Termeni-cheie a compoziiei textului dramatic

ACTUL
Termenul desemneaza principala impartire a unei piese de teatru, caracterizata printr-o actiune inchegata si
independenta corespunzand unui moment oarecare de sine statator din evolutia subiectului.
Principala diviziune a operei dramatice care structureaza subiectul, reprezentand o etapa a desfasurarii actiunii in
piesa de teatru. Actul este alcatuit din scene si uneori tablouri.
SCENA
Termenul are mai multe sensuri:
1. Spatiu al teatrului in care se desfasoara spectacolul dat de actori in fata publicului.
2. Parte sau diviziune a unui act, a unui text dramatic, limitele scenei sunt marcate, destul de conventional, prin
intrarea si iesirea unui personaj, mai ales in teatrul clasic.
3. Intr-o opera epica sau dramatica, desemneaza o singura intamplare sau un episod important, impresionant, de
aceea apar nuantele cand se vorbeste despre scena, aceasta putand fi comica, tragica, dramatica, terifianta,
sentimentala.
Termenul preluat din pictura, in terminologia literara, este intrebuintat in dublu sens:
- In poezia lirica, in secventele descriptive, arata delimitarea unor imagini semnificative pentru o configuratie de
elemente. Descrierea cu caracter instantaneu, ca o pictura pusa in rama, intr-o opera literara poate fi: tablou de
natura, tablou de interior sau tablou de moravuri, care ofera o viziune panoramica asupra vietii sociale si a unei
epoci similare cu aceea a picturii in fresca.
- In structura specacolului de teatru, tabloul reprezinta o subdiviziune a textului dramatic (mai rar a intregii piese
si mai frecvent a unui act), putandu-se intampla sa concida cu o scena si corespunzand unui curent din
desfasurarea intrigii.
REPLICA
Unitatea minimala din care este contruit un dialog, reprezentata de o interventie a unui participant. Intr-o
secventa de dialog, replicile diversilor participanti se succed rapid avand de regula dimensiuni reduse si se
conditioneaza reciproc (decurg una din alta). Replicile pot fi verbale, nonverbale (gesturi, mimica, tacere) sau cu
structura mixta. In textul scris sunt folosite variate procedee pentru a semnala natura replicilor dintr-un dialor (in
textul narativ apar interventiile naratorului sau anumite semne de punctuatie, pe cand in textul dramatic apoi
indicatiile scenice). De exemplu in citatul secventele dialogate sunt alcatuite din replici cu structura mixta in
care cuvantul se asociaza cu gesturile, mimica, pauza sau suspensia in rostire, marcate prin interventiile
dramaturgului. Replicile verbale nu sunt identice in mod obligatoriu cu propozitiile sau frazele: o unitate sintactica
poate fi alcatuita din replicile a doi emitatori diferiti, poate fi segmentata si repartizata in replici diferite ale
aceluiasi emitator sau poate fi lasata neterminata cand se presupune ca receptorul aduce o completare necesara.
INDICATIILE SCENICE (DIDASCALIILE)
Termenul se refera la elementele din structura operei dramatice, prin care autorul noteaza succint detalii ale
mimicii, gesturilor, atitudinii, comportamentului, limbajului personajului cu detalii ale actiunii, ale contextului in
care se desfasoara dialogul. Aceste detalii le coreleaza cu continutul replicii, imbogatindu-i sensurile. Planul
indicatiilor scenice se prezinta manifestarea explicita, directa a prezentei autorului in text, subliniind semnificatia
caracterelor si a actiunii. Indicatiile scenice ajuta la punerea in scena sub forma de spectacol a atextului
dramatic, sprijinind conceptia regizorului, jocul actorilor care este necesar sa se stranspuna in spiritul operei
originare.
Intr-un text dramatic, indicatiile scenice sunt marcate prin constructii parantetice (sunt plasate intre paranteze
inaintea replicilor). Ele reduc la minimum exprimarea directa a perspectivei autorului.
Functia principala a indicatiilor scenice in textul dramatic este aceea de a inlatura ambiguitatea mesajului prin
completari explicative. Ele semnaleaza cine vorbeste in cadrul dialogului si cui se adreseaza atunci cand in scena
sunt prezente mai multe personaje. De exemplu precizeaza elementele situatiei de comunicare (contextuI) in
care au loc dialogul si actiunea dramatica. Exemplul descrie anumite elemente nonverbale ale dialogului:

gesturi, mimica, atitudini comportamentale care acompaniaza, intrerup sau inlocuiesc replicile personajelor
participante la dialog