CUPRINS:

1. Modernizarea treptată a familiei

2. Familia, corporaţiile şi noua structură socială

3. Între raţional şi real: evoluţia femeii

1
 1. Modernizarea treptată a familiei.

Politicile sociale în domeniul familiei derivă din importanţa acesteia pentru orice
naţiune. Astfel populaţia umană trăieşte structurata în familii, familia fiind considerată
"nucleu de bază", "celula fundamentală" a societăţii.
Viaţa individuală din perioada societăţii industriale se desfăşura în cea mai mare parte
în funcţie de ocupaţii si de familie. Pentru unii aceste lucruri au continuat să rămână
coordonatele fundamentale ale structurii sociale. Aşa cum se spune adesea, structura
socială, familia şi viaţa personală moştenite de la societatea industrială s-au bazat într-o
mare parte pe masculinitatea hegemonică.
Indicii acestei modernizări sunt: sexualitatea, afecţiunea, căsătoria, şi poate cel mai
important, diviziunea muncii casnice sau socializarea copiilor iau cursuri noi de
manifestare sau consacrare. Pe de altă parte, între proclamarea egalităţii dintre femei şi
bărbaţi şi condiţiile de realizare există încă un decalaj. Piaţa muncii şi piaţa bunurilor
simbolice şi economice se opun în mod înşelător realizării efective a retoricii egalităţii
dintre sexuri.
Familia este prinsă între două lumi1, existând o familie tradiţională şi o familie
modernă. Familia modernă nu mai seamănă cu ceea ce exista în trecut, să zicem cu ceea
ce era în urmă cu 50 sau 80 de ani; ceea ce se întâmplă în interiorul familiei este şi mai
radical de diferit. Familia tradiţională a fost o familie extinsă, bazată pe coexistenţa
socială a două sau chiar mai multe generaţii, pe o economie autarhică de subzistenţă şi pe
o cultură comunitară închisă. Ralaţiile de gen erau asimetrice : bărbaţii deţineau poziţii
privilegiate. Familia modernă a societăţii industriale şi postindustriale, este o familie în
care ieşirea din economia tradiţională a gospodăriei familiale extinse şi autarhice şi
afirmarea industrialismului bazat pe piaţă şi pe diviziunea muncii, coincide cu diviziunea
muncii. În familia tradiţională bărbaţii câştigau pâinea cea de toate zilele iar femaile
aveau grijă de familie; dreptul de vot sau de participare politică, accesul la coduri şi
produse culturale erau diferite pentru bărbaţi şi femei.
Familia nucleară moştenită de la societatea industrială se transformă adată cu
schimbarea a tot ceea ce-i este asociat: practicile şi relaţiile de gen, căsătoria şi
1
Lazăr Vlăsceanu, Sociologie şi modernitate, Ed. Polirom, Iaşi, 2007, p186

2
sexualitatea, dragostea, ralaţiile parentale şi cele de rudenie. Schimbările din epoca
societăţii industriale se asociau cu o inegalitate accentuată a membrilor familiei: între
pater familias şi ceilalţi exista o ierarhie economică şi de putere incontestabilă.
Un indice al modernizării familiei este: creşterea independenţei economice a femeii.
Drept urmare au apărut prestaţii şi servicii acordate familiei pentru creşterea şi educaţia
copiilor, astfel, socializarea copiilor a fost, parţial, transferată altor instituţii specializate
în educaţie, asistenţă socială, asistenţă medicală.
Modificarea funcţiilor familiei este un alt indice al modernizării. Familia şi-a pierdut
treptat funcţia economică, nemaifiind, în principal, o unitate de producţie, devenind
predominantă funcţia sa de consum. Deşi funcţia economică a familiei contemporane nu
mai este, în general, cea de producţie, există totuşi o economie familială şi domestică ce
cuprinde: bugetul familial, costul copilului (direct sau indirect), responsabilităţile
domestice, amploarea muncii casnice (sarcini menajere, educative), stăpânirea diferitelor
situaţii de risc de către familie.
Astfel copilul, cu un sport economic nul, are un cost din ce în ce mai mare în
societatea contemporană, cost exprimat atât în cheltuieli directe (hrană, îmbrăcăminte) cât
şi indirecte (locuinţă, întreruperea activităţii lucrative a mamei pentru îngrijirea şi
educarea lui).
Se afirmă tot mai mult că avantajul de a avea copii este mai degrabă emoţional şi
afectiv decât o "asigurare materială de bătrâneţe". Dificultăţile materiale şi sociale ale
celor ce dau naştere , la copii trebuie compensat de către societate (mai ales în
probabilitatea îmbătrânirii demografice). Drept urmare, statul trebuie să acorde o atenţie
sporită faţă de situaţia social-economică a părinţilor şi copiilor.
Dacă în familia tradiţională copii erau consideraţi o forţă de muncă, sporirea
numărului lor crescând puterea economică a familiei, în familia nucleară modernă copii
devin o sarcină suplimentară prin costul întreţinerii şi educării lor. Alături de copii, şi alţi
membrii ai familiei incapabili de muncă - bolnavi, vârstnici - beneficiază în societatea
modernă de sprijinul asistenţei sociale sau al sistemelor de asigurări sociale.
Familia include, ca într-un microcosmos, conflicte şi dezvoltări ce uneori ilustrează,
iar alteori generează schimbări sociale de amploare, ale căror cuprinderi trebuie neapărat

3
informa, manifestări episodice sau jocuri scandaloase de tipul celor care alimentează
rubricile tabloidelor.
Totul pare să ia în zilele noastre o singură turnură: indiciile practice şi vocabularul
utilizat pentru a da seamă de ceea ce se întâmplă în familie şi cu familia sunt tot mai puţin
neliniştitoare. Tihna şi intimitatea dragostei familiale par înlocuite de un dramatism al
relaţiilor, chiar de o destructurare a instituţiilor ce au consacrat principiul natural
constitutive al familiei.

2.Familia, corporaţiile şi noua structură socială

Familia este considerată încă din preistorie „celula de bază a structurii sociale”, iar
apariţia şi multiplicarea corporaţiilor nu numai că au ameninţat poziţia centrală a familiai
în societate, dar au şi intrat în conflict cu ea.
Multiplicarea corporaţiilor începând cu revoluţia industrială, se realizează odată cu
separarea activităţilor economice de cadrul gospodăriei familiale şi cu accentuarea
diviziunii muncii. Un astfel de proces s-a extins atât de mult în prezent încât putem
afirma că viaţa noastră personală ete în mare parte asociată cu organizaţii de diferite
tipuri sau că noi înşine am devenit persoane eminamente organizaţionale2.
Individul privit singur în sociologie, este o abstracţie. Însă asociat cu familia sau
corporaţiile, începe să releve structura socială a unei societăţi. Problema modernităţii este
că, odată cu apariţia de corporaţii, importanţa familiei pentru caracterizarea structurii
sociale este diminuată.
În societăţile modernităţii timpurii, s-au constituit de fapt două structuri de
organizare. Una era constituită în jurul familiei şi includea grupul familiei extinse pe baza
rudeniilor mai apropiate sau mai îndepărtate, pe vecinătate, pe grupuri de prietenie sau
religioase, pe comunitatea în care era localizată. Cealaltă, era centrată pe corporaţiile
economice, asociaţiile non-profit şi organizaţii publice. În societatea noastră de tranziţie,
firmele economice, organizaţiile politice sau cele guvernamentale tind să nu se mai

2
Mihaela Vlăsceanu, Organizaţii şi comportament organizaţional, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

4
bazeze pe ralaţii de , de clan familial sau de „nepotism”, ci pe relaţii contractuale,
impersonale şi de încredere în funcţionarea instituţiilor statului sau a pieţei.
După şi odată cu revoluţia industrială, producţia economică a început să fie separată
de familie, mutată în fabrică sau în birouri de producţie. Gospodăriile familiale centrate
pe activităţi economice tradiţionale în agricultură sau meşteşuguri sunt pe cale de
dispariţie, multe deja au dispărut şi au fost înlocuite de corporaţii ce ofereau locuri de
muncă salarizate3. Tot aşa putem să ne referim la corporaţiile şcolare, culturale, ale
divertismentului sau turismului etc. , care au preluat funcţiile tradiţionale ale familiei.
Dacă în fazele timpurii ale industrializării un loc de muncă se obţinea prin relaţii
familiale, iar o corporaţie era derivată din familie, vecinătate sau prietenie, ulterior,
corporaţiile devin produse eminente contractuale. Creşterea dimensiunii firmelor nu s.a
oprit deloc, unele au devenit inter sau multinaţionale. Familia a ajuns să fie complet
separată de corporaţie, iar corporaţiile au început să instituţionalizeze multe dintre
funcţiile tradiţionale ale familiei (de la educaţie la cultură, de la economie la consum).
Familia extinsă, devenită nucleară, s-a redus şi mai mult prin accentuarea
independenţei copiilor după atingerea vârstei majoratului. Înclinaţia părinţilor către
investiţia în copii ca o investiţie în propriul viitor a ajuns să fie treptat redusă, pentru că
altcineva şi altceva le asigură viitorul. Astfel s-a ajuns să scadă numărul copiilor pe cuplu
familial şi bugetul investit de părinţi în educaţia lor.
Familia nucleară (şi cea extinsă) tinde să devină generatoare a structurii sociale, mai
ales ocupaţionale. Desigur, desprinderea relaţiilor economice de tip contractual de
ralaţiile familiale extinse a început să se producă inclusiv în legislaţie şi cu privire la
controlul corupţiei, dar destul de lent şi cu multă reticenţă, întrucât încrederea socială
bazată pe reciprocitate se află încă la un nivel scăzut. Rata divorturilor a crescut
spectaculos (circa o cincime din căsătorii), odată cu creşterea familiilor monoparentale
sau consensuale, ceea ce plasează familia românească în aceeaşi ipostază cu familia din
ţările dezvoltate.
Ca urmare a extinderii societăţii industriale şi a structurii corporatiste, o altă
schimbare de proporţii a structurii familiale este reprezentată de angajarea femeilor în
munca salariată corporatistă. Odată cu aceasta, apar noi schimbări. Una dintre aceste

3
Lazăr Vlăsceanu, op. cit, p. 194

5
schimbări este faptul că tot mai multe gospodării familiale nu mai au nici un reprezentant
rămas acasă. Menajul casei este cvasi-integral externalizat (dovadă fiind multiplicarea
firmelor de baby-sitter şi de servicii menajere, a restaurantelor şi a centrelor de fast-food).
Odată cu astfel de schimbări mai recente, constatăm cum modernitatea familiei
societăţii industriale este depăşită, conflictele dintre familie şi structura corporatistă care-i
preia tot mai multe dintre funcţii, se accentuează4. În acest fel, structura socială a
societăţii industriale se baza pe două principii contradictorii: cel impersonal, raţional şi
contractual al ordinii corporatiste masculinizate şi cel sentimental, sacrificial şi
comunalizat al ordinii familiale feminizate. Modul industrial de industrie a separat munca
salariată de activităţile casnice, în aşa fel încât diviziunea naturală a sexelor s-a asociat cu
o diviziune socială a rolurilor între bărbaţii destinaţi muncii salariate şi femeile destinate
dependenţei de veniturile bărbaţilor, întrucât responsabilităţile lor casnice nu aveau nici o
recunoaştere financiară şi cu atât mai puţin socială.
Relaţiile tradiţionale de gen au intrat în familie într-o perioadă de ample schimbări.
Familia este teatrul incertitudinilor şi negocierilor în bucătărie, în dormitor sau chiar pe
stradă, înainte de a ajunge, atunci când se întâmplă, la tribunal sau chiar pe ecranul TV.
Piaţa muncii şi cea a serviciilor intervin în mod energic şi reduc masiv funcţionarea
tradiţională a familiei.

3.Între raţional şi real: evoluţia femeii

4
Ibidem, p.196

6
 Diferenţele de gen există, au existat şi cred că vor exista totdeauna, iar unele
dintre ele pot fi transformate în inegalităţi. Pe de o parte, cele două sexe sunt nstural
constituite şi nimeni nu-şi poate imagina reproducţia speciei şi farmecul relaţiilor dintre
sexe în afară sau dincolo de determinările constituite biologic. Pe de altă parte, din punct
de vedere social, există o diversitate de feminităţi şi masculinităţi care se constituie în
conduite şi practici sociale distincte şi standardizate.
Femeile au evoluat mult în ultimele decenii. Ele au fost tratate separat in
societate, aproape dintotdeauna, chiar prin reglementari specifice in legile scrise sau
nescrise Câteva dintre caracteristicile lumii femeilor sunt:
• Schimbările demografice importante marchează existenţa femeilor contemporane.
Speranţa medie de viaţă a femeilor din România este mai mare cu peste 7 ani
decât a bărbaţilor şi trece cu mult peste 70 ani. Speranţa medie de viaţă a crescut
şi va continua să crească în mod constant, în timp ce rata mortalităţii va continua
să scadă. În trecut, viaţa femeilor era, statistic vorbind, atât de lungă, încât le
permitea să aducă pe lume şi să crească numărul de copii pe care familia îl dorea.
În ziua de astăzi, spre deosebire de trecut, căsătoria nu mai este decisă de familie
de provenienţă sau de rude; piaţa căsătoriilor s-a constituit şi funcţionează, are
chiar proprii intermediari, inclusiv internetul, fără graniţe între comunităţi, regiuni
sau ţări.
• În al doilea rând sunt remarcabile schimbările din stilurile de viaţă ale femeilor şi
bărbaţilor. Libertăţile femeilor au grade similare de extindere cu cele ale
bărbaţilor. Vestimentaţia, organizarea timpului, gestionarea bugetului casnic sau
personal se fac şi se desfac în cazul femeilor ce urmează opţiuni care nu doar că
sunt similare cu lae bărbaţilor, ci uneori trec dincolo de ele, pentru a fi mai
vizibile. Este adevărat, că şi unii bărbaţi au adoptat unele simboluri femenine; ca
de exemplu: cercei, brăţări, coliere şi chiar obiecte cosmetice.
• Stilistica feminităţii contemporane nu se vede doar pe stradă, în sălile de spectacol
şi petrecere sau la locul de muncă. În perioadele mai vechi, femeile asociau îşi
petreceau mult timp, în bucătărie, în locul „existenţei rutiniere” şi al „viselor
ascunse”. Şi tot atunci, casnica era simbolul muncitorului solitar şi neplătit, care

7
 întreţinea forţa de muncă a industrializării. În ziua de astăzi, bucătăria a devenit
plină cu aparatură: frigider, maşină de spălat rufe, maşini de gătit.
• Maternitatea şi dreptul de a avea copii nu mai sunt decise sau chiar impuse de
instanţe exterioare. Femeile decid dacă să aibă copii, când şi câţi să fie;
maternitatea este subiectiv intenţionată şi obiectiv realizabilă cu sau fără bărbaţi.
• Schimbarea cea mai spectaculoasă în statutul femeii contemporane comparativ cu
cel al bărbaţilor,rămâne însă nivelul pe care la atins în educaţia lor şcolară. Dacă
în trecut numărul fetelor care terminau perioada obligatorie a învăţământului de
bază era net inferior celor al băieţilor, sau accederea lor la învăţământul superior
era mai degrabă o excepţie, în prezent, statistica demonstrează că, odată cu
egalizarea crescândă a şanselor de învăţare în şcoli, numărul femeilor cu diplomă
universitare sau cu performanţe înalte în învăţare este în creştere. Creşterea
proporţiei femeilor cu educaţie şi performanţe este indiciul unei schimbări fără
precedent în relaţiile de gen.
Invective reciproce au fost şi probabil vor mai fi, întrucât conflictele de gen au
existat şi probabil nu vor înceta curând. Numai că trebuie înţeles un fapt fundamental,
pe care istoricii domeniului l-au demonstrat pe îndelete: „masculinitatea” şi
„feminitatea” sunt constructe specifice timpului istoric şi locului. Ele sunt categorii
care sunt permanent construite, contestate, reelaborate şi reafirmate în cadrul
instituţiilor şi practicilor sociale şi al unei varietăţi de ideologii5.

5
L. Daavidoff, C. Hall, Family Fortuns: Men and Women of the English Middle Class 1780-1850,
Lutchison, Londra, 1987, p. 29

8
 BIBLIOGRAFIE:

1.. Lazăr Vlăsceanu, Sociologie şi modernitate, Editura Polirom, Iaşi , 2007

2. Mihaela Vlăsceanu, Organizaţii şi comportament organizaţional, Editura
Polirom, Iaşi, 2003
3. Vintilă Mihăilescu, Antropologie: cinci introduceri, Editura Polirom, Iaşi 2007