Sunteți pe pagina 1din 3

Curs oftalmologie nr.

VI
Cataracta
Reprezinta opacifierea cristalinului, datorata unor procese degenerative ale fibrelor
cristaliniene; cataracta este deci o tulburare de transparenta a cristalinului.
Apare in general la persoane varstnice;
Necesita inlocuirea cristalinului cu un implant care asigura o vedere clara la distanta.

Cataracta poate fi:


1. congenitala: apare in sifilis congenital, in virozele mamei din timpul sarcinii (rubeola,
rujeola) si in tulburarile metabolismului calciului in organism; cataracta congenitala
este de obicei bilaterala;
2. cataracta dobandita poate fi cauzata de traumatisme, imbatranire sau poate fi
secundara altor afectiuni.
Cataracta senila apare dupa 65 de ani. Evolueaza in patru etape:
1.Etapa (faza) incipienta e caracterizata prin scaderea progresiva a acuitatii vizuale.
Atunci cand alterarea transparentei este periferica, vederea este mai buna la lumina

puternica, iar cand opacitatile cristalinului sunt centrale, vederea este mai buna la lumina
scazuta (midriaza fiziologica). La acesti pacienti pot sa apara senzatii de muste zburatoare
sau puncte negre mobile, care se deplaseaza odata cu miscarile globilor oculari, mai
accentuate cand privesc o suprafata alba.
2.Faza de intumescenta se produce prin imbibarea cu apa a cristalinului, urmata de
scaderea accentuata a acuitatii vizuale. Cristalinul impinge inainte irisul, micsorand, in
acest fel, camera anterioara a ochiului.
3.Faza de maturizare se caracterizeaza prin pierderea excesului de apa din cristalin,
care isi reia volumul normal. Pupila are, in aceasta faza, culoare alba-cenusie. Camera
anterioara isi reia volumul normal. In aceasta faza, acuitatea vizuala se reduce foarte mult,
bolnavul abia vazandu-si degetele de la mana.
4.Faza hipermatura se caracterizeaza prin dezorganizarea structurii cristalinului si
lichefierea fibrelor sale componente. Acest proces nu evolueaza paralel la ambii ochi.
Cele mai frecvente simptome ale cataractei sunt:
Vedere incetosata
Probleme de sensibilitate la lumina. Acestea se pot referi la: farurile care par prea
stralucitoare, noaptea, stralucirea exagerata a lampii sau a luminii soarelui, sau aparitia
unui halou in jurul luminilor
Culorile par fade
Vedere nocturna slaba
Vedere dubla sau multipla
Schimbarea frecventa a ochelarilor
Tratament
In cataracta incipienta, vederea se poate imbunatati folosind alti ochelari sau lumina mai
puternica.
Folosirea unor colire (picaturi de ochi) cu ioduri si vitamine (de ex. Rubjovit) poate incetini
evolutia. In ultimul timp s-a constatat ca suplimentarea aportului de glutation, vitamine si
antioxidanti, prin compusi farmaceutici bine dozati, poate preveni dezvoltarea cataractei.
Cataracta matura se trateaza chirurgical. Operatiile de cataracta sunt cele mai frecvente
operatii oftalmologice. Astfel se inlatura cristalinul opacifiat si se inlocuieste cu un cristalin
artificial.

Extractia chirurgicala a cristalinului se face atunci cand acesta a ajuns in faza matura.

S-ar putea să vă placă și