Celula Eucariota

Plantele, animalele, ciupercile, mucegaiurile, protozoarele i algele sunt

toate eucariote. Aceste celule sunt de aproximativ 15 ori mai mari dect
o procariot tipic i pot avea volumul de 1000 de ori mai mare.
Diferena major dintre procariote i eucariote este c celulele eucariote
conin compartimente legate de membran n care pot avea loc activit i
specifice metabolice. Cea mai important dintre acestea este nucleul
celular, un compartiment delimitat de membran, care adposte te ADNul celulelor eucariote. Acest nucleu d eucariotei numele ei. Alte
diferene pot fi:
Membrana plasmatic se aseamana cu cea a procariotelor n func ie,
cu diferene minore n configurare. Pereii celulelor pot fi sau nu
prezeni.
ADN-ul eucariotei este organizat ntr-unul sau mai multe molecule
liniare, numite cromozomi , care sunt asociate cu proteine histone.
Toate ADN-urile cromozomiale sunt stocate n nucleul celulei,
separate de citoplasma printr-o membran. Unele organite eucariote,
cum ar fi mitocondriile conin deasemenea ADN.
Eucariotele se pot deplasa folosind flagelul. Flagelul acestor celule
este mult mai complex dect al procariotelor.

Dimensiuni: intre 10-30 microni

Fiecare celula este construita din 3 componente:
-membrana
-citoplasma
-nucleu
-peretele celular (cel vegetale si fungale)
-cloroplaste (cel veg. si fungale)
-cili si flageli (unele protozoare si celule reproducatoare)
1. Membrana Celulara (meb. plasmatica, plasmolema)
-separa si conecteaza mediul intern cu mediul inconjurator
-asigura homeostazia sistemului celular (celula realizeaza permanente
schimburi de materie si energie cu mediul ambient, conservandu-si
nealterate structura si functiile)
-are permeabilitate selectiva (semipenetrabila)
-invervine in schimburile dintre celule-mediu exterior

-este polarizata electric

-are o structura trilaminata

2. Peretele Celular
- caracteristic numai la plante, alge si ciuperci
- rol de exoschelet:
-induce si mentine forma celulei
-protejeaza celula
- rol de informare
- e de natura polizaharidica -- celuloza, la alge si plante
-- chitina - la fungi
- sunt porosi (punctuatiuni) -> plasmodesmele (pereti de citoplasma) =>
conexiuni functionale intre celulele unui tesut
Schimbul de substante intre celula si mediu se face in 2 moduri:
a) PERMEATIE (traversarea membranei plasmatice de catre
molecule sau ioni)

-> difuzie = fenomen pasiv, moleculele trec de la concentratie mai

mare la mai mica
-> osmoza = difuzia apei
*moleculele mari sunt transportate de proteine pasiv/activ
b) CITOZA (ambalarea substantelor in vezicule mici)

1.nucleol, 2.nucleu, 3.ribozomi, 4.vezicule, 5.reticul endoplasmatic

rugos, 6.aparatul Golgi, 7.citoschelet, 8.reticul endoplasmatic neted,
9.mitocondrie, 10.vacuole, 11.citoplasma, 12.lizozom, 13.centriol.
3 CITOPLASMA
- se afla intre membrana celulara si invelisul nuclear
- o substanta fundamentala <> organite + hialoplasma
Citosolul = substante organice si minerale, solubile in apa
- poate fi fluid sau vascos (reversibil)
-alcatuit din
a) CITOSCHELET= o retea de microfilamente si microtubuli de
natura proteica -> da forma celulei, determina pozitiile organitelor,
induce transporturile de vezicule

b)ORGANITE CELULARE
Organit= un compartiment celulalr, delimitat de o membrana simpla sau
dubla, in care se desfasoare procese metabolice specifice, relativ
independente de reactiile metabolice care au loc in alte compartimente
Organite -- comune tutror celulelor eucariote:
*ribozomi
*reticul endoplasmatic (netet/rugos)
*dictiozomi
*lizozomi
*vacuole
*mitocondrii

NUCLEUL
Nucleul este centrul coordonator al celulei eucariote, funcionnd
ca un computer chimic prevzut cu un program (ADN) i memorie
(ARN). Ca centru informaional, nucleul coordoneaz toate reaciile
chimice de desfurare a proceselor vitale prin controlul sintezei
proteinelor enzime celulare, iar organizarea celulei prin sinteza
proteinelor de structur.
Nucleul celulei animale
Nucleul celulei animale este un organit acoperit de o membrane dubla.
Nucleul comunica cu citoplasma din imprejurul lui prin porii nucleari.
Acizii nucleici sunt responsabili de caracterele ereditare si sinteza de
protein-genele din ADN,spre exemplu, sunt similar dar anumite gene pot
fi activate sau dezactivate, dupa caz, in functie de celula in care se afla.
Acesta este motivul pentru care o celula musculara e diferita de o celula
hepatica, spre exemplu. Nucleolul este proeminent in structura nucleului
si ajuta la producerea si sinteza proteinelor.

Nucleul celulei vegetale

Spre deosebire de celula animala care poate fi
polinucleata/anucleata, celula vegetala este exclusiv mononucleata. Si
in acest caz nucleul este acoperit de o membrana dubla, controleaza
activitatea celulei si poarta materialul genetic.

CARACTERISTICI GENERALE
Raspandire. Majoritatea celulelor organismelor prezinta nucleu.
Exista si exceptii (hematiile mamiferelor,celulele cristaliniene,
trombocitele), care reprezinta stadii finale, in evolutia unui tip celular, cu
existenta limitata in timp, stadii specializate la functii pasive. Celulele
fara nucleu nu pot creste si nu se mai divid.
Forma nucleilor este foarte variata,indicand, de regula, pe cea a
celulei. Nucleul apare: - sferic-ovoidal (nucleus sphericus- ovoideus), in
celulele izodiametrice (sferice,cubice,poliedrice);- alungit
(bacilliformis,fusiformis), in celulele fusiforme (musculare) sau columnare
(prismatice); - turtit,aplatizat (planus) in celulele pavimentoase
(endoteliale),in adipocite, in celulele caliciforme; lobat (segmentalis s.
moniliformis)), in celulele care trebuie sa se modeleze rapid.(Fig.2.)

Forma nucleului este influentata de activitatea celulei. Devine

neregulata in celulele foarte active. In acest mod se produce o crestere a
suprafetei prin care se realizeaza schimburile dintre nucleu si
citoplasma. Totodata nucleul prezinta o oarecare plasticitate
(deformabilitate) care ii permite ca, in anumite conditii spatiale
intracelulare, sa isi modifice forma. Asfel, in monocite nucleul apare
reniform (nucleus reniformis), desi celula este sferica, deformarea
datorandu-se prezentei centriolului.
Pozitia. In cele mai multe cazuri, nucleul ocupa o pozitie centrala,
strategica pentru rolul de coordonator al activitatii celulare. Totodata
exista numeroase exceptii, in care nucleul ocupa o pozitie: excentrica, in
adipocite (celule care acumuleaza grasimi in citoplasma); medio-bazala,
in celulele secretoare din pancreas sau parotida; bazala, in secretoare
de mucus, in celulele caliciforme. In general in celulele secretoare.
(Fig.3.)
Numar. Ca regula generala, o celula prezinta un nucleu.
Exceptiile sunt insa numeroase. Astfel, hepatocitele sunt binucleate in

proportie de 7-8%, osteoclastele au 30-40 nuclei, iar fibra musculara

striata (rabdocitul) prezinta intre 20-40 nuclei pentru fiecare centimetru.
In conditii patologice, mai multi nuclei apar in:- celulele gigante
Langhans (prezente in tuberculoza, au catva zeci de nuclei, dispusi la
periferia celulei, in coroana sau potcoava); -celulele gigante de corp
strain, care apar in cazul patrunderii in organism a unor particule straine,
nedigerabile de catre celule; - celulele tumorale.
Multinuclearitatea se produce in doua moduri: 1- prin multiplicare
nucleara repetata (cariokineza), fara diviziunea citoplasmei
(citodiereza),rezultand un plasmodiu; 2-prin fuzionarea mai multor celule
mononucleate, rezultand un sincitiu (cum este cazul osteoclastelor,
rabdocitelor,celulelor Langhans,etc.)
Dimensiunile nucleului. Variaza in limite mai stranse (intre 5-15)
decat dimensiunile celulelor, diversitatea dimensiunilor celulelor din
organismul animal realizandu-se pe baza variatiei de volum a
citoplasmelor.
Masurarea dimensiunilor nucleului se numeste cariometrie si
reprezinta un domeniu de mare interes pentru biologia si patologia
celulara. Nucleii prezinta variatii dimensionale functionale si patologice.
Variatiile functionale ale dimensiunilor nucleului sunt in legatura cu:
Varsta, nucleul fiind mai mare in celula tanara, decat in celula
imbatranita, in cazul aceluiasi tip celular;
Bioritmul, existand diferente de volum de pana la 20%, intre zi
si noapte, la hepatocite,neuroni, nefrocite,etc.;
Gradul de poliploidie (numarul de seturi cromozomale prezente
in nucleu). Cu cat gradul de poliploidie este mai mare cu atat nucleul
este mai mare. Astfel, nucleii megacariocitelor sunt mult mai voluminosi
decat cei a hepatocitelor. Din acest punct de vedere in hepatocite se pot
intalni : 1 - nuclei mici (cu diametru de 10 m), diploizi (2n), intalniti la
cca.80% din hepatocite; 2 - nuclei medii (cu diametru de 15 m); tetraploizi (4 n), intalniti la 16% din hepatocite si uneori octaploizi. S-a
constatat ca suprafata nucleara creste proportional cu gradul de
poliploidie, fapt ce explica inmugurirea nucleilor poliploizi.
In patologie, variatii ale dimensiunilor nucleului se intalnesc in
toxicoze, in boala de iradiere si in cancer. In celulele neoplazice, nucleii

apar de talie mare, cu morfologie extrem de variata in acelasi camp

microscopic, putand prezenta uneori aspect monstruos.+
Intre volumul nucleului si volumul citoplasmei se stabileste un
raport nucleo-citoplasmatic (N/C), a carei valoare variaza in limite foarte
largi (1/3 - 1/20), de obicei situandu-se intre 1/7 - 1/10.
Atunci cand volumul citoplasmei creste mai mult decat volumul
nucleului, raportul N/C va fi refacut fie prin diviziune celulara, fie printr-o
crestere a volumului nuclear. In cazul in care volumul nu poate fi refacut,
functionarea normala a celulei este perturbata. In conditii patologice,
raportul N/C poate fi complet modificat, ajungandu-se la inversarea
raportului, in celulele tumorale.
Vascozitatea nucleoplasmei este mai mica decat a citoplasmei,
exceptie facand ovocitul. Greutatea specifica a nucleului este
influentata de continutul in apa si de starea fiziologica a celulei,
descrescand in urmatoarea ordine: nucleol, cromatina, nucleoplasma.
Ph-ul nuclear este usor alcalin (7,4-7,5). Totodata, in nucleu se
realizeaza diferente de potential intre membrana nucleara (cu sarcini
electrice negative) si nucleoli sau cromozomi, ce au sarcini electrice
pozitive.
Componentele nucleului sunt: membrana nucleara,
nucleoplasma,cromatina si nucleolul.

MEMBRANA NUCLEARA
Se mai numeste nucleolema sau cariotip si este o structura lipoproteica cu o
grosime
de cativa zeci de nm caracteristica eucariotelor care imparte celula in 2
compartimente:
nucleul ce contine genomul, structurile implicate in transcriptie si prelucrarea
produsului
transcriptic si apoi citoplasma ce cuprinde organitele celulare.
In celulele vii apare ca o pelicula fina si densitate mai mare decat restul
nucleului, iar
in celulele fixe se coloreaza bazofil.La microscopul electronic nucleolema apare
formata din 2 foite (interna, externa,fiecare trilaminata, lipoproteica, groase de
60-100A, separate printr-un spatiu perinuclear plin cu o substanta amorfa.)

Membrana nucleara externa prezinta o fata citoplasmatica, ornata cu ribozomi,

contur
mai flexibil, zone active de formare a veziculelor.
Membrana nucleara interna e lipsita de ribozomi si adera fie la nucleoplasma,
fie la
cromatina.Spatiul perinuclear (cisterna perinucleara) apare ca un spatiu 3D aflat
in continuitate cu spatiul reticulului endoplasmatic.Nucleolema este intrerupta
de orificii circulare (pori circulari), unde cele 2 membrane se afla in raporturi de
continuitate
Functiile ei sunt:
1. de a delimita continutul nucleului de cel al citoplasmei;
2. de a regla schimbul dintre nucleu si citoplasma;
3. de a forma membranele reticulului endoplasmatic;
4. de a mentine si stabiliza cromatina;
5. rol mecanic in sustinerea organitelor
NUCLEOPLASMA
Nucleoplasma, matricea nucleara sau sucul nuclear este acea parte a nucleului
aparent lipsita de structuri.In nucleoplasma se gasesc totusi, nucleoli si
cromatina intr-un mediu proteic, care au rol in organizarea nucleului
determinand forma, sinteza de ADN, ARN, medierea semnalelor hormonale. Se
mai pot gasi si diverse enzime.
Comparatii intre nucleoplasma si citoplasma au fost facute folosind o tehnica
numita Stokes-Einstein, care a aratat ca difuziunea se face de aproximativ 1.2
ori mai incet prin citoplasma decat prin nucleoplasma, indicand astfel ca
nucleoplasma este mai putin vascoasa decat citoplasma.
Substantele regasite la nivelul nucleoplasmei sunt ioni,enzime,minerale si
anumite molecule si macromolecule organice. Nucleoplasma este in special
bogata in enzime si constituenti ai proteinelor, care ajuta in sinteza acidului
deoxiribonucleic si ale diferitelor tipuri de acid ribonucleic, precursor al
moleculelor de ARN, si al nucleotidelor din care acestea sunt alcatuite.
Structuri proeminente localizate la nivelul nucleoplasmei de interfaza (in celula
imobila sau non replicanta) include organite precum nucleolii si ADN non
structurat, adica filamente de cromatina. Celalte componente majore sun
cromozomii ADN-ului intalniti in timpul mitozei. In timpul interfazei
majoritatea ADN-ului cromozomal exista ca si cromatina care se raspandeste
prin nucleoplasma.

NUCLEOLUL
Este o componenta intranucleara cu aspect corpuscular prezenta in
interfaza cu rol inbiogeneza ribozomilor. Ocupa o pozitie cheie in circuitul
intracelular al informatiei. In el se desfasoara principalele procese care
au loc in nucleu (replicare, transcriptie, transport),
jucand rolul unui intermediar intre cromozomi si citoplasma. Nucleolul se
gaseste in toate celulele cu nucleu iar celulele care nu prezinta nucleu
sunt neviabile.In timpul diviziunii celulare acesta se dezintegreaza si
reapare dupa terminarea diviziuni. Prin impregnari argentice la
microscop s-au observat 2 componente ale nucleolului:nucleolonemaformatiune filamentoasa rasucita ca un ghem si a doua componenta
structurata sau amorfa.
In celulele vii nucleolul apare ca un corpuscul puternic refringent
heterogen si cu contur neregulat. Nr nucleolilor creste odata cu gradul
de poliploidie.Au dimensiunile de1-2 micrometri, ocupa cca. 30% din
volumul nucleului; ele variaza in functie de implicarea celulelor in sinteza
de proteine. Ca si forma a nucleolilor, acestia prezinta de obicei o forma
sferic ovoidala care pe masura imbatranirii devine neregulata. Nucleolul
este cea mai densa structura din celula datorita concentratiei mari in
substanta uscata si cantitatii mici de apa.Dispunerea nucleolilor in
nucleu este de obicei centrala sau paracentrala, putand varia odata cu
momentul functional.

CROMATINA
Cromatina este alctuit din ADN nuclear, histone i proteine nonhistonice. Se recunosc doua tipuri distincte de cromatina. Cea difuza si
necondensata se numeste eucromatina si exista ca filamente subtiri care
se extend in majoritatea nucleoplasmei. Micile sectiuni de ADN care
raman necondensate in timpul interfazei celulare alcatuiesc
heterocromatina, care este de dou tipuri:
constitutiv: forma n care rmne permanent condensat;
facultativ: conine secvene care nu sunt transcrise n toate celulele, ci
doar n anumite tipuri de celule.
Rolul structural al heterocromatinei este de a stabiliza structurile
centromerice i capetele cromozomale de imperechere a cromozomilor
n meioza si recombinarea genetic intracromozomal.

Rolul functional al heterocromatinei e transmiterea de substan prin

membrana nuclear si controlul diferenierii celulare.
Rolul evident al heterocromatinei:inactivarea genelor n mecanismul
compensaiei dozei de gene X linkate.
Tipurile de heterocromatin pot fi evideniate prin metode de bandare
cromozomal: bandarea C, G, R, T, N.
Proteinele non histonice
In structura cromatinei, intim asociate cu ADN-ul se afla proteinele non
histonice. un grup variabil de proteine bogate n aminoacizi cu caracter
acid (triptofan, acid aspartic, acid glutamic),implicate n reglajul fin al
activitii genice.Acestea asigur activitatea specific a genelor iar prin
fosforilare joac rol important n activarea genelor. Cuprind enzimele
metabolismului cromozomal ADN i ARN polimeraze;sunt sintetizate n
citoplasm i apoi sunt transferate n nucleu,
sunt variabile i heterogene, att ca structur ct i ca funcie;
prezint mare vitez de sintez i de degradare;
interacioneaz cu: histonele, ADN, ARN.
ADN si ARN nuclear
Sunt cele doua tipuri de acizi nucleici regasiti in structura celulelor,
fiecare avand un rol specific si bine delimitat, ADN-ul a fost izolat in 1869
de catre chimistul german Friedrich Miescher. Substanta pe care o
gasise acesta era alba, zaharoasa si putin acid,continand fosfor.
Deoarece se regasea doar in nucleu a fost denumit acid nucleic sau
nucleina, denumire modificata mai tarziu in acid dezoxiribonucleinucleic
pentru a evita confuzia cu acidul ribonucleic.
Pentozele care intr n structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru
acidul nucleic tip ADN) sau D-riboza (pentru acidul nucleic tip ARN).[B]
Dou dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului sunt purinice
(adenina i guanina), iar celelalte dou sunt pirimidinice (citozina i
timina). n ARN uracilul nlocuiete timina. n cadrul elicei caracteristice,
n form de scar spiralat, resturile pirimidinice ale monomerului sunt
orientate spre interior, formnd cu resturile purinice ale celuilalt
monomer treapta scrii, n timp ce pentozele formeaz bra ele
acesteia, de la o dubl unitate la alta (adic de la un cuplu purinicpirimidinic la urmtorul), legtura fiind realizat de gruprile fosfat (prin

atomii lor de oxigen). Legturile dintre resturile de purine i pirimidine

sunt de natur molecular i nu chimic, ele fiind legturi de hidrogen.
ARN-ul este sintetizat prin procesul numit transcrip ie. n acest proces,
ADN-ul are rol de matri. Molecula dublu catenar de ADN este
desfcut, pe intervalul care urmeaz a fi transcris, de anumite
complexe proteice prin ruperea punilor de hidrogen ntre bazele azotate
complementare. Un complex proteic cu funcie enzimatic numit ARN
polimeraz copiaz una din catenele de ADN pentru a produce un ARN
complementar. Catena de ADN care funcioneaz ca matri pentru
sinteza ARN-ului se numete caten sens.
Sinteza ARN-ului (transcripia) se realizeaz pe baza complementarit ii
bazelor azotate ca i n cazul replicrii moleculei de ADN cu o singur
excepie: n dreptul adeninei de pe catena matri a ADN-ului se va
ataa uracilul n catena nou sintetizat de ARN. Polimerizarea
ribonucleotidelor n transcripie se desfoar n acela i sens ca reac ia
de polimerizare a dezoxiribonucleotidelor din cadrul replicrii ADN-ului i
anume de la 5' spre 3'.
n celule se gsesc diferite tipuri de ARN. Propor ia lor este diferit: o
mare cantitate este reprezentat de ARNr (80-90% din ARN-ul celular),
ARNt n proporie de 10-15% i doar o cantitate mic de ARNm (mai
puin de 5%).
ARN-ul mesager este ARN-ul ce va servi ca tipar pentru sinteza
proteinelor. Complexul enzimatic ARN polimeraz sintetizeaz ini ial un
ARN mesager precursor ce conine secvenele corespunztoare exonilor
i intronilor genei. Prin procesul ulterior de maturare ARN-ul premesager
este modificat pentru a duce la formarea ARN-ului mesager matur.
ARN-ul de transport (notat ARNt) este un ARN scurt, de 75-100
nucleotide.
ARN-ul ribozomal este un constituent principal al ribozomilor, structuri
celulare la nivelul crora se realizeaz sinteza proteinelor. ARN-ul
ribozomal este sintetizat prin transcripia genelor corespunztoare
situate n anumite regiuni ale cromozomilor numite organizatori
nucleolari.
Cromozomii
Cromozomii sau corpusculii colorai (gr. chroma = culoare, soma =
corp) reprezint componentele din nucleul celular n care sunt localizate

moleculele de ADN purttoare de gene. Fiecare cromozom poart o

singur molecul de ADN. Au un numr i o configura ie specific
fiecrei specii, fiind elemente dinamice dar n acela i timp constante ale
celulei.
Cromozomii sunt prezeni n toate celulele nucleate i poart informaia
genetic, fiecare cromozom coninnd o macromolecul ADN. Se
transmit unitar n timpul meiozei i transport informa ia, asigurnd astfel
continuitatea genetic ntre generaii.
i putem vizualiza la microscop doar n perioada de diviziune a nucleului
deoarece doar atunci cromozomii sunt contractai i ngro a i fiind mult
mai bine evideniai de coloraia specific (Giemsa 5% sau colora ie
diferenial n funcie de elementele ce se doresc a fi vizualizate). Se
examineaz cu obiectivul cu imersie (mrire de 100x).
La om, lungimea unui cromozom este extrem de variabil ntre 1,5- 10
microni iar diametrul variaz i el ntre 0,2- 2 microni. Aceste 2
caracteristici mai variaz i n funcie de fazele ciclului celular. n
interfaz cromozonii sunt dispui n tandem sub form de filamente
foarte fine i foarte lungi. n fazele urmtoare are loc scurtarea
considerabil a taliei lor. Talia i diametrul pot fi ireversibil modificate de
medicamente, noxe sau ageni fizici. Cldura scurteaz i ngroa
cromozomii n timpul ciclului mitotic. n prezena unor compu i alchilan i
acetia se despiralizeaz i decontract ireversibil.
Etapa meiozei folosit pentru studierea structurii cromozomului este
metafaza, deoarece n aceast etap cromozomii sunt bicromatidici i
elementele sunt mai uor de vizualizat. Astfel, cromozomul metafazic
este constituit din:
2 cromatide sau 2 uniti filamentoase care formeaz cele 2 laturi ale
cromozomului n form de X. Fiecare cromatid con ine o molecul de
ADN linar i compactizat la maxim, asociat cu proteine histonice i
non-histonice. Cele 2 cromatide surori sunt identice genetic i rezult
prin replicarea ADN cromozomial n perioada de sintez (S) a ciclului
celular. Ele sunt unite prin centromer (mijlocul X-ului) i rmn unite
pn n anafaz. Cele 2 cromatide sunt identice ntre ele morfologic,
genetic, molecular i funcional.
Centromerul este secvena de ADN (format din poriuni de ADN nalt
repetitiv) specific asociat cu histone ce une te cromatidele surori. El
este vizibil microscopic ca o formaiune care mparte fiecare cromatid
n 2 brae cromozomiale: p- bra scurt situat deasupra centromerului i qbra lung situat sub centromer. Poziia centromerului este fix, n func ie
de aceasta rezult mai multe tipuri de cromozomi:

 1. metacentrici - centromer situat median,

2. submetacentrici - centromerul este mai aproape de unul din
capetele cromozomului
3. acrocentrici - centromer situat foarte aproape de unul din
capetele cromozomului
4. telocentrici - centromerul situat chiar la captul cromozomului.
Centromerul asigur clivarea longitudinal i despr irea egal a celor 2
cromatide care alctuiesc cromozomul metafazic cu formarea a 2
cromozomi monocromatidici, astfel asigur distribuia egal i identic a
materialului genetic de la celula mam la cele 2 celule fiice n timpul
mitozei.
Telomerele sunt structurile terminale situate la extremitile
cromatidelor, care menin integritatea acestora. Sunt secven e specifice
de ADN asociate cu proteine. Acestea mpiedic fuziunea cromozomilor
i asigur integritatea i individualitatea fiecrui cromozom n ciclul
celular
In functie de faza ciclului celular in care e studiat, cromozomul contine 1
sau 2 molecule de ADN (fiecare molecul de ADN este dispus pe o
cromatid) asociat cu proteine histonice i non-histonice i ARN.
ADN-ul la eucariote este dispus 95-97% n cromozomi, restul este ADN
mitocondrial. Numrul de baze azotate pentru fiecare cromozom al unei
celule cromatice variaz ntre 10 la puterea 8 i 3x10 la puterea 8.
ARN-ul cromozomial a fost pus n eviden n cadrul unor molecule
hibride ADN-ARN care au coninut mai mic sau mai mare de ADN sau
ARN n funcie de fazele ciclului celular. n stadiul G1 al interfazei are loc
intensificarea sintezei ARN care continu i n stadiul G2. n stadiul S
cnd se produce replicarea ADN, sinteza de ARN scade. ARN-ul a fost
detectat n zonele eucromatice ale cromozomului, acolo unde se afl
ADN-ul nerepetitiv, cu secvene unice, purttor de informa ie genetic.
Acest ARN este cel mesager precursor, care este constituit prin
translaie din matria de ADN cromozomial care va deveni ARN mesager
matur, purttor al mesajului genetic ctre ribozomi.
Histonele sunt o familie de proteine cu masa molecular de aproximativ
30.000 de daltoni prezente n nucleul celulelor eucariote. Se cupleaz cu
ADN-ul interfazic formnd cromatina nuclear i cu cromozomii

metafazici. Nu au activitate enzimatic, ci sunt responsabile de formarea

structurii teriare a ADN-ului cromozomial. Au fost detectate 5 tipuri
principale de histone: H1, H2A, H2B, H3 i H4.
Proteinele non-histonice sunt un grup heterogen care cuprinde
aproximativ 115 proteine cu morfologie i funcii diferite. Majoritate sunt
proteinele HMG (High Mobility Group) care au o structur bipolar,
avnd aminoacizi bazici la un pol i aminoacizi acizi la cellalt pol,
strucur care le faciliteaz interaciunea concomitent cu histonele i
ADN-ul din cromatina nuclear. Se afl n citoplasm n perioada
interfazic a ciclului celular, apoi migreaz n nucleu fiind implicate n
transcripie i replicare n stadiul interfazic S.
Asocierea ADN-histone n cromozom poart denumirea de cromatin.
n funcie de organizarea structural i de modul n care se coloreaz la
microscopie optic, exist 2 tipuri de cromatin. Eucromatina este forma
activ genetic a cromatinei, deintoarea informa iei, implicat n
diviziunea celular (spiralizare, despiralizare, condensare). Con ine ADN
nerepetitiv i proteine nonhistonice i se coloreaz slab.
Heterocromatina este puternic condensat sub form de cromocentri,
este inactiv genetic fiind format din ADN repetitiv i proteine histonice
i se coloreaz intens n microscopie optic.

BIBLIOGRAFIE
http://anatomie.romedic.ro/cromozomul
http://biofizicaumfcd.ro/people/ap/curs_IMC/4_Genetica_molec.pd
f
http://biology.tutorvista.com/animal-and-plantcells/nucleus.html
http://www.scrigroup.com/educatie/biologie/NUCLE
UL21613.php
http://anatop.usmf.md/wpcontent/blogs.dir/164/files/sites/164/2014/08/LP6Nucleu.pdf
http://lifeofplant.blogspot.ro/2011/03/nucleicacids.html
http://documents.tips/documents/organizarecelulare-i.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Celul
%C4%83_(biologie)

http://www.preferatele.com/docs/biologie/2/celulaeucariota24.php