Mindroc Ionela

Boli virale la
caini si pisici

Boal infecioas (boal

contagioas, boal comunicabil,
boal transmisibil, boal infectocontagioas, boal molipsitoare, ),
este o boal cauzat de un agent
biologic (virus, bacterie, parazit
mono sau multicelular, ciuperc,
insect, sau prion - un peptid, o
fraciune de protein). Bolile
infecioase afecteaz omul,
animalele, plantele, insectele,
chiar i bacteriile (virui
bacterieni). Ele ptrund n corp
prin transmitere, direct, de la
persoan la persoan, sau prin
vectori.
Febr aftoas
Febra aftoas este o boal infecioas de natur
viral foarte contagioas a rumegtoarelor
paricopitate, suinelor, apare i la elefani, obolani i
arici. Cabalinele sau omul pot fi purttori sntoi de
virus.

Etiologie
Agentul etiologic al bolii este un virus, lucru atestat pentru

prima oar n anul 1897 de medicul i bacteriologul german

Friedrich Loeffler (1852-1915). Loeffler filtreaz prin porelan
sngele unui animal infectat, iar cu filtratul obinut infecteaz
animale sntoase, demonstrnd caracterul contagios al bolii.
Virusul este de tip ARN i face parte din familia
Picornaviridae, virusuri cu dimensiunea sub 25-30 nm, cu un
nveli proteic de forma unui icosaedru.Cnd virusul vine n
contact cu celula-gazd, se fixeaz cu ajutorul receptorilor pe
membrana celular; dup ptrunderea n interiorul celulei se
desface nveliul proteic viral, iar ARN-ul viral va modifica
codul genetic celular.Celula-gazd va ncepe s sintetizeze
material viral, devenind o adevrat fabric de virusuri. n
final, membrana celular se descompune, elibernd viruii
produi, care vor infecta la rndul lor alte celule sntoase.

Ci de transmitere a bolii
n comparaie cu ali ageni infecioi, unii cerecettori sunt
de prere c este suficient un singur virus (teoretic) pentru a
declana infecia, ceea ce ar explica gradul mare de
contagiozitate a bolii.
Febra aftoas se transmite, n general, prin contact cu
secreii i excreii ale animalelor bolnave sau celor purttoare
de virus (cabaline infectate), vehiculate prin haine, alimente,
furaje contaminate.
Pentru mpiedicarea extinderii bolii se iau msuri de
carantin (izolarea tutor exemplarelor suspectate de infecie),
dezinfecii riguroase, sistarea importului produselor de origine
animal din rile unde a fost declarat boala (declararea bolii
fiind obligatorie).
Omul este ferit de pericolul mbolnvirii prin consum de
carne infectat, deoarece virusul este inactivat de sucul
gastric, ns pagubele produse de boal n domeniul creterii
animalelor sunt imense, n Europa de vest folosindu-se metoda
de eradicare culling (omorrea efectivului de animale
infectate).
n alte ri se aplic, ca msur preventiv, vaccinarea cu un
virus inactivat, folosindu-se ca adjuvant hidroxidul de
aluminiu. Dezavantajul acestei metode const n faptul c
animalele purttoare de virus nu se mai pot deosebi prin

metode serologice (determinri de anticorpi) de animalele

vaccinate.

Rspndire
Se poate spune c febra aftoas este rspndit pe tot
globul, caz excepie fiind Noua Zeeland, unde pn n prezent
nu au fost depistate cazuri de boal. n Australia ultimul caz a
fost nregistrat n anul 1872.
Situaia epizootologic (ultimul caz de infecie) pe
continentul american: SUA (1929), Canada (1952) i Mexic
(1954), n Europa: Norvegia (1952), Finlanda (1959), Suedia
(1966), pe cnd n Africa i Asia sunt i n prezent cazuri
frecvente enzootice de mbolnviri, de unde boala se poate
rspndi sub form de epizotii sau panzotii.
Perioade mai critice au fost ntre anii 19101912, 1919
1921, 19371939 i 19501952. n anul 2001 a izbucnit din nou
o enzootie n Marea Britanie, care a determinat aparii
sporadice de boal i pe continent. Abia la 12 ianuarie 2002 s-a
reuit sistarea bolii.Cazuri izolate de boal se mai semnaleaz
n Africa, Asia i uneori Europa.

Simptome
Perioada de incubaie al bolii este de 2 - 7 zile. Boala
debuteaz cu stare febril (cu valori ale temperaturii de 42 C,
care dureaz cca. 3 zile, stare general alterat, lipsa
apetitului, sistarea produciei de lapte, salivaie abundent,
nroirea i inflamarea mucoasei bucale, botul uscat, ncetarea
rumegatului.
Faza urmtoare a bolii este semnalat de apariia aftelor
(vezicule) pline, la nceput, cu un lichid clar. Acestea pot
aprea pe mucoasa bucal, n regiunea interdigital din
regiunea copitei, pe uger. Starea general se nrutete,
durerea suferit de animal se manifest prin meninerea
nchis a gurii, mestecare n gol, paraplegii.
Afte (vezicule) care se sparg lsnd ulceraii n cavitatea
bucal.
Pe locul aftelor sparte apar ulceraii (eroziuni), care ncep
ulterior s se nchid. Procesul de vindecare a leziunilor bucale

dureaz cca. 14 zile, iar a celor de la nivelul copitei dureaz o

lun. Convalescena poate fi prelungit prin apariia unor
suprainfecii secundare, bacteriene.ntre timp se pot observa
cazuri noi de mbolnvire a animalelor sntoase din efectiv.
Pe lng formele mai uoare de boal, care au fost
descrise, cu un procent de letalitate (mortalitate) de 2 %,
exist i forme cu evoluie mai grav, n care mortalitatea
atinge 80 %. Aceste forme grave sunt cauzate de un agent
infecios mai virulent, miotrop, care cauzeaz miocardite
(inflamaia muchiului inimii), mai ales la viei, la care se
constat o mortalitate ridicat, boala avnd o evoluie
supraacut, cu exitus n 24 de ore.Imunitatea fa de tipul de
virus care a generat infecia dureaz 12 luni la animelele
vindecate. Pericolul mare const n complicaiile aprute prin
suprainfecii bacteriene secundare, ca: mastite cronice
(inflamaii ale ugerului), pododermatite cronice (inflamaii ale
copitei) sau miocardite cronice, care pot lsa sechele
definitive.

Diagnosticul diferenial se face cu bolile cu

simptome asemntoare, ca:

Stomatita veziculoas

Pesta bovin

Rinotraheita infecioas a bovinelor

Variola

Infectiile urechii la caine pot provoca probleme de

sanatate mai grave daca nu sunt tratate la timp. La fel ca
oamenii, si cainii au nevoie de ingrijire medicala. Si, in calitate
de stapan, este responsabilitatea ta sa ai grija ca animalul de
companie este sanatos!
Cainele tau trebuie sa beneficieze de ingrijire adecvata,
mai ales daca este bolnav. La suprafata, infectiile urechilor la
caini pot parea probleme minore. Dar daca nu sunt tratate,
acestea se pot transforma in ceva mult mai dificil de vindecat.

O simpla infectie poate provoca aparitia unui sarcom. Sarcomul

este un tip de tumoare care se formeaza pe canalul autidiv,
putand fi indepartat doar chirurgical.De asemenea, pot aparea
si alte tipuri de tumori, precum hemangiosarcom sau melanom
malign. In afara de acestea, la cainii cu infectii grave ale
urechii pot aparea si probleme legate de nervii faciali.
Afectiunea este cunoscuta sub denumirea de otita medie. La
patrupezii care sufera de infectii otice pot aparea si neoplasme
otice, mai ales la cei din rasa Cocker Spaniel, animale ale caror
urechi atarna.

O alta complicatie des intalnita, provocata de infectii ale

urechii, este hipoacuzia (surditatea). La unii caini, totul incepe
cu o infectie banala. Din cauza neglijentei stapanilor, a igienei
precare si a mediul de viata nesanatos este afectata si urechea
interna. Cand se intampla acest lucru, apare si hipoacuzia.
Majoritatea cainilor surzi au suferit la un moment dat in viata
lor de o infectie otica. Aceasta este una dintre complicatiile
foarte greu de vindecat.
Atunci cand animalul sufera de o infectie otica severa,
sunt vizibile ulceratii ale cartilajelor. Acestea nu sunt prea des
intalnite, decat in cazul cainilor implicati intr-o bataie. Pot
aparea plagi lacerate si pe cartilajul pavilionului urechii

externe. Aceasta poate fi cauza hipoacuziei canine survenite in

urma infectiilor urechii.
In cazuri mai rare, cainele poate contracta si meningita
bacteriana. Asta se intampla atunci cand bacteriile gasesc o
cale de intrare ascendenta in urechea cainelui, spre zona
trunchiului cerebral. O astfel de afectiune este foarte dificil de
tratat. Pentru a-l proteja de toate acestea infectii si de
complicatiile care pot surveni, este foarte important sa cureti
urechile cainelui si, in cazul in care observi ca ceva nu este in
regula, sa te adresezi unui veterinar.
Cainii care sufera de infectii ale urechilor au nevoie de
ingrijire veterinara de exceptie. Un caine bolnav scheauna, isi
scarpina agresiv urechile, se misca non stop si isi scutura
mereu capul. Tu, ca stapanul sau, trebuie sa intervi in a-i
ameliora starea, in unele cazuri vizita la cabinetul veterinar
fiind optionala. Iata cateva remedii pe care le poti prepara in
casa pentru a-ti linisti animalul de companie:

1.Comprese calde
Daca infectia urechii este sesizabila, incearca sa aplici comprese
calde de mai multe ori pe zi in zona afectata. Aceasta procedura este
benefica pentru infectiile care se caracterizeaza prin iritatii, inflamari si
roseata. Caldura compresei poate duce la scaderea durerii cauzate de
infectie.

Ulei de ficat de cod sau ulei de vitamina C . In unele cazuri iti poti trata
singur cainele.

Aceste uleiuri sunt benefice pentru cainii care sufera de infectii ale
urechii interne sau medii. Daca nu ai picaturi de ureche de la veterinar,
acestea pot scadea intensitatea durerii cainelui. Pune un strop de ulei de cod
in urechea afectata. Daca nu gasesti ulei de cod in magazin, cumpara un gel
moale de vitamina C. Uleiul din interior poate fi folosit ca picaturi de ureche.

2.Otet de mere
Otetul de mere poate fi folosit pentru a preveni inrautatirea infectiei
urechii. Pentru a-l folosi, adauga doua lingurite de otet de mere la o ceasca
de apa. Da-i cainelui de doua ori pe saptamana. Asigura-te ca animalul va
termina solutia, pentru un efect maxim. Poate fi folosit si pentru a curata
urechile patrupedului.

3.Usturoi macerat
Acest remediu este ideal pentru cainii cu o forma usoara a infectiei. Doi
catei de usturoi macerati in ulei de masline sunt tot ce ai nevoie. Amestecul
ar trebui lasat doua saptamani si apoi filtrat. Pune 2-3 picaturi de solutie
calda in urechea patrupedului. Continua tratamentul zilnic pana ce dispare
infectia.

4.Praf de purici de plante

Cainii cu infectii ale urechii cauzate de capuse sunt sfatuiti sa ia nu
doar praf normal de purici, dar si un praf special de purici de plante.
Ingredientele unui astfel de praf sunt: rozmarin, pelin, eucalipt si busuiocul
cerbilor. Daca se imprastie pe corpul cainelui dupa baie, se vor lipi mai putine
capuse de ei, scazand astfel riscul infectiilor.

Rabia (turbarea)
Rabia (turbarea) este un virus de forma lunguiata,
prezent in saliva mamiferelor infectate; virusul se transmite
prin contactul direct al salivei animalului infectat cu sangele
altui animal - astfel, daca un animal sanatos este muscat de un
animal bolnav, virusul se transmite foarte usor. Perioada de
incubatie este variabila si poate dura in general intre doua si
opt sapamani dar virusul este prezent in saliva animalului
infectat cu aproximativ 10-14 zile inainte ca primele semne
clinice sa apara. Astfel, animalul infectat poate transmite
virusul fiind in aparenta perfect sanatos.
Prin vaccinare, rabia apare foarte rar la animalele domestice;
insa boala poate fi contractata foarte usor in cazul in care un animal
domestic nevaccinat intra in contact cu un animal salbatic bolnav si
este muscat (sau zgariat!) de acesta. In tara noastra, animalele
purtatoare ale virusului si raspunzatoare de transmiterea lui la
animalele domestice sunt de obicei vulpile, lupii, cainii salbaticiti si
uneori pisicile fara stapan din zonele rurale.

Rabia este o boala infectioasa care ataca

sistemul nervos si cauzeaza encefalita - semnele
clinice se manifesta in trei faze distincte: faza
prodomala, faza furioasa si faza paralitica. Odata
semnele clinice aparute, NU EXISTA TRATAMENT,
RABIA ESTE FATALA in 3-7 zile de la instalarea
acestora.
- Faza prodomala dureaza 2-3 zile si se manifesta prin
modificari de comportament, febra, reflexe oculare incetinite si

uneori animalul isi linge insistent si isi roade locul muscat.

- Faza furioasa dureaza 2-4 zile; animalul da semne de
agresivitate, iritabilitate, are tendinta sa muste animale si
obiecte aflate in apropiere, musca si/sau inghite obiecte
necomestibile, fuge de acasa, poate fi dezorientat, alergand
fara tinta, cu miscari dezordonate, poate avea crize
epileptiforme, tremuraturi, prurit (mancarimi) violent la locul
muscaturii, care il determina sa isi smulga bucati de carne cu
dintii si, contrar mitului "hidrofobiei", nu se teme de apa;
- Faza paralitica dureaza 2-4 zile si se manifesta prin
paralizia intregului corp, incepand cu locul muscaturii care a
produs boala; in scurt timp cainele nu mai poate inghiti, saliva
ii curge din gura si are un aspect spumos. In aceasta faza
cainele nu este periculos pentru ca nu poate musca. Se
instaleaza coma si moartea se produce datorita paraliziei
muschilor toracici care rezulta in incetarea respiratiei.

Cel mai eficient (si obligatoriu prin lege) mod de prevenire a turbarii
este vaccinarea anuala antirabica.

Parvoviroza canina - o boala

virala, care poate fi fatala
Parvoviroza este o boala foarte grava, adeseori mortala,
produsa de unul dintre cei mai mici virusi ai familiei
Parvoviridae. Descoperit abia in anii 1978, este alcatuit din
capsida proteica si un fragment de ADN. Este deosebit de
rezistent, fiind capabil sa supravietuiasca in mediu la
temperaturi extrem de scazute, pana la 6 luni.
In anul 1978, cand a fost descoperit, se presupunea ca ar
fi inrudit cu virusul parvovirozei feline, mai exact, acesta
suferise o mutatie capabila sa infecteze si specia canina.
Un an mai tarziu, virusul sufera o mutatie si devine mult

mai virulent ( CPV-2 a ). La vremea aceea singurul mijloc de

lupta era vaccinul existent deja pentru feline, care a fost
administrat si cainilor.
Forma actuala este o noua transformare a acestei
mutatii, se cheama CPV-2b, pentru care exista vaccin.
Virusul parvovirozei canine nu este periculos pentru om,
nici pentru feline, deoarece fiecare din aceste specii are
propria forma de virus.

Transmitere si actiune
Virusul patrunde in organism in urma contactului cu
fecale contaminate, prin hrana contaminata, si mai putin prin
contact direct.Odata ajuns in organism, ataca limfonodulii, maduva
hematogena, distrugand celulele albe, si apoi, prin sange, ajunge in
intestinul subtire. Aici distruge celulele mucoasei intestinale, astfel
incat bacteriile care se dezvolta in mod normal in intestin ajung in
sange. Procesele normale de absorbtie intestinala nu se mai produc,
si in felul acesta se ajunge la deshidratare severa.

Parvoviroza ataca deci in doua moduri:

1.

toxine eliberate de bacterii

2. deshidratare violenta (diaree cu urme de sange si

mucus, voma)
Cei mai predispusi la aceasta boala sunt puii (2-6 luni)
si adolescentii, datorita insuficientei dezvoltari a sistemului
lor imunitar. Puii primesc anticorpii prin colostru, adica
laptele matern, supt in primele zile de viata, insa acesti
anticorpi nu sunt suficienti pentru lupta impotriva unei
eventuale infectii.

Prevenire
De aceea, se recomanda vaccinarea preventiva. Atentie, insa - exista o
perioada in care puii sunt extrem de vulnerabili. Se stie ca vaccinul contine
virusi atenuati, modificati sau morti. Daca in sange mai sunt anticorpi
prezenti, ucid virusii ca si cum ar fi infectie, urmand un interval cand nu

exista suficienti anticorpi sa lupte cu o infectie, dar nici sa lase sa actioneze

vaccinul. Dupa aceasta perioada, vaccinul este eficient si puiul este imunizat.
Vaccinarea se face la fiecare 2-4 saptamani pana la 16 saptamani, varsta
puiului.
Exista anumite rase cu o predispozitie marita la aceasta boala, cum ar
fi: rottweiler, doberman, pit bull terrier.Odata contactata boala, daca animalul
supravietuieste, dobandeste imunitate naturala, care se mentine cel putin 3
ani, sau chiar toata viata.
Semnele bolii apar la 5-6 zile dupa ce animalul a fost expus si se
manifesta prin anemie, inapetenta, oboseala, voma, diaree, deshidratare.
Febra nu este un simptom specific. In primele doua saptamani dupa ce
animalul a fost contaminat, cantitatea de virus eliminata prin fecale este
maxima.
Testele hematologice sau testul ELISA fecale confirma prezenta
virusului (in sange, respectiv fecale).
Tratamentul este complex, incluzand antibiotice (tetracicline,
cefalosporine), pentru prevenirea infectiilor bacteriene secundare,
antidiareice, aport intravenos de lichide, glucoza,potasiu, datorita
deshidratarii la care este supus organismul, iar in ultimul timp se
practicachiar administrarea unor hormoni care sa stimuleze formarea
celulelor albe, pentru intarirea sistemului imunitar.Se pot administra si
medicamente care reduc greata metoclopramid, sau pentru prevenirea
ulceratiilor esofagiene (zantac).
Important de retinut este faptul ca medicamentele nu se administreaza
pe care orala, in special antibioticele, datorita leziunilor intestinale
existente.Dieta la care va fi supus animalul in perioada de refacere va
exclude hrana solida, fiind recomandata carnea fiarta (de pui), maruntita,
orezul alb fiert, branza slaba, pastele. Mesele vor fi reduse cantitativ, dar
administrate la intervale scurte (o ora, doua).
Baia este recomandata inlatura urme de virus si ajuta la
decontaminare. Singurii agenti dezinfectanti eficienti pentru igiena
suprafetelor sunt innalbitorii (in special hipocloritul de sodiu), preparati in
felul urmator: o parte innalbitor, la 30 parti apa, solutie cu care se spala toate
obiectele potential contaminate (jucarii, cusca, covoare, vase pentru hrana).
Suprafetele inchise sunt considerate contaminate timp de o luna, in timp ce
suprafetele deschise (solul, curte, parc, etc) timp de 7 luni.
Foarte important este ca tratamentul sa fie efectuat intr-o clinica de
specialitate, sub supravegherea unui medic.

Gastroenterita
Boala virala specifica cainilor de varste tinere,
gastroenterita este o maladie infectioasa, produsa de virusi
din clasele parvo si corona. Cea produsa de parvovirus este
cea mai grava, din cauza riscului iminent al mortalitatii. Virusul
parvo este foarte rezistent in mediul inconjurator, iar unele
dezinfectante nu il distrug.
Odata declansata boala de tip viral, aceasta evolueaza letal in doar
cateva ore. Mai rar, poate evolua spre vindecare numai la cainii care primesc
tratamentul adecvat, constand in administrarea unor solutii perfuzabile,
vitamonoterapie, antibiotice si imunoglobina specifica. La cainii care prezinta
stari de voma se vor administra alimente si apa pe perioada tratamentului.
Varsaturile si diareea acuta sunt caracterizate de un debut brusc si de
o durata scurta de mai putin de 2-3 saptamani. Varsaturile acute- un act
reflex care duce la ejectia fortata a continutului gastric (stomacului) si/sau
duodenului (intestinal) prin gura, si diareea- o crestere a continutului de apa
in fecale cu o crestere de insotire a frecventei, fluiditatii sau a volumului de
miscare ale intestinului, ambele sunt extrem de comune la un caine. Un
"meci" ocazional de varsaturi si diaree este destul de comun la caini, cu toate
acestea, varsaturile severe si diareea acuta nu sunt normale si pot fi asociate
cu o boala ce pune grav in pericol starea de sanatate a cainelui. Acestea pot
provoca pierderi extreme de lichide, dezechilibru acido-bazic, precum si
tulburari electrostatice. Perioada de incubatie este de 3-8 zile si boala se
manifesta sub doua forme: una cardiaca, ce afecteaza muschiul cardiac,
producand o insuficienta cardiaca prograsiva si o forma gastroenterica ce
apare foarte frecvent si afecteaza puii intre 6-20 de saptamani cu semne
clnice evidente (letargie, lipsa poftei de mancare, febra, voma, diaree, pana
la diaree cu sange). Pentru cainii care depasesc faza critica a bolii, revenirea
la o alimentatie normala se va face treptat, administrand 1-2 mese pe zi cu
dieta speciala. Prevenirea acestei boli la catei se poate face prin vaccinare
incepand cu varsta de 6 saptamani, cu rapeluri de vaccinare la 9, respectiv
12 saptamani.
Suna-ti veterinarul si urmeaza toate recomandarile facute de acesta
privind alimentatia si medicatia. Acestea vor include, probabil, retinerea la
sursa tuturor produselor alimentare si apei. Tineti cainele sub stricta
observatie. In cazul in care semnele clinice nu se imbunatatesc intr-o zi sau
doua si starea animalului tau de companie se inrautateste, trebuie ca
veterinarul tau sa evalueze inca o data starea acestuia. Varsaturile si diareea
sunt destul de comune la caini, in mare parte datorita obiceiurilor alimentare

(nu foarte selective) fara discernamant. Este important sa intelegem ca o

"partida" ocazionala de varsaturi si diaree poate fi normala la un animal
sanatos si pot sa apara destul de des, de cateva ori intr-o luna. Intrebarea la
care trebuie sa gasim raspuns este cand problema este suficiemt de serioasa
pentru a contacta veterinarul sau chiar o potentiala spitalizare a cainelui?
Varsaturile si diareea acuta se trateaza destul de diferit fata de varsaturile si
diareea cronica in functie de simtomele provocate de fiecare, planurile de
diagnostic etc. La pacientii care se simt de altfel bine, fara probleme
concomitente, se recomanda terapia simptomatica si curele obisnuite. Acest
lucru implica eliminarea tuturor alimentelor si a apei pentru o perioada de
cateva ore si reintroducerea treptata a unui regim alimentar bland pentru
cateva zile inainte de a restitui dieta obisnuita a cainelui. Daca problema se
repeta odata ce cainele tau este din nou alimentat sau problema persista in
ciuda faptului ca anialul a fost tinut departe de alimente, cainele trebuie sa
fie evaluat de un medic veterinar in timp util. In plus, daca animalul tau da
semne de durere si pare in primejdie sau observi urme rosii, maronii sau
negre in vomitus sau diaree (sugerand o sangerare interna), ar trebui sa
soliciti inca o data atentia veterinarului. Cainii mici sunt deosebit de
predispusi la deshidratare si hipoglicemie in cazul varsaturilor si diareei
prelungite, prin urmare, ar trebui sa fie atent supravegheati. Varsaturile
frecvente si diareea prelungita pot conduce la deshidratare severa, soc si
posibil, moartea, daca nu sunt abordate in timp util.
Exista multe cauze de varsaturi si diaree acuta. Desi multi dintre acesti
pacienti au auto-limitare a bolii si raspund foarte bine la tratamentul
simptomatic, unele cauze ale varsaturilor si diareii acute pot pune viata in
pericol si, initial, pot fi dificil de diferentiat de tulburari benigne; indiscretiile
dietetice ce includ consumul de alimente stricate, supraalimentarea,
ingerearea de materiale straine si schimbarile bruste de dieta. Intoleranta
dietetica se produce de cele mai multe ori din cauza unei proteine speciale,
dar poate fi asociata cu lactoza, dietele bogate in grasimi si anumiti aditivi
alimentari.

Exista multi agenti infectiosi care pot cauza voma si

diareea acuta:
- bacterieni (Salmonella, Clostridiun);
- virali (infectii hepatice canine, parovirus);
- ungici (histoplasmoza, aspergiloza);
- rickettsial (otravire);
- parazitari (limbrici, vierme carlig, viermele bici, Giardia).

Medicamentele si toxinele pot provoca varsaturi si diaree prin iritarea

directa a mucoasei tractului gastro-intestinal. Exemplele includ agenti antiinflamatorii (aspirina, corticosteroizi), antibiotice, medicamente anti-cancer,
insecticide, metale grele si pesticide.
Obstructia sau blocajul gastro-intestinal cauzeaza adesea varsaturi si
diaree. Corpurile straine, tumorile, strangularea telescopica a intestinului in
sine si parazitii sunt cele mai comune cauze de obstructie.
Tulburarile metabolice, cum ar fi bolile de ficat si rinichi, diabetul
zaharat si hypoadrenocorticism (boala Addison) sunt adesea asociate cu
varsaturi si diaree.
Tulburarile abdominale, cum ar fi pancreatita (inflamarea
pancreasului), piometrul (uter infectat), peritonita (inflamatia cavitatii
abdominale), prostatita (inflamatia prostatei) si sepsis (infectie sistemica)
sunt adesea asociate cu un debut acut de varsaturi si diaree.
Boala este cel mai adesea asociata cu varsaturi si diaree cronica, desi
exista cazuri in care se prezinta destul de acut.
Ulcerele gastroduodenale pot fi asociate cu bolile de ficat, rinichi sau
pancreas. Varsaturile si diareea acuta, cu sau fara sange, sunt adesea
primele semne expuse de catre cainele in suferinta.
Gastroenterita hemoragica prezinta in aceeasi masura diaree acuta cu
sange si varsaturi ocazionale acute.
Dilatarea gastrica volvuls / torsiune este o balonare si/sau rasucire a
stomacului asupra lui insusi. Cainii afectati prezinta de obicei o ragaiala acuta
neproductiva sau varsaturi, adesea insotite de diaree. Aceasta este o boala
care pune in pericol viata si care trebuie sa fie abordata imediat.
Si stresul poate provoca o combinatie de varsaturi si diaree acuta.
Limfosarcomul este cel mai adesea o acumulare microscopica a
celulelor canceroase in peretele gastrointestinal. Desi semnele sunt de obicei
varsaturi sau diaree cronica, uneori semnele acute se dezvolta inca de la
inceput.

Cauze generale
3. - indiscretii dietetice: consumul de alimente neadecvate/meteriale;
4. - intoleranta dietetica;
5. - agenti infectiosi: acterieni, virali, fungici, parazitari;

6. - medicamente si toxine;
7. - obstructie/blocaj a intestinului in sine, tumori si chiar corpuri straine;
8. - tulburari metabolice: diaber si boli de ficat, rinichi,
hypoadrenocoriticism;

9. - tulburari abdominale: pancreatita, peritonita, piometrie, prostatita,

sepsis;

10. - boala inflamatorie intestinala;

11. - ulcere diverse: gastroduodenale, gastroenterita, hemoragica, stres,
limfosrcomul gastrointestinal (cancer).

Ingrijire veterinara
Multe cazuri de varsaturi si diaree acute sunt de scurta durata, se
rezolva cu usurinta si nu necesita o evaluare larga de diagnostic.
Diagnosticarea trebuie insa efectuata pe acele animale de casa care prezinta
stari severe de voma si diaree, care prezinta sistematic semne de boala sau
atunci cand vomitusul sau scaunul contin sange. Aceste teste pot include:

- analize complete de sange;

- profil biochimic;
- sumar de urina;
- radiografii abdominale (raze X);
- examene multiple la fecale.

Tratament
Exista mai multe lucruri pe care medicul veterinar s-ar putea sa ti le
recomande pentru a-ti trata animalul de companie simptomatic. Scopurile
principale ale tratamentului simptomatic sunt restabilirea si mentinerea
echilibrului hidro-electroliti si relaxarea totala a tractului gastro-intestinal.
- terapie cu fluide si electroliti;
- medicamente ce pot proteja si vindeca tractul gastro-inestinal;
- medicamente care opresc simptomele de voma si diaree;
- nimic administrat oral timp de cateva ore, cu o introducere treptata a apei,
urmata de o dieta slaba.

La ce sa fim atenti
- o continuare sau agravare a unor semne (mai mult de cateva zile);
- deshidratare;
- depresie;
- apatie;
- prezenta de sange in scaun sau voma.

Important de stiut
Cele mai sensibile rase de caini la aceasta boala sunt Rottweiler, Pit
Bull Terrier American, Pinscher si Ciobanesc german, iar cele mai rezistente
sunt Poodle Toy si Cocker Spaniel.

Panleucopenia felina, o boala

virala grava a pisicii ce seamana
cu parvoviroza cainelui.

Cum afecteaza panleucopenia felina pisica?

Sistemele afectate de acest virus sunt: sistemul

limfatic, imunologic, gastro-intestinal, reproducator,
nervos si oftalmic. Semnele clinice tipice pentru
acesta boala sunt voma, diareea, infectiile uterine
(care produc fie mumifierea fetusului, fie avortul
spontan), distrugerea celulelor retinei (displazia
retinei). In mai putine cuvinte, virusul panleucopeniei
feline ataca o mare parte din organism producand
distrugeri importante si bineinteles suferinta. Insa,
asa cum ii spune numele, panleucopenia felina

produce scaderea masiva a numarului de celule albe,

implicate in imunitatea organismului, lasand astfel
pisica fara aparare fata de alti microbi. In decursul
panleucopeniei feline pisicile sufera si de anemie,
adica de scaderea drastica a celulelor rosii, cele ce
transporta oxigenul in organism, scazand vitalitatea
si puterea organismului.

Cat de grava este panleucopenia felina?

Panleucopenia felinelor este considerata de catre medicul

veterinar specialist cea mai severa si cea mai importanta boala
infectioasa a pisicilor, fiind caracteristica populatiilor de feline
nevaccinate. Iti este clar acum de ce pisicile adoptate de pe
strada sau puisorii nascuti de pisici nevaccinate sunt mai
sensibili si de ce se imbolnavesc foarte usor.
Panleucopenia felina este la fel de grava si poate fi
confundata ca si manifestari clinice cu imunodeficienta virala
felina si leucoza (leucemia) virala felina. Acestea fiind unele
dintre cele mai grave boli ale pisicilor.

Cum poti preveni panleucopenia felina?

Medicul veterinar specialist iti va spune clar ca vaccinarea profilactica

este obligatorie, mentinand un control total asupra aparitiei bolii. In conditiile
in care virusul este foarte stabil, rezistand in mediul contaminat ani de zile,
boala este extrem de contagioasa.

Cum si cand se face vaccinarea impotriva panleucopeniei

feline?

Medicul veterinar specialist va recomanda ca vaccinarea sa se

realizeze incepand de la varsta de 6-8 saptamani, efectuandu-se rapelul
(repetarea vaccinului) anual pana la sfarsitul vietii. Chiar daca la pisicile
adulte rata mortalitatii scade, prin prezenta infectiei sub-clinice (manifestarile
clinice sunt mai putin agresive) vaccinarea este importanta pentru a prevenii
imbolnavirile altor pisici sau la pisicile in varsta cu imunitatea scazuta,
complicatii nedorite.
Cele mai expuse la aceasta (panleucopenie) parvoviroza a pisicilor sunt
exemplarele cu varsta cuprinsa intre 2 si 6 luni, varsta la care complicatiile
majore cresc pana la 90%.

Leucemia felina FeLV

Leucemia felina FeLV, Virusul imunodeficientei feline FIV (sau Sida
felina) si peritonita infectioasa felina FIP sunt cele mai periculoase boli care
pot afecta pisica.

Boala cauzata de virusul FeLV are o perioada de incubatie

foarte lunga. La multe animale infectate poate dura cativa ani
pana va aparea un simptom. Sau chiar daca animalul este
infectat, este complet asimptomatic. Virusul se transmite prin
sange si saliva, in special in timpul batailor dintre pisici, prin
zgarieturi, dar destul de frecventa este si transmiterea pe cale
sexuala. Puii rezultati din mamele infectate sunt la randul lor
infectati. In cazul lor, simptomele apar mult mai devreme.
Daunele produse de virus in organism sunt multiple. In
primul rand, acest virus slabeste sistemul imunitar. De aceea
putem distinge boala ca un efect secundar al altor boli grave,
care sunt pe cale de vindecare. Totodata virusul FeLV este
raspunzator de multe tumori care vor aparea la batranete. Se
asociaza adesea cu alte boli virale, in special cu FIV. Leucoza
felina care se previne prin vaccin.
Pentru a asigura protectie, vaccinul se administreaza de 2-3 ori la
interval de o luna, dupa care se va repeta anual.

Virusul imunodeficientei feline FIV (sau Sida

felina)
Este tot o boala virotica, care are multe asemanari cu FeLV. Si aici,
perioada de incubatie este foarte lunga cu aparitia simptomelor dupa 8-10
ani. In perioada dintre infestare si aparitia simptomelor, animalele par perfect
sanatoase. Boala se transmite in special pe cale externa, adica prin batai si
zgarieturi. De aceea este mai frecventa la motanii activi, mai ales daca
acestia sunt batausi. Este de asemenea frecventa la pisicile care cresc in
conditii semisalbatice, dar si la cele domestice, care sunt lasate sa circule
liber. Adeseori , la aceste animale intalnim si alte infectii virale paralele cu
FIV. Suspiciunile de infectie se verifica prin analize de sange. Din pacate, nu
exista vaccin impotriva bolii.

Peritonita infectioasa felina FIP

Si aceasta boala este virotica. Dupa cum ii spune si numele, apare in
cavitatea abdominala si nu numai acolo, ci poate aparea si in alte cavitati,
cauzand modificari ale organelor. Simptomul cel mai specific este aparitia in
cavitatile infectate a unui lichid uleios, vascos, cu continut proteic ridicat.

Infectie cu fiv la pisica

Simptomele FIP: Animalele slabesc treptat, sanatatea lor se
subrezeste, iar in cavitatile infectate se strange incet lichidul albicios vascos.
Acolo unde se aduna lichidul, la animalele slabite, va aparea un abdomen
crescut (de aceea multi posesori cred ca pisica este gravida). Daca lichidul se
aduna in cavitatea pulmonara, respiratia greoaie va fi un alt simptom
relevant. Cand apar aceste simptome, animalul va muri in cateva saptamani.
Exista si o varianta "uscata" a acestei boli, cand in cavitati nu se strange
lichid vascos, ci apare o depunere pe diferite membrane (peritonei) ale
organelor interne. In zilele noastre, boala este incurabila, se poate trata doar
simptomatic, dar pisica oricum va muri. Infectia se poate evidentia prin
analize de sange. Preventiv se administreaza un vaccin nazal (picaturi in nas)
care se da la pisici de prasila sau acolo unde boala a mai fost prezenta.
Toate cele 3 boli se evidentiaza prin analize de sange sau prin
eliminarea simptomelor in caz de suspiciune a infectarii. Dintr-un singur
esantion de sange se pot efectua mai multe teste rapide, deci nu este nevoie
sa recoltam sangele pisicii de mai multe ori. Dar in ceea ce priveste
rezultatele analizelor, exista diferente la depistarea fiecarei boli in parte.

Astfel la FeLV se evidentiaza prezenta unui antigen viral, deci rezultatul

pozitiv atesta existenta virusului si a infectiei virale in sine. Diagnosticarea
FIV se face prin aparitia anticorpilor, ca urmare a infectiei virale. Daca vrei sa
arati prezenta antigenilor, trebuie efectuate alte categorii de analize. In cazul
FIV daca rezultatul este pozitiv, atunci ai certitudinea ca animalul s-a intalnit
mai demult cu virusul, deci simptomele sunt cauzate de acel virus. Daca
doresti sa stii daca virusul mai este prezent si cat este de activ, ai nevoie de
efectuarea altor teste de laborator, mai elaborioase. La FIP testele rapide
arata prezenta antigenilor, dar acestea sunt mai relevante daca se
examineaza continutul lichidului acumulat. Laboratoarele autohtone
efectueaza analizele si testele rapide necesare la orice suspiciune de aparitie
a bolilor virale.

Zoonozele - Bolile transmise de animalele de companie

Autor: Clipa Maria Carina

Zoonozele - bolile transmise de animalele de companieFactori de
riscCategoriile de persoane cu risc crescut pentru zoonozeCile de
transmitere a zoonozelorCele mai frecvente zoonozePreveniePstrarea
sntii animalului de companie
Zoonozele - Bolile transmise de animalele de companie
Animalele de companie pot avea o multitudine de beneficii, inclusiv de
sntate: compania lor ne ajut la scderea tensiunii arteriale, a
colesterolului, a trigliceridelor. Animalele de companie pot umple golul
resimit atunci cnd suntem cuprini de sentimentul de singurtate. Cu
ajutorul lor ne putem spori oportunitile de socializare, de a cunoate
oameni noi, de a participa la activiti n aer liber. Ceii spre exemplu sunt
oaze de fericire i de iubire, pisicuele vor mngiate ndelung, rspltindu-i
stpnul prin tors. n momentul adoptrii acelui animlu, responsabilitile
cresc, dar pentru iubitorii de animale acestea nu sunt poveri i uneori nici nu
sunt resimite. Se creeaz acea legtur special ntre stpn i animal:
suferim cu el dac e bolnav, ne bucurm cu el la joac i avem grij de el n
permanen. Totui, suntem contieni c animalul nostru ndrgit poate fi un
rezervor de boli, unele dintre ele grave? Putem s ne bucurm pe deplin de
toate beneficiile vieuirii alturi de un animal de companie dac avem grij
de el cum se cuvine i respectm nite reguli simple de igien. [1]

Zoonozele
Exist riscul n timpul vieuirii mpreun cu animalul de
companie de a contracta o zoonoz. Ce este aceasta? O
zoonoz este orice boal sau infecie transmis n mod natural
de la un animal vertebrat la om. Zoonozele pot fi de natur
viral, bacterian, parazitar sau fungic. Incidena zoonozelor
transmise de la animalele de companie este rar, dar cu
consecine grave dac este captat de persoane cu risc. Aceste
boli pot afecta animalul de companie i ne pun n pericol. Dac
animalele sunt sntoase, nu exist riscul de zoonoze pentru
stpni. n unele cazuri, noi suntem un pericol pentru animalul
nostru. Antroponoza sau zoonoza invers este o boal care se
transmite de la om ctre animal. Orice deintor de animale
trebuie s fie contient de riscurile care i le asum i de
beneficii. Studiile relev c persoanele cu animale de companie
sunt mai fericite i triesc mai mult.

Factori de risc
n cazul zoonozelor, de multe ori nu exist niciun semn
sau simptom care s ateste faptul c animalul are o boal,
chiar dac ar fi una ce poate fi transmis sau nu ctre om. Este
important s avem n vedere care sunt factorii de risc i s
ncercm s i evitm.
12. igiena necorespunztoare a minilor: factorul de risc
primar pentru majoritatea infeciilor asociate cu animale
13. somnul mpreun cu animalele de companie: ntre 16%61% din deintorii de animale le permit acestora s stea
pe pat
14. semnele de afeciune care includ pupatul i linsul
(contact direct cu saliva animalului)
15. aruncarea deeurilor sau a apei n chiuvet
16. istoricul incomplet al zoonozelor n cazul persoanelor care
vor s doneze snge sau s doneze un organ
17. hrnirea animalelor cu mncare crud sau cu specialiti
din carne

acceptul unor spitale sau uniti madicale de a primi animale

de companie.

Categoriile de persoane cu risc crescut pentru

zoonoze

copiii sub 5 ani

persoanele imunocompromise (sistemul imun foarte slbit): ex:

persoanele cu HIV/SIDA

btrnii

femeile nsrcinate

persoanele implicate n transplanturile de organe

veterinarii, fiind expui zilnic animalelor cu diferite probleme i

boli

persoanele care au locuina sau lucreaz n apropierea surselor

radiative, persoanele care fac chemoterapie sau care iau doze
mari de steroizi

persoanele bolnave sau sub tratamente care le crete

vulnerabilitatea (ex: hrnite prin tub, etc)

persoanele cu riscuri ocupaionale

persoanele cu probleme mintale

Cile de transmitere a zoonozelor

Pot fi mprite n categorii:
- Prin aerosoli: inhalarea picturilor de ap din respiraia animalului de
companie infectat. Riscul crescut este reprezentat de strnut, tuse sau
inhalarea prafului infectat sau a particulelor de pmnt impregnate cu saliv,
materii fecale, urin sau bacterii.
- Vectorii: calea de transmitere nu mai este una direct de la animal la om, ci
prin intermediul unui alt animal reprezentat de obicei prin insecte: purici,
mute, nari, etc.

- Contact direct: elementul infecios intr n contact cu pielea stpnului, la

nivelul unei mucoase, a unei mici fisuri sau a unei leziuni de la nivelul pielii.
Zgrieturile i mucturile sunt i ele periculoase. De asemenea, n timpul
reproducerii animalului, stpnul poate intra n contact cu fluidele de
reproducere infectate. Acestea pot ajunge pe blana/pielea animalului, pe
suprafeele apropiate; la fel se poate ntmpla i cu laptele oferit de mama
puiului.
- Transmitere oral: dup ce o persoan are contact cu animalul sau fecalele
lui i va mnca fr a se spla pe maini. De obicei multe organisme sunt
eliminate prin urin i fecale i rmn infecioase mult vreme, ajungnd pe
fructe i legume.
- Obiectele infectate: pot duce la transferul agenilor patogeni. Exemple:
cuc, acvariu, perii, les, pturi, bol sau ptu. [10][11]

Cele mai frecvente zoonoze

Boli datorate bacteriilor

Campilobacterioza

Bacterii implicate: Campylobacter jejuni, C. fetus, C.

coli

Animalele cu posibil risc: cini, pisici, psri, dihor,

hamster, nurc

Perioada de incubaie: 3-25 zile

Modul de transmitere: contactul cu deeurile animalelor.

Acestea nu trebuie neaprat s fie bolnave pentru a transmite bacteria.
Semne i simptome: boala afecteaz tractul gastrointestinal.
Caracteristice sunt: diaree apoas sau cu snge, febr, crampe abdominale,
grea i vrsturi. O complicaie foarte rar este sindromul Guillain-Barre- o
boal grav care ncepe a-i FACE apariia la 3 sptmni dup apariia
simptomelor iniiale. Boala este de obicei auto-limitat, dureaz o sptmna
i n unele cazuri fr simptomatologie.

Boal zgrieturii de pisic (Bartoneloza)

Bacteria implicat: Bartonella henselae

Animalele cu potenial risc: pisica

Perioada de incubaie: 2-16 zile

Modul de transmitere: muctur sau zgrietur.
Semne i simptome: noduli limfatici umflai, febr, dureri de cap,

oboseal, lipsa poftei de mncare. Complicaii rare: angilomatoza bacilar,

sindromul Parinaud. [12] [14][16]

Clamidioza

Animalele cu potenial risc: psrile

Perioada de incubaie: 5-19 zile

Modul de transmitere: inhalarea secreiilor uscate ale psrii
Semne i simptome: frisoane, dureri de cap, dureri musculare, tuse

uscat. Deseori, radiografiile pulmonare relev pneumonie. [12][17]

Ehrlichioza canin

Bacterii implicate: Ehrlichia, Neorickettsia, Anaplasma

Animale cu potenial risc: cinii

Perioada de incubaie: 5-12 zile

Semne i simptome: febr, dureri de cap, dureri musculare,

degradarea sistemului imunitar. [12][18][19]

Leptospiroza

Bacteria implicat: Leptospira

Animale cu potenial risc: cini

Perioada de incubaie: 2 zile - 4 sptmni

Modul de transmitere: contactul direct sau indirect cu esuturile

animalelor, cu urina sau materiile fecale infectate.

Semne i simptome: febr, dureri de cap, frisoane, dureri

musculare, ochi roii, dureri abdominale, diaree, iritaii. Boala dureaz de
obicei de la cteva zile pn la cteva sptmni. [12][20]

Boala Lyme

Bacteria implicat: Borrelia burgdorferi

Animale cu potenial risc: cini

Perioada de incubaie: 2-5 luni

Modul de transmitere: boal este transmis n mod indirect prin

cpuele infectate

Semne i simptome: eritem circular migratoriu, centrul su fiind

comparat cu un ochi de bou, oboseal, febr, frisoane, crampe,
limfadenopatie, cefalee. [12] [21][22]

Salmoneloza

Bacteria implicat: Salmonella spp

Animale cu potenial risc: cini, pisici, psri, broate estoase,

oprle, erpi, hamsteri, porcuori de guinea, iepuri.

Perioada de incubaie: variabil

Modul de transmitere: prin fecalele infectate ale animalului.

Atingerea lor sau a obiectelor infectate cu aceste materii fecale - poate fi i
blana animalului.

Semne i simptome: febr, dureri abdominale, diaree. De obicei

simptomele dispar dup o sptmna. [12][23]

Boli date de streptococi

Faringit, pidermit, abcese, celulit, endocardit,
poliartrit, pneumonie, septicemie

Bacteria implicat: Streptococcus equi subsp. Zooepidemicus, S.

suis, S. iniae, S. canis, S. pyogenes; transmitere nesemnificativ spre
inexistent: S. agalactiae. Majoritatea infeciilor sunt cauzate de S. pyogenes.
Animale cu potenial risc: pisici, cini

Perioada de incubaie: variabil

Modul de transmitere: de obicei Streptococul aparine florei
normale a omului i a animalelor. Transmiterea poate fi oral, prin PIELE sau
prin aerosoli.

Semne i simptome: variabile n funcie de boala streptococic

[12][24]

Boli datorate paraziilor

Giardioza
Parazitul implicat: protozoarul Giardia intestinalis
Animale cu potenial risc: cini, pisici
Perioada de incubaie: 5-14 zile
Semne i simptome: Poate fi asimptomatic. Frecvent la copii. De obicei
boala dureaz 1-2 sptmni. Izbucnirile de giardioz sunt mai frecvente n
locurile cu ap contaminat. [12][14]

Toxoplasmoza
Parazitul implicat: protozoarul Toxoplasma gondi
Animale cu potenial risc: pisicile, iepuri, roztoare
Perioada de incubaie: necunoscut
Modul de transmitere: curarea tviei pisicii, atingerea solului
contaminat de fecalele pisicii.

Semne i simptome: Boala este de obicei fr semnificaie clinic. Exist

puine cazuri n care exist simptome, acestea incluznd: febr,
limfadenopatie, dureri de cap, durere n gt sau dureri musculare. Dac o

FEMEIE nsrcinat se infecteaz n timpul ultimelor dou semestre de

sarcin, copilul se va nate cu multiple anomalii fetale. [12][14][25]

Criptosporidioza intestinal
Parazitul implicat: protozoarul Cryptosporidium parvum
Animale cu potenial risc: pisici, cini
Modul de transmitere: sursa de infecie este reprezentat de fecalele
animalelor; majoritatea persoanelor se mbolnvesc datorit apei i a
mncrii contaminate.

Semne i simptome: afectarea sistemului gastro-intestinal, incluznd

diareea apoas, febr, crampele abdominale, vrsturi. Durata bolii poate
varia ntre dou i 12 sptmni. [12][26]

Ancylostomiaza
Parazitul implicat: viermele Ancylostoma duodenale i Necator
americanus

Animale cu potenial risc: cini, pisici

Perioada de incubaie: 7-20 de zile
Modul de transmitere: indirect. Oule sunt transmise prin fecale. De aici
se vor transforma n larve iar acestea pot ptrunde n corp dac v petrecei
timpul n locurile din apropierea fecalelor. Pot fi transmise de exemplu prin
pirea cu picioarele goale afar

Semne i simptome: PIELE cu mncrimi i dureroas. n tractul intestinal

poate cauza sngerri, inflamaie i dureri abdominale [12][27][28]

Toxocaroza
Parazitul implicat: cei mai comuni sunt viermii: Toxocara cati (pisici),
Toxocara canis (cini), Toxocara leoninas (cini i pisici)

Animale cu potenial risc: cini, pisici

Modul de transmitere: ingerarea particulelor de praf/pmnt infectate cu

ou. Acestea au nevoie de 30 de zile pentru a se matura, astfel, contactul cu

fecalele recente ale animalului nu prezint risc de infecie.

Semne i simptome: febr, probleme n respiraie, dureri de burt,

probleme vizuale, dureri oculare, roeaa ochilor. [29][30]

Hidatidoza sau Echinococcoza

Parazitul implicat: viermele Echinococcus granulosus sau Echinococcus
multilocularis

Animale cu potenial risc: cinele

Modul de transmitere: prin defecaie, oule sunt rspndite pe sol.
Aceste ou sunt ingerate odat cu alimentele nesplate.

Perioada de incubare: luni-ani

Semne i simptome: Echinococcoza chistic sau alveolar, n funcie de
localizarea chitilor (ficat, plmni, creier, mediastin sau alte organe),
simptomele variaz. [31][32]

Boli datorate fungilor

Dermatofitoza
Fungi frecvent implicai: genurile Trichophyton i Microsporum
Animale cu potenial risc: cini, pisici
Modul de transmitere: extrem de contagioas, prin contactul direct cu
animalul. Sporii ajung pe firele de pr ale pisicii i cnd acestea cad, rmn
periculoase peste 1 an de zile.

Semne i simptome: pe suprafaa pielii apar poriuni fr par, uscate,

formandu-se coji asemntoare cu mtreaa. [12][34][35]

Prevenie

Cei care dein un animal de companie, pentru a-i putea asigura

fericirea este important a menine sntatea att a animalului, ct i pe a lor
personal. V putei feri de zoonoze prin evitarea factorilor de risc i
respectarea unor reguli:

Respectai igiena!
18. Splai-va pe mini cu atenie i frecvent, att dumneavoastr ct i
toi membrii familiei, n special nainte de a mnca i dup contactul cu
animalul. Splatul trebuie efectuat timp de minin 20 de secunde, cu
ap cald i spun. n alte cazuri, se pot folosi i gelurile antibacteriene

19. verificai la timp starea de sntate a animalului i deparazitai-l de 3

ori pe lun - evitai contactul cu materiile fecale ale animalului; folosii
mnui i saci de gunoi menajer

20. purtai mnui n timpul grdinritului

21. nu nghiii ap n timpul notului n piscin
22. nu folosii fecalele animalului de companie pentru fertilizarea grdinii i
nu le depozitai n curte sau n grdin

23. n cazul n care avei copii, n special cei sub 5 ani, este important s
nu i lsai nesupravegheai mpreun cu animalul. Copiii pot duce la
gur obiecte dup atingerea animalului. Nu este indicat a permite
joaca violent; aceasta poate duce la zgrieturi i mucturi.

24. evitai mersul n picioarele goale n curte

25. dac va hrnii animalul afar, avei grij s luai mncarea dup
hrnirea animalului deoarece aceasta poate FACE viermi sau poate
atrage alte animale din mprejurimi

26. pstrai locul de dormit i de joac al cinelui curate

10. evitai dormitul cu animalul de companie, manifestrile de afeciune
ca linsul i pupatul

Pstrarea sntii animalului de

companie

De ce s ne ferim de boala animalului i s nu avem grij de sntatea

lui ? Aceti factori sunt inter-dependeni atunci cnd dorim o via sntoas
cnd ne petrecem timpul cu animalul de companie.
Este necesar s ne asigurm c animalul nostru de companie este
sntos, att pentru sigurana personal, ct i a vecinilor, a copiilor i a
cunoscuilor:

27. efectuarea tuturor vaccinurilor i dac se poate, la timp

28. deparazitare de 3 ori pe lun
29. scparea animalului de purici sau ali parazii externi
30. curarea ct mai frecvent a bolului de mncare, de ap
i locul de dormit al animalului
31. facei baie animalului la timp dar i de fiecare dat cnd
se murdrete
32. evita contactul cu alte animale infectate sau fecalele lor
(att dumneavoastr ct i animalul)
33. n cazul n care animalul are deja o boal, este important
controlul veterinar, vindecarea i nsuirea noilor msuri
de protecie indicate de medicul veterinar
34. exist mncare precum: roztoare pentru reptile,
mncare crud pentru cini i pisici, specialiti cu carne
a cror vnzare nu este reglementat. Este important a
cunoate sursa de unde facem rost de mncare, modul n
care a fost pstrat n magazin, pe timpul transportului i
dac fabrica ce produce aceast mncare este sigur.
35. oprii animalul cnd vrea s consume ap din surse din
exterior