Boli ale ochiului

Calculatorul, cititul, televizorul sau o simplă plimbare în parc, toate aceste activități
solicită și obosesc ochii. Deși viața multor persoane este una foarte aglomerată, sunt
necesare 15 – 20 de minute pe zi pentru a îngriji și relaxa ochii.
O igiena corectă asigură o conservare a frumuseții ochilor și poate ajută în prevenirea
unor afecțiuni oftalmologice.
Bolile ochiului afectează, deseori, activitatea zilnică a pacientului. Pentru a menține
sănătatea ochilor, uneori este nevoie doar de un efort foarte mic. Deși nu toate afecțiunile
oftalmologice pot fi prevenite, există nenumărate măsuri care ajută la stoparea evoluției
afecțiunii. În primul rând, trebuie subliniată importanța alimentației sănătoase, urmând:
protecția ochilor împotriva razelor soarelui, controlul medical periodic, purtarea ochelarilor
de protecție dacă lucrați foarte mult la calculator.
Printre cele mai cunoscute boli ale ochiului se numară:
 Prezbiopia
Prezbiopia reprezintă diminuarea puterii de acomodare a
ochiului o dată cu înaintarea în vârstă, mai ales la distingerea
obiectelor de aproape. Pe masură apropierii de vârsta medie,
cristalinul (lentila ochiului) se subțiază și își pierde din elasticitate.
Acomodarea vizuală reprezintă capacitatea cristalinului de a-
și modifica convexitatea și grosimea pentru a permite focalizarea
obiectelor aflate la diferite distanțe. Pierderea acestei proprietați duce la diminuarea vederii,
deoarece obiectele nu mai sunt focalizate bine.
Aceste probleme încep să fie remarcate în jurul vârstei de 45 de ani, când pentru a citi
dintr-o carte sau dintr-un ziar, acestea trebuie îndepartate de ochi pentru a vedea mai bine.
În mod normal, mușchii care susțin cristalinul se relaxează și se contracta în funcție
de distanța la care se află obiectele. În prezbiopie mușchii încă funcționează, dar cristalinul își
pierde din elasticitate și nu-și mai poate modifica convexitatea pentru a vedea bine obiectele
de aproape.
Imaginile sunt focalizate în spatele retinei, în loc sa fie focalizate pe retina, aceasta
determinând o vedere neclară. Pentru îmbunătățirea vederii se mărește distanța dintre obiect
și ochi și astfel proiecția va avea loc la nivelul retinei. De exemplu, se poate îndeparta ziarul
până se obține o imagine bună. Din acest motiv prezbiopia este uneori numită sindromul
"brațului scurt".
Cauze
Prezbiopia este un proces normal în cadrul îmbătrânirii. O dată cu înaintarea în vârstă
cristalinul se subțiază și își pierde din elasticitate iar mușchii ce susțin cristalinul sunt și ei
usor afectați. Aceste două schimbări scad capacitatea de acomodare în special pentru vederea
la apropiere. Însă aceste modificări apar gradat, deși poate părea ca această diminuarea a
acomodării survine brusc.
Simptome
Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclară în special în distingerea
obiectelor apropiate. Aceasta se înrăutățește la lumina slabă sau pe un fond de oboseală.
Prezbiopia poate de asemenea să producă cefalee (dureri de cap) sau astenopie (oboseala
ochilor).

 Astigmatismul
Astigmatismul reprezintă o afecțiune
oftalmologică destul de frecvent întâlnită, în special în
rândul copiilor. Se poate corecta ușor prin lentile de contact, ochelari sau chiar prin
intervenții chirugicale.
Astigmatismul apare când corneea prezintă curburi anormale și are mai degrabă o
formă ovoidala decât rotundă. Astigmatismul este o tulburare de refracție și este fiziologică
(când are o valoare în jur de 0,5 dioptrii) sau patologică (daca este mai mare de 1 dioptrie). În
situația în care curbura corneei este foarte accentuată, pacienții au indicație de tratament.
Dacă însă astigmatismul are valori mici și nu interferează cu calitatea vieții pacientului,
specialiștii recomandă necorectarea lui.
Globul ocular are forma sferică și două lentile: corneea și cristalinul.
Corneea este transparentă și acoperă irisul, pupila și camera anterioară a ochiului.
Cristalinul este localizat în spatele irisului, iar posterior de el se află corpul vitros (sau
simplu, vitrosul). El are o formă biconvexă și alături de cornee refractă lumina ce va fi
focalizată pe retină.
Corneea și cristalinul au împreună mai mult de 2/3 din întreaga putere optică a
ochiului. În mod normal, cand raza luminoasa pătrunde în ochi ea se refractă uniform și
determină o imagine clară, unică a obiectului.
În ochiul cu astigmatism acest lucru nu se întâmplă - lumina este refractată cu putere
diferită într-o zona față de alta, astfel încât ajunge să fie focalizată doar o parte din obiect.
Obiectul în ansamblul sau va aparea neclar și încețoșat. Pacienții cu astigmatism nu pot
percepe detaliile și uneori chiar și liniile verticale par distorsionate.
Există două tipuri de astigmatism:
1. Astigmatismul neregulat - adesea cauzat de leziuni cicatriciale corneene sau
cristaliniene și nu poate fi corectat prin lentile externe, ci doar prin lentile de contact rigide și
permeabile (care pot fi destul de inconfortabile pentru pacient).
2. Astigmatismul regulat - poate fi corectat prin ochelari.
Astigmatismul este relativ frecvent întalnit în populație: specialiștii oftalmologi
consideră ca 3 din 10 copii cu varsta între 5 și 17 ani au astigmatism.
Tratamentul acestei afecțiuni include atat metode chirugicale, cât și corecție externă
(prin ochelari cu lentile cilindrice).
Astigmatismul se masoară în dioptrii. Se indică corectarea dacă valoarea lui
depasește 1 dioptrie. În unele cazuri se poate corecta cu lentile de contact, însă indicațiile
acestora sunt mai reduse comparativ cu ale ochelarilor.
Astigmatismul patologic poate fi moștenit (are caracter ereditar). Adesea apare în
combinații cu alte tulburări oftalmologice de tipul miopiei sau hipermetropiei.
Cauze
Specialiștii nu au descoperit deocamdată cauzele apariției astigmatismului și nici de
ce unele persoane dezvoltă această boala în timp ce altele nu.
Astigmatismul poate fi ereditar – în această situație este prezent încă de la naștere, sau
poate fi dobândit - ca urmare a unei presiuni importante exercitate de pleoape asupra corneei,
a posturii inadecvate, a utilizării prelungite a vederii la locul de munca (în special pentru
observarea detaliilor).
Unii copii se nasc cu astigmatism (astigmatism congenital) însă majoritatea cazurilor
apar în cursul vieții.
Majoritatea afectiunilor refractive au tendinta la stabilizare (din punct de vedere al
dioptriilor) in jurul varstei de 25- 30 de ani.
Deși cauza exacta de aparitie a astigmatismului nu se cunoaște, există o serie de
factori cu potențial dăunător (considerati a fi factori de risc sau agenti cu rol patogenic) cum
ar fi :
- Vindecări prin cicatrici ale abraziunilor sau perforațiilor corneene;
- Contuzii sau alte traumatisme oculare;
- Infecț ii oculare;
- Modificari de forma ale corneei secundare interventiilor chirugicale oftalmologice.
O cauză mai rară de astigmatism este cheratoconul. De fapt, acesta este o tulburare
caracterizată prin deformarea cronică a corneei, însoțită de scăderea vederii (ca rezultat al
modificărilor de refracție). Afecțiunea debutează la pubertate și afectează în special femeile.
Se pare că la baza apariției keratoconului se află sinteza anormală de colagen
(deoarece corneea este de natura colagenică, este și ea afectată). Evoluția cheratoconului
poate fi spre indicația realizării unui transplant de cornee. Această măsura terapeutică are
foarte mari șanse de reușită, iar prognosticul pacienților este excelent - nu există rejecte de
cornee.
Astigmatismul poate fi atat corneean cât și lenticular.
Astigmatismul lenticular este determinat de anomalii ale cristalinului si apare intr-o
serie de boli cu componenta metabolica de tipul diabetului zaharat, sindromului
metabolic sau hipertensiunii arteriale (aceastea pot modifica forma cristalinului). Forma
revine la normal dacă nivelul glicemiei este păstrat în parametrii normali prin administrarea
insulinei sau prin modificări de natură dietetică.
Simptome
Pacienții cu astigmatism nediagnosticat și netratat au adesea:
-Cefalee;
-Oboseala oculară;
-Vedere încețoșată;
-Acuitate vizuală scăzută în special pentru vederea la distanta.
Deși astfel de simptome sunt nespecifice și nu sugerează imediat un astigmatism,
pacienții sunt sfătuiți să se prezinte la medic în vederea stabilirii unui diagnostic de
certitudine și instituirii unui tratament adecvat.
Nu există factori de risc specifici pentru apariția astigmatismului (în afara de un
istoric familial de astigmatism) – oricine poate dezvolta astigmatism, indiferent de vârstă.
 Hipermetropia
Hipermetropia reprezintă o afecțiune care se manifestă prin
vedere încețoșată. Persoanele ce suferă de hipermetropie văd bine la
distanța și văd obiectele departate mai aproape decât sunt în mod
obișnuit, deși tulburările sunt și la nivelul vederii de aproape și la
vederea la distanță.
Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme în a
focaliza imaginile apropiate și nu pot realiza activități precum
cititul sau cusutul. Deși defectele ce cauzează această boala pot fi
prezente de la naștere (de exemplu aplatizarea corneei sau glob
ocular scurt), lungirea globului ocular în copilarie poate corecta
tulburările de vedere.
Pe masură ce se înaintează în vârstă ochiul își pierde capacitatea
de acomodare (modificare a diametrelor sau a formei lentilelor oculare
așa încât imaginea să se focalizeze pe retina). Hipermetropia este de cele
mai multe ori evidentă dupa varsta de 40 de ani, când ochii pierd
capacitatea de acomodare. Tulburările de focalizare datorate vârstei, ce
poartă denumirea de prezbitie, determină ca hipermetropia să devinaă
aparentă.
Cauze
Hipermetropia apare atunci când razele luminoase ce pătrund în ochi se focalizează în
spatele retinei (în mod normal ele trebuie să se focalizeze pe retina). Această afecțiune este
cauzată de un glob ocular cu diametru antero-posterior mic, o cornee ce are curbura mică sau
cristalinul este împins spre posterior în interiorul ochiului.
Hipermetropia este de obicei congenitală, o persoana cu rude ce au hipermetropie au
riscul mai mare de a dezvolta la rândul lor afecțiunea.
Hipermetropia apare din copilărie, dar până la vârsta de 40 de ani procesul de
acomodare corectează tulburările de vedere. Capacitatea de focalizare a obiectelor de aproape
se pierde cu vârsta, atat la persoanele cu hipermetropie, cât și la miopi și la emetropi
(persoane care nu au tulburări de vedere) - acest lucru poartă numele de presbitie.
Această tulburare poate fi determinată de retinopatie, tumori oculare și dizlocări de
cristalin.
Simptome
Principalul simptom al hipermetropiei este vederea încețoșată, în special pentru
obiectele de aproape. Devin dificile activități ca cititul sau cusutul.
Pot de asemenea să apară:
 vedere încețoșată, în special în timpul nopții
 cefalee frecventă (durere de cap)
 durere și tensiune oculară
 dificultate în a menține rândul atunci când citește sau tendința de a citi același rând de
mai multe ori.
Copii care au hipermetropie de cele mai multe ori nu au manifestări, totuși unii pot
manifesta :
- cefalee frecventa
- își freacă ochii des
- nu manifestă un interes prea mare pentru citit
- au dificultăți de citit.
 Miopia
Miopia este una din cauzele frecvente de vedere
neclară. Pentru pacienții cu miopie obiectele aflate la
distanța apar neclare. Aceste persoane, în efortul de a
percepe clar obiectele aflate la distanța se pot încrunta
sau privi cu ochii usor între deschiși.
Miopia este de obicei o variație a privirii
normale și nu o boală. Mai rar aceasta poate apare
datorită sau în cadrul unor boli.
Cauze
Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de
o modificare a formei globului ocular. Acesta la
subiecții normali este rotund, dar la cei cu miopie este asemănător ca formă cu un ou. Din
aceasta cauză lumina în loc să focalizeze pe retină (membrana situată la nivelul polului
posterior al globului ocular unde se găsesc celule ce recepționează semnalele luminoase, care
sunt apoi transmise prin intermediul nervului optic la creier unde sunt transformate în
imagini), se focalizează în fața ei.
Miopia este de obicei o condiție moștenită, astfel un copil are mari sanse de a fi miop
daca unul sau ambii parinți suferă de miopie.
S-a crezut mult timp ca miopia este produsă de activitațile care implică folosirea
pentru un timp îndelungat a vederii de aproape, cum ar fi cititul sau vizionarea programelor
de televiziune de la o distanță prea mică. Studii recente au confirmat această afirmație,
dovedind ca persoanele care lucrează în posturi care implică cititul pentru perioade lungi de
timp au miopie în stadii mai avansate decât alte persoane.
 În afară de aceste modificări ale formei globului ocular, mai există câteva cauze rare
de miopie.
Acestea sunt:
- miopia patologică este o boala în care polul posterior al globului ocular continuă să se
dezvolte după ce a atins dimensiunile fiziologice (dimensiunile globului ocular la care
vederea este clară)
- miopia secundară apare ca urmare a altor boli sau situații patologice cum ar fi nașterea
prematură (nașterea înainte de împlinirea celor 9 luni de sarcină), sindromul Down
- pseudomiopia sau miopia brusc înstalată este o situație în care miopia se agravează
rapid din cauza unei alte boli, cum ar fi diabetul zaharat necontrolat prin dieta sau
medicamente.
Simptome
Miopia este una dintre bolile care produc vederea încețoșată, neclară Persoanele care
suferă de această boală pot prezenta:
- dificultăți în vederea obiectelor situate la distanță, cum ar fi vederea la tablă la școală,
la televizor sau la ecranele cinematografelor
- reducerea performanțelor școlare sau sportive.
Copii mai mici de 8-9 nu își dau seama că nu pot vedea obiectele situate la distanță, dar
parinții sau profesorii pot depista această problemă dacă copilul:
- privește aceste obiecte cu ochii ușor intredeschiși și cu fruntea încruntată
- ține cartea sau alte obiecte foarte aproape de față
- stă în băncile din fața clasei, în rândurile din fața la teatru sau stă aproape de televizor
sau computer
- nu este interesat de sport sau alte activități care implică o vedere buna la distanță
- frecvent are dureri de cap (cefalee).
 Cataracta
Cataracta este o peliculă fină opacă aparută la
nivelul cristalinului, care blochează pasajul fasciculului
luminos către retina (componenta nervoasa a globului
ocular la nivelul căreia se formează imaginea),
cauzând tulburări de vedere.
Este important ca parinții să observe diferitele
tulburări vizuale în rândul copiilor pentru identificarea
precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei
patologii oftalmologice.
Cauze
Cataracta apare datorită opacifierii cristalinului
(lentila globului ocular).
Anumiți factori predispun la apariția bolii și anume:
- vârsta înaintată, îmbătrânirea (cataracta senilă)
- expunerea excesivă la raze ultraviolete (UV), și anume, lumina naturală, expunerea
artificială (saloane pentru bronzat artificial)
- diabetul zaharat, în special diabetul decompensat (cu valori mari ale glicemiei)
- alte boli oftalmologice: glaucomul (creșterea presiunii intraoculare), uveita
cronica, retinita pigmentara (boala degenerativa a celulelor cu bastonase si conuri de
la nivelul retinei) sau dezlipirea de retina
- tratamentul cronic cu corticosteroizi (medicamente antiinflamatorii puternice)
- expunerea frecventa sau tratamentul cu raze X
 - agregarea familiala (factorii genetici), unele persoane mostenesc o anumita
predispozitie pentru aparitia cataractei
- vitrectomia (îndepărtarea lichidului din interiorul globului ocular), în special în randul
persoanelor de peste 50 de ani
Simptome
În cele mai multe cazuri cataracta cauzează anumite tulburări vizuale, dintre care
amintim:
- vedere încețoșată, greoaie, neclară;
- fotofobie (nu suportă lumina), fie cea naturală sau artificială
- necesitatea schimbării relativ frecvența a lentilelor de la ochelari;
- vedere dublă;
- dificultati in desfasurarea activitatilor zilnice, datorate tulburarilor vizuale.
Este important ca parinții să observe diferitele tulburări vizuale în rândul copiilor
pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii
oftalmologice.
 Retinopatia diabetica
Mulți dintre pacienții cu diabet dezvoltă în timp
manifestări oculare, dintre care retinopatia diabetică este
cea mai importantă. Diabetul determină afectări ale
vaselor sanguine mici de la nivelul retinei (o componentă
a ochiului situată în partea posterioară a acestuia, care are
rol de a capta imaginile si de a trimite informațiile la
creier).
Retinopatia diabetica se poate manifesta prin
tulburpri de vedere, chiar orbire. Se poate preveni
apariția retinopatiei prin menținerea glicemiei în limite
normale sau aproape de normal. Aceste măsuri încetinesc
progresia retinopatiei și previn pierderea vederii.
Retinopatia diabetică este o boala ce progresează în timp. În fazele incipiente vasele
de sânge mici de la nivelul retinei se subțiază. În timp vasele de snge dezvolta mici anevrisme
(largiri ale diametrului vasului), care se pot rupe și pot determina acumulări de sânge în gelul
vitros (fluidul cu consistență de gel din interiorul ochiului)
Pe masură ce boala progresează se vor forma noi vase de sânge la nivelul retinei.
Acest lucru poartă numele de retinopatie proliferativă. Aceste vase de sânge nou formate se
rup și sângerează cu ușurință în interiorul ochiului producând alterari ale vederii. Aceste
rupturi și sângerări pot determina formarea de cicatrici care vor duce la retractia retinei și în
cele din urmă la dezlipirea retinei de peretele posterior al globului ocular- dezlipirea de
retină.
Cauze
Diabetul deteriorează vasele de sânge de dimensiuni mici din organism, ducând la
modificare fluxului prin aceste vase. Când aceste modificări se produc în vasele de la nivelul
retinei se produce retinopatia diabetică.
Simptome
Simptomele apar precoce în aceasta boală, dar nu sunt observate decât atunci când s-
au produs distrucții masive și s-au dezvoltat complicații. Examinarea periodică identifica
retinopatia diabetica precoce in evolutie si poate preveni dezlipirea de retina.
Simptomele retinopatiei diabetice includ:
-vedere încețoșată sau distorsionată, sau dificultăți de citire;
-puncte luminoase sau întunecate în câmpul vizual;
-pierderea vederii parțială sau totală, sau senzația de "vedere printr-un val";
-durere la nivelul ochiului.
 Nevrita optica
Nevrita optică reprezintă inflamarea nervului optic (nervul care
transmite informația și stimulii vizuali către creier) ce se poate
manifesta prin scăderea bruscă de vedere în ochiul afectat. Nevrita
optică este una din cauzele de pierdere a vederii asociată cu o durere
intensă.
Uneori această afecțiune poate fi semnul de debut al unei
scleroze multiple. De cele mai multe ori nevrita optică apare datorită
unei boli autoimune ce poate fi declanșată de o infecție virală.
Cauze
Cauzele exacte ale nevritei optice nu sunt complet cunoscute.
Nervul optic este format din aproximativ 1,2 milioane de axoni și este
învelit într-o teacă izolantă de mielina care are rolul de a transmite mult
mai repede impulsul electric către creier unde stimulii din periferie pot fi integrati si analizați
astfel încât să se formeze imaginile. La adulți tineri nevrita optică pare să apară cel mai
fecvent în cadrul unor procese autoimune care atacă teaca de mielină. Ca urmare se instalează
inflamația și leziunea de nerv.
Inflamarea determină pierderea vederii datorată distrugerii integritații nervului.
Inflamația poate fi idiopatică (fără o cauză decelabilă sau izolată de către medici). Cea mai
frecventa etiologie a nevritei optice este reprezentata descleroza multipla. 15 - 20% din
cazurile de scleroă multiplă debutează cu nevrita optică iar 38 - 50% din pacienții
diagnosticați cu scleroză multiplă vor suferi nevrita optică la un anumit moment în cursul
evoluției bolii.
Simptome
De obicei nevrita optică apare la un singur ochi - doar foarte rar afectarea este
bilaterală.
Triada simptomatică clasică este formată din:
1. Pierdere vederii
Gradul de pierdere a vederii variază de la pacient la pacient. Pierderea vederii este temporara
și este adesea agravată de expunerea la caldură.
2. Durere oculară
Evoluția clinică tipică a durerii și afectării vizuale este spre agravare progresivă în decurs de
zile sau o saptamană. Durerea se ameliorează după câteva zile, de obicei înainte de a aparea
afectarea vederii. O parte a pacienților îți revin în mod spontan, vederea începe să se
amelioreze și ea după 2 - 3 săptămâni și se stabilizează în decursul urmatoarelor luni.
3. Discromatopsie (pierderea vederii colorate)
Cauze

Suplimentar unui dezechilibru în sistemul lacrimal, keratoconjunctivita uscată poate fi

cauzată de uscarea filmului lacrimal. Aceasta poate fi influențată de aerul condiționat, căldură
și de alte condiții de mediu. Alte afecțiuni care pot determina apariția xeroftalmiei sunt
reprezentate de:
 procesul natural de îmbătrânire, în special în timpul menopauzei
 efectele adverse ale diferitelor medicamente ca și antihistaminicile
sau anticoncepționalele
 afecțiuni care afectează secreția lacrimală, ca de exemplu sindromul Sjorgen, artrita
reumatoida și alte boli de colagen cu afectare vasculară
 boli structurale ale ochilor care nu le permit închiderea completă a pleoapelor sau
afecțiuni la nivelul ductului lacrimal.
Se recomandă consultul medicului în legătură cu măsurile care pot fi luate pentru a
preveni apariția keratoconjunctivitei uscate.
 Degenerescenta maculara
Degenerescenta maculară este o boală oftalmologică în
urma căreia apare distrugerea vederii centrale. Se produc leziuni la
nivelul maculei, o zona mică aflată în partea posterioară a globului
ocular. Macula are rol în vederea culorilor și detaliilor obiectelor,
necesare pentru vederea centrală
Vederea centrală este necesară în desfașurarea unor
activități ca cititul, condusul de autovehicule și recunoașterea
persoanelor. Întrucât degenerescenta maculară nu afectează și
vederea periferică, nu apare orbirea completă. Riscul de apariție al
degenerescentei maculare crește pe masură avansării în vârsta,
începand cu 50 de ani.
Cauze
Pierderea vederii în urma degenerescentei maculare apare
datorită distrugerii celulelor pentru vederea diurnă (celulele cu con)
ce se găsesc în structura maculei.
Simptome
Degenerescenta maculară forma nonexudativaă cât și cea
exudativă produc pierderi de vedere și pot avea unele simptome în comun:
 vederea centrală devine mai slabă, încețoșată sau mai puțin exactă
 este nevoie de mai multa lumină la citit decat înainte
 este nevoie de mai mult efort pentru a putea fi văzute fețele persoanelor
 obiectele apar distorsionate și mai mici decât sunt în realitate
 în câmpul vizual cetral apar pete albe sau negre
 liniile drepte devin mai ondulate si mai curbate; acesta este de obicei primul
simptom intalnit in forma exudativa
 apare pierderea vederii centrale, care nu dispare sau se agraveaza in timp;
aceasta poate fi severa si rapida in cazul degenerescentei maculare exudative.
Simptomele degenerescentei maculare nonexudative difera in doua moduri de cele ale
formei exudative:
 viteza de apariție: modificările de vedere produse în urma degenerescentei
maculare nonexudative apar lent și treptat încat pot sa nu fie observate; boala poate exista de
mulți ani până în momentul în care începe se afecteze cititul, condusul autovehiculelor sau
desfasurarea normala a activitatilor zilnice. Dacă degenerescenta maculara apare doar la un
ochi, se poate sa nu fie observate micile modificari ale vederii, întrucat ochiul sanatos va
compensa automat defectele de vedere mascand astfel problemele celui afectat. Simptomele
care apar in degenerescenta maculara exudativa au o tendinta brusca de aparitie si de
asemenea se agraveaza repede.
 Dezlipirea de retina
Dezlipirea de retină reprezintă o afecțiune gravă
caracterizată prin desprinderea retinei de la nivelul inserției sale.
Deoarece retina nu-și îndeplinește funcțiile în mod adecvat
în cazul acestei boli, cecitatea (pierderea permanenta a vederii)
poate apare dacă retina nu este suturată în 24-72 de ore.
Factori de risc
 Dezlipirea de retină este considerată un factor de risc pentru urmatoarele grupuri de
persoane:
 miopi
 persoanele care au un ochi lezat sau au prezentat intervenție chirurgicală
pentru tratarea cataractei (extragerea cristalinului)
 persoanele cu istoric familial de dezlipire de retină.
Dezlipirea de retină poate apăre în mod spontan. Aceasta apare cel mai adesea la
persoanele cu tulburari ale vederii de aproape.
Simptome
Simptome ale dezlipirii de retină cuprind:
 fosfena unică și strălucitoare
 vederea de obiecte de mici dimensiuni care plutesc în câmpul vizual (fotopsii)
 amputarea periferiei câmpului vizual.
Nu se asociază durerea cu dezlipirea de retină, dar dacă apare oricare dintre
simptomele prezentate anterior, să se contacteze medicul curant imediat.
 Fotofobia
Fotofobia, sau sensibilitatea la lumină, reprezintă intoleranța la lumina. Sursele de
ăprecum soarele, lumina fluorescență și lumina incandescență pot crea disconfort, alături de
nevoia de a clipi sau a închide ochii.
În unele cazuri fotofobia poate fi însoțită de cefalee (dureri de cap). Persoanele
sensibile la lumină sunt de obicei deranjate de lumina puternică, strălucitoare. În cazurile
extreme, totuși, orice fel de lumina poate determina disconfort.
Cauze
Fotofobia nu este o afecțiune în sine, este un simptom a mai multor afecțiuni, o
infecție sau o inflamație care irită ochiul. Sensibilitatea la lumina poate fi, de asemeni, un
simptom al unor boli care nu afecteaza direct ochiul, cum ar fi infectiile virale sau cefaleea
severa (migrena). Persoanele cu o culoare a ochilor mai deschisă pot prezenta mai des o
sensibilitate la lumina solară puternică, deoarece persoanele cu o culoare a ochilor mai
inchisa au mai mult pigment care le protejeaza impotriva luminii stralucitoare.
Alte cauze comune ale fotofobiei includ abraziunea corneana, uveita si afectiuni ale
sistemului nervos central cum ar fi meningita. Sensibilitatea la lumina este, de asemeni,
asociata cu dezlipirea de retina, iritatiile produse de lentilele de contact, arsurile solare si
chirurgia refractiva. Fotofobia insoteste deseori albinismul (absenta pigmentului ocular),
deficienta totala de culoare (persoane care vad doar tonuri de gri), botulismul, rabia,
intoxicatia cu mercur, conjunctivita,keratita si iritita.
 Glaucomul
Glaucomul cuprinde totalitatea afectiunilor oftalmologice în care se produce lezarea
nervului localizat în polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultând în final pierderea
vederii.
La început, se pierde câmpul vizual periferic. Dacă nu se tratează, se agravează
pierderea acuitatii vizuale, ducand in timp la orbire definitiva.
Exista 3 forme de glaucom:
 -glaucomul cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom. In
aceasta forma, nervul optic este doar usor lezat, de obicei provocand pierderea gradata a
vederii. Pot fi afectati ambii ochi in acelasi timp, desi de obicei unul estemai afectat decat
celalalt. De obicei este nevoie sa fie afectat mai mult campul vizual pentru a se observa
modificarea
 -glaucomul cu unghi inchis este mai putin frecvent, fiind cam 10% din cazuri.
In aceasta forma de glaucom, partea colorata a globului ocular (irisul) si cristalinul blocheaza
 circulatia umorii din camerele globului ocular, facand ca presiunea intraoculara sa creasca si
astfel sa comprime sistemul de drenare (sistemul de trabecule) al ochiului. Acest lucru poate
cauza pierderea brusca a vederii insotita de durere, eritem (inrosire) la inceput doar la nivelul
unui singur ochi. Alte simptome care apar sunt greata si varsaturi. Un anume subtip de
glaucom cu unghi inchis este de cele mai multe ori o situatie de urgenta care necesita
tratament imediat pentru a se preveni lezarea definitiva a ochiului
 -glaucomul congenital este o forma rara de glaucom care apare la unii copii la
nastere.
Glaucomul care apare în primii ani de viață se numește glaucom infatil. Copiii cu
glaucom congenital sau infantil au de cele mai multe ori ochii congestionati, prezentand
sensibilitate la lumina si lacrimare excesiva. Aceste simptome apar dupa varsta de 6 luni
chiar un an dupa nastere. Dacă problema nu este detectată precoce și tratată poate să apara
scadere severa a acuitatii vizuale sau chiar orbire. Persoanele cu varsta dupa 3 ani si adultul
tanar pot prezenta o astfel de forma de glaucom numit glaucom juvenil.
Cauze
Glaucomul cuprinde totalitatea afecțiunilor oftalmologice în care se produce lezarea
nervului localizat în polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultând în final pierderea
vederii. În multe din cazuri aceste leziuni ale nervului optic se banuiește că apar datorită
creșterii presiunii intraoculare (TIO-tensiunea intraoculara) care rezulta datorita acumularii
lichidului (umoarea apoasa) intraocular. Uneori leziunile apar chiar daca nu creste presiunea
intraoculară.
 Accidentul vascular cerebral sau accident ischemic tranzitor
Un accident vascular cerebral apare atunci cand un
vas de sange (o artera) care furnizeaza sange la nivelul unei
zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag
sangvin.
În cateva minute, celulele nervoase din acea zona
sunt afectate si ele pot muri in cateva ore. Ca rezultat, acea
parte a corpului care este controlata de zona afectata a
creierului nu mai poate functiona adecvat.
În cazul in care apar simptome ale unui AVC este
necesar un tratament de urgenta, exact ca si in cazurile
de infarct miocardic. In cazul in care tratamentul medical
este inceput cat mai curand dupa aparitia simptomelor, cu atat mai putine celule nervoase vor
fi afectate permanent.
Cauze
Cauzele accidentului vascular cerebral ischemic
AVC ischemic este cauzat de un cheag de sange care blocheaza circulatia sangvina a
creierului. Cheagul de sange se poate dezvolta intr-o artera ingustata care iriga creierul sau
poate ajunge in arterele din circulatia cerebrala dupa ce a migrat de la nivelul inimii sau din
orice alta regiune a organismului.
Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragic
Accidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sangerare in interiorul
creierului (numita hemoragie intracerebrala) sau in spatiul din jurul creierului (numita
hemoragie subarahnoidiana). Sangerarea in interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori
crescute pe un timp indelungat a tensiunii arteriale. Sangerarea in spatiul din jurul creierului
poate fi cauzata de ruperea unui anevrism sau de tensiunea arteriala crescuta care nu a fost
tinuta sub control.
Simptome
 Prezenta de simptome ale accidentului vascular cerebral impune un consult medical
de urgenta. Simptomele generale ale accidentului vascular cerebral includ debutul brusc al:
 starii de amorteala, slabiciune sau paralizie a fetei, bratului sau piciorului, de obicei pe o
parte a corpului
 tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete,
vedere dubla sau pierderea vederii
 confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere a cuvintelor celorlalti
 tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii
 dureri de cap severe
Daca in cursul timpului apar mai multe accidente vasculare cerebrale de mici
dimensiuni, persoana respectiva poate prezenta o modificare treptata a gandirii,
comportamentului, echilibrului sau a miscarii (dementa multi-infarct).
Nu sunt intotdeauna usor de recunoscut simptomele unui AVC mic. Ele pot fi
atribuite gresit varstei mai inaintate sau pot fi confundate cu simptomele provocate de alte
afectiuni si care pot fi asemanatoare.
 Ambliopia
Vederea normală se dezvolta odata cu utilizarea obisnuita, in egala masura pentru
ambii ochi. Ambliopia, numita si "ochiul lenes", debuteaza de obicei cand un ochi nu este
folosit suficient pentru ca sistemul vizual din creier sa se dezvolte corespunzator. Creierul
ignora (neutralizeaza) imaginile de la nivelul ochiului strabic si foloseste numai cele formate
in ochiul sanatos, ceea ce determina o vedere nesatisfacatoare. Ambliopia de obicei afecteaza
numai un ochi, dar poate aparea si la ambii ochi. Copiii pot dezvolta ambliopie de la nastere
pana in jurul varstei de 7 ani.
Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze ca foloseste un singur ochi. Ignorarea
imaginii din ochiul afectat este o reactie inconstienta pe care copilul nu o poate controla.
Cauze
Orice afectiune care indeparteaza ochii copilului de la formarea unei imagini clare,
focalizate, sau disturba utilizarea normala a unuia sau a ambilor ochi poate produce
ambliopie.
In majoritatea cazurilor ambliopia poate aparea la ochii care privesc spre doua puncte
diferite din spatiu in acelasi timp, proiectand la nivel cerebral doua imagini diferite. Aceasta
afectiune este denumita strabism. La copiii mici cu strabism creierul invata sa evite confuzia
a doua imagini, neutralizand (ignorand) imaginea receptionata de la un ochi.
Ambliopia poate aparea si in cazul in care copilul este mai miop sau hipermetrop la
un ochi decat la celalalt. Daca vederea la un ochi este mai clara decat la celalalt, creierul
invata sa ignore imaginea incetosata formata de ochiul bolnav.
Afectiuni care impiedica lumina sa patrunda in globul ocular timp indelungat pot
cauza ambliopie. O afectare a cristalinului (ca si cataracta) sau a stratului transparent din
partea anterioara a globului ocular (cornee) poate determina ambliopia. Ambliopia produsa de
aceste afectiuni este rara, dar grava. Fara tratament precoce la ochiul afectat este posibil ca
vederea normala sa nu mai poata fi restabilita niciodata.
Simptome
Unii copii cu ambliopie pot avea un ochi deviat sau care nu se misca in acelasi timp
cu celalalt ochi. Acesta este numit uneori "ochi lenes". La majoritatea copiilor ambliopia este
greu de depistat.
Semnele care pot indica ambliopia sau o afectiune care creste riscul pentru ambliopie
sunt:
 ochii nu se misca simultan in aceiasi directie
 ochii nu fixeaza acelasi punct
  plans sau durere cand un ochi este acoperit
 miscari de ridicare si coborare sau de lateralitate a capului, pentru a privi ceva
 o leziune opaca la nivelul corneei (stratul transparent din partea anterioara a
globului ocular, precum cataracta)
 o pleoapa care cade si acopera ochiul aproape in totalitate (ptoza).
Parintii pot sa nu observe daca copilul prezinta tulburari de vedere. Deseori pot sa nu
apara semne ingrijoratoare si copiii sa nu se planga de o vedere slaba. Este recomandat
consultul oftamologic al copiilor inainte de inceperea scolii.
 Paralizia Bell (paralizia faciala periferica)
Paralizia Bell reprezinta paralizia sau slabiciunea muschilor de la nivelul unei
hemifete. Lezarea nervului facial care inerveaza musculatura de pe o parte a fetei duce la
aparitia unui aspect flasc, cazut al hemifetei respective.
Leziunea nervoasa poate de asemenea afecta si simtul
gustului si secretia lacrimala si salivara. Aceasta afectiune
debuteaza brusc, adesea peste noapte si se amelioreaza de
obicei de la sine in cateva saptamani.
Paralizia Bell nu constituie rezultatul unui accident
vascular cerebral sau al unui accident ischemic tranzitoriu.
Cu toate ca accidentul vascular cerebral si accidentul
ischemic tranzitoriu pot produce paralizie faciala, nu exista
nici o legatura intre paralizia Bell si oricare dintre aceste
afectiuni. Paralizia Bell presupune pur si simplu slabiciune
sau paralizie.
Cauze
Etiologia paraliziei Bell nu este cunoscuta. Specialistii sunt de parere ca in unele
cazuri ea poate fi cauzata de catre virusul herpetic care produce herpesul labial recurent.
In majoritatea cazurilor de paralizie Bell, nervul facial care asigura inervatia
muschilor de pe o parte a fetei sufera leziuni datorate unui proces inflamator.
Exista multe afectiuni care pot produce slabiciunea sau paralizia muschilor fetei. In
cazul in care nu se poate identifica un factor specific care sa stea la baza aparitiei slabiciunii
musculare, afectiunea se numeste paralizia Bell.
Simptome
Principalul simptom ce caracterizeaza paralizia Bell este slabiciunea sau paralizia
muschilor de la nivelul unei parti a fetei. Partea fetei care este afectata este plata si lipsita de
expresie sau are un aspect "cazut".
Printre alte simptome se numara:
 senzatia de ochi uscat pe partea afectata datorita imposibilitatii de a clipi
 cresterea secretiei lacrimale la nivelul ochiului afectat;
 durere retroauriculara (portiunea situata in spatele urechii) de partea afectata, care
poate aparea la o zi sau doua dupa debutul paraliziei;
 cresterea sensibilitatii in ceea ce priveste perceptia sunetelor;
 salivatie excesiva datorata imposibilitatii de a inchide complet gura;
 senzatia de gura uscata si dificultati de inghitire datorita scaderii secretiei salivare;
 scaderea sensibilitatii gustative, in special la nivelul varfului limbii.
Evolutia naturala a bolii este spre agravare in primele zile, urmata apoi de vindecare
treptata. In majoritatea cazurilor, simptomatologia dispare in doua luni.
Trebuie retinut faptul ca exista cateva alte afectiuni, cum ar fi de exemplu accidentul
vascular cerebral si boala Lyme, care pot produce slabiciune musculara faciala si paralizie.
 Blefarita
 Una dintre cele mai frecvente probleme oculare
la adulti este o afectiune a pleoapei denumita blefarita.
Blefarita reprezinta inflamatia pleoapelor.
Cauze
Blefaritei este necunoscuta, dar este mai frecventa la
persoanele care aumatreata, alergii sau eczeme. Forma
cea mai obisnuita apare in asociere cuacneea
rozacee sau dermatita seboreica.
De cele mai multe ori aceasta afectiune este una
cronica (de lunga durata).Orjeletul (denumit popular
"ulcior") apare mai frecvent la bolnavii de blefarita.
Simptome
Simptomele blefaritei includ:
 roseata
 iritatia
 prezenta crustelor la marginea pleoapei. Crustele precum si genele din acea zona pot fi
uscate sau grase, pot cadea.
Marginile pleoapelor sunt de obicei masiv colonizate cu bacterii, de regula
cu stafilococi.
 Orjeletul si Salazionul
Orjeletul (urciorul) si salazionul sunt
probleme care pot interveni la nivelul unei
mici glande sebacee de la nivelul pleoapei
superioare sau inferioare.
Urciorul (sau orjeletul extern) este infectia
unei mici glande sebacee de la nivelul pleoapei,
care inconjoara baza unei gene. Initial apare ca o
mica umflatura rosie, moale, care atinge un
maxim in 3 zile. urciorul se sparge apoi, dreneaza
si se vindeca in aproximativ o saptamana.
Orjeletul intern, ca si urciorul este
o infectie. Acesta afecteaza insa glanda sebacee
mai profund in interiorul pleoapei. Acestea sunt de obicei mai mari si dureaza mai mult decat
urciorul.
Cauze
Cauza urciorului este deseori necunoscuta, dar poate apare datorita:
 frecatului pleoapei, iritand glandele sebacee. Bacteriile de la nivelul mainii pot
cauza infectia
 utilizarea rimelului, conturului de ochi sau a altor produse cosmetice, care
pot irita ochiul. Daca aceste produse sunt contaminate cu bacterii poate apare o
infectie.
Un salazion se poate dezvolta dintr-un orjelet intern care nu dreneaza si nu se vindeca.
Cand porii glandelor sebacee sunt blocati poate apare atat orjeletul intern cat si salazionul.
Porii nu se mai dreneaza astfel si se inflameaza.
O alta problema care se poate adauga sau cu care poate fi confundat urciorul este o
infectie sau inflamatie a pleoapei numita blefarita.
Simptome
Orjeletul intern, desi mai profund in pleoapa are aceleasi simptome ca si urciorul.
 Salazionul tinde sa creasca mai lent si mai profund in pleoapa decat urciorul, in
general necauzand durere si putand persista cateva luni. Salazionul poate forma un chist sub
piele, mai ales cand porii glandelor sunt blocati si materiile se constituie in interiorul glandei.
Inflamatia si tumefierea se pot extinde la zona inconjuratoare ochiului, de exemplu la nivelul
sprancenelor. Se poate extinde suficient de mult pentru a interfera cu vederea.
 Conjunctivita
Conjunctivita este o inflamatie a mucoasei pleoapelor (tesutul subtire situat pe fata
posterioara a pleoapelor cu rol in apararea si mentinerea umeda a globului ocular).
Cauze
Cauzele cel mai des incriminate in aparitia conjunctivitei sunt urmatoarele:
 infectia cu virusuri
 infectia cu bacterii (precum gonoreea sau chlamydia)
 factori iritanti precum sampoanele, praful, fumul de tigara, gazele si ceilalti poluanti de
mediu, clorul folosit in tratarea apei (piscine)
 alergenii, in special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact
Conjunctivita de cauza infectioasa (etiologie virala sau bacteriana), se poate transmite
de la o persoana la alta insa nu determina complicatii serioase daca este diagnosticata si
tratata precoce.
Simptome
Simptomele conjunctivitei difera in functie de gradul inflamatiei conjunctivei si
include urmatoarele:
 hiperemia conjunctivala (inrosirea mucoasei conjunctivale)
 hiperlacrimatie (cantitate excesiva de lacrimi)
 secretie alb-galbuie, care se depoziteaza la radacina genelor si coltul ochiului, in special
dupa somn
 secretie verzuie, groasa, aparuta la nivelul ochiului
 prurit conjunctival (mancarime, aparuta la nivelul mucoasei conjunctivale, care prin grataj
poate accentua hiperemia)
 arsuri oculare
 vedere incetosata
 fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina).

BIBLIOGRAFIA:
Vedere sănătoasă. Cum să prevenim și să vindecăm bolile de ochi printr-o
alimentație corectă-Neal Adams,Editura Lifestyle Publishing 2016
Anatomia si fiziologia omului. Compendiu - Cezar Th. Niculescu, Bogdan
Voiculescu, Cristian Nita, Radu Carmaciu, Carmen Salavastru, Catalina
Ciornei
http://www.sfatulmedicului.ro/Sanatatea-ochilor/sfaturi-pentru-ingrijirea-ochilor-
congestionati-cu-cearcane-sau-edem_8017
http://www.sfatulmedicului.ro/bolile-ochiului
http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/prezbiopia_382
http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/astigmatismul_3786
http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/hipermetropia_372
http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/miopia_377
http://www.sfatulmedicului.ro/cataracta#Diagnostic
http://www.sfatulmedicului.ro/Glaucomul/glaucomul_380
http://www.sfatulmedicului.ro/Diabetul-Zaharat/retinopatia-diabetica_855
http://www.sfatulmedicului.ro/Sanatatea-ochilor/dezlipirea-de-retina_385
http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/nevrita-optica_3790
http://www.sfatulmedicului.ro/Accidentul-vascular-cerebral/accidentul-vascular-
cerebral-avc_314
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/keratita_1417
http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/ambliopia_375
http://www.sfatulmedicului.ro/Leziuni-ale-nervilor-cranieni/paralizia-bell-
paralizia-faciala-periferica_336
http://www.sfatulmedicului.ro/Inflamatiile-ochilor/blefarita_370
http://www.sfatulmedicului.ro/Inflamatiile-ochilor/orjeletul-si-salazionul_388
http://www.sfatulmedicului.ro/Prim-ajutor/sindromul-ochiului-uscat_1790
http://www.sfatulmedicului.ro/Sanatatea-ochilor/degenerescenta-maculara_374
http://www.sfatulmedicului.ro/Fobiile/fotofobia-sensibilitatea-la-lumina_6795
http://www.sfatulmedicului.ro/Inflamatiile-ochilor/conjunctivita_386