Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ABSTRACT
he article begins to study the platonic concept of the souls nature in general, pointing out the
platonic arguments in support of the souls immortality. It approaches next the evolution of the
idea of the soul in the thought of the Church Fathers during the first three centuries, concluding that
Christianity gradually began to incorporate philosophical elements into its concept of the soul. The
influence, however, was not a reciprocal one, but only unilateral.
Introducere
Prezentnd omul n situatia sa fundamentala, adica n actiunea sa
catre exterior, n autodezvoltarea sa si, n sfrsit, n limitele nasterii si
mortii sale, ntrebarea se nvrte n jurul esentei omului, a constitutiei
sale ontologice, a ceea ce-i permite omului sa fie ceea ce este. Aceasta
esenta nu trebuie gndita ca fiind ceva static, pentru ca omul se
realizeaza ntr-o continua crestere, maturizare, devenire.
Chestiunea a ajuns la noi, prin istoria culturii, ca problema
sufletului si a trupului, si, n ultima instanta, ca problema persoanei n
totalitatea sa.
Asupra acestei probleme, n mod particular al sufletului, ne vom
opri n rndurile ce urmeaza, pentru a vedea care era pozitia filozofiei
platonice si a primilor Parinti ai Bisericii.
nainte nsa de a trece la tratarea acestei teme, vom vedea unele
aspecte generale:
a) n unitatea constiintei, n eu, experimentam att actele spirituale ale
cunoasterii intelectuale si ale liberei vointe, ct si evenimentele psihice, cum ar fi
sentimentele, starile de suflet, impulsurile si nclinatiile si, n sfrsit, situatiile
*
Pr. Lector universitar drd., Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din
Roman.
28
corporale ale actiunii si suferintei. Eul exprima totalitatea omului, care se prezinta
n elementele sale1.
Experimentam unitatea fiintei noastre ca o totalitate diferentiata. n
om multiple modalitati de a fi si de a actiona ajung la unitate. n
aspectul sau cel mai vizibil omul este, nainte de toate, un trup supus
legilor spatiului si timpului, tuturor conditiilor lumii materiale. Dar
trupul nostru este un trup nsufletit, n care putem distinge o viata
vegetativa, pe care o avem n comun cu plantele, si o viata senzitiva, pe
care o avem n comun cu animalele. Sfera corporala este nsa nglobata/
absorbita n viata spirituala, unde omul se elibereaza de legaturile
realului material si se rentoarce n sine nsusi, dispune de sine nsusi n
libertatea vointei sale.
Totalitatea umana este structurata n diferite nivele care constituie o
structura unitara, unde fiecare nivel inferior este rnd pe rnd conditie
pentru unul superior. n acelasi timp, aceasta totalitate umana este
centrata, adica se afla n relatie cu un centru si ajunge la maturitate numai
plecnd de la acesta: n acest sens el este o totalitate vie.
Fundamentul acestei totalitati nu se regaseste nsa n dimensiunea
materiala cu toate ca i este proprie omului: viata umana transcende
toate modalitatile de a fi si de a actiona a ceea ce este material. Este
necesar deci sa se accepte un principiu interior al vietii, si acesta se
gaseste la nivelul vietii spirituale.
b) Trupul este esentialmente trup al sufletului, iar sufletul este esentialmente
suflet al acestui trup. Cele doua aspecte constituie o unitate esentiala.
Cu ajutorul trupului omul se autorealizeaza n exterioritate si
vizibilitate2. Trupul este cmpul expresiv al persoanei: n el iau forma si
concretizare posibilitatile umane3. Trupul este n acelasi timp vazut ca
ceva care ne permite sa fim prezenti n fata altora. Aceasta se observa
mai ales n fenomenul contrar absentei, n special n acea absenta totala
care este moartea, cnd trupul nceteaza sa mai exprime prezenta si
valoarea celuilalt. Trupul, dupa E. Levinas, este limbaj att ca
instrument al cuvntului n sens fonic, ct si n multiplele expresivitati
1
29
30
Cf. PLATON, Phaidros, 246a, p. 359, n Opere complete, vol. II, editie ngrijita de
P. CRETIA, C. NOICA, C. PARTENIE, Humanitas, Bucuresti, 2002.
9
Cf. PLATON, Gorgias, 522, pp. 493-494 si 527, pp. 500-502, n Opere complete, vol. I,
editie ngrijita de P. CRETIA, C. NOICA, C. PARTENIE , Humanitas, Bucuresti, 2001.
10
Cf. L. ROBIN, La pense grecque et les origines de lesprit scientifique, Paris 1923.
M. MARTIN, Platons Ideenlehre, Berlin, 1973; W. BEIERWALTES, Platonismus und Idealismus,
Frankfurt am Main, 1972; A. VIEREUX-REYMOND, Platon, Paris, 1971; G. STRIKER, Peras
und Apeiron. Das Problem der Formen in Platons Philosophie, Gtingen, 1970.
31
32
13
33
34
si bine, dar nu este el nsusi Idee24. Sufletul are propria lui esenta. Natura
sufletului nu se poate cunoaste altfel dect prin simboluri. Platon
porneste de la teoria cunoasterii. Cunoasterea fenomenelor n ele nsele
nu se poate face prin simturi, caci acestea nu ne pot da cunostinta
esentei lucrurilor. Perceptia materiala concreta nu e dect un imbold
care face sa rasara n mintea noastra ideea obiectului pe care l avem n
noi, n mod aprioric, mai nainte de a se fi nascut. Asa precum esenta
lucrurilor, Ideile n sine, ca Binele, Frumosul, Sfintenia, Dreptatea, si
altele de acest fel, au fiinta nainte de a ne fi nascut, urmeaza cu necesitate
ca si sufletele au fiintat si mai nainte de a se fi cobort ntr-o nfatisare
omeneasca si au puterea de cunoastere. Ele au trait cu mult nainte, separate
de trupuri, si aveau posesia ratiunii25. Sufletul este principiul permanent al
vietii si are ratiune. Dar, prin acest al doilea caracter, el este corelativ
Ideii, care este inteligibilul26. Sufletul este nemuritor, divin, inteligibil,
nedestructibil, imuabil si unic n natura sa27. Nemurirea apartine numai
zeilor; indisolubilitatea, imutabilitatea si unicitatea sunt proprietatile
Ideilor. Nemuritor nainte de sosirea sa n trup, sufletul ramne
nemuritor si dupa plecarea lui din trup28. Eliberat de trup si ajuns n
starea de puritate a esentei sale, sufletul va putea atunci contempla prin
ratiunea pura, propriul sau obiect, esenta pura, adevarata si eterna a
fiecarui lucru, ceea ce este n sine ea nsasi: atn kaq'atn enai29.
Argumente pentru dovedirea nemuririi sufletului
Pentru ca unii critici au ncercat sa arate ca Platon nu a acceptat
nemurirea sufletului individual si ca numai sufletul universal cosmic de
bucura de nemurire30, putem afirma fara ndoiala ca, n realitate, acesta
nu a acceptat niciodata conceptia ca sufletele individuale ar fi niste
24
W. KINKEL, Geschichte der Philosophie von Sokrates bis Aristoteles, vol. I, Berlin und
Leizig, 1922, p. 180.
25
PLATON, Phaidon, 76c, pp. 180-181: cwrj swmtwn, ka frnhsin econ; Phaidon,
75cd, pp. 178-179.
26
L. ROBIN, Notice de la ed. Phaidon, p. XXXVI.
27
PLATON, Phaidon, 80b. 186: t mn qeJ ka qantJ ka noht ka monoeide ka
dialtJ ka e satwj kat tat conti aut moitaton enai yuc.
28
Ibidem, 106de, p. 229.
29
Ibidem, 64c; cf. 65c, p. 161: at kaq'atn ggnhtai; 78d, p. 184; 92d, p. 206.
35
30
De exemplu, G. TEICHMLLER, Studien zur Geschichte der Begriffe, Berlin, 1874, pp.
100-122, citat dupa E. ZELLER, Die Philosophie der Griechen in ihrer geschichtlichen Entwicklung,
2 Teil, erste Abteilung, fnfte Auflage, Leipzig, 1922, p. 831, nr. 1.
31
V. MUSCA, Introducere n filosofia lui Platon, Polirom, Iasi 2002, p. 140.
32
Cf. Ibidem, p. 138.
36
tot asa cei vii trebuie sa se nasca din cei morti33. Prin urmare, sufletul,
nainte si dupa moarte, poseda activitate si constiinta sa proprie.
Urmeaza al doilea moment ntemeiat pe teoria reminiscentei sau aducerii
aminte. Ceea ce vede sufletul prin simturi este numai lumea perceptibila
si vizibila, pe cnd, prin el nsusi, este n stare sa vada si o alta lume,
neperceptibila, nsa inteligibila34. Trupul este pentru suflet o nchisoare
(ergmj), o piedica (mpdion)35, din care el cauta sa se elibereze cu
ajutorul filosofiei. Dupa Platon, stiinta noastra nu este altceva dect o
aducere-aminte nmnhsij36. Daca nvatatura este o amintire, urmeaza
cu necesitate ca sufletul a fiintat undeva, nainte de a intra n trup,
pentru a putea sa-si aduca aminte37. Aceasta cunostinta au avut-o
sufletele noastre n timpul cnd existau fara trupuri, posednd ceea ce
trebuie pentru a cunoaste: ratiunea; dar, prin nastere, devenind oameni,
am pierdut aceasta cunostinta si nu mai avem despre aceasta lume dect
perceptii sensibile, confuze si schimbatoare38.
2. Argumentul nemuririi dedus din alcatuirea calitativa a sufletului. Partea
vizibila a compusului omenesc, trupul, e alcatuit din elemente materiale
si e supus dupa moarte distrugerii, prin descompunerea elementelor
care-l alcatuiesc. Sufletul nsa, prin asemanarea cu Esentele pure care
sunt totdeauna identice cu sine, are un singur element si ceea ce este
simplu nu se descompune. El este divin, nemuritor, inteligibil, unic prin
natura esentei sale, nedestructibil, totdeauna identic n sine si n relatiile
sale39. Pentru a putea lua cunostinta de lumea Esentelor, sufletul trebuie
sa li se asemene, sa fie din familia lor. Dar n timp ce toate lucrurile
sensibile sunt supuse prin schimbare si devenire disolutiei, sufletul,
dimpotriva, fiind nrudit cu aceste realitati inteligibile, trebuie sa fie
indestructibil40.
37
41
38
47
48
39
40
41
52
Pentru greci, sufletul este un principiu activ al lumii, iar sufletul rational are rolul
de a forma lumea ca si a o conduce spre scopul ei: cf. H. SIEBECK, Geschichte der
Psychologie, Gotha, 1884, Bd. I, 2, p. 359.
53
Credem ca aceasta difidenta fata de filosofie se ncadreaza n difidenta generala
fata de orice apartinea pagnismului, datorita si persecutiei sistematice la care
crestinismul a fost supus n aceasta perioada.
42
43
Noi credem n Dumnezeu nu mai putin, ci mult mai mult dect ei si asteptam ca
mortii, care au fost ngropati n pamnt, sa-si reia din nou trupurile lor, socotind
ca nimic nu este cu neputinta la Dumnezeu61,
si
dupa cum la nceput nu ati crezut ca este cu putinta ca dintr-o mica picatura sa
fiti asa cum sunteti si totusi vedeti ca ati devenit, socotiti ca tot n acelasi chip
trupurile omenesti, desfacndu-se si mprastiindu-se n pamnt ntocmai ca niste
seminte, la timpul cuvenit, prin porunca lui Dumnezeu, nu este cu putinta sa
nvieze si sa se mbrace n nestricaciune62.
61
62
44
69
45
Tertulian
Tertulian continua, dupa linia lui Irineu din Lyon, aprofundarea unei
antropologii si deci a unei escatologii antiplatonice.
El, n stilul sau tacitian si asiatic n acelasi timp, se foloseste de o serie de
binoame similare (trup-suflet; carne-spirit; trup-spirit) care caracterizeaza omul
crestin opunndu-l celui platonic74.
75
46
47
48
ORIGEN, De principiis, 3, 6, 1.
Idem, In Lev. Hom., 9, 11.
93
Aceasta era versiunea platonica a crestinismului ce coincidea si cu viziunea
marcionitilor care, admitnd ca adevarata numai mntuirea sufletelor, incitau la martiriu
pentru a abandona trupul. Pentru studii asupra nvierii carnii ca nviere a sufletului, se
poate consulta: A. BEA, Lucrari mundum-perdere animam, Biblica 14 (1933), pp. 435-447;
A. ORBE, Los primeros herejes ante la persecucin, Madrid, 1956: H. RONDET , Immortalit de
lme ou la rsurrection de la chair, Bulletin de Litt. Eccl., 74 (1975), pp. 53-62.
94
IRINEU DIN LYON, Adv. haer., 5, 31-32.
92
49
Cf. H. CROUZEL, Origen, personajul, exegetul, omul duhovnicesc, teologul, Deisis, Sibiu,
1999, pp. 143-144.
96
Dualitatea pneuma si nous o traduce pe cea care ne face sa ncercam experienta
remuscarii, cea a unei sfsieri ntre constiinta morala care reproseaza si omul care refuza
sa accepte aceste reprosuri. Pocainta, care este acceptarea acestor reprosuri, restabileste
pacea si unitatea interioara.
50
51
52
Concluzie
Atitudinea crestinismului primar fata de filosofia greaca n general si
cea platonica n special se modeleaza, se pare, pe binomul fascinans et
tremens. Daca ntr-o prima perioada, mai ales la Parintii apostolici si
apologeti (Tatian, Tertulian etc.) prevala atitudinea de refuz total,
observam cum ncet-ncet acest refuz se converteste, ntr-o prima faza,
n nsusirea unor elemente folositoare teologiei crestine care se nastea si
care ncerca sa se exprime n ambientul grec si latin (Clement din
Alexandria, Origen s. a.) iar mai apoi ntr-o utilizare mai substantiala a
acestora, mai ales la Parintii Bisericii prenicenieni.
Din studiul efectuat n aceasta lucrare mai reiese faptul ca influenta
acestor doua realitati nu a fost reciproca, ci unilaterala. Crestinismul s-a
folosit din plin de categoriile de gndire ale filosofiei grecesti, n special
de cea platonica si n masura mai mica de cea stoica, pentru a-si
prezenta si clarifica doctrina n fata acuzatiilor care veneau din partea
filosofilor, si a ereticilor, mai ales pentru a exprima doctrina Sf. Treimi
si unele aspecte cristologice. Daca, dupa reflectia unora dintre Sf.
Parinti (Clement si Iustin) a existat o oarecare influenta a crestinismului,
98
Cf. G. S. GASPARO, Preesistenza, n Origene. Dizionario, (sub ngrij.) A. M. CASTAGNO,
Citt Nuova, Roma, 2000, pp. 360-362.
53
Bibliografie
Opere filosofice
PLATON, Opere complete, vol. I- II, (ed. ngrij. de) P. CRETIA, C. NOICA, C. PARTENIE ,
Humanitas, Bucuresti 2001-2002.
PLATON, Republica, vol. II, Universitas, Bucuresti 1998.
Studii
ADAMUT A., Literatura si filosofie crestina, vol. I, Fides, Iasi 1997.
BEA A., Lucrari mundum-perdere animam, Biblica 14 (1933), pp. 435-447.
BEIERWALTES W., Platonismus und Idealismus, Frankfurt am Main 1972.
54