Podisului i s unt caracteristice
boltirile largi de platforma (domurile) Cincinnatti si Nashville sunt doua dintre acestea. La sud de Ohio apare un
relief carstic, cu lapiezuri, doline, pesteri, polii, ponoare. Cea mai mare pestera este a Mamutilor (Mammoth Cave), situata
n parcul national cu ac elasi nume, cu peste 500 km de galerii dispuse pe cinci nivele. Domurile sunt netezite si uneori
sunt transfor mate n depresiuni, ca urma re a unor inversiuni clasice de relief. ntr e zonele boltite si Marile Lacuri
Canadiene se intercaleaza bazinele carbonifere Mic higan, Illinois si la sud bazinul Cumberland, cu rezerve mari de
huila de calitate superioara.
1.3.4. Podisul Missouri este un podis structural dez voltat pe strate cretacice monoclinale. Se distin doua
siruri de cueste. La est platforma are 300-500 m si este formata din gresii cenomaniene; se pot observa foarte bine
terasele fostului lac glaciar Agassiz (Pleistocen). Cuesta s-a format n urma glac iatiei wisconsiniene si este
acoperita cu depozite glaciare. A doua treapta se ntinde la vest, este ma i nalta (600-800 m). Alta cuesta,
dezvoltata tot pe gresie, poarta denumirea de Coasta Missouri si delimiteaza preriile nalte de preriile joase
(200-400 m). Spre sud, ambele trepte de relief se confunda, trec nd una n alta.
1.3.5. Masivele hercinice izolate se interpun la contactul regiunilor de cmpie cu preriile
centrale sau chiar n spatiul acestora. Aici fundamentul hercinic al platformei este scufundat la mari
ad ncimi, doar boltirile locale deter min nd aparitia unor naltimi de c teva sute de metri. Legatura cu
masivele sudice ale Appalachilor este mascata de cuvertura sedimentara, care poate ajunge si la 5000 m n zona de maxima
afundare. La suprafata predomina relieful dezvoltat pe structuri monoclinale. Podisul Ozark constituie o boltire
asimetrica, ce dezvaluie n centru nucleul hercinic, nconjurat de cueste dezvoltate pe sedimentar. Altitudinea maxima
este de 540 m (Fra ncis Mounts). Se exploateaza zinc, plumb, fier, bauxita (90% din rezervele de bauxita ale
S.U.A.). Podisul Salem de v rsta carbonifera este format pe strate de calcare, gresii, argile, marne, dispuse n strate
usor nclinate cu for me structurale specifice. Podisul Springfield (100-180 m altitudine) este format tot pe calcare.
Podisul Ouachita (860 m) este fragmentat n culmi prelungi, paralele, orientate est-vest. Este alcatuit din gresii
carbonifere cutate, iar vaile longitudinale sunt sculptate n sisturi si calcare de aceeasi v rsta. Masivul este faliat, iar n
lungul liniilor de fra ctura au aparut izvoare termale Hot Springs, cu o temperatura de 62 C. Podisul Wichita si Muntii
Arbuckle sunt fragmentele appalachiene cele mai vestice. Podisul Wichita atinge 700 m altitudine. Ambele au aspect de
inselberguri si domina c mpia joasa a preriilor. Masivul granitic Amarillo este complet scufundat si acoperit de
sedimente mai recente.
Masive hercinice scufundate complet se nt lnesc p na la valea lui Rio Grande, nconjur nd
podisurile Llano Estacado si Texas. Depozitele sedimentare care le acopera au suferit deformari
structurale datorita miscarilor tectonice, rezult nd domuri si anticlinorii care se ridica putin deasupra
C mpiei Perimexicane. n sectoarele centrale ale acestor boltiri sedimentarul a fost nlaturat si pot fi
observate la zi strate paleozoice puternic cutate, formnd creste cu caracter tipic appalachian.
1.3.6. Cmpia Mississippi este o vasta c mpie aluvionara, drenata de fluviul Mississippi si

afluentii sai. Fundamentul cristalin, parte a Scutului Canadian, este scufundat si nc lina de la nord la sud,
fiind acoperit de o cuvertura de sedimente mez ozoice si tertia re.
1.3.7. Cmpia litorala atlantica se desfasoara ntre Capul Cod si Peninsula Florida. Sectorul
nordic (p na la Capul Hatteras) a luat nastere prin scufundarea flancului estic al Appalachilor si acoperirea
lui, n etape succesive, cu depozite sedimentare din ce n ce mai recente. Sectorul sudic este mult mai larg,
funda mentul hercinic fiind acoperit n strate consistente de sedimente mezozoice si tertiare.
Se observa diferentieri pregnante ale sectoarelor litorale.
a) La nord de capul Cod c mpia se ngusteaza puternic, tarmul este abrupt si se ter mina prin
faleze formate pe roci cristaline. Mareele si abraziunea fiind puternice, gurile r urilor formeaza estuare.
La sud de Portland apar cordoa nele litorale, care n regiunea Capului Cod prezinta forme caracteristice de
crlig (Sandy Hook, la Long Island);
b) La sud de Long Isla nd, tarmurile joase prezinta cordoane litorale, lima ne maritime si
estuare (Delaware, Chesapeake, Potomac, Albermale Sound), o regiune inundata de ape si o retea
hidrografica foarte dea sa. La capul Hatteras predomina terenurile mlastinoase.
Peninsula Florida reprezinta o regiune de tranzitie catre C mpia Perimexicana. A fost atasata
continentului abia n Pleistocen. Predomina formatiunile carbonatic e oligocene (calcarele de Vicksburg),
care au conditionat dezvoltarea unui relief carstic cu doline, polii si uvale. Lacul Okeechobee este un lac tipic de polie.
La sud se ntinde Pa rcul national Everglades, cu mlastini alimentate din p nza freatica, aflate n curs de drenare pe
cale artificiala 1.3.8. Cmpia Perimexicana se desfasoara ntre Peninsula Florida si Peninsula Yucatan, n jurul
Golfului M exic. Este alcatuita din sedimente marine, fluviatile si lacustre: nisipuri, argile, marne, calcare, tufuri
vulcanice, depuse din Cretacic p na n prezent. Altitudinea medie este sub 100 m. Apar unele culmi deluroase la
vest de Mississippi, reprezent nd domuri strapunse de masive de sare permiene prin diapirism. Formele de acumulare
predomina n regiunea litorala. Delta fluviului Mississippi creste rapid (100-150 m a nual) datorita aportului imens
de aluviuni al fluviului si adapostului oferit de golf mpotriva mareelor, care sunt slabe (1,5 m). La sud de Rio
Grande, fundamentul c mpiei este mezoa lpin, spre deosebire de cel hercinic din nord. C mpia se ngusteaza, iar
tarmurile mlastinoase si climatul cald contribuie la rasp ndirea bolilor tropicale (febra galbena, malarie).
1.3.9. Bazinul A mazonului. Compartimentul Amazoniei a avut o tendinta de scufundare nca
din Cambria n. Deasupra fundamentului cristalin se acumuleaza continuu sedimente paleozoice, mezozoice si tertiare
pe grosimi foarte mari (for matiunea de Barreiras) . Pe insula Maraj, n regiunea gurilor Amazonului, ele a ting gr
osimea de 2230 m, demonstrata prin foraje.
Podisurile perifer ice (Guyanei si Braziliei) erau odata unite, dar legatura s-a ntrerupt n urma
procesului de scufundare, care a dus la schitarea acestei depresiuni. n urma miscarilor orogen etice andine,
depresiunea a fost blocata n vest si a urmat umplerea cu depozite salma stre si lacustre. A rezultat o
c mpie foarte neteda, vasta ca ntindere (5 milioane km
), pe care altitudinile va riaza ntre 26 -100 m. naltimi
mai mari se gasesc doar n piemontul andin (Podisul Pardaos). n zona inundabila, aluviunile se
depun pe grosimi mari, iar r urile au cursuri puternic meandrate si despletite. La sud, Cmpia Amazonului patrunde ad nc
ntre Mato Grosso si lantul andin, n lungul depresiunii Mamor, care are o tendinta de
scufundare continua.
n zona de varsare, albia Amazonului se largeste mult. Initial s -a format aici o delta enorma,
care nsa este n curs de destramare, strabatuta de numeroase brate ale Amazonului si ale r ului Tocantins.
Cauzele sunt procesul continuu de scufundare si intensitatea mareelor (fenomenul numit de localnic i , reprezent nd
naintarea apelor fluviului spre amonte, sub actiunea mareelor; el se ma nifesta pe pororoca
ultimii 1000 km din cursul Amazonului).
1.3.10. Cmpia Orinoco este o c mpie aluvionara situata ntre Podisul Guyanelor si Anzii de
Nord, pe o suprafata de 1,5 milioane km . A rezultat n urma colmatarii unui golf tertiar cu sedimente
mezozoice si neozoic e. La nord, racordul cu unitatea andina se face printr -un podis piemontan de 300 m,
intens fragmentat de vai ad nci si subsecvente. n vest se ntinde treapta c mpiei nalte (llanos altos) , cu altitudinea
medie de 300-400 m. Afluentii andini ai Orinocului sculpteaza intens stratele orizontale de
gresie, rezultnd un relief tabular, cu martori structurali.
1.3.11. Bazinul Congo este situat n Africa Centrala si este stra batut de Ecuator. Fundamentul
este constituit din Scutul African, peste care s-au depus sedimente n mai multe serii stratigrafice:
paleozoice (sistemul Koundeloungou, sistemul sisto-dolomitic), mezozoic e (sistemul LoualabaLoubilache, cu gresii si cuartite) si tertiare (formatiunea de Bousira). Lacul care ocupa teritoriul bazinului
a fost drenat la sf rsitul tertiarului.
Trei elemente de baza definesc relieful: depresiunea centrala, podisurile periferice si zona
litorala . n ansamblu, peisajul este monoton, iar relieful este putin accidentat.
Depresiunea centrala
a) are forma eliptica si altitudini de 300-500 m, fara denivelari. n cadrul depresiunii se evidentiaza o treapta de
podisuri de 500-1000 m, care o nconjoara la nord, sud si est ca un semicerc. Apa r denivelari, reliefuri n trepte, vaile r
urilor prezinta cascade si repezisuri (cataracte).
Podisurile periferice
b) reprezinta o continuare spre exteriorul bazinului a treptei podisurilor joase. La nord se nalta pragul nordecuatorial (Podisul Azand), care separa bazinul de Depresiunea Ciad. La vest, pragul Guineei Inferioare l
separa de zona litorala, iar pragul sud-ecuatorial este alcatuit dintr-o succesiune de podisuri de la vest la est:
Podisurile Luanda, Lounda si Katanga.
c) Zona litorala se caracterizeaza prin prezenta cordoanelor litorale construite de curentii
marini si apele continentale (Congo, Cuanza). Ele nchid lagune si lacuri. Estuarele arata o scufundare
recenta a tarmurilor. La capatul golfului Biafra se nalta vulcanul activ Camerun (4070 m), cel mai nalt
masiv din Africa Occidentala. Este un stratovulca n cu numer oase c onuri adventive, a carui formare a
nceput n tertiar.

1.4. Sistemele orogenetice

Acestea sunt reprezentate de lanturile muntoase paleozoice, mezozoice si tertiare, ocupa
supra fete mari n America si foarte restr nse n Africa. Din perspectiva timpului de forma re, se disting trei
categorii principale de munti: Munti formati n orogeneza caledoniana (Paleozoic inferior) Munti formati n orogeneza
hercinica (Paleozoic superior) Munti formati n orogeneza alpina (Mezozoic - Tertiar).
Principalele sisteme muntoase formate prin cutare si naltare, cu fenomene vulcanice si
magmatice asociate, sunt: Cordilierii Americani (sistemul nord-american, sierrele Americii Centrale si
sistemul andin), Muntii Appalasi, Muntii Atlas si Muntii Cap .
1.4.1. Sistemul muntos caledonian nord-ame(Appalasii de Nord)
n orogeneza caledoniana, care a avut loc n prima parte a Paleozoicului, s -a format pe
teritoriul Americii de Nord sectorul nordic al Muntilor Appalasi. Acesta se distinge prin structura
complicata, prezenta cutelor ncalecate, masivitate si transformari suferite n timpul glaciatiunii
pleistocene (relief glaciar).

Caracteristicile structurale mentionate anterior sunt rezultatul presiunii exercitate la vest de

catre scutul laurentian n timpul miscarilor orogenetice. Relieful este tipic appalasian. Dupa ncheierea
ciclului orogenetic a urmat o lunga etapa de peneplenizare, formndu-se martorii de eroziune pe cuartite si
granite (Highlands) si suprafetele de eroziune cretacice. n Pleistocen, calota glaciara a modelat relieful,rocile
mutonate (forme de eroziune glaciara), drumlinuri, rezultnd forme tipice precum trogh-urile
morene si sandre (forme de acumulare). Regiona rea fizico-geografica presupune existenta a trei unitati morfostructurale,
de la nord la sud: a) New England; b) New Brunswick (Noua Scotie); c) Terra Nova.
a) New England este o regiune muntoasa puternic tectoniza ta, cu masive cristaline na ltate
separate de grabene (vai si depresiuni tectonice) umplute cu depozite friabile (formatiuni argiloa se de
Newark). Liniile de falie, orientate NE-SV, sunt foa rte bine exprimate n relief. n timpul gla ciatiunii
pleistocene, o serie de masive au ramas neacoperite de gheata, fiind evidentiate si mai mult prin eroziune.
Reprezentativ este Muntele Mona dnock (965 m), a carui denumire a devenit termen geografic la scara
internationala . Spre vest se ntind o serie de culmi muntoase: lantul Taconic, Muntii Verzi, iar la est
Muntii Albi, granitici, care domina o peneplena de 1200 m. n g eneral, formele de eroziune glaciara sunt
dominante n regiunea muntoasa, n timp ce n zona litorala, afectata de subsidenta, predomina formele de
acumulare (drumlinuri, sandre).
b) New Brunswick si Noua Scotie au un relief si o structura asemanatoare cu regiunea Noii
Anglii, cu deosebirea ca aici a intervenit actiunea mar eelor si a curentilor oceanici. Tarmurile sunt
puternic crestate, fie de estuare (Sf. Laurentiu), fie de fjorduri si skj rs, datorita sculptarii de catre ghetari.
Pe platforma continentala afectata de subsidenta se pot urmari contururile vailor submerse ale
principalelor ruri.
c) Terra Nova (Newfoundland) este situata n fata estuarului Sf. Laurentiu. Tarmurile sunt
abrupte, st ncoase, cu aceleasi skj rs si fjorduri sculptate n granit. Liniile tectonice appalachiene
determina aici orientarea golfurilor, a peninsulelor, insulelor si culmilor muntoase.
1.4.2. Sistemele hercinice
Unitatile de relief care s-au format n orogeneza herc inica ocupa suprafete mai mari dec t cele
caledoniene si se nt lnesc a stfel: n America de Nord vaste suprafete cuprinse ntre cele doua sisteme orogenetice
principale, Muntii St ncosi si Muntii Appalasi, incluznd Appalasii de Sud . n fazele orogenetice mez oalpine care au
urmat, din cauza tensiunilor, vechile masive hercinice au fost fracturate, unele blocuri fiind scufundate si acoperite de
sedimente mai recente. Altele au ramas n relief sub forma unor podisuri rezultate n urm a boltirii vechilor
structuri. n Africa podisurile (mesetele) interioare din Regiunea Atlas reprezinta resturi ale masivelor hercinice
care acopereau tot vestul bazinului Marii Mediterane. Cutarile din regiunea Cap au avut loc de asemenea n Paleozoic
(silurian - carbonifer).
a) Spre deosebire de Appalasii de Nord, n sectorul sudic structura este mult mai complexa,
cu cute str nse, revarsate si numeroase fracturi, de-a lungul carora s-au produs intruziuni magmatice. O
particularitate este concordanta cu structura (culmi dispuse longitudinal, suprapuse anticlinalelor si
depresiuni gr efate pe sinclinale), de unde si denumirea n literatura geografica de
relief appalasian , pentru
a desemna tipul de relief conform cu structura. Muntii propriu -zisi sunt ncadrati la vest de un podis ntins,
peneplenizat, format pe gresii carbonifere (la nord poarta denumirea de Podisul Allegheny), iar la est de o
regiune piemontana (Piemontul Appalasian), formata pe o suprafata cristalina slefuita de eroziune (dupa
unii autori, o platforma de abraziune). Elementul central al Appalasilor Sudici l reprezinta Grea t Valley, o
zona intens cutata, afectata de eroziune selectiva, n cadrul careia caracterul tipic al reliefului appalasian
este cel mai evident.
b) n Regiunea Cap, sedimentele apartin nd sistemului Cap, acumulate n intervalul silurian carbonifer, au fost cutate si na ltate ncep nd din carbonifer p na n triasic. Geosinclinalul se ntindea pe o
supra fata mult mai ma re dec t cea ocupata astazi de sistemul muntos, la sud de scutul sud -african.
Culmile sunt n general scurte, paralele, urm nd initial o dir ectie N V-SE, apoi V-E. ntre ele sunt
intercalate depresiuni longitudinale alungite (ex. Karoo Mic). n jurasic si cretacic, apele marii au inundat
regiunea, iar sedimentele au ngropat capidele. Defilee si depresiuni transversa le festoneaza din loc n
loc culmile; sunt cunoscute sub denumir ea de poorts .
1.4.3. Sistemele alpine
Reprezinta cele mai vaste unitati orogenetice at t din America, c t si din Africa. Cordilierii
Nord-Americani, Sierrele Americii Centrale si Anzii sunt cele mai importante sisteme muntoase din
America, iar Muntii Atlas mpreuna cu unitatile aferente domeniului lor (podisuri interioare, c mpii
litorale) constituie cea mai ntinsa regiune cutata din Africa.
Structural, se remarca deosebiri ntre sistemele alpine americane si cel african, n primul r nd
orientarea generala a cutarilor: longitudinala n cazul Cordilierilor, geosinclinalul fiind cuprins ntre Placa
Pacifica si cea Americana; transversala, n lungul paraleleor, n cazul Muntilor Atlas, n aria de mari
fram ntari tectonice cuprinsa ntre Placa Africana si cea Euro -Asiatica.
Diferente apar si ntre Cordilierii nord-americani si Anz i, primii av nd o structura mult ma i
complexa, mai multe lanturi muntoase paralele formate n faze diferite, cu depresiuni longitudinale si
platouri interioare (basins) . Anzii sunt mult mai unitari, platourile interioare sunt mai restr nse si
suspendate la mari altitudini (Altiplano) .
1.4.3.1. Cordilierii Nord-Americani
Din punct de vedere structural, America de Nord este divizata n: Estul Extra cordilier
(cuprinz nd c mpii, podisuri, munti - Appalasii) si Vestul Cordilier (Muntii St ncosi, Muntii Coastelor,
Muntii Cascadelor, Cordilierii Alaskai, pla tourile si podisurile interioare. Cordilierii se defasoara pe o
lungime de 8000 km si latimea maxima de 1600 km. Lanturile 14
muntoase s-au format n perioade diferite, de la est spre vest (Jurasic - Neogen). Factorii care au generat
relieful actual sunt, alaturi de orogeneza: miscarile vertica le, falierile, vulcanismul, glaciatiunea
pleistocena, procesele de eroziune si acumulare fluviatila etc. n relief predomina culmile paralele,
nivelele de eroziune, podurile valurite, platourile vulca nice, structurile tabulare si monoclinale.
Se individualizeaza trei lanturi muntoase paralele de la vest spre est, astfel:
a) Muntii Coastelor cutati n faza nevadiana, reantrenati n cutarile tertiare, constituie un
lant muntos ntrerupt de numeroase insule, peninsule si golfuri. Spre nord, n Alaska, atinge altitudini mari
(peste 5000 6000 m): Mt. Logan 6050 m, Mt. Elias 5429 m. Aici sunt foarte dezvoltati ghetarii montani,
care coboara spre zona litorala si formeaza adevarate piemonturi glaciare. Cel ma i tipic gheta r de
piemont este ghetarul Malaspina , ca re acopera zona piemontana de la poalele versantului sudic al Mt.
Elias.
Spre sud, depresiunile longitudina le sunt invadate de apele oceanului, for mnd depresiuni si golfuri (G. Regina
Charlotte, Str. Juan de Fuca). Depresiunile sunt separate de masive izolate: Mt. Olympic (2424 m), Mt. Klamath
(2810 m). Cele mai mari sunt Depr. Californiei (Sun Valley) si Depr. Willa mette. La sud, Depr. Californiei este
nchisa de lantul Muntilor Transversali si Tehachapi. Pe teritoriul Mexicului, Muntii Coastelor sunt continuati de

Sierra San Pedro Martir n Peninsula Californiei. Muntii sunt formati din cristalin, granodiorite, sisturi. Depresiunile
sunt umplute cu depozite aluviale. Blocurile sunt intersectate de sisteme de falii, cele mai complexe fiind n
regiunea Golfului San Francisco (Falia San Andreas). Au loc puternice decrosari, cutremure frecvente (1906) si
deplasari ale blocurilor pe orizontala si verticala.
b) Muntii Alaskai, Muntii Cascadelor si Sierra Nevada dubleaza lantul costal spre interior, la est de depresiunile
longitudinale. n Muntii Alaskai se nregistreaza altitudinea maxima din
Cordilierii Nord-Americani: 6187 m n Mt. McKinley. Cutarile apartin orogenezei neva diene.
Muntii Cascadelor sunt formati din roci metamorfice paleozoice si intruziuni preca mbriene.
V rfurile cele ma i nalte sunt constituite din aceste intruziuni, precum si dintr -o serie de aparate vulcanice
at t stinse c t si active, acoperite de ghetari. Muntii au fost peneplenizati, apoi au fost recutati n Miocen,
n anticlinale largi, nsotite de eruptii masive.
Vulcanii Shasta, Lassen, St. Helens, Hood, Rainier sunt cei mai cunoscuti. St. Helens a erupt
n 1980, dupa mai bine de 130 de a ni (1843), iar efectele au fost dezastruoase. Glacier Pea k si Muntii Rainier
(4392 m) se gasesc n parcul National Mt. Rainier, cu numeroase manifestari postvulcanice: umarole, izvoare
termale, mofete. Aici sunt ghetarii cei mai numerosi (28). Lassen Peak (3186 m) este singurul vulcan activ situat pe
linia tectonica transversala care desparte Sierra Nevada de Muntii Cascadelor.
Sierra Nevada (n spaniola muntii nzapeziti ) continua lantul Muntilor Casca delor la sud.
Structura este foarte complexa: sisturi cristaline, depozite paleozoice cutate, intruziuni granitice si
dioritice, sisturi jurasice. Versa ntul estic este abrupt si faliat. Sierra Nevada domina spre est D epresiunea
Californiei. n partea de sud, Vf. Whitney are 4418 m altitudine. Apare relieful ruiniforme, cu a spect de
creste ascutite (Minaretele), rezultat al actiunii ghetarilor cuaternari si actuali. Parcul national Yosemite, nfiintat n 1864,
se afla printre cele mai cunoscute si vizitate parcuri americane. Domurile vulcanice golase alcatuite din granite
constituie peisajul tipic al parcului (Half Dome, El Capitan).
c) Podisurile interioare: Yukon, Columbiei, Marelui Bazin, Colorado. Sunt cele mai mari
platouri cuprinse ntre lanturile muntoase vestice si Muntii St ncosi, situati la est. Se diferentiaza astfel:
Podisul Yukon situat pe teritoriul Alaskai si strabatut de fluviul Yukon, are naltimi ce
variaza ntre 800-1000 m. Ma rtori de eroziune cristalini si granitici domina peneplena formata pe
sedimente mezozoice. Pe teritoriul Canadei, Pod. Yukon este continuat de o serie de platouri mai mici,
strabatute de r uri ca Fraser, Finlay, Liard etc. Interfluviile sunt largi, au altitudini de p na la 2000 m si
sunt presara te cu nunatak-uri.
Podisul Columbiei este alcatuit din lave tertiare cu grosimi ntre 1200 1800 m. Este
fragmentat de sistemul hidrografic al Columbiei. n partea de nord exista o serie de albii parasite, numite
coule , rezulta te n urma a ctiunii apelor subglaciare de la sf rsitul wisconsinianului, c nd podisul era
acoperit cu ghetari. Scurgerea fluviului Columbia a fost blocata de un astfel de ghetar, fluviul fiind a batut
ntr-o vale, de atunci parasita, numita Grand Coule , suspendata la 130 m deasupra vaii actuale. La sud de
fluviu, podisul este acoperit de loess.
Podisul Marelui Bazin reprezinta o succesiune de bazine si culmi muntoase, cu directie
predominant NE-SV, de unde si denumirea
Basin and Range . Datorita miscarilor tectonice s-au format acoperite
cu argile, nisipuri si marne. Aici se gasesc elemente depresiuni mari de tip bolson 15
reprezentative precum Marele Lac Sarat, Death Valley si Desertul Mojave. Marele Bazin este o regiune
endoreica. Imensa cantitate de materia l detritic provine din dezagregarea mecanica, foarte intensa datorita
ariditatii. Podisul Colorado strabatut de fluviul Colorado, este un fragment al platformei nordamericane, integra t n cutarile alpine. S-a format prin depunerea pe grosimi foarte mari (1800-3000 m) a
unui complex de strate necutate peste fundamentul cristalin, ncep nd de la sf rtitul proterozoicului si
p na n paleogen. Podisul Colorado a fost naltat, iar fluviul si afluentii sai s-au adncit epigenetic,
dezvaluind complexele de strate ce afloreaza pe suprafete ma ri, constituind cel ma i impresionant laborator
geologic din S.U.A. Suprafetele structurale (politele) reprezinta forme tipice, mesas , slab nclinate.
d) Muntii Stncosi s-au format n ma re parte n fa za laramica si a u latimi apreciabile ma i
ales pe teritoriul S.U.A. ncep n continuarea Muntilor Brooks (Alaska) si cresc altitudinal treptat spre
sud, purtnd pe teritoriul Canadei diferite denumiri: Mackenzie (2591 m), Stikine (2446 m), Cariboo
(3581 m), Selkirk (3390 m). Spre sud, relieful structural este tipic: culmi a nticlinale, depresiuni sinclinale
si anticlinale etc. Glaciatiunea este puternic dezvoltata n St ncosii Canadieni.
St ncosii de pe teritoriul S.U.A. se desfasoara sub for ma de lanturi paralele, fiind nca drati la
vest de podisurile interioa re si la est de podisurile Missouri si al Preriilor. Se mpart n doua sectoare, astfel:
Sectorul nordic este situat ntre podisurile Preriilor n est si Columbiei n vest . Aici exista nuclee a le soclului
precambrian, ca n masivul Teton din bazinul superior al rului Snake, iar cuvertura primara si mezozoica a fost
dislocata, n limitele ei form ndu -se depresiuni si culoare. Unele culmi au fost strapunse n jurasic eocen de
enorme corpuri batolitice ca cele din Idaho sau de lacoliti degajati de er oziun e (Little Rock).
Modelarea gla ciara pleistocena a fost destul de extinsa, calota continentala fac nd jonctiunea
cu ghetarii monta ni. Dintre subunitatile acestui sector se remarca Podisul Wyoming, alcatuit la baza din depozite
paleogene, iar rurile ce l tra verseaza (North Plate sau Wind) se scurg prin vai antecedente tipice; are o
altitudine de 2000 m, este lipsit de trecatori si ofera o legatura lesnicioasa ntre preerie si Sierra Nevada.
Podisul Yellowstone, situat la poalele masivului Absaroka, se gaseste la altitudinea de 2000 2500 m, iar relieful eruptiv este format pe riolite, bazalte, brecii, tufuri, fosiliznd uneori un relief
dezvoltat pe lave depuse anterior. Apar numeroase lacuri de natura vulcanica, izvoare termale, gheizere,
vulcani noroiosi. Estul acestui sector este dominat de culmi izolate formate pe structuri precambriene (Big
Horn - 4000 m) sau Big Belt si Little Belt despartite prin depresiuni de scufundare, care au conse rvat un
relief glaciar.
Sectorul sudic este cuprins ntre Podisul Wyoming si granita cu Mexicul.
Principalele culmi depasesc 4000 m (Longs 4345 m, Pikes 4302 m, Blanca 4363 m, Weeler
4011 m) sunt formate din sisturi cristaline, granite, conglomerate, calca re. Masivele sunt despartite de
dislocari neogene , asa cum sunt cele din lungul lui Rio Grande, unde apar si v rfuri ce depasesc 4000 m
(Sangr e de Cristo). n afara de culoarul Rio Grande exista si Estancia Valley, o depr esiune tectonica
lipsita de ape curgatoare, doar cu lacuri sarate. n Muntii Wind River se afla cea mai mare suprafata cu ghetari, cei mai
mari fiind: Gannet, Dinvudi si Sperry, toti fac nd parte din Parcul National Glacier.
La sud de granita cu Mexicul, Sierra Nevada continua cu Sierra Madre de Vest, iar Muntii
St ncosi cu Sierra Madre de Est, ambele cu desfasurare NV-SE. ntre cele doua sierre este cuprins Podisul
Mexican.
1.4.3.2. Muntii Anzi
Sistemul andin se mparte n trei grupe mari:
- Anzii de Sud Crodiliera Patagoneza, Cordiliera Fuegiana ;
- Anzii Centrali Cordiliera Chiliana, Cordiliera Peruana ;

- Anzii Nordici Cordiliera Ecuadoriana, Cordiliera Columbiana, Cordiliera Venezueleana Caraibiana.

Geologia. Sistemul montan andin reprezinta rezultatul activita tii tectonice din era Cenozoica,
activitate care nsa s-a suprapus unei activitati geologice nceputa mult mai devreme. Astfel acest lant
muntos a luat nastere din coliziunea placilor Sud-Americana si Nazca.
Cea mai mare parte a rocilor ce alcatuiesc Anzii sunt foarte vec hi. Pute m enumera roci
sedimentare apartinnd cra tonului amazonian (scutului brazilian) si care s-au format acum 450 - 250 mil.
ani pe fla ncul vestic al acestuia. Greutatea acestora a determinat o scufundare-subsidenta a crustei, fenomen care a
declansat procese de metamorfozare (dinamo-termic), lund astfel nastere roci mult mai
rezistente; astfel gresiile, argilele si calcarele s-au transformat n cua rtite, ardezii si marmura.
n urma cu aproape 170 mil. ani aceasta matrice complexa a suferit procese de naltare pe
masura ce marginea estica a placii Nazca s-a subdus marginii vestice a placii sud-americane, ca raspuns la
deschiderea oceanului Atlantic. Procesul de subductie - naltare a fost acompaniat de intruder ea unei
cantitati considerabile de magma din ma nta, mai nti prin intermediul unui arc vulca nic (desfasurat de -a
lungul marginii vestice a Americii de Sud) si mai t rziu prin injectarea unor solutii fierbinti n rocile
continentale nconjuratoare; acest din urma proces a dat nastere la numeroase dyke-uri si filoa ne ce contin
numeroase minerale cu valoare economica ridicata.
Intensitatea activitatii a crescut n Tertiar (15 6 mil. ani), genernd aspectul actual al
cordilierei. Procesele tectonice au continuat si n prezent, n special cele vulcanice si seismice, arcul andin
fac nd parte din Cercul de Foc al Pacificului. Anzii Fuego ncep din extremitatea estica a arhipealgului Tierra del Fuego,
a) Anzii de Sud. din insula Estados, avnd o altitudine de 1300 m. Se ndreapta catre vest prin insula Grande, unde cele mai
nalte culmi Darwin, Valdivieso si Sorondo, au peste 3700 m altitudine. Relieful acestui sector sudic
este complicat si de catre prezenta grupei independente Sierra de la Costa.
Anzii Patagoniei se ridica la nord de str mtoarea Magellan. Numeroase depresiuni
transversale si longitudinale taie acesta portiune a Anzilor, uneori aproape n ntregime; multe creste sunt
acoperite de cmpuri de gheata, ghetari, ruri, lacuri sau sunt n zona litorala, fargmentate de fiorduri.
Crestele ajung la peste 3000m altitudine (M. Fitzroy, 3654 m) la nord de 46 S, media fiind nsa de 18002700 m la 46 - 41S (exceptie facnd muntele Trona dor, 3435 m). La nord de lacul Alumine (Argentina)
axa cordilierei se ndreapta catre est spre o zona de tranzitie situa ta ntre 37 - 36 S, n cadrul careia
aspectul si structura geomorfologica se schimba. Aceasta zona marcheaza extensia cea mai nordica a
Anzilor Patagoniei. n legatura cu aceasta limita exista numeroase controverse, unii specialisti situ nd-o
mai catre sud, n golful Penas (47S), iar altii catre nord n jur de 30S.
Limita zapezii permanente creste altitudinal odata cu descresterea latitudinii n cazul
Anzilor sudici: 690 m n Tierra del Fuego, 1650 m n cazul vulcanului Osorno (41S) si 3600m n cazul
vulcanului Domuyo (3638). O linie cu vulcani a ctivi Yate, Corcovado si Maca se dezvolta ntre 40 46S; cel mai sudic dintre acestia, Hudson din Chile, a erupt n 1991. Mari cmpuri de gheata sunt
localizate ntre M. Fitzroy-Cha ltel (n Chile) si lacul Buenos Aires (lacul General Canero din Chile), pe
ambele maluri ale fiordului Baker; Viedma, Upsala si alti ghetari si au originea n cadrul acestor cmpuri.
Alte elemente caracteristice sunt cele 50 de lacuri ce se gasesc la sud de 39S. Acele depresiuni care nu sunt
umplute cu apa formeaza vai fertile numite
vegas , la care se poate a junge prin intermediul unor pasuri de
mica altitudine. De-o pa rte si de alta a acestor cordiliere se dezvolta paduri foarte dense, n special pe versantii
vestici.
b) Anzii Centrali. Aceasta grupa ncepe de la latitudinea de 35 S. Latimea sa creste de la 75 km, odata cu aceasta cresc
nd altitudinea si ariditatea, pasurile se afla la naltimi ma i mari si sunt tot ma i dificil de trecut. Ghetarii sunt rari si se
gasesc numai la altitudini mari. Practic vegetatia este inexistenta, padurile dispar la nord de 37, iar lacurile dincolo de
39 spre nord.
Principala culme serveste drept frontiera ntre Chile si Argentina, reprezentnd totdata
cumpana de ape ntre ocea nul Pacific si oceanul Atlantic. Ultimul dintre vulca nii seriei sudice este
Tupungato (6466 m) situat la est de Santiago de Chile. ntre a cest vulcan si Aconcagua se dezvolta o grupa cu v
rfuri nzapezite. La nord de Aconcagua se gaseste M. Mercedario (6633 m), ntre ele aflnduse pasurile de naltime Espinacito (4800 m) si Patos (3847 m). La sud de Ca oncagua se gasesc pasurile
Pircas (5088 m), Bermejo (peste 3000 m) si Iglesia (4020 m). Spre nord pasurile sunt mai numeroase si
situate la altitudini mai mari. Vrfurile masivelor Bonete, Ojos del Salado si Pissis depasesc 6000 m,
astfel nct limita zapezii permanente se afla la o altitudine mai mare.
Vrful Tres Cruces (6646 m) situat la 27lat S marcheaza cea mai mare a ltitudine a acestui
sector andin. Catre nord se gaseste o depresiune transversa la, precum si limita sudica a regiunii platoului
Atacama n Ar gentina si Chile si regiunii Altiplano n Bolivia si Peru, unde marele platou este marginit de
doua catene: Cordiliera Occidental si Oriental.
La nord de 18 la titudine sudica v rfurile El Condor, Sierra Nevada, Llullaillaco, Galan si
Antofalla depa sesc 5700 m. Cele doua catene principale precum si cele c teva secundare nchid depresiuni
denumite salare , datorita depozitelor de saruri pe care le contin; n nord -vestul Argentinei, Sierra de
Calalaste include cmpul sarat Antofalla (NV de Tucuman). Vulcanii acestei r egiuni apar mai ales de -a
lungul unei limite nordice n lungul Cordilierei Occidental p na la vulcanul Misti (16 lat.S) n Peru (NE
de Arequipa).
Versantii vestici a i Cordilierei Occidentale descresc treptat catre desertul Atacama. La 18
latitudine sudica, directia a cestei catene se schimba catre NV. Cordiliera Oriental este mai joa sa , fiind
alcatuita din strate de lava si taiata si denudata de r uri cu gradienti (pante) mari.
Au doua sectiuni: portiunea sudica are o latime de peste 200 km si altitudini relativ reduse,
exceptie fac nd Vf. Chorolque din Bolivia (5524m), portiunea nordica poarta denumirea de Cordiliera
Real n Bolivia, fiind mai ngusta, cu v rfuri nalte si ghetari; cele ma i importante v rfuri, peste 6300 m,
sunt Illima ni si Illampu.
La latitudinea de 22 S, Cordiliera Oriental intra n Bolivia si descrie un larg semicerc catre
nord si apoi catre nord-vest; catre est Altiplano primeste extensia cea mai ndepartata.
Altiplano 750 km
lungime si 90 km latime, reprezinta unul dintre cele mai mari bazine interioare din lume. Variind ca
altitudine ntre 3360 m si 3840 m, nu detine cursuri de apa exoreice (cu curgere spre ocean). Fragmentat
n partea centrala, reprezinta o mare depresiune situata ntre cele doua cordiliere. Lacul Titicaca, cel mai
nalt lac navigabil din lume (170 km lungime), umple partea nordica a ac estei depresiuni; rul
Desaguadero curge catre sudul depresiunii dren nd lacul si vars ndu-se n lacul Poo Po.
Dupa ce Anzii intra n Peru, Cordiliera Occidental se dezvolta paralel cu coasta, n timp ce
Cordiliera Real din Bolivia se termina cu masivul Vilcanota la 15 latitudine sudica. Din acest nod
orografic ( nudo ) se desprind doua catene nguste care au o dir ectie nordica, Cordillera de Carabaya si
Cordillera de Vilcanota, separate de chei ad nci; a treia ramura, Cordillera de Vilca bamba apare catre vest
fata de acestea si la NV de orasul Cuzco. Cele trei catene sunt rezultatul er oziunii fluviatile ca re a dat nastere

unor canioane foarte ad nci situate ntre ele. La est de Cordillera de Vilcabamba, rul Apurimar
curge printr-unul dintre cele mai adnci ca nioane ale emisferei vestice. Orasul Cuzco se afla situat n valea
din vestul Cordillera de Vilcanota, la o altitudine de aproape 3300 m.
Anzii Peruani, n mod traditional au fost descrisi ca fiind alcatuiti din trei cordiliere Vilcanota, Pasco si loja (Ecuador). Pasco reprezinta un platou nalt foarte dezvoltat. Catre vest este
delimitat de Cordillera Huarochiri, pe al carei ver sant vestic curge rul Rimar (ru ce si are izvoarele ntr o regiune lacustra alimentata de catre ghetari) care se ndreapta catre ocean (4710m/90 km). Pasul Ticlio,
situat la o altitudine de 4740 m, este utilizat de catre caile ferate. Multe lacuri de dimensiuni mici se gasesc n
cadrul acestor knots , cel mai mare fiind Junin (30 km lungime).
La nord de regiunea Pasco (Pasco knot), trei cordilier e diferite se dezvolta n lungul
platoului: Cordillera Occidental, Cordillera Central, Cordillera Oriental. n cadrul Cordillera Occidental,
la o latitudine de 10 S, valea ngusta Huaylas a separat doua ramuri, Cordillera Blanca n est si Cordillera
Negra n vest; rul Santa care curge ntre acestea taie Cordillera N egra pentru a se varsa n Pacific.
Cordillera Bla nca reprezinta un complex nalt cu v rfuri permanent acoperite cu zapada, acestea
numar ndu-se printre cele mai nalte din Anzi (Vf. Huascaran, 6661 m). Ghetarii sunt deseori fragmentati
de catre cutremure, depla sndu-se n josul pantelor, distrugnd vegetatia si asezarile n calea lor.
Cordillera Negra, denumita astfel datorita fa ptului ca nu este acoperita de zapada, are altitudini mai mici.
Cele doua culmi se unesc la 9 lat. S. R ul Maranon care curge catre nord printre Cor dillera
Occidental si Central pna la aproape 6 lat.S si schimba directia catre NE, intr nd ntr-o regiune cu
cursuri de apa nguste, transversale (pongos) , pe care o taie pentru a ajunge n bazinul Amazon. Aceste
ruri sunt Rentema , Mayo, Mayasito si Huarcaya, cel mai important fiind nsa Manseriche.
ntre Cordillera Central si Oriental, r ul Huallaga curge prin chei ad nci; acesta taie
Cordiliera Vestica n regiunea Aguire situata la 6 lat S. Cordillera Oriental se termina n bazinul
Amazonului la 5 lat S.
Limita zapezilor permanente atinge 5700 m n M. Chanchani (16lat S) si scade catre 4500 m
n Cordillera Blanca si 3900 m n M. Huascaran. Zapada permanenta dispare la nord de 8 lat.S, stepa de
tip puna dispare si ea facnd loc punei umede sau
jalca . Muntii devin din ce n ce ma i mici, n itmp ce
vegetatia se schimba aparnd arborii. Altitudinea se diminueaza iar pasurile se siueaza la altitudini din ce
n ce mai mici, exemplu fiind pasul Porculla (2100 m) situat la vest de Piura.
c) Anzii de Nord.
O masa montana nalta, greoaie, Loja (4lat.S) situata n sudul Ecuadorului marchea za tranzitia ntre Cordilierele
Peruane si Anzii Ecuadorieni. Sistemul Ecua dorian este alcatuit
dintr-un platou lung si ngust cu directie S-N, delimitat de doua lanturi montane, ce includ la rndul lor
numerosi vulca ni cu altitudini mari. Catre vest, n ca drul Cordillera Occidental (mai recenta din punct de
vedere geologic si cu altitudini mai scazute) se afla un aliniament ce include 19 vulcani, 7 dintre acestia
avnd peste 4500 m naltime. Marginea estica este mai nalta si ma i veche si poarta denumirea de
Cordillera Central. La rndul sau, aceasta include 20 de vulcani, dintre care unii precum Chimborazo
(6210 m), sunt permanent acoperiti de zapada.
Curgerile de lava ale acestor aparate vulca nice au mpartit platoul n 10 bazine ma jore
situate ntre cele doua cordiliere. Aceste ba zine si versantii adiac enti, care sunt intens cultivati, contin
aproape 1/2 din populatia Ecuadorului.
A treia cordiliera a fost identificata n jungla din estul Ecuadorului, fiind denumita Cord.
Oriental. Catena apare ca o veche formatiune aluviala care a fost fragmentata de catre ruri si precipitatii
puternice n cteva mase montane. Acestea sunt reprezenta te de cord. Guacamayo, Galeras si Lumbaqui
care sunt izolate formnd lanturi scurte, cu aspect neregulat si care sunt acoperite de o padure luxurianta.
Altitudinile nu depasesc 2370 m, exceptie facnd Cord. del Condor (3900 m) si masivul Pax (3300 m).
Cordillera Oriental are o usoara directie NE si este cea mai lata si cea mai lunga dintre
catenele columbiene. Altitudinea medie este cuprinsa ntre 2370 -2670 m. La nord de 3lat.N cordiliera se
largeste si dupa un sector cu depresiuni de dimensiuni mici se nalta n regiunea Sumap az, care are o altitudine
de 3000-3900 m. La nord de aceasta, ca tena se separa n doua grupe ce nchid o c mpie
dezvoltata, de 170 km latime si 280 km lungime, deseori ntrerupta de lanturi transversale de dimensiuni
mici, care dau nastere la rndul lor unor bazine de platou denumite
sabanas ; alte orase importante afla te n
interiorul acestor bazine sunt Chiquinquira, Tunja si Sogamoso. La est de Honda (5lat.N) cordiliera se
divide ntr-o serie de lanturi para lele, abrupte cu directie N -NE; printre acestea Sierra Nevada del Cocuy
(5400 m) este suficient de nalt pentru a detine zapezi permanente.
Catre nord culmile centrale ale Cordillerei Central dispar dar lanturile de pe flancuri
continua sa aiba un caracter divergent cu directie N-NE. Cel mai vestic dintre aceste lanturi este Sierra de
Ocana, care pe latura NE include Sierra de Perija ; aceasta din urma for meaza o parte din frontiera dintr e
Venezuela si Columbia, extinz ndu-se catre nord la latitudinea de 11N n peninsula Guajira. Lantul estic
intra n Venezuela, unde poarta denumirea de Cordillera De Merida. Pe coasta caraibiana, la vest de Sierra
de Perija se afla izolat masivul cu aspect tringhiular Santa Marta, care se nalta abrupt deasupra coastei,
detin nd v rfuri cu zapezi permanente (5684 m); din punct de vedere geologic, Santa Marta nu face parte
din sistemul andin. Anzii Venezueleni sunt reprezentati de Cordillera de Merida - 8330 km lungime, 70-100 km
latime si n jur de 3000 m altitudine), care se extind pe directie NE p na la Barquisimeto.
Cordiliera reprezinta o axa naltata, unde eroziunea a descoperit agrnitele si gneissele, dar n
cadrul careia flancurile NV si SE au ramas acoeprite cu sedimente; este alcatuita din numeroase lanturi cu
creste nzapezite, separate de depresiuni longitudinale si transversale Sierras Tovar, Nevada, Santo
Domingo, De la Culata, Trujillo si altele. Cteva formeaza limita NV a bazinului Orinoco. La nord de
Barquisimeto, Sierra Falcon si Cordillera del Litoral (numita n Venezuela Sistema Andino) nu apartin
Anzilor, ci mai degraba Guyanelor.