Stresul ocupational reprezinta o preocupare majora, att pentru angajati, ct si pentru organizatii si

pentru societate.
Legatura dintre stresorii muncii si starea de bine a angajatilor evidentiaza o obligatie morala
clara a angajatilor de a asigura si mentine cea mai buna stare fizica si mentala a angajatilor sai. Acest
obiectiv poate fi atins prin implementarea unor politici si proceduri care sa se adreseze n mod
comprehensiv problemelor legate de sanatate si siguranta.
Aceasta lucrare cauta sa demonstreze ca factorii de stres ocupational determina o scadere a sanatatii
mentale si fizice.
Lucrarea de fata are ca obiectiv general existenta relatiilor semnificative ntre stresori si efecte,
respectiv diferente individuale si efecte ale stresului ocupational la nivel managerial.
Ipoteza de start a fost aceea ca factorii stresului ocupational influenteaza negativ sau pozitiv sanatatea
mentala, sanatatea fizica si nivelul de energie resimtit la locul de munca.
Cercetarea s-a efectuat pe un esantion de 14 manageri, aplicndu-se doua teste pentru evaluarea
subiectilor: "Indicatorul de Management al Presiunilor Socioprofesionale" (IMP) si "Indicatorul de Stres
Ocupational " (O.S.I.).
Am ales aceasta categorie de munca, deoarece n cadrul unei interprinderi managerii detin un rol
deosebit n conducere, ei participnd la luarea unor decizii importante pentru bunul mers al activitatii
n nterprindere.
n urma analizei corelationale dintre sursele de presiune socio-profesionale si efectele stresului, dintre
sursele de presiune si diferentele individuale (personalitate), dintre diferentele individuale si efectele
stresului, ct si dintre sursele de stres si sanatatea fizica, s-au obtinut rezultatele ce confirma ipotezele
de lucru ale cercetarii.

Summary
Occupational stress represents a major preoccupation for employees, for organizations and for society.
The connection between work stressors and well being of the employees distinguishes a moral
obligation of the employees to assure and maintain the best physical and mental condition of their
employees. This objective can be reached by implementing some politics and procedures which should
address directly to the problems on health and safety.
This study wants to demonstrate that the occupational stress factors determine a decrease of mental
and physical health.
The general objective of this study is the existence of meaningful connections between stressors and
effects, between individual differences and occupational stress effects on managers' level.
The initial hypothesis was that the factors which generate occupational stress have a negative or
positive influence on mental health, physical health and the energy the employees have at work.
The examination was made on 14 managers, applying two tests for subject's evaluation: "Pressure
Management Indicator" (I.M.P.) and "OccupationalStressIndicator" (O.S.I.).
I chose this type of employees because the managers have the most important role in leading the
company, in taking the best decisions so that the company has the best achievements.
Analyzing the correlations between the socio-professional sources of pressure and stress effects,
between sources of pressure and individual differences (personality), between individual differences
and stress effects, also between sources of stress and physical health, the results confirmed the
hypothesis of the research.

Capitolul 1. Introducere
ntr-o societate cum este cea contemporana, n care viteza poate fi considerata o trasatura
care nsoteste existenta, stresul generat de aceasta traire intensa ocupa un rol important n evolutia
individului. Traim cu stresul, ne confruntam cu el zilnic, si, din nefericire, ne afecteaza existenta.
Simptomele stresului ocupational sunt usor de evidentiat si observat, el manifestndu-se prin
comportamente cum ar fi: ntmpinarea din partea angajatilor a unor dificultati n adaptarea la
schimbarile care se impun postului de munca ocupat, scaderea dramatica a productivitatii muncii. Se
manifesta o dubla actiune: la nivelul persoanei care recepteaza situatia stresanta si la nivelul
organizatiei asupra careia se rasfrnge existenta unui climat stresant.
Investigarea stresului ocupational a fost intens ncurajata n ultimele decenii, n prezent
existnd o recunoastere unanima si dovezi concludente asupra relatiei dintre stresorii muncii si o serie
de consecinte la nivelul sanatatii fizice si mentale.
Stresul ocupational la manageri este o problema ce preocupa multe organizatii care au devenit
interesate n investigarea acestui fenomen si n luarea unor masuri de atenuare a stresului
ocupational. n vederea evaluarii gradului de stres la nivel managerial s-au realizat contracte de
cercetare pe termen lung cu mai multe organizatii, organisme si colective de cercetare autohtone si
internationale.
Aceasta lucrare are ca obiect de cercetare stresul ocupational la nivel managerial. Lucrarea si propune
sa urmareasca existenta sau nonexistenta stresului la locul de munca si modul n care acesta
influenteaza negativ sau pozitiv sanatatea mentala, sanatatea fizica si nivelul de energie resimtit la
locul de munca.
Cercetarea s-a efectuat pe un esantion de 14 manageri, aplicndu-se testele "Indicatorul de
Management al Presiunilor Socioprofesionale" (IMP) si "Indicatorul de Stres Ocupational " (O.S.I.).
Aceasta lucrare cauta sa demonstreze ca factorii de stres ocupational determina o scadere a sanatatii
mentale si fizice.
Lucrarea de fata si propune sa ilustreze modul n care stresul de la locul de munca afecteaza
viata individului, att pe plan individual, ct si n cel social, de relationare. Consecintele stresului
ocupational sunt vizibile att fizic, genernd diferite atentionari somatice, ct si mental, n
comportamentul, confortul si aprecierea de sine a celui care se confrunta n mod repetat cu diferiti
stimuli stresori.
Continutul acestei lucrari si propune sa evidentieze diferitele abordari teoretice
ocupational, din perspectiva celor patru paradigme ale stresului, care se vor regasi
capitolului doi al acestei lucrari; si propune explorarea adecvarii si sustinerii empirice
dezvoltate n domeniul stresului ocupational; urmareste identificarea tipurilor
organizationali ct si a principalelor categorii de efecte ale stresului ocupational.

ale stresului
n nceputul
a modelelor
de stresori

De asemenea, lucrarea si propune sa urmareasca implicatiile emotionale la stres, concretizate

n conceptul de burnout. Astfel s-a ajuns la relationarea burnout-ului cu epuizarea profesionala, la
relationarea burnout-ului cu stresul, cu oboseala, cu depresia, ct si cu boala, relationari ce se vor
regasi n subcapitolul sase, al capitolului doi.
Un alt subpunct abordat n aceasta lucrare l reprezinta satisfactia muncii. Satisfactia muncii
este definita ca fiind "masura n care asteptarile pe care un individ le are n legatura cu postul sau de
munca se suprapun cu ceea ce primeste cu adevarat n cadrul muncii" (Locke, 1969). Satisfactia cu
munca poate fi caracterizata ca o atitudine privind masura n care persoana este multumita sau
nemultumita cu postul sau.

S-au urmarit, de asemenea, evidentierea corelatelor stresului ocupational n ceea ce priveste

relationarea stresului cu sanatatea, relationarea stresului cu performanta, cu decizia, cu conducerea si
comportamentul, aspecte ce vor fi regasite n subcapitolul sapte, al capitolului doi, la fel si tipurile de
interventii manageriale ale stresului ocupational.
Lucrarea de fata nu si propune sa ofere solutii, strategii de gestiune a stresului ocupational, ci
doar se vrea a fi un semnal de alarma, o atentionare asupra implicarii stresului n activitatea
profesionala a individului.

Capitolul 2. Cadrul teoretic al problemei studiate

2.1. Stresul ocupational n contextul cercetarilor actuale
Stresul ocupational este una dintre multiplele probleme cu care se confrunta societatea moderna, fiind
generat de viata profesionala, de mediul muncii, cu consecintele nemijlocite asupra activitatii
profesionale, dar si asupra sanatatii celor care presteaza munca respectiva.
Managementul international a devenit una din preocuparile la moda ale specialistilor n culturi
organizationale. Conform lui Bogathy (2007, p. 236), "competitia economica dura n care este
angrenata viata sociala prezenta este considerata ca unul din semnele sau reactiile generatoare a
ceea ce a intrat n limbajul cotidian sub denumirea de <<stres profesional>> sau << stres
ocupational >>". Manifestarile evidente ale fenomenului de stres ocupational la nivel organizational au
determinat si intensificarea cercetarilor empirice pe aceasta tema.
Bogathy n cartea sa, (2007, p. 236), afirma ca "Ganster si Schaubroeck (1991) au remarcat ca numai
n ultimii zece ani au fost publicate aproape 300 de articole cu privire la relatia dintre munca si stres. n
timp ce nu putem spune ca investigatiile pe problema stresului ocupational nu au fost ncurajate, s-a
facut totusi prea putin pentru a implementa unele solutii de control al acestuia. Consecintele stresului
muncii asupra personalului muncitor au fost studiate cu atentie, reusindu-se obtinerea unor informatii
precise". Simptomele stresului ocupational sunt usor de evidentiat si observat, el manifestndu-se prin
comportamente cum ar fi: ntmpinarea din 13413w2213n partea angajatilor a unor dificultati n
adaptarea la schimbarile care se impun postului de munca ocupat, scaderea dramatica a productivitatii
muncii. Se manifesta o dubla actiune: la nivelul persoanei care recepteaza situatia stresanta si la
nivelul organizatiei asupra careia se rasfrnge existenta unui climat stresant.
Ceea ce este specific n societatea romneasca de azi, este o crestere substantiala a nivelului de stres
si o crestere, ca pondere, a reactiilor la ceea ce au fost numiti n literatura de specialitate ca fiind
"stresori".
Literatura de specialitate aparuta n limba romna este generoasa n lucrari pe problematica stresului.
n unele ntlnim tratarea mai generala a stresului, fara a se pierde din vedere stresul organizational
(Floru, 1974; Derevenco, Anghel, Baban, 1992; Miclea, 1997; Baban, 1998; Brate, 2002; Iamandescu,
2002 etc), iar n altele ntlnim abordarea n particular a stresului ocupational (Brate, 2004, 2005;
Pitariu, 2003 etc).

2.2. Definirea stresului

Dictionarul explicativ al limbii romne defineste stresul ca fiind: "nume dat oricarui factor (sau
ansamblu de factori) de mediu care provoaca organismului uman o reactie anormala; efect nefavorabil
produs asupra organismului uman de factorul de mediu".
Oxford English Dictionary explica etimologia cuvntului stres ca provenind din abrevierea cuvntului
"distress", folosit n engleza medievala cu ntelesul de: dificultate, necaz, durere, provocate de factori
externi organismului.
Stresul poate fi definit ca o stare de dezechilibru, o reactie anormala, nefavorabila a organismului
uman provocat de momente tensionate traite repetat.
Stresul reprezinta "colectia" de temeri, framntari, griji de toate tipurile si conflicte, care contribuie la
dereglarea echilibrului intern al organismului afectnd grav sanatatea.
H. Wolff defineste stresul ca fiind reactia individului la diversi agenti nocivi si amenintatori; o stare
dinamica a organismului.
Stresul reprezinta un dezechilibru perceput subiectiv, ntre cerintele organismului si capacitatea sa de
raspuns. Aceasta perceptie subiectiva trece prin doua filtre apreciative: filtrul primar, prin care

persoana evalueaza gradul de pericol al unui agent inductor de stres, si filtrul secundar, prin care
persoana se evalueaza pe sine pentru a-si determina potentialul de a combate agentul nociv.
Conceptul de stres a fost definit deseori att ca variabila independenta, ct si ca variabila dependenta,
dar si ca proces. Aceasta confuzie terminologica se datoreaza aplicabilitatii conceptului de stres n
cercetarile din stiintele medicale, comportamentale si sociale n ultimii 50-60 de ani. Fiecare disciplina
a cercetat stresul dintr-o perspectiva unica, singulara, adoptnd fie modelul stimulilor (stresul fiind o
variabila independenta), fie modelul raspunsului (stresul fiind o variabila dependenta).
Aproape toate cercetarile ncep prin a puncta dificultatile generate de confuzia existenta n jurul
ncercarilor de a defini ceea ce este stresul.
Stresul a fost definit ca "un stimul sau un raspuns sau ca rezultat al interactiunii stimul-raspuns,
interactiune care exprima un oarecare dezechilibru al relatiei persoanei cu mediul sau" (Bogathy,
2007, p. 237).
Opiniile actuale cu privire la felul n care trebuie definit stresul impun cercetatorilor sa gndeasca
stresul ca fiind ceva relational, ca rezultat al unui schimb (tranzactii) ntre individ si mediu. Abordarea
tranzactionala orienteaza cercetatorii spre identificarea acelor procese care leaga individul de mediu,
accentul caznd pe tranzactie si considernd ca stresul nu tine doar de individ sau doar de mediu.
Pentru a ntelege mai bine ce este stresul (general si ocupational/organizational) s-au elaborat patru
paradigme: paradigma stresului ca reactie (ca raspuns al organismului), paradigma stresului ca
stimul (ca agent stresor), paradigma stresului ca relatie dintre stimul si reactie, si paradigma stresului
ca tranzactie ntre organism (persoana) si mediu, pe care le voi prezenta n cele ce urmeaza.

2.2.1. Paradigma stresului ca reactie a organismului (Definitiile stresului ca reactie)

Potrivit acestei paradigme, stresul se defineste ca fiind "raspunsul fiziologic sau psihologic al
individului / organismului la un stresor din mediu, stresorul fiind un eveniment sau o situatie externa
potential vatamatoare" (Zlate, 2007, p. 570).
Abordarea sub aspectul reactiei considera stresul ca fiind o variabila dependenta, un raspuns la un
stimul deranjant, amenintator, un raspuns intern.
Originile definirii stresului ca reactie pot fi identificate n medicina, si, de obicei, stresul este studiat
dintr-o perspectiva fiziologica.
Cel care a adus contributii remarcabile la formularea si impunerea acestei paradigme a fost medicul
canadian de origine austriaca Hans Selye (1907-1982).
ntr-un articol publicat n 1936, Selye lansa conceptul de sindrom general de adaptare (SGA), care mai
trziu s-a convertit n conceptul de stres. El a definit stresul ca fiind suma raspunsurilor nespecifice la
orice solicitare a organismului, determinnd sindromul general de adaptare (Zlate, 2007, p. 570).
Agentii stresori care actioneaza asupra individului produc uzura somato-psihica a acestuia, corelata cu
mari dificultati de adaptare. Pentru a se apara de invazia acestor agresori si pentru a-si stabili
homeostazia, organismul face un efort de adaptare. El trece, practic, prin trei faze:
faza de alarma: mobilizarea initiala la contactul cu agentul nociv; creierul emite un mesaj
biochimic spre toate aparatele si sistemele corpului; creste respiratia, tensiunea arteriala, pupila se
dilata, muschii se ncordeaza; se petrece, practic, detectarea agentul stresor de catre organism si
pregatirea de a-i face fata.

faza de rezistenta: n care actioneaza mecanismele de adaptare menite a reduce efectul nociv
al stresului; individul se opune, se lupta cu stresul, glandele cu secretie interna se rencarca cu
energie, sngele si capata fluiditatea, postura, mersul redevin normale.
faza de epuizare: agentul stresor nu a fost neutralizat; are loc epuizarea resurselor
organismului de lupta mpotriva stresului; organismul se uzeaza, mbatrneste prematur, sistemul ce
lupta cu stresul este total depasit si nvins.
Acestea sunt cele trei tipuri de reactii la agentii stresori pe care Selye le-a unit sub denumirea de
sindrom general de adaptare. Activitatea sindromului general de adaptare supune organismul la
solicitari foarte mari. Cu ct acest sindrom este mai frecvent reactivat, cu ct reactivarea este de mai
lunga durata, cu att efectele vor fi mai nefavorabile.
Selye compara cele trei faze succesive ale sindromului general de adaptare cu succesiunea celor trei
mari etape ale existentei umane: copilaria (n care rezistenta este scazuta), maturitatea (cnd
organismul este adaptat si rezistenta este intensa) si batrnetea (cnd adaptarea scade nentrerupt,
survine epuizarea si moartea).
Selye arata ca a folosit cele trei elemente din denumirea sindromului descris din urmatoarele
considerente: sindrom - deoarece manifestarile lui sunt coordonate si chiar, n parte, dependente unele
de altele; general - pentru ca nu este produs dect de agenti care au efecte generalizate asupra
diverselor parti ale organismului; adaptare- pentru ca stimuleaza si ajuta achizitia si mentinerea
stadiului de rezistenta (Zlate, 2007, p. 571).
n primele sale lucrari, Selye leaga nsa sindromul general de adaptare sau sindromul de stres aproape
exclusiv de agenti patogeni si de reactiile de natura biologica. El descrie doua categorii de hormoni de
adaptare: hormoni antiinflamatori, care inhiba reactiile defensive excesive, si hormoni proinflamatori,
care le stimuleaza.
Mecanismul de raspuns la stres este tripartit si cuprinde:
- efectul direct al stresului asupra corpului;
- reactiile interne care stimuleaza apararile tisulare;
- reactiile interne care inhiba aceste aparari.
Rezistenta si gradul de adaptare depind de echilibrul stabilit ntre acesti trei factori.
Toate acestea l determina pe Selye sa propuna mai multe definitii ale stresului (conform lui Zlate,
2007, p. 571).
- "stresul este dominatorul comun al tuturor reactiilor de adaptare ale organismului" (definitia este
simpla, apreciaza el, dar prea vaga);
- "stresul este starea exprimata manifest printr-un sindrom specific comportnd orice schimbare
nonspecifica intervenita ntr-un sistem biologic" (definitia este considerata operationala, deoarece
arata ca o stare nu poate fi cunoscuta decat prin manifestarile sale);
- "stresul este o stare manifestata printr-un sindrom" (este vorba tocmai despre manifestarile
antrenate de stres care permit identificarea acelei stari).
Att Selye ct si alti cercetatori au constientizat ca:
- sindromul general de adaptare nu se refera numai la agenti patogeni care genereaza reactiile de
adaptare ale organismului;

- sindromul general de adaptare nu este compus doar din reactii de natura biologica;
- sindromul general de adaptare nu se manifesta doar din reactii specifice.
Aceasta l-a determinat pe Selye, ca n cartea sa Stress in Health and Disease (1976) sa propuna o
noua definitie a stresului: "stresul este raspunsul nonspecific al organismului la orice solicitare". n
aceasta definitie, spunea el, cuvintele-cheie sunt: raspuns (ceea ce indica faptul ca vorbim despre
efecte/reactii si nu despre cauze, adica agenti stresori); nonspecific (exclude orice raspuns pe care
unul sau mai multi agenti stresori vor fi capabili sa le suscite si orice raspuns care, ntr-o maniera
selectiva, va fi limitat la un organ sau la cteva organe); orice solicitare (are meritul de a accentua nu
doar insistenta pe nonspecificitate, dar denota si caracterul adaptabil al fenomenului, deoarece orice
raspuns activ care se manifesta n fata oricarei solicitari este un fenomen de adaptare, chiar daca este
vorba de o proasta adaptare).
Tot n aceasta lucrare, Selye propune diferentierea ntre eustres si distres.
Eustresul desemneaza nivelul unei stimulari psihoeuroendocrine moderate, optime, care mentine
echilibrul si tonusul fizic si psihic al persoanei, starea de sanatate si induce o adaptare pozitiva la
mediu. Este indispensabil pentru viata si pentru mentinerea functiilor mentale si fizice, necesare
desfasurarii activitatii umane. Este deci, stresul "bun", agreabil, cu valoare curativa pentru persoana,
motivnd si mobiliznd resursele individuale, necesar n motivatie, crestere, dezvoltare si schimbare.
Distresul reprezinta stresul ce depaseste o intensitate critica, provocat de suprancarcari,
suprastimulari intense si prelungite, care depasesc resursele fiziologice si psihologice personale,
rezultnd scaderea performantei, insatisfactie etc. Este deci, stresul "rau", dezagreabil pentru individ.
Am staruit mai mult asupra conceptiei lui Selye deoarece ea exprima cel mai bine esenta paradigmei
stresului ca reactie a organi