Inedit 1916.

Din Zilele Razboiului Nostru (I)

Octavian Goga
In urma cu 81 ani, n august 1916, Romnia intra n razboi pentru mplinirea idealului national al Marii Uniri. Momentul fusese pregatit din timp, prin actiuni
ale oamenilor politici, ale diplomatilor, prin activitatea unor ligi, societati si asociatii care mobilizau cercurile largi ale opiniei publice. Magazin istoric a
prezentat pe larg evenimentele din acei ani, asa cum le-au oglindit presa vremii, documentele, memorialistica celor implicati. Iata cum o alta marturie,
inedita din cte cunoastem pna acum, din chiar zilele lui august 1916, cnd romnii traiau febrilitatea ridicarii la lupta. Este datorata poetului Octavian
Goga (1881-1938), aprig luptator pentru dezrobirea romnilor ardeleni. Izbucnirea razboiului l aflase pe Goga la Paris. A venit, pe o ruta ocolita, la
Bucuresti, avntndu-se n actiunile pentru intrarea Romniei n lupta. In februarie 1915, s-a constituit Legiunea ardeleana, condusa de Goga, care scotea si
ziarul Ardealul. Steagul Legiunii era tricolorul romnesc, pe care figurau un vultur si portretele lui Horia, Closca si Crisan si Avrem Iancu. Intr-o motiune
adoptata la 22 septembrie 1915, membrii Legiunii jurau sub faldurile steagului "vom muri sau vom nvinge alaturi de brava armata a Romniei". Sub semnul
acestui entuziasm al ardelenilor aflati n Bucuresti trebuie citite nsemnarile lui Goga, notele critice, sarcastice chiar, fiind reflexul unei febrile asteptari a
marelui moment. Prin aceasta prisma Goga judeca personalitati cu care se afla n contact, exagerndu-le ezitarile omenesti pasiuni. Marturia sa este cu att
mai semnificativa, cu ct talentul scriitorului nregistreaza si contureaza, din cteva trasaturi de condei, tabloul dinamic al desfasurarii evenimentelor. Textul
sau intitulat Insemnari din zilele razboiului nostru - fragmentar, din pacate - se pastreaza n colectiile Arhivelor Nationale ale Romniei din Bucuresti. L-am
transcris conform normelor ortografice actuale, pastrnd nsa particularitatile stilistice ale autorului. Notele de subsol si interventiile explicative din paranteze
drepte de apartin.

Zilele 14-15 august. Traiesc clipele cele mai zbuciumate din viata mea si daca ndraznesc sa mai arunc pe hrtie aceste nsemnari
- acum cnd cuvntul nu mai are nici un relief si cnd realitatea a depasit cadrul fanteziei prin maretia ei, - o fac, pentru ca mai
trziu, daca voi mai scapa cu zile, sa-mi ramna nca amintirea acestor ceasuri, ori daca ma voi duce eu, sa se pastreze cteva
cuvinte adevarate pe seama cine stie carui cetitor de mine care va da peste ele, cum am dat eu de sirele scrise pe evangheliile
batrne ale stramosilor mei.
Sedinta a Federatiei ( In septembrie 1915, partizanii cei mai entuziasti ai intrarii Romniei n razboi alaturi de Antanta s-au grupat n
Federatia unionista, condusa de Nicolae Filipescu. Printre fruntasii Federatiei se aflau Take Ionescu, Simion Mndrescu, dr. I
Cantacuzino, B.St. Delavrancea, Octavina Goga, dr. C.I. Istrati, N. Xenopol, V. Lucaciu.) n casa lui Filipescu. In ziua de 12 august.
Simtind razboiul care e la poarta. Cei 12 membri ai Federatiei veseli. Cei mai multi fosti ministri - cu unii dintre ei am avut prilejul sa
vad resorturile ascunse ale politicei romnesti. Cei mai multi oameni, de mic calibru. Pregatire teoretica pripita, spirit de organizare
redus, mult orientalism n gndire, cancanuri lant, dorinta de munca nlocuita cu retorism. Rostul lor politic se datoreste enormelor
latitudini de care dispun. Figurile conducatoare: Filipescu si Take Ionescu. Filipescu apare ca ultimul boier de legea veche, un nepot
de domn din veacul al saisprezecelea, mbracat n haine de la Paris si vorbind admirabil frantuzeste. Intrupeaza calitatile si
defectele rasei. Inainte cu un an cnd nu se [m]bolnavise nca, uitndu-te la el, aveai impresia ca trebuie sa-l mbraci cu hainele din
vremea lui, sa-i dai buzduganul si armura de otel si sa-l vezi cum pleaca sa se bata cu turcii. Curajos pna la temeritate, excesiv de
patimas, violent ca un tigru si bun ca un copil, cavaler dar n acelasi timp partinitor n judecarea adversarilor, transant n solutii, dar
uznd si de siretlicuri, spirit de casta pronuntat, avnd nsa atitudini de bunavointa patriarhala pentru tarani, iubitor de viata si de
femei, pasionat n dragostea lui pe care a resimtit-o cu tot cutremurul carnei, Filipescu este o figura reprezentativa simpatica. Nu e
un temperament de conducator politic, dar are mijloace ca n lumea asta de negustori necinstiti sa se faca agreat de multime. Mie
mi-e drag cu toate greselile lui evidente deasupra carora straluceste romantismul lui si marea dragoste pentru Ardeal. Acum e o
ruina. Bolnav de inima si rinichi, cu picioarele umflate, sclerotic. - nu i-au mai ramas dect lacrimile pe care le plnge de cte ori o
veste de eroism francez sau romn i ajunge la urechi.
Take Ionescu - conul Take cum i zice anturajul lui si cum eu nu i-am putut zice niciodata - e un temperament cu totul opus. Ai putea
spune ca n el se concentreaza caracterul burgheziei muntenesti improvizate. Inteligenta de suprafata admirabila. Splendid jongleur
al frazei, comprehensiune fulgeratoare a momentului, elastic n interpretarile morale, spirit de politician determinat de echilibrul
momentului, fara o linie dreapta, urnd pe boieri si friznd demagogia - dar nesimtndu-se bine dect n societatea lor, lipsit de
orice conceptie religioasa, fara preocupari n fata mortii, usuratic si laudaros. Dar n definitiv bun la inima si serviabil, - extrem de
muncitor, dar cu nclinari de ciocoism, nu ma mir de loc ca Take Ionescu s-a ridicat n tara romneasca, nu cred nsa ca n Occident
ori ntr-o tara de echilibru ca Anglia ar fi dus-o asa de departe. De multe ori ma gasesc n acord cu el, fiindca are n mod pronuntat
intuitia realitatii, niciodata nsa nu m-am simtit n apropiere sufleteasca. Mi-a facut toate serviciile, mi-a cstigat bani mprumut, mi-a
fagaduit de la nceput un minister, m-a declarat "geniu" n articolul lui din La Roumanie, - am ramas nsa n fata lui ca lnga o femeie
care si da silinta zadarnic s-o iubesti si nu reuseste, fiindca nu-ti inspira senzatia unei sigurante morale.
Dintre ceilalti, Delavrancea mi-e mai aproape. Romantic de la scoala veche, grandilocvent si gesticulator, nenea Barbu habar n-are
de politica, n-a citit carti vreo douazeci de ani, uraste pe nemti din istinct taranesc, admira Franta si Italia fiindca vede n ele patria

gustului, tine la Ardeal dintr-un fel de patima mai mult literara dect politica si ma mbratiseaza cu o dragoste adevarat paterna. Nu
e lipsit de oarecare chibzuiala economica, desi s-ar parea fire de artist risipitor - taranul nsa l-a biruit pe boem. Dupa primele luni
m-a prins n dragoste si de-atunci - fiindca e un incorigibil vnturator de vorbe mari -, ma acopera de laude n care crede negresit.
Cu toate defectele lui, el ramne o icoana simpatica, - fiindca nevoile lui au vibrat totdeauna...
Ceilalti: Gradisteanu, o cinstita mediocritate, - bun cunoscator al relatiilor noastre geo si etnografice; M. Cantacuzino, om mediocru
cu oarecare echilibru n gndire si pastrnd scrupule n a-si ngriji discursurile - avnd visuri de sefie; Olanescu, boier batrn si siret;
Istrate prototipul simplitatii rustice; doctorul I. Cantacuzino, un splendid exemplar de om occidental, cu multe naivitati de-ale omului
care nu-si cunoaste mediul, - vede chestiunea Ardealului prin vitraiurile distruse ale catedralei de la Eheims; N. Xenopol, destep si
harnic, fara nsa a-ti inspira ncrederea de a-i lasa pe mna o avere de administrat fara control... Parintele Lucaciu, figura
dezagreabila de retor, iubitor de vin bun si de femei, nu lipsit de oarecare siretenie provinciala, pomanagiu de toate usile, visnd
pronunciamente - meetinguri si banchete, - omul asta a restatornicit n opinia celor de aici imaginea traditionala a ardealului care din
martiriu cstiga pentru bucatarie... Sa nu uitam nici pe Mndrescu, care trebuia sa fie ntre noi, fiindca este o lege eterna ca fiecare
ideie sa-si aiba si nebunii ei... (Dect asta este nebunul antipatic - pretentios si zgomotos). La urma convoiului, C. Dissescu, tip de
grec siret si putred la suflet, care pentru bani nemtesti pleda procesul banditului Bogdan-Pitesti - mpotriva lui Delavrancea si T.
Ionescu - asistnd, totodata si la lucrarile Federatiei. La sedinta mai asista din cnd n cnd si A. Cantacuzino-Pascanu, nabab
execrabil de prost, care deschidea nsa punga cnd cereau mprejurarile...
In aceasta societate - care avea darul sa reprezinte - asa cum era ea - politica din ultimul sfert de veac a Romniei, am petrecut
doi ani din viata mea; m-am ales cu impresia ca patura conducatoare a acestui neam e pregatita sufleteste pentru o opera mare;
ca puterea de idealism, de ndrazneala si de sacrificiu e paralizata de dorinta de a parveni. Opinie publica neesistnd, banul
nemtesc si-a facut mendrele cumparnd n toate partile.
Politiceste eu nu puteam avea alt rost dect sa ma atasez acestor elemente de opozitie a guvernului Bratianu - menit sa aiba o
atitudine de duplicitate si condamnat sa tolereze propagarea germano-maghiara. Din primul moment, cnd la Paris - unde m-a
apucat izbucnirea razboiului, - am vazut intrarea Angliei alaturi de Franta si Rusia, am nteles ca rostul Romniei este alaturi de Italia
care si-a declarat neutralitatea - si-am nteles ca se pune problema Ardealului. Am tras deci toate consecintele acestei credinti si
vreme de doi ani ct a tinut neutralitatea Regatului m-am zbuciumat aici, facnd n cadrul slabiciunilor mele omenesti tot ce mi-a
stat n putinta. Nu stiu daca voi mai scapa cu zile din acest grozav razboi. Cu sufletul meu nsa sunt mpacat, fiindca - contrar
oamenilor conducatori din Ardeal care nu s-au putut ridica la nici o conceptie de elementar sacrificiu, - am avut n mod mai clar
intuitia realitatii. Ca unu care-mi dau seama de evolutia istoriei noastre de asemenea pot muri linistit acum cnd vad ca biata tara
romneasca a ajuns sa declare razboi pentru ncorporarea Ardealului. Asta este pentru orice cunoscator al trecutului nostru de
umilinta o asa de mare satisfactie, - nct se poate muri pe urma ei.
Dupa aceste rnduri aruncate n pripa din care se poate alege cadrul n care m-am miscat voi nsemna aici ncepnd cu primele
zile ale mobilizarii, tot ce mi se pare de sema de pe timpul razboiului.
11 august. Joi. La sedinta Federatiei nimic limpede nca asupra situatiei, desi se simte atmosfera critica. In discutie e chestiunea
guvernului national si e unanima protestarea mpotriva ideei de-a fi introdus Marghiloman. Se releva si afacerile interne din Ardeal
pentru care opozitia nu are nici o solutie, desi si da seama ca Partidul Liberal, care vrea sa foloseasca acest razboi pentru
ntarirea lui e mai pregatit si dupa vorba lui T. Ionescu, n fiecare sat ocupat de armata noastra va instala imediat o filiala a Bancii
Nationale. Ne despartim cu totii n rumoarea provocata de P. Lucaci care ar crede nimerit sa trimitem, noi ardelenii, o telegrama de
protestare lui Tisza pentru alegerea lui Mangra [Magazin istoric, nr. 1/1997]. Bietul popa, ce s-o alegege de el, cnd se va ispravi cu
telegramele...
Vineri, 12 august. In cercurile politice oarecare calm. Seara soseste de la Sinaia Take Ionescu - care plecase n ajun, - chemat de
ministrul Constantinescu pentru Consiliul de coroana si mpreuna cu Bratianu fixeaza numarul celor ce trebuie sa asiste.
Smbata, 13 august. Ultima sedinta a Federatiei. Optimisti cu totii. Ne dam seama ca acest consiliu nu poate avea alt rost dect
declararea razboiului. Altfel regele n-avea nici un motiv sa-l cheme, - fiind data de la nceput majoritatea pentru razboi. Se
comenteaza ca acest consiliu porneste din initiativa particulara a regelui, ca guvernul nu era tocmai ncntat si ca Costinescu l-a
rugat pe Filipescu sa sfatuiasca pe rege sa renunte la el. Se fixeaza urmatoarele cauze care au determinat pe Ferdinand la acest
act: 1) Vroia sa apara nu ca un sef de guvern si ca un conducator al tarii, avnd de fata toate trei poartidele; 2) nu vroia sa lase pe
seama lui Bratianu singur declararea, cerndu-si astfel un dictator care prin Consiliu de coroana a decretat neutralitatea.

In sedinta se vorbeste de sperantele germanofililor care cred ca din acest consiliu va iesi ntarita neutralitatea si ni se spune ca
Maiorescu si-a format lista ministeriala.
La sfrsitul sedintei un moment emotional. Se ridica Filipescu: "Astazi e ultima noastra ntlnire. Inainte de a ne desparti, tin sa va
fac din partea mea o declaratie care priveste politica interna pentru ziua de mine. Cred, ca daca vom lua Ardealul - si sunt convins
despre asta, trebuie sa se schimbe si programul Partidului Conservator. Eu va declar deci ca sunt pentru votul universal si pentru
desfiintarea latifundiilor".
Cuvintele lui Filipescu i-au miscat pe cei de fata care l-au primit cu aplauze. Singur M. Cantacuzino a ramas tacut - pierzndu-se ntro atitudine contemplativa.
Dupa ncheierea sedintei, Filipescu m-a oprit la el. A chemat feciorul, i-a spus ceva la ureche si peste trei minute acesta s-a ntors
cu o sabie. Filipescu mi-a strns mna:
- Iti dau sabia mea...
Am iesit la plimbare mpreuna, cu automobilul, afara din Bucuresti. El palid, cu ochii albastri plini de lacrimi, mi-arata Soarele rosu
care apunea pe orizont:
- Ultima zi n Romnia mica.
(Va urma)